Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. INTRODUCERE
Educatia nu trebuie (nu poate) sa se rezume la ceea ce ofera scoala de toate gradele,
oricat de elevata ar fi ea. Educatia trebuie sa continue concomitent cu scoala, exercitata de
alti factori educativi (familia, mass media) cat si dupa absolvirea scolii si facultatii, sa
continue tot timpul si toata viata. Aceasta pentru a feri omul de suficienta, de limitele
instruirii si dezvoltării personalităţii sale.
Educaţia permanenta este un sistem educaţional deschis, compus din obiective,
conţinuturi, forme si tehnici educaţionale, care asigura întreţinerea si dezvoltarea continua
a potenţialului cognitiv, afectiv si actional al personalitatii, al capacitatilor si deprinderilor
de autoeducaţie, formarea de personalitati independente si creative. Educatia permanenta
este nemijlocita legata de diagnoza si prognoza educatiei, de programare si de inovare pe
termen lung a educatiei.
Educatia permanenta ne fereste de imbatranirea timpurie din punctul de vedere
cerebral si psiho-social, ne mentine tineretea spirituala. Savantul japonez Matsuzawa
spunea: sa gandesti activ, continuu si intens caci opresti imbatranirea creierului (desigur,
pentru o anumita perioada) si obtii performante deosebite, pana la creatii de mare valoare
si eficienta.
Educatia permanenta, pentru a fi de valoare si eficienta, trebuie sa se bazeze pe
educatie, fapt care cere invatamantului sa pregateasca tineretul studios pentru
autoeducatie.
Educatia permanenta a devenit o speranta a scolii contemporane, scoala supusa excesiv
perspectivei ingust-specializate. Ea se impune, de asemenea, ca o idee călăuzitoare a
elaborării formelor de educaţie a adulţilor. De aceea, analiza cercetărilor actuale in
domeniul educaţiei permanente este o necesitate obiectiva pentru promovarea gândirii si
acţiunii pedagogice. In primul rând, pentru ca prin acţiunile in spiritul educaţiei
permanente devine posibila o sinteza a gradelor si profilelor de invatamant, a institutiilor
scolare, întemeiata pe logica proceselor educationale si desfasurata potrivit unui sistem
format din unitati functionale integrate. Conceptul si sistemul educatiei permanente ofera
raspunsuri la numeroasele probleme ale relatiei predare-invatare.” Cea mai larga acceptie
a educatiei permanente exprima aria sa sociala, ca tendinte si perspective ale vietii
educationale contemporane:” Educatia permanenta este educatia tuturor oamenilor pe tot
parcursul vietii lor”.
Explicitând, aceasta formulare vizeaza, pe de o parte, un invatamant in numeroase
reprize-perioade ale vietii in miscare verticala, “de la tinerete pana la batranete”; pe de
alta parte, un invatamant in miscare orizontala, care ofera caile de trecere, la scoli de
profil diferit si realizeaza o imbinare continua a educatiei institutionalizate cu influentele
educationale si culturale informale, difuze. O asemenea definitie nu precizeaza insa
continutul pedagogic si metodele unui proces educativ de lunga durata, complex, si prin
natura sa exigent. Ori, obiectivele ambitioase, fara prevederea si aplicarea mijloacelor
corespunzatoare raman mereu nesaturate”.
Educatia ca activitate complexa, incepe din primul an de viata si se continua pe tot
parcursul vietii prin cele trei forme: educatia formala, informala si non-formala. De aici
rezulta caracterul permanent al educatiei.
Necesitatea permanentei educatiei in plan individual si istoric a fost intuita de mult
timp. Comenius afirma: “Pentru fiecare om, viata sa este o scoala de leagan pana la
mormant”.
Fiind un fenomen social si societatea fiind supusa unei permanente deveniri fiinta
umana este si ea supusa aceluiasi proces de educatie pe tot parcursul vietii.
Obiectivele generale ale educaţiei permanente au fost definite de Paul Lengrand, în 1970,
într-o "carte-manifest" cu valoare programatică:
A) crearea structurilor şi a metodelor favorabile formării-dezvoltării personalităţii umane pe
tot parcursul existenţei sale;
B) pregătirea personalităţii umane pentru autoinstruire şi autoeducaţie.
Realizarea acestor obiective generale, solicită o nouă politică a educaţiei, capabilă să
anticipeze "sistemul de învăţământ de mâine care va fi mai mult decât juxtapunerea a două
părţi astăzi separate: instituţia şcolară, pe de o parte, educaţia adulţilor, pe de altă parte,
constituind un singur proces continuu" (Thomas. Jean. Pag.79-80). Acest proces, care
angajează o amplă reformă socială, susţine (re) proiectarea unui sistem e-ducaţional global,
conceput ca "cetate educativă" (vezi Faure. Edgar şi colab., 1975).
In cadrul unui sistem educaţional global, fiecare nivel, treaptă, disciplină, dimensiune,
formă a educaţiei presupune elaborarea unor obiective specifice educaţiei permanente,
operaţionalizabile în funcţie de particularităţile fiecărei comunităţi educative naţionale,
teritoriale, locale.
Obiectivele specifice educaţiei permanente sunt prezentate în literatura de specialitate la
nivelul unor "obiective convenţionale împărţite în patru grupe" (vezi Dave, R.H., sub
redacţie, 1991, pag.406-410):
- Grupa I: însuşirea deprinderilor sociale fundamentale (lectură, calcul matematic/informatic,
noţiuni elementare pentru menţinerea sănătăţii);
- Grupa a Ii-a: dezvoltarea capacităţii de adaptare la o societate bazată pe anumite valori
fundamentale: pace, democraţie, libertate, fericire, eficienţă, umanism, solidaritate;
- Grupa a IlI-a: cultivarea unor trăsături de personalitate care asigură "o nouă calitate a vieţii":
stabilitate intrapsihică, vigoare emoţională, "avânt tineresc lăuntric", capacitate de opţiune
responsabilă, angajare sociaală, capacitate de autodepăşire/angaja-re personală, însuşirea şi
reînnoirea cunoştinţelor;
- Grupa a IV-a: obiective instrumentale/"învăţarea de a învăţa". Înterînvăţarea. Învăţarea
autodirijată.
SCHWARTZ
Principiul permanentei educatei cere ca, in orice moment al vietii, dupa perioada de
obligativitate scolara, orice individ sa poata intreprinde studii de promovare (la un nivel mai
inalt), de reconversiune profesionala, studii cu caracter complementar, de reciclare sau
dezvoltare generala si culturala. S-a si aratat ca acest principiu este strans legat de acela al
egalitatii sanselor.” Recurenta” formarii nu va fi decat o etapa catre permanenta, fiindca ceea
ce trebuie sa urmarim in cele din urma este acea educatie care “integreaza toate perspectivele
vietii globale a individului” (Schvartz). Formarea trebuie sa devina o dimensiune normala a
vietii individuale: omul trebuie educat pentru viata, ca o componenta a “naturii” sale sociale,
iar societatea trebuie sa organizezeraspunsul la aceasta trebuinta prezenta pretutindeni in
spatiu si in timp, intr-un cuvant, in viata.
In aceste conditii, educatia adultilor si, in general, orice forma de educatie care nu are un
caracter obligatoriu, inclusiv educatia extrascolara a tinerilor, este propice innoirilor. Intr-
adevar, in cadrul unor astfel de programe au luat nastere forme de educatie a caror importanta
universala este recunoscuta azi, in special munca in grup, discutiile organizate, participarea la
activitati productive, seminariile si stadiile de studiu, metodele neimpuse, folosirea intensa a
mijloacelor audio-vizuale etc. Viitorul educatiei, considera in ansamblul sau, si capacitatile
sale de reinnoire depind deci de educatia adultilor.
Potrivit conceptiei lui Topa Leon educatia permanenta este termenul cel mai adecvat sa
exprime o dezvoltare metodica, prin actiunea educativa multilaterala a omului si a
colectivitatilor sociale, sa includa actiuni cu obiective largi, de lunga durata si sa dezvolta
libertatea de optiune a celui educat, ca si a educatorului.In acest context, in studiul nostru, nu
numai ca nu inlocuim pe “educator” cu “instructorul”, fasonator implacabil, ci referindu-ne la
actiunile cultural-educative, preferam sa facem loc “animatorului” cultural.
Dupa Rene Maheu, educatia permanenta este menita s rezume si sa inspire eforturile de
innoire in educatia moderna: “Nici o reconversiune nu cere de fapt studii atat de atente pentru
o prospectiva atat de vasta si atat de complexa. Nu este vorba, in fond, decat de a ingloba
invatamantul scolar si universitar intr-o sinteza totalizanta, in care educatia extrascolara si
asa-numita educatie a adultilor, considerate in mod general azi inca drept marginale, sunt
destinate sa apara ca centrul si esenta disciplinei spiritului,”
Pana acum UNESCO a organizat unele conferinte aceasta tema. Tot mai multi oameni,
printr-o scolarizare tot mai indelungata, folosind mijloace tot mai ingenioase si mai variate isi
insusesc un cuantum tot mai mae de cunostinte si priceperi a caror uzura evine tot mai rapida.
Dupa Jean Piaget pe parcursul vietii omului se inregistreaza functiuni constante, intru cat
actiunea presupune totdeauna un interes care sa o declanseze si o inteligenta care sa o
inteleaga si sa raspunda nivelelor dezvoltarii. Totodata, dezvoltarea in timp a personalitatii
inregistreaza structuri variabile: intresele se schima si explicatiile evolueaza intre individ si
mediul sau se stabilesc circuite l distante tot mai mari si, prin continutul lor, tot mai
complexe. Notiunea de maturitate nu exprima un moment unitar, o stare de imobilitate, si nu
semnifica o “fixare”, dupa cum se afirma in vechea psihologie “adultul are tot atat de largi si
de multiple probleme noi de rezolvat si de inteles ca si copilul. Aceasta varsta isi are
perioadele ei de tranzitie crizele ei. Pe o perioada a dezvoltarii aproape de acelasi rang ca si
copilaria si adolescenta.
Bucuresti-1979.
Pedagogica, Bucuresti-1973.
Bucuresti-1973
Bucuresti-1976.
Ca, Bucuresti-1983.
Pedagogica, Bucuresti-1973.