Sunteți pe pagina 1din 2

8/3/2017 Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Reclama Dvs. Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

O sinteză analitică asupra valorilor morale hartmanniene


Prof.drd. Diana Silaghi

În analiza problemei valorilor, trebuie înțeles faptul că nu numai etica este știința care vizează valorile.
Spre exemplu, și economia are în centrul preocupărilor sale valorile și bunurile. Trebuie să facem
distincția dintre valorile morale care sunt legate de persoana morală și valorile în general care nu sunt
necesare acestei legături și care nu vizează natura morală a acestei legături. Această distincție nu
presupune neapărat separarea, deoarece valorile morale sunt dependente de cele non-morale. Spre
exemplu, onestitatea (corectitudinea) ca valoare morală se fundamentează pe ideea bunurilor valoare,
care, în sine, este non-morală.
Există această dependență și interdependență între sferele valorilor, dar acest tip de dependență care este ireversibilă, are, mai
degrabă, un caracter material decât unul axiologic. ”Un bun inferior se fundamentează pe un altul superior…În orice alt sens, cel
superior este independent de el; calitatea lui specifică, bunătatea morală, este ceva cu totul nou, ceva care nu a fost reprezentat ca
valoare inferioară față de valoarea sa pur materială”.[1]
În timp ce valorile morale nu pot exista separat de domeniul inferior al valorilor-bunuri, acest domeniu inferior face ca valoarea să fie
morală sau imorală. Valorile presupun aspectul moralității sau al imoralității numai în comunitatea umană. Valoarea morală ”este o
noutate structurală față de calitatea valorii luate ca întreg”[2]. Este valabil, în general, ca valorile superioare să depindă de cele
inferioare, dar această dependență nu există cu necesitate în dialecticitatea întregului domeniu valoric. De exemplu, nu există același tip
de dependență între valorile biologice și cele spirituale ca între bunurile materiale și valorile morale. Valorile biologice sunt presupoziții
ontologice ale valorilor spirituale și, în acest sens, ele servesc numai ca mijloc pentru actualizarea valorilor spirituale.[3]
Potrivit lui Hartmann, valorile superioare nu sunt niciodată complet condiționate de cele inferioare. Dependența lor nu este nici
axiologică, nici teleologică, ci numai materială și, de cele mai multe ori, numai modală.
Problema centrală a axiologiei hartmanniene o constituie gradația valorilor. Faptul că persoana umană este capabilă de simțirea valorilor
este un indiciu al gradației lor relative. Această gradație este destul de importantă, deoarece orice conflict moral implică un conflict între
valori, între valori și non-valori, iar în actul moral, noi trebuie să decidem pentru sau împotriva uneia dintre ele. ”Prin urmare, decizia
voinței nu poate scăpa opoziției axiologice contrare ca și cum ar fi fost una contradictorie. Aici se află limitele absolute ale oricărei
umane a voinței”[4] iar ”în această limită, fiecare decizie pozitivă depinde de preferința valorică a superiorității în scala valorilor, și, ea
este o funcțiune a conștiinței unei ordini a priorităților….Scala valorică superioară constituie o dimensiune sui generis.”[5] Deci, se pare
că există o tendință generală de a regândi valorile superioare ca fiind valorile cele mai cuprinzătoare, iar pe cele inferioare, ca fiind cele
mai specifice. Reversul este și el veridic, deoarece este foarte posibil ca diferite materiale de evaluare să poată fi evaluate în același
grad, așa cum, de exemplu, două bunuri diferite pot fi evaluate ca având valori egale. Același lucru este valabil și-n cazul valorilor
morale, atunci când valorile de același grad intră în situații de conflict – ceea ce face conflictul moral mai stringent.
Dar, înainte de a continua, trebuie sa găsim răspunsul la întrebarea următoare: ce criterii, anume, putem folosi pentru a stabili diferența
dintre grade în scala valorilor? Hartmann examinează cinci criterii schelleriene pentru a stabili gradele existente în scala valorilor. Un
grad superior îl au valorile de durată sau valorile atemporale; valorile care sunt mai puțin susceptibile diviziunii (de exemplu valorile
spirituale); un alt criteriu schellerian ar fi faptul că valorile inferioare depind de cele superioare (în opinia lui Hartmann această
dependentă este inversată); în împlinirea valorilor există o relație între înălțimea și adâncimea acesteia. În acest caz, gradația valorilor
este fondată pe înălțimea valorii experimentale – acesta este un criteriu inferior; cel din urmă criteriu este dat de faptul că unele valori
sunt clasificate în raport cu o anumită valoare specifică. De exemplu plăcerea - ca valoare are sens numai pentru o dispoziție emoțional-
senzorială.
Aceste criterii pot fi folosite doar ca schemă generală a gradației valorilor deoarece ele nu ne pot da niciodată o distincție mai fină a
valorilor. În general, Hartmann acceptă aceste criterii ca bază pentru propria sa gradație a valorilor. De asemenea, el acceptă ideea lui
Scheller de ”preferință” care există în relația dintre conștiința umană și scala ideală existentă în sine a valorilor.
Această ”preferință” nu este limitată numai la voința ei, ea este și se găsește în toate judecățile de valoare. Această judecată de
preferință nu este numai o judecată asupra valorii, ci, mai mult, ea este o intuiție a valorii. ”Punctul central, aici, nu este atât de mult,
relația de preferință în superioritatea valorilor, ci diferența fixată de orice astfel de relație, între lucrul legat și cel cu care este
conectat.”[6] Această ”preferință” este ”percepția axiologică a superiorității”[7]. Aceasta este percepția sui generis a scalei valorilor, care
cuprinde ceea ce Pascal a numit ”ordre du coer”.
Hartmann sugerează că termenul ”Vernunft” (motiv, cauză) ar putea fi aplicat ”percepției axiologice a superiorității” pentru că în el se
găsește clar-auzul unui interior[8]. Putem infera că ”discernământul nostru asupra valorii nu se bazează pe o structură unificată a sferei
valorilor, ci exclusiv, pe baza conținuturilor sale și pe relațiile particulare dintre acestea. În fenomenul preferinței noi suntem acompaniați
de cunoașterea relativă a valorii superiorității, iar acest acompaniament al cunoașterii nu are forma unui criteriu…Fenomenul preferinței
în sine însuși, nu este înțeles fără o aprofundare de moment, fără devotament și fără o ascultare mai atentă”.[9]
În opinia lui Hartmann, etica trebuie să caute să rezolve toate contradicțiile care apar in scala valorilor, și trebuie să caute să stabilească
un principiu unificator. Această tendință, către un monism etic, există, în primul rând, datorită faptului că omul nu poate sluji la doi
stăpâni (valorii și anti-valorii) în același timp fără a fi în conflict în acțiunea sa morală.
Acest monism trebuie să lase loc unui pluralism în conținutul valorilor.
În căutarea unui principiu unificator, există două posibilități, și anume, în primul rând, principiul unificator poate fi găsit în cele mai simple
și elementare valori, în cazul în care valoarea supremă ar fi cea mai elementară și, din acest motiv, cea mai puternică; în al doilea
acest principiu ar putea fi în valoarea cea mai complexă, și, prin urmare, axiologic, cea mai superioară. Prima posibilitate poate fi găsită
în etica universalității kantiene, în doctrina activității lui Fichte[10] și în etica hedonistă și eudaimonistă.
A doua posibilitate poate fi găsită în moralitatea justiției, în iubirea universală, etc.
Hartmann vizează o sinteză și o unificare a tuturor valorilor într-un singur sistem care ar fi supus unei valori supreme. Cu toate că el nu
precizează despre ce valoare supremă este vorba, noi putem deduce din propria sa poziție că are în vedere valoarea personalității
morale, a unei conștiințe morale care poate și ar trebui să constituie fundamentul unei astfel de sinteze, și care nu poate fi decât ”de
ordin personal care nu se limitează să înregistreze faptele într-o manieră factologică, ci ea le judecă, le apreciază, le califică” și care se

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/O-sinteza-analitica-asupra-valorilor-morale-hartmaniene-Diana-Silaghi.htm 1/2
8/3/2017 Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco
referă ”la domeniul forțelor voite, la actele de care suntem responsabili. Ea nu suportă în mod pasiv condiționările, ci reacționează într-
un fel sau altul față de realități, le acceptă ca interzise, obligatorii, ca permisive, le critică, omite sau respinge”[11].

Drd. Diana Silaghi


Note:

[1] Moral Values, Moral Values, George Allen&UNWIN LTD, New York, 1932, p 20,
[2] Ibidem, p 27
[3] În lucrarea sa, ”Der Formalismus in der Ethik”, Max Scheler , în ceea ce privește gradația valorilor, afirmă faptul că în cazul în care este stabilită opoziția valorilor,
valorile inferioare depind de cele superioare.
[4] Moral Values, p 30.
[5] Ibidem, p 35
[6] Ibidem, p 36
[7] Ibidem, p 37
[8] Ibidem, p 38
[9] Ibidem, p 38
[10] După Fichte existența este un produs al Eului, deoarece existența materială nu este independentă de subiect, ci ea este dată de reprezentări, senzații și de
conștiința individuală. Întreaga existență este doar un produs al Eului. Din acest principiu suprem provin formele cunoașterii – spațiul și timpul, ca forme ale sensibilității,
și, categoriile – ca forme ale intelectului, precum și conținutul ei. Eul se instituie pe sine - eu sunt eu – în sens declarativ. Experiența are nevoie de un subiect și un
obiect. Atunci când Eul se definește, el nu face altceva decât să-și indice statutul său ontologic, prin indicarea a ceea ce nu este, iar acest lucru definește Non-Eul,
adică obiectul sau lumea. Lumea sau realitatea obiectivă – Non-Eul – provine din activitatea Eului. Instituirea Eului și a Non-eului în lume, sunt numite de Fichte teză și
anti-teză, iar acest proces de instituire este numit dialectică ”Eul opune înlăuntrul Eului un Non-Eu divizibil Eului divizibil”.
[11] Teodor Vidam, Teritoriul moralității pag 92

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea), care trebuie contactati si informati in timp util. Orice preluare de texte din revista
AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

Impressum

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland


Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/O-sinteza-analitica-asupra-valorilor-morale-hartmaniene-Diana-Silaghi.htm 2/2

S-ar putea să vă placă și