CREȘTEREA NEOPLAZICĂ

MECANISMELE TULBURĂRILOR
DE PROLIFERARE CELULARĂ Curs 12-13 |
2016 - 2017
CA N C ERUL = CAT E GORIE E X T REM DE DI VE RSI FI CATĂ DE
Î M BOLN ĂVIRI I A C Ă ROR T RĂ SĂTURĂ C OM UN Ă O C ON ST ITUIE
CA RAC TERUL PATOLOGI C A L PROLI F E RĂRI I C E LULA RE .

Caracteristic pentru proliferarea neoplazica este:

- depăşeşte nevoile de dezvoltarea normale a ţesuturilor.
- se sustrage mecanismelor controlului diviziuniicelulare.
- persistă după încetarea acţiunii factorilor declanşatori.
- gradul ridicat de autonomie biologică al ţesutului
neoplazic în raport cu dezvoltare țesutului/organului afectat .

 Incidenţa acestor tulburări este în continuă creştere:

- la om bolile neoplazice se situează pe locul 2 la nivel
global din punctul de vedere al morbidităţii şi al mortalităţii,
având o permanentă tendinţă de creştere;
- la animale se manifestă o vulnerabilitate crescută la
anumite forme de cancer – cazul animalel or de companie.
 CANCERUL
Tumoră provine din latină: tumor - orice tumefacţie
tisulară, indiferent de natura sau originea acesteia (ex:
inflamatorie, circulatorie, hiperplazică sau neoplazică).

- noțiunea de tumoră este utilizată ca sinonim al

neoplasmului (neoplaziei, neoformaţiei), termen derivat
din greacă (neos = nou şi plassein = a forma) -
desemneaza dezvoltarea unui ţesut cu caracteristici noi,
diferite morfofuncţional de ale ţesutului de origine.

Prin neoplasm sau neoplazie se înţelege o masă de

ţesut de neoformaţie, anormală, a cărei creştere este
excesivă şi necoordonată cu cea a ţesuturilor sănătoase,
persistând şi după încetarea acţiunii stimulilor declanşatori.
 Esenţiale pentru caracterizarea unui ţesut de
neoformaţie (malign) sunt o serie de
particularităţi mor fo-funcţionale care se referă la :
- pierderea responsivităţii la acţiunea
modulatoare a factorilor de creştere implicaţi în
controlul proliferării normale celulare;
- gradul ridicat de autonomie în raport cu
nevoile tesutuuli/organismul gazdă;
- potenţialul proliferativ nelimitat şi
comportamentul biologic parazitar al tumorii în
raport cu organismul gazdă – spoliază ţesuturile
normale în privinţa necesităţilor bioenergetice;
- creștere invaziv-distructivă;
- capacitatea de a migra şi dezvolta tumori
secundare metastatice la distanţă de tumora primară.
 CLASIFICAREA TUMORILOR SE FACE
PE BAZA COMPONENTEI LOR PARENCHIMATOASE

Tumorile benigne sunt desemnate prin ataşarea

sufixului om la denumirea celulei de origine, aspect
valabil pentru tumorile de origine mezenchimală.
- tumorile benigne epiteliale au o nomeclatură mult
mai complexă, fiind clasificate pe baza a numeroase
aspecte particulare, cum sunt celulele şi ţesutul de
origine, arhitectura microscopică sau macroscopica.
- tumorile maligne de origine mezenchimală sunt
denumite sarcoame (ex: fibrosarcom, leiomiosarcom).
- cancerele de origine epitelială sunt denumite
carcinoame, acestea exprimându-se sub diverse forme
clinice, în funcţie de componenta afectata.
 CICLUL CELULAR NORMAL
VS CICLUL CELULAR NEOPLAZIC

Ciclului celular normal este rezultatul conlucrării

a numeroşi factori prezenţi în mediul de viaţă al celulei.
Mecanisme genetice/biochimice foarte complexe
supraveghează şi reglează viaţa internă a celulei la nivelul
a cel puţin 3 puncte de importanţă crucială.

1) punctul de conversie a celulei de la o stare

nonproliferativă (G o ) la un stadiu proliferativ activ (G 1 );
2) punctul de iniţiere (declanşare) a fazei de sinteză
(S), numit şi punct de Start (punctul de restricţie);
3) punctul de inducere a mitozei (sau a diviziunii
celulare) în celule care au depăşit faza S (de sinteză).
 Par ticularităţile funcţionale (celulare şi tisulare)
care diferenţiază proliferarea celulară normală de
multiplicarea cu caracter neoplazic.

Spre deosebire de creşterea celulară

normală – unistratificată, cu păstrarea continuităţii
şi a integrităţii morfo-funcționale a ţesutului – în
cazul proliferărilor celulare maligne :
- creşterea se face în multistrat,
- depăşind necesităţile ţesutului afectat,
- pierderea continuităţii şi integrităţii tisulare,
- datorită penetrării straturilor profunde până
la nivelul ţesutului conjunctiv de susţinere, şi chiar
mai profund în etapele terminale ale cancerului,
- când întreg ţesutul este compromis
morfologic (structural) şi funcţional – Moartea .
 Istoria naturală a majorităţii formelor de cancer
cunoscute poate fi structurată în 4 componente

1) modificările cu caracter neoplazic

(malign) din celulele ţintă afectate;
2) proliferarea celulelor trasformate şi
constituirea clonei de celule maligne;
3) invazia locală sau creşterea
infiltrativ-distructivă a ţesutului neoplazic;
4) diseminareea sistemică şi
dezvoltarea tumorilor secundare metastatice.
NORMAL – PRENEOPLAZIC - NEOPLAZIC
 CARACTERISTICI COMPARATIVE
ALE TUMORILOR BENIGNE ŞI MALIGNE
Caracteristica Tumori benigne
Rata de creştere Creştere progresivă, lentă
Rare celule aflate în mitoză
Celule în mitoză normală
Gradul de diferenţiere Aparent bine diferenţiate
Structură histologică similară
ţesutului de origine
Puţin sau deloc anaplazică
Invazia locală Nu se produce invazie local
Creştere expansivă coezivă
Sunt de regulă încapsulate
Zona de demarcaţie Bine demarcate de ţesutul sănătos
cu ţesutul sănătos
Recidiva Nu recidivează după extirpare
decât în cazuri excepţionale (rare)
Vascularizaţia Este slab exprimată
Capacitatea metastatică Nu metastazează
Tumori maligne
Ritm de proliferare rapid
Rată de creştere inconstantă
Celule în mitoză numeroase
Sunt prezente mitoze anormale
De regulă nediferenţiate
Structură histologică atipică
Grade variabile de anaplzie
Se produce invazia locală
Creştere infiltrativă
De regulă nu sunt capsulate
Fără zonă de demarcaţie netă
între ţesutul sănătos şi cel
malign
Recidivează frecvent după ce au
fost îndepărtate chirurgical
Sunt bine vascularizate
Metastazează frecvent (criteriu
obligatoriu pentru malignitate)
 ASPECTE COMPARATIVE ALE
FIBROBLAŞTILOR NORMALI ŞI MALIGNI

Fibroblaşti normali :
- creşterea inhibată în contact cu alte celule ;
- creştere dependentă de fixarea pe un substrat ;
- creştere condiţionată de un aport suficient de factori de
creştere şi de hormoni ;
- supravieţuiesc în caz de suprimare a aportului nutritiv ;
- au o durată de viaţă limitată (30-50 generaţii );
- conţin filamente de actină organizate şi nu produc fibrinoliză ;
- inoculate la animale nu produc tumori .

Fibroblaşti transformaţi :
- pierderea inhibiţiei de contact;
- creştere independentă de un mediu de ancorare (suspensii
sau medii semisolide );
- au necesităţi reduse de factori de creştere şi de hormoni ;
- mor în condiţiile privării de substrat nutritiv;
- durată de viaţă nelimitată cât au asigurate condiţii necesare ;
- conţin filamente de actină dezorganizate şi produc fibrinoliză
prin secreţie de activator de plasminogen. Inoculaţi la animale
determină dezvoltarea tumorală .
 MODIFICĂRI TISULARE CORELATE
CU FENOTIPUL CELULAR NEOPLASIC
Tulburări de organizare şi de arhitectonică
tisulară - datorate pierderii polarităţii celulelor şi
modificărilor structurale ale citoscheletonului;
Tulburări funcţionale:
- dispariţia unor funcţii specifice,
- câştigarea de însuşiri noi,
- acumularea în exces a unor produşi de secreţie;
Tulburări de dezvoltare/proliferare:
- creşterea invaziv- distructivă şi infiltrativă, în
dauna ţesuturilor normale;
Comportament migrator anormal:
- exprimat prin capacitatea celulelor transformate
de a se desprinde din tumora primară şi de a migra
locoregional sau la distanţă – tumori metastatice.
 MODIFICĂRI GENERALE
ALE CELULELOR NEOPLAZICE
Modificări ale suprafeţei celulare
- Tulburări de creştere şi mobilitate celulară;
- Modificări ale citoscheletului (degradare vinculin);
- Tulburări de transport şi permeabilitate celulară;
- Tulburări privind distribuţia sarcinilor electrice:

Modificări antigenice
- Antigenele tumorilor chimio–induse;
- Antigenele tumorilor induse viral;

Modificări cromozomiale
- Achiziţiile sau pierderile de cromozomi;
- Aberatii cromozomiale structurale;
- Prezenţa cromozomilor markeri.

Tulburări ale metabolismului celular

 Tulburările metabolismului celulelor tumorale

1) toate tipurile de celule maligne suferă

deviaţii metabolice mai mult sau mai puţin severe;

2) nu s-au decelat modificări biochimice care

să se constituie ca un marker specific pentru
proliferarea neoplazică malignă;

3) caracteristic pentru celulele tumorale este

simplificarea profilului lor metabolic şi evoluţia
înspre un profil biochimic comun, embrionar;

4) nu se poate preciza dacă tulburările

metabolice (biochimice) reprezintă cauza sau
consecinţa transformării neoplazice a celulelor.
 Par ticularităţi ale metabolismului celular care
se asociază constant cu fenotipul celular malign

1) Fenomenul Warburg - constă în producerea

unor cantităţi excesive de acid lactic prin metabolizarea
glucozei, atât în absenţa oxigenului (glicoliza anaerobă)
cât şi în prezenţa acestuia (glicoliza aerobă).
- predominarea glicolizei anaerobe ar fi rezultatul
unor disfuncţii mitocondriale determinate de necesităţile
crescute de energie ale celul elor neoplazice.

2) Fenomenul Crabtree - constă în diminuarea

fazei oxidative a metabolismului glucozei şi creşterea
fazei glicolitice (efect Pasteur inversat).
- nu constituie însă o particularitate exclusivă a
ţesuturilor neoplazice, fiind constatat şi în sistemele
biologice cu ritm de creştere accentuat.
 FACTORI ŞI MECANISME
IMPLICATE ÎN CANCEROGENEZĂ
AGENŢI CANCERIGENI EXTRINSECI
Cancerigeni chimici:
- cu acţiune directă (ex: agenţi alkilanţi etc),
- acţiune indirectă (ex: HPA etc),
Cancerigeni fizici:
- radiaţiile ionizante cu acţiune directă (alfa, beta, electroni ),
- indirectă (radiaţii X, gamma) ,
- radiaţiile ultaviolete ;
- microtraum atis mele şi corpii străini (fibre de azbest).
Cancerigeni biolog ici :
- oncovirusuri cu genom AND
- oncovirusuri cu genom ARN.

AGENŢI CANCERIGENI INTRINSECI

Alimentaţia – sursă de cancerigeni şi procancerigeni .
Terenul genetic – anomalii cromozom iale .
Statusul imun – imunosupres ia .
Configur aţia endocrină – hiperestrogenism ul .
 CANCEROGENEZA CHIMIOINDUSĂ

CANCERIGENI CU ACŢIUNE DIRECTĂ

- Agenţi alkilanţi –medicamente citostatice
(ex:ciclofosfamida).
- Agenţi acilanţi – Dimetilcarbamil-clorid.

CANCERIGENI CU ACŢIUNE INDIRECTĂ

- Hidrocarburi policiclice aromatice (HPA):
benz(a)pirenul;3-Metil colantracen;
- Amine aromatice, amide, coloranţi azoici: 2 -
Naftilamina (Beta-naftilamina);
- Toxine şi produşi microbieni: aflatoxinele grupului
B, G şi M; ptachilozida;
- Alte categorii de cancerigeni chimici:
nichel,azbest, insecticide, fungicide.
 CATEGORII DE FACTORI CHIMICI CANCERIGENI
1. Cancerigeni cu acţiune directă (nu
necesită activare metabolică prealabilă)
1. Cancerigeni cu acţiune indirectă
(necesită activare metabolică prealabilă)
Agenţi alkilanţi
- Beta-propiolactone
- Dimetilsulfatul, Diepoxibutanul
- Citostaticele (ciclofosfamida, clorambucil, nitrosoureea)
Agenţi acilanţi
- 1-Acetil-imidazolul / - Dimetilcarbamil clorid
Hidrocarburi policiclice aromatice (HPA):
- Benz (a)antracenul, Benz(a)pirenul
- Dibenz(a)antracenul /- 3-Metilcolantrenul
- 7,12-Dimetilbenz(a)antracenul
Amine aromatice, amide, coloranţi azoici:
- 2-Naftilaminele (beta-naftilamina)
- Benzidina, 2-Acetilaminofluoren
- Dimetilaminoazobenzen (galbenul de unt)
Toxine şi produşi microbieni:
- aflatoxinele grupului B, G şi M; ptachilozida.
Plante naturale şi produşi microbieni:
Aflatoxinele B1, Griseofulvina, Cicasina, Safrolul
Alte categorii de cancerigeni chimici:
- nichel, arsen, azbest etc; insecticide, fungicide, ierbicide, etc.
 Activarea metabolică a carcinogenilor chimici
şi efectele lor genotoxice și/sau nongenotoxice

Expunerea la acţiunea unui factor cancerigen este urmată

de absorbţia acestuia pe cale cutanată, inhalatorie, digestivă.

- factorul cancerigen este distribuit pe cale sistemică în

întreg organismul, iar într-o etapă ulterioară are loc
biotransformarea lui la nivelul ficatului, plămânilor sau rinichilor.

- compusul cancerigen trece printr-o etapă metabolică

de activare sau de inactivare, fiind neutralizat şi eliminat pe cale
renală, pulmonară, digestivă sau hepatică.

- în cazul activării lui, acest lucru implică mecanisme

genotoxice sau nongenotoxice, soldate cu producerea unor
leziuni la nivelul genomului celular (mecanismul genotoxic), sau
cu afectarea semnalelor de transducţie (mec. nongenotoxic).
 ETAPELE CANCERULUI CHIMIOINDUS

Etapa 1 - se produc sub acţiunea unor

mutageni - mutaţii la nivelul macromoleculei de
ADN, care cresc susceptibilitatea celulei la cancer,

Etapa 2 survine a doua mutaţie sau modificări

care afectează funcţia ADN-ului celular, determinând
conversia mutantei într-o celulă neoplazică.

- eficacitatea unor cancerigeni chimici este

mult crescută prin administrarea ulterioară a unor
promotori (ex: forboli, fenoli) , cu efecte iritative.

- stimularea proliferării celulare este o condiţie

indispensabilă etapei de promoţie şi de progresie.
 CANCEROGENEZA FIZICĂ/RADIOINDUSĂ

Radiaţii ionizante:
- radiaţii electromagnetice (razele X; gamma);
- radiaţii corpusculare (electroni, particule alfa),
- neutroni şi radionuclizi;
Radiaţii ultraviolete:
- de tip A (315 – 400 nm)
- de tip B (290 – 315 nm);
Traumatismele:
- microtraumatismele (iritaţie cronică): cc. mamar/testicular

Radiaţii cu acţiune directă (protoni, neutroni, particule

alfa, beta) - mutaţii genice punctiforme.
Radiaţii cu acţiune indirectă (razele X, ultraviolete,
gamma) - disocierea moleculelor ionizante în ioni şi SRO.
Radiocarcinogeneza - relaţia doză-incidenţă

1) efectul de iniţiere are loc la doze joase;

2) efectele radiaţiilor sunt reversibile în

stadiile incipiente postiradiere;

3) efectul radiaţiilor este potenţat de alte

interacţiuni în cazul dozelor moderate;

4) la doze înalte efectele combinate nu se

esprima, probabil datorită unor distrucţii
celulare/tisulare/macromoleculare masive.
 Mecanisme de acțiune ale radiaţiilor ionizante

Tipul de radiaţii Mecanismul de acţiune

Radiaţii cu acţiune directă - determină mutaţii punctiforme prin

(protoni, neutroni, alfa, beta) alterarea structurii ADN şi ARN celular etc.
- determină disocierea moleculelor
ionizante în ioni şi radicali liberi (specii
reactive ale oxigenului) cu eliberarea de
peroxizi, care dezvoltă efecte distructive
Radiaţii cu acţiune asupra constituenţilor celulari, prin unul din
indirectă următoarele mecanisme biochimice:
(razele X, UV, - reduceri, polimerizări, degradări.
particule gamma)
- decarboxilarea aminoacizilor;
- dezaminarea lanţurilor polipeptidice;
- inactivarea sistemelor enzimatice;
- modificări în activitatea catalizatorilor.
Mecanismul biologic de acţiune al radiaţiilor ionizante.
- Punctul de impact îl constituie nucleul celular/macromoleculele de
ADN, ARN, proteine şi unii din constituienţii citoplasmatici celulari.
 MECANISMUL DE ACŢIUNE AL RADIAŢIILOR UV

Expunerea prelungită la radiaţii Uv (tip B și C)

determină fenomene de fotosensibilizare :
-în conditile prezenţei la nivel cutanat a unor
compuşi cum sunt porfirinele sau riboflavina.
- se produc fenomene de activare atomică şi
moleculară care au ca rezultat eliberarea unor cantităţi
crescute de radicali liberi sau SRO.
- cantitatea mare de SRO va determina
producerea stresului oxidativ celular care afectează
indirect ADN prin fenomene de oxidare.
- prin procese biochimice de aceiaşi factură se
produc alterării la nivelul proteinelor (oxidare şi nitrare)
şi lipidelor celulare şi/sau membranare (peroxidare).
 ONCOGENEZA BIOLOGICĂ (VIRALĂ)

Oncovirusurile cu genom AND

Familia Tipul viral
Familia Papovavirusurilor - virusurile papilomului uman (negi)
(Papovaviridae) - virusul papilomului iepurilor, cornutelor şi
câinilor
- virusurile poliomului şoarecilor
- virusurile vacuolizante ale maimuţelor şi iepurilor
Familia Adenovirusurilor - adenovirusurile umane de tip 12, 18 şi 31
(Adenoviridae) - adenovirusuri animale (bovine, carnasiere, păsări)
Familia Herpesvirusurilor - herpes-virusurile simiene-saimiri (HVS) şi ateles
(Herpesviridae) (HVA)
- herpesvirusul bolii lui Marek (MDV)
- virusul limfomului Heinze la iepuri
- herpesvirusul adenocarcinomului renal de broască
Familia Poxvirusurilor - leporipoxvirusurile fibroamelor benigne
(Poxviridae) - virusul Yaba - histiocitoza benignă a maimuţelor
 PARTICULARITĂŢI COMPARATIVE ALE
VIRUSURILOR ONCOGENE CU ADN ŞI ARN

Categoria Mecanismul de acţiune

- infecţia producătoare de virus determină liza celulei;
Virusuri cu - infecţia abortivă induce transformarea celulelor, fără sinteză de
genom ADN virus sau cu o producere scăzută;
- transformarea celulară este ineficientă,
- necesare 1-10 milioane de particule pt efectul transformant;
- unele virusuri induc sinteza de ADN şi diviziunea celulelor.

- infecţia generatoare de virus induce transformarea malignă,

Virusuri cu fără să producă liza celulară;
genom ARN - infecţia abortivă determină transformarea neoplazică a celulelor
şi nu produce particule virale;
- efectul transformant este relativ eficient (necesită doar 100-
1000 de particule pentru ca o celulă să se transforme)
- toate arnvirusurile induc sinteza de ADN şi stimulează
diviziunea celulară.
Oncovirusurile cu genom ADN – 2 menţiuni se
impun referitor la mecanismul transformant:

1) Majoritatea oncodnavirusurile formează

complexe stabile cu genomul celulei gazdă,
- însă odată integrat în genomul celular virusul
este incapabil să-şi finalizeze ciclul replicativ,
- funcţia genelor virale esenţiale procesului de
replicare este elterată în cursul integrării ADN viral;

2) Acele gene virale care sunt transcrise de

timpuriu în ciclul de replicare virală sunt cele
mai importante în procesul de malignizare, fiind
superactivate în cancer.
 MECANISMUL ONCOGEN
AL RETROVIRUSURILOR

- genomul viral infectează celula gazdă;

- cu ajutorul enzimei reverstranscriptaza,
ARN-ul viral este retrotranscris în ADN;
- provirusul se inserează în genomul
celulei gazdă în proximitatea unei proto-
oncogene celulare care trece sub controlul
acestuia - amplificarea şi expresie exagerată;
- celula va sintetiza cantităţi crescte din
proteina codificată de oncogena în cauză –
rezultând transformarea ei neoplazică.
 FACTORII CANCERIGENI INTRINSECI

Alimentaţia
- Sursă majoră de cancerigeni şi procancerigeni;
- Favorizează formarea compuşilor cancerigeni;
- Efect protector - aport de fibre alimentare.
Terenul genetic
- predispoziţie rasiala pentru carcinomul tiroidian la
boxeri, câini de vânătoare, Scottish terriers, Collie etc.,
- pentru carcinomul vezical la rasele de vânătoare.
Statusul imunologic
- deficitele imune, congenitale sau dobândite,
constituie un factor de risc major în apariţia cancerului;
Configuraţia endocrină
- asocierea anumitor forme tumorale cu o anume
configuraţie endocrină, mai ales în localizările mamare,
ovariene şi de endometru la femele, testiculare şi de
prostată la masculi şi tiroidiene sau osoase la ambele sexe.
 Mecanisme prin care alimentaţia
intervine în procesul de cancerogeneză

- compuşi chimici, microbieni, toxici, etc,

Sursă majoră apăruţi în cursul pregătirii/ conservării alimentelor;
de cancerigeni - aditivi / conservanţi alimentari, etc.
şi de procancerigeni - contaminanţi rezultaţi în procesele de combustie
- compuşi naturali din plante (ptachilozida din ferigă).

-sursă pentru formarea nitrosamidelor

Favorizează formarea -(nitriţi + amine = nitrosamide)
compuşilor cancerigeni - modificarea excreţiei sărurilor biliare;
- tulburări în metabolismul colesterolului;
- modificări ale florei şi epiteliului intestinal

- aport de celuloză, rezultând o diminuare a

Efect protector concentraţiei locale de compuşi cu efect transformant;
(antitumoral) - efect antioxidant datorat conţinutului în vitamine de
tip A, vitamina E, C, calciu, seleniu, beta-caroteni, etc.
 TRANSFORMAREA NEOPLAZICĂ A CELULELOR
CONSTITUIE UN PROCES EXTREM DE COMPLEX
PROTO-ONCOGENE - ONCOGENE- ANTIONCOGENE

Ipoteza genetică a oncogenezei postulează faptul

că o tumoră rezultă întotdeauna prin expansiunea
clonală a unei singure celule transformate, ca rezultat al
unor disfuncţii ale ADN -ului celular.

Cercetările ultimelor decenii au confirmat faptul că

cel puţin 2 categorii de gene reglatoare normale :

1) proto-oncogenele stimulează creşterea celulară ;

2) genele oncosupresoare inhibă multiplicarea

celulară - ţinte majore ale agenţilor cancerigeni.

Oncogeneza este un proces biologic/celular

care implică parcurgerea mai multor etape/stadii,
atât la nivel genotipic cât şi fenotipic.
PROTO-ONCOGENE/ONCOGENE
GENELE ONCOSUPRESOARE
(ANTIONCOGENELE)
MODEL EXPLICATIV
CANCERUL DE COLON
Imunitatea antitumorală
 ANGIOGENEZA TUMORALĂ

O tumoră nu poate creşte mai mult de 1-2

cm în diametru fără să fie vascularizată.
- Vascularizaţia-Angiogeneza tumorală este unul
din punctele cheie în evoluţia ţesutului neoplazic,
condiţionând potenţialul proliferativ şi metastatic.
- Proces stimulat de aportul insuficient de
oxigen şi de nutrienţi la nivelul celulelor tumorale
şi/sau stromale, cu producerea unor proteine
specifice (ex: factorul de angiogeneză tumorală, etc.)
care stimulează proliferarea celulară.
 Pe lângă asigurarea aportului nutritiv ,
neovascularizația tumorală are şi alte roluri

Breşele endoteliale existente, precum şi

extravazarea masivă de plasmă şi elemente figurate
sanguine, permit depozitarea unei reţele de fibrină care
stimulează formarea unei strome tumorale conjunctive.

- Investigaţiile efectuate cu privire la dezvoltarea

vaselor limfatice în ţesutul tumoral au evidenţiat că procesul
de are trăsături comune cu cel de angiogeneză.

- Limfaticele care se dezvoltă în tumora constituită par

să îndeplinească un rol central în procesul de metastazare al
tumorilor solide în ganglionii limfatici regionali.

- În sinteza factorilor cu rol angiogenetic par să fie

implicate diferite mutaţii care afectează unele proto -
oncogene celulare, dar şi anihilarea unui factor inhibitor al
angiogenezei, codificat de o genă oncosupresoare .
 METASTAZAREA / DISEMINAREA SISTEMICA

1) INVAZIA LOCALĂ
2) MIGRAREA LA DISTANŢĂ
3) PENETRAREA PERETELUI VASCULAR
4) DISEMINAREA SISTEMICĂ
5) OPRIREA ÎN LUMENUL CAPILAR
6) INVAZIA SECUNDARĂ
7) FORMAREA TUMORII METASTATICE
8) STIMULAREA ANGIOGENEZEI METASTAZELOR
Stadializarea evoluției cancerului
 IMPLICAŢIILE CLINICE
ALE DEZVOLTĂRII NEOPLAZICE

EFECTELE TUMORII ASUPRA GAZDEI:

- Localizarea tumorilor

- Sinteza de hormoni

- Ulceraţiile

- Hemoragiile

- Zonele de necroză
SINDROMUL DE CAŞEXIE - ANOREXIE
 Sindroamele paraneoplazice

 Endocrine
 Hematologice
 Dermatologice
 Leziuni eritematoase
 Leziuni endocrine
 Tulburari metabolice
 Mai puţin cunoscute
COMPLICAȚIILE CREȘTERII TUMORALE

Fenomenele de compresiune pe care le dezvoltă

asupra diferitelor sisteme
- ex: respirator, digestic, vascular, nervos.
Zonele întinse de necroză, însoţite frecvent de
perforaţii, hemoragii şi suprainfecţii bacteriene.
Proliferarea neoplazică, realizată în detrimentul
parenchimului activ al unor organe poate determina
moartea prin variate insuficienţe funcţionale
(respiratorie, hepatică, hematopoietică sau renală).
Complicaţii infecţioase, favorizate de degradarea
fizică sau de emacierea progresivă, însoţite de
prăbuşirea reactivităţii imune specifice/nespecifice.
Împăratul tuturor bolilor este
o biografie a cancerului –
excepţională şi profund umană –
de la primele sale atestări
documentare cu mii de ani în
urmă până la bătăliile eroice ale
secolului XX, menite să-l trateze,
să-l stăpânească şi să-l
cucerească printr-o nouă şi
deplină înţelegere a esenţei sale.

Siddhartha Mukherjee studiază

cancerul cu precizia specialistului
în biologie celulară, prin
perspectiva istoricului şi cu
pasiunea bio-grafului.

Rezultatul este o cronică

elocventă şi uimitor de lucidă a
unei maladii care face victime de
mai bine de 5 000 de ani.