Tabula Re

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 6

OPINIA LOCUITORILOR ORAŞULUI PETRILA PRIVIND

ACTIVITATEA EXECUTIVULUI PRIMĂRIEI

În perioada 1-8.05.2007, societatea Aderenta Company a realizat un sondaj


de opinie privind percepţia cetăţenilor din oraşul Petrila asupra activităţii desfăşurate
de către edilii primăriei din Petrila. Studiul de faţă şi-a propus, pe lângă problemele
de reprezentare politică, să contureze un tablou al obligaţiilor pe care ar trebui să le
îndeplinească conducerea primăriei.
Studiul a fost realizat prin intermediul unui eşantion reprezentativ de 60 de
persoane, eşantion care a urmat în linii mari structura populatiei dupa criteriul
pregatirii profesionale, sex si varsta, în acelaşi timp cercetarea vizând şi cele mai
importante zone ale localităţii. Subiecţii eşantionului au avut o vârstă cuprinsă între
18 şi 75 de ani, făcând parte din toate sferele sociale şi economice şi fiind în proporţie
de 53,3% bărbaţi şi 46,7% femei.

Acestia au fost intervievati cu ajutorul unui chestionar ce a cuprins un numar


de 11 de întrebări, vizand aspecte din sfera politică a oraşului Petrila.
In urma prelucrarii primei intrebari, şi anume „Cine credeţi că ar trebui să se
implice mai mult pentru ca dumneavoastră să aveţi o viaţă mai bună”, rezultatele
obţinute au fost următoarele: 41,7% dintre cetăţeni au considerat în mod prioritar că
factorul care ar trebui să se implice cel mai mult pentru rezolvarea problemelor lor
este „conducerea ţării”. Aproximativ o treime (31,7%) dintre persoanele chestionate
au considerat că cea care ar trebui să se implice pentru rezolvarea unor probleme
stringente ale vieţii personale a indivizilor este administraţia locală şi primarul.
Aceasta, în timp ce „Uniunea Europeană” şi „Organizaţiile Neguvernamentale” ocupă
un credit foarte scăzut în ochii celor mai mulţi dintre locuitorii Petrilei. Aceasta chiar
în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. Aceasta în condiţiile în care
prima din cele două entităţi menţionate nu a fost deloc luată în considerare, în timp
cea de-a doua doar în proporţie de 3,3% dintre respondenţi. Răspunsurile la această
întrebare dau o coloratură negativă percepţiei cetăţeneşti faţă de capacitatea de
schimbare în bine ce s-ar putea ivi după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană.
De asemenea, procentajul mai scăzut de numai 23,3% care consideră că noi înşine
putem fi cei care trebuie să acţionăm pentru îmbunătăţirea vieţii noastre, corelat cu
procentajele mai crescute de 41,7%, respectiv 31,7%, care consideră că singura reţetă
pentru schimbarea în bine se află în mâinile conducerii ţării şi a administraţiei locale,
întăresc încă o dată opinia devenită mit a raportării românului mai degrabă la puterile
politice centrale şi locale decât la propria capacitate de a-şi îmbunătăţi viaţa. Opinia
majorităţii că doar conducerea centrală şi locală poate face ceva semnificativ pentru
îmbunătăţirea vieţii personale a locuitorilor poate fi şi o expresie a unui fapt obiectiv
din realitatea politică românească, acela că deciziile importante se iau întotdeauna de
către autorităţile politice fără a se ţine cont foarte mult de părerea cetăţeanului de
rând.

Întrebarea numărul 2 poate fi considerată deosebit de importantă pentru


activitatea viitoare a edililor Petrilei, aceasta deoarece ea vizează problemele
prioritare care trebuie avute în vedere de către primărie, dintre care unele sunt chiar
stringente pentru locuitorii acestei urbe. La această întrebare li se solicita subiecţilor
să numească problemele spre care edilii localităţii ar trebui să-şi îndrepte atenţia spre
viitor. Aşa cum era de aşteptat, după disponibilizările masive din minerit şi datorită
numărului mare de persoane fără ocupaţie sau cu ajutor de şomaj, dar şi a celor cu
salarii mici, cei mai mulţi dintre cetăţeni au considerat că problema prioritară pentru
viitor ar trebui să fie cea a creării unor noi locuri de muncă. Astfel, 68,3% dintre
cetăţeni au fost de părere că problema prioritară pentru locuitorii oraşului Petrila, în
viitor, ar fi „crearea unor noi locuri de muncă”, pe planul doi, dar la o distanţă
considerabilă faţă de prima alegere, cu un procent de 11,7% aflându-se preocuparea
pentru gospodărirea oraşului. Dezvoltarea turismului se găseşte pe locul trei, cu un
procent de 10%, probabil datorită faptului că în oraşul Petrila nu există o
infrastructură pentru dezvoltarea turismului şi nici o tendinţă în acest sens. Totuşi,
preocupaţi de acest aspect sunt locuitorii din zona rurală, intenţionând să-şi
transforme ”domeniile” în pensiuni agroturistice. Procente mai mici dintre cei
chestionaţi au optat pentru alte variante de răspuns, aşa cum observăm în figura 3.

La întrebarea nr. 3, intervievatii au avut posibilitatea sa-si exprime aprecierile


privind increderea pe care o acorda partidelor politice actuale din oraşul Petrila.
Astfel, PSD s-a detaşat faţă de celelalte partide cu un procent de 35%, fiind urmat la
o oarecare distanţă de PD cu un procent de 23,3%. Acest lucru ar putea fi explicat
gandindu-ne la schimbările politice survenite în ultima lună pe plan naţional. Partidul
Noua Generatie se situeaza la o distanta foarte apropiata de Partidul România Mare,
in timp ce PLD a obtinut un „vot” mai putin favorabil din partea cetatenilor. Celelalte
partide nici măcar nu au fost menţionate de respondenţi (P.N.L, P.C., U.D.M.R. etc.)

Întrebarea numărul patru este are un caracter semnificativ privind tema


studiului de fata, referindu-se la preferintele cetatenilor pentru un potential primar al
oraşului Petrila: „Daca mâine ar fi alegeri locale, pe cine aţi alege ca primar al
oraşului Petrila?”. Cu un procent majoritar de 63,3%, actualul primar se situează în
topul preferinţelor cetăţenilor din Petrila, în eventualitatea unor viitoare alegeri pentru
funcţia pe care o ocupă în prezent. Aceasta situaţie denotă că primarul este foarte bine
perceput de către locuitorii Petrilei, ceea ce ne-o dovedeşte şi întrebarea nr.5. Un
procent destul de scăzut al populaţiei chestionate (6,7%) şi-au exprimat preferinţa
pentru actualul viceprimar, deşi şi activitatea acestuia este percepută favorabil de
către cetăţeni. Aproximativ o treime din populaţie (30%) este indecisă în ceea ce
priveşte acordarea votului unei anumite personalităţi politice.
Întrebarea numărul cinci este una dintre întrebările de bază ale chestionarului,
referindu-se la prestaţia primarul de la alegerile locale până în prezent. Şi în acest caz
opinia petrilenilor este favorabilă actualului primar al localităţii, aceasta mai ales
dacă ne gândim la faptul că, de obicei, la câţiva ani de la începerea mandatului
imaginea edililor începe să se erodeze. Prestaţia primarului este considerată ca fiind
foarte bună şi bună de mai mult de jumătate din cetăţenii chestionaţi (61,7%), iar
31,7% apreciează activitatea primarului ca fiind satisfăcătoare. Doar 6,6%dintre
respondenţi au o opinie negativă faţă de activitatea acestuia. Astfel, cu un scor de
două treimi în favoarea sa, actualul primar poate să se considere destul de bine
reprezentat printre electorii săi dar şi să fie mulţumit de roadele activităţii sale de la
alegere şi până în prezent, opinia cetăţenilor constituind totodată şi un barometru
activ al activităţii şi realizărilor primarului şi nu doar o instanţă subiectivă de
apreciere fără suport în realitate.

Corelaţia dintre vârsta celor chestionaţi şi aprecierile lor privind activitatea


primarului a scos în evidenţă aspecte oarecum semnificative, în sensul că populaţia
tânără au apreciat mult mai favorabil prestaţia primarului, decât cei trecuţi de 56 ani,
aceştia dovedindu-se a fi cei mai critici. Distribuţia răspunsurilor se poate observa în
tabelul de mai jos:

Corelatia dintre varsta si aprecierile privind prestatia primarului

aprecierile privind prestatia primarului


foarte foarte
buna buna satisfacatoare proasta proasta Total
varsta 18-25 abs. 2 7 2 1 12
% 16,7% 58,3% 16,7% 8,3% 100,0%
26-35 abs. 3 3 5 1 12
% 25,0% 25,0% 41,7% 8,3% 100,0%
36-45 abs. 4 6 2 1 13
% 30,8% 46,2% 15,4% 7,7% 100,0%
46-55 abs. 2 5 6 13
% 15,4% 38,5% 46,2% 100,0%
peste 56 abs. 1 4 4 1 10
% 10,0% 40,0% 40,0% 10,0% 100,0%
Total abs. 12 25 19 2 2 60
% 20,0% 41,7% 31,7% 3,3% 3,3% 100,0%
Întrebarea 6 este legată de prestaţia viceprimarului de la alegerile locale
până în prezent. Deşi acesta se situează la o oarecare diferenţă faţă de primar în topul
preferinţelor electorilor, şi prestaţia acestuia este conotată pozitiv de către cetăţenii
Petrilei, aşa cum rezultă şi din diagrama Figurii 6. Un procent nesemnificativ de 5%
dintre electori consideră prestaţia viceprimarului ca fiind foarte proastă, iar 11,7% au
afirmat că această prestaţia este proastă. Un număr mare dintre electori 31,7% o văd
ca satisfăcătoare, iar restul o conotează în mod pozitiv, 40% considerând-o bună şi
11,7% ca fiind foarte bună. Deci, cu un procentaj de 51,7% în favoarea sa şi prestaţia
viceprimarului este conotată pozitiv de către concitadinii săi.

Concluzia întregului studiu asupra localităţii Petrila denotă faptul că actualii


edili ai localităţii sunt relativ bine apreciaţi de către cetăţenii oraşului, respectiv
primarul şi viceprimarul. Dintre problemele cu substrat economic, două au reieşit cu
pregnanţă în evidenţă: este vorba de necesitatea creării de noi locuri de muncă şi
rezolvarea problemelor sociale în general. Printre alte probleme menţionate de
cetăţeni au fost şi cele legate de: gospodărirea oraşului, dezvoltarea turismului şi
realizarea de investiţii.

S-ar putea să vă placă și