Sunteți pe pagina 1din 2

8/3/2017 Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Reclama Dvs. Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

Metafizicitatea valorilor în concepția lui N. Hartmann


Drd. Diana Silaghi

Ființa umană ca persoană morală este subiectul cu o dublă determinare. El (subiectul moral) este
determinat atât teleologic cât și axiologic. Această dublă determinare este produsul și intercalarea
etapelor intermediare și cauzale, dar și a celei finale. Aceste etape (interese convergente și divergente)
trebuie intercalate astfel încât să nu se contrazică una pe alta, ci, să se armonizeze una cu cealaltă.
Dacă ființa umană este o textură complexă a intereselor convergente și divergente, cum poate ea să
evadeze din contradicțiile teleologice și conflictuale evaluative din sine însăși? Persoana umană se
poate confrunta cu diferite atribuții ce-i sunt impuse propriei sale conștiințe și care contravin propriei
conștiințe. Dar aceste conflicte și contradicții nu au tendința de a anula acțiunea teleologică? Acest fapt
devine mai problematic atunci când se constată că aceste conflicte apar din cauza lipsei unei singure
valori concrete, capabilă să sintetizeze toate celelalte valori. Pe lângă aceste conflicte există și o
incompatibilitate în valori, ceea ce face ca, pentru persoana morală, acest conflict să fie redus. Aceasta
constituie un conflict de ”afirmare” a valorilor în sine, în sensul că fiecare valoare caută să se ”afirme” în
fața persoanei morale. Atunci când persoana morală decide în favoarea unor valori sau împotriva altor valori, ea trebuie, în mod
necesar, să încalce o valoare pozitivă. Dacă, omul, spre exemplu, decide să aleagă ”justiția” ca valoare și nu ”dragostea frățească”, el
încalcă, în felul acesta, o valoare superioară. Omul este, astfel, limitat nu numai de lipsa lui de previziune, de determinare, dar și de
antagonismul existent în etapele legăturii finale. Aceasta constituie o limitare interioară și pune problema metafizică a valorilor și a
valorizării acestora.
Dar această limitare, spune Hartmann, nu este interioară omului, ci mai degrabă naturii problemei, deoarece toate conflictele evaluative
sunt datorate determinării axiologice.
Trebuie să luăm în considerare structura formală a valorilor, care poate fi abordată din perspectiva lui Ar trebui să fie ideal, în scopul de
a găsi o analogie cu structura formală a valorilor. În acest sens, trebuie să avem în vedere următoarele:
1) că Ar trebui să fie nu epuizează esența valorilor
2) că el nu este caracteristic sferei ideale, deoarece el este limitat doar la sfera evaluativă.
3) această abordare este posibilă numai din perspectiva conexiunii cu realul, întrucât ” pentru Ar trebui să fie al valorilor, chiar și Ar
trebui să fie ideal nu există pentru sfera ideală, în sine,…..,ci numai exclusiv pentru sfera actualizărilor. Ar trebui să fie este în și
prin Ar trebui să fie real.”[1]

Acest fapt s-ar putea să ne împiedice să folosim Ar trebui să fie ca o analogie pentru structura formală a valorilor. Deci, trebuie să
căutăm alte mijloace de a determina structura formală a lui Ar trebui.
A defini structura formală a lui Ar trebui în termeni de ”posibilitate”, ”actualitate” și ”necesitate”, nu este posibil deoarece, spune
Hartmann, ”necesitatea, numai ca mod dinamic (presupusă de Ar trebui) stă întotdeauna în spatele actualului”[2].
Acestea sunt doar modalități gnoseologice și ontologice de definire a lui Ar trebui, deoarece acestea indică doar etapele cunoașterii
Ființei, dar nu Ființa însăși. Diferența fundamentală dintre modalitățile gnoseologice și cele ontologice constă relația dintre necesitate și
actualitate. A fi actual nu înseamnă a fi necesar, dar actualitatea ontologică a obiectului presupune atât actualitatea cât și necesitatea.
În actualitatea ontologică ”ceea ce este necesar este și posibil, și ceea ce este posibil, este și necesar”[3]. Actualitatea este ontologică la
modul cel mai înalt în care formează o sinteză a necesității și posibilității.
Problema necesității implică două dificultăți specifice. În primul rând, în cazul în care există necesitatea lui Ar trebui să fie, atunci acesta
ar trebui să fie deja, iar noi putem vorbi doar despre ”A fi” și nu despre ”Ar trebui să fie”. În al doilea rând, necesitatea, în afara
posibilității, este imposibilă ontologic, aceasta este posibilă doar în domeniul axiologic și nu în cel ontologic. ”Necesitatea ontologică este
actuală prin unirea acesteia cu posibilitatea.”[4] Actualitatea restabilește echilibrul posibilității și necesității, dar este schimbată în
conținut. Actualizarea ”atrage materia în spatele a ceea ce Ar trebui să fie, o pune în noțiune și îi permite să revină din nou numai atunci
când a fost atinsă, în conținut, poziția lui Ar trebui să fie. Acesta este modul de a fi al idealului în sfera realității”. [5]
Pe de altă parte, în Ar trebui pozitiv, echilibrul necesității și posibilității este anulat deoarece conținutul său este înaintea realului. Acesta
este o adevărată mutatis mutandis, a lui Ar trebui să fie real. Ar trebui să fie ideal este o parte a actualității și reactualizării, și, din acest
motiv, este independent de posibilitatea ontologică.
Valorile sunt legate de Ar trebui să fie ideal deoarece ele sunt independente de actual. Ele devin actuale doar prin medierea de către
agentul moral. Problema structurii formale a valorilor și Ar trebui să fie implică problema libertății voinței.
Libertatea voinței este diferită de libertatea lui Ar trebui sau a principiului etic. Libertatea voinței este limita subiectului personal în fața
Ar trebui. Libertatea lui Ar trebui este cauzată de autonomia principiului etic intrinsec libertății. ”Tendința intrinsecă lui Ar trebui este liberă
față de actual; și această libertate este împărtășită de fiecare tendință reală a subiectului prin fiecare străduință prin care este determinat
Ar trebui să fie”.[6] Astfel, structura formală a valorii nu este o simplă problemă, iar în centru acesteia stă întreaga problemă a libertății
morale raportată la acțiunea umană.
Drd. Diana Silaghi

[1] , N. Hartmann, Moral Phenomena p 304


[2] Ibidem, p 305
[3] Ibidem, p 305
[4] Ibidem, p 314
[5] Ibidem, p 316
[6] Ibidem, p 314

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Metafizicitatea%20valorilor%20in%20conceptia%20lui%20Nikolai%20Hartmann%20de%2… 1/2
8/3/2017 Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea), care trebuie contactati si informati in timp util. Orice preluare de texte din revista
AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

Impressum

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland


Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Metafizicitatea%20valorilor%20in%20conceptia%20lui%20Nikolai%20Hartmann%20de%2… 2/2

S-ar putea să vă placă și