8/3/2017 Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Reclama Dvs. Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

Aspecte ale moralității în viziunea lui N. Hartmann

Prof. drd. Diana Silaghi

În concepția etico-axiologică a lui N. Hartmann stratificarea valorilor ne oferă doar diferența graduală a
complexității materiale de evaluare și acest fapt nu ne spune nimic despre superioritatea valorilor.
Există valori complexe, care sunt mai inferioare în grad decât cele mai simple. Spre exemplu, valorile-
bunuri, care nu numai că sunt atașate și presupun virtuți, ci le conțin ca materiale, ele sunt subordonate
virtuților superioare pe care le conțin și nu sunt valori morale. Acest fapt poate lua o formă de certitudine
în unele valori morale complexe, a căror complexitate crește o dată cu gradul lor de stratificare, ”dar
tocmai aici stratificarea se rupe, noutatea valorilor singulare întrece recurența și transformarea în așa fel încât elementele persistente se
retrag în fundal. Există, de asemenea, cazuri specifice care contrazic paralelismul celor două relații; prin urmare, noblețea ca valoare, în
ciuda simplicității sale relativ esențiale, transcende în superioritate cele mai multe dintre virtuțile speciale; și invers, grupul restrâns de
virtuți sociale, fără îndoială, trebuie să fie plasat în ordinea inferioară a mulțimii virtuților simple, (așa cum sunt dreptatea, autocontrolul,
vitejia)”[1]
Aceasta este singura sinteză care determină gradul valorilor.
Cu cât sinteza este mai complexă cu atât elementele unite în ea sunt mai antinomice, contopirea lor este mai stabilă și crește gradul
valorii. În acest sens, Hartmann descoperă trei legi care trebuie luate în considerare atunci când discutăm despre stratificarea și gradația
valorilor. Legea puterii, care este fundamentul categoriilor, legea materialității și legea libertății.
Legea puterii prevede că principiile superioare sunt dependente de cele inferioare și cu cât principiul este mai superior cu atât el este
mai condiționat, și invers, cu cât principiul este mai necondiționat, cu atât este mai puțin dependent, și, din acest motiv, el este mai
puternic.
Legea materialității, prevede că fiecare principiu inferior formează materia pentru valorile superioare.
Legea libertății afirmă că fiecare principiu superior este o formațiune nouă ridicată la rangul valorii sale inferioare, oferindu-i astfel
libertății un țel nelimitat.
Legea materialității și legea libertății limitează legea puterii astfel încât ” în scara structurii, puterea superioară se extinde numai la
principiile inferioare, ca factori în cadrul formelor mai complexe, iar aceasta înseamnă numai împlinirea completă și indestructibilă a
inferiorului, dar nu dominarea lui.”[2]
Astfel, autonomia principiului inferior nu interferează cu materialitatea de care depinde.
Valorile puternice sunt independente de valorile inferioare. Spre exemplu, ”eroismul” merită admirația, iar absența lui nu presupune
disprețul, deși această lipsă ar fi o mare slăbiciune a persoanei umane.
În sfera valorilor-bunuri, pierderea bunurilor materiale este mult mai gravă decât pierderea bunurilor spirituale.
Prin urmare, o pierdere a bunurilor materiale este, din punct de vedere moral mai regretabilă decât pierderea unor bunuri spirituale,
deoarece valorile inferioare sunt mai fundamentale decât cele superioare pentru că ele au o valoare (preț) mai mare.
”Cea mai superioară valoare nu este aceea care ar depinde de cea mai inferioară valoare. Materialitatea nu este un element conținut în
material și nici calitatea sa nu este conținută în calitatea valorii, ci, mai degrabă, actualizarea sa este conținută în propria sa condiție.
Astfel, ascunsă în spatele ordinii, stratificarea, cu toate legile sale, revine în relația ontologică a valorilor și stabilește puterea lor în
opoziție cu superioritatea lor.”[3]
Această dublă relație a puterii și superiorității reapare în valorile morale, deoarece fiecare valoare morală este fundamentată pe
certitudinea valorilor-bunuri, unde subzistă o anumită proporție între puterea unei valori și puterea altei valori. Spre exemplu, faptul că
furtul sau crima sunt păcate de moarte grave se datorează faptului că acestea încalcă dreptatea - ca valoare, care, la rândul său se
fundamentează pe cele mai elementare valori-bunuri, cum ar fi viața, proprietatea, etc.
Pe de altă parte, desconsiderarea valorilor superioare – cum ar fi: iubirea personală sau virtutea, periclitează orice valoare
fundamentală. Astfel, cele mai inferioare valori morale sunt acelea care pot lua forma unor porunci rezonabile, și, sunt mai elementare
cu cât sunt mai puternice. ”Autentica moralitate, consideră Hartmann, este construită de jos în sus. Esența sa nu este forma ideală a
existenței în sine a valorilor, ci, actualizarea lor în viață. Numai actualizarea valorilor inferioare face mai temeinică actualizarea valorilor
superioare”.[4]
Valorile inferioare sunt mai puternice, dar puterea lor nu indică nicio superioritate. Ele sunt mai elementare și mai fundamentale.
Putem deduce de aici că, în domeniul valorilor, moralitatea are un aspect dublu, și anume, prin ea valorile își dobândesc puterea
și superioritatea lor. Aspectul puterii se desfășoară în opoziție cu cel al superiorității, acesta acordă superioritate valorilor inferioare.
Preferința valorilor inferioare este la fel de importantă ca și superioritatea dacă aceasta din urmă există într-o direcție diferită, deoarece
aceasta se referă, mai degrabă, la evitarea valorilor decât la actualizarea lor.
Moralitatea nu poate subzista în valorile ca atare deoarece valorile există independente doar în domeniul ideal. Moralitatea este și
presupune actualizarea acestor valori. Acest proces presupune, în primul rând, că valorile inferioare nu trebuie să fie nerespectate
(încălcate), iar în al doilea rând, că valorile superioare trebuie să fie actualizate. Acest fapt conferă moralității o dublă mișcare, prin
actualizarea valorilor inferioare se ajunge la concretizarea celor superioare. Această mișcare, bi-dimensională, (de reîntoarcere la
valorile inferioare pentru a le actualiza, și apoi, redirecționarea înspre valorile superioare pentru a le actualiza), îi dă moralității un
caracter atemporal.
Ființa umană are întotdeauna puterea de a decide pentru sau împotriva unei valori, iar acest fapt constituie esența moralității.
Dar nicio moralitate nu ar fi completă fără sintetizarea celor două tendințe preferențiale: puterea și superioritatea valorilor, deoarece
”sinteza dintre preferința pentru putere și preferința pentru superioritate nu dovedește nimic decât faptul că moralitatea în sensul ei
deplin și autentic are de-a face întotdeauna și în același timp cu întreaga scară a valorilor astfel încât valorile inferioare nu pot fi ignorate
în detrimentul celor superioare, în timp ce la acestea din urmă nu se poate renunța de dragul unei fundamentări mai mari.”[5]
Valorile inferioare, ca atare, nu intră în conflict cu cele superioare numai în cazul în care există o preferință pentru una în
favoarea alteia.
Valorile fundamentale a căror conținut este condiționat, apar numai în grupuri, chiar și contraste, dar nu formează un singur
continuum. Discontinuitatea se datorează faptului că nu există elemente de conectare pentru a face un continuum. Particularitatea

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Aspecte-ale-moralitatii-Hartmann-Agero-Diana-Silaghi.htm 1/3
8/3/2017 Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco
acestui grup de valori este că nu mai există o opoziție pozitivă între valori și între valori și non-valori. ”Această relație dintre valoare și
non-valoare, care nu poate da naștere vreunui conflict, este caracteristică tuturor valorilor mai ample și mai concrete ale bunurilor,
situațiilor și persoanelor.”[6]
În acest grup, valorile nu sunt derivate din elementele lor constitutive pentru că fiecare valoare are un nou conținut - ceea ce-i
conferă caracteristica ei calitativă.
Există un alt grup de valori care condiționează conținutul prin furnizarea bazei lui materiale. Aceste valori nu sunt incorporate în
subiect așa cum sunt valorile din primul grup, ci ele sunt incorporate ontologic în structura universală a existenței însăși.
În acest grup se produce obiectivizarea valorilor. Aceasta, începe cu structurile existențiale generale și se termină în diversitatea
nelimitată a valorilor-bunuri.
Nici în acest grup nu poate exista o opoziție pozitivă între valori, ci numai între non-valori. Ambele serii de valori sunt în conexiune
înlăuntrul valorilor inferioare.
Primul grup al valorilor fundamentale este fixat în subiect. Printre aceste valori este și viața. Aceste valori fundamentale
concretizează fundamentul ontologic al subiectului și, indirect, ființa sa morală. Vitalitatea și puterea subiectului sunt valorile care
înrădăcinează subiectul în sânul naturii.
În opoziție cu viața ca valoare stă moarte ca non-valoare. Moartea este o non-valoare deoarece aceasta înseamnă anihilarea atât
spirituală cât și fizică a persoanei umane.
Particularitatea vieții – ca valoare, constă în faptul că nu omul a creat-o, ci i s-a dat lui și el poate clădi în și prin această valoare întregul
arsenal al valorilor morale superioare.
O altă valoare din acest grup este conștiința prin care persoana umană se ridică deasupra celorlalte necuvântătoare. Prin
conștiință, viața este adusă în lumina propriei sale semnificații. Conștiința este ființarea și sensul celuilalt. ”În ființa concretă, înțeleasă ca
și experiență, o actualizare devine o ființare pentru un alt existent. Pentru subiectul cunoscător, existența în sine devine un obiect.
Conștiința, ca reflectare a ceea ce este în sine, ca formă unică în care există o participare și o reprezentare în alt existent, înseamnă
incluziune a ceva existent numai în sine, o incluziune într-o conexiune superioară a sensului, conexiune construită deasupra conexiunii
ontologice. În această interpretare, conștiința este miracolul consacrării sensului”.[7] Prin urmare, conștiința formează fundamentul
valorilor spirituale și se ridică la nivelul scării valorilor numai în măsura în care ea devine conștientă de valoare.
Conștiința dă naștere unei profunde înțelegeri metafizice a omului. Ființa umană devine evaluatorul valorilor nu numai în virtutea conferiri
de valori asupra lucrurilor, ci și din cauza faptului că el recunoaște valoarea în lucruri. Aceste valori se prezintă, în raport cu omul,
fiind realizate în actualitate și ca formând o mulțime a situațiilor bune, deoarece aceste valori nu au vreo valoare în sine, ci valoarea lor
este creată de către și prin interesele subiectului.
Activitatea este o altă valoare fundamentală strâns legată de subiectul uman. Activitatea este primul și cel mai important factor
construcția personalității. Aceasta implică atât valoarea cât și non-valoarea, și reprezintă elementul creativ al omului. Activitatea, ca
valoare ”se generează mereu și evoluează. În acest proces ea este o valoare - în-sine, fără a ține cont de subiectul său.”[8] Opusul
activității este ”inerția etică” care reprezintă o stagnare și o nerecunoaștere a valorilor și a non-valorilor.
O altă valoare fundamentală este suferința, opoziția ei fiind incapacitatea de a suferi. Această incapacitate de a suferi îl face
om să cadă victima circumstanțelor nefavorabile, făcându-l astfel să devină o personalitate denaturată. Pe de altă parte, suferința
îmbogățește personalitatea și umanitatea individului uman. Există, totuși, o limită a suferinței, dincolo de care nicio persoană nu poate
suporta, iar această limită depinde de persoana în cauză. Poate unii dintre oameni au o capacitate mai mare de a suporta suferința
decât alții, aceștia par să fie în măsură să-și aprofundeze personalitatea prin suferința lor.
În legătură strânsă atât cu suferința cât și cu activitatea, este puterea ca valoare. Această valoare este voință, determinare și
rezoluție. Dar puterea voinței nu este aceeași cu libertatea voinței. Pentru o voință puternică nu este necesară libertatea și nici pentru o
voință liberă nu este necesară puterea. Puterea, ca valoare, constă în puterea de determinare la fel ca și ”o deservire energetică”.
Puterea, ca valoare, își atinge punctul său culminant atunci când individul uman, în calitatea sa de persoană, se dedică expansiv, se
străduiește să obțină actualizarea unei valorizări.
Cu toate că libertatea voinței nu este aceeași cu puterea voinței, această libertate este, de asemenea, o valoare personală. Ceea ce
diferențiază și determină persoana ca persoană morală este puterea de a alege pentru sau împotriva unei valori, astfel ”calitatea
evaluativă a libertății reale a ființei umane este ceva diferit, cu totul nou, care aderă la subiectul personal ca atare, oricât de mult ar fi
condiționat metafizic în scopul său”[9].
Libertatea ridică ființa umană deasupra șansei și o face să fie o reală persoană morală, deoarece ”libertatea presupune în purtătorul sau
capacitatea de a o purta, iar în măsura în care această capacitate este limitată, cantitatea de libertate pe care individul o poartă, trebuie
să fie una limitată”[10]; dar ceea ce împiedică limitarea acestei capacități este previziunea ce ”este viziunea intuitivă în om, care în
puterea sa superioară devine profeție”[11]. Previziunea nu ar fi o valoare însemnată pentru omul complet determinat atât cauzal cât și
teleologic, dacă pentru el, totul ar fi determinat în prealabil, deoarece intuiția nu l-ar putea ajuta în actul alegerilor sale. În lumea cauzal-
determinată, omul are capacitatea de a-și schimba propriul său destin prin propria sa inițiativă, cu condiția ca el să aibă suficientă
previziune. Acest fapt face ca anticiparea sau previziunea să fie o valoare personală.
Pentru a-și împlini personalitatea, omul trebuie să posede o eficacitate teleologică, adică ființa umană este singura ființă care
avea capacitatea de a-și configura scopuri și de a prefigura conținutul acestor scopuri, precum și de a găsi mijloacele necesare realizării
lor, deoarece ”teleologia omului este al doilea atribut al divinității sale; ea este predeterminarea, predestinarea. Intrinsec, aceasta este
diferită față de alte acțiuni, iar extrinsec, ca proces, ea prezintă aceeași formă a acțiunii temporale a oricărui real, în care aduce
actualizarea a ceva care a fost predeterminat.”[12]
Al doilea grup al valorilor fundamentale include valorile-bunuri. Acest grup diferă de primul prin faptul că aici valorile nu sunt
atașate la un subiect întrucât ele sunt valori ”pentru” un subiect. Aceste valori sunt atașate unui obiect sau situații, precum și lumii ca
întreg. Ele nu sunt valori propriu-zise, dar pentru că ele au relevanță morală, ele pot fi incluse în scara valorilor.
Una dintre aceste valori este considerată a fi existența. Existența este una dintre valorile fundamentale ale acestui grup deoarece
permite individului să-și poarte toate valorile sale personale. Deci, existența formează o legătură de bază între valorile fundamentale ale
acestui grup.
O altă valoare-bun considerată de Hartmann este situația deoarece devine domeniu al acțiunii umane și formează materialul de bază al
vieții umane morale. Trăirea și retrăirea situațiilor din viața sa morală, îi asigură persoanei cheia sensului valorilor, ”omul crește moral cu
înțelegerea profundă a realității etice și cu participarea apreciativă în sânul acesteia chiar și atunci când el se opune situației și nu-și
aduce aportul său creativ”[13]. Fiecare situație are ”ora sa de ființare, de creștere, de superioritate, de declin și disoluție…Fiecare
situație este o piesă a existenței umane etice”[14].
Alte două valori analizate de Hartmann sunt puterea (de control) și fericirea, valori ce sunt strâns legate între ele. Puterea de a controla
situația este o valoare pentru că ea permite omului să-și ghideze și să-și modeleze propria lui experiență. Dar aceasta poate deveni o
non-valoare în cazul în care omul își depășește limitele devenind capabil să-și distrugă personalitatea.
Fericirea, ca valoare, din punct de vedere material, este legată de putere (puterea de a controla situația). Fericirea are două semnificații.
Din punct de vedere obiectiv, ea este responsabilă de circumstanțele favorabile, iar din punct de vedere subiectiv, ea este emoția
bucuriei unui favor. În primul caz, fericirea este pur și simplu o valoare situațională, iar în al doilea caz, fericirea este mai mult legată
valorile acționale. ”Fericirea, ca valoare, este la fel ca și valorile morale, independentă de posibilitatea de a fi obținută (atinsă)…. În
această privință, fericirea stă cu un pas mai aproape de valorile morale decât de celelalte valori-bunuri”.[15] Fericirea ar putea deveni o
non-valoare dacă persoana umană ar deveni prea superficială și mulțumită de sine și cu sine însăși.
Împreună cu această listă a valorilor, există o clasă de bunuri mai speciale, care intră în clasa valorilor-bunuri, cum ar fi: avuția, sărăcia,
legea, cunoașterea, educația, etc. dar nu vom aborda clasa acestor valori.

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Aspecte-ale-moralitatii-Hartmann-Agero-Diana-Silaghi.htm 2/3
8/3/2017 Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Prof. drd. Diana Silaghi

[1] Ibidem, p 129

[2] Ibidem, p 131
[3] Ibidem, p 133
[4] Ibidem, p 140
[5] Ibidem, p 145
[6] Ibidem, p 150
[7] Ibidem, p 155
[8] Ibidem, p 167
[9] Ibidem, p 170
[10] Ibidem, p 200
[11] Ibidem, p 200
[12] Ibidem, p 215
[13] Ibidem, p 254
[14] Ibidem, p 256
[15] Ibidem, p 256

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea), care trebuie contactati si informati in timp util. Orice preluare de texte din revista
AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

Impressum

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Aspecte-ale-moralitatii-Hartmann-Agero-Diana-Silaghi.htm 3/3