FIZIOPATOLOGIE

Introducere
 Fiziopatologia
• poate fi definită ca o fiziologie a unei stări de sănătate alterate
• termenul combină cuvântul fiziologie și patologie
o fiziologia (gr. physis= natură, origine; logos= cunoaștere, știință)
se ocupă cu studiul funcțiilor organismului
o patologie ( gr. pathos = boală) – se ocupă cu studiul modificărilor
structurale și funcționale ale celulei, țesuturilor și organelor care
sunt cauzate sau cauzează boala

→ Fiziopatologia se ocupă, nu numai cu modificările

celulare și organice care însoțesc starea de boală, dar și cu
efectele acestor modificări asupra funcțiilor organismului
uman
 Fiziopatologia
• este o ramură a medicinei
• studiază aspectele dinamice ale bolii
• descrie mecanismele care stau la baza:
o modificărilor funcționale cauzate de starea
de boală,
o manifestărilor sub formă de semn, simptom
o modificărilor clinice și paraclinice ale bolii
• Cunoașterea acestor mecanisme este esențială în:
• stabilirea tratamentului adecvat
• ameliorarea simptomelor
• prevenirea efectelor bolii
• profilaxie
 Boala:
• este o stare particulară a organismului, caracterizată prin
perturbarea echilibrului dinamic dintre solicitările
mediului şi răspunsul adaptativ al organismului
• este o tulburare a unui sistem sau a structurii unui organ
printr-un agent etiologic (cunoscut sau necunoscut) care
se manifestă prin anumite semne și simptome și/sau prin
apariția unor alterări anatomice
• aspectele caracteristice bolii includ:
o etiologia
o patogeneză (patogenia)
o modificări morfologice
o manifestări clinice/paraclinice
 caracteristici comune ale
bolilor:
1. Etiologia (cauzalitatea)
o gr. etio: cauză; logos: cunoaștere, știință, învăţătură
o ştiinţa care se ocupă cu studiul cauzelor sau
motivelor apariţiei bolii
o → identifică agenţii cauzali
o cauzele pot fi:
• determinante - fără de care boala nu se poate
produce Ex.: tuberculoza este determinată de
bacilul Koch (mycobacterium tuberculosis)
• favorizante – care favorizeză apariţia bolii
(subnutriţia, contactul cu persoane bolnave etc)
Bolile se produc datorită unor agenţi
patogeni (etiologici)
• exogeni: fizici, chimici, biologici, sociali
• fizici: mecanici,termici, electricitatea, radiaţii,
• chimici: acizi, baze, săruri, substanțe toxice,
medicamente
• biologici: bacterii,virusuri, paraziţi, ciuperci
• sociali: suprasolicitarea, frica, depresia,
incertitudinea profesională, supraalimentaţia,
subnutriţia
• endogeni:
• anomalii genetice
• secundar altor afecţiuni: bolile renale determină
hipertensiune arterială, diabetul → angiopatia
diabetică
Etiologia:

• poate fi cunoscută sau necunoscută

• când este necunoscută se mai numeşte şi
idiopatică (gr. idios: propriu, patos:
suferinţă/boală) sau esenţială (nu face referire la
gravitatea bolii şi nici la cauzele presupuse).
Pentru afecţiuni în care cauza nu este pe deplin
explicată acest termen nu se utilizează
 2. Patogenia (patogeneza)
• gr. patos: suferinţă/boală genezis: naştere, generare
• se referă la mecanismele de apariţe şi evoluţie ale bolii
• = succesiunea de transformări celulare și tisulare care au loc
din momentul primului contact cu un agent etiologic și până la
ultima manifestare a bolii
• etiologia identifică factorul declanșator, pe când patogenia
descrie modul în care decurge procesul patologic
• de multe ori acești termeni se confundă, dar semnificția lor
diferă:
o de exemplu: foarte des este citată ateroscleroza ca fiind etiologia afecțiunilor cardiace
coronariene. În realitate depunerea progresivă de grăsimi pe vasele coronariene,
până la obstruarea acestora, reprezintă patogenia acestei afecțiuni. Etiologia
aterosclerozei ramâne necunoscută
 3. Modificări morfologice
• Morfologia se referă la structura fundamentală sau la
forma celulelor sau țesuturilor
• Modificările morfologice cuprind: atât modificări
macroscopice cât și microscopice ale celulelor și
țesuturilor caracteristice afecțiunii
• Histologia (histos=țesut) este știința care studiază
țesuturile și care pune în evidență aceste modificări
 4. Manifestările clinice/paraclinice
• boala se poate manifesta în diferite moduri
• semnele și simptomele sunt termeni care
descriu modificările structurale și funcționale
care însoțesc boala
• Semiologia (gr. semios: semn) se ocupă cu
studiul simptomelor şi semnelor clinice şi
gruparea acestora în sindroame, de la care
derivă investigarea paraclinică pentru a se
ajunge în final la diagnostic.
 A.Simptome și semne

o Simptom: este semnul subiectiv relatat de bolnav:

• durerea, astenia, greaţa, ameţelile, paresteziile,
pruritul etc.
o Semn: reprezintă modificări obiective decelabile:
• febra, limitarea moblităţii articulare, tumefacţia
articulară, crepitaţiile osoase în caz de fractură,
erupţii cutanate, creşterea numărului de leucocite în
infecţii etc.
• Se împart în:
o clinice
o paraclinice
• Sindromul este o grupare de semne și simptome care
este caracteristică sau specifică anumitei boli
o Sindrom (gr. sin: împreuna; dromos: drum): un
complex de semne clinice asociate care au de obicei
aceeaşi etiologie, dar patogeneză necunoscută şi care
caracterizează o anumită stare patologică
o Ex.: sindrom febril, sindrom Down, sindrom de
deshidratare acută etc.
• Semn sau simptom
patognomonic
o gr.: patos: suferinţă;
gnomos: normativ, decisiv
o este caracteristic sau unic
pentru o anumită boală
o el poate pune diagnosticul
unei boli
o Ex.:
• Petele Koplik-rujeolă
• Semnul Grozovici-Pastia
- scarlatină
 Semne paraclinice

o modificări de
laborator, modificări
microscopice,
radiologice, CT, RMN
etc.
 B. Evoluţia bolii
• acută (zile)
• cronică (luni, ani)
• în pusee (se succed perioade de evoluţie favorabilă cu
perioade de agravare= exacerbări)
• cu recidivă (după o vindecare aparentă bola reapare)
• remisiunea (evoluţia spre vindecare a unei boli cu atenuarea
simptomatologiei clinice)
• unele afecţiuni se vindecă spontan sau sub tratament. Altele
nu sunt curabile. Iar unele pot lăsa sechele (ex. inflamaţia
unui ţesut poate determina leziuni cicatriceale) - lat. reparatio
• vindecarea completă: restitutio ad integrum (lat. revenirea la
starea de integritate - normală)
C. Complicaţiile bolii
• sunt procese patologice noi sau separate care apar secundar
modificărilor induse de afecţiunea iniţială (primară) sau de
tratamentul aplicat
• sunt ”extensii” posibile ale bolii sau ale tratamentului bolii
o Ex.:
• coxartroza apărută după o luxaţie congenitală de şold,
fracturile din osteoporoză, insuficienţa respiratorie din
scolizele grave
• diabetul, ulcerul gastric, osteoporoza în urma corticoterapiei
D. Sechelele
• reprezintă leziuni sau distrugeri tisulare care urmează sau sunt
determinate de o stare de boală
Celula. Adaptarea celulară. Necroza
și apoptoza celulară
 Celula
• Corpul uman este format dintr-o multitudine de celule
• Celula este cea mai mică unitatea componentă a
corpului uman care este capabilă să îndeplinească
funcțiile de bază ale organismului: metabolism,
mobilitate, reproducere și funcția genetică (ereditară)
• Fiind unitatea de bază a vieții, celula este și unitatea de
bază a bolii
• Celula face permanente ajustări, ca răspuns la
modificările constante ale mediului, pentru a menține
hoeostazia funcțională a organismului
Leziunile celulare.
Adaptarea celulară
 Leziunile celulare
Lezarea sau moartea celulelor se poate produce printr-o
serie de factori care pot fi grupați în câteva categorii:
1. lipsa de oxigen (hipoxia) sau de alți nutrienți importanți
– celulele sunt în mod special dependente de un aport
constant de oxigen deoarece el constituie sursa de energie
necesară reacțiilor chimice oxidative care mențin
integritatea celulei și a componentelor sale
2. factori fizici (mecanici, termici, radiații etc.) – care:
• distrug celula sau
• distrug relațiile spațiale normale dintre organitele
celulare sau
• lezează integritatea structurală a unui sau mai multor
tipuri de organite celulare.
→acești factori mecanici sau termici sunt cauză
importantă de boală.
3. agenți infecțioși – bacterii, virusuri, fungi, paraziți –
afecteză în mod specific celula gazdă
4. factori chimici – toxice, medicamente, etc., dar și
substanțe edogene care se acumulează sau acționează
asupra celulei (”erori” genetice)
5. defecte genetice – pot afecta metabolismul celular sau
determină anumite malformații
6. dezechilibre nutrționale – sub- sau supraalimentația
determină lezări sau modificări celulare
7. reacțiile imunologice – de ex.: reacțiile de
hipersensibilitate
• Când acționează unul din agenții lezionali menționați,
primul și cel mai important efect este cel biochimic. Se
produce o modificare a uneia sau mai multor reacții
metabolice intracelulare. Ele pot sau nu să inducă
modificări morfologice ale celulei agresate
• Nu toate agresiunile sunt urmate de o modificare
biochimică intracelulară, deoarece există variate
mecanisme de adaptare la diferitele agresiuni. De
exemplu, o celulă musculară supusă unuei solicitări
anormale își crește forța prin mărirea volumului, adică
prin hipertrofie
Tipuri de modificări celulare
adaptative:
1. modificări ale numărului
2. modificarea dimensiunilor
3. acumularea intracelulară normală sau anormală
de substanțe
1. Modificări ale numărului de celule

(hiperplazia, aplazia)
a) Hiperplazia = creșterea numărului de celule (sub acțiune
hormonală sau prin creșterea necesităților)
Tipuri de hiperplazie:
- fiziologică, de exemplu:
o în perioada de pubertate (apariția caracterelor sexuale
secundare)
o proliferarea epiteliului mamar în sarcină
- compensatorie:
o vindecarea plăgilor
o regenerarea țesutului distrus, în țesuturile capabile de
regenerare (ex.: după reducerea țesutului hepatic prin boală sau
chirurgical)
- patologică:
o mărirea glandei tiroide sub acțiunea hipersecreției de TSH
hipofizar
 b) Aplazia = scăderea numărului de celule
- fiziologică: scăderea numărului de leucocite de la vârsta
de nou născut până la maturitate:
(18.000 → 4.000-10. 000)
- patologică: aplazia medulară (scăderea numărului de
celule stem* și în consecință scăderea numărului de
globule albe, roșii și de trombocite)

*Celulele stem sunt celule nediferențiate care se pot diferenția și care, prin
diviziune (mitoză), pot forma alte celule stem
 2. Modificarea dimensiunilor celulelor
(hipertrofia, atrofia, metaplazia, displazia)
a) Hipertrofia= creșterea dimensiunilor celulei
- fiziologică:
o hipertrofia musculară prin antrenament
o hipertrofia cardiacă la sportivi, care necesită un debit
cardiac crescut
o * mușchii scheletici și miocardul își cresc volumul doar prin hipertrofie, nu
și prin hiperplazie
o hipertrofia uterină în sarcină
o * uterul crește atât prin hiperplazie cât și prin hipertrofie
- patologică:
o hipertrofia cardiacă din hipertensiunea arterială
b) Atrofia = scăderea dimensiunilor celulei
o cauze multiple: prin neutilizare (atrofia de imobilizare), scăderea
aprovizionării cu sânge, denervare, nutriție inadecvată, lipsa
stimulării hormonale etc.
- fiziologică:
o atrofia uterină după sarcină și la menopauză
o atrofia musculară care însoțește procesul de îmbătrânire
- patologică:
o atrofia musculară post imobilizare
o atrofia musculară din amiotrofiile musculare, paralizii (denervare)
• * atrofia nu înseamnă moarte celulară, deoarece celulele
pot fi reactivate cu excepția celulelor permanente, cum
sunt neuronii (ex.: atrofia cerebrală este definitivă)
 c) Metaplazia = transformarea reversibilă a unui tip de
celule în altul, care este mai potrivit mediului ostil în care
trebuie să activeze (substituție adaptativă). Pericolul
constă în faptul că aceste celule se pot transforma cu
timpul în celule canceroase
o modificarea epiteliului vezicii urinare din epiteliu de
tranziție în unul pavimentos sub acțiunea calculilor
o modificarea epiteliului esofagului în cazul refluxului
gastroesofagian (din epiteliu scoamos în cilindric –
esofagul Barett - care este o stare precanceroasă)
o modificarea epiteliului ciliat al căilor respiratorii în unul
pavimentos stratificat la fumători
d) Displazia = apariția unor celule atipice ca răspuns la un
stimul iritant cronic
- nu este un proces adaptativ în adevăratul sens al cuvântului,
deoarece nu deservește vreunei funcții specifice
- este totuși un proces controlat de reproducere celulară, dar
care se poate transforma în unul necontrolat, malign (cancer)
- este caracterizat printr-o completă distrugere a arhitecturii
celulare normale, atât în ceea ce privește forma cât și
dimensiunea
- celulele epiteliale suferă cel mai frecvent astfel de
transformări, de exemplu: epiteliul bronșic sau cel cervical
uterin
Modificările adaptative ale celulei
3. Acumularea intracelulară normală
sau anormală de substanțe

• Acumularea intracelulară de substanțe rezultă, de obicei, din

modificări ale mediului sau din incapacitatea celulei de a
procesa substanțe pe care nu le poate metaboliza
• Aceste substanțe se acumulează în citoplasmă determinând
transformări precum:
o hipertrofie celulară
o acumulare de lipide
o depozitarea de glicogen
o calcificări (precipitarea calciului în inflamația cronică) etc.
 Necroza celulară
• Atunci când factorii lezionali sunt de intensitate mare sau
dacă ei acționează pe timp îndelungat, capacitatea de
adaptare celulară este depășită. La un moment dat
procesele devin ireversibile iar celula moare.
• Moartea celulară localizată poartă denumirea de
necroză
• Toate celulele conțin o varietate de enzime care sunt
eliberate după moartea celulară și care încep dizolvarea
componentelor celulare. Țesutul sănătos din jurul
focarului de necroză reacționeză printr-un răspuns
inflamator acut, în cadrul căruia sunt trimise leucocitele
care vor fagocita celulele necrozate
• Cauzele necrozei sunt aceleași ca și cele care induc
modificările adaptative
 Clasificarea leziunilor
celulare:
• Leziunile celulare pot fi reversibile sau pot progresa spre
modificări ireversibile, letale.
• Leziuni reversibile = leziuni care pot fi înlăturate când
stimulul sau cauza care le-a determinat încetează să mai
acționeze. De exemplu:
o Ischemia – reprezintă un deficit circulator local prin
micșorarea afluxului de sânge arterial in țesutul
respectiv. Acest deficit poate fi reversibil, situație în
care țesutul își revine la normal, dar poate progresa
inducând infarctizarea zonei (necroză). Această
situație apare de exemplu în ateroscleroza
• Un exemplu clasic de ischemie este angina
pectorală
Leziuni ireversibile – exemple:
o infarctizarea
o necroza
• a. Infarctizarea:
o este o necroză localizată determinată de
întreruperea afluxului de sânge într-un anumit
teritoriu printr-un trombus sau embolie
o se mai numește necroză ischemică (este o
necroză ”de coagulare”)
o ex.: infarctul de miocard
b. Necroza:
= moartea celulară sau tisulară însoțită de modificări celulare
structurale. Pe baza acestor modificări se distinge:
o Necroza de coagulare este determinată de o oprire a circulaţiei
sanguine; celula își păstrează aspectul arhitectural mai mult
timp, dar se produce o distrugere a nucleului (infarct miocardic,
arsură). Apare în organe solide cu circulaţie vasculară terminală.
o Necroza de lichefiere (colicvaţie) apare în ţesuturi bogate în apă
şi lipide (creier, măduva spinării).
• în infarctul cerebral, ţesuturile devin moi şi formează un chist
plin cu un lichid tulbure (neuroni distruși de enzimele
lizozomale eliberate), dezorganizând arhitectura tisulară
normală
• abcesul din infecția bacteriană
o Necroza cazeoasă este o combinație de necroză de coagulare și
lichefiere, caracteristică tuberculozei. Se formează o materie
moale, friabilă în zona centrală (cazeoasă = de consistența
brânzei) care este înconjurată la periferie de o substanță
grunjoasă albă sau cenuşie, sfărâmicioasă.
Necroză ischemică (infarctul de miocard)
Progresia necrozei miocardice în infarctul de

miocard
Miocard normal Necroză de coagulare

(infarct miocardic)
 Forme particulare de
necroză:
Gangrena = este o necroză de coagulare care apare prin:
o sistarea afluxului de sânge
o ± suprainfecție bacteriană
• dacă necroza apare la extremități (mână, picior) nefiind
însoțită de infecție este vorba de o gangrenă uscată
(țesuturile par uscate, roșu-violacee până la negre)
• dacă necroza se suprainfectează apare o gangrenă
umedă
• gangrena organelor interne este o necroză umedă
o ex.: gangrenă intestinală în caz de hernie cu intestin
încarcerat/strangulat sau apendicita gangrenoasă
etc.
Gangrenă uscată
Gangrenă umedă
 Apoptoza (moartea celulară
programată)
• gr.:apo = departe; ptosis = cădere
• Spre deosebire de necroză apoptoza este o moarte
celulară programată. Ea este înscrisă genetic și este
specifică organismelor pluricelulare.
• Apoptoza are rolul de a:
o adapta țesuturile la necesități
o de a elimina celulele embrionare din viața
intrauterină, de a modula creșterea și dimensiunea
țesutului, fiind opusul mitozei
o de a îndepărta celulele cu potențial nociv (celule
canceroase, celule infectate cu virusuri, celule
imunologice care acționează înpotriva propriilor
structuri etc.)
• apoptoza este declanșată de o multitudine de
factori:
- TNF-α – factorul de necroză tumorală (tumor
necrosis factor) – o proteină (citokină) implicată în inflamație, produsă de
macrofage, leucocite etc., rol în controlul celuleror imune, induce febra, apoptoza,
distrugerea celulelor tumorale, inhiba replicarea virală etc.

- glucocortcoizi
- medicamente citotoxice
- absența factorilor de creștere (GF) – citokine implicate în
procesele imune, embriogeneză, comunicare intercelulară etc. Induc creșterea,
diferențierea, proliferarea celulară
 Apoptoza patologică:
1. Apoptoza accelerată
• Poate fi declanșată de:
o ischemie
o substanțe toxice
o inflamație (infecție, boli autoimune) etc.
• Are loc o distrugere inadecvată a unor celule esențiale cu apariția unor
insuficiențe de organe. Consecințele posibile sunt:
o diabetul (prin distrugerea celulelor B din pancreas)
o rejetul de transplant
o degenerarea neuronilor (boala Parkinson, Alzheimer, tetraplegie,
scleroza multiplă etc.)
o insuficiență hepatică
o distrugerea celulelor eritropoietice (anemie aplastică)
o imunodeficiența din infecția HIV
2. Apoptoza diminuată:
• Cauze:
o tulburări endocrine, genetice, infecții virale
• Consecințe:
o celulele care scapă de apoptoză se pot
transforma în celule tumorale
o cauze de boli autoimune (prin exces de celule
imunocompetente)
o afectează dezvoltarea embrionară
(malformații: ex.: sindactilie)
Necroza - apoptoza