Subiectele pentru examen la disciplina Drept Procesual Civil (Partea generala)

1. + Definiți noțiunea de formă de apărare și enumerați formele de apărarea a drepturilor subiective

civile reglementate de legislația în vigoare;
Formă de apărare a drepturilor civile – mod de a actiona al titularului de drept ai al organului jurisdictional
desfasurat in vederea restabilirii dreptului incalcat sal contestat, ori in vederea protectiei interesului legitim.
În calitate de forme de aparare a drepturilor subiective vom distinge:
a) Forma judiciară, care reprezinta activitatea instantelor de judecata desfasurata in vederea apararii drepturilor
incalcate sal contestate, a libertatilor si a intereselor legitime.
b) Forma administrativ/judiciară reprezinta activitatea cumulativa si consecutiva a organelor administrative si
a instantelor de judecata desfasurata in vederea apararii drepturilor incalcate sal contestate.
c) Forma neguvernamentală-judiciară reprezinta activitatea consecutiva a unui organ neguvernamental si a
instantei de judecata, desfasurata in vederea apararii dreptului subiectiv civil incalcat sal contestat.
d) Forma obştească/arbitrală reprezinta activitatea unui organ jurisdictional neguvernamenta, numit arbitraj,
desfasurata in vederea apararii dreptului subiectiv civil incalcat sal contestat.
e)calea amiabila inclusiv -autoapărarea, adica activitatea de sinestatatoare a titularului dreptului incalcat de a-si
apara dreptul.

2. Distingeţi conceptul formei de apărare a drepturilor civile de metoda (modalitatea) de apărare;

Forma de aparare a dreptului reprezinta modul de a actiona al titularului de drept si al organului jurisdictional
desfasurat in vederea restabilirii dreptului incalcat sal contestat, ori in vederea protectiei interesului legitim.
Prin metoda de aparare a dreptului vom intelege acele mijloace aplicate de titularul de drept si organul
jurisdictional in vederea restabilirii dreptului subiectiv incalcat sau contestat. Privita drept o categoria de drept
material, metoda de aparare intruchipeaza instrumentele sal mijloacele concrete aplicate in vederea apararii
dreptului subiectiv civil.

3. Deduceţi regula generală de repartizare a sarcinii de probaţiune între părţi;

Sarcina probatiunii reprezinta obligatia ce incuba unui participant la proces de a dovedi anumite
circumstante de fapt, neprobarea carora ar avea consecinte negative pentru acesta.
Regula generala privind repartizarea sarcinii de probatiune este expusa in art.118 CPC, conform careia fiecare
parte trebuie sa dovedeasca circumstantele pe care le invoca drept temei al pretentiilor si obiectiilor sale, daca
legea nu dispune altfel. Din moment ce reclamantul a facut dovada afirmatiilor sale, paratul este obligat sa iasa
din pasivitate. Astfel, daca paratul neaga pretentiile reclamantului, atunci reclamantul trebuie sa le dovedeasca.
Daca in motivarea negarii sale, paratul se bazeaza pe careva circumstante, atunci sarcina probei trece la el.
Însa de la regula generala de repartizare a sarcinilor de probatiune sunt si exceptii stabilite de reguli speciale
care se contin in norme separate de drept material. Asemenea norme materiale (civile, de munca, familie, ect)
contin reguli de probatiune care propun dovedirea faptelor nu de partea care le invoca, ci de partea opusa, cu
ajutorul sau prin intermediul prezumtiilor, acestea fiind reguli speciale de repartizare a sarcinii de probatiune

4. Evaluaţi rolul prezumţiilor probante, faptelor notorii și a faptelor prejudicial stabilite asupra
repartizării sarcinii de probaţiune; - intrebarea (84)

Toate 3 sunt potrivit art.123 ,temeiuri degrevării de probaţiune adica anumite circumstanţe de fapt care nu
necesită efectuarea activităţii procesuale de probaţiune, însă, care pot fi puse la baza hotărârii.

a)nu trebuie dovedite nici faptele, actele sau imprejurarile pe care legea le prezuma. Prezumţiile sunt
consecinţele pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Prezumția
reprezintă eliberarea părții, în favoarea căreia ea este prevăzută, de obligația de a dovedi anumite circumstanțe
de fapt pe care le invocă.
Prezumţiile sunt elemente ale sistemului probator şi nu probe. Prin prezumţii nu se poate stabili direct faptul
1
care a adus la naşterea litigiului, ci un alt fapt vecin şi conex cu acesta, din a cărei existenţă se va trage
concluzia cu privire la existenţa sau inexistenţa faptului ce trebuie dovedit şi care este necunoscut.

Faptele prezumate :
1.legale - consecintele pe care legea le deduce dintr-un fapt cunoscut printr-un fapt necunoscut
2.simple - concluziile logice pe care judecatorul le poate trage de la un fapt necnoscut si care nu sunt
determinate prin lege :deductive ,inductive.

Prezumţiile sunt rezultatul a două raţionamente:

 din cunoaşterea probelor directe judecătorul induce printr-un raţionament existenţa în trecut a unui fapt
vecin şi conex cu faptul generator de drepturi;
 din cunoaşterea faptului vecin şi conex, deduce existenţa faptului generator de drepturi datorită legăturii
de conexitate dintre aceste două fapte.
(de exemplu: cel care invocă o împrejurare stabilită printr-o hotărîre judecătorească definitivă, nu mai are
obligaţia de a dovedi că cele cuprinse în hotărîre reflectă adevărul deoarece operează prezumţia potrivit căreia
„res judicata pro veritate habetur”. de exemplu: minorul intre 14 si 16 ani este prezumat relativ ca nu are
discernamant. Se poate face dovada contrara dar nu de catre minor ori aparatorul sau, ci de catre procurorul
care doreste tragerea sa la raspundere si care sustine ca acesta ar avea discernamant pentru a putea fi
sanctionat penal). Exemplu: nu trebuie dovedita paternitatea copilului nascut in timpul casatoriei, deoarece
legea prezuma ca sotul mamei este tatal copilului.

b) faptele notorii - cuprind imprejurarile pe care instanta le-a declarat unanim cunoscute si nu au nevoie de
a fi dovedite .
*conditie obiectiva:cind faptul dat este cunoscut de catre un cerc mare de persoane
* conditie subiectiva:cind faptul dat este cunoscut de catre judecatori
In general, nu trebuie dovedite nici faptele necontestate (asupra existentei carora partile sunt de acord), dar
judecatorul poate impune dovedirea acestor fapte atunci cand apreciaza ca partile s-au pus de acord asupra
necontestarii lor in scopul de a frauda legea sau de a frauda interesele unei terte persoane. fapta notorie, care,
datorită împrejurării că este îndeobşte cunoscută, nu mai trebuie dovedită (notorium non est probandum). De
exemplu, nu trebuie dovedită împrejurarea ştiută de către toţi că ziua este lumină; 2. faptele notorii/evidente
( exemplu de fapt notoriu: Brasov este in Romania; fapt evident: la ora 1.am in Romania este noapte).

c) Se sustine ca faptele negative/prejudiciabile nu pot sau nu trebuie sa fie dovedite. Aceasta sustinere
este valabila numai in privinta faptelor negative indefinite. Potrivit art. 123 alin. 2) Codul de procedură
civilă, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în
instanţa de drept comun sau specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi
dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleaşi
persoane. Iar potrivit art. 123 alin. 3) Codul de procedură civilă, sentinţa pronunţată de instanţa
judecătorească într-o cauză penală, rămase irevocabile, sânt obligatorii pentru instanţa chemată să se pronunţe
asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa sau hotărârea
numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză.
Exemplu: nu trebuie sa dovedesc ca nu am fost niciodata intr-o anumita localitate.
In cazul unor fapte negative determinate, dovada lor se poate face si trebuie facuta prin dovada faptului
pozitiv contrar.
Exemplu: pot dovedi ca nu eu am savarsit un fapt pagubitor, anume dovedind – de pilda, cu vizele de
intrare-iesire de pe pasaport – ca in ziua respecttiva ma aflam in strainatate si ca, deci, nu pot fi eu autorul
acelei fapte.
De cele mai multe ori este insa suficient sa se afirme un fapt negativ, ramanand in sarcina celeilalte parti sa
dovedeasca faptul pozitiv contrar din care ar rezulta dreptul sau.
2
 Exemplu: daca am facut din eroare o plata nedatorata si cer restituirea ei, este suficient sa dovedesc
efectuarea platii si sa afirm ca nu eram dator, ramanand in sarcina celui ce a primit plata sa faca dovada
raportului juridic in temeiul caruia eram dator sa fac acea plata, pentru ca el sa o poata pastra.
Conchidem că constatarea faptelor negative poate avea o importanţă majoră pentru soluţionarea justă a cauzei,
iar ignorarea lor in procesul de probaţiune ar duce la adoptarea unor acte judicătoreşti pasibile de casare.

5. –(85) Evidenţiaţi esenţa principiului contradictorialităţii;

Principiul contradictorialitatii se refera la probatiune. Contradictorialitatea presupune organizarea procesului
astfel incat partile si ceilalti participanti la proces sa aiba posibilitatea de a-si formula, argumenta si dovedi
pozitia in proces, de a alege modalitatile si mijloacele sustinerii ei de sine statator si independent de instanta, de
alte organe si persoane, de a-si expunde opinia asupra oricarei probleme de fapt si de drept, care are legatura cu
pricina data judecatii, si de a-si expune punctul de vedere asupra initiativelor instantei.
Conditia realizarii acestui principiu este egalitatea partilor in drepturi procesuale. Chiar si subiectii care, in
raporturi juridice materiale, sunt pe pozitie de subordonare unul fata de altul, in fata instantei de judecata sunt
egali.
Partile au aceeasi posibilitatea de a-si apara drepturile si interesele legitime. Instanta nu poate hotari asupra
unei cereri decat dupa citarea si infatisarea partilor, scop in care, la primirea cererii de chemare in judecata,
judecatorul, printre alte actiuni procesuale, stabileste termenul de judecata si dispune citarea partilor, iar atunci
cand constata ca o parte nu este prezenta din cauza ca nu a fost legal citata, judecata se amana.
Nu pot fi invocate probe care nu au fost prezentate si discutate de catre participanti la proces, iar hotararea nu
se poate intemeia pe astfel de probe.
Principiul contradictorialitatii opune, dar si reuneste partile in proces. Procesul evolueaza prin intermediul
contradictorialitatii, prin intermediul unor contradictii succevsive, pina la pronuntarea hotararii care va inlatura
contradictia.

6. –(86) Demonstraţi interacţiunea principiului contradictorialităţii cu regula egalităţii armelor;

Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel incat partile si ceilalti participanti la proces sa
aiba posibilitatea de a-si formula, argumenta si dovedi pozitia in proces, de a alege modalitatile si mijloacele
sustinerii ei de sine statator si independent de instanta, de alte organe si persoane, de a-si expune opinia asupra
oricarei probleme de fapt si de drept, care are legatura cu pricina data judecatii, si de a-si expune punctul de
vedere asupra initiativelor instantei.
Conditia realizarii acestui principiu este egalitatea partilor in drepturi procesuale.Chiar si subiectii care, in
raporturi juridice materiale, sunt pe pozitii de subordonare unul fata de altul, in fata instantei de judecata sunt
egali. Partile au aceeasi posibilitate de a-si apara drepturile si interesele legitime.

Principiul egalităţii armelor, care este dedus implicit din prevederile art. 6 CEDO ca o cerință sine qua non a
dreptului la un proces echitabil, constituie unul dintre elementele noţiunii mai largi de proces echitabil şi
impune instanţa de judecată să ofere fiecărei părţi posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care
să nu o plaseze într-o situaţie dezavantajată în raport cu adversarul ei. Dreptul la un proces echitabil trebuie să
se regăsească pe toată durata derulării procesului penal, inclusiv în cursul urmăririi penale, ca o sumă de
garanții procedurale acordate persoanelor implicate, fie în calitate de învinuit sau inculpat, fie de parte
vătămată, parte civilă sau responsabilă civilmente.
.
7. –(87) Descrieţi faptele notorii care degrevează de sarcina probaţiei într-un proces civil;
a)Fapte universale. Aceste fapte sunt cunoscute de un cerc foarte larg de persoane si practic sunt excluse
situatiile in care un om rational cu un nivel mediu de cultura generala sa nu le cunoasca. De exemplu, inceputul
celui de al doilea razboi mondial – 1 septembrie 1939.
b) Fapte cunoscute pe teritoriul tarii noastre. Aceste fapte sunt cunoscute de majoritatea persoanelor care
locuiesc in tara, si deci si de judecatorii, care sunt cetateni ai RM. De exemplu, manifestatiile de contestare ale
alegerilor parlamentare din RM din 7 aprilie 2009 de la Chisinau.
c) Fapte cunoscute in teritoriul unei localitati: inundatiile, incendiile. De obicei, acestea sunt cunoscute de
persoanele care locuiesc pe teritoriul in care s-au produs aceste calamitati si de judecatorii din aceasta
circumscriptie.
3
8. – (88) Comparaţi faptele prejudicial stabilite cu faptele recunoscute de partea adversă. Determinați
efectele acestora asupra repartizării sarcinii probațiunii;

1) faptele stabilite prin hotărâre judecătorească—faptele prejudiciabile. Faptele prejudicial stabilite degreveaza
de probatiune deoarece ele sunt deja stabilite printr-o hotar sau sentinta definitiva si nu este nici o necesitate de
a le constata din nou, de a le supune dubiilor.
Potrivit art. 123 alin. 2) Codul de procedură civilă, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească
irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţa de drept comun sau specializată sunt
obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi
contestate la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleaşi persoane. Iar potrivit art. 123 alin.
3) Codul de procedură civilă, sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într-o cauză penală,
rămase irevocabile, sânt obligatorii pentru instanţa chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice
civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa sau hotărârea numai dacă aceste acte
au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză.
Conchidem că constatarea faptelor negative poate avea o importanţă majoră pentru soluţionarea justă a cauzei,
iar ignorarea lor in procesul de probaţiune ar duce la adoptarea unor acte judicătoreşti pasibile de casare.

b)faptele recunoscute de părţi.

Potrivit art. 123 alin. 6) Codul de procedură civilă, faptele invocate de una din părţi nu trebuie dovedite în
măsura în care cealaltă parte nu le-a negat.

- faptele cunoscute personal de judecator in afara procesului nu pot fi probe in procesul pe care-l judeca
pentru ca hotararea se da pe probele in cauza.

9. –(89) Identificaţi categoriile izvoarelor dreptului procesual civil;

10. –(90) Argumentaţi atribuirea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului și avizelor
consultative ale Plenului CSJ la izvoarele de drept procesual civil al RM;

11. – (91) Identificaţi cerinţele de ordin calitativ şi cantitativ pentru formarea completului de
judecată;

12. – (92) Determinaţi etapele procedurii de recuzare a judecătorului de la examinarea unei cauze
civile;

13. Identificaţi subiecţii care dispun de interese material juridice şi procesual juridice proprii;
Părţile în procesul civil sunt persoanele (fizice şi/sau juridice) participante la proces, litigiul cărora cu privire la
dreptul subiectiv sau interesul ocrotit prin lege instanţa de judecată trebuie să-l examineze şi să-l soluţioneze.

Părţile în procesul civil se caracterizează, faţă de alte subiecte participante la raportul procesual civil, prin
următoarele trăsături: 1) părţile sînt prezumate ca subiecte ale raportului material litigios; 2) părţile au interes
juridic atît material, cît şi procesual; 3) părţile duc procesul din nume propriu; 4) părţile suportă cheltuielile de
judecată.

Deci subiectii sunt participanţii la proces

a) Persoanele care participă la proces din numele propriu în apărarea drepturilor şi intereselor personale,
având un interes material şi procesual juridic. Aici se includ părţile, adică reclamantul şi pîrîtul (sau creditor şi
debitor). La această categorie de participanţi se mai atribuie şi intervenienţii, care se împart în:
4
ü intervenienţi principali – terţele persoane care intervin în proces, pentru a-şi apăra drepturile sau interesele cu
privire la obiectul litigiului sau drepturile legate de acesta.;
ü intervenienţi accesorii – persoanele care au intervenit sau au fost atrase în proces, pentru că hotărîrea care se
va pronunţa poate să influenţeze drepturile sau obligaţiile lor faţă de una din părţi.

Reclamantul este subiectul raportului juridic litigios care se adresează în instanţa de judecată sau în interesul
căruia se adresează alte persoane împuternicite prin lege, cerînd apărarea unui drept al său sau a unui interes
ocrotit prin lege, susţinînd că dreptul subiectiv al lui este încălcat sau neîntemeiat contestat de pîrît.Reclamantul
participă ca parte activă în proces, deoarece la solicitarea lui procesul a fost intentat în vederea apărării
drepturilor sau intereselor sale legitime.
Pîrîtul (reclamatul) este subiectul raportului juridic litigios, împotriva căruia în instanţa de judecată se porneşte
un proces ca fiind prezumat a fi încălcat sau contestat drepturile subiective ale reclamantului. Pîrîtul participă
ca parte pasivă în proces, deoarece împotriva lui se pornește procesul în vederea apărării drepturilor sau
intereselor legitime ale reclamantului, care se presupune că ar fi fost încălcate sau contestate de către pîrît.
În aşa fel reclamantul și pîrîtul sunt subiecţii presupuși ai raportului juridic litigios, ce urmează a fi soluţionat
de judecată, însă existenţa de mai departe a litigiului dintre părţi, mărimea lezării drepturilor reclamantului
trebuie să fie hotărîtă în exclusivitate de către instanţa de judecată.

14. – (94) Determinaţi drepturile și obligațiile procedurale ale participanților la proces în funcție de
calitatea lor procesuală;

15. – (95) Clasificaţi probele judiciare în funcţie de modul de formare a conţinutului acestora;
PRIMARE SAU SECUNDARE
primare-sunt luate din prima sursa, exemplu declaratiile martorului ocular.
secundare-ajung la judecator ptintr-un factor intermediary, exemplu copia unui inscris.
16. – (96) Comparaţi probele directe şi indirecte;
După legătura conţinutului probei cu faptele probaţie sau după cum faptul probator duce sau nu direct la
stabilirea faptului principal:
 probe directe – care au o legătură directă cu faptul de probaţie şi se poate face o singură concluzie cu
privire la existenţa sau inexistenţa faptului; probă directă, proba care este de natură să dovedească, prin ea
însăşi, raportul juridic dedus judecăţii (faptul principal). De exemplu, prin depoziţia unui martor se stabileşte că
reclamantul a executat o anumită lucrare în beneficiul pârâtului (martorul percepând nemijlocit faptul
executării); tot astfel, este p.d. şi depoziţia martorului prin care se confirmă că reclamantul a numărat pârâtului
o sumă de bani, predându-i-o cu titlu de împrumut .

 probe indirecte – care au cu faptul de probaţie o legătură multiplă şi de aceea în cadrul examinării probei se
poate face o concluzie cu mai multe versiuni cu privire la faptul de probaţie. Deci, probele indirecte dovedesc
un fapt vecin şi conex din a cărei cunoaştere se pot trage concluzii în legătură cu existenţa raportului juridic
aflat în litigiu. Ex: fapte care nu cer a fi dovedite. probă indirectă, probă care, prin ea însăşi, nu conduce
nemijlocit la stabilirea faptului principal, ci numai prin coroborarea ei cu alte împrejurări de fapt cu care se
găseşte în legătură de conexitate. De exemplu, este p.i. depoziţia unui martor prin care se stabileşte că pârâtul a
folosit o sumă de bani pentru cumpărarea unui autoturism, deoarece această probă, coroborată cu altele (cum ar
fi un început de dovadă scrisă), poate constitui o dovadă că pârâtul a împrumutat bani de la reclamant .

17. Deduceţi conceptul fazelor procesual civile și enumerați fazele obligatorii;

Faza procesului civil poate fi definita drept o etapa distincta in desfasurarea procesului in cauza civila concreta,
constand dintr-un ansamblu de acte procesuale indeplinite succesiv, indreptate spre solutionarea unei sarcini
procesuale de sine statatoare si speciale.

5
Fazele obligatorii ale procesului civil sunt fazele pe care inevitabil le parcurge orice pricina civila in cadrul
desfasurarii procesului, indiferent de solicitarea participantilor la proces. Acestea sunt:
a) intentarea procesului civil
b) pregatirea pricinii pentru dezbaterile judiciare
c) dezbaterile judiciare
d) executarea benevola a hotararii judecatoresti

18. – (98) Argumentaţi prin ce se deosebesc fazele obligatorii de cele facultative în derularea unui
proces civil integru;

19. – (99) Definiți noțiunea de reprezentare judiciară în procesul civil;

În proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar. Participarea personală
în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat. Persoanele fizice pot fi reprezentate în
instanţa de judecată de către soț/soție, părinți, copii, fraţi, surori, bunei, nepoţi dacă aceștia sînt licențiați în drept și sînt
împuterniciți printr-o procură autentificată notarial. Reprezentantul persoanei juridice-împuternicirile persoanei juridice
trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege.
20. –(100) Comparaţi felurile reprezentării judiciare, ținând cont de temeiuri juridice şi împuterniciri;
În literatura de specialitate sunt menționate mai multe criterii de clasificare a felurilor reprezentării judiciare.
Un criteriu de clasificarea a reprezentării judiciare este în dependență de temeiul apariției reprezentării
procesuale. Potrivit acestui criteriu reprezentarea judiciară se împarte în:
1) reprezentarea legală; Reprezentarea legală se instituie la apărarea drepturilor şi intereselor ocrotite de lege
ale minorilor, persoanelor incapabile şi ale celor cu capacitate de exerciţiu limitată. Apărarea drepturilor şi
intereselor acestor persoane se efectuează de către părinţi, adoptatori, tutori, curatori care săvârşesc în numele
celor reprezentaţi toate actele de procedură pe care are dreptul să le săvârşească cel reprezentat. Reprezentanţii
legali vor prezenta instanţei documentele care certifică împuternicirile lor. Părinţii, adoptatorii, curatorii sau
tutorii pot încredinţa aducerea procesului în instanţa de judecată unui avocat. Reprezentantul legal poate fi
chemat personal în instanță pentru a da explicații referitor la actele pe care le-a săvârșit.
2) reprezentarea conventionala; Reprezentarea contractuală (convenţională) apare în baza unui contract de
mandat, prin care mandantul împuterniceşte o altă persoană – mandatarul (avocat) – pentru a-i prezenta
interesele în instanţa de judecată.
Instanţa judecătorească solicită Oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată
de Stat desemnarea unui avocat pentru parte sau intervenient:
1. în cazul în care partea sau intervenientul sunt lipsiţi sau limitaţi în capacitatea de exerciţiu şi nu au
reprezentanţi legali;
2. când domiciliul pârâtului nu este cunoscut;
3. dacă instanţa constată un conflict de interese între reprezentant şi reprezentatul lipsit ori limitat în
capacitatea de exerciţiu;
4. în procesele privind limitarea persoanei în capacitatea de exerciţiu sau declararea incapacităţii ei, dacă
aceasta nu este asistată în judecată de avocat;
5. în procesele privind spitalizarea în staţionarul de psihiatrie, dacă persoana a cărei spitalizare se cere nu este
asistată de avocat etc.
3) reprezentarea din oficiu;
4) reprezentarea statutară.
În dependență de necesitatea participării la procesul civil a reprezentantului, în literatura de specialitate
reprezentarea judiciară se împarte în două categorii:
- reprezentarea judiciară obligatorie - În cazul reprezentării obligatorii examinarea cauzei civile în lipsa
participării reprezentantului la proces nu este posibilă și are loc indiferent de voința reprezentatului. La
categoria reprezentării judiciară se referă: reprezentarea legală, reprezentarea din oficiu și reprezentarea
statutară.
6
- reprezentarea judiciară voluntară (facultativă), care este aleasă de către partea la proces, intervenient sau
petiționar, astfel avînd loc doar în dependență de voința reprezentatului, care este în drept de a participa
personal la proces sau de a împuternici un reprezentant (avocat sau avocat stagiar). La categoria reprezentării
judiciare voluntare se referă: reprezentarea contractuală și reprezentarea coparticipanților ce a fost încredințată
unuia sau mai multor coparticipanți la proces (art. 62 alin. (4) al CPC). Deoarece reprezentarea judiciară este de
mai multe feluri și temeiurile reprezentării judiciare deferă în dependență de felul acesteia.

21. – (101) Determinaţi conceptul felului de procedură civilă;

Modul de intentare, examinare si solutionare a cauzelor civile, determinat de categoria si specificul
dreptului sau interesul legitim ce urmeaza a fi protejat.
22. – (102) Comparaţi particularităţile esenţiale ale fiecărui fel de procedură civilă ;

Felurile de procedura pot fi de 2 tipuri:

-clasice
-de control
Procedurile clasice la rindul lor se despart in contencioase si necontencioase.Din cele contencioase fac parte:
- Actiunea civila- Procedura contencioasă generală/procedura in actiune civilă- se caracterizează prin prezenţa
părţilor în proces (reclamant şi pîrît); existenţa unui litigiu de drept care izvorăşte din raporturile juridice civile,
de familie, de muncă, agrare etc.
-contencios administrativ- Procedura contenciosului administrativ se caracterizează prin prezenţa părţilor în
proces (de data aceasta petiţionar şi autoritatea publică sau persoana cu funcţii de răspundere) şi existenţa unui
litigiu de contencios administrativ, care este generat fie de un act administrativ, fie de nesoluţionarea în termeni
legali a unei cereri privind recunoaşterea unui drept de litigiu.

Procedurile neconticioase sint:

-,procedura in ordonanta-Procedura simplificată reprezintă o formă simplificată, aşa cum nu include multe
mijloace procedurale caracteristice celorlalte proceduri, cum ar fi de exemplu, acţiunea şi mijloacele de apărare
împotriva acţiunii, probaţiunea şi integritatea sa, citarea părţilor şi etapa dezbaterilor judiciare. În cadrul
procedurii ordonanţiale se examinează şi se soluţionează un şir de pretenţii incontestabile, prevăzute de art.345
C.P.C. al RM.

-procedura speciala- se caracterizează prin lipsa unui litigiu cu privire la un drept, deci şi lipsa părţilor în
proces. În astfel de procedură participă petiţionarii şi persoanele interesate şi se ocroteşte un interes sau drept
incontestabil. rezulta dintr-un fapt juridic (stari, circumstante)
-,procedura de declarare a insolvbiliatii- reprezintă aceeaşi procedură contencioasă, cu excepţiile şi
completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii. Subiectii sunt: creditorului, debitorul insolvabil)

Cele de control sint:

 Procedura de recunoastere a hot.judec.si hot arbitrale straine

 P.in pricinile de contestare a hot.arbitrale .
 Procedura in pricinile de eliberare a titlurilor de executare silita a hot.arbitrale
 P.de confirmare a tranzactiei de judecata in cadrull executarii silite.
 Implicarea inst.de judexara in cadrul executarii silite.

23. –(103) Definiţi competenţa generală și descrieţi felurile acesteia;

7
Instanţele judecătoreşti judecă toate cauzele civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor juridice şi
autorităţilor publice privind apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime încălcate sau contestate,
cauze pentru care legea nu prevede competenţa altor organe. Instanţele judecătoreşti judecă cauzele cu
participarea organizaţiilor şi cetăţenilor din Republica Moldova, a cetăţenilor străini, apatrizilor, organizaţiilor
străine, organizaţiilor cu capital străin, organizaţiilor internaţionale dacă prin lege sau prin tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte nu este stabilită competenţa instanţelor judecătoreşti străine
sau a altor organe.

24. –(104) Analizaţi efectele procesuale ale încălcării normelor de competenţa generală;
1la intentare: a)cind ne adresam in inst de judecata care de fapt e de competenta unor altor organe- refuzul de a
primi cererea, eea ce exclude posibilitatea adresarii repetate in judecata a aceluiasi reclamant cu aceeasi
actiune. restituirea cererii- cind reclamantul nu a respectat procedura de solutionare prealabila a pricinilor pe
cale extrajudiciara prevazute de lege pt categoria respectiva de pricini sau de contractul partilor. 2dezbaterile
judicare: a)incetarea procesului civil- pricina nu urmeaza a fi judecata in procedura civila; b) scoaterea cererii
de pe rol- reclamantul nu a respectat proceduar prealabila de solutionare a pricinii pe cale extrajudiciara;c )
scoaterea cererii de pe rol- cind partile au inkeiat un contr prin care litigiul urmeaza a fi solutionat pe cale
arbitrala iar pina la examinarea pricinii in fond piritul a ridicat obiectii impotriva solutionarii litigiului in
judecata. 3caile de atac: a)hotar primei instante se caseaza; b)casarea hotaririi si incetarea procesului ori
scoaterea cererilor de pe rol; c) inst de recurs dupa ce judeca recursul este in drept sa admita recursul si sa
incasesze integral sau partila hotarirea primei instante dispunidn incetarea procesului ori scoaterea cererii de pe
rol, daca exista temeiuri de refuzare a cererii sau de scoatere a ei de pe rol.

25. –(105) Identificaţi formele de manifestare a imparţialităţii judecătorilor în procesul înfăptuirii

justiţiei civile;

26. –(106) Deduceţi garanţiile independenţei judecătorilor în procesul civil;

Din carte pag 111
garantii politice-inamovibili, inviolabilitatea judecatorilor
garantii economice
garantii procesual juridice- distribuirea aleatorie a dosarelor, interzicerea examinarii repetate a aceleasi cauze
civile,cercetarea nemijlocita aprobelor,maprecierea probelor la intima convingere, secretul deliberarii

27. –(107) Definiți noțiunea de intervenient accesoriu și indicați trăsăturile definitorii a acestei
categorii de participanți ;

28. –(108) Comparaţi particularităţile în poziţia procesuală a intervenientului accesoriu în raport cu

coreclamantul (copîrîtul) şi cu intervenientul principal;
Intervenienţii principali. La această categorie se atribuie terţele persoane care intervin într-un proces apărut
între reclamant şi pîrît pentru a-şi apăra drepturile şi interesele proprii cu privire la obiectul litigiului sau
drepturile legate de acesta.
Intervenienţii principali pot interveni în proces pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în primă instanţă, prin
depunerea unei cereri de chemare în judecată taxată, şi adresează ambelor părţi sau numai reclamantului
pretenţiile sale. Dacă judecătorul consideră că pretenţiile intervenientului principal nu se referă la obiectul
litigiului, refuză să le examineze concomitent cu cererea principală. În acest caz intervenienţii principali nu
decade din dreptul de a cere intentarea unui proces de sine stătător.
Exemplu: intervenientul principal: mama soacră în procesul de partaj între soţi, care pretinde dreptul său de
proprietate asupra unei părţi din masa bunurilor partajate dintre aceştia.
Intervenientul principal se bucură de toate drepturile şi obligaţiile reclamantului. Deosebirea intervenientului
principal de coreclamant constă în faptul că pretenţiile coreclamantului sunt adresate tot timpul pîrîtului şi nu se
8
exclud reciproc. Intervenientul principal nu poate înainta concomitent cu reclamantul sau coreclamantul.
Pretenţiile reclamantului şi intervenientului principal, deşi sunt îndreptate asupra aceluiaşi obiect, nu se exclud
reciproc.
Intervenientul poate îndrepta pretenţiile asupra pîrîtului şi reclamantului sau doar reclamantului.
POzitia procesuala a IA se deosebeste de pozitia copiritilor si coreclamant.. Spre deosebire de coreclamanti nu
au pretentii proprii asupra obiectului litigiului, ei nu sunt subiecti ai R material litigios cum sunt coreclamanti si
copiritii,deci exista doar un R adiacet intre intervenient si partea in favoarea careia el intervine Din punt de
vedere al intereselor, coreclam si coprit au interese comune, care nu se exclud reciporc. Dr si interesele
intervenientilor aparate in proces nu coincid cu dr si interesele partilr ceea ce este prezent in cazul
coreclamantilor si copiritilor. IA are dr si obligatiile procedurale ale partii care i se alatura, cu exceptia
dreptului de a modifica temeiul si obiectul actiuii, de a majora sau reduce cuantumul pretentiilor din catiune,
precum si de a renunta la actiune, de a recunoaste actiunea sau de a incheia tranzactia, de a incheia actiunea
reconventionala etc.

29. –(109) Identificaţi formele de manifestare a principiului publicităţii în cadrul procesului civil;
art. 23 CPC
30. –(110) Determinaţi excepţiile de la principiul publicităţii procesului civil;

31. Definiți noțiunea de intervenient principal și indicați trăsăturile definitorii a acestei categorii de
participanți;
Intervenient principal- este participantul la proces care intervine intr-un proces intentat ,formulind pretentii proprii
asupra obiectului litigiului prin inaintarea actiunii.

Trasaturile definitorii:

1.Inainteaza pretentii proprii asupra obiectului litigiului

2.Intervin in proces din propria initiativa ,benevol prin depunerea unei actiuni.
3.Intervin intr-un proces deja intentat
4.Inainteaza pretentii proprii asupra intregului obiect al litigiului sau doar asupra unei parti a acestuia.
5.Inainteaza actiunea impotriva ambelor parti (pirit reclamant) sau doar impotriva reclamantului
6.pozitia intervenientilor accesorii trebuie delimitata de cea a coreclamantilor –interesele coreclamantilor nu se exclud
reciproc sau pot fi comune pe cind in cazul intervenientului principal are interes contrar cel al reclamantului.Admiterea
actiunii intervenientului principal exclude integral sau in parte admiterea actiunii reclamantului.
7.Intervenientul principal au drepturi si obligatii de reclamant (art.60 CPC)

32. –(112) Comparați particularităţile poziţiei procesuale de intervenient principal în raport cu

coreclamantul şi cu intervenientul accesoriu;

33. –(114) Deduceţi, inclusiv prin prisma practicii CtEDO criteriile de determinare a termenului
rezonabil;
Pentru aprecierea faptului dacă termenul de examinare a cauzei a fost sau nu „rezonabil”, instanţa de judecată
urmează să ia la bază criteriile stabilite de CEDO în conţintul cîtorva hotărîri de referinţă pentru cauzele
împotriva Moldovei .si anume:
1. Complexitatea cauzei, apreciată pentru fiecare caz în parte. Aceasta presupune necesitatea efectuării unor
expertize sau acumulării unor probe, numărul de martori sau părţi în proces, eventuale elemente de extraneitate,
existenţa altor proceduri paralele, etc. Complex.cauzei poate fi generată în primul rând de complexitatea stării
de fapt care trebuie elucidată. Fiind un criteriu relevant obiectiv, complexitatea cauzei presupune un ansamblu
de elemente, factori şi circumstanţe diverse, proprii unei speţe care, în mod evident, exercită infl uenţă asupra
naturii acesteia, posibilităţilor şi instrumentelor soluţionării ei. Spre exemplu, în speţa Matei şi Tutunaru contra
9
Moldovei5 , Curtea a constatat că responsabilitatea principală pentru tergiversarea procedurilor, datorată
faptului că s-a aşteptat opinia experţilor, îi revine în cele din urmă statului. De o manieră exemplifi cativă în
funcţie de circumstanţele concrete ale fi ecărei speţe, Curtea Europeană a ilustrat factorii care infl uenţează
direct asupra caracterului complex al cauzei, astfel magistratul naţional şi/sau internaţional fi ind ţinut să
analizeze multilateral şi atent circumstanţele care se evocă în vederea adoptării unei soluţii proporţionale şi
echitabile pe marginea încălcărilor pretinse ale dreptului de natură procedurală de a fi judecat într-un termen
rezonabil. În esenţă, criteriul complexităţii cauzei este unul variabil şi de cele mai dese ori se caracterizează ca
strâns legat de parametrii speţei concrete spre soluţionare.
2. Comportamentul părţilor care include aprecierea comportamentului reclamantului şi aautorităţilor. Se va lua
în consideraţia buna sau reaua credinţă a părţilor implicate în proces, inclusiv existenţa unor întârzieri
inexplicabile, amînări neîntemeiate, consecutivitatea şedinţelor, planificarea unei ordini a şedinţelor cu pauze
îndelungate; etc. Fiind un criteriu de estimare a caracterului rezonabil de examinare a cauzei, presupune
aprecierea atât a acţiunilor nemijlocite săvârşite de persoanele interesate în cadrul desfăşurării procesului de
înfăptuire a justiţiei cât şi a atitudinii manifestate de persoanele respective. În această optică, criteriul
comportamentului include analiza detaliată şi atentă a două elemente – conduita exteriorizată şi atitudinea
psihologică subiectivă a individului care pretinde încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat
convenţional. În speţa Rogelj contra Sloveniei6 , Curtea Europeană a conchis7 că reclamantul nu a demonstrat
diligenţa necesară în cadrul procedurilor interne şi a statuat asupra neîncălcării art. 6 para graf 1 privind
perioada respectivă de proceduri. Spre comparaţie, în speţa Deservire SRL contra Moldovei8 , Curtea,
analizând conduita reclamanţilor, a stabilit că ţine de competenţa instanţelor naţionale de a decide dacă
urmează ori nu să fi e amânată judecarea cauzei, şi instanţele pot face acest lucru, indiferent de poziţia oricărei
părţi participante la proceduri.
3. Comportamentul autorităţilor naționale competente În fapt, comportamentul autorităților constituie un
criteriu similar cu cel de comportament al părţilor, dar vizează nemijlocit activitatea desfăşurată de organele şi
instituţiile de stat abilitate, responsabile de efi cienţa, promptitudinea şi exercitarea rezultativă a jurisdicţiei
naţionale de toate nivelele. Mai mult, criteriul respectiv rezidă în obligaţia pozitivă a statelor de a organiza
sistemele de drept naţionale în vederea satisfacerii exigenţelor Convenţiei, inclusiv şi de a soluţiona orice litigiu
în termen rezonabil. În speţa Cravcenco contra Moldovei9 , Curtea a considerat că autorităţile de stat nu au
întreprins acţiuni sufi ciente pentru a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti defi nitive pronunţate în
favoarea reclamantei într-un termen rezonabil, statul dispunând de mai multe pârghii de a obliga angajatorul să
execute hotărârea judecătorească, decât dacă această chestiune s-ar referi la o companie privată. În speţa
precitată Matei şi Tutunaru contra Moldovei10, Curtea Europeană a constatat că au existat perioade foarte lungi
de inactivitate inexplicabilă a instanţelor judecătoreşti, estimarea acestui criteriu, alături de altele trei, ducând la
concluzia de încălcare a art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană în materia termenului rezonabil.
4. Miza (interesul) pentru reclamant relevă importanţa sau scopul pentru persoana care pretinde violarea
dreptului său la un termen nerezonabil. Astfel, de exemplu, încasarea sumelor salariale presupune o miză mai
mare pentru reclamant. Importanţa cauzei pentru cei interesaţi În lumina acestui criteriu, cu cât mai importantă
este speţa pentru subiectul interesat (de cele mai dese ori reclamantul, dar şi persoanele afl ate în grija acestuia),
cu atât soluţionarea acesteia evocă termene mai restrânse şi reacţii prompte. Deci, constatarea unei semnifi caţii
speciale a obiectului speţei racordate la situaţia difi cilă în care este plasat reclamantul poate constitui drept
temei pentru stabilirea încălcării dreptului garantat de art. 6 paragraf 1 în materia termenului rezonabil de
examinare a cauzei. Spre exemplu, în speţa Yurieva şi Yuriev contra Ucrainei11, unde reclamanţii (mama şi
feciorul) s-au plâns de încălcarea dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil, ei fi ind privaţi de
fostul soţ şi tată de folosirea apartamentului achiziţionat în perioada căsniciei şi fi ind nevoiţi chiar să locuiască
în stradă, perioada de examinare fi ind de şase ani şi trei luni pentru două grade de jurisdicţie, dintre care cinci
ani şi opt luni în faţa instanţei de fond, Curtea de la Strasbourg a subliniat că natura speţei angajează o certă
promptitudine, reclamanţii neavând altă reşedinţă în Ucraina şi devenind chiar lipsiţi de adăpost. Dată fi ind
situaţia vulnerabilă de lipsă de alt domiciliu, importanţa cauzei respective a fost crucială pentru reclamanţi. Ca
şi elemente de apreciere a importanţei cauzei pentru reclamanţi în vederea stabilirii unui raţionament fi nal
echitabil pe marginea speţei respective, magistraţii europeni au subliniat: – inexistenţa oricăror altor reşedinţe a
reclamanţilor, – situaţiile tragice de viaţă în stradă, în adăposturi, la locurile de muncă.12

10
34. – (115) Definiți succesiunea procesuală;

(1) În cazul ieşirii uneia dintre părţi din raportul juridic litigios sau din raportul stabilit prin hotărîre judecătorească
(deces, reorganizare, cesiune de creanţă, transfer de datorie şi alte cazuri de subrogare), instanţa permite înlocuirea
părţii cu succesorul ei în drepturi. Succesiunea în drepturi este posibilă în orice fază a procesului.
(2) Actele săvîrşite pînă la intrarea în proces a succesorului sînt obligatorii lui în măsura în care ar fi fost obligatorii
persoanei pe care succesorul în drepturi a subrogat-o.
35. –(116) Evaluaţi impactul succesiunii în dreptul material asupra succesiunii în cadrul procesului
civil;

36. –(117) Definiți principiului disponibilităţii;

(1) Disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanţilor la proces, în primul rînd a părţilor, de a dispune
liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a dispune de drepturile
procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare.
(2) Instanţa nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalităţii de apărare dacă aceste acte contravin legii ori
încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei.
37. –(118) Comparaţi disponibilitatea de dreptul subiectiv dedus judecăţii cu disponibilitatea utilizării
mijloacelor procesuale;

38. –(119) Determinaţi temeiurile coparticipării procesuale;

1) Coparticiparea procesuală este obligatorie dacă examinarea cauzei implică soluţionarea chestiunii cu privire la
drepturile sau obligaţiile mai multor reclamanţi şi/sau pîrîţi atunci cînd:
a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pîrîţi;
b) drepturile şi obligaţiile reclamanţilor sau pîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept.
(2) Ca urmare a constatării temeiurilor coparticipării procesuale obligatorii, instanţa judecătorească va înştiinţa, din
oficiu sau la cererea participanţilor la proces, pe toţi coreclamanţii şi copîrîţii despre posibilitatea de a interveni în
proces. Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea participantului la proces privind înştiinţarea
coparticipantului poate fi atacată odată cu fondul cauzei.
39. –(120) Analizaţi comparativ felurile coparticipării procesuale obligatorie şi facultativă;
Pentru judecarea rapidă şi justă a litigiilor, instanţa judecătorească este în drept să admită examinarea concomitentă a
mai multor pretenţii înaintate de mai mulţi reclamanţi către acelaşi pîrît ori de un reclamant către mai mulţi pîrîţi, ori de
mai mulţi reclamanţi împotriva mai multor pîrîţi (inclusiv în cazul cînd fiecare pretenţie poate fi examinată şi executată
de sine stătător), cînd ele se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanţi, prin pretenţiile
înaintate sau probele comune şi cînd există posibilitatea examinării lor în aceeaşi procedură şi de aceeaşi instanţă
40. –(121) Definiți principiului nemijlocirii reieşind din specificul procesului de probaţie;
Potrivit alin. 1 art. 25 CPC, instanţa trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele, să asculte explicaţiile
părţilor şi intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile expertului, consultaţiile şi explicaţiile
specialistului, să ia cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările audio şi să
vizioneze înregistrările video, să emită hotărîrea numai în temeiul circumstanţelor constatate şi al probelor
cercetate şi verificate în şedinţă de judecată. Instanta apreciaza probele dupa intima ei convingere ,bazata pe
cercetarea completa,nepartinitoarea si nemijlocita a tuturor probelor din dosar in ansambul.Instanta,ca rezultat
al aprecierii probelor e obligată sa reflecte in hotarire motivele concluziilor sale privind admiterea unor
probe,precum si argumentarea preferintei unor probe fata de alta.Pt a-si putea forma propria convingere
judecatorul trebuie sa analizeze personal.in mod direct si nemijlocit de nimeni toate probele.

41. –(122) Deduceţi cerinţele principiului nemijlocirii privitor la componenţa completului de judecată;
Luind in consideratie faptul ca cercetarea trebuie sa aiba loc in sedinta de judecata ,nemijlocit de catre
judecatorul sau judecatorii care urmeaza sa ia hotarirea,componena completului de judecata trebuie sa ramina
neschimbata pe parcursul examinarii cauzei.Astfel,in cazul inlocuirii unui judecator in timpul judecarii
cauzei,dezbateriile se reiau de la inceput. Curtea Europeană a statuat că principiul nemijlocirii, ca element al

11
caracterului echitabil al procesului penal, presupune că hotărârea trebuie luată de judecători care au fost
prezenți la procedură și la procesul de administrare al probelor. Faptul că judecătorul care a pronunțat soluția a
avut la dispoziție declarațiile scrise din cadrul ședințelor de judecată anterioare nu este suficient pentru a
acoperi cerința impusă de principiul nemijlocirii, nici măcar dreptul inculpatului la ultimul cuvânt nu poate fi
echivalat cu dreptul său de a fi ascultat în timpul procesului penal .În cazul în care instanța națională nu
procedează așa, hotărârea instanței încalcă articolul 6 paragrafele 1 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.

42. –(123) Caracterizaţi noţiunea de parte în procesul civil;

(1) Parte în proces (reclamant sau pîrît) poate fi orice persoană fizică sau juridică prezumată, la momentul intentării
procesului, ca subiect al raportului material litigios.
43. –(124) Determinaţi momentul obținerii capacității procesuale de exercițiu depline a persoanelor
fizice și juridice;
(pag. 92)
Persoanele cu capacitate civila de exercitiu li se asigura posibilitatea de a-si exercita de sine statator drepturile
procesuale. Astfel capacitatea proceasuala de exercitiu se dobandeste la date diferite:
1. persoana cu capacitate deplina de exercitiu- a persoane care au atins varsta de 18 ani, b) persoane care nu au
atins varsta de 18 ani dar sunt emancipate, c) persoane care au incheiat casatoria pana la varsta de 18 ani.
2. peroane cu capacitate de exercitiu in anumite cauze- a) raporturi de munca, b) raporturi civile, c) raporturi
familiale
3. Persoane cu capacitate de exercitiu restransa sau limitata- a) minorii cu varsta intre 14 si 18 ani, b) adultii
limitati.
44. –(125) Identificați conceptul probei judiciare;
proba judiciara reprezinta circumstanta de fapt care este invocata sau prezentata in cadrul procesului
de care se leaga hotararea finala.
45. –(126) Deduceți conţinutul etapelor probaţiunii judiciare civile;
Etapele:
1. indicarea circumstantelor de fapt si a probelor ce le confirma
2. determinarea obiectului probatiunii
3. administrarea probelor
4. aprecierea probelor
5. concluzia despre existenta sau inexistenta faptelor importante pentru solutionarea cauzei
46. –(127) Identificaţi esenţa competenţei jurisdicţionale teritoriale şi felurile ei;

47. –(128) Determinați cauzele civile care cad sub incidenţa competenţei excepţionale;

48. –(129) Definiți pertinenţa probelor și identificați cerințele ce trebuie întrunite pentru pertinența
probelor;

49. –(130) Determinați exigenţele referitoare la admisibilitatea mijloacelor de probă;

50. –(131) Deduceţi esenţa competenţei jurisdicţionale teritoriale generale;

51. –(132) Determinaţi criteriile după care se determină competenţa jurisdicţională teritorială
alternativă;

52. –(133) Definiți noțiunea raporturilor procesuale și indicați particularităţile raporturilor de

procedură civilă;

12
53. –(134) Clasificaţi subiecţii raporturilor de procedură civilă în funcţie de interesul juridic
(procesual și material) manifestat;

54. Definiți obiectul probaţiunii și indicati elementele acestuia;

Prin obiect al probațiunii se înțelege ansamblul de fapte și circumstante de fapt importante pentru justa
solutionare a cauzei.
Elementele obiectului probatiunii, potrivit prevederilor legale, le putem determina ca fiind urmatoarele:
- obiectul, temeiul actiunii, precum si obiectiile piritului impotriva actiunii.
- ipoteza si dispozitia normai sau a unui sir de norme de drept material si procesual, ce urmeaza a fi aplicate.

55. Determinați coraportul dintre obiectul probațiunii și faptele probatorii și argumentați importanța
lor în procesul de probație;
Obiectul probațiunii reprezintă ansamblul circumstanțelor de fapt pe care se întemeiază pretențiile și obiecțiile
părților, precum și alte circumstanțe importante pentru justa soluționare a cauzei. Deci faptele probatorii
constituie obiect al probatiunii, reprezentind acele fapte care fiind dovedite permit prin deducţie logică a face
concluzia temeiniciei pretenţiilor reclamantului.
Importanta acestora rezida in faptul ca doar examinarea completa a pricinii este determinata tuturor faptelor
importante pentru solutionarea justa a pricinii si prin excluderea faptelor care nu au legatura cu cauza. Pentru a
dovedi faptele importante pentru solutionarea cauzei se va recurge la o regula esentiala a probatiunii ai anume
pertinenta probelor. Doar determinind corect obiectul probatiunii vom decide asupra fiecarei probe daca aceasta
este sau nu pertinenta. În cazul constatarii gresite a obiectului probatiunii, prin includerea in cercul faptelor care
necesita a fi probate a unor circumstante care nu au nici o importanta pentru solutionarea cauzei, procesul se va
targiversa, ceea ce va duce la cheltuieli inutile de timp si mijloace procesuale.

56. Definiți şi enumerați descrieţi modalităţile de apărare a pârâtului împotriva acţiunii civile;
Pârâtul nu rămâne pasiv după intentarea procesului împotriva lui, ci are la dispoziţie următoarele mijloace de
apărare:
 dreptul de a obiecta împotriva acţiunii;
 dreptul de a intenta acţiune reconvenţională.
Obiecţii împotriva acţiunii. Pârâtul are dreptul nu numai a refuza recunoaşterea acţiunii, dar important pentru
el este prezentarea împrejurărilor de fapt şi de drept care ar stinge pretenţiile înaintate de reclamant.
Contraargumentele fi de ordin material sau procesual.
 Obiecţiile material juridice ale pârâtului sunt îndreptate spre combaterea dreptului la admiterea
acțiunii și urmărește respingerea pretenţiilor materiale ale reclamantului, contestând împrejurările de
fapt sau de drept înaintate de reclamant.
 Obiecţiile procesual juridice sunt îndreptate spre combaterea dreptului la intentarea acțiunii și
reprezintă declaraţii prin care pârâtul invocă lipsa dreptului pentru pornirea sau desfăşurarea de mai
departe a procesului,de aceea se exclude posibilitatea examinării pricinii de către instanţă.
Acţiunea reconvenţională. Acţiunea reconvenţională este pretenţia material – juridică înaintată de pârât de
sine stătător împotriva reclamantului, care apare deja intr-un proces care este pornit, pentru a se examina in
acelasi proces in scopul de a proteja interesele sale. Acțiunea reconvențională poate fi depusă și până la
finisarea examinării pricinii în fond când urmărește excluderea în tot sau în parte a acțiunii inițiale.
(sau pag. 264 din carte)

57. Determinați condițiile necesare a fi îndeplinite pentru înaintarea acțiunii reconvenționale;

Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile:
a) să urmărească compensarea acţiunii iniţiale a reclamantului. De ex: locatorul cere de la locatar plata
pentru chiria apartamentului, iar acesta, la rândul său, solicită costul reparației capitale pe care a făcut-o în
apartament.
b) să excludă în tot sau în parte admiterea cererii principale. De ex: în cadrul examinării acțiunii de achitare
a pensiei de întreținere pentru copilul minor, pârâtul solicită contestarea paternității sau în procesul de divorț
pârâtul solicită declararea nulității căsătoriei ori în acțiunea de partaj a bunurilor succesorale pârâtul –succesor
legal contestă legalitatea testamentului.

13
c) între cererea reconvenţională şi cea principală să existe o legătură reciprocă şi judecarea lor simultană să
ducă la o soluţionare promptă şi justă a litigiului. De ex: în procesul de desfacere a căsătoriei pârâtul cere
partajul averii sau plata pensiei de întreținere.
Existenţa cererii reconvenţionale permite să se rezolve într-un singur proces toate neînţelegerile dintre părţi
realizând economie de timp şi cheltuieli, cât şi evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii. Ea este, în
principiu, facultativă şi deci pârâtul nu este obligat la formularea ei.

58. Definiți noțiunea imutabilităţii competenţei jurisdicţionale și duceţi excepţiile acesteia;

Potrivit art. 32 Cod de procedura civila, notiunea imutabilitatii competentei jurisdictionale consta in faptul ca
nimeni nu poate fi lipsit, fără consimţămîntul său, de dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanţă sau de
judecătorii în a căror competenţă cauza respectivă este dată prin lege, cu excepţia cazurilor expres stabilite de
prezentul cod.
Deducem urmatoarele exceptii:
Judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă:
a) la judecarea anterioară a cauzei a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret, reprezentant,
grefier, executor judecătoresc, arbitru sau mediator;
b) se află în raporturi de rudenie pînă la al patrulea grad inclusiv sau de afinitate pînă la al treilea grad
inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau cu reprezentanţii acestora;
b1) o rudă a sa pînă la al patrulea grad inclusiv sau un afin pînă la al treilea grad inclusiv a participat, ca
judecător, la judecarea aceleiaşi cauză;
b2) este rudă pînă la al patrulea grad inclusiv sau afin pînă la al treilea grad inclusiv cu un alt membru al
completului de judecată;
c) este tutore, curator sau adoptator al uneia dintre părţi;
d) şi-a expus opinia asupra cauzei care se judecă;
e) are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la
îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui;

59. Proiectaţi procedura strămutării pricinii;

Strămutarea procesului civil se solicită pentru înlăturai oricărei suspiciuni în ceea ce priveşte independenţa sau
imparţialitatea judecători.
Aceasta operează ca o formă de prorogare judecătorească a competenţei şi este destinată să asigure judecarea
cauzei fără să permită existenţa unor eventuale presiuni asupra instanţei, ducând la conservarea în bune condiţii
a imparţialităţii judecătorilor şi a administrării corespunzătoare a actului de justiţie.
Strămutarea fiind o măsură excepţională ce poate fi luată numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute
de lege. Procedura stramutarii pricinii de la o instanta la alta difera in fuctie de motivul invocat pentru
stramutarea pricinii. În cazul invocarii temeiurilor prevazute de art.43 alin.(2) lit, a), b), c) CPC, stramutarea
pricinii urmeaza a fi facuta la cererea sau din oficiu, de catre instanta de judecata care a intentat cauza dupa
primirea cererii de chemare in judecata. În acest caz inst de jud urmeaza sa se pronunte asupra stramutatii
pricinii prin incheierea care poate fi atacata cu recurs.
În cazul invocarii temeiurilor prev de art.43 alin2 lit. d),e),f),g), stramutarea pricinii urmeaza a fi facuta de inst
de jud ierarhic superioara prin incheiere care nu este susceptibila de recurs.
Totodata, in ceea ce priveste stramutarea pricinii in baza temeiurilor prevazute de art.37 (În cazul în care
pretenţii legate între ele sînt examinate de mai multe instanţe judecătoreşti în acelaşi timp, acestea urmează a fi
conexate, la cerere, printr-o încheiere şi examinate de judecătoria sesizată mai întîi. Judecătoriile (judecătoria)
sesizate ulterior vor strămuta pretenţiile la judecătoria sesizată mai întîi printr-o încheiere ce poate fi atacată cu
recurs.), stramutarea pricinii urmeaza sa fie facuta de aceseasi instanta de judecata care a intentat ulterior cauza
civila, adoptand in acest sens o incheiere susceptibila de recurs.
Indiferent de temeiul invocat, dupa adoptarea incheierii de stramutare a pricinii, inst de jud la care se afla
cauza urmeaza sa remita instantei competente dosarul in termen de 5 zile de la data la care incheierea de
stramutare devine irevocabila.

60. Definiţi şi enumeraţi premisele dreptului la intentarea acţiunii;

14
Premisele exercitării dreptului la acțiune constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde apariția
dreptului la acțiune;
Premisele dreptului la intentarea acțiunii sunt:
 competența generală a instanțelor judecătorești;
 absența unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unei încheieri judecătorești irevocabile pe același
litigiu;
 absența unei hotărâri a judecății arbitrale pe același litigiu;
 capacitatea de folosință a drepturilor procedurale civile.

61. Comparaţi particularităţile premiselor dreptului la intentarea acţiunii în raport cu condiţiile de

exercitare a acţiunii;
Condițiile de intentare a acțiunii civile pot fi grupate în două categorii:

a) premisele – care constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde apariția dreptului la
acțiune;

b) condițiile – care constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde valorificarea dreptului la
acțiune.

Premisele dreptului la intentarea acțiunii sunt:

 competența generală a instanțelor judecătorești;
 absența unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unei încheieri judecătorești irevocabile pe același
litigiu;
 absența unei hotărâri a judecății arbitrale pe același litigiu;
 capacitatea de folosință a drepturilor procedurale civile.
În caz de absență a unei premise de intentare a acțiunii, instanța refuză în primirea cererii sau încetează
procesul.

Condițiile de exercitare a dreptului la acțiune sunt:

 respectarea regulilor de competență jurisdicțională;
 capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale;
 respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată;
 dovada achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată;
 formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerințelor legale.
În caz de absență a unei condiții de intentare a acțiunii, instanța restituie cererea de chemare în judecată, fie nu
dă curs cererii, fie scoate cererea de pe rol.

62. Identificați reperele principiului nemijlocirii ;

Conform art. 25 CPC, principiul nemijlocirii consta in faptul ca instanta trebuie sa cerceteze direct si
nemijlocit probele, sa asculte explicatiile partilor si intervenientilor, depozitiile martorilor, concluziile
expertului, consultatiile si explicatiile specialistului, sa ia cunostinta de inscrisuri, sa cerceteze probele
materiale, sa audieze inregistrarile audio, sa emita hotarirea numai in temeiul circumstantelor constatate, a
probelor cercetate si verificate in sedinta de judecata.
Reperele principiului nemijlocirii:
1. Cercetarea probelor are loc, de regula, in sedinta de judecata, de catre judecatorul sau judecatorii care
urmeaza sa ia hotararea.
2. Din acest considerent, componenta completului de judecata trebuie sa ramana neschimbata pe parcursul
examinarii cauzei. În cazul inlocuirii unui judecator in timpul judecarii pricinii, dezbaterile sa reiau de la
inceput.

63. Deduceți situațiile în care același judecător poate participa la examinarea aceleiași cauze civile;

64. Definiţi şi enumeraţi condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune ;

15
Condițiile de exercitare a dreptului la acțiune constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde
valorificarea dreptului la acțiune.
Condițiile de exercitare a dreptului la acțiune sunt:
 respectarea regulilor de competență jurisdicțională;
 capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale;
 respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată;
 dovada achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată;
 formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerințelor legale.
În caz de absență a unei condiții de intentare a acțiunii, instanța restituie cererea de chemare în judecată, fie nu
dă curs cererii, fie scoate cererea de pe rol.

65. Comparaţi particularităţile condiţiilor dreptului la intentarea acţiunii cu premisele dreptului la

intentarea acţiunii;
( a se vedea intrebarea 62)

66. Identificați esența și categoriile conflictelor de competență ;

Prin conflict de competență vom intelege acel diferend aparut intre doua instante de judecata privind
determinarea competentei acestora in raport cu o cauza civila concreta.
Deosebim conflict de competenta:
- pozitiv – in cazul in care instantele de judecata se vor declara deopotriva competente de a solutiona o cauza
civila concreta.
- negativ - in cazul in care instantele de judecata se vor declara deopotriva necompetente de a solutiona o cauza
civila concreta.
(pag.171)

67. Determinați procedura de soluționare a conflictelor de competență;

În conformitate cu art.44, daca in fata unei instante de judecata apare un conflict de necompetenta, atunci
aceasta este obligata sa suspende din oficiu procesul si sa inainteze dosarul instantei competente de a solutiona
conflictul de competenta. În functie de categoriile instantelor de judecata intre care a aparut conflictul de
competenta, solutionarea acestuia poate fi de competenta unei sau altei instante de judecata.
Astfel, curtea de apel va judeca conflictul de competenta (pozitiv sau negativ) aparut intre doua sau mai multe
judecatorii din circumscriptia acesteia.
În cazul in care conflictul de competenta apare intre dua sau mai multe judecatorii care nu tin de aceeasi curte
de apel ori intre o judecatorie si o curte de apel, ori intre curtile de apel, solutionarea acestuia este de
competenta Colegiului civil, comercial si de contencios administrativ al CSJ.
Tot Colegiul civil, comercial si de contencios administrativ al CSJ este competent de a solutiona conflictul de
competenta aparut intre Juedecatoria Comerciala de Circumscriptie si o curte de apel de drept comun.
Totodata, in cazul in care conflictul de competenta apare in Judectoria Comerciala de Circumscriptie si
judecatorii, solutionarea conflictului de competenta revine Curtii de Apel Chisinau.
Solutionarea conflictul de competenta de catre instanta competenta are loc fara citarea participantilor la proces
printr-o incheiere, care nu se supune nici unei cai de atac.

68. Descrieţi temeiurile pentru asigurarea probelor;

Asigurarea probelor este o exceptie de la principiul nemijlocirii, potrivit caruia instanta trebuie sa cerceteze
direct si nemijlocit probele si sa emita hotararea numai in temeiul circumstantelor constate si al probelor
cercetate si verificate in sedinta de judecata.
Participanţii la proces interesaţi să prevină dispariţia ori imposibilitatea administrării în viitor a unei probe utile
pentru dovedirea pretenţiilor pot cere instanţei judecătoreşti asigurarea probei. Asigurarea se face prin audierea
martorului, efectuarea expertizei, cercetarea la faţa locului şi prin alte modalităţi.
Orice persoană căreia i s-au încălcat drepturile de proprietate intelectuală poate cere instanţei, pînă la
intentarea procesului în instanţă judecătorească, precum şi în timpul procesului, aplicarea de măsuri provizorii
pentru asigurarea probelor, sub rezerva protecţiei informaţiilor care constituie secret comercial sau a căror
confidenţialitate necesită a fi asigurată conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi cu condiţia depunerii unei

16
cauţiuni (in proportie de 20% din valoarea bunurilor a caror asigurare se solicita, iar in cazul obiectelor
neevaluabile, suma cautiunii constituie pina la 50000 lei)

69. Deduceţi particularităţile asigurării probelor pînă la şi după intentarea procesului în judecată.
Asigurarea probelor înainte de intentarea procesului în instanţă judecătorească se efectuează de executorii
judecătoreşti, de notari, de persoanele oficiale ale misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în privinţa
cetăţenilor Republicii Moldova, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare, sau de judecători.
În aceste cazuri, cererea de asigurare a probelor se depune la executorul judecatoresc ori la notarul de la locul
indeplinirii actelor de procedura in vederea asigurarii probelor. Asigurarea probelor de catre notar, executor,
personale oficiale ale misiunii diplomatice nu este conditionata de necesitatea intentarii unui proces judiciar,
rezultatul asigurarii fiind posíbil de examinat atat in instanta cat si in alte forme nejudiciare de solutionare a
conflictelor (ex. judecata arbitrala)
Asigurarea probelor este efectuata de instanta de judecata inainte de intentarea procesului doar in cazul
obiectelor de proprietate intelectuale.
Asigurarea inainte de intentarea procesului este conditionata prin obligativitatea ulterioara de a intenta
procesul intr-un termen stabilit de 20 de zile lucratoare, in caz contrat, masurile de asigurare a probelor se
considera nule

In cazul asigurarii probelor dupa intentarea procesului in judecata, asigurarea se face doar de catre instanta de
judecata care judeca ppricina, in temeiul cererii depuse de catre participantul interesat sa previna disparitia ori
imposibilitatea administrarii in viitor a probei. Pentru a admite cererea de asigurare a probei, instanta trebuie sa
determine preventiv obiectul probatiunii, elucidand necesitatea administrarii probei cerute spre asigurare prin
examinarea cerintei de pertinenta a probelor, in caz contrar el va respinge cererea printr-o incheiere ce poate fi
atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, daca s-a emis cu citarea partilor in proces, iar daca
incheierea a foste emisa in timpul judecarii pricinii ea nu poate fi atacata decat o data cu fondul.
Persoana interesata, alti participante la proces se instiinteaza despre locul, data si ora asigurarii probei.
Neprezentarea lor, insa, nu impiedica luarea masurilor de asigurare a probei.
Încheierea, procesele-verbale si toate probele adunate in cadrul asigurarii lor se trimit instatei care judeca
cauza. Daca asigurarea se efectueaza la o alta instanta decat cea care examineaza pricina, se aplica procedura
de indeplinire a delegatiilor judecatoresti. Doc executorii eliberate de inst de jud, prin care s-a dispus asigurarea
probelor, se pun in executare prin intermediul executorului judecatoresc.

Daca in cazurile in care asigurarea probelor se face dupa intentarea procesului cerinta de pertinente a probelor
este una esentiala, in cazurile de asigurare pina la initierea procesului - determinarea obiectului probatiunii
prezinta deficultati. Astfel, in aceste cazuri, creste riscul ca proba asigurata sa fie lipsita de pertinente, deoarece
a adminsitrata inainte de a stabili obiectul probatiunii.
(pag.390-393)

70. Formulaţi definiţia acţiunii civile;

Acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale consacrate si garantate legal, pentru apararea prin
intermediul instantei de judecata in ordinea stabilita de lege a dreptului subiectiv prezumat incalcat sau
prezumat constestat.

71. Identificaţi elementele acţiunii civile;

Orice actiune civila consta din trei elemente interdependente: obiect, temei si parti ale actiunii civile.
Obiectul actiunii civile il formeaza pretentia (se poate concretiza in bunuri mobile sau imobile, sume banesti,
acesta fiind numit obiect material al actiunii) formulata de catre reclamant impotriva paratului, adresata
instantei de judecata in scopul apararii propriilor drepturi.
Temeiul il constituie circumstantele de fapt( fapte juridice (actiuni, inactiuni, evenimente) care potrivit legii
materiale aplicabila raportului litigios au generat, modificat sau stins anumite consecinte juridice.) si de drept
(normele de drept material relevante litigiului de drept) invocate de catre reclamant pentru justificarea propriei
pretentii.

17
Părțile sunt subiectii raporturilor material juridice, ce actioneaza in proces in apararea propriilor interese
material-juridice si procesuale, asupra carora se rasfange puterea legala a hotararii judecatoresti si care suporta
cheltuielile de judecata.

72. Identificaţi temeiurile participării în proces a autorităților publice, organizațiilor și cetățenilor ce

adresează cerere în interesul altor persoane;
Temeiuri generale de adresare cu actiune civila a autoritatilor publice, organizatiilor si persoanlor fizice in
interesul altor persoane:
a) in apararea drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor la cererea expresa a acestora;
b) in apararea drepturilor si intereselor legitime ale unui cerc nedeterminat de persoane;
c) in apararea drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor incapabile, indiferent de existenta unei cereri
din partea acestora.
Conditia esentiala pentru exercitarea dreptului la actiune este faptul existentei investirii acordate de lege
autoritatii publice, organizatiei sau persoanei fizice in vederea adresarii cererii de chemare in judecata.

73. Comparați statutul procesual la proces a autorităților publice, organizațiilor și cetățenilor ce

adresează cerere în interesul altor persoane cu statutul de reclamant, coreclamant și intervenient
principal;
•Reiesind din prevederile art.7 alin(2) CPC, instanta de judecata, in cazurile prevazute de lege, poate intenta
procesul civil si la solicitarea persoanelor imputernicite conform legii, sa apere drepturile, libertatile si
interesele legitime ale unei persoane, ale unui numar nedeterminat de persoane, a RM si a societatii. Astfel,
dreptul intentarii procesului in interesele altcuiva porneste de la premiza existentei unei competente sau abilitati
speciale a celui ce este imputernicit cu apararea, fapt recunoscut prin legea materiala.
Art. 73 vine sa concretizeze calitatea persoanelor ce pot adresa cerere in interesul altor persoane, operand cu
notiunile de autoritati publice, organizatii si cetateni.
În norma legala sunt stabilite temeiurile generale de adresare cu actiune civila a autoritatilor publice,
organizatiilor si persoanelor fizice in interesul altor persoane, astfel rezultand urmatoarele temeiuri de
participare:
- in apararea dr si interes legitime ale pers la cererea expresa a acestora
- in apararea dr si interes legit ale unui cerc nedeterminat de persoane
- in apararea dr si intereselor legitime ale persoanelor incapabile, indiferent de existenta unei cereri din partea
acestora.
Indiferent de natura materiala a participantului ce adreseaza cerere in interesul altei persoane (aut publica,
organizatie sau pers fizica), din punct de vedere procesual, acestia obtin statut procesual-juridic specific in
coraport cu partile si alti participanti la proces. În rezultat, categoria data de participanti obtine drepturi si
obligatii practic identice cu cele ale reclamantului. Însa, reclamantii procesuali nu pot dispune de drepturile
procesuale a caror realizare ar putea afecta drepturile persoanelor in interesele carora este intentata pricina
civila (ex: dr de a incheia tranzactie).

•Reclamant este persoana a carei drepturi, libertati si interese legitime se prezuma a fi incalcate sau contestate
si care solicita instantei apararea acestora. Partea reclamanta este numita partea activa, deoarece actiunile in
apararea drepturilor si intereselor acesteia atrag dupa sine aparitia procesului civil.
Intervenientul principal este participantul la proces care intervine intr-un proces intentat, formuland pretentii
proprii asupra obiectului litigiului prin inaintarea actiunii. Pozitia procesuala a intervenientului principal in
actiunea inaintata de el este identica pozitiei procesuale a reclamantului, incepand cu posibilitatea inaintarii
unei actiuni si pana la exercitarea cailor de atac prevazute de lege. Deosebirea consta in faptul ca reclamantul
inainteaza actiunea initiala, iar intervenientul principal intervine in acel proces pentru a inainta propria actiune.
În particular, i.p. pot modifica obiectul sau temeiul actiunii inaintate, pot renunta la actiune sau incheia
tranzactie de impacare. Încheierea unei tranzactii intre i.p. si partile in proces nu duce la incetarea procesului,
atata timp cat litigiul intre reclamant si parat continua.
Spre deosebire de coreclamanti, ale caror interese nu se exclud reciproc sau sunt comune, intervenientul
principal are interese contrare celor ale reclamantului. Înafara de acestea, intervenientii principali in toate
cazurile intervin intr-un proces deja intentat, pe cand coreclamantii fie intenteaza procesul impreuna, fie

18
intervin pe parcurs dupa intentarea procesului.

74. Descrieţi condiţiile de exercitare a acţiunii reconvenţionale;

Acţiunea reconvenţională este pretenţia material – juridică înaintată de pârât de sine stătător împotriva
reclamantului până la începerea dezbaterilor judiciare pentru a fi judecată odată cu acţiunea iniţială. Acțiunea
reconvențională poate fi depusă și până la finisarea examinării pricinii în fond când urmărește excluderea în
tot sau în parte a acțiunii inițiale.
Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile:
a) să urmărească compensarea acţiunii iniţiale a reclamantului. De ex: locatorul cere de la locatar plata
pentru chiria apartamentului, iar acesta, la rândul său, solicită costul reparației capitale pe care a făcut-o în
apartament.
b) să excludă total sau parțial admiterea cererii principale. De ex: în cadrul examinării acțiunii de achitare a
pensiei de întreținere pentru copilul minor, pârâtul solicită contestarea paternității sau în procesul de divorț
pârâtul solicită declararea nulității căsătoriei ori în acțiunea de partaj a bunurilor succesorale pârâtul –succesor
legal contestă legalitatea testamentului.
c) între cererea reconvenţională şi cea principală să existe o legătură reciprocă şi judecarea lor simultană să
ducă la o soluţionare promptă şi justă a litigiului. De ex: în procesul de desfacere a căsătoriei pârâtul cere
partajul averii sau plata pensiei de întreținere.
Existenţa cererii reconvenţionale permite să se rezolve într-un singur proces toate neînţelegerile dintre părţi
realizând economie de timp şi cheltuieli, cât şi evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii. Ea este, în
principiu, facultativă şi deci pârâtul nu este obligat la formularea ei.

75. Identificaţi procedura de exercitare a acţiunii reconvenţionale comparativ cu procedura depunerii

referinţei pîrîtului;
Actiunea reconventionala sau cererea reconventionala, este o actiune civila care poate fi exercitata de parat in
cursul unui proces si prin care formuleaza pretentii impotriva reclamantului, in legatura cu cererea sau
lijloacele de aparare ale acestuia. Este facultativa pentru parat, pretentiile sale putand forma si obiectul unei
actiuni de sine statatoare. Acţiunea reconvenţională se intentează, indiferent de instanţa competentă să o
judece, în instanţa care judecă acţiunea iniţială. Pentru a accepta spre examinare o acţiune civilă depusă de
către pârât ca recovenţională, judecătorul trebuie mai întâi să verifice dacă aceasta poate fi încadrată în unul din
temeiurile prevăzute de art.173 alin.(1) CPC, adica daca
a) aceasta urmăreşte compensarea pretenţiei iniţiale;
b) admiterea ei exclude, total sau parţial, admiterea acţiunii iniţiale;
c) ea şi acţiunea iniţială sînt în conexiune, iar judecarea lor simultană ar duce la soluţionarea rapidă şi justă a
litigiilor;
ulterior să clarifice dacă acţiunea reconvenţională a fost depusă în termenii prevăzuţi de lege (art.172 alin.(1)
CPC) - Pînă la începerea dezbaterilor judiciare, pîrîtul are dreptul să intenteze împotriva reclamantului o
acţiune reconvenţională pentru a fi judecată odată cu acţiunea iniţială - şi abia după aceasta să stabilească dacă
pârâtul a respectat art.169, 170, 166, 167 CPC (forma, cuprinsul, actele ce se anexeaza la cererea de chemare in
judecata etc). Dacă acţiunea depusă de către pârât ca reconvenţională nu se încadrează nici într-un temei
prevăzut de art.173 CPC, instanţa de judecată va dispune separarea acesteia prin încheiere nesusceptibilă de
recurs.

Referinţa este actul procesual prin care pârâtul, mai înainte de dezbaterea orală a procesului, îşi poate formula
obiecţiile şi apărările sale faţă de cererea reclamantului, arătând totodată mijloacele şi dovezile pe care se sprijină.
Referinţa va cuprinde:
 denumirea instanţei la care se depune;
 numele/denumirea reclamantului și revendicările lui;
 răspunsul la toate pretenţiile de fapt ale cererii și dovezile cu care se apără împotriva fiecărei pretenţii
din cerere, precum şi demersurile pârâtului;
 alte date importante pentru soluţionarea cauzei.

19
Pentru asigurarea echilibrului procesual dintre părţi şi informarea exactă a instanţei cu privire la ceea ce va
avea de soluţionat judecătorul, în cadrul pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, stabilește data până la
care pârâtul urmează să prezinte în judecată referința și toate probele necesare. În cazul mai multor pârâţi se
poate depune o singură referinţă ori atâtea referinţe câţi pârâţi sunt sau câte grupuri de pârâţi există. Depunerea
referinței este obligatorie. În cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de instanță, pricina este examinată în baza
materialelor anexate la dosar.
La referință se anexează atâtea copii de pe ea câți reclamanți și intervenienți sunt, plus numărul de copii
certificate de pe înscrisurile anexate la ea pentru instanță.
Judecătorul explică pârâtului că neprezentarea în termen a probelor şi a referinţei nu împiedică soluţionarea
pricinii în baza materialelor din dosar.

76. Identificaţi categoriile acţiunilor civile în funcţie de interesele cui se apăra prin exercitarea acestora;
Deosebim:
a) Actiuni in constatare – sunt actiunile prin care reclamantul solicita instantei sa constate numai existenta unui
drept al sau ori inexistenta unui drept al paratului impotriva sa.
b) Actiuni in realizarea dreptului – sunt acele actiuni prin intermediul carora reclamantul care se pretinde
titularul unui drept subiectiv, solicita instantei sa-l oblige pe parat la respectarea dreptului, iar daca acest lucru
nu mai este posibil, la despagubiri pentru prejudiciul ca i-a fost cauzat. Hotararile pronuntate in cadrul acestor
actiuni sunt susceptibile de executare silita.
Pentru a putea incadra o actiune civila in categoria data, este necesar a se tine seama de cateva cerinte. Si
anume:
- sa se afirme existenta unui drept al carui obiect il constituie un bun material sau un alt interes referitor la
patrimoniul celui ce reclama;
- sa se pretinda ca restabilirea sau valorificarea dreptului afirmat sa se faca in mod direct prin restituirea
bunului sau executarea sa aiba loc printr-un echivalent banesc sau cu caracter de constrangere;
- solicitarea ca instanta de jud, pe linga constatarea judecatoreasca a existentei dr si respectiv al incalcarii sale,
sa-l forteze pe pirit sa-si execute obligatia ce-i revine- sa dea, sa faaca sau sa nu faca ceva- incluziv pe calea
executarii silite.
c) Actiunile in constituirea de drepturi – sunte acele actiuni prin care reclamantul solicita aplicarea legii la
anumite fapte si date pe care le invoca pentru a crea o situatie juridica noua. Importanta acestei actiuni se
evidentiaza prin finalitatea lor: sting raporturi ori situatii juridice preexistente si le inlocuiesc cu raporturi sau
situatii juridice noi, acestea din urma aducandu-le persoanelor interesate in promovarea acestor actiuni,
satisfactii de ordin moral si social-juridic deosebite de cele avute anterior, ceea ce le permite afirmarea pe un alt
plan al persoanalitatii si intereselor legale.
(pag.246)

77. Comparaţi particularităţile acţiunii în realizare în raport cu acţiunea în constatare şi transformare;

a) acţiunea în realizare (executare) a unui drept este cea în care se solicită de a constrânge prin intermediul
hotărâri instanţei judecătoreşti pe pârât la executarea unei obligaţii sau la abţinerea de la efectuarea unei
acţiuni. În aceste acțiuni nu se pune la îndoială existența raportului juridic material litigios, acestea având drept
scop confirmarea existenței ori lipsei unui drept sau obligații dintre părți.

b) acţiunea în constatare (recunoaştere, confirmare) a unui drept este cea prin care se urmăreşte confirmarea
printr-o hotărâre judecătorească a existenţei sau inexistenţei unui raport material juridic între părţile litigante.
Deci, în aceste acțiuni se pune la îndoială existența raportului juridic material litigios, instanța urmând să se
pronunțe în acest sens.

c) acţiunea în constituire (transformare) de drepturi este cea prin care se tinde ca printr-o hotărâre
judecătorească să se creeze o situaţie juridică nouă – modificarea sau desfiinţarea raportului juridic existent
între părţile litigante. Și în acest caz nu se pune la îndoială existența raportului juridic material litigios, astfel
încât divergențele dintre părți duc la sesizarea instanței nu pentru a confirma un raport preexistent, ci pentru a
constitui o situație juridică nouă.

20
78. Definiți conceptul de competență jurisdicțională materială;
Competenta jurisdictionala-materiala reprezinta totalitatea regulilor care delimiteaza competenta instantelor de
judecata de a judeca in fond cauzele civile in functie de obiectul si/sal natura jurídica a litigiilor inaintate spre
examinare.

79. Determinați categoriile de pricini atribuite în competenţa curților de apel de drept comun;
Ca instanţe de drept comun, curţile de apel judecă în primă instanţă pricinile civile privind:
a) declararea ilegalităţii unei greve;
b) lichidarea şi suspendarea activităţii asociaţiilor obşteşti de nivel republican;
c) încuviinţarea adopţiei copilului de către cetăţeni ai Republicii Moldova domiciliaţi în străinătate şi de
către cetăţeni străini şi apatrizi;
d) încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi repararea prejudiciului cauzat prin această
încălcare;
e) apărarea drepturilor şi intereselor statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale ce ţin de buget; rezilierea,
rezoluţiunea şi declararea nulităţii contractelor ce lezează interesele statului; protecţia mediului înconjurător;

80. Definiți noțiunea de formă de apărare și enumerați formele de apărarea a drepturilor subiective
civile reglementate de legislația în vigoare;
Prin forma de aparare intelgem un anumit mod de a actiona al titularului de drept si al organului jurisdictional
desfasurat in vederea restabilirii dreptului incalcat sau contestat, ori in vederea protectiei interesului legitim.
În calitate de forme de aparare, distingem:
a) forma judiciara
b) forma adminsitrativ-judiciara
c) forma arbitrala
d) forma neguvernamental-judiciara
e) calea amiabila, inclusiv autoapararea.

81. Distingeţi conceptul formei de apărare a drepturilor civile de metoda (modalitatea) de apărare;
Prin forma de aparare intelgem un anumit mod de a actiona al titularului de drept si al organului
jurisdictional desfasurat in vederea restabilirii dreptului incalcat sau contestat, ori in vederea protectiei
interesului legitim.
Prin metoda de apararea intelegem acele mijloace aplicate de titularul de drept si organul jurisdictional in
vederea restabilirii dreptului subiectiv incalcat sau contestat.

82. Deduceţi regula generală de repartizare a sarcinii de probaţiune între părţi;

Sarcina probatiunii reprezinta obligatia ce incuba unui participant la proces de a dovedi anumite circumstante
de fapt, neprobarea carora ar avea consecinte negative pentru acesta.
Regula generala privind repartizarea sarcinii de probatiune este expusa in art.118 CPC, conform careia fiecare
parte trebuie sa dovedeasca circumstantele pe care le invoca drept temei al pretentiilor si obiectiilor sale, daca
legea nu dispune altfel. Din moment ce reclamantul a facut dovada afirmatiilor sale, paratul este obligat sa iasa
din pasivitate. Astfel, daca paratul neaga pretentiile reclamantului, atunci reclamantul trebuie sa le dovedeasca.
Daca in motivarea negarii sale, paratul se bazeaza pe careva circumstante, atunci sarcina probei trece la el.
Însa de la regula generala de repartizare a sarcinilor de probatiune sunt si exceptii stabilite de reguli speciale
care se contin in norme separate de drept material. Asemenea norme materiale (civile, de munca, familie, ect)
contin reguli de probatiune care propun dovedirea faptelor nu de partea care le invoca, ci de partea opusa, cu
ajutorul sau prin intermediul prezumtiilor, acestea fiind reguli speciale de repartizare a sarcinii de probatiune.

83. Evaluaţi rolul prezumţiilor probante, faptelor notorii și a faptelor prejudicial stabilite asupra
repartizării sarcinii de probaţiune;
Prezumtia probanta este o presupunere inductiva, probabila, direct sau indirect, fixata intr-o norma juridica
bazata pe legatura statica dintre faptul prezumat si faptul real, care se refera la circumstantele ce au insemnatate
juridica si care schimba sarcina probatiunii, astfel incat faptele, care conform legii sunt prezumate a fi stabilite,
nu trebuie dovedite de persoana in a carei favoare se prezuma. Prezumarea faptelor poate fi constestata,

21
conform regulilor generale de probatiune, de persoana interesata, daca legea nu dispune altfel. Prezumtiile au
ca scop facilitarea activitatii de probatiune exercitata de parti. Ele sunt un mod de a constata circumstantele
importante pentru solutionarea justa a pricinii, aplicarea lor corecta fiind obligatia instantei de judecata.
Faptele notorii sunt faptele care, desi au importanta pentru cauza, nu necesita a fi dovedite, fiind cunoscute unui
cerc nedeterminat de persoane, inclusiv instantei de judecata, sau care trebuie sa fie cunoscute intr-o regiune
fiecarei persoane cu deprinderi de viata, inclusiv instantei de judecata in care acestea se invoca. Astfel,
participantul la proces poate fi eliberat de obligatia probatiunii in temeiul faptelor unanim recunoscute. Pentru
ca un fapt sa fie decalrat notoriu trebuie intrunite cumulativ doua elemente:
- elementul obiectiv, care consta in necesitatea cunoasterii lui de catre un cerc larg de persoane.
- elementul subiectiv, care prezinta cerinta inaintata fata de un fapt care consta in necesitatea cunoasterii lui de
catre instata de judecata care este investita cu judecarea cauzei in care se cere constatarea notorietatii faptului.
Prejudicialitatea faptelor semnifica importanta juridica a unui fapt pentru doua sau mai multe raporturi juridice.
Daca intr-un proces acest fapt a fost constatat, la solutionarea altei cauze, care rezulta dintr-un alt raport juridic,
instanta nu va mai cere probarea lui, dar se va folosi de rezultatele din procesul anterior. Ca exemplu pot fi
faptele stabilite de hotararea initiala pentru actiunile de regres.
(pag.320)

84. Evidenţiaţi esenţa principiului contradictorialităţii ;

Principiul contradictorialitatii se refera la probatiune. Contradictorialitatea presupune organizarea procesului
astfel incat partile si ceilalti participanti la proces sa aiba posibilitatea de a-si formula, argumenta si dovedi
pozitia in proces, de a alege modalitatile si mijloacele sustinerii ei de sine statator si independent de instanta, de
alte organe si persoane, de a-si expunde opinia asupra oricarei probleme de fapt si de drept, care are legatura cu
pricina data judecatii, si de a-si expune punctul de vedere asupra initiativelor instantei.
Conditia realizarii acestui principiu este egalitatea partilor in drepturi procesuale. Chiar si subiectii care, in
raporturi juridice materiale, sunt pe pozitie de subordonare unul fata de altul, in fata instantei de judecata sunt
egali.
Partile au aceeasi posibilitatea de a-si apara drepturile si interesele legitime. Instanta nu poate hotari asupra
unei cereri decat dupa citarea si infatisarea partilor, scop in care, la primirea cererii de chemare in judecata,
judecatorul, printre alte actiuni procesuale, stabileste termenul de judecata si dispune citarea partilor, iar atunci
cand constata ca o parte nu este prezenta din cauza ca nu a fost legal citata, judecata se amana.
Nu pot fi invocate probe care nu au fost prezentate si discutate de catre participanti la proces, iar hotararea nu
se poate intemeia pe astfel de probe.
Principiul contradictorialitatii opune, dar si reuneste partile in proces. Procesul evolueaza prin intermediul
contradictorialitatii, prin intermediul unor contradictii succevsive, pina la pronuntarea hotararii care va inlatura
contradictia.

85. Demonstraţi interacţiunea principiului contradictorialităţii cu regula egalităţii armelor;

Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel incat partile si ceilalti participanti la proces sa
aiba posibilitatea de a-si formula, argumenta si dovedi pozitia in proces, de a alege modalitatile si mijloacele
sustinerii ei de sine statator si independent de instanta, de alte organe si persoane, de a-si expune opinia asupra
oricarei probleme de fapt si de drept, care are legatura cu pricina data judecatii, si de a-si expune punctul de
vedere asupra initiativelor instantei.
Conditia realizarii acestui principiu este egalitatea partilor in drepturi procesuale.Chiar si subiectii care, in
raporturi juridice materiale, sunt pe pozitii de subordonare unul fata de altul, in fata instantei de judecata sunt
egali. Partile au aceeasi posibilitate de a-si apara drepturile si interesele legitime.

Principiul egalităţii armelor, care este dedus implicit din prevederile art. 6 CEDO ca o cerință sine qua non a
dreptului la un proces echitabil, constituie unul dintre elementele noţiunii mai largi de proces echitabil şi
impune instanţa de judecată să ofere fiecărei părţi posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care
să nu o plaseze într-o situaţie dezavantajată în raport cu adversarul ei. Dreptul la un proces echitabil trebuie să
se regăsească pe toată durata derulării procesului penal, inclusiv în cursul urmăririi penale, ca o sumă de
garanții procedurale acordate persoanelor implicate, fie în calitate de învinuit sau inculpat, fie de parte
vătămată, parte civilă sau responsabilă civilmente.

22
86. Descrieţi faptele notorii care degrevează de sarcina probaţiei într-un proces civil;
a)Fapte universale. Aceste fapte sunt cunoscute de un cerc foarte larg de persoane si practic sunt excluse
situatiile in care un om rational cu un nivel mediu de cultura generala sa nu le cunoasca. De exemplu, inceputul
celui de al doilea razboi mondial – 1 septembrie 1939.
b) Fapte cunoscute pe teritoriul tarii noastre. Aceste fapte sunt cunoscute de majoritatea persoanelor care
locuiesc in tara, si deci si de judecatorii, care sunt cetateni ai RM. De exemplu, manifestatiile de contestare ale
alegerilor parlamentare din RM din 7 aprilie 2009 de la Chisinau.
c) Fapte cunoscute in teritoriul unei localitati: inundatiile, incendiile. De obicei, acestea sunt cunoscute de
persoanele care locuiesc pe teritoriul in care s-au produs aceste calamitati si de judecatorii din aceasta
circumscriptie.
(pag.319)

87. Comparaţi faptele prejudicial stabilite cu faptele recunoscute de partea adversă. Determinați
efectele acestora asupra repartizării sarcinii probațiunii;
(pag. 320-325)

88. Identificaţi categoriile izvoarelor dreptului procesual civil;

a)Tratatele internationale
b)Hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului
c)Constitutia RM
d)Hotararile Curtii Constitutionale a RM
e)Legile organice
f)Precedentul judiciar si practica judiciara
g)Avizele consultative ale PCSJ

89. Argumentaţi atribuirea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului și avizelor consultative
ale Plenului CSJ la izvoarele de drept procesual civil al RM;
Actele jurisdictionale ale CtEDO sunt, pe lanaga acte de constatare si sanctionare a incalcarii, si acte prin care
CtEDO isi realizeaza functiile sale de baza, inclusiv interpretarea si aplicarea corecta a prevederilor CEDO.
Reiesind din prevederile CEDO, competenta Curtii acopera toate problemele privind interpretarea si aplicarea
Conventiei si protocoalelor sale, ceea ce presupune ca unica autoritate competenta de a interpreta anumite
prevederi ale Conventiei si protocoaleloe aditionale sau de a indica modul de aplicare a Conventiei si
protocoalelor sale este CtEDO. În rezultat, orice hotarare CtEDO reprezinta un izvor inedit jurisprudential in
ceea ce priveste modul de aplicare a conventiei, interpretarea notiunilor utilizate, calificarea situatiilor de
incalcare a drepturilor fundamentale etc. Aceasta presupune ca, la solutionarea cauzelor civile, instantele de
judecata nu sunt tinute de cazuistica hotararii CtEDO, dar urmeaza sa aplice orice hotarare in masura in care
aceasta determina un anumit mod de interpretare a Conventiei sau aplicare a acesteia.

Conform prevederilor CPC, daca la judecarea pricinii intr-o instanta de judecata apar unele dificultati la
aplicarea corecta a normelor de drept material sau procedural, instanta de judecata este in drept sa solicite
Plenul Curtii Supreme de Justitie al RM, din oficiu, sau la cererea participantilor la proces, sa intocmeasca un
aviz consultativ cu privire la modul de punere in aplicare a legii. Daca instanta de judecata respinge demersul
participnatilor la proces, privind aliberarea unui aviz consultativ din partea CSJ, se va emite o incheiere
motivata, irevocabila, care se publica pe pagina web a CSJ. Avizul consultativ al PCSJ nu este obligatoriu pt
curte, in cazul cand ulterior se modifica legea sau se schimba punerea in aplicare a acesteia. Pana la emiterea
avizului consultativ al PCSJ, judecarea pricinii se amana.

90. Identificaţi cerinţele de ordin calitativ şi cantitativ pentru formarea completului de judecată;
Cerinte de ordin calitativ:
- obiectivitate- procesul de constituire a completelor de judecata se realizeaza just, onest in plan intelectual,

23
 fiind excluse conflictele de interese ce ar putea compromite legalitatea constituirii si schimbarii membrilor
completului de judecata, dar si imaginea profesiei de judecator;
- impartialitate- formarea completelor de judecata in conformitate cu prevederile legale, fara restrictii,
influentem, presiuni, amenintari sau ingerinte, indiferent din a cui parte ar veni;
- transparenta- constituirea completului de judecata prin aplicarea transparenta a actelor procedurale;
- imutabilitate- nimuni nu poate fi lipsit, fara consimtamantul sau, de dreptul la judecarea cauzei sale de
catre o instanta de jud sau de judecatorii in a caror competenta litigiul este dat, cu axceptiile prevazute de
lege si alte acte normative.

Cerinte de ordin cantitativ:

Conform regulii generale, cauzele civile se judeca in prima instanta de un singur judecator, În functie de
complexitatea cauzei sau alte motive intemeiate, presedintele instantei poate decide examinarea acesteia de
catre un complet format din trei judecatori. Constestatiile impotriva hotararilor CSM se examineaza de un
complet format din 9 judecatori ai CSJ, drept instante de fond. Hotaririle CSM adoptate cu referire la
raspunderea disciplinara a judecatorilor sunt examinate de un complet format din 5 judecatori ai CSJ, drept
instanta de fond. În instanta de apel, cauzele se judeca de un complet compus dintr-un
judecator(presedinte) si alti doi judecatori. Aceeasi regula se aplica si la judecarea recursurilor impotriva
incheierilor. Admisibilitatea recursului impotriva actelor de dispozitie ale curtilor de apel se examineaza de
un complet format din 3 judecatori, iar recusrul declarat admisibil se examineaza in fond intr-un complet
din 5 judecatori ai Colegiului civil, comercial si de contencios adminsitrativ al CSJ.

91. Determinaţi etapele procedurii de recuzare a judecătorului de la examinarea unei cauze civile ;
Recuzarea reprezinta un mijloc prin care un participant la proces poate cere ca judecatorul incompatibil sa nu
participe la judecarea cauzei.
Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată se face oral sau în scris pentru fiecare în parte, trebuie să
fie motivată şi prezentată pînă la începerea dezbaterii cauzei în fond. Cererea de recuzare şi cererea de abţinere
de la judecată pot fi înaintate mai tîrziu doar dacă autorul lor a aflat de existenţa temeiului recuzării sau
abţinerii după ce a început judecarea cauzei în fond.
Dacă temeiurile recuzării i-au devenit cunoscute după ce a început judecarea cauzei în fond, instanţa este
obligată să le comunice în şedinţă de judecată pentru soluţionarea recuzării.
În proces nu se admite înaintarea repetată a recuzării aceluiaşi judecător şi pentru aceleaşi motive dacă anterior
recuzarea lui a fost respinsă. De asemenea, nu se admite: recuzarea judecătorului din suspiciune în
imparţialitatea lui dacă nu sînt cunoscute temeiurile de drept şi de fapt pentru înaintarea recuzării; recuzarea
judecătorului căruia i s-a încredinţat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea
judecătorilor care nu sînt implicaţi în examinarea cauzei.
Propunerea de recuzare se examinează de instanţa sesizată cu acţiunea. Instanța examinează explicațiile
persoanei a cărei recuzare se solicită, dacă acestea au fost depuse, şi ascultă opinia participanţilor la proces.
Recuzarea judecatorului se hotaraste, in lipsa acestuia, de regula in aceeasi zi, iar daca problema aceasta este
examinata de instanta ierarhic superioara spre care se indreapta calea de atac respectiva, in cel mult 10 zile.
Cererea de recuzare se solutioneaza in cel mult 5 zile din momentul depunerii.
Dacă cererea de recuzare a fost admisă de instanţa sesizată, cauza se examinează de un alt judecător sau de un
alt complet de judecători al acestei instanţe. În cazul neadmiterii cererii, cauza se examinează de judecătorii
desemnaţi.
Dacă instanţa superioară învestită cu dreptul de a examina cereri de recuzare în cazurile prevăzute de art.53
alin.(3) găseşte că cererea de recuzare este întemeiată, va dispune trimiterea cauzei la o instanţă de acelaşi grad,
iar în cazul imposibilităţii o va expedia spre examinare instanţei ierarhic superioare spre care se îndreaptă calea
de atac respectivă.
În cazul respingerii cererii, cauza se va restitui spre judecare instanţei iniţiale.
În încheierea prin care s-a admis recuzarea se precizează în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat
urmează să fie menţinute.

92. Identificaţi subiecţii care dispun de interese material juridice şi procesual juridice proprii;

24
Participantii care participa la proces in nume propriu pentru apararea drepturilor si intereselor personale sunt
acei participanti care au un interes material si procesual in proces. Hotararea emisa de instanta are un efect
direct asupra drepturilor sau obligatiilor lor materiale, de aceea ei sunt interesati in pronuntarea hotararii in
beneficiul lor. Din aceasta categorie fac parte:
- partile (reclamentul si paratul)
- intervenientii principali
- intervenientii accesorii
- petitionarii
- persoanele interesate.

93. Determinaţi drepturile și obligațiile procedurale ale participanților la proces în funcție de calitatea
lor procesuală;
• Drepturile speciale ale reclamantului:
- de a alege instanta competenta sa judece cauza
- de a solicita scutirea totala sau partiala de plata taxei de stat, amanarea si esalonarea acesteia
- de a modifica temeiul sau obiectul actiunii
- de a mari ori de a reduce cuantumul pretentiilor in actiune
- de a renunta integral sau partial la actiune

• Obligatiile procesuale speciale ale reclamantului:

- sa respecte conditiile de forma si continut ale cererii de chemare in judecata
- sa anexeze la cerere toate actele necesare stabilite de lege
- sa achite taxa de stat

• Drepturile procesuale speciale ale paratului:

- de a recunoaste actiunea
- de a inainta actiunea reconventionala
- de a solicita stramutarea cauzei

• Obligatiile procesuale speciale ale paratului:

- Inaintarea obiectiilor impotriva pretentiilor si argumentelor reclamantului

• Drepturi procesuale speciale care pot fi exercitate in comun:

- de a incheia tranzactie
- de a solicita stramutarea pricinii la instanta de la locul aflarii majoritatii probelor

• Obligatii procesuale exercitate in comun:

- de a se folosi cu buna-credinta de drepturile sale procedurale
- de a respecta ordinea in sedinta de judecata

94. Clasificaţi probele judiciare în funcţie de modul de formare a conţinutului acestora;

Dupa modul de formare a continutului probelor, acestea pot fi:
Probe primare, care sunt luate din prima sursa (ca exemplu, depozitia martorului ocular, probele materiale)
Probe derivate, care ajung la cunostinta judecatorului printr-un factor intermediar (de exemplu, copia
inscrisului, fotografia bunului viciat, etc)

95. Comparaţi probele directe şi indirecte;

Probele directe dovedesc prin ele insele raportul litigios (de exemplu, inscrisul constatator al actului juridic cu
privire la care exista litigiul)
Probele indirecte sunt cele care stabilesc faptul generator, modificator sau extinctiv de drepturi printr-un fapt
intermediar, vecin sau conex, recurgandu-se la rationament deductiv sau inductiv (de exemplu, actul care
dovedeste transferul bancar intr-un litigiu cu privire la existenta unui contract de imprumut).

25
96. Deduceţi conceptul fazelor procesual civile și enumerați fazele obligatorii;
Faza procesului civil poate fi definita drept o etapa distincta in desfasurarea procesului in cauza civila concreta,
constand dintr-un ansamblu de acte procesuale indeplinite succesiv, indreptate spre solutionarea unei sarcini
procesuale de sine statatoare si speciale.
Fazele obligatorii ale procesului civil sunt:
a) intentarea procesului civil
b) pregatirea pricinii pentru dezbaterile judiciare
c) dezbaterile judiciare
d) executarea benevola a hotararii judecatoresti

97. Argumentaţi prin ce se deosebesc fazele obligatorii de cele facultative în derularea unui proces civil
integru;
Faza obligatorie a procesului civil este faza pe care inevitabil o parcurge orice pricina civila in cadrul
desfasurarii procesului, indiferent de solicitarea participantilor la proces.
Fazele obligatorii ale procesului civil sunt:
a) intentarea procesului civil
b) pregatirea pricinii pentru dezbaterile judiciare
c) dezbaterile judiciare
d) executarea benevola a hotararii judecatoresti

Faza facultativa a procesului civil este faza pe care o poate parcurge examinarea unei pricini, exclusiv in
functie de vointa participantilor la proces.
În calitate de faze facultative ale procesului civil sunt recunoscute:
a) judecarea in apel
b) judecarea in recurs
c) judecarea in revizuire

d) executarea silita a hotararilor judecatoresti

98. Definiți noțiunea de reprezentare judiciară în procesul civil;

Prin reprezentare judiciara se desemneaza situatia in care o persoana denumita reprezentant indeplineste acte
procedurale in numele si in interesul altei persoane care participa in procesul civil.

99. Comparaţi felurile reprezentării judiciare, ținând cont de temeiuri juridice şi împuternicirile;
(pag.226-233)

100.Determinaţi conceptul felului de procedură civilă;

Reiesind din conceptia material-juridica, prin fel de procedura civila intelegem modul de intentare, examinare
si solutionare a cauzelor civile, determinat de categoria si specificul dreptului sau interesului legitim ce
urmeaza a fi protejat.

101.Comparaţi particularităţile esenţiale ale fiecărui fel de procedură civilă ;

(pag. 37-46)

102.Definiţi competenţa generală și descrieţi felurile acesteia;

Competenta generala a instantelor judecatoresti reprezinta aptitudinea acestora, recunoscuta de lege, de a
examina si solutiona o categorie de cauze civile.
Deosebim urmatoarele feluri ale competentei generale:
a) c.g. exceptionala
b)c.g. conditionata
c) c.g. alternativa
d) c.g. contractuala

26
(pag.140-144)

103.Analizaţi efectele procesuale ale încălcării normelor de competenţa generală;

(pag. 151-152)

104.Identificaţi formele de manifestare a imparţialităţii judecătorilor în procesul înfăptuirii justiţiei

civile;
Impartialitatea judecatorilor consta in faptul ca la examinarea oricarei cauze civile acestia trebuie sa fie lipsiti
de prejudecati, idei preconcepute, tendinte de favorizare a unei sau altei parti. Deosebim impartialitatea
obiectiva si subiectiva.
Lipsa impartialitatii subiective se poate constata atunci cand judecatorul, din cauza unor convingeri subiective,
care trebuie probate, devine incompatibil cu rolul de a judeca echilibrat cauza aflata in fata sa. Judecatorul
manifesta partinire atunci cand isi exprima public opinia despre parti, soarta cauzei pe care o examineaza,
ameninta sau promite indulgenta etc.
Impartialitatea trebuie apreciata si din punct de vedere obiectiv, verificand daca aceasta ofera suficiente garantii
pentru a exclude orice banuiala legitima ce s-ar putea arunca asupra sa. Este important de determinat nu doar
daca judecatorul chiar a dat dovada de partialitate, ci si daca se putea crea un dubiu legitim cu privire la
impartialitatea sa. Nu intamplator legiuitorul a specificat ca temei de recuzare existenta altor imprejurari care
pun la indoiala obiectivitatea si nepartinirea judecatorului.

105.Deduceţi garanţiile independenţei judecătorilor în procesul civil;

•Garantii politice:
- inamovibilitatea, adica judecatorii nu pot fi lipsiti de calitatea de magistrat in mod arbritar, dupa cum nu pot fi
transferati in alta instanta, fara acordul lor sau impotriva vointei acestora.
- inviolabilitatea, adica judecatorul nu poate fi retinut, supus aducerii silite, arestat, perchezitionat fara acordul
CSM. Toate actiunile procesuale in privinta judecatorului, cu exceptia cazurilor de infractiune flagranta, pot fi
efectuate numai dupa emiterea ordonantei de pornire a urmaririi penale, cu respectarea garantiilor instituite de
normele constitutionale si actele internationale. Acordul CSM nu este necesar in caz de infractiune flagranta.
Urmarirea penala impotriva judecatorului poate fi pornita doar de catre Procurorul General sau prim-adjunctul,
iar in lipsa acestuia de catre adjunct in temeiul ordinului emis de Procurorul General, cu acordul CSM, in
conditiile CPP.

•Garantii economice:
Situatia materiala si sociala a judecatorilor, organizarea interna a instantelor, consitiile de munca, distribuirea
aleatorie a dosarelor, instruirea continua si posibilitatile de avansare a magistratilor trebuie reglementate si
implimentate intr-o maniera care sa nu expuna judecatorii unor riscuri de coruptibilitate sau de banuieli de
impartialitate.

•Garantii procesual-juridice:
- distribuirea aleatorie a dosarelor
- interzicerea examinarii repetate a aceleiasi cauze civile, abtinerea si recuzarea de la examinarea cauzei
- cerecetarea nemijlocita a probelor
- aprecierea probelor la intima convingere
- dreptul de a formula opinie separata
- secrretul deliberarilor si interzicerea de a cere divulgarea lui.

106.Definiți noțiunea de intervenient accesoriu și indicați trăsăturile definitorii a acestei categorii de

participanți;
Intervenientul accesoriu este participantul la proces care intervine sau se atrage intr-un proces civil de partea
reclamantului sau paratului pentru a-si apara interesele, fara a avea pretentii proprii asupra obiectului litigiului.
Pozitia procesuala a intervenientilor accesorii se caracterizeaza prin anumite particularitati care permite de a le

27
delimita de ceilalti participanti la proces, in special de coreclamanti si coparati.
a) Intervenientii accesorii nu sunt subiecti prezumati ai raportului material litigios.
b) Intervenientii accesorii nu inainteaza pretentii proprii asupra obiectului litigiului.
c) Intervenientii accesorii participa la proces de partea reclamantului sau paratului
d) Intervenientii accesorii nu trebuie confundati cu autoritatile publice care depun concluzii in proces si
persoanele respinsabile de executarea hotararii.
(pag.196-197)

107.Comparaţi particularităţile în poziţia procesuală a intervenientului accesoriu în raport cu

coreclamantul (copîrîtul) şi cu intervenientul principal;
Intervenientul accesoriu este participantul la proces care intervine sau se atrage intr-un proces civil de partea
reclamantului sau paratului pentru a-si apara interesele, fara a avea pretentii proprii asupra obiectului litigiului.
Pozitia procesuala a intervenientilor accesorii se caracterizeaza prin anumite particularitati care permite de a le
delimita de ceilalti participanti la proces, in special de coreclamanti si coparati.
a) Intervenientii accesorii nu sunt subiecti prezumati ai raportului material litigios.
b) Intervenientii accesorii nu inainteaza pretentii proprii asupra obiectului litigiului.
c) Intervenientii accesorii participa la proces de partea reclamantului sau paratului
d) Intervenientii accesorii nu trebuie confundati cu autoritatile publice care depun concluzii in proces si
persoanele respinsabile de executarea hotararii.

Intervenientul principal este participantul la proces care intervine intr-un proces intentat, formuland pretentii
proprii asupra obiectului litigiului prin inaintarea actiunii.
a) Interevenientii pricnipali inainteaza pretentii proprii asupra obiectului litigiului.
b) Intervenientii principali intervin in proces din proprie initiativa, benevol, prin depunerea unei actiuni
c) Intervenientii principali intervin intr-un proces deja intentat
d) Intervenientii principali inainteaza pretentii proprii asupra intregului obiect al litigiului sau doar asupra unei
parti a acestuia.
e) Intervenientii principali inainteaza actiunea impotriva ambelor parti sau doar impotriva reclamantului.
f) Interevenientii principali au drepturi si obligatii de reclamant.

Coparticiparea procesuala reprezinta participarea simultana la examinarea litigiului in acelasi proces a mai
multor reclamanti si/sau a mai multor parati, pretentiile si obligatiile carora nu se exclud reciproc. Daca
participa de partea reclamantului, coparaticipantii se numesc coreclamanti, iar daca participa de partea
paratului- coparati.
Interesele coreclamatilor nu se exclud reciproc sau sunt comune.

(pag. 183-187, 191-197)

108.Identificaţi formele de manifestare a principiului publicităţii în cadrul procesului civil;

Principiul publicitatii este expresia democratismului si totodata a mijloacelor educative indirecte pentru
justitiabili, fiind o garantie a corectitudinii si impartialitatii judecatorilor, a independentei acestora, intrucat
magistratii sunt tinuti sa respecte etica profesionala si sa evite abuzurile.
Se deosebesc doua forme ale publicitatii procesului civil:
a) Publicitatea pentru parti. Majoritatea legislatiilor moderne asigura partilor dreptul de a participa efectiv la
proces personal sau prin reprezentant. În acest sens, instanta este obligata sa instiinteze participantii la proces in
modul corespunzator, oferind astfel si dreptul la aparare si accesul la instanta. Trebuie de subliniat ca
publicitatea procesului nu este afectata in esenta sa prin desfasurarea procesului fara instiintarea participantilor
sau fara prezenta celor instiintati, or, actele de dispozitie se comunica partilor prin expediere si prin plasarea pe
site-ul instantei de judecata.
b) Publicitatea pentru public presupunea dreptul tertilor de a asista la sedintele de judecata, precum si de a lua
cunostinta de hotararile judecatoresti.

109.Determinaţi excepţiile de la principiul publicităţii procesului civil;

28
Legea procesuala stabileste exceptii de la principiul publicitatii. În functie de caracterul informatiei care nu
poate fi facuta publica, instanta, din oficiu sau la cererea partii interesate, examineaza cauza integral sau partial
in sedinta judiciara inchisa.
Instanta de judecata paote dispune judecarea pricinii in sedinta secreta pentru a preveni divulgarea unor
informatii care se refera la aspectele private ale vietii, care lezeaza onoarea, demnitatea sau reputatia
profesionala ori la alte circumstante care ar putea prejudicia interesele participantilor la proces, ordinea publica
sau moralitatea.
Însa, chiar si hotararile adoptate in sedinta secreta se pronunta public.

111. Definiți noțiunea de intervenient principal și indicați trăsăturile definitorii a acestei categorii de
participanți.

Intervenient principal- este participantul la proces care intervine intr-un proces intentat ,formulind pretentii proprii
asupra obiectului litigiului prin inaintarea actiunii.

Trasaturile definitorii:

1.Inainteaza pretentii proprii asupra obiectului litigiului

2.Intervin in proces din propria initiativa ,benevol prin depunerea unei actiuni.
3.Intervin intr-un proces deja intentat
4.Inainteaza pretentii proprii asupra intregului obiect al litigiului sau doar asupra unei parti a acestuia.
5.Inainteaza actiunea impotriva ambelor parti (pirit reclamant) sau doar impotriva reclamantului
6.pozitia intervenientilor accesorii trebuie delimitata de cea a coreclamantilor –interesele coreclamantilor nu se exclud
reciproc sau pot fi comune pe cind in cazul intervenientului principal are interes contrar cel al reclamantului.Admiterea
actiunii intervenientului principal exclude integral sau in parte admiterea actiunii reclamantului.
7.Intervenientul principal au drepturi si obligatii de reclamant (art.60 CPC)

112. Comparați particularităţile poziţiei procesuale de intervenient principal în raport cu coreclamantul şi cu

intervenientul accesoriu.

Intervenientul principal:
1.Inainteaza pretentii proprii asupra obiectului litigiului
2.Intervin in proces din propria initiativa ,benevol prin depunerea unei actiuni.
3.Intervin intr-un proces deja intentat
4.Inainteaza pretentii proprii asupra intregului obiect al litigiului sau doar asupra unei parti a acestuia.
5.Inainteaza actiunea impotriva ambelor parti (pirit reclamant) sau doar impotriva reclamantului
6.pozitia intervenientilor accesorii trebuie delimitata de cea a coreclamantilor –interesele coreclamantilor nu se exclud
reciproc sau pot fi comune pe cind in cazul intervenientului principal are interes contrar cel al reclamantului.Admiterea
actiunii intervenientului principal exclude integral sau in parte admiterea actiunii reclamantului.
7.Intervenientul principal au drepturi si obligatii de reclamant (art.60 CPC)

Intervenientul accesoriu:

1.Nu sunt subiect prezumati ai raportului material litigios

2.Nu inainteaza pretentii proprii asupra obiectului litigiului
3.Participa in proces din partea reclamantului sau piritului
4Nu trebuie confundati cu autoritatii publice care depun concluzii in proces si persoanele responsabile de executarea
hotaririi
Coparticiparea:

In cazul coparticiparii deosebim coparticipare obligatorie si facultativa .Coparticiparea obligatorie are loc indiferent de
vointa instantei de judecta a reclamantului sau a piritului fiind determinata de lege si de natura raportului material

29
juridic litigios.Raportul material juridic din care rezulta coparticiparea procesuala obligatorie are un caracter unic si
indivizibil si instanta va pronunta o hotarire prin care va decide in mod unifor fata de toti coparticipantii.

Obiectul lititigului il constituie drepturile si obligatiile comune ale mai multor reclamanti sau piriti Drepturile si
obligatiile reclamantilor sau piritilor decurg din aceleasi temeiuri de fapt sau de drept Coparticipantii pot incredinta
reprezentarea lor in proces unuia sau mai multor coparticipanti.Coparticiparea obligatoriie vizeaza ideea ca drepturile si
obligatiile anumitor persoane nu poate fi solutionata decit intr-un singur proces.In cazul existentei temeiurilor
coparticiparii oligatorii orice persoana are dreptul sa solicite intervenirea in proces in calitate de coreclamanta sau de
coprit.

Coparticiparea facultativa:

Pretentiile se afla in conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanti prin pretentiile inaintate sau probele
comune

Exista posibilitatea examinarii pretentiilor in aceeasi procedura si de acceasi instanta

Nu exista legatura material-juridica intre coreclamanti sau intre copiriti

Fiecare coreclamant sau copirit participa in proces in mod independet fata de ceilalti coparticipanti.

Are la baza principiul oportunitatii si economiei procesuale.

113. Evidențiați esența principiului celerității (termenului rezonabil de judecare a cauzei);

(manual pag. 117-120)

114. Deduceţi, inclusiv prin prisma practicii CtEDO criteriile de determinare a termenului rezonabil.

(manual pag.119-importanta cauzei pentru cei interesati)

Cauza Boboc contra Moldovei

13. La 8 octombrie 2001, reprezentantul lui E., C.M., a depus o cerere de apel separată împotriva hotărârii judecătoreşti
din 20 septembrie 1999. La 5 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a decis că apelul reprezentantului lui E.
trebuie să fie examinat de către Tribunalul Chişinău, deoarece majoritatea judecătorilor din Tribunalul Cahul au
examinat deja această cauză. La 18 aprilie 2002, Tribunalul Chişinău a respins apelul lui E. pe motiv de res judicata.
Această hotărâre judecătorească nu a fost contestată şi a devenit irevocabilă.

14. La 6 august 2002, E. a iniţiat noi proceduri judiciare, solicitând instanţei judecătoreşti stabilirea drepturilor asupra
terenului (ale sale şi ale reclamantului). Reclamantul a argumentat că nu era nevoie de o nouă examinare, deoarece toate
chestiunile invocate au fost deja soluţionate prin mai multe decizii adoptate anterior de către diferite autorităţi locale şi
instanţe judecătoreşti. La 30 mai 2003, el a solicitat efectuarea unei expertize privind posibilitatea folosirii terenului în
orice alt mod decât cel în care a fost distribuit de către autorităţile locale în 1997.

15. La 11 iulie 2003, Judecătoria Cahul a respins acţiunea lui E. şi a constatat că împărţirea lotului trebuie să aibă loc în
modul stabilit prin decizia autorităţii locale din 26 februarie 1997. Această hotărâre a fost menţinută de Curtea de Apel
Cahul, la 9 aprilie 2004, şi de Curtea Supremă de Justiţie, la 26 mai 2004.

16. La 26 mai 2004, reclamantului i-a fost eliberat un titlu executoriu în care era indicat hotarul dintre lotul său şi cel al
lui E.

115. Definiți succesiunea procesuală.

Succesiunea procesuală este o instituţie a dreptului procesual civil care reglementează trecerea drepturilor şi obligaţiilor
procesuale de la o persoană (predecesor) la alta (succesor în drepturi procesuale).

30
116. Evaluaţi impactul succesiunii în dreptul material asupra succesiunii în cadrul procesului civil.

În cazul ieşirii uneia dintre părţi din raportul juridic litigios sau stabilit prin hotărîre judecătorească (moartea persoanei
fizice, reorganizarea persoanei juridice, cesiunea de creanţă, transfer de datorie etc,) instanţa de judecată permite
înlocuirea acestei părţi cu succesorul ei în drepturi. Succesiunea în drepturi este posibilă în orice stadiu al procesului.
Toate actele săvîrşite în cadrul procesului pînă la intervenirea succesorului în drepturi sunt obligatorii pentru acesta în
măsura în care ele ar fi fost obligatorii pentru persoana pe care succesorul în drepturi a înlocuit-o. După înlocuire,
procesul continuă mai departe.
Succesiunea procesuală are loc doar în cazurile cînd este posibilă succesiunea în drepturile materiale. Încheierea
instanței despre refuzul în admiterea succesorului poate fi atacată cu recurs. În procesul civil succesiunea poate fi numai
universală, adică nu pot fi transmise de la o persoană la alta doar anumite drepturi şi obligaţii procesuale. Succesorului
îi sunt transmise toate drepturile şi obligaţiile procedurale ale predecesorului. Succesiunea procesuală este posibilă atît
în cazul reclamantului, pîrîtului cît şi a intervenienţilor principali. Dacă a avut loc succesiunea reclamantului, instanţa
de judecată este obligată de a cere acordul succesorului pentru a continua procesul suspendat. Dacă acesta refuză,
procesul încetează pe temeiul renunțării la acțiune. Succesiunea debitorului, însă nu antrenează exprimarea acordului
sau dezacordului acestuia, ci se realizează de către instanță din oficiu.

+In cazul decesului sau reorganizarii partii in process ori a intervenientului principal procesul in mod obligatoriuu va fi
suspendat pina la determinarea succesorului in drepturi iar in cazul in care succesiunea procesuala va fi determinate de
succesiunea partial in dr material procesul poate fi cel mult aminat.

Suucesiunea procesuala nu se va produce daca legea materiala nu admite trecere catre alte persoane a drepturilor si
obligatiilor predecesorilor.Ex litgile ce tin de incasarea pensiei de intretinere.

117. Definiți principiului disponibilităţii.

(manual pag.122-125)

118. Comparaţi disponibilitatea de dreptul subiectiv dedus judecăţii cu disponibilitatea utilizării mijloacelor
procesuale.

Disponibilitatea de dreptul subectiv dedus judecatii:

Potrivit art.27 CPC al R.M., disponibilitatea constă în posibilitatea părţii de a dispune liber de obiectul procesului
(dreptul litigios dedus judecății) şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept. În conținutul său acest principiu
cuprinde o serie de drepturi ca:
dreptul părţii de a porni sau nu un proces civil;
dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată şi limitele apărării;
dreptul de a renunţa la acţiune;
dreptul de a recunoaşte pretenţiile din acţiune şi de a încheia o tranzacţie;
dreptul de a ataca hotărîrea.
În ceea ce priveşte dreptul părţii de a porni sau nu procesul, putem conchide că disponibilitatea nu este absolută, legea
mai recunoscînd dreptul de a porni un proces în apărarea drepturilor şi intereselor lezate ale altor persoane procurorului,
altor persoane fizice, organizaţiilor şi autorităţilor publice.
În ceea ce priveşte limitele cererii de chemare în judecată reclamantul este unicul care stabileşte cadrul obiectiv și
subiectiv al procesului, adică ceea ce pretinde prin cerere şi cercul de persoane chemate în judecată. În virtutea rolului
său activ, instanţa poate să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în proces şi a altor persoane, dar dacă
acestea vor fi sau nu introduse vor hotărî părţile şi nu instanţa din oficiu.
Principiul disponibilităţii permite părţilor ca prin actele de dispoziţie să intervină în cursul obişnuit al procesului, putînd
oricînd renunţa la acţiune, recunoaște acțiunea şi încheia o tranzacţie de împăcare. În virtutea rolului său activ, instanţa
de judecată poate să nu dea curs acestor acte, dacă prin ele se încalcă drepturile unor alte persoane sau legea
(art.27alin.2 C.P.C.). Principiul disponibilităţii se mai manifestă prin dreptul de a ataca sau nu hotărîrea pe căile de atac
prevăzute de lege.

31
Disponibilitatea utilizării mijloacelor procesuale:

Pronuntarea unei hotariri judecatoresti de regula nemultumeste una din partile aflate in litigiu.Intru exercitarea dreptului
la aparare acesta poate exercita calea de atac prevazuta de lege.Hotarirea judecatoreasca poate fi atacata cu
apel.Persoana poate depune cerere de apel dar poate renunta expres la apel.

Mijloacele procesual pe care persoanele le pot utiliza in baza disponibilitatii:

-dreptul partilor de a deduce litigiul judecatii arbitrale prin incheerea unei cauze de arbitraj fie inaintate adresarii in
judecata fie in timpul cit cauza civila se afla pe rol
-alegerea felului de procedura contencioasa pe actiune civila sai in ordonanta (simplificata) pentru anumite categorii de
cereri
-alegerea instantei competente din punct de vedere teritorial
-examinarea totala sau partiala in sedinta inchisa
-recuzarea judecataorului specialistului interpetului grefierului
-atragerea in proces a intervenientului accesoriu
-aparearea drepturilor prin reprezentant si determinarea imputernicirilor acestuiua
-prezentarea de probe
-alaturaea la apel
-renuntarea la apel,retragerea apelului,retragerea recursului

119. Determinaţi temeiurile coparticipării procesuale.

Dispozițiile art. 62 alin. (1) al CPC stabilesc două temeiuri de coparticipare obligatorie. Conform acestor prevederi,
coparticiparea procesuală este obligatorie dacă examinarea pricinii implică soluționarea chestiunii cu privire la
drepturile sau obligațiile mai multor reclamanți și/ sau pîrîți atunci cînd:

a) obiectul litigiului îl constituie drepturile și obligațiile comune ale mai multor reclamanți sau pîrîți. Este evident, că
obiectul de sine stătător al litigiului pot fi drepturi și obligații concrete (de exemplu, în acțiunea privind obligarea
încheierii unui contract, anume raportul juridic ca o totalitate de drepturi și obligații va fi obiectul litigiului). Totuși în
cele mai dese cazuri obiectul litigiului sunt obiectele materiale (banii, valorilemobiliare, alte bunuri). De aceea temeiul
stipulat în alin. (1) lit. ,,a” al art. 62 din CPC, urmează a fi interpretat extensiv: coparticiparea procesuală obligatorie
există dacă obiectul litigiului sunt drepturile (obligațiile) comune mai multor reclamanți și/ sau pîrîți și în egală măsură
obiectele raporturilor dreptului civil, familiei, muncii, locative, funciare, ecologice și a altor raporturi juridice apărarea
cărora se înfăptuește de instanțele judecătorești de drept comun.

b) drepturile și obligațiile reclamanților sau pîrîților decurg din aceleași temeiuri de fapt sau de drept. Prevederile alin.
(1) lit. ,,b” al art. 62 din CPC indică asupra două temeiuri de coparticipare procesuală. În primul rînd, cînd drepturile și
obligațiile reclamanților sau pîrîților decurg din același temei de fapt, care există atunci cînd la baza pretențiilor similare
ale reclamantului sau a obligațiilor pîrîtului stau aceleași fapte juridice. Astfel, într-un proces pot fi înaintate pretenții
privind repararea prejudiciului prin distrugerea bunului, prin vătămarea sănătății, prin mai multor persoane, care a fost
cauzat în urma unui accident rutier [16, p. 105]. Acțiunea ilicită de cauzare a acestui prejudiciu constituie acel temei de
fapt. În al doilea rînd, cînd drepturile și obligațiile reclamanților sau pîrîților decurg din același temei de drept. Un astfel
de temei de coparticipare procesuală obligatorie ar fi atunci cînd pretențiile similare ale reclamantului sau obligațiile
pîrîtului derivă și au ca sancțiune dispozițiile aceleiași norme juridice.

Conform prevederilor menționate, coparticiparea facultativă se admite în următoarele condiții care trebuie să fie
îndeplinite cumulativ:

a) pretențiile se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanți, prin pretențiile înaintate sau
probele comune. O astfel de conexiune rezidă în acea legătură tangențială a raporturilor material-juridice. De exemplu,
acțiunea mai multor investitor privind rezilierea contractelor de investire în construcția apartamentelor, înaintată
împotriva antreprenorului, solicitînd inclusiv restituirea sumelor de bani. Conexiunea raporturilor material juridice este

32
prin similitudinea pretențiilor înaintate către subiectului comun parte la toate contractele de investire în construcția a
apartamentelor.

b) existența posibilității examinării lor în aceeași procedură și de aceeași instanță, presupune că pretențiile să fie de
natură de a se examina în același fel de procedură, iar potrivit regulilor competenței jurisdicționale aceiași instanță să fie
competentă în examinarea tuturor acestor pretenții.

c) admiterea coparticipării trebuie să urmărească judecarea justă și rapidă a cauzelor civile. Condiția respectivă este
realizată dacă admiterea coparticipării are drept scop evitare pronunțării unor hotărîri contradictorii în baza probelor
comune și pentru a fi examinate mai multe pretenții într-un termen mai redus. Coparticiparea facultativă poate fi admisă
doar la examinarea cauzei în prima instanță. Însă prin exercitarea căilor de atac, coparticipanții se pot alătura la apel
(art. 361 din CPC). La faza de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul soluționează problema
intervenirii în proces a coreclamanților și copîrîților (art. 185 alin. (1) lit.,,a” din CPC). Ulterior pregătirii pricinii pentru
dezbateri pînă la finalizarea examinării cauzei în fond coreclamanții sau copîrîții își păstrează posibilitatea de a solicita
intervenirea lor în proces.

120.Analizaţi comparativ felurile coparticipării procesuale obligatorie şi facultativă.

(manual pag.183-187)

121. Definiți principiului nemijlocirii reieşind din specificul procesului de probaţie.

(manual pag.128)

122. Deduceţi cerinţele principiului nemijlocirii privitor la componenţa completului de judecată.

Manual + Potrivit art.25 C.P.C. al RM, constă în obligaţia instanţei de a cerceta imediat toate elementele, probele care
interesează dezlegarea pricinii și să emită hotărîrea numai în temeiul circumstanțelor constatate și al probelor cercetate
și verificate în ședința de judecată. Toate actele de procedură trebuie realizate doar în cadrul ședinței de judecată, în fața
aceluiași complet de judecată. În cazul înlocuirii unui judecător în timpul judecării cauzei, dezbaterile se reiau de la
început.
Realizarea acestui principiu cunoaște și unele excepții: delegațiile judecătorești, asigurarea probelor – situații în care
judecătorul ia cunoștință mijlocit de probele existente la dosar.

123.Caracterizaţi noţiunea de parte în procesul civil.

Parte in procesul civil- acei participanti la proces care sunt prezumati parte a raportuluimaterial litigios la momentul
adresarii in instanta de judecata.

Reclamant- este acel participant la proces care este prezumat la momentul intentarii cauzei titulr al drepturilor subective
civile incalcate ssu contestate.

Pirit- acel participant la proces care este prezumat la momentul intentarii cauzei titular a obligatiilorcorelative
drepturilor nsubective civile incalcat sau contestat.

124. Determinaţi momentul obținerii capacității procesuale de exercițiu depline a persoanelor fizice și juridice.

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile.Începutul capacităţii de
exerciţiu. Capacitatea de exerciţiu deplină începe la data când persoana devine majoră.Persoana devine majoră la
împlinirea vârstei de 18 ani.In cazul persoanei fizice.

In cazul persoanei juridice capacitatea de exercitiu deplina apare la momentul inregistrarii.

125. Identificați conceptul probei judiciare.

(manual pag.332-335)
33
126. Deduceți conţinutul etapelor probaţiunii judiciare civile.

Etapele:

1.indicarea circumstantelor de fapt importante pentru solutionarea justa a cauzei si a probelor care le dovedesc.
2.detreminarea obiectului probatiunii.
3.colectarea probelor
4.administrarea probelor.
+ explicate manual pag.307-311

127. Identificaţi esenţa competenţei jurisdicţionale teritoriale şi felurile ei.

Competenţa jurisdicţională teritorială stabileşte instanţa competentă din punct de vedere teritorial să rezolve litigiul în
dependenţă de teritoriul pe care se extinde activitatea instanţei. Competenţa jurisdicţională teritorială este:
a) competenţa jurisdicţională teritorială generală (de drept comun) Art.38 CPC stabileşte regula conform căreia,
cererea de chemare în judecată se depune la instanţa de la domiciliul pârâtului.
Cererea de chemare în judecată împotriva unei organizaţii se înaintează la instanţa judecătorească din raza teritorială a
sediului ei sau a organului de administraţie a acesteia.
b) competenţa jurisdicţională teritorială alternativă. Art. 39 CPC conferă reclamantului posibilitatea de a alege una din
mai multe instanţe deopotrivă competente să soluţioneze pricina în următoarele categorii de cauze:
acţiunea împotriva pârâtului, al cărui domiciliu nu este cunoscut sau care nu are domiciliu în RM, poate fi intentată la
instanţa locului de aflare a bunurilor lui sau la instanţa ultimului lui domiciliu cunoscut din RM;
acţiunea împotriva unei persoane juridice sau a unei alte organizaţii poate fi intentată şi în instanţa de la locul de
aflare a bunurilor acestora;
Litigiul care izvorăşte din activitatea unei filiale sau reprezentanţe a persoanei juridice poate fi intentată de asemenea
la instanţa sediului filialei sau reprezentanţei;
acţiunile pentru plata pensiei de întreținere, pentru constatarea paternităţii pot fi depuse şi la instanţa de la domiciliul
reclamantului;
acţiunile de desfacere a căsătoriei reclamantului pe lângă care se află copii minori sau care nu se poate deplasa la
instanţa pârâtului din motive întemeiate pot fi intentate la instanţa de la domiciliul lui;
acţiunile de divorţ cu persoanele recunoscute dispărute fără urmă, incapabile din cauza unei boli psihice, precum şi cu
persoane condamnate la privaţiune de libertate pot fi intentate și la instanța de la locul de trai al reclamantului;
acţiunile pentru restabilirea dreptului la muncă, la pensie, la locuinţă, pentru restituirea bunurilor sau a valorii lor pot
fi intentate și la instanța de la domiciliul reclamantului;
acţiunile de reparare a prejudiciului cauzat prin condamnare ilegală, prin tragerea la răspundere penală ilegală sau
aplicării arestului ilegal (ca măsură de reprimare) sau sub forma impunerii angajamentului scris a obligaţiei de a nu
părăsi localitatea ori prin aplicarea ilegală a sancțiunii administrative a arestului pot fi intentate şi la instanța de la
domiciliul reclamantului;
acţiunile pentru repararea daunei cauzate prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii sau
prin deces pot fi intentate şi la instanţa domiciliului reclamantului ori la instanţa locului de cauzare a daunei;
acţiunile pentru repararea daunei cauzate bunurilor unei persoane fizice sau unei organizații pot fi intentate şi la locul
de cauzare a daunei;
acţiunea în apărarea drepturilor consumatorului poate fi intentată şi în instanţa de la domiciliul reclamantului sau în
instanţa de la locul încheierii sau executării contractului;
acțiunea ce ține de încasarea datoriei scadente din contractul încheiat între agenții economici poate fi intentată și în
instanța de la sediul reclamantului;
acţiunea împotriva pârâtului care este o organizaţie sau un cetăţean al RM cu sediul ori cu domiciliul pe teritoriul
unui altui stat poate fi intentată şi în instanţa de la sediul ori domiciliul reclamantului sau în instanţa de la locul de aflare
a bunurilor pârâtului pe teritoriul RM;
acţiunile în materie de asigurare se pot depune în instanţa de la domiciliul asiguratului, de la locul aflării bunurilor
sau de la locul accidentului;
c) competenţa jurisdicţională teritorială excepţională. Art. 40 CPC investeşte în exclusivitate instanţele competente de

34
soluţionarea pricinilor enumerate:
acţiunile privitoare la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fâșiilor forestiere, plantațiilor perene, resurselor
acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcții sau altor obiective fixate de pământ, precum și la ridicarea
sechestrului pus pe bunuri sunt de competenţa instanţei locului unde se află bunurile. Dacă bunurile ce constituie
obiectul acțiunii sunt situate în circumscripția mai multor instanțe, cererea se depune în orice instanță în a cărei rază
teritorială se află o parte din bunuri;
acţiunea în reparaţie a prejudiciului cauzat mediului înconjurător se intentează împotriva proprietarilor (posesorilor)
de utilaje la instanța de la locul instalării utilajului, cu excepţia cazurilor când acesta este instalat în străinătate;
acţiunea privind tezaurul statului este de competenţa instanţei de la reşedinţa organului împuternicit să reprezinte
vistieria statului în litigiul respectiv;
cererile acţionarilor se depun în instanţa de la sediul societăţii lor;
acţiunile creditorilor defunctului, intentate înainte de acceptarea succesiunii de către moştenitori, sunt de competenţa
instanţei locului unde se află averea succesorală sau partea ei preponderentă;
acţiunile împotriva cărăuşilor, ce izvorăsc dintr-un contract de transport de pasageri și bagaje sau de încărcături, se
intentează la instanţa sediului cărăuşului căruia, în modul stabilit de lege, i-a fost înaintată pretenția.
d) competenţa jurisdicţională teritorială după existenţa legăturii între pricini. Art.42 CPC dă împuterniciri instanţei de
a soluţiona într-un proces mai multe pricini de diferită competenţă, dacă între ele există o strânsă legătură. Astfel:
acţiunea civilă care izvorăşte dintr-o pricină penală, dacă nu a fost pornită şi soluţionată în procesul penal, se
intentează potrivit cu normele procedurii civile, după regulile de competenţă stabilite de CPC;
cererea reconvenţională, indiferent de instanţa competentă s-o judece, se depune la instanţa care judecă cererea
principală;
acţiunea intervenientului principal se intentează în instanţa care judecă acţiunea iniţială;
acţiunea împotriva mai multor pârâţi cu diferite domicilii se intentează în instanţa de la domiciliul unuia dintre ei, la
alegerea reclamantului

128. Determinați cauzele civile care cad sub incidenţa competenţei excepţionale.
c) competenţa jurisdicţională teritorială excepţională. Art. 40 CPC investeşte în exclusivitate instanţele competente de
soluţionarea pricinilor enumerate:
acţiunile privitoare la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fâșiilor forestiere, plantațiilor perene, resurselor
acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcții sau altor obiective fixate de pământ, precum și la ridicarea
sechestrului pus pe bunuri sunt de competenţa instanţei locului unde se află bunurile. Dacă bunurile ce constituie
obiectul acțiunii sunt situate în circumscripția mai multor instanțe, cererea se depune în orice instanță în a cărei rază
teritorială se află o parte din bunuri;
acţiunea în reparaţie a prejudiciului cauzat mediului înconjurător se intentează împotriva proprietarilor (posesorilor)
de utilaje la instanța de la locul instalării utilajului, cu excepţia cazurilor când acesta este instalat în străinătate;
acţiunea privind tezaurul statului este de competenţa instanţei de la reşedinţa organului împuternicit să reprezinte
vistieria statului în litigiul respectiv;
cererile acţionarilor se depun în instanţa de la sediul societăţii lor;
acţiunile creditorilor defunctului, intentate înainte de acceptarea succesiunii de către moştenitori, sunt de competenţa
instanţei locului unde se află averea succesorală sau partea ei preponderentă;
acţiunile împotriva cărăuşilor, ce izvorăsc dintr-un contract de transport de pasageri și bagaje sau de încărcături, se
intentează la instanţa sediului cărăuşului căruia, în modul stabilit de lege, i-a fost înaintată pretenția.
+ manual pag 140-141

129. Definiți pertinenţa probelor și identificați cerințele ce trebuie întrunite pentru pertinența probelor.
(manual pag.335-337)

130. Determinați exigenţele referitoare la admisibilitatea mijloacelor de probă.

(manual pag.337-340)

35
 131. Deduceţi esenţa competenţei jurisdicţionale teritoriale generale.pag 160.
competenţa jurisdicţională teritorială generală (de drept comun) Art.38 CPC stabileşte regula conform căreia, cererea
de chemare în judecată se depune la instanţa de la domiciliul pârâtului.
Cererea de chemare în judecată împotriva unei organizaţii se înaintează la instanţa judecătorească din raza teritorială a
sediului ei sau a organului de administraţie a acesteia
a) competenţa jurisdicţională teritorială generală (de drept comun) Art.38 CPC stabileşte regula conform căreia,
cererea de chemare în judecată se depune la instanţa de la domiciliul pârâtului.
Cererea de chemare în judecată împotriva unei organizaţii se înaintează la instanţa judecătorească din raza teritorială a
sediului ei sau a organului de administraţie a acesteia.
b) competenţă teritorială generală, aptitudine a instanţei de la domiciliul pârâtului de a soluţiona un litigiu civil.
C.t.g. este determinată de domiciliul pârâtului la data promovării cererii de chemare în judecată; schimbările ulterioare
ale domiciliului nu pot avea niciun efect asupra competenţei. Prin domiciliu se înţelege, din punctul de vedere al
normelor de c.t.g., acela pe care o persoană şi l-a stabilit, în fapt, în localitatea în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea
profesională. Legea permite însă reclamantului să promoveze cererea de chemare în judecată şi la instanţa
corespunzătoare locului în care pârâtul îşi desfăşoară activitatea sa profesională; acţiunea trebuie să rezulte însă din
obligaţii patrimoniale născute sau care urmează să se execute la locul activităţii profesionale a pârâtului. Acţiunile
îndreptate împotriva persoanelor juridice se adresează, în conformitate cu principiul c.t.g., la instanţa corespunzătoare
sediului principal al acestora. Regulile c.t.g. se aplică tuturor acţiunilor civile, cu excepţia acelora pentru care legea
prevede o altă competenţă. Normele privitoare la c.t.g. sunt de natură dispozitivă; părţile au posibilitatea de a deroga, prin
acordul lor de voinţă, de la regulile respective .

132. Determinaţi criteriile după care se determină competenţa jurisdicţională teritorială alternativă.
competenţa jurisdicţională teritorială alternativă. Art. 39 CPC conferă reclamantului posibilitatea de a alege una din
mai multe instanţe deopotrivă competente să soluţioneze pricina în următoarele categorii de cauze:
acţiunea împotriva pârâtului, al cărui domiciliu nu este cunoscut sau care nu are domiciliu în RM, poate fi intentată la
instanţa locului de aflare a bunurilor lui sau la instanţa ultimului lui domiciliu cunoscut din RM;
acţiunea împotriva unei persoane juridice sau a unei alte organizaţii poate fi intentată şi în instanţa de la locul de
aflare a bunurilor acestora;
Litigiul care izvorăşte din activitatea unei filiale sau reprezentanţe a persoanei juridice poate fi intentată de asemenea
la instanţa sediului filialei sau reprezentanţei;
acţiunile pentru plata pensiei de întreținere, pentru constatarea paternităţii pot fi depuse şi la instanţa de la domiciliul
reclamantului;
acţiunile de desfacere a căsătoriei reclamantului pe lângă care se află copii minori sau care nu se poate deplasa la
instanţa pârâtului din motive întemeiate pot fi intentate la instanţa de la domiciliul lui;
acţiunile de divorţ cu persoanele recunoscute dispărute fără urmă, incapabile din cauza unei boli psihice, precum şi cu
persoane condamnate la privaţiune de libertate pot fi intentate și la instanța de la locul de trai al reclamantului;
acţiunile pentru restabilirea dreptului la muncă, la pensie, la locuinţă, pentru restituirea bunurilor sau a valorii lor pot
fi intentate și la instanța de la domiciliul reclamantului;
acţiunile de reparare a prejudiciului cauzat prin condamnare ilegală, prin tragerea la răspundere penală ilegală sau
aplicării arestului ilegal (ca măsură de reprimare) sau sub forma impunerii angajamentului scris a obligaţiei de a nu
părăsi localitatea ori prin aplicarea ilegală a sancțiunii administrative a arestului pot fi intentate şi la instanța de la
domiciliul reclamantului;
acţiunile pentru repararea daunei cauzate prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii sau
prin deces pot fi intentate şi la instanţa domiciliului reclamantului ori la instanţa locului de cauzare a daunei;
acţiunile pentru repararea daunei cauzate bunurilor unei persoane fizice sau unei organizații pot fi intentate şi la locul
de cauzare a daunei;
acţiunea în apărarea drepturilor consumatorului poate fi intentată şi în instanţa de la domiciliul reclamantului sau în
instanţa de la locul încheierii sau executării contractului;
acțiunea ce ține de încasarea datoriei scadente din contractul încheiat între agenții economici poate fi intentată și în
instanța de la sediul reclamantului;
acţiunea împotriva pârâtului care este o organizaţie sau un cetăţean al RM cu sediul ori cu domiciliul pe teritoriul
unui altui stat poate fi intentată şi în instanţa de la sediul ori domiciliul reclamantului sau în instanţa de la locul de aflare
36
 a bunurilor pârâtului pe teritoriul RM;
acţiunile în materie de asigurare se pot depune în instanţa de la domiciliul asiguratului, de la locul aflării bunurilor
sau de la locul accidentului;

133. Definiți noțiunea raporturilor procesuale și indicați particularităţile raporturilor de procedură civilă.
Raportul juridic procesual civil reprezintă o relaţie socială reglementată de normele dreptului procesual civil, care
apare între instanţa de judecată şi persoanele care participă la activitatea judiciară ce se desfăşoară în vederea examinării
şi soluţionării pricinilor civile.
În sistemul relaţiilor procesual civile se face distincţie între raporturi:
a) Principale – acele relaţii fără de care nu poate exista un proces cum ar fi, de exemplu, raporturile dintre reclamant şi
instanţa de judecată, instanţa de judecată şi pîrît.
b) Secundare – se stabilesc între instanţa de judecată şi participanţii la proces doar pe unele categorii de pricini, cum ar
fi intervenienţii şi procurorul.
c) Auxiliare – iau naştere între instanţa de judecată şi persoanele care contribuie la înfăptuirea justiţiei, cum ar fi, de
exemplu, martorul, expertul, specialistul, interpretul, translatorul.
Particularităţile raporturilor

1. Prima particularitate este că vizează forma lui juridică. Raporturile juridice procesual – civile iau naştere, se
modifică şi se sting numai în baza normelor de drept procesual civil, spre deosebire de unele raporturi materiale care pot
exista şi de fapt în lipsa unui suport normativ. De aceea, analogia în cadrul dreptului procesual civil aproape că nu există;
2. Subiect obligatoriu al raporturilor procesual – civile este instanţa de judecată. Raporturile procesual civile sunt
întotdeauna bilaterale, aşa cum fiecare dintre subiectele participante la proces interacţionează de sine stătător cu instanța
de judecată. În general, caracteristica de bază a raportului juridic procesual civil o constituie caracterul de subordonare în
faţa instanţei de judecată a oricărui alt subiect.
3. Raporturile procesual civile constituie un sistem de relaţii care se desfăşoară în mod succesiv, înlocuind un
raport cu altul. Procesul civil constă dintr-o multitudine de raporturi relativ independente, cu temeiurile lor de apariție,
subiecte, conţinut şi obiect propriu. Totuşi acestea nu pot exista absolut independent şi separat unul de altul. Fiecare
dintre aceste raporturi cu obiectul său specific formează o parte din obiectul unic al procesului civil concret. În măsura în
care procesul civil este pornit şi ia amploare, el trece dintr-o fază în alta, respectându-le consecutivitatea. Astfel, în
fiecare cauză civilă concretă apare un singur raport procesual civil cu caracter complex, ce constă din mai multe raporturi
generate de exercitarea acțiunilor procesual civile.

Temeiurile apariţiei raporturilor procesual civile

 existenţa normei de drept procesual civil. Norma juridică reprezintă premisa generală care conturează faptul
juridic, subiectele, conţinutul şi obiectul raportului;
 dispunerea de capacitate de folosinţă şi de exerciţiu a drepturilor procedurale;

Capacitatea procesuală de folosinţă este aceea parte a capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a
avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.
Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei persoane de a-şi
valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procesuale.
Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decît dacă sunt reprezentate, asistate sau autorizate
în chipul arătat în legile sau statutele care rînduiesc capacitatea sau organizarea lor. Actele de procedură civilă,
îndeplinite de o persoană fără capacitate de folosinţă, sunt nule. Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă poate fi invocată
de oricare din părţi, de procuror sau instanţă din oficiu.
producerea faptelor juridice – acţiunilor procesual civile, adică împrejurările prevăzute în ipoteza normei juridice, care,
realizate în concret, produc consecințe juridice, atrăgînd după sine, apariţia, modificarea sau stingerea unui raport
procesual civil.

134. Clasificaţi subiecţii raporturilor de procedură civilă în funcţie de interesul juridic (procesual și material)
manifestat.
37
Raportul juridic procesual civil este compus din 3 elemente:

1. Subiect;
2. Obiect;
3. Conţinut.

Subiecţii sunt toate persoanelor şi organelor cărora le sunt atribuite anumite drepturi şi obligaţii în baza normelor
dreptului procesual civil şi care participă în cadrul unui raport juridic procesual civil. Deosebim trei grupe de subiecţi ai
raporturilor juridice procesual – civile:
I grupă – instanţa de judecată. /executori judiciari.Ea-instanta are sarcina de a examina şi a soluţiona litigiile ce apar
între persoanele fizice şi/sau juridice, ele neputând să refuze rezolvarea acestor diferende. Ea are 2 funcţii:
– Examinarea cauzei;
– Soluţionarea cauzei.
II grupă – participanţii la proces
a) Persoanele care participă la proces din numele propriu în apărarea drepturilor şi intereselor personale, având un
interes material şi procesual juridic. Aici se includ părţile, adică reclamantul şi pîrîtul (sau creditor şi debitor). La această
categorie de participanţi se mai atribuie şi intervenienţii, care se împart în:
ü intervenienţi principali – terţele persoane care intervin în proces, pentru a-şi apăra drepturile sau interesele cu privire la
obiectul litigiului sau drepturile legate de acesta.;
ü intervenienţi accesorii – persoanele care au intervenit sau au fost atrase în proces, pentru că hotărîrea care se va
pronunţa poate să influenţeze drepturile sau obligaţiile lor faţă de una din părţi.
- petiţionarii şi organele de stat sau persoanele cu funcţii de răspundere în pricinile care izvorăsc din
contenciosul administrativ;

- petiţionarii şi persoanele care sunt interesate în pricinile cu procedură specială;

- creditorii şi debitorii în pricinile cu procedură în ordonanţă, b) persanele care participă laproccs în nume propriu
întru apărarea drepturilor altor persoane, avânt în proces numai interes procesual:

- procurorul;

- organele autorităţilor publice;

- reprezentanţii părţilor, intervenienţii

b) Persoanele care participă în proces din numele propriu în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane având
în proces un interes doar procesual nu şi material:

 procurorul, care porneşte procesul în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, persoanelor în
vârstă, persoanelor incapabile, unui număr nelimitat de persoane, în interesele statului şi societăţii;
 organele autorităţilor publice, organizaţiile şi persoanele fizice care participă la proces în cazurile prevăzute de
lege în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane.

III grupă – persoanele care contribuie la înfăptuirea justiţiei (auxiliarii). Specific acestor subiecte este lipsa interesului
juridic atît material, cît şi procesual în examinarea şi soluționarea cauzei, iar dacă se va constata cointeresarea lor acestea
se vor abţine de la judecată sau vor fi recuzaţi. Aici intră:
ü reprezentanţii;
ü martorii;
ü experţii şi specialiştii;
ü translatorii și interpreții, etc.
38
135. Definiți obiectul probaţiunii și indicate elementele acestuia.(manual pag.311)

136. Determinați coraportul dintre obiectul probațiunii și faptele probatorii și argumentați importanța lor în
procesul de probație.poza

137. Definiți şi enumerați descrieţi modalităţile de apărare a pârâtului împotriva acţiunii civile.
(manual ppagina 264)

39