FARMACOLOGIE GENERALĂ

Obiectul farmacologiei
 Farmacologia este o ramură a științelor
medicale care se ocupă cu studiul
medicamentelor în relație cu organismele
vii
 Ea face legătura între fiziologie, biochimie,
fiziopatologie și terapeutică (gr. terapeia: a servi, a
sluji, a îngriji bolnavul – totalitatea mijloacelor de vindecare)
Farmacologia

1. Experimentală
2. Clinică
Farmacologia
experimentală
Permite stabilirea
efectelor unui viitor
medicament, a
mecanismului de
acțiune, a toxicității etc.
pe animale de laborator
și culturi celulare.
Rezultatele obținute pot
fi extrapolate cu
oarecare aproximație și
la om.
Farmacologia clinică
 stabilește la om valoarea datelor
experimentale
 se face pe voluntari
 apoi se aplică pe bolnavi
Farmacologia – 6 ramuri (teoretice și cu caracter
aplicativ)

 Farmacocinetica
 Farmacodinamia
 Farmacotoxicologia-studiază manifestările produse de administrarea
greșită sau accidentală a medicamentului și reacțiile adverse
 Farmacografia – regulile de prescriere a medicamentului
 Farmacoterapia – modul de administrare, indicații, contraindicații
 Farmacoepidemiologia - cuprinde măsurile de precauţie menite să
evite sau să diminueze posibilele efecte nedorite ale
medicamentelor. Include şi farmacovigilenţa, care are ca obiect
examinarea,înregistrarea, validarea şi evaluarea reacţiilor adverse
medicamentoase
Farmacologia
 Generală cuprinde:
 principiile comune care condiționează acțiunea medicamentului,
 generalități privind mecanismele de acțiune, absorbția,distribuția,
metabolizarea și eliminarea medicamentului
 Specială: studiază diferitele tipuri de medicamente, clasificate:
 în funcție de organele și sistemele asupra cărora acționează
(medicamente cu acțiune asupra SNC, a sistemului
cardiovascular, respirator, gastrointestinal etc.) sau
 în funcție de acțiunea lor terapeutică (antiinflamatoare,
analgezice, antiaritmice, antianginoase, bronhodilatatoare,
diuretice, antihipertensive, antibiotice, anticanceroase etc.)
Noţiuni de farmacologie generală

 Farmacologia, gr.
 pharmacon = remediu, substanță, dar și
otravă;
 logos = ştiinţă, studiu

 este ştiinţa care studiază modul de

interacţiune a diferitelor substanţe
medicamentoase cu organismul şi
consecinţele acestor interacţiuni.
Istoric
Paracelsus (1493-1541)
Philippus Theophrastus
Aureolus Bombastus von
Hohenheim
1527 lucrarea: Chemiatrie-
introduce terapia cu o singură
substanță (săruri minerale)
El a sesizat că:
”Totuleste otravă: nu există
nimic neotravitor. Numai
doza face ca otrava să nu
aibă efect".
În sec. 17 și 19 o dată cu
dezvoltarea științelor naturale a
început și pentru medicină o eră
nouă.
În 1806 Friedrich Sertürner a legat
efectul sedativ al macului de
morfina pe care o conține
Medicamentul
 este orice substanţă
sau combinație de
substanțe care poate
fi utilizată în scopul:
 prevenirii,
 vindecării
 ameliorării
 dignosticării unei
afecţiuni sau simptom
Medicamente versus
suplimentele alimentare
 Suplimentele alimentare
 sunt produse alimentare, surse de nutrienţi (vitamine,
minerale) sau alte substanţe cu efect nutriţional sau
fiziologic, separate sau în combinaţie, comercializate
sub formă de doză, destinate consumului în cantităţi
mici, măsurabile.
 au drept scop să completeze dieta normală
 NU sunt medicamente și nu se supun aceleași
legislații ca medicamentul → acces mult mai ușor pe
piață
Farmacologia generală are 2 ramuri:

1. Farmacocinetica
2. Farmacodinamia
Farmacocinetica
 este o ramură a farmacologiei care,
studiază modificările suferite de
medicament în organism → ”ce face
corpul cu medicamentul”
 Substanţa va fi absorbită, distribuită,
metabolizată (biotransformată) şi în final
eliminată
Schematic se descriu 4 căi pe care le parcurge
subtanţa activă:

1. absorbţia substanţei de la locul de administrare

şi pătrunderea ei în plasmă fie direct fie indirect
(absorbţia)
2. substanţa se distribuie interstiţial şi intracelular
(distribuţia)
3. metabolizarea medicamentului în ficat, rinichi
sau alte ţesuturi (metabolizarea)
4. substanţa şi/sau metaboliţii ei sunt eliminaţi prin
urină, bilă, fecale (eliminarea)
 Absorbţia
= trecerea medicamentului de la locul de
administrare în circulaţia sanguină
 cantitatea de substanţă absorbită şi rata
absorbţiei depind de calea de
administrare.
 calea de administrare este determinată de:
 forma medicamentoasă
 obiectivele urmărite
 Căile de administrare:
 enterală
 parenterală
 alte căi
 Căile enterale sunt: orală, sublinguală şi rectală.
 Căile parenterale (gr.: para= pe lângă) cuprind:
administrarea intravasculară, intramusculară,
subcutanată, intradermică, implantul
 Alte căi

Căi de administrare a medicamentului

Alte căi de administrare

 administrarea topică: aplicarea medicamentului direct la

locul unde trebuie să acționeze,pentru efectul local
 inhalarea: pt. medicamente gazoase sau care pot fi
vaporizate (ex.: medicamente pentru astm)
 intranazal, în sacul conjunctival, instilații în conductul
auditiv extern (ex.: picături pentru nas, ochi, urechii)
 transdermal: prin plasture transdermal pentru obținerea
de efecte sistemice (ex.: nitroglicerina)
I. Absorbția
 reprezintă transferul medicamentului de la
locul de administrare către curentul
circulator (sânge)
 în cazul administrării intravasculare
(intravenoase) – absorbția este completă
 administrarea medicamentului pe alte căi
conduce la o absorbție parțială
1. Absorbţia digestivă
calea de administrare orală este cea mai utilizată
 este comodă, nedureroasă, economică
dezavantaje:
 distrugerea medicamentului de către enzimele
digestive şi pH-ul scăzut al sucului gastric
 absorbţia inegală datorită prezenţei
concomitente a alimentelor sau a altor
medicamente
 necesită colaborarea, cel puţin parţială, a
pacientului
 medicamentele după ce au fost înghiţite se vor absorbi
fie din stomac sau, cel mai frecvent, din duoden de unde
intră în circulaţia sistemică
 majoritatea pătrund însă în circulaţia portală, trec prin
ficat, unde suferă o primă metabolizare înainte să
pătrundă în circulaţia generală. Acest fapt reduce
efectele substanţei active.
 există o serie de medicamente enterosolubile,
care sunt protejate de acţiunea sucului gastric şi
care se absorb în intestin (cale enterală)
 transportul medicamentului din tractul
gastrointestinal implică traversarea
membranelor celulelor epiteliale şi a endoteliului
capilarelor din mucoase și este dependent de
proprietăţile chimice ale medicamentului
 se face prin:
 difuziune pasivă sau

 prin transport activ, care implică existenţa unor

proteine transportoare specifice

2. Absorbţia cutanată (transdermală)
absorbţia medicamentului la nivelul
tegumentelor integre este destul de redusă
→ se utilizează în special pentru obţinerea
de efecte locale
substanţele grase care se dizolvă în sebum
au o absorbţie crescută şi pot provoca
efecte sistemice
 absorbţia se face la nivelul foliculilor piloşi
unde stratul cornos al pielii este mai subţire
Absorbția medicamentelor la nivelul tegumentului
crește :
prin fricţionarea pielii (favorizează pătrunderea mai bună
a produsului în foliculi şi activeză circulaţia locală)
dacă pielea prezintă leziuni cu îndepărtarea stratului
cornos
prin inflamaţie sau alte situaţii în care are loc creşterea
fluxului sanguin
prin aplicarea unui pansament ocluziv sau de plasturi
transdermali (prelungesc contactul cu pielea)
dacă pielea este bine hidratată
plasturii transdermali (TTS = Transdermal Terapeutic Sistem).
un astfel de plasture este alcătuit dintr-un rezervor care conţine
substanţa activă şi o membrană de control permeabilă, care asigură un
pasaj continuu şi controlat al substanţei active, care traversează apoi
tegumentul şi ajunge în circulaţia sistemică.
se obţine o concentraţie relativ constantă a substanţei în circulaţia
sistemică.
exemple: plasturi cu nicotină; cu nitroglicerină pentru bolnavii cu
angină pectorală; testosteronul, estrogenii în terapia de substituţie etc.
II. Distribuţia
Medicamentul ajuns în circulaţia sanguină este transportat
prin două modalităţi:
 fie legat de proteinele plasmatice (în special
albumine) sau
 sub formă liberă în soluţie. Numai forma liberă este
activă farmacologic deoarece ea se poate distribui în
compartimentele lichidiene ale organismului
pe măsură ce se consumă forma liberă, se eliberează o
anumită cantitate din complexele medicament-albumină.
în prima fază medicamentul se distribuie în cea mai mare
parte la ţesuturile bine vascularizate, cum ar fi: creierul,
ficatul, rinichiul în timp ce distribuţia la nivelul muşchilor,
majoritatea viscerelor, piele şi ţesutul adipos este mai
lentă.
III. Metabolizarea
Metabolizarea medicamentelor sau
biotransformarea are loc în special la nivelul
ficatului fiind catalizată enzimatic
Uneori rezultă metaboliţi activi biologic sau
se pot genera metaboliţi toxici
IV. Eliminarea
Rinichiul este cel mai important organ care excretă
medicamentele şi metaboliţii acestora
Eliminarea pe cale digestivă are loc prin secreţiile
salivare, gastrică, intestinală, pancreatică dar mai ales
biliară
Eliminarea respiratorie - mai ales pentru substanţele
volatile sau gazoase utilizate în anestezie
Prin transpiraţie, salivă şi lacrimi se elimină o cantitate
nesemnificativă de substanţe medicamentoase
Eliminarea medicamentelor se produce şi prin laptele
matern, ceea ce este important de ştiut deoarece poate
produce efecte adverse la sugarul alimentat natural. Prin
medicamentele eliminate prin lapte nu se pot obţine efecte
terapeutice la sugar
Farmacodinamia generală
 studiază mecanismele de acţiune ale
medicamentului
 ”ce face medicamentul asupra corpului”
 se ocupă cu descifrarea efectelor biochimice şi
fiziologice ale medicamentului
 prin acţiuni sau efecte ale medicamentelor se
înţelege totalitatea modificărilor produse de
medicament asupra organismului
 Tipuri de acţiuni ale medicamentului
Acţiune Tipuri de acţiuni

terapeutică etiologică: se adresează cauzei (antibioticele)

patogenică: se adresează mecanismului de
producere (cardiotonice)
simptomatică: se adresează simptomelor
(antitermice, analgetice)

toxică letală
toxică pentru diferite organe sau sisteme: renală,
hepatică, sanguină

principală interesează din punct de vedere terapeutic

secundară însoţeşte acţiunea principală, dar este mai puţin

marcată
ea poate fi:
1.utilă terapeutic
2.nedorită = reacţie adversă
 Mecanismul de acţiune rezultă din interacţiunea
medicamentelor cu structuri macromoleculare ale
organismului
 În urma acestei interacţiuni se modifică funcţionalitatea
structurii vizate, care iniţiază schimbările biochimice şi
fiziologice caracteristice răspunsului la un anumit
medicament
 Medicamentul se leagă de un farmacoreceptor (proteine)
Factorii care condiționează
efectele medicamentului:
 1. factori care ţin de medicament:
a. structura chimică
b. doza
c. ritmul (intervalul, momentul) de administrare
d. calea de administrare
e. rata de absorbţie, metabolizare, eliminarea
 2. factori care ţin de particularităţile individuale:
 vârsta, sexul, stări fiziologice şi patologice
 masa şi compoziţia corporală
 factori genetici (farmacogenetica)
 complianţa la tratament
 3. factori de mediu (alimentația – scad absorția, stresul,
zgomotul, lumina – potențează efectul medicamentelor excitant
asupra SNC, momentul administrării medicamentelor etc.)
1. Factori care ţin de
medicament
a. Structura chimică influenţeză efectul
medicamentului. Astfel numai o mică
modificare în structura chimică poate
schimba rata de fixare pe receptorii specifici
şi deci să influenţeze efectul medicamentului
b. Doza
• este cantitatea de
medicament care
se administrează
o dată sau într-un
anumit interval de
timp cu scopul
obţinerii unui efect
• doza terapeutică
este cantitatea de
medicament
necesară obţinerii
efectului
terapeutic
 Există situaţii în care cu acelaşi
medicament, modificând doza, se pot
obţine efecte terapeutice diferite
 De exemplu:
 acidul acetilsalicilic (aspirina)
 pentru efectul
 anticoagulant: doze mici
 efectul antiinflamator: doze mai mari
c. Ritmul (intervalul, momentul) şi
d. calea de administrare

 Momentul administrării influenţeză şi el acţiunea

medicamentului; el poate fi înainte sau după mese,
dimineaţa, la prânz şi seara etc.
 Ritmul administrării, dacă este optim menţine
concentraţia activă a medicamentului
e. Rata de absorbţie, metabolizare şi eliminare
 Dacă medicamentul se metabolizează şi se elimină
rapid, atunci trebuie micşorat intervalul dintre doze ca să
se poată menţine o concentraţie constantă şi activă
2. Factori care ţin de particularităţile
individuale

 a. Vârsta şi masa corporală

 lacopil se observă variaţii mari ale masei corporale,
datorită creşterii şi dezvoltării, care sunt însoţite şi de
variaţii de metabolism. Aceste fenomene sunt mai
pregnante la vârste mici (nou născut, sugar), dar şi în
perioada pubertăţii
 din acest motiv doza se calculează pe kilogram
greutate corporală
 Ex.: paracetamol 15 mg/kg corp pt. o doză (max.:
4xzi)
b. Sexul, stări fiziologice şi patologice

 efectele medicamentelor diferă în funcţie de sex în

special legat de medicaţia hormonală, în rest nu se
semnalează diferențe
 stările fiziologice precum sarcina, lăuzia, menstruaţia,
menopauza pot influenţa efectul unor medicamente
(modificări farmacocinetice!)
 starea de boală poate fi agravată de anumite
medicamente sau unele medicamente acţioneză numai
în stări de boală
 de exemplu: antipireticele scad temperatura corpului numai când
aceasta depăşeşte valorile normale (febră).
3. Condiţiile de mediu (fizice și sociale)

 efectul unor medicamente poate fi influenţat de

anumite condiţii climatice, presiune atmosferică,
umiditate, altitudine etc.
 un mediu calm, plin de înţelegere şi încurajator
exercită efecte psihologice pozitive asupra
pacientului influenţând efectele medicamentului,
în special pe cele simptomatice (ex. antialgicele)
Efectul placebo
 este efectul favorabil de natură psihică, al
oricărei substanţe sau procedeu
terapeutic, care survine independent sau
puţin dependent de efectele
farmacodinamice propriu-zise ale
substanţei sau de efectele specifice ale
procedeului folosit.
 efectul placebo utilizat cu responsabilitate
şi respectând etica profesională poate fi
util pentru pacient
 Puterea de convingere a terapeutului, noutatea
tratamentului, mijloacele terapeutice care
utilizează aparatură de ultimă oră sau
publicitatea directă sau mascată pot creşte
numărul persoanelor placebo-reactive
 Există posibilitatea ca efectul să apară ca reacţie
adversă având consecinţe negative = nocebo
 Efectul placebo este mai frecvent întâlnit în cazul
tratamentului unor fenomene subiective: precum
durerea, anxietatea, oboseala sau în cazul unor
modificări biologice controlate vegetativ sau endocrin:
motilitatea intestinală, secreţia gastrică, tensiunea
arterială etc.
 Efectul placebo este valoros în sport, oferind o
alteranativă lipsită de efecte secundare şi legală la dopaj

 https://www.youtube.com/watch?v=JcPwIQ6GCj8
Reacţiile adverse
 Sunt efecte dăunătoare, nedorite, care se
înregistrează la doze utilizate în mod normal la
om
 Orice medicament oricât de banal şi uzual are
un anumit potenţial de a produce reacţii adverse
 Reacţiile adverse alături de efectele (acţiunile)
farmacologice sunt cele mai importante criterii
de apreciere a siguranţei şi valorii terapeutice a
unui medicament
 Cauze implicate în apariţia reacţiilor
adverse:
1. reacţii adverse care apar datorită mecanismului
de acţiune al medicamentului, fiind o extensie a
acţiunii farmacologice principale (apar la toate
medicamentele aparţinând aceleaşi clase
farmacologice şi care au acelaşi mecanism de
acţiune)
2. reacţii care se datorează structurii moleculare
particulare a medicamentului (off-target
reactions)- ex. hepatotoxicitatea
 În apariţia reacţiilor adverse intervin o
serie de factori care ţin de medicament dar
şi de pacient cum ar fi:
 caracteristicile farmacologice ale
medicamentului
 biodisponibilitatea
 calea de administrare
 doza
 durata tratamentului
 interacţiunile cu alte medicamente
 factorii fiziologici şi patologici
 Medicamentele se pot clasifica pe baza
riscului terapeutic în:
 medicamente cu risc important
(anticanceroasele),
 medicamente cu risc frecvent
(antiinflamatoriile steroidiene şi nesteroidiene;
ampicilina)
 medicamente cu risc redus (penicilina).
Cunoscând bine
medicamentul şi
particularităţile
fiecărui pacient se
poate estima riscul
terapeutic.
Medicul va aprecia
acest „risc calculat”
şi va stabili raportul
dintre risc şi
beneficiu în
prescrierea
tratamentului.
 Prospectele medicamentelor trebuie să
inscripţioneze frecvenţa reacţiilor adverse (după
normele MedDRA) Medical Dictionary for Regulatory Activities
 foarte frecvente: peste 1 persoană tratată din10
 frecvente: 1-10 persoane tratate din 100
 ocazionale: 1-10 persoane tratate din1000
 rare: 1-10 persoană tratată din 10 000
 foarte rare: mai puţin de 1 persoană tratată din
10 000
 necunoscute: frecvenţa nu se poate stabili pe baza
datelor existente.
 Practic reacţiile adverse se pot clasifica astfel:
1.Efecte secundare:
rezultă din efectul terapeutic al medicamentului
sau din mecanismul său de acţiune.
sunt de obicei uşoare, reversibile iar
uneori pot fi utile terapeutic.
ex.: efectul sedativ (redce starea de excitabilitate psihică și
motorie) al unor antialergice de generația I (prometazina-
romergan) poate fi util pentru unii pacienţi sau,
dimpotrivă, să fie nedorit (şoferi).
2. Reacţii adverse toxice:
 la nivelul diferitelor organe şi sisteme
(ficat, rinichi, sânge, stomac etc.) la doze
uzuale
 ex.:
 metamizolul sodic= algocalminul poate produce
scăderea globulelor albe = agranulocitoză - cu risc
de infecţii; motiv pentru care este interzis în multe
ţări sau se eliberează numai pe bază de rețetă
 acetaminofenul=paracetamolul- este toxic hepatic)
3. Efecte mutagene
modificări ale genotipului →apariţia de boli
genetice la generaţiile următoare
(anticanceroasele).
4. Efecte carcinogenetice: din studii
experimentale sau clinice s-a dedus
potenţialul cancerogenetic al unor substanţe
ceea ce a determinat scoaterea lor de pe
piaţă în majoritatea ţărilor
(ex. aminofenazona - piramidon)
Efectul teratogen al thalidomidei (anii‘ 50-60)
= sedativ, prescris gravidelor pentru combaterea grețurilor matinale
= este un imunomodulator care se mai prescrie astăzi în anumite forme de
cancer și de lepră
Victime ale thalidomidei
(contergan)
5. Reacţii adverse alergice
sunt reacţii câştigate de intoleranţă la
medicament în urma unui contact anterior cu
acesta sau cu o substanţă înrudită (sensibilizare
încrucişată), care de cele mai multe ori trece
neobservat.
cel mai frecvent sensibilizarea se produce în
urma administrării locale, externe: tegumente,
mucoase.
manifestările sunt variate de la forme uşoare
(urticarie) până la şoc anafilactic care pune în
pericol viaţa
 urticarie
 Din acest motiv este necesară:
 utilizarea judicioasă a medicamentelor mai
ales a celor cu potenţial ridicat de alergie (de
exemplu: penicilinele)
 evitarea aplicării lor locale pe tegumente şi
mucoase.
 testarea prealabilă este utilă şi indicată, dar
ea nu garantează 100% absenţa alergiei.
6. Reacţii adverse la locul de administrare
când medicamentul se aplică pe
tegumente şi mucoase: iritaţii, eczeme,
rinite, conjunctivite etc.
la administrarea orală: greaţă, inapetenţă,
vărsături
administrarea injectabilă: dureri la locul
injecţiei, noduli, abcese.
 abces
7. Reacţii adverse indirecte
dismicrobismul intestinal (=perturbarea echilibrului dintre speciile de
bacterii si fungi intestinale)
fenomenul de rezistenţă bacteriană - în cazul administrării
de antibiotice
8. Reacţii idiosincrazice
sunt reacţii adverse care nu ţin de medicament ci de
particualarităţi de răspuns individuale
hemoliza (distrugerea globulelor roșii) care apare în urma
admnistrării anumitor medicamente, la persoanele cu
deficit de glucozo – 6-fosfatdehidrogenază eritrocitară
(boală genetică X-linkată, frecvența este de 3% din populația globului,
în bazinul mediteranean-40%)
Există obligaţia medicilor de a raporta
reacţiile adverse la centrele de
farmacovigilenţă.
International Society of Pharmacovigilance
are ca obiectiv supravegherea efectelor
nedorite ale medicamentelor
Pentru Europa s-a constituit în cadrul
farmacovigilenţei o bază de date computerizată –
EudraVigilance - care conţine rapoartele
referitoare la reacţii adverse ale medicamentelor
autorizate în Uniunea Europeană
Dependenţa (adicția din engl. addiction )
 este o formă particulară de reacţie adversă a
unor medicamente sau toxice.
 subiectul resimte o necesitatea imperioasă de a
i se administra medicamentul iar lipsa acestuia
poate genera
 tulburări psihice (dependenţă psihică)
 sau fizice (dependenţă fizică).
 totalitatea acestor manifestări, care pot fi extrem
de variate în funcţie de substanţa consumată,
constituie sindromul de abstinenţă.
 Ultimele recomandări ale APA- DSM IV (American
Psychiatric Association – Diagnostic and statistical
manual of mental disorders) propune renunţarea la
termenul de „addiction” şi înlocuirea lui cu cel de
„tulburări legate de o substanţă”.
 Prin „substanţe” se înţeleg: droguri de abuz, toxice sau
medicamente încadrate în una din următoarele categorii:
alcool, amfetamine, cafeina, canabis, halucinogene,
inhalante, nicotina, opiacee, fenciclidina (PCP), sedative,
hipnotice şi anxiolitice.
 Dependenţa este un sindrom comportamental complex,
care se poate manifesta începând de la un consum
minim până la abuz de substanţe.
 Riscul de a deveni un dependent de substanţe este dat
de trei categorii de factori:
 substanţa utilizată,
 gazdă (consumator)
 mediu
Toleranța
 = scăderea efectului unui medicament după
administrarea lui repetată la doze uzuale. În consecinţă
pentru a obţine acelaşi efect este necesară creşterea
dozei. Astfel se ajunge la doze mult mai mari pentru a
obţine acelaşi efect care iniţial se obţinea cu doze mici.
 toleranţa apare ca urmare a unor mecanisme
farmacologice independente de alţi factori cum ar fi cel
social sau psihologic
 apare la tratamente corect administrate a unor
medicamente precum analgeticele, anxioliticele (înlătură
anxietatea, liniștind bolnavul) sau chiar
antihipertensivele.