NEFROLOGIE, UROLOGIE SI

NURSING ÎN AFECŢIUNILE RENALE

Suport de curs

EDUCAŢIA PACIENTULUI PENTRU MENŢINEREA UNEI ELIMINĂRI URINARE

ADECVATE ŞI PREVENIREA AFECŢIUNILOR LA NIVELUL APARATULUI RENAL

- dobândirea obişnuinţelor corecte de eliminare;

- evitarea inhibării reflexului de micţiune (produce distensia vezicii urinare, stază urinară care
favorizează formarea de calculi);
- asigurarea unui aport corespunzător de lichide;
- evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxice, fără prescripţie medicală;
- toaleta regiunii perineale pentru a evita pătrunderea microorganismelor în tractul urinar (infecţie
urinară)
- tratarea corespunzătoare a anginei streptococice (previne G.N.A.);
- evitarea aportului excesiv de săruri minerale (alimente, apă minerală);
- cunoaşterea factorilor favorizaşi în apariţia şi evoluţia afecţiunilor renale: oboseala, frigul,
umiditatea, traumatismele, agenţii toxici, afecţiuni cardiovasculare;
- creşterea tonusului muşchilor perlnealj şi abdominali prin exerciţii fizice pentn favorizarea
contracţiilor vezicii şl a sfincterului extern al uretrei;
- evitarea excesului de proteine şi sare care suprasolicită funcţional rinichiul.

MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ
-pacient constient,
-mobilitate păstrată,
-absenţa durerii,
-semne vitale (R, P , T.A., T0) in limite normale,
-eliminări urinare normale din punct de vedere calitativ si cantitativ,
-somn odihnitor,
-confort psihic.

PROBLEME DE DEPENDENŢĂ
- alterarea eliminării urinare,
- alterarea confortului,
- alterarea eliminării digestive,
- comunicare ineficace la nivel senzorial si afectiv,
- anxietate,
- deficit de autoîngrijire,
- risc potenţial de violenta,
- risc înalt de deteriorare a stării de sănătate.

SURSE DE DIFICULTATE
- de ordin fizic (leziuni, obstrucţii ale aparatului renal),
- de ordin psihologic (anxietate, stres),
- de ordin social (schimbarea modului de viaţă, program de muncă inadecvat)
- lipsa de cunostinţe.
1
 MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ
- disurie, cistalgie, oligurie, poliurie, greaţă, vărsături, disconfort fizic, agitaţie, odihnă insuficientă,
glob vezical, tulburări de dinamică sexuală, etc.

 DUREREA
-Lombară uni sau bilaterală
-Hipogastrică
-Perineală
Durerea lombară
Nu este caracteristică bolilor renale putând apărea şi în suferinţe ale coloanei vertebrale, biliopatii,
pancreatopatii, afecţiuni ginecologice (uter retroversat).
a) Difuză permanentă
- percepută sub formă de jenă, discomfort;
- are tendinţa de iradiere spre flancurile abdomenului;
- se accentuează în ortostatism şi trepidaţii;
- diminuă în clinostatism.
Poate fi:
- bilaterală- caracterizează bolile ce afectează simultan ambii rinichi = nefropatii medicale
(glomerule acute, cronice, rinichi polichistic).
- unilaterală – caracterizează nefropatii chirurgicale (litiază, hidronefroză, pionefroză, tuberculoză,
calcul renal, ptoză renală, abces perirenal).
b) Colicativă
Este în majoritatea cazurilor unilaterală.
Cauze - apare prin migrarea pe ureter :
- calculilor (litiază reno-ureterală)
- cheagurilor de sânge (hematurii)
- fragmente de cazeum (tuberculoză)
- fragmente tumorale (cancer renal)
Colica reno-ureterală
Mecanism de producere - complex, participă mai mulţi factori, cu cotă diferită:
- spasmul localizat al musculaturii netede ureterale, calice, bazinet
- staza urinară distensia bazinetului
- iritaţie mecanică asupra mucoasei pieloureterale – edem – scăderea calibrului
Analiza semiologică
Caracter – durere violentă, cu caracter de torsiune, tracţiune, sfâşiere, de intensitate foarte mare
Localizare – lombară
Iradiere – pe traiectul ureterului corespunzător, către vezica urinară în hipogastru şi organele
genitale externe.
Durată – greu de prevăzut, minute-ore-zile.
Debut – brusc, de cele mai multe ori legată de factori declanşatori: efort fizic susţinut,
zdruncinătură (trepidaţii), căzătură, consum exagerat de lichide, administrare de diuretice.
Circumstanţe de dispariţie (ameliorare): antispastice, antiinflamatoare, căldură locală.
Simptome de acompaniament:
- tulburări urinare:
- diurezei – oligurie (anuria calculoasă)
- micţiune – disurie, algurie, polakiurie, tenesme vezicale
2
- modificarea urinii – hipercromie, hematurie, tulburi (infecţii urinare?)
- manifestări generale (extrarenale)
- ascensiune febrilă – suprainfecţie
- stare de agitaţie psihomotorie, pacientul nu-şi găseşte nici o poziţie antalgică
- transpiraţii, hipotensiune arterială, paloare
- tahicardie, dispnee
- manifestări digestive - importante (uneori domină tb clinic) – greaţă, sughiţ, vărsături, balonare
abdominală cu întreruperea tranzitului intenstinal ce poate crea confuzia diagnosticului cu
abdomen acut chirurgical
Dispariţia durerii
- brusc datorită eliminării calculilor în vezica urinară, întoarcerii în bazinet
- este marcată de instalarea senzaţiei de bine şi de eliminarea unei mari cantităţi de urină (criză
poliurică).
Durerea hipogastrică
Simptom al sindromului cistitic alături de tulburările de micţiune (disurie, polakiurie, tenesme
vezicale).
Localizare: suprapubiană; nu iradiază
Intensitate: medie
Caracter: jenă dureroasă, arsuri = cistalgia, permanentă, cu exacerbare micţională
Cauze: patologia vezicii urinare
-cistite acute, cronice
-litiază vezicală
-tumori ale vezicii urinare
-retenţie acută de urină – durerea are caracter de presiune, distensie, se accentuează la mers sau
presiune locală, cedează după sondaj vezical.

Durerea pelviperineală
- tensiune, înţepătură
- iradiază spre organele genitale externe
- însoţită de tulburări micţionale
Cauze:
-tuberculoză genitală
-afecţiuni prostatice (prostatite, adenom periuretral, litiaze, calculi)
-litiază uretrală
Tulburările micţiunii
- polakiuria (POLAKIS – adesea, OURON – urină)- este creşterea anormală a numărului de
micţiuni în decurs de 24 ore (N = 3-5/zi)
Cauze:
- scădedea capacităţii vezicii urinare – procese inflamatorii, tumorale, scleroză, tulburări de tonus;
compresiuni extrinseci – tumori pelvine compresive
- disectazia colului vezical – dificultate în închiderea/deschiderea colului vezical
(pseudopolakiurie, pacienţii urinează greu când vezica urinară este plină – urinare frecv)
- hiperreflexia muşchiului detrusor: calcul ureteral juxtavezical, calcul inclavat în uretra
posterioară.
- secundară poliuriei.
Polakiuria:
- cu urini clare,
- cu urini tulburi-infecţii urinare,
- diurnă – litiază vezicală: polakiurie în perioada de activitate, noaptea dispare,
- nocturnă,
3
– la bărbaţii peste 50 de ani cu adenom de prostată, apare în a doua parte a nopţii; dacă apare în tot
timpul nopţii ,
– tuberculoză renourinară, trebuie diferenţiată de nicturie = volumul micţional normal sau crescut
(polakiurie: volum micţional scăzut),
- micţiuni imperioase- scurtarea timpului de la apariţia senzaţiei de urinare până la nevoia de a
urina propriu-zis.
- senzaţia imperioasă de a urina-tenesme; apare în:
- perturbări ale activităţii motorii sfincteriene ale vezicii urinare
- tulburări de sensibilitate ale colului vezical – afecţiuni neurologice
- afecţiuni uretrale, prostatice.
- disuria - dificultate la micţiune, caracterizată clinic prin:
-urinare cu efort mare;
-întârzierea actului micţional (întârzierea jetului urinar faţă de senzaţia de urinare,
prelungirea micţiunii – micţiune lentă, modificarea jetului urinar.
Bolnavul cu disurie urinează lent, greu, fiind nevoit să facă apel la musculatura abdominală.
Jetul este modificat: presiunea sa scade până ajunge vertical, filiform (pacientul urinează pe
vârful pantofului), întrerupt, picătură cu picătură.
Contractura musculaturii abdominale favorizează apariţia herniilor (inghinale, ombilicale),
eventraţiilor sau herniilor interne (N.N.)
Mecanism: perturbarea activităţii funcţionale neuromusculare a zonei cervico-vezico-
uretrale.
Clasificare disurie:
-iniţială (dificultate în iniţierea actului micţiunii) – adenom de prostată; apare după polakiurie
-totală (completă) – disurie pre- şi postmicţională
-terminală : efortul este îndreptat spre eliminarea ultimelor picături de urină
Cauze:
-patologia prostatică (inflamatorie, tumorală)
-litiaza uretrală
-disectazia colului uretral
-patologia genitală feminină.
- durerea la micţiune (alguria)
Pe parcursul actului micţional durerea poate surveni:
- iniţial – sugerează afecţiunile uretrei posterioare sau prostatei
- pe tot parcursul micţiunii – micţiuni dureroase total– uretrita gonocică, polipi uretrali
- terminal – tensiune dureroasă la sfârşitul micţiunii (boli vezicale) – tenesme vezicale, deoarece
se acompaniază de micţiune imperioasă, polakiurie şi senzaţia de golire incompletă a vezicii
urinare.
- retenţia urinară- diminuarea incompletă a conţinutului vezical cu apariţia reziduului vezical.
În raport cu cantitatea de urină eliminată:
- completă
- incompletă
- corelate cu 2 noţiuni: micţiunea incompletă şi micţiunea imposibilă.
În funcţie de modul de instalare:
- acută
- cronică
Retenţia incompletă de urină evoluează în două etape:
- fără distensie vezicală (reziduu < 300 ml)
- cu distensie vezicală (reziduu > 300 ml)
Imposibilitatea de urinare se acompaniază de nelinişte, jenă dureroasă sau durere hipogastrică
internă cu iradiere de-a lungul uretrei şi apariţia globului vezical.
4
Globul vezical
– vezică urinară destinsă ce apare ca o tumoră situată median, suprapubian, de consistenţă
remitentă; la percuţie – matitate rotund-ovalară cu convexitatea superioară (diferenţiere: sarcină,
chist ovarian, fibrom uterin, peritonită cloavazonată).
Cauze:
- retenţia acută de urină – cauze obstructive (intrinseci, extrinseci)
- obtrucţie uretrală (adenom de prostată, stricturi şi calculi uretrali, tumori de vecinătate,
cistorectocel)
- tulburările reflexului sau actului micţional
- vezica neurogenă (disectazia colului vezical, areflexia detrusorului, leziuni medulare)
- incontinenţa urinară (enurezis)
Eliminarea, pierderea involuntară a urinii datorită pierderii controlului, al content vezicale după
vârsta de 3 ani (enurezis nocturn peste 3 ani, pierdere de urină în timpul somnului).
În raport cu cantitatea de urină restantă în vezica urinară:
- adevărată – situaţie în care vezica urinară este în permanenţă goală
- falsă, paradoxală sau parţială – după micţiunea involuntară mai rămâne urină în vezica urinară.
-inconştientă – pierderea de urină se face fără ca bolnavul să aibă senzaţia nevoii de micţiune
(picătură cu picătură – prin prea plin, sau în jet la intervale mari); este micţiunea automată la
pacienţii cu suferinţă medulară
- involuntară – pacientul percepe ca prin vis senzaţia nevoii de a urina, dar nu se poate opune
pierzând urina.
Incontinenţa urinară poate fi:
- ortostatică
- de efort (tuse, strănut, sughiţ, ridicare de greutăţi).
Cauze:
- vezicale: insuficienţa sistemului sfincterian (sarcină, după naştere, intervenţii pe micul bazin)
- neurologice: leziuni de neuron motor central, leziuni medulare
- psihiatrice: psihoze, nevroze isterice
Tulburări ale diurezei
Volumul urinar normal variază în condiţii fiziologice între 800-2000 ml/24h, în funcţie de aportul
şi pierderile lichidiene.
Modificări cantitative urinare:
-poliuria,
-oliguria,
-anuria,
-nicturia (nocturia)
- poliuria - creşterea diurezei peste 2000 ml.
Mecanism fiziopatologic
-creşterea filtrarii glomerulare,
-scăderea resorbţiei tubulare a apei.
Poliuria poate fi:
-trecătoare (pasageră),
-permanentă (durabilă)
Poliuria pasageră, ocazională
Cauze:
- fiziologice
-ingestie crescută de lichide
-ingestie alimente cu efect diuretic (pepene, alcool, cafea)
-după emoţii (eliberare de catecolamine)
-după expunere la frig (vasoconstricţii exagerate)
5
 - patologice
-perioadele de defervescenţă (criză poliurică – pneumonii)
-după evenimente acute de tipul crizelor (tahicardie paroxistica supraventriculara, criză epileptică,
colică reno-uretrală, angină pectorală)
-după administrare medicamente: diuretice, cardiotonice, baze xantice
Poliuria permanentă
Se clasifică în funcţie de densitatea urinară: hipotone, izotone.
- oliguria -reducerea volumului urinar <500 ml/24h.
Mecanism fiziopatologic
-scăderea filtrarii glomeruolare
-creşterea reabsorbţiei tubulare a apei
-obtrucţia ureterelor
În raport cu osm urinară, oliguriile pot fi:
- hipertone
- cauze fiziologice: regim sec, transpiraţii profuze
- cauze patologice: GNA, faza de instalare a edemului cardiac, renal, hepatic
-hipo/izotone
- faza iniţială a IRA,
- faza terminală a IRC.
- anuria - scăderea diurezei < 100 ml
- secretorie (adevărată)
- excretorie (falsă)
Anuria secretorie - apare atunci când se produce încetarea formării urinii
Anuria excretorie
- are drept cauză imposibilitatea drenării urinii formate.
In ambele cazuri avem o vezică urinară goală!
Anuria secretorie
- prerenala :
- hipovolemie severă (hemoragii, deshidratări, arsuri, etc.)
- stări de şoc (scăderea tensiunii arteriale)
- sindrom de hipoperfuzie renală (ICC)
- renala – apare în IRA (în per de stare), IRC stadiu terminal.
Anuria excretorie
- postrenală - apare prin obstrucţia simultană a ambelor uretere (tumori, fibroză retroperitoneală,
obstacole endogene – anuria calculoasă)
- nicturia (nocturia) - egalizarea sau inversarea raportului între diureza nocturnă şi cea diurnă.
Nu trebuie confundată cu polakiuria nocturnă care este o tulburare micţională.
Cauze: consumul excesiv de lichide seara, insuficienţă cardiacă, hepatică,renală.

Alte semne/ simptome

- Edemul renal
Edem generalizat, mai accentuat matinal la nivelul feţei acre înspre seară coboară la nivelul
memebrelor inferioare: retromaleolar. Este moale, alb, pufos, nedureros, bilateral.
- HTA secundară renală
Hipertensiune diastolică, convergentă în afecţiunile glomerulare; HTA în GNA; GNC
HTA în PNC, IRC cu rezistenţă la tratament.
- Anemia secundară renală
-apare în afecţiuni cronice: IRC prin deficit de eritropoetină.
- Sindrom de hiperhidratare cu fenomene de decompensare cardiac sau edem pulmonar acut
Semne la nivelul diferitelor aparate :
6
- greţuri
- vărsături
- deshidratare
- edeme (localizare, caracteristici)
- alterarea stării de conştientă, convulsii
- tulburări respiratorii (polipnee)
- modificări ale T.A.
- dezechilibru hidro-electrolitic şi acido-bazic
- hemoragii.

EXAMENUL OBIECTIV

 Manevra Giordano
 Palparea lojelor renale
 Punctele dureroase ureterale:
o Costo-vertebral: intersecţia coastei a XII şi marginea laterală a masei musculare
sacrolombare
o Costo-muscular: intersecţia coastei XII cu coloana
o Ureteral superior: linia ombilicală cu marginea laterală a dreptului abdominal
o Ureteral mijlociu. Linia bispinoasă cu marginea laterală a dreptului abdominal.
o Ureteral inferior: tuşeu vaginal/rectal
 Bombarea sau împăstarea lojelor renale: abcese renale şa.

INVESTIGAŢII

I. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A APARATULUI RENAL

Scopul explorării funcţiei renale stabileşte dacă rinichiul satisface funcţiile în mod normal sau nu;
să se obţină relaţii asupra mecanismului perturbat calitativ şi cantitativ.
Metode şi mijloace de explorare a funcţiei renale
Activitatea rinichiului trebuie explorată pe trei direcţii principale:
 analiza urinei;
 examenul sângelui;
 explorarea mecanismelor funcţionale renale propiuzise glomerulare şi tubulare.
Analiza urinei:
Examenul de urină poate furniza date asupra stării funcţionale a rinichilor şi asupra
homeostaziei organismului.
Examenul cuprinde:
 un examen macroscopic;
Urina normală este limpede, uneori mai închisă dacă este concentrată.
Urina tulbure: urină infectată sau albuminurie: În piurii este tulbure, opacă, albicioasă.
- culoarea
-roşiatică:
o hematurie înaltă – aspect de coca cola: brună, negricioasă
o franc hematurică- tumori vezicale
o aspect de zeamă de carne - tumori renale
-aspect de bere – ictere
-transparentă: poliurie, urina izostenurică

7
 un examen microscopic;
Sedimentul urinar
A. Cristale: săruri precipitate sub formă cristalină sau amorfă. Cristalizarea depinde de gradul de
concentrare al urinii, de pH-ul urinar.
Urina acidă permite cristalizarea acidului uric, oxalatului de calciu şi cistinei.
Urina alcalină favorizează cristalizarea fosfatului amoniaco-magnezian, sărurilor de calciu şa.
Eliminarea abundentă de cristale la bolnavi cu dietă echilibrată anunţă o litiază renală.
Cristalele de urati - prezente în cazul alimentatiei carnate, dar si în caz de distrugeri tisulare mari,
hemoragii digestive, leucoze, stări febrile, litiază urică, gută.
Cristalele de fosfaţi de calciu sau amoniaco-magneziene, precum si cristalele de oxalat de calciu se
găsesc în sedimentul urinar în cazul alimentaţiei vegetariene, dar si în litiaza renală, în diabetul
zaharat si în gută.
B. Celule :
 Celule epiteliale: provin din rinichi, căi urinare si vagin.
a. Renale - patognomonice pentru o afectarea renală sunt celulele epiteliale renale
concomitent cu împreună cu cilindrii hialinogranulosi.
b. Căi urinare
c. Vagin
Prezenta în urină a câtorva celule epiteliale nu are nici o semnificatie patologică,
abundenta lor exprimă o descuamare considerabilă si semnalează o inflamatie a tractului urinar.
 Leucocitele apar normal 2-3 pe câmp. Când numărul leucocitelor depăşeste 10 pe câmp
si apar libere, grupate sau alterate, este vorba de o leucociturie patologică. Aceasta semnifică o
infectie urinară.
 Eritrocitele pot apare şi în urina normală, mai puţin de 1-3 hematii pe un câmp (în
medie). Peste acest număr este vorba de hematurie microscopică. Când urina este vizibil
hematurică şi conţine foarte multe hematii (tot câmpul microscopic acoperit) este o hematurie
macroscopică.
După originea si cauzele lor, hematuriile pot fi:
o renale: litiaza renală, tumori renale benigne sau maligne, TBC renală, infarcte renale,
necroză papilară, rinichi polichistic, glomerulonefrite acute sau cronice, etc. – hematii dismorfe
o vezico-ureterale: neoplasm de prostată, infecţii, tumori vezicale, litiaza vezicii urinare,
corpi străini intravezicali sau ureterali, diverticuli vezicali, traumatisme vezico-ureterale, etc.
o necroză papilară în DZ complicat
o extraurinare: genitale,
o boli de sistem: endocardite, diateze hemoragice, supradozaj anticoagulant etc.
Hematuria macroscopică este remarcată de bolnav, este roşie-rozată, prin păstrare poate deveni
brun-negricioasă. Spre deosebire de colorarea urinii de la alte substanţe hematuria macroscopică
determină caracterul opac al urinei.
Proba celor trei pahare:
o hematurie iniţială: origine subvezicală: prostată, uretră
o terminală: vezicală, cistite hemoragice, tumori
o totală: în toate paharele: renală dacă se asociază cu cilindrii sau căi urinare dacă cilindrii
(mulajele tubulare) nu sunt prezente.
Hematuria microscopică:
o Poate să apară şi fiziologic la:
 Efort
 Tranzitorie
 Izolate
 Sindroame hemoragipare
8
  Supradozaj anticoagulant
 TBC renal
 Tumori
 Cilindrii sunt formaţiuni alungite, cilindrice, bine colorate, ce reproduc ca nişte mulaje
forma tubilor uriniferi.
o cilindrii hialini - mulaje proteice
o epiteliali – hialinogranuloşi, prezenţi în nefritele difuze acute si cronice.
o cilindrii leucocitari indică prezenta unor procese inflamatorii ale
parenchimului renal. Au valoare diagnostică importantă în pielonefrite.
o cilindrii hematici conţin hematii intacte sau alterate, indică sediul înalt al
hematuriei, leziune glomerulară şa.
 Alte elemente care pot fi găsite în sedimentul urinar :
o floră microbiană, necesită examinare prin urocultură.
o paraziţi
o celule neoplazice (celule atipice izolate sau conglomerate).
o spermatozoizi
o filamente de mucus, ca benzi subţiri, albicioase, fără semnificaţie
patologică.
o levuri (pot fi confundate cu eritrocitele)
Proteinuria- reprezinta o eliminare de proteine prin urina care depaseste limita fiziologica. In mod
normal se elimina urinar 50-100 mg proteine/24 ore, care provin din plasma, din rinichi si din caile
urinare.
In functie de cantitate, proteinuriile pot fi:
 usoare - sub 1 g/24 ore. Ele apar in: efort, stari febrile
 medii - intre 1-3 g/24 ore. Ele apar in: ortostatism, hipertensiune arteriala, pielonefrite,
polichistoza renala, glomerulonefrite acute sau cronice
 severe - peste 3 g/24 ore. Ele apar in: sindrom nefrotic, hipertensiune arteriala maligna,
glomerulonefrite acute, nefropatia lupica, nefroangioscleroza diabetica, mielomul multiplu
Glicozuria
Urina nu contine fiziologic glucide. Starile in care se elimina zaharuri prin urina se numesc
meliturii.
Glicozuria este prezenta cel mai des in diabetul zaharat clinic manifest, cand glicemia depaseste
pragul renal de 180 mg/dl.
Ea mai poate sa apara in:
 diabetul renal
 glicozuria de sarcina, glicozuria alimentara (postprandial), unele boli endocrine cu
hiperglicemie (hipertiroidia), infectii grave
 in sindromul Fanconi
Aciditatea titrabila a urinii
Aciditatea totala sau titrabila a urinii reprezinta totatlitatea componentilor acizi care sunt titrati de
catre baze.
In practica determinarea se face intr-un esantion de 25 ml urina din amestecul din 24 ore.
Valorile normale sunt intre 200-500 ml, cu media de 300 ml/litru urina.
Modificarile aciditatii titrabile:
 scade in alcalozele de cauza extrarenala si in sindroamele de insuficienta renala
 creste in acidozele de cauza extrarenala
Ionograma urinara
Ionograma urinara presupune dozarea principalilor cationi si anioni.
Valorile normale ale principalilor ioni urinari:
9
 Excretia in 24 ore la o diureza Concentratia medie
Ioni dozati
de 1,5 litrii urinara/litru
Na 80-200 mmol 50-140 mmol
K 60-120 mmol 50-110 mmol
Ca 40-200 mmol 25-135 mmol
Cl 80-200 mmol 80-140 mmol
Din cauza ca valorile electrolitilor variaza in limite largi in fuctie de aportul alimentar, de stare de
hidratare si de eventuale tratamente diuretice, ionograma urinara are o utilitate diagnostica relativ
redusa.
Studiul cantitativ al elementelor figurate şi ai cilindrilor din urină se face prin testul ADDIS-
HAMBURGER.
a] Pregătirea bolnavului:
- se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei;
- se recomandă regim fără lichide cu două ore înainte;
- dimineaţa bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă, această urină se aruncă;
- în acest moment bolnavul este rugat să rămână culcat de 100-180 minute;
- bolnavul nu bea nimic în tot acest timp.
b] Pregătirea materialelor pentru recoltarea materialelor:
- se pregătesc materialele sterile pentru recoltare, aceeleaşi ca şi pentru examenul bacteriologic.
c] Recoltarea urinei:
- după 100-180 minute se face toaleta organelor genito-urinare cu apă şi săpun;
- se recoltează întreaga cantitate de urină şi se măsoară volumul;
- se trimite la laborator notându-se exact intervalul de timp între cele două micţiuni şi volumul
urinei la a doua micţiune.
d] Interpretare:
- normal se elimină prin urină 1000 hematii/min şi 1000-2000 leucocite/min.
 un examen bacteriologic
– urocultură + antibiogramă: urina normală este sterilă.
Condiţii de respectat pentru o urocultură corectă:
o toaletă prealabilă locală riguroasă
o recoltare din prima micţiune a zilei din jetul mijlociu
o însămânţarea trebuie făcută rapid pe medii de cultură.
 un examen fizico-chimic.
 Densitatea urinară.
 PH urinar – urina normală este acidă.
Examenul sângelui
Explorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte funcţiile sale se poate face urmărind
concentraţia în sânge a produselor de catabolism azotat, urmărind izotonia, izohidria.
2. Studiul funcţiei renale de depurare a cataboliţilor proteici
Pentru aceasta se determină:
 ureea sangvină : valorea normală 20-40 mg%;
 acidul uric: V.N.3-5 mg%;
 creatinina: V.N.0,6-1,3 mg%
3. Studiul funcţiei renale de menţinere constantă a concentraţiei ionilor. Această funcţie renală se
apreciază prin modificările ionogramei serice [Na, K,Ca,Cl]:
 Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
 K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;
 Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;

10
 Cl = 95-110 mEq/1 sau 350-390 mg%.
4. Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului acido- bazic se face prin:
• determinarea pH-ului sangvin – se recoltează sânge fără garou, pe heparină, în condiţiile de
strictă anaerobioza, în seringi perfect etanşe. V.N.=7,30-7,40;
• determinarea R.A.- se recoltează l0ml sânge pe 50 mg oxalat de potasiu, eprubeta va fi foarte
bine închisă pentru a evita degajarea bioxidului de carbon dizolvat în plasmă .V.N.=53-
75 vol. CO2/100ml sânge sau 27 mEq/1. Scăderea sub 50% arată o stare de acidoză, creşterea
peste 75% vol.% reprezintă alcaloză. Ph-ul şi R. A. [rezerva alcalină] se determină mai exact la
aparatul Astup. In acest aparat se recoltează sânge capilar în condiţii de anaerobioză, în tuburi
heparinizate livrate odată cu aparatul.

II. EXPORAREA MECANISMELOR FUNCŢIONALE PROPIU-ZISE

Se efectuează cu ajutorul clearence-urilor renale. Este volumul de plasmă [în ml] depurat de o
substanţă în unitatea de timp [1 minut].
Se calculează după formula: OUxV/P U= concentraţie urinară [mg/ml]; V= volumul urinar
[ml/minut]; P= concentraţie plasmatică a substanţei [mg/ml],

III. FLUXUL PLASMATIC RENAL

Este volumul de plasmă care perfuzează cei doi rinichi în decurs de 1 minut. Se determină cu
ajutorul Clearence-ului, acidului paraminohipuric [P.A.H.] care este eliminat integral de către
glomeruli şi tubi la o singură trecere prin rinichi. Clearence-ul P.A.H. se efectuează prin perfuzarea
P.A.H. în mod continuu.
Determinarea concentraţiei se face fotometric şi are V.N.=500-700 ml/minut.

IV. EXPLORAREA FILTRATULUI GLOMERULAR

Se face prin măsurarea unor substanţe ca: creatinina endogenă sau insulina exogenă care se elimină
prin filtrare glomerulară. Creatinina se elimină prin urină, prin filtrare glomerulară fără să mai fie
reabsorbită sau secretată de tubi.
a] Pregătirea bolnavului:
• se anunţă bolnavul cu o zi înainte să mănânce în dimineaţa examinării şi să stea culcat în pat 12-h
peste noapte şi în tot timpul examenului;
•înaintea probei se dau bolnavului 400-500 ml apă.
b] Efectuarea recoltării:
 la ora 7 după ce bolnavul a terminat de băut apa, va urina;
 prima urină se aruncă;
 bolnavul va bea 300 ml ceai neîndulcit sau apă;
 se va culca, apoi se va trezi şi va urina din nou;
 această urină, se păstrează şi se măsoară volumul;
 se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă, după care bolnavul urinează încă odată;
 se măsoară volumul urinei;
 se consemnează greutatea şi înălţimea bolnavului;
 din cele două emisii de urină se trimit la laborator 10 ml împreună cu sângele recoltat pentru
determinarea creatininei.
c] Interpretare:
V.N. este de 140 ml/minut.
Valori scăzute sub 70 ml/minut apar în insuficienţa renală.

V. REABSORŢIA TUBULARĂ
Ureea trece prin filtrarea glomerulară fiind parţial reabsorbită la nivelul tubilor proximali.
Pregătirea bolnavului:
11
 bolnavul este anunţat cu o zi înaintea probei;
 va sta culcat peste noapte precum şi în dimineaţa examinării pe tot parcursul
examinării;
 în dimineaţa examinării nu va mânca nimic.
b] Efectuarea recoltării:
 la ora 7 bolnavul este rugat sa urineze;
 urina se aruncă, iar bolnavului i se dă să ingereze 250 ml apă;
 va urina măsurându-se volumul urinei;
 se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă. după care bolnavul va ingera încă, 250 ml apă;
 bolnavul va urina în alt vas, se măsoară volumul urinei emise;
 din cele 2 probe recoltate se trimit la laborator 10 ml urină împreună, cu sângele recoltat.
c] Interpretarea:
V.N.a filtratului glomerular este de 75 de ml/minut. Leziunile glomerulare sau tubulare scad
capacitatea de epurare a ureei din plasmă.

VI. EXPLORAREA SECREŢIEI TUBULARE

Se bazează pe capacitatea tubului renal de a secreta anumite substanţe introduse în organism.
Proba cu PSP [fenolsulfonaftaleină].
a] Pregătirea bolnavului:
 se anunţă bolnavul să nu mănânce în ziua examinării;
 administrarea substanţei – în dimineaţa zilei de examinare i se injectează bolnavului i.v. 1 ml
de substanţă.
b] Recoltarea urinei:
 bolnavul este rugat să urineze la 15 şi 75 minute de ia administrarea substanţei;
 determinarea se face calorimetric;
c] Interpretarea:
In mod momial o persoană sănătoasă elimină în primele 15 minute 20% din substanţ injectată, iar
în următoarele 70 de minute între 55-70% din substanţa injectată.

VII. NEFROGRAMA
Urmăreşte capacitatea fiecărui rinichi în parte de a capta, secreta şi excreta o substanţă marcată, cu
radioizotopi. Se utilizează Hippuran marcat cu 131 iod. Proba se execută dimineaţa şi nu necesită
pregătirea prealabilă a bolnavului, bolnavul putând mânca înainte probei. Se injectează, intravenos
izotopul şi se înregistrează radiaţiile emise timp de 15-30 minute cu ajutorul a două sonde de
scintilaţie dispuse la nivelul regiunii lombare.
Nefrograma permite depistarea tulburărilor functionale ale fiecărui rinichi tară a da informaţii cu
privire la cauza acestora. Nu se execută la femei gravide sau în lactaţie .

VIII. SCINTIGRAFIE RENALĂ

Bolnavului i se injectează intravenos o substanţă de contrast radioactivă, după care, cu ajutorul
unui aparat scintigraf se detectează repartizarea substanţelor radioactive în parenchiul renal.

IX. PROBA CU INDIGO- CARMIN- CROMOCITOSCOPIE

Această probă apreciază capacitatea de eliminare a fiecărui rinichi în parte. Se injectează i.v.
soluţie 0,4% indigi-carmin steril. Apariţia colorantului în urină se urmăreşte prin cistoscop.
a] Interpretare:
In mod normal, colorantul apare în vezica urinară la 5-7 minute de la administrare.

X. EXPLORAREA CAPACITĂŢII DE DILUFIE ŞI CONCENTRAŢIE

Metodele executate în acest scop au la bază faptul că un rinichi sănătos are capacitatea de a
12
produce urină mai diluată sau mai concentrată , în funcţie de gradul de deshidratare al
organismului. Capacitatea de diluţie şi concentraţie a rinichiului poate fi determinată prin mai
multe probe:
 proba de diluţie şi concentraţie Volhard
Are două etape:
 diluţia;
 concentraţia.
Practic este cel mai comod să se facă întâi concentraţia şi apoi diluţia, dacă concentraţia este mai
bună, evident ca şi diluţia este mai satisfăcătoare.
A. Proba de concentraţie
a] Pregătirea bolnavului
• la ora 12 bolnavul primeşte alimentaţie solidă [ouă, şuncă, pâine, carne] fară lichide.
b] Recoltarea urinei:
• din 2 în 2 ore [la orele 14, 16, 18, 20] se colecteză 4 eşantioane. De la orele 20 până la orele 8
urina se colectează într-o singură probă. Se notează la toate eşantioanele de urină volumul şi
cantitatea.
c] Interpretare
• în cursul după-amiezii şi noaptea ca răspuns la proba de concentraţie, diureza scade mult iar
densitatea trebuie să, crească depăşind 1028 cel puţin într-o probă. In insuficienţa renală severă,
densitatea variază puţin în jurul valorii de 1010 izostenurie.
Atenţie!
La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată se face numai proba de concentraţie
apreciindu-se că un rinichi care concentrează bine are capacitatea de diluţie normală.
B, Proba de diluţie( Volhard)
a] Pregătirea bolnavului
 cu 2 zile înainte de proba bolnavul este supus la un regim mixt alimentar, are voie să bea
lichide câte vrea.
 în ziua examinării bolnavul va sta în repaus la pat.
b] Golirea vezicii şi ingerarea lichidului
 la ora 7,30 îşi evacuează vezica urinară;
 bolnavul va ingera 1500 ml ceai sau apă timp de 1/2h.
c] Recoltarea urinei: între orele 8-12, timp de 4 h se recoltează din 30-30 minute. Se notează
cantitatea şi densitatea urinei din fiecare probă.
d] Interpretare:
In mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se elimină întreaga cantitate de lichid
ingerată. In primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală. In cel puţin una din
probele de dimieaţă volumul urinar depăşeşte 300 ml iar densitatea urinei trabuie să fie sub 1005 în
cel puţin una din probe.
XI. Proba Zimniţki
a] Pregătirea bolnavului
 bolnavul este menţinut la pat;
 se administrează regim alimentar şi hidric normal.
b] Recoltarea urinei se recoltează urina din 3 în 3 ore timp de 24 h;
• se notează densitatea şi volumul fiecărei probe.
c] Interpretare
Normal – cu cât cifrele obţinute sunt mai îndepărtate între ele cu atât capacitatea de adaptare a
rinichiului este mai bună.

Alte investigaţii
Imagistice: ECHO
13
Radiologice:
– radiografia renală simplă
– urografia i.v.
– uretrocistografie micţională, ureterocistografie)
– CT
– RMN
– Scintigrafie renală
 Investigaţi invazive: cistoscopie
 Puncţia biopsie renală -aceasta da posibilitatea, cu ajutorul examinării microscopice a ţesutului
renal extras, de a defini exact tipul de afectare renală, permite aprecieri prognostice, şi masurile
terapeutice adecvate. Necesitatea biopsiei este stabilita exclusiv de către medicul nefrolog: in cazul
prezentei unui sindrom nefrotic al adultului, a unei insuficiente renale rapid-progresive si eventual
a unei hematurii masive si/sau persistente de origine înaltă (hematii dismorfe).

Examinarea radiologică a rinichilor şi căilor urinare se poate face cu sau fără substanţă
de contrast.

Pregătirea bolnavului pentru radiografia renală simplă

Radiografia renală permite evidenţierea formei, dimensiunilor, poziţia rinichilor şi prezenţa unor
calculi renali, uretrali, vezicali radioopaci.
Materiale necesare:
 cărbune animal;
 ulei de ricin;
 materiale necesare unei clisme evacuatoare.
1. Pregătirea materialelor necesare: se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
2. Pregătirea psihică a bolnavului: se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii pentru
stabilirea diagnosticului.
3. Pregătirea alimentară a bolnavului:
 cu două trei zile înaintea examinării bolnavului va consuma un regim fără alimente care conţin
celuloză şi dau reziduri multe [fructe, legume, zarzavaturi, paste făinoase, pâine] şi ape gazoase;
 în ziua precedentă, bolnavul va consuma o cană de ceai şi pâine prăjită;
 înaintea examinării bolnavul nu va mânca, nu va consuma lichide;
 după examen bolnavul poate consuma regimul sau obişnuit.
4. Pregătirea medicamentoasă a bolnavului:
 cu două-zile înainte de examinare se administrează cărbune animal şi triferment câte 2 tablete
de 3 ori pe zi;
 în seara precedentă zilei radigrafiei se administrează 2 linguri de ulei de ricin.
Atenţie!
• în dimineaţa zilei examinatoare, se efectuează o clismă cu apă caldă. Aerul din tubul irigator
trebuie să fie complet evacuat pentru a nu ti introdus în colon.
• înaintea examinării radiografiei bolnavului îşi va goli vezica urinară sau i se va efectua un sondaj
vezical.
5. Pregătirea pentru examinare:
 bolnavul este condus la serviciul de radiologie;
 bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masă;
6. Ingrijirea bolnavului după tehnică:
 după efectuarea radiografiei, bolnavul este ajutat să se îmbrace şi să se întoarcă în salon unde
va fi instalat comod în pat;
 se notează- examenul în F.O. a bolnavului.
14
 Pregătirea bolnavului pentru pielografie
Pielografia – radiografia aparatului renal executată cu substanţa de contrast administrată prin
cateterism ureteral sub control citoscopic.
Materialele necesare:
 cele pentru radiografie renală simplă;
 substanţă de contrast Odiston – 30% sau iodură de sodiu – 10%; deoarece aceste substanţe au
potenţial alergen în ultimul timp se folosesc ultravistul şi urografin.
 medicamente antihistaminice;
 medicamente pentru urgenţă.
1. Pregătirea materialelor necesare:se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
2. Pregătirea bolnavului:se efectuează, pregătirea bolnavului ca şi pentru radiografia renală,
simplă [psihică, alimentară, medicamentoasă].
3. Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast:
• se efectuează testarea sensibilităţii bolnavului la substanta de contrast. Dacă bolnavul prezintă o
reacţie hiperalergică se întrerupe introducerea substanţei de contrast şi se administrează
antihistaminice, anunţându-se imediat medicul. Dacă toleranţa organismului este bună bolnavul va
fi condus în sala de citoscopie, unde va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe
masa de examinare.
4. Administrarea substanţelor de contrast:
-spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;
-sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter;
-se introduce substanţa de contrast uşor încălzită, 5-10 ml în fiecare parte presiune mică;
-bolnavul se transportă pe targa pe masa de radiografie.
Recent s-au introdus în sălile de operaţie aparate Rőntgen cu care se pot efectua radiografii şi
pielografii fără a mai deplasa bolnavul.
5. Îngrijirea bolnavului după tehnică:
 după terminarea radiografiei se încearcă să se extragă cu o seringă, substanţa de contrast.
Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fî condus în salon şi instalat comod în pat;
 se notează examenul efectuat în F.O. a bolnavului.
Atenţie!
 Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă.
 Substanţa de contrast trebuie uşor încălzită pentru a nu produce contracţii spastice ale
bazinetului.
 Injectarea substanţei de contrast se face cu presiune moderată [altfel se, produce rupturi ale
bazinetului sau reflux pielorenal].

Urografia
Metoda constă în umplerea cavităţilor renale cu substanţe de contrast, descendent pe cale
intravenoasă. Ca substanţe de contrast se foloseşte tot ultravistul sau urografinul şi mai puţin
odistonul 30%, 60% sau 75%.
Pregătirea bolnavului se face tot prin evacuarea gazelor din intestin la fel ca şi în cazul renalei
simple, intensitatea imaginii radiologice va fi în funcţie de concentraţia urinei în substanţe de
contrast, de aceea se va restrânge cantitatea lichidelor administrate.
În ziua examinării bolnavul nu va consuma nici alimente solide nici lichide. În lipsa lichidelor
urina se concentrează şi în substanţa de contrast care se excretă prin urină.
Tehnică
Dimineaţa în preajma efectuării urografiei se va face încă o clismă evacuatorie (prima se
face seara). Se va monta o branula pentru o venă periferică a bolnavului.
15
Se injectează pe flexulă substanţa de contrast (ultravist sau urografin) 2ml/kgcorp, 1fiolă = 50ml,
1ml = 370mg. După ce bolnavul a fost aşezat pe masa radiologică se trece la expunerea radiologică
pentru efectuarea urografiei.
Unii bolnavi pot prezenta efecte secundare administrării substanţei de contrast: ameţeli, greţuri
sau dureri abdominale, hipotensiune arterială, cefalee, urticarie. I se va explica bolnavului
posibilele efecte secundare pentru a fi prevenit de unele complicaţii care pot să apară.
În unele cazuri pot să apară fenomene severe de intoleranţă cum ar fi: vărsături, urticarii,
parestezii, bolnavul intrând destul de repede în stare de şoc. În aceste situaţii se va întrerupe
administrarea substanţei de contrast şi se vor aplica măsurile de urgenţă. Se va administra pe venă
hemisuccninatul de hidrocortizon, adrenalină în soluţii, oxigenoterapie sau dacă şocul este în fază
avansată şi funcţiile vitale sunt alterate se va trece la intubaţia orotraheală şi resuscitare cardio
respiratorie pe care o va face medicul reanimator care va fi anunţat de urgenţă. Se va renunţa la
urografie în cazurile de insuficienţă renală şi hepatică, boala Basedow, insuficienţă cardiacă
decompensată, stări alergice, anemii hemolitice sau tuberculoză pulmonară evolutivă. În aceste
situaţii se vor folosi alte metode de investigaţie (ecografia renală, tomografia computerizată sau
rezonanţa magnetică nucleară).

Examenul radiologic al rinichiului prin pneumoperitoneu artificial

Retropneumo-peritoneul artificial se realizează printr-un contrast invers introducând o
substanţă gazoasă, aer sau oxigen în spaţiul retroperitoneal cu scopul de a evidenţia contururile
rinichilor. Metoda poate fi combinată şi cu urografia intravenoasă.
Tehnică
În seara zilei dinaintea intervenţiei se goleşte colonul bolnavului printr-o clismă
evacuatorie. Dimineaţa pe nemâncate se face insuflarea aerului sau oxigenului în spaţiul
retroperitoneal prin puncţia lojei perirenale, în condiţii de perfectă sterilitate cu aparatul
pneumotorax, se introduc 1000-1200ml aer şi se efectuează radiografiile. Gazul introdus se
resoarbe în aproximativ 2 zile.

Examenul radiologic al vezicii urinare

Vezica urinară poate examinată radiologic prin cistografie
Cistografia cu substanţă de contrast necesită următoarele:
Pregătirea Toate materialele necesare pentru o radiografie renală simplă.
materialelor - substanţă de contrast – Odiston 30,60 sau 75%.
necesare - antihistaminic, medicaţie de urgenţă, seringi şi ace pentru injecţii
intravenoase.
-sonde Nelaton sterilă, seringă Guyon sterilă, soluţie sterilă de acid boric,
pensă hemostatică, mănuşi de cauciuc sterile, tăviţă renală.
- materiale necesare pentru clismă evacuatoare.
Pregătirea Se pregăteşte pacientul psihic, alimentar şi medicamentos ca şi pentru
pacientului radiografia renală simplă.
Se reduce cantitatea de lichide din regimul alimentar, iar în ziua
examinării pacientul nu mai mănâncă şi nu mai bea (pentru reducerea
volumului urinar).
Se efectuează clisma evacuatoare înaintea injectării substanţei de
contrast.
 pacientul este condus la serviciul radiologic, este ajutat să se
dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa radiologică.
Testarea Se face testarea conjunctivală a substanţei iodate cu 30 minute înaintea
sensibilităţii examinării.

16
faţă de Dacă bolnavul prezintă o reacţie hiperalergică se întrerupe introducerea şi
substanţa de se administrează antihistaminice, comunicându-se imediat medicului.
contrast.
Participarea Pacientul va fi condus la serviciul de radiologie, va fi ajutat să se aşeze pe
asistentei la masa radiologică.
examen Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun, se îmbracă mănuşile sterile, se
introduce sonda Nelaton sterilă în vezica urinară, se captează urina prin
sondă în tăviţă renală şi se spală vezica cu soluţie sterilă de acid boric.
În seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodură de sodiu 10% sterilă sau
Odiston şi se introduce în vezică, se închide sonda cu o pensă hemostatică.
Pacientul este rugat să nu urineze decât după terminarea examenului
cistografic.
Medicul execută imediat radiografia.
Se îndepărtează pensa de pe o sondă şi se goleşte conţinutul vezicii în
tăviţa renală.
Vezica urinară poate fi evidenţiată cu ocazia urografiei: la 1-2 ore după
injectarea substanţei de contrast, ea se colectează în vezică, dând
posibilitatea să fie radiografiată.
Vezica urinară mai poate fi evidenţiată prin pneumocistografie, vezica se
umple cu aer şi apoi se injectează substanţa opacă prin sondă. Pacientul este
pregătit ca şi pentru o radiografie simplă: cu 10-12 ore înaintea examinării i
se restrânge consumul de lichide şi înaintea examinării i se restrânge
consumul de lichide şi înaintea examinării vezica va fi golită, se va spăla şi
apoi cu ajutorul seringii Guyon se introduc 100-150 ml aer; se închide
sonda cu o pensă hemostatică şi apoi se injectează substanţa de contrast în
vezica urinară prin puncţionarea sondei cu un ac.
Îngrijirea Pacientul va fi ajutat să se îmbrace, să se deplaseze la salon şi va fi aşezat
pacientului comod în pat.
după tehnică Se notează examenul în foaia de observaţie.
Atenţie! Injectarea substanţei de contrast se face pe masa radiologică, foarte încet,
cu multă precauţie.
Pneumocistografia
Este metoda de investigaţie radiologică care utilizează ca substanţă de contrast aerul
combinat cu o substanţă opacifiantă. Pregătirea bolnavului se face la fel ca şi pentru urografie.
Tehnică
Cu 10-12 ore înaintea examinării se restrânge consumul de lichide. Înaintea examinării
vezica urinară va fi golită cu o sondă vezicală sterilă şi apoi spălată cu ser fiziologic. Pe sonda
vezicală se vor introduce 100-150ml aer cu ajutorul seringii Guyon. Se închide sonda cu o pensă
hemostatică şi apoi se injectează prin puncţionarea sondei cu un ac o cantitate redusă de substanţă
de contrast în vezica urinară. Bolnavul va fi aşezat pe rând în toate poziţiile obişnuite pentru a
împrăştia substanţa opacifiantă pe toată suprafaţa mucoasei, dând posibilitatea de a studia pe
radiografii.

Ecografia
- este o metodă lipsită de efect nedorit asupra rinichiului. Ecografia utilizează pentru
formarea imaginii ultrasunetele. Ultrasunetele pătrund în ţesuturile organismului şi la locul de
întâlnire a două medii cu densităţi diferite, o parte a vibraţiilor corpusculare sunt reflectate
realizând un efect similar ecoului sonor, un ecou ultrasonic, de unde numele de ecografie al
procesului de investigaţie.

17
 Pregătirea bolnavului pentru examinări ecografice este minimă. Este o metodă
noninvazivă. Pentru vizualizarea rinichilor nu este necesară nici o pregătire specială a bolnavului
doar că se va opri alimentaţia lui cu 6-12 h înainte de investigaţie. Pentru examinarea vezicii
urinare se va administra bolnavului 500-700ml lichide cu 2-3 ore înainte de examinare. În acest
mod pot fi vizualizate şi organele genitale feminine. Majoritatea examinărilor ecografice vor fi
efectuate în decubit dorsal, uneori şi decubit lateral stâng şi drept. Medicul examinator foloseşte
splina, respectiv ficatul ca şi fereastră sonică către rinichi. Cu ajutorul acestor investigaţii se pun în
evidenţă litiaza renală sau vezicală, unele malformaţii renale.

Endoscopia
- este o metodă de examinare a organelor cavitare prin vizibilitate directă cu ajutorul unor
instrumente numite endoscoape. Scopul investigaţiilor endoscopice este : explorator şi terapeutic,
biopsic, etc.
Pregătirea bolnavului pentru aceste investigaţii constă în evacuarea conţinutului vezicii cu
un cateter renal şi uşoară anestezie şi sedare a bolnavului.
Tehnica se numeşte cistoscopie care este o metodă endoscopică de examinare care permite
inspecţia mucoasei vezicii urinare cu ajutorul cistoscopului. Prin cistoscopie se pot identifica
procesele inflamatorii şi tumorale ale vezicii urinare, prezenţa calculilor şi a corpilor străini, cauza
hemoragiilor vezicale şi unele modificări de altă natură ale vezicii urinare. Cistoureteroscopia
identifică unele procese patalogice la nivelul ureterelor, bazinetelor şi calicelor renale, combinată
cu alte metode de explorare a stării funcţionale a rinichilor. Cistoscopul este format dintr-un tub
metalic cu curbură de tip Mercier, în ciocul căruia se găseşte sistemul de iluminare proprie a
aparatului, reprezentat printr-un bec electric. În tubul cistoscopului se introduce sistemul optic
format dintr-un obiectiv situat la capătul vezical al cistoscopului, ocularul la capătul proximal al
tubului, o serie de lentile intermediare şi prisma care readuce imaginea de la curbura extremităţii
cistoscopului în axa longitudinală a acestuia.
Cistoscopul de cateterism serveşte pentru cateterizarea ureterelor şi foloseşte sonde ureterale.
Cistoscopul operator are în locul sondelor ureterale un dispozitiv care permite trecerea în vezică a
unor instrumente speciale pentru biopsie, prindere, electrocoagulare, etc.
Pregătirea instrumentelor şi materialelor
Pentru executarea cistoscopiei asistentul medical va pregăti următoarele:
 cistoscopul de irigaţie sau cateterism, în funcţie de scopul urmărit la examinare (se vor
pregăti ambele cistoscoape la cererea medicului);
 cistoscoapele vor fi pregătite steril;
 două sonde ureterale radioopace (impregnate cu saruri de bismut) cu o lungime de 60-70cm
şi o grosime de 4-8 după scara Charier;
 soluţie de novocaină sau lidocaină de 0,5%, 40-50ml;
 seringă Guyon cu olivă ureterală pentru introducerea anestezicului în uretră;
 o clemă ureterală;
 soluţie de oxicianură de mercur 1/5000.
Pregătirea bolnavului
I se va explica necesitatea investigaţiei sau manoperei terapeutice. Cu jumătate de oră înaintea
tehnicii i se va administra un analgetic major (petidina). Înainte de a intra în sala de operaţie
bolnavul va fi invitat să îşi golească vezica urinară. Examinarea se efectuează în semiobscuritate
pe masa specială de cistoscopie. Poziţia bolnavului va fi în decubit dorsal.
Sarcina asistentului medical în timpul examenului propriu zis
 asistentul medical va verifica încă o dată funcţionarea sistemului de iluminat, curăţenia
lentilelor, claritatea imaginii, etanşeitatea asamblărilor;

18
  predă apoi aparatul medicului care introduce tubul montat cu canula de irigaţie în vezică,
spălând-o cu o soluţie de oxicianură de mercur până când lichidul devine limpede;
 se umple vezica cu 150ml soluţie la bărbaţi şi 200ml la femei (ser fiziologic);
 se înlocuieşte canula de irigaţie cu sistemul optic şi se racordează sistemul de iluminat la
reţea;
 dacă examinarea se continuă cu cateterismul ureterelor, asistentul medical va servi
medicului succesiv cateterele de dimensiunile cerute, pe care medicul le va introduce în canalele
respective ale aparatului.
Cateterismul ureteral permite recoltarea de urină separată din cei doi rinichi şi verifică
permeabilitatea ureterelor, determinarea capacităţii bazinetelor şi gradul de distensie a lor.

Accidente şi incidente:
 traumatisme superficiale ale mucoasei vezicale
 dureri lombare
 infecţia
 mici hemoragii

Scintigrafia radioizotopică

Scintigrafia radioizotopică este o metodă imagistică de explorare morfofuncţională.

Asistenţii medicali care lucrează în serviciul de medicină nucleară sunt instruiţi în mod special. Ei
vor trebui să cunoască principiile de bază ale metodei, precum şi procedeul de examinare pentru ca
să:
 contribuie la pregătirea psihică şi fizică a bolnavului
 pregătească la nevoie bolnavul fizic, dietetic şi medicamentos
 ştie să colaboreze cu echipa de examinare dacă concomitent se fac şi alte investigaţii
(tensiune arterială, EKG, etc.)
 pună la adăpost de efectul iradiaţiilor când însoţeşte bolnavul la examinare
 cunoască modul cum se izolează bolnavul până la excretarea substanţei radioactive din
organismul lui
 stăpânescă toate măsurile de nursing din timpul şi după examinare
Cel mai folosit element radioactiv pentru scintigrafie este tecneţiul urmat de Iod, Roz Bengal,
Fe sub formă de citrat de Fe, Ca fixat pe bleomicină, Iridiu, Tc, ş.a.
Pentru examenul rinichilor se pot utiliza substanţe radiotrasoare marcate cu 99 m Tc, dintre
care unele se elimină exclusiv prin filtrare glomerulară, iar altele numai prin secreţie tubulară.
Metoda permite stabilirea raportului funcţional dintre cei doi rinichi, disfuncţia unilaterală a
rinichiului şi a căilor urinare.

Arteriografia renală

Este o metodă de explorare a aparatului renal prin administrarea substanţei de contrast pe

cale arterială, renală, sau femurală. Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la începerea
administrării substanţei de contrast, a doua radiografie la 6 secunde şi a treia la 8 secunde.
Atenţie!
 substanţa de contrast se injectează, i.v, durerea provocată pe durata injectării fiind suportabilă;
 administrarea rapidă provoacă durere intensă de-a lungul venei. Se avertizează bolnavul.

Importanţa pregătirii bolnavilor pentru examenele paraclinice

19
  asistentul medical are sarcina să convingă bolnavul asupra necesităţii examinărilor cerute
de medic;
 proba se face în interesul bolnavului;
 probele trebuie să reflecte capacitatea funcţională, reală a organului explorat;
 să nu existe medicaţie asociată care să nu modifice rezultatul examinării;
 pregătirea corectă a bolnavului pentru investigaţie la prescripţia medicului
 pregătirea medicaţiei necesare investigaţiei;
 regimuri speciale alimentare şi oprirea fumatului;
 pregătirea psihică a bolnavului şi administrarea sedativelor ca şi premedicaţie;
 respectarea locului destinat investigaţiilor;
 pregătirea corectă a instrumentarului şi aparatelor necesare;
 transportul bolnavilor la locul indicat de medic;
 aclimatizarea bolnavului la locul de investigaţie;
 absenţa excitanţilor externi;
 asigurarea liniştii mediului unde se fac explorările funcţionale;
 asigurarea temperaturii optime la locul investigaţiei;
 poziţia cât mai comodă din timpul investigaţiei;
 dotarea dulapului de urgenţă cu medicaţie de urgenţă;
 însoţirea bolnavului şi transportul său la camera de explorări;
 prezenţa unei persoane din familie creşte sentimentul de siguranţă a bolnavului în timpul
examinării;
 notarea în foaia de observaţie a bolnavului, a rezultatelor investigaţiilor;
 curăţirea locului de muncă după terminarea investigaţiilor paraclinice;
 asigurarea odihnei pasive a bolnavului după terminarea investigaţie;i
 administrarea unui ceai după investigaţie sau a unui regim alimentar uşor, bine tolerabil;
 administrarea medicaţiei necesare indicată de medic după terminarea investigaţiei
paraclinice;
 pregătirea teoretică şi practică a asistentului medical şi aplicarea cunoştinţelor cu
profesionalism la efectuarea investigaţiilor paraclinice;
 conştinciozitatea, devotamentul şi comunicarea corectă cu bolnavul;
 supravegherea corectă a bolnavului în pre, intra şi postinvestigaţie paraclinică
 respectarea tuturor măsurilor de urgenţă şi a nevoilor fundamentale ale bolnavului;
 completarea biletului de trimitere cu toate datele bolnavului sau prezenţa foii de observaţie
a bolnavului;
 înştiinţarea serviciului de explorare pentru programarea investigaţiei;

IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA REZULTATELE

PACIENTILOR CE NECESITA INGRIJIRI IN GLOMERULONEFRITA ACUTA SI
CRONICA

GLOMERULONEFRITA ACUTA

Definiţii
Glomerulonefrita acută difuză este un proces inflamator renal caracterizat clinic prin prezenţa
sindroamelor: renal, cardiovascular, de retenţie hidrosalină şi uneori azotemie.

20
 Glomerulonefrita cronica difuza este o afectiune renala bilaterala, consecinta a unei
glomerulonefrite care nu s-a vindecat dupa stadiul acut. Se caracterizeaza prin leziuni glomerulare,
tubulare si vasculare si se manifesta clinic printr-o insuficienta renala progresiva si ireversibila.

Culegerea datelor
Circumstanter de aparitie
Cauze aparitiei glomerulonefritei acute difuze:
- postinfectioase: cel mai adesea este vorba de infectii cu specii de Streptococ (de exemplu
Streptococ de grup A, beta-hemolitic), dar si alte bacterii au fost implicate (Stafilococi,
Mycobacterii, Salmonella, Treponema pallidum, actinobacili). Pot sa apara si dupa infectii
virale (cu Cytomegalovirus, virusuri Coxsakie, virus Epstein Barr, virus hepatitic B) sau
parazitice (cel mai adesea cu Plasmodium malariae, Plasmodium falciparum, Schistosoma,
Toxoplasma), dupa abcese viscerale, endocardite, pneumonie;
- sistemice: in principal vasculite, boli de colagen (lupus eritematos sistemic), vasculita de
hipersensibiltate, crioglobulinemia, poliarterita nodoasa, etc.. Glomerulonefrita poate sa apara
si ca urmare a unor tratamente sistemice cu peniciline, sau compusi cu aur;
- afectiuni renale: boli glomerulare primare (glomerulonefrita
membranoproliferativa, glomerulonefrita mezangiala proliferativa pura).
Factori favorizanţi:
- frigul.
- umezeala.
- surmenajul (oboseala).

Cauze aparitiei glomerulonefritei cronice difuze:

In mod obisnuit, boala este urmarea unei glomerulonefrite acute care nu s-a vindecat. Se considera
ca glomerulonefrita devine cronica dupa 6 - 8 saptamani de evolutie a formei acute. In evolutia
spre cronicizare joaca un rol persistenta infectiei de focar, autoagresiunea (anticorpi antirinichi),
repetarea puseurilor acute. Exista si cazuri cu etiologie necunoscuta, in care lipseste, in ante-
cedente, episodul de nefrita acuta.

Manifestări de dependenta:
Glomerulonefrita acuta difuza
Debut → lombalgii, cefalee, adinamie, subfebrilitate.
Perioada de stare:
- edem renal, moale, alb, pufos, la nivelul pleoapelor (palpebral), lasă godeu;
- oligurie, anurie;
- hipertensiune arteriala;
- anxietate;
- hematurie;
- cefalee, care poate sa apara secundar hipertensiunii;
-confuzie, dezorientarea temporo-spatiala: apar ca urmare a hipertensiunii cu valori maligne;
- tahipnee, modificarea ritmului respirator si a amplitudinii miscarilor cutiei toracice;
- durere in flanc secundara punerii in tensiune a capsulei renale (prin renomegalie);
In unele situatii: greturi, varsaturi, durere abdominala, purpura,
artralgii, hemoptizie .
Glomerulonefrita cronica difuza
• Stadiul latent sau compensat, survine dupa episodul de glomerulonefrita acuta si poate dura 10
- 20 de ani ;in aceasta perioada, simptomele sunt discrete: hematurie microscopica, proteinurie
usoara, alterare a probelor functionale, eventual reducerea capacitatii de concentratie. Uneori, apar
21
puseuri acute, precedate de infectii streptococice. Fiecare acutizare altereaza functiile renale si
grabeste trecerea spre faza decompensata.
• Stadiul manifest decompensat apare dupa o evolutie indelungata si se caracterizeaza prin
aparitia semnelor de insuficienta renala, in decurs de ani sau decenii.
Investigatii:
1. Hemoleucograma completa: poate evidentia o reducere a hematocritului;
2. Electroliti, uree, creatinina: apar modificate ca urmare a compromiterii functiei renale;
3. Analiza urinii: aspectul urinii este modificat, osmolaritatea este mai crescuta (exista mai multe
elemente figurate si proteine), sunt prezente proteine, eritrocite si un sediment urinar alcatuit din
fragmente celulare;
4. Testul la antistreptolizina O: titrul este crescut la aproximativ 80% dintre pacienti;
5. Determinarea markerilor inflamatiei: adesea acestia sunt crescuti, in special viteza de
sedimentare a hematiilor;
6. Hemoculturi: sunt indicate a fi realizate in cazul pacientilor cu febra, stare imunodeprimata,
istoric de abuz de droguri intravenoase.
Investigatiile imagistice presupun realizarea:
7. Radiografiile: sunt necesare in cazul pacientilor cu tuse cronica, cu sau fara hemoptizie ;
8. Ecocardiografiile: pot fi realizate pacientilor cu murmur cardiac anormal sau cu hemoculturi
pozitive, deoarece pot folosi la excluderea unor valvulopatii, endocardite sau revarsat pericardic;
9. Ecografiile renale: pot evalua marimea rinichilor si pot evalua gradul fibrozei. 10. Tomografiile
computerizate: sunt recomandate pacientilor cu status mental alterat, sau celor cu hipertensiune cu
valori foarte mari (maligne).
11.Una din cele mai utile proceduri in vederea stabilirii diagnosticului de certitudine este biopsia
renala.

Problemele pacientului:
- alterarea perfuziei tisulare la nivel renal legata de atingerea glomerulilor;
- eliminare urinara inadecvata cantitativ si calitativ;
- disconfort legat de lombalgii;
- dispnee din cauza circulatiei pulmonare inadecvate;
- circulatie inadecvata legata de HTA;
- hipertermie din cauza procesului infectios;
- comunicare ineficace la nivel senzorio-motor legata de hipertensiunea cu valori maligne;
- potential de exces de volum lichidian legat de aportul inadecvat de lichide si sodiu;
- deficit de autoingrijire legat de imobilizarea la pat;
- potential de complicatii legat de:
- scaderea capacitatii functionale a rinichiului;
- cresterea tensiunii arteriale.

Obiective:
- sa fie ameliorata perfuzia tisulara;
- sa fie reglata eliminarea urinara;
- pacientul sa afirme diminuarea disconfortului;
- sa fie controlata durerea;
- sa fie alimentat corespunzator statusului;
- pacientul sa comunice eficient;
- pacientul sa fie suplinit in satisfacerea nevoilor;
- pacientul sa fie ferit de complicatii

22
Îngrijiri:
~ Se indică repaus absolut la pat şi spitalizare.
~ Repausul la pat este absolut necesar pentru vindecarea şi prevenirea complicaţiilor.
~ Se vor evita eforturile fizice, se aplică căldură uscată sau pernă electrică în regiunea lombară.
~ Personalul de îngrijire asigură liniştea, repausul la pat, dieta şi aplicarea tratamentului. Se
îngrijeşte de supravegherea permanentă a bolnavilor, de pregătirea şi recoltarea probelor biologice
pentru explorări complementare, pentru diagnostic şi pentru urmărirea evoluţiei.
~ Regimul absolut în primele 2-5 zile – regim de foame şi sete care obţine rezultate bune privind
sindromul cardiovascular şi cel al retenţiei hidrosaline.
~ Se poate începe cu un regim sec 3-7 zile. Se pot administra 100-300 ml de ceai sau zeamă de
fructe.
~ Trecerea la un regim normal se va face treptat, lichidele vor fi administrate în cantităţi treptat
crescute funcţie de diureză.
~ Dieta se adaptează individualizat. Dieta va fi normocalorică, hiperglucidică,hipoproteic,
normolipidică cu 20-30 g pe zi, desodată şi normovitaminică.
~ Se combate infecţia streptococică - tratamentul de elecţie constă din administrarea de
Penicilină G cristalină, cefalosporine, Quinolone sau de depozit care trebuie administrată intensiv
timp de 10-14 zile. Se combate infecţia cu 1-3 milioane, minimum 10 zile, apoi în cură cronică.
Astfel se vor evita complicaţiile şi se va preveni înrăutăţirea stării generale şi a evoluţiei bolii.
~ Identificarea agentului infecţios şi testarea sensibilităţii lui la antibiotice şi chimioterapice.
~ Înlăturarea factorilor care favorizează infecţia: prezenţa la un mare număr de bolnavi (80% din
cazuri) a refluxului vezico-ureteral, hipotonia căilor urinare, ptoza renală, cuduri bazinetale, litiaza
urinară, malformaţiile congenitale, constipaţia, colitele, infecţiile de vecinătate, guta,
hipercalcemia.
~ Corectitudinea în stabilirea şi aplicarea tratamentului.
~ Totodată se pot administra vitaminele E, C, P.
Observaţii:
~ Tratamentul poate împărţit la fel ca în orice afecţiune:
o Tratament preventiv.
o Tratament curativ.
o Tratament medicamentos.
~ Tratamentul profilactic constă în tratarea corectă a infecţiilor urinare; tratarea corectă a
amigdalitelor şi faringitelor acute şi controlul săptămânal timp de 3 săptămâni după trecerea
puseului acut, prin examenul clinic al bolnavului. Se recomandă tratarea riguroasă a oricăror
infecţii cu streptococ b hemolitic care se pot complica cu glomerulonefrită acută difuză.
Tratamentul profilactic se face cu Penicilină G cristalină şi de depozit faţă de care microbul este
foarte sensibil.
Vor fi îndepărtaţi factorii care favorizează staza, se va evita frigul şi umezeala, se va face o igienă
locală riguroasă.
Se va urmări temperatura şi aspectul amigdalelor. Se va măsura periodic tensiunea arterială.
Periodic se va face examenul urinei prin controale frecvente şi prelungite.

23
 IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA
REZULTATELE PACIENTILOR CE NECESITA INGRIJIRI
IN INSUFICIENTA RENALA ACUTA SI CRONICA

INSUFICIENTA RENALA ACUTA

I.R.A. consta in suprimarea brusca a functiei renale care determina acumularea de

produsi metabolici in sange. Suprimarea functiei renale survine ca urmare a: reducerii
filtratului glomerular, reducerii permeabilitatii glomerulare, obstructiei lumenului tubular,
cresterii reabsorbtiei tubulare si are consecinta finala oligo-anuria, alterarea echilibrului
hidro-electrolitic si acido-bazic.
1.Culegerea datelor
Circumstante de aparitie:
-reducerea aportului sanguin la rinichi ( deshidratari, hemoragii, arsuri );
- diminuarea filtratului glomerular si a capacitatii functionale (glomerulonefrita acuta, leziuni
ale vaselor rinichilor ),
- necroza tubulara (intoxicatii, soc toxico-septic, nefropatii interstitiale ), obstructia cailor
excretoare ( litiaza uretrala, tumori ).
Semne si simptome( manifestari de dependenta):
- tulburari cardiovasculare: tahicardie, aritmii, edeme, cresterea T.A. ( prin supraincarcare
hidrica pt. fortarea diurezei ;
- tulburari respiratorii: polipnee ( prin acidoza );
- tulburari gastro-intestinale: varsaturi, greata, anorexie;
- tulburari neuropsihice: astenie, somnolenta, stari de confuzie, coma;
- tulburari hematologice: mici hemoragii cutanate si la nivelul mucoaselor;
- tulburari renale: oligo-anurie;
- tulburari electrolitice:
- ureea sanguina, acid uric- cresc proportional cu agravarea functiei renale;
- creatinina sanguina- cresterea este paralela cu cea a ureei aratand scaderea
capacitatii de filtrare a nefronilor;
- hiperkaliemia- cu efecte asupra miocardului;
- hiponatriemia- este in functie de gradul de deshidratare a pacientului si are efecte
neurologice: convulsii, stari de confuzie;
- hipocalcemie;
- hiperfosfatemie- din cauza diminuarii filtratului glomerular;
- tulburari acido-bazice: acidoza metabolica;
- dezechilibre hidrice: hiperhidratare intracelulara determinata de varsaturi, tulburari de
constienta, hiperhidratare extracelulara cu risc de crestere a T.A., aparitia edemului cerebral.
2.Problemele pacientului:
-alterarea volumului lichidian:
- in exces ( actuala )
- din cauza cresterii volumului extracelular sau a ingerarii excesive de lichid
si
- in deficit ( potentiala )
- legata de cresterea diurezei, varsaturi;
- comunicare ineficace la nivel senzo-motor legata de tulburarile hidro-electrolitice
(hiponatriemia determina stare de confuzie, convulsii iar hiperhidratarea intracelulara
determina tulburari de constienta );
- potential de complicatii: imobilizarea la pat poate duce la aparitia escarelor,
24
tromboflebitelor, hiperhidratarea extracelulara prin fortarea diurezei sau aport excesiv de sare
poate duce la HTA, edem cerebral, edem pulmonar acut iar acidoza determina tulburari
respiratorii;
- alimentatie inadecvata prin deficit- este legata de prezenta varsaturilor sau a cresterii
diurezei iar denutritia rapida prin hipercatabolism;
- alterarea perfuziei tisulare: legata de scaderea volemiei;
- alterarea integritatii pielii si a mucoaselor: tulburarile hemostazei duc la aparitia unor
hemoragii la nivelul tegumentelor si mucoaselor;
- deficit de autoingrijire: legat de starea de slabiciune, oboseala;
- deficit de cunostinte.
3.Obiective:
- sa fie evaluata functia renala actuala,
- sa fie inlaturate cauzele declansatoare,
- sa fie corectat dezechilibrul hidro-electrolitic,
- sa fie restabilite functiilor vitale si vegetative,
- sa fie prevenite complicatiile,
- sa fie asigurata nutritia adecvata,
- sa se asigure suport emotional al pacientului si familiei,
- Pacientul să dobândească atitudini, obiceiuri şi deprinderi noi.
4.Interventii:
- aplicarea masurilor de urgenta, asigurarea repausului la pat,
- recoltarea sangelui pentru examinari de laborator ( pH, uree, rezerva alcalina, ionograma,
creatinina ),
- recoltarea urinei pentru examinari fizico-chimice,
- supravegherea bolnavului:
- urmarirea respiratiei ( respiratie Kussmaul in acidoza )
- masurarea T.A., puls, temperatura, respiratie ( febra si polipneea pot creste pierderile de
apa ),
- efectuarea E.K.G. pt. a observa aparitia schimbarilor tipice de hiperkaliemie,
- observarea semnelor de hipokaliemie ( semnul Chvostek ),
- masurarea greutatii corporale, efectuarea bilantului hidric ( intrari-iesiri ),
- orice manifestări patologice – vărsături, diaree, hemoragii, modificări de comportament,
contracţii sau convulsii – vor fi raportate imediat medicului.
- eliminările de lichide – urină, scaun, vărsături – se notează volumetric. Evidenţa exactă a
diurezei şi a eliminărilor pe alte căi este baza de pornire a tratamentului şi criteriul de orientare a
medicului.
- asistenta medicala va determina zilnic densitatea urinară, va recolta sânge pentru determinarea
ureei, creatininei, rezervei alcaline, Cl, K, pH sanguin, hematocrit, numărul globulelor sanguine şi
urină – dozare a ureei urinare şi va ţine în evidenţă rezultatele pe foaia de terapie intensivă a
bolnavului.
- dacă bolnavul este conştient i se va face o clismă evacuatoare.
- bolnavul trebuie cântărit în fiecare zi, la nevoie împreună cu patul, pentru a urmări şi pe această
cale echilibrul consumului şi pierderilor;
- efectuarea bilanţului hidric – intrări-ieşiri.
- observarea aparitiei diareei ( se pierd ioni de K+ ),
- observarea turgorului pielii, observarea semnelor si simptomelor de infectie,
- asigurarea unui mediu securitar,
- prevenirea complicatiilor,
- asigurarea igienei corporale:

25
 ~ Bolnavul va fi izolat de preferinţă într-o rezervă, deoarece, datorită stării de autointoxicaţie,
el este mai neliniştit, putând deveni mai târziu, inconştient. Camera să fie bine aerisită şi uşor
încălzită (20-220C).
~ Patul trebuie prevăzut cu accesoriile necesare pentru prevenirea escarelor: pernă de apă,
colac de cauciuc îmbrăcat sau saltea pneumatică.
~ Poziţia lui este în funcţie de starea lui de conştienţă, precum şi de existenţa edemelor.
Bolnavul este învelit cu 2 pături şi este bine ca patul să fie încălzit în prealabil cu termofoare.
- aprecierea nivelului de constienta: orientarea in timp si spatiu a pacientului,
- combaterea convulsiilor,
- suport psihic al pacientului,
- corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice,
- restabilirea diurezei,
- asigurarea regimului dietetic,
~ Regimul dietetic poate contribui în mare măsură la împiedicarea acumulării produselor
azotate rezultate din procesele de metabolism în organism. Din acest motiv, se vor exclude
substanţele proteice şi sarea din regim. Se va asigura un regim alimentar bogat în glucide (230-300
g) şi lipide (100-150 g) care să asigure un aport caloric de 2000 cal pe zi.
~ Regimul va cuprinde: orez fiert sub formă de piure, paste făinoase, unt, untdelemn, biscuiţi,
zahăr.
~ Se exclud: pâinea, lactatele, ouăle, carnea, peştele, alimentele cu conţinut mare de K –
fructe uscate, sucuri de fructe. Dacă bolnavul nu poate înghiţi sau varsă, de cele mai multe ori
uremia producând intoleranţă digestivă, nutriţia se va asigura pe cale parenterală. Necesarul de
calorii se va acoperi prin perfuzii de soluţii concentrate de glucoză 20-40% - 500-700 ml pe zi,
având în vedere restricţia de lichide la anurici, pe cateter central şi foarte lent pentru a evita
hiperglicemia, asociată cu insulină 20-40 UI pentru un flacon de glucoză administrat subcutanat,
fracţionat la 6 ore.
~ În formele hipercatabolice mai ales, bilanţul azotat echilibrat se poate obţine numai cu
perfuzii de aminoacizi esenţiali şi glucoză hipertonă 30-50% pe cateter venos. În aceste forme
cantitatea de azot necesară este de 0,4g/Kg/zi. 1 g azot = 6,25 g proteine, iar raţia calorică de 40-50
calorii pe zi.
~ Catabolismul proteic poate fi redus şi prin administrarea de testosteron în doză de 25-50 mg
pe zi în tot timpul stadiului oligo-anuric.
→ Hidratarea.
~ Completarea pierderilor de lichide este elementul esenţial al tratamentului şi îngrijirii
bolnavului, căci deshidratarea însăşi poate duce la IR. Pe de altă parte şi hiperhidratarea poate
înrăutăţi starea bolnavului, deoarece este redusă capacitatea de eliminare a organismului prin
insuficienţa organului excretor principal. La aportul de lichide se vor lua în considerare lichidele
din băuturi, alimente, perfuzie, precum şi apa formată în organism din ţesuturile proprii, numită
apă endogenă care se evaluează la aproximativ 200-400 ml pe 24 ore.
~ Aportul de lichide se stabileşte de la o zi la alta în aşa fel încât bolnavul să scadă în greutate
cu o rată de 300-700 g pe zi. Orice creştere în greutate trebuie considerată ca o retenţie hidrică. De
asemenea orice scădere a Na plasmatic, în absenţa vărsăturilor şi a diareei trebuie considerată ca
hiponatremie de diluţie deci ca o hiperhidratare.
~ Calea de administrare şi compoziţia lichidelor vor fi stabilite totdeauna de medic. Dacă
bolnavul este conştient şi nu are vărsături, hidratarea se face pe cale orală cu lichide zaharate. Dacă
bolnavul are vărsături, după aspirarea conţinutului stomacal se va introduce sonda Einhorn în
duoden şi se va încerca hidratarea picătură cu picătură pe această cale. Aceeaşi cale se va utiliza şi
în caz de comă. Administrarea de clorură de sodiu trebuie să acopere numai pierderile zilnice
datorate transpiraţiilor şi vărsăturilor. Această cantitate nu poate fi mai mare de 1-3 g pe zi.

26
 ~ Pentru eventualitatea cumulării K în sânge, asistenţa va avea pregătită soluţia de gluconat
de Ca 10%, soluţia hipertonică de glucoză şi insulină.
- administrarea medicatiei prescrise si urmarirea efectului acesteia;
- diminuarea catabolismului proteic prin epurare extrarenala hemodializata si dializa
peritoneala;
- educatia pacientului: explicarea cauzelor care au declansat I.R.A., explicarea dietei si
necesitatii restrictiei de lichide si sare, necesitatea ingrijirilor igienice riguroase, modul de
prevenire a complicatiilor, modul de administrare a medicamentelor ( doza, orar, efecte
secundare, reactii adverse), necesitatea controalelor medicale ulterioare; educarea familiei
referitor la sprijinul ce trebuie oferit pacientului.

Îngrijirea bolnavilor în perioada de recuperare a funcţiilor renale

IRA reversibilă de obicei, se ameliorează după 12-14 zile. restabilirea funcţiei renale este
semnalată prin reapariţia progresivă a diurezei.
În funcţie de cantitatea şi densitatea urinei eliminate precum şi a valorilor ionogramei sanguine
şi urinare se îmbogăţeşte dieta bolnavului cu un aport mai mare de apă, fructe şi zarzavaturi, care
asigură necesitatea de vitamine şi săruri minerale pentru recuperarea pierderilor în condiţii
menajării rinichiului încă bolnav, regimul trebuie să fie hipercaloric, hiperglucidic, normolipidic şi
hipoproteic.
Aportul de proteine se va începe cu proteine vegetale, urmate de lactate şi pe urmă carne.
Aportul alimentar şi medicamentos şi Na şi K se va face numai pe baza ionogramei.
Pe măsura ameliorării diurezei se ridică în mod corespunzător şi aportul de apă, lăsând
bolnavul să bea la discreţie, dacă diureza a atins 1500 ml /24 ore.
Dializa peritoneală.
Utilizează ca membrană dializantă pentru epurarea sângelui endoteliu seroasei peritoneale,
care are o suprafaţă de 20.000 cm2. Cu ajutorul unui tub se introduce în cavitatea peritoneală
lichidul de dializă care, după ce traversează suprafaţa endoteliului peritoneal este îndepărtat prin
alt tub.
Pregătirea instrumentelor şi a materialelor:
~ Toate materialele sunt pregătite steril. Trusă de paracenteză cu 1-2 trocare, ambele
prevăzute cu stilet ascuţit şi mandren bont.
~ 20 flacoane de lichid de dializă de câte 2 l, soluţie utilizată la hemodializă la care se mai
adaugă heparină pentru evitarea obstrucţiei cateterului şi antibiotice pentru a preveni infecţia.
▪ Materiale necesare pentru anestezie, dezinfecţie locală, pansament.
▪ 2 sonde din material plastic lungi de 20 cm, care să poată fi introduse prin canula
trocarului în cavitatea peritoneală, prevăzută cu orificii laterale, la extremitatea care se introduce în
abdomen. Aparat de perfuzat soluţii.
▪ Tub de cauciuc pentru scurgerea lichidului evacuat, vas colector de 10-20 l gradat.
Aparat pentru încălzirea sau menţinerea constantă a lichidului de dializă la temperatura corporală
(baie termostat) sau un vas cu apă fierbinte prin care trece tubul de la aparatul de perfuzie.
▪ Seringă şi medicamente pentru prima urgenţă în caz de accidente.
Pregătirea bolnavului:
▪ Pentru pregătirea psihică a bolnavului se administrează un calmant.
▪ Bolnavul îşi goleşte vezica urinară. I se face o clismă evacuatoare.
▪ Bolnavul va fi aşezat comod în pat, deoarece dializa durează 16-20 ore.
Tehnica:
▪ Medicul execută paracenteza abdominală în fosa iliacă stângă.
▪ Se adaptează aparatul de perfuzie la un flacon înfăşurat în pernă electrică sau se trece
tubul de perfuzie prelungit în formă de serpentină prin apă fierbinte. Flaconul se fixează la o
înălţime de 2 m,
27
 ▪ Prin canula trocarului se introduce sonda din material plastic la care se racordează
amboul aparatului de perfuzie şi se dă drumul lichidului.
▪ Sonda şi cu amboul tubului de perfuzie se fixează de peretele abdomenului cu
leucoplast, iar împrejurul locului de pătrundere a tubului în cavitatea peritoneală se aşează o
compresă sterilă îmbibată într-o soluţie dezinfectantă.
▪ Se fixează debitul de 2-3 litri în prima oră.
▪ După ce s-a adunat în cavitatea peritoneală o cantitate de cca. 2 litri lichid, se introduce
în partea dreaptă celălalt tub şi se fixează în peretele abdominal. La această sondă se racordează
tub de scurgere, ce se introduce în vasul colector.
▪ După ce a început să se scurgă lichid în vasul colector – se reglează ritmul în aşa fel
încât în cavitatea peritoneală să se menţină 2 l de lichid.
▪ Asistenta va supraveghea circulaţia lichidelor de dializă. În caz de dureri abdominale va
micşora viteza de administrare.
▪ Controlează pulsul, temperatura, TA, respiraţia.
▪ Cu acest procedee se pot elimina 40-60 g uree şi alte produse de dezasimilaţie. Dializa
poate fi repetată după 48 ore. Starea generală a bolnavului se îmbunătăţeşte considerabil şi se
câştigă 4-6 zile pentru recuperarea funcţiilor rinichiului.
Dializa peritoneală se poate executa şi printr-un alt procedeu: se face o singură
paracenteză abdominală la 2 laturi de deget sub ombilic, pe linia mediană. În acest caz se
introduce soluţie încălzită la 370 într-un ritm de 2 l în 30 de minute. Lichidul se lasă în peritoneu o
oră după care se elimină lent în 30 minute şi se introduc apoi 2 l. La copil, cantitatea de lichid de
dializă care se introduce este în funcţie de greutate.
Trecerea progresivă la un regim dietetic:
▪ Regimul se îmbogăţeşte treptat prin introducerea proteinelor – ouă, lapte, brânză,
carne.
▪ Se introduc alimente bogate în potasiu, sucuri de fructe, suc de legume.
▪ Când diureza atinge 1-1,5 l, bolnavul va putea primi regim normal sărat.
▪ Bolnavul poate să bea 500-800 ml lichide peste pierderile zilnice.
▪ Incapacitatea de muncă durează 2-3 luni.

Hemodializa (rinichiul artificial):

Este cea mai eficace metodă de epurare extrarenală – epurarea sângelui în afara organismului.
Pregătirea aparaturii şi materialelor:
▪ Asistenta pregăteşte aparatul pentru executarea hemodializei şi soluţia dializantă
formată din clorură de Na, clorură de potasiu, clorură de Mg, clorură de Ca, bicarbonat de Na şi
glucoză, realizând un mediu uşor hipertonic, cantitatea care se foloseşte o dată este în funcţie de
tipul de aparat (poate fi chiar 100 l).
▪ Se pregăteşte 500 ml sânge izo-grup, proaspăt, instrumentar şi materiale pentru
anestezie locală şi descoperirea chirurgicală a vaselor – de obicei se foloseşte artera radială şi
vena de la acelaşi braţ.
Pregătirea bolnavului:
▪ Înainte de începerea intervenţiei asistenta va recolta sânge pentru determinarea ureei,
creatininei, Cl, Na, K, rezervei alcaline, hemogramei, hematocritului.
▪ Bolnavul este aşezat într-un pat comod, deoarece şedinţa durează 6-8 ore. Capul şi
toracele vor fi uşor ridicate, iar membrele superioare fixate în poziţie accesibilă denudării vaselor.
Aplicarea tehnicii:
▪ Se introduce în linia arterială a aparatului 1000 ml ser fiziologic heparinat, steril, pentru
umplerea compartimentului de sânge. Aparatul porneşte circulaţia lichidului de dializă care se
încălzeşte pe parcurs. Se conectează bolnavul la aparat pe linia arterială şi se înlocuieşte pompa

28
arterială cu un debit de 100-150 ml / minut. Sângele înlocuieşte serul fiziologic din linia arterială
din dializor, care este captat pe linia venoasă într-un recipient.
▪ Asistenta controlează din 15 în 15 minute pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, iar din
oră în oră se determină hematocritul pentru depistarea sărilor de hiperhidratare sau hemoliză.
▪ Durata hemolizei pe o şedinţă în medie este de 4-6 ore.
▪ Se urmăreşte funcţionalitatea aparatului pentru că pot surveni unele incidente – ruperea
membranei, scăderea debitului de sânge, coagularea sângelui în aparat.
▪ Într-o şedinţă de hemodializă se pot elimina din organism 60-110g uree şi mari cantităţi
de azot rezidual, acid uric, creatinină, azotemie, coborând cu 0,5%.
▪ Rinichiul artificial poate fi utilizat şi pentru eliminarea din organism a substanţelor
barbiturice, aspirinei în caz de intoxicaţii. Hemodializa se poate face zilnic sau la 2 zile. câteva
şedinţe de hemodializă pot reface funcţia renală.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU
INSUFICIENTA RENALA CRONICA

Insuficienta renala cronica ( I.R.C. ) survine ca urmare a alterarii ireversibile a

functiei renale. In urma distrugerii unui numar mare de nefroni ( prin ischemie, necroza,
inflamatii in cursul unor afectiuni renale ) rinichiul nu mai poate raspunde necesitatilor
functionale. Astfel, apare incapacitatea de a excreta produsi de metabolism si de a reactiona
la excesul sau deficitul de lichide si saruri.
1.Culegerea datelor
Circumstante de aparitie:
- afectiuni care distrug parenchimul renal, scad capacitatea functionala a rinichiului:
glomerulonefrita cronica, pielonefrita cronica, nefropatie diabetica, rinichi polichistic.
Factori de acutizare a manifestarilor clinice: efort fizic intens, dieta inadecvata a
restrictiei nejustificate de apa si sodiu, aport de proteine necorespunzator valorilor
creatininei si ureei, medicatie nefrotoxica, reducerea volemiei ( varsaturi, diaree, diuretice in
exces ), accidente cardiovasculare, H.T.A., insuficienta cardiaca.
Semne si simptome:
- tulburari neurologice de tip central si periferic: schimbari de comportament, alterarea
nivelului de constienta, astenie, cefalee, crampe si contracturi musculare, parestezii, convulsii,
coma;
- tulburari cardiovasculare: H.T.A., insuficienta cardiaca, pericardite, aritmii, edeme; tulburari
osoase: dureri osoase si articulare, calcifieri osoase, deformari, fracturi;
- tulburari digestive: anorexie, greata, varsaturi, H.D.S., gastrite, stomatite, diaree sau
constipatie;
- tulburari respiratorii: respiratie Cheyne-Stockes sau Kussmaul;
- tulburari metabolice: hiperlipidemie, hiperlipoproteinemie, scaderea tolerantei la glucide;
- tulburari cutanate: prurit in special noaptea, leziuni de grataj, descuamari, zone de
hiperpigmentare;
- tulburari hematologice: anemie; tulburari generale: scaderea ponderala, slabiciune, oboseala;
- tulburari hidro-electrolitice: hiperhidratare celulara consecutiva hiponatriemiei; tulburari
acido-bazice: acidoza metabolica;
- examene de laborator: creatinina plasmatica crescuta, ureea plasmatica crescuta, rezerva
alcalina si pH-ul scazute in acidoza metabolica, hiponatriemie, hipopotasemie.
2.Problemele pacientului:
- alterarea echilibrului hidro-electrolitic: varsaturi, diaree, exces de diuretice, restrictii dietetice;
- alterarea echilibrului acido-bazic: degradarea functiei tubulare;
29
- alterare senzoriala: tulburari hidro-electrolitice;
- alterarea integritatii pielii: leziuni de grataj; alterarea proceselor cognitive (potential ):
tulburari hidro-electrolitice si acido-bazice;
- reducerea mobilitatii fizice: imobilizare la pat;
- anxietate: evolutia nefavorabila a bolii, iminenta unei interventii chirurgicale ( transplant
renal );
- perturbarea conceptului de sine: necesitatea efectuarii dializei.
3.Obiective:
- sa fie combatute sau diminuate cauzele,
- sa se minimalizeze deteriorarea functiei renale,
- sa fie corectate manifestarile prezente,
- sa fie prevenite complicatiilor,
- sa fie suplinila functia renala.
4.Interventii:
- tratament etiologic: antiinfectios ( pielonefrita ), chirurgical ( litiaza urinara), de echilibrare a
diabetului zaharat;
- asigurarea repausului la pat marind numarul orelor in I.R.C. avansata;
- asigurarea unei alimentatii corespunzatoare;
- observarea semnelor de deshidratare extracelulara;
- cantarirea zilnica a pacientului; masurarea diurezei;
- masurarea si notarea functiilor vitale si vegetative;
- administrarea tratamentului medicamentos pt. corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice si
acido-bazice, cel pt. corectarea tulburarilor hematologice, cardio-respiratorii, gastro-intestinale;
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- pregatirea, supravegherea si ingrijirea pacientului care necesita hemodializa sau dializa
peritoneala;
- pregatire preoperatorie si ingrijiri postoperatorii pentru pacientul cu interventie chirurgicala
pentru transplant renal;
- educatia pacientului in vederea repausului la pat,
- necesitatea restrictiilor alimentare, evitarea frigului, umezelii, a efortului fizic intens,
- igiena riguroasa a tegumentelor.

IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA REZULTATELE

PACIENTILOR CE NECESITA INGRIJIRI IN INFECTIA URINARA

Definiţie. Infectiile tractului urinar (ITU) sunt cauzate de proliferarea anormală a agenţilor
patogeni în aparatul urinar(căi urinare, ţesut interstiţial, parenchim renal).
Clasificare. IU se pot localiza la nivelul:
— căilor urinare inferioare (vezica şi uretere) : cistita, pielita şi pielocistita;
— căilor urinare superioare (bazinet şi calice), ţesutului interstiţial şi parenchimului renal:
pielonefrite (acute şi cronice).
Culegerea datelor
Circumstate deaparitie
IU din serviciile cu profil medical sunt determinate în 80% din caruri de E. Coli, iar în cele cu
profil chirurgical procentajul dintre Colibacil şi ceilalţi germeni (Proteus, Piocianic, Enterococ,
Stafilococ, Klebsiella ş.a.) se egalează datorită infecţiilor iaterogene (cateterism).
Factorii favorizanţi
- staza urinară

30
- tulburările dinamice (hipotonie, reflux vezico-ureteral), vezica neurologică (neuropatia diabetica,
polinevrita, tabes, accident vascular cerebral);
- litiaza renala ( calculii);
- manevrele urologice instrumentale (cateterism explorator sau terapeutic) intervin prin
traumatismul local, şi vehicularea germenilor.
- tulburări metabolice: diabetul zaharat (IU este favorizată de glicozurie), acidoza metabolică şi
neuropatía diabetică, hjperuricemia hipekaliemia, hipocaliemia ş.a.
- abuzul de medicamente: fenacetină, corticosteroizi şi imimodepresive (scad puterea de apărare
locală), opiaccele (produc pareza căilor urinare) etc.
- alte afecţiuni: afectiunile biliare, constipatia, colita, hemoroizii, tulburarile in evacuarea urinei,
refluxurile uretro-vezical, vezico-uretral, consumul redus de lichide, urinatul rar, metroanexita,
menopauza, infectiile genitale, sarcina, igiena intima incorecta.
Este important de precizat ca infectiile urinare in adolescenta si la varsta adulta apar mai
frecvent la femei. Barbatii pot fi si ei expusi la asemenea infectii, mai frecvent in copilarie (nou-
nascuti, copii mici) sau varstnici, de obicei daca se asociaza cu malformatii renale, cu modificari
anatomice la nivelul aparatului urinar sau cu manevre medico-chirurgicale care pot determina
infectarea prin instrumentar (de genul cateterismului vezical).
Femeile pot face in mod frecvent infectii urinare si fara a avea malformatii sau alte probleme
renale. Si asta pentru ca uretra la femei este foarte scurta fata de cea a barbatilor. De asemenea, la
femei orificiul uretral se afla in vecinatatea orificiului vaginal si a celui anal, asa ca prezenta
bacteriilor si a fungilor in aceste zone face posibila trecerea microorganismelor in uretra. Uneori
aceste treceri se pot realiza chiar foarte usor, mai ales ca unele bacterii poseda mobilitate (se pot
deplasa, cum este Proteus.
Agentii patogeni (de exemplu: bacterii, fungi) pot patrunde in tractul urinar :
- pe cale ascendenta: din uretra in vezica urinara (prin existenta unui reflux uretro-vezical chiar in
conditii fiziologice sau in timpul actului sexual); din vezica urinara, prin ureter pe cale ascendenta
pana in rinichi;
- pe cale sangvina: germenii patogeni pot patrunde in sange de la un alt focar de infectie din
organism si ajung in rinichi, unde pot determina o infectie (prin rinichi trec in fiecare minut
aproximativ 1,2 litri de sange la un debit cardiac normal / pe minut / de 5 litri. Rezulta ca
aproximativ 24% din debitul cardiac ajunge in rinichi, organe cu o irigatie sangvina foarte
abundenta).
- pe cale directa: prin instrumentar urologic, prin cateterism uretro-vezical, chiar si in conditiile
sterilizarii riguroase ale materialelor folosite.
Manifestari de dependenta:
- polakiuria (urini mici şi dese) ,
- disurie,
- piuria (puroi) ,
- durerea (alguria). Durerea în cazul cistitei acute apare de obicei ca o durere terminală la care se adaugă de
obicei tenesme vezicale dureroase. Localizarea durerii este hipogastrică, iradiată pe uretră sau în gland, are
localizare vezicală.
Durerea este de intensitate variabilă în general destul de vie şi este prezentă pe tot parcursul micţiunii,
exagerându-se spre sfârşitul acesteia. O cistită febrilă reprezintă de fapt o pielocistită, febra fiind datorită
infecţiei căilor urinare superioare sau a parenchimului renal. În funcţie de etiologia cistitei, la triada
simptomatică enunţată se mai poate adăuga hematuria, disuria şi durerea lombară.
- nicturia
- hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Provenienţa hematuriei se stabileşte prin proba celor trei
pahare.
- febra, frisoane,
- dureri lombare,
31
- stare generala alterata.
- se pot asocia greturi, varsaturi.
Investigaţii paraclinice:
Urocultura
Radiografia renovezicală
Ecografie abdominala
Cistoscopia- poate arăta unele cauze ale cistitei care nu au putut fi evidenţiate prin celelalte examene şi de
asemenea, aspectul leziunilor mucoase şi localizare.

Problemele pacientului:
- diconfort din cauza durerii, disuriei;
- hipertermie din cauza procesului infectios;
- eliminare urinara inadecvata calitativ si cantitativ din cauza inflamatiei vezicii urinare ;
- incomoditate din cauza disuriei;
- alterarea perfuziei tisulare din cauza atingerii interstitiului renal( in pielocistite).

Obiective:
- pacientul sa afirme stare de confort fizic si psihic;
- sa fie reglata temperatura;
- pacientul să aibă eliminare urinara normala;
- pacientul sa beneficieze de somn si odihna corespunzator;
- sa fie reglata perfuzia tisulara.

Interventii:
- asigurarea repausului la pat ;
- asigurarea unei alimentatii si hidratari corespunzatoare;
- masurarea functiilor vitale si vegetative;
- administrarea tratamentului medicamentos pentru corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice
si acido-bazice, cel pentru corectarea tulburarilor hematologice, cardio-respiratorii, gastro-
intestinale;
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- educarea pacientului pentru evitarea frigului, umezelii, a efortului fizic intens, evitarea
distensiei vezicii urinare prin golire completa;
- asigurarea igienei riguroase a tegumentelor si mucoaselor.
Pentru prevenirea infecţiei urinare se impun următoarele măsuri:
- evitarea frigului umed (baie rece, ploaie, loc de muncă );
- igienă genitală (risc de infecţie urinară ascendentă) şi golirea vezicii urinare după raport sexual,
mai ales la femei;
- limitarea manevrelor urologice (cateterismul) ;
- tratamentul cauzal al nefropatiei obstructive ;
- combaterea constipaţici cronice ;
- tratamentul bacteriuriei asimptomatice la femeile gravide;
- tratamentul bolilor favorizante (diabet zaharat, hiperuricemie, nefro-caîciuoză, hipokaliemie,
HTA) ;

32
 IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA
REZULTATELE PACIENTILOR CE NECESITA INGRIJIRI IN
PIELONEFRITA ACUTA SI CRONICA

PIELONEFRITA ACUTA

Definiţie. Infecţie bacteriana nespecifică acuta a sistemului pielo-caliceal şi a ţesutului

interstiţial.

Culegerea datelor
Circumstate de aparitie
Cauzele cele mai frecvente ale pielonefritelor sunt reprezentate de bacterii aerobe gram-
negative, dintre care cel mai frecvent Escherichia coli. Toate organismele care cauzeaza cistita
acuta pot cauza, de asemenea si pielonefrita acuta. Speciile de Proteus sunt in mod particular
importante deoarece produc o enzima numita ureaza, care determina alcalinizarea urinii si
favorizeaza formarea litiazei renale (pietre). Stafilococii pot infecta rinichiul pe cala hematogena
(prin diseminare dintr-un alt focar pe calea sangelui) si pot cauza abcese renale.
Factorii favorizanţi: la femei sarcina ; la bărbaţi afecţiunile urologice.
Manifestari de dependenta:
- frison, febră (până la 40°C), transpiraţii, sindrom dispeptic necaracteristic- greata, varsatura,
meteorism, flatulenta ;
- dureri lombare uni- sau bilaterale, uneori, cu caracter colicativ (manevra Giordano pozitivă) ;
- disurie, polakiurie;
Investigaţii paraclinice: Hemoleucograma, VSH, urocultura, proba de concentraţie, radiografia
renovezicală, Eco abdominal
Investigaţii paraclinice evidentiaza leucociturie şi bacteriurie semnificative, cilindrii leucocitari (semn
caracteristic) şi granuloşi, proteinurie redusă (sub 1 g/24 ore) ; VSH accelerată şi leucocitoză,
azotemie în PNA cu IRA sau necroza papilară ; proba de concentraţie moderat alterată şi
nefromegalie tranzitorie (clinic
şi radiologic).

Problemele pacientului:
- diconfort din cauza durerii, disuriei;
- hipertermie din cauza procesului infectios;
- eliminare urinara inadecvata calitativ si cantitativ din cauza inflamatiei vezicii urinare ;
- incomoditate din cauza disuriei;
- intoleranta digestiva.

Obiective:
- pacientul sa afirme stare de confort fizic si psihic;
- sa fie reglata temperatura;
- pacientul să aibă eliminare urinara normala;
- pacientul sa beneficieze de somn si odihna corespunzator;
- sa fie reglata perfuzia tisulara.

Interventii:
- asigurarea repausului la pat ;
- aplicarea caldurii in zona lombara;
- asigurarea unei alimentatii si hidratari corespunzatoare;
33
- masurarea functiilor vitale si vegetative;
- administrarea tratamentului medicamentos pt. corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice si
acido-bazice, cel pentru corectarea tulburarilor hematologice, cardio-respiratorii, gastro-
intestinale;
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- educarea pacientului pentru evitarea frigului, umezelii, a efortului fizic intens, evitarea
distensiei vezicii urinare prin golire completa, pentru hidratarea crescuta;
- asigurarea igienei riguroase a tegumentelor si mucoaselor.

NURSING IN PIELONEFRITA CRONICĂ

Definiţie. Infecţie bacteriană nespecifică cronică a sistemului pielo-caliceal şi ţesutului

interstiţial.

Culegerea datelor
Circumstate de aparitie- aceleasi cala pielonefrita acuta.
Manifestari de dependenta:
- febra absentă sau stare subfebrilă (25%), cefalee, astenie, scădere ponderală,
- greata, varsatura, meteorism, flatulenta;
- tegumente palide;
- dureri lombare, disurie, polakiurie, hematurie;
- Hipertensiunea arteriala .
Explorări paraclinice:
- leucociturie şi bacteriurie semnificative, cilindrii leucocitari (semn caracteristic), hematurie
discretă sau absentă, proteinurie redusă (sub 1 g/24 ore).
- Probe funcţionale renale: alterarea progresivă a probei de concentraţie (semn precoce) ;
scăderea fluxului plasmatic renal — FPR, cu menţinerea normală a filtraţiei glomerulare —
FG(Clearence-ul creatininei endogene) şi creşterea fracţiunii filtrate (FF).
- Examenul radiologie. Urografia i.v.(UIV) evidenţiază modificări funcţionale şi morfologice.
Modificări funcţionale: întârzierea eliminării substanţei de contrast (hiposecreţie) şi hipotonie
pielo-caliceală.
- Pielografia ascendentă, pentru evidenţierea modificărilor pielo-calioeale şi ureterale, se
practică rar şi numai în serviciile de specialitate urologice şi chirurgicale, datorită riscului de
suprainfecţie.
- Cisto-ureterografia, pentru obiectivizarea reflexului vezico-ureteral, prezintă acelaşi risc.
- Ecografia şi tomografia renală, pentru aprecierea dimensiunilor şi conturului rinichilor, se
recomandă când urografia i.v. este contraindicată (intoleranţă la substanţele iodate de contrast şi
PNC azotemice, cu clearence-ul\ creatininei sub 30 ml/minut).
-Puncţia biopsie renală (PER; pentru evaluarea leziunilor histologice în pielonefritele cronice
atipice.

Problemele pacientului:
- diconfort din cauza durerii;
- hipertermie din cauza procesului infectios;
- eliminare urinara inadecvata calitativ si cantitativ din cauza inflamatiei vezicii urinare ;
- incomoditate din cauza disuriei;
- circulatie inadecvata;
- intoleranta digestiva.

34
 Obiective:
- pacientul sa afirme stare de confort fizic si psihic;
- sa fie reglata temperatura;
- pacientul să aibă eliminare urinara normala;
- pacientul sa beneficieze de somn si odihna corespunzator;
- sa fie reglata perfuzia tisulara.

Interventii:
- asigurarea repausului la pat (7 — 10 zile) este indicat numai în PNA şi perioadele de acutizare
ale PNC;
- aplicarea caldurii in zona lombara;
- asigurarea unei alimentatii si hidratari corespunzatoare; dietă hipoproteică, normoglucidică,
normolipidică, normocalorică.
- masurarea si notarea functiilor vitale si vegetative;
- urmarirea bilantului intrari iesiri
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- pregatirea pacientului pentru investigatii;
- asigurarea igienei riguroase a tegumentelor si mucoaselor;
- administrarea tratamentului medicamentos antiinfectios dupa antibiograma, simptomatic,
adjuvant;
- schimbarea reacţiei urinei; alcalinizarea urinii (pH peste 7), potenţează acţiunea sulfamidelor,
Ampicilinci, Gentamicinei şi Kanamicinei; acidifierea urinii (pH sub 7), creşte efectul Tetraciclinei
şi Cicloserinei.
- educarea pacientului:
-cura de diureză. Constă in administrarea zilnică de lichide in cantităţi mari (in medie 2—
3 1/24 ore), sub formă de apă potabilă, ceaiuri diuretice sau ape minerale, pentru a obţine o
diureză de minimum 2 l/24 ore. Cura de diureză este contraindicată în PNC acutizată, cu
HTA sau IRC.
- educarea pacientului in privinta masurilor de profilaxie.
Pentru prevenirea infecţiei urinare se impun următoarele măsuri:
- evitarea frigului umed (baie rece, ploaie, loc de muncă care favorizează PNA si acutizează PNC ;
- igienă genitală (risc de infecţie urinară ascendentă) şi golirea vezicii urinare după raport sexual,
mai ales la femei;
- limitarea manevrelor urologice (cateterismul) ;
- tratamentul cauzal al nefropatiei obstructive ;
- combaterea constipaţici cronice ;
- tratamentul bacteriuriei asimptomatice la femeile gravide;
- tratamentul bolilor favorizante (diabet zaharat, hiperuricemie, nefro-calciuroză, hipokaliemie,
HTA) ;
- administrarea zilnică, seara, a unei tablete de Cotrimoxazol (Biseptol) sau Nitrofurantoin, luni de
zile.

NURSING IN TUBERCULOZA RENALA

Definiţie- localizarea infecţiei tuberculoase la nivelul rinichiului si căilor urinare.

Tuberculoza renală (TR) este cea mai frecventa determinare extrapulmonară a bolii.
Culegere de date
Circumstante de aparitie
Inocularea rinichiului cu bacil Koch se face după cea meningeală, pleuro-peritoneala, osteo-
articulară ş.a.,
35
 Infecţia bacilară se produce pe cale hematogenă, fapt pentru care rinichii sunt afectaţi de la
început bilateral (10 —15%).
Manifestari de dependenta
- stare subfebrilă, transpiraţii, inapetenţă etc.
- disurie, polakiurie,
- hematuria totală, izolată (neînsoţită de alte simptome), nedureroasă, capricioasă (apare si dispare
spontan).
- hipertensiunea arterială.
Investigaţii paraclinice:
Examenul urinii este nespecific: hematurie (micro- sau macroscopică), leucociturie discretă,
proteinurie sub 1 g/24 ore, reacţia (pH) acidă.
IDR la tuberculiuă este pozitivă.
Examenul bacteriologic. Evidenţierea b. Koch la examenul direct al urinii;
Examenul radiologic: Radiografia renală simplă, Urografia i.v., Pielografia ascendentă.
Cistoscopia
Problemele pacientului:
- diconfort din cauza durerii, disuriei;
- hipertermie din cauza procesului infectios;
- circulatie inadecvata din cauza hipertensiunii;
- eliminare urinara inadecvata calitativ si cantitativ din cauza inflamatiei vezicii urinare ;
- alterarea perfuziei tisulare relale;
- incomoditate din cauza disuriei;
- intoleranta digestiva.
Obiective:
- pacientul sa afirme stare de confort fizic si psihic;
- sa fie reglata temperatura;
- pacientul să aibă eliminare urinara normala;
- pacientul sa beneficieze de somn si odihna corespunzator;
- sa fie reglata perfuzia tisulara.
Interventii:
- asigurarea repausului prelungit (6 — 12 luni), deoarece tuberculoza renală se vindecă mai lent
decât tuberculoza pulmonară.
- asigurarea unei alimentatii si hidratari corespunzatoare; Dieta va fi normocalorică, bogată in
proteine si vitamine, hiposodată când se face corticoterapie;
- masurarea functiilor vitale si vegetative, a greutatii;
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- pregatirea pacientului pentru investigatii;
- asigurarea igienei riguroase a tegumentelor si mucoaselor.
- administrarea tratamentului medicamentos tuberculostatic( Izoniazida, Rifampicina,
Etambutol , Streptomicina ), corticosteroizii( Prednison) , simptomatic, adjuvant;
- educarea pacientului in privinta masurilor de profilaxie.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU LITIAZĂ RENALĂ

Litiaza renală este un sindrom clinic caracterizat prin prezenţa calculilor în bazinet şi
căile urinare( de la cel al tubilor renali pana la meatul urinar).
Poate evolua sub formă latentă( calcul mic, imobil sau foarte mare muland cavitatile)
sau colicativă.

36
 CULEGEREA DATELOR
• circumstanţe de apariţie
Principalii factori de litogeneza:
- stază urinară (prin diferite obstrucţii);
- factori bacteriologici: infecţii urinare repetate( exista
- unii germeni care secreta ureaza generatoare de amoniac, favorizand aparitia calculilor amoniaco-
magnezieni; pe de alta parte in urma procesului infectios rezulta material organic folosit ca prim nucleu de
precipitare cristalina;
- deshidratări ( traspiratii abundente, poliurie, diaree cronica) care duc la creşterea concentraţiei
urinare,
- afecţiuni în cursul cărora creşte eliminarea urinară a substanţelor ce formează calculi; rinichi
polichistic (se elimină acid uric);
- factori metabolici: hjperparatiroidie, guta, osteoporoza (se elimina fosfat şi oxalat de calciu);
- modificarea pH-ului urinar:
- scăderea acidităţii duce la precipitarea acidului oxalic;
- creşterea acidităţii accelerează precipitarea acidului uric;
- în mediul alcalin se precipită fosfaţii.
- factori anatomici, congenitali sau castigati;
- solubilitatea scazuta a unor constituenti urinari (oxalat, acid uric).
Factori favorizanţi:
- imobilizare prelungită la pat,
- obiceiuri alimentare:
- alimente bogate in proteine: carne, viscere;
- alimente bogate in oxalati: rubarba, spanac ,capsuni, ciocolata, tarate de grau, alune,
sfecla si ceaiul;
- abuz de produse lactate;
- aport lichidian scazut;
- mediul de viata al pacientului: cald, frig;
- aport excesiv de săruri minerale - apă bogată în săruri de calciu;
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome)
- durere lombară permanentă , sub forma de nevralgie ( durere surda , uneori doar o jena la
nivelul regiunii lombare)
- durere colicativă , violenta, paroxistica, cu debut brutal, precipitata de un efort fizic important,
trepidatii; sediu- in zona lombara de obicei unilateral cu iradiere in hipocondru si fosa iliaca de
aceasi parte spre organele genitale externe si fata interna a coapsei. Se intensifică la atingerea
regiunii lombare;
- poziţie antalgică;
- anxietate, nelinişte, agitaţie;
- tenesme vezicale, disurie, polakiurie, hematurie;
- greţuri, vărsături, pareza intestinala, meteorism;
- paloare, transpiraţii, extremităţi reci, tahicardie.
- afebril deobicei ; aparitia febrei denota supraadaugarea infectiei;
- anurie (insuficienta renala) in litiaza bilaterala sau rinichi unic, cu evolutie lenta(ani de zile, degradarea
treptata a functiei renale, evolutie in puseuri si urme mici ale retentiei azotate, cu conservarea diurezei.
• examinări paraclinice
- evidenţierea calculului (cistoscopie, urografie, radiografie simpla, echografie)
- examenul urinei: hématurie (macro sau microscopică), în sediment: cristale de acid uric, uraţi, fosfaţi
sau oxalaţi, hématurie (macro sau microscopică)
Proba celor trei pahare:
o hematurie iniţială: origine subvezicală: prostată, uretră;
37
 o terminală: vezicală, cistite hemoragice, tumori;
o totală: în toate paharele: renală dacă se asociază cu cilindrii sau căi urinare dacă
cilindrii (mulajele tubulare) nu sunt prezenti.
NEVOI PRIORITAR AFECTATE:
1. Nevoia de a evita pericolele.
2. Nevoia de a elimina.
3. Nevoia de a manca si a bea.
4. Nevoia de a comunica..
5. Nevoia de a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele.
6.Nevoia a se îmbrăca si a se dezbraca.
7.. Nevoia a se mişca si a-si menţine o buna postura.
8. Nevoia de a menţine temperatura in limite normale.
PROBLEMELE PACIENTULUI CU LITIAZA RENALA:
- alterarea confortului( disconfort)
- legata de prezenta calculilor
- legata de tulburarile de mictiune: polakiurie, disurie,
- potential de deficit de volum lichidian
- legata de varsaturi transpiratii abundente,
- potential de complicatii
- legat de cura de diureza la pacienti cu HTA, insuficienta cardiaca,
- legat de dilatarea pielo-caliceala;
- legat de suprarinfectia bacteriana;
- legat de litiaza bilaterala sau rinichiul unic.
- alterarea eliminării urinare
- legata de obstructia la nivelul cailor urinare
- potential de alterare a nutritiei prin deficit
- legat de fenomenele reflexe digestive;
- comunicare ineficace - la nivel afectiv
- legata de starea generala alterata;
- anxietate,
- legata de evolutia bolii;
- iminenta unei interventii chirurgicale;
- deficit de autoingrijire,
- legata de intoleranta la efort.
OBIECTIVE:
- sa fie calmata durerea;
- pacientul sa-si exprime calmarea durerii;
- sa fie asigurat confortul fizic si psihic al pacientului;
- sa fie prevenite complicatiile;
- pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
- sa fie asigurata dieta corespunzatoare.
INTERVENTII:
- masuri de urgenta:
- repaus la pat
- calmarea durerii prin diverse mijloace: aplicatii de caldura in regiunea lombara (perna electrica,
comprese calde), bai fierbinti; analgetice: algocalmin, novalgin, i.m., i.v., intra-rectal sau tablete in formele
mai usoare; fortral; antispastice: papaverina, i.m. sau i.v. lent, in asociatie cu scobutil i.v. sau agocalmin,
piafen i.v. sau in perfuzii „litice”
- combaterea starii de soc in colicile febrile prelungite sau complicate.
- recoltarea de sange si urina pentru examinari de laborator
38
- suport psihic al pacientului;
- asigurarea conditiilor de confort si siguranta;
- supravegherea functiilor vitale;
- efectuarea tehnicilor de nursing si a investigatiilor comform procedurilor standardizate;
- pregatirea pre-operatorie a pacientului (cand este cazul);
- administrarea tratamentului medicamentos si urmarirea efectului acestuia- reechilibrare hidroelectrolitica
- asigurarea alimentatiei specifice:
- in litiaza calcica: reducerea moderata a aprtului de hidrocarbonate, lapte, branzeturi, tomate, ţelină,
sfeclă, citrice, ciocolată
- in litiaza urica restructia alimentelor bogate in purine: viscere animale, carne, spanac, suprimarea
alcoolului, ridichi, fasole, mazăre, ciuperci, conopidă, suprimarea alcoolului.
- in litiaza cistinica: reducerea consumului de proteine, mentinerea unei diureze importante cu
densitate sub 1010 si alcalinizarea la pH 7,5-8
- in litiaza oxalica se evita alimentele cu continut crescut in oxalat: telina, spanac, morcov, bere,
ceapa, ciocolata, cafea,cacao, portocale (si tratament cu fosfati la indicatia medicului), fasole, varza,
spanac, cartofi.
- calculuii fosfatici amoniaco-magnezieni impun combaterea infectiei urinare, acidifierea urinei (cu
clorura de amoniu), cura intensiva si prelungita de diureza ; dieta hiposodată, bogată în proteine şi lipide;
se
evită: laptele, brânza, ouă, legume uscate, fructe;
- urmarirea bilantului intrari/iesiri;
- suplinirea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- administrarea tratamentului medicamentos în funcţie de tipul litiazei:
-inhibitori ai formării substanţelor care precipită
-substanţe care scad absorbţia calciului
-substanţe care scad absorbţia intestinală de fosfaţi
- educatia pacientului privind necesitatea respectarii regimului igieno-dietetic, evitarea efortului
fizic intens, necesitatea controalelor periodice;
- pregătirea pentru investigaţii si analize,
- administrarea tratamentului general si local,
- pregătirea preoperatorie, ingrijiri postoperatorii.
Atunci cand durerea este prea mare pentru a fi suportata, de regula calculul blocheaza
tractul urinar sau exista o infectie concomitenta, ceea ce-l va determina pe medic sa indice unul
din urmatoarele tratamente:
-litotripsia cu unde de soc extracorporeala (ESWL): aceasta metoda foloseste ultrasunete care
traverseaza cu usurinta corpul, dar care sunt suficient de puternice incat sa sparga calculul renal;
este metoda cea mai folosita ca tratament medical al litiazei renale
-nefro-litotripsia sau nefro-litotomia percutana: chirurgul plaseaza un tub telescopic in rinichi,
prin intermediul unei incizii mici la nivelul lojei renale si prin intermediul acestuia extrage
calculul (litotomie) sau il sparge si apoi extrage fragmentele (litotripsie sau litotritie);
-ureteroscopia: chirurgul introduce de-a lungul tractului urinar un tub telescopic foarte subtire
(ureteroscop) pana la nivelul calculului, pe care il va extrage sau il va sparge, si apoi il va
extrage cu ajutorul unor instrumente speciale; uneori este necesar un tub mic, gol pe dinauntru
(stent ureteral) care se plaseaza in ureter pentru a-l tine deschis si a facilita curgerea urinei
impreuna cu eventualele fragmente de calcul; aceasta metoda se foloseste mai ales in cazul
calculilor care au alunecat din rinichi in ureter.
-operatia chirurgicala clasica in care chirurgul face o incizie lateral de stomac, pentru a ajunge
la rinichi si a extrage calculul; metoda este rar folosita in acest moment.

39
COLICA RENALĂ (nefretică)

Este un sindrom dureros acut, paroxistic, de obicei apiretic, însoţit de agitaţie şi iradieri
uretero-vezico-genitale, provocat de un spasm al căilor urinare excretoare superioare.

Cauze :
• Litiază reno-ureterală: prezenţa de calculi în cavităţile renale, de unde pot migra în ureter şi în
celelalte segmente ale căii excretoare (vezi fig. 4.5 înfăţişând rinichiul şi căile excretoare)
constituie afecţiunea care este cauza colicii.
• lnflamaţiile urogenitale:
- pielonefrită (infecţia interesează căile urinare, bazinetul şi parenchimul renal),
- pionefroză (formarea unei pungi cu conţinut purulent, prin distensie şi distrugerea parenchimului
renal),
- tuberculoza renală.
lnflamaţiile urogenitale determină (însă rar) colici renale prin inflamaţie ureterală; obliterări
ureterale prin mucus şi puroi; iritaţia plexului renal
• Tumorile renale şi ale organelor de vecinătate (uter, colon, rect) provoacă foarte rar colici prin
compresiune ureterală extrinsecă şi spasm asociat.

Manifestari de dependenta :
- durerea, determinată de faptul că musculatura caliceală, bazinetală şi ureterală se contractă pentru a evacua
calculul, astfel ia naştere colica nefretică (renală). De cele mai multe ori colicile apar după un efort fizic mai
deosebit, după o călătorie cu automobilul, pe motocicletă (trepidaţii), băi reci, alteori în cursul nopţii.
Sediul durerii: apare în regiunea lombară, unilateral, cu iradiere caracteristică, de-a lungul urete-rului spre
organele genitale externe, rădăcina coapsei.
Durerea este intensă şi profundă, are caracter de ruptură, torsiune sau arsură. Poate să fie continuă, vie sau să
apară la anumite intervale, sub formă de crize. Se accentuează pe măsură ce în calice şi în bazinet se adună
urina care nu se mai poate evacua, provocând hiperpresiune. Se intensifică la atingerea regiunii lombare, tuse,
strănut, mişcări.
- poziţie antalgică (culcat în decubit lateral cu membrul inferior flectat).
- tenesme vezicale (nevoie imperioasă de micţiune).
- disurie, polakiurie (uneori retenţie de urină, alteori anurie),
- hematurie (adesea macroscopică).
- greţuri, vărsături, meteorism, oprirea tranzitului intestinal (scaunul şi gazele) .
- bolnavul este agitat, neliniştit, fricos, palid, transpirat, cu extremităţi reci, pulsul mai des
tahicardic, rareori bradicardic,
- în formele prelungite grave pot să apară hipotensiune, lesin,convulsii (la copii), delir (la
adulţi),
- febră moderată.
Durata colicii: de la câteva minute la mai multe ore (2-6 ore).
Problemele pacientului :
- alterarea confortului( disconfort)
- legata de prezenta calculilor
- legata de tulburarile de mictiune: polakiurie, disurie,
- potential de deficit de volum lichidian
- legata de varsaturi transpiratii abundente,
- potential de complicatii
- legat de dilatarea pielo-caliceala;
- legat de suprarinfectia bacteriana;
- legat de litiaza bilaterala sau rinichiul unic.
40
- alterarea eliminării urinare
- legata de obstructia la nivelul cailor urinare
- potential de alterare a nutritiei prin deficit
- legat de fenomenele reflexe digestive;
- comunicare ineficace - la nivel afectiv
- legata de starea generala alterata;
- anxietate,
- legata de evolutia bolii;
- iminenta unei interventii chirurgicale;
- deficit de autoingrijire,
- legata de intoleranta la efort.
OBIECTIVE:
Vizeaza :
- sa fie calmata durerea;
- pacientul sa exprime stare de confort;
- pacientul sa fie echilibrat psihic;
- sa fie prevenite complicatiile;
- pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic si acido bazic;
- sa fie asigurata dieta corespunzatoare,;
- pacientul sa comunice eficint;
- sa fie satisfacute nevoile fundamentale.
Conduita de urgenţă:
- Repaus la pat.
- Calmarea durerii.
Dacă s-a exclus eventualitatea abdomenului acut, se fac:
- aplicaţii locale de căldură (sticle cu apă caldă, termofor, comprese umede etc.) pe zona de maximă
durere (loja lombară, hipogastru),
- analgezice-antispastice (la indicaţia medicului), scobutil compus - 1 fiolă a 5 ml injectată foarte
lent i.v.
Pentru întreţinere: scobutil compus-supozitoare (sau scobutil sau lizadon - supozitoare),
papaverină fiole a 0,04 g i.v. sau i.m., atropină fiole a 1 mg i.v.; s.c; i.m., procaină (novocaină)
1% 10-20 ml i.v. foarte lent, algocalmin fiole a 2 ml i.m. sau fortral fiolă 1 ml i.m.
Bolnavii cu colici rebele la tratament se internează în spital. De asemenea se internează şi cazurile
suspectate de asociere cu ocluzie dinamică.
Conduita în spital :
• Examinări de urgenţă:
- examen complet de urină: volum, densitate, culoare; albumină, puroi, pigmenţi biliari, sediment,
testul Addis-Hamburger, urocultură,
- radiografie renală pe gol,
- recoltare de sânge (pentru cazuri grave): uree, ionogramă, rezervă alcalină şi alte examinări
pentru diagnostic diferenţial: leucogramă, ami-lazemie, transaminaze, glicemie, bilirubinemie.
• Administrare de ceaiuri diuretice şi ape minerale în cantităţi de 2 000-3 000 ml/24 ore,
favorizează diureza şi eliminarea consecutivă a calculului.
• După calmarea durerii se fac explorări pentru diagnosticul etiologic:
- urografie
- pielografie
- cistoscopie
• Tratament antalgic şi spasmolitic; (indicat de medic, este descris la conduita de urgenţă). Se
mai asociază fenobarbital, romergan, care potenţează efectele procainei şi atropinei.

41
- în colicile violente prelungite, care nu cedează la medicaţia amintită se utilizează: baralgin i.m.;
mialgin şi atropină subcutanat,
- în cazuri cu dureri şocogene: perfuzie intravenoasă lentă cu procaină 1%, atropină, papaveri-nă şi
mialgin (sub controlul ritmului cardiac şi respirator).
• Antibiotice în caz de infecţie.
• Combaterea stării de şoc.
• Reechilibrarea hidroelectrolitică şi acido-bazică (la nevoie).
• In cazurile în care traamentul medical nu a dat rezultate sau în cazurile complicate cu suferinţă
renală se aplică tratament urologic şi, la nevoie, chirurgical.

NURSINGUL IN HIPERPLAZIA BENIGNA A PROSTATEI

Adenomul de prostata este cea mai importanta afectiune a prostatei, fiind o tumora
benigna frecvent intalnita la barbatii peste 60 de ani,

Culegere de date
Circumstante de aparitie
Cauzele sunt pentru ambele boli neelucidate, insa la cancerul de prostata s-au identificat mai multi
factori incriminatori: genetici, alimentari (vitaminele C si A au un caracter protector), hormonali
(dezechilibrele hormonale, in special la perioada pubertatii par a avea un rol carcinogen), virusurile
etc.

Dezvoltarea adenomului de prostata este influentata de alterarea echilibrului estrogen-testosteron.

Dezechilibrul acesta explica dezvoltarea bolii dar nu poate explica declansarea ei.

Manifestari de dependenta - in functie de fazele bolii apar:

- polakiurie si nicturie;
- mictiunea imperioasa; debutul tardiv sau initierea dificila a mictiunii;
- jet urinar subtire, slab proiectat;
- mictiunea intrerupta;
- mictiunea prelungita;
- pseudoincontinenta terminala,senzatia de golire incompleta a vezicii urinare;
- erectii nocturne intense si dureroase;
- senzatia de apasare dureroasa pelviana;
- senzatia de corp strain in rect;
- ejaculare dureroasa;
- globul vezical;
- semnele clinice ale intoxicatiei uremice: astenie, inapetenta, cefalee, vertij.
Problemele de ingrijire ale pacientului:
- alterarea eliminarii urinare/eliminare urinara inadecvata cantitativ si calitativ;
- alterarea confortului general;
- comunicare ineficace la nivel senzorial si afectiv;
- anxietatea;
- alimentatie inadecvata cantitativ, calitativ;
- rise potential de compficatii (retentia acuta completa de urina, retentia cronica completa de
urina, litiaza vezicala, diverculii vezicali, complicatiile infectioase pot avea evolutie acuta sau
cronica si pot fi cistite, pielonefrite, orhiepididimite si adenomite, hemoragii postoperatorii,
tulburari cerebrate, accidente embolice);
42
- deficit de autoingrijire;
- durere.
Obiective de ingrijire
Pacientul sa:
- fie echilibrat hidroelectrolitic si acidobazic;
- aiba mictiuni spontane;
- fie echilibrat psihic;
- nu prezinte complicatii postoperatorii.
Obiectiveie mai urmaresc si:
- mentinerea functiilor vitale;
- combaterea durerii;
- asigurarea confortului;
- diminuarea anxietatii;
- asigurarea dietei corespunzatoare;
- evaluarea functiei renale in dinamica/supravegherea eliminarilor.
Interventiile autonome si delegate ale asistentei medicale:
- asigura conditiile de mediu:saloane calduroase, fara curenti de aer, feriti de infectii;
- repaus la pat, pe perioada indicata de medic in functie de faza bolii si eventuala interventie
chirurgicale;
- masurarea, notarea functiilor vitale;
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator: sange (uree, creatinine, ionograma
la care se adauga probele uzuale ca hemograma, glicemia, teste de coagulare, probe hepatice
etc.), urina (sumar de urina si urocultura; in cazul prezentei hematuriei microscopice se impune
si citologie urinara, se va evita sondajul vezical care poate declansa si dupa un timp mai
indelungat procese pielore-nale);
- pregatirea bolnavului pentru explorari imagistice (ecografie abdominala si trans-rectala,
cistoscopia, ourografia folosite pentru determinarea indirecta a volumului hiperplaziei);
- cantareste zilnic bolnavul;
- asigura igiena tegumentelor si a mucoaselor;
- efectueaza zilnic bilantul hidric;
- corecteaza dezechilibrul hidric (prin hidratare sau reducerea aportului de lichide si electroliti in
functie de ionograma serica si urinara);
- corecteaza dezechilibrul acido bazic in functie de rezerva alcalina;
- observa starea generala a pacientului si este pregatita permanent sa intervina pentru acordarea
ingrijirilor speciale care se aplica in caz de ablatie chirurgicala sau endoscopiesca;
- informeaza pacientul cu privire la insusirea regimului dietetic (hidratii de carbon, legume, fructe
- alimentatie lipsita de sare si proteine animate) pentru a putea preveni eventualele complicatii;
- administrarea medicatiei la indicatiile medicului (antibiotice, antispastice, opiacee);
- pregatire preoperatorie si ingrijiri postoperatorii;
- anuntarea imediata a eventualelor complicatii.

43
 IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA
REZULTATELE PACIENTILOR CE NECESITA INGRIJIRI IN
ADENOCARCINOMUL DE PROSTATĂ

Definitie
Cancerul de prostată este cel mai frecvent dintre cancérele aparatului urinar şi genital masculin.
Adenocarcinomul de prostată reprezintă o tumoră malignă epitelială la nivelul epileliului
afinilor prostatici, cu dezvoltare în general în glanda periferică (prostată caudală) si mai rar în cea
centrală (cranială).
Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
Factorii incriminaţi în apariţia cancerului de prostată sunt reprezentaţi de:
1. Factorii genetici.
2. Factorii fizici (căldura, frigul, radiaţiile).
3. Factorii chimici pot avea acţiune carcinogena pentru dezvoltarea tumorii. Expunerea la cadmiu
poate determina creşterea incidenţei cancerului prostatic.
4. Incidenţa scăzută din ţările Asiei este explicată prin regimul alimentar bogat în vegetale crude
care conţin vitamine, în special A şi C cu efect protector.
5. Factorii hormonali.
Manifestări de dependenta
1. Manifestări generale:
- astenie, adinamie, scădere ponderală, inapetenţă,
- somn intrerupt, iritabilitate,
- durere vertebrală, (metastaze osoase)
- icter obstructiv (metastaze hepatice)
- cefalee, tulburări de echilibru, migrene (metastaze cerebrale)
- oligurie pana la anurie (insuficienţă renală cronică - în obstrucţia căii urinare superioare)
2. Manifestări locale, obstructive, de cauză mecanică:
- durere micţională şi perineală,
- polakiurie,
- disurie,
- pseudoincontinenta terminala;
- hematurie (mai violentă ca în adenomul de prostată);
- ejaculare dureroasa;
- senzatie de corp strain in rect.
Evoluţia progresivă şi continuă determină succesiv:
• retenţie incompletă de urină fără distensie vezicală (reziduu sub 300 ml.);
• retenţie incompletă de urină cu distensie vezicală (reziduu peste 300 ml.);
• retenţie completă de urină (instalarea globului vezical);
• falsă incontinenţă de urină (urinare fără prea plin). Infecţia urinară este frecvent asociată.
Investigatii paraclinice:
-Echografia abdominală .
-Radiografia renovezicală simplă poate arăta metastaze osoase.
-Urografia intravenoasă evidenţiază eventuala stază în aparatul urinar superior.
-Radiografia pulmonară evidenţiază prezenţa metastazelor pulmonare sau osoase costale.
-Scintigrafia osoasă evidenţiază prezenţa metastazelor eu cel puţin 6 luni înainte ca acestea să
determine modificări radiografice şi permite diagnosticul precoce al acestora.
-Diagnosticul de certitudine al metastazelor osoase rămâne totuşi cel radiologic.

44
-Tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară sunt utilizate pentru evaluarea
extensiei locale, în stadializarea invaziei ganglionare şi depistarea eventualelor metastaze viscerale
la distanţă.
-Determinarea markerilor tumorali este importantă în diagnosticul de probabilitate, precum şi
urmărirea tratamentului hormonal în cazul adenocarcinomului de prostată. Principalii markeri
serici tumorali suni:
1. Antigenul specific prostatic (PSA). Valorile antigenului prostatic specific (PSA) suni:
- 0-4 ng/ml (normale)
- 4-10 ng/ml (suspiciune de cancer prostatic)
- peste 10 ng/ml (cancer prostatic cu mare probabilitate)
2. Fosfataza acidă prostatică
3. Fosfataza alcalină are valori crescute în cazul creşterii activităţii osoase ce înconjoară leziunile
metastatice din cancerul de prostată.
Biopsia prostatică

PROBLEMELE PACIENTULUI :
 P: Discofort( Durere acutã/cronicã).
E: agenți infecțioși (proces inflamator), proces neoplazic (compresiunea terminațiilor nervoase),
suprasolicitări fizice, oboseală, insuficiente cunoștințe despre boală, mediu.
 P: Circulație/respirație inadecvate.
E: proces inflamator, obstrucții, afectări cerebrale, durere, febră, anxietate, emoții, stres,
insuficiente cunoștințe despre boală, despre mediu.
 P: Perturbarea stãrii de nutriție.
E: durere, febră, tulburări neurologice, anxietate, stres, insuficiente cunoștințe despre boală.
 P: Hipertermie.
E: proces inflamator, tulburări neurologice, anxietate, stres, mediu ambiant inadecvat.
 Eliminare urinară inadecvată.
E: tulburări neurologice, durere, tumori, metastaze, proces inflamator, afectarea parenchimului
renal,
 P: Perturbarea mobilității/Imobilitate.
E: modificări structurale/funcționale ale sistemului osteo-articular (metastaze), durere, proces
inflamator, anxietate, insuficiente cunoștințe despre boală, mediu.
 P: Postură inadecvată.
E: durere, metastaze, oboseală, deficit motor, insuficiente cunoștințe despre boală.
 P: Integritate tegumentarã și/sau a mucoaselor afectatã.
E: proces inflamator, proces neoplazic, durere, tulburări circulatorii, tulburări neurologice,
imobilitate, anxietate, stres, insuficiente cunoștințe despre boală și/sau despre igienă personală.
 P: Alterarea stãrii de confort.
E: durere, dezechilibre, surmenaj, anxietate, insuficiente cunoștințe despre boală.
 P: Deficit de autoîngrijire.
E: durere, oboseală, imobilitate, anxietate, dezinteres, tulburări neurologice, condiții socio-
economice precare, cunoștințe deficitare.
 P: Comunicare (senzoro-motorie, afectivã și/sau intelectualã) perturbatã.
E: durere, metastaze, afecțiuni cerebrale, deficite senzoriale, fatigabilitate, anxietate, stres,
tulburări de gândire, insuficiente cunoștințe despre afecțiune.
 P: Vulnerabilitate fațã de pericole.
E: durere, tulburări neurologice, fatigabilitate, surmenaj, anxietate, stress.
45
 P: Anxietate.
E: afecțiunea tumorală, durere, perceperea viitorului, teama de moarte, stres, conflict (între
propriile valori și ale celorlalți), spitalizarea, mediu familial/social modificat.
 P: Pierderea stimei de sine. Devalorizare.
E: tulburări neurologice, anxietate, teamă, stres, descurajare, insuficiente cunoștințe despre sine și
cei din jur.
 P: Izolare socialã.
E: durere, tulburări de gândire, anxietate, situație de criză, modificări în relațiile familiale și
sociale, insuficiente cunoștințe despre boală, despre sine și cei din jur.
 P: Risc de complicații (infecțioase, cardio-pulmonare, renale etc.).
E: alterarea funcțiilor vitale, durere, tulburãri de echilibru, tulburãri de nutriție, tulburãri
neurologice, leziuni, anxietate, stres, izolare, sãrãcie, lipsa de cunoștințe despre boală, despre sine
și cei din jur.
Obiective de îngrijire (corespunzătoare problemelor de dependență enunțate mai sus):
 Pacientul să nu mai prezinte durere (diminuarea intensității durerii).
 Pacientul să prezinte o respirație adecvată (menținerea unei respirații adecvate).
 Pacientul să prezinte o bună circulație (menținerea unei circulații adecvate).
 Pacientul să prezinte o alimentație echilibrată (pacientul să fie echilibrat nutrițional și hidro-
electrolitic).
 Pacientul să prezinte o temperatură corporală în limite normale.
 Pacientul să prezinte o eliminare urinară adecvată
 Pacientul să prezinte o mobilitate adecvată capacității fizice (refacerea și menținerea
mobilității).
 Pacientul să prezinte o postură fiziologică.
 Pacientul să prezinte tegumente integre (refacerea integrității tegumentare).
 Pacientul să prezinte o stare de confort adecvată (menținerea stării de confort).
 Pacientul să se poată autoîngriji cât mai curând posibil (diminuarea deficitului de autoîngrijire).
 Pacientul să poată comunica eficient pe plan senzoro-motor/afectiv/intelectual (menținerea
unei comunicări … adecvate capacităților sale).
 Pacientul să nu mai fie vulnerabil față de pericole (diminuarea gradului de vulnerabilitate).
Pacientul să beneficieze de un mediu de siguranță.
 Diminuarea gradului de anxietate. Pacientul să fie echilibrat psihic.
 Pacientul să-și recapete încrederea și stima de sine.
 Diminuarea gradului de izolare socială.
 Pacientul să nu mai prezinte risc de complicații... Diminuarea gradului de risc de complicații…

Intervenţii proprii şi delegate.

Intervenții proprii (autonome):
o asigurarea condițiilor de spitalizare, a mediului securizant și de protecție:
- saloane călduroase, însorite, luminoase, cu umiditate adecvată și ventilaţie
corespunzătoare;
- adaptarea învelitorilor conform atât anotimpului și temperaturii încăperii dar și stării
generale a pacientului (episoade febrile, frisoane).
o supravegherea pacientului: facies, tegumente, comportament, funcții vitale și vegetative
(mãsurare/notare în foaia de temperaturã);
o recunoașterea manifestărilor de dependență și a modificărilor survenite în evoluția stării
generale a pacientului;
46
o realizarea unei comunicãri (verbale și non-verbale) eficiente: transmitere corectă (la timp) de
informații, stabilirea unor relații de încredere între pacient și echipa medicală, obținerea feed-back-
ului;
o asigurarea dietei adecvate:
o hidratare adecvatã, în cantitãți mici și dese (ceai, supe strecurate, apã platã);
o aspirarea secrețiilor (conform tehnicii cunoscute, respectând mãsurile de asepsie);
o asigurarea igienei:
- efectuarea toaletei parțiale (sau ajutor în efectuarea acesteia);
- schimbarea lenjeriei (de pat și de corp) de câte ori este necesar;
o asigurarea repausului la pat și a unei poziții adecvate, fiziologice;
o mobilizare periodicã;
- efectuarea exercițiilor de mobilizare (pasive, pasivo-active);
- încurajare pentru efectuarea exercițiilor active;
o acordarea ajutorului în îmbrăcare/dezbrăcare;
o consilierea pacientului:
evaluarea stadiului în care se află pacientul (conform lui Kubler Ross: negare, furie,
negociere, depresie, acceptare) și înlăturarea ideii sfârșitului apropiat;
explicații privind afecțiunea (cu păstrarea secretului profesional);
încurajare și suport prin comunicare adecvată (acordarea atenției necesare);
facilitarea consilierii psihologice pentru recãpãtarea controlului conștient și informat asupra
situației sale;
o pregătire psihică pentru tehnicile și manoperele medicale: informare, explicaţii, asigurarea
confortului psihic, obținerea consimțământului;
o Educație pentru sãnãtate.
lămurire asupra necesității respectării conduitei terapeutice (a măsurilor de reabilitare) și a
controlului medical periodic;
explicarea importanței menținerii unui regim de viață echilibrat (inclusiv renunțarea la fumat)
pentru prevenirea complicațiilor.
 Intervenții delegate:
participarea la examenul clinic (conform timpilor cunoscuți):
-asigurarea condițiilor de mediu necesare examinării;
-pregătirea documentelor medicale;
-pregătirea materialelor și instrumentelor necesare examinării;
-pregătirea psihică și fizică a pacientului pentru examinare;
-servirea medicului cu instrumentele solicitate;
-transportul pacientului la salon (când examinarea s-a efectuat în cabinetul de consultații);
-reorganizarea locului de muncă;
- -recoltarea probelor biologice și patologice pentru examenele de laborator
- determinarea antigenului prostatic specific (PSA) în cancerul de prostată (valori normale =
0-4 ng/ml);
- recoltãri de urinã: sumar de urinã, proba Addis-Hamburger (hematurie în cancerul de
vezicã , uroculturã (excluderea infecției);
- participarea la investigații paraclinice
- administrarea tratamentului – particularitãți: radioterapia (oprește dezvoltarea celulelor
tumorale):hormonoterapie, chimioterapie;
o pregãtire preoperatorie: participare la bilanțul clinic/paraclinic corespunzãtor etapelor
cunoscute (stare generalã a pacientului, timp avut la dispoziție, investigații specifice);
o îngrijiri postoperatorii: supravegherea pacientului conform etapelor cunoscute;

47
 - prevenirea complicațiilor postoperatorii (locale și generale) prin supraveghere atentã,
permanentã, aplicarea corectã a tuturor tehnicilor și manoperelor medicale și observarea
eventualelor modificãri survenite în evoluția postoperatorie (informarea medicului pentru
adaptarea conduitei terapeutice);
o tratamente paleative și alternative
- scop: îmbunătățirea calității vieții prin ameliorarea simptomelor cauzate de metastaze (în
special durerea);
Intervenții specifice
o intervenții de urgențã:
- menținerea funcției respiratorii/circulatorii: respirație artificialã, traheostomie,
oxigenoterapie, IOT, monitorizare puls, respirație, TA;
- montarea și supravegherea perfuziei endovenoase;
- transport corespunzãtor metodelor cunoscute (cu brancarda, cãruciorul, patul rulant);
o prevenirea complicațiilor:
- imobilizãrii: mobilizare periodicã, asigurarea lenjeriei de pat și de corp curate, asigurarea
dietei adecvate (pentru prevenirea constipației), aplicarea mãsurilor de prevenire a escarelor;
- tromboembolice: efectuarea de exerciții pasive/active la pat, administrarea de
anticoagulante;
- pulmonare: asigurarea de condiții optime în încãpere, efectuarea de exerciții respiratorii, a
tapotajului toracic și a pozițiilor de drenaj postural; antibioterapie conform prescripțiilor.

IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA

REZULTATELE PACIENTILOR CE NECESITA INGRIJIRI
IN VARICOCEL SI HIDROCEL

HIDROCELUL

Definiţie:
Hidrocelul se defineşte prin acumularea de lichid între foiţele vaginale testiculare.
Culegere de date
Circumstante de aparitie
Hidrocelul congenital se dezvolta de la un canal peritoneo-vaginal ramas permeabil. Atunci cand
canalul este total permeabil se vorbeste despre un hidrocel comunicant – lichidul peritoneal trece
liber in cavitatea vaginala. Unui hidrocel vaginal ii este automat asociata o hernie inghinala;
Hidrocelul dobandit (secundar) apare dupa: un traumatism (hematom), o infectie (contine lichid
purulent, inflamaţie acută epididimo-testiculară de obicei gonococică, in scarlatina, peritonite,
streptococii, stafilococii, etc), tumora testiculara (contine lichid sanghinolent) sau obstructie
(blocaj limfatic retroperitoneal, sau anasarca din insuficienta cardiaca severa).
Manifestari de dependenta:
- durere la nivelul scrotului , tumefactie
- teama, neliniste.
Diagnostic clinic:
- inflamaţia acută a testicolului
- lichid seropurulent în interiorul vaginei
Diagnostic paraclinic:
- ecografie scrotală;
- sumarul de urina si urocultura.

48
 Problemele pacientului
- disconfort,
- anxietate,
- risc de complicatii.
Obiective:
- pacientul sa exprime stare de confort fizic si psihic;
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
Interventii :
- asigurarea repausului la pat ;
- supravegherea pacientului : functiivitale si vegetative- T.A., puls, temperatura, respiratie,
diureza ;
- monitorizarea reactiei locale ;
- recoltarea produselor biologice ;
- pregatirea pacientului pentru investigatii ;
- administrarea medicatiei prescrise ;
- pregatire preoperatorie ;
- ingrijiri postoperatorii ;
- educatie pentru sanatate.
Tratament in hidrocel:
1. Tratament cu antibiotice
2. Tratament chirurgical: incizie, drenaj.

VARICOCELUL
Definiţie:
Varicocelul reprezintă dilataţia ortostatică a venelor din plexul pampiniform, secundară refluxului
venos reno-spermatic.
Culegere de date
Circumstante de aparitie
- calitate deficitară a ţesutului conjunctiv al venelor, fapt ce explică apariţia hidrocelului
împreună cu alte afecţiuni ale venelor (hemoroizi, varice, hernia, etc).
Manifestari de dependenta:
- durere de-a lungul cordonului spermatic, se accentuează după efort , ortostatism prelungit;
- pielea scrotului, în parea afectată, este mai coborâtă decât în partea opusă;
- senzatia de greutate a testiculului ;
- atrofia testiculului;
- vena vizibila sau palpabila largita ca un sac cu viermi ;
- infertilitate.
Investigatii:
- scanarea CT arata varicocelul drept o masa care cuprinde vase serpinginoase dilatate adiacente
epididimului. Canalul spermatic este largit iar cordonul spermatic intrascrotal sau plexul
pampiniform sunt proeminente.
- echografia arata structuri tubulare tortuase. Varicocelele pot fi descoperite oriunde in scrot.
Tehnica Doppler poate fi utila in diferentierea canalelor venoase de chisturi ale epididimului cind
exista dubii.
- venografia este metoda cea mai sigura de a detecta varicocelele mici sau subclinice demonstrind
reflux venos anormal in maniera retrograda in plexul pampiniform.
Problemele pacientului
- disconfort,
- alterarea tegumentelor;
- alterarea functiei sexuale;
49
- anxietate;
- risc de complicatii.

Obiective:
- pacientul sa exprime stare de confort fizic si psihic;
- pacientul sa prezinte tegumente integre;
- pacientul sa –si regleze functia sexuala;
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
Interventii :
- asigurarea repausului la pat ;
- supravegherea pacientului : functii vitale si vegetative- T.A., puls, temperatura, respiratie,
diureza ;
- monitorizarea reactiei locale ;
- recoltarea produselor biologice ;
- pregatirea pacientului pentru investigatii ;
- administrarea medicatiei prescrise ;
- pregatire preoperatorie ;
- ingrijiri postoperatorii ;
- educatie pentru sanatate.

Tratamentul chirurgical se adresează cazurilor în care dilataţiile venoase ating un volum

important însoţite de fenomene subiective accentuate.

IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA REZULTATELE

PACIENTILOR CE NECESITA INGRIJIRI IN TUMORI RENALE

TUMORILE RENALE
A. Maligne:
Clasificare:
1. Nefroepiteliom:
- apare la adult,
- 97% din tumorile renale,
- diverse denumiri (tumora Grawitz, hipernefron, adenocarcinom renal).
2. Nefroblastom:
- apare la copil,
- tumora Wilms.

TUMORA WILMS(nefroblastomul)
Diagnostic clinic:
- Tumora cu dezvoltare abdominala (poate deforma abdomenul)
- Dureri lombare
- Stare febrila
- Hematurie totală
Diagnostic paraclinic:
- Urografia
Tratament: chirurgical: nefrectomie asociată cu radioterapie, chimioterapie.

TUMORA GRAWITZ –ADENOCARCINOMUL RENAL

50
 Cancerul renal sau cancerul de rinichi, este o afectiune de natura maligna cu localizare in
parenchimul renal, caracterizata prin proliferare celulara anarhica, scapata de sub controlul
mecanismelor reglatoare, care are drept rezultat formarea unor formatiuni tumorale unice sau
multiple, ce se pot extinde in structurile din jur sau pot metastaza la distanta.
Culegere de date
Circumstante de aparitie
Din culegerea de date pacientului trebuie retinuti factorii de risc dovediti pentru carcinomul renal:
-fumatul (Lindblad a demonstrat o crestere a riscului relativ de 1,4 – 2,5 ori comparativ cu
nefumatorii);
- sexul masculin si varsta inaintata;
- dieta bogata in grasimi si lipide, saraca in fructe si legume;
- obezitatea;
- expunerea la radioterapie si chimioterapie;
- expunerea la cadmiu;
- formele familiale de cancer renal;
- expunerea la analgetice care contin fenacetina;
- insuficienta renala cronica in faze terminale si dializa;
- antihipertensivele – diuretice, tiazidicele in special (este neclar daca riscul crescut se datoreaza
folosiri acestora sau hipertensiunii “per se”, unii autori considerand mai degraba hipertensiunea
drept adevaratul factor de risc - Shapiro si colaboratorii). Factor de risc neconfirmat este si
expunerea la vitaminele A si E, descrisa de Richard la lucratorii din fabricile de produse
farmaceutce (1).

Manifestari de dependenta:
- hematurie—abundenta, repetata, nedureroasa
- prezenta unei mase tumorale in abdomen;
- diminuarea apetitului ;
- durere
- nefralgie surda (distensia capsulei)
- colica renala (cheag obstructiv)
- scadere ponderala in absenta unor motive evidente;
- febra cu durata prelungita, care nu apare pe fundal de raceala, gripa sau alta afectiune de natura
infectioasa;
- astenie extrema;
- tegumente palide;
- hipertensiune arteriala;
- hipercalcemie;
- transpiratii nocturne;
- stare generala alterata;
- edeme gambiere;
- varicocel (de obicei pe partea stanga, datorat obstructiei venei testiculare - apare la 2% dintre
pacientii de sex masculin).
Daca neoplazia s-a extins si a cuprins si alte zona ale corpului, pacientii pot prezenta:
- modificari respiratorii;
- hemoptizie;
- dureri osoase.
Alte manifestari specifice varicocelului, sindroamelor paraneoplazice (policitemie prin
hipersecreţie de eritropoietină, hipertensiune arteriala prin secreţie de renină, hipercalcemie prin
secretie de PTH-like)

51
 Cele mai utile investigatii pentru evaluarea si stadializarea maselor tumorale observate sunt
urmatoarele:
- Pielograma cu substanta de contrast: implica injectarea unei substante de contrast si ulterior
realizarea de radiografii seriate astfel incat sa se stabileasca particularitatile parenchimului renal;
- Tomografie computerizata: a inlocuit foarte mult necesitatea realizarii pielogramelor. Ofera
informatii mult mai complexe, atat cu privire la afectarea parenchimului, dar si a sistemului
colector, precum si a organelor din jur. Este foarte utila in stabilirea extensiei neoplasmului la alte
structuri din jur sau la distanta;
- Ecografie: se poate recomanda la inceputul investigarii pacientului, fiind utila in diferentierea
unei tumori fluide de una solida, parenchimatoasa;
- Arteriografie: este indicata in vederea analizarii vascularizatiei tumorii. La ea se apeleaza mai
frecvent, in special atunci cand se intentioneaza rezectia tumorii si cand medicul trebuie sa stie
exact relatia ei cu vasele din jur;
- Venografie: are aceleasi indicatii ca si arteriografia, doar ca de aceasta data ea poate oferi
informatii utile cu privire la drenajul venos din tumora;
- Rezonanta magnetica nucleara: se poate realiza atat cu substanta de contrast cat si fara si ofera
informatii precise in legatura cu localizarea tumorii, extinderea ei, eventuale metastaze, si chiar si
consistenta ei;- Scintigrafie osoasa: se recomanda daca pacientul are si acuze osoase si daca exista
suspiciunea de metastaza osoasa.
PROBLEMELE PACIENTULUI :
 P: Discofort( Durere acutã/cronicã)..
E: agenți infecțioși (proces inflamator), proces neoplazic (compresiunea terminațiilor nervoase),
suprasolicitări fizice, oboseală, insuficiente cunoștințe despre boală, mediu.
 P: Circulație/respirație inadecvate.
E: proces inflamator, obstrucții, afectări cerebrale, durere, febră, anxietate, emoții, stres,
insuficiente cunoștințe despre boală, despre mediu.
 P: Alimentatie inadecvata prin deficit.
E: durere, febră, anxietate, stres, insuficiente cunoștințe despre boală.
 P: Hipertermie.
E: proces inflamator, mediu ambiant inadecvat.
 Eliminare urinară inadecvată.
E: durere, tumori, metastaze, proces inflamator, afectarea parenchimului renal,
 P: Perturbarea mobilității/Imobilitate.
E: modificări structurale/funcționale ale sistemului osteo-articular (metastaze), durere, proces
inflamator, anxietate, insuficiente cunoștințe despre boală, mediu.
 P: Postură inadecvată.
E: durere, metastaze, oboseală, deficit motor, insuficiente cunoștințe despre boală.
 P: Integritate tegumentarã și/sau a mucoaselor afectatã.
E: proces inflamator, proces neoplazic, durere, tulburări circulatorii, imobilitate, anxietate, stres,
insuficiente cunoștințe despre boală și/sau despre igienă personală.
 P: Alterarea stãrii de confort.
E: durere, dezechilibre, surmenaj, anxietate, insuficiente cunoștințe despre boală.
 P: Deficit de autoîngrijire.
E: durere, oboseală, imobilitate, anxietate, dezinteres, condiții socio-economice precare, cunoștințe
deficitare.
 P: Comunicare (senzoro-motorie, afectivã și/sau intelectualã) perturbatã.

52
E: durere, metastaze, afecțiuni cerebrale, deficite senzoriale, fatigabilitate, anxietate, stres,
tulburări de gândire, insuficiente cunoștințe despre afecțiune.
 P: Vulnerabilitate fațã de pericole.
E: durere, fatigabilitate, surmenaj, anxietate, stress.
 P: Anxietate.
E: afecțiunea tumorală, durere, perceperea viitorului, teama de moarte, stres, conflict (între
propriile valori și ale celorlalți), spitalizarea, mediu familial/social modificat.
 P: Pierderea stimei de sine. Devalorizare.
E: tulburări neurologice, anxietate, teamă, stres, descurajare, insuficiente cunoștințe despre sine și
cei din jur.
 P: Izolare socialã.
E: durere, anxietate, situație de criză, modificări în relațiile familiale și sociale, insuficiente
cunoștințe despre boală, despre sine și cei din jur.
 P: Risc de complicații (infecțioase, cardio-pulmonare, osoase etc.).
E: alterarea funcțiilor vitale, durere, tulburãri de echilibru, tulburãri de nutriție, tulburãri
neurologice, leziuni, anxietate, stres, izolare, sãrãcie, lipsa de cunoștințe despre boală, despre sine
și cei din jur.
Obiective de îngrijire (corespunzătoare problemelor de dependență enunțate mai sus):
 Pacientul să nu mai prezinte durere (diminuarea intensității durerii).
 Pacientul să prezinte o respirație adecvată (menținerea unei respirații adecvate).
 Pacientul să prezinte o bună circulație (menținerea unei circulații adecvate).
 Pacientul să prezinte o alimentație echilibrată (pacientul să fie echilibrat nutrițional și hidro-
electrolitic).
 Pacientul să prezinte o temperatură corporală în limite normale.
 Pacientul să prezinte o eliminare urinară adecvată
 Pacientul să prezinte o mobilitate adecvată capacității fizice (refacerea și menținerea
mobilității).
 Pacientul să prezinte o postură fiziologică.
 Pacientul să prezinte tegumente integre (refacerea integrității tegumentare).
 Pacientul să prezinte o stare de confort adecvată (menținerea stării de confort).
 Pacientul să se poată autoîngriji cât mai curând posibil (diminuarea deficitului de autoîngrijire).
 Pacientul să poată comunica eficient pe plan senzoro-motor/afectiv/intelectual (menținerea
unei comunicări … adecvate capacităților sale).
 Pacientul să nu mai fie vulnerabil față de pericole (diminuarea gradului de vulnerabilitate).
Pacientul să beneficieze de un mediu de siguranță.
 Diminuarea gradului de anxietate. Pacientul să fie echilibrat psihic.
 Pacientul să-și recapete încrederea și stima de sine.
 Diminuarea gradului de izolare socială.
 Pacientul să nu mai prezinte risc de complicații... Diminuarea gradului de risc de complicații…

Intervenţii proprii şi delegate.

Intervenții proprii (autonome):
o asigurarea condițiilor de spitalizare, a mediului securizant și de protecție:
- saloane călduroase, însorite, luminoase, cu umiditate adecvată și ventilaţie
corespunzătoare;

53
 - adaptarea învelitorilor conform atât anotimpului și temperaturii încăperii dar și stării
generale a pacientului (episoade febrile, frisoane).
o supravegherea pacientului: facies, tegumente, comportament, funcții vitale și vegetative
(mãsurare/notare în foaia de temperaturã);
o recunoașterea manifestărilor de dependență și a modificărilor survenite în evoluția stării
generale a pacientului;
o realizarea unei comunicãri (verbale și non-verbale) eficiente: transmitere corectă (la timp) de
informații, stabilirea unor relații de încredere între pacient și echipa medicală, obținerea feed-back-
ului;
o asigurarea dietei adecvate;in cazuri grave alimentatie parenterala;
o hidratare adecvatã, în cantitãți mici și dese (ceai, supe strecurate, apã platã);
o aspirarea secrețiilor (conform tehnicii cunoscute, respectând mãsurile de asepsie);
o asigurarea igienei:
- efectuarea toaletei parțiale (sau ajutor în efectuarea acesteia);
- schimbarea lenjeriei (de pat și de corp) de câte ori este necesar;
o asigurarea repausului la pat și a unei poziții adecvate, fiziologice;
o mobilizare periodicã;
- efectuarea exercițiilor de mobilizare (pasive, pasivo-active);
- încurajare pentru efectuarea exercițiilor active;
o acordarea ajutorului în îmbrăcare/dezbrăcare;
o consilierea pacientului:
evaluarea stadiului în care se află pacientul (conform lui Kubler Ross: negare, furie,
negociere, depresie, acceptare) și înlăturarea ideii sfârșitului apropiat;
explicații privind afecțiunea (cu păstrarea secretului profesional);
încurajare și suport prin comunicare adecvată (acordarea atenției necesare);
facilitarea consilierii psihologice pentru recãpãtarea controlului conștient și informat asupra
situației sale;
o pregătire psihică pentru tehnicile și manoperele medicale: informare, explicaţii, asigurarea
confortului psihic, obținerea consimțământului;
o Educație pentru sãnãtate.
-lămurire asupra necesității respectării conduitei terapeutice (a măsurilor de reabilitare) și a
controlului medical periodic;
-explicarea importanței menținerii unui regim de viață echilibrat (inclusiv renunțarea la fumat)
pentru prevenirea complicațiilor.
 Intervenții delegate:
-participarea la examenul clinic (conform timpilor cunoscuți):
-asigurarea condițiilor de mediu necesare examinării;
-pregătirea documentelor medicale;
-pregătirea materialelor și instrumentelor necesare examinării;
-pregătirea psihică și fizică a pacientului pentru examinare;
-servirea medicului cu instrumentele solicitate;
-transportul pacientului la salon (când examinarea s-a efectuat în cabinetul de consultații);
-reorganizarea locului de muncă;
- recoltarea probelor biologice și patologice pentru examenele de laborator
- recoltãri de urinã: sumar de urinã, proba Addis-Hamburger (hematurie în cancerul de
vezicã , uroculturã (excluderea infecției);
- participarea la investigații paraclinice;
- administrarea tratamentului – particularitãți :radioterapia (oprește dezvoltarea celulelor
tumorale):hormonoterapie, chimioterapie;
54
o pregãtire preoperatorie: participare la bilanțul clinic/paraclinic corespunzãtor etapelor
cunoscute (stare generalã a pacientului, timp avut la dispoziție, investigații specifice);
o îngrijiri postoperatorii: supravegherea pacientului conform etapelor cunoscute;
- prevenirea complicațiilor postoperatorii (locale și generale) prin supraveghere atentã,
permanentã, aplicarea corectã a tuturor tehnicilor și manoperelor medicale și observarea
eventualelor modificãri survenite în evoluția postoperatorie (informarea medicului pentru
adaptarea conduitei terapeutice);
o tratamente paleative și alternative
- scop: îmbunătățirea calității vieții prin ameliorarea simptomelor cauzate de metastaze (în
special durerea);

Intervenții specifice
o intervenții de urgențã:
- menținerea funcției respiratorii/circulatorii: respirație artificialã, traheostomie,
oxigenoterapie, IOT, monitorizare puls, respirație, TA;
- montarea și supravegherea perfuziei endovenoase;
- transport corespunzãtor metodelor cunoscute (cu brancarda, cãruciorul, patul rulant);
o prevenirea complicațiilor:
- imobilizãrii: mobilizare periodicã, asigurarea lenjeriei de pat și de corp curate, asigurarea
dietei adecvate (pentru prevenirea constipației), aplicarea mãsurilor de prevenire a escarelor;
- tromboembolice: efectuarea de exerciții pasive/active la pat, administrarea de
anticoagulante;
- pulmonare: asigurarea de condiții optime în încãpere, efectuarea de exerciții respiratorii, a
tapotajului toracic și a pozițiilor de drenaj postural; antibioterapie conform prescripțiilor.

IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA

REZULTATELE PACIENTILOR CE NECESITA INGRIJIRI IN MALFORMATII
CONGENITALE RENALE

Definitie:
- boli ereditare sau congenitale, rezulat al alterarii programului genetic de structurare si modelare a
organelor.
- sunt cele mai frecvente, reprezentând 5%.
- unice sau asociate.
I. Anomaliile parenchimului renal:
1. Anomalii de numar:
a. agenezia renala( un rinichi)
b. rinichiul supranumerar
2. Anomalii de volum si de structura:
a. rinichi mic congenital: aplazia renala ,rinichiul hipoplazic, hipoplazia
segmentara
b. hiperplazia renala
c. chisturile renale
3. Anomali de forma si de fuziune:
a. rinichi in potcoava:
b. rinichi inelar
c. rinichi discoidal ("în placinta")
4 . Anomalii de pozitie:

55
 a. ectopia renala
b. ptoza renala
5. Anomalii de rotatie:
a. rinichi incomplet rotat (bazinet anterior)
b. rinichi super-rotat (bazinet posterior)
c. rinichi invers rotat (bazinet lateral)
6. Anomalii vasculare
- vase supranumerare.

Culegere de date
Circumstante de aparitie
Factorii teratogeni sunt:
- fizici : radiatii ionizante
- chimici si produsele farma 757c216h ceutice : tranchilizante, thalidomida, tetraciclinele, alcoolul.
- infectiosi : tuberculoza , sifilisul, rubeola, HIV.
- hormoni in speciali estrogeni, anticonceptionale
- carente vitaminice : avitaminoza A si complexul B
Investigatii
Urografia -evaluarea morfo-functionala a aparatului urinar
Ecografia completeaza examenul urografic, în sarcina
Uretrocistografia de umplere si mictionala - refluxul vezico-ureteral unilateral sau bilateral ,
obstructiile ale aparatului urinar inferior.
Ureteropielografia retrograda (UPR), preoperator în cazul uropatiei obstructive neelucidata
de urografie si ecografie.
Tomografia computerizata, arteriografia si scintigrafia au indicatii mai limitate.

RINICHIUL ECTOPIC, reprezintă deplasarea anormală , congenitală a

rinichiului, datorită unei tulburări în ascensiunea şi rotaţia sa.
Rinichiul ectopic este hipoplazic, se complică frecvent cu hidronefroză şi infecţie
urinară.
RINICHIUL POLICHISTIC
Definiţie
Rinichiul polichistic este o boală congenitală şi familială caracterizată prin aparitia mai multor
chisturi la nivelul parenchimului rinichilor.
Manifestari de dependenta
Primele semne apar de regula intre 40 si 60 ani.
- dureri lombare cauzate de marirea in volum a rinichilor;
- dureri abdominale;
- hematurie.
- infectia intrachistica produce febra insotita de durere in flanc, staza; infectia si tulburarile
metabolice duc la aparitiacalculilor renali – cca 30% din pacientii cu rinichi polichistici
prezinta litiaza renala – frecvent calculi au origine urica sau oxalica.
- hipertensiunea arteriala
- edeme.
Investigaţii paraclinice:
1. Ecografia: metoda sigura, ieftina, usor de efectuat si nu iradiaza. Poate detecta chisturi mai mari
de 5 mm. Se sterge diferentierea corticala/medulara, rinichii au diametre crescute si margini
boselate. IP redus.
2. Tomografia computerizata evidentiaza si ea chisturile, se recurge la metoda in cazuri mai rare
cand ecografic avem incertitudine. Dar, metoda este costisitoare, iradianta, la copil este dificil de
56
executat si nu trebuie uitate efectele nocive ale substantei de contrast. Substanta de contrast, mai
ales pe un rinichi cu probleme poate chiar induce insuficienta renala acuta, uneori chiar necesitand
dializa – asa zisa nefropatie de radiocontrast.
3. Analiza genetica este o metoda foarte scumpa si nu ajuta cu nimic un pacient care are deja
chisturi. Poate fi folosita pentru planningul familial.
4. Urografia intravenoasa se efectueaza la o creatininemie sum 3 g/dl si se foloseste in diagnosticul
diferential intre ohidronefroza si un chist – cand ecografia nu e concludenta. Aspecte ecografice ale
chisturilor renale:In 8 % din cazuri polichistoza poate fi unilaterala. Rinichii, ecografic sunt mariti
in diametre. Au cca 15–18 cm. Normal, rinichiul are un diametru longitudinal de 9-11 cm.
Ecografic structura renala este inlocuita de multiple formatiuni chistice, bine delimitate care
boseleaza conturul renal.
Evoluţie:
Deseori, boala rinichiului polichistic evolueaza spre insuficienta renala cronica (IRC), HTA,
litiază renală.

Problemele pacientului:
- disconfort,
- eliminare urinara inadecvata ,
- hipetermie,
- circulatie inadecvata,
- anxietate
- risc de complicatii.

Obiective:
- pacientul sa exprime stare de confort fizic si psihic;
- pacientul sa elimine normal;
- pacientul sa-si regleze temperatura;
- pacientul sa prezinte circulatie adecvata;
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
Interventii :
- asigurarea repausului la pat ; vor fi interzise eforturile intense care pot declansa hematuria si
manevrele endoscopice – instrumentale pentru a evita infectia.
- supravegherea pacientului : functii vitale si vegetative- T.A., puls, temperatura, respiratie,
diureza ;
- monitorizarea reactiei locale ;
- recoltarea produselor biologice ;
- asigurarea regimului alimentar : ratia proteica va fi de 1 gr/kg corp/zi;
regim normosodat 1-3 gr sare/zi pentru a impiedica depletia sodica si a combate acidoza
hipercloremica; daca se instaleaza HTA se impune restrictie sodica.
- pregatirea pacientului pentru investigatii ;
administrarea medicatiei prescrise ; tratamentul medicamentos este simptomatic, constă în
controlul simptomelor, complicaţiilor.
- pregatire preoperatorie ;
- ingrijiri postoperatorii ;
- educatie pentru sanatate.
Tratamentul chirurgical este reparator, sau se efectuează transplant renal.

Bibliografie:

57
Corneliu Borundel – “Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Ed. Bic All, Bucureşti,
2000.
L. Domnișoru – ”Compendiu de medicină internă” – Ed. Științifică, București, 1995
Nicolae Angelescu – Tratat de patologie chirurgicală, Editura Medicală, Bucureşti, 2000.
Daschievici S. – Chirurgie. Specialităţi chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 2007
Angelescu N. – Tratat de patologie chirurgicală, Editura Medicală, Bucureşti, 2003
Daschievici S. – Chirurgie. Specialităţi chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 2007

58