MIHAI VICTOR AFILOM – MONICA MIHAELA

MINESCU – EUGEN EVU

NEOFIȚI – GHIZI – MAEȘTRI

DIALOGURI ÎN PEȘTERA CU BAL(C)ON

SELECȚIE DE MIHAI VICTOR AFILOM

1
Coperta1 : Pilccola sculttura by Eugen Evu in acaccia robinia

Coperta 2 : ”Aripi” de Flavia Achim

MIHAI VICTOR AFILOM – MONICA MIHAELA

MINESCU – EUGEN EVU

NEOFIȚI – GHIZI – MAEȘTRI

DIALOGURI ÎN PEȘTERA CU BAL(C)ON

JOC DE ROLURI:

NEOFIȚI: Mihai Victor Afilom, Monica Mihaela Minescu

GHID: Eugen Evu

MAEȘTRI: Nichita Stănescu, Platon, Ion Barbu, Charles

Bukowski, Jules Romains, George Țărnea, Bob Dylan

2
 Mihai Victor Afilom
Elegii fluide

Invocaţie

Coboară din azur

Liric vultur,
Mă mângâie tactil,
Mă îmbrătişează subtil,
Vultur cu aripi de foc
Înlănţuie-mă cu al tău joc,
Presară aur din văzduh
Ocroteşte-mă cu al tău duh,
Vultur imperial
Din spaţiul esenţial
Al cuvintelor înaripate
Rostite cu pietate,
Vino în zbor
Spirit divinator!

Zbor metafizic

Se ia un cuvânt viu,
În formă de sferă
Şi se aşează provizoriu,
Aşteptând pasărea-metafora,
Din cuibul liric
Să-şi înalţe zborul metafizic.

3
Puzzle

Am vândut bucăţele multicolore de suflet

Negustorilor din oraşul fără viitor,
Am pierdut frânturi din el
Jucând alba/neagra cu destinul,
Corăbiile văzduhului au transportat
Fragmente preţioase din rubiniul viselor mele,
Iubitelor capricioase le-am dăruit
Iluzii de mărgean şi pulbere de stele,
(Au rămas doar câţiva pixeli de culoare
Stocaţi pe ecranul amintirilor).
Acum încerc să descifrez
Complicatul puzzle
Şi chiar dacă nu găsesc toate piesele,
Recompun fresca iniţială
Ca un arheolog ce alege cu migală
Cioburile de mozaic
Peste care se proiectează
Umbra Piramidei.

4
 Eugen Evu

DOISPREZECE GLORIOLE

Credo
Eu cred că poezia e un grai
Pe care l-am vorbit la început
Noii, care nu venim aici din lut-
Departe-n gând mai arde vagul plai.

Ci vouă ce-l vorbiţi atât de rar

Cu-adevărat, v-o spun, luaţi aminte:
Nu vă lăsaţi cenuşii din cuvinte
Ci ardeţi pân-la flacără, măcar...

Lăcrimînd în fapt-de-seară
Codobelc la rădeăcina
Unui ram de curcubeu
Am fost sărutat lumina
Ochiului ploios de zeu

Lăcrimînd în fapt-de-sdeară,
Ivorie clipă nudă
Mi-a picat pe buze ceară
Maica Norilor, zăludă.

Şi prin muzici de răcoare

Beau culorile să cânt
Buzele lângă izvoare
Setea cioburilor sînt.

Dar din scoica ruginie

Care-i lacrimă de fiară
Va să fie pară vie

5
Luminînd în fapt- de -seară...
( din Muntele mioritic, ed. Facla, 1976).

Nunta
Voi descrie nunta luminii cu ochiul
Umbra demult a devenit grâu secerat
Efluvii redăruie sufletul lumei
Care m-a beut dinn ulcior într-un sat...

El vine din şaptezeci-şi-şapte de izvoruri

În delta imnului meu legănat
Cu o mie de flaute triluie Matria
Din aval de cascade, în amonte scăldat.

Dragoste cu o mie de petale dureroasă iubire

Iluminîndu-ne-n melos scarat
Secerate îmi cad păsări de pradă la picioare
Gura mea e o rană de zeu vindecat.

Oratio vechio
Dragoste dragoste numai odată
Frig din magnolie suflete nins
Numai odată ca niciodată
Sufletul mielul stelar te-a atins

Dragoste dragoste smulgere de sine

La gemene ţărmuri, caldule frig,
Eu totuşi nicînd lecuit din lumine
Cu sângele-n rugii colinei te strig.

Lebădă –n cântec cu gâtul străpuns

Numai odată sub lună ne cânţi
În marmură se zbate sângel miruns
Chemînd din strămoşi în părinţi.

6
Numai odată ca niciodată
Cerească boală sabie sfântă
Asupra inimii din sus fulgerată
Ca moartea ! Asemenea ei. Nu te poate
Nimeni cunoaşte. Odată şi-atât.

Restul e taină şi singurătate,

Restul e taină şi vis netrezit.

( Placheta Dragă omule, Deva, 1978)

Acvilonul
- fragment-

În Munţii Retezat bate un vânt

Numit Acvilon. Vânt sub clopote sparte
Al miazănopţii dintre suflet şi moarte.
Acela e numele meu.
Întuneric înstelat, să îl laud zburat
M-au ursit şapte zâne şi-un zmeu.

Înzăuat în splendoarea dintre bine şi rău.

Neînfricat sunt de licărul ochilor

Acelor lupi cu care s-a luptat tatăl meu
Galacticul roi al izvorniţei
Mi l-a drămuit Dumnezeu.

Zările de care ochiul se izbeşte şi cade

Ca golul unui munte în umbra din râu
Îmi vor fi aşternutul prin bătrâne balade
Sub vulturi, sub vis străveziu.

Obârşia mea este respiraţia sacră

Nu voi fi pitră nici lacră...
Acvilon, Acvilon

7
 Sanctuar Kogaion.

Densus
Pe-aceste pietre care pietre nu-s
Mă sprijin ca-ntr-o stranie durere:
O, bunii mei, visînd cu fruntea-n sus,
Aici mai doare os de-ntemeiere.
Aici mai doare aerul fiind
Nu aer ci fiinţă-n rugăciune,
Nu aer, ci sămânţă din Colind,
A ceea ce va iarăşi fi minune...

Biserică păstrată-n trupul său

De stâlp ceresc de dincolo de Fire
Simt în dogoarea umărului tău
Statornicia noastră în zidire.

Tu stai în osul riveran, etern,

Tu taci ce spun mormintele-n lumină...
Cum ninge blând, cu neaua mă aştrn
Din mine veşnicia ţi se-nchină.

( Din La lumina mâinilor, ed. Facla, 1982).

Interior
Talaz ce nu-i al meu, cântînd se zbate.
Scânteietroare-n întuneric roze
Se-asmut şi se retrag, neînchegate
Lumini, din chemătoare-apoteoze.

Spălate-n spaima oarbelor bulboane

Se-ntorc doar chipuri smulse din trecut,
În contemplarea zzbaterilor vanbe
Greşesc privind la şirul lor pierdut?

8
Fluturi
Prin curcubeie fluturii pot trece
Ca printr-umn vis de-o clipă al luminii
Dar cum în somnul cosmic este rece
Se-ntorc să moară pe aura mâinii...

Aşa cuvântu-n cuibul rugăciunii.

Pe buze-ntredeschise cu sărutul
Femeie, tu mă legi cu începutul.

( Din „ Ram cu oglinzi”, ed. Facla, 1988).

Credo
Eu cred că poezia e un grai
Pe care l-am vorbit la început
Noii, care nu venim aici din lut-
Departe-n gând mai arde vagul plai.

Ci vouă ce-l vorbiţi atât de rar

Cu-adevărat, v-so spu, luaţi aminte:
Nu vă lăsaţi cenuşii din cuvinte
Ci ardeţi pân-la flcără, măcar...

Lăcrimînd în fapt-de-seară
Codobelc la rădeăcina
Unui ram de curcubeu
Am fost sărutat lumina
Ochiului ploios de zeu

Lăcrimînd în fapt-de-sdeară,
Ivorie clipă nudă
Mi-a picat pe buze ceară
Maica Norilor, zăludă.

9
Şi prin muzici de răcoare
Beau culorile să cânt
Buzele lângă izvoare
Setea cioburilor sînt.

Dar din scoica ruiginie

Care-i lacrimă de fiară
Va să fie pară vier
Luminînd în fapt- de -seară...
( din Muntele mioritic, ed. Facla, 1976).

Orfeu II
Ce lacrimă-i a ta şi-a tuturora
Când ochii mei se-nalţă din coşmar
Din pumnii cui pleroma- aurora
O soarbe căprioara, la altar?

Trezim din pietre şoapta şi izvorul

De clar- văzut, capivul zeu, Suspinul
De-mperechiere, curcubeul- norul
De dinainte de cuvinte, spleenul...
Aici îţi scriu Moirele destinul?
Poetul, întreită ipostază,
A suferinţei urii şi iubirii
Privindu-şi moartea-n ochi e-al izbăvirii
Doar când cu Viaţa, o însămânţează?

Dictatura lui Platon

Concepte friabile fac ravagii
Eplodînd sub rigorile calpe
Eros perturbat, zeu scăpat de sub control,
În dezlănţuite mulţimi.
Nimeni nu mai citeşte semnele.
Expulzaţi din Uhronia-
Convoaie de copii în derută
Poeţii sunt duşi la tăiere

10
O, cât de melodios înnebunind!

I-ajungă zilei răutatea ei !

Şi-n lothus vierme propriu, ce lucrează.
Un straniu-n toamnă dor de ghiocei
Mă smulge dintre-ai mei şi delirează

Din gol de braţe-n imn, reînviază !

Statua ta răsară-mi iar, pe-o rază
Femeie, crucea mea, apocastază.
( din Amarul mierii, ed. Călăuza, 1994)

11
 Nichita Stănescu

Colindă de inimă

Voi colinda cu inima mea

Mergând prin zăpadă
Mâna mea în cinci colțuri ca o stea
Începe cuvinte să vadă.

Brațul meu, o coadă de cometă,

Umărul și pieptul – cer.
Căldura lor secretă
Lucește albastră de ger.

Să fiți liniștiți, să aveși parte de linistea albă

Sub cetina verde împodobită,
Ochii mei, două vergele-ntr-o salbă,
Împodobesc ora, clipită.

Ave vouă, bărbaților, femeilor,

Inima mea vă salut,
Ninge deasupra secundelor, orelor
Cu zăpadă argintie și mută.

Ding-dang, numai inima, ding-dang, numai ea

Bate la mesele voastre,
În noaptea aceasta e-o singură stea
Și-o nenumărare de ceruri albastre.

12
Testament

Mă cârpesc cu vorbe, cu substantive,

îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Îţi scriu cu trupul meu viaţa

şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu.

Căci trebuie să dăm şi mărturie,

altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere târzie
ţinând alături morţii şi vii.

Tu ombilic din care curge

vorbirea numai altor guri
fără să ştim unde ne duce
în care dalbe viituri.

Încât nu ştim cine trăieşte -

cuvântul poate, poate trupul.
Zăpadă albă Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasă lupul...

Lecția despre cub

Se ia o bucată de piatră
se ciopleste cu o daltă de sânge,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se răzuieste cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul

13
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
si brusc se fărâmă un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfărâmat!

Leoaica tânără, iubirea

Leoaica tânără, iubirea

mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodata-n jurul meu, natura

se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,

la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...

14
Mitul peşterii (Platon, Republica, Cartea VII)

„Mai departe – am zis – compară firea noastră în

privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu
următoarea întâmplare: iată mai mulţi oameni
aflaţi într-o încăpere subpământeană, ca într-o
peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină,
drum lung faţă de [lungimea] întregului peşterii. În
această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu
picioarele şi grumazurile legate, astfel încât
trebuie să stea locului şi să privească doar înainte,
fără să poată să-şi rotească capetele din pricina
legăturilor. Lumină le vine de sus şi de departe, de
la un foc aprins înapoia lor; iar între foc şi oamenii legaţi, este un
drum aşezat mai sus, aşa cum este paravanul scamatorilor, pus
dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile
…”
„Văd” – spuse el.
„ … mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte
oameni poartă diferite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai
poartă şi statui de oameni, ca şi alte făpturi de piatră sau lemn,
lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei ce le poartă, unii,
cum e şi firesc, scot sunete, alţii păstrează tăcerea.”
„Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi!”
„Sunt asemănători nouă – am spus. Căci crezi că astfel de oameni
au văzut, mai întâi, din ei înşişi, cât şi din soţii lor, altceva decât
umbrele care cad, aruncate în foc, pe zidul de dinaintea lor?”
„Cum ar putea vedea altceva – spuse el – dacă întreaga viaţă sunt
siliţi să-şi ţină capetele nemişcate?”

15
„Dar ce ar putea vedea din obiectele purtate? Oare nu tot acelaşi
lucru?”
„Bun, şi?”
„Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că
oamenii noştri ar socoti că, numind aceste umbre, pe care le văd,
ei numesc realitatea?”
„Necesar.”
„Şi ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea un ecou?
Când vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar
socoti emisiunea sunetului iscată fiind altceva, în afara umbrei ce
le trece pe dinainte?”
„Pe Zeus, – răspunse el – nu cred!”
„În general, deci – am spus eu – asemenea oameni ar putea lua
drept adevăr decât umbrele lucrurilor.”
„E cu totul obligatoriu.”
„Priveşte acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanţuri şi
vindecarea de lipsa lor de minte, dacă aşa ceva le-ar sta în fire:
atunci când vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit, deodată,
să se ridice, să-şi rotească grumazul, să umble şi să privească spre
lumină, făcând el toate acestea, ar resimţi tot felul de dureri, iar
din pricina strălucirii focului n-ar putea privi acele obiecte, ale
căror umbre le văzuse înainte. ce crezi că ar zice, dacă cineva i-ar
spune că ceea ce văzuse mai înainte erau deşertăciuni, dar că
acum se află mai aproape de ceea-ce-este şi că, întors către ceea-
ce-este în mai mare măsură, vede mai conform cu adevărul? În
plus, dacă, arătându-i-l pe fiecare dintre obiectele purtate, l-ar sili,
prin întrebări, să răspundă ce anume este lucrul respectiv? nu

16
crezi că el s-ar putea afla în încurcătură şi că ar putea socoti că
cele văzute mai înainte erau mai adevărate decât cele arătate
acum?”
„Ba da.”
„Iar dacă l-ar sili să privească spre lumina însăşi, nu crezi că l-ar
durea ochii şi că ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre acele
lucruri pe care poate să le vadă şi le-ar socoti pe acestea, în fapt,
mai sigure decât cele arătate?”
„Chiar aşa!”
„Dar dacă cineva l-ar smulge cu forţa din locuinţa aceasta,
ducându-l pe un suiş greu şi pieptiş, nedându-i drumul până ce nu
l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi şi nu s-ar mânia că
e tras? Iar când ar ieşi la soare, nu i s-ar umple ochii de strălucire,
astfel încât nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum
adevărate?”
„N-ar putea, cel puţin îndată, să le vadă!” – grăi el.
„Cred că ar avea nevoie de obişnuinţă, dacă ar fi ca el să vadă
lumea cea de sus. Iar mai întâi, el ar vedea mai lesne umbrele,
după aceea oglindirile oamenilor şi ale celorlalte lucruri, apoi
lucrurile ele însele. În continuare, i-ar fi mai uşor să privească în
timpul nopţii ceea ce e pe cer şi cerul însuşi, privind deci lumina
stelelor şi a lunii mai curând decât, în timpul zilei, soarele şi
lumina sa.”
„Cum de nu!”
„La urmă, el va privi soarele, nu în apă, nici reflexiile sale în
vreun loc străin, ci l-ar putea vedea şi contempla, aşa cum este, pe
el însuşi, în locul său propriu.”

17
„Necesar.”
„După aceasta, ar cugeta în legătură cu soarele, cum că acesta
determină anotimpurile şi anii, că el cârmuieşte totul în lumea
vizibilă, fiind cumva răspunzător şi pentru toate imaginile acelea,
văzute de ei [în peşteră].”
„E clar că aici ar ajunge, după ce va fi străbătut toate celelalte
etape.”
„Ei, şi nu crezi că dacă omul acesta şi-ar aminti de prima sa
locuinţă, de înţelepciunea de acolo, ca şi de părtaşii săi la lanţuri,
el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbării, iar de ceilalţi i-
ar fi milă?”
„Cu totul.”
„Iar dacă la ei ar exista laude şi cinstiri şi s-ar da răsplată celui
mai ager în a vedea umbrele ce trec alături şi care îşi aminteşte cel
mai bine cele ce, de obicei, se precedă, se succedă, sau trec
laolaltă, şi care, în temeiul acestor observaţii, ar putea cel mai
bine să prezică ce urmează în viitor să se mai întâmple, ţi se pare
oare că omul nostru ar putea să poftească răsplăţile acelea şi să-i
invidieze pe cei onoraţi la ei şi aflaţi la putere? Sau ar simţi ce
spune Homer, voind nespus mai degrabă argat să fie pe pământ la
cineva neînsemnat, sărman şi fără de stare, consimţind să paţă
orişice mai degrabă decât să aibă părerile de acolo şi să trăiască în
acel chip?”
„Aşa cred – zise el. Ar voi să păţească orice mai curând decât să
trăiască în acel chip.”
„Mai gândeşte-te şi la următorul aspect: dacă, iarăşi, acel om,
coborând, s-ar aşeza în acelaşi scaun de unde a plecat, oare nu ar

18
avea ochii plini de întunecime, sosind deodată dinspre lumea
însorită?”
„Ba da” – zise.
„Iar dacă el ar trebui din nou ca, interpretând umbrele acelea, să
se ia la întrecere cu oamenii ce au rămas totdeauna legaţi şi dacă
ar trebui s-o facă chiar în clipa când nu vede bine, înainte de a-şi
obişnui ochii, iar dacă acest timp cerut de reobişnuire nu ar fi cu
totul scurt, oare nu ar da el prilej de râs? Şi nu s-ar spune despre
el că, după ce s-a urcat, a revenit cu vederea coruptă şi că deci nu
merită să încerci a sui? Iar pe cel ce încearcă să-i dezlege şi să-i
conducă pe drum în sus, în caz că ei ar putea să pună mâinile pe el
şi să-l ucidă, oare nu l-ar ucide?”
„Ba chiar aşa.”
„Iată, dragă Glaucon – am spus eu – imaginea care trebuie, în
întregime, pusă în legătură cu cele zise mai înainte: domeniul
deschis vederii e asemănător cu locuinţa-închisoare, lumina
focului din ea – cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcuşul şi
contemplarea lumii de sus ca reprezentând suişul sufletului către
locul inteligibilului, ai înţelege bine ceea ce eu nădăjduiam să
spun, de vreme ce aşa ceva ai dorit să asculţi. Dacă nădejdea
aceasta e îndreptăţită, Zeul o ştie”.

19
 Eugen Evu

DIMINEAȚA UNUI POET

Buzele sale sunt încleștate-n polenul rugilor.

Abia împrăștie ceața
Izbit de gustul sărat al vieții
Ieroglifa îi curge pe tâmple.
Exotice plante se zbuciumă
adulmecându-i prezența stranie
El șterge de pe retină conturul urmei
din albia râului.
Verifică angrenaje vitale
Apoi stinge cu precauție sângele
Din ferestre
Camuflează spărtura abisului cu ochii

Fragment

Nimeni a nu mai îndura vreodată

Ce culege poetul, prin cântecul său!
Râde-plânge cunoașterea-n trupuri tăiată
Să se-nfrupte genezele din stigma sclipirii
-Pumnalul acela trist om-omozeu

Din noaptea aceea născând vinovații

Luminile lui Domnu-Dzău!

20
Cel mai vechi ziar din lume

În vreme ce gazetele cele mai vechi din Europa datează de

mai puțin de trei secole, China se poate mândri că posedă cel mai
vechi ziar din lume... Ziarul acesta se numește ”Tsen-Tze- Pwan-
Pao” și în anul 1914 și-a sărbătorit a o mia aniversare.
Pe vreme când apărea primul număr din ”!Tsen –Tze-
Pwan-Pao”, în China era dinastia Song. Ziarul de care vorbim, a
fost înființat numai spre a înregistra decretele imperiale; Este
așadar, primul ”Monitor Oficial”
Redacatorii săi, unii dintre cei mai vestiți oameni de litere
ai imperiului Cerului se bucurau demari prerogative și încasau
salarii imense. Erau însă răspunzători de tot ce se tipărea în ziarul
lor.
Unul dintr-înșii a fost decapitat, pentru că omisese, într-un
articol, unul dintre miile de titluri, cu care se împodobea pe
vremea aceea Fiul Cerului. Alții au fost strangulați, trași în țeapă
numai pentru că publicaseră știri inexacte!
Dinastia Yuen urmă dinastiei Song, dinastia Ming fu
înlocuită de dinastia Mantchu; ”Tseng-Tze-Pwan-Pao” nu-și
ăntrerupse apariția nici o singură zi...
Și când, în 1912 se proclamă Republica în China, decanul
ziarelor își schimbă pur și simplu titlul, chemându-se de atunci:
”Tsen-Foo-Kwan-Pao”, adică ”Monitorul Oficial al guvernului”.
Colecția completă a gazetei există în arhivele iperiale din
Beijing, păstrată ci grijă, fără a-i lipsi nici un număr. După această
colecție se poatte reconstitui întreaga istorie oficială a Chinei în
decursul secolelor care s-au scurs de al apariția primului număr al
matusalemicei foi.

21
Manuscrisul lui Voynich

Manuscrisul lui Voynich (numit așa după Wilfrid Michael

Voynich, cunoscut și ca manuscrisul de la Vila Mondragon) este
un manuscris cifrat misterios, încă nedescifrat, despre care nu se
cunoaște nici autorul și nici data apariției.

Mostră de scriere din Manuscrisul lui Voynich

Are forma unei cărți ilustrate cu 232 pagini. Textul este scris cu
litere și cuvinte neidentificate, fără greșeli, tăieturi sau corecturi.
Desenele în schimb sunt executate cu mai puțină strădanie. Ele
reprezintă plante, oameni, animale și teme astronomice. Plantele
de exemplu nu au putut nici ele să fie identificate.
Cu toate eforturile intense depuse pentru descifrarea sa,
manuscrisul nu s-a putut descifra nici până în ziua de azi (2015),
nici măcar cu ajutorul calculatoarelor. El ar putea avea un sens
oarecare, dar poate fi și doar o farsă cu aparențe serioase.
Originalul se păstrează în biblioteca Beinecke Rare Book and
Manuscript Library de la Yale University din New Haven,
Connecticut, SUA, sub numărul de catalog MS 408 (începând din
1969).
O scriere misterioasă într-un alfabet necunoscut și fără
corespondent în istorie, imagini ale unor plante inexistente
pe Pământ, semne zodiacale complexe și siluete feminine
22
scăldându-se în bazine diforme, pline cu un lichid ciudat – acestea
sunt doar câteva dintre elementele care i-au determinat pe
cercetători să declare manuscrisul Voynich drept cel mai bizar
document descoperit vreodată.

Cuprins

O descoperire uimitoare
Istoria nu duce lipsă de manuscrise misterioase a căror explicație
științifică să se lase încă așteptată după secole de cercetări; vezi
harta amiralului turc Piri Reis, redactată în 1513 și care prezintă
în detaliu atât coastele celor două continente americane cât și părți
ale Antarcticii neacoperită de gheață (adică așa cum era acum cel
puțin sase milioane de ani); sau Carta Marina, harta preotului
suedez Olaus Magnus care prezenta în 1539 curenții marini
scandinavi, descoperiți de oamenii de știință moderni abia în
secolul XX. Și totuși, enigmele manuscrisului Voynich par a fi, de
departe, cele mai greu de descifrat.
Documentul, care acum se află în biblioteca Universității Yale din
Statele Unite, a început să facă vâlvă încă de la descoperirea sau,
mai bine spus, redescoperirea sa, în 1912, de către anticarul
polonez Wilfried Michael Voynich. Acesta l-a găsit „într-un vechi
castel din Europa”, mai precis la colegiul iezuit Mondragone di
Frascati, aflat la sud de Roma, unde se pare că manuscrisul fusese
dat uitării de câteva secole. Specializat în analiza și evaluarea
documentelor vechi, Voynich a remarcat imediat caracterele
misterioase și imaginile cel puțin bizare ce ilustrau cele 246 de
pagini îngălbenite de vreme.
Nu mai puțin curios era și documentul aflat între paginile sale, și
anume o scrisoare datată „Praga 19 august 1666”, scrisă de un
anume Joannes Marcus Marci și adresată lui Athanasius Kircher,
ilustru gânditor și lingvist al vremii, unul dintre primii cercetători
care încercase, printre altele, descifrarea hieroglifelor egiptene.
Marci susținea că documentul ar fi aparținut regelui Rudolf al II-
lea de Habsburg (1552–1612), care îl achiziționase în schimbul
sumei imense de 600 de ducați (aproximativ 60.000 de euro la ora

23
actuală), în speranța că ar conține dezlegarea misterului
transformării plumbului, sau a oricărui alt metal, în aur.
Scrisoarea mai menționează și că manuscrisul ar fi putut fi opera
lui Roger Bacon, renumitul filozof si alchimist englez din secolul
al XIII-lea, una dintre puținele persoane din Europa acelor
vremuri care ar fi avut cunoștințele necesare creării unei
asemenea opere cu caracter artistic.
Mai mult, Joannes Marcus Marci notează că ar fi renunțat de bună
voie la document, după ce își dedicase zadarnic întreaga viață
descifrării scrierii misterioase.

Mențiuni istorice

Scrisoarea lui Joannes Marci, pare a fi în afara oricărei bănuieli de

fraudă, atâta vreme cât însemnările de la curtea regelui Rudolf al
II-lea amintesc de achiziționarea unui document, cu presupuse
însemnări de alchimie, de la un misterios vânzător ambulant, ce
reușise să câștige încrederea monarhului. Însuși Rudolf al II-lea,
anunțase în mai multe rânduri, descoperirea unei metode de a
umple vistieria cu aur și angajase un numeros grup de învățați, al
căror unic scop era decriptarea scrierii necunoscute. Activitățile
lor aveau să rămână însă fără nici un rezultat, iar dupa ce
manuscrisul ajunge la Kircher, trece în grija Ordinului Iezuiților,
prin persoana lui Pierre Jean Beckx, mai marele ordinului, pentru
ca, într-un final să fie uitat, în arhivele colegiului din Frascati.

Enigmele manuscrisului

Nimeni nu a reușit să dezlege, în cei peste 500 de ani care se

presupune că ar fi trecut de la redactarea manuscrisului Voynich,
măcar unul dintre misterele care înconjoară neobișnuitul
document: origini, autor, scriere, imagini sau limba în care a fost
redactat. Și asta după ce, numai în secolul XX, o veritabilă armată
de paleografi, inclusiv specialiștii americani care au descifrat
codul german „Enigma”, a eșuat lamentabil.

24
Inițial, decriptarea sa părea o sarcină ușoară pentru lingviștii
contemporani, atâta vreme cât textul era format din cuvinte ce se
repetau și păreau să urmeze o linie inteligibilă, asemenea tuturor
limbilor cunoscute. Entuziasmul acestora avea, însă, să pălească
la scurt timp, atunci când vor descoperi că alfabetul necunoscut
părea să semene cu majoritatea limbilor de circulație
internațională din sec. XVI–XVII, și totuși, să nu aibă
corespondent,cu nici una dintre ele. Paleografii au reușit să
identifice caractere latine (a, o, c, n, m), unite în cuvinte cu cifre
arabe (2, 4, 8 sau 9), semne din alfabetul englez (q, y). Dar și
litere ce aduc cu vechea scriere runică sau simboluri medievale
alchimice. Curios este faptul că manuscrisul pare scris de două
persoane diferite, care folosesc sisteme distincte de redactare,
specialiștii împărțind textul în două categorii de scriere: Voynich
A si Voynich B, fără nici o altă evoluție însă, în descifrarea
acestora.
Iar ca misterul să fie complet, nici unul dintre cuvinte nu are mai
puțin de trei litere, sau mai mult de zece, fapt neîntâlnit în nici o
limbă cunoscută, iar semnele de punctuație lipsesc cu desăvârșire,
motiv ce i-a determinat pe paleografi să creadă că este vorba de
un document cifrat, un fel de cod medieval, accesibil numai
inițiaților.
Dacă scrierea reprezintă o necunoscută, imaginile, care ar fi
trebuit să ofere mai multe informații și care se găsesc aproape pe
fiecare pagină, sunt de-a dreptul bizare: plante necunoscute pe
pământ, figuri feminine, majoritatea nud, ce par a se scălda în
bazine de forma unor organe interne umane, legate între ele, prin
ciudate conexiuni tubulare, semne zodiacale complicate si
reprezentări ale unor posibile constelații sau grupuri stelare
necunoscute.

Originile documentului și posibilii săi autori

Deși s-a vehiculat des numele călugărului franciscan Roger

Bacon, ca autor al manuscrisului Voynich, identificarea a două
plante „americane” printre desenele misterioase: floarea soarelui

25
și piperul „chayenne”, face imposibilă datarea sa, mai devreme de
1492, anul în care Cristofor Columb debarca în America Centrală,
acolo de unde avea să aducă în Europa, cele două plante.
Mult mai aproape de profilul autorului, care nu putea fi decât una
dintre mințile luminate ale epocii, pare a fi John Dee, magicianul,
astrologul și alchimistul aflat în slujba reginei Elisabeta I a
Angliei (1533–1603). Însă, deși își nota cu meticulozitate
activitățile, inclusiv călătoria la Praga, în perioada în care regele
Rudolf al II-lea cumpăra documentul Voynich, Dee omite orice
referire la bizarul manuscris. Este posibil, cred unii specialiști, ca
nevoia sa permanenta de fonduri să îl fi împins spre redactarea
înscrisului asupra căruia să fi lansat zvonul că este scris de însuși
Bacon, asta pentru a-i conferi valoare în ideea unei viitoare
vânzări.
Deși desenele din manuscris lasă să se înțeleagă că ar fi vorba de
un document realizat cel mai târziu în secolul al XVI-lea, nu este
exclus ca însuși Voynich să fi pus la cale plăsmuirea acestui
înscris, aparent medieval. Este cunoscut faptul că polonezul
stabilit la Londra, finanța grupările anti-țariste din țara sa natală,
iar vânzarea documentului fals ar fi constituit o sursă importantă
de venit. Cu toate acestea, nici Wilfried, și nici soția sa, nu vor
vinde documentul până în ceasul morții, această sarcină revenind
Annei Nill, amanta și secretara lui Voynich, cea care, în
necunoștință de cauză, va încasa numai 25.000 de dolari. Ca un
amănunt, manuscrisul este asigurat astăzi contra sumei de un
milion de dolari.

Teorii asupra înțelesului și destinației manuscrisului Voynich

Prima impresie, lăsată de imaginile din text, ar fi aceea că

documentul este unul cu scop farmaceutic, servind cel mai
probabil, ca manual, în medicina timpurie. Nici varianta alchimiei
nu este de lepădat, atâta vreme cât pentru mult timp s-a crezut, că
informațiile oferite în manuscris duc la transformarea metalelor în
aur, sau la descoperirea Pietrei Filozofale.

26
Nici teoriile pseudoștiințifice nu au întârziat să apară, mulți
pasionați de criptologie fiind convinși că manuscrisul Voynich
este, nici mai mult, nici mai puțin, decât un manual cu instrucțiuni
lăsat omenirii de către o rasă extraterestră.

Pagină din manuscrisul Voynich

care pare să reprezinte floarea-soarelui

27
 Charles Bukowski

Deci vrei să fii scriitor.

deci vrei să fii scriitor.

dacă nu vine arzător din tine
atunci, orice ar fi,
nu o face.

dacă nu vine pur şi simplu din

inima şi din mintea şi din gura
şi din interiorul tău,
nu o face.

dacă trebuie să stai ore întregi

holbându-te la ecranul calculatorului
sau cocoşat peste
maşina de scris
căutând cuvintele potrivite,
atunci n-o face.

dacă o faci pentru bani sau

faimă,
n-o face.

dacă o faci pentru că vrei

femei în pat,
n-o face.

dacă trebuie să pierzi ore

rescriind şi rescriind la ea,
atunci n-o face.

dacă-i greu numai să te gândeşti la ea,

n-o face.

28
dacă încerci să scrii precum altcineva,
n-o face.

dacă trebuie să aştepţi să iasă din tine,

atunci aşteaptă răbdător.

dacă nu iese din tine,

atunci fă altceva.

dacă întâi trebuie s-o citeşti neveste-tii

sau prietenei tale sau prietenului tău
sau părinţilor tăi sau oricui altcuiva,
nu eşti pregătit.

nu fi ca mulţi alţi scriitori,

nu fi ca multe alte mii de
oameni ce se autointitulează scriitori,
nu fi mohorât şi plictisitor şi
pretenţios, nu fi consumat de dragoste de sine.

bibliotecile lumii
s-au săturat
de cei ca tine.

dacă nu vine din

sufletul tău precum o rachetă,
dacă n-ai înnebuni sau
te-ai sinucide sau ai ucide
dacă n-ai scrie,
n-o face.

dacă soarele din tine

nu-ţi arde interiorul,
n-o face.

când a venit cu adevărat timpul,

29
şi dacă ai fost ales,
se va întâmpla de la
sine şi se va întâmpla
până când mori sau moare-n tine.

nu există nicio altă cale.

şi n-a existat niciodată o altă cale.

30
 Ion Barbu

Oul dogmatic

E dat acestui trist norod

Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, în clestar,

Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul

În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.

31
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi -- întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolti pe Sfântul Duh

Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou -- simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă -- în soare si cunoaste !

Si mai ales te înfioară

De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A mortii frunte -- acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma -- dogma.

32
*

Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,

Si sfânt, doar nunta, începutul.

Sunrise on the Ocean - Vladimir Kush

33
Joc secund

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste,

Intrata prin oglindă în mantuit azur,
Taind pe inecarea cirezilor agreste,
In grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică insumarea

De harfe resfirate ce-în sbor invers le pierzi
Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea,
Meduzele când plimba sub clopotele verzi.

34
 Mihai Victor Afilom
Elegii fluide
Lirică verde

Metafora înfăşoară
Altoiul verde al cuvântului,
Spiralat, ca o iederă semantică,
Camuflând rodul iniţial.
Lumina străpunge faldul de smarald
De unde izbucnesc ca nişte
Muguri rebeli,
Sensurile germinative
Ale manifestului de clorofilă.
Poezia ca o grădină luxuriantă,
În care încolţesc seminţele de gând,
Ce aşteaptă binecuvântarea
Ploii mistice
Pentru a revela
Fructele vieţii.

Amforele gândurilor

Am umplut cu vise fluide

Amforele gândurilor mele,
Vise fantastice,
Difuzând buchetul vinurilor eline,
În care s-a ascuns soarele blând.
Vise-ciorchine
Zdrobite de tălpile goale ale muzelor,
Revărsându-se apoi
În şuvoaie dulci-rubinii.
Corăbiile simţirii
Poartă ulcioarele de lut
Spre coloniile din Pontul Euxin.
Grâne și vin euharistic,
Ori untdelemn sfinţit

35
Spre miruirea sufletelor
Din cetăţile getice.
Comerţ cu vise,
Schimb purpura şi acvamarinul
Ţesăturilor de borangic
Împletite de războiul cerebral,
Cu aurul iubirii,
Filoane nobile
Ascunse în inimile voastre.

36
 EUGEN EVU

ÎNTOARCEREA CUVÂNTULUI

Fug galbene focuri pe-obrazul câmpiei

în apocrifa iernii lumina-ncetinește
prin palizi muguri. Sângle descrește.
Ies roiuri scânteind din rana-adierii
atavic – vegetale: cuibare ale beznei
și aiurând prin seve străfundul miez al verii
visează-n scrum de drumuri sărutarea gleznei.

Ce geamăt verde suie-n mirezme revanșarde !

Mi-e inima un senzor în fiece cuvânt
Bulb cosmic, greu de stele, în piept. Ulcior ce arde
Ca un gigantic mugur din galaxii plesnind.
Iubește-mă, pământ ! Redă-mi sălbăticia
Lucrărilor vernale, cu larme de geneză...
Sub focurile sacre iluminând câmpia
Cuvântul se întoarce, vindecătoare-asceză.
…
Nici pulbere, părăsind-o în grabă,
Cu memoria călătoare.
Cum nu rămâne pe cer umbra păsării,
Nici a noastră nu rămâne.
Nici scrisul, nici piatră din piatră
N-o păstrează vederii sau adulării.
Ia-ți casa, melcule, piatră scobită,
Nu de lacrima cerului,
Ci de aurelola pulsatorie
în eferemida substanței.

Nu-mi va fi dor de Nimeni,

Nimeni să nu jelească, nevrând să mai fie.
Existăm când nu vom mai fi.

37
Matrie, patrie – filius
Treime, pe aripa Duhului Viu –
uitând să uităm sacrificiul.

Poeţii Lumii Noastre

Suferinţele naturii
Ne aparţin în perpetua creaţiei naştere
Noi am încetinit moartea
Vis al splendorii
Divine-n-de sine-cunoaştere.
*
Noi, vindecarea lui Iov. Noi, lupta cu îngerul.
Noi, Nerăbdarea substanţei
Să inverseze în Logos Lumina.
*
Nu a venit timpul
Nu va veni
Noi suntem timpul
Care va fi.
Are loc trasmutaţia.
Sine învins- adorând: Gemelar reîntregit.
*
Pentru aceasta
Am îndurat am murit
Viaţa vechii memorii:
să redevină în lume imuabilul Eu
Sângerând ca substanţă
A străluci iarăşi pulsând micul soare
Al perlei.
*
Noi, care nu vom şti
Însă vom afla
Nu „materie vrută” Ci Spiritul.
Amen.

38
 EVANTAIUL VISELOR
de MONICA MIHAELA MINESCU

Poem hibernal fericit

Copacii de zahăr fac azi o reverență asupra firavei

ființe,
Iubirea se simte în aerul tare, însetată de multe
dorințe,
Pașii dorului de noi i-am găsit ușor, fără căințe,
Iarna aceasta ne schimbă visele-n credințe.
Așteptând cu drag primăvara cea minunată,
Oamenii- albăstrei pun flori și zâmbete laolaltă,
Decorându- și hainele în culorile de- altădată,
Se pregătesc intens a degusta clipele de ciocolată.
Mâinile delicate ale Destinului șturlubatic
Ating ușor clapele Amorului acvatic,
Visând adesea la un soare nebunatic,
Ce va inunda cu prospețime timpul văratic.

Fluturii iubirii multicolore

Îmbracă-mi sufletul în fluturii Iubirii

Şi mângâie-i cu şoapte de azur,
Priveşti spre plaja aurie-a Nemuririi,
Râzând, sperând. cu mult huzur.

Deschide-mi inima cu o cheiţă purpurie

Şi nu uita s-o modelezi gingaş
Cu vorbe faine împletite-n Veşnicie
Iubind, să simţi că nu mai eşti poznaş.

39
Acoperă-mi trupul cu protecţie Divină
Şi-n aripile delicate-ale viselor cu rouă
Să picuri bucurie şi fantezie lină
Dormind, apoi, să simţi o pace nouă.

Trandafirul cel roz-bleumarin

E soare pe cerul primăvăratic,

Chiar de e gheaţă în sufletu-ţi tomnatic.

E lună în noaptea asta de cristal,

Chiar de nu-i miere în cântul tău banal.

E-o micuţă stea unică pe-un distins şi falnic mandarin,

Chiar de nu-i totuşi clipa trandafirului roz-bleumarin.

Ce destin...
Ce chin...
Ce suspin...

Sper să nu ne-mpotmolim!
Ca să nu fie pe vecie trist, ne dorim
Acest superb trandafir roz-bleumarin!!!.

Emotie neasteptata ...

Simt cum Pescăruşul Iubirii
Şi plăcuta Pace-a Omenirii
Îmi inundă fiinţa toată
Cu-o emoţie neaşteptată....

40
Vreau să zbor până la Ceruri
Că simt în mine largi rondeluri
Şi interiorul meu haotic
Se zbuciumă ca un nevrotic!

Chiar de-i urât afară sau e vânt

Inima-mi e caldă pe drept cuvânt
Şi ea bate tare, ca un şoricel
Ce-are mari emoţii lang-un motanel!

SPERANTA DE CIRES IN FLOARE ...

Îngenunchez cu inima zdrobită

Dar cu speranţă de cireş în floare,
Ca Maica Domnui cea mult iubită
Să nu mă lase singuratecă, că doare!

Mi-e sufletul ca busuiocul la icoană,

Ca fluturele ce-ar vrea să zboare veşnic,
Şi tot aştept să nu mai fiu o Ană
Zidită de destinu-i lâng-un sfeşnic !

Nu vreau palate de cleştar,

Ci o căsuţă dragălaşă cu un El
Şi-aştept ca inima cu alb vlăstar
S-apară iute sau...încetinel !

J'ADORE....JE DETESTE...

Je suis une petite et douce fleur

Qui aime etre sauvee de toi,

41
Son prince dans conte d’honneur
Avec une belle sourire de moi.

Je m’imagine que tu est une feuille d’amour

En cet automne, avec sperance et coquine
Et moi, je regarde vers Dieu toujour
Pour ne perdre la croyance enfantine.

J’adore le soleil, les bebes et rire

Quand je suis aimee
Mais je deteste une fois mourir
Sans un ange protégée.

CÂND VALURILE ACESTEI TOAMNE CALDE ...

Cand valurile acestei toamne calde

Vor scalda sufletu-ti prea plin de dor
Eu voi adormi pe turla bisericii dalbe
Sperand ca te voi visa ca pe-un drag odor !

As vrea sa fii cel mai fericit curand,

Sa vezi ca ai in fata-un ingeras zglobiu
Si sa te minunezi ca un copil plapand,
Cand ne vom revedea, intr-un tarziu !

Sa NU uiti ca astept un semn de bine,

Ca a iubi inseamna a zambi,
Ca visele tale de ieri sau de maine

42
Vor fi lacrimi de sperante din vremuri tarzii ...

Fericirea –suavă Balerină ...

O boabă de rouă picură acum încet

Pe fruntea-mi plină cu flori de iris.
Ea prevesteşte Fericirea în duet,
Când amândoi ne vom simţi ca-n Paradis...

Nu ştiu de Soarele sau Luna va fi cu noi,

Dar simt că stelele ne vor zâmbi multicolor
Iar inimile noastre vor semăna cu un trifoi,
Dând plăcută linişte şi delicateţe sufletelor...

Ştii, mai e puţină vreme de-aşteptat

Şi Nisipul din Clepsidra Timpului rapid se termínă,
Iar curând crinii noştri vor dansa pe înserat
Aşteptând clipa întâlnirii cu suava Balerínă...

Toamnă timpurie ...

Se vede-n depărtări o Damă

Cu rochie maronie-n vânt
Ea vine iute , nu mi-e teamă
Că îmi va lua vesel cuvânt.

43
Ştii, nu mă sperii eu de ea,
Că e urâtă şi nu prea iubită,
Dar aş vrea să plece pe o stea
Care să îi fie pe veci sortită.

Mi-e dor de vara cu albastră zare,

Cu flori multicolore şi soare peste tot,
Când îngerii-copii păreau să zboare
Spre Ţara lui Piticot.
Pescăruşul catifelat al Iubirii....

Ştiai că talazurile inimii de nea

Sunt păzite de veacuri infinite,
Iar păpuşile roze de pe-o dalbă stea,
Vor să-ţi spună cât sunt de dorite?

Nu-ţi fie teamă de cenuşiul destinului tău,

Că vei vedea curând o fiinţă movulie,
Ce te va înălţa sau te va duce-n hău,
Dar imediat Ceva îţi va aduce-n suflet
bucurie...

Da!Ai ghicit!E pescăruşul cel mult căutat

Care îţi va zâmbi cu faţa-i blândă,
Iară tu te vei simţi în trup înveşmântat
De Iubirea pururea sângerândă!!!

44
Timişoara şi amintirile din pergament...

Bega nu-i ca Sena din Paris,

Unde vaporaşele unduie mereu mulţime de turişti,
Dar….e un colţ de Paradis precis
Iubit de toţi şi pe langă care doreşti să te mişti…

Când admiri măreţia Catedralei Ortodoxe

Sau când te plimbi prin parcul Operei cu cineva,
Auzi parcă simfonii ancestrale în mii de boxe
Şi ai vrea să şezi o clipă pe-o floare de catifea…

De care catifea?
De vise împlinite, evident!
Şi să ai pe frunte un plăpând cristal
De amintiri, dulci amintiri din pergament…

MEDITAŢIUNI...

NU…merit!!!

Ghiocelul de gând al Iubirii roz-marine,

Nuferi-Îngeri ai Raiului mult sperat
Împlinirea Viselor franţuzine,
Şi…Rugi mult dorite…cer instelat !

Dar…Merit!!!

Lacrimile frunzelor amorţite de Dor,

Negura de gânduri pictată de Or,

45
Sărăcie Smerită pe stâncosul Pământ
Şi…clipa Deznădejdii… adusă de vânt !

SPERANŢELE MÂNGÂIETOARE ALE … IUBIRII

IERI- gheaţa înnegrită a tristeţii-rugăciune

Mi s-a spart în mii de cuvinte ;

AZI- visul neuitat al eului- nonficţiune

L-am adăpostit în căuşul cuminte ;

MÂINE- lumina înmugurită a miresei-primăvară

Ne va încălzi tuturor Speranţele de odinioară.

E vară!!!

În sufletele noastre,
În sufletele voastre,
În inimile- albastre…

Evantaiul viselor nesperate

Crinii speranţelor reverberează delicat în palmele tale puternice

Aducând o mireasmă roz pe gândurile cele haotice,

Când Soarele doreşte o fostă balerină ce ar zice:

Offf!!! Ce repede mai trece vremea, amice!

Unde-s miroborantle tale alice?

Posibil să fie alungate în haosul lumii de o pitulice.

46
Sau ... de inima-ţi aprinsă de cadânele-elice?

Aşa se zice...

Ce e POEZIA ?

Poezia-i o Lacrimă
Dulce ...
Amară ...

Poezia-i un Zbor al Cuvintelor

Dumnezeieşti ...
Pământeşti ...

Poezia-i o Lacrimă a Cuvintelor

Pe care Dumnezeu le pământeşte
Zburând uşor ... dulce ... amărui ...

47
 Mihai Victor Afilom
GRAFFITI. MASCA DIN OGLINDĂ.
CUB RUBIK CU AMINTIRI

Toamna (Proiecţie pe ecranul realităţii)

(iubitei mele, Monica Mihaela Minescu)
24.08.2016

Am ridicat receptorul,
Vocea ta mi-a înflorit în suflet,
Un glas fecund şi fluid,
Trăiam un deja vu,
Te cunoşteam de un secol,
Totul se întâmpla natural, sincron,
La momentul potrivit,
La fel cum albina se aşează
Pe corola deschisă a florii de tei,
Aşa pătrundeam în viaţa ta,
În pânzele speranţelor mele
Sufla o adiere ce purta
Mireasma toamnei ce va să vină,
Cu fructe pârguite
Şi ruginii crizanteme,
Vom zdrobi strugurii iubirii
În teascul inimilor noastre,
Iar când iarna va veni
Cu recuzita ei de gheaţă,
Trupurile dornice de amor
Le vom încălzi cu flăcări domoale,
Dansând peste vreascurile amintirilor,
Vom incendia trecutul şi regretele,
Vom sublima clipa
Şi din delicatele cristale
Vom construi un cămin transparent
Binecuvîntat de sărutul înger

48
Iubind iubirea
(pentru Monica)

Şirag de metafore agăţate-n colţul lunii,

Curg versuri, curg raze, stele cad din cer,
Ca o pulbere de aur, pe marginea genunii,
Gândul mă poartă în Magreb, Tunis, Alger.

Şi-n visul meu lucid, leoaice mă vânează,

Mă sfâşie voluptos ca-n versul lui Nichita,
Iubiri, văpaie şi umbre ce dansează,
În sufletu-mi deşert, mirajul e ispita.

Rătăcesc în pustiu, purtat de dromaderi,

Curg versuri, curg raze, cad stele de argint,
E atât de bine, acolo, în oaza cu palmieri,
Mi-e dor de tine, să te sărut, să te alint.

Cântec de toamnă
Sfârşit de vară fierbinte, răscolitor,
Cu flori furate de prea mult dor,
Toamna ne aprinde cu calm
În ruginiul ei psalm.
Nu-ţi mai promit nimic, iubito,
Nu o să mai iubesc incognito,
Ne vom îmbrăca în voal de frunze,
Arămii peceţi pe ale noastre buze.

Nu o să-mi mai etalez etichetele,

Nici nu o să-ţi spun secretele,
Nu mă întreba în ce cred, cine sunt?
Vreau să te iubesc, fără vreun cuvânt.

49
De atâtea ori, naiv, m-am amăgit
Peste speranţe un prematur asfinţit,
Lasă -mă să te iubesc în tempo lent,
Acceptă-mă aşa cum sunt, ambivalent.

Vine din nou toamna abundentă

Fi-mi iubită, fi-mi amantă,
Printre gutui, ulcioare cu vin şi crizateme
Ne vom iubi domol, iţi voi scrie poeme.

Nu-ţi mai promit nimic, iubirea mea

Nici giuvaere ori seri de catifea,
Nici nu o să-ţi mai spun secrete
Te voi iubi fără regrete.
O taina zăvorâtă în inimă,
Un mister, o lacrimă,
Fiecare cu spaţiul său interzis,
Şi o toamnă oglindită în paradis.

Joc

Alo, alo
Misiunea Apollo?
Nu aţi găsit acolo, pe Lună,
Iubirea cu aromă de căpşună,
Alo, da?
Surioară din Canada,
Nu ai văzut vreun avion,
În noaptea de Revelion,
Printre artificii şi stele,
Iubirea ce-mi animă visele?
Alo, da, am un răvaş?
E din alt oraş?
Printre alte paralele,
Unde cresc lalele,
E sigilat cu un sărut,

50
O speranţă din Liliput,
Cu aripi ce tresaltă,
Ca o egretă din Deltă,
Aripi delicate
Ce bat cu timiditate
În zbor spre norii de marţipan
Din burgul apusean.
Alo, aţi primit o telegramă!
Da, îmi scria în astrogramă
Că voi primi veşti de amor,
Dogoarea din ecuator,
De la o domnişoară şic,
În dulcele stil clasic,
În ritmul lui Nichita,
Ne cheamă ispita,
Ne rotim într-un dans,
Ameţitor balans,
De tine mi-e dor,
Iubire, evantai multicolor

51
 Eugen EVU

DAŢI-I O PĂDURE...

Daţi-i poetului pădurea vie

O va sculpta şi o va umple de zei
Apoi va inventa o teogonie
la care să se-nchine discipolii săi.

MIRACOLUL

O! Ce miracol! Mă trezesc, reiau mişcarea

îmi botez privirile mă spăl pe dinţi beau un
ceai de măceşe plec în oraş dau bineţe schimb
priviri culeg castane dau ipocrit un bănuţ
mâinii cu bandaj fals şi sânge de email
trec dincolo când îl văd pe călău aud mierla
încă mai cumpăr reviste încă mai public poeme
mă gândesc pe mine însumi mai puţin mă gândesc
am un plan cum să nu mă mai
omor cu scrisul
lumea e-n mine merg pe străzi care nu m-au iubit
ce miracol mă adulmecă ramuri blajine ploaia a şters
urma de sânge a micului prieten strivesc
o lacrimă răspund la scrisori uit numele morţilor
ale viilor le mai greşesc îmi cer scuze oricum
ce miracol, Doamne, antimateria totuşi există

FIINŢA POETICĂ (II)

Este previzibil că
Vei fi mâncat de gânduri
Însă viul nu-i urma morţii:
Nu ea urmează.
Ceea ce adevereşte fiinţa
Nu îi este sens purtător.

52
Altceva urmează Văzutului.
Fenomenul precede visul.
Ai fost visat. Treaz pulsează cerul
În făpturi şi-n cuvinte.
Fiinţa este aceea
Care-şi cere iertare
Durata se bucură-n gloria luminii
I se dă cunoaşterea
A se recunoaşte.
Fiinţa răsare şi vede:
Astfel cuprinde şi primeşte divinul.
Am pulsat luminos lângă apele-adânci
Calmul lor fiinţa 1-a sărutat.
Astfel că am întrerupt veşnicia
Ne fi-va iertat.

A FI

Căci de la iubire totul

A pornit.
Din sine-şi Devenirea.
Ceea ce i se sustrage umanului
Nu este inumanul.
Din real ceea ce piere
Este cules undeva.
Unul, ca un altul dacă undeva
îşi primeşte fiindul
E de-ajuns: te justifici.
Cele nedrept nevăzute
Nu-s ale morţii
Recunoştinţa-i înflorire
A ceea ce fi-va în fruct de cules
Căci din iubire viul,
Din sămânţă visat a început:
De dinainte de sine.

53
POEZIA CA SUFLET

A-nflorit imprudent
Merişorul rozalb sălbatic şi
duşmănoasă zloata-l ucise
Astfel ştia şi n-are cuvinte
Să povestească sufletul nostru
Între iarnă şi lumea din vise.

54
 Mihai-Victor Afilom
Şevalet terapeutic

Foc subtil

Cântecul focului subtil,

Îmblânzind oţelul ductil,
Soarele interior
Al spiritului ocrotitor.
Flăcările mistuie aspre
Straturile carbonifere,
Arborii pietrificaţi în suflet
Şi dragonul discret.
Văpaie domolită
Cu apă sfinţită
În templele adoratorilor
Cu vibraţia mantrelor.
Linişte şi miros de conifere,
Conexiuni între emisfere,
Scântei ce între axoni curg,
Mesaje de la Demiurg.
Şi fierul devine fluid
Şi curge pe câmpul arid,
Trasând continente utopice
Luminate de astrul de la tropice.
O stea în fântână se prăvăleşte,
În centru arborele vieţii creşte,
Axis mundi genetic
În paradisul empiric.

55
Rădăcini

Înlănţuit în pământul putred,

De ancestrale rădăcini,
Pulsând sub muşchiul umed,
Sunt îmbrăţişat matern de spini.
Misteţii negri au devorat
Vorace ghindele
Şi norii şi ploile au udat
Frunzele şi gândurile.
Şi legiuni de furnici,
Au pătruns în inima lui goală,
Muşuroi de frici,
În noapte de smoală.
Un fulger hieratic,
Cenuşă şi jăratic,
S-au aşternut să moară,
Aşteptând o nouă primăvară.

Aripile fluturelui

(Aşteptând între primăveri)

Soarele văzut printre aripile fluturelui

E un surâs diafan
Filtrat printr-un caleidoscop cromatic
De nuanţe incerte.
Soarele se transpune pe aripile fluturelui
Ca într-un şevalet multicolor
Într-o explozie de lumini înşelătoare.
E linişte,
Când priveşti soarele printre aripile fluturelui,
Doar greierii ştiu să o tulbure,
Vibrând cu viorile de chitină
Cadenţa trohaică dintr-o altfel de lume.

56
Nova Ars Lirica

(lui Eugen Evu)

Înscris în genă
Şi creat de gând,
Pomul vieţii
Creşte în noi.
Cineva picta icoane vii
În suflete agresate
De maladia
“Veacului valpurgic”.
Covârşit de noapte
Am întemniţat demonul,
Născut din conştiinţa ovipară
Şi am aşteptat muza zorilor.
Şi atunci , în ceas de cumpănă,
Au năvălit ispitele,
Vânzătorii de iluzii,
Şoapte dulci, parfum de oleandru, rodii.
Bufniţa a venit în zbor
Şi s-a aşezat pe acoperiş,
Dar veghetorul
Din “groapa din pod”
A alungat-o.
Nu poţi zidi
Ceea ce înainte de veac a fost zidit,
Turnurile se vor prăbuşi mereu.
Am deschis o carte veche
Şi au fugit cu toţii,
Am rămas doar eu
Şi copleşitoarea frică
De Izvorul ce clocotea dincolo
De toate lacătele şi limitările.
Un rug aprins, cândva în temniţă,
Mi-a aruncat o scânteie

57
În mintea mea de paie
Mă ardea, dar Izvorul
Refuza să curgă…
Apoi…
Nu mi-a mai fost teamă
Şi am învăţat să iubesc,
Timid, ca un copil
Pipăiam formele reale,
Am început să scriu din nou,
Cu grijă, să nu stârnesc gelozia zeilor.
Sunt un hoţ de cuvinte,
Aleg cu prudenţă slovele,
Le filtrez prin alchimia sufletului,
În laboratorul divin.
Înţelepţii descarcă dureros
Memoria istovitoare,
Apoi…
Scriu cu imagini,
Nu mai am timp să cizelez,
Să născocesc metafore,
Să găsesc cadenţa,
Să număr iambii şi troheii.
Arunc cuvintele cu furie,
Şi poezia palpită
În ritmul inimii.
Şerpii din Soare
Au ars , s-au mistuit
În tumultul destinului,
Acum a rămas doar lumina vie
A Astrului veşnic.

58
Frânturi de gând
Gustă din liniştea mea, muritorule!
Spuse cerul spre asfinţit,
Stelele care se prăbuşesc,
Sunt gândurile mele răzleţe,
Pe care le-am aruncat
În întunericul dinăuntru.
***
Sfinxul s-a aşezat leneş
Pe laviţa de piatră
Şi a încremenit pentru un mileniu,
Cugetând în zadar...
***
E atâta lumină între noi,
Încât umbra-mi copleşită de atâtea ploi,
S-a aşezat pe treptele templului,
Căutând dogoarea focului...

59
Postumă

poezie clasică de Jules Romains din Antologia poeziei franceze

(1974), traducere de Ion Caraion

Lumea se teme. Lumea tremură

Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

Ce să-i spui ca s-o linişteşti?
Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!

Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.

Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

60
 Eugen Evu
Imn Trasnilvaniei
și epifaniei

Născut în Transilvania
Unde pogorîi Domnul cu sania
Al Căderii în Sus
Cum Iisus
Nu merg ci sunt dus
Răsărind din apus...

Cea de peste păduri

În etramurros în turn de Alburn
Născut necum făcut

Den istorie
Glorie Te gloriam
Glorie!

Ecou curcubeu prin al Luminii

Luminurei ce-o sărutară erinii
miruindu-se Ființele lumei
Glorie Glorie
PaiDEUMii!

Miriade de lumeni ai lumei de lumi

Eternacumi
Au mane padme hum
61
 Foc făr fum.

Fiindul-Amu aina daina

Dăinui-ne Taina
Misterul de Sine al Sinelui
Mirele Domn
Dintre veghe și somul nesomn
Prinopus Deum Te Deumd
În melos necum simulacru
Sacru prin sacru

Glorie glorie glorie

Precum în cer
În istorie
Adeverească-Se omenimii stăpîn
Tatăl Cel Unul
AMIN!

Eugen Eviu

62
 George ȚĂRNEA

Alba-Iulia

Întregul desfăcut în trei

Prin vămi vremelnice de soartă
Îl ţine strâns sub tâmpla ei,
La Alba-Iulia, o poartă.

Şi dacă trupul său de lemn

Veşminte-mpărăteşti nu are
Păstrează-n carne primul semn
Din prima noastră întrupare.

Uniţi am fost de la-nceput

Sub cerul dintre stâlpii porţii
Care cu grijă ne-a-ncăput
Şi nemuririle şi morţii.

Deci nici intrarea noastră-n drept

Nu ne-am făcut-o din afară
De vreme ce purtăm în piept
Întregul numelui de ţară,

Nici n-am umblat spre alt tărâm

De vreme ce avem lăsate
Încă din vatra de la Râm
Cheile limbii din cetate.

Balada absenţei Prea departe trupul tau,

Prea aproape disperarea
Ca nu pot vorbi cu marea,
Sa-ntelegi cât mi-e de rau...

Prin absenta ta din gând,

Drumu-ntorcerii spre locul

63
Unde m-am luat cu jocul
Si ne-am contopit plângând.

Prea aproape starea mea,

Prea departe amintirea
Petrecuta cu privirea,
Pâna a cazut o stea...

Si te-am pus in locul ei,

Sa veghezi, de la distanta,
Visul fara de substanta,
Ca o ploaie de scântei...

De la care nu ai cum
Sa astepti o mângâiere -
Mari iluzii efemere
Si-un marunt ecou postum.
EGLOGA EROULUI NECUNOSCUT

Sunt un român nehotărât,

Ţin bunăstării de urât,
Eternităţii de prepuţ
Şi dau mereu din lac în puţ,
Apatic ca un bolovan,
Mă pune soarta paravan
La fel de fel de-ncurcături
Din partea unor secături,
Care declară c-ar avea
În grijă,sărăcia mea,
Spetindu-se în mod frecvent
S-o guverneze mai atent,
Şi mai decent,şi mai frumos,
Pân-o ajunge şi mai jos,
Cu lumea-n cap şi vremea-n piez...
Mă-mpinge dracu să visez

64
Comori ascunse-n bălegar,
Hrănindu-mă ca un măgar,
Cu mierte fierte şi răbdări,
Supus continuei prădări
Care îmbracă forme noi,
Până la taxe pe gunoi,
Şi pe tuşit,şi pe băşit,
Încât mă-ntreb,ce-o fi greşit

În eul meu interior,

De prea sunt prostul tuturor…
Făcut, anume, să dea-n gropi,
Momit cu steaguri şi cu popi
Şi cu citate din strămoşi –
Deştepţi, puternici şi frumoşi,
Întregi la minte şi la trup –
De-mi vine ,Doamne,să mă rup,
În câte părţi e necesar,
Numai s-ajung să mai şi sar
Peste ingratele corvezi
De lup la Capra cu Trei Iezi
Sau de guvide patriot,
Flămând şi cu cârligu-n bot…
Sunt un român meditativ
Predestinat,fără motiv,
Belirii sacre, dacă cer
Să fiu stimat măcar în cer
Şi protejat cu nişte sfinţi,
Când simt că-mi ies de tot din minţi.
Pe mine toţi mă pun la jug,
Să-şi care partea lor de crug,
Din ce era,cândva,al meu,
Cum, Doamne,să nu-mi cadă greu
Şi să nu-njur,ca un birjar ?
Prea mulţi aleşi mă pun pe jar
Şi mă obligă să-mi asum

65
Anonimatul de consum…
Prea multe glume mi se fac
Şi eu,ca blegul,rabd şi tac,
Şi mă trezesc exfoliat

De câte-un sincer Goliat,

Venit să fure de pe-aici
Pământ,şi apă,şi gagici,
Şi miere,şi căcat,şi unt…
Comportamentul său e crunt
Dar cui,anume,să mă plâng,
Eu,cel netot şi cel nătâng,
Că tot în mine dau cu pari
Judecătorii planetari
Şi mă obligă să-mi reprim
Accesele de june prim.
Sunt un român intransigent,
Ajuns la gradul de sergent
Şi la poziţia de mut,
După acelaşi azimut
Notat,pe hărţile mai noi,
C-un semn cazon pentru gunoi,
La care,încă,fac apel
Toţi purtătorii de drapel,
Când schimbă cisma pe condei
Şi-ajung în criză de idei.
Nu-mi place să invoc nimic
Din ce-i prea mare sau prea mic,
Din ce-i prea lung sau e prea lat.
Sunt un român imaculat,
Adică numai bun de pus
Sperietoare la Apus
Şi grănicer la Răsărit
De toată vara dogorit,
De toată iarna dat prin frig

66
Să nu-mi mai ardă să tot strig,
Să-mi vină zeii-n ajutor,
Când mi se strică vreun motor
De la maşina de ghicit…
Sunt un român preafericit,
Prea emotiv,şi prea egal,
Adept al Imnului Regal
Şi al tocanei la borcan,
Cu gust profund republican,
De-aceea,poate,nici nu pot
Decât să-mi dau cu pumnii-n bot,
Când mi se face să vorbesc,
Despre cum sunt şi ce gândesc.
*
În 1996, marele poet a fost invitatul lui Eugen Evu și
au susținut în tandem recitaluri lirice proprii la Deva (
Cabana Căprioara), la Orăștie, Hațeg și Hunedoara,
acompaniați la chitară de frații Ioan și Eugen Evu.

67
 Mihai Victor Afilom

Lucid

Gând bun şi energii subtile

Se împletesc în aura trupului meu,
Simt pronia celestă,
Pulbere de aur
Ce mă învăluieşte
În protectoare straie ....
Iudele mă sărut, mă laudă,
Ştiu că vor trăda, vor lovi,
Năpraznica muşcătură a şarpelui,
Şi pieze rele îmi aţin calea,
Fereşte-te de ceasul rău
M-a avertizat el...
Vă iert de pe acum ...
Zdrăngăne pungile cu arginţi,
De veacuri, aceeaşi tragedie,
Înmiite sărutări ca la Ghetismani,
Trădare, amară trădare...
Îmi sorb cupa cu cucută,
Ei zâmbesc ipocrit,
La colţuri şuşotesc,
În togă-şi ascunde Brutus
Pumnalul ascuţit,
Iar cel al cărui nume mă feresc
Să îl rostesc,
Râde în negură...
Ce strâmbă e lumea asta,
Stăpânilor nu le plac
Glasurile libere din cetate,

68
Nu, să nu gândeşti prea mult,
Să nu vorbeşti, să nu scrii,
Să nu rupi lanţurile.
Taci, cumpără şi votează,
Nu vocifera prea mult în agora,
Nu striga, să nu trezeşti
Turmele pasive, masele docile,
Ţi-am pregătit Iudele, Cainii şi Brutuşii....
Este seară şi ropotul ploii
Şi vântul şi întunericul
Mă învăluie,
Şi binecuvântarea lui:
Mergi cu Dumnezeu, Omule!
Mă pierd în noapte,
O nevăzută mână
Mă călăuzeşte pe calea aleasă,
În depărtare urletul lupilor,
În inimă candela veşniciei ....

69
 "Subterranean Homesick Blues"
Bob Dylan
Johny's in the basement
Mixing up the medicine
I'm on the pavement
Thinking about the government
The man in a trench coat
Badge out, laid off
Says he's got a bad cough
Wants to get it paid off
Look out kid
It's somethin' you did
God knows when
But you're doin' it again
You better duck down the alley way
Lookin' for a new friend
A man in a coon-skin cap
In a pig pen
Wants eleven dollar bills
You only got ten.

Maggie comes fleet foot

Face full of black soot
Talkin' that the heat put
Plants in the bed but
The phone's tapped anyway
Maggie says that many say
They must bust in early May
Orders from the DA
Look out kid
Don't matter what you did
70
Walk on your tip toes
Don't tie no bows
Better stay away from those
That carry around a fire hose
Keep a clean nose
Wash the plain clothes
You don't need a weather man
To know which way the wind blows.

Get sick, get well

Hang around an ink well
Ring bell, hard to tell
If anything's gonna sell
Try hard, get barred
Get back, write Braille
Get jailed, jump bail Join the army, if you fail
Look out kid
You're gonna get hit
But losers, cheaters
Six-time users
Hang around the theaters
Girl by the whirlpool is
Lookin' for a new fool
Don't follow leaders
Watch the parkin' meters.

Ah get born, keep warm

Short pants, romance, learn to dance
Get dressed, get blessed
Try to be a success
Please her, please him, buy gifts
Don't steal, don't lift

71
Twenty years of schoolin'
And they put you on the day shift
Look out kid
They keep it all hid
Better jump down a manhole
Light yourself a candle
Don't wear sandals
Try to avoid the scandals
Don't wanna be a bum
You better chew gum
The pump don't work
'Cause the vandals took the handles

72
 Mihai Victor Afilom

In illo tempore

Ritmul cronofag al existenţei, timpul acesta implacabil ce

ne devorează secundele şi esenţa, imaginar Gargantua ori
Pantagruel. Suntem bolnavi de timp şi ne amanetăm clipele
îngerului ori demonului (daymonului), dedicându-ne energia
vitală pulsiunilor negative sau benefice. Potrivit teoriilor
conspiraţiei, frecevenţa de rezonanţă Schuman a Pământului a
crescut, ceea ce implică faptul (oare îl constatăm cu toţii,
denumindu-l stress, sau o fi doar o percepţie falsă) că timpul trece
mai repede. Ce este această frecvenţă? Între sol şi atmosfera
ionizată se formează o cutie rezonantă, unde undele
electromagnetice de frecvenţă foarte joasă rezonează la frecvenţe
de 8 Hertzi sau mutipli ai lor. Promotorii acestei ipoteze a
scurtării timpului afirmă că fecvenţa de rezonanţă Schuman este
unn fel de orologiu planetar ce influenţează organsimele vii,
implicit oamenii. Să fie oare Terra un fel de inchisoare energetică,
o seră umană, de unde Elohim / Ei / Îngerii / Veghetorii / Zeii, sau
ce nume or purta, recoltează suflete. Iată un scenariu demn de un
film science-fiction. Şi totuşi... Undele cerebrale sunt de frecvenţe
foarte joase şi pot fi influenţate sau perturbate de stimuli
electromagnetici externi. Să nu uităm faptul că la ora actuală
fiecare centimetru pătrat al Terrei este învăluit într-o plasă
invizibilă de radiaţii electromagnetice, unde radio, wi-fi etc. Iată o
listă a diferitelor frecvenţe la care funcţionează creierul uman:

- Unde Delta: 0,5 Hz - 2 Hz – la copii născuţi prematur;

- Unde Theta: 4 Hz - 7 Hz – somnul usor, stare REM
(rapid eye movement), vise, halucinaţii;
- Unde Alfa: 8 Hz – 12 Hz – starea de relaxare,
contemplaţie, lipsa stimulilor vizuali;
73
 - Unde Gama: 40 Hz – 100 Hz – asociate cu inteligenţa,
compasiunea, autocontrolul, sentimentul natural de
bucurie, visele lucide;
Un mentor al meu îmi spunea: „găseşte bucle temporale,
încearcă să evadezi cât mai des din timp. Sper să îţi poţi salva
sufletul.” Instantaneu gândul mi-a fugit la Dayan, la nuvelele
fantastice ale lui Mircea Eliade, la „sărmanul Dionis” al lui
Eminescu, la mitul ieşirii din timp. Şi un puternic sentiment de
deja-vu.

Potrivit noilor teorii, trecutul s-a volatilizat, iar viitorul este

potenţial, are sute de variante, în tot atâtea universuri paralele.
Tot ceea ce există este clipa de acum. Restul este iluzie. Maya.
Iluzia realităţii creată de ataşamente. În momentul în care rupi
lanţul dorinţelor dispar şi durerile. Dorinţa şi satisfacerea acesteia
implică păcatul în concepţia creştină, adică drumul spre iad, deci
tot durere. Poate aici este tot secretul si frumuseţea. Revelaţia.
Cine poate ştii?

A fost o eră în care oamenii trăiau în afara timpului. Poate

că în perioada Marelui Vis despre care vorbesc miturile
aborigenilor de pe continentul Australian. Viitorul este o poezie
făurită de imaginaţia noastră ce se roteşte în jurul planetei-
matrice. Iar trecutul? In illo tempore – termen consacrat de
Mircea Eliade pentru a denumi timpul mitic (Marele Timp) înm
care zeii au creat lumea. Şi la mijloc,eu, tu, noi. fiinţând pur şi
simplu, încercând să înţelegem. Să sperăm că spre evoluţie şi
metamorfoză, nu disoluţie şi anihilare.

74
Deus ex machine

De unde curg poemele acestea,

Asocieri de cuvinte azvârlite
În jobenul dadaist?
Ce daymon ne alimentează
Gândurile ce ard
Înghiţite de maşinăria asta infernală
Ce ne sondează eul?
Scriu în modul generaţiei beat
Imaginaţia - spre New Mexico,
Doar ca să induc în eroare
Pe acest Argus cu ochi de siliciu,
Iată Elohim dansează în mintea mea,
Pe ritmuri hippie,
Ei plămădesc lumi alternative,
Sunt doar un decodor
Interpus în circuitul
Zeu - (om) – maşină,
Filmul rulează independent de noi.

Le mythe d'eternel retour

Secundarul se roteşte, anotimpurile trec,

Scriu în ritmul inimii, în ritmul timpului,
Anii trec, acelaşi deja-vu, aceleaşi orizonturi,
Florile se deschis, răspândesc miresme, se ofilesc,
Viţa de vie verde, strugurii pârguiţi, vinul roşu,
Răndunele şi cocori vin şi pleacă, aceleaşi rute,
Iubiri, amăgiri, regrete şi noi speranţe,
Atât de plictisitor e caruselul acesta al vieţii,
Previzibil ca un scenariu holywoodian,
Dacă m-aş putea strecura într-un buzunar temporal,

75
Într-o buclă a timpului, eu şi iubita mea,
Câţiva prieteni buni, câteva cărţi şi viniluri,
Să petrecem într-o joie de vivre eternă,
Să nu mă mai întorc pe aceleşi cărări,
Să ascultăm Beatles ori reggae, o muzică lejeră,
Într-un spaţiu bucolic, sub un soare blând,
Ori într-un arhipelag tropical, sub palmieri,
Goi ca în paleolitic şi liberi ca la Woodstock,
Liberi ca în timpul Marelui Vis al aborigenilor,
Goi şi adulând zeiţe de lut ca în matriarhat....
La naiba, să-mi sorb coniacul şi să dorm,
Mâine e o nouă zi, identică cu toate celelalte
37 de zile de 22 septembrie pe care le-am mai trăit.

"Încearcă să evadezi din timp, caută bucle temporale", mă sfătuia

înţeleptul. Timpul e cel mai mare agresor al fiinţei umane, teascul
ce ne striveşte cochilia de os şi carne a trupului, spre transformare
în esenţe. "Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă" - cum
spunea Nichita Stănescu...
"Există două legi care guvernează viaţa umană:
METAMORFOZA şi TRANSUBSTANŢIEREA.”
Îmi scăpa sensul sentinţelor sale, dar în timp înţelesul mi
se revela în străfulgerări de lumină. Ştia că am un spirit intuitiv,
că am licăriri ce "spărgeau" subtila cenzură holografică ce ne
învăluie spiritul şi aura.
"Sper să-şi poţi salva sufletul", mi-a zis intr-o zi, ca din din senin,
moment după care întâmplări cel puţin ciudate aveau să vină în
valuri asupra mea. Incidente minore cărora nu le-am dat mare
importanţă.
"Ai tentaţia iubirii înscrisă în codul genetic, ca un fel de
condamnare", îmi spunea celălalt. " Se poate ocoli oarecum, dar

76
nu poţi să faci prea multe"....
Şi între avertismente şi sentinţe, puhoiul năvalnic mă purtă în
situaţii hilare, alături de fiinţe ciudate. Evadam puţin câte puţin
din timp, pentru a reveni debusolat în existenţa burgheză şi ternă,
cu mici tabieturi, în care mă complăceam de câţiva ani.
Din nou între faldurile lui Cronos, întrezăream căi paralele şi
drumuri, presărate cu ispite şi probe. Nu aveam decât să aleg.
Vremea contemplării trecuse. Vântul viitorului sufla din nou
puternic în pânzele imaginaţiei mele. Simţeam că în scurt timp
trebuia sa fac o alegere. Trebuia sa trec din nou Rubiconul. Alea
iacta est!"

Societatea poetilor anonimi (mini- schiţă pseudofantastică)

de Mihai Victor Afilom

Bună ziua, mă numesc M. Şi sunt dependent de cuvinte.

Totul a început atunci când am descoperit gâzele acelea

mici şi albastre alcătuite dintr-o substanţă lichidă numită cerneală
. Ele luau fiinţă pe filele unui caiet. Ţin minte cu câtă uimire
priveam ciudatele gâze ce murdăreau paginile albe. Mă întrebam
ce rol au şi nu înţelegeam. Am descifrat mai târziu sensul lor şi
am învăţat să asociez fiecărei gâze un sunte, o vibraţie. Astfel s-
au născut primele mele cuvinte. Mi.am dat seama rapid că erau
nişte chei ce-mi deschideau uşile unui univers fantastic, populat
cu zâne , zmei şi fel de fel de făpturi ce trăiau în castele, ori lumi
subpământene, ori pe fregatele albe ale cerului. Dar asta a fost
acum mulţi ani...

Pe măsură ce devoram tomuri întregi ,volume, învăţam să

fac asocieri inedite, inventam un nou limaj cu noi cuvinte. Eram

77
un „papirofag”, un „ verbofag”, iar în cutia craniană se ascundea
un malaxor, o maşinărie ale cărei rotiţe modelau noi sensuri ,
destructurau şablaone mentale şi cuvinte de lemn, spre a revela
noi structruri verbale. Cu câte mai multe litere alimentam această
creatură, ea se dezvolta simbiotic cu creierul meu. Dar...

Am fost la un taumaturg vestit şi i-am arătat manuscrisele

mele, ale noastre , de fapt. Verdictul său a fost zdrobitor. Creatura
preluase controlul şi inoculase fluide subliminale în mintea mea.
Erasm prizionierul ei. Şi cu cât luptam mai mult, mă înlănţuia mai
strâns. Textele mele frizau delirul, monstrul se cuibărise adânc în
subconştient. Nu mai distingeam realitatea de imaginile induse, de
creaturile de carton, frazele mele erau ejectate ca de nişte sepii
uriaşe ce învolburau oceanul conştiinţei.

Ani la rând am luptat cu creatura. Vraci vestiţi au încercat

să mă vindece. Nu mai credeam în nimeni şi nimic. Beţiile cu
cuvinte ajungeau la paroxism. Vraci celebri au încercat să mă
vindece. Până când într-o zi am întâlnit un Poet ce trăia în acelaşi
oraş. Drumurile ni se intersectaseră aparent întâmplător.

Mi-a citit în ochi ordalia prin care treceam. Şi el luptase cu

acelaşi daymon. Gelozia zeilor era mare şi acesta era preţul plătit
de cei care le accesaseră secretele. Codul lumii era ascuns in
ADN. ADN ce nu era altceva decît o secvenţă de litere. Un
CUVÂNT. Cuvântul ce a creat totul. Un simplu cuvânt ar fi putut
declanşa o nouă cosmogonie.

Îmi aducea aminte de Diogene, bătrânul poet. De la el am

învăţat să nu mă mai tem, să-mi accept identitatea originală.
Teama era indusă de ei. Iar creatura nu era altceva decât propriul
eu respins. Am învăţat să-l îmbrăţişez, să –mi accept umbra.

78
Îmbrăţişează-ţi umbra! Şi scrie! Scrie, scrie, scrie! Cine a scris va
mai scrie!

Nu este vorba de nici o luptă, nici un eşec sau victorie. Este

despre regăsire. Am descoperit că literele sunt o mirodenie
preţioasă, ce oblojeşte rănile sufletului. Am început să scriu din
nou. Şi cu cît scriu mai mult, creatura se micşorează. Nu –mi mai
dictează, nu-mi mai ghidează stiloul ca o forţă invizibilă. Încet,
încet mi - am recăpătat identitatea. Încep să-mi recunosc chipul
în oglindă.

Sunt M. Si sunt dependent de cuvinte. Fac terapie cu iubire!

Când nu voi mai putea iubi şi când nu voi mia avea nimic de zis,
voi chema îngerul Morţii să mă conducă spre lumea suprafirească.
Dat până atunci fluvii zăgăzuite de tuş aşteaptă la stăvilare. Şi ea
mă aşteaptă să o iubesc, aşa cum n-am reuşit să iubesc pe
altcineva.

Sunt M. Şi din rănile mele curg cuvinte...

P.S. A se trata totul ca o alegorie.

79
 Mihai Victor Afilom

Aripi

(verişoarei mele, Flavia Achim – Good Flava)

Născuţi sub zodia nefericirii,

Am furat veghetorilor,
Tu - culori şi foc,
Eu - cuvinte şi flăcări,
Prometei moderni
Cu aripi înlănţuite,
Sincron, armonic...
Aripi străpunse
De săgeata prejudecăţilor,
Purpura sfinţind în roşu
Câmpurile cu graminee şi maci...
Din cortex se înalţă
Aripi albe, aripi negre,
Aripi de fluturi nocturni,
Simbiotic palpitând
în ritmul mareelor,
În ritmul lunii,
În ritmul inimii.

Grafică de Flavia Achim

”Aripi”

”Proastă e pasărea care nu-și iubește cuibul”

80
81
Mihai –Victor Afilom
82
 Mihai Victor Afilom -Activitate literară:

- Volumul „Graffiti. Masca din oglindă. Cub Rubik cu

amintiri”, editura Inspirescu, Satu Mare, 2016
- Includerea in antologia „Cuplul in cautarea paradisului
pierdut”, editura Karta-Graphic Ploiesti, februarie 2016
- Grupaj de poezii in rubrica Haec primum ostium a revistei
Luceafărul – ianuarie 2016
- Grupaje de poezii publicate pe platforma Ecreator.ro din
Baia Mare – ianuarie 2016
- Grupaj de poezii publicat în antologia „Scrisul de azi”,
editura Singur, Târgovişte, 2015;
- Volumul de poezii „Elegii Fluide”, editura Inspirescu,
Satu Mare, 2015;
- Includerea in volumul de recenzii „Filoverba -Repere
critice-2 și 3” de Dan Şalapa, editura Singur;
- Volumul de poezii „Şevalet terapeutic”, editura Singur,
Târgovişte, 2015;
- Grupaje de poezii publicate în revista „Regatul Cuvântului”
(martie/aprilie//iunie 2015);
- Grupaj de poezii publicat în Antologia tinerilor hunedoreni
lansaţi de Revista “Provincia Corvina” – “Inel de aur fără
corb”, Editura Polidava, 2006;
- Debut editorial cu volumul de poezii “Şerpii Soarelui” ,
Editura Emia, Deva, 2001;
- publicarea unor grupaje de poeme în revista “Provincia
Corvina” nr. 19 / septembrie 2001, nr.22/martie 2002 şi
“Nova Provincia Corvina” nr. 3 [40]/iunie 2006;

83
 Monica Mihaela Minescu

Activitate artistică:

- Membru al Asociatiei Culturale Unesco ”Iulia Hasdeu” din

București

- Voluntar la Organizația ”Salvați copii” – filiala Argeș

- Absolventă a colegiului pedagogic ”Carol I” din

Câmpulung Muscel

- Absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă ”Sfânta

Muceniță Filoteea” din Pitești

- Poezii, articole și interviuri în ziarele și revistele ”Argeșul”,

”Coloane Infinte”, ”Argeșul Ortodox”, ”Adevărul de seară”
și ”Săgetătorul”

- Absolventă a cursurilor de teatru de la Școala de artă din

Pitești

- Membră a trupei de teatru ”Tudor Mușatescu” (trupa de

teatru de amatori a cadrelor didactice din Pitești)

- Participă cu elevii la punerea în scenă a unor piese de teatru

în orașul Ștefănești și în București, în cadrul activităților
Asociatiei Culturale Unesco ”Iulia Hasdeu

84
 Eugen Evu

Poetul Eugen Evu, născut la 10

septembrie 1944, în Hunedoara, data nașterii
fiind înregistrată în mod greșit în certificatul
de naștere ca 9 septembrie 1944 . Misterul
cifrei 10, onorat ca un simbol al absolutului
de pitagoreeni…

Activitatea literară nu mai necesită detalii, cele peste 70 de

cărți publicate vorbind de la sine….

Notă*

Poeții care nu mai sunt au fost selectați din literatura

clasică, poemele lor fiind incluse ca un elogiu postum.

Sunt incluse deasemenea si versuri din poezia modernă

universală…

85