Sunteți pe pagina 1din 5

Şapte paşi pentru a dobândi controlul instructional – Robert Schramm – pentru parinti

Dobândirea controlului în educaţie este cel mai important aspect al oricărei intervenţii
în cazul unei tulburari de învăţare. Fără acest control sunteţi neputincios în îndrumarea copilului
dvs. În lipsa îndrumării dvs., dobândirea deprinderilor copilului se bazează pe interesele lui.
Dacă nu sunteţi capabil să-l ajutaţi pe copil să-şi depăşească dorinţele şi să participe la
activităţile dvs. de învăţare, nu veţi putea să-l ajutaţi într-un mod semnificativ. Controlul
educaţiei poate fi văzut ca o relaţie pozitivă de învăţare. Poate aţi auzit despre controlul
educaţiei ca fiind descris în termeni de dezvoltare a unei relaţii profesor/ucenic sau a câştiga
respectul copilului dvs. Indiferent ce tip de intervenţie folosiţi cu copilul dvs., nu veţi putea să-
l învăţaţi tot ce doriţi ca el să înveţe dacă nu-i câştigaţi bunăvoinţa de a vă urma.
Probabil că aveţi deja o idee legată de cum să dobândiţi controlul educaţiei copilului
dvs. De obicei, acest lucru implică adăugarea treptată de simple instrucţiuni la jocul existent.
Aceste instrucţiuni sunt de obicei pentru lucruri pe care copilul dvs. doreşte deja să le facă. Din
moment ce vrea să urmeze aceste instrucţiuni, puteţi să le consolidaţi prin activităţi distractive.
Cu timpul, începeţi să creşteţi cantitatea şi gradul de dificultate al instrucţiunilor, pe măsură ce
copilul dvs. devine mai dispus să se implice în activităţile pe care i le oferiţi. Pentru unii copii
acest lucru este tot ce le trebuie pentru a dezvolta o bună relaţie de lucru. Totuşi, pentru marea
majoritate a copiilor cu dificultati de invatare, această tehnică nu este suficientă ca să-i ajute să
depăşească tentaţia stilului de viaţă „Eu spun, mama şi tata execută”.
Pentru a ne putea ajuta mai bine familiile să dezvolte o relaţie de durată de control al
educaţiei, am elaborat câteva linii directoare, care s-au transformat într-o serie de şapte paşi ce
permit părinţilor să facă din mediul înconjurător un aliat în invatare.
Odată ce aţi aplicat sistematic aceşti şapte paşi mediului copilului dvs., nu va mai fi
nevoie să-l controlaţi în mod activ. Dorinţele fireşti ale copilului dvs. vor deveni motivaţia lui
de a participa la activităţi în comun, de a urma instrucţiuni şi de a participa la menţinerea
interacţiunilor sociale. Copilul va începe să aleagă să se implice activ în sarcini din ce în ce mai
dificile, pentru că i-aţi câştigat dorinţa de a menţine interacţiunea. Numai atunci când copilul
alege singur să menţină şi să prelungească interacţiunile, veţi putea să-l învăţaţi mai multe decât
ceea ce era dispus să înveţe înainte.
Cei şapte paşi funcţionează datorită faptului că acţionează ca o barieră, blocând accesul
copilului dvs. la recompensare nemeritată.

1. Arătaţi-i copilului că dvs. aveţi controlul asupra obiectelor cu care vrea să se joace şi că dvs.
veţi decide când le poate avea.
Orice lucru pe care copilul dvs. preferă să-l facă sau cu care preferă să se joace când e
singur reprezintă un posibil stimul-recompensă pentru alegerile lui comportamentale pozitive.
Controlul dvs. asupra acestor lucruri este esenţial în primele etape ale dobândirii controlului în
educaţie. Copilul nu trebuie să fie privat de obiecte primite ca premiu. Dimpotrivă, trebuie să
le câştige urmând instrucţiuni simple şi comportându-se adecvat.
Cel mai bine este să stabiliţi ce obiecte poate avea copilul în mediul său şi ce poate face
pentru ca dvs. să le introduceţi sau să le îndepărtaţi. Începeţi prin a îndepărta obiectele preferate
din camera copilului dvs. Puneţi aceste obiecte într-un loc unde pot fi văzute de copil, dar la
care el nu poate ajunge. Asiguraţi-vă că ştie unde sunt păstrate aceste obiecte acum.
Limitarea recompensării devine mai importantă odată ce începeţi să lucraţi cu copilul
dvs. Ori de câte ori îl vedeţi că pune jos un obiect care reprezintă un stimul-recompensă, trebuie
să îl puneţi imediat deoparte. Dacă începe să se joace sau să se uite la un obiect pe care nu v-aţi
gândit să-l restricţionaţi, luaţi aminte la acel obiect şi, când a terminat cu el, îndepărtaţi-l din
mediu. În acest mod îl puteţi reintroduce ca pe un posibil stimul-recompensă. Dacă copilul dvs.
are activităţi preferate, gândiţi-vă la moduri în care le puteţi controla şi pe acestea. Mini-plasele
elastice pot fi atârnate de perete, jaluzelele pot fi închise, iar leagănele pot fi ridicate şi puse sus
când nu sunt folosite.
2. Dovediţi-i copilului dvs. că sunteţi amuzant. Faceţi ca fiecare interacţiune pe care o
aveţi cu el să fie o experienţă plăcută, astfel încât să dorească să vă urmeze instrucţiunile pentru
a câştiga mai mult timp în care să interacţioneze cu dvs.
Aproximativ 75% din timpul pe care îl petreceţi cu copilul dvs. trebuie alocat pentru
activităţi distractive şi recompense cunoscute. Activităţile în doi trebuie conduse de motivaţia
copilului şi trebuie să includă mai ales limbaj non-verbal şi enunţiativ. Trebuie să exersaţi
împărtăşirea gândurilor şi ideilor dvs. cu copilul în feluri prosteşti şi captivante, fără a cere ceva
în schimb. Ce vă arată legat de dorinţele lui? Urmăriţi-l peste tot şi, atunci când se arată interesat
de anumite lucruri, jucaţi-vă cu el. Faceţi-i timpul de joacă mai distractiv datorită faptului că
dvs. faceţi parte din această joacă. Dacă copilul dvs. vrea să asculte muzică, dvs. trebuie să
puneţi muzică. În plus, puteţi să-l ţineţi în braţe, să vă legănaţi şi să dansaţi cu el în timp ce
ascultă muzica. Dacă alege să părăsească zona sau începe să se joace sau să se comporte
neadecvat, închideţi muzica (pasul 1). Totuşi, este important ca, mai ales în primele etape ale
controlului în educaţie, să-i demonstraţi că veţi da imediat drumul la muzică, de îndată ce revine
sau încetează să mai facă activitatea neadecvată. Întotdeauna trebuie să creşteţi nivelul de
distracţie al copilului, dincolo de ce poate face el de unul singur. Fiţi atent să nu dispară partea
distractivă din activitate. Acest lucru este uneori mai dificil decât credeţi. Dacă nu vă pricepeţi
prea bine să vă jucaţi cu copilul dvs., atunci va trebui să exersaţi. O bună echipă în doi este
esenţială pentru o bună învăţare.

3. Arătaţi-i copilului dvs. că sunteţi de încredere. Întotdeauna spuneţi ceea ce vreţi să faceţi şi
ţineţi-vă de cuvânt. Dacă îi spuneţi copilului dvs. să facă ceva, nu-i permiteţi să se abată de la
cuvântul dvs.
În mod normal, cuvintele nu reprezintă consecinţe. Ele sunt ameninţări cu consecinţele.
Dacă nu vă ţineţi de cuvânt, copilul dvs. nu va avea nicio bază de la care să ia decizii bune. În
timpul instruirii, nu vă recompensaţi copilul pentru evitarea învăţării, nu lăsaţi ca instrucţiunile
dvs. să rămână neîndeplinite. Când îi daţi o instrucţiune cunoscută sub denumirea de stimul
discriminativ sau SD, trebuie să vă aşteptaţi ca copilul dvs. să aleagă să îndeplinească acea
cerinţă. Până când nu face această alegere, nu trebuie să-i permiteţi să experimenteze alte
recompense.
Alegeţi-vă cuvintele cu grijă. Dacă îl întrebaţi pe copil ceva, trebuie să-i permiteţi să
răspundă şi dvs. trebuie să-i respectaţi decizia, chiar dacă acest lucru împiedică învăţarea.
Aceasta înseamnă că trebuie să vă gândiţi la posibilele răspunsuri înainte să puneţi întrebarea.
De exemplu, l-aţi întrebat pe copil dacă vrea să lucreze cu dvs. şi el v-a spus „nu”. Copilul nu
a dat un răspuns neadecvat. De fapt, dvs. i-aţi oferit opţiunea de a lucra sau nu. El a optat să nu
lucreze. Trebuie să realizaţi că a fost decizia dvs. să puneţi o întrebare care a cauzat problema.
Puteţi evita acest lucru folosind limbaj specific. Spuneţi ceea ce vreţi să faceţi şi ţineţi-vă de
cuvânt. Spuneţi-i copilului exact ceea ce vreţi să facă prin instrucţiuni directe sau SD. Când îi
spuneţi copilului dvs. „Stai jos”, „Vino la mine” sau „Fă asta”, trebuie să vă aşteptaţi
întotdeauna ca copilul să răspundă cu o alegere adecvată. Dacă aveţi o minge cu care copilul
vrea să se joace şi dvs. îi spuneţi să stea jos, nu trebuie să-i daţi mingea până nu se aşează. Dacă
nu ia loc, ţineţi mingea până când copilul face o alegere mai bună.

4. Dovediţi-i copilului că este spre binele lui să urmeze îndrumarea dvs. şi că acesta este cel
mai bun mod de a obţine ceea ce vrea. Daţi-i copilului instrucţiuni simple cât mai des posibil şi
apoi recompensaţi-i deciziile de a participa oferindu-i experienţe plăcute.
Odată ce aţi dobândit controlul asupra stimulilor-recompensă ai copilului dvs., puteţi
începe să-i folosiţi pentru a susţine alegerile lui comportamentale adecvate. Pentru a urma acest
pas în mod corespunzător, trebuie să luaţi seama la Principiul lui Premack. Aceasta înseamnă
că copilul dvs. trebuie să urmeze o instrucţiune şi/sau să demonstreze un comportament adecvat
înainte să-i daţi voie să aibă ceva ce-şi doreşte. Cel mai bun mod de a vă asigura că copilul dvs.
aderă la acest principiu este să-i cereţi ceva sau să-i daţi o instrucţiune copilului înainte de a-i
da ceva ce ar putea să vrea de la dvs. Instrucţiunea dvs. poate fi să-i cereţi „Aruncă aia la gunoi”
sau „Stai jos şi ţi-o aduc eu”. Cu cât are mai multe ocazii de a primi o recompensă după ce mai
întâi a urmat o instrucţiune sau a demonstrat că are un comportament adecvat, cu atât mai repede
va învăţa că urmând regulile şi instrucţiunile este cel mai bun mod de a primi ceea ce-şi doreşte.
Rezistaţi tentaţiei de a-l întreba pe copil dacă vrea ceva înainte de a-i cere ceva pentru a
obţine ceea ce vrea. Trebuie, de asemenea, să vă feriţi de formulările „Dacă _____, atunci
_____”, cum ar fi „Dacă laşi la o parte piesele de lego, îţi voi da îngheţată”. Aceste formulări
sunt scurtături spre a obţine ceea ce doriţi de la copilul dvs., dar sunt pline de riscuri şi posibile
probleme. Întotdeauna este mai bine să vă surprindeţi copilul cu un obiect sau o acţiune aleasă
pe baza informaţiilor dvs., după ce a făcut o alegere pozitivă. Utilizarea formulărilor „Dacă,
atunci” nu duc la o mai bună luare de decizii din partea copilului dvs., ci mai degrabă îl invită
să negocieze cu dvs.
Pentru a trece rapid de primele etape ale dobândirii controlului în educaţie, oferiţi-i
copilului dvs. în fiecare zi sute de ocazii de a face o alegere adecvată pe baza unei instrucţiuni.
Apoi trebuie imediat să recompensaţi această alegere pozitivă. Odată ce aveţi controlul asupra
recompensării lui, va fi uşor să-i daţi ocazia de a urma instrucţiuni. Din moment ce aveţi sub
control obiectele lui preferate, copilul va trebui să vină la dvs. pentru a obţine ceea ce doreşte.
Atunci când face acest lucru, trebuie doar să-i cereţi să facă ceva mai întâi.

5. În primele etape ale dobândirii controlului în educaţia copilului dvs., recompensaţi fiecare
răspuns pozitiv, trecând la un raport variabil al recompensării din ce în ce mai crescut.
Consecvenţa este importantă deoarece copilul dvs. trebuie să înţeleagă că anumite
alegeri comportamentale au ca rezultat contactul cu ceva ce el valorizează. Înţelegerea faptului
că alegerile bune duc la lucruri bune oglindeşte realităţile din viaţa fiecăruia dintre noi şi va
apărea numai dacă, la început, fiecare alegere bună are un rezultat bun. Pentru faptul că multe
din aceste alegeri se bazează pe SD (instrucţiuni) pe care i le-aţi dat, el va începe să vadă
respectarea acestor instrucţiuni ca pe un pas necesar pentru a dobândi lucruri bune. Conexiunea
dintre instrucţiuni, care duce la luarea de decizii bune, care duce la recompense nu se pierde la
un copil care este foarte bun în a dobândi ceea ce îşi doreşte. Pe măsură ce copilul învaţă că
este în interesul lui să respecte instrucţiunile dvs. şi să dea răspunsuri bune, va începe să îşi
concentreze efortul pe ceea ce doriţi de la el. În cele din urmă, va începe să vină la dvs. căutând
un SD (o instrucţiune) pentru că ştie că acesta este primul pas în a obţine lucrurile sale preferate.
La început însoţiţi fiecare răspuns bun de orice fel cu o formă de recompensă. Aveţi la
îndemână multe modalităţi de recompensare, cum ar fi un gâdilat sau o îmbrăţişare lungă şi
plină de afecţiune. Mai târziu, când copilul poate şi vrea să vă urmeze instrucţiunile cu
consecvenţă, puteţi încerca să mai reduceţi proporţia recompenselor. La început, ori de câte ori
recompensaţi un comportament, faceţi o declaraţie că acesta este un comportament pe care
doriţi să-l vedeţi din nou în situaţii similare. Odată ce copilul dvs. înţelege acest lucru, va
recunoaşte de asemenea că, atunci când nu recompensaţi un comportament, este pentru că nu
aţi dori să vedeţi din nou acel comportament.
Odată dobândit, controlul în educaţie poate fi menţinut prin reducerea treptată a
cantităţii recompenselor şi printr-o creştere a raportului răspuns – recompensă. Pe măsură ce
sporeşte bunăvoinţa copilului de a participa la învăţare, treceţi de la un raport de unu al
recompensei la un raport variabil (RV) de doi sau trei. Aceasta înseamnă că, în medie, veţi oferi
recompense evidente la fiecare al doilea sau al treilea răspuns. Apoi, puteţi trece la un RV-5 şi,
în cele din urmă, la un raport variabil de zece sau mai mult. Motivul pentru care folosim o
schemă cu raport variabil al recompensei se datorează studiilor ştiinţifice care au demonstrat că
este mai eficient decât alte scheme în provocarea răspunsurilor consecvente şi puternice.
6. Demonstraţi că ştiţi care sunt priorităţile copilului dvs., ca şi ale dvs.
Urmăriţi şi înregistraţi fiecare obiect şi activitate pe care copilul dvs. o vede ca pe o
recompensă. Apoi observaţi pe care o preferă în diferite situaţii. Faceţi o listă cu stimulii pe
care copilul îi consideră recompensă şi împărtăşiţi această listă tuturor adulţilor care
interacţionează în mod obişnuit cu copilul dvs. În fiecare zi trebuie să încercaţi să găsiţi sau să
dezvoltaţi una sau două recompense noi. Copilul dvs. trebuie să fie capabil să lucreze pentru o
mare varietate de recompense. Întotdeauna rotiţi stimulii-recompensă pentru a preveni scăderea
valorii oricăruia dintre ei. Este o idee bună să păstraţi obiectele şi activităţile cele mai valoroase
pentru copil pentru a fi folosite ca stimuli-recompensă în cazul deprinderilor dificile sau
importante, cum ar fi dobândirea limbajului sau folosirea toaletei.
În plus, trebuie să rămâneţi conştient şi de priorităţile dvs. Care este cel mai important
lucru pentru dvs. pe care vreţi să-l înveţe copilul? În mod normal, când lucraţi cu copilul dvs.,
aveţi câteva obiective diferite de fiecare dată. În acest caz, este posibil ca o alegere
comportamentală individuală pe care o face copilul să fie adecvată pentru un obiectiv de-al dvs.,
dar neadecvată pentru altul. În aceste cazuri, trebuie să ştiţi care obiective ţintă reprezintă
priorităţile dvs. Dacă obiectivul dvs. este să vă jucaţi cu copilul, s-ar putea să răspundeţi la un
anumit comportament în mod diferit faţă de situaţia în care încercaţi să vă concentraţi asupra
controlului în educaţie sau a dobândirii de deprinderi. Rareori există o singură cale corectă de
a răspunde a o alegere comportamentală de-a copilului dvs. Este important să ştiţi care sunt
priorităţile dvs. în orice moment şi să alegeţi stimulii-recompensă pe baza acestor priorităţi.
7. Arătaţi-i copilului că ignorarea instrucţiunilor dvs. sau alegerea unui comportament
neadecvat nu va avea ca rezultat o recompensă.
Acesta este uneori cel mai dificil pas dintre toţi. Se recomandă apelarea la un consultant
comportamental bun care este disponibil să vă ofere îndrumare.
Niciodată să nu-i oferiţi copilului recompense când nu vă urmează instrucţiunile sau
când are un comportament neadecvat. Trebuie să recunoaşteţi în mod consecvent când anume
copilul se comportă neadecvat şi să faceţi, în mod intenţionat, ca acel comportament să fie lipsit
de succes. Faceţi acest lucru pur şi simplu neoferind recompensă. Modalitatea prin care facem
acest lucru este aplicând o consecinţă numită extinctie. Când copilul decide să părăsească masa
de lucru, asiguraţi-vă că înţelege că alegerea lui nu are nici un efect de control asupra dvs. Acest
lucru poate fi făcut cel mai bine prin declaraţii precum „Presupun că nu ne mai jucăm”, „Ei
bine” sau „Pa”. Reacţiile non-verbale sunt de asemenea importante şi utile. Strângeţi-vă
materialele de studiu şi obiectele folosite ca recompensă şi mergeţi în altă parte a camerei.
Abateţi-vă privirea şi/sau întoarceţi-vă cu spatele la copil. Continuaţi să vă jucaţi cu obiectele
ori de unul singur, ori cu alţi copii. Asiguraţi-vă că copilul nu are acces la obiectele şi acţiunile
dvs. recompensatoare până când se întoarce să finalizeze activitatea pe care a părăsit-o. Aceasta
încurajează copilul să facă o alegere conştientă de a vă urma instrucţiunile şi de a se întoarce să
participe la activităţile de învăţare împreună cu dvs. Nu trebuie să-l trageţi înapoi sau să-l ţineţi
acolo împotriva voinţei lui. Dacă-l trageţi înapoi să lucreze, îi va creşte motivaţia de a scăpa,
de a pleca. Pentru ca învăţarea cu dvs. să fie cât mai productivă cu putinţă, trebuie ca el să
decidă că este în interesul lui să înveţe de la dvs. Nu forţaţi această decizie. Mai degrabă, faceţi
în aşa fel încât învăţarea de la dvs. să fie alegerea cea mai avantajoasă a copilului şi apoi daţi-i
ocazia să realizeze acest lucru. Chiar dacă în primele zile simţiţi că cea mai mare parte a
timpului o petreceţi aşteptând şi nu învăţându-l, nu dezarmaţi. Dvs. sunteţi cel care predă. Ceea
ce copilul învaţă în timpul acestei perioade de aşteptare este mai valoros decât lucrul nemotivat
pe care l-ar face altfel. Ce învaţă copilul este să dorească să participe la procesul de învăţare de
la dvs. Urmând aceşti paşi veţi descoperi că timpul dvs. de aşteptare se va reduce rapid şi că
nivelul de învăţare motivată a copilului dvs. va depăşi cu mult orice aţi dobândit în trecut. În
munca noastră am descoperit că este mult mai puţin probabil ca copiii care aleg să se alăture
din nou procesului de învăţare ca urmare a aplicării celor şapte paşi ai controlului în educaţie
să îl mai părăsească.
Când părăsesc procesul de învăţare, va fi pentru perioade din ce în ce mai scurte. În
multe cazuri, copiii pot deveni atât de motivaţi să înveţe cu dvs., încât încep ei să iniţieze lecţiile.
Numai prin această învăţare motivată copiii sunt capabili să ajungă la niveluri ale abilităţilor la
care nu se credea că pot ajunge în trecut.
Motivul pentru care folosim extinctia ca instrument al controlului în educaţie este acela
că reprezintă o cale extrem de puternică de a reduce comportamentul problematic. Paşii unu
până la şase sunt meniţi să crească frecvenţa şi calitatea alegerilor comportamentale pozitive
ale copilului dvs. Atunci când sunt folosiţi corect, aceşti paşi fac imediat mai uşoară viaţa dvs.
şi a copilului dvs. Acesta vă urmează instrucţiunile şi participă la interacţiuni pozitive cu dvs.
şi, ca urmare, dvs. îi daţi cu veselie toate lucrurile preferate de el. Cu această parte a controlului
în educaţie vrem să ne petrecem cea mai mare parte a timpului, pentru că este de obicei plină
de veselie şi râsete. Dar beneficiile procedurilor extinctiei nu sunt imediate. Rezultatele apar în
timp şi există în absenţa recompensării. Totuşi, acest al şaptelea pas al controlului în educaţie
trebuie să fie aplicat ori de câte ori copilul face o alegere pe care nu doriţi să o vedeţi altă dată.