FACULTATEA DE CHIMIE APLICATĂ

ȘI ȘTIINȚA MATERIALELOR

APLICAȚII ALE CHIMIEI ÎN EXPERTIZE JURIDICE

-ANUL I-

CAUCIUCUL NATURAL

BUCURESTI
2017
 Introducere

Cauciucul este un termen ce definește polimere elastice din gumă. Acesta poate fi de
origine naturală sau sintetic, obținut din izopren.. Utilizarea principală a cauciucului sintetic
este pentru fabricarea anvelopelor sau ca înlocuitor al cauciucului natural care se obține din
latexul produs de arborele de cauciuc.
Primele informatii despre cauciuc au aparut inca din anul 1496. Astfel, istoriograful
Antonio de Herrera arata cum a observat Cristofor Columb ca bastinasii din insula Haiti se
jucau cu mingi confectionate dintr-un material al carui nume insemna “rasina elastica” (sau,
in argou indian, “cauchio” inseamna “lacrimi de arbore”).
Un veritabil descoperitor al cauciucului a fost insa omul de stiinta si exploratorul
Charles Marie de La Condamine care a calatorit intre anii 1735-1737 in Ecuador, Peru si
Brazilia. Aici el a observat cum bastinasii din Valea Amazonului isi impermeabilizau
imbracamintea prin inmuiere in sucul laptos al unui arbore si expunere apoi pentru uscare la
soare. In lumea veche, cauciucul a devenit o marfa cautata de populatie abia dupa ce s-a
observat posibilitatea de a-l dizolva in anumiti solventi pentru a prepara un clei util in diferite
scopuri si dupa ce chimistul englez Priesteley a observat, in 1770, ca o hartie scrisa cu
creionul si frecata cu o bucata de cauciuc devine curata.
Prelucrarea la scara industriala a cauciucului a inceput insa in prima jumatate a
secolului XIX, o data cu descoperirea metodei de plastifiere pe valt (1826) si a procedeului de
vulcanizare descoperit de chimistul american Charles Goodyear, care in 1839 descopera si
efectul sulfului asupra cauciucului natural.

Cauciucul natural este o substanţă care

se găseşte în sucul lăptos (latex) aflat în tulpina
unor arbori tropicali, cum este hevea (Hevea
braziliensis). Principalele familii de plante care
produc latex sunt:euforibacee, moracee,
apocinacee, compozee, etc.

Întreaga producţie mondială de cauciuc natural se obţine din plantaţiile de arbori de

cauciuc, ce ocupă aproximativ 5,9 mil ha, situate într-o zonă ce nu depăşeşte 15° faţă de
ecuator; 92% provine din ţările Asiei, 7% din Africa şi 2% din America de Sud.
 Obținerea cauciucului natural

Pentru a obţine latexul, coaja

arborelui de cauciuc este crestată, iar
latexul se scurge în vase de colectare
fixate pe arbore sub tăietură. Latexul
iese din tăietură şi este adunat într-
un recipient mic. Întreaga cantitate
de latex obţinută la fiecare bandă
este de 30 ml. Mai apoi, o fâşie
îngustă de scoarţă este luată de la
baza copacului pentru a se reface tăietura originală în fiecare zi. Producţia anuală poate atinge
1.200 kg la un ha de plantaţie, uneori chiar mai mult.
Latexul este un sistem dispers coloidal, întocmai ca o emulsie. În compoziţia
latexului, cauciucul are o pondere de 32-41%, iar apa 50-56% . Amestecul mai conţine
proteine (2-2,8%), răşini (cca. 3%), zaharide şi substanţe minerale: (cenuşă). Latexul tinde să
coaguleze spontan, proces ce poate avea loc în timpul recoltării, transportului sau stocării .
Fenomenul este rezultatul unor procese biochimice ce determină schimbarea pH-ului(mediul
devine acid). Din acest punct de vedere, există procedee de conservare a latexului şi respectiv
de coagulare a acestuia. Ca stabilizatori ai latexului se utilizează baze (hidroxid de sodiu,
soluţie de amoniac), astfel încât pH-ul să fie mai mare de 4,8. Pentru coagulare se folosesc
acizi sau alţi electroliţi. Coagularea constă în agitarea în vase mari a latexului cu diverşi
electroliţi, eventual efectuându-se şi răcirea până la -15  C pentru a grăbi procesul. O altă
posibilitate este separarea cauciucului printr-un procedeu electric(electroforeza).
Cel mai răspândit procedeu constă în diluarea latexului până la un conţinut de 12-20%
cauciuc, urmată de coagularea în prezenţa acidului formic (0,5%) sau acetic (1-1,2%).
Cauciucul coagulat este supus unor prelucrări fizico-chimice ulterioare, obţinându-se în
principal două sortimente: crepul şi foile afumate.
 Structura cauciucului natural

Cauciucul este o hibdrocarbură nesaturată polimerizată, cu formula brută (C5 H 8 ) n , în

care n are o valoare foarte mare. El este un produs de polimerizare a izoprenului, adică un
poliizopren:

CH 3 CH 3 CH 3

… –– CH 2 –– C = CH––CH 2 –– CH 2 ––C = CH–– CH 2 –– CH 2 –– C = CH –– CH 2 –– …

rest de izopren
C5 H8

Cauciucul natural nu este un produs unitar, ci un amestec polimer- omolog de

hidrocarburi cu masă moleculară foarte mare. La cauciucul de Hevea, masele moleculare sunt
cuprinse între 50 000 şi 3 000 000.
Macromoleculele de cauciuc conţin duble legături C = C. La toate aceste duble
legături, configuraţiile sunt cis.

Proprietăți fizice ale cauciucului natural

Cauciucul poate exista în patru stări de agregare:

 stare cristalizată
 stare amorfă solidă
 stare elastică
 stare plastică.
Primele două sunt stări solide şi rigide, caracterizate printr-o imobilitate a
macromoleculelor. Starea plastică este aceea a unui lichid cu un grad de vâscozitate foarte
ridicat, iar starea elastică, deosebit de interesantă din punct de vedere practic, este o stare
intermediară între starea amorfă şi starea plastică, fapt care se datorează flexibilităţii mari a
macromoleculelor.
 Cauciucul în stare brută este gălbui, semiopac şi elastic. Menţinut la o temperatură
scăzută (sub +10  C), el devine albicios, opac şi neelastic. Această transformare este datorită
unei cristalizări parţiale a cauciucului. Încălzit, el îşi recapătă proprietăţile iniţiale (amorf şi
elastic).

Elasticitatea este cea mai importantă proprietate

a cauciucului, care îi permite acestuia să se alungească
de 7-8 ori sub acţiunea unei forţe exterioare, relativ
slabe; el revine la dimensiunile iniţiale când forţa nu se
mai aplică. Cauza elasticităţii cauciucului este forma
încolăcită pe care o au macromoleculele în stare
normală; dacă se îndepărtează forţa mecanică
exterioară care menţine întins cauciucul, respectiv
moleculele sale, acestea se strâng din nou, reluând
forma lor încolăcită, care este mai stabilă.

Solubilitatea: este stabil la apa (absorbtia in 24h la 20°C este 1%; la 70°C – 3,5%).
Cauciucul este solubil în hidrocarburi (benzen, benzină, terebentină) şi în compuşi halogenaţi
(cloroform), nu însă în dizolvanţi polari (alcool, acetonă).
La temperatură ridicată, cauciucul devine plastic şi lipicios.
Expus mai mult timp la aer, cauciucul devine lipicios şi pierde din elasticitate. Pentru a
împiedica acest fenomen (datorat unei autooxidări), se adaugă anumite substanţe în masa de
cauciuc brut, numite antioxidanţi.

Proprietăți chimice ale cauciucului natural

Datorită unei duble legături în fiecare rest de izopren, cauciucul poate da reacţii de
adiţie. Astfel, prin hidrogenare catalitică rezultă hidrocauciucul, (C 5 H 10 ) n , care are caracter
saturat, datorită ruperii unei legături π din legătura dublă.
Dintre reacţiile chimice ale cauciucului, cea mai importantă este reacţia cu sulful. Ea
constituie partea importantă a procesului de prelucrarea a cauciucului: vulcanizarea. Pentru
aceasta, cauciucul se încălzeşte la 130-140  C cu un adaos mic de sulf (1-5%), care se
adiţionează la dublele legături ale catenei, ceea ce duce la o cuplare între molecule, prin punţi
de sulf.
CH 3 CH 3
│ │
–– CH 2 –– C –– CH –– CH 2 –– CH 2 –– C –– CH –– CH 2 ––
│ │
S S
│ │
–– CH 2 –– C –– CH –– CH 2 –– CH 2 –– C –– CH –– CH 2 ––
│ │
CH 3 CH 3

Prin vulcanizare, solubilitatea cauciucului în unii dizolvanţi se reduce, iar plasticitatea

dispare aproape complet (cauciucul vulcanizat nu se mai înmoaie la cald, iar rezistenţa la
rupere este mărită); din stare termoplastică, cauciucul trece într-o stare foarte elastică.

Aplicații

Cauciucul natural este folosit atare ca polimer sau sub forma de amestec cu cauciucul
sintetic. Dezavantajul cauciucului natural este ca se poate descompune daca ajunge în contact
cu lumina solara (razele UV) sau cu lipidele. Proprietatile valoroase ale cauciucului natural
vulcanizat asociate cu buna comportare in variate moduri de prelucrare, deschid posibilitati
mari de utilizare.
Principalul domeniu este industria pneurilor.

De asemenea este utilizat in fabricarea de curele de transmisie, furtunuri, amortizoare,

garnituri etc. In industria cablurilor se utilizeaza in realizarea unei game largi de acoperiri
protectoare antierozive si anticorozive, in realizarea de valturi cauciucate, in fabricarea de
produse expandate, ebonite, precum si numeroase compozitii adezive.
Un domeniu larg de aplicare pentru cauciucul natural se afla in productia bunurilor de
consum (incaltamine, jucarii, mingi), in produse sanitare si farmaceutice, in repere destinate
sa vina contact cu produsele alimentare.