Sunteți pe pagina 1din 29

Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.1


ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA CONTABILITĂŢII
ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE

Cuprins:
Obiective
1.1. Aspecte particulare privind sistemul instituţiilor publice din
România;
1.2. Rolul ordonatorilor de credite în procesul bugetar;
1.3. Principiile şi regulile bugetare;
1.4. Organizarea contabilităţii patrimoniului instituţiilor publice;
1.5. Planul de conturi pentru instituţiile publice.
Rezumat
Terminologie
Termeni cheie
Temă de control
Bibliografie

Obiective:
 Cunoaşterea entităţilor din sectorul public care realizează obiective şi
funcţiuni de interes public;
 Înţelegerea rolului bugetului ca instrument de gestionare a resurselor
financiare publice;
 Însuşirea competenţelor şi responsabilităţilor ordonatorilor de credite;
 Înţelegerea principiilor şi regulilor bugetare aplicate în România;
 Identificarea elementelor particulare ale patrimoniului instituţiilor publice şi
cunoaşterea tehnicilor şi instrumentelor de lucru necesare pentru organizarea
contabilităţii patrimoniului.

Timpul alocat temei: 2 ore

1.1. ASPECTE PARTICULARE PRIVIND SISTEMUL


INSTITUŢIILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA

Societatea românească traversează o perioadă în care finanţele publice


joacă un rol primordial, cel puţin din perspectiva menţinerii sau dezvoltării
unor segmente ale vieţii economico-sociale care generează efecte pe termen
lung atât pentru forţa economică şi socială a statului cât şi în planul dezvoltării
umane şi siguranţei cetăţeanului. Finanţele publice repartizează resursele
financiare publice pe diferite destinaţii.
Activitatea finanţelor publice include elaborarea şi execuţia bugetului,
stabilirea şi urmărirea impozitelor, taxelor şi a celorlalte venituri ale statului,
controlul modului de utilizare a bunurilor şi valorilor aparţinând instituţiilor
publice cât şi urmărirea modului de gestionare a mijloacelor financiare.
7
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

În această perspectivă un loc şi rol deosebit de important revine


instituţiilor publice.

Instituţiile publice pot fi definite ca entităţi patrimoniale ce desfăşoară


activităţi, de regulă, sociale, în folosul comunităţilor, activităţi care nu produc
venituri sau produc venituri evaluate la preţul factorilor şi care nu sunt
suficiente acoperirii cheltuielilor proprii, fiind necesară alocarea de la buget de
surse pentru acoperirea acestor cheltuieli.

Activităţile desfăşurate în sistemul bugetar public din România se


referă la: învăţământ, sănătate, cultură şi artă, justiţie şi autoritate publică,
protecţia şi refacerea mediului înconjurător; asistenţa şi protecţia socială;
activităţi de importanţă strategică, cum sunt: transporturile şi telecomunicaţiile,
cercetarea ştiinţifică, chimia etc.

În sensul prevederilor Legii finanţelor publice nr. 500/2002, instituţii


publice reprezintă denumirea generică ce include:
● Parlamentul României;
● Administraţia Prezidenţială;
● Guvernul;
● Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale şi locale;
● Alte autorităţi publice;
● Autoritatea judecătorească;
● Instituţiile publice autonome precum şi instituţiile din subordinea
acestora, indiferent de modul de finanţare a lor, ş.a.

Parlamentul este organul de decizie în domeniul finanţelor publice.


Acesta aprobă legile bugetare anuale şi legile de rectificare, elaborate de
guvern. Parlamentul examinează şi aprobă anual bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, şi adoptă legile
contului general anual al execuţiei bugetului.
Guvernul este organul suprem al administraţiei de stat care asigură
realizarea politicii fiscal-bugetare ce ţine seama de proiecţiile economice şi
priorităţile politice cuprinse în Programul de guvernare aprobat de Parlament.
Guvernul elaborează proiectul bugetului şi al contului general anual de execuţie
bugetară, pe care le trimite spre aprobare Parlamentului; exercită conducerea
activităţii executive a finanţelor publice; are calitatea de a utiliza fondul de rezervă
bugetară şi fondul de intervenţie, pe baza hotărârilor guvernamentale.
Ministerul Finanţelor Publice este organismul guvernamental care, în
procesul bugetar şi în domeniul finanţelor publice are o gamă largă de
competenţe şi responsabilităţi astfel:
 emite normele metodologice pentru elaborarea bugetelor, privind
practicile de încasare a veniturilor, de angajare, ordonanţare, lichidare şi
plată a cheltuielilor, de închidere a exerciţiului bugetar, de contabilizare
şi raportare;
 coordonează şi pregăteşte proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor
8
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

de rectificare şi ale legilor privind aprobarea contului general de


execuţie;
 dispune măsuri de aplicare a politicii fiscal-bugetare;
 solicită rapoarte şi informaţii instituţiilor care gestionează fonduri
publice;
 aprobă clasificaţiile bugetare şi modificările acestora;
 monitorizează execuţia bugetară;
 colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de
plăţi externe, a reglementărilor în domeniul monetar şi valutar, a
balanţei creanţelor şi angajamentelor externe;
 analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului;
 propune soluţii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului
din contul curent al balanţei de plăţi externe , ş.a.
Organele locale ale administraţiei de stat sunt reprezentate de consiliile
comunale, orăşeneşti, municipale, etc. prin care se realizează autonomia locală
şi au ca atribuţii: elaborarea şi aprobarea anuală a bugetului local; stabilirea
impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale pe termen limitat,
conform legii, ş.a.

Instituţiile publice de subordonare centrală sau locală întocmesc


bugetele de venituri şi cheltuieli, bugete care se aprobă de către ordonatorii
superiori; urmăresc realizarea bugetelor aprobate; urmăresc îndeplinirea
obligaţiilor faţă de stat şi modul în care se respectă destinaţiile resurselor
financiare prevăzute. Principala sursă de finanţare a instituţiilor publice o
reprezintă sursele provenite de la diverse bugete. Răspunderea pentru modul în
care au fost utilizate aceste fonduri revine conducătorilor instituţiilor publice
care au calitatea de ordonatori de credite. Aceştia au răspunderea în
organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice.

Contabilitatea instituţiilor publice asigură informaţii ordonatorilor de


credite cu privire la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, patrimoniul
aflat în administrare cât şi întocmirea contului general anual de execuţie a
bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, precum şi a conturilor
anuale de execuţie a bugetelor locale.
Potrivit prevederilor art. 74 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002,
contabilitatea publică va cuprinde:
a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte
încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;
b) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi
obligaţiilor, care să reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale,
precum şi excedentul sau deficitul patrimonial.
În legislaţia actuală se cuprind anumite precizări cu privire la formarea,
administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare ale statului, ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice.

9
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Resursele financiare publice sunt gestionate prin intermediul


bugetului şi se asigură potrivit Legii finanţelor publice nr. 500/2002 după cum
urmează:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale
de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din veniturile proprii.

Ţinându-se seama de specificul activităţii desfăşurate, instituţiile publice


din domeniul social-cultural cum sunt şcolile de artă, casele universitarilor,
policlinicile cu plată şi unele cluburi sportive, pot să-şi finanţeze în întregime
cheltuielile din veniturile proprii.
Instituţiile publice mai pot folosi pentru desfăşurarea şi lărgirea activităţii
lor, mijloace materiale şi băneşti primite de la persoane juridice şi fizice prin
transmiterea gratuită potrivit prevederilor legale. Aceste valori materiale şi
băneşti se utilizează pe destinaţiile stabilite de transmiţător.
Finanţarea cheltuielilor unor instituţii din domeniul social cultural,
indiferent de subordonare se asigură atât din bugetul de stat cât şi din bugetul
unei unităţi administrativ-teritoriale numai în cazuri în care prin lege se
stabilesc categoriile de cheltuieli care se finanţează din fiecare buget.

Veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice se încasează,


administrează şi contabilizează de instituţiile în cauză potrivit normelor pentru
finanţele publice, fără a se efectua vărsăminte din acestea la bugetele
administraţiei centrale de stat sau bugetele locale dacă legea nu prevede altfel.
Veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice provin din taxe, chirii,
manifestări culturale, valorificări de produse din activităţi proprii şi anexe,
concursuri artistice, publicaţii, impresariat, exploatarea filmelor, prestaţii
editoriale, consultaţii şi servicii medicale, studii, proiecte, prestări de servicii,
lucrări, exploatări ale unor bunuri pe care le au în administrare şi altele stabilite
de legile de organizare a instituţiilor sau de Guvern.

Soldurile anuale rezultate din execuţia bugetului instituţiilor publice


finanţate integral din mijloace extrabugetare se preiau ca venituri în anul
următor.
Bugetele instituţiilor publice finanţate din mijloacele extrabugetare se
includ în bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite.
Plăţile pentru investiţiile instituţiilor publice se efectuează prin băncile
care, potrivit legii, execută aceste operaţii pe bază de listă de lucrări, utilaje,
mobilier şi alte obiecte de investiţii, a documentaţiei tehnice prevăzute de lege
şi a mijloacelor depuse de către instituţie, cu respectarea dispoziţiilor legale
privind investiţiile şi decontarea acestora.
Activele fixe corporale rezultate ca urmare a cheltuielilor de investiţii sau
primite prin transfer gratuit majorează fondul social al instituţiilor publice.

10
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Instituţiile publice prezintă anumite trăsături caracteristice care le


diferenţiază de agenţii economici. În acest sens reţinem:
a) Instituţiile publice sunt unităţi care în general nu desfăşoară activităţi
productive ci activităţi de conducere, îndrumare, coordonare şi control în
domeniul administraţiei de stat şi prestează servicii cu anumite funcţii
sociale în sfera acţiunilor social-culturale, justiţiei, procuraturii şi apărării
ţării;
b) Instituţiile publice nu îşi acoperă cheltuielile generate de întreţinerea şi
funcţionarea acestora din veniturile proprii realizate;
c) Pentru activitatea desfăşurată întocmesc bugete de venituri şi cheltuieli;
d) În raport de subordonarea lor instituţiile publice primesc alocaţii bugetare
pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi investiţii, de la bugetul de
stat sau bugetele locale, după caz;
e) Instituţiile publice nu pot efectua cheltuieli din veniturile încasate;
f) Calculează indicatori economico-financiari potrivit legii (indicatori de
lichiditate, indicatori de risc, indicatori de activitate);
g) Calculează amortizarea activelor fixe necorporale şi corporale începând cu
data de 01 ianuarie 2004 în condiţiile legii.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Cine elaborează legile bugetare anuale şi legile de rectificare?


Răspuns:
Legile bugetare anuale şi legile de rectificare sunt elaborate de către
Guvernul României şi sunt trimise spre aprobare Parlamentului României.

2. Care sunt resursele financiare ale instituţiilor publice?


Răspuns:

3. Ce sunt şi cum se obţin veniturile extrabugetare? Cum afectează


aceste resurse bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite?
Răspuns:

4. Precizaţi trăsături caracteristice ale instituţiilor publice din


România care le diferenţiază de entităţile economice?
Răspuns:
Instituţiile publice din România desfăşoară în principal activităţi care se
referă la: învăţământ, sănătate, cultură şi artă, justiţie şi autoritate publică,
protecţia şi refacerea mediului înconjurător, cercetarea ştiinţifică, ş.a.,
activităţi care nu produc venituri, fiind necesară alocarea de la buget de surse
pentru desfăşurarea lor; întocmesc bugete de venituri şi cheltuieli; nu acoperă
cheltuielile din veniturile proprii realizate, ş.a.
11
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

1.2. ROLUL ORDONATORILOR DE CREDITE


ÎN PROCESUL BUGETAR

Pe tot parcursul exerciţiului bugetar, în procesul de elaborare a


proiectelor de buget şi de execuţie a bugetului aprobat, un rol deosebit de
important revine ordonatorilor de credite.

Ordonatorii de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu


personalitate juridică, care, potrivit legii, contribuie la proiectarea bugetului
public şi la executarea acestuia. În funcţie de rolul pe care îl au pe linia
finanţării bugetare, ordonatorii de credite 1 sunt ierarhizaţi pe următoarele trei
nivele:
● ordonatori principali de credite;
● ordonatori secundari de credite;
● ordonatori terţiari de credite.
 Ordonatorii principali de credite sunt reprezentaţi de conducătorii
instituţiilor publice cu personalitate juridică cărora li se aprobă
finanţare atât pentru cheltuielile proprii cât şi pentru instituţiile din
subordine conform bugetelor aprobate în condiţiile legii. Ordonatorii
principali de credite repartizează credite bugetare instituţiilor ierarhic
inferioare, au dreptul să modifice bugetele acestora şi să aprobe
efectuarea de cheltuieli în limita şi destinaţia aprobate prin bugetul
propriu. Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe de specialitate sunt
ordonatori principali pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale
de stat şi bugetele fondurilor speciale. Preşedinţii consiliilor judeţene,
primarul general al capitalei, primarii sectoarelor municipiului
Bucureşti şi primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor sunt
ordonatori principali ai bugetelor locale respective.
 Ordonatorii secundari de credite sunt reprezentaţi prin conducătorii
instituţiilor publice cu personalitate juridică aflate în subordinea
ordonatorilor principali. Ei au în subordine instituţii de stat cu
personalitate juridică ai căror conducători au calitatea de ordonatori
terţiari de credite. Ordonatorii secundari repartizează creditele bugetare
aprobate pentru aceste instituţii publice subordonate şi utilizează
creditele bugetare deschise pentru cheltuieli proprii. În această
categorie de ordonatori secundari putem menţiona inspectoratele
şcolare, direcţiile de sănătate publică, agenţiile pentru ocuparea forţei
de muncă ş.a.
 Ordonatorii terţiari de credite sunt reprezentaţi de conducătorii
instituţiilor publice care nu au în subordine subunităţi cu personalitate
juridică şi care utilizează creditele bugetare repartizate de către
ordonatorul principal sau secundar de credite în funcţie de poziţia
instituţiei în ierarhie, numai pentru realizarea bugetelor proprii.
Pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudenţiale, ordonatorii
principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, după reţinerea a
10% din valoarea lor aşa cum prevede Legea 500/2002 privind finanţele
publice. Această prevedere legală nu afectează cheltuielile de personal şi pe
1
Legea privind finanţele publice nr. 500/2002.
12
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

cele care decurg din obligaţii internaţionale. Reţinerea de 10% din valoarea
bugetelor aprobate se acordă în semestrul al II-lea al exerciţiului bugetar după
ce Guvernul a examinat execuţia bugetară a primului semestru.

Responsabilităţile ordonatorilor de credite potrivit legii finanţelor


publice se referă la:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor
bugetare repartizate şi raportate;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea în termen a
situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi la
execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programelor de achiziţii publice şi
a programelor de lucrări de investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului conform prevederilor
legale.

Elaborarea proiectelor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale


de stat şi bugetului fondurilor speciale se realizează, potrivit Legii finanţelor
publice, de către Ministerul Finanţelor Publice pe baza propunerilor
ordonatorilor principali de credite sub directa îndrumare, urmărire şi
coordonare din partea Guvernului României.
Ordonatorii principali de credite îşi pot delega calitatea
înlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane
împuternicite în acest scop. Delegarea poate fi: generală, când delegatul are
competenţă deplină şi specială, când delegatul poate îndeplini anumite
operaţiuni. Dacă se ia în considerare durata atunci se poate vorbi de o delegare
temporară sau delegare pe durată nedeterminată. Delegarea poate fi oricând
revocată, acest fapt comunicându-se Ministerului Finanţelor Publice şi Băncii
Naţionale a României în situaţia în care instituţia publică derulează operaţiuni
printr-o societate bancară agreată.
Ordonatorii principali şi secundari de credite pot refuza aprobarea
deschiderii de noi credite bugetare, instituţiilor subordonate în situaţia
constatării unor încălcări grave ale disciplinei financiare şi bugetare:
schimbarea destinaţiei sumelor alocate anterior, angajarea de cheltuieli înainte
de alocarea sumelor, organizarea necorespunzătoare a evidenţei bugetare, ş.a.
În baza legii finanţelor publice, a legii finanţelor publice locale şi potrivit
prevederilor Constituţiei, în bugetul general consolidat al statului se include un
sistem unitar de bugete compus din:
 bugetul de stat;
 bugetul asigurărilor sociale de stat;
 bugetele locale;
 bugetele fondurilor speciale;

13
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

 bugetul trezoreriei statului;


 bugetele altor instituţii publice ce au caracter autonom.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Ce competenţe au ordonatorii principali de credite în procesul


bugetar?
Răspuns:
Ordonatorii principali de credite repartizează credite bugetare
instituţiilor ierarhic inferioare având dreptul să modifice bugetele acestora şi
să aprobe efectuarea de cheltuieli în limita şi destinaţia aprobate prin bugetul
propriu.

2. Precizaţi ce competenţe şi responsabilităţi au ordonatorii


secundari de credite?
Răspuns:

3. Explicaţi rolul ordonatorilor terţiari de credite în procesul


bugetar?
Răspuns:

4. Ce înţelegeţi prin buget general consolidat al statului?


Răspuns:
Bugetul general consolidat al statului include un sistem unitar de bugete
compus din: bugetul de stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele
locale; bugetele fondurilor speciale; bugetul trezoreriei statului; bugetele altor
instituţii publice ce au caracter autonom.

1.3. PRINCIPIILE ŞI REGULILE BUGETARE

Conform Legii finanţelor publice nr. 500/2002, principiile generale


bugetare ce stau la baza elaborării şi execuţiei bugetului de stat, a bugetului
asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale şi a bugetelor fondurilor speciale se
referă la:
- principiul universalităţii;
- principiul publicităţii;
- principiul unităţii;
- principiul anualităţii;
- principiul specializării bugetare;
- principiul unităţii monetare.

14
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Principiul universalităţii presupune înscrierea în buget a veniturilor şi


cheltuielilor, în totalitate, în sume brute, chiar dacă realizarea veniturilor
publice presupune efectuarea unor cheltuieli prealabile. Veniturile bugetare nu
pot fi afectate direct cu cheltuielile aferente acestora, cu excepţia donaţiilor şi
sponsorizărilor, pentru care este stabilită o destinaţie distinctă. În buget se vor
înscrie veniturile totale pe care statul urmează să le încaseze în cursul
exerciţiului bugetar şi cheltuielile totale care urmează a fi efectuate.
Principiul publicităţii stipulează faptul că sistemul bugetar este deschis
şi transparent, această calitate realizându-se prin:
a) dezbaterea publică a proiectelor de buget cu prilejul aprobării acestora;
b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a
bugetelor, cu prilejul aprobării lor;
c) publicarea în Monitorul Oficial, a actelor normative de aprobare a
bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora;
d) mijloacele de informare în masă (presă, radio, televiziune) pentru
difuzarea informaţiilor asupra conţinutului bugetului, exceptând informaţiile şi
documentele nepublicate, prevăzute de lege.
Respectarea acestui principiu este o necesitate pentru România în
condiţiile participării la relaţiile economice, financiare şi monetare
internaţionale.
Principiul unităţii se referă la faptul că toate veniturile şi cheltuielile
bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea
eficientă şi monitorizarea fondurilor publice. Conform acestui principiu,
totalitatea veniturilor reţinute şi utilizate în sistem extrabugetar, se introduc în
bugetul de stat, urmând regulile şi principiile acestui buget, cu excepţia:
veniturilor proprii şi subvenţiilor acordate de la bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; veniturilor
proprii ale instituţiilor publice; veniturilor obţinute din activităţi autofinanţate;
veniturilor utilizate pentru constituirea fondurilor de stimulare a personalului.
Principiul anualităţii bugetare se referă la faptul că veniturile şi
cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de 12 luni, care
corespunde exerciţiului bugetar (în România anul bugetar coincide cu anul
calendaristic). Perioada de execuţie a bugetului poate să corespundă sau nu cu
perioada pentru care a fost aprobat bugetul deoarece unele venituri se
încasează, iar unele cheltuieli se efectuează după expirarea anului bugetar. În
aceste condiţii la sfârşitul exerciţiului bugetar, contul de închidere a execuţiei
bugetare va cuprinde numai veniturile încasate şi cheltuielile efectuate iar
veniturile neîncasate urmează să figureze în bugetul anului următor şi
cheltuielile vor apărea în bugetul anului în care se vor efectua.
Principiul specializării bugetare presupune ca în buget să se înscrie şi
să se aprobe de către Parlament, veniturile şi cheltuielile pe surse de
provenienţă, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor
economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.
Principiul unităţii monetare se referă la faptul că toate operaţiunile
bugetare trebuie să fie exprimate în moneda naţională. Referitor la regulile
privind cheltuielile bugetare se reţine faptul că acestea au o destinaţie precisă şi
limitată deoarece nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată,
ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată în condiţiile legii şi nu are
prevederi bugetare.
15
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Explicaţi principiul universalităţii.


Răspuns:
Principiul universalităţii presupune înscrierea în buget a veniturilor şi
cheltuielilor, în totalitate, în sume brute, chiar dacă realizarea veniturilor
publice presupune efectuarea unor cheltuieli prealabile.
2. Explicaţi care sunt excepţiile precizate de lege privind respectarea
principiului unităţii bugetare.
Răspuns:

3. Cum înţelegeţi înscrierea în buget a veniturilor şi cheltuielilor pe


surse de provenienţă, respectiv pe categorii de cheltuieli?
Răspuns:

4. Ce presupune principiul publicităţii şi cum apreciaţi aplicarea


acestuia în România?
Răspuns:
Potrivit principiului publicităţii, sistemul bugetar este deschis şi
transparent, iar respectarea acestui principiu este o necesitate pentru România
în condiţiile participării la relaţiile economice, financiare şi monetare
internaţionale.

1.4. ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII PATRIMONIULUI


INSTITUŢIILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA

1.4.1. Particularităţi privind patrimoniul instituţiilor publice

În desfăşurarea activităţii bugetare a oricărei instituţii publice este


obligatorie existenţa unui patrimoniu ca şi la alte unităţi, respectiv regii
autonome, societăţi comerciale, etc. Însă, regimul juridic de utilizare,
păstrare şi înstrăinare a elementelor patrimoniale la instituţiile publice
este însă altul decât la societăţile comerciale.
„Obiectul contabilităţii patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie
bănească a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv solul, bogăţiile naturale,
zăcămintele şi alte bunuri cu potenţial economic, disponibilităţile băneşti,
titlurile de valoare, drepturile şi obligaţiile persoanelor juridice şi fizice,
precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor
patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de
acestea.“

16
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

„Obiectivul principal al bilanţului pe ansamblul economiei naţionale îl


constituie patrimoniul naţional, cuprinzând patrimoniul public şi cel privat,
inclusiv solul, bogăţiile naturale, zăcămintele şi alte bunuri cu potenţial
economic, evaluate în expresie bănească.“

Bunurile care fac parte din domeniul public şi sunt prevăzute în


Constituţia României se grupează în:
a) bunuri care fac parte din domeniul public al statului;
b) bunuri care fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ-
teritoriale (judeţe, municipii, oraşe, comune).
Aceste bunuri sunt prevăzute şi în art. 135(4) din Constituţie, care spune:
„bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţii, spaţiul aerian,
apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes
public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale
platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice“.
Pentru desfăşurarea normală a activităţii, unităţile lucrative îşi procură
elementele patrimoniale de care au nevoie, din diverse surse, proprii (interne)
sau împrumutate (externe) de la bugetul statului şi unităţile bancare.
Patrimoniul instituţiei publice prezintă ca orice patrimoniu un aspect
economic şi un aspect juridic.
 Aspectul economic este determinat de aspectul juridic al patrimoniului.
Obligaţiile în legătură cu folosirea patrimoniului şi a rezultatelor
economice, acolo unde se înregistrează asemenea rezultate sunt
exprimate în relaţia cu bugetul statului. Sub aspect economic,
patrimoniul instituţiilor publice ca obiect de studiu al contabilităţii
cuprinde: activele fixe, stocurile, mijloacele financiare, decontările cu
terţii, cheltuielile şi veniturile, fondurile şi rezultatele financiare, etc.
adică acele elemente patrimoniale înregistrate în contabilitate sub
aspectul componenţei materiale şi destinaţiei lor în procesele
economice, care se numesc mijloace economice şi sub aspectul sursei
de provenienţă, modului de dobândire şi formare, care se numesc
fonduri sau resurse.
 Aspectul juridic al patrimoniului se referă la aceea că instituţia are
anumite drepturi privind administrarea şi proprietatea mijloacelor
economice şi fondurilor, dispune de ele în mod liber în condiţii legale,
pe de o parte, şi are anumite obligaţii faţă de terţe persoane (bugetul
statului, bugetul asigurărilor sociale ş.a.) în legătură cu folosirea
patrimoniului, a rezultatelor financiare, pe de altă parte.
Cele două aspecte – economic şi juridic - ale patrimoniului se întrepătrund
şi se condiţionează reciproc în sistemul economiei de piaţă, în general, şi al
instituţiilor statului, în special.

Contabilitatea cunoaşte, analizează şi înregistrează elementele


patrimoniale ce constituie patrimoniul instituţiei publice sub denumirea de
active (mijloace economice) şi sub denumirea de pasive (fonduri sau surse).
Mijloacele economice reprezintă elementele necesare desfăşurării normale a
activităţii, iar sursele sau fondurile exprimă provenienţa acestora.
17
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Structura patrimoniului unei instituţii publice în general este compusă din


elemente patrimoniale de activ şi elemente patrimoniale de pasiv.
Elementele patrimoniale de activ se referă la:
1. Activele fixe sub formă de: active fixe necorporale (cheltuieli de
dezvoltare, brevete, licenţe, mărci şi alte drepturi şi valori similare; alte
active fixe necorporale, active fixe necorporale în curs de execuţie,
înregistrări ale evenimentelor cultural-sportive); active fixe corporale
(terenuri, construcţii, instalaţii tehnice şi maşini, utilaje şi mobilier,
tehnica de luptă, zăcăminte, resurse biologice necultivate, rezerve de apă,
ş.a., avansuri şi active fixe corporale în curs de execuţie); active
financiare (titluri de participare şi creanţe imobilizate).
2. Mijloacele băneşti reprezentate de: obligaţiuni emise şi răscumpărate,
efecte comerciale de încasat; disponibilul instituţiei în conturile deschise la
trezorerie; numerarul din conturile deschise la bănci şi din casieria
instituţiei; cecuri de încasat; disponibilităţi în valută; disponibilităţi din
venituri cu destinaţie specială; disponibilităţi rezultate din venituri cu
destinaţie specială; disponibilităţi rezultate din venituri proprii; acreditive;
alte valori: timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă, tichete şi
bilete de călătorie, bilete cu valoare nominală, tichete de masă ş.a.,
plasamente în titluri de stat şi depozite la termen etc.
3. Stocuri şi producţie în curs de execuţie: materii prime; materiale
consumabile; materiale de natura obiectelor de inventar; producţia în curs
de execuţie; produse: semifabricate, produse monopol de stat, produse
finite, produse reziduale; stocuri aflate la terţi; animale şi păsări; mărfuri;
ambalaje, ş.a.
4. Clienţi şi conturi asimilate din care reţinem: clienţi, efecte de primit de
la clienţi, clienţi-facturi de întocmit. De asemenea reţinem şi elementul
de patrimoniu „debitori“ reprezentând un element structural deosebit de
complex.
5. Cheltuielile instituţiei care cuprind: cheltuieli privind stocurile, cheltuieli
cu personalul, alte cheltuieli operaţionale, cheltuieli financiare, cheltuieli
de capital, cheltuieli privind amortizările şi provizioanele ş.a.
Elementele patrimoniale de pasiv se referă la:
1. Conturi de capitaluri privind rezultatul reportat pe categorii de bugete;
rezultatul patrimonial pe categorii de bugete; împrumuturi şi datorii
asimilate.
2. Conturi de terţi ce se referă la: furnizori şi conturi asimilate: furnizori,
efecte de plătit, furnizori de active fixe, efecte de plătit pentru active fixe;
clienţi-creditori; personal şi conturi asimilate: personal-salarii datorate,
pensionari-pensii datorate, reţineri din salarii datorate terţilor, bursieri şi
doctoranzi; asigurări sociale, protecţia socială şi conturi asimilate:
asigurări sociale, asigurări pentru şomaj; bugetul statului, bugetul local,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi conturi asimilate: taxa pe valoarea
adăugată, impozitul pe venit de natură salarială, alte impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate etc.
3. Fondurile instituţiei dintre care reţinem: fondul activelor fixe
necorporale; fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al
statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, ş.a.
4. Veniturile instituţiei publice reprezentate prin: venituri din activităţi
economice şi venituri din alocaţia bugetară cu destinaţie specială şi din
18
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

subvenţii; veniturile fondurilor speciale; venituri din alte activităţi


operaţionale, venituri financiare; venituri din provizioane; venituri din
producţia de active fixe; impozite şi taxe; contribuţii de asigurări, alte
venituri.
5. Finanţări, subvenţii, transferuri, alocaţii bugetare cu destinaţie specială:
finanţarea de la buget, finanţarea din împrumuturi contractate direct de
stat, finanţarea din fonduri externe nerambursabile; finanţarea de la
bugetul asigurărilor sociale de stat din disponibilul trezoreriei; decontări
– fonduri de la Comunitatea Europeană (PHARE, ISPA, SAPARD);
împrumuturi pe termen scurt; credite de la trezoreria statului, ş.a.

1.4.2. Realizarea funcţiei financiar-contabile


la nivelul instituţiilor publice

Contabilitatea instituţiilor publice se organizează în compartimente


distincte, conduse de către directorul economic, contabilul şef sau altă
persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane
trebuie să aibă studii economice superioare şi răspund împreună cu personalul
din subordine de organizarea şi conducerea contabilităţii, în condiţiile legii.
Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de
prestări de servicii şi de alte persoane juridice autorizate sau de persoane fizice
care au calitatea de expert contabil, respectiv contabil autorizat, care răspund
potrivit legii.

Contabilitatea generală organizată în instituţiile publice, are la bază


norme unitare privind organizarea şi conducerea acesteia, care au caracter
obligatoriu, având ca obiectiv principal furnizarea informaţiilor atât pentru
necesităţile proprii, cât şi în relaţiile instituţiilor publice cu alte instituţii,
clienţii, furnizorii, băncile şi alte persoane fizice şi juridice.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării
patrimoniului şi trebuie să asigure condiţiile necesare pentru: întocmirea
documentelor justificative privind operaţiunile economice; organizarea şi
conducerea corectă şi la zi a contabilităţii; organizarea şi efectuarea
inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, precum şi valorificarea
rezultatelor acesteia: respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare;
depunerea la termen a acestora la organele în drept, păstrarea documentelor
justificative, a registrelor de contabilitate şi a situaţiilor financiare, organizarea
contabilităţii de gestiune adaptate la specificul persoanei juridice.
Atribuţiile directorului economic, contabilului şef sau altei persoane
împuternicite în îndeplinirea acestei funcţii, precum şi a personalului din
subordinea acestora, în domeniul contabilităţii se stabilesc de către
administrator, ordonatorul de credite sau alte persoane care au obligaţia
gestionării patrimoniului în condiţiile legii.
În organizarea şi conducerea contabilităţii un rol important revine
Ministerului Finanţelor Publice care, potrivit legii, emite cadrul general al
planului de conturi, normele de aplicare a acestuia, modelele registrelor de
contabilitate şi a celorlalte formulare tipizate comune privind activitatea
19
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

financiar-contabilă; emite norme privind organizarea şi efectuarea inventarierii


patrimoniului; emite modelul situaţiilor financiare, precum şi normele privind
întocmirea, verificarea, certificarea şi centralizarea acestora.
Compartimentul financiar-contabil reprezintă „o structură organizatorică
în cadrul instituţiei publice, în care este organizată execuţia bugetară (serviciu,
birou, compartiment) în raport de mărimea instituţiei publice“, aşa cum prevede
Legea finanţelor publice nr. 500/2002.
Organizarea muncii personalului din compartimentul financiar-contabil
se poate efectua pe obiective sau pe grafice în funcţie de o serie de factori:
natura, volumul şi complexitatea lucrărilor, experienţa personalului, mijloace
tehnice din dotare etc.

1.4.3. Rolul, importanţa şi structura documentelor


utilizate de instituţiile publice

a) DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE

Instituţiile publice au obligaţia de a reflecta în contabilitate toate


elementele de activ deţinute, respectiv elementele de capitaluri şi datorii,
precum şi toate tranzacţiile la care acestea participă. Deţinerea, cu orice titlu,
de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi şi obligaţii,
precum şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în
contabilitate, sunt interzise.

Orice operaţiune economică efectuată se consemnează într-un


document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel
calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza
înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au
întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în
contabilitate, după caz. Documentele justificative sunt documentele primare
care probează legal o operaţiune.
Documentele justificative sunt acte scrise, întocmite în momentul
efectuării unei operaţii economice sau financiare şi au ca rol atestarea efectuării
operaţiei respective, precum şi reflectarea acesteia în contabilitate.
Documentele justificative trebuie să conţină anumite elemente, prin care
trebuie să se asigure reflectarea clară şi completă a operaţiilor pentru care se
întocmesc. Este vorba de elemente comune ce au caracter obligatoriu pentru
toate documentele şi elemente specifice numai anumitor categorii de
documente.
b) ASPECTE PARTICULARE PRIVIND DOCUMENTELE UTILIZATE
LA NIVELUL INSTITUŢIILOR PUBLICE

„Instituţiile publice, pe lângă documentele şi registrele de evidenţă


financiar-contabile obişnuite întâlnite în unităţile economice folosesc
documente şi registre specifice activităţii de derulare a exerciţiului bugetar 2“ şi
stau la baza înregistrărilor în contabilitate dobândind astfel calitatea de

2
Jitaru, Constantin, Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică, Bucureşti, 1995, pg.
43.
20
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

document justificativ.
În continuare vom reţine câteva documente primare mai semnificative
întocmite pe categorii de instituţii publice după cum urmează:

1) La instituţiile de învăţământ, care desfăşoară activităţi autofinanţate


(cantine pentru elevi sau studenţi, ateliere-şcoală, micromagazine, laboratoare
de cofetărie-patiserie, etc.) se folosesc documentele:
a) bugetul de venituri şi cheltuieli;
b) cererea de deschidere a creditelor bugetare;
c) dispoziţia bugetară de repartizare a creditelor deschise;
d) lista consumului zilnic de alimente;
e) tabele nominale cu elevii sau studenţii care au plătit costul hranei.
Bugetul de venituri şi cheltuieli se întocmeşte de către compartimentul
financiar-contabil, din cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi cuprinde
informaţii de fundamentare a creditelor solicitate precum:
 cheltuieli învăţământ – cheltuieli curente, cheltuieli de personal,
cheltuieli materiale, burse;
 cheltuieli de capital –reparaţii curente, reparaţii capitale, cheltuieli cu
investiţiile.
După întocmire bugetul de venituri şi cheltuieli, se trimite ordonatorului
de credite pentru avizare. În urma avizării se remite instituţiei care l-a întocmit.
Este semnat de conducătorul instituţiei şi contabilul şef.
Cererea de deschidere a creditelor este o adresă scrisă către trezoreria
din localitatea unde instituţia are deschise conturile, prin care se solicită
deschiderea creditelor. Este semnată de conducătorul instituţiei şi contabilul
şef.
Dispoziţia Bugetară de repartizare a creditelor deschise reprezintă
documentul folosit de toate instituţiile finanţate din bugetul public naţional şi
bugetele locale, prin care se fac cunoscute creditele bugetare aprobate. Se
întocmeşte de către ordonatorul principal de credite în folosul beneficiarului de
credite şi cuprinde informaţii cu privire la:
 ordonatorul beneficiar al creditelor bugetare;
 trezoreria locală;
 suma alocată în cifre şi litere reprezentând credite bugetare.
Lista zilnică de alimente reprezintă documentul care stă la baza eliberării
alimentelor din magazie. Se întocmeşte de magazioner pe baza reţetarului şi
este verificată de contabilul şef. Cuprinde informaţii cu privire la: efectivul de
elevi sau studenţi care servesc masa la cantină; alocaţia de hrană; numărul de
mese servite; denumirea alimentelor; cantitatea şi preţul unitar; valoarea
alimentelor consumate zilnic.
Tabelul nominal se întocmeşte bilunar de către compartimentul de
contabilitate şi cuprinde informaţiile:
 numărul de elevi sau studenţi care au servit masa;
 numărul de chitanţă;
 costul cantinei.

2) La instituţiile sanitare se întocmeşte zilnic în trei exemplare Condica


de Prescripţie la Aparat de către farmacia spitalului. Acest document serveşte
pentru eliberarea de la magazie a medicamentelor şi materialelor sanitare pe
21
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

baza prescripţiei medicului. Cuprinde informaţii privind: unitatea sanitară;


data; denumirea medicamentelor; cantitatea; preţul şi valoarea.
Documentul este semnat de către medicul de gardă, de persoana care
eliberează medicamentele şi de persoana care distribuie medicamentele la
pacienţii spitalului.

3) La Trezoreria Finanţelor Publice se întocmesc următoarele


documente specifice:
a) Jurnalul de înregistrare a operaţiunilor;
b) Jurnalul sinteză a operaţiunilor;
c) Jurnalul de casă privind operaţiunile;
d) Execuţia cuantumului trezoreriei;
e) Cererea de deschidere de cont;
f) Fişa specimenelor de semnătură;
g) Nota de justificare.
Aceste documente, cu excepţia Cererii de deschidere de cont şi Fişa
specimenelor de semnătură se întocmesc zilnic de compartimentul financiar-
contabil din cadrul trezoreriei.
Jurnalul de înregistrare are câte un număr de ordine şi se întocmeşte atât
pentru debitul cât şi pentru creditul conturilor pentru care se deschide.
Jurnalul conţine informaţiile: număr rând; numărul şi data documentului;
tipul de document; rulajul debitor; conturile corespondente; sumele înregistrate
în conturile corespondente respective. Se semnează de şeful contabil.
Jurnalul sinteză a operaţiunilor în ziua ... conţine informaţiile:
operaţiunile curente înregistrate la data ...; numărul jurnalului de înregistrare;
conturile debitoare şi creditoare; suma.
În acest jurnal se evidenţiază numai operaţiunile curente. Este semnat de
şeful compartimentului, persoana care l-a întocmit, şeful contabil care îl
primeşte şi îl verifică.
Jurnalul de casă privind operaţiunile din ziua ... la casierie; serveşte
pentru consemnarea operaţiunilor specifice de încasări, de plăţi, de tezaur, fiind
întocmit de către casier şi cuprinde informaţiile: număr curent; număr
document; număr de cont; explicaţii; încasări; plăţi; sold şi totalul zilei. Este
vizat de şeful serviciului casierie-tezaur, persoana care l-a întocmit şi persoana
care l-a primit.
Execuţia cuantumului trezoreriei se întocmeşte zilnic de
compartimentul contabilitate şi stă la baza elaborării bilanţului contabil al
trezoreriei. Conţine informaţii cu privire la indicatorii de execuţie a Contului
trezoreriei şi sumele consemnate în plus sau minus faţă de nivelurile stabilite.
Este semnat de contabilul şef şi directorul trezoreriei.
Cererea de deschidere de cont se înmânează instituţiei sau agenţilor
economici care doresc să îşi deschidă conturi la trezorerie. După completarea ei,
cererea se înapoiază trezoreriei şi apoi, urmează deschiderea conturilor. Cuprinde
informaţii cu privire la:
 antetul persoanei fizice sau juridice care solicită deschiderea contului;
 numărul de cont atribuit;
 actul de funcţionare al solicitantului;
 decizia de numire a conducătorului instituţiei;
 fişa cu specimene de semnătură, etc.
22
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Este vizat şi aprobat de directorul trezoreriei şi serviciul contabilitate,


ordonatorul de credite şi contabilul şef.
Fişa specimenelor de semnătură este documentul care se ridică de la
trezorerie, se completează cu informaţiile necesare cu privire la persoanele cu
drept de specimen de semnătură, după care se depune la trezorerie. Se întocmeşte
în două exemplare, unul rămânând la solicitant şi unul la trezorerie.
Nota de justificare privind rezerva de sume în carnetele C.E.C. se
înmânează de trezorerie instituţiei prin delegatul său şi conţine informaţii cu
privire la:
 suma în lei a cecurilor emise;
 plăţile efectuate cu cec şi justificate cu natura cheltuielilor;
 soldul existent şi eventual necesarul suplimentării valorii carnetelor
C.E.C.
Este semnat de ordonatorul de credite şi contabilul şef al trezoreriei.

4) La Tribunalul Judeţean, ca instituţie judecătorească şi datorită


activităţii sale specifice desfăşurate, cheltuielile sunt ocazionate cu judecarea
proceselor pe rol (cheltuieli de procedură). Înregistrarea cheltuielilor cu
corespondenţa respectivă se face în Borderoul de expediţie a corespondenţei.
Documentul se întocmeşte zilnic de contabilitate şi cuprinde informaţiile:
numărul oficial al trimiterii; numărul de recomandată; adresa destinatarului;
destinaţia; greutatea şi taxa; total plicuri expediate; suma totală. Este semnat de
persoana care predă trimiterea la poştă şi salariatul poştei prin care se
expediază.

5) La instituţiile de Cultură şi Artă se întocmesc documente specifice,


dintre care menţionăm:
 Situaţia privind detalierea cheltuielilor care cuprinde indicatorii finanţaţi
din bugetul public naţional şi din veniturile proprii obţinute;
 Devizul pentru cheltuieli întocmit numai în cazul pregătirii spectacolelor
în premieră de către regizorul spectacolului şi cuprinde cheltuielile totale şi
materialele necesare pentru realizarea decorurilor şi montajului
spectacolelor;
 Ordinul de lucru, în care se înregistrează informaţii cu privire la
confecţionarea costumelor şi alte decoruri cât şi alte informaţii cu privire la
costul obiectelor confecţionate;
 Chitanţa de creditare, întocmită de distribuitorii de bilete pe credit;
 Borderoul de încasări conţine informaţii privind: categoria locurilor
vândute, preţurile unitare, numărul biletelor de vânzare şi al celor vândute şi
preţul acestora, valoarea timbrului muzical, etc.;
 Situaţia spectacolelor, în care se înregistrează: numărul spectacolelor care
au avut loc, numărul biletelor vândute, etc.

23
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

c) REGISTRELE DE CONTABILITATE 3

Registrele de contabilitate sunt documente contabile obligatorii în


care instituţiile publice înregistrează periodic, cronologic şi sistematic
operaţiunile economico-financiare consemnate în documente justificative şi
care reprezintă datele sursă ce afectează patrimoniul acestora.
Registrele de contabilitate obligatorii sunt:
● Registrul-jurnal;
● Registrul-inventar;
● Registrul „Cartea mare“.
Registrele contabile:
 se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia lor;
 se prezintă sub formă de registre sau foi volante şi listări informatice
legate sub formă de registru;
 prezintă un conţinut şi o formă adecvată înregistrării după anumite
reguli specifice a tuturor operaţiunilor economico-financiare intervenite
în cursul unui exerciţiu bugetar;
 se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită în orice
moment identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate.
Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu în care se
înregistrează în mod cronologic, operaţiune cu operaţiune, fără spaţii libere şi
fără ştersături, totalitatea operaţiunilor economico-financiare ce afectează
patrimoniul instituţiei, într-o perioadă de gestiune.
Registrul-jurnal se întocmeşte de fiecare instituţie, de fiecare subunitate a
acesteia, cu contabilitate proprie, zilnic sau lunar, după caz, prin respectarea
succesiunii documentelor după data de întocmire sau intrare a acestora în
unitate.
În activitatea practică, urmare a sporirii numărului de operaţiuni economico-
financiare, pe lângă acest registru-jurnal, ce are caracter unic şi este cunoscut sub
denumirea de Registru jurnal general, sunt utilizate şi registre jurnal auxiliare
sau analitice pentru: operaţiuni de trezorerie, operaţiunile cu terţii privind
aprovizionările şi vânzările, operaţiuni diverse, în funcţie de necesităţile instituţiei.
În cazul în care se folosesc jurnale auxiliare, totalul lunar al fiecăruia se trece
în registrul-jurnal.
Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu în care se
înregistrează toate elementele patrimoniale de activ şi de pasiv grupate în
funcţie de natura lor, conform posturilor din bilanţul contabil, inventariate
potrivit normelor legale. Se întocmeşte într-un singur exemplar la sfârşitul
anului pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi procesele verbale de
inventariere a elementelor patrimoniale, prin gruparea acestora pe conturi sau
grupe de conturi.
Registrul-inventar se întocmeşte la înfiinţarea instituţiei, anual la
închiderea exerciţiului, cu ocazia încetării activităţii, fără ştersături şi spaţii
libere, pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi în procesele-verbale
de inventariere, prin gruparea elementelor de activ şi de pasiv. Registrul-

3
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.
629 din 26 august 2002.
24
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

inventar se completează pe baza inventarierii faptice.Registrul-inventar


serveşte ca document contabil obligatoriu de înregistrare a rezultatelor
inventarierii şi ca probă în litigii.În cazul în care inventarierea are loc pe
parcursul anului, în registrul-inventar se înregistrează soldurile existente la data
inventarierii, la care se adaugă intrările şi se scad ieşirile de la data inventarierii
până la data încheierii exerciţiului.
Registrul „Cartea-mare“ serveşte la stabilirea rulajelor lunare şi a
soldurilor pe conturi sintetice, (la unităţile care aplică forma de înregistrare
contabilă „pe jurnale“) şi la verificarea înregistrărilor contabile efectuate.
Se întocmeşte de fiecare instituţie, precum şi de fiecare subunitate a
acesteia şi stă la baza elaborării balanţei de verificare. Modul de completare al
acestui registru de contabilitate este următorul:
 rulajul creditor se reportează din jurnalul contului respectiv, într-o
singură sumă, fără desfăşurarea pe conturi corespondente;
 sumele cu care a fost descărcat contul respectiv în diverse jurnale se
reportează din acele jurnale, obţinându-se defalcarea rulajului
debitor pe conturi corespondente;
 soldul debitor sau creditor al fiecărui cont se stabileşte în funcţie de
rulajele debitoare şi creditoare ale contului respectiv, ţinându-se
seama de soldul de la începutul anului care se înscrie pe rândul
destinat în acest scop.
Registrul „Cartea-mare şah“ serveşte la ţinerea contabilităţii sintetice a
operaţiunilor economice şi financiare în instituţiile care utilizează forma de
înregistrare contabilă „maestru-şah“. Acest registru poate fi suplinit de Fişa de
cont pentru operaţii diverse. Stă la baza întocmirii balanţei de verificare a
conturilor sintetice.La instituţiile publice se poate folosi forma de înregistrare
în contabilitate „maestru-şah simplificat“. Evidenţa analitică a creditelor
bugetare, plăţilor de casă şi a cheltuielilor efective se ţine cu ajutorul „Fişei
pentru operaţiuni bugetare“.
Registrul „Cartea-mare“ se întocmeşte într-un exemplar, în cadrul
compartimentului financiar-contabil, lunar, separat pentru debitul şi separat
pentru creditul fiecărui cont sintetic, deschizându-se după necesităţi, pe măsura
înregistrării operaţiunilor.Se completează pe baza documentelor justificative,
documentelor cumulative şi centralizatoare şi notelor contabile.
La începutul anului, la deschiderea fişelor, pe primul rând al coloanei
„suma“ se înregistrează soldul iniţial, pe baza balanţei conturilor sintetice,
încheiate la finele anului precedent. Dacă numărul operaţiunilor economico-
financiare intervenite într-o perioadă de gestiune nu este prea mare, atunci
registrul „Cartea-mare“ (şah) poate fi folosit într-o perioadă mai mare
(trimestru, semestru, an).
Forma de prezentare este următoarea:

Cartea Mare (Şah)

Simbol cont Debit Pagina


Credit

Nr. din registrul Data operat. Suma Conturi corespondente


jurnal 200...

25
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative, care stau


la baza înregistrărilor în contabilitate, se păstrează în arhiva instituţiilor publice
timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul căruia au
fost întocmite, cu excepţia ştatelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de
ani.
În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile,
se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maxim 30 de zile de
la constatare.

1.4.4. Formele de înregistrare contabilă 4

Formele de înregistrare în contabilitate reprezintă sistemul de


registre, formulare, documente contabile corelate între ele, care servesc la
înregistrarea cronologică şi sistematică în contabilitate, potrivit normelor
stabilite, a operaţiunilor economice şi financiare pe tot parcursul exerciţiului
bugetar.

Executarea corespunzătoare a lucrărilor din cadrul ciclului contabil de


prelucrare a datelor dă posibilitatea obţinerii într-o formă finală a informaţiilor
contabile necesare utilizatorilor. Dar, până la prezentarea finală a datelor contabile,
acestea trec prin mai multe etape operaţionale de prelucrare şi care se referă la:
 consemnarea operaţiilor economico-financiare în documente justificative;
 prelucrarea şi înregistrarea documentelor justificative în sistemul de
conturi;
 determinarea costurilor, a veniturilor şi a rezultatelor înregistrate în
conturi;
 controlul exactităţii datelor prin balanţa conturilor;
 controlul exactităţii datelor prin inventariere;
 centralizarea şi sintetizarea datelor prin bilanţul contabil.
Deci, forma de contabilitate dă expresie organizatorică ciclului contabil de
prelucrare a datelor, în scopul obţinerii sistemului de informaţii privind situaţia
patrimonială şi rezultatele obţinute.
Formele de contabilitate se deosebesc prin procedura sau modul de
prelucrare a datelor şi prin structura registrelor contabile folosite pentru
redarea înregistrării cronologice şi sistematice. Modul de înregistrare şi
prelucrare a datelor formează conţinutul formei de contabilitate, iar formularele
folosite pentru evidenţa şi raportarea datelor reprezintă instrumente de lucru ale
acesteia.
Forma de contabilitate are la bază metoda contabilităţii, ceea ce înseamnă
respectarea principiului dublei reprezentări a patrimoniului unităţii, a
principiului dublei înregistrări a operaţiilor economice în conturi, a relaţiei
dintre conturile sintetice şi cele analitice, dintre contabilitatea cronologică şi
cea sistematică.Alegerea formei de înregistrare contabilă este influenţată de
structura organizatorică, natura activităţii desfăşurate, modul de finanţare şi
trăsăturile caracteristice ale tehnicii de calcul folosite pentru executarea
lucrărilor de evidenţă şi calcul.
4
Criveanu, Maria, Contabilitate financiară, Editura Universitaria, Craiova, 2000, pg. 20.
26
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Pentru instituţiile publice, noile reglementări contabile recomandă


forma de contabilitate maestru-şah.
Forma de contabilitate maestru-şah sau pe conturi corespondente,
are la bază următoarele instrumente de lucru:
a) jurnalul de înregistrare;
b) fişa sintetică şah;
c) registrele auxiliare folosite pentru evidenţa analitică.
d) balanţa conturilor.
Jurnalul de înregistrare (Fişa rulajelor) serveşte pentru înregistrarea
cronologică a operaţiilor economice şi financiare şi stabilirea rulajului total al
acestora, la sfârşitul fiecărei luni. Documentele justificative, documentele
cumulative şi notele de contabilitate, pe măsura înregistrării în acest registru li se
atribuie un număr de înregistrare în ordinea datei la care au fost înscrise în fişa
rulajelor. Totalul lunar din jurnalul de înregistrare (fişa rulajelor) trebuie să
corespundă cu totalul rulajelor debitoare şi creditoare ale lunii respective din
balanţa conturilor sintetice.
Fişele sintetice şah (pe conturi corespondente) servesc la înregistrarea
sistematică a operaţiunilor economice şi financiare pe baza documentelor
justificative, care, în prealabil au fost înscrise în jurnalul de înregistrare. Fişele
se întocmesc separat pentru debitul şi separat pentru creditul fiecărui cont
sintetic pe acelaşi model.
Registrele de contabilitate analitică se utilizează sub forma fişelor de
cont analitic pentru valori materiale, a fişelor de cont pentru operaţii diverse, a
situaţiilor şi altor formulare specifice folosite în acest scop.
Balanţa conturilor se întocmeşte lunar pe baza fişelor sintetice şah.
Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991 prevede
folosirea în cadrul formei „maestru-şah“ a registrului contabil Cartea mare
(şah) care stă la baza întocmirii balanţei de verificare a conturilor sintetice.

Forma de contabilitate informatică reprezintă o adaptare a formelor de


contabilitate enunţate anterior prin folosirea tehnicii electronice de calcul.
Ciclul contabil de prelucrare a datelor are, la intrarea în calculator, formula
contabilă, pe baza căreia se clădeşte întregul sistem de stocare şi prelucrare a
datelor.
Pe baza datelor introduse în calculator se editează în mod obligatoriu
jurnalul de înregistrare, care constituie de fapt evidenţa cronologică. Editarea
registrelor cartea-mare se realizează facultativ, la cererea utilizatorului de
informaţii contabile.
Lunar, în mod obligatoriu, se editează şi balanţele conturilor care preiau
şi funcţia registrelor Cartea-mare.

1.5. PLANUL DE CONTURI


PENTRU INSTITUŢIILE PUBLICE

Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, instituţiile publice


„au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv
contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi şi contabilitatea de gestiune
adaptată la specificul activităţii“.
27
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Începând de la data de 01.01.2006, toate instituţiile publice au obligaţia


să ţină contabilitatea în partidă dublă, iar noul sistem de contabilitate se
bazează pe contabilitatea de angajamente. Normele de organizare a
contabilităţii româneşti ce se aplică la instituţiile publice sunt elaborate în
conformitate cu Directivele Europene în domeniu şi cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri).
Contabilitatea instituţiilor publice asigură „informaţii ordonatorilor de
credite cu privire la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, patrimoniul
aflat în administrare, precum şi pentru întocmirea contului general anual de
execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului
asigurărilor sociale de stat, fondurile speciale, precum şi a conturilor anuale
de execuţie a bugetelor locale“.5

Instituţiile publice organizează şi conduc contabilitatea de angajamente


cu ajutorul conturilor din „Planul de conturi general pentru instituţii
publice“.
Planul de conturi constituie principalul instrument metodologic folosit în
activitatea de organizare şi conducere a contabilităţii. Planul de conturi este un
sistem codificat de clasificare a tranzacţiilor şi evenimentelor care se produc
într-o instituţie publică. Concret, el reprezintă o listă, a întregului sistem de
conturi, în cadrul căreia, fiecare cont este individualizat printr-o denumire şi
simbol cifric.
Planul de conturi pentru instituţiile publice este structurat pe clase de
conturi simbolizate cu o cifră, astfel:
 Clasa 1 - Conturi de capitaluri – cuprinde conturi care evidenţiază
elementele componente ale capitalurilor proprii şi împrumutate:
fonduri, rezultatul reportat, rezultatul patrimonial, provizioane,
împrumuturi şi datorii asimilate.
 Clasa 2 - Conturi de active fixe – reuneşte conturi care evidenţiază
activele fixe necorporale, corporale, financiare, în curs de execuţie,
precum şi a deprecierilor ireversibile şi reversibile (amortizări şi
ajustări pentru depreciere şi pierdere de valoare).
 Clasa 3 - Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie –
cuprinde conturi de active circulante tangibile, clasice, recunoscute în
orice organizaţie, dar şi specifice instituţiilor statului, ca, de exemplu:
produse monopol de stat, bunuri legal confiscate, etc.
 Clasa 4 - Conturi de terţi – reuneşte conturile cu ajutorul cărora sunt
înregistrate în contabilitate relaţiile instituţiei cu furnizorii, clienţii,
salariaţii, bugetul, organismele sociale şi de protecţie socială,
Comunitatea Economică Europeană, debitorii, creditorii, precum şi a
celor din cadrul sistemului.
 Clasa 5 - Conturi la trezorerii şi institutii de credit – reunesc conturi
de investiţii financiare pe termen scurt, disponibilităţi, valori de încasat,
credite pe termen scurt, numerar şi alte valori, disponibilităţi ale
bugetelor, etc.

5
Ordinul MFP nr. 2021/2013
28
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

 Clasa 6 - Conturi de cheltuieli – cuprinde conturi prin care se asigură


înregistrarea tuturor consumurilor de resurse corespunzător naturii lor.
 Clasa 7 - Conturi de venituri şi finanţări – cuprinde conturi care fac
posibilă recunoaşterea surselor de finanţare a activităţii instituţiilor
după provenienţă.
 Clasa 8 - Conturi speciale – cuprinde conturi în afara bilanţului, care
funcţionează în partidă simplă şi sunt folosite pentru a evidenţia
angajamente şi alte evenimente care nu afectează direct patrimoniul
instituţiei. Această clasă are o grupă de conturi care asigură respectarea
principiului intangibilităţii.
Clasele sunt divizate la rândul lor în maximum zece grupe de conturi,
care sunt simbolizate cu câte două cifre şi care nu au funcţii contabile. În
cadrul fiecărei grupe se află:
 conturi sintetice de gradul I;
 conturi sintetice de gradul II;
 conturi sintetice de gradul III.6
De exemplu: grupa 21 „Active fixe corporale“ cuprinde contul sintetic
de gradul I 213 „Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii“
care se dezvoltă în conturi sintetice de gradul II şi III, după cum urmează:
 213 01 „Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de
lucru“
213 01 00 „Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de
lucru“
 213 02 „Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare“
213 02 00 „Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare“
 213 03 „Mijloace de transport“
213 03 00 „Mijloace de transport“
 213 04 „Animale şi plantaţii“
213 04 00 „Animale şi plantaţii“

Din cele prezentate mai sus reiese faptul că Planul de conturi pentru
instituţiile publice respectă logica de construcţie aplicată Planului Contabil
general, precum şi clasele acestuia. În interiorul claselor apar grupe de conturi
şi conturi care evidenţiază elemente de activ şi de pasiv specifice sectorului
public astfel:
 fonduri corespunzătoare activelor fixe, necesare identificării surselor de
provenienţă şi apartenenţă la patrimoniul public sau privat;
 introducerea de noi conturi de disponibilităţi pentru a evidenţia sursele
pe seama cărora se constituie acestea;
 existenţa unor conturi de stocuri specifice pentru instituţiile publice;
 crearea de conturi de decontări pentru evidenţierea relaţiilor cu
Comunitatea Economică Europeană;

6
Ordinul nr. 2021/17.12.2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice
privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru
instituţiilor publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin OMFP nr. 1917/2005.
29
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

 introducerea în clasa 7 „conturi de venituri şi finanţări“, pe lângă


conturile de finanţări – proprii sectorului public şi a conturilor de
venituri, care presupun contraprestaţii, etc.
La conturile de cheltuieli este obligatorie dezvoltarea în analitic pe
structura clasificaţiei bugetare funcţionale şi economice.
În structura noului plan de conturi se regăsesc două tipuri de conturi:
 conturi generale – pentru înregistrarea elementelor de activ şi de pasiv, a
cheltuielilor şi veniturilor aferente exerciţiului, indiferent dacă veniturile
au fost încasate, iar cheltuielile plătite, pentru determinarea rezultatului
patrimonial;
 conturi bugetare – pentru reflectarea încasării veniturilor şi plăţii
cheltuielilor şi determinarea rezultatului execuţiei bugetare (excedent
sau deficit bugetar);

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Ce înţelegeţi prin proprietate publică?


Răspuns:
Proprietatea publică vizează bunurile care fac parte din domeniul public
al statului şi bunuri care fac parte din domeniul public al unităţilor
administrativ teritoriale (judeţe, municipii, oraşe, comune).

2. Precizaţi elemente patrimoniale de activ din structura mijloacelor


băneşti caracteristice instituţiilor publice.
Răspuns:

3. Explicaţi structura capitalurilor proprii.


Răspuns:

4. Identificaţi aspecte particulare privind structura capitalurilor


proprii referitoare la rezultatul reportat şi rezultatul patrimonial.
Răspuns:

5. Cum se realizează funcţia financiar-contabilă în instituţiile publice?


Răspuns:

6. Care este rolul documentelor justificative în activitatea instituţiilor


publice?
Răspuns:

30
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

7. Precizaţi rolul şi responsabilitatea întocmirii documentelor


financiar-contabile la instituţiile publice.
Răspuns:

8. Când se întocmeşte „Cererea de deschidere de cont“ şi ce informaţii


conţine?
Răspuns:

9. Precizaţi documente specifice întocmite la instituţiile de Cultură şi


Artă.
Răspuns:

10. Care este forma de înregistrare contabilă recomandată pentru


instituţiile publice şi ce instrumente de lucru presupune?
Răspuns:

REZUMATUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 1

Instituţiile publice reprezintă acea categorie de entităţi care desfăşoară


activităţi de învăţământ, sănătate, cultură, justiţie şi autoritate publică, protecţia
şi refacerea mediului înconjurător, activităţi de importanţă strategică, ş.a.
În structura instituţiilor publice din România se cuprind:
 Parlamentul României;
 Administraţia Prezidenţială;
 Guvernul;
 Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale şi locale;
 Alte autorităţi publice;
 Autoritatea judecătorească;
 Instituţii publice autonome precum şi instituţiile din subordinea
acestora, ş.a.
În procesul bugetar un rol deosebit de important revine ordonatorilor de
credite, care, în funcţie de contribuţia pe care o au pe linia finanţării bugetare,
sunt ierarhizaţi pe trei nivele astfel:
 ordonatori principali de credite;
 ordonatori secundari de credite;

31
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

 ordonatori terţiari de credite.


Principiile generale bugetare ce stau la baza elaborării bugetului de stat, a
bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale şi a bugetelor
fondurilor speciale se referă la:
 principiul universalităţii;
 principiul publicităţii;
 principiul unităţii;
 principiul anualităţii;
 principiul specializări bugetare;
 principiul unităţi monetare.
În desfăşurarea activităţilor bugetare a oricărei instituţii publice se
impune în mod obligatoriu organizarea şi conducerea patrimoniului potrivit
reglementărilor contabile din România.

Terminologie:
Instituţii publice - entităţi patrimoniale ce desfăşoară activităţi, de regulă,
sociale, în folosul comunităţilor, activităţi care nu produc venituri sau produc
venituri evaluate la preţul factorilor şi care nu sunt suficiente acoperirii
cheltuielilor proprii, fiind necesară alocarea de la buget de surse pentru
acoperirea acestor cheltuieli.
Ordonatori de credite - conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică, care,
potrivit legii, contribuie la proiectarea bugetului public şi la executarea acestuia.
Compartiment financiar-contabil - o structură organizatorică în cadrul
instituţiei publice, în care este organizată execuţia bugetară (serviciu, birou,
compartiment) în raport de mărimea instituţiei.
Documente justificative - acte scrise, întocmite în momentul efectuării unei
operaţii economice sau financiare şi au ca rol atestarea efectuării operaţiei
respective, precum şi reflectarea acesteia în contabilitate.
Registre de contabilitate - documente contabile obligatorii în care instituţiile
publice înregistrează periodic, cronologic şi sistematic operaţiunile economico-
financiare consemnate în documente justificative şi care reprezintă datele sursă
ce afectează patrimoniul acestora.
Forme de înregistrare în contabilitate - sistemul de registre, formulare,
documente contabile corelate între ele, care servesc la înregistrarea cronologică
şi sistematică în contabilitate, potrivit normelor stabilite, a operaţiunilor
economice şi financiare pe tot parcursul exerciţiului bugetar.
Plan de conturi - un sistem codificat de clasificare a tranzacţiilor şi
evenimentelor care se produc într-o instituţie publică. Concret, el reprezintă o
listă, a întregului sistem de conturi, în cadrul căreia, fiecare cont este
individualizat printr-o denumire şi simbol cifric.

Termeni cheie: instituţie publică, principii bugetare, registre de


contabilitate, maestru-şah, plan de conturi.

32
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

TEMA DE CONTROL NR. 1


1. În procesul bugetar, clasificaţiile bugetare sunt aprobate şi modificate
de către:
a) Guvernul României;
b) Consiliile municipale, orăşeneşti şi judeţene;
c) Ministerul Finanţelor Publice;
d) Consiliul General al Municipiului Bucureşti;
e) Instituţiile publice de subordonare centrală.
Răspuns: 

2. Aprobarea pentru deschiderea de noi credite bugetare poate fi


refuzată de către ordonatorii principali şi secundari în situaţia:
a) Finanţarea instituţiei publice din bugetul de stat;
b) Schimbarea destinaţiei sumelor alocate anterior;
c) Reorganizarea activităţii instituţiilor publice subordonate;
d) Organizarea necorespunzătoare a evidenţei bugetare;
e) Atribuirea calităţii de ordonator de credite, instituţiilor subordonate.
Răspuns: 

3. Patrimoniul instituţiei publice prezintă:


a) numai un aspect economic fiind vorba de bunuri proprietate de stat;
b) Numai un aspect juridic sub formă de drepturi şi obligaţii ale
statului;
c) Numai patrimoniul naţional;
d) Un aspect economic determinat de aspectul juridic al patrimoniului;
e) Cheltuielile şi veniturile, grupate pe destinaţii şi surse de
provenienţă.
Răspuns: 

4. Eliberarea medicamentelor şi materialelor sanitare de către


farmacia spitalului este consemnată în:
a) Nota de justificare;
b) Dispoziţia bugetară de repartizare a creditelor deschise;
c) Condica de prescripţie la aparat;
d) Reţetarul şi Lista zilnică de alimente;
e) Dispoziţia bugetară.
33
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

Răspuns: 

5. Instituţiile publice întocmesc în mod obligatoriu următoarele


documente contabile:
a) Devizul pentru cheltuieli şi Ordinul de lucru;
b) Cererea de deschidere a creditelor şi Dispoziţia bugetară;
c) Chitanţa de creditare şi Situaţia spectacolelor;
d) Factura fiscală şi Registrul Jurnal;
e) Registrul - Jurnal, Registrul - Inventar şi Registrul „Cartea Mare“.
Răspuns: 

6. Forma de contabilitate maestru-şah, recomandată a fi utilizată în


activitatea instituţiilor publice are la bază următoarele instrumente
de lucru:
a) Jurnalul sinteză, Jurnalul de casă, Balanţa de verificare;
b) Bugetul de venituri şi cheltuieli, Dispoziţia bugetară, Reţetarul;
Fişa rulajelor, Fişele sintetice şah, Registre de contabilitate analitică,
Balanţa conturilor;
d) Jurnalul de înregistrare, Jurnalul de casă privind operaţiunile, Nota
de justificare;
e) Registrele de contabilitate.
Răspuns: 

7. Normele contabile naţionale prevăd folosirea în cadrul formei


„maestru - şah“ a următorului registru contabil:
a) Registru – Jurnal;
b) Registru – Inventar;
c) Fişele de cont analitic pentru valori materiale;
d) Registrul cartea mare (şah);
e) Registru pentru operaţiuni bugetare.
Răspuns: 

8. În structura „Planului de conturi pentru instituţiile publice“ se


regăsesc următoarele două tipuri de conturi:
a) conturi de active fixe şi conturi de terţi;
b) conturi de cheltuieli şi conturi de rezultat;
c) conturi de activ şi conturi de pasiv;
d) conturi de capitaluri şi conturi de terţi;
e) conturi bugetare şi conturi generale.
Răspuns: 

9. Registrele de contabilitate asigură:


a) Urmărirea modului de repartizare a creditelor bugetare;
b) Întocmirea balanţei de verificare şi a bilanţului contabil;
c) Întocmirea Jurnalului de înregistrare şi a Fişelor sintetice şah;
d) Elaborarea situaţiilor financiare anuale;
e) Elaborarea situaţiilor financiare trimestriale şi a Declaraţiilor fiscale.
Răspuns: 

10. Bugetele de venituri şi cheltuieli întocmite de către instituţiile


34
Contabilitate publică
Organizarea şi conducerea contabilităţii în instituţiile publice

publice de subordonare centrală sau locală sunt aprobate de:


a) Guvernul României;
b) Ordonatorii superiori de credite;
c) Parlamentul României;
d) Consiliile locale municipale, orăşeneşti, etc.;
e) Ministerul Finanţelor Publice.
Răspuns: 

Criterii de evaluare şi de notare: Pentru fiecare grilă corect rezolvată


se va acorda un punct.

 Bibliografie:
 Criveanu, M., - Contabilitate publică conforma cu practica internationala,
Editura Universitaria, Craiova, 2011.
 Dascălu, C., (coordonator) şi colectiv – Convergenţa contabilităţii publice
din România la Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul
Public, Editura CECCAR, Bucureşti, 2006.
 Legea 500/2002 privind finanţele publice
 Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2021/17.12.2013 pentru
modificarea si completarea Normelor metodologice privind organizarea si
conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru
institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul
ministrului finantelor publice nr.1917/2005.

35
Contabilitate publică