Marile ideologii ale secolului 19

Secolul al XIX-lea in Europa poate fi considerat un secol al revolutiilor. Fie ca au fost

revolutii sociale sau nationale, industriale sau culturale ele au ca rezultat modernizarea
statelor europene. In acelasi timp, secolul al XIX-lea a fost secolul in care s-au cristalizat noi
ideologii cu o contributie marcanta la schimbarile majore pe care le cunoaste Europa in
secolul al XIX-lea, cu prelungire si in secolul urmator. Societatea europeana a cunoscut in
secolul al XIX-lea transformari fundamentale in domeniile cultural, economic, politic si social
prin comparatie cu Vechiul Regim. Aceste transformari poarta generic numele de
modernizare. Procesul modernizarii s-a manifestat in viata culturala si sociala a europenilor
prin extinderea instructiei scolare, in consecinta prin alfabetizare, prin crearea unei culturi
omogene, care sa fie liantul societatii de masa ce isi facuse aparitia in urma exploziei
demografice si a urbanizarii. Explozia demografica, urbanizarea si societatea de masa au fost
expresia in plan social a modernizarii economice si politice europene din veacul al XIX-lea,
care s-a manifestat prin revolutia industriala, respectiv prin afirmarea unor noi ideologii. Unele
dintre cele mai importante ideologii sunt : liberalismul, conservatorismul, nationalismul.
Conservatorismul. Nascut ca o critica a violentei Revolutiei Franceze, a
rationalismului ei intensificat care inventa o societate artificiala, conservatorismul secolului
al XIX-lea a fost o ideologie a moderatiei, ce nu ignora experienta timpurilor trecute si
traditia politica ori culturala. Din aceasta perspectiva, conservatorii sustineau ca
modernizarea societatii nu se putea realiza prin schimbarea brusca, necontrolata a
institutiilor existente, validate in timp, ci printr-un reformism lent, progresiv, care sa fie initiat
si condus de autoritatile politice legitime. Asadar, din punctul de vedere al
conservatorismului politic, progresul (notiune inseparabila de cea a modernizarii), nu era un
proces infinit, continuu, ci unul gradual si atent contextualizat. In ultimele doua secole
termenul de conservatorism a fost folosit mai mult in sensul de opozitie fata de
progres. Ideologia conservatoare a aparut ca o reactie la schimbarile provocate de revolutia
franceza, dar si fata de liberalism pe care il considera a fi o conceptie revolutionara. Esenta
acestei ideologii se afla in dictonul contelui Falkland care spunea: "atunci cand nu este
necesar sa schimbi ceva, este necesar sa nu schimbi nimic".

Cel care a fundamentat ideologia conservatoare a fost englezul Edmund Burke. In

lucrarea "Reflectii pe marginea revolutiei din Franta" arata ca a distruge o veche ordine sociala
pentru a o inlocui cu alta duce la o inutila varsare de sange si la despotism. Numai statul poate
garanta libertatea oamenilor. In afara statului nu poate exista nici libertate si nici drepturi.
Conservatorii resping conceptul burghez de egalitate. Oamenii sunt prin natura lor intima
inegali. Nu se opun reformelor, dar doresc sa amelioreze o situatie si nu sa o schimbe, fiind
preocupati de continuitate cu trecutul, sustinand respectarea ordinii traditionale, in care fiecare
om sa-si accepte pozitia mostenita in ierarhia sociala. Monarhia si aristocratia trebuie pastrate,
iar biserica trebuie sa-si mentina autoritatea spirituala. Conservatorismul romanesc se
aseamana cu cel european. A aparut ca o reactie la liberalism si a militat pentru dezvoltarea
organica a societatii prin pastrarea traditiilor. Crearea institutiilor moderne trebuia sa se faca, in
conceptia lor, in masura in care societatea insasi le simtea nevoia. Promova politica "pasilor
marunti", ceea ce insemna un ritm mai lent dar temeinic de infaptuire a progresului.

Liberalismul. In secolul al XIX-lea, concurentul ideologic principal al conservatorismului

in lupta politica a fost liberalismul. Liberalii promovau proiectul politic al unei societati in care
primau libertatea individuala si rationalitatea actiunii umane, crezand sincer ca modernizarea
era un proces neintrerupt, ce-si avea izvorul in progresul continuu, intretinut de competitia
dintre oameni. Din punct de vedere politic, cetatenii participau la conducerea statului prin
reprezentantii lor alesi in parlament. Votul era cenzitar, intrucat liberalii se aratau reticenti fata
de sufragiul universal, idee centrala a miscarii democratice de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Treptat, pana catre 1918, regimurile liberale europene au acceptat si ideea democratica a
sufragiului universal. Modelul politic liberal se mai definea si prin separatia puterilor in stat
sau prin neinterventia statului in mecanismele de functionare ale pietei libere.

Liberalismul este o doctrina politica si economica care proclama principiul libertatii politice
si economice a indivizilor si se opune colectivismului, socialismului, etatismului si in general
tuturor ideilor politice care pun interesele societatii, ale statului sau natiunii inaintea celor
individuale.Liberalismul "clasic" a aparut in Europa secolelor XVII-XVIII ca un curent filosofic ce
pleca de la ideea ca fiecare fiinta umana are, prin nastere, drepturi naturale precum: dreptul la
viata, la libertate si proprietate. A fost fundamentat teoretic de ganditorii englezi Thomas
Hobbes, Benedict Spinoza si John Locke si de iluministii francezi, iar ca ideologie politica, de
englezul John Mill si fiul acestuia John Stuart Mill. Liberalismul economic este componenta cea
mai importanta a ideologiei liberale. Bazele lui au fost puse de creatorii englezi ai economiei
politice moderne, in primul rand de Adam Smith si de fiziocratii francezi. Adam Smith publica in
1776 cartea "Bogatia natiunilor", considerata a fi la originea economiei politice ca stiinta. El
considera ca bogatia unui popor consta in marfurile create atat in industrie cat si in agricultura.
Pentru a asigura cresterea acestei bogatii trebuie asigurate diviziunea muncii si libertatea
concurentei. Dupa Adam Smith statul nu trebuie sa intervina in economie, deoarece oamenii
actioneaza liber in cautarea propriului interes. Fiziocratii sunt promotorii unui suflu nou, lansand
lozinca "laisser faire, laisser passer" (lasati sa se faca, lasati sa treaca) care a devenit deviza
liberalismului de mai tarziu. Bogatia unei natiuni nu consta numai in bani sau metalele pretioase
pe care le detin, ci si in produsele utile care pot satisface diferitele trebuinte.
 Pornind de la aceste idei din secolul al XIX-lea se afirma ideologia liberala, considerand
ca economia se dezvolta atunci cand este asigurata libertatea individuala, care impune
concurenta si reglementeaza raporturile economice pe baza legii "cererii si ofertei". Este
totodata respinsa orice interventie a statului in economie. In conceptia liberalilor, statul trebuie
sa asigure ordinea publica si sa realizeze protectia intreprinzatorilor, sa respecte libertatile
individuale si sa aplice aceeasi lege pentru toti. In Romania liberalismul a avut pronuntate
trasaturi nationale. Liberalii romani au adoptat principiul protectionismului, sustinand politica
"prin noi insine" care sa duca la dezvoltarea societatii prin propriile eforturi. Nu excludeau
participarea capitalului strain, insa considerau ca acesta trebuie sa fie subordonat intereselor
tarii. Liberalii romani au constituit in 1875 Partidul National Liberal, participand la guvernarea
tarii, in alternanta cu Partidul Conservator, pana la primul razboi mondial. Liberalismul a fost
unul din cele mai reprezentative curente social politice ale secolului al XIX-lea. Aplicarea
modelului liberal a asigurat dezvoltarea si modernizarea societatii prin sustinerea liberei
initiative si larga participare a cetatenilor la viata publica.

Nationalismul. Este o doctrina aparuta ca reactie impotriva ideilor anarhiste din secolul
XIX, alaturi de etatism. Atat etatismul cat si nationalismul au format de-a lungul timpului
miezul unor orientari politice autoritare: bolsevismul, fascismul, national-socialismul.
Acestea au dus la cele mai mari distrugeri cunoscute in istoria omenirii.

Argumentele ideologiei nationaliste sunt inspirate din reflectiile filosofice ale

idealistilor si romanticilor germani. Hegel sustinea ca statul este superior individului si ca
acesta reprezinta forma de constiinta cea mai inalta. O astfel de consideratie conduce in
mod automat la condamnarea liberatii, la negarea drepturilor civile si la decizii arbitrare si
nedrepte ale statului in privinta destinului oamenilor. Filosofia speculativa a lui Hegel a
inspirat, un secol mai tarziu, ideologia nazista.

Pentru a rezuma: reabilitarea ideologiei, atât ca fenomen social, cât și ca instrument

analitic, a schimbat o actiune asupra unui grup de persoane la o trăsătură generală a
gândirii politice. A eliminat-o din zonele de umbre din punct de vedere etic ale existenței
sale trecute și i-a permis să devina modelul initial, prototipul gândirii politice, în mobilizarea,
alegerea și selectarea rolurilor. O alta concluzie ce poate fi trasa in urma aparitiei
ideologiilor secolului 19 este cea referitoare la faptul ca odata cu aparitia lor, un sistem
economic, social, politic, ideologic a fost lansat in lume, acesta fiind bazat pe libertatea de
actiune (ex: piata libera).