Examen drept penal

Partea generala 1

1.Notiune de lege penala

Sintagma ’’lege penala’’ are un sens larg si un sens restrans .
In sens larg ,prin lege se intelege totalitatea normelor juridice penale. In aceasta
totalitate sunt incluse codul penal , legile penale speciale ,legile nepenale cu
dispozitii de drept penal.
In sens restrans , prin lege penala se intelege atat actul normativ intergral ,
atunci cand acesta cuprinde numai dispozitii cu caracter penal , cat si orice
dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice ,ordonante de urgenta sau
alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege , asa cum
rezulta din prevederileart 173 C. Pen.

2.Clasificarea legilor penale

Exista mai multe criterii de clasificare a legiilor penale . Dupa dimensiunea
sferei relatiilor sociale relatiile sociale pe care le reglementeaza distingem intre
legii penale generale si legi penale speciale . In functie de durata activitatii lor ,
legile penale se impart in legi penale permanente si legi penale temporare . In
raport de natura necesitatii care a impus adoptarea lor se face distinctia intre
legi penale ordinare si legi penale exceptionale .

3.Legi penale generale si legi penale speciale

Prin lege penala generala se intelege orice dispozitie cu caracter penal de
generala sau aplicabila in raport cu un mare numar de norme penale sp
eciale.
Legea penala generala cuprinde dispozitii cu caracter de principiu fundamental
sau general care asigura unitatea sistemului juridic penal.
Legile penale speciale sunt dispozitii de drept penal speciale care incrimineaza
diverse fapte din domeniul relatiilor sociale pe care le reglementeaza si care au
sfera de incidenta restransa la domeniul reglementat.
Legile penale generale sunt codurile penale, intelese ca un corp de norme
juridice penale sistematizate dupa criterii general acceptate si care cuprind atat
norme generale ,cu caracter de principiu ,cat si cea mai care parte a normelor
penale speciale ,incriminatoare ,adica toate normele penale care alcatuiesc
dreptul penal comun.
Codurile penale contemporane cuprind o parte generala ,in care sunt incluse
normele generale si o parte speciala continand normele penale speciale.

4.Legi penale ordinare si legi penale exceptionale .

Legile penale ordinare vizeaza o evolutie normala a fenomenului infractional
si sunt in corcondanta cu dispozitiile legislatiei penale generale.
Legile penale extraordinare sau exceptionale sunt impuse de necesitatea
apararii unor valori sociale in situatii extreme( calamitati naturale,starea de
insurgenta,starea de razboi) si contin norme derogatorii de la dreptul comun
,vizand fie incriminarea unor fapte noi care apar in astfel de situatii,fie
stabilizarea unui alt regim de sanctionare pentru fapta incriminate anterior.

5.Legi penale permanente si legi penale temporare.

Legile penale permanente au in vedere desfasurarea normala a relatiilor in
societate si sunt adoptate pe o durata nedeterminata.
Legile penale temporare sunt impuse de aparitia unui fenomen infractional cu
activitate limitata in timp si a carui combatere necesita o interventie legislativa.

6.Continutul normei penale.

 Continutul normei penale este acela de a reglementa relatiile de aparare
sociala prin prevederea faptelor periculoase pentru valorile sociale si prin
interzicerea lor sub sanctiunea penala.
Continutul normei juridice va cuprinde in mod inevitabil un ordin de a face sau
de a se abtine si o sanctione menita sa previna noi abateri de regula de
conduita.

7.Structura normei juridice penale

Structura logica a normei juridice cuprinde ipoteza ,dispozitie si sanctiune.
Ipoteza descrie imprejurarile in care intra in actiune dispozitia sau sanctiunea
normei . Dispozitia cuprinde drepturile si obligatiile subiectilor participanti la
raporturile sociale ,conduita acestora. Sanctiunea este al treilea element
structural al normei juridice, care contine consecintele ce survin in cazul
nerespectarii dispozitiei sau a ipotezei.
Norma penala generala contine teza cu valoare de principiu si nu se deosebeste
,prin structura ,de normele juridice apartinand altor ramuri ale dreptului.

8.Categorii de norme penale.

Normele penale se diferentiaza prin structura ,sfera de incidenta,continut.
Dupa continut si sfera de incidenta distingem intre norme generale si norme
speciale.
Normele generale prevad conditiile in care se nasc,se modifica si se sting
raporturile juridice penale,in timp ce normele penale speciale prevad conditiile
in care o anumita fapta constituie infractiune ,pedeapsa care se aplica pentru
savarsirea ei.
Dupa criteriul structurii lor ,normele penale se impart in norme unitare si norme
divizate.
Normele unitare contin ambele elemente ,dispozitia si sanctiunea,in intregul lor
,in acelasi articol de lege ,in timp ce normele divizate contin dispozitia sau o
parte din aceasta si sanctiunea in alte articole de lege din acelasi act normativ
sau din acte normative diferite ,norma fiind divizata intre aceste acte normative
.

9.Formele interpretarii legi penale

Interpretarea normelor penale se face in aceasi forma si modalitate ca in orice
ramura de drept .
In teoria dreptului interpretarea normelor juridice se clasifica in interpretare
oficiala si interpretare neoficiala .
Interpretarea oficiala este realizata de organele de stat cu atributii in procesul
elaborarii normelor juridice si are caracter obligatoriu
Interpretarea neoficiala sau doctrinara nu are forta juridica,chiar daca se
impune prin forta argumentarii stiintifice. Opiniile formulate in lucrari stiintifice
pot fi invocate in fata organelor juridice ,fara a avea caracter obligatoriu.
10. Rezultatele si limitele interpretarii.
Folosirea corecta a metodelor de interpretare conduce in mod obligatoriu la o
anumita concluzie cu privire la intelesul normei penale interpretate.
Daca legiuitorul a dorit sa exprime mai multe decat rezulta din modul cum s-a
examinat ,prin interpretare ,intelesul normei trebuie extins si vom o
interpretare extensiva.
In cazul in care legiuitorul a dorit sa spuna mai putin decat rezulta din modul
cum s- a exprimat ,vom putea vorbi despre o interpretare restrictiva.

11.Determinarea legi penale active

In vederea legii penale active trebuie stabilite doua momente :data intrarii in
vigoare a legii penale si data iesirii acesteia din vigoare.
• Intrarea in vigoare a legii penale ,ca si a oricarei alte legi in conformitate
cu prevederile art 78 din Constitutia Romana ,are la trei zile de la data
publicarii sau la data ulterioara prevazuta in textul ei . Potrivit art 12
alin(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru
 elaborarea actelor normative ,republicata termenul de trei zilese
socoteste pe zile calendaristice ,incepand cu data publicarii in Monitorul
Oficial ,si expira la ora 24:00 a celei de-a treia zi de la publicare .
• Iesirea din vigoare a legii penale. Efectele legii ori ale ordonatei de
urgenta inceteaza prin abrogare si in cazul in care Parlamentul sau
Guvernul nu pun de acord prevederile legii declarate neconstitutionale cu
dispozitiile Constitutiei Romaniei ,in termen de 45 de zile de la publicarea
deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei.

12.Neretroactivitatea legii penale

Principiul general al neretroactivitatii legii ,consacrat in legislatia romana inca
de la 1864 ,a fost preluat de Constitutia Romaniei care ,in art 15 alin (2) a
statuat ca legea dispune numai pentru viitor ,cu exceptia legii penale sau
contraventionale mai favorabile. Principiul neretroactivitatii legii vizeaza legea
penala incriminatoare ,in sensul ca o lege care incrimineaza pentru prima data o
fapta ,nu poate fi aplicata decat daca fapta a fost savarsita dupa intrarea in
vigoare a legii noi. Asa cum rezulta din prevederile textului constitutional ,fac
exceptie de la principiul neretroactivitatii legea penala si cea contraventionala
mai favorabile.

13.Extraactivitatea legii penale.

Extraactivitatea legii penale este deci un principiu al aplicarii legii penale in timp
,in baza careia legea penala poate fi aplicata faptelor care au fost savarsite
inainte de intrarea in vigoare (retroactivitate)ori unor fapte ce sunt urmarite si
judecate dupa iesirea sa din vigoare (ultraactivitate) .
• Retroactivitatea .
• Legea interpretativa mai favorabila. Principiul aplicarii cu efect
retroactiv a legii interpretative este unanim acceptat in teoria
dreptului inclusiv in materia dreptului penal ,dar numai daca pe
cale de interpretare nu ajunge la o situatie mai rea pentru
infractor.
 • Legea penala dezincriminatoare. Este considerata un caz tipic de
retroactivitate obligatorie legea care dezincrimineaza o fapta care
pana atunci era incriminata ca infractiune.
• Legile de amnistie ,legile sau decretele de gratiere . Legile de
aministie ,precum si legile sau decretele de gratiere sunt prin
natura si scopul lor ,acte cu caracter retroactiv ,aplicabile doar
faptelor comise anterior intrarii lor in vigoare.
• Legea penala mai favorabila . Potrivit art 5 alin (1) C.pen in cazul in
care de la savarsirea infractiuni pana la judecarea definitiva a
cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale ,se aplica legea
mai faborabila.
• Ultraactivitatea . Aplicarea cu efect ultraactiv a legi penale arevin vederea
solutionarea conflictelor de drept penal nascute in timpul cat acesta era in
vigoare. Au caracter ultraactiv legile penale temporare sau exceptionale
,care pot fi aplicate si doar iesirea lor din vigoare.
14.Determinarea legii penale in situatii tranzitorii

15.Criteriile de aplicare a legii mai favorabile

Aplicarea legi mai favorabile reprezinta un compromis rezonabil intre interesele
generale ale societatii si interesul persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de
legea penala: fapta isi pastreaza caracterul penal in raport cu legile succesive
,iar sanctiunea acestuia asigura stabilirea ordinii de drept chiar daca se aplica
legea cu consecintele cele mai favorabile pentru infractor.
16.Criterii de determinare a legi penale mai favorabile.
Legea penala nu prevede criteriile dupa care trebuie sa fie determinata legea
penala mai favorabila ,dar este ,in general admis ca pentru determinarea legii
mai favorabile trebuie examinate comparativ legile succesive sub raportul
conditiilor de incrimicare a faptei ,de tragere la raspundere penala si de
sanctiune.
17.Notiune de teritoriu .
Prin teritoriu ,asa cum este definit de art 8 alin(2) C.pen ,intelegem intinderea
de pamant ,marea teritoriala si apele cu solul,subsolul si spatiul aerian cuprins
intre frontierele de stat.
Teritoriul cuprinde ,asadar ,urmatoarele elemente:
• Intinderea de pamant sau suprafata terestra cuprinsa intre frontierele
politice -geografice ale statului ,asa cum sunt acestea stabilite prin tratate
si conventii internationale
• Marea teritoriala ,este acea parte a marii adiacenta tarmului ori dupa caz
apelor maritime interioare avand latimea de 12 mile marime masurate de
la liniile de baza .
• Apele interioare sunt definite in art 5 din Legea nr 17/1990 ca fiind
suprafetele de apa situate intre tarmul marii si liniile de baza de la care se
masoara intinderea marii teritoriale.
• Subsolul cuprinde acea parte a solului aflata sub suprafata terestra a
apelor interioare si a marii teritoriale fara limite determinate in adancime
si cu o intindere care coincide cu limitele frontierelor de stat.
• Spatiul aerian este format din coloana de aer care se intinde deasupra
teritoriului cuprins intre frontierele interioare si ale marii teritoatiale.
18.Principiul retroactivitatii
Potrivit art 8 alin (1) C.pen ,,legea penala romana se aplica infractiunilor
savarsite pe teritoriul Romaniei . Teritorialitatea legii penale este principiul de
baza in aplicarea legii penale in spatiu,fiind un atribut al suveranitatii statului si
cuprizand aplicarea legii penale nationale in exclusivitate pe intregul teritoriu al
statului fata de toate infractiunile oricare ar fi calitatea faptuitorului cetatean
raman sau persoana fara cetatenie domiciliat in Romania sau in strainatate.

19.Conceptul de infractiune savarsita pe teritoriul Romaniei

Potrivit art 8 alin(3) prin infractiune savarsita pe teritoriul Romaniei se intelege
orice infractiune comisa in intregime pe teritoriul statului roman sau pe o nava
sub pavilion romanesc ori pe o aeronava inmatriculata in Romania.
Pentru determinarea locului savarsirii infractiuni ,in doctrina au fost formulate
mai multe teorii intemeiate pe criterii diferite.
Potrivit teoriei actiunii ,infractiunea se considera savarsita acolo unde a avut loc
activitatea materiala care a condus la rezultatul ilicit chiar daca acest rezultat s-
a produs pe un alt teritoriu . Daca cineva trage un foc de arma de pe teritoriul
unei tari peste granita si ucide o persoana aflata in imediata apropriere a
frontierei ,infractiunea de omor se considera savarsita pe teritoiul de unde s-a
tras .

20.Imunitatea de jurisdictie
Potrivit prevederilor art 13 C.pen ,legea penala romana nu se aplica
infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau
de catre alte persoane care in conformitate cu tratatele internationale ,nu sunt
supuse jurisdictiei internationale a statului roman ( sefii statelor sau ai
guvernelor ,sefii unor delegatii oficiale ).
Imunitatea cuprinde si inviolabilitatea locului ambasadelor sau cel al legatiilor
straine, autoritatile nationale neputand patrunde in incinta acestuia fara
consintamantul sefului misiunii.
Desi suprafata de pamant pe care se afla sediile misiunilor diplomatice face
parte din teritoriul Romaniei ,infractiunile savarsite in aceste locuri nu sunt
supuse legii penale romane.
21.Personalitatea legii penale
Principiul personalitatii legii penale ,consacract de art 9 C.pen ,stabileste ca
legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de
catre cetatenii romani sau de alte persoane juridice romane ,in conditii
diferentiate in raport de gravitatea infractiunii savarsite. O prima conditie in
vederea aplicarii principiului personalitatii legii penale este ca infractiunea sa fie
savarsita in afara tarii.
O a doua conditie ,prevazuta de art 9 alin(1) C.pen este ca pedeapsa prevazuta
de lege pentru infractiunea savarsita sa fie detentiunea pe viata ori inchisoarea
mai mare de 10 ani ,chiar daca fapta nu este prevazuta ca infractiune de legea
statului in care a fost savarsita. O a treia conditie este ca ,la momentul savarsirii
infractiunii,faptuitorul sa fie cetatean roman sau persoana juridica romana.
Ultima conditie este prevazuta de art 12 C.pen :tratatele sau conventiile la care
Romania este parte sa nu contina prevederi referitoare la un alt mod de
solutionare a acestor cauze .

22.Realitatea legii penale

Principiul realitatii legii penale ,consacrat de art 10 C.pen stabileste ca legea
penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoiului tarii de catre
un cetatean strain sau de catre o persoana fara cetatenie contra statului roman
,contra unui cetatean raman ori a unei persoane juridice romane. O prima
conditie este ca infractiunea sa fie savarsita in intregime in afara teritoriului
Romaniei. A doua conditie este ca infractiunea sa fie indreptata contra statului
roman sau contra unui cetaean roman ,ori a unei persoane juridice romane. A
treia conditie se refera la faptul ca infractiunea trebuie sa fie savarsita de un
cetatean strain sau de un apartid ,indiferent daca acestia domiciliaza sau nu pe
teritoriul tarii. A patra conditie se refera la inriminarea faptei in legea penala
romana fara a fi necesara conditia dublei incriminari. A cincea conditie -fapta sa
nu faca obiectul unei proceduri judiciare in statul pe teritoriul careia s- a comis
,iar procurorul general sa autorizeze punerea in miscare a actiunii penale.
23.Universalitatea legii penale
Principiul universalitatii legii penale romane este consacrat de art 11 C.pen ,care
stabileste a legea penala romana se aplica si altor infractiuni decat cele la care
face trimitere principiul realitatii ,in conditiile prevazute de text.
O prima conditie in vederea aplicarii principiului universalitatii este ca o
infractiune sa se fi savarsit in intregime in afara teritoriului tarii, alta decat cele
pentru care este aplicabil principiul realitatii. A doua conditie consta in
savarsirea infractiuni de un cetatean strain sau de un apatrid ,indiferent daca
acestia dimiciliaza sau nu pe teritoriul tarii ,care sa se afle de bunavoie in
Romania. A treaia conditie ,statul roman sa isi fi asumat in temeiul unui tratat
international obligatia de a reprima infractiunea savarsita in strainatate sau sa fi
cerut extradarea sau predarea infractorului aflat pe teritoriul Romaniei pentru
infractiunea savarsita in strainatate si acesta sa fi fost refuzata.

24.Extradarea
Extradarea este actul prin care un stat pe teritoriul caruia s- a refugiat un
infractor ,remite,la cererea altui stat,pe acel infractor,in vederea executari
pedepsei. In dreptul penal s- a impus multa vreme principiul teriorialitatii
absolute ,potrivit caruia legea penala a unui stat trebuia sa se aplice persoanelor
aflate in afara acestui teritoriu.

25.Principiile extradarii.
• Principiul dublei incriminari . Potrivit acestui principiu ,fapta care
formeaza obiectul cererii de extradare trebuie sa fie prevazuta de
legislatia ambelor state.
• Principiul specialitatii. Persoana extradata sau condamnata nu poate fi
judecata si condamnata pentru o alta infractiune decat cea prevazuta in
cererea de extradare,fara acordul statului solicitant.
• Principiul non bis in idem. O persoana fata de care s-a pronuntat o
hotarare penala definitiva nu mai poate fi urmarita sau judecata pentru
aceasi fapta ,chiar sub o calitate diferita.
• Principiul umanismului extradarii. Legea romana manifesta o atentie
deosebita fata de drepturile persoanei extradabile.
• 26.Conceptul de infractiune
Intr-o accesiune larga a termenului ,infractiunea este un act de conduita
exterioara interzis de lege sub o sanctiune specifica ,pedeapsa. Alti autori
definesc infractiunea ca fiind fapta care lezeaza o valoare sociala
considerata de legiutor ca necesitand protectie in cadrul ordinii
constitutionale ,atunci cand nivelul agresiunii face inevitabila recurgerea
la o pedepsa ,deoarece sanctiunile nepenale nu sunt suficiente pentru a
asigura o protectie eficace.

27.Tipicitatea
Aceasta prima trasatura esentiala a infractiunii presupune coexistenta a
trei conditii:
• Existenta unei fapte concrete cu rezultatul corespunzator ,inclusiv
legatura de cauzalitate intre manifestarea ulterioara si urmarea
imediata .
• Existenta unei norme incriminatoare
• Trasaturile faptei concrete sa coincida cu cele prevazute in norma de
incriminare (tipicitate)
Actiunea se poate manifesta prin acte materiale (lovire
,vatamare,distrugere,luare) ,prin cuvinte sau expresii (
amenintare,instigarea publica, propaganda pentru razboi) ,prin scris (
inducerea in eroare a organelor juridice ,fals in inscrisuri sub
semnatura privata, fals intelectual) .

28.Teorii referitoare la vinovatie.

In doctrina penala se confrunta doua teorii fundamentale in privinta
conceptului de vinovatie .
• Teoria clasica(psihologica) penala . Concepe vinovatia ca pe o
relatie psihica intre subiect si rezultatul produs prin fapta acestuia .
Faptuitorul isi reprezinta toate conditiile obiective in care
actioneaza ,precum si consecintele faptei,dirijandu-si constient
actiunea spre producerea rezultatului pe care si l- a reprezentat.
• Teoria normativista imputa faptuitorului ca si-a determinat gresit
vointa spre realizarea unui scop antisocial.
Indiferent de orientarea celor doua conceptii ,exista o premisa
unanim acceptata ca vinovatie implicita ,prin concept ,libertatea
vointei subiectului :numai in masura in care aceasta este liber sa
aleaga intre mai multe optiuni se poate vorbi de existenta
vinovatiei.

29.Intentia si modalitatile acesteia.

Din prevderile art 16 alin (3) C.pen rezulta ca fapta este savarsita cu
intentia cand faptuitorul :
• Prevede rezultatul faptei sale,urmarind producerea lui prin
savarsirea acelei fapte;
• Prevede rezultatul faptei si ,desi nu-l urmareste ,accepta
posibilitatea producerea lui.
Prima modalitate defineste intentia directa ,care se
caracterizeaza prin aceea ca infractorul prevede rezultatul faptei
(element intelectiv) ,urmarind producerea lui prin savarsirea
acelei fapte (element volitiv) .
A doua modalitate defineste intentia indirecta ,care exista atunci
cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale ( element
intelectiv ) si desi nu-l urmareste ,accepta riscul producerii lui(
element volitiv)

30.Culpa si modalitatile acesteia.

 Cele doua forme ale culpei prevazute in textul art 16 alin(4) C
.pen au fost denumite in doctrina culpa cu prevederile sau
usurinta, temeritatea ,si culpa fara prvedere sau nglijenta ,culpa
simpla , greseala.
• Culpa cu prevedere sau usurinta exista cand faptuitorul
prevede rezultatul faptei sale ,pe care insa nu il accepta
,socotind fara temei ca un astfel de rezultat nu se produce
• Culpa fara prevedere sau neglinjenta consta in aceea ca
faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale ,desi trebuia si
putea sa-l prvada.
• Alte modalitati ale culpei . In materia de culpa ,doctrina mai
face ai alte distinctii decat cele ale Codului penal . Astfel ,se
distinge intre culpa imediata ,cand comportarea culpabila a
autorului a produs imediat rezultatul si culpa mediata ,cand
rezultatul culpabil se produce prin intermediul conduitei din
culpa a mai multor persoane.
• Aprecierea culpei . Culpa trebuie dovedita ,nu exista o
prezumtie de culpa.
31.Intentia depasita
Textul art 16 alin(5) C.pen prevede ca exista intentie depasita cand fapta
constand intr-o actiune sau inactiune intentionata produce un rezultat mai grav
,care se datoreaza culpei faptuitorului. In doctrina aceasta forma de vinovatie
este considerata o combinatie a intentiei si culpei ,dar, cu toate acestea ,legea
penala romana a considerat ca este o forma autonoma de vinovatie ,alaturi de
celelalte forme tipice, intentia si culpa. De regula ,legiutorul creeaza asemenea
continuturi de incriminari numai in cazurile grave,si anume cand are in vedere
mai cu seama conduita pozitiva( actiunea ) prin care s-a produs un rezultat
substantial (vatamarea) , rezultat care nu reprezinta altceva decat amplificarea
progresiva a urmarii initiale.

32.Antijuridicitate
Constituie cea de-a treia trasatura esentiala a infractiunii , neprevazuta de
niciunul dintre Codurile penale anterioare adoptate in Romania.
Antijuridicitatea exprima conflictul faptei cu intreaga ordine juridica si numai
daca aceasta nu contine o cauza justificativa putem aprecia asupra conduitei
faptuitorului intr-un caz determinat. In majoritatea legislatiilor,faptelor
permisive prevazute de legea penala sunt cunoscute sub numele de cauze
justificative.

33.Imputabilitatea
Aceasta este cea de-a patra trasatura esentiala a conceptului de infractiune
,avand ca si antijuridicitatea ,caracter de noutate in legislatia penala romana . In
doctrina penala romana notiunea de de imputabilitate exprima ideea ca o fapta
a fost atribuita obiectiv si subiectiv autorului ,astfel spus , fapta ii apartine, fiind
o fapta comisa cu vointa de autor. A imputa o fapta unei persoane inseamna a
socoti ca fapta a fost , obiectiv si subiectiv , comisa de persoana respectiva , ca
este rezultat atat al functiilor de constiinta cat si al celor de vointa al energiei
fizice si psihice a acestuia.

34.Notiunea de continut al infractiunii

Continutul infractiunii poate fi definit ca totalitatea conditiilor cerute de lege
pentru ca o fapta sa constituie infractiune . Prin descrierea si interzicerea sub
sanctiune penala a anumitor fapte , legea penala stabileste notiunea fiecarei
infractiuni . In acest mod , fiecare norma incriminatoare prevede toate conditiile
necesare si suficiente pentru ca o fapta sa constituie infractiune . Sub acest din
urma aspect , continutul infractiuni este format din totalitatea trasaturilor
faptei concrete,care corespund celor prevazute de legea penala pentru a
constitui infractiune .

35. Structura continutului inractiunii

Structura continutului infractiunii desemneaza modul cum sunt organizate in
cadrul continutului infractiunii elementele care il compun si relatiile dintre
acestea . Cunoasterea structurii continutului infractiunii ne da posibilitatea sa
evaluam importanta fiecarei dintre conditiile cerute de lege pentru existenta
infractiunii, sa stabilim natura si pozitia acestora in raport cu actul de conduita
,caracterul lor determinat sau esential pentru existenta infractiunii ori,
dimpotriva, accidental sau sau circumstantial.

36.Claficarea conditiilor continutului infractiunii

Conditiile continutului infractiunii pot fi clasificate dupa mai multe criterii ,
aceasta clasificare fiind necesara pentru o mai exacta cunoastere a continutului
infractiunii:
• Dupa factorii la care se refera , se pot distinge intre conditii privitoare la
actul de conduita la situatie premisa ,la obiectul infractiunii la locul si
timpul savarsirii infractiunii , la subiectii infractiunii , la consecintele
infractiunii.
• Dupa rolul si importanta pe care le au pentru existenta infractiunii,
conditiile pot fi clasificate in esentiale sau consecutive si accidentale sau
circumstantiale
• In raport de momentul in care intervin in savarsirea faptei , conditiile se
clasifica in preexistente , concomitente, si subsecvente .
• Dupa cum se refera la fapta sau la persoana faptuitorului , conditiilor pot
fi reale , daca se refera la fapta si persoanele ,daca se refera la infractor la
victima.

37 Clasificarea continuturilor de infractiune

In stiinta dreptului penal se opereaza cu mai multe tipuri de continut al
infractiunii, in raport de structura continuturilor , de diferitele variante cu care o
fapta este incriminata ori de formele infractiunii.
• Dupa structura lor , acestea continuturi se clasifica in continut juridic ,
continut constitutiv , continut simplu si continut complex
 • Continutul juridic cuprinde totalitatea conditiilor cerute de norma
incriminatoare pentru existenta unei anumite infractiuni.
• Continutul constitutiv este o parte a continutului juridic si cuprinde
numai conditiile referitoare la actul la actul de conduita pe care
trebuie sa le realizeze faptuitorul pentru ca fapta sa constituie
infractiune prevazuta in textul incriminator
• Continutul simplu este acela care cuprinde conditiile necesare pentru
existenta inractiunii intr-o singura varianta sau modalitate normativa
• Continutul complex este acela care cuprinde conditiile pentru doua sau
mai multe variante , ori modalitati ale aceleiasi infractiuni
• In raport de variantele de incriminare , continuturile se clasifica in
continuturi de baza sau tipice si continuturi agravate ori atenuate.
• Continutul de baza cuprinde conditiile necesare pentru existenta
infractiunii in configuratia ei tipica .
• Continutul agravat este format din conditiile continutului de baza la
care se adauga anumite elemente circumstantiale ,care se pot referi la
aspectul material sau moral al faptei , la obiectul infractiunii, la
subiecti ori a locul si timpul savarsirii faptei.
• Continutul atenuat este alcatuit din continutul de baza caruia i se
adauga unele conditii care determina o diminuare a gravitatii faptei
incriminate
• Dupa criteriul formelor de savarsite a faptei incriminate ,distingem intre
continuturi integrale sau tipice si continuturi trunchiate sau atipice.
• Continutul integral sau tipic cuprinde toate conditiile ce alcatuiesc
continutul juridic al infractiunii si corespund faptei in forma sa
consumata.
• Continutul trunchiat sau atipic corespunde formei atipice a infractiunii
,fapta savarsita nerealizand toate conditiile cerute de norma penala
• Dupa gradul de generalizare la care fac trimitere conditiile ce alcatuiesc
continutul infractiunii ,distingem intre continut specific si continut generic
 • Continutul specific sau propriu-zis al infractiunii este cel prevazut de
norma incriminatoare
• Continutul generic sau continutul infractiunii in general este o
constructie logica ce insumeaza trasaturile caracteristice comune
tuturor continuturilor specifice existente in sistemul legislatiei penale .

38 Structura continutului generic al infractiunii

Continutului generic cuprinde totalitatea conditiilor pe care legiutorul le
foloseste la construirea continutului diferentelor incriminari.
Conditiile ,privitoare la actul de conduita alcatuiesc continutul constitutiv al
infractiunii, reprezentand conditiile pe care trebuie sa le realizeze faptuitorul
pentru fapta sa constituie infractiune .

39 Notiunea si importanta situatiei premisa

Situatia premisa este o conditie prealabila pentru existenta infractiunii, se
reflecta preexistenta unei raalitati pe care trebuie sa se grafeze savarsirea faptei
si care face parte din continutul juridic al unor infractiuni. Situatia premisa
impreuna cu continutul constitutiv formeaza continutul juridic .

40 Continutul constitutiv obiectiv generic

Continutul constitutiv obiectiv (latura obiectiva ) este format intotdeauna din
trei elemente : a) elementul material b) urmarea imediata c) legatura de
cauzalitate dintre elementul material si urmarea imediata.

41 Elementul material
Elementul material reprezinta cea mai importanta parte a continutului obiectiv
si consta in activitatea materiala desfasurata de subict ,adica din insusi actul de
conduita interzis prin norma de incriminare.
Actiunea poate fi descrisa in norma de incriminare singura sau insotita de
anumite cerinte esentiale ,care o intregesc : locul savarsirii infractiunii(loc
public) ,timpul comiterii (pe timp de noapte ,imediat dupa nastere) , mijloacele
de savarsire a infratiunii ( mijloace care prezinta pericol public ) , natura
obictului material ( bun mobil)
Inactiunea. Omisiunea nu poate fi perceputa si evaluata prin simpla
contemplare a mediului inconjurator ce se evidentiaza prin raportare la o
anumita actiune determinata ,care ii este ceruta subiectului
Omisiunea proprie consta in indeplinirea de catre subiect a unui actiuni impuse
de lege si se epuizeaza prin simpla abtinere a faptuitorului de a face ceea ce
legea ii impune .
Infractiunea omisiva improprie este conditionata de existenta unui rezultat
,corespunde infractiunilor de rezultat. In cazul acestor infractiuni apare obligatia
de prevenire a rezultatului ,obligatie care revine inculpatului.

42 Urmarea imediata
Potrivit conceptiei naturaliste ,urmarea este un efect natural al conditiei umane
, fiind legat de aceasta printr-o relatie cauzala si avand relevanta penala.
Conform acestei conceptii , urmarea nu exista decat in cazul faptelor capabile sa
produca o modificare a lumii exterioare.
Pornind de la acest criteriu infractiunile pot fi clasificate in infractiuni de rezultat
si infractiuni de pura conduita.

43 Infractiuni de pericol si infractiuni de rezultat

Prin infractiuni de rezultat sau materiale intelegem acele acte infractiuni la care
actiunea sau omisiunea produce un efect material , un rezultat extern ,vizibil ,in
timp ce prin infractiuni formale intelegem acele infractiuni la care nu se produce
un efect material.
Infractiunea formala este aceea in care legea incrimineaza o fapta fara a fi
interesata de urmari sau, astfel spus ,infractiunea formala este o tentativa
incriminata ca infractiune consumata , spre deosebire de infractiunea materiala
,care are drept rezultat un prejudiciu efectiv.

44 Notiune de legatura de cauzalitate ca element al infractiunii

Legatura de cauzalitate este o relatie de a cauza la efect, care trebuie sa existe
intre actiunea sau inactiunea ce constituie elementul material al infractiunii si
urmarea imediata ceruta de lege pentru existenta acestei infractiuni . Legatura
de cauzalitate este un element constitutiv al continutului oricarei infractiuni
,desi nu este prevazuta de lege in mod explicit printre conditiile de existenta a
infractiunii.
45 Vinovatia ca element subiectiv in continutul infractiunii
Elementul subiectiv al infractiunii este atitudinea psihica a persoani care a
savarsit fapta ce consituie elementul material al infractiunii fata de fapta
savarsita fata de urmarea imediata a acestuia si fata de legatura de cauzalitate
dintre ele. Aceasta atitudine este exprimata intr-o forma de vinovatie ceruta de
lege pentru fapta sa constituie infractiune. Vinovatia ca element constitutiv al
infractiunii nu trebuie confundata cu vinovatia ca trasatura esentiala a
infractiunii.

46 Elementul subiectiv la infractiunile comisive

Fapta comisa din culpa constituie infractiune numai cand legea o prevede in
mod expres. Infractiunile comisive fiind infractiuni de actiune se savarsesc de
regula cu intentia (furt, talharie, omor , inselaciune, delapidare,fals) . Ori cate
ori in norma de incriminare se descrie continutul unei fapte comisive fara a se
face referire la elementul subiectiv ,se intelege ca fapta respectiva ,pentru a
consititui infractiune ,trebuie sa fie savarsita cu intentie ,care poate fi directa
sau indirecta.

47 Elementul subiectiv la infractiunile omisive .

Cea mai mare parte a infractiunilor omisive pot fi comise fie cu intentie ,fie din
culpa,intrucat continutul lor juridic nu face nicio precizare cu privire la
elementul subiectiv .
Alte fapte omisive sunt inca incriminate numai daca sunt savarsite cu intentie.
In astfel de cazuri ,in continutul juridic al acestor infractiuni s- a prevazut
conditia ca omisiunea sa fie intentionata.

48 Infractiuni savarsite cu praeterintentie .

Infractiunile cu intentie depasita ( praeterintentionare) cuprind in latura
subiectiva atat intentia ,cat si culpa. Acest fapt se realizeaza atunci cand
subiectul activ ,comitand cu intentie o fapta prevazuta de legea penala ,produce
un rezultat ,urmarit sau acceptat astfel incat intentia initiala a subiectului activ
este depasita:exemplul clasiv este acela in care faptuitorul loveste o persoana
cu capul de un corp dur si moare.

49 Notiune de obiect al infractiuni

Obiectul juridic al ocrotirii penale il formeaza relatiile sociale . Incriminarea unei
conduite umane reprezinta un mijloc de combatere a unui fapte antisociale si o
masura de aparare e relatiilor sociale a caror normala formare desfasurare si
dezvoltare nu este posibila si nu este poate fi asigurata decat prin incriminarea
acelei fapte. Obiectul infractiuni poate fi ,asadar ,definit ca fiind valoare sociala
si relatiile sociale formate in jurul si datorita acestei valori impotriva carora se
indreapta fapta ce constituie elementul material al infractiunii si care sunt
vatamate ssu puse in pericol prin savarsirea acesteia.

50 Obiect juridic si obiect material

Obiectul juridic al infractiunii este format din valorilesi relatiile sociale
amenintate sau vatamate efetiv prin savarsirea faptei si apararea prin
incriminarea acstuia. Obiectul material al infratiunii este entitatea matetiala (un
bun sau o persoana) asupra careia se intreapta actul de conduita ,amenintandu-
l cu un pericol vatamare materiala sau provocandu-l efectiv o asemenea
vatamare. Orice infractiune are un obiect juridic ,dar nu orice infractiune are
obiect material ,ci numai acelea la care valoarea sociala aparuta de legea penala
consta intr-o entitate msteriala .

51 Obiect juridic generic si obiectul juridic specific

Obiectul juridic generic sau de grup este obiectul juridic comun unui grup de
infractiuni ,format dintr-un fascicul de relatii sociale aparute si dezvoltate in
jurul uneia dintre valorile fundamentale ale societatii cum sunt statul ,persoana
,proprietatea.
Obiectul juridic specific sau individual este obiectul juridic propriu -zis al
infractiunii ,format din relatiile sociale aparute si dezvoltate in jurul uneia dintre
valorile fundamentale aparute de legea penala. Intre obiectul juridic generic si
objectul juridic specific sau special exista un raport intreg -parte in sensul ca
obiectul juridic special reprezintao parte din obiectul generic.

52 Obiectul juridic principal si obiectul juridic secundar

Distinctia dintre obiectul juridic principal si obiectul juridic secundar sau
adiacent vizeaza infractiunile complexe la care elementul material este format
din mai multe actiuni sau inactiuni pe care legea le prevede si ca element
material in continutul unor infractiuni distincte.
Una dintre cele doua actiuni care formeaza elementul materiala infractiuni
complexe este considerata principala pentru ca este indreptata impotriva
valorilor si relatilor sociale pe care legea le apara in mod special prin acea
incriminare si cealalta este considerata secundara sau adiacenta pentru ca este
indreptata impotriva valori si relatilor sociale ocrotite in mod secundar prin
incriminarea acelei fapte complexe.

53 Conceptul de cauze justificative.

Codul penal in vigoare a introdus institutia cauzelo justificative precizand in
art.18 ca nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca exista
una dintre cauzele justificative prevazute de lege.
Cauzele justificative sunt stari, situati sau imprejurari prevazute de lege care
inlatura caracterul ilicit al faptei.
Antijuridicitatea exprima ideea contrarietatii faptei concrete cu ordinea juridica,
dar aceasta contradictie in conditile interventiei unei cauze justificative.
Tipicitatea exprima corespondenta dintre fapta concreta si norma
incriminatoare, dar chiar daca aceasta trasatura esentiala exista nu ne aflam in
prezenta unei infractiuni cata vreme fapta nu este antijuridica contrara ordinii
de drept fiind comisa in conditile unei cauze justificative.

54 Conceptul si fundamentul legitimei aparari

Potrivit art.19 alin.2 C.pen legitima aparare poate fi definita ca fiind acea cauza
justificativa ce consta in actiunea de aparare a unei persoane, determinata de
nevoiede a inlatura un atac material direct, indirect si injust, care pune in
pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau in interes general, ori
pentru a respinge patrunderea fara drept intr-o locuinta, incapere, dependinta
sau loc imprejmuit tinand de acestea ajnei persoane, prin violenta, viclenie,
efractie sau alte asemenea modalitati nelegale ori in timpul noptii. In ceea ce
priveste fundamentarea legitimei aparari exista mai multe conceptii.

55 Conditiile legitimei aparari.

A.Conditii referitoare la atac
a) existenta unui atac material. Atacul este material cand, pentru efectuarea
lui, se recurge la violenta fizica cu sau fara folosirea altor mijloace ( arme,
narcotice, instrumente de patrundere prin efractie)
b) atacul sa fie direct. Atacul trebuie considerat direct si atunci cand vizeaza una
dintre valorile ocrotite chiar daca nu are contact nemijlocit cu acea valoare.
c) atacul sa fie imediat. Pentru ca atacul sa fie iminent trebuie ca declansarea lui
sa fie o certitudine si nu o simpla eventualitate.
d) atacul sa fie injust. Atacul este injust cand legea permite folosirea unor
mijloace care constituie din punct de vedere formal cu un atac (executarea unui
mandat de arestare, executarea unei percheziti)
e) atacul sa puna in pericol valorile mentionate in art.18, alin.2 C.pen . Obiectul
atacului poate fi persoana impotriva careia actioneaza agresorul sau alta
persoana care preia apararea impotriva agresorului.
B. Conduita referitoare la aparare.
a) actiunea de aparare impotriva atacului sa se materializeze intr-o fapta
prevazuta de legea penala.
b) actiunea de apărare sa fie necesara. Actiunea de aparare concretizata intr-o
fapta prevazuta de legea penala este considerata necesara pentru inlaturarea
atacului intre momentul in care aesta a devenit iminent si momentul in care s-a
consumat.
c) fapta savarsita in aparare sa fie indreptata impotriva agresorului si nu a unei
alte persoane. Apararea trebuie indreptata impotriva agresorului deoarece
atacul acestuia pune in pericol valorile sociale ocrotite de lege.
d) apararea trebuie sa fie proportionala cu gravitatea atacului. In principiu fapta
tipica savarsita in aparare trebuie sa prezinte o gravitate mai redusa sau
aproximativ egala cu fapta agresorului.

56. Legitima aparare prezumata.

Potrivit art.19, alin.3 C.pen se prezuma ca este in legitima aparare acela care
comite o fapta prevazuta de legea penala pentru a respinge patrunderea unei
persoane intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de
aceasta fara drept prin violenta, viclenie, efractie sau alte asemenea modalitati
nelegale sau in timpul noptii. Apararea legitima poate fi exercitata nu numai de
proprietarul spatiului respectiv ci de orice persoana care sesizeaza incercarea de
patrundere fara drept in acel spatiu.
57. Starea de necesitate, concept si fundament.
Starea de necesitate este acea cauza justificativa care consta in savarsirea de
catre o persoana a unei fapte prevazute de legea penala pentru a salva de la un
pericol imediat si care putea fi inlaturat astfel, viata, integritatea corporala sau
sanatatea sa ori a altei persoane sau un bun important al sau ori al altei
persoane sau de un inters general, fara ca prin aceasta sa pricinuiasca, cu stiinta,
urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu
era inlaturat. Cu plivire la fundamentul starii de necesitate in doctrina
europeana au fost formulate explicatii subiective si explicatii obiective ale
impunitatii.

58. Delimitarea starii de necesitate de legitima aparare.

Starea de necesitate se deosebeste de legitma aparare prin cateva aspecte
importante. Cauza care a determinat starea de necesitate nu poate proveni doar
din partea unei persoane, ca in cazul legitimei aparari, ci si din partea unui
animal, fenomen natural. Persoana care sufera urmarile faptei savarsite in stare
de necesitate cel care a cautat pericolul, ci o terta persoana caruia nu ii poate fii
retinuta nici o fapta ilicita. Sper deosebire de legitima aparare,in cazul starii de
necesitate, actiunea de salvare trebuie sa fie unica posibilitate de inlaturarea a
pericolului.

59. Exercitarea unui drept.

Dispozitiile legale care permit exercitarea unui drept pot fi grupate dupa actele
normative in care se regasesc: in legea penala si in legea civila, un loc special
ocupand dispozitiile legale referitoare la imunitate. Astfel, dispozitiile prcesual
penale lasa organelor judiciare dreptul dearealiza anumite acte care au, cel
putin in aparenta, caracter infractional: livrarile supraveghiate, de exemplu,
permit organelor de urmarire penala sa dobandeasca, sa detina, sa transporte si
sa livreze produse stupefiante.
60. Indeplinirea unei obligatii.
 Atunci cand legea permite efectuare unei activitati, acea activitate devine
conforma cu ordinea de drept, isi pierde caracterul ilicit. Din acest motiv, chiar
daca fapta savarsita corespunde modelului legal deschis intr-o norma de
incriminare, nu ne aflam in prezenta unei infractiuni pentru ca un act savarsit in
execurarea legi nu poate avea caracter infractional.

61. Consintamantul victimei, concept si fundament.

Potrivit art.22, alin.1 C.pen este justificata fapta prevazuta de legea penala
savarsita cu consintamantul persoanei vatamate, daca aceasta putea sa dispuna
in mod legal de valoarea sociala lezata sau pusa in pericol.
Consimtamantul este o cauza justificativa constand in exprimare acordului de
vointa cu privirela restrangerea sau renutarea la unele drepturi personal.
Consintamantul, ca element constitutiv al unor incriminarii, il regasim la
infractiunile care cuprind in descrierea faptei cerinta inexistentei
consimtamantului persoanei care o avea dreptul sa dispuna de valoarea sociala
susceptibila a fi lezata sau lusa in pericol prin respectiva fapta: in cazul violarii la
domiciliu ( art.224 C.pen), in cazul intreruperii cursului sarcinii (art.201, alin.2
C.pen), in cazul furtului (art.228, alin.1, C.pen) sau a violului ( art.218, alin.1,
C.pen).

62. Cauze de incompatibilitate, concept si fundament.

Cauzele de incompatibilitate constituie o noutate in legitima aparare penala
romana ,inlocuind notiunea de ''cauze care inlatura caracterul penal al faptei'',
folosita in Codul penal de la 1968 ,sau notiunea de ''cauze care apara de
raspunderea sau o miscsoreaza'', folosita in Codul penal de la 1936 , ori
notiunea de '' cauze care inlatura pedeapsa sau o micsoreaza'',folosita in codul
penal de la 1864.
Cauzele de neimputabilitate sunt stari ,situati sau imprejurari prevazute de
legea penala , a caror existenta in timpul savarsirii unei fapte incriminate face ca
aceea fapta sa nu poata fi reprosata persoanei care o comis-o .
Cauzele de neimputabilitate sunt stari , situati sau imprejurarii prevazute de
lege , care inlatura una di trasaturile esentiale ale infractiunii , imputabilitatea.

63. Clasificarea cauzelor de neimpuabilitate.

Cauzele de neimputabilitate pot si clasificate in cauze generale si cauze speciale
.
Cauzele generale de neimputabilitate sunt reglementate in partea generala a
Codului penal ( art.24-31) , determinand ca orice fapta savarsita in conditiile
descrise in normele de incriminare sa nu constituie infractiune .
Cauzele speciale de neimputabilitate sunt descrise in partea speciala a Codului
penal si produc efecte numai in legatura cu faptele la care se refera.
De asemenea cauzele de neimputabilitate se mai pot clasifica in cauze care pot
opera in rem (cazul fortuit) si cauze care produc efecte in personam (toate
cauzele cu exceptia cazul fortuit) .

64.Efectele cauzelor de neimputabilitate.

Savarsirea unei fapte prevazute de legea penala in conditiile existentei unei
cauze de neimputabilitate determina lipsa uneia dintre trasaturile esentiale ale
infractiunii -imputabilitatea.
Desi fapta nu are carater penal ca urmare a lipsei uneia dintre trasaturile
esentiale ale infractiunii, fata de faptuitor pot fi luate masuri de siguranta, care
au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii faptelor
prevazute de legea penala.

65.Constranderea fizica , concept si fundament.

Potrivit art 24 C.pen , nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala
savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista
. Constrangerea fizica reprezinta presiunea de natura fizica pe care o fapta
exterioara , irezistibila , o exercita asupra unui individ , inlaturandu-i
posibilitatea de control asupra actiunilor sale si determinand astfel comiterea
unei fapte prevazute de legea penala . Constrangerea fizica este asimilata fortei
majore din dreptul civil, avand o origine externa persoanei. Constrangerea
poate fi determinata de o forta a naturii.

66. Conditiile constrangerii fizice.

In vederea inlaturarii caracterului imputabil al faptei prevazute de legea penala ,
ca urmare a constrangerii fizice trebuie sa fie intrunite cumulativ urmatoarele
conditii:
a) sa existe o actiune de constrangere asupra persoanei faptuitorului . Actiunea
de constrangere trebuie sa provina de la o energie fizica activa care actioneaza
asupra energiei fizice a persoanei si asupra vointei sale .
b) persoana constransa fizic sa nu poata opune rezistenta . Caracterul irezistibil
al constrangerii nu trebuie apreciat in abstracto , ci tinand seama de
particularitatile fizice si psihice ale persoanei constranse.
c) fapta savarsita sub presiunea constrangerii fizice sa fie prevazuta de legea
penala . Nu este importanta sub aspectul incidetei cauzei de imputabilitate
gravitatea faptei penale ori forma sub care se prezinta tentativa sau fapta
consumata .

67.Conditiile constrangerii morale.

In vederea existentei cauzei de neimputabilitatea constand in constrangerea
morala este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii:
a) sa existe o actiune de constrangere exercitata asupra psihicului unei persoane
de catre o alta persoana prin amenintare . Amenintarea trebuie sa fie efectuata
de o persoana care urmareste savarsirea , prin intermediul celui amenintat , a
faptei pe care acesta o va savarsii sub presiunea costrangerii.
b) persoana amenintata sau o alta persoana sa fie expusa unei pericol grav ,
actual sau iminent si injust. Gravitatea se analizeaza in raport de valoarea
sociala amenintata de pericol , de intensitatea posibilei lezarii acestei valorii ,
dar si de caracterul irepartibil sau greu de reparat al acesteia .
c) pericolul sa nu poate fi inlaturat in alt mod decat prin savarsirea faptei
prevazute de legea penala. Caracterul inevitabil presupune lipsa unor solutii
practice , eficente de inlaturare a pericolului .

68.Excesul neimputabil in caz de legitima aparare

Aplicarea prevederilor art 26 alin (1) C.pen referitoare la excepul neimputabil in
cazul legitimei aparari presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor
conditii:
a) fapta prevazuta de legea penala sa fie savarsita in stare de legitima aparare.
Aceasta inseamna ca , in cauza , trebuie sa se constate existenta unui act
material direct , imediat si injust , care sa puna in pericol valorile prevazute de
art19 alin(2) C.pen, precum si existenta unei apararii necesare , indreptate
impotriva agresorului si nu a altei persoane .
b) fapta savarsita in aparare sa depaseasca limitele unei aparari proportionale
cu gravitatea actului . Trebuie sa existe asadar , un exces de aparare , o riposta
mult mai intensa decat atacul, cu mijloace exagerate care depasesc pericolul pe
care il prezinta atacul.
c) depasirea limitelor unei apararii proporionale cu gravitatea atacului a fie
determinata de tulburarea sau de temerea provocata de atac . Starea de
tulturare sau de temere se apreciaza in concret, de la caz la caz, i functie de
starea psihica si fizica a celui ce apara si poate si dovedita prin orice mijloc de
proba .

69.Excesul neimputabil in caz de starea de necesitate .

Aplicarea prevederilor art 26 alin (2) C.pen, impune existenta comulativa a
urmatoarelor conditii:
a) fapta prevazuta de legea penala sa fie savarsita in stare de necesitate . Acesta
inseamna ca fapta trebuie sa fi savarsit pentru a salva de la un pericol imediat si
care nu putea si inlaturat astfel viata , intregritatea corporala sau sanatatea unei
persoane , un bun important al acesteia si un interes general.
b) persoana sa nu isi fi dat seama , in momentul comiteri faptei ca pricinuieste
urmarii vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu
era inlaturat. Aceasta conditie este una care determina clasificarea faptei
savarsite in stare de necesitate , drept cauza justificativa sau exces neimputabil.

70. Minoritatea faptuitorului. Categori de minori

In conformitate cu prevederile art.113 alin.1-2 C.pen. minorii care nu raspund
penal pentru ca fapta nu le este imputabila sunt:
a) minorii care nu au implinit varsta de 14 ani, in favoarea carora s-a instituit o
prezumtie absoluta ( juris et de jure) de incapacitate penala, care opereaza
deplin drept si nu poate fi inlaturata prin nici un mijloc de proba.
b) minorii care au implinit varsta de 14 ani, si care in conformitatecu
art.113,alin.(2) C.pen., raspund penal numaidaca au savarsit fapa cu
discernamant. In favoarea acestei categorii de minorii s-a instituit o prezumtie
relativa de raspundere penala (juris tantum) in sensul in care le revine organelor
judiciare obigatia de a stabili daca au savarsit fapta cu discernamant.
c ) minorii care au implinit varsta de 16 ani si raspund penal potrivit legii. In
cazul minorilor care au implinit varsta de 16 ani opereaza o prezumtie a
existentei discernamantului care poate fi inlaturat in temeiul unor cauze ca
iresponsabilitatea, intoxicatia, eroarea, constrangerea.

71.Conditiile in care minoritatea faptuitorului inlatura imputabilitatea

In vederea apicarii cauzei de neimputabilitate a minoritatii faptuitorului trebuie
indeplinite urmatoarele conditii:
a) minorul sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala.Nu are relevanta
natura faptei penale savarsite, forma de vinovatie, daca a constat in acte de
autorat, instigare sau complicitate , daca a fost savarsita prin actiuni sau
inactiuni
b) minorul sa nu indeplineasca conditiile legale pentru a raspunde penal .
POtrivit art 113 alin (1) , nu indeplinesc conditiile de a raspunde penal minorii
care nu au implinit varsta de 14 ani la data savarsiri faptei , precum si cei care au
varsta intre 14-16 ani si sa dovedit ca au savarsit fapta fara discernamant.

72. Conditiile pentru existenta starii de imputabilitate.

In vederea producerii efectelor cauzei de eimputabilitate a iresponsabilitatii
trebuie sa se constate existenta concomitenta a urmatoarelor conditii:
a) incapacitatea psihica trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei prevazute
de legea penala . Iresponsabilitatea poate fi permanenta sau temporara , astfel
ca este necesar sa sa stabileasca exact daca la momentul savarsiri faptei a
existat stare de iresponsabilitate.
b) incapacitatea psihica sa fie totala , sa determine pierderea totala a
discernamantului . Daca boala psihica sau alte cauze nu determina pierderea
totala a discernamantului, responsabilitatea este doar diminuata si nu pierduta ,
judecatorul urmand a tine seama de acesta circunstanta la individualizarea
pedepsei.

73.Conditiile intoxicatiei
In vederea inlaturarii caracterului imputabil al faptei trebuie sa fie intrunite
cumulativ urmatoarele conditii:
a) faptuitorul sa se fi aflat in momentul savarsirii faptei prevazute de legea
penala in stare de intoxicatie produsa de alcool sau alte substante psiho-active .
Daca savarsirea faptei s-a prelungit i timp , dar intoxicatia a existat doar intr-un
interval de timp in cadrul acestei perioade , intoxicatia nu inlatura
inputabilitatea faptei.
b) starea de intoxicatie sa fie imvoluntara . Intoxicatia sa fi fost accidentala , sa
excluda implicarea vointei faptuitorului in provocarea acestei stari, adica
faptuitorul nu numai sa fi voit , dar nici sa nu fi banuit ca poate ajunge intr-o
asemenea stare.
c) starea de intoxicatie sa fie completa . Desi legiutorul nu a mai facut referire la
caracterul complet al stari de intoxicatie , aceasta rezulta din cerinta ca
faptuitorul sa nu-si poata da seama de actiunile sau ineactiunile sale , ori sa nu
poata sa le controleze.

74. Conditiile erorii de fapt

Potrivit prevederilor art 30 alin (1) si (2) pentru existenta erorii de fapt trebuie
sa fie indeplinite urmatoarele conditii:
a) fapta savarsita sa fie prevazuta de legea penala . In lipsa prevederii in legea
penala a faptei savarsite , existenta sau inexistenta unei erorii de fapt este
lipsita de relevanta.
b) faptuitorul sa nu si cunoscut exista unei starii , situatii, sau imprejurarii de
care depinde caracterul penal al faptei.
c) starea , situatia sau imprejurarea care costituie obiectul erorii a fie un
element constitutiv al infractiunii sau o circumstanta a acesteia . Starea ,situatia
sau imprejurarea trebuie sa prezinte o conditie indispensabila petru ca fapta sa
constituie infractiune .

75.Eroarea de drept penal

Potrivit art 30 alin (5) C.pen, eroarea de drept penal consta in necunoasterea
sau cunoasterea gresita a caracterului ilicit al faptei . Spre deosebire de eroarea
de drept extrapenal ,care se infatiseaza ca o forma a erorii de fapt,eroarea de
drept penal se refera la caracterul ilicit al faptei .
In vederea invocarii erorii de drept penal trebuie indeplinite urmatoarele
conditii:
a) savarsirea unei fapte prevazute de legea penala
b) faptuitorul sa se fi aflat in eroare de drept penal pe toata durata de executare
a faptei
c) eroarea de drept penal sa fie invincibila , cea ce presupune ca faptuitorul sa fi
fost in imposibilitate absoluta de a avea cunostita de norma penala

76.Cazul fortuit, conditii

Pentru a opera cauza de neimputabilitate prevazuta de ar 31 C.pen trebuie sa
existe cumulativ urmatoarele conditii:
a) actiunea sau inactiunea unei persoane sa fi produs un rezultat vatamator , ca
urmare a interventiei unei imprejurarii straine de constiinta sau vointa sa .
b) imprejurarea care a determinat producerea rezultatului sa fi fost
imprevizibila . Imprevizibilitatea trebuie sa se refere la ivirea imprejurarii si nu
la producerea rezultatului care , in conditiile aparitiei unor astfel de imprejurarii
, devine imprevizibil.
c) fapta care a avut un rezultat neasteptat datorita unor imprejurarii
imprevizibile sa fie prevazuta de legea penala .

77.Fazele activitatii infractionale

Activitatea infractionala presupune de cele mai multe ori o durata de timp in
cursul careia se poate desfasura mai multe actiuni fiecare actiune poate consta
dintr-unul sau mai multe acte . Acest proces care incepe odata cu aparitia ideii
infractionale si se incheie odata cu roducerea ultimei urmari tipice , cuprinde
doua etape principale: faza interna si faza exterta .
78. Actele de pregatire
Sunt denumite acte de pregatire sau preparatorii orice fapte prin care se
pregateste savarsirea actiunii ce constituie elementul material al infractiunii.

Actele de pregatire constau in procurarea de catre autor ,co-autor sau complice a

unor mijloace materiale,date,informatii cu privire la timpul,locul,modul si
mijloacele cele mai adecvate pentru executarea elementului material al
infractiunii.

Actele de pregatire pot fi licite ,cum ar fi cazul in care autorul isi procura in mod
legal arma cu care v-a comite infractiunea sau ilicite cum ar fi cazul in care
sustrage instrumentele cu care urmeaza a savarsi fapta.Actele preparatorii sunt
posibile in principiu la orice infractiune intentionata.

79. Notiunea de tentativa.

Este forma atipica a infractiunii care potrivit art.32(1) consta in punerea in
executare a intentiei de a savarsi infractiunea ,executare care a fost intrerupta
sau nu si-a produs efectul.

Tentativa este actiunea de a incerca sa comiti o infractiune,scrie profesorul Jan

Pravel.

Tentativa apartine fazei executorii si are ca moment final intreruperea executarii

sau terminarea acesteia inainte ca efectul sa se fi produs.

80.Conditii de existenta a tentativei

Conditii de existenta a tentativei:

Din definitia legala a tentativei desprindem conditiile de existenta ale acesteia:

a)sa existe intentia de a savarsi o anumita infractiune

b)intentia sa fi fost pusa in executare

c)executarea sa fi fost intrerupta sau sa nu isi fi produs efectul

a)Existenta intentiei de a savarsi infractiunea

81. Infractiuni la care nu este posibila tentativa.

Analiza notiunii de tentativa conduce la concluzia ca nu este posibila in cazul
oricarei infractiuni ,ci numai la cele savarsite cu intentie care necesita faze sau
etape in desfasurarea lor.

Imposibilitatea tentativei este legata fie de specificul elementului material, fie de

specificul elementului subiectiv.

Infractiunile la care nu este posibila tentativa ca urmare a elementului material

specific sunt infractiunile omisive proprii ,infractiunile cu executie prompta sau
cele cu consumare anticipata(cum este luarea de mita),de obicei (care implica o
repetare a elementului material) si infractiunile continue.infractiunile .

82. Modalitatiile tentativei

In raport cu gradul de realizare a actiunii care constituie elementul material al
infractiunii distingem intre:

-tentativa perfecta(terminata sau fara efect)-> se caracterizeaza prin executarea in

intregime a actiunii ce constituie elementul material al infractiunii fara ca
rezultatul sa se fi produs;exista tentativa perfecta in cazul in care inculpatul a
executat integral actiunea menita sa duca la uciderea unei persoane ,lovind-o cu
un instrument apt de a-i suprima viata cu intensitate intr-o regiune viata a
corpului,insa rezultatul nu s-a produs ca urmare a ingrijirilor medicale
primite;aceasta modalitate a tentativei poate exista numai in cazul infractiunilor
materiale sau de rezultat ,nu si in cazul infractiunilor formale sau de pericol,unde
nu este necesar un anumit rezultat

-tentativa imperfecta(neterminata sau intrerupta)-> se caracterizeaza prin

interventia unei cauze de intrerupere a actiunii care constituie elementul material
al infractiunii si care este astfel prevazuta si impiedicata sa se desfasoare pana la
capat;intreruperea executarii poate fi consecinta unor factori independenti de
vointa autorului,fie chiar a vointei autorului survenita insa dupa inceperea
executarii.