Sunteți pe pagina 1din 3

Întru pomenirea celui de-al doilea Patriarh al României

† Timotei Prahoveanul Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei Bucureştilor, 17 Ianuarie 2019

În anul 2019, Patriarhia Română comemorează personalitățile și activitatea pastoral-


misionară, eclesială şi culturală a Patriarhilor României Nicodim Munteanu și Iustin
Moisescu, precum și pe traducătorii cărților bisericești.

Patriarhul Nicodim Munteanu s-a născut la 6 decembrie 1864, în Pipirig, județul


Neamţ, dintr-o familie de ţărani credincioşi, la botez primind numele Nicolae. A urmat
şcoala primară în satul natal, apoi Seminarul „Veniamin Costachi” din Iaşi. Fiind
printre cei mai buni elevi, a fost luat ucenic de Mitropolitul Iosif Naniescu. În anul
1890, sub îndrumarea și grija Sfântului şi milostivului Mitropolit Iosif Naniescu, a
plecat în Rusia, pentru a continua studiile, urmând cursurile Academiei duhovnicești
din Kiev.

De tânăr, a intrat ca frate în Lavra Neamțului, având un unchi, cu numele Vasian,


egumen la Schitul Pocrov, iar în anul 1894 a fost tuns în monahism cu numele Nicodim
în biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamţ. A fost hirotonit
ierodiacon în Catedrala Mitropolitană din Iaşi la 6 august 1984 de către Mitropolitul
Iosif Naniescu, fiind numit predicator al Catedralei Mitropolitane, iar la 1 ianuarie 1896
a fost hirotonit ieromonah, primind rangul de protosinghel în anul 1898. A fost hirotesit
arhimandrit (mitrofor) în anul 1900. În anul 1903 a fost numit vicar al Eparhiei Dunării
de Jos, unde și-a desfășurat activitatea până în anul 1909, când a fost ales Arhiereu-
vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul „Băcăuanul”. După trei ani a fost ales Episcop al
Hușilor, unde a păstorit 12 ani. În acest timp a fost locţiitor de Arhiepiscop al
Chișinăului și Hotinului, timp de un an (1918-1919). În perioada 1924-1935 a îndrumat
ca stareţ Mănăstirea Neamţ, locul pe care l-a iubit cel mai mult. Aici a depus o
deosebită muncă, reușind să redobândească „Vatra înconjurătoare”, secularizată de
stat, în total moșii și păduri de 14.000 ha. În timpul păstoririi sale, a ridicat la Neamţ un
palat mitropolitan, dar şi actuala clădire a Seminarului Teologic de lângă mănăstire.
Totodată, a refăcut tipografia de la Mănăstirea Neamţ, unde au fost tipărite numeroase
cărţi bisericeşti.

După 11 ani de stăreție rodnică la Neamț, în ziua de 3 februarie 1935 a fost ales și
confirmat de Sfântul Sinod ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei.

În anul 1939, în urma trecerii la Domnul a vrednicului de pomenire Patriarh Miron, a


devenit Locțiitor de Patriarh, iar la 30 iunie al aceluiași an a fost confirmat de Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și de Guvernul țării Arhiepiscop al Bucureștilor,
Mitropolit al Ungro-Vlahiei și Patriarh al României. De asemenea, a fost și membru de
onoare al Academiei Române și Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din
Cernăuţi.

Prin munca și înțelepciunea sa de ierarh cu mare experienţă a păstorit Biserica


Ortodoxă Română nouă ani, în timpurile celui de-al Doilea Război Mondial și în anii
tulburi care au urmat. A avut o bogată activitate pastoral-misionară și culturală, fiind
autor și traducător a numeroase lucrări teologice și de zidire sufletească.

A îmbogățit tărâmul teologic, fiind unul dintre traducătorii celei de-a doua Biblii
Sinodale (ediția 1936) și a celei de-a treia Biblii Sinodale (ediția 1944) și autor al mai
multor lucrări teologice originale, mai ales de zidire sufletească pentru credincioşi,
cuvântări, pastorale, cărţi de rugăciuni, precum și alte studii și articole. A tradus și a
prelucrat din limba rusă peste o sută de lucrări teologice, cărți de predici sau broșuri.
De asemenea, în condițiile neprielnice ale vremurilor sale, s-a îngrijit de ajutorarea
celor aflați în dificultate, sprijinind prin intervenții personale mănăstiri, biserici de
parohie din întregul cuprins al României, precum și mulți preoți și mireni aflați în
suferință.

În condițiile istorice deosebit de dificile din anii â40 ai secolului trecut, Patriarhul
Nicodim a încercat să ducă o politică de echilibru, evitând și nedorind conflictele. A
școlit și apoi a trimis pe front, din mănăstirile mari de călugărițe din România,
numeroase monahii, care au ajutat în spitalele de campanie, acolo unde era multă
suferință, durere, unde oamenii mureau cu zecile și uneori cu sutele în fiecare zi.

Din lucrarea sa pastorală ne-a rămas și un bogat tezaur epistolar care cuprinde
gânduri primite de la ierarhi, monahi și mireni cu prilejul marilor sărbători bisericești sau
al momentelor festive, precum cele de la expeditorii rândurilor de mai jos. Redăm
câteva slove pline de poveţe şi rânduieli eclesiale, cu bucuria folosului pentru cei
iubitori de istoriografie bisericească și viață duhovnicească.

25 decembrie 1944
Basarab Brâncoveanu
Bucureşti,

„Măria Voastră,

Mulţămind din inimă pentru bunele urări ce ne faceţi, la rândul nostru vă urăm de
Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului şi Anul Nou 1945 cea mai deplină mulţămire
sufletească întru mulţi ani cu sănătate şi cu tot darul de bine dela Dumnezeu pentru
Măria Voastră şi onorata familie ce vă înconjoară, primind şi arhiereştile noastre
binecuvântări.”

30 decembrie 1944
Sfânta Mănăstire Samurcășești

„Înaltpreasfinţite Stăpâne,
În numele soborului Sfintei Mănăstiri Samurcăşeşti-Ciorogârla, cu prilejul anului nou
1945, cu cea mai adâncă smerenie, depunem la picioarele Înaltpreasfinţiei Voastre
curate, din inimă şi creştineşti urări, rugând pe Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască zile
îndelungate şi bună sporire întru munca ce o depuneţi pentru numele şi slava sfintei
noastre Biserici Ortodoxe. Fie ca anul ce vine să Vă aducă putere de muncă însutită
şi sănătate deplină, pentru ca şi sfânta noastră Mănăstire Ciorogârla să înflorească şi
să rodească pârgă de roadă duhovnicească, sub dreapta şi înţeleapta oblăduire a
Înaltpreasfinției Voastre.

Vă sărută dreapta ce revarsă binecuvântări sfinte şi har, prea smerite monahii ale
Sfintei Mănăstiri Samurcăşeşti-Ciorogârla.”

Stareţa și soborul mănăstirii.

23 ianuarie 1945,
Pesac

„Înaltpreasfinţite,

Frumoasa pastorală a Înaltpreasfinției Voastre de Sfintele Sărbători şi Anul Nou, care


a ajuns şi până la mine în acest îndepărtat refugiu, m-a trezit din amorţirea în care m-
au băgat necazurile zilnice şi m-a făcut să-mi amintesc că mai am şi eu anumite
datorii de îndeplinit faţă de protectorii, stăpânii şi părinţii mei sufleteşti de altădată.

De aceea, Vă rog să nu-mi luaţi în nume de rău că aşa de târziu vin să vă aduc
urările mele şi ale seminarului pe care încă îl mai conduc, pentru sănătatea şi rodnica
păstorie a Înaltpreasfinției Voastre. Grele sunt zilele pe care le trăim şi mulţi sunt anii
care apasă pe umerii negârboviţi încă ai Înaltpreasfinției Voastre! Dar Bunul
Dumnezeu, care „face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc” (Ps. 103,
5), va înnoi ca ale vulturului tinereţile Înaltpreasfinției Voastre şi Vă va dărui puteri
înzecite, ca să conduceţi şi mai departe Biserica şi neamul nostru până ce se vor
aşeza din nou pe temeliile păcii.

Din partea mea, a corpului didactic şi a celor 15 elevi pe care îi ocrotesc aici, vă rog
să primiţi cele mai respectuoase sărutări de mâini.”

Preotul Ilie Gheorghiţă


Directorul Seminarului
Veniamin Costachi - Iaşt