UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEOLOGIE PASTORALĂ

Înţelegerea duhovnicească a vieţii şi a

misiunii

STUDENT:
MARIAN TCACIUC

CLUJ-NAPOCA
2018
 În lucrarea Arhiepiscopului Anastasie Yannoulatos, Misiune pe urmele lui Hristos autorul
realizează o fundamentare teologică a obligaţiei de a mărturisi la toate neamurile, și la cei de dincolo de
zidurile lumii creștine. Unul dintre capitolele vizate în această lucrare, reprezintă înţelegerea
duhovnicească a vieţii şi a misiunii.
În primă fază, arhiepiscopul subliniază faptul că sensul, mesajul şi actualitatea adevărurilor legate
de slava lui Dumnezeu sunt mult mai măreţe şi profunde decât oferirea unei atitudini de slăvire, iar
folosirea paralelă a cuvântului „slavă” în aspecte ale vieţii umane, a contribuit la denaturarea sensului
biblic iniţial al lui.

Analiza teologică și biblică

Atanasie explică faptul că deși Dumnezeu este de neînţeles prin ființă, prezenţa Sa devine
perceptibilă în lume, prin manifestarea slavei Sale, iar Omul, în poziţia sa limitată de creatură este în
situaţia de a înţelege doar slava lui Dumnezeu.
De asemenea, aflăm că sfinții părinți au încercat și ei să lămurească punctul critic al necunoașterii
lui Dumnezeu, revelat prin propria Sa iniţiativă. Elementul cheie pe care aceștia au putut să îl distingă a
fost diferența dintre fiinţa şi energiile lui Dumnezeu. Distanţa dintre creatură şi Creator rămâne
nemărginită, iar ceea ce omul este în măsură să primească, este slava lui Dumnezeu. De aceea tot ce
cunoaştem despre despre mesajul evanghelic si tainele lui Dumnezeu, are legătură, cu descoperirea slavei
Lui.
Pe de altă parte, slava lui Dumnezeu, îmbrăţişează lumea așa cum aflăm și din Sfânta Scriptură:
„Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu” (Ps. 19:1), respectiv „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot; plin
este cerul şi pământul de mărirea Lui” (Is. 6:3).
Cu toate acestea, Arhiepiscopului Tiranei amintind de căderea omului, ne spune faptul că între
realitatea slavei lui Dumnezeu şi conştiinţa umană s-a format „o ceaţă poluată” datorată folosirii egoiste a
libertăţii fiinţelor raţionale, așa cum și Apostolul Pavel subliniază în epistola către Romani: „Fiindcă toţi
au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3:23), victime ale propriilor lor iluzii şi nebunii,
oamenii „zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.” (Rom. 1:22).
De asemenea, și descoperirea lui Dumnezeu în toate etapele prezentate de către evangheliști este o
manifestăre a slavei lui Dumnezeu lăsată omului.
Punctul culminant al eshatologiei reprezintă, în opinia autorului, momentul în care slava lui
Dumnezeu se va descoperi în toată strălucirea şi plinătatea ei, când Fiul Omului va veni „în slava Sa”
pentru judecata finală şi împlinirea împărăţiei Sale.
Asumarea şi răspândirea slavei lui Dumnezeu

La fel ca în pilda talantului, autorul prezintă cititorilor faptul că nu e de ajuns doar să primim
slava Lui, ci trebuie să ne asumăm şi să răspândim slava lui Dumnezeu prin două mişcări continue:
proclamarea doxologică a Evangheliei, ca răspuns la descoperirea slavei dumnezeieşti în suflet.
„Chemare” şi „justificare” sunt faze secvenţiale. Finalul rămâne slava, călătoria şi participarea la
slava lui Dumnezeu: „şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe
aceştia i-a şi mărit” (Rom. 8:30). Toate eforturile şi activităţile credincioşilor trebuie relaţionate cu slava
lui Dumnezeu.
Participarea la slava lui Dumnezeu, la care creştinii sunt chemaţi, este un demers general de
transfigurare a existenţei omului, o întreagă reînnoire a ei, prin harul Duhului Sfânt. Iar cei care devin
primitori ai slavei dumnezeieşti, răsfrâng în jur, în continuare, o radiere transfiguratoare, în cadrul larg al
întregii societăţi, „căci cel ce se smereşte pe sine, se va înălţa”. (Lc. 14:11)
Cu toate acestea, această manifestare doxologică trebuie să se răspândească pe întreg pământul așa
cum spune și psalmistul „vestiţi între neamuri slava Lui, între toate popoarele minunile Lui” (Ps. 95:3).
Cei care au fost binecuvântaţi să primească slava lui Dumnezeu, sunt datori, în continuare, să devină
focare ale răspândirii luminii dumnezeieşti căci „aceasta este slăvirea lui Dumnezeu, când căutăm ca
mulţi, în viitor, să se bucure de mântuirea Lui”, așa cum ne spune și Sfântul Ioan Gură de Aur, astfel
suntem chemaţi, să lucrăm pentru reînnoirea tuturor.

Caracterul doxologic al gândirii teologice şi al vieţii liturgice

Conform lui Origen, citat de Arhiepiscopul Anastasie, „chiar şi cel care, în cuvânt de înţelepciune
teologhiseşte, aduce slavă Domnului”. De aceea, reflecţia teologică este în primul rând doxologică, în cea
mai profundă şi mai substanţială exprimare a ei.
În Tradiţia ortodoxă, neliniştea şi interesul faţă de corectitudinea dogmei merge mână în mână şi
se întrepătrunde cu dorinţa după dreapta slăvire a lui Dumnezeu. Părinţii Bisericii evidențiază încercarea
teologică de pătrundere în înţelegerea şi experierea slavei lui Dumnezeu.
Călătoria spre slava lui Dumnezeu, la care se referă autorul, nu e un aspect individual ci se
realizează în Hristos, în Biserică. Din acest motiv, scopul misiunii este întemeierea unei Biserici locale,
care prin săvârşirea Tainelor, şi întreaga ei existenţă doxologică aduce slavă lui Dumnezeu.
Călătoria spre slavă, se realizează în Biserică şi prin Biserică, deoarece așa cum spune și N.
Nissiotis, citat de autor, „Biserica este realitatea tainei slavei lui Dumnezeu, unde are loc creearea noii
vieţi, în comuniune, prin participarea la această slavă”.
 De asemenea, precum anterior am descoperit că fiecare etapă a descoperii lui Dumnezeu,
prezentată de evangheliști este o manifestăre a slavei lui Dumnezeu, la fel și fiecare pasaj al Sfintei
Liturghii și nu numai, ci a tutuor slujbelor bisericești din Biserica Ortodoxă este completată şi încununată
cu o exaltare de slavă, cu anunţarea insistentă şi proclamarea slavei lui Dumnezeu.
O asemănare foare interesantă realizată de episcop este aceea că atunci când cineva urmează să
călătorească într-o ţară şi să trăiască în ea, trebuie să înveţe bine limba ei şi să aibă dispoziţie faţă de
moneda care circulă acolo. Acelaşi lucru e valabil şi în ceea ce priveşte rugăciunea doxologică, asemănată
ca limba veacului ce va să vină, şi în ceea ce priveşte iubirea, care e singura monedă în „împărăţia
cerurilor”.

Trăind iubirea răstignită în smerenie, „din slavă în slavă”

Așa cum autorul amintea și mai devreme, slăvirea lui Dumnezeu se realizează în Hristos, prin
puterea şi suflarea Duhului Sfânt, în Biserică. Bazându-se pe acest concept, arhiepiscopul subliniază faptul
că descoperirea slavei lui Dumnezeu, în Hristos, se realizează în smerenie şi iubire răstignită. Înstrăinaţi
prin setea de publicitate, de mărire de sine, ne problematizăm să înlocuim smerenia cu slava.
Diversele demersuri de exprimare a slavei lui Dumnezeu în lume, imită măsurile umane ale slavei,
și devin „caricaturi, anemice şi chiar periculoase pentru proclamarea Evangheliei slavei lui Dumnezeu”,
căci așa cum spune și evanghelistul Ioan, Iubirea faţă de slava oamenilor stă în opoziţie cu iubirea faţă de
slava lui Dumnezeu (In. 12:43).
Sfântul Grigorie de Nissa spunea că orice creștin trebuie să se schimbe în orice situaţie, spre mai
bine, transfigurându-se „din slavă în slavă”, prin creştere zilnică, pentru a fi întotdeauna mai bine şi
întotdeauna să se desăvârşească şi niciodată să ajungă la capătul desăvârşirii. Fiecare zi a credinciosului
trebuie să fie o călătorie înspre scopul de a fi „împreună slăvit” cu Hristos.

În concluzie vedem că în opinia Arhiepiscopului Anastasie Yannoulatos înţelegerea doxologică a

vieţii şi a misiunii nu înseamnă subevaluarea celorlalte aspecte ale vieţii duhovniceşti, ci cuprinderea şi
includerea lor într-un demers de articulare şi sinteză. Mai mult, slava lui Dumnezeu s-a descoperit în
Hristos, iar noi, suntem chemaţi la manifestarea acestei slave, identificată în terminologia biblică conform
autorului, cu împărăţia lui Dumnezeu.