Sunteți pe pagina 1din 2

Lucrare scrisă la limba şi literatura română

(Sem.I)

Subiectul I 60 de puncte I
I. Citeşte cu atenţie textul de mai jos pentru a răspunde cerinţelor :

“Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire


Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori
C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.

Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte


Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.

Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri,


Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe fete de copile înfloreşte trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.

Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare


Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoțând aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule năprasnic, vin', îndeamnă calul meu
Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu! ”
(Vasile Alecsandri, Gerul )

I. Limba română .
1.Desparte în silabe cuvintele: gerul, amorțire, lucitori. 6 puncte
2. Rescrie , din prima strofă, două cuvinte care conțin diftong. 6 puncte
3. Precizeaza mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care s-au format cuvintele : străluceste,
de la (munte),să ne-aducă viu aminte. 6puncte
4. Găseşte antonime contextuale pentru cuvintele subliniate , din text.: alb, vine,vesel . 6puncte
5. Alcătuieşte familia lexicală a adjectivului alb. (3 exemple). 6 puncte

B. Înțelegerea textului
6. Formulează un enunț in care să precizezi autorul și titlul textului. 6 puncte.
7. Stabilește măsura primului vers și tipul de rimă întâlnit în versurile de mai sus. 6 puncte.
8. Rescrie un vers care conține o personificare. 6 puncte.
9. Explică, în 3-5 rânduri semnificația versurilor : Iar pe fețe de copile înfloreşte trandafiri,/Să ne-aducă
viu aminte de-ale verii înfloriri
6 puncte
10. Menționează două trăsături care să justifice faptul că textul aparține speciei literare pastel. 6 puncte
Subiectul II 30 de puncte

Redactează o compunere de 10-15 rânduri (aproximativ 100-150 de cuvinte )în care să


povestești o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zi geroasă de iarnă. 16 puncte

În compunerea ta trebuie:
- să relatezi întâmplarea respectănd succesiunea logică a evenimentelor;
- să menționezi timpul și spațiul în care se petrece întâmplarea;
- să ai un conținut adecvat cerinței formulate;
- să te înscrii în limitele de spațiu indicate.

Vei primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări (respectarea normelor


de ortografie- 4 puncte, de punctuaţie- 4 puncte, de exprimare- 3 puncte,
respectarea limitelor de spaţiu indicate-3 puncte)

Se acorda 10 puncte din oficiu. SUCCES!

S-ar putea să vă placă și