Caracterul fragil al “componentei economice” a sistemului

Criza profundă și ulterior moartea imperiului, s-au datorat cheltuielilor de apărare în

competiția cu SUA, care au atins în anii ’80 cca 20-25 la sută din PIB, împiedicând
dezvoltarea post-industrială a Uniunii Sovietice.

În timp, s-a redus considerabil ponderea producției bunurilor de consum în volumul total al
producției industiale¹.(158) Această pondere a ajuns de la 60,5 la sută la 24,9 la sută în
perioada 1928-1987 și a devenit evident faptul că statul nu mai era capabil să folosească
avantajul apărut în anii ‘70 în urma creșterii prețurilor la țiței și petrol. În doar 14 ani,
ponderea resurselor importate a crescut de la 15,6 la sută la 50,4 la sută. Aceste sume uriașe
au fost folosite pentru Complexul militaro-industrial sau pentru procurarea poduselor
alimentare.

Agravarea crizei din sociatate s-a datorat scădererii drastice a prețurilor la produsele de pe
piața mondială din anii ’80 (gaze natural și petrol). Abia la sfârșitul anilor ’80 s-a renunțat la
principiul conducerii centralizate, acceptând economia de piață, odată cu adoptarea legilor ce
priveau interprinderile și corporațiile. În pofida tutoror măsurilor luate la începuturile anilor
’90 , conducerea s-a dovedit a fi blocată în fața problemelor economice, neînțelegând că
sistemul economic nou creat nu funcționa si trebuia schimbat.

Caracterul utopic al ideologiei

Propaganda comunistă a atras foartă multă populație promitând un viitor luminos. Chiar dacă
existau unele neajunsuri, acestea erau puse pe seama cheltuielilor de după razboi sau pe seama
imperialismului. Însă aceste explicații nu au mai fost credibile pentru generația postbelică,
cea care s-a confruntat cu tot felul de privațiuni, ajungând să nu mai accepte dogma socialistă.

“Erodată în ultimii ani, lipsită de imunitate și protejată de forța puterii și nu de argumentare,

ideologia oficială a fost înfrântă în 2-3 ani ai politicii de grasnosti” scria Roi
Medvedev².(159)

Încrederea în politica leninistă a fost una din cauzele eșecurilor lui Gorbaciov , observă
generalul Volkogonov. Acesta miza pe clasa muncitoare, pe monopolul unui partid unic sau
pe economia bazată pe directive.

Eșecurile în planul promovării noii gândiri în politica externă

Situația critică pe plan economic din Uniunea Sovietică, l-a determinat pe Gorbaciov să
corecteze politica externă prin renunțarea la confruntare în favoarea dialogului. Acesta a
recunoscut în anul 1988 după discursul rostit de la tribuna Adunării Gererale ONU că nu se
cunoaște cifra exactă alocată cheltuielilor militare. “Dacă azi vom spune cât luăm pentru
apărare din venitul național, aceasta poate anula cuvântarea ONU” (pleda pentru reducerea
cursei înarmărilor).(160)

1
Există numeroase critici la adresa fostului președinte sovietic, cum ar fi neîncheierea anumitor
tratate atunci când era nevoie precum și renunțarea din partea acestuia de a se mai consulta cu
experții în politica externă, luând singur decizii bazate pe compromisuri, care s-au dovedit a fi
în cele din urmă greșite.

Influența factorului extern

Chiar dacă importanța lor nu trebuie supraestimată, un factor secundar în prabușirea URSS-
ului a fost jucat de factorii externi. Un prim astfel de factor se poate recunoaște în lupta
“pașnică” dintre URSS și SUA. Deznodământul URSS-ului a fost pregătit din timp de
America prin atragerea în cursa istovitoare a înarmărilor, reușind să le distrugă economia
sovieticilor. Gorbaciov a contribuit, de altfel, la un astfel de sfârșit, dorind să perfecționeze
Uniunea impunând reforme într-un sistem ce se opunea.

Căderea regimului din statele socialiste europene a reprezentat un alt factor al prăbușirii
URSS-ului. Astfel, transformările din aceste țări de la sfârșitul anilor 1989 au avut influența
asupra societății sovietice¹.(162) Este adevărat și faptul că prăbușirea acestor regimuri s-a
datorat contribuției extrem de importante a perestroikăi și glasnosti, care au avut loc în
Uniunea Sovietică cu patru ani în urmă.

2.Factori subiectivi

A existat și o serie de factori subiectivi care au contribuit la căderea URSS-ului, dintre care:

 Lupta pentru putere și confruntarea la nivelul conducerii de partid și de stat culminând

cu antipatia fățișa dintre Gorbaciov și Elțin².(163) Există numeroase critici la adresa
lui Boris Elțin în care este acuzat de “demontarea cărămidă cu cărămidă a URSS-
ului”³ (163) și de folosirea fiecărui prilej de a-l umili pe Gorbaciov. Lupta pentru
putere dintre președintele Rusiei și cel sovietic, a pus pe plan secundar interesele a
milioane de oameni simpli, conducând prin confruntările lor la un mare dezastru.
 Însuși Gorbaciov a recunoscut că nu s-au putut evita greșeli din timpul reformării
serioase a unei țări enorme . Cele mai grave dintre erorile liderului sovietic au fost
întârzierile reformelor partidului și ale Uniunii. Era nevoie de a descentraliza URSS-
ul, nu de a-l dezintegra. Se dorea, de fapt, îmbunătățirea sistemului și înlăturarea
totalitarismului.
De asemenea, alte greșeli din cariera acestuia care au condus la colapsul Uniunii
Sovietice au fost nedesprinderea de aripa conservatoare a partidului, încapacitatea de a
anticipa lucrurile, acționarea impudenta subestimând o eventuală acțiune,
supraaprecierea propriilor forțe, preocuparea de menținere a puterii mai mult decât de
reformarea statului, recurgerea la măsuri pripite și totodată distuctive⁴.(165)
În ciuda tuturor greșelilor comise, Mihail Gorbaciov a intrat în istorie ca fiind un
reformator care a redat demnitatea cetățenilor Uniunii Sovietice și care a a stins flacăra

2
 confruntărilor internaționale, oferind popoarelor din Europa Centrală și de Est
posibilitatea de a-și decide singure soarta.

Eșecul politicii de perestroika și glasnosti

A.Gracinov este de părere că motivul eșecului perestroikăi este datorat faptului că elemente
economice ale reformei erau în permanență subordonate celor politice , considerate
principale.

Valentin Falin îi reproșează fostului președinte absența unei concepții clare în planurile lui
inițiale, făcând ca perestroika în loc să fie o “revoluție în revoluție”, a devenit o” improvizație
în improvizație”¹.(167)

Perestroika și glasnosti au declanșat revoluții in societate, dar și în mintile oamenilor, ajutând

la îndepărtarea temerilor legate de condamnarea opiniilor exprimate și dând speranța
demolării unui sistem ce părea de neînlăturat. Aceste mișcări au ajutat, de asemenea, la
stabilirea adevărului istoric, la dezvăluirea unor documente din arhiva comunismului ce
ascundeau anumite erori, dar și mai important, au avut efecte pozitive în domeniile teatrului,
cinematografiei, publicisticii, precum și literaturii²,(168) care au permis o abordare diferită a
spațiului sovietic.

Perestroika, trebuie apreciată pentru amploarea pe care a luat-o în Rusia și pentru consecințele
pozitive din întreaga lume (retragerea trupelor din Afganistan, încetarea “războiului rece”,
unificarea Germaniei, dar și căderea regimurilor socialiste din Europa Centrală și de Est).

Boris Slavin, recunoaște că “părintele perestroikăi”, Mihail Gorbaciov, a știut că trebuie

schimbat regimul puterii totalitare cu unul bazat pe democrație și umanism, conferindu-i o
“înfățișare umană” socialismului³.(168-169)

Cu toate că prin intermediul perestroikăi, Gorbaciov a trebuit să raspundă greșelilor trecutului

înfăptuite de Lenin și Stalin, acesta rămâne fara îndoială cel mai important actor politic din
secolul al XX-lea, îndepărtând pericolul unui razboi nuclear ,chiar cu prețul înfrângerii
URSS-ului.

Cunoscut este faptul că datorită perestroikăi și glasnosti, a căzut sistemul ce nu mai putea fi
reformat, dând posibilitatea unei schimbari în Uniunea Sovietică.

Consecințele destrămării URSS

Consecințele destrămării fostului imperiu a generat o întreagă criză pe plan economic.

Efectele acestei crize s-au vazut în masele de oameni rămași fără adaposturi și locuri de
muncă, din rândul cărora s-au înregistrat numeroase cazuri de infracționalitate precum și
crima organizată, dar și dispute pe plan etnic și teritorial care au dus la numeroase victime .

3
Dispariția URSS-ului a avut consecințe și pe plan internațional, lăsând în mâinile Statelor
Unite ale Americii întreaga putere. Totodată, apariția terorismului, migrațiile necontrolate,
răspândirea de crime organizate, dar și traficul de arme, carne vie sau narcotice au fost
consecințe ale neimplicării fostului imperiu în astfel de probleme⁴.(171)

S-a încercat înlocuirea URSS-ului cu o organizație numită CSI ( Comunitatea Statelor

Independente) care nu a avut success, însa, deoarece au existat ambiții, conflicte și chiar
confruntări între statele membre.

Prăbușirea Uniunii Sovietice face parte, alături de înlăturarea imperiului țarist și de cele două
războaie mondiale din cele mai importante evenimente petrecute de-a lungul secolului al XX-
lea.

Regretul față de vechiul imperiu se simte încă în rândul generațiilor care au trăit în regimul
socialist pentru că nu mai au certitudinea stabilității și încredere într-un viitor mai bun,
confruntându-se în permanență cu numeroase privațiuni.

Însuși președintele rus Vladimir Putin a declarat că prăbușirea Uniunii Sovietice reprezintă
“cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”¹.(172) Odată cu intrarea în funcția de
președinte al Rusiei în anul 2000, Putin a restabilit situația economică și cea internă.
Realizarea unor proiecte importante la nivel național (care vizau sănătatea, învățământul,
creșterea demografică,dar și agricultura) au fost posibile în urma veniturilor provenite din
livrarea petrolului.

În ceea ce privește arena internațională, Rusia demostrează că nu dorește să renunțe la titlul de

mare putere, deținut de vechiul imperiu, apărâdu-și interesele ori de câte ori este nevoie,
totodată luâd parte și la activitatea G-8 în cadrul colaborării cu NATO și UE.