Sunteți pe pagina 1din 3

Canalul Main-Dunăre

Canalul Main-Dunăre (numit în germană Main-Donau-Kanal, Canalul Rin-Main-


Dunăre, Canalul-RMD sau Canalul Europei) cu o lungime de 171 km, leagă începând din
anul 1992 râul Main cu Dunărea de la Bamberg prin Nürnberg la Kelheim.kelhaim

Canalul face parte din traseul maritim între Rotterdam și Constanța, care este
legătura navigabilă cea mai scurtă între Marea Nordului și Marea Neagră, pe râurile Rin, Main,
Canalul Main-Dunăre, Dunărea și Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Axa Rhin – Main – Dunare traverseaza mai multe unitati majore de relief de la Delta Rinului
pana la Delta Dunarii. Acestea sunt: Campia Germano – Polona, Masivul Sistos Renan, Muntii
Jura, Podisul Austriei, Campia Panonica, Campia Romana, Delta Dunarii.

Capacitatea anuală de transport atinge 15 milioane tone. Acest pasaj transcontinental, lung de
3.500 km între porturile Rotterdam şi Constanţa, conectează Marea Nordului şi Marea Neagră. În
acest fel, ţările central europene interioare (Austria, Slovacia şi Ungaria) pot atinge ambele mări.
În afară de aceasta, ţările situate în Nordul Europei pot avea acces la Mediterana pe ruta Bosfor –
Dardanele (1.000 Mm) în locul variantei Gibraltar (3.375 Mm), scurtând distanţa de 3,3 ori .
Canalul Dunăre – Main – Rhin deschide noi pieţe pentru toate ţările dunărene şi schimbări
substanţiale cresc schimburile de bunuri pe distanţe lungi

Istorie

Planul unei legături între râurile Rin respectiv Main și Dunărea exista din jurul anului 793,
când Carol cel Mare a ordonat construirea unui canal între râul Schwäbische Rezat și Altmühl pe
lângă actuala localitate Treuchtlingen, numindu-se Fossa Carolina sau Karlsgraben („Canalul
Carol”).[1][2] Se presupune că, acesta avea o lungime de aproximativ 3000 m, și scopul lucrării
era îmbunătățirea traficului pentru comercianți care luau calea cu navele lor pe Rin și Main
la Weißenburg. – vainsenburg S-a putut dovedi că, pentru furnizarea secțiunii de nord al
canalului cu apă, a fost mutată albia râului Rezat.[3]

Ludwigskanal („Canalul-Ludwig”) construit între anii 1836 – 1846 între Bamberg și Kelheim și
stricat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost abandonat definitiv în anul 1950. La
scurt timp după terminarea construcției, importanța canalului a scăzut. Motivul era traseul dificil
cu multe ecluze, lipsa de apă în pozițiile de vârf și lățimea canalului. Progresarea rapidă, în
special al rețelei căi ferate în sudul Germaniei, a făcut canalul să nu devină rentabil.
Primele planuri concrete pentru o nouă cale navigabilă au fost create în anul 1938, când a fost
planificat canalul în sudul Nürnbergului, așa-numita Mindorfer Linie („Linia Mindorfer”).[4] În
anul 1939 în Pyras (Thalmässing) și Mindorf (Hilpoltstein) au început primele măsurători, după
care la scurt timp s-a început cu construcția canalului.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1942), lucrările au fost complet abandonate.
După război aceste planuri nu au mai fost urmărite, dar în schimb în anii ‘50 au fost preluate
planificările ale canalului de azi.

Reluarea construcției]

Lucrările canalului între Bamberg și Nürnberg au început în anul 1960 și terminate în 1972.
În anul 1962 au fost terminate lucrările de amenajare al canalului pe râul Main pînă la Bamberg.
Ultima secțiune între Kelheim și Nürnberg, în anii ‘70 și ‘80, a fost politic controversat pentru
aceea sectiune de 34 km care trec prin Valea Altmühl. În data de 25 septembrie 1992 și această
ultimă bucată de canal a fost dată în funcție.

Volumul de transport de pe Canalul Main-Dunăre a fost în anul 2007 cu 6,5% mai mare față de
anul precedent .[5]

Ruperea barajului la Katzwang, 1979[


Placă memorială în amintirea accidentuli din 26 martie 1979La lucrările de construcție al
canalului, în data de 26 martie 1979 se petrecuse un accident grav. La Katzwang, o
circumscripție al Nürnbergului, s-a rupt terasamentul canalului care se mai afla încă în
construcție, dar era deja inundat cu apă. Prin porțiunea de 15 m din terasamentul rupt, s-au scurs
aproximativ 350 de milioane de litri de apă și a inundato mare parte din Katzwangul vechi.

Puterea apei a fost atât de mare, încât a făcut o groapă de până la zece metri și a
dus automobile, oameni și case. Mai multe persoane au fost salvate de elicoptere cu trolii de pe
acoperișurile caselor. O fată de 12 ani, a murit la încercarea de a fi salvată. Valoarea pagubelor
materiale se ridica la aproximativ 12 milioane Euro.

Urmările asupra ecologiei

Construirea canalului implică totodată și pericole pentru ecologie. Canalul Main-Dunăre face de
asemenea posibil ca animalele să se răspândească din vestul Europei spre est sau invers. Acestea
sunt așa-numitele specii invazive, care de multe ori produc dificultăți în sistemul ecologic
speciilor indigene: concurență cu specii care trăiesc deja acolo, lipsa de animale răpitoare, etc.
Aceste specii invazive de multe ori nu se adaptează în sistemul ecologic existent, ci îl
dezechilibrează. Deci, ei nu sunt o îmbogățire pentru fauna locală, ci duc la dispariția acesteia.
Îndoielnic este și faptul că, în scopul de a menține nivelurile de apă navigabile, în principal
valea Regnitz și Rednitz, apa trebuie să fie transferată prin intermediul râului Altmühl
din lacul Großer Brombachsee. Prin aceasta, cumpăna apelor al bazinului
hidrografic între Dunăre și Rin este străpunsă.