Sunteți pe pagina 1din 122

RUGĂCIUNEA:

CHEIA TREZIRII
„Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se
va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de
la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul,
şi-i voi tămădui ţara."
2 Cronici 7:14

RUGĂCIUNEA:
CHEIA TREZIRII
PAUL Y. CHO
PUBLISHERS INTERNATIONAL
Originally published in English as Prayer: Key to Revival
by Paul Y. Cho
Copyright © 1984 by Word Incorporated
Reprinted With Study Guide July 1988
Reproduced, printed and bound in Great Britain by
Cox and Wyman Ltd, Reading.
Prima ediţie în limba română publicată sub titlul
Rugăciunea: Cheia trezirii
de Paul Y. Cho
Dacă nu există alte precizări, citatele biblice sunt luate
din Sfânta Scriptură, traducerea D. Cornilescu.
SfS ZondervanPublishingHouse
A Cbristian Communicationi Company
Drepturile de autor pentru ediţia în limba română:
© 2000, 2003 LIFE PUBLISHERS INTERNATIONAL
Springfield, Missouri, SUA
şi LIFE PUBLISHERS ROMÂNIA
Str. Ady Endre nr. 33, 3700 Oradea, România
Tel. (0259) 136 264, fax (0259) 447 180
E-mail: liferom@rdsor.ro
Toate drepturile rezervate.
Traducerea: Dorin Comariţă
Editarea, tehnoredactarea şi
coperta: Ionel Socaciu
ISBN 973-98706-6-X
Romanian Edition.
Printed in România
3900 Satu Mare, Str. Arenei 16
J!SŞ s.r.l.

Cuprins
Introducere....................................7
Prefaţă: Viaţa de rugăciune.......................13
PARTEA I. Motivarea creştinilor la rugăciune
1. Ce realizează rugăciunea...................25
Rugăciunea produce putere..................25
Rugăciunea aduce zdrobire..................30
Rugăciunea şi înfrângerea lui Satan...........37
2. Rugăciunea şi Duhul Sfânt..................47
Rugăciunea deschide uşa pentru Duhul Sfânt.... 48
Rugăciunea aduce cu sine manifestările
Duhului Sfânt............................51
Rugăciunea creează sensibilitate spirituală......54
3. Răspunsul personal la rugăciune..............59
Soldul din contul rugăciunii..................59
Rugăciunea aduce vindecare.................62
PARTEA A II-A. Cele trei tipuri de rugăciune
Introducere.................................69
4. Rugăciunea înseamnă cerere................73
5. Rugăciunea înseamnă comuniune............83
6. Rugăciunea înseamnă mijlocire..............89
PARTEA A III-A. Formele rugăciunii
Introducere................................104
7. Viaţa devoţională personală...............105
8. Timpul devoţional al familiei...............109
9. Rugăciunea în cadrul serviciilor divine
ale bisericii.............................113
10. Rugăciunea în cadrul celulelor.............115
11. Rugăciunea de la Muntele Rugăciunii........121
12. Nopţile de rugăciune....................125
13. Postul şi rugăciunea.....................127
14. Aşteptarea înaintea Domnului..............139
PARTEA A IV-A. Metode de rugăciune
Introducere...............................148
15. Dezvoltarea stăruinţei în rugăciune
(A învăţa cum să te rogi mai mult)...........149
16. Rugăciunea prin Duhul Sfânt...............157
17. Rugăciunea credinţei.....................163
18. Ascultarea vocii lui Dumnezeu.............171
19. Importanţa rugăciunii în grup..............179
PARTEA A V-A. Rugăciunea plină de putere se
bazează pe legământul sângelui prin Hristos Isus
20. Rugăciunea plină de putere................187
Concluzii: Pregăteşte-te să fii folosit!..............195
GHID DE STUDIU............................199

Introducere
în timp ce scriu această carte biserica pe care o păs-
toresc creşte cu o rată de 12 mii de noi convertiţi în fiecare
lună. Aceste noi suflete mântuite provin din budism, secu-
larism şi din mediile creştine convenţionale. Nimeni nu
poate argumenta că această rată de creştere fără precedent
a bisericii se datorează focului de treziri care mătură acum
Coreea.
Numărul actual de membri ai bisericii noastre atinge
cifra de 400.000. La sfârşitul anului 1984, având în vedere
rata de creştere din prezent, vom avea peste 500.000 de
membri activi.1
Cum poate să crească o biserică atât de mult? Este oare
posibil ca şi alte ţări să experimenteze o asemenea trezire?
Eu sunt convins că reînnoirea este posibilă oriunde
oamenii se dedică rugăciunii.
Am scris această carte pentru că eu cred în trezire şi
reînnoire spirituală. Dacă studiem istoria creştinismului
vom observa că rugăciunea a fost cheia tuturor trezirilor
spirituale.
în Evanghelia după Luca citim că, înainte de naşterea
Bisericii în ziua Cincizecimii, „[ucenicii] tot timpul stăteau
în Templu, şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu" (Luca
24:53). în continuare, Luca descrie mai pe larg ceea ce
l
\n 1994 biserica păstorită de autor avea 800.000 de membri (n.tr.).

7
O A <Jniv<x>uceve
făceau ucenicii: „Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugă-
ciune şi în cereri..." (Fapte 1:14). Prin urmare, Biserica
s-a născut atunci când Duhul Sfânt S-a pogorât într-o
vreme de rugăciune stăruitoare.
înainte ca să înceapă era misionară, Duhul Sfânt le-a
descoperit conducătorilor bisericii din Antiohia că trebuie
să-i trimită pe Barnaba şi pe Saul. Totuşi, Duhul Sfânt le-a
vorbit numai după ce ei au postit şi s-au rugat.
Martin Luther n-a fost mulţumit de lumea religioasă în
care s-a născut. Nevoia sa adâncă de pietate personală 1-a
determinat să petreacă mult timp în rugăciune pe când era
profesor de teologie la Universitatea din Wittenburg. în
iarna anului 1512 el s-a încuiat într-o cameră din turnul
Mănăstirii Negre din Wittenburg şi s-a rugat îndelung cu
privire la ceea ce descoperea în Scripturi. în urma acelei
perioade de rugăciune şi studiu s-a născut Reforma, care
ne-a dat adevărul biblic al justificării prin credinţă. Omul
nu mai putea lucra pentru mântuirea sa, aceasta fiind darul
lui Dumnezeu primit prin credinţă.
După ce focul trezirilor care au cuprins întreaga Europă
a început să se stingă, a apărut Iluminismul. Odată cu
această nouă mişcare ce a debutat în domeniul artelor şi
s-a răspândit apoi în toate sectoarele societăţii europene, a
reînviat conceptul păgân de valoare supremă a omului.
Raţiunea a devenit mijlocul prin care erau judecate ade-
vărul şi realitatea, iar credinţa părea a fi ceva cu totul
neînsemnat. Nevoia de atunci era o adiere proaspătă a
Duhului Sfânt.
John Wesley, fiul unui cleric anglican din Epworth,
Anglia, era nemulţumit de starea în care se găsea Biserica
Anglicană. El era profund mişcat de nevoile imense ale
celor săraci, care veniseră cu grămada în oraşe şi trăiau în
condiţii deplorabile. în seara zilei de 24 mai 1738, la ora
nouă fără un sfert, în timp ce asculta lecturarea prefeţei lui
Luther la Epistola către Romani, John Wesley a experi-
uceve A 9
mentat o convertire adevărată. A fost născut din nou.
Acest lucru a condus la mai mult post şi rugăciune din
partea lui John, a lui Charles, fratele său, şi a lui George
Whitefield. Deoarece Biserica Anglicană şi-a închis uşile
faţă de lucrarea lor, ei au început să propovăduiască
Evanghelia unor mari mulţimi nu numai în Marea Britanie,
dar şi în America. Mii de oameni se adunau împreună ca să
asculte predicile din Cuvântul lui Dumnezeu pline de
ungere proaspătă. Astfel s-a născut trezirea metodistă ce a
cuprins întreaga lume.
în secolul al nouăsprezecelea Biserica protestantă a
făcut o nouă cotitură de la cursul trasat de reformatorii
timpurii şi s-a cufundat în ceea ce s-a numit „critica apro-
fundată"2. Consecinţa a fost faptul că oamenii au început să
părăsească bisericile tradiţionale, dar nu pentru alte
grupări, ci pur şi simplu pentru a sta acasă. Spre sfârşitul
secolului, Dumnezeu a ridicat evanghelişti precum
Charles Finney, Dwight L. Moody şi R. A. Torrey. Aceşti
oameni au predicat Evanghelia sub ungerea Duhului Sfânt,
fiind motivaţi prin post şi rugăciune continuă.
Odată cu debutul secolului al douăzecilea climatul spiri-
tual s-a încălzit din nou. în anul 1905, în Los Angeles,
California, Duhul Sfânt S-a pogorât iarăşi. Metodiştii şi
creştinii sfinţeniei posteau şi se rugau pentru trezire, când
Duhul Sfânt S-a pogorât la fel ca în capitolul al doilea din
cartea Faptele Apostolilor. Toţi cei ce erau adunaţi laolaltă
au primit darul vorbirii în limbi din partea Duhului Sfânt.
Această trezire spirituală, care mai târziu s-a numit penti-
costalism, s-a răspândit apoi în întreaga lume.
Acum ne aflăm la începutul secolului al douăzeci şi
unulea. Mulţi penticostali şi carismatici (membri sau foşti
2
Studiul Bibliei care se ocupă cu stabilirea unor fapte cum ar fi
autorul şi data scrierii cărţilor acesteia, precum şi cu stabilirea unei
baze pentru exegeză (n.tr.).
10 ▲ dni vo6
uceve
membri ai bisericilor tradiţionale care exercită darul vor-
birii în alte limbi) simt acelaşi secularism care a pătruns în
majoritatea bisericilor. Astăzi bisericile au nevoie iarăşi de
o nouă revărsare a Duhului Sfânt. Dar ce anume va
declanşa trezirea care poate să îndepărteze lumea de pră-
pastia distrugerii totale şi a anihilării? Răspunsul este: o
nouă chemare la rugăciune!
Niciodată în istoria lumii moderne n-a existat o revăr-
sare a influenţei satanice ca şi astăzi. Din adâncimile iadu-
lui se varsă toată murdăria acestuia prin ucideri, violuri,
pornografie, fărădelege şi aşa mai departe. După cum
predicile fraţilor Wesley au împiedicat Marea Britanie să
urmeze Franţa în revoluţie în secolul al optsprezecelea, tot
astfel o nouă izbucnire a trezirii spirituale poate aduce cu
sine schimbările politice şi sociale necesare pentru a ne
păzi de pericolul distrugerii şi calamităţii mondiale.
Prin urmare, această carte este importantă pentru tine
şi pentru cei pe care îi vei influenţa. Presupun că, dacă ai
început să citeşti această carte, eşti interesat de rugăciu-
ne. Sunt convins că motivul pentru care Duhul Sfânt ţi-a
pus în mână această carte este următorul: tu ştii deja că ai
nevoie de rugăciune. Dorinţa mea este să-ţi împărtăşesc
din viaţa şi slujirea mea personală astfel încât să fii motivat
să te rogi.
Aş dori de asemenea să ştii de ce trebuie să te rogi, cum
trebuie să te rogi şi când trebuie să te rogi. Pentru aceas-
ta trebuie mai întâi să înţelegi marea varietate de feluri de
rugăciune care există.
Care este legătura dintre rugăciune şi post? De ce pos-
tul sporeşte eficienţa rugăciunii? Este important ca să te
rogi într-o limbă necunoscută? în această carte sunt abor-
date aceste întrebări şi multe altele.
Cred în mod sincer că, după citirea acestei cărţi, nu vei
mai fi niciodată acelaşi. Rugăciunile tale vor avea mai
uceve A 11
multă putere! Va exista o schimbare majoră în viaţa ta!
Lucrarea ta va fi mult mai eficientă!
Eu lucrez pe baza unei premize foarte simple. Această
premiză este că Dumnezeu nu are copii favoriţi. Ceea ce a
dat rezultate în viaţa mea, va da rezultate şi în viaţa ta.
Ceea ce a adus putere în viaţa unor oameni ca Luther,
Wesley, Finney şi Moody poate să-ţi aducă putere şi ţie. Nu
contează dacă eşti lucrător ordinat sau o femeie casnică.
Nivelul tău de educaţie sau poziţia ta socială nu are impor-
tanţă când este vorba de rugăciune. Dacă Dumnezeu a
lucrat în trecut prin bărbaţi şi femei, El poate lucra acum şi
prin tine.
Una dintre cele mai mari minciuni ale Satanei este
aceea că pur şi simplu nu avem timp suficient pentru rugă-
ciune. Totuşi noi toţi avem timp suficient pentru a dormi,
a mânca şi a respira. De îndată ce ne vom da seama că
rugăciunea este la fel de importantă ca şi dormitul, mân-
catul şi respiratul, vom fi uimiţi cât de mult timp vom avea
la dispoziţie pentru rugăciune.
Rugămintea mea este ca, citind această carte, să-ţi faci
timp să te rogi la fiecare capitol. Conţinutul paginilor ce
urmează este mai mult decât simplă informaţie. Am încer-
cat să-ţi ofer mai mult decât nişte simple formule. Ceea ce
am încercat să-ţi împărtăşesc se bazează pe o experienţă de
douăzeci şi şapte de ani de rugăciune plină de succes, pen-
tru că am văzut rezultatele clare şi hotărâte ale rugăciunii.
Am încredere totală şi deplină în Duhul Sfânt care te-a
determinat să alegi această carte. De aceea te rog s-o
citeşti rugându-te.

Prefaţă:
Viaţa de rugăciune
Creştinismul a pătruns în Coreea într-un mod semni-
ficativ, în providenţa divină a lui Dumnezeu, creştinismul
nu a venit ca o forţă imperialistă, ci el a pătruns prin inter-
mediul a doi misionari americani evlavioşi. Deseori
începuturile unei lucrări influenţează, după cum se pare,
dezvoltarea ei ulterioară. Aşa a fost cu introducerea
Evangheliei în Coreea.
Semnarea unui tratat de înţelegere între Coreea şi
Statele Unite în anul 1882 a reprezentat o nouă „uşă
deschisă" pentru lucrarea misionară, uşă pe care bisericile
din America erau nerăbdătoare să intre. în 1884 Comitetul
Presbiterian de Nord 1-a transferat pe Dr. H. N. Allen din
China în Coreea. în 1885, reverendul presbiterian Horace
G. Underwood împreună cu reverendul metodist H. G.
Appenzeller deveneau primii doi misionari trimişi de
Statele Unite în Coreea. Aceşti doi oameni au avut un
impact deosebit de semnificativ asupra dezvoltării ulte-
rioare a creştinismului în Coreea.
încă de la început, bisericile din Coreea au fost biserici
naţionale în sensul că erau conduse, finanţate şi dezvoltate
de către lucrători coreeni. Descriind succesul acestei
lucrări, Dr. Underwood scria: „Foarte timpuriu în istoria
'3
lucrării de aici, aproape chiar de la începuturile sale,
Dumnezeu, în providenţa Sa, ne-a călăuzit în adoptarea
unor metode considerate unice de către unii, dar care în
realitate sunt pur şi simplu aceleaşi metode ce au fost
adoptate de numeroşi alţi misionari în diferite părţi ale
lumii. Singura trăsătură cu adevărat unică a fost unanimi-
tatea aproape desăvârşită cu care au fost urmate aceste
metode de către întregul corp misionar din această ţară." 3
Unul dintre cele mai importante aspecte ale bisericii
noastre primare a fost faptul că în fiecare dimineaţă mem-
brii ei se adunau laolaltă pentru rugăciune. Astfel, în anul
1906 a izbucnit trezirea. Credincioşii erau adunaţi în
Biserica Presbiteriană din Pyongyang, care acum este capi-
tala Coreei de Nord. în timp ce se rugau, Duhul Sfânt S-a
coborât peste ei şi au început să-şi mărturisească păcatele.
Rezultatul a fost că oameni din toate părţile Coreei s-au
convertit, atâta timp cât a dominat duhul de rugăciune.
Când mi-am început slujba pastorală în 1958, am mers
în Dae Jo Dong, o zonă săracă din afara oraşului Seul. Am
instalat un cort vechi de-al armatei americane şi am
început să predic. îmi aduc foarte bine aminte cum locuiam
în acel cort şi îmi petreceam nopţile în rugăciune. în tim-
pul iernilor noastre geroase din Coreea mă acopeream cu
pături şi petreceam multe ore în rugăciune, întins lângă
amvon. Curând şi alţi membri ai micuţei mele adunări au
început să mi se alăture în rugăciune, astfel că, într-o
perioadă scurtă de timp, peste cincizeci de oameni se
adunau să petreacă nopţi întregi în rugăciune. Aşa mi-am
început eu lucrarea.
în timpul acelei perioade de formare am reuşit să învăţ
lucrarea de mijlocire. Cu toate că mă voi ocupa mai târziu
de această lucrare particulară a rugăciunii, este foarte
^Underwood, Lillias, Underwood în Coreea (Fleming H. Revell,
New York, 1918), pag. 5.
important să înţelegem că mijloceam în primul rând pentru
credincioşii mei, apoi pentru naţiunea mea şi, la sfârşit de
tot, pentru mine însumi.
Noi am învăţat nu doar să ne rugăm, ci am învăţat şi
cum să ne trăim vieţile în rugăciune. Isus ne-a poruncit să
ne rugăm fără încetare. Pentru cei care nu sunt interesaţi
de trezire, acest lucru este imposibil. Totuşi, dacă inima ta
flămânzeşte după mântuirea sufletelor şi întoarcerea naţi-
unii tale la Dumnezeu, atunci viaţa de rugăciune este o
necesitate absolută.
Nu numai în biserica noastră, dar în majoritatea biseri-
cilor din Coreea timpul de rugăciune începe la ora 5:00
dimineaţa şi, de obicei, ne rugăm o oră sau două. După
acest timp de rugăciune intrăm în rutina obişnuită a zilei.
Fiindcă cel mai important lucru din viaţa noastră este rugă-
ciunea, ne-am deprins să mergem la culcare devreme. în
zilele de vineri petrecem toată noaptea în rugăciune. Mulţi
dintre cei care ne vizitează rămân surprinşi să vadă biseri-
ca arhiplină în timpul nopţilor noastre de rugăciune.
Duminica, înainte de fiecare din cele şapte servicii ale
noastre, petrecem un timp în rugăciune. Mă şochează
atunci când vizitez biserici care, înainte de serviciile
duminicale, au diferite întruniri sociale. Mult mai multe
s-ar putea realiza dacă fiecare persoană ar veni la biserică
într-o atitudine de rugăciune şi s-ar ruga în linişte înainte
de începerea slujbei. Acesta este motivul pentru care
prezenţa sfântă şi puternică a lui Dumnezeu se face mereu
simţită în serviciile noastre. Păcătoşii sunt convinşi de
Duhul Sfânt încă înainte de-a mă ridica să predic Evan-
ghelia. Inimile credincioşilor sunt deschise pentru a primi
adevărul Cuvântului lui Dumnezeu de către duhul de
rugăciune ce se află în mijlocul nostru.
La serviciile duminicale credincioşii se roagă împreună.
Sunetul miilor de credincioşi coreeni ce se roagă împreună
cu voce tare îmi aminteşte de vuietul infernal al unei cas-
16 A f>veţaiă
.................*-•......I--*.....
cade puternice. „Şi am auzit venind din cer un glas ca un
vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic ..."
(Apocalipsa 14:2).
Musafirii care predică de la amvonul bisericii noastre
sunt frapaţi de puterea Duhului Sfânt simţită în serviciile
noastre divine. Odată un lucrător american mi-a spus:
„Domnule Dr. Cho, Dumnezeu este în locul acesta. îi pot
simţi prezenţa." Apoi lacrimile au început să-i brăzdeze
faţa în timp ce mărturisea că niciodată nu mai experimen-
tase prezenţa Duhului Sfânt la un asemenea nivel.
Iniţial Muntele Rugăciunii a fost o bucată de pământ
cumpărată pentru a fi folosită ca şi cimitir al bisericii.
Totuşi, în timpul construirii bisericii noastre actuale de pe
insula Yoido, când treceam prin mari încercări oamenii au
început să meargă pe locul acela pentru rugăciune şi post.
Astăzi el este un „oraş al rugăciunii" cu o sală imensă care
adăposteşte peste zece mii de locuri şi, de asemenea, cu
alte câteva capele de rugăciune. Pe o parte a Muntelui
Rugăciunii există ceea ce noi numim „grote de rugăciune."
Aceste grote sunt săpate chiar pe versantul dealului şi
sunt folosite pentru o intimitate desăvârşită în rugăciune.
Eu am propria mea grotă de rugăciune pe care o folosesc
deseori. Multe din problemele cu care m-am lovit în biseri-
că şi-au găsit soluţionarea divină în celula mea de la
Muntele Rugăciunii.
Am avut până la douăzeci de mii de oameni care au
postit şi s-au rugat la Muntele Rugăciunii. Totuşi, în mod
normal în timpul săptămânii participă la rugăciune cam trei
mii de oameni şi zece mii la sfârşit de săptămână.
Dar de ce vin atâţia oameni la Muntele Rugăciunii
pentru post şi rugăciune? Nu au credincioşii altceva mai
bun de făcut cu timpul lor? Răspunsul meu la aceste
întrebări este simplu şi direct.
Dacă tu, sau vreun membru al familiei tale ar fi bolnav
de cancer, şi ai şti că există un tratament, nu ai face tot

posibilul să obţii vindecarea? Mulţi oameni suferă atât de


cancer fizic, cât şi spiritual. Bunăstarea materială nu a adus
fericirea şi împlinirea pe care odată am crezut că aceasta ni
le va aduce. Soluţia la problemele fizice şi spirituale este
vindecarea. Noi am descoperit că multele nevoi ale oame-
nilor sunt împlinite într-un oraş dedicat totalmente postu-
lui şi rugăciunii. De aceea vin oamenii aici.
Creştinii coreeni îşi au rădăcinile spirituale în America.
De asemenea noi suntem un popor loial. America ne-a
eliberat de sub marea opresiune japoneză şi ne-a scăpat de
o invazie din partea nordului comunist. Ca urmare, mii de
creştini coreeni merg la Muntele Rugăciunii să se roage
pentru miile de cereri care vin de la biroul nostru din
oraşul New York. Cei care urmăresc programele noastre
de televiziune din Statele Unite sau din alte părţi ale lumii
ne scriu la adresa: R O. Box 3434, New York, New York
10163, SUA. Apoi biroul nostru de acolo ne trimite de
urgenţă toate aceste cereri de rugăciune. Eu personal mă
rog pentru o mare parte dintre ele, desigur pentru cele mai
grave. Apoi, după ce au părăsit biroul meu, toate aceste
cereri sunt aduse în biserică şi aşezate într-un loc special
lângă amvon, urmând ca duminica peste trei sute de mii de
oameni să se roage împreună pentru ele. Cererile de rugă-
ciune sunt apoi traduse în limba coreeană şi trimise la
Muntele Rugăciunii. Acolo fiecărei cereri i se desemnează
un grup de „luptători în rugăciune" experimentaţi, care
postesc şi se roagă până când primesc o dovadă din partea
Duhului Sfânt că rugăciunile lor au fost ascultate.
O doamnă din Houston, Texas, mi-a scris: „Nu vă daţi
seama cât de folositori sunteţi. Este minunat să te poţi
sprijini pe credinţa pe care v-a dat-o Dumnezeu. întot-
deauna îmi scriu cererile de rugăciune cu lacrimi în ochi
pentru povara pe care Dumnezeu a aşezat-o pe umerii
voştri pentru America. Vă rog, continuaţi să vă rugaţi pen-
tru noi." O altă persoană mi-a scris că a ştiut exact
ti A
K
momentul când ne-am rugat pentru ea: ,yindecarea a avut
loc atunci când partenerul meu de rugăciune din Coreea a
ajuns tronul lui Dumnezeu cu nevoia mea." Mărturiile
sunt mult prea numeroase pentru a fi menţionate în
această secţiune, însă rezultatele rugăciunilor de mijlocire
de la Muntele Rugăciunii vor fi cunoscute numai în
veşnicie.
Nu-mi este deloc uşor să destăinui propria mea viaţă
devoţională. în mod normal o păstrez între mine şi Domnul.
Dar pentru a te încuraja în rugăciune, îţi voi împărtăşi
câteva lucruri referitoare la viaţa mea de rugăciune.
De obicei mă trezesc între 4:30 şi 5:00 dimineaţa.
Desigur că atunci când conduceam întrunirile noastre de
rugăciune de dimineaţă obişnuiam să mă scol mai
devreme. Totuşi, datorită faptului că mulţi dintre păstorii
mei asociaţi aşteaptă cu nerăbdare să le vină rândul să con-
ducă acest timp de rugăciune, eu pot rămâne liniştit acasă.
îmi încep timpul de rugăciune lăudându-L şi mulţumin-
du-I Domnului pentru marea binecuvântare ce o reprezintă
El pentru mine. îl laud de asemenea pentru tot ce a făcut
El pentru familia mea. Şi sunt atâtea pentru care trebuie
să-L laud, încât doar mulţumirea şi glorificarea Lui îmi iau
foarte mult timp.
Apoi încep să mijlocesc pentru alţii. Mă rog pentru
preşedinte şi pentru guvernul nostru. Mă rog pentru naţi-
unea noastră, ca îngerul Domnului să o protejeze de
forţele satanice care doresc să ne distrugă ţara. îi amintesc
în rugăciune pe asociaţii mei în lucrarea Domnului. Mă rog
pentru programele misionare în care suntem implicaţi, în
mod particular pentru cele din Japonia şi Statele Unite.
Soţia şi cei trei fii ai mei sunt aduşi apoi pe braţe de rugă-
ciune înaintea Domnului. înainte de a-mi da seama, mare
parte din timpul meu de rugăciune s-a scurs.
Necunoscând totdeauna nevoile fiecărei persoane pen-
tru care mă rog, trebuie să mă încred în călăuzirea Duhului
fs&JLBL
Sfânt. Din această cauză petrec destul de mult timp rugân-
du-mă în limba mea spirituală. Duhul Sfânt cunoaşte gân-
durile lui Dumnezeu şi poate discerne care este voia lui
Dumnezeu pentru fiecare persoană şi situaţie. Dacă mă
rog prin Duhul Sfânt, atunci voi şti cu siguranţă că mă rog
în conformitate cu voia lui Dumnezeu.
înainte ca să-mi dau seama, ora mea de rugăciune s-a
terminat. După rugăciune, eu pot să întâmpin provocările şi
oportunităţile pe care mi le va aduce ziua. Păstorind o bise-
rică de peste 370.000 de membri şi având o lucrare mondi-
ală extinsă, eu nu pot să fac tot ceea ce am fost chemat să
fac fără a petrece în rugăciune cel puţin o oră în fiecare
dimineaţă.
Dacă ar fi să mă scol doar şi să-mi încep zilele fără a
petrece acea oră matinală în rugăciune, aş fi nevoit să mă
bazez numai pe resursele mele naturale. In schimb, rugân-
du-mă în fiecare dimineaţă, mă pot încrede în resursele
nelimitate aflate la dispoziţia lui Dumnezeu.
De-a lungul zilei, întâmpin de obicei multe probleme,
înainte de a face sau de a spune ceva, eu mă rog. Aceasta
este diferenţa dintre a acţiona şi a reacţiona. Studiind viaţa
lui Hristos am observat că Isus a acţionat întotdeauna şi nu
a reacţionat niciodată. A reacţiona înseamnă a lăsa ca
oamenii, situaţiile sau circumstanţele să deţină controlul.
A acţiona însă înseamnă a avea control asupra circum-
stanţelor din jurul tău. Chiar şi atunci când Isus Hristos a
fost judecat în faţa lui Pilat, guvernatorul roman, El a
deţinut controlul asupra împrejurărilor.
Modalitatea prin care reuşesc să nu reacţionez este să
descopăr care este voia şi gândul lui Dumnezeu în fiecare
situaţie ce mi se iveşte. Dacă îmi trăiesc viaţa în rugăciu-
ne, ştiu că am în mine gândul lui Hristos. Prin urmare,
atunci când iau o decizie eu ştiu că aceasta este voia lui
Dumnezeu şi pot fi ferm convins că acţionez pentru
Dumnezeu.
20 ▲
După amiază mă retrag în intimitate cu dragul meu
Domn şi Mântuitor Isus Hristos şi am un timp de părtăşie
cu El. Se pare că în vremea aceasta El mă trage tot mai
deoparte din activitate, vrând să petreacă mai mult timp
intim cu mine. Ştiu că dacă îi satisfac dorinţa, El îmi va
pune la dispoziţie timp suficient pentru a-mi îndeplini înda-
toririle ce le am ca pastor al celei mai mari biserici din
lume. Uneori aud vocea chemării Lui chiar în toiul zilei şi
trebuie să-i răspund. Nu ştiu când El va decide să mă
retrag din slujirea poporului Său ca să-I slujesc Lui. Totuşi,
eu mi-am stabilit priorităţile. Slujirea Domnului este
înaintea slujirii poporului Său.
înainte de a păşi la amvon pentru a predica, trebuie să
petrec încă cel puţin alte două ore în rugăciune. Dacă merg
să predic în Japonia, cum fac dealtfel în fiecare lună, trebuie
să stau cel puţin între trei şi cinci ore în rugăciune.
Deoarece predic în limba japoneză, sunt foarte conştient
de puternica opoziţie spirituală care a împiedicat trezirea
spirituală ce putea să aibă loc în Japonia. Mulţi poate nu-şi
dau seama, dar Japonia nu a experimentat niciodată o
asemenea trezire. Din o sută douăzeci de milioane de
japonezi, există doar câteva sute de mii de creştini în toată
ţara. Pentru a lega forţele spirituale potrivnice şi a-mi
pregăti inima pentru slujirea din Cuvânt, trebuie neapărat
să petrec tot acel timp în rugăciune. Având o astfel de viaţă
de rugăciune, eu nu apuc să petrec prea mult timp de
părtăşie cu alţi credincioşi, lucru care desigur mi-ar face
plăcere. Totuşi, trebuie să-mi împlinesc chemarea ca sluji-
tor al lui Hristos, iar pentru a o face cu eficienţă, trebuie
să-mi petrec viaţa în rugăciune.
Când slujesc în America nu mă lovesc de aceeaşi opozi-
ţie spirituală ca în Japonia, astfel că-mi pot permite să
petrec doar două ore în rugăciune înainte de a predica,
în Europa petrec între două şi trei ore în rugăciune
susţinută.
vejfaiă A 21
Am întâlnit pastori şi evanghelişti care m-au întrebat
cum ar putea experimenta şi ei aceeaşi creştere în biseri-
cile lor, creştere cu care noi ne-am obişnuit deja în Coreea.
Şi totuşi, după întruniri, ei merg să servească masa şi pot
petrece ore în şir în părtăşie. Apoi dimineaţa sunt prea
obosiţi ca să se mai roage. De-a lungul anilor am observat
că acest lucru se întâmplă în întreaga lume şi astfel m-am
hotărât să scriu această carte. Sper ca oamenii lui
Dumnezeu, atât bărbaţi cât şi femei, vor lua destul de în
serios trezirea spirituală ca să-şi ia în serios viaţa lor de
rugăciune.
La Biserica Evangheliei Depline Yoido din Seul noi îi
învăţăm pe noii convertiţi despre rugăciune. însă dacă eu
nu m-aş ruga, nici ei nu s-ar ruga. Deoarece marea majori-
tate a noilor convertiţi vin la Hristos prin intermediul celor
douăzeci de mii de grupuri celulă din biserica noastră, ei
pot să primească învăţătură personală în ceea ce priveşte
importanţa deosebită a rugăciunii.
Cu câţiva ani în urmă am hotărât că nu putem lua de
bună trezirea pe care o experimentăm acum în Coreea.
Studiind istoria Bisericii, mi-am dat seama că pentru
trezire nu trebuie doar să te rogi ca să înceapă, ci în acelaşi
timp trebuie să te rogi ca ea să continue. în toate trezirile
spirituale pe care le-a experimentat lumea occidentală,
după câţiva ani oamenii au început să ia trezirea de bună.
Şi aceasta s-a întâmplat datorită faptului că ei au uitat de
singurul lucru care a dat naştere trezirii, şi anume,
rugăciunea. Odată ce rugăciunea fierbinte şi perseverentă
este dată uitării, se pierde forţa activă a trezirii, ceea ce
rămâne fiind doar inerţia trecutului.
Ce vreau să spun prin forţa activă şi inerţia unei treziri?
Conducerea unui automobil este exemplul perfect al
modului în care operează aceste două principii. Forţa activă
este forţa generată de motorul maşinii când apeşi pedala
de acceleraţie, forţă care menţine automobilul în mişcare.
22 A
ve
Totuşi, dacă ridici piciorul de pe pedala de acceleraţie, forţa
activă nu mai operează, însă maşina continuă să se
deplaseze. Ce determină mişcarea automobilului în lipsa
acţiunii forţei active? Mişcarea este generată de inerţia pe
care automobilul a acumulat-o cât timp a acţionat forţa
activă. Mişcarea unei maşini sub acţiunea inerţiei este
diferită de mişcarea ei sub acţiunea forţei active. Inerţia nu
poate susţine mişcarea maşinii un timp îndelungat, aşa că
în cele din urmă aceasta se opreşte.
Atunci când Duhul Sfânt aduce trezirea ca răspuns la
rugăciune, forţa activă a trezirii trebuie menţinută pentru a
exista o continuitate a acelei treziri. Dacă vreodată rugăciu-
nea este dată uitării, trezirea va trece de la forţa activă la
inerţie, iar în cele din urmă, cercetarea specială a lui Dum-
nezeu va sfârşi prin a deveni un monument al trecutului.
în biserica noastră noi ne-am dedicat trezirii spirituale
şi creşterii bisericii până la a doua venire a lui Isus Hristos!
în anul 1982 noi am condus la Hristos o sută zece mii
de oameni. Din toţi aceşti noi convertiţi însă nu am reuşit
să absorbim decât şaizeci de mii de membri, restul de
cincizeci de mii oferindu-1, prin urmare, altor biserici
evanghelice.
în anul 1983 am avut o sută douăzeci de mii de noi con-
vertiţi. De ce sunt mântuiţi într-o singură biserică un
număr atât de mare de oameni? Răspunsul este pentru că
noi ne-am dat seama de importanţa dezvoltării şi păstrării
unei vieţi de rugăciune. Dacă vom înceta să ne rugăm,
trezirea se va diminua. Dacă perseverăm în rugăciune,
cred că întreaga Coree poate fi mântuită.
Eu cred că trezirea spirituală poate fi experimentată la
acelaşi nivel şi în biserica ta. Nu există pământ prea arid
care să împiedice lucrarea Duhului Sfânt. Nu există biseri-
că prea moartă. Nu există ţară prea închisă pentru
Evanghelie. Soluţia este rugăciunea!

Partea I
Motivarea creştinilor
la rugăciune

y
Ce realizează rugăciunea
Rugăciunea produce putere
Dumnezeu ne-a creat în aşa fel încât avem nevoie să
cunoaştem scopul şi beneficiul unui anumit lucru ca să fim
motivaţi să lucrăm pentru el. Deşi poate nu ne place, noi
suntem foarte reticenţi la schimbare. De fapt, dacă ne-am fi
dat seama de beneficiile rugăciunii, ne-am fi rugat până
acum.
Motivarea funcţionează pe baza dorinţei. Pentru ca
cineva să se roage trebuie mai întâi să înveţe să dorească
rugăciunea. Pentru ca el să se roage aşa cum cere
Scriptura trebuie mai întâi să-şi dezvolte o mare dorinţă de
rugăciune.
Cum poţi să-ţi dezvolţi o mare dorinţă de rugăciune?
Pentru aceasta trebuie să vezi beneficiile veşnice şi cele
temporale ale rugăciunii.
Citind Biblia, găsim în aceasta rugăciuni pline de putere,
în desfăşurarea lucrării sale, vedem că Moise a fost un om
care a avut putere în rugăciune. El a putut vorbi cu autori-
tate nu numai în faţa duşmanilor lui Dumnezeu, dar şi a
poporului lui Dumnezeu. La rugăciunea lui au năpădit urgii-
le peste Egipt. La rugăciunea lui s-a despicat Marea Roşie
înaintea poporului Israel. Cum a acumulat însă Moise o
25
26 A OM.of ivarca cveşţinnov la vuct
asemenea putere în rugăciune? Moise şi-a dezvoltat o viaţă
de rugăciune.
Iosua a văzut mâna tare a lui Dumnezeu lucrând în viaţa
şi în slujirea lui. El a cunoscut voia şi strategia lui
Dumnezeu în bătălie. De aceea, în faţa armatei neinstruite
pe care o conducea, au căzut cetăţi puternice. Cum şi-a dez-
voltat Iosua o asemenea putere cu Dumnezeu? El a învăţat
să se roage. în timp ce Moise se ruga sus pe munte, Iosua a
petrecut noaptea întreagă în rugăciune la poalele muntelui.
Când Moise a plecat de pe pământ, Dumnezeu avea deja un
conducător instruit care era familiarizat cu rugăciunea.
David a fost şi el un om al rugăciunii. Saul era încă pe
tron când David a fost uns ca împărat al lui Israel. El s-ar fi
putut descuraja datorită faptului că doar o mână de oameni
îi recunoşteau împărăţia, însă rugăciunea a fost cea care 1-a
ajutat să-şi păstreze încrederea. El a aşteptat ca Domnul
să-1 aşeze pe tronul fizic al Israelului. David a fost destul
de puternic în relaţia sa cu Domnul, astfel încât 1-a cruţat
pe Saul atunci când a avut ocazia să-1 omoare. După
moartea lui Saul, prima acţiune a lui David ca şi împărat
recunoscut al Israelului a fost readucerea chivotului
legământului la locul său legitim, în centrul închinării
poporului Israel. Când ne uităm la puterea din viaţa şi din
împărăţia lui David, ne putem da seama care a fost sursa
acestei puteri: o viaţă de rugăciune.
Ilie a fost profetul lui Dumnezeu în timpul uneia dintre
cele mai nefaste perioade din istoria Israelului, vremea în
care poporul Israel se închina lui Baal. Ilie s-a rugat cu
putere, provocându-i pe proorocii lui Baal. Când ne
aducem aminte de istoria lui Ilie ne gândim la puterea lui,
dar trebuie să observăm, în acelaşi timp, care era sursa
acestei puteri. Ilie a fost un om al rugăciunii. El petrecea
ore şi chiar zile întregi în rugăciune. De aceea, când a fost
luat la cer de carele de foc în vârtejul de vânt, fiii prorocilor
l-au căutat pe culmile munţilor din Israel.
v-"e pealijeaga vuctăciunea A 27
Cu toate acestea, nimeni nu a manifestat vreodată pute-
rea lui Dumnezeu la fel ca Fiul lui Dumnezeu, Isus
Hristos. înainte de a-Şi începe lucrarea Sa publică, El a
petrecut mult timp cu Tatăl în rugăciune. Despre Isus se
ştia că petrecea perioade îndelungate de timp în intimitate
cu Tatăl. Aceasta a fost sursa puterii Sale. El nu putea face
nimic, dacă Tatăl nu-I descoperea ce trebuie să facă.
Eşti cumva obosit de rugăciunile neputincioase care îţi
ies de pe buze? Eşti pregătit ca biserica ta să înceapă o
lucrare puternică de rugăciune astfel încât vecinătatea,
oraşul şi ţara ta să cunoască puterea ce sălăşluieşte în bise-
rică? Dacă aceasta este dorinţa ta şi vrei să faci totul, să
plăteşti orice preţ, atunci aşteaptă-te ca Dumnezeu să-ţi
schimbe în mod dramatic viaţa şi slujirea, aducându-te
într-o nouă dimensiune a puterii.
Nu există nici un motiv ca minunile să nu devină expe-
rienţe obişnuite în biserica ta. Nu există nici un motiv ca
păcătoşii să nu fie atraşi de Duhul Sfânt în biserica ta. Mi
s-a spus că Charles Finney a trecut printr-o mică comuni-
tate din partea de nord a statului New York. Houghton era
un orăşel obişnuit, dar într-o zi, pe când trecea pe acolo
trenul în care se afla Charles Finney, Duhul Sfânt a coborât
peste păcătoşii din comunitate. Oamenii din baruri au
căzut în genunchi sub convingerea Duhului Sfânt şi L-au
rugat pe Isus Hristos să-i mântuiască. Dacă Duhul Sfânt i-a
dat lui Charles Finney o asemenea putere, nu ne va da El
şi nouă o lucrare la fel de puternică? Rareori Finney a
împărtăşit cheia puterii sale; totuşi, un reporter s-a hotărât
să-1 spioneze. în cele din urmă ziaristul şi-a dat seama că
sursa puterii lui Finney erau orele pe care acesta le petre-
cea în rugăciune.
Eu sunt convins că în Coreea am experimentat doar
începutul trezirii pe care Dumnezeu ne-a promis-o. Deşi
se ştie în întreaga ţară că Dumnezeu lucrează în biserica
28 A tVWofivarea cve$i'm\lov la vuqăc'tune
noastră, noi totuşi n-am văzut puterea lui Dumnezeu aşa
cum o vom vedea în viitor dacă rămânem credincioşi.
Puterea lui Dumnezeu nu se manifestă doar prin vinde-
cări, eliberări demonice şi convertiri masive la creştinism,
ci şi prin cerul deschis de deasupra ţării noastre. Ce vreau
să spun prin asta? Când o ţară are cerul deschis există
libertate fizică şi spirituală în propovăduirea Evangheliei,
nivelul de credinţă este ridicat şi nu se prea întâlneşte
opoziţie spirituală. în unele ţări este greu să predici
datorită faptului că există foarte multă opoziţie spirituală.
Forţele satanice care se opun Evangheliei sunt puternice,
iar credinţa este slabă, motive pentru care este foarte greu
pentru noi cei care slujim din Cuvântul lui Dumnezeu.
Consider că în Coreea este mai uşor să predici decât
aproape oriunde în altă parte. Când propovăduiesc
Cuvântul lui Dumnezeu, păcătoşii răspund imediat
chemării la mântuire. De ce avem noi această atmosferă
spirituală? Răspunsul este rugăciunea.
Rugăciunea nu produce doar o putere colectivă, ci în
acelaşi timp, ea produce putere individuală. Am învăţat în
slujirea mea personală că trebuie să depind de puterea
Duhului Sfânt. Marile realizări în lucrarea lui Dumnezeu
nu se fac prin tărie sau putere naturală, ci prin Duhul Sfânt.
Numai învăţând să umblu prin Duhul Sfânt am văzut pute-
rea lui Dumnezeu. Cum aş putea eu păstori o biserică de
peste 370.000 de membri şi să mai am încă timp pentru
călătorii aproape lunare în întreaga lume la conferinţe
naţionale de creştere a bisericii? Cum aş putea să am timp
suficient pentru programele de televiziune pe care le
transmit pe trei continente? Răspunsul este puterea ce
vine de la Duhul Sfânt, datorită faptului că mi-am dedicat
viaţa rugăciunii.
Este ceva obişnuit ca oamenii să vină în biroul meu
pentru rugăciune. Am văzut şchiopi umblând, orbi căpătân-
du-şi vederea şi oameni paralizaţi sărind din scaunele lor
\~*>e realizează vuaaciunea A 20)
...................................................................V-.....*J-.........c/..................................•*•
cu rotile, toate acestea prin puterea lui Dumnezeu. Oare
sunt eu deosebit? Am spus în introducere că Dumnezeu nu
are copii favoriţi. Noi toţi putem avea putere în rugăciune
dacă suntem gata să plătim preţul.
Pentru a ne dezvolta o astfel de putere în rugăciune,
trebuie mai întâi să ne schimbăm atitudinea. în Evanghelia
după Matei, Isus a făcut o afirmaţie revoluţionară în ceea
ce priveşte atitudinea necesară pentru a produce putere
spirituală. El a fost abordat de câţiva oameni în legătură cu
Ioan Botezătorul, după ce acesta fusese întemniţat. Isus a
mărturisit despre poziţia unică pe care o avea Ioan
Botezătorul, atunci când a zis: „Adevărat vă spun că, din-
tre cei născuţi din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare
decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în împărăţia
cerurilor este mai mare decât el" (Matei 11:11). Cum
poate un copil al lui Dumnezeu din împărăţia cerurilor să
devină chiar mai mare decât Ioan Botezătorul? în urmă-
torul verset Isus a dezvăluit atitudinea necesară în vede-
rea dezvoltării puterii spirituale: „Din zilele lui Ioan
Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor se ia cu năvală
şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea" (Matei 11:12). 4
Pentru a atrage puterea lui Dumnezeu în viaţa noastră
se cere o dedicare năvalnică pentru rugăciune. Această
seriozitate năvalnică va fi dovedită în modul cel mai evi-
dent în disciplină, pentru că puterea în rugăciune cere mult
timp. Din această cauză trebuie să stabilim priorităţi pentru
timpul nostru. Se vor găsi o mulţime de lucruri care să se
aglomereze în jurul nostru pentru a ne împiedica să petre-
cem timpul necesar pentru dezvoltarea puterii în rugăciune,
însă prin harul lui Dumnezeu noi vom putea lua premiul
Adam Clarke a numit năvala la care s-a referit Isus în Matei,
„seriozitate năvalnică necesară" (Adam Clarke, Comentariul Sfintei
Ţ£Pt™, One Voi. Ed., Baker Book House, Grand Rapids, Michigan), p.
30 A i^Wofivarea cveşt'miiov la vuctădune
•*•........................................................♦..............................cr....................................
rugăciunii înveşmântată cu putere, dacă vom adopta o
atitudine corectă.
Rugăciunea aduce zdrobire
în ultimii douăzeci şi cinci de ani am învăţat că
Dumnezeu nu poate folosi o persoană care nu a fost zdro-
bită şi nu a capitulat în întregime înaintea Lui. Când Isus
S-a întâlnit cu Petru în corabia lui, Petru a avut o singură
reacţie: el a văzut vinovăţia din inima sa. El s-a simţit prea
păcătos pentru ca Isus să se afle în corabia sa. După ce s-a
lepădat de trei ori de Hristos, Petru a fost zdrobit prin
harul şi iertarea Domnului atunci când i s-a oferit ocazia să
ţină prima predică din istoria Bisericii. Ca rezultat al
propovăduirii sale, trei mii de oameni au venit la Isus
Hristos în ziua Cincizecimii. De asemenea, Petru a fost
folosit de Hristos ca să deschidă uşa spirituală către nea-
muri. Dumnezeu 1-a putut folosi pe Petru numai după ce
acesta a fost zdrobit.
Am întâlnit mulţi oameni care nu mai slujesc astăzi
Domnului datorită păcatului din trecutul lor. Ei pot să dea
vina pe pastor sau pe un alt credincios, dar în inima lor
recunosc că au greşit ţinta şi nu au învăţat lecţia care tre^
buiau s-o înveţe din această greşeală. Când un credincios
greşeşte, eu încerc întotdeauna să-1 ajut să ia viaţa iarăşi de
la capăt, explicându-i că greşeala lui poate fi mijlocul prin
care să înveţe lecţia zdrobirii şi umilinţei faţă de Dumnezeu.
Lipsa zdrobirii face ca persoana care este folosită de
Dumnezeu să devină mândră şi arogantă. Totuşi, când un
om este zdrobit, inima lui se împotriveşte mândriei. De
aceea, el poate fi folosit într-o măsură mai mare.
Cum se întâmplă acest lucru în rugăciune?
Primul lucru pe care-1 simţi în inima ta atunci când vii
în contact cu Dumnezeu în timpul rugăciunii şi intri în
V-^e
a vuctaciunea ▲ 31

prezenţa Sa divină, este o conştientizare a păcatului tău.


Nimeni nu poate fi mândru în prezenţa unui Dumnezeu
sfânt. Odată ce te vezi lipsit de calificări naturale pentru a
sta în sfânta Sa prezenţă, vei începe să-ţi mărturiseşti
păcatul şi să te smereşti înaintea lui Dumnezeu. Asta nu
înseamnă că nu poţi sta în faţa Tronului harului. De fapt,
accesul liber în faţa acestui tron a fost plătit pentru fiecare
credincios prin sângele lui Isus Hristos. Totuşi, îţi dai
seama că nu ai nici o calificare naturală care să-ţi dea drep-
tul să fii acolo, şi reacţia ta imediată este una de zdrobire.
Zdrobirea şi mândria nu pot coexista!
într-un mod uimitor, pe măsură ce intri în prezenţa lui
Dumnezeu, vei deveni tot mai conştient de reacţiile, atitu-
dinile şi faptele pe care poate le-ai uitat. La fel ca Petru,
care nu a putut suporta prezenţa lui Isus în corabie datorită
faptului că şi-a recunoscut păcatul, înaintea prezenţei Sale
sfinte, tu vei deveni conştient de marea ta nevoie.
Următoarea reacţie foarte naturală în prezenţa Sa este
dorinţa de a fi iertat de păcat. Pot spune din propria-mi
experienţă că acest lucru este adevărat. Poate am greşit în
vreun lucru mărunt fără să-mi dau seama. Cu toate aces-
tea, când îmi încep timpul de rugăciune Duhul Sfânt îmi va
descoperi exact lucrul respectiv, iar eu va trebui să-mi cer
iertare şi să fiu eliberat. S-ar putea să zici că acest lucru
este prea greu. Aminteşte-ţi însă că acum ai o dorinţă nouă
de-a te ruga şi, în acelaşi timp, o atitudine nouă, de năvală
împotriva cărnii acesteia şi a mândriei. Tu înveţi cum să fii
atent şi blând în umblarea ta cu Duhul Sfânt. Dar vom
învăţa mult mai multe despre aceasta în capitolele care
urmează.
Totuşi trebuie să accentuez acum cât de important este
să umbli cu gentileţe cu Duhul Sfânt, pentru că Duhul
Sfânt este un adevărat Gentleman!
Trăind o viaţă de blândeţe înaintea Duhului Sfânt te vei
obişnui cu prezenţa permanentă a Domnului, iar această
12 A CWlofivarea cveţiinilor la vucţăciune
-*•........................................................>..............................xr....................................
prezenţă continuă va provoca două schimbări foarte impor-
tante în viaţa ta. Prima este zdrobirea şi a doua este cedarea.
înainte de-a ne uita în Scriptură pentru a vedea câteva
exemple biblice de zdrobire şi cedare, trebuie să-ţi
împărtăşesc experienţa mea personală în ceea ce priveşte
aceste două atitudini fundamentale.
Dumnezeu n-a ales niciodată oameni perfecţi ca să-Şi
împlinească voia Sa perfectă. Acest lucru este evident în
alegerea lui Iacov şi a împăratului David. De asemenea
este foarte evident în alegerea mea. înclinaţia mea natu-
rală este să vreau ca totul să se întâmple după propria mea
cale. Totuşi, adesea căile Domnului nu sunt căile mele şi
atunci cineva trebuie să se dea bătut. Ca urmare, datoria
mea este ca întotdeauna să cedez în favoarea Duhului Sfânt
care mi-a fost dat ca să mă conducă şi să mă călăuzească în
căile lui Dumnezeu.
Duhul Sfânt este Mângâietorul. însă acest Mângâietor
poate să-ţi răpească toată liniştea şi tihna, dacă nu eşti gata
să urmezi căile lui Dumnezeu. Cum ne asigură Duhul Sfânt
de ascultare faţă de Tatăl nostru ceresc? Păstrându-ne
zdrobiţi!
Ca cineva să fie zdrobit este nevoie ca persoana respec-
tivă să fi fost mai întâi întreagă. Când Domnul 1-a ales pe
David, el era întreg în sine însuşi. Este posibil să fi fost un
păstor redutabil al turmei de oi a tatălui său. Cu toate aces-
tea, Domnul avea ceva mai bun pentru el. El avea să fie
următorul împărat al Israelului. însă David avea să fie mai
mult decât un împărat, el avea să fie şi profet. Profeţiile
sale aveau să fie cel mai limpede semn al lucrării ce urma
să o împlinească Mesia. David avea să fie mai mult decât
un profet şi un împărat, el va fi şi preot. Nimeni nu fusese
în stare să intre în prezenţa lui Dumnezeu în cortul întâl-
nirii în afară de Marele Preot. David însă a fost omul care
a intrat în Sfânta Prezenţă fără a muri. Ca profet, preot şi
împărat, David a fost o prefigurare perfectă a lui Hristos.
L>e vea\\zeaz.ă euqăciunea A Vt
Când privim viaţa lui David, observăm că el a fost capa-
bil de cele mai urâte şi odioase păcate, făcându-se vinovat
de adulter şi chiar de ucidere. Deşi David a plătit pentru
păcatul său, şi încă plăteşte prin modul în care oamenii
vorbesc şi astăzi despre acest păcat, el totuşi a fost oprit
din drumul său. Asta nu înseamnă că noi trebuie să păcă-
tuim pentru ca apoi să fim zdrobiţi. Nu ne putem permite
să punem la încercare harul lui Dumnezeu. însă pe măsură
ce umblăm cu grijă înaintea Duhului Sfânt, acesta va ţine
socoteala la zi a comportamentului nostru. Dacă vrem să
umblăm în continuare în prezenţa Sa, atunci trebuie să
rămânem într-o atitudine de zdrobire şi umilinţă.
A trăi astfel înseamnă a umbla cinstit înaintea lui
Dumnezeu şi a poporului Său. în cultura noastră orientală
un lider nu trebuie să ajungă niciodată în încurcătură în faţa
oamenilor săi. Oamenii nu doresc acest lucru şi, desigur,
liderul îl evită pe cât posibil. Aceasta numim noi „pierde-
rea obrazului". Totuşi, Duhul Sfânt a biruit obiceiurile
noastre naturale şi m-a determinat să fiu deschis şi sincer
cu oamenii pe care îi păstoresc. Mi-aduc aminte că doream
să mor înainte de a împărtăşi în faţa întregii adunări un lu-
cru pe care îl făcusem şi care nu plăcea lui Dumnezeu. însă
acea mărturisire a clădit o încredere între mine şi biserica
mea care durează de mai bine de douăzeci şi cinci de ani.
In Iacov vedem foarte limpede acest principiu: „Dar, în
schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura:
Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor
smeriţi" (Iacov 4:6). Petru, de asemenea, afirmă în mod clar
acelaşi principiu: „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor
bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu
smerenie. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar
celor smeriţi le dă har. Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui
Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe" (1
Petru 5:5-6).
Dacă umblăm într-un duh de mândrie, atunci
Dumnezeu stă împotriva noastră când venim la El în rugă-
ciune, în schimb, dacă venim într-o atitudine de zdrobire şi
pocăinţă înaintea Lui, El ne va da mai mult har. Succesul
nostru se bazează pe harul lui Dumnezeu. Noi nu putem
face nimic cu succes prin propriul nostru merit, ci doar
prin harul Său divin. Pentru a fi plini de succes avem
nevoie de mai mult har. Dar cum obţinem mai mult har?
Prin zdrobirea în smerenie înaintea lui Dumnezeu.
în zilele de astăzi lecţia zdrobirii nu este una tocmai
populară. Oamenii nu vor să ştie altceva decât cum să
ajungă la succes. Eu însă am învăţat că succesul nu vine
prin asimilarea unor formule sau principii uşoare: noi tre-
buie să învăţăm secretul zdrobirii care ne oferă mai mult
har. Şi doar acest har ne garantează succesul final.
Iov a fost omul care a învăţat această lecţie: „Eram
liniştit şi m-a scuturat, m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit..."
(Iov 16:12).
David, după ce şi-a mărturisit starea, după ce a cerut
ajutorul lui Dumnezeu şi a simţit eliberarea Sa, a zis:
„...Am ajuns ca un vas sfărâmat" (Psalmul 31:12).
Totuşi, scopul lui Dumnezeu este să zdrobească, nu să
sfărâme sau să strivească. Dacă noi ne zdrobim într-o ati-
tudine de smerenie înaintea lui Dumnezeu, atunci nu vom
fi sfărâmaţi în bucăţele.
în Evanghelia după Matei, Isus a arătat în mod clar care
este diferenţa dintre a fi zdrobit şi a fi sfărâmat. „Isus le-a
zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: «Piatra pe care au
lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii
noştri»? De aceea, vă spun că împărăţia lui Dumnezeu va
fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce
roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi
zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va
spulbera" (Matei 21:42-44).
L>c realizează vudac'mnea A ^S
....................................................................•fcJ.....-it/'-........-fj-..............................-/-/.
Pentru a înţelege zdrobirea înaintea lui Dumnezeu, tre-
buie mai întâi să înţelegem natura comparaţiei. Hristos
este prezentat drept piatra unghiulară a templului spiritual,
Biserica. In contextul de faţă, Biserica este mai mult decât
credincioşii care au fost născuţi în ziua Cincizecimii. Ea
reprezintă aici poporul lui Dumnezeu de la începuturile
sale. Pe vremea când vorbea Isus, după cum este citat în
Matei 21, poporul lui Dumnezeu era reprezentat de către
naţiunea iudaică. Isus Hristos este cea mai importantă
parte a clădirii în care fiecare membru este înfăţişat ca o
piatră componentă. El este piatra unghiulară sau, cu alte
cuvinte, piatra care ţine împreună întreaga construcţie.
Dorinţa lui Dumnezeu a fost să aibă o clădire spirituală
în care să poată locui aşa cum trebuie slava Sa. Respingân-
du-L pe Mesia, Israel a pierdut dreptul de a fi această
clădire spirituală. Ca urmare, Dumnezeu îşi zideşte o nouă
clădire prin biserică, fiecare dintre noi fiind o piatră vie în
noul templu spiritual. Atunci când suntem scoşi din lume
prin actul mântuirii, noi suntem de fapt nişte pietre care
trebuie modelate astfel încât să putem funcţiona în confor-
mitate cu voia lui Dumnezeu. La construirea unei clădiri
din piatră, maistrul constructor petrece foarte mult timp
modelând fiecare piatră ca să potrivească la locul destinat.
Dacă o piatră este prea greu de potrivit şi refuză să se lase
modelată corespunzător, atunci piatra aceea îşi pierde
valoarea şi va fi pur şi simplu făcută praf.
De aceea, Isus a putut să poruncească: „Cădeţi peste
această piatră şi veţi fi zdrobiţi!" Dumnezeu ne zdrobeşte
nu ca să ne anihileze, ci ca să ne modeleze într-o formă
care să poată fi folosită în mod adecvat la realizarea scopu-
rilor pentru care Dumnezeu ne-a ales de la început. Dacă
ne împotrivim scopului lui Dumnezeu, rezultatul nu va fi
altul decât sfărâmarea noastră, noi nefiind buni de nimic în
împărăţia eternă a lui Dumnezeu.
CVWofivatKa cvesiimlov ia vudăciune
........................................................<•..............................cr....................................
Prin urmare, este foarte important pentru noi să
umblăm într-o atitudine de zdrobire înaintea lui Dumne-
zeu, însă trebuie să repet că asta nu înseamnă a umbla în
neajunsuri sau a avea o imagine umilă despre sine.
Amintiţi-vă că Dumnezeu ne-a ales şi că suntem impor-
tanţi în ochii Lui. Cu toate acestea, pe măsură ce învăţăm
să ne mişcăm în prezenţa Duhului Sfânt în rugăciune,
rezultatul natural va fi o atitudine zdrobită care va îngădui
ca Isus Hristos, maestrul Constructor, să-Şi desăvârşească
lucrarea Sa divină în viaţa noastră.
Ce mare bucurie este să ştim că Dumnezeu ne mode-
lează viaţa astfel încât să fie folosită pentru scopul Său
veşnic. Ce pace avem când ştim că toate lucrurile lucrează
pentru acest sfârşit etern. Nu există nici un accident. Totul
lucrează pentru binele nostru veşnic. Lăudat să fie
Domnul Cel viu!
După zdrobire urmează cedarea. Odată cu cedarea
necondiţionată vine predarea totală în faţa voii lui
Dumnezeu. Trebuie să accentuez aici că acest lucru nu ne
face pasivi. Cedarea înseamnă că noi renunţăm la dreptul
natural de a face ceea ce vrem în favoarea noului nostru
Stăpân, Regele regilor şi Domnul domnilor.
în acelaşi timp, trebuie să înţelegem că zdrobirea şi
cedarea nu sunt nişte scopuri în sine. Ele reprezintă doar
mijloace prin care ajungem la scopul final de a deveni
instrumente eficiente în mâna lui Dumnezeu pentru
trezirea spirituală şi creşterea bisericii. Problema a fost că
în trecut oamenii au considerat zdrobirea şi cedarea înain-
tea lui Dumnezeu ca scopuri în sine şi nu ca mijloace.
Acest lucru i-a condus pe mulţi oameni în mănăstiri unde
să trăiască vieţi pioase care nu au schimbat cu nimic mediul
exterior din care proveneau. Pietatea nu trebuie să ne
scoată afară din lume, ci trebuie să ne întărească astfel
încât să putem fi martori eficienţi în lume.
L>e veaiizeaza vudaciunea A V7
....................................................................*A.....*?..........{J...............................J.L.
Cel mai uşor lucru este să te retragi din faţa provocă-
rilor pe care lumea le pune astăzi în faţa bisericii. Totuşi,
scopul lui Dumnezeu în zdrobirea şi capitularea noastră
este să ne echipeze pentru a face faţă acestor provocări.
Biserica mea se află la numai câteva sute de metri de
Sala Congresului. Deseori sunt solicitat de guvernul nos-
tru să mă rog pentru multele probleme care afectează
întreaga naţiune. Eu nu m-am retras din faţa provocărilor
sociale şi economice pe care Domnul mi le-a scos înainte.
Totuşi, am încercat să adopt o atitudine de zdrobire şi
capitulare astfel încât să pot şti în mod clar care este voia
lui Dumnezeu cu privire la fiecare situaţie şi provocare. în
acest fel, ţara mea predominant necreştină poate cunoaşte
voia lui Dumnezeu.
Rugăciunea şi înfrângerea lui Satan
Trăim cu toţii într-o epocă nefastă, în care Satan, spriji-
nit de îngerii căzuţi şi de demoni, a ieşit ca să jefuiască şi
să distrugă. Fără dependenţa de puterea rugăciunii, noi nu
suntem în stare să zdrobim puterea lui Satan. Diavolul nu
a fost niciodată prea preocupat de ritualul bisericesc, în
schimb are o frică de moarte de rugăciunea veritabilă.
Când îţi începi viaţa de rugăciune, descoperi o împotrivire
nouă şi diferită din partea lui Satan.
Un bărbat din biserica mea a fost cândva alcoolic. Deşi
avea succes în afaceri, patima băuturii 1-a făcut să se
comporte abuziv faţă de soţia şi de familia lui. într-o seară
şi-a invitat acasă câţiva amici de băutură şi a început o
petrecere.
Cu toate că soţia lui îşi iubea familia şi îndurase destule
din partea soţului, ea n-a putut suporta faptul că el a adus
o asemenea dezonoare căminului lor. Şi-a chemat soţul de
o parte şi i-a zis: „ Dragul meu, te iubesc, dar nu pot accepta
pasiunea ta pentru băutură. Acum mi-ai adus în casă şi pe
aceşti beţivani. Acest lucru nu-1 mai pot înghiţi. îmi voi
8 ▲ LyvVofwavea cve$1 iniiov la vuaaaum
împacheta lucrurile şi voi pleca de-acasă. Mâine dimineaţă
când te vei trezi, eu nu voi mai fi aici. La revedere!"
Dintr-o dată, şocul pierderii familiei 1-a trezit din beţie.
Ştiind că soţia lui era o credincioasă devotată, a înge-
nuncheat în faţa ei şi a început să plângă: „Doamne, Te rog
eliberează-mă de duhul acesta groaznic al alcoolului!"
Crezând că soţul ei nu numai că era beat, dar acum îşi
bătea joc şi de religia ei, soţia s-a indignat şi mai mult.
El încercase de nenumărate ori să renunţe la acest
obicei, dar fără nici un rezultat. Acum, faptul că soţia îl
ameninţase că-1 va părăsi, îl făcea şi mai disperat. In timp
ce plângea, el a auzit o voce interioară care venea din inima
sa: „Până mâine dimineaţă vei fi eliberat".
„Sunt sigur că până mâine voi fi complet eliberat!", i-a
spus el soţiei. Imaginea necredinţei nu putea fi ascunsă de
pe faţa ei. Auzise destule promisiuni similare înainte. Cu
toate acestea, dimineaţa a fost surprinsă să-1 vadă pe soţul
ei cum aruncă la gunoi toate sticlele de lichior scump şi
ţigările. „Oare este posibil să aibă loc cu adevărat minunea
eliberării?", s-a întrebat ea.
Mai târziu, el s-a urcat în maşină, a plecat la lucru şi a
povestit tuturor angajaţilor din fabrica sa că Dumnezeu 1-a
eliberat şi că nu va mai bea şi nu va mai fuma niciodată.
Oamenii din fabrică n-au îndrăznit să-i râdă în faţă, dar îşi
imaginau că asta nu este decât o altă poveste de-a lui. Mai
făcuse promisiuni de felul acesta şi cu alte ocazii. Totuşi,
după o vreme, toţi s-au convins că într-adevăr se întâmpla-
se ceva, când au observat că stilul său de viaţă s-a schim-
bat în mod radical. Astăzi întreaga lui familie îl slujeşte pe
Isus, iar el a ajuns diacon în biserica noastră.
Satan dorise să distrugă încă o familie. Cu toate aces-
tea, prin perseverenţă şi rugăciune, soţia lui a reuşit să
vadă victoria completă şi finală. Satan este mincinos şi tatăl
minciunii. Lui îi place să jefuiască şi să distrugă, dar Isus
liz
vealizează vucţăc'mnea A
Hristos ne-a dat autoritate asupra lucrării lui Satan şi acest
lucru devine evident pe măsură ce învăţăm să ne rugăm.
Pentru a înţelege cum poate rugăciunea să anihileze
puterea lui Satan ce lucrează în prietenii şi iubiţii noştri,
trebuie să înţelegem mai întâi ce spune Scriptura despre el.
Satan avea acces la Dumnezeu în calitate de conducător
al închinării cereşti. Isaia afirmă: „Cum ai căzut din cer,
Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la
pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta:
«Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe
sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele
adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui
pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt». Dar ai fost arun-
cat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!" (Isaia
14:12-15).
Mai mult decât atât, Ezechiel spune: „Stăteai în Eden,
grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre
scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu
onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; tim-
panele şi flautele erau în slujba ta, pentru ziua când ai fost
făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te puse-
sem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin
mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în
căile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a
găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoţului tău te-ai
umplut de sâlnicie, şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat
de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim
ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a
îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat
înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la
pământ, te dau privelişte împăraţilor . . . Toţi cei ce te
cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti
nimicit, şi nu vei mai fi niciodată!" (Ezechiel 28:13-19).
Figura proeminentă de altădată a lui Satan de pe tărâ-
mul glorios al cerului lui Dumnezeu este foarte evidentă în
cve

Ştmi??v.{«
pasajele biblice anterioare. Şi totuşi, de ce doreşte el să ne
jefuiască şi să ne distrugă?
Dumnezeu 1-a creat pe om după chipul Său şi i-a dat
totul în stăpânire. Satan a fost gelos pentru locul pe care îl
ocupa omul şi, chiar de la început, a încercat să nimicească
creatura specială a lui Dumnezeu. După ce Adam şi Eva au
murit din punct de vedere spiritual datorită păcatului lor,
Dumnezeu a făcut o promisiune: „Vrăjmăşie voi pune între
tine [Satan] şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei.
Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul"
(Genesa 3:15). Aşadar Satan a ştiut că prin intermediul
rasei umane, el va suferi înfrângerea finală.
De-a lungul întregii istorii a omenirii, Satan a încercat
disperat să împiedice împlinirea acestei promisiuni. Mai
întâi el a încercat să polueze rasa umană: „Când au început
oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au năs-
cut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor
erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea
pe care şi le-au ales. Atunci Domnul a zis: «Duhul Meu nu
se va lupta pururea cu omul, căci şi omul nu este decât
carne păcătoasă: de aceea zilele lui vor fi de o sută două-
zeci de ani». Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi
chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele
oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care
au fost în vechime, oameni cu nume. Domnul a văzut că
răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile
gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai
spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe
pământ, şi S-a mâhnit în inima Lui... Dar Noe a căpătat
milă înaintea Domnului" (Genesa 6:1-8).
Satan a încercat să polueze rasa umană pentru ca
sămânţa femeii [Isus Hristos] să nu fie pură. Prin urmare,
Hristos nu i-ar mai fi putut nimici împărăţia. Dar
Dumnezeu a avut un om care nu a fost poluat. O singură
familie a căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu. Aşadar
L^e veaîizeaza vudăc'tuwa A 41
............•........................................................**.....«->..........o>...............................T...
Noe a fost mijlocul prin care rasa umană a fost salvată de
la distrugere totală şi completă.
Satan şi-a continuat împotrivirea, încercând să-1 nimi-
cească pe poporul Israel. Apoi a încercat să-L nimicească
pe copilul Hristos şi, în cele din urmă, L-a atârnat pe Fiul
lui Dumnezeu pe lemnul crucii. însă crucea nu a reprezen-
tat sfârşitul, ci, prin moartea scumpului nostru Domn Isus
Hristos pe cruce, Satan a fost înfrânt. Datorită morţii şi
învierii lui Isus Hristos, ni s-a dat şi nouă autoritate asupra
lui Satan şi a lucrărilor sale. De aceea suntem mai mult
decât biruitori prin Cel ce ne-a iubit.
Cum se exercită această autoritate în rugăciune?
Aşa cum am afirmat mai înainte, Satan se împotriveşte
rugăciunilor oamenilor lui Dumnezeu mai mult decât la
orice altceva. Acest lucru este foarte evident în cartea lui
Daniel.
Daniel era încă tânăr când a fost luat captiv de către
babilonieni în anul 605 î.Hr. Dumnezeu a îngăduit ca acea
captivitate să fie mijlocul prin care Daniel să primească o
poziţie cheie în cel mai mare imperiu al vremii. Aşa cum
Iosif a căpătat trecere în Egipt, în ciuda tuturor piedicilor
temporare pe care le-a experimentat, tot astfel şi Daniel a
fost folosit de Dumnezeu prin darul de tălmăcire a visurilor
pe care l-a primit. Mai târziu acest dar a fost folosit pentru
a prezenta o viziune atât de precisă a viitorului încât mulţi
cercetători pun la îndoială autenticitatea cărţii.
în primul an al domniei lui Dariu Medul, următorul
cârmuitor universal al Orientului Mijlociu, Daniel a fost
luminat cu o înţelegere specială a profeţiei din Ieremia
25:12. Dându-şi seama de implicaţiile pe care noua sa
revelaţie le avea asupra Ierusalimului, el a început să
mijlocească în rugăciune pentru poporul său. A început
prin mărturisirea propriului păcat, deşi credincioşia sa
intransigentă faţă de Dumnezeu era recunoscută de către
t±2 A CWVof ivarea creţiinilor la ructaciune
••»•.............-.-.........................................♦•..............................cr....................................
toţi evreii din captivitate. Apoi a început să ceară iertare
pentru poporul său, aşa cum se vede în capitolul al nouălea
al cărţii sale. El a continuat rugându-se lui Dumnezeu pen-
tru poporul său: „Doamne, după toată îndurarea Ta, abate
mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la
muntele Tău cel sfânt; căci din pricina păcatelor noastre şi
din pricina nelegiuirilor părinţilor noştri este Ierusalimul
şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.
Ascultă dar acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi
cererile robului Tău, şi pentru dragostea Domnului, fa să
strălucească faţa Ta peste sfântul Tău locaş pustiit!"
(Daniel 9:16-17). în timp ce continua să se roage, cererile
lui deveneau tot mai febrile: „Ascultă, Doamne! Iartă,
Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din
dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău
este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!" (v. 19).
în timp ce Daniel nu contenea în rugăciune, Dumnezeu
1-a trimis pe îngerul Gavril ca să-1 viziteze. Atunci Gavril îi
descoperă lui Daniel modul în care Satan se opune rugă-
ciunii oamenilor lui Dumnezeu. „El mi-a zis: «Damele, nu
te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din
cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te
smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina
cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei
Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; însă iată
că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a
venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii
Persiei»" (Daniel 10:12-13).
Spre sfârşitul capitolului, îngerul Gavril îi dezvăluie lui
Daniel bătălia pe care o are de înfruntat după ce va pleca de
la el: „El mi-a zis: «Ştii pentru ce am venit la tine? Acum
mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi când
voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei! Dar vreau să-ţi
li
realizează ruaăc'mnea A
fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu
mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru,
Mihail»" (v. 20-21).
în cartea Comentariu asupra Vechiului Testament a lui
Kiel şi Delitzsch, unul dintre cele mai respectate comen-
tarii asupra Scripturii, se emite ipoteza că această căpete-
nie a Persiei era forţa spirituală care conducea înaintarea
următoarei puteri mondiale. Gavril fusese trimis de
Dumnezeu, dar căpeteniile satanice sau îngerii căzuţi, au
făcut război împotriva lui, pentru că Satan nu dorea cu nici
un chip ca rugăciunea lui Daniel să fie ascultată.
Arhanghelul Mihail a fost chemat să-1 ajute pe Gavril în
luptă. Daniel a postit şi s-a rugat timp de douăzeci şi una
de zile, perioada de timp necesară pentru ca forţele spiri-
tuale ale lui Dumnezeu să-i înfrângă pe îngerii căzuţi. 5
în capitolul 3 din Zaharia îl vedem pe îngerul Domnului
zicându-i lui Satan: „Domnul să te mustre, Satano!
Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este
el, Iosua, un tăciune scos din foc?" (v. 2).
Pavel a înţeles războiul spiritual pe care am fost
chemaţi să-1 purtăm, când a afirmat: „Căci noi n-avem de
luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteni-
ilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întuneri-
cului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în
locurile cereşti" (Efeseni 6:12).
Pentru a avea o perspectivă clară asupra tuturor aces-
tor lucruri, noi trebuie să înţelegem realitatea spirituală
sau ceea ce am numit eu „a patra dimensiune". 6
Keil-Delitzsch, Commentary on the Old Testament [Comentariu
asupra Vechiului Testament], voi. DC (Wm. B. Erdmans Publishing,
Grand Rapids, Michigan), p. 416, 417.
The Fourth Dimension [A patra dimensiune], voi. 2 (Bridge
Publishing, Plainfield, New Jersey).
44 ^ CrvVofivapea cveţfinilov la vucţăciune
Satan a fost aruncat din poziţia sa plină de slavă pe care
o avea în locurile cereşti. Noi am fost creaţi cu o statură
superioară faţă de îngeri, prin aceea că suntem capabili să
înţelegem realitatea spirituală. Satan a ştiut încă din grădi-
na Edenului că împărăţia lui va fi nimicită prin rasa umană.
Dumnezeu 1-a numit „domnul puterii văzduhului" (Efeseni
2:2). Şi dacă a putut să aibă o autoritate reală asupra atmos-
ferei pământului, el a putut să influenţeze şi naţiunile
pământului. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a dat omului
autoritate deplină, însă omul a pierdut-o odată cu căderea
în păcat a lui Adam. Dar Dumnezeu nu s-a lăsat fără mar-
tori în lume. Poporul Său a putut să-şi exercite în continu-
are puterea prin rugăciune şi mijlocire. Când s-a întrupat
Hristos, El a îngăduit ca lumea să-L judece şi să-L
răstignească. Totuşi, prin viaţa Sa neprihănită, prin
moartea Sa ispăşitoare pe cruce şi prin învierea Sa glo-
rioasă, Hristos a luat cheile morţii şi ale mormântului, pri-
mind astfel „toată puterea" (Matei 28:18). Pe baza faptului
că Isus Hristos a câştigat toată puterea în cer şi pe pământ,
nouă ni se porunceşte să mergem în toată lumea şi să
facem ucenici din toate neamurile pentru împărăţia lui
Dumnezeu.
Pe măsură ce învăţăm să ne rugăm prin Duhul Sfânt şi
înţelegem că ni s-a dat autoritate, noi putem lega forţele
satanice din oameni, comunităţi sau chiar din naţiuni între-
gi. Cu toate acestea, pentru că Satan este un mincinos şi
tatăl minciunilor, el încearcă să ne convingă că el deţine
controlul. Dar pe măsură ce noi învăţăm să postim, să ne
rugăm şi să ne exercităm autoritatea spirituală legitimă,
Satan şi forţele sale vor trebui să cedeze în favoarea voii lui
Dumnezeu.
Cât de vital este pentru noi să cunoaştem şi să
înţelegem importanţa rugăciunii! Nu există altă cale prin
care să vedem voia lui Dumnezeu împlinindu-se în viaţa şi
în slujirea noastră decât aceea de a învăţa cum să ne
vca\
ea%a vudacmnea A
J.....*A..........ţj...............................
rugăm. însă, aşa cum afirmam mai devreme, mai întâi tre-
buie să dorim să ne rugăm.
Problema noastră a fost că ne-am gândit la rugăciune,
am citit despre rugăciune şi chiar am primit învăţătură
despre rugăciune, dar încă nu am început să ne rugăm.
Este vremea să înţelegem că rugăciunea este sursa puterii.
Este vremea să lăsăm ca Duhul Sfânt să aducă o nouă zdro-
bire şi o nouă cedare. Este vremea să învăţăm cum să ne
folosim autoritatea spirituală pentru a şti cum să
împiedicăm lucrarea diavolului. Acum este vremea să ne
rugăm!

Rugăciunea
şi Duhul SJănt
Trăim în epoca Duhului Sfânt. Isus le-a spus ucenicilor
că era imperios necesar ca El să plece, pentru ca astfel să
vină Duhul Sfânt. într-adevăr, în ziua Cincizecimii Duhul
Sfânt S-a pogorât şi i-a umplut pe cei 120 de credincioşi
care aşteptau în Ierusalim. Aceasta era împlinirea profeţiei
lui Ioan Botezătorul.
La botezul lui Isus Hristos Duhul Sfânt a fost simbolizat
printr-un porumbel. Alegerea acestui simbol are de-a face
cu natura şi personalitatea Duhului Sfânt. Porumbelul este
blând şi tot astfel este şi Duhul Sfânt. Poţi cunoaşte cu ade-
vărat natura Duhului Sfânt numai atunci când începi să ai
părtăşie cu El. în Vechiul Testament nu-L întâlnim pe
Duhul Sfânt ca personalitate distinctă. în Noul Testament
Duhul Sfânt vorbeşte despre Hristos în aşa fel încât este
posibil ca cineva să nu sesizeze adevărata natură a Celui
de-al treilea Membru al Trinităţii.
Cum putem să-L cunoaştem pe Duhul Sfânt? Nu vom
putea să conştientizăm natura Sa decât începând o viaţă de
rugăciune.
Dintre toate evangheliile, Evanghelia după Ioan conţine
cele mai numeroase referinţe la Duhul Sfânt. în capitolul
paisprezece El este numit Duhul adevărului şi Mângâieto-
rul. Duhul Sfânt este Duhul adevărului prin aceea că El
ofivapea cve$imiîov la vudăciune
poate să descopere profunzimea înţelesului pe care îl au
cuvintele lui Hristos. El este Mângâietorul prin aceea că
aduce în inimile noastre o pace pe care lumea nu o poate
oferi. Lumea cunoaşte pacea doar prin încetarea ostili-
tăţilor, însă Duhul Sfânt aduce pace fără să ţină seama de
circumstanţe. De aceea, învăţând să umblăm prin Duhul
Sfânt noi învăţăm deopotrivă să umblăm în pace şi adevăr.
Dacă adevărul nu lucrează în viaţa noastră, dacă nu
umblăm în pacea lui Dumnezeu, atunci este foarte proba-
bil că nu umblăm prin Duhul Sfânt.
Rugăciunea deschide uşa pentru Duhul Sfânt
Duhul Sfânt poate să te binecuvânteze când citeşti Biblia.
Duhul Sfânt poate să te călăuzească în timp ce îl mărtu-
riseşti pe Hristos. Duhul Sfânt poate să te ungă când propo-
văduieşti şi înveţi Cuvântul lui Dumnezeu. Dar dacă vrei să
ai o comuniune intimă cu Duhul Sfânt trebuie să te rogi.
Mi-am dat seama pentru prima dată de acest adevăr
încă de la începutul slujirii mele. încercam din răsputeri
să-i conduc pe oameni la Hristos, dar aveam rezultate
foarte slabe. în timp ce mă rugam, Domnul mi-a vorbit în
felul următor: „Câte prepeliţe ar fi prins israeliţii dacă s-ar
fi dus să le vâneze în pustie?" „Doamne, nu prea multe",
am răspuns eu. Apoi Domnul a continuat să mă întrebe:
„Totuşi, cum au fost prinse prepeliţele?" Atunci mi-am dat
seama că Dumnezeu a trimis vântul care a adus prepeli-
ţele. Prin aceasta Domnul încerca să-mi arate diferenţa
dintre a alerga după suflete fără strategia Duhului Sfânt şi
a lucra în colaborare cu Duhul Sfânt. Atunci Domnul mi-a
spus ceva ce mi-a schimbat total viaţa: „Trebuie să ajungi
să-L cunoşti pe Duhul Sfânt şi să lucrezi împreună cu El!"
Ştiam că am fost născut din nou. Ştiam că am fost
umplut de Duhul Sfânt. Cu toate acestea, eu îl percepusem
întotdeauna pe Duhul Sfânt ca o experienţă, nu ca o per-
sonalitate. Totuşi, pentru a-L cunoaşte pe Duhul Sfânt a
uct
fost nevoie să petrec timp în rugăciune, când eu să-I
vorbesc Lui şi, în acelaşi timp, să-I ofer şi Lui posibilitatea
să-mi vorbească mie. Această părtăşie cu Duhul Sfânt a
atras după sine toate schimbările majore din lucrarea mea.
Dezvoltarea sistemului de celule din biserică a rezultat din
părtăşia cu Duhul Sfânt în rugăciune. Fondarea misiunii
Church Growth International a rezultat din părtăşia cu
Duhul Sfânt. De fapt, nici un principiu major pe care îl
predau în Coreea şi peste tot în lume nu îşi are originea în
cărţile teologice, ci provine din părtăşia adevărată şi intimă
cu Duhul Sfânt în rugăciune.
Părtăşia cu Duhul Sfânt a fost cea care mi-a schimbat în
întregime viaţa personală. Nu mai pot trăi fără comuniunea
plăcută a prezenţei Sale cu care m-am familiarizat atât de
mult. în fiecare dimineaţă simt cum prospeţimea Lui îmi
inundă inima şi-mi dă putere să înfrunt toate provocările
zilei, ştiind că voi avea biruinţă deplină în orice situaţie.
Am descoperit totodată că nu sunt destul de deştept ca
să rezolv miile de probleme care mă năpădesc în mod
obişnuit. Totuşi pot apela la Duhul Sfânt, spunându-I doar:
„Duhule Sfinte, dă-mi voie, Te rog, să-Ţi povestesc proble-
ma mea. Ştiu că Tu cunoşti voia lui Dumnezeu şi ai deja şi
răspunsul." Apoi aştept plin de încredere răspunsul din
partea Duhului Sfânt.
Descoperind de-a lungul tuturor acestor ani că Duhul
Sfânt mă reînnoieşte din punct de vedere spiritual, mintal
şi fizic, mi-am dat seama că părtăşia zilnică cu El este o
necesitate. O mare parte din ora de rugăciune pe care o am
în fiecare dimineaţă o petrec în părtăşie cu Duhul Sfânt.
De fiecare dată când Dumnezeu îmi dă ceva nou şi
proaspăt din Cuvântul Său, ştiu că aceasta vine de la Duhul
adevărului care locuieşte în mine. După cum Duhul Sfânt a
făcut-o pe Măria să rămână însărcinată, tot astfel El ne
poate impregna cu Cuvântul Vieţii. „Slova omoară, dar
Duhul dă viaţă". Din această cauză atâtea mii de oameni se
50 ▲ CVWof«vat?ea cveţi'mvLov la vuqăc'mne
■*•........................................................>..............................c/....................................
aliniază în faţa bisericii noastre la toate cele şapte servicii
de duminica. Din această cauză serviciul nostru divin tele-
vizat este unul dintre programele cu cea mai mare audi-
enţă din Coreea. Oamenii nu sunt interesaţi doar de
învăţarea Cuvântului, ci ei doresc cunoaşterea Adevărului
prin ungerea Duhului Sfânt. Pavel a avut o astfel de expe-
rienţă în ce priveşte învăţătura pe care a dat-o altora. El a
scris bisericii din Corint: „Şi noi n-am primit duhul lumii,
ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte
lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi
vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciu-
nea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt,
întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile
duhovniceşti" (1 Corinteni 2:12-13).
Duhul Sfânt nu numai că ne unge pentru a propovădui
Cuvântul lui Dumnezeu cu putere şi autoritate, dar, în
acelaşi timp, El ne protejează de atacurile lui Satan. Faptul
că păstoresc cea mai mare biserică din lume nu mă
scuteşte de atacuri din partea altora. Atacurile care vin din
partea lumii nu mă deranjează. Cele care au capacitatea să
mă rănească sunt atacurile ce vin din partea copiilor lui
Dumnezeu. Totuşi, părtăşia zilnică cu Duhul Sfânt ne poate
apăra nu de atacuri, ci de efectele acestora. Vedem foarte
desluşit acest principiu în viaţa lui Ştefan, primul martir al
Bisericii.
Ştefan a proclamat Cuvântul lui Dumnezeu cu mare
putere, după cum citim în Fapte 7. Totuşi, cuvintele lui au
produs un rezultat contrar celui aşteptat, ascultătorii săi
fiind atât de convinşi încât au dorit să-1 ucidă: „Când au
auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi
împotriva lui. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit
ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând
în picioare la dreapta lui Dumnezeu, şi a zis: «Iată, văd
cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la
dreapta lui Dumnezeu»" (v. 54-56).
cRuctăciunea $i ^Puiju? <3f«"f A ^1
Pavel îşi încheie cea de-a doua scrisoare către biserica
din Corint cu următoarele cuvinte: „Harul Domnului Isus
Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea
Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi." El s-a referit la părtăşia
cu Duhul Sfânt şi în Filipeni 2:1.
Dacă rugăciunile tale sunt goale, în loc să te învioreze,
este foarte probabil că nu dai ascultare avertizării lui Pavel
şi nu ai părtăşie cu Duhul Sfânt. Doar Duhul Sfânt este Cel
care îţi poate aduce bucuria, pacea şi sentimentul de
îndreptăţire pe care le doreşti atât de mult. Adu-ţi aminte
că împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci
neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.
Rugăciunea aduce cu sine manifestările Duhului Sfânt
în Prima sa epistolă către biserica din Corint, Pavel a
scris: „în ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu
voiesc să fiţi în necunoştinţă [ignoranţi]" (1 Corinteni 12:1).
Acest verset putea fi scris la fel de bine şi astăzi. Atâţia
credincioşi din biserică sunt ignoranţi în ceea ce priveşte
darurile şi manifestările Duhului Sfânt, iar dintre cei care
le cunosc, mulţi nu ştiu cum şi când să le folosească.
Duhul Sfânt pătrunde pentru prima dată într-o persoană
atunci când ea se naşte din nou. După acest moment, ni se
porunceşte să intrăm într-o relaţie mai intimă cu Duhul
Sfânt, Eu numesc această experienţă „primirea plinătăţii
Duhului Sfânt".
Noi intrăm în această plinătate prin rugăciune. Tot prin
rugăciune învăţăm cum să ne exercităm darurile spirituale.
Darurile de slujire
Pavel vorbeşte despre darurile de slujire în mai multe
pasaje biblice. Dumnezeu este Cel care alege cum să
împartă aceste daruri: „Acum dar Dumnezeu a pus mădu-
larele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El" (1 Corinteni
52 A LvWofivat?ea cve$t'milov îa vudăciune
12:18). După ce ştim care este darul nostru de slujire, tre-
buie să-1 dezvoltăm: „Nu fi nepăsător de darul care este în
tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de
către ceata presbiterilor. Meditează la aceste lucruri,
îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să
fie văzută de toţi" (1 Timotei 4:14-15; traducerea King
James Version [KJV] în limba engleză). în această ultimă
referinţă, Pavel îl învaţă pe Timotei că meditarea, în rugă-
ciune, îl va ajuta să-şi dezvolte darul de slujire care i-a fost
încredinţat.
în 1 Corinteni 12, Pavel enumera, fără a fi exhaustiv,
principalele daruri ale slujirii: apostolii, prorocii, învăţă-
torii, în continuare, el enumera darurile de slujire aflate la
un nivel inferior, dar nu mai puţin importante: darul minu-
nilor, tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în
alte limbi.
Primul nivel al darurilor de slujire este prezentat mult
mai complet în scrisoarea adresară bisericii din Efes: „Şi
El a dat pe unii, apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghe-
lişti; pe alţii, păstori şi învăţători" (Efeseni 4:11). Apoi, în
următorul verset, ni se arată care este menirea acestor
daruri:.....pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării
de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos" (v. 12).
Care este scopul conducerii slujitorilor creştini? Să-i
înveţe pe credincioşii laici cum să slujească, pentru ca
trupul lui Hristos să poată fi zidit şi întărit. Cum îşi edifică
şi îşi dezvoltă slujirea un lucrător? Meditând în rugăciune
la acea slujire.
Prin urmare, indiferent dacă eşti pastor sau administra-
tor al bisericii, conducător de grup sau diacon, darul tău va
creşte şi se va dezvolta numai prin rugăciune şi meditaţie.
Manifestările Duhului Sfânt
Darurile spirituale de slujire sunt date de Duhul Sfânt
în conformitate cu alegerea Tatălui. însă, fiecare credincios
udăciuma S«
ani A
poate să-L manifeste pe Duhul Sfânt, scopul acestei mani-
festări fiind acela de a edifica întreaga adunare. Pavel zice:
„Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.
De pildă, unuia îi este dat prin Duhul să vorbească despre
înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă,
datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh;
altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea
să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea
duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea lim-
bilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh,
care dă fiecăruia în parte după cum voieşte" (1 Corinteni
12:7-11).
Capitolul paisprezece din 1 Corinteni este dedicat de
către Pavel folosirii adecvate a manifestărilor Duhului
Sfânt, în special în cadrul adunărilor publice. Scopul funda-
mental al acestor manifestări este de-a aduce zidire
întregului grup şi nu doar de a dovedi înzestrarea cu daruri
sau spiritualitatea individuală a cuiva. Capitolul treispre-
zece, cunoscut mai bine drept „capitolul dragostei", nu
spune că dragostea este mai bună decât darurile spirituale,
ci ne arată motivaţia corectă pentru exercitarea acestor
daruri: „Umblaţi dar după darurile cele mai bune; şi vă voi
arăta o cale nespus mai bună" (1 Corinteni 12:31). Observă
că Pavel nu spune: „vă voi arăta un lucru nespus mai bun".
Nu. în capitolul 13, el se concentrează asupra acestei „căi
nespus mai bune".
Deoarece Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii,
toate lucrurile care se petrec într-o biserică trebuie să se
facă menţinându-se ordinea:.....căci Dumnezeu nu este
un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bise-
ricile sfinţilor" (1 Corinteni 14:33).
Atunci când îi învăţăm pe credincioşii din Coreea să se
roage ca biserica să fie zidită pe o temelie biblică puternică,
noi nu ignorăm darurile spirituale prezentate în 1 Corin-
teni. Singura modalitate de dezvoltare a darurilor şi mani-
UvVofivarea cve$tmilov ia

festărilor spirituale este prin a fi dedicat rugăciunii.


Rugăciunea va face ca diferitele daruri de slujire să lucreze
împreună şi nu în competiţie. Rugăciunea va stimula moti-
vaţia dragostei, care va menţine ordinea potrivită a tuturor
darurilor şi manifestărilor spirituale. Rugăciunea este
răspunsul!
Rugăciunea creează sensibilitate spirituală
Scriptura este mai mult decât cerneală imprimată pe
hârtie. Cuvintele tipărite în Biblie sunt mai mult decât
simple cuvinte. Ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu.
„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să
I se închine în duh şi în adevăr" (Ioan 4:24). Isus a zis:
„Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la
nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi
viaţă" (Ioan 6:63). Aşadar, Duhul Sfânt poate produce în
noi o asemenea sensibilitate spirituală încât să fim în stare
să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu într-o nouă şi supe-
rioară dimensiune.
De asemenea, Pavel subliniază următoarele: „Noi
propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi
ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu spre slava
noastră mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o nici
unul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunos-
cut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar după cum
este scris: «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea
nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt
lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L
iubesc.» Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin
Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile
adânci ale lui Dumnezeu" (1 Corinteni 2:7-10).
Totodată Pavel accentuează importanţa înţelegerii
Cuvântului lui Dumnezeu sub ungerea Duhului Sfânt, care
se primeşte prin rugăciune, atunci când afirmă: „Dar omul
firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci
cKu
ăcmnea $\
$\
55
pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pen-
tru că trebuie judecate duhovniceşte" (1 Corinteni 2:14).
Motivul pentru care lumea nu înţelege Cuvântul lui
Dumnezeu, chiar cu toată înţelepciunea ei naturală, este
faptul că acest Cuvânt aparţine unei dimensiuni mai înalte
decât înţelepciunea şi înţelegerea naturală. El conţine o
dimensiune spirituală a cărei înţelegere este imposibilă
fără Duhul Sfânt.
Una din cântările mele preferate se numeşte „Frânge
pâinea vieţii", şi a fost scrisă de William E Sherwin. în
strofa a patra el a scris:
O, Doamne, trimite acum Duhul Tău peste mine,
Ca să-mi atingă ochii şi să pot vedea;
Arată-mi adevărul ascuns în Cuvântul Tău,
Ca astfel să Te văd pe Tine, revelat în cartea Ta.
Atunci când iau în mână cea mai valoroasă posesiune
materială pe care o am, Biblia mea, mă rog Duhului Sfânt:
„O, Duhule Sfinte, deschide-mi ochii ca să pot vedea
Adevărul lui Dumnezeu revelat în Cuvântul Tău Sfânt".
Este o bucurie extraordinară să studiezi Cuvântul lui
Dumnezeu după o astfel de rugăciune!
Credinţa vine în urma auzirii, şi auzirea vine prin
Cuvântul lui Dumnezeu, scria Pavel în Romani. Dumnezeu
ne sporeşte credinţa pe măsură ce noi ne dezvoltăm
auzirea sau sensibilitatea spirituală, iar această sensibili-
tate spirituală nu se obţine decât prin studierea Cuvântului
lui Dumnezeu într-o atitudine de rugăciune.
Dependenţa de Domnul sporeşte sensibilitatea spiritu-
ală. Eu am învăţat că dacă mă încred în totalitate în
Domnul, El mă călăuzeşte întotdeauna şi îmi dă înţelegere
duhovnicească. Pentru aceasta este nevoie deseori de
îndrăzneală duhovnicească. însă, în timp ce mă avânt în
credinţă în urma rugăciunii, obţin mai multă sensibilitate
'wavea cve
ţiiniiot? la

I
vuctacnme
.....cr..................
spirituală. Când simţurile mele spirituale sunt dezvoltate
pot să înţeleg „hrana tare" a Cuvântului lui Dumnezeu:
„Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a
căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deose-
bească binele şi răul" (Evrei 5:14).
Autorul Epistolei către Evrei arată pur şi simplu care
sunt calificările necesare pentru a te putea hrăni cu mân-
care duhovnicească tare din Scriptură. Cei care şi-au dez-
voltat sensibilitatea spirituală, prin folosirea discernămân-
tului pe care îl au deja, se pot hrăni cu bucate tari. Cei care
nu şi-au dezvoltat sensibilitatea spirituală, se pot hrăni
numai cu laptele Cuvântului lui Dumnezeu.
într-o seară, în timpul de părtăşie al familiei noastre,
unul dintre fiii mei a spus un lucru care a arătat limpede
importanţa dependenţei mele totale de Duhul Sfânt. Fiul
cel mai mare i-a spus soţiei mele, Grace: „Mamă, eu nu am
de gând să petrec atât de mult timp în rugăciune ca tata.
Sunt tânăr şi încrezător în puterile mele. Eu nu am atâta
nevoie de rugăciune ca el. De ce trebuie să-L rog pe
Dumnezeu să mă ajute în tot ce fac? Eu pot face singur o
mulţime de lucruri."
Când l-am auzit, mi s-a umplut inima de milă faţă de fiul
meu adolescent. Aşa că am fost foarte cinstit cu el.
„Hei", am zis, „tu şi fraţii tăi uitaţi-vă la tatăl vostru şi
ascultaţi cu atenţie". Apoi am continuat: „Toţi oamenii din
Coreea îl cunosc pe tatăl vostru. Aşa este?"
„Da", au răspuns ei.
„Tatăl vostru este acum pastorul celei mai mari biserici
din lume. Aşa este?"
„Da, aşa este, tată", au răspuns ei în cor.
„Uitaţi-vă acum la tatăl vostru! Cândva eram pe moarte
din cauza tuberculozei. Nici un doctor nu mă putea ajuta
sau trata. Tatăl vostru era atât de sărac că nici măcar nu-şi
putea permite să meargă la spital pentru tratament.
cJVuaăc'mnea s» *t^unui ^nartt ▲ 57
~fj.......................t...............»>*...............|....................tf.i...

Educaţia formală a tatălui vostru a încetat după primul său


an de liceu. El nu are o poziţie socială înaltă, nu are o
genealogie renumită; şi, ca persoană obişnuită, nu are
nimic cu ce să se laude. Nu aveţi nici un motiv natural pen-
tru care să vă lăudaţi cu tatăl vostru. El nu are bani, nu are
poziţie şi nici educaţie. Totuşi, fiindcă m-am bizuit pe
Domnul, vedeţi ce-a făcut El pentru mine. Ştiţi care a fost
secretul succesului meu? Mi-am vărsat inima înaintea
Domnului. Am depins întru totul de El. Prin ajutorul lui
Dumnezeu m-am autoeducat. Am citit toate cărţile care
mi-au căzut în mână. Am studiat cu sârguinţă, rugându-mă
tot timpul. Astfel, prin harul lui Dumnezeu, am ajuns să fiu
ceea ce sunt.
Fiilor, dacă vă bizuiţi doar pe propria voastră putere,
educaţie şi înţelepciune naturală, vă veţi cufunda în noroiul
acestei lumi. Nu fiţi aroganţi! învăţaţi să vă bizuiţi pe
Domnul aşa cum fac eu!"
După ce le-am vorbit astfel fiilor mei, am avut convin-
gerea că ei nu numai că m-au auzit, dar au înţeles impli-
caţiile a ceea ce le-am spus. După ce şi-au dat seama de
importanţa dependenţei totale şi complete de Domnul, ati-
tudinea lor s-a schimbat tot atât de mult ca înfăţişarea lor.
în timp ce mă rog, eu nu doar că fac un exerciţiu de sen-
sibilitate în ceea ce priveşte Scriptura, dar şi în ceea ce
priveşte desluşirea prezenţei Domnului. Uneori, în timpul
meu de rugăciune şi părtăşie simt prezenţa lui Dumnezeu
atât de aproape, încât aş putea să-L ating cu mâna. Şi cât
de împrospătat mă simt după ce am părtăşie cu preţiosul
meu Domn! Viaţa creştină, în special dacă eşti în slujba de
pastor, poate deveni plicticoasă şi rutinată dacă nu experi-
mentezi acest fel de părtăşie în rugăciune.
Dacă nu eşti obişnuit cu o astfel de părtăşie, a sosit vre-
mea unui nou început. Chiar acum pune jos această carte
58 ▲ ON^otivavea cvzţiinilor ia vuctăciune
S~........................................................*..............................(J-....................................
şi începe să te rogi şi să-I ceri Duhului Sfânt să facă reală
prezenţa lui Hristos pentru tine! Cere-I să-ţi dea o nouă
înţelegere a Cuvântului Său. Cere-I să te conducă pe o cale
nouă de părtăşie în Duhul Sfânt!

Răspunsul tău personal


la rugăciune
Rugăciunea determină o schimbare personală în viaţa
ta. Nimic din ceea ce poţi face nu-ţi va aduce foloase mai
mari ca şi rugăciunea. Prin rugăciune tu îţi creezi o balanţă
pozitivă în favoarea ta în banca spirituală a lui Dumnezeu.
Prin rugăciune, vei avea beneficii în ceea ce priveşte
duhul, mintea şi trupul.
Ca fiinţe omeneşti noi suntem nişte creaturi minunate.
Dumnezeu ne-a creat după chipul Său divin. Potenţialul
nostru este cu mult mai mare decât ne-am dat noi seama
vreodată. Creierul nostru este folosit doar la un mic pro-
centaj din capacitatea lui. Trupurile noastre sunt capabile
de mai multă rezistenţă, putere şi chiar de viaţă mai lungă.
Duhurile noastre sunt în stare să experimenteze mult mai
multe din binecuvântările spirituale ale lui Dumnezeu.
Rugăciunea creează acea atmosferă în care noi putem fi
prosperi şi sănătoşi tot aşa cum prosperă şi sufletul nostru.
Soldul din contul rugăciunii
încă de când au început să se socotească vremurile,
lumea a fost binecuvântată de literatură. Personal m-am
bucurat de scrierile multor autori din lumea occidentală, în
special a celor de limbă engleză. După părerea mea, nimeni
59
6o ▲ CWVof ivavea cveşi'miiov la vuaac'mm
n-a ştiut să folosească mai bine cuvintele decât
Shakespeare. Cu toate acestea, există o operă literară mai
importantă decât toată literatura umană existentă la un loc.
Această operă literară nu este statică, ci se află într-o con-
tinuă desfăşurare şi extindere. Ea este scrisă în perma-
nenţă de către Dumnezeu.
„Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea
unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a
ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea
Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele
Lui. «Ei vor fi ai Mei», zice Domnul oştirilor. «îmi vor fi o
comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea
milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte»"
(Maleahi 3:16-17).
Dumnezeu a scris şi continuă să scrie o carte numită
„cartea de aducere aminte". Cei care îşi fac timp să gân-
dească sau să mediteze la Dumnezeu, vor descoperi că El
păstrează o evidenţă exactă. Noi nu putem decât să ne
imaginăm bogăţia de gânduri şi meditaţii spirituale pe care
oamenii deosebiţi, care au trăit în toţi aceşti ani, le-au avut
despre Dumnezeu. Suntem încântaţi de frumuseţea
psalmilor scrişi de David în timp ce contempla relaţia sa cu
Dumnezeu. Totuşi, ce s-a întâmplat cu atâtea alte gânduri
care au rămas nescrise?
în Noul Testament citim despre Cartea Vieţii. Pavel, în
Epistola sa către Filipeni, şi Ioan, în cartea Apocalipsei,
vorbesc despre importanţa scrierii numelui nostru în
Cartea Vieţii Mielului. Hristos, Mielul lui Dumnezeu, ţine
o evidenţă exactă a celor răscumpăraţi.
Lucrul cel mai important în legătură cu literatura pe
care o scrie Dumnezeu este faptul că aceasta arată că
Dumnezeu ţine evidenţe spirituale. Nimic nu se pierde,
nici nu se iroseşte. Nimic din ce se face pentru El nu este
vreodată în zadar. Adeseori noi uităm ceea ce fac oamenii
pentru noi. Eu obişnuiesc să spun că lucrurile pe care le
cXaşjJMttS"! tău Vev$onaî ▲ 6i
fac oamenii pentru noi se scriu pe apă, şi le uităm repede,
în schimb, lucrurile pe care oamenii le fac împotriva
noastră se scriu pe table de piatră, şi ne aducem aminte
deseori de ele.
Pentru noi este foarte important să ne aducem aminte
că există Cineva care nu uită nimic niciodată, în afară de
păcatele ce sunt iertate şi aşezate sub sângele lui Isus
Hristos. Aşadar, nici rugăciunile noastre nu pot fi uitate.
Gândind prin prisma contabilităţii, perseverenţa în
rugăciune este esenţială. Noi nu ştim cât de mult trebuie
să ne rugăm înainte ca Dumnezeu să răspundă rugăciu-
nilor noastre. Daniel a descoperit că rugăciunea sa 1-a aju-
tat pe arhanghelul Gavril să înfrângă opoziţia spirituală cu
care acesta s-a confruntat timp de douăzeci şi una de zile.
Dumnezeu a ascultat rugăciunile lui Daniel şi ţinut seama
de ele.
în Luca 11 găsim răspunsul lui Hristos la cererea pe
care I-au adresat-o ucenicii: „Doamne, învaţă-ne să ne
rugăm." Ca răspuns la cererea lor, Hristos le spune o pildă.
Un prieten este solicitat să împrumute trei pâini. Această
solicitare este făcută într-un moment nepotrivit, pentru că
el se culcase deja. Cu toate acestea, urgenţa nevoii îl
determină pe cel care solicită pâinile să insiste. Atunci Isus
a zis: „ ... totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare,
tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie" (Luca 11:8).
Unele rugăciuni trebuie să fie repetate mereu pentru a
primi un răspuns. Indiferent dacă este vorba despre opozi-
ţie spirituală sau de alte motive, noi suntem îndemnaţi să
stăruim în rugăciune.
Nu renunţa niciodată să te rogi pentru o nevoie! Ce s-ar
fi întâmplat dacă Daniel ar fi renunţat după doar cinci sau
zece zile? Adu-ţi aminte că Dumnezeu este credincios! El
îţi aude rugăciunile! Domnul îţi va răspunde dacă te rogi şi
nu renunţi! Acţionează astfel încât balanţa rugăciunii să se
încline mult în favoarea ta.
62 ▲ (M\ofivat?ea cvextnmov îa vudăciune
O doamnă din biserica noastră avea o fiică ce nu trăia o
viaţă creştină. Cu cât mama se ruga mai mult, cu atât se
părea că fiica ei călca mai mult pe urmele prietenilor pe
care îi avea în lume. M-a auzit apoi predicând despre acest
subiect. Mama a început atunci să se roage cu credinţă
pentru fiica ei şi nu s-a lăsat descurajată de circumstanţele
care se înrăutăţeau. într-o zi, în timp ce se ruga, a simţit în
inima ei că soldul din cont era destul de mare ca să satis-
facă nevoia spirituală pe care o avea în faţă. Ea a primit o
confirmare lăuntrică a faptului că Dumnezeu Şi-a făcut
lucrarea. După câteva zile, fiica ei a venit la biserică şi şi-a
predat inima Domnului, iar acum amândouă îl slujesc cu
credincioşie pe Hristos.
Rugăciunea aduce vindecare
Cu toate progresele ştiinţei medicale moderne, oamenii
încă suferă de boli şi maladii. Doctorii susţin acum că boala
de inimă şi cancerul sunt cei mai înverşunaţi ucigaşi. De
asemenea, ei au ajuns la concluzia că cele mai multe dintre
problemele noastre fizice sunt cauzate de stres.
Oamenilor le este frică de anihilare şi distrugere
nucleară. Presiunile exercitate de viaţa modernă au afectat
întreaga lume, chiar şi cele mai îndepărtate regiuni. Ce
poate să-1 ajute pe omul secolului al douăzeci şi unulea să
învingă stresul şi neliniştea care îl exasperează?
Răspunsul la această întrebare nu este unul nou, dar
este foarte neglijat în societatea de astăzi. Răspunsul este
rugăciunea!
Pavel a scris bisericii din Filipi: „Nu vă îngrijoraţi de
nimic, ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la
cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu
mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pri-
cepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus"
(Filipeni 4:6-7).
iau
ona
î ▲ 63
Ca şi creştini avem de ales: Ne putem îngrijora sau ne
putem încrede în Dumnezeu. Putem avea inimile şi gân-
durile noastre pline de grijile acestei lumi, sau ne putem
ruga. Care este avantajul celei de-a doua opţiuni?
Rugăciunea se ocupă de cauză, nu doar de efecte. Dacă
cauza celor mai multe dintre bolile noastre este îngrijo-
rarea, atunci modalitatea de a trata simptomele rezultate în
urma îngrijorării este aceea de a te ocupa de cauză, adică
să te debarasezi de îngrijorare.
Pavel le dezvăluie filipenilor secretul unei vieţi lipsite
de îngrijorare. Acest secret este rugăciunea. Când te rogi,
tu de fapt pui problema care te nelinişteşte în mâinile lui
Dumnezeu. Apoi, mulţumindu-I lui Dumnezeu, laşi pro-
blema în mâinile Lui şi nu te mai atingi de ea. Ocupându-te
de îngrijorare şi tratând-o corect, cele mai multe dintre
simptome vor dispărea pur şi simplu în timp.
Consecinţa unei astfel de trăiri este o pace care trece
dincolo de toată înţelegerea naturală. Pentru că acum te
bizuieşti pe resursele tale veşnice, adică pe Tatăl tău din
ceruri, tu nu mai ai de ce să fii înfricoşat, ci poţi fi plin de
pace. Oamenii din lume nu vor înţelege acest lucru fiindcă
lor li se pare o nebunie.
în zilele de astăzi, oamenii consideră că tot ceea ce fac
trebuie să facă pentru ei înşişi. Noi am devenit generaţia în
care fiecare om gândeşte, chiar dacă n-o spune: „Mă des-
curc singur". Ultimul lucru pe care lumea este dispusă să-1
facă este să se încreadă în altcineva, mai ales în Dumne-
zeu. De aceea, mai mult ca niciodată, oamenii suferă acum
de boli de ulcer la stomac, de atacuri de inimă şi cancer. Cu
toate acestea, noi putem trăi o viaţă plină de pace. Trebuie
să-I dăm Domnului problemele noastre în rugăciune şi,
astfel, putem avea o viaţă sănătoasă.
Scopul acestei prime părţi a cărţii a fost acela de-a te
motiva să te rogi aşa cum nu te-ai rugat niciodată înainte.
Ai ştiut dintotdeauna că ai nevoie de rugăciune, dar pur şi
CWVofivat?ea cveşţinilov ia vudăciune
simplu nu ţi-ai putut face suficient timp pentru ea. întot-
deauna ai fost prea ocupat.
De ce să fi scris eu această carte despre rugăciune dacă
ea nu ţi-ar trezi interesul pentru rugăciune? Nu era nevoie
să petrec luni în şir scriind-o, dacă tu doar ai citi-o şi apoi
te-ai întoarce la vechile tale căi. Aşa că Domnul m-a îndru-
mat să împărtăşesc cu tine mai multe lucruri care să te
motiveze la rugăciune.
Ai văzut cum rugăciunea produce putere în viaţa noas-
tră şi ţi-ai dat seama că avem nevoie de mai multă putere
pentru a face faţă noilor atacuri, tot mai complexe, ale lui
Satan împotriva noastră.
Am urmărit împreună care sunt motivele ce se ascund
în spatele atacurilor diavolului asupra copiilor lui
Dumnezeu şi am văzut, de asemenea, cum pot fi respinse
aceste atacuri.
Rugăciunea are ca rezultat pricepere spirituală. Prin
rugăciune, tu vei fi mult mai conştient ca înainte de reali-
tatea spirituală din care faci parte.
De asemenea, rugăciunea este uşa unei părtaşii mai
intime cu Duhul Sfânt. învăţăm cum să folosim darurile pe
care le-am primit numai atunci când învăţăm să ne rugăm.
Fiecăruia dintre noi i s-a dat un dar spiritual pe care tre-
buie să învăţăm să-1 folosim, iar metoda de învăţare este
una singură: rugăciunea.
Apoi, ne-am uitat la contul care poate fi deschis şi ali-
mentat prin rugăciune. Stăruinţa este cea care va aduce
răspuns la rugăciunile noastre.
Rugăciunea este secretul pentru menţinerea sănătăţii
noastre fizice! Ce mare binecuvântare este să nu ai nevoie
de vindecare pentru că eşti sănătos.
Cu toţii suntem creaţi să dorim acele lucruri pe care le
percepem ca fiind cele mai avantajoase. Ca să te motivez la
rugăciune, ţi-am arătat cum poţi beneficia de pe urma
rugăciunii în duhul, sufletul şi trupul tău
l tău
l
cXăşf un$ul tău pev$onal A 65
Acum eşti pregătit să abordezi următoarea secţiune a
acestei cărţi, şi anume, cele trei tipuri de rugăciune. în
această secţiune vei afla despre trei feluri diferite de rugă-
ciune şi modul cum să le foloseşti cu succes.
Dacă nu înţelegi cum este împărţită rugăciunea, este
posibil să nu înţelegi nici unul din pasajele biblice care se
ocupă de rugăciune.
De ce trebuie ca unele rugăciuni să primească răspuns
imediat, iar la altele să dureze atât de mult? De ce trebuie
să-I cerem lui Dumnezeu lucruri de care El ştie deja că
avem nevoie?
Aceste întrebări, împreună cu altele la fel de impor-
tante, îşi vor găsi răspunsul în secţiunea următoare.

Partea a Ha
Cele trei tipuri de rugăciune
Introducere
Pentru a înţelege cele trei tipuri de rugăciune, trebuie
să le analizăm în contextul învăţăturilor lui Hristos. în nici
un alt loc din Evanghelii nu sunt prezentate mai desluşit
aceste tipuri de rugăciune ca în capitolul 11 din Evanghelia
după Luca.
„într-o zi Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a
isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: «Doamne,
învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii
lui.» El le-a zis: «Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru
care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău! Vie
împărăţia Ta! Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe
pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în
fiecare zi. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi
iertăm oricui ne este dator. Şi nu ne duce în ispită, ci
izbăveşte-ne de cel rău.» Apoi le-a mai zis: «Dacă unul din-
tre voi are un prieten şi se duce la el la miezul nopţii, şi-i
zice: „Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la
mine de pe drum un prieten al meu şi n-am ce-i pune
înainte"; şi dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi
răspunde: „Nu mă tulbura; acum uşa este încuiată, copiii
mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pâini",
vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i
este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supără-
toare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie. De aceea şi
Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi;
bateţi, şi vi se va deschide" (Luca 11:1-9).
69
70 ▲ C_>ele 1vci iipuv't oe vuctăciune
■'■..............................................l-.......................tJ
Rugăciunea „Tatăl nostru", aşa cum este cunoscută în
mod obişnuit prima parte a acestui pasaj, este prezentată -
într-un alt context - şi în Evanghelia după Matei, capitolul
şase. Totuşi, în Matei Isus Hristos vorbeşte despre moti-
vaţia care se află în spatele rugăciunii, şi nu despre felurile
de rugăciune. In Matei, Hristos ne învaţă să fim atenţi ca
să nu ne arătăm pioşenia în faţa oamenilor pentru ca ei să
ne admire; dimpotrivă, singura admiraţie care trebuie să
ne preocupe în rugăciune este admiraţia Tatălui nostru din
ceruri.
Contextul din Luca 11 pregăteşte cadrul pentru învăţă-
tura completă şi decisivă despre rugăciune. Isus intrase
într-o localitate favorită în care avea nişte prieteni dragi.
Betania era un orăşel situat pe coasta Muntelui Măslinilor,
chiar la ieşirea din Ierusalim. Măria, Marta şi Lazăr, cel pe
care, mai târziu, Hristos avea să-1 învie din morţi, locuiau
în Betania. Simon leprosul, în casa căruia Hristos urma să
fie uns, locuia şi el în Betania. După intrarea triumfală în
Ierusalim, Hristos Şi-a petrecut noaptea în Betania. Nu
departe de periferia Betaniei, Domnul a fost înălţat la cer.
Fără discuţie că fiecare dintre noi avem locuri unde ne
putem simţi relaxaţi. Eu cred că, pentru Domnul nostru,
Betania era tocmai un astfel de loc.
Probabil că în seara aceea Hristos a ieşit în grădina din
spatele casei să se roage. Ucenicii au urmărit cu atenţie
modul cu totul deosebit în care S-a rugat Hristos şi atunci
au dorit să aibă şi ei aceeaşi viaţă de rugăciune ca şi
Hristos. Aşadar L-au rugat: „Doamne, învaţă-ne să ne
rugăm!"
Ca pastor, am învăţat încă de la începutul slujirii mele că
singura cale pentru a-i determina pe membrii bisericii să
dorească să se roage este ca eu însumi să mă rog. Dacă eu
n-aş fi avut o viaţă de rugăciune, n-aş fi avut o biserică
rugativă şi, desigur, noi n-am fi fost acum în mijlocul
trezirii. Ucenicii lui Hristos au fost gata să fie învăţaţi cum
uceve ▲
să se roage numai după ce şi-au exprimat dorinţa să înveţe,
provocaţi fiind de exemplul Său.
în învăţătura Sa, Domnul nostru nu le-a oferit uceni-
cilor doar o formulă de rugăciune, ci, mai mult: le-a
prezentat principiile fundamentale ale rugăciunii. Isus i-a
învăţat că rugăciunea trebuie să înceapă cu laudă:
„Sfinţească-se Numele Tău!" De asemenea, El i-a învăţat
că rugăciunea ar trebui să exprime aşteptări: „Vie
împărăţia Ta! Facă-se voia Ta!" Apoi, rugăciunea trebuie să
conţină şi cereri: „Pâine noastră cea de toate zilele dă-ne-o
nouă astăzi." Mărturisirea ar trebui să fie de asemenea o
parte integrantă a rugăciunii: „Şi ne iartă nouă păcatele
noastre." încrederea în capacitatea protectoare a lui
Dumnezeu a fost şi ea exprimată în rugăciune, când El a
zis: „Nu ne lăsa să intrăm în locul de încercare, ci izbă-
veşte-ne de cel rău" (parafrazarea mea din textul original).
Cele trei tipuri de rugăciune sunt enumerate în verse-
tul al nouălea, fiind prezentate sub forma a trei făgăduinţe:
„Cereţi, şi vi se va da! Căutaţi, şi veţi găsi! Bateţi, şi vi se
va deschide!"
în împărţirea Cuvântului Adevărului, a Scripturii, există
riscul de a greşi devenind prea specifici. Cu siguranţă că
există întrepătrunderi atunci când studiem rugăciunea de
cerere, de comuniune şi de mijlocire. Diferenţele sunt
totuşi evidente în Luca 11.

Rugăciunea
înseamnă cerere
în rugăciune noi trebuie să învăţăm să cerem! Deşi este
adevărat că Dumnezeu ştie totul, nu putem să dezvoltăm
în noi atitudinea că nu trebuie să cerem nimic de la
Dumnezeu pentru că, oricum, El ştie de ce avem nevoie.
Unii au ajuns la concluzia că nu trebuie să cerem, datorită
versetului din Matei: „Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl
vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi
voi" (Matei 6:8).
Totuşi, contextul versetului pe care tocmai l-am citat
este foarte important pentru înţelegerea acestuia. Mai
întâi, Isus a spus: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi ace-
leaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că dacă spun o
mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi" (Matei 6:7). Prin
urmare, Isus s-a referit la modul ritualist în care oamenii
repetau mereu aceleaşi rugăciuni. După cum vom vedea
mai târziu, El nu a avut de gând să ne spună să nu cerem,
ci, dimpotrivă, a vrut să ne încurajeze să venim înaintea
Tatălui nostru din ceruri cu cereri izvorâte din inimă.
Cererile prezentate înaintea lui Dumnezeu sunt o parte
esenţială a rugăciunii! Dumnezeu este Tatăl nostru, şi ca
Tată, El se bucură când dăruieşte copiilor Săi. într-o fami-
lie copilul are anumite drepturi. Fiul lui Dumnezeu, Isus
73
ÎL A
i t'wuvi o
e vudăcmne
Hristos, ne-a poruncit apăsat: „Adevărat, adevărat vă spun
că orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da.
Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi
căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină" (Ioan
16:23-24).
în versetul 27, Hristos ne arată de ce se întâmplă acest
lucru: „Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit
şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu." Tatăl ne iubeşte
pentru că noi credem în Fiul Său şi, de aceea, suntem
părtaşi la moştenirea singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Dumnezeu este un Dumnezeu bun! El doreşte să ne
dea toate lucrurile bune, cu condiţia să I le cerem: „Deci
dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor
voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va
da lucruri bune celor ce I le cer" (Matei 7:11).
Hristos a venit în această lume ca să-1 răscumpere şi
să-1 restaureze pe omul căzut. Prin atârnarea lui Hristos pe
cruce, Tatăl din ceruri a asigurat condiţiile necesare prin
care părtăşia omenirii cu Dumnezeul ei poate fi restaurată
pe deplin. Pavel a afirmat: „. . .Dumnezeu era în Hristos,
împăcând lume cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele
lor; şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei
împăcări" (2 Corinteni 5:19). Datorită lucrării de împăcare
săvârşite de Tatăl, noi toţi avem posibilitatea mântuirii,
însă mântuirea trebuie propovăduită până la marginile
pământului, oferind tuturor oamenilor ocazia de-a accepta
sau respinge Evanghelia - vestea bună că preţul a fost
plătit şi că accesul direct la Dumnezeu este deschis tuturor
oamenilor. Totuşi, omenirea trebuie să ceară şi să
primească această mare binecuvântare a mântuirii. Omul
trebuie să ceară de la Hristos iertarea păcatelor prin
pocăinţă. El trebuie să ceară ca Isus Hristos să intre în
inima lui. Cu toate că darul mântuirii este la dispoziţia
fiecăruia, el nu poate fi însuşit decât dacă este cerut.
cK.uctă
cr-
actunea mţeatnna ceveve ▲ 75
Nu numai regenerarea noastră, dar şi plinătatea
Duhului Sfânt se poate obţine simplu prin cerere: „ ... Cu
cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duhul Sfânt
celor ce 1-1 cer?" (Luca 11:13). Aşadar, darul mântuirii,
plinătatea Duhului Sfânt, precum şi toate celelalte daruri
spirituale sunt la dispoziţia noastră prin intermediul rugă-
ciunii de cerere.
Iacov afirmă că Dumnezeu nu o va refuza pe nici o per-
soană care îi cere înţelepciune, ci o va da cu mărinimie,
atâta timp cât aceasta este cerută cu credinţă (vezi Iacov
1:5). Darurile Duhului Sfânt sunt la dispoziţia celor ce le
cer. Vindecarea, eliberarea, bunăstarea şi binecuvântarea
sunt toate lucruri care trebuie cerute. în acelaşi timp, noi
avem dreptul de a cere trezirea: „Cereţi de la Domnul
ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele, şi vă
trimite o ploaie îmbelşugată . . ." (Zaharia 10:1).
Binecuvântarea lui Dumnezeu este a noastră dacă o
cerem. Putem experimenta binecuvântările lui Dumnezeu,
simbolizate în Zaharia prin ploaie, pentru că Dumnezeu
ne-a poruncit să I le cerem.
Este evident faptul că Dumnezeu e gata să dea poporu-
lui Său, însă, noi trebuie să participăm în mod activ la
rezolvarea nevoilor noastre, cerând.
Cum operează cererea? Cum putem obţine răspuns la
rugăciunile noastre de cerere?
Există patru condiţii ce trebuie îndeplinite pentru a fi
siguri, ca şi creştini, că cererile noastre vor primi un
răspuns afirmativ, şi anume:
1. Trebuie să cerem cu credinţă! Simpla cerere a unor
lucruri de la Dumnezeu nu garantează un răspuns
pozitiv: „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune,
veţi primi" (Matei 21:22).
2. Trebuie să rămânem în legătură cu Hristos! „Dacă
rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele
Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da" (Ioan
70 A C^eie ive\ i'wuvi oe vuqăciutie
■/•..............................................t.......................■(■)..................

xJ
15:7). Atunci când stăruim în rugăciune, noi ne dez-
voltăm din punct de vedere spiritual, astfel încât
dorinţele Lui devin dorinţele noastre. Ca urmare, ni
se poate încredinţa acest cec spiritual în alb.
3. Trebuie să avem o motivaţie corectă! ,ybi cereţi şi
nu căpătaţi pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în
plăcerile voastre" (Iacov 4:3). Noi ştim că dorinţa lui
Dumnezeu este să ne dea tuturor lucruri bune.
Totuşi, foarte multe cereri sunt generate de egois-
mul nostru absolut. Dumnezeu vrea ca prin ceea ce
cerem noi El să poată fi glorificat.
4. Trebuie să cerem după voia lui Dumnezeu! înseamnă
aceasta că, înainte de-a ne ruga pentru vindecare,
trebuie să ne punem întrebarea dacă Dumnezeu
vrea să fim vindecaţi? Nicidecum! Din această cauză
este foarte importantă cunoaşterea Scripturilor.
Biblia ne descoperă care este voia lui Dumnezeu.
Deci, dacă cerem un lucru pe care Dumnezeu ni 1-a
promis, atunci ştim cu siguranţă că ne rugăm după
voia lui Dumnezeu: „îndrăzneala pe care o avem la
El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne
ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere,
ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am
cerut" (1 Ioan 5:14-15).
Cum răspunde Dumnezeu cererilor noastre?
Dumnezeu răspunde la cererile noastre în cadrul perso-
nalităţii Sale. Adică El nu ne dă exact numai ce avem
nevoie, ci, dimpotrivă, ne dă din belşug: „Şi Dumnezeul
meu va îngriji de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa
în slavă, în Isus Hristos" (Filipeni 4:19; NKJV). Resursele
lui Dumnezeu sunt nesfârşite. în acest fel, El împlineşte
toate nevoile noastre. Dumnezeu nu duce lipsă de nici un
cJviidăciurtea mşeamna ceveve A 77
lucru bun. Depozitul Lui este întotdeauna plin; doar să
învăţăm cum să-1 deschidem, ştiind cum să cerem.
Eu am învăţat aceste principii în primii ani ai slujirii
mele. Am studiat Scriptura şi am descoperit că Dumnezeu
este un Dumnezeu bun. Mi-am început lucrarea în cea mai
săracă zonă a Coreei, în timpul celei mai grave recesiuni
economice de după războiul coreean. Am învăţat cum să
postesc, nu pentru că eram spiritual, ci pur şi simplu pen-
tru că nu aveam nimic de mâncare! Cu toate acestea, prin
intermediul rugăciunii şi al studiului biblic, am descoperit
că Dumnezeu nu este doar Dumnezeul Americii şi al
Europei; Dumnezeu este Dumnezeu pentru oricine învaţă
să se încreadă în El.
Am povestit de multe ori această istorioară, dar întot-
deauna m-a surprins mulţimea celor care n-au auzit-o încă.
Ea este o ilustraţie perfectă a modului în care Tatăl nostru
răspunde cererilor noastre.
Când mi-am început slujirea eram încă necăsătorit şi, ca
urmare, locuiam într-o cameră strâmtă. Iarna mă
înfaşuram în pături pentru că nu aveam căldură. A predica
despre lucrurile pe care le citeam în Scriptură despre
bogăţia lui Dumnezeu, mă punea într-o situaţie dificilă.
Dacă Dumnezeu era aşa de bun şi dacă avea nişte resurse
atât de mari şi îmbelşugate, de ce eram eu atât de sărac?
Aceasta este o întrebare pe care mulţi încă şi-o pun, în
special în ţările lumii în curs de dezvoltare.
Eu am decis că aveam nevoie de trei lucruri. Fiindcă nu
aveam cum să-i vizitez pe membrii bisericii, îmi trebuia o
bicicletă. Neavând pe ce să-mi pun Biblia, îmi trebuia
într-adevăr un birou. Apoi, pentru biroul meu, m-am
hotărât să cer şi un scaun. Aceste trei lucruri ni se par
astăzi foarte minore, dar în urmă cu douăzeci şi cinci de ani
ele erau foarte rare în zona noastră.
Cu toate acestea, m-am rugat cu încredere deplină la
Tatăl meu din ceruri pentru cele trei lucruri: un scaun, un
7$ A C>ele tvei tivuvi oe vuctăciune
'■..............................................^.......................xj.......................................................
birou şi o bicicletă. Lună de lună am repetat aceste cereri
înaintea lui Dumnezeu, crezând că, dacă voi cere mereu
aceleaşi lucruri, în cele din urmă El va auzi şi-mi va
răspunde. însă, după şase luni de zile m-am descurajat.
„Dumnezeule, ştiu că timpul nu înseamnă nimic pentru
Tine. Totuşi, eu am într-adevăr nevoie acum de aceste
lucruri. Poate că Te-ai gândit să mai laşi să treacă ceva
timp până vei răspunde cererilor mele. însă, dacă aştepţi
prea mult, eu voi fi mort şi nu voi mai avea nevoie de ele",
m-am rugat eu deznădăjduit.
Atunci am auzit o voce blândă înăuntrul meu, şoptin-
du-mi: „Fiule, Te-am auzit încă din prima zi în care te-ai
rugat, acum şase luni de zile."
„Atunci de ce nu mi le-ai dat?", am întrebat.
„Mi-ai cerut o bicicletă, nu-i aşa?", a continuat
Dumnezeu. „Dar există o mulţime de mărci de biciclete.
De care vrei? De asemenea, există o varietate de birouri
făcute din tot felul de lemn. Ce fel de birou vrei? Există de
asemenea multe mărci şi de tipuri de scaune. Ce fel de
scaun vrei?" Aceste cuvinte, care mi-au fost spuse în
noaptea aceea, mi-au revoluţionat complet viaţa.
M-am hotărât să-I cer lui Dumnezeu trei lucruri speci-
fice: o bicicletă fabricată în U.S.A. La acea vreme aveam de
ales din trei variante de bicicletă, însă cea americană era
cea mai robustă. Am cerut un birou făcut din mahon filipi-
nez şi, în final, am cerut un scaun. Dar nu orice scaun, ci
unul cu rotile la picioare, ca să mă pot învârti cu el prin
cameră ca un „glonte". în două săptămâni am primit o bici-
cletă americană, puţin folosită de fiul unui misionar ameri-
can. Am avut apoi biroul, făcut din lemn de mahon de
Filipine, şi un scaun potrivit pentru el. Desigur, cu rotile.
Partea amuzantă a acestei poveşti a avut loc înainte ca
Dumnezeu să-mi dea aceste bunuri. într-o duminică am
predicat din Romani 4:17: „După cum este scris: «Te-am
rânduit [este vorba despre Avraam] să fii tatăl multor nea-
c/Vuăăcmnea înseamnă cerere A 70
muri.» El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în
care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile
care nu sunt ca şi cum ar fi." în timpul predicii, m-am trezit
deodată spunând foarte convins: „Eu am primit o bicicletă,
un scaun şi un birou!" Apoi am continuat să le descriu pe
fiecare.
La sfârşitul serviciului, trei tineri, care acum sunt sluji-
tori, m-au întrebat: „Pastore, putem să vedem şi noi cele
trei daruri deosebite pe care ţi le-a dat Dumnezeu?"
Curiozitatea lor era de înţeles, pentru că oricare din cele
trei lucruri era ceva neobişnuit în zona respectivă.
în drum spre casă mi-am frământat mintea gândin-
du-mă ce le voi spune acestor tineri când vor intra şi vor
vedea o cameră goală. Imediat ce am deschis uşa, i-am
văzut căutând cu privirile, de jur împrejurul camerei mici
şi sărăcăcioase, bicicleta, scaunul şi biroul. „Pastore!", mi
s-a adresat în cele din urmă unul dintre ei. „Unde sunt?",
a continuat el nedumerit.
„Chiar aici!", am exclamat eu, arătând'cu mâna spre
stomac.
„Unde?", au întrebat ei în cor.
„Da, chiar aici!", am spus eu, arătând din nou spre
stomac.
„Daţi-mi voie să vă explic punându-vă o întrebare", am
continuat eu liniştit, uimit de propriu-mi răspuns. „Unde
aţi fost voi înainte de-a vă naşte?"
„In pântecele mamei", mi-a răspuns în final unul din ei.
„Corect! Deci, aţi existat înainte de-a vă naşte?", i-am
întrebat, văzând o licărire de lumină ce începea să
strălucească acum pe feţele lor.
„Da, desigur că am existat în pântecele mamei."
„Dar nimeni nu v-a putut vedea", am zâmbit eu, în timp
ce am început să le povestesc care era situaţia cu mine.
„Da, şi eu sunt însărcinat! Sunt însărcinat cu un scaun,
un birou şi o bicicletă «Made in America!»", am exclamat eu
$0 A C^eie ft«i t'wuvl oe vudăciune
.................................................t.......................c).......................................................
cu mândrie, observând cum surprinderea de pe feţele lor
s-a transformat în râs. „Bine, pastore. Deci eşti însărci-
nat!", au concluzionat ei râzând zgomotos.
Le-am atras atenţia să nu spună nimănui nimic despre
acest lucru; dar aşa ceva, ca un bărbat să fie însărcinat, nu
putea fi ţinut secret. Vestea că pastorul bisericii locale
era însărcinat s-a răspândit în toate împrejurimile. Când
treceam pe stradă, femeile se uitau la mine şi zâmbeau.
Copilaşii îşi puneau mâinile pe burta mea ca să pipăie
bicicleta.
Totuşi, după ce Dumnezeu mi-a dăruit în mod miracu-
los toate cele trei lucruri, eu eram cel care zâmbeam. Aşa
m-a învăţat Dumnezeu să fiu specific în cererile mele. Aşa
se roagă cu credinţă! Nu te ruga la modul general!
Identifică lucrurile de care ai nevoie şi scrie-le pe hârtie!
Spune-I lui Dumnezeu în detaliu exact lucrul pe care îl
ceri! Apoi, începe să mărturiseşti că l-ai şi primit! S-ar
putea să nu fii dispus să faci public acest lucru, dar începe
să-I mulţumeşti lui Dumnezeu şi să mărturiseşti că rugă-
ciunea ta a fost ascultată! Adu-ţi aminte că Dumnezeu ne
va da tot ce cerem cu credinţă.
Pentru Dumnezeu a fost foarte important să-1 înveţe o
astfel de lecţie pe un pastor dintr-o ţărişoară ca şi Coreea.
De obicei, numai predicatorii din Occident vorbesc despre
suficienţa lui Dumnezeu în împlinirea nevoilor lor. însă eu
pot mărturisi că El poate lucra la fel pentru orice bărbat
sau femeie care îşi aduce cererea înaintea lui Dumnezeu,
în conformitate cu Cuvântul Său sfânt.
Deseori condiţiile economice şi sociologice dictează
nivelul credinţei noastre. De aceea, este foarte important
ca noi să-I cerem lui Dumnezeu să lărgească orizontul
viziunilor şi a visurilor noastre, care nu sunt altceva decât
limbajul Duhului Sfânt. Având o viziune mai mare, putem
experimenta într-o măsură mai mare purtarea de grijă a lui
Dumnezeu.
Dvudtăc'mnea mţeatnnă cerere A 8l
................................................c/.................................................................................
Odată, Winston Churchill a spus că oamenii mari tre-
buie să se nască în ţări mari, să trăiască în vremuri
deosebite şi să realizeze lucruri mari. în principiu această
afirmaţie este adevărată. Totuşi, Isus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, S-a născut într-o ţară mică şi slabă, în Israel. în
vremea Domnului Isus, Israelul se afla sub ocupaţia
Imperiului roman. Deşi a săvârşit lucrările cele mai extra-
ordinare, cu siguranţă El nu a trăit într-o vreme deosebită
pentru Israel. Şi, cu toate acestea, El este punctul central
al istoriei umane.
Indiferent cine eşti, tu poţi schimba lucrurile! Viaţa ta
poate schimba naţiunea ta şi întreaga lume, dacă cunoşti
secretul rugăciunii de cerere.
Solomon spunea că: „Darurile unui om îi fac loc şi-i
deschid intrarea înaintea celor mari" (Proverbe 18:16).
Dumnezeu doreşte să-ţi dea mult mai mult decât visezi sau
decât îţi imaginezi tu. Cere de la Dumnezeu acel dar care te
va face să ai cel mai mare impact asupra situaţiei tale! Nu te
mulţumi cu situaţia ta prezentă! Eu m-am născut într-o
familie săracă, într-o ţară săracă şi în condiţii naturale pre-
care. Totuşi, n-a trebuit niciodată să-mi croiesc eu însumi
drum ca să ajung înaintea oamenilor mari (în ochii lumii).
Darul pe care mi 1-a dat Dumnezeu m-a dus înaintea regilor,
a reginelor, preşedinţilor şi a multor conducători mondiali
remarcabili.
Dacă Dumnezeu poate să facă aşa ceva pentru mine, El
poate s-o facă şi pentru tine! Chiar dacă citeşti această
carte trăind într-o ţară săracă din America Latină, viaţa ta
îşi poate pune amprenta asupra ţării tale şi a întregii lumi.
Nu contează în ce loc te afli; Dumnezeu poate că vrea să te
folosească în treziri spirituale de proporţii care să străbată
Africa, Asia sau Europa. Cere, şi ţi se va da!

Rugăciunea
înseamnă comuniune
Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Şi dacă de acolo vei căuta
pe Domnul Dumnezeul tău, îl vei găsi, dacă-L vei căuta din
toată inima ta şi din tot sufletul tău" (Deuteronom 4:29).
Omul a fost creat astfel încât să dorească comuniunea
cu Dumnezeu. Există un gol lăuntric care nu poate fi
umplut cu nimic, decât cu comuniunea autentică cu
Dumnezeu. Oricât de multe ar dobândi omul în viaţă, aces-
tea nu pot înlocui părtăşia ce împlineşte chiar esenţa fiinţei
umane, dând un scop vieţii şi hrănind adâncul sufletului.
Dumnezeu 1-a creat pe Adam şi i-a dat suflare de viaţă,
înainte de a fi o fiinţă spirituală, el a fost mai întâi o fiinţă
fizică. Dimensiunea spirituală a lui Adam 1-a făcut capabil
pentru comuniunea şi părtăşia cu Dumnezeu în mijlocul
grădinii, în răcoarea serii. însă, prin păcat, omul şi-a pier-
dut această capacitate. Totuşi, Dumnezeu a dorit în
continuare să aibă părtăşie cu omul, astfel că a decis să ia
iniţiativa şi 1-a chemat pe Avram. Avram a devenit tatăl
(Avraam) celor credincioşi, al celor care se vor bucura de
oportunitatea de-a avea părtăşie cu Dumnezeu.
Apoi Dumnezeu Şi-a revelat prezenţa fizică pe pământ
în cortul lui Moise. Totuşi, doar cu câteva excepţii, numai
Sţţ. ▲ C_>eie tvei tivuvi Ce vuqăciune
marelui preot îi era îngăduit să intre în cea de-a treia parte
a cortului lui Moise, numită Sfânta Sfintelor.
După ce David a fost recunoscut în cele din urmă ca şi
rege al Israelului, prima sa acţiune a fost să facă din chivo-
tul legământului, simbolul prezenţei lui Dumnezeu, ele-
mentul central al închinării poporului Israel. însă, în loc să
pună chivotul în cortul lui Moise, Dumnezeu a cerut să I
se ridice un locaş în Sion, locul de reşedinţă a lui David:
„Da, Domnul a ales Sionul; 1-a dorit ca locuinţă a Lui"
(Psalmul 132:13). în Sion Dumnezeu va avea acces direct
şi comuniune cu Israelul.
Cu toate acestea, închinarea poporului Israel s-a trans-
format din nou într-un ritual. Şi Dumnezeu a luat iarăşi
iniţiativa de a restaura părtăşia cu omul, coborând pe
pământ în persoana lui Isus Hristos.
în epoca Bisericii, nouă ni s-a dat Duhul Sfânt ca să ne
conducă în părtăşie şi comuniune cu Tatăl şi Fiul. Isus a
zis: „El mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu
şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea
am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi"
(Ioan 16:14-15). Şi mai departe El accentuează: „. . .Cine
Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi
arăta lui" (Ioan 14:21). Apoi, în versetul douăzeci şi trei, El
continuă: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu
şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui
împreună cu el."
Rugăciunea de cerere este importantă pentru a primi de
la Dumnezeu lucrurile de care avem nevoie, dar rugăciunea
este mai mult decât cererea. Isus a spus: „Căutaţi şi veţi
găsi!" Dumnezeu nu este doar un centru de resurse de unde
putem obţine tot ce ne trebuie, indiferent cât de nobile sunt
motivele noastre. El este o fiinţă vie, care caută părtăşia cu
noi: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii
adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă
astfel de închinători doreşte şi Tatăl" (Ioan 4:23).
cJyudădunea înseamnă comuniune ▲
Aşadar, următorul nivel al rugăciunii, mai presus de
„cerere", este „căutarea". Aceasta nu diminuează cu nimic
valoarea cererii în rugăciune. Ceea ce este mai mare nu
micşorează valoarea celei mai mici, dar cea mai mică este
întotdeauna inclusă în cea mai mare!
Apostolul Pavel a trăit o viaţă de comuniune în rugăciu-
ne cu Hristos. El mărturiseşte bisericii din Filipi: „Dar
lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca
o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc
toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de
mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru
El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să-L
câştig pe Hristos" (Filipeni 3:7-8). Cum putea să-L câştige
Pavel pe Hristos? Să ne aducem aminte că mântuirea este
darul lui Dumnezeu, primit prin credinţă, prin har. Ceea ce
vrea să spună Pavel în Filipeni 3 este mai mult decât primi-
rea lui Hristos prin actul mântuirii; câştigarea lui Hristos
înseamnă, de fapt, adâncirea părtăşiei şi comuniunii cu El.
Acest fel de rugăciune nu se primeşte gratuit; ea trebuie
căutată, pentru aceasta fiind nevoie de efort. Ce a primit
Pavel în urma acestui fel de rugăciune? Răspunsul ne este
dat chiar de el, în versetul 10: „Şi să-L cunosc pe El şi
puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă
fac asemenea cu moartea Lui." Şi din nou: „Alerg spre
ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în
Hristos Isus" (v. 14).
în versetul 15, Pavel ne provoacă pe toţi: „Gândul aces-
ta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi
[maturi]..." în acest ultim verset, Pavel ne descoperă fap-
tul că semnul maturităţii noastre spirituale este dorinţa de
a atinge acel nivel spiritual în care intrăm într-o comuni-
une şi părtăşie intimă cu Hristos. Dumnezeu este
dragoste, iar dragostea are nevoie să fie satisfăcută prin
86 A Oele ive\ t'wuvi de vuqaciune
.................................................t.......................a-......................................................
părtăşie şi comuniune. De aceea, însăşi natura lui
Dumnezeu ne cere să-I dăm ceea ce suntem privilegiaţi
să-I oferim: comuniune.
Eu nu am nevoie de ceas deşteptător ca să mă
trezească în fiecare dimineaţă înainte de ora 5. De ce?
Pentru că aud o bătaie la uşa inimii, care mă trezeşte în
mod automat. Apoi aud vocea Domnului, care îmi spune:
„Cho, acesta este timpul nostru! Abia aştept să am
părtăşie cu tine acum." Totuşi, nu am ajuns la această
relaţie trainică cu Hristos doar prin cerere.
Ce anume căutam noi?
Noi trebuie să-L căutăm pe Domnul, pentru că în El
sunt ascunse toate lucrurile preţioase: „[în Hristos] . . .
sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei"
(Coloseni 2:3).
în Epistola sa către Coloseni, Pavel compară biserica cu
un ogor în care este ascunsă o mare comoară. Aceasta nu
este însă o comoară materială, ci una spirituală: înţelep-
ciune şi cunoaştere.
Când cei tineri în credinţă se roagă, de obicei ei ape-
lează la tronul lui Dumnezeu în vreme de nevoie. Prin
urmare, ei se apropie de Dumnezeu când le lipseşte ceva.
Acesta este un lucru bun şi totodată important. Dumnezeu
vrea ca noi să cerem. Totuşi, mulţi îl privesc pe Hristos ca
pe o băcănie la care pot veni cu lista de cumpărături şi să
ia toate lucrurile de care au nevoie. însă, marile taine,
bogăţiile priceperii, sursa bucuriei depline şi totale, şi
esenţa dragostei, toate ne aşteaptă ca o comoară ascunsă
în Hristos. Cei înţelepţi vor vinde totul şi vor cumpăra
pământul, ca astfel să poată dobândi comoara.
Moise a spus: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului,
Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale
noastre şi ale copiilor noştri pe vecie" (Deuteronom
.
cKudăciunea înseamnă comuniune ▲ Sj
29:29). Acestea sunt lucrurile pe care oricine le poate
vedea în Scriptură; dar Dumnezeu vrea să ne aducă într-o
comuniune atât de apropiată cu El încât să ne poată
împărtăşi cele mai intime comori ale înţelepciunii şi pri-
ceperii Sale. Comoara n-ar mai fi comoară dacă ar fi uşor
accesibilă. De aceea, comoara spirituală a lui Dumnezeu
trebuie căutată în rugăciune.
Cu mulţi ani în urmă am învăţat că este nevoie de oste-
neală pentru a obţine comorile pe care Dumnezeu doreşte
să mi le dea: „Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc, şi cei ce Mă
caută cu tot dinadinsul Mă găsesc. Cu Mine este bogăţia şi
slava, avuţiile trainice şi dreptatea. Rodul Meu este mai
bun decât aurul cel mai curat, şi venitul Meu întrece argin-
tul cel mai ales" (Proverbe 8:17-19).
Creştinul leneş nu este dispus să caute. El nu ajunge
niciodată la plinătatea binecuvântării în care Dumnezeu
doreşte ca el să intre. Ca să-ţi trăieşti viaţa în pragul uşii
Domnului este nevoie de disciplină şi efort. Nu uita, eu
păstoresc acum cea mai mare biserică din lume, cu peste
370.000 de membri. Sunt extrem de ocupat. De ce vin
atâţia oameni la biserica mea? Oare numai din pricina sis-
temului de celule? Deşi sistemul celular a fost cel mai efi-
cient mijloc prin care marea majoritate a membrilor noştri
au venit la Hristos, nu acesta este motivul principal pentru
care mii de oameni aşteaptă în fiecare duminică ca să
prindă un loc la unul dintre cele şapte servicii divine ce se
desfăşoară în biserica noastră. Ei vin să fie hrăniţi cu
carnea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi de unde îmi primesc
eu mesajele? Le primesc de la Domnul în rugăciune, în
comuniune şi părtăşie intimă. Toţi creştinii înţelepţi tre-
buie să ia aminte la următoarele porunci: „Ascultaţi învăţă-
tura ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu.
Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la
porţile mele şi păzeşte pragul uşii mele. Căci cel ce mă
L>ele tve\ tiruvi oe vuctăc'mne
găseşte, găseşte viaţa, şi capătă (sau pricinuieşte mani-
festarea) bunăvoinţa Domnului" (Proverbe 8:33-35).
Dacă viaţa ta creştină nu este captivantă, înseamnă că
nu ai învăţat să-L cauţi pe Domnul. Dacă studierea
Cuvântului lui Dumnezeu nu te duce la o înţelegere
proaspătă a realităţii spirituale, atunci este posibil să nu fi
ajuns încă la cea de-a doua fază a rugăciunii: Căutaţi şi veţi
găsi!

Rugăciunea
înseamnă mijlocire
Deşi rugăciunea este o cerere adresată lui Dumnezeu,
aceasta este, de asemenea, căutarea lui Dumnezeu într-o
comuniune şi părtăşie adâncă. Şi, mai mult decât atât, ea
înseamnă mijlocire înaintea lui Dumnezeu prin Duhul
Sfânt. Aşadar rugăciunea de mijlocire reprezintă cel de-al
treilea nivel al rugăciunii, în care noi împărtăşim povara lui
Hristos pentru o persoană, o împrejurare sau o nevoie
anume, de oriunde din lume. Mijlocirea este acel nivel al
rugăciunii la care putem să devenim părtaşi ai suferinţei
lui Hristos.
Când mă rog prin Duhul Sfânt, eu ştiu că o parte din
rugăciunile mele sunt pentru oameni şi circumstanţe din
alte părţi ale lumii. Poate că nu cunosc exact care este
nevoia, dar Duhul Sfânt ştie - şi El mă foloseşte ca să mă
rog până când ştiu că Dumnezeu a împlinit acea nevoie.
Un prieten misionar mi-a relatat o întâmplare miracu-
loasă care arată importanţa mijlocirii. O echipă misionară
călătorea printr-un deşert din Africa şi, datorită unei furtuni
puternice, s-a rătăcit. După două zile de mers, rezervele
lor de apă li s-au epuizat, astfel că pribegeau fără nici o
speranţă prin pustie, suferind de deshidratare. Apoi, dintr-o
dată le-a apărut în cale un iaz cu apă şi au fost salvaţi. La
QO A \^eie ivei i'wuvi de vudăciune
••*.............................................♦.......................o-......................................................
întoarcere, când au trecut prin locul izbăvirii lor, au obser-
vat că, de fapt, nu exista nici un iaz prin apropiere. Când se
aflaseră în cea mai mare nevoie, cineva a mijlocit în rugă-
ciune pentru ei, şi Dumnezeu a săvârşit o minune.
In 1964 m-am întâlnit cu o soră care mi-a împărtăşit
propria ei experienţă în ceea ce priveşte mijlocirea pentru
biserica noastră. După ce am plantat prima mea biserică în
afara oraşului Seul, am început o muncă de pionierat cu o
bisericuţă în zona centrală a capitalei noastre. Cu douăzeci
de ani înainte de a deschide această biserică din Seul, sora
respectivă a avut trei vedenii referitoare la biserică. După
fiecare din aceste vedenii, ea a mijlocit prin Duhul Sfânt
pentru noi. în 1944, când ea a început să se roage pentru
biserica noastră, noi eram încă sub ocupaţie japoneză şi
nimeni nu avea în gând biserica noastră. Totuşi, Duhul
Sfânt a ştiut că această biserică, numită Biserica Sudae-
moon după zona în care era amplasată, avea să devină
Biserica Centrală a Evangheliei Depline.
Dumnezeu a folosit-o pe această soră dedicată rugăciu-
nii de mijlocire pentru a-L determina pe Duhul Sfânt să
aibă în vedere acea zonă, cu mulţi ani înainte ca vedenia să
se împlinească. După cum sămânţa dă naştere la viaţă în
planul existenţei umane, tot astfel şi Duhul Sfânt poartă în
Sine întreaga dinamică a vieţii atunci când are în vedere o
anumită zonă.
Acest punct este atât de important încât trebuie să-1
dezvolt mai departe. în momentul în care este conceput un
copil, atât ovulul femeii şi spermatozoidul bărbatului
conţin un cod complex care reprezintă de fapt schiţa
viitoarei fiinţe, aşa cum este ea stabilită în cadrul acestui
cod genetic. Tot astfel, când Duhul Sfânt dă naştere la
viaţă, cea mai mare parte din dinamica acestei vieţi este
determinată prin voia lui Dumnezeu, implementată prin
intermediul Duhului Sfânt.
Dvudăciunea mţeamna mijlocire ▲ Ql
în anul 1944, nimeni dintre cei ce locuiau în centrul
Seulului nu şi-a imaginat că în viitor, chiar în zona aceea,
Dumnezeu va crea mijlocul prin care întreaga naţiune
coreeană va fi afectată de Evanghelie. Cu toate acestea,
Duhul Sfânt, cunoscând care era voia lui Dumnezeu, ştia
ce avea să se întâmple. De aceea, El a ridicat un „luptător
în rugăciune" fidel acestei slujbe, care să mijlocească prin
Duhul Sfânt cu douăzeci de ani înainte ca realitatea acelei
mijlociri să devină evidentă.
Sora aceea a văzut de fapt biserica noastră ca cea mai
mare biserică din lume. Ea s-a aflat într-o situaţie asemă-
nătoare cu cea a lui Simeon şi a Anei (vezi Luca 2:25-39).
Atât Simeon cât şi Ana au ştiut că acel copil aflat înaintea
lor, în vârstă de numai opt zile, avea să fie Mesia lui Israel.
Care sunt calităţile unui mijlocitor?
Simeon este un exemplu perfect în ceea ce priveşte
calităţile pe care trebuie să le aibă un mijlocitor:
1. Era evlavios! O persoană care intră în slujba de
mijlocire trebuie să fie dedicată rugăciunii.
2. Era răbdător! Scriptura ne spune că Simeon aştepta
mângâierea lui Israel. în timp ce marea majoritate a
oamenilor căutau o soluţie politică, Simeon ştia că
soluţia pentru Israel era de natură spirituală. De
aceea el a putut să aştepte ani mulţi până când a
văzut rezultatele rugăciunilor sale.
3. Era plin de Duhul Sfânt! Numai un om peste care
S-a pogorât Duhul Sfânt poate purta povara rugăciu-
nii de mijlocire.
4. Era încrezător! Simeon fusese înştiinţat că nu va
muri înainte ca să vadă rezultatul rugăciunilor sale.
De aceea, vreme de mulţi ani, el a mers cu credin-
cioşie la Templu în fiecare zi, până în ziua când
Hristos a fost adus în Templu.
C)2 ▲ C>eie tvei tipuri oe vudăc'mne
5. Era un om al viziunii! Prorocia lui Simeon despre
pruncul Isus i-a pus în uimire pe Iosif şi pe Măria. Ca
urmare, el a văzut mai mult în Hristos decât mama
Sa naturală şi tatăl Său vitreg.
înainte de naşterea lui Hristos, Duhul Sfânt a ridicat doi
mijlocitori credincioşi, care au petrecut mulţi ani de zile în
post şi rugăciune pentru venirea lui Mesia. Dumnezeu a
lăsat ca ei să trăiască destul de mult ca să vadă împlinirea
rugăciunilor lor. De aceea, lucrarea lor de mijlocire în rugă-
ciune a rămas consemnată pentru totdeauna pe paginile
Scripturii.
Rugăciunea de mijlocire este necesară pentru
împlinirea voii divine a lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că
Dumnezeu nu este capabil să-Şi înfăptuiască voia, dar El a
ales în mod deliberat să ne includă şi pe noi în împlinirea
ei. Prin urmare, cei care intră în slujba de mijlocire devin
de fapt parte integrantă a împlinirii planurilor şi scopurilor
lui Dumnezeu.
De ce este necesară mijlocirea?
Mai înainte ca să înţelegem necesitatea mijlocirii, tre-
buie să vedem ce suntem noi pe acest pământ, în calitate
de urmaşi ai lui Hristos.
Noi suntem sarea pământului (vezi Matei 5:13)!
Sarea dă gust la tot ceea ce intră în contact cu ea. Iov
întreba: „Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare?" (Iov 6:6).
Biserica trebuie să funcţioneze pe acest pământ ca şi
sarea. Prezenţa noastră pe pământ îl împiedică pe
Dumnezeu să distrugă această lume păcătoasă, aşa cum a
făcut cu Sodoma şi Gomora. Dumnezeu pune pe umerii
noştri responsabilitatea abţinerii Sale de la judecata finală,
oferind astfel omului timp ca să-L accepte sau să-L respin-
gă pe Isus Hristos ca Mântuitor.
cKudtădunea mşeamnă mijlocit» ▲ 0)^
în mod asemănător, noi suntem ambasadori ai lui
Hristos (2 Corinteni 5:20). Aşadar, noi am fost trimişi în
mod oficial de către guvernul nostru natural (împărăţia lui
Dumnezeu) pentru a reprezenta interesele acestuia pe un
pământ străin. în caz de război, practica obişnuită a guver-
nelor pământeşti este ca mai întâi să-şi retragă ambasa-
dorii. Faptul că noi suntem încă pe pământ dovedeşte că
Dumnezeu încă suportă păcatul acestei lumi şi că mai este
încă timp pentru propovăduirea Evangheliei.
Sarea împiedică totodată procesul degradării. înainte de
apariţia congelării alimentelor, cei ce călătoreau trebuiau să
acopere cu sare carnea pe care o luau cu ei ca hrană, ca să
nu se strice. Duhul lui anticrist este la lucru în lume încă
din primul secol. Ioan a scris: „Şi orice duh, care nu măr-
turiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui
anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume
acum. Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit,
pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este
în lume" (1 Ioan 4:3-4).
Duhul lui anticrist, care este duhul fărădelegii, a avut o
influenţă mereu crescândă asupra lumii. Finalmente acest
duh va da naştere adevăratului anticrist. Duhul Sfânt, prin
intermediul Bisericii, ţine în defensivă aceste forţe anti-
dumnezeieşti până când această forţă pozitivă va fi luată din
calea lor.
Pe măsură ce ne maturizăm în credinţă, noi ne dăm
seama tot mai mult de faptul că a fi creştin nu înseamnă
doar a avea privilegii, ci şi responsabilităţi. Fiind principala
barieră în calea influenţei lui Satan în această lume, noi
trebuie să ne dăm seam cât de importantă este rugăciunea
de mijlocire.
Dacă nu înţelegem rolul pe care îl avem ca sare a
pământului şi, prin indiferenţa noastră, lăsăm ca răul să
câştige controlul împrejurărilor naturale care predomină în
fiecare din ţările noastre, înseamnă că sarea şi-a pierdut
v-^ele ivei i'wuvi oe vuctăciune
gustul. Despre această situaţie, Isus a spus: „Atunci nu
mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată
în picioare de oameni" (Matei 5:13).
De asemenea, noi am fost chemaţi de Dumnezeu să fim
o împărăţie de preoţi, iar ca preoţie împărătească ni s-a dat
autoritate. Slujba preotului din Vechiul Testament era să
mijlocească pentru poporul său în faţa tronului de îndurare
al lui Dumnezeu. Tot astfel şi noi, în rugăciunile noastre de
mijlocire, ne exercităm rolul de preoţi nou-testamentali,
stând în spărtură pentru nevoile poporului lui Dumnezeu.
Dumnezeu a hotărât să-i facă pe copiii Săi stăpânitori
împreună cu Isus Hristos. El nu stăpâneşte peste noi, fără
să ne dea nici o responsabilitate, ci ne-a delegat autoritatea
Sa pentru a-L asista în guvernarea acestui pământ. „El I-a
pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate
lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce
plineşte totul în toţi" (Efeseni 1:22-23). în Efeseni 2, Pavel
accentuează rolul nostru de stăpânitori: „El ne-a înviat
împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile
cereşti, în Hristos Isus" (v. 6).
în exercitarea autorităţii noastre spirituale, noi suntem
recipienţi atât ai cunoaşterii noastre naturale, cât şi ai
înţelepciunii, care ne-au fost restaurate de Duhul Sfânt.
Noi avem totodată o cunoaştere duhovnicească care
întrece cu mult cunoaşterea noastră naturală. Această
cunoaştere ne este dată prin Duhul Sfânt (vezi 1 Corinteni
2:7-10).
Pasajul din Vechiul Testament la care se fac cele mai
multe referiri în Noul Testament este Psalmul 110. Pentru
a înţelege mai bine cum poate fi folosită autoritatea noas-
tră în rugăciunea de mijlocire, este esenţial să studiem cu
atenţie acest psalm. Iată conţinutul său:
1 Domnul a zis Domnului meu:
„Şezi la dreapta Mea,
.
oJvudtacmnea mşeamna tnulocive ▲ Ofi,
Până voi pune pe vrăjmaşii Tăi
sub picioarele Tale."
2 Domnul va întinde din Sion toiagul
de cârmuire al puterii Tale, zicând:
„Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!"
3 Poporul Tău este plin de înflăcărare
când îţi aduni oştirea;
Cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor,
vine tineretul Tău la Tine, ca rouă.
4 Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău:
„Tu eşti preot în veac,
în felul lui Melhisedec."
5 Domnul, de la dreapta Ta,
zdrobeşte pe împăraţi în ziua mâniei Lui.
6 El va face dreptate printre neamuri:
totul este plin de trupuri moarte;
El zdrobeşte capete pe toată întinderea ţării.
7 El bea din pârâu în timpul mersului:
De aceea îşi înalţă capul.
în acest psalm important, Hristos ne este înfăţişat atât
ca Stăpân Suprem al pământului, cât şi ca Mare Preot după
rânduiala spirituală a lui Melhisedec. Epistola către Evrei
detaliază rolul de preot spiritual al lui Hristos: „...pentru
că trăieşte pururea ca să mijlocească. . ." (Evrei 7:25).
Stăpânirea lui Hristos este unică prin aceea că El
stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Săi. David, ca împărat în
mijlocul vrăjmaşilor lui, a avut un tron fizic. Hristos însă
are controlul deplin asupra acestui pământ fără a poseda în
mod vădit vreun tron fizic al puterii.
Toiagul de cârmuire, care reprezintă în Scriptură sem-
nul autorităţii, vine din Sion, nume folosit pentru poporul
lui Dumnezeu. De aceea, în prezent lumea experimentea-
ză stăpânirea lui Hristos pe acest pământ prin exercitarea
Vw^ele frei tipuri oe
autorităţii Bisericii, în mod particular prin lucrarea de
mijlocire.
Acum, după ce am înţeles care este poziţia noastră
spirituală în această lume ca şi sare a pământului, preoţi
împărăteşti şi părtaşi ai tronului lui Hristos, putem vedea
cum operează mijlocirea şi de ce este necesară.
După cum am observat în cazul rugăciunii lui Daniel,
Satan se împotriveşte voii lui Dumnezeu, atât în ceea ce
priveşte Biserica, cât şi în ceea ce priveşte întreaga lume.
Dându-i-se autoritate asupra acestui veac (Satan este
numit dumnezeul veacului acestuia), el îşi îndreaptă toată
puterea împotriva poporului lui Dumnezeu, despre care
am văzut că este chemat să exercite autoritatea lui Hristos
pe acest pământ.
Ştiind că Biserica este principalul obstacol în calea reali-
zării scopurilor sale pe pământ, Satan răcneşte ca un leu şi
caută să ne devoreze. Totuşi, Evanghelia lui Hristos trebuie
propovăduită, şi popoarele trebuie aduse la cunoaşterea lui
Dumnezeu. Acestea sunt două interese conflictuale. Şi,
după cum am observat de-a lungul istoriei, războaiele se duc
tocmai din cauza conflictelor de interese dintre naţiuni.
Prin mijlocire, credinciosul îşi exercită funcţia preo-
ţească de a oferi o bază pământească pentru interesele
cereşti ale lui Dumnezeu. Acest veac a devenit câmpul de
luptă dintre cele două forţe rivale, însă Dumnezeu are la
dispoziţie o armată pe un pământ străin care poate să facă
simţită influenţa veacului viitor în veacul acesta. Prin
urmare, această lume naturală poate fi adusă sub controlul
evident al împărăţiei lui Dumnezeu.
în timp ce Israelul se războia cu sau împotriva
duşmanilor săi, Moise îşi ţinea mâinile ridicate spre cer.
Totuşi, când Moise îşi lăsa mâinile jos, Israelul suferea
înfrângere. Acesta este un exemplu clar al mijlocirii în
acţiune.
cKudăciwiea mşeamrxă mijlocire ▲ Ofl
Pre(ul mijlocirii
înainte de-a putea înţelege care este preţul rugăciunii
de mijlocire, trebuie să înţelegem care este suferinţa
prezentă a lui Hristos. Când se afla pe drumul spre
Damasc, Saul a văzut dintr-o dată o lumină orbitoare. In
timp ce tovarăşii lui au auzit un tunet, Saul a auzit din cer
un glas care îi spunea desluşit: „Saule, Saule, pentru ce Mă
prigoneşti?"
Reacţia lui Pavel a fost: „Cine eşti Tu, Doamne?"
Hristos i-a răspuns: „Eu sunt Isus pe care-L
prigoneşti."
Saul, numit mai târziu apostolul Pavel, nu s-a gândit
niciodată că îl persecuta pe Domnul Isus Hristos, pentru
că, de fapt, el persecuta numai Biserica. Cu toate acestea,
Domnul nu 1-a întrebat de ce îl persecută pe poporul Său,
ci 1-a întrebat pe Pavel de ce îl prigoneşte pe El.
Noi suntem Trupul lui Hristos. Tot ce simţim noi ca
membre ale Trupului, simte şi El în calitate de Cap al
Trupului. Durerea şi suferinţa nu se simt niciodată la
suprafaţa rănii, ci adevărata durere se simte în creier, care
este situat în cap. Creierul este cel care proiectează dure-
rea către partea vătămată a trupului astfel încât aceasta să
facă ajustările corespunzătoare. La fel este şi cu Trupul lui
Hristos. Ceea ce simţim noi, simte şi El; ceea ce suferim
noi, suferă şi El; însă, în calitate de Cap, suferinţa Lui este
mult mai intensă.
Este adevărat că oamenii cei mai apropiaţi de noi ne pot
răni cel mai tare. Din nefericire, unii credincioşi se întorc
înapoi în lume, respingându-L astfel pe Domnul cel drag,
care i-a mântuit. în Evrei, despre astfel de oameni, se
spune că „. . .ei răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui
Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit" (Evrei 6:6). De
aceea, ori de câte ori un credincios se întoarce în lume,
Hristos simte din nou durerea suferită pe cruce.
v^ele ivei iivuvi oe
f
vucţăciune
Prin rugăciunea de mijlocire credinciosul împărtăşeşte
suferinţa lui Hristos legată de o anumită nevoie din Trupul
Său. A fost odată un slujitor al lui Dumnezeu ce predica la
o mare cruciadă din Africa. în timpul nopţii el s-a trezit
plângând. Când a început să se roage, s-a pomenit rostind
în repetate rânduri un nume ciudat. Durerea pe care o
simţea era tot mai intensă pe măsură ce se ruga, însă după
câteva ore de rugăciune povara s-a ridicat şi mijlocirea a
luat sfârşit. în ziua următoare ziarele relatau o întâmplare
ciudată: în noaptea trecută un sat creştin fusese masacrat.
Numele acelui sat era exact numele pentru care a plâns în
rugăciune predicatorul în noaptea precedentă. Hristos a
simţit durerea poporului Său şi a găsit pe cineva dispus
să-I împărtăşească suferinţa şi să mijlocească în duhul.
Pavel a spus: „Şi să-L cunosc pe El, şi puterea învierii
Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui . . ." (Filipeni 3:10). Prin
acest verset Pavel a arătat că era gata nu numai să se
bucure de puterea învierii lui Hristos, dar, în acelaşi timp,
era gata să aibă părtăşie cu Hristos în suferinţele Sale.
în biserica noastră, ne-am angajat să începem o lucrare
de mijlocire. Am învăţat cum să facem rugăciuni de cerere,
şi astfel vedem cum ne sunt împlinite nevoile. Ne-am dedi-
cat rugăciunii devoţionale sau de comuniune şi astfel ne
bucurăm de părtăşie cu dragul nostru Domn. însă, mai
mult ca oricând, ne-am dedicat rugăciunii de mijlocire şi,
ca urmare, experimentăm trezirea spirituală în ţara noastră
şi o vom vedea în întreaga lume.
în nici un alt loc de pe pământ nu există trei mii până la
zece mii de oameni care să postească şi să se roage în mod
continuu. Noi am luat în serios bătălia în care Dumnezeu
ne-a poruncit să luptăm. Am luat în serios armele spirituale
care ne asigură victoria. Ştim care este câmpul nostru de
luptă: inimile oamenilor din întreaga lume. Şi, pe deasupra,
suntem convinşi de biruinţa finală pe care o putem
împărtăşi cu împăratul Gloriei.
Ovuctăciunea m$eamna mijlocire ▲ 99
Ce uşă deschidem prin rugăciunile de mijlocire?
Pe lângă utilizarea sa obişnuită ca intrare într-o casă
sau clădire, uşa reprezintă, în mod metaforic, intrarea
într-o experienţă spirituală sau accesul la o oportunitate.
De aceea, Isus a zis: „Eu sunt Uşa." Hristos este mijlocul
prin care omul poate ajunge la Tatăl.
Pavel a folosit acest cuvânt, în legătură cu o anumită
oportunitate. El a spus: „Când am ajuns la Troa pentru
Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o
uşă în Domnul, n-am avut linişte în duhul meu . . ." (2
Corinteni 2:12-13).
Ioan, scriind bisericii din Filadelfia, îi împărtăşeşte
următoarea descoperire din partea lui Hristos: „Ştiu
faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care
nimeni n-o poate închide ..." (Apocalipsa 3:8).
Dar uşa nu reprezintă doar prilejul de a propovădui
Evanghelia lui Isus Hristos într-o comunitate, ci ea repre-
zintă, de asemenea, o ocazie favorabilă pentru o persoană
individuală, după cum adevereşte Domnul: „Iată, Eu stau la
uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi
intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine" (Apocalipsa 3:20).
Există uşi care pot fi deschise spre naţiuni şi grupuri
etnice, şi odată ce uşa este deschisă, naţiunile respective
sunt capabile să primească credinţa şi să creadă: „După
venirea lor, au adunat biserica şi au istorisit tot ce făcuse
Dumnezeu prin ei, şi cum deschisese neamurilor uşa
credinţei" (Fapte 14:27).
A intra pe uşa unei oportunităţi înseamnă a înfrunta
împotrivirea spirituală din partea stăpânirilor şi puterilor
care împiedică naţiunile să audă şi să răspundă Evan-
gheliei: „Căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi
sunt mulţi potrivnici" (1 Corinteni 16:9).
Numai Domnul Isus Hristos poate să deschidă o uşă
care a fost închisă pentru Evanghelie: „Când am ajuns la
100 A v_>eie ft?ei i'xvutn oe vudaciurte
...................................................i-.......................a.....................................................
Troa pentru Evanghelia lui Hristos, mi se deschisese acolo
o uşă de la Domnul..." (2 Corinteni 2:12).
Cum putem deschide uşa credinţei şi a oportunităţii?
Am văzut că Isus Hristos este Cel care trebuie să deschidă
uşa. Totuşi, Dumnezeu ne-a făcut membri ai Trupului Său.
Deci, Capul a ales să lucreze pe pământ prin intermediul
Trupului Său. Aşadar este nevoie de mijlocire în rugăciune
pentru a ne opune forţelor spirituale care blochează uşile,
iar odată ce rugăciunile străpung această împotrivire,
Hristos poate deschide uşa, şi un oraş întreg, o naţiune sau
un neam pot fi mântuite. Pavel însuşi confirmă acest lucru:
„Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne
deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui
Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri: ca s-o fac
cunoscută aşa cum trebuie să vorbesc despre ea"
(Coloseni 4:3-4).
Dorinţa lui Hristos este să deschidă nu numai uşa opor-
tunităţilor, pentru ca poporul Său să poată propovădui
Evanghelia, ci, şi uşa descoperirii şi a înţelegerii. Isus
repetă mereu expresia: „Cine are urechi, să asculte!"
Acest îndemn, adresat bisericilor din Apocalipsa, în capi-
tolele 2 şi 3, arată că adesea noi nu înţelegem ceea ce
auzim. Ca urmare, trebuie deschisă uşa înţelegerii, pentru
ca mintea noastră să poată pricepe ceea ce vrea Dumnezeu
să ne descopere: „După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată
că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care îl
auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine,
mi-a zis: «Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple
după aceste lucruri!» Numaidecât am fost răpit în
Duhul..." (Apocalipsa 4:1-2).
în Fapte vedem cum Dumnezeu poate să deschidă o uşă
a oportunităţii şi s-o ţină deschisă astfel ca Evanghelia să fie
propovăduită fără nici un obstacol spiritual. Pavel fusese
acuzat şi adus la Roma, centrul păcatului din acea vreme. El
s-a rugat şi le-a cerut şi altora să mijlocească pentru el. în
cK.udăc\unea mşeamna mijlocii» ▲ 101
cele din urmă, uşa pentru Roma s-a deschis: „Pavel a rămas
doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea
pe toţi care veneau să-1 vadă, propovăduia împărăţia lui
Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără
nici o piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos"
(Fapte 28:30-31). Astfel se încheie cartea Faptelor. Este
important faptul că Duhul Sfânt încheie cartea Faptelor cu
o uşă deschisă. Probabil că mulţi dintre noi ştim că Faptele
Apostolilor nu se încheie aşa cum trebuie din punct de
vedere gramatical. Din această greşeală gramaticală (Luca,
fiind doctor, cunoştea la perfecţie limba greacă) putem
învăţa că această carte a Faptelor continuă să se scrie pe
măsură ce Biserica nu încetează să facă „faptele" Duhului
Sfânt.
Deşi ştim că, în cele din urmă, Pavel a fost executat,
istoria oficială a Bisericii primare se încheie pe o notă
pozitivă. Nimeni nu poate interzice propovăduirea Evan-
gheliei odată ce însuşi Dumnezeu deschide uşa acestei
oportunităţi spirituale!
Dumnezeu poată să blocheze chiar şi împotrivirea care
vine din partea fraţilor şi a surorilor noastre în Hristos.
Este regretabil faptul că o mare parte din energia noastră
se risipeşte din pricina lipsei de unitate din biserică. în loc
să ne luptăm cu adevăratul nostru vrăjmaş, diavolul, atâţia
oameni din poporul lui Dumnezeu se luptă între ei. însă o
uşă duhovnicească deschisă poate să zădărnicească chiar şi
împotrivirea din interior. Pavel a experimentat şi el acest
lucru în Fapte 28: „Ei i-au răspuns: «Noi n-am primit din
ludea (centrul opoziţiei faţă de Pavel) nici o scrisoare cu
privire la tine, şi n-a venit aici nici un frate care să fi spus
sau să fi vorbit ceva rău despre tine»" (v. 21).
Prin urmare, este un fapt evident că nevoia generală a
întregii lumi este ca cei credincioşi să înţeleagă şi să
ajungă la cel de-al treilea nivel al rugăciunii: mijlocirea.
Bateţi, şi uşa vi se va deschide!
102 ▲ C_>ele fpci tivuvi oe
aaune
Aşa cu spuneam, nu putem face o distincţie prea strictă
în separarea celor trei tipuri de rugăciune. Cineva poate să
ceară, să aibă comuniune şi să mijlocească în aceeaşi rugă-
ciune. Este greu să mijloceşti fără a avea comuniune cu
Hristos. Cererile noastre vor fi mult mai eficiente prin inter-
mediul comuniunii. Mijlocirea include cererile, părtăşia şi
comuniunea. însă dacă înţelegem aceste trei tipuri de rugă-
ciune, noi ne putem spori eficienţa în rugăciune.
După ce ne convertim, fiind tineri în credinţă, noi abor-
dăm rugăciunea ca mijloc prin care putem să primim de la
Dumnezeu ceea ce cerem. In timp, începem să ne maturi-
zăm şi să dorim mai mult. Noutatea experienţei noastre nu
mai este atât de puternică, astfel că am putea crede că
alunecăm de pe cale. De fapt, ceea ce se întâmplă este că
Dumnezeu ne înţărca din punct de vedere duhovnicesc de
laptele de bebelaş şi ne pregăteşte pentru hrana tare des-
tinată adulţilor. Asta înseamnă că a sosit vremea să intrăm
în părtăşie şi comuniune spirituală cu Hristos, prin
lucrarea Duhului Sfânt.
Odată ce intrăm într-o relaţie personală cu Hristos,
începem să simţim ceea ce simte El. Nu mai putem lăsa ca
lucrurile să continue aşa cum sunt, şi ne înrolăm ca volun-
tari în armata rugăciunii. David a prorocit: „Poporul Tău
este plin de înflăcărare când îţi aduni oştirea."
De ce experimentăm noi o trezire spirituală continuă în
Coreea? Pentru că ne-am angajat în mod voluntar să ne
rugăm până când Evanghelia va fi propovăduită în întreaga
lume. Şi atâta timp cât forţele spirituale vor fi legate în
Numele lui Isus, uşile vor continua să se deschidă!

Partea a Hl-a
Formele rugăciunii
Introducere
în viaţa noastră creştină rugăciunea ia diverse forme.
Dorinţa mea este să-ţi împărtăşesc formele de rugăciune
pe care le practicăm noi la Biserica Evangheliei Depline
Yoido din Seul, Coreea. Fac acest lucru, nu pentru că noi
am folosi toate formele de rugăciune. Poate că tu cunoşti o
formă de rugăciune pe care eu nu am inclus-o în această
secţiune. Cu toate acestea, ceea ce sunt gata să-ţi
împărtăşesc se bazează pe experienţa noastră şi, în multe
privinţe, explică sursa creşterii fără precedent pe care a
cunoscut-o biserica noastră.

Viaţa devoţională
personală
Pentru a avea garanţia unei creşteri personale neîntre-
rupte ca şi credincioşi, noi trebuie să avem o viaţă
devoţională regulată. Dacă încetăm să ne rugăm, vom
începe să încetinim, mişcându-ne în virtutea inerţiei, aşa
cum am explicat într-un capitol anterior.
în multe părţi ale lumii creştinismul a devenit o religie
tradiţională, plină de ritualuri şi cu o viaţă lipsită de vitali-
tate, în prezent, trăind într-o epocă a vitezei, oamenii găsesc
tot mai dificilă instituirea şi menţinerea unei vieţi
devoţionale personale. Televiziunea joacă un rol din ce în
ce mai mare în viaţa noastră cotidiană. Aceasta iroseşte
chiar şi timpul cel mai important care ar putea fi dedicat
rugăciunii. Realitatea este următoarea: Cu cât civilizaţia
este mai avansată, cu atât există mai multe ispite care îi
împiedică pe bărbaţi şi pe femei să se roage în fiecare zi.
Singura cale de-a nu cădea în această capcană este
înţelegerea importanţei extraordinare a timpului zilnic de
părtăşie cu Dumnezeu.
Există numeroase motive pentru care trebuie să ne
rugăm zilnic. Iată doar două dintre ele:
1. Ziua noastră trebuie să înceapă cu rugăciune, pentru
că Dumnezeu răspunde când noi ne rugăm. Lui îi place să
10
5
r -C 0 ...
10b A pTopmelc vndac\unu
...................•*"*•.........................%J...................
Se facă simţit în inima noastră încă din zorii zilei: „Există
un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,
sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este
în mijlocul ei; ea nu se clatină: Dumnezeu o ajută în revăr-
satul zorilor" (Psalmul 46:4-5).
„Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi
trezi în zori de zi" (Psalmul 57:8). David repetă această
afirmaţie şi în Psalmul 108, versetul 2. Amândouă aceste
versete ne dezvăluie obiceiul lui David de-a se scula în
fiecare zi dis de dimineaţă pentru a-L lăuda pe Domnul şi
a se închina înaintea Lui. Nu este de mirare că Dumnezeu
a mărturisit despre David că a fost un om după inima Lui.
însă David nu doar că îl lăuda şi se închina înaintea lui
Dumnezeu dis de dimineaţă, dar totodată îl căuta pe
Domnul în acest timp preţios: „Dumnezeule, Tu eşti
Dumnezeul meu, pe Tine Te caut din zorii zilei! îmi
însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine,
pe un pământ sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în
locaşul cel sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava. Fiindcă
bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea
buzele mele vor cânta laudele Tale. Te voi binecuvânta dar
toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile"
(Psalmul 63:1-4).
Dumnezeu a promis că, toţi cei care îşi vor face un obi-
cei din a se scula dimineaţa devreme ca să-L caute pe
Domnul, îl vor găsi: „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei
ce mă caută devreme mă găsesc" (Proverbe 8:17; KJV).
2. Atunci când ne începem ziua cu rugăciune, vom avea
tăria fizică şi spirituală necesară pentru îndeplinirea
responsabilităţilor noastre: „Sufletul meu Te doreşte
noaptea şi duhul dinăuntrul meu Te caută în zorii zilei. Căci,
când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii
învaţă dreptatea" (Isaia 26:9).
Căutându-L pe Domnul dis de dimineaţă, Isaia a aflat în
duhul său judecăţile lui Dumnezeu. Eu am descoperit că
viata oevofionaia
vevşonalâ ▲

înţelepciunea lui Dumnezeu, pe care o primesc în timpul
rugăciunilor mele de dimineaţă, mă face mult mai eficient,
în câteva minute, ştiu în fiecare situaţie care este voia lui
Dumnezeu. Nu trebuie să petrec zile întregi pentru a jude-
ca o chestiune deoarece am în mine gândul lui Hristos.
Timpul nostru devoţional nu trebuie să conţină doar
rugăciune, ci trebuie să includă şi citirea personală a Bibliei!
Foarte adesea, cei care slujesc ca păstori folosesc
Scriptura doar atunci când au de ales mesajele pentru
predică. însă noi trebuie să citim Biblia ca să primim hrană
duhovnicească pentru inimile noastre: „Strâng Cuvântul
Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!"
(Psalmul 119:11). „Descoperirea cuvintelor Tale dă
lumină, dă pricepere cele fără răutate" (Psalmul 119:130).
Dumnezeu poate să ne vorbească din Scriptură numai
dacă îi dăm ocazia să facă acest lucru. în orele de dimineaţă
mintea ne este limpede, departe de toate conflictele zilei
şi, de aceea, suntem capabili să primim directive şi
instrucţiuni din Cuvântul Lui cel sfânt.
Ca şi slujitor al Evangheliei, trebuie să-mi aduc mereu
aminte că învăţătura şi propovăduirea mea trebuie să îşi
aibă originea în studiul meu personal. Poporul lui
Dumnezeu care mă ascultă va fi binecuvântat doar în
măsura în care eu sunt binecuvântat din Cuvântul lui
Dumnezeu. Voi putea motiva pe alţii numai dacă eu sunt
motivat. Voi putea inspira pe alţii doar dacă eu sunt inspi-
rat de Duhul Sfânt. Prin urmare, citirea Bibliei trebuie să
fie parte integrantă a vieţii mele devoţionale zilnice.

Timpul devoţional
al familiei
Deşi bine cunoscut şi adesea repetat, faptul acesta este
încă adevărat: Familiile care se roagă împreună rămân
împreună!
Nu numai în America, dar în cea mai mare parte a lumii,
televiziunea este tot mai mult centrul care focalizează o
bună parte din activitatea familiei. între jocuri video, ştiri
şi programare pe reţea, familiile găsesc că este tot mai
greu să-şi facă timp să mănânce împreună, ca să nu mai
vorbim de rugăciunea împreună. Au fost date publicităţii
rapoarte conform cărora un copil din America de Nord
petrece în medie patruzeci de ore pe săptămână uitându-se
la televizor, şi în fiecare an acest timp se măreşte.
Rata divorţului a crescut uimitor de repede. în unele
comunităţi numărul celor care divorţează este mai mare
decât al celor care se căsătoresc! Satan pare să câştige
războiul ce se poartă în cămin. Oare ce ar putea împiedica
bătălia să afecteze şi căminele noastre? Răspunsul este
unul singur: timpul devoţional al familiei!
Timpul devoţional al familiei ar trebui să includă
cântarea, citirea Bibliei şi rugăciunea. în timpul acesta,
sinceritatea ar trebui să fie la ea acasă, în special pentru
copii. După cum v-am împărtăşit ceea ce a spus fiul meu
109
-C D . ..
110 ▲ pToCTtiele vudaaumi
..................V-*^..........................*•♦.................■

cel mai mare la una din întâlnirile devoţionale ale familiei,


eu îi încurajez pe toţi copiii mei să-şi exprime senti-
mentele, temerile şi frustrările. în acest mod putem să
menţinem o comunicare deschisă între noi şi ne putem
apropia unii de alţii într-o relaţie sinceră.
Statisticile alarmante care se dau acum publicităţii arată
că mulţi dintre cei care se sinucid aparţin grupului
demografic al adolescenţilor. Tinerii resimt povara presiu-
nilor mereu crescânde a înstrăinării de părinţii lor, la care
se adaugă puternica presiune de conformare la standardele
de viaţă ale grupului din care fac parte. De aceea mulţi din
tinerii noştri s-au îndreptat spre droguri, sex ilicit şi alcool,
însă, de îndată ce aceste stimulente artificiale nu-şi mai fac
efectul, ei se afundă în disperare şi îşi curmă zilele.
Psihologii susţin că singurul bastion de speranţă care
le-a rămas tinerilor de astăzi este familia. Dacă menţinem
o comunicare sinceră cu copiii noştri, ei vor fi destul de
puternici ca să reziste agresiunii diavolului. Satan
foloseşte şi religiile false pentru a-i ataca pe tinerii noştri.
Suntem cu toţii familiarizaţi cu sectele religioase care
oferă tinerilor şi tinerelor pseudoatmosfera unui cămin şi
a unei familii. Cea mai puternică apărare a noastră împotri-
va acestei înşelăciuni este o puternică viaţă devoţională în
familie.
Fiindcă Dumnezeu alege să împărtăşească cu noi
lucrurile care îl preocupă, ar trebui ca şi noi să învăţăm să
împărtăşim copiilor noştri sarcinile pentru care ne rugăm.
De ce trebuie ca ei să vadă doar rezultatele preocupărilor
noastre şi să nu cunoască motivul care se ascunde în
spatele lor? Cum vor şti ei să facă faţă problemelor,
predându-le în mâna Domnului, dacă nu ne vor vedea pe
noi făcând acelaşi lucru?
Când ne strângem la rugăciune în familie, noi de obicei
ne aşezăm în cerc, ne prindem de mâini şi începem să ne
rugăm. Poate că unul dintre fiii mei are o problemă cu vreo
pMl devofionai al familiei ▲ 111
materie de la şcoală. Această problemă devine imediat o
problemă a întregii familii şi trebuie adusă în rugăciune în
faţa tronului de har a lui Dumnezeu. De exemplu, eu mă
voi ruga în felul următor: „Doamne, Dumnezeule, Te rog
ajută-1 pe fiul meu mai mare la examenul care îi stă în faţă.
Fă ca să-şi înveţe atât de bine lecţiile, încât să poată lua o
notă mare pentru slava Ta. Amin!"
Soţia mea, Grace, are grijile ei, care sunt la fel de
importante. Ea reprezintă o parte foarte importantă a slu-
jirii mele. Totuşi, grijile ei pot fi legate de editura pe care
o conduce, sau de programul muzical în care este impli-
cată, sau chiar de noua rochie care poate i-ar trebui pentru
o ceremonie specială. Grijile ei sunt grijile noastre ale
tuturora. Acest lucru conferă familiei noastre o unitate
greu de zdruncinat.

Rugăciunea în cadrul
serviciilor divine
ale bisericii
Una dintre cele mai importante lucrări de slujire ale
Bisericii Evangheliei Depline o constituie rugăciunea în
comun pe care o practicăm în toate serviciile noastre
divine. Acestea debutează întotdeauna cu o rugăciune în
care toţi cei prezenţi se roagă împreună în acelaşi timp.
Noi ne rugăm pentru mântuirea şi protecţia naţiunii noas-
tre. Deoarece am trăit atâţia ani sub ocupaţie japoneză şi
am fost invadaţi de comuniştii din Coreea de Nord, am
înţeles că libertatea, în special libertatea religioasă, este
atât de preţioasă încât trebuie protejată şi de aceea ne
rugăm cu înflăcărare pentru ţara noastră.
De asemenea, ne rugăm în comun pentru conducătorii
noştri. Dumnezeu ne-a poruncit acest lucru şi, dacă nu-I
dăm ascultare, vom avea parte de acea guvernare pe care
o merităm. De aceea, ne rugăm pentru preşedintele nostru
şi, totodată, pentru ceilalţi conducători ai noştri. Datorită
acestui fapt eu am libertate deplină să propovăduiesc
Evanghelia în biserică, la televiziune şi la radio. Mulţi nu
se bucură de o asemenea libertate de a vesti Evanghelia pe
lungimile de undă publice, mai ales în Europa. Noi însă
"3
c vuctaciunu
.....a-...................
preţuim această libertate pe care o avem în Coreea şi o
apărăm prin rugăciune.
Apoi ne rugăm în comun pentru miile de cereri pe care
le primim din America, Japonia şi de pretutindeni. La
fiecare serviciu divin mă apropii de „podiumul cererilor de
rugăciune" din biserica noastră, îmi pun mâinile peste ele
şi ne rugăm cu toţii pentru rezolvarea lor. înainte ca aces-
te cereri să fie trimise la Muntele Rugăciunii, sute de mii
de oameni se roagă din toată inima pentru ele, la fiecare
din cele şapte slujbe pe care le ţinem.
Ne rugăm în mod special pentru o trezire spirituală
mondială care să permită tuturor naţiunilor să audă vestea
Evangheliei, îndeplinindu-ne astfel misiunea până la
revenirea lui Hristos. Fiind cea mai mare biserică din
lume, noi recunoaştem că ni s-a încredinţat o responsabili-
tate specială: aceea de-a ne ruga pentru Biserica lui Isus
Hristos din fiecare naţiune.
După ce îmi termin predica, ne rugăm iarăşi împreună.
De această dată cerem ca Duhul Sfânt să ia Cuvântul lui
Dumnezeu şi să-1 pună în practică în inimile noastre, ca să
fim nu numai ascultători, ci şi împlinitori ai lui.
Când ne rugăm împreună, noi ne rugăm cu hotărâre şi
convingere. Zgomotul mulţimii de oameni care se roagă
este ca vuietul puternic produs de o cascadă uriaşă. Ştim
că Dumnezeu trebuie să asculte sinceritatea rugăciunilor
noastre pentru că ne rugăm împreună şi în unitate!
în timpul acestor rugăciuni comune, puterea lui
Dumnezeu se manifestă în mijlocul nostru. Mulţi oameni
au fost vindecaţi, eliberaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt. Dacă
un singur om poate să pună o mie pe fugă şi doi pot să facă
faţă la zece mii, imaginaţi-vă sute de mii oameni uniţi în
rugăciune - mărimea puterii manifestate depăşeşte
înţelegerea noastră!
„înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu
toţii Numele Lui!" (Psalmul 34:3)

Rugăciunea
în cadrul celulelor
Sistemul celular reprezintă însuşi fundamentul bisericii
noastre. Am descoperit acest concept în timpul uneia din-
tre cele mai grele perioade din slujirea mea. Păstorind o
biserică cu trei mii de membri, credeam că pot să fac totul,
şi chiar am încercat. Predicam, făceam vizite, mă rugam
pentru cei bolnavi, dar odată cu creşterea bisericii, mă
simţeam tot mai slab. într-o duminică, în timp ce îl tradu-
ceam pe un evanghelist american, am leşinat. Crezând că
am nevoie de mai multă dedicare şi tărie morală, am încer-
cat din nou, însă n-am reuşit să închei serviciul divin. Am
fost dus de urgenţă la spitalul Crucii Roşii.
„Domnule pastor Cho, s-ar putea să mai trăiţi, dar tre-
buie să renunţaţi la slujire!" Cu astfel de cuvinte sucite
m-a întâmpinat doctorul la spital, după ce mi-am revenit
din leşin.
„Ce altceva aş putea face în afară de a predica Evan-
ghelia?", m-am întrebat eu în şoaptă. înţelegerea cuvin-
telor care tocmai îmi fuseseră adresate a venit peste mine
ca un bolovan.
Atunci am descoperit că, uneori, Dumnezeu trebuie să
apeleze la măsuri extreme ca să poată să-mi atragă atenţia.
Şi, trebuie să admit că acolo, în spital, El a reuşit să-mi
lib A pTownele rugăciunii
..................*■*..........................cr...................
capteze atenţia! Zilele care au urmat au fost zile în care
mi-am reconsiderat întreaga viaţă. Totuşi, în acea vreme
întunecată, Dumnezeu mi-a descoperit ingredientul funda-
mental al potenţialului nelimitat de creştere a bisericii
mele: sistemul celular.
Luca consemnează un incident asemănător în Fapte 6.
Când numărul ucenicilor era încă mic, cei doisprezece
apostoli puteau să facă întreaga muncă administrativă din
biserică. Totuşi, dacă această situaţie s-ar fi perpetuat,
biserica n-ar fi reuşit să depăşească numărul credincioşilor
existenţi în Ierusalim. Modul în care Dumnezeu a schim-
bat gândirea apostolilor a fost acela de a-i lăsa să se
lovească de o problemă potenţial devastatoare, problemă
descrisă în capitolul al şaselea.
Neînţelegerile etnice, care erau pe punctul de a deter-
mina prima divizare, trebuiau soluţionate. Rezultatul a
constat în faptul că apostolii şi-au dat seama că nu mai pot
purta singuri povara întregii lucrări de slujire, astfel că au
chemat şapte bărbaţi şi i-au numit diaconi. Diaconii au avut
grija administrării bisericii, iar apostolii s-au dedicat mai
departe chemării lor iniţiale: „Iar noi vom stărui necurmat
în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului" (Fapte 6:4).
Problema prezentată în acest capitol i-a motivat pe
oamenii lui Dumnezeu să analizeze situaţia în care se
aflau, şi să primească înţelepciune de la Duhul Sfânt.
Această înţelepciune avea să-i determine să delege autori-
tatea lor altora, oferind astfel cale liberă unei creşteri
nelimitate a bisericii.
Citind cartea Faptele apostolilor, am observat în mai
multe locuri că ucenicii s-au adunat atât în grupuri mari,
cât şi în grupuri mici. Iată câteva citate din Fapte şi din
Epistola lui Pavel către Romani, care mi-au deschis ochii în
ceea ce priveşte validitatea sistemului bazat pe celule:
„Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi,
frângeau pâinea acasă, şi luau hrana cu bucurie şi curăţie
cK.udăc'mnea m caovui celulelor A 11J
de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea
întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul
lor pe cei ce erau mântuiţi" (Fapte 2:46-47).
„Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe
pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos"
(Fapte 5:42).
„Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu
m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea
norodului şi în case" (Fapte 20:20).
„Spuneţi sănătate şi bisericii care se adună în casa lor"
(Romani 16:5).
Aceste versete, împreună cu altele, m-au îndrumat în
direcţia în care trebuia să mă îndrept. De atunci încoace,
sistemul bazat pe celule a luat o asemenea amploare în
biserica noastră încât în momentul de faţă avem peste
douăzeci de mii de celule. Dacă fiecare din aceste celule
aduce la Hristos doar două familii pe an, asta înseamnă
patruzeci de mii de noi familii adăugate bisericii. Faptul că
o familie obişnuită este formată din patru membri, ne con-
duce la o rată de creştere anuală de o sută şaizeci de mii de
noi convertiţi. Aici nu se pun la socoteală membrii îndru-
maţi la Hristos prin intermediul televiziunii, radioului şi a
serviciilor de închinare duminicale. Prin urmare, creşterea
continuă a bisericii noastre se bazează în principal pe sis-
temul celular.
La întâlnirile pe celule participă cinci până la zece
familii. Ele se pot aduna în case, un loc convenabil pentru
întâlnirile de seară sau pentru întâlnirile de peste zi ale
femeilor; în şcoli, locul ideal pentru celulele formate din
elevi şi studenţi; în fabrici, pentru întâlnirile celulelor for-
mate din muncitori; sau chiar într-o sală de restaurant, un
loc potrivit pentru întâlnirile oamenilor de afaceri. însă ori-
unde se adună aceste celule, ele nu sunt altceva decât.bise-
rica în acţiune. Clădirea masivă a bisericii noastre reprezintă
doar locul unde oamenii se adună împreună ca să
1i8 ▲
e vuctaaunu
împărtăşească Cuvântul lui Dumnezeu şi să se bucure
împreună în închinare, pentru că, în realitate, biserica
noastră se adună în mii de locuri, pretutindeni în zonă.
La întâlnirile noastre pe celule ne rugăm pentru
nevoile celorlalţi. Conducătorul celulei îi vizitează pe cei
ce se îmbolnăvesc şi se roagă pentru vindecarea lor.
Credincioşii noştri au primit învăţătură cu privire la natura
esenţială a rugăciunii, astfel că ei se roagă pentru orice. Se
roagă fierbinte pentru biserică, pentru naţiune şi pentru o
continuare a trezirii în Coreea şi în întreaga lume. Totodată
ei se roagă pentru potenţialii noi convertiţi, astfel ca
biserica să-şi poată continua creşterea numerică.
în cadrul conferinţelor cu liderii de celulă, eu pun mare
accent pe faptul că celulele trebuie să aibă un scop precis
în rugăciunile lor şi, de aceea, celulele noastre îşi formează
o imagine clară în ceea ce priveşte scopul pentru care se
roagă cu credinţă. întrucât este mult mai uşor să conduci
la Isus Hristos o persoană pe care o cunoşti, fiecare mem-
bru al celulei mărturiseşte despre El vecinului, prietenului
sau rudeniei sale. în momentul în care Dumnezeu
deschide uşa ca acest potenţial convertit să fie mântuit,
toţi ceilalţi membri ai celulei sunt înştiinţaţi de acest lucru
şi nu încetează să se roage până când persoana respectivă
îl acceptă pe Hristos.
Noi am învăţat că pe acest pământ suntem în război
împotriva lui Satan. Opoziţia noastră este formată din
diavol şi duhurile sale demonice. Câmpul nostru de luptă
sunt inimile tuturor oamenilor. Scopul nostru este ca toţi
să ajungă la cunoştinţa harului salvator al Domnului şi
Mântuitorului nostru, Isus Hristos. Prin urmare, noi plani-
ficăm totul cu mare atenţie: avem o strategie, avem un
plan, şi ducem la îndeplinire acest plan asemenea unei
armate bine instruită. Totuşi, lucrul cel mai important este
că ne acoperim planurile cu rugăciune, pentru ca
cRuqăciuma în cabţfM. ceiMieiot? ▲ 11C)
Dumnezeu să sufle peste eforturile noastre suflarea Sa de
viaţă şi atunci ele vor da rod.
Eu nu am urmat nici o formulă secretă pentru creşterea
explozivă pe care o experimentează biserica noastră.
Singurul lucru pe care l-am făcut a fost acela că am luat în
serios Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt ferm convins în inima
mea că ceea ce s-a întâmplat în Coreea se poate repeta ori-
unde în lume. Cheia este rugăciunea!

Rugăciunea de la
Muntele Rugăciunii
Ceea ce noi am numit Muntele Rugăciunii este de fapt
mult mai mult decât un loc de refugiu destinat rugăciunii.
Iniţial acest pământ a fost cumpărat pentru a fi folosit ca
cimitir al bisericii. Coreea fiind o ţară tradiţional budistă,
pentru noi era foarte important să avem un cimitir al
bisericii.
în 1973, pe când construiam actuala biserică, dolarul s-a
devalorizat. Acest lucru a făcut ca şi yenul coreean (a cărui
valoare se raportează la dolarul american) să sufere, şi ast-
fel am intrat într-o gravă recesiune economică. Apoi ne-a
lovit criza petrolului, înrăutăţind şi mai tare situaţia
economiei noastre deja fragile. Oamenii şi-au pierdut ser-
viciile, iar veniturile au scăzut.
Datorită faptului că aveam contracte semnate cu com-
pania de construcţie şi experimentam o creştere fără
precedent a costurilor de construcţie, eu sufeream enorm,
întrezărind perspectiva unui colaps financiar. Stăteam
deznădăjduit în clădirea neterminată a bisericii, dorind ca
grinzile ei tăcute şi dezgolite să cadă pur şi simplu peste
mine.
în această perioadă crucială din slujirea mea, un grup de
oameni din biserică s-au apucat să construiască pe acel
121
122 ▲
e vuctacxunu
teren un loc de rugăciune, în principal pentru pastorul lor
care suferea. Cu toate că eram conştient de o asemenea
nevoie a bisericii noastre, mă îngrijorau cheltuielile supli-
mentare care nu conteneau să se adune pe biroul meu.
înţelegând că numai o intervenţie miraculoasă a lui
Dumnezeu ne-ar putea scăpa de o catastrofă, m-am alătu-
rat şi eu celor care mijloceau la Muntele Rugăciunii. într-o
seară, în timp ce eram adunaţi la rugăciune câteva sute de
credincioşi la parterul bisericii noastre neterminate, o soră
în vârstă s-a ridicat şi a venit încet spre mine. Ajungând la
platforma pe care mă găseam, am observat că ochii ei erau
scăldaţi în lacrimi. S-a aplecat şi a zis: „Pastore, vreau să-ţi
dau aceste lucruri ca să le vinzi pentru câţiva peni, ca să
contribui şi eu la fondul nostru de construcţie."
Am privit în jos, şi am văzut că ţinea în mâinile ei un
castron vechi pentru orez şi o pereche de beţişoare de
mâncat. Atunci i-am spus: „Soră, nu pot să iau de la dumi-
tale aceste obiecte de strictă necesitate!"
„Dar, pastore, eu sunt o femeie în vârstă. Nu am nici un
lucru de preţ pe care să îl dăruiesc Domnului; totuşi, Isus
m-a mântuit prin harul Său. Obiectele acestea sunt sin-
gurele lucruri pe care le am pe lume!", a exclamat ea
printre lacrimile care acum îi curgeau nestingherit pe
obrajii zbârciţi. „Trebuie să mă laşi să-I dau aceste lucruri
lui Isus. Pot să-mi pun orezul pe ziare vechi şi să mănânc
cu mâinile. Ştiu că nu mai am mult de trăit, şi nu vreau să
mă întâlnesc cu Isus fără să-I fi dăruit ceva pe acest
pământ." Când a terminat de vorbit, toţi au început să
plângă. Prezenţa Duhului Sfânt a umplut locul acela şi cu
toţii am început să ne rugăm în Duhul.
Un om de afaceri care se afla în spatele grupului a
rămas profund mişcat şi a spus: „Pastore Cho, cumpăr eu
acest castron de orez şi beţişoarele cu o mie de dolari!"
Aceasta a fost acţiunea care a declanşat promisiunile în
masă de a dărui Domnului averile. Eu împreună cu soţia,
cKudac'mmi A
am vândut căsuţa noastră şi am adus banii la biserică.
Acest spirit al dărniciei ne-a salvat de la ruină financiară.
Odată cu trecerea anilor, Muntele Rugăciunii a devenit
locul unde mii de oameni se perindă în fiecare zi, postind
şi rugându-se pentru împlinirea nevoilor lor. Am construit
şi un auditoriu modern, de zece mii de locuri, care este
acum neîncăpător pentru mulţimile de oameni care se
adună aici. Numărul celor prezenţi este variabil, însă în
mod normal cel puţin trei mii de oameni se roagă, postesc,
se închină şi-L laudă pe Domnul nostru drag şi sfânt în
fiecare zi. în această atmosferă de rugăciune concentrată,
vindecările şi minunile sunt prezenţe obişnuite.
Anul trecut s-â înregistrat un număr de peste 300.000
de oameni la Muntele Rugăciunii. Asta înseamnă că acest
„liman al rugăciunii" reprezintă prima linie a frontului nos-
tru de atac împotriva forţelor diavolului care se manifestă
pe acest pământ. Nu există nicăieri în lume mai mulţi
oameni care să postească şi să se roage în acelaşi timp.
Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre, iar răspunsurile
sunt mult prea numeroase pentru a fi menţionate.
în capitolul despre post şi rugăciune care urmează, voi
dezbate mai amănunţit metoda prin care noi practicăm acest
principiu biblic al împlinirii nevoilor. însă nu voi putea
scoate în evidenţă în mod suficient importanţa postului şi a
rugăciunii în declanşarea şi perpetuarea trezirii spirituale.
La Muntele Rugăciunii nu avem doar rugăciuni în grup,
ci şi rugăciuni individuale în aşa-numitele „grote de rugă-
ciune", nişte nişe strâmte săpate de fapt chiar în versantul
unui deal. Aceste grote de rugăciune le oferă oamenilor o
atmosferă de linişte şi tăcere înaintea lui Dumnezeu. Eu
am posibilitatea de-a mă închide în propria mea „cămăruţă
de rugăciune" şi de-a avea părtăşie intimă în rugăciune
concentrată şi prelungită cu Tatăl meu din ceruri.
Mai înainte am afirmat că Muntele Rugăciunii este un
„liman al rugăciunii". Motivul pentru care l-am numit aşa
e vudacmnn
este faptul că aici se fac pregătiri în vederea găzduirii a mii
de oameni nu numai din Coreea, ci şi din toate colţurile
pământului. Eu cred că există o mulţime de creştini care
tânjesc după un loc unde să se poată întâlni cu Dumnezeu
într-un mod dinamic. Nu că Dumnezeu n-ar putea fi găsit
oriunde oamenii îl caută în duh şi în adevăr; dar nu există
vreun alt loc pământesc în care să se concentreze mai
multă rugăciune decât la Muntele Rugăciunii. Creştinii nu
se mulţumesc doar să audă despre lucrarea lui Dumnezeu,
ci ei doresc să vadă cu ochii ceea ce face Dumnezeu. De
aceea construim drumuri, ridicăm locuinţe corespunză-
toare şi lărgim facilităţile existente pentru a găzdui ceea ce
Dumnezeu este gata să săvârşească.
David scria: „El preface pustiul în iaz, şi pământul uscat
în izvoare de apă. Aşează acolo pe cei flămânzi, şi ei înte-
meiază o cetate ca să locuiască în ea" (Psalmul 107:35-36).
Şi din nou: „Atunci se vor teme neamurile de Numele
Domnului, şi toţi împăraţii pământului de slava Ta. Da,
Domnul va zidi iarăşi Sionul şi Se va arăta în slava Sa. El
va lua aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu-i va nesocoti
rugăciunea. Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de
oameni care va veni, şi poporul care se va naşte să laude
pe Domnul!" (Psalmul 102:15-18)

Nopţile de rugăciune
Cum pot mii de oameni să petreacă fiecare vinerea
noaptea în rugăciune? O mulţime de oameni din întreaga
lume mi-au adresat această întrebare. Dacă oamenii pot să
petreacă noaptea întreagă la discotecă, de ce credincioşii
devotaţi n-ar putea petrece noaptea întreagă în rugăciune
şi închinare înaintea Domnului? Totul depinde de natura
priorităţilor noastre şi de locul în care se află acestea. Ori
luăm în serios trezirea spirituală, ori nu!
Credincioşii noştri se adună în fiecare vineri seara la
ora 10:30, şi încep să se roage în linişte. Apoi eu le ofer o
învăţătură sănătoasă din Cuvântul lui Dumnezeu. Deoare-
ce nu mai sunt sub presiunea timpului, ca în zilele de
duminică, pot să mă desfăşor şi să le vorbesc două ore.
Trebuie să spun că urmăm un program prestabilit. De alt-
fel, oamenii nu ar veni cu atâta credincioşie dacă ar trebui
doar să stea şi să se roage toată noaptea.
După acest studiu biblic începem din nou să ne rugăm.
Ne rugăm pentru nevoi şi probleme concrete din biserica
noastră şi, de asemenea, pentru nevoile noastre personale.
După rugăciune începem să cântăm cântări gospel. La
finalul acestui program de cântări, unul dintre pastorii mei
asociaţi ţine o predică. Apoi iarăşi cântăm şi ne pregătim să
ascultăm mărturii personale despre modul cum a lucrat
Dumnezeu în viaţa membrilor bisericii noastre. Există
atâtea minuni ale harului lui Dumnezeu care au loc în
125
12(5 A
vuqâaunu
fiecare săptămână încât ne este imposibil să dăm loc tutur-
or celor ce doresc să le mărturisească. Aceste relatări
extraordinare despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu ne
provoacă din nou la cântare. Fără să ne dăm seama se face
ora 4:30 dimineaţa şi este timpul să ne pregătim pentru
întâlnirea de rugăciune din zorii zilei de sâmbătă. După
rugăciune ne despărţim şi plecăm fiecare la casele noastre
plini de bucurie.
David era obişnuit cu nopţile petrecute în rugăciune. în
psalmi el le numeşte „priveghiurile nopţii" (vezi Psalmii
63:6; 119:148).
Isaia profeţea: „Voi însă veţi cânta ca în noaptea când se
prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă, ca cel ce
merge în sunetul flautului ca să se ducă la muntele
Domnului, spre Stânca lui Israel" (30:29).
Când ucenicii se aflau în închisoare, ei n-au petrecut
noaptea văicărindu-se, ci cântând şi rugându-se. Ca
urmare, Dumnezeu le-a auzit glasul şi a trimis eliberarea
sub forma unui înger.
Prezenţa Domnului este cea mai importantă. Isus ne-a
promis că atunci când ne adunăm în Numele Lui, El va fi
acolo. Este foarte uşor să petreci o noapte întreagă, atunci
când mireasma plăcută a prezenţei Domnului nostru
umple locul în care suntem adunaţi.
Ziua de sâmbăta este o zi nelucrătoare în multe părţi ale
lumii, dar nu şi în Coreea. Asta înseamnă că mulţi dintre
cei care petrec noaptea de vineri în rugăciune se întorc la
casele lor şi se pregătesc pentru a merge la serviciu. David
însă declara că nu-I va dărui nimic lui Dumnezeu care să
nu-1 coste. Deşi nu este uşor să petreci nopţile în rugăci-
une, ele totuşi reprezintă mijlocul prin care noi am reuşit
să menţinem aprins focul trezirii spirituale.

Postul şi rugăciunea
Postul este abstinenţa voluntară şi deliberată de la mân-
care în scopul concentrării asupra rugăciunii. De obicei
această abstinenţă se referă doar la mâncare, însă, în ocazii
rare şi pentru perioade scurte de timp, ea include şi apa.
în Predica de pe munte, Hristos i-a învăţat pe ucenicii
Săi ce înseamnă postul. învăţătura Domnului nostru a
abordat şi motivele care ne determină să postim: niciodată
nu trebuie să postim ca să-i impresionăm pe alţii. Totuşi
Domnul Isus Se aştepta ca ucenicii Săi să postească. El a
zis: „Când postiţi...", şi nu „Dacă postiţi".
Isus a fost modelul în ceea ce priveşte postul: „Isus,
plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de
Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de
patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea; şi,
după ce au trecut acele zile, a flămânzit" (Luca 4:1-2).
După acest post al lui Hristos, Luca consemnează:
„Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors ..." (v. 14)
Din versetul citat mai sus putem deduce că plinătatea
Duhului Sfânt nu determină în mod necesar pe cineva să
umble în puterea Duhului! Eu cred că pentru a avea putere,
în special în rugăciune, trebuie să postim şi să ne rugăm.
Lucrarea lui Pavel a început, de asemenea, cu post şi
rugăciune (vezi Fapte 9:9). El a scris bisericii din Corint că
lucrarea lui era dovedită prin disciplina sa spirituală „în
vegheri, în posturi" (2 Corinteni 6:5). Aşadar, Pavel era
127
128 ▲
aciunn
obişnuit cu postul şi rugăciunea, „vegherile" însemnând
de fapt nopţi petrecute în rugăciune.
In cadrul adunărilor publice, biserica primară postea şi
se ruga pentru a afla care este voia lui Dumnezeu. în Fapte
13, Duhul Sfânt a călăuzit biserica într-un mod clar: „în
biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători:
Barnaba, Simon numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen,
care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.
Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis:
«Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea
la care i-am chemat.» Atunci, după ce au postit şi s-au
rugat... i-au lăsat să plece" (Fapte 13:1-3).
Când cei doi apostoli, Barnaba şi Pavel, au înfiinţat noi
biserici, ei i-au învăţat şi i-au familiarizat pe credincioşi cu
aceeaşi practică a postului şi rugăciunii pe care o experi-
mentaseră în Antiohia: „După ce au propovăduit Evan-
ghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au
întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele
ucenicilor. Ei îi îndemnau să stăruie în credinţă, şi spuneau
că în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe
necazuri. Au rânduit presbiteri în fiecare biserică şi, după
ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna
Domnului, în care crezuseră" (Fapte 14:21-23).
Pasajul anterior ne arată că rugăciunea şi postul consti-
tuiau o parte vitală a procesului de obţinere a călăuzirii
Duhului Sfânt înainte de ordinarea conducătorilor bisericii.
Postul, combinat cu rugăciunea, a făcut ca Biserica primară
să aibă o minte şi un duh limpede în aşezarea funda-
mentelor sale.
Postul, combinat cu rugăciunea, nu numai că
limpezeşte mintea şi duhul, descătuşând vocea Duhului
Sfânt în vederea călăuzirii, dar este foarte important şi
pentru obţinerea victoriilor spirituale şi materiale. în acest
sens avem un exemplu perfect în Vechiul Testament.
51
*
âciunea ▲
Iosafat, împăratul lui Iuda, a primit vestea că o armată
numeroasă se pregătea să-l atace. Această armată, care se
apropia de graniţele lui Iuda, venea din Moab şi Amon. Noi,
cei din Coreea de Sud, ştim ce înseamnă să ai o armată
ostilă adunată la graniţele ţării. în loc să încerce să lupte
împotriva duşmanilor cu armamentul pe care nu-1 avea,
împăratul a apelat la resursele spirituale pe care le avea la
dispoziţie: a proclamat un post naţional. Tot poporul s-a
adunat laolaltă, bărbaţi şi femei, băieţi şi fete; au postit cu
toţii şi au cerut intervenţia Domnului. Rezultatul acestei
acţiuni naţionale de post şi rugăciune a fost că Dumnezeu
a repurtat o mare victorie. El i-a dat împăratului instrucţi-
uni privitoare la felul în care să lupte cu duşmanul, şi sunt
sigur că niciodată nu a mai fost purtată o asemenea luptă.
Iosafat a numit cântăreţi care să laude pe Domnul înaintea
oştirii. Când au văzut duşmanii aşa ceva, confuzia a pus
stăpânire pe tabăra lor şi au început să se lupte între ei. A
fost nevoie de trei zile ca să se strângă toată prada rămasă
în urma bătăliei, atunci când Dumnezeu le-a dat biruinţă
fără a se recurge la armele fizice (vezi 2 Cronici 20:1-30).
Când începem să postim, trebuie să avem o atitudine
mintală potrivită. Nu trebuie să considerăm postul ca o
pedeapsă, chiar dacă poate trupurile noastre se răzvrătesc
la început. Postul trebuie privit ca o oportunitate excelen-
tă de-a ne apropia de Domnul nostru, departe de grija
cotidiană a mâncării. De asemenea, trebuie să vedem pos-
tul ca un mijloc prin care rugăciunile noastre pot fi mult
mai focalizate. Aceasta va face ca Dumnezeu să ne asculte
şi să intervină în favoarea noastră. Când postul este per-
ceput în acest fel, este mult mai uşor de practicat.
De obicei eu îi învăţ pe membrii bisericii noastre să
înceapă să postească timp de trei zile. Odată ce s-au aco-
modat cu postul de trei zile, ei vor fi în stare să postească
o perioadă de şapte zile; apoi vor încerca să postească zece
zile. Unii au mers chiar până la patruzeci de zile, dar în
mod normal nu sunt încurajate asemenea tentative.
c tmdaaunu
Am văzut că postul şi rugăciunea determină o creştere
a sensibilităţii spirituale faţă de Domnul nostru, aducând
cu sine mai multă putere în lupta împotriva forţelor satani-
ce. Dar cum se întâmplă acest lucru?
Dorinţa de a mânca este o dorinţă fundamentală pentru
toate creaturile vii. Ea reprezintă una dintre cele mai
puternice forţe motivaţionale care acţionează în organism,
încă înainte de naştere. Copiii se nasc cu instinctul natural
de-a căuta sânul mamei. Dacă putem combina această
intensă dorinţă naturală cu dorinţa spirituală naturală de-a
avea comuniune cu sursa noastră duhovnicească, atunci
rezultatul nu este altul decât o intensitate mult sporită:
acesta este scopul rugăciunii şi a postului. Combinând
dorinţele naturale cu cele spirituale, noi putem face ca
urgenţa cererii noastre să ajungă înaintea Tronului lui
Dumnezeu cu o asemenea intensitate încât El să audă şi să
răspundă.
Dorinţa este esenţială pentru rugăciune: „Domnul să
fie desfătarea ta, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima"
(Psalmul 37:4).
„De aceea vă spun că orice lucru veţi dori [cere] când
vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-1 veţi avea" (Marcu
11:24).
Ca urmare, cu cât dorinţa este mai puternică, cu atât
rugăciunea este mai eficientă!
Din propria mea experienţă pot spune că, în prima zi a
postului, organismul nu resimte nici un efect semnificativ.
în a doua zi foamea se înteţeşte într-un mod mai dramatic,
în cea de-a treia şi a patra zi organismul începe să ceară
mâncare şi simţi din plin efectele fizice ale abstinenţei.
După cea de-a cincea şi a şasea zi, organismul se adaptează
deja la noua situaţie şi te simţi mai bine. Ceea ce se întâm-
plă în realitate este faptul că organismul devine acum mult
mai eficient în descompunerea grăsimilor acumulate.
o$tul şt vudăautiea ▲ YKl
...............f........vr................................■*...

După ziua a şaptea dispar durerile datorate foamei, deşi


trupul slăbeşte tot mai mult. Cu toate acestea însă, apare o
limpezime a gândirii şi o libertate neobişnuită în rugăciune.
Dumnezeu răspunde la sinceritate
Când postim, Dumnezeu răspunde la sinceritatea noas-
tră de-a ne smeri de bunăvoie. Mila şi harul Său se revarsă
atunci când o persoană, o comunitate sau o naţiune se
smereşte în mod voluntar şi suferă sufleteşte. După cum
observăm în multe situaţii din Vechiul Testament,
Dumnezeu a luptat pentru Israel atunci când acesta s-a
smerit înaintea Lui.
Satan încearcă întotdeauna să răzbată până la noi atunci
când cedăm poftelor noastre trupeşti. El nu poate trece
prin sângele lui Hristos, însă noi îi putem deschide calea
prin intermediul păcatului.
Pavel îl numeşte pe Satan prinţul puterii văzduhului,
sau al atmosferei din jurul pământului. Epistola lui Iuda
spune: „Tot astfel oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi
pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc
dregătoriile. Arhanghelul Mihail, când se împotrivea
diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a
îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci
doar a zis: «Domnul să te mustre!» Aceştia, dimpotrivă,
batjocoresc ce nu cunosc, şi se pierd singuri în ceea ce ştiu
din fire, ca dobitoacele fără minte" (Iuda 8-10).
Versetele pe care tocmai le-am citat ne dezvăluie ceva
foarte semnificativ cu privire la adversarul nostru,
diavolul. Satan este un prinţ cu o putere considerabilă.
Iuda mai afirmă că diavolul nu poate fi tratat cu uşurinţă,
aşa cum obişnuiesc s-o facă unii creştini. Deşi puterea lui
asupra împărăţiei lui Dumnezeu a fost distrusă, el rămâne
în continuare un oponent formidabil.
Isus a spus: „. . .Vine stăpânitorul lumii acesteia, şi el
n-are nimic în Mine." Cu alte cuvinte, Satan nu avea nici
ptomieie vudăc'mnn
\~S...........................-l.................
un teren de aterizare în persoana lui Hristos, de unde L-ar
fi putut ataca. Şi noi, la rândul nostru, trebuie să ne trăim
viaţa în aşa fel încât stăpânitorul acestei lumi să nu
găsească nici un teren în noi care să-i accepte atacul,
înainte de cel de-al doilea război mondial, Germania şi-a
dezvoltat în multe ţări o reţea de agenţi loiali. Hitler ştia că
avea nevoie de aliaţi loiali dacă dorea să-şi ducă la
îndeplinire planul de cucerire a lumii. El a numit această
grupare de bărbaţi şi femei „coloana a cincea". Trebuie să
ne asigurăm că în noi nu există nici o „coloană a cincea",
care să-i fie loială lui Satan.
Cum putem face acest lucru? Prin rugăciune şi post!
Prin intermediul postului şi a rugăciunii poţi să-ţi con-
centrezi atât de mult puterea rugăciunii asupra poftelor
personale: pofta cărnii, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii,
încât să poţi trăi o viaţă sfântă şi curată în prezenţa lui
Dumnezeu. Prin rugăciune şi post poate fi distrus capul de
pod al lui Satan, „coloana a cincea", la care m-am referit
anterior. Şi astfel, atunci când vine stăpânitorul acestei
lumi, el nu va găsi în tine nici un loc din care să acţioneze.
Rezultatele practice ale postului şi rugăciunii se vor
concretiza în trăirea unei religii adevărate şi neîntinate:
„Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii,
deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe
orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în
casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol,
acoperă-1, şi nu întoarce spatele semenului tău" (Isaia
58:6-7). Postul poate rupe lanţurile răutăţii, poate duce la
eliberarea celor asupriţi slobozi, poate produce o eliberare
totală şi definitivă.
Nouă ni se porunceşte să „deznodăm legăturile robiei".
Când vedem că noi sau alţii sunt robiţi de poveri grele şi
apăsătoare, putem să le dezlegăm legăturile prin post şi
rugăciune. Indiferent dacă aceste poveri sunt în domeniul
%/oşfMl st vudăc'mma A 133
sănătăţii, al afacerilor sau al relaţiilor de familie, ele pot fi
înlăturate.
Postul şi rugăciunea pentru alţii
După cum am menţionat deja, Muntele Rugăciunii este
un loc destinat postului şi rugăciunii. însă rugăciunile de
aici nu se fac doar pentru nevoile celor prezenţi, ci ele se
concentrează şi asupra miilor de nevoi scrise care ajung la
biroul nostru din New York. După ce aceste cereri de rugă-
ciune, care sosesc în fiecare zi, părăsesc biroul meu şi
întreaga adunare se uneşte în rugăciune pentru rezolvarea
lor, ele sunt trimise la Muntele Rugăciunii. Aici, fiind deja
traduse în limba coreeană, fiecare cerere este distribuită
câte unui mijlocitor care se roagă şi posteşte pentru ea,
până când are certitudinea în inima lui că Dumnezeu a
ascultat cererea respectivă şi răspunsul este pe drum.
Mijlocitorii noştri au fost sensibilizaţi prin post ca să
conştientizeze în mod profund urgenţa cererii de rugăciune.
De aceea ei îşi pot imagina nevoia şi pot vizualiza răspun-
sul. Mărturiile rugăciunilor ascultate care ne parvin sunt
mult prea numeroase ca să le amintesc aici. Cu toate aces-
tea, noi am descoperit că Dumnezeu aude şi răspunde la
rugăciunea însoţită de post.
Oameni din întreaga lume vin să se roage, să postească
şi să experimenteze minuni la Muntele Rugăciunii. Cu
câţiva ani în urmă, o victimă a poliomielitei a vizitat
Muntele Rugăciunii. Ea auzise despre minunile care au loc
aici şi s-a hotărât să vină, fără să-i pese de dificultăţile fizi-
ce pe care le implica o asemenea călătorie. După o
croazieră de cinci zile, a fost aşteptată în port de către unul
din membrii noştri, care a urcat-o apoi într-un tren.
Tânăra doamnă, de numai douăzeci şi trei de ani, a venit
cu speranţa că va umbla din nou pe picioarele ei. Din punct
de vedere natural, acest lucru părea însă imposibil: ea
suferea grav de paralizie de la vârsta de trei ani. Dar la
c vudacmtm
Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile! După ce a fost
cazată, a început imediat să-şi consolideze credinţa citind
Cuvântul lui Dumnezeu şi căutând toate făgăduinţele lui
Dumnezeu cu privire la situaţia ei.
Pentru că îşi planificase să stea la noi trei luni, ea s-a
hotărât să postească în fiecare săptămână câte două zile. In
timpul şederii sale a fost în mod deosebit impresionată de
mărturiile pe care le auzea, iar credinţa ei creştea de
fiecare dată când cineva mărturisea despre puterea
miraculoasă a lui Dumnezeu.
După prima lună, nu se întrezărea nici un semn de
vindecare: picioarele ei erau în continuare deformate de
paralizia cu care se obişnuise de mică. în cea de-a doua
lună a simţit o reînnoire în duhul şi în sufletul ei, dar trupul
a rămas mai departe neschimbat. Totuşi, în cea de-a treia
lună, a început să se întâmple ceva! Pentru prima dată
după atâţia ani putea să-şi simtă picioarele. Aşteptând să
experimenteze o minune, ea început să strige: „Ajutaţi-mă
să mă ridic! Vă rog, ajutaţi-mă să mă ridic pe picioare! Ştiu
că sunt vindecată!"
Văzându-i lacrimile şi înţelegându-i emoţia prin care
trecea, doi dintre membrii bisericii noastre au apucat-o
bucuroşi de braţe şi au ridicat-o în picioare. Cu toate că
simţea cum sângele îi năvăleşte prin arterele şi venele
picioarelor, ea nu avea încă tăria să stea în picioare. Fără a
schiţa vreun gest de dezamăgire, s-a lăsat încet înapoi în
scaunul ei şi a continuat să se roage. A înţeles că membrele
ei atrofiate au nevoie de o minune creatoare ca să-şi revină
la normal şi astfel, a aşteptat cu răbdare, continuând să
postească şi să se roage.
La sfârşitul celor trei luni de zile a plecat tot în cărucio-
rul ei cu rotile. însă ceva se întâmplase înăuntrul ei: ştia că
a fost vindecată! După câteva luni am primit o frumoasă
scrisoare de la această tânără femeie, în care mărturisea că
a fost nevoie de stăruinţă, dar în cele din urmă minunea s-a
si PMcfacJMMca ▲ 135
produs. „Da, domnule dr. Cho. Acum pot să umblu!", îmi
scria ea. „încă şchiopătez puţin, dar umblu pe picioarele
mele. Ştiu că în curând o să-mi dispară chiar şi acest
şchiopătat!", afirma ea plină de încredere. Aceasta este
doar una dintre multele minuni care au avut loc la Muntele
Rugăciunii.
Dar oare toţi câţi postesc şi se roagă la Muntele
Rugăciunii sunt vindecaţi? în mod evident, problema
vindecării nu este atât de simplă. Unii oameni sunt vinde-
caţi imediat, în timp ce la alţii durează mai mult. Totuşi, am
descoperit că atunci când oamenii întâmpină dificultăţi
serioase în primirea vindecării, se poate că există lipsă de
iertare în inimile lor.
Iertarea şi vindecarea
„Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru Cel
ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi
oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta
greşelile voastre" (Matei 6:14-15).
Mulţi oameni au fost nedreptăţiţi de către familiile lor,
de către partenerii de afaceri sau prietenii lor, şi de aceea
ei caută dreptate, aşa cum înţeleg ei dreptatea. Dacă nu li
se dă dreptate în situaţia lor, atunci ajung de ură şi amără-
ciune. La cei mai mulţi dintre ei îşi vor face apariţia unele
simptome fizice, care pot fi atribuite atitudinii lor de
neiertare. Ei nu fac altceva decât să lase să crească o
rădăcină de amărăciune care le otrăveşte organismul şi îi
torturează atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic.
„Dar am dreptate!", mi-a spus odată o doamnă, după ce
am împărtăşit cu ea gândurile de mai sus. „Soţul meu este
vinovat! îl urăsc!"
„Da, soră", i-am răspuns eu. „Dar tu eşti cea care
suferă din cauza artritei." Voi reveni mai târziu la această
întâmplare.
Dacă am fost nedreptăţiţi, trebuie să iertăm! Chiar dacă
vuqacmnn
.......tr...................
nu avem chef să iertăm, trebuie să iertăm! Dacă cel care ne-a
ofensat nu şi-a cerut iertare, şi atunci trebuie să iertăm!
Isus este modelul suprem. în timp ce atârna pe cruce,
nimeni nu-I cerea iertare lui Hristos; dimpotrivă, îşi
băteau joc de El şi-L chinuiau. însă, cu toate acestea, Isus
a zis: „Tată, iartă-i." Prin urmare, iertarea nu este ceva
facultativ, ci obligatoriu! Iertarea nu este o acţiune
ocazională, ci un mod de viaţă!
Atunci când îl ierţi pe cel care ţi-a greşit, tu de fapt îl
autorizezi pe Duhul Sfânt să o convingă pe persoana care
ţi-a creat acea problemă. Nimic nu scapă ochiului Tatălui
nostru din ceruri. El cunoaşte intenţiile sau motivele
inimii. Duhul Sfânt poate să convingă de păcat, neprihănire
şi judecată.
Să ne întoarcem acum la întâmplarea noastră! Doamna
care se afla în biroul meu era căsătorită de mulţi ani. Soţul
o părăsise şi acum trăia cu altă femeie. Trebuind să se
întreţină atât pe ea însăşi, cât şi întreaga familie, a ajuns
într-o situaţie financiară foarte dificilă. Acum se afla în
biroul meu, dorind ca Domnul să o vindece de paralizie.
Duhul Sfânt m-a determinat să o întreb: „L-ai iertat pe
soţul tău?"
„Nu! Nu pot! îl urăsc!", a răspuns ea suspinând, printre
lacrimile care nu şi le putea stăpâni.
„Trebuie să-1 ierţi!", am continuat eu. „Acest lucru va
alunga duhul de amărăciune din tine care împiedică proba-
bil vindecarea ta. Şi, totodată, Duhul Sfânt va putea să
lucreze în viaţa lui."
După un timp, ea a fost de acord să-şi ierte soţul şi s-a
întors la Muntele Rugăciunii ca să se roage şi să postească.
Duminica următoare, la sfârşitul unuia dintre serviciile
divine, am auzit o bătaie în uşa biroului. Am invitat-o pe
persoana care bătea să intre. în uşă a apărut mai întâi un
bărbat cu o înfăţişare foarte severă şi gravă, urmat de o
doamnă.
51 vudăâuma ▲ VjJ
„Pastore, acesta este soţul meu pentru care ne-am
rugat împreună." Abia îşi putea stăpâni lacrimile de
bucurie, în timp ce s-a întors către soţul ei şi i-a zis: „Te
rog povesteşte pastorului ce s-a întâmplat."
„Pastore Cho, crezi că Dumnezeu mă poate ierta?" Şi a
continuat: „Sunt un mare păcătos." Apoi şi-a relatat
povestea: „Acum o săptămână, în timp ce şedeam acasă cu
cealaltă femeie, am început să mă simt foarte vinovat.
Simţeam înăuntrul meu o durere pe care nu o puteam
suporta. Dintr-o dată am început să mă gândesc la soţia
mea şi la copiii pe care îi abandonasem. Pentru că nu eram
în stare să mă despovărez de vinovăţia ce apăsa asupra
mea, m-am gândit să mă sinucid. Când a sosit însă ziua de
duminică m-am hotărât să vin la biserică, în speranţa că voi
putea fi iertat şi mă voi simţi mai bine. Aici am zărit-o pe
soţia mea de cealaltă parte a auditoriului şi, în momentul
acela, m-am decis să-i cer iertare atât ei, cât şi lui
Dumnezeu. Poate Dumnezeu să mă ierte?"
„Da, El poate să te ierte", i-am răspuns. Apoi am rostit
împreună rugăciunea păcătosului şi el L-a acceptat pe Isus
Hristos ca Mântuitor personal. Ce mare bucurie a fost să-i
văd din nou pe cei doi uniţi împreună în Isus Hristos!
Femeia aceasta a continuat să postească şi să se roage
şi, după o vreme, s-a putut ridica din scaunul cu rotile şi a
fost vindecată. însă interiorul ei fusese deja vindecat prin
iertare, înainte ca şi exteriorul ei să experimenteze vinde-
carea divină.
Nu vreau să spun că toţi cei care sunt invalizi sau handi-
capaţi suferă din cauza lipsei de iertare. Totuşi, mulţi dintre
ei ar fi vindecaţi dacă ar învăţa pur şi simplu să ierte.
Cititorule, dacă şi tu întâmpini probleme în iertarea
cuiva, nu lăsa ca mândria să te copleşească şi să te
împiedice să asculţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Ia
hotărârea să mergi încă o milă, renunţând la atitudinea ta
de autoîndreptăţire şi acceptând să o ierţi pe persoana
vudaaunn
......a-...................
respectivă! Atunci vei fi eliberat de orice fel de duşmănie
şi te vei simţi mult mai bine.
Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi
le dă har. Deci dacă simţi că nu ai destul har în viaţa ta, se
poate că aceasta este o consecinţă a faptului că te bizuieşti
pe mândria ta şi nu pe harul lui Dumnezeu. Ce ai de pierdut
în afară de amărăciune, resentimente şi, probabil, de o
sănătate şubredă?
„Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav,
şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi
iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii
pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. .." (Iacov 5:15-16).
Psihologii, doctorii şi psihiatrii sunt cu toţii de acord că
atitudinea mintală a pacienţilor lor controlează în mare
măsură succesul vindecării acestora.
Acum a sosit vremea ca Trupul lui Isus Hristos,
Biserica, să fie vindecată! Poziţia lui Dumnezeu ne este
arătată în cea de-a treia epistolă a lui Ioan: „Preaiubitule,
doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea
ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău" (3 Ioan
2). Cheia bunăstării spirituale şi materiale este legată de
propăşirea sufletului nostru (minţii noastre) prin iertare.
Ca urmare, postul şi rugăciunea, însoţite de iertare, vor
spori gradul de sănătate din biserică. Acest lucru va face ca
vehiculul prin care Dumnezeu a ales să aducă trezirea
spirituală, să devină o unealtă sănătoasă şi folositoare în
mâinile Duhului Sfânt.
în zilele pe care le trăim, în faţa noastră se află o mare
provocare. Aceasta este totodată şi o mare oportunitate.
Este nevoie de oameni mai mari — gata să ierte, să jert-
fească, să asculte şi să se dedice. Eu personal m-am pus la
dispoziţia Duhului Sfânt ca să fac tot ce-mi stă în putinţă ca
să fiu un instrument al trezirii spirituale şi al creşterii bise-
ricii. Vrei să mi te alături?

Aşteptarea
înaintea Domnului
Meditaţia şi rugăciunea
Meditaţia este acţiunea de-a contempla sau de-a reflecta
la ceva sau la cineva. Deoarece mintea noastră are tendinţa
să rătăcească aiurea, pentru meditaţie este nevoie de dis-
ciplină. Meditaţia este o formă integrală şi importantă de
rugăciune. Acţiunile noastre sunt influenţate de voinţa
noastră şi voinţa este influenţată în mare măsură de gândi-
rea noastră. Prin urmare, dacă ne putem direcţiona gândi-
rea (contemplarea), atunci ne putem controla şi acţiunile.
David s-a rugat: „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele
gurii mele şi cugetele [meditaţiile] inimii mele, Doamne,
Stânca mea şi Izbăvitorul meu!" (Psalmul 19:14).
Dumnezeu i-a dezvăluit lui Iosua secretul succesului şi
al bunăstării: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de
gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce
este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările
tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune" (Iosua 1:8). Este
limpede că Dumnezeu a dorit ca Iosua să mediteze la ceva
specific: el trebuia să mediteze la Cuvântul lui Dumnezeu.
Lui nu i s-a cerut doar să cugete pur şi simplu la ceva, ci
să-şi direcţioneze în mod precis forţa gândirii spre ceva
concret!
139
ie
vudacmnu
Când meditezi, trebuie să-ţi concentrezi în mod clar
atenţia şi gândirea asupra subiectului la care doreşti să
meditezi. Deseori credincioşii încep să mediteze la
Domnul, dar lasă ca mintea lor să rătăcească într-un mod
incontrolabil şi, în cele din urmă, adorm sau se plictisesc.
De aceea Dumnezeu ne cere să medităm la ceva specific,
şi nu doar să medităm la generalităţi.
Pentru a-ţi putea concentra toate capacităţile mintale
asupra unui subiect anume pe o perioadă îndelungată de
timp, trebuie mai întâi ca lucrul respectiv să-ţi facă
plăcere: „Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi
şi noapte cugetă la Legea Lui" (Psalmul 1:2). Deci, ca să
reuşeşti să meditezi la ceva, tu trebuie să fii motivat. Tu
trebuie să vezi care sunt foloasele pe care le obţii în urma
meditaţiei la acel lucru. Dacă îţi găseşti plăcerea în
Cuvântul lui Dumnezeu, atunci vei cugeta la el cu bucurie,
şi vei primi mai multă cunoştinţă şi pricepere. „Gura mea
va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea va avea gânduri
pline de judecată" (Psalmul 49:3).
în Psalmi, David a fost motivat în permanenţă să-L
laude pe Domnul, pentru că a găsit cu cale să mediteze la
bunătatea lui Dumnezeu revărsată în viaţa sa: „Mi se satură
sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea
Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze, când mi-aduc
aminte de Tine în aşternutul meu, şi când mă gândesc la
Tine în timpul priveghiurilor nopţii. Căci Tu eşti ajutorul
meu, şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale"
(Psalmul 63:5-7). Şi iarăşi: „Fie plăcute Lui cugetele mele!
Mă voi bucura în Domnul" (Psalmul 104:34).
Apostolul Pavel a fost conştient şi el de importanţa
meditaţiei. Scriindu-i ucenicului său, Timotei, el îl îndemna:
„Nu fi nepăsător de darul care este în tine . . . Pune-ţi pe
inimă [meditează la] aceste lucruri, îndeletniceşte-te în
totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi" (1
Timotei 4:14-15). Prin urmare, Timotei a fost instruit să se
zK$tevtavea înaintea 4pomnuiui
dăruiască întru totul lucrării la care Duhul Sfânt 1-a
chemat. Iar modul în care putea să-şi ducă la îndeplinire
această consacrare totală era prin intermediul meditaţiei,
însă, din nou, lui i s-a poruncit să mediteze la ceva specific,
şi nu la orice, în general.
Profetul Isaia a prorocit că pacea desăvârşită poate fi
menţinută printr-o meditare permanentă la Domnul:
„Celui cu inima tare [a cărui minte meditează la Tine, se
odihneşte în Tine], Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci
se încrede în Tine" (26:3).
Când îmi pregătesc predicile, eu îl rog pe Dumnezeu
să-mi lumineze mintea ca să cunosc gândul Duhului Sfânt,
Cel care a scris Cuvântul lui Dumnezeu. După ce-mi ter-
min de făcut schiţa predicii, meditez apoi la mesajul pe
care urmează să-1 prezint în faţa poporului lui Dumnezeu.
De la introducere şi până la concluzii, de-a lungul tuturor
punctelor, Duhul Sfânt îmi dă o înţelegere proaspătă a ceea
ce înseamnă Cuvântul şi cum se aplică acest Cuvânt la
nevoile miilor de oameni care vor asculta mesajul. Deşi
auditoriul este format din sute de mii de oameni în fiecare
duminică, deşi predica este retransmisă la televiziune în
câteva ţări, eu cred că Duhul Sfânt cunoaşte nevoia per-
sonală a fiecărui ascultător şi împlineşte acea nevoie prin
intermediul mesajului meu primit sub ungerea Duhului.
Datorită meditaţiei, eu ştiu ce să spun şi când să spun.
Ulterior aflu că ceea ce am spus a împlinit o nevoie con-
cretă a unui ascultător sau a altuia. Cum am ştiut eu exact
ce să spun? Nu eu, ci Duhul Sfânt a ştiut şi a comunicat
minţii mele lucrurile respective, în timp ce meditam la
predică.
Eu nu meditez numai la mesajele mele, ci şi la orice
direcţie sau oportunitate inedită care mi deschide în faţă.
Unele din aceste oportunităţi noi de slujire pot părea foarte
atrăgătoare pentru mintea raţională, însă pe parcurs pot
apărea capcane sau hopuri de care eu să nu ştiu; totuşi,
\lp. A
vuaăc'mnii
aleg să mă încred în pacea lui Dumnezeu, pe care o păstrez
în inima mea. în timp ce meditez la fiecare decizie impor-
tantă, Duhul Sfânt mă călăuzeşte. Când umblu în voia lui
Dumnezeu, eu am întotdeauna o pace care întrece orice pri-
cepere şi, fiindcă este mai presus de orice pricepere, nu am
prea multe explicaţii pentru aceasta. Insă, dacă există
acolo ceva care poate să mă rănească sau să afecteze
negativ lucrarea Domnului, eu ştiu, pentru că Duhul
Sfânt îmi descopere acest lucru prin faptul că îmi răpeşte
pacea interioară.
Pentru a putea sta în meditaţie, mai întâi trebuie să faci
linişte înaintea lui Dumnezeu. In această atmosferă de
tăcere dispare confuzia care îi înconjoară în general pe toţi
oamenii ocupaţi şi eşti gata să meditezi. în ce mă priveşte,
am descoperit că adesea am nevoie de cel puţin treizeci de
minute pentru a mă linişti înaintea Domnului. De aceea
este atât de importantă disciplina pentru cel care vrea să
devină un luptător eficient în rugăciune. El nu poate lăsa ca
duhul să-i fie tulburat de conflictele interioare. Nu poate
lăsa ca pacea din inimă să-i fie afectată de problemele exte-
rioare. Dacă vrea să stea cu adevărat în meditaţie, el tre-
buie să aibă o inimă liniştită înaintea lui Dumnezeu.
După cel de-al treizeci şi nouălea capitol, în cartea lui
Isaia apare o schimbare foarte naturală. Ea este rezultatul
unei schimbări de direcţie pentru prorocul care exprimă
Cuvântul lui Dumnezeu. După ce în capitolul 39 Dumne-
zeu sfârşeşte cu judecăţile Sale, în capitolul 40, El începe
să-1 mângâie pe poporul Său, pe Israel. Acest capitol se
încheie cu câteva principii divine: „El dă tărie celui obosit
şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi
ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în
Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii, aleargă
şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc" (40:29-31).
Principiul dominant din versetele citate este că puterea
naturală nu este suficientă pentru a sluji înaintea poporului
înamiea
lui Dumnezeu. Pentru aceasta este nevoie de o putere care
depăşeşte tinereţea şi abilităţile naturale. Doar cei ce sunt
gata să aştepte înaintea Domnului, să se încreadă în El, pot
fi calificaţi să ducă la îndeplinire marea misiune care le stă în
faţă, deoarece sursa puterii lor nu este naturală, ci spirituală.
Mulţi oameni sunt astăzi atât de ocupaţi încât de-abia îşi
fac puţin timp pentru rugăciune şi, desigur, mult mai puţin
timp pentru a aştepta în meditaţie înaintea Domnului. De
aceea ei nu pot să audă vocea lăuntrică a Duhului Sfânt,
întrucât aceasta nu este o voce tare, stridentă. Ilie a învăţat
acest lucru:
„Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea
peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: «Ce
faci tu aici, Ilie?» El a răspuns: «Am fost plin de râvnă pen-
tru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au
părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis
cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi
caută să-mi ia viaţa!» Domnul i-a zis: «Ieşi, şi stai pe
munte înaintea Domnului!» Şi iată că Domnul a trecut pe
lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi
puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul
nu era în vântul acela. Şi, după vânt, a venit un cutremur
de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi,
după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era
în focul acela. Şi, după foc, a venit un susur blând şi sub-
ţire. Când 1-a auzit, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit
şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit, zicând: «Ce
faci tu aici, Ilie?»" (1 împăraţi 19:9-13).
Ilie a învăţat că manifestările zgomotoase ale cutremu-
rului de pământ, ale focului sau ale vântului, nu i-au oferit
nici o direcţie, ci Dumnezeu 1-a îndrumat printr-un „susur
blând şi subţire."
Calea prin care poţi auzi vocea lui Dumnezeu este să
faci linişte şi să stai în meditaţie. Dacă suntem prea ocupaţi
ca să medităm, atunci vom fi prea ocupaţi ca să ascultăm
acmnu
vocea Lui! Totuşi, ascultarea vocii lui Dumnezeu nu tre-
buie să fie o activitate ocazională, ci să devină o perma-
nenţă în viaţa noastră. Noi trebuie să ne aducem aminte
întotdeauna că Dumnezeu a spus în Scriptură tot ce-a avut
de spus din punct de vedere doctrinar. Niciodată nu vom
auzi de la Dumnezeu ceva care să vină în contradicţie cu
cartea revelată şi inspirată a Bibliei! Canonul Scripturii s-a
încheiat cu ultimul capitol al Apocalipsei, care include şi
următorul avertisment:.....dacă va adăuga cineva ceva la
ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta"
(Apocalipsa 22:18).
Bucuria de a fi în prezenta lui Dumnezeu
prin meditaţie
Unul dintre aspectele meditaţiei de care eu personal mă
bucur în mod deosebit este ceea ce numesc „plimbarea
spirituală". După cum mă bucur de rarele ocazii când ies la
plimbare fără a merge în vreo direcţie anume, tot astfel mă
bucur să meditez sau să stau înaintea Domnului fără a avea
în minte vreun scop anume. Stau pur şi simplu în prezenţa
lui Dumnezeu şi mă bucur de El. Nu-mi doresc nimic, ci îl
vreau doar pe El. Aşa că mă retrag în singurătate, mă aşez
într-un fotoliu, închid ochii şi aştept înaintea Domnului.
Ş-ar putea să nu aud nimic. S-ar putea să nu simt nimic,
însă această plimbare spirituală tihnită în compania dragu-
lui meu Domn mă înviorează întotdeauna, şi descopăr că
genul acesta de împrospătare duhovnicească poate să
dureze ore în şir.
C. Austin Miles a scris un imn al cărui refren reflectă
tocmai ceea ce eu experimentez în mod regulat:
El se plimbă cu mine, îmi vorbeşte,
Şi-mi spune că eu sunt al Lui;
Nimeni nu a cunoscut vreodată,
Bucuria de care avem parte, în timp ce zăbovim acolo.
<JK$tevtavea înaintea ^somnului
*.....l-.................................................................................
în Epistola lui Iuda citim: „Şi pentru ei a prorocit Enoh,
al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: «Iată că a venit
Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o jude-
cată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nele-
giuiţi, de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip
nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au ros-
tit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi»" (Iuda 14-15).
însă, cartea Genesei spune doar următoarele lucruri
despre Enoh: „După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat
cu Dumnezeu trei sute de ani, şi a născut fii şi fiice. Toate
zilele lui Enoh au fost de trei sute şaizeci şi cinci de ani.
Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru
că 1-a luat Dumnezeu" (Genesa 5:22-24). Ce s-a întâmplat
cu Enoh?
Enoh a fost un profet în perioada de început a existenţei
omului pe pământ. Pe vremea aceea, oamenii încă ştiau
povestea grădinii Edenului, adică despre experienţa lui
Adam cu Domnul, când umblau împreună prin grădina în
răcoarea serii. Enoh a prevestit o zi care nu a venit încă:
ziua celei de-a doua veniri a lui Isus Hristos cu scopul de a
judeca pământul. însă, în timpul lucrării sale, Enoh a
învăţat să umble cu Dumnezeu. Lui Dumnezeu I-a plăcut
atât de mult compania sa, încât Biblia spune că „Enoh nu
s-a mai văzut." Dumnezeu 1-a luat la cer, ca să se bucure
pentru totdeauna unul de celălalt. Tot acolo Enoh aşteaptă
cea de-a doua venire a lui Hristos - când el va fi unul din-
tre zecile de mii (sau din mulţimea care nu poate fi
numărată) de sfinţi care se vor întoarce împreună cu Isus
Hristos, Judecătorul cel drept.
Eu mi-am dezvoltat o părtăşie strânsă cu Domnul, care
îmi înviorează duhul şi îmi dă puterea necesară pentru a fi
biruitor împotriva atacurilor lui Satan. Nimic nu este mai
important pentru mine decât acest timp de părtăşie fără
restricţii, care îmi face atâta plăcere. Mulţi din membrii
bisericii preferă să meargă la Muntele Rugăciunii pentru a
e vucţacmnu
.....xJ...................
sta în comuniune şi meditaţie. Alţii şi-au amenajat acasă un
loc liniştit, special pentru meditaţie. însă nu locul unde
meditezi este important, ci, pur şi simplu, faptul că
meditezi!

Partea a IV-a
Metode de rugăciune
Introducere
Obiectivul pe care mi l-am propus în această secţiune
este să-ţi ofer ţie, cititorului, câteva metode practice şi
corecte din punct de vedere scriptural, care să te ajute în
viaţa de rugăciune. Călătorind de mulţi ani prin întreaga
lume, am reuşit să-mi dau foarte bine seama de întrebările
despre rugăciune care se pun pretutindeni pe unde am
fost. Fiecare zonă din lume are propria sa limbă, cultură şi
obiceiuri; însă, noi toţi suntem membri ai aceluiaşi trup:
Trupul lui Isus Hristos. Conştienţi de faptul că metodolo-
gia poate să difere dintr-o parte a lumii în alta, este totuşi
adevărat că există principii biblice universale, care se aplică
pretutindeni. De exemplu, în anumite culturi, datorită
condiţiilor climaterice speciale, oamenii au tendinţa de a fi
mai contemplativi decât alţii. Cu toate acestea, noi toţi am
primit harul să învingem asemenea înclinaţii naturale, ori-
care ar fi ele, astfel încât să putem rămâne credincioşi
Cuvântului lui Dumnezeu. Am observat, totodată, în rân-
dul credincioşilor o dorinţă universală pentru trezire spiri-
tuală. Eu cred că cheia trezirii este rugăciunea şi, de aceea,
vreau să împărtăşesc câteva metode care ne vor ajuta să
ajungem la această finalitate.
148
Dezvoltarea
stăruinţei în rugăciune
(învăţând cum să te rogi
mai mult)
„Cum aş putea să mă rog mai mult de o oră sau două?",
m-a întrebat recent un pastor. După ce a ascultat una din
prelegerile mele despre rugăciune, el a fost profund mişcat
şi dorea să se roage mai mult. De fapt, el fusese mişcat
dinainte. îşi întocmise un program zilnic de rugăciune, dar
de care nu s-a ţinut decât câteva săptămâni, până când pre-
siunile crescânde ale slujbei de păstor l-au determinat
să-şi scurteze din nou timpul de rugăciune. Răspunsul la
întrebarea lui, pusă de mulţi lucrători şi creştini obişnuiţi,
m-a făcut să introduc acest capitol despre dezvoltarea
stăruinţei în rugăciune.
De obicei, cei mai mulţi credincioşi se roagă între
treizeci şi şaizeci de minute în fiecare zi. Pentru că marea
lor majoritate trăiesc o viaţă foarte activă, presiunile vieţii
moderne au făcut ca mulţi să dorească răspunsuri imediate
la rugăciuni rapide. Ca urmare, am observat că ei cumpără
cărţi şi ascultă casete ce oferă diverse formule şi soluţii
rapide pentru a primi răspuns la rugăciune. Oamenii s-au
150 A (YWefo&e &e vuqăciutre
obişnuit acum cu cafeaua uşor solubilă, cu tratamentele
urgente, cu ziarul de mâine, care apare încă astă seară, şi
cu ştirile internaţionale prezentate în doar zece minute.
Indiferent dacă este vorba de vitamine sau de predici,
astăzi toate lucrurile sunt încapsulate. în loc să iasă să
servească masa în tihnă cu întreaga familie, un număr tot
mai mare de familii trag la geamul unui fast-food şi
mănâncă în maşină.
Acest fenomen sociologic modern i-a afectat deopotrivă
şi pe creştini. înainte, în bisericile noastre erau foarte
cunoscute frumoasele cântări care proslăveau măreţia lui
Dumnezeu. Acum multe biserici au pus deoparte cărţile de
cântări şi folosesc doar foi cu refrene care se tot repetă. Nu
că aceste refrene nu sunt bune, dar ar trebui să le avem pe
amândouă. Obişnuiam să cântăm „Ce dulce eşti al rugii
ceas", iar acum le cerem oamenilor să aibă „un cuvânt de
rugăciune." Poate că motivul pentru care astăzi nu experi-
mentăm treziri în multe părţi ale lumii este că nu suntem
dispuşi să ne rugăm mai mult!
Dacă vrem să învăţăm cum să ne rugăm, nu trebuie să
ne grăbim. Ştim că Dumnezeu este omniprezent (peste tot
în acelaşi timp), însă El nu Se grăbeşte niciodată. De
aceea, trebuie să învăţăm să ne autodisciplinăm, pentru a
ne face timp să ne rugăm mai mult. Trebuie să învăţăm
cum să aşteptăm în rugăciune răspunsul lui Dumnezeu.
Ca şi păstor mereu ocupat, eu sunt foarte presat de
timp. Dacă această carte ar fi fost scrisă de o persoană care
nu avea nimic altceva de făcut decât să se roage, probabil
că prea puţini ar fi fost cei provocaţi prin ea. Totuşi, eu sunt
păstorul unei biserici de 370.000 de membri. Sunt
preşedintele misiunii Church Growth International. Am de
vorbit cu regularitate la radio şi televiziune pe două conti-
nente, însă, cu toate acestea, trebuie să mă rog! Metodele
pe care le folosesc, le folosesc într-adevăr în fiecare zi. Nu
scriu teorii care cred că ar funcţiona. Lucrurile despre care
ştatminiei m vuctaciune ▲
scriu operează zilnic în viaţa mea, provocându-mă să
petrec mai mult timp în rugăciune.
După cum am spus mai înainte, fiindcă mă trezesc în
fiecare zi dis de dimineaţă am timpul necesar pentru rugă-
ciune. De obicei mă scol la ora 5 dimineaţa, şi mă dau jos
din pat. Dacă m-aş ruga în pat este foarte posibil să adorm
iarăşi; deci este important să-mi schimb poziţia fizică. Mă
duc în birou, stau înaintea Domnului şi încep să mă închin
şi să-I mulţumesc pentru bunătatea Sa. David a practicat
acelaşi mod de a intra pe porţile lui Dumnezeu: „Intraţi cu
laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui!
Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele" (Psalmul 100:4).
După ce aduc mulţumire, laudă şi închinare la adresa lui
Dumnezeu, pot să cer binecuvântarea Sa peste toate întâl-
nirile, sesiunile de consiliere şi întrunirile care-mi stau în
faţă în ziua respectivă. Mă rog în mod deosebit ca Dumne-
zeu să-şi reverse binecuvântările Sale peste asociaţii mei
(am peste trei sute de pastori asociaţi), peste misionarii
noştri (răspândiţi în patruzeci de ţări), şi peste prezbiterii
şi diaconii bisericii noastre. Apoi cer din partea Domnului
călăuzire în luarea tuturor deciziilor: „Eu te voi învăţa şi-ţi
voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi
voi avea privirea îndreptată asupra ta" (Psalmul 32:8).
Odată ce ne dezvoltăm o relaţie intimă şi personală cu
Domnul nostru, El ne poate îndruma cu uşurinţă şi blân-
deţe: „ Te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra
ta." însă lucrul acesta nu se întâmplă peste noapte, ci
necesită timp. în funcţie de cât de mult dorim călăuzirea
din partea Domnului, atât de mult timp vom investi pentru
rugăciune.
După ce mă rog pentru fiecare departament al bisericii
pe care o păstoresc, pentru guvernul nostru şi apărarea
naţională, mă rog pentru familie, specificând în mod clar
înaintea Domnului toate nevoile cu care se confruntă
aceasta. Apoi, folosindu-mi imaginaţia, călătoresc spre
152 A Cmefo&e &e vuqac'mne
■''■.....................................................a.................

Japonia, unde avem o lucrare foarte extinsă. Mă rog pentru


lucrarea noastră de evanghelizare prin televiziune, care
aduce la Hristos un număr tot mai mare de japonezi.
Fiindcă suntem orientali ca şi ei, japonezii acceptă mult
mai repede lucrarea noastră decât programele americane
şi, de aceea, emisiunile noastre de televiziune au un
impact mare în Japonia. însă resursele necesare contin-
uării acestei lucrări sunt şi ele limitate. Prin urmare, mă
rog ca Dumnezeu să împlinească toate nevoile financiare
ale biroului nostru din Japonia. Dumnezeu mi-a promis
zece milioane de suflete japoneze până la sfârşitul secolu-
lui 20, iar eu nu contenesc să-I amintesc de această promi-
siune şi să-I cer putere şi călăuzire în realizarea acestui ţel.
Eu cred atât de mult că zece milioane de japonezi îşi vor
pleca genunchii înaintea lui Isus Hristos, încât îi văd deja
cu ochii minţii.
Părăsind ţărmurile Japoniei, traversez imensul Ocean
Pacific şi poposesc apoi în America. Avem un birou în New
York şi cei de aici au şi ei nevoie de rugăciune. Mă rog pen-
tru preşedinte, pentru Congres şi pentru celelalte insti-
tuţii din Statele Unite. Mă rog pentru creştinii din
America, cerând ca şi ei să experimenteze treziri în biseri-
cile lor. Mă rog pentru lucrarea noastră de evanghelizare
prin televiziune din America, cu credinţa că Dumnezeu o
va folosi pentru a aduce trezire. Apoi mă rog pentru miile
de oameni care îşi trimit cererile de rugăciune la biroul
nostru din New York, cereri care sunt apoi expediate în
Coreea. Atât Statele Unite cât şi Canada sunt ţări cheie în
marea trezire care va cuprinde întreg pământul. Cred că de
aceea mi-a pus Dumnezeu pe suflet această povară a trezi-
rilor spirituale din Canada şi Statele Unite.
In continuare călătoresc spre sud şi mă rog pentru
America Latină. Vizitând o mare parte din acest continent,
am fost profund mişcat şi binecuvântat de oamenii minu-
naţi care trăiesc aici. Dumnezeu lucrează în unele ţări, însă
J^ezvoiiavea siătminiei în vudăciune A 153
această parte a lumii a constituit mereu o ţintă pentru
comunişti, în dorinţa lor de extindere. De aceea, trebuie să
ne rugăm pentru pacea acestei regiuni, astfel ca Evan-
ghelia să poată fi propovăduită şi păcătoşii să primească
mântuirea înainte de a veni sfârşitul.
Apoi călătoresc peste Oceanul Atlantic şi mă rog pentru
Europa. Am fost profesor în Europa mai bine de cincispre-
zece ani. Iubesc fiecare ţară în care am predicat. în ceea ce
priveşte Occidentul, Europa reprezintă locul în care a
ajuns pentru prima data sămânţa Evangheliei; cu toate
acestea, în cea mai mare parte a continentului, nu se
observă nici un semn de trezire. Ştiu însă că Dumnezeu
vrea să lucreze aici, şi eu mijlocesc prin Duhul Sfânt pen-
tru europeni. O grijă deosebită pentru mine o reprezintă
Europa de Est, datorită opresiunii şi a opoziţiei care a exi-
stat aici. Dumnezeu este însă cel mai preocupat de soarta
tuturor creştinilor din Europa de Est, şi eu trebuie să mă
rog pentru ei.
Africa, Australia şi Noua Zeelandă sunt, de asemenea,
zone unde Dumnezeu vrea să lucreze. Simt că s-a format o
relaţie specială cu aceste zone, pentru că le port în duhul
meu în rugăciune.
Apoi, desigur, există propriul meu continent, Asia.
Dintre toate locurile de pe pământ în care există nevoi,
Asia se găseşte în situaţia cea mai dezavantajată în ceea ce
priveşte răspândirea Evangheliei. Asia deţine peste 80%
din totalul zonelor încă neevanghelizate de pe pământ. De
aceea, port în suflet o povară deosebită pentru propriul
meu continent. Noi avem o lucrare misionară în China,
despre care, din motive evidente, nu pot să scriu acum, şi
rugăciunea mea se îndreaptă către cei de acolo.
După cum se poate vedea, doar pentru simplul fapt de-a
aminti zilnic în rugăciune toate marile nevoi care există în
Trupul lui Hristos din întreaga lume, investesc cel puţin
jumătate din timpul devoţional de dimineaţă. în cele din
^Metode de
tmctăciune
urmă îmi fac timp ca să mă rog şi pentru mine. Fără să-mi
dau seama, se face deja ora şapte dimineaţa şi trebuie să
mă pregătesc pentru a merge la birou.
Puterea ce mi-o dau rugăciunile din zorii zilei o simt
încă din orele dimineţii. Pot să predic, simţind ungerea Sa
divină. Pot să consiliez, fiind sensibil la înţelepciunea Sa.
Pot să învăţ, experimentând cunoaşterea Sa. Ca urmare,
nu eu, ci Dumnezeu este Cel care lucrează prin mine ca
să-Şi împlinească scopul Său.
După amiază, după ce servesc masa de prânz, îmi fac
din nou timp ca să stau în tăcere înaintea Domnului. De
ce? Pentru că, în calitate de ambasador al Său, am nevoie
de instrucţiuni de ultimă oră de la comandamentul meu
general. David spunea: „Seara, dimineaţa şi la amiază,
oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu" (Psalmul 55:17).
Una dintre cele mai mari probleme pe care le întâmpină
oamenii în extinderea vieţii lor de rugăciune este aceea că
nu sunt dispuşi să se roage în fiecare zi pentru aceleaşi
lucruri. Ei consideră că este suficient dacă te rogi o dată
pentru ceva anume. Totuşi, Dumnezeu a dat poporului
Israel mană în pustie în fiecare zi. Mana de ieri nu ţinea
mai mult de douăzeci şi patru de ore. Tot astfel, şi noi avem
nevoie de o comunicare zilnică cu Mântuitorul nostru.
Mâncăm, dormim şi respirăm în fiecare zi. Mâncarea de
ieri nu ne mai satisface nevoia de astăzi. Respiraţia de
acum o secundă trebuie să o repetăm din nou şi din nou,
altminteri vom muri. Isus ne-a învăţat să ne rugăm:
„Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi." El
nu a spus că trebuie să cerem atâta pâine încât să nu mai
avem nevoie să mâncăm iarăşi.
Seara îmi închei ziua tot cu rugăciune. îi mulţumesc lui
Dumnezeu din toată inima pentru că îşi arată în fiecare zi
credincioşia Sa faţă de mine. Ziua de mâine va veni cu noi
provocări şi, prin harul lui Dumnezeu voi putea face faţă şi
acelora. Dacă am eşuat în vreo privinţă, mă rog Domnului
±)ezvo(tavea şiavumţei m vuqăciune A
să-mi dea mai mult har şi mai multă înţelepciune; dacă am
reuşit, El este Cel care primeşte toată lauda.
Fără orele de rugăciune din fiecare zi viaţa n-ar fi la fel.
Nimeni nu poate şti ce probleme aş întâmpina dacă nu
m-aş ruga zilnic. Fiind păstorul celei mai mari biserici din
lume, ştiu că Satan încearcă în fiecare zi să mă distrugă.
Dacă m-ar putea ademeni să apelez la soluţii mai rapide în
viaţa de rugăciune, atunci aş deveni vulnerabil la atacurile
lui. De aceea nu-mi pot permite să pierd nici măcar o oră
din timpul meu de rugăciune, pentru că sunt conştient că
rugăciunea este sursa puterii mele lăuntrice.
N-ai vrea să te rogi împreună cu mine ca Dumnezeu
să-ţi dea mai multă dorinţă, putere şi disciplină ca să te
rogi mai mult? Gândeşte-te cât de mult ar creşte eficienţa
vieţii tale în slujire, în afaceri sau la şcoală, dacă te-ai hotărî
să-ţi prelungeşti timpul de rugăciune.

Rugăciunea
prin Duhul Sfânt
„Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă
voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi
cu mintea" (1 Corinteni 14:15).
Pavel a mărturisit: „Mulţumesc lui Dumnezeu că eu
vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi" (1 Corinteni
14:18). El se adresa unei biserici pe care încerca să o
corecteze în ceea ce priveşte supralicitarea manifestărilor
spirituale. Aşadar Pavel s-a rugat în limba sa de rugăciune
mai mult decât oricare din biserica corintenilor, însă făcea
acest lucru motivat fiind de dragostea lui Dumnezeu.
De ce să ne rugăm prin Duhul Sfânt? Pavel ne-a învăţat:
„Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuşi..."
(1 Corinteni 14:4). Iuda reafirmă şi el acelaşi principiu:
„Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa
voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt. . ." (Iuda
20). Prin urmare, rugându-te în limba ta de rugăciune te
poţi să te zideşti tu însuţi din punct de vedere spiritual.
Eu îmi dau seama că limba de rugăciune este o mare
binecuvântare spirituală pentru mine. Dacă rugăciunea
prin Duhul Sfânt nu ne-ar aduce foloase, atunci Dumnezeu
nu ne-ar fi dat niciodată acest dar preţios. înainte de-a Se
înălţa la cer, Isus Hristos a zis: „Iată semnele care vor
'57
<be
vuqăcium
însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci;
vor vorbi în limbi noi..." (Marcu 16:17).
Pe când nu eram decât un nou convertit, nu puteam
înţelege importanţa vorbirii în limbi în viaţa mea de credin-
ţă, însă, odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama tot
mai mult de importanţa extraordinară a vorbirii în limbi în
viaţa mea creştină. 0 mare parte din viaţa de rugăciune o
petrec rugându-mă în limba mea spirituală. La fel ca Pavel,
eu mă rog prin Duhul, dar mă rog şi cu mintea.
în public prefer să mă rog într-o limbă pe care s-o înţe-
leagă toţi. în schimb, în timpul de rugăciune personal,
folosesc foarte mult limba mea spirituală de rugăciune.
Scriptura menţionează: „în adevăr, cine vorbeşte în altă
limbă, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni
nu-1 înţelege, şi, cu duhul, el spune taine" (1 Corinteni
14:2).
Dat fiind faptul că Pavel spune că nimeni nu poate
înţelege limba ta de rugăciune în afară de Dumnezeu,
înseamnă că rugăciunea nu poate fi împiedicată de forţele
spirituale rivale, aşa cum s-a întâmplat odată în cazul lui
Daniel. Duhul tău poate să comunice nestingherit, direct
cu Tatăl din ceruri prin intermediul Duhului Sfânt.
Câteodată simt un îndemn foarte puternic să mă rog;
însă, s-ar putea să nu ştiu exact pentru ce trebuie să mă
rog, sau să nu găsesc cuvintele necesare pentru a exprima
exact ceea ce simt. Atunci încep să vorbesc în limba mea
spirituală, şi astfel pot răzbate dincolo de incapacitatea
mea naturală de-a exprima înaintea lui Dumnezeu ceea ce
simt. Prin Duhul Sfânt, pot pătrunde direct în prezenţa
Tatălui meu.
Cuvântul folosit pentru a construi în originalul din
limba greacă este OKODOMEW, care înseamnă „a pune un
bloc unul peste altul". La fel ca în cazul ridicării unei con-
strucţii, când te rogi prin Duhul Sfânt poţi simţi cu adevărat
cum se zideşte credinţa ta.
■•.

cKudăc'tutiea vvin ^PwjjMi Ofant A 1Ş


Ştiind cât este de important ca mesajele mele să
zidească credinţa şi speranţa în inimile a mii de oameni, eu
petrec foarte multă vreme ca să mă edific în ceea ce
priveşte propriul meu nivel de credinţă, rugându-mă prin
Duhul Sfânt.
Am înţeles că mulţi dintre prietenii mei creştini
evanghelici nu folosesc acest important dar spiritual. Cu
toate acestea, ei nu sunt creştini de mâna a doua. De fapt,
eu cred că astăzi Duhul Sfânt lucrează la apropierea spiri-
tuală a tuturor creştinilor. Poate că nu toţi suntem de
acord, poate că nu toţi ne dăm seama de importanţa
folosirii limbilor spirituale în rugăciune, însă nu putem să
nu ţinem cont de folosirea lor în Noul Testament. Eu n-aş
putea scrie o asemenea carte despre rugăciune fără a
împărtăşi în mod sincer ceea ce constituie pentru mine un
mare ajutor spiritual în rugăciune.
Există o luptă interioară care se dă în viaţa fiecărui
credincios. Duhul se războieşte în permanenţă cu firea
pământească. Dacă te zideşti din punct de vedere spiritual,
vei avea puterea să învingi firea pământească ce încearcă
să te doboare.
Astăzi am primit o scrisoare de la un tehnician de con-
strucţii coreean din Singapore, în care se plângea cât era el
de slab şi cum s-a hotărât de atâtea ori să nu mai fumeze,
să nu mai vorbească vulgar şi să nu mai facă nici o faptă
urâtă. De când a venit la credinţă încercase de mai multe
ori să se lase de aceste lucruri, dar de fiecare dată a eşuat.
„Ce-aş putea face ca să mă întăresc din punct de vedere
spiritual?", mă întreba el. Ce ar putea să-1 ajute pe un ast-
fel de credincios atât de slab? Răspunsul pe care i l-am dat
a fost ca să-şi dezvolte o limbă spirituală de rugăciune.
Atunci când va învăţa cum să se roage prin Duhul Sfânt,
Duhul Sfânt va face ca el să se zidească spiritual până la
nivelul în care va fi în stare să înfrângă toate poftele firii
pământeşti.
i6o A
vudacmne
„Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră:
căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul
mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite" (Romani 8:26).
După cum se observă din acest verset, Pavel afirmă că
însuşi Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi! Deoarece rugă-
ciunea prin Duhul Sfânt foloseşte propria noastră limbă de
rugăciune, înseamnă că modul prin care putem fi întăriţi şi
ajutaţi în slăbiciunile noastre este să ne rugăm în această
limbă. Duhul Sfânt cunoaşte nevoia noastră spirituală chiar
mai bine decât noi. Şi totuşi, El vrea să folosească propria
noastră limbă ca să se roage pentru această nevoie. Slavă
Domnului pentru Duhul Sfânt!
Una din surorile care conduce o celulă a bisericii noas-
tre a experimentat ceva neobişnuit în rugăciune, lucru care
pune în evidenţă exact ceea ce am spus eu. După ce a
încuiat uşa apartamentului ei, a pornit pe jos spre casa unde
avea să aibă loc întrunirea. După câteva blocuri a simţit
dintr-odată ceva ciudat în inima ei, ca o povară apăsătoare.
A căzut în genunchi şi a început să se roage. Imediat a tre-
cut de la limba ei naturală la limba de rugăciune. După o
vreme a simţit cum povara începe să se ridice, şi şi-a dat
seama că a fost ascultată, iar răspunsul este pe drum.
în cadrul întâlnirii, mesajul ei s-a bucurat de o ungere
puternică din partea Duhului Sfânt. După întâlnire s-a
întors acasă, ca să descopere că îi fusese spart apartamen-
tul, în căutarea disperată a lucrurilor de valoare, hoţul îi
împrăştiase hainele peste tot. Totuşi, se întâmplase ceva
ciudat. Bijuteriile şi banii, care nu erau ascunse, le-a găsit
neatinse. Cumva, hoţul fusese orbit, şi nu a văzut lucrurile
cu adevărat valoroase din apartamentul ei. Noi credem că
atunci când ea a început să se roage, Duhul Sfânt este Cel
care a văzut nevoia şi a făcut-o să se roage. în timp ce
Duhul Sfânt mijlocea pentru ea, hoţul a fost împiedicat să
fure ceva de valoare. Dumnezeu a văzut şi Dumnezeu a
răspuns!
o P CPA r
u¥)Ul r/fani A 101
<J\.udacmma vvm
în timpul războiului din Vietnam, mulţi tineri din biseri-
ca noastră au mers să lupte împreună cu aliaţii americani
în junglele vietnameze. Mulţi dintre părinţii acestor tineri
veneau la mine şi-mi spuneau: „Pastore, nu ştim cum să ne
rugăm sau pentru ce anume să ne rugăm. Te rugăm
ajută-ne, pentru că nu ştim care este situaţia fiilor noştri!"
Răspunsul meu era următorul: „De ce nu-I cerem lui
Dumnezeu să Se folosească de limba noastră de rugăciune,
dacă nu ştim pentru ce anume să ne rugăm?" Apoi ne
rugam astfel: „Doamne Tată din ceruri, foloseşte-Te de
limba rugăciunii noastre, şi roagă-Te prin noi pentru fiii
noştri. Te rugăm să împlineşti nevoile prezente ale fiilor
noştri. Numai Tu ştii unde se află. Numai Tu le cunoşti
situaţia." Imediat ne pomeneam rugându-ne fiecare în
limba lui de rugăciune şi continuam să ne rugăm aşa până
când povara era ridicată. Alteori se întâmpla că unii părinţi
continuau să se roage prin Duhul timp de câteva zile, până
când simţeau că li se ridică povara.
Mărturisesc, spre slava şi gloria lui Dumnezeu, că nici
unul din feciorii bisericii noastre n-a murit în timpul
războiului din Vietnam. Este posibil ca gloanţele să fi trecut
pe lângă ei, dar fiii noştri au fost protejaţi de Duhul Sfânt!
Din această cauză eu nu neglijez ceea ce Dumnezeu
mi-a dat cu atâta dragoste. Te îndemn să te rogi cu privire
la această importantă formă de rugăciune. Roagă-L pe
Dumnezeu să-ţi arate cum poţi fi ocrotit, zidit şi întărit de
Duhul Sfânt într-un mod cu totul nou. Iar pentru tine, cel
care te rogi prin Duhul Sfânt, rugămintea mea este să nu
stingi Duhul din viaţa ta! „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru
toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în
Hristos Isus, cu privire la voi. Nu stingeţi Duhul. Nu dis-
preţuiţi prorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi
ce este bun" (1 Tesaloniceni 5:18-21).
Pentru a fi mijlocitori duhovniceşti noi trebuie să avem
dorinţa să stăm în spărtură. Mijlocitor înseamnă literalmente
162 ▲
pucraciune
.....c/...................
„a sta între două părţi". Noi trebuie să fim gata să stăm
între nevoie şi Dumnezeu, Singurul în stare să împlinească
nevoia.
De asemenea, trebuie să fim gata pentru a fi folosiţi de
Duhul Sfânt în rugăciune, la momente neaşteptate şi în
locuri neaşteptate. Trebuie să fim gata pentru a fi folosiţi
de Duhul Sfânt ca să ne rugăm pentru nevoi pe care, în
mod natural, nu suntem conştienţi. Se poate ca nevoia să
existe într-o altă parte a lumii, însă Duhul Sfânt vrea să ne
folosească în rugăciune pentru a împlini acea nevoie.
Dumnezeu caută oameni care sunt gata să fie folosiţi de El.
Iar pentru a fi un mijlocitor eficient, trebuie totodată să fii
gata să te rogi prin Duhul Sfânt.

Rugăciunea credinţei
Credinţa este acel ingredient special care umple rugă-
ciunea de putere şi rezultate. Dacă ne rugăm fără credinţă,
nu facem altceva decât să emitem nişte sunete care nu trec
niciodată dincolo de tavan. Scriptura spune: „Şi fără
credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se
apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că
răsplăteşte pe cei ce-L caută" (Evrei 11:6). Cu alte cuvinte,
când venim înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, trebuie să
venim într-o atitudine de credinţă. Dumnezeu nu conside-
ră facultativă credinţa în rugăciune, ci noi trebuie să avem
credinţă în rugăciune pentru ca aceasta să fie ascultată.
Prin urmare, Dumnezeu nu ascultă rugăciunea făcută cu
îndoială. El ascultă doar rugăciunile făcute cu credinţă!
Cum putem să stimulăm rugăciunea credinţei?
Pentru a te ajuta să-ţi dezvolţi tot mai mult credinţa în
rugăciune, aş dori să-ţi împărtăşesc trei paşi esenţiali pe
care să-i foloseşti:
1. Credinţa noastră trebuie să fie îndreptată în mod
clar către un scop!
Aşa cum am menţionat înainte, vorbind despre rugăciu-
ne, credinţa noastră trebuie să aibă o ţintă precisă şi sigură.
După cum racheta lansată dintr-un aruncător de rachete
este îndreptată spre o ţintă precisă, ale cărei coordonate
163
CWlefo&e
ăciune
sunt stabilite în mod corespunzător pe computer, tot astfel
rugăciunile noastre făcute cu credinţă trebuie să aibă o
ţintă exactă.
Un om mi-a spus odată: „Pastore, te rog fă o rugăciune
ca Domnul să mă binecuvânteze." Eu i-am răspuns: „Ce fel
de binecuvântare doreşti? în Biblie există mii de binecu-
vântări. Trebuie să fii specific dacă vrei să fii ascultat. Dacă
nu ceri ceva concret, cum vei şti când ţi-a răspuns
Dumnezeu?"
Dacă treci printr-o nevoie financiară, nu te adresa lui
Dumnezeu rugându-L doar: „Doamne, am nevoie de nişte
bani. Te rog ajută-mă!" Ci noi trebuie să ne rugăm astfel:
„Doamne, am nevoie de 10.000 de dolari pentru facturile
restante. Te rog din toată inima să-mi trimiţi 10.000 de
dolari ca să-mi plătesc aceste facturi şi astfel să nu cadă
nici o ruşine asupra slujitorului Tău." De aceea, dacă ai
nevoie de $10.000 cere această sumă de bani în mod con-
cret! Dacă ai nevoie numai de $589,50 nu te ruga:
„Doamne, am nevoie de vreo $600", ci spune-I Domnului
exact suma de bani de care ai nevoie!
Dumnezeu a răspuns întotdeauna rugăciunilor directe şi
specifice. Tot ce face El are un plan şi un scop. în Genesa,
capitolele 1 şi 2, ni se spune că Dumnezeu a creat un cadru
de timp foarte precis pe care 1-a numit zi. Când i-a poruncit
lui Moise să construiască un cort, El i-a dat îndrumări foarte
clare. Moise n-a fost lăsat să decidă singur că va construi
cortul având lungime de aproximativ douăzeci de coţi (dis-
tanţa între încheietura cotului şi vârful degetelor); nu, ci i
s-a spus cu exactitate cât de lung şi cât de lat să fie cortul.
Aşadar, Dumnezeu este un Dumnezeu precis şi El aşteaptă
de la noi să ne rugăm în mod precis!
Credinţa este substanţa lucrurilor! Credinţa nu este
substanţa generalităţilor, ci a lucrurilor precise şi nădăj-
duite. Credinţa este dovada lucrurilor nădăjduite — din
nou, ceva foarte specific (vezi Evrei 11:1).
cRuqăc'iunea cved\nte\ ▲ 165
2. Rugăciunea credinţei trebuie să ne conducă
la vedenii şi visuri!
Dumnezeu a spus prin prorocul Ioel: „După aceea, voi
turna din Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voas-
tre vor proroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii
voştri vor avea vedenii" (2:28). Dar cum pot avea tinerii
vedenii şi cum pot visa bătrânii visuri? Aceste lucruri sunt
posibile datorită faptului că vedeniile şi visurile fac parte
din limbajul Duhului Sfânt.
Referindu-se la credinţa lui Avraam, Pavel a spus: „...El,
adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a
crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile care nu
sunt ca şi cum ar fi" (Romani 4:17). Credinţa lui Avraam
este exemplificată în Romani nu numai ca să descrie natu-
ra credinţei lui, ci şi natura Dumnezeului în care şi-a pus
el credinţa. El a crezut într-un Dumnezeu capabil să creeze
şi să împărtăşească o vedenie şi un vis privitoare la făgă-
duinţa Sa — până acolo încât ceea ce nu se putea vedea în
mod real cu ochii, exista, de fapt, prin credinţă. De aceea
Avraam „nu s-a îndoit" de făgăduinţa lui Dumnezeu. Şi
pentru că Dumnezeu a fost Cel care rostise această făgă-
duinţă, Avraam a crezut, fără să se uite la neputinţa sa bio-
logică de-a avea urmaşi la vârsta de o sută de ani. El a
văzut realitatea în vedeniile şi visurile sale.
De-abia acum, în zilele noastre au ajuns psihologii şi
fiziologii să înţeleagă ce înseamnă vizualizarea. Rapoarte
recente arată că noile antrenamente atletice includ vizuali-
zarea. Cu alte cuvinte, atletului i se cere să vizualizeze în
imaginaţia sa câştigarea cursei, săritura peste ştachetă sau
aruncarea suliţei mai departe decât a reuşit anterior. Prin
această tehnică, corpul atletului se pregăteşte el însuşi în
vederea obţinerii succesului. Dacă are în minte o imagine
proastă a performanţei lui, atletul va evolua mai slab decât
în mod obişnuit; însă dacă el îşi vizualizează succesul,
,65
i66 A CWVefo&e Se
vudacmne
atunci poate participa la întrecere, având şansa de-a obţine
rezultate neobişnuite.
Tot aşa este şi cu rugăciunea credinţei. Noi trebuie să
ne deprindem cu vizualizarea rezultatelor încă înainte ca
Dumnezeu să le aducă în fiinţă — chemând lucrurile care
nu sunt ca şi cum ar fi. Dacă tânjeşti după un copil care
să-ţi aducă fericire în căminul lipsit de copii, atunci începe
să-1 vezi deja în vedeniile şi visurile tale. Tu şi soţul tău
n-ar mai trebui doar să vă rugaţi şi să cereţi un copil de la
Dumnezeu, ci ar trebui să începeţi să vedeţi deja un
bebelaş vesel şi sănătos, care vă umple casa de fericire.
Noaptea, lăsaţi ca acest vis să vă umple inimile. Dimineaţa,
lăsaţi ca el să devină vedenia voastră. Aşa cum Avraam şi
Sara au putut să-şi vadă urmaşii prin credinţă, fără a ţine
socoteală de faptul că amândoi trecuseră de vârsta când
puteau să aibă copii, şi voi puteţi vedea cum ia fiinţă copilul
rugăciunii voastre făcute cu credinţă.
Dumnezeu i-a zis lui Avraam să privească noaptea spre
cer şi să numere stelele. Aşa avea să fie sămânţa lui.
Imaginaţia lui Avraam a fost cucerită de împlinirea credin-
ţei lui, astfel că aceasta a fost îmbogăţită de făgăduinţa lui
Dumnezeu. într-o zi, Domnul i-a spus lui Avraam să se
urce pe vârful unui munte şi să privească spre răsărit şi
apus, spre miazănoapte şi miazăzi — tot ce vedea cu ochii
avea să intre în posesia lui. Rezultatul a fost că imaginaţia
sa a fost iarăşi îmbogăţită de făgăduinţa lui Dumnezeu, iar
vedenia lui a fost folosită de Dumnezeu pentru edificarea
credinţei lui Avraam.
Chiar şi în prezent omul cunoaşte foarte puţin despre
modul cum funcţionează mintea şi trupul său. El a călătorit
în spaţiul cosmic exterior, dar cunoaşte atât de puţin
despre spaţiul său interior. Dacă omul cunoaşte atât de
puţin despre mintea şi trupul său, el cunoaşte şi mai puţin
despre modul cum operează duhul său. Despre vizualizare
Ovuctăciunea creoinfei
se vorbeşte ca despre o nouă descoperire, însă Dumnezeu
a dezvăluit acest principiu pe tot cuprinsul Scripturii.7
Dumnezeu a promis că îţi va împlini dorinţele inimii,
însă, aşa cum am tratat acest aspect în secţiunea a doua,
„Rugăciunea înseamnă cerere", dorinţele tale trebuie
aliniate la Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia!
De exemplu, dacă o fată credincioasă se roagă pentru
un tânăr cu care să se căsătorească şi întâlneşte un bărbat
necredincios, cu siguranţă că bărbatul acela nu reprezintă
răspunsul la rugăciunea ei. De ce? Pentru că Cuvântul lui
Dumnezeu spune: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu
cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi
fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu
întunericul?" (2 Corinteni 6:14). Prin urmare, nu contează
cât de înflăcărat se roagă ea ca tânărul acela să-i devină soţ,
Cuvântul lui Dumnezeu a avertizat-o deja asupra faptului
că Dumnezeu nu-i va asculta rugăciunea. Poate să se roage
în mod specific, poate să aibă vedenii şi visuri în imaginaţia
ei, poate să revendice orice promisiune, căci Dumnezeu nu
răspunde decât rugăciunilor făcute în conformitate cu
Cuvântul Său revelat, Biblia!
Dumnezeu este Dumnezeul veşnicului acum! El vede
sfârşitul încă de la început. Credinţa la care răspunde
Dumnezeu este credinţa „prezentă", menţionată în primul
verset din Evrei 11. Atunci când ne rugăm cu credinţă, noi
pătrundem în sfera celei de-a patra dimensiuni a lui
Dumnezeu care este credinţa prezentă. Noi putem vedea
deja rezultatele făgăduinţei pe care ne-a făcut-o Dumne-
zeu, şi nu ne clătinam din cauza circumstanţelor care pot
părea imposibile, ci intrăm în odihna lui Dumnezeu. Adică
stăm neclintiţi, fără şovăire, ştiind că Dumnezeu este
^Citeşte The Fourth Dimension [A patra dimensiune], voi. 2 (Bridge
Publishing, Plainfield, New Jersey).
168 A CMefoke 8e
vuctacmne
credincios şi va face nespus mai mult decât putem noi cere
sau gândi.
Nu transfera în viitor răspunsul lui Dumnezeu,
spunând: „într-o zi Domnul îmi va răspunde!" Noi trebuie
să chemăm lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi. Numele
lui Avram a fost schimbat în Avraam (tatăl unei mari mulţi-
mi) înainte ca soţia lui, Sara, să dea naştere primului său
fiu. îţi poţi imagina care a fost reacţia celor care îl
cunoşteau pe acest om puternic? Probabil că au dat din
cap, întrebându-se de ce bătrânul acesta îşi schimbă
numele fără să vadă rezultatele făgăduinţei sale. însă
credinţa lui Avraam n-a şovăit. El învăţase să pătrundă în
sfera credinţei „prezente" în Dumnezeu şi să cheme
lucrurile care nu erau ca şi cum ar fi exista deja.
Avraam este numit părintele credinţei pentru că a
experimentat o credinţă atât de dinamică, credinţă care ne
foloseşte tuturor ca model: „Dar nu numai pentru el
(Avraam) este scris că (credinţa)„i-a fost socotită ca nepri-
hănire", ci este scris şi pentru noi.. ." (Romani 4:23-24).
Noi trebuie să învăţăm de la Avraam ce înseamnă rugăciu-
nea făcută cu credinţă!
3. Pentru a ne ruga cu credinţă trebuie să
îndepărtăm orice obstacol care ar putea
neutraliza răspunsul lui Dumnezeu!
Rugăciunea credinţei ne obligă să continuăm să ne
rugăm până primim în inima noastră asigurarea că
Dumnezeu ne-a auzit şi răspunsul este pe drum. „Astfel,
credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul
lui Dumnezeu" (Romani 10:17). în manuscrisul original
din limba greacă, „cuvântul" nu este articulat cu articol
hotărât. Prin urmare, o traducere mai bună a versetului de
mai sus ar putea suna astfel: „Credinţa vine în urma auzirii
{akouo: înţelegerii), iar auzirea vine printr-un cuvânt din
partea lui Dumnezeu." Credinţa se declanşează atunci
când ne rugăm, când înţelegem în inima noastră că
Dvudăciwiea ct?eoinfei A 1OQ
•—(J...................................'.....................•*•
Dumnezeu ne-a auzit, şi primim asigurarea din partea Sa
(printr-un cuvânt) că răspunsul este pe drum. Dacă
încetăm să ne mai rugăm înainte de a primi această asigu-
rare, atunci este posibil să nu fi generat suficientă credinţă
pentru ca rugăciunea să ne fie ascultată.
în acelaşi timp trebuie să fim atenţi la mărturisirea
noastră! în versetul nouă din Romani 10, mărturisirea este
legată de credinţă. Adeseori credincioşii neutralizează
răspunsul la rugăciune prin afirmaţiile negative ale măr-
turisirii lor: „M-am rugat, dar nu cred că Dumnezeu va
lucra!" Nu încerca niciodată să atragi compătimire din
partea lui Dumnezeu prin mărturisirea ta negativă.
Dumnezeu nu răspunde la compătimire, ci la credinţă. El
nu poate fi manipulat de autocompătimirea noastră: „Parcă
la nimeni nu-i pasă de mine!" sau: „Ştiu că voi sfârşi în
ruină!" Alungă toată această văicăreală şi începe să
acţionezi în credinţă! Atitudinea ta poate să determine
nivelul de credinţă cu care te rogi. Dacă mărturisirea ta
este negativă, înseamnă că şi inima îţi este negativă, pen-
tru că gura vorbeşte din prisosul inimii!
Mărturisirea pozitivă te va face să-L slăveşti pe
Dumnezeu pentru răspunsul Său la rugăciune, chiar
înainte de a-1 vedea! Te vei trezi dimineaţa cu certitudinea
că Dumnezeu te-a ascultat şi vei mărturisi acest lucru cu
gura ta, aducându-I slavă şi mulţumire. Credinţa ta va fi
întărită, şi mâna lui Dumnezeu va lucra în favoarea ta.
Noi trebuie să izgonim din viaţa noastră tot ce este
păcat, dacă vrem să ne rugăm cu credinţă!
„Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră,
avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere, vom
căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce
este plăcut înaintea Lui" (1 Ioan 3:21-22).
Dacă există păcate în viaţa ta, mărturiseşte-le Tatălui
cât mai repede! Nu aştepta până dimineaţă! Fă-o chiar
acum! Curăţeşte-ţi inima înaintea lui Dumnezeu, ca astfel

170 A Q^Wefo&e 8c vudaciune


■■■'■.....................................................v)..................

să poată exista un canal de rugăciune liber între tine şi


Tatăl din ceruri: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este
credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe
de orice nelegiuire" (1 Ioan 1:9).
Dumnezeu ne poate feri de orice obstacol al păcatului,
amărăciunii, urii sau fricii, care ar putea bloca măsura de
credinţă ce ne-a fost încredinţată. Această măsură de
credinţă poate să crească şi să se dezvolte în noi, astfel
încât să ajungem să ne rugăm cu credinţă. A sosit vremea
să începem să ne rugăm cu credinţă! Şi rezultatele unei
astfel de rugăciuni vor fi miraculoase: „Rugăciunea făcută
cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănă-
toşi; iar dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate" (Iacov 5:15).

Ascultarea
vocii lui Dumnezeu
Rugăciunea este un dialog, nu un monolog. Pentru a ne
ruga în mod eficient, trebuie atât să ascultăm ceea ce ne
spune Dumnezeu cât, şi să vorbim. Deoarece Dumnezeu
ne-a chemat la o relaţie de dragoste, trebuie să conştien-
tizăm importanţa tuturor aspectelor pe care le implică o
asemenea relaţie. Indiferent dacă este vorba despre
auzirea Cuvântului lui Dumnezeu printr-o înţelegere mai
profundă a Scripturii sau despre călăuzirea Lui divină pen-
tru vieţile noastre, este extrem de important să ştim cum
să ascultăm vocea lui Dumnezeu.
Pentru a asculta vocea lui Dumnezeu, în primul rând
trebuie să avem o atitudine corectă. „Dacă vrea cineva să
facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de
la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine" (Ioan 7:17).
în acest verset Isus ne arată cât este de important să vrem
să facem voia lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă nu vrem să
facem voia lui Dumnezeu, noi nu putem auzi în mod
desluşit vocea Lui. Dorinţa noastră de-a asculta vocea lui
Dumnezeu trebuie exprimată printr-o atitudine de voinţă.
De ce ar vorbi Dumnezeu unei persoane care nu este dis-
pusă să-L asculte?
171
172 A Cmefo&e 8e vudac'nme
■'■.....................................................xJ..................
Un alt principiu important în ascultarea lui Dumnezeu
este acela de-a avea „urechi de auzit". în Evanghelia după
Luca, Isus a zis ucenicilor Săi: „Voi ascultaţi bine ce vă
spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!" (Luca
9:44). Ucenicii n-au înţeles ce a spus Isus, deşi, din punct
de vedere fizic, ei au auzit cuvintele Lui: „Dar ucenicii nu
înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei,
ca să nu le priceapă; şi se temeau să-L întrebe în privinţa
aceasta" (Luca 9:45).
De ce n-au înţeles ucenicii cuvintele atât de clare ale lui
Isus? Pentru că nu aveau urechi de auzit. Atâta vreme cât
Isus făcea minuni prin care se manifesta puterea împărăţiei
viitoare, ei erau dispuşi să înţeleagă, cel puţin implicaţiile
temporale ale învăţăturii Sale. însă, în momentul când li
s-a spus că s-ar putea să-L piardă pe Mesia şi Domnul lor,
ei n-au vrut să audă lucrul acesta şi, deci, n-au înţeles.
Studiind percepţia (procesul intelectual prin care se
dobândesc cunoştinţele), educatorii au descoperit, că ele-
vul înţelege şi reţine cel mai bine acele lucruri pe care este
motivat să le înveţe. Dacă elevul este familiarizat cu pro-
blematica subiectului, atunci el va înţelege mult mai bine
decât în cazul în care este străin de aceasta. Dacă elevul
consideră că ceea ce i se spune este important pentru
nevoile sale, atunci el va asculta cu mult mai mare atenţie.
Pe ucenici nu-i interesa că era posibil ca Isus să ajungă în
mâinile duşmanilor Săi şi, prin urmare, n-au ascultat.
Aşadar, a avea urechi de auzit înseamnă a avea capaci-
tatea de a înţelege ceea ce s-a spus, prin adoptarea unei
atitudini corecte: supunerea. Dacă nu dorim în mod sincer
să facem voia Lui, atunci nu vom avea capacitatea de-a
asculta vocea lui Dumnezeu.
„Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul"
(Apocalipsa 3:6). Acest verset se repetă de câteva ori în
capitolele 2 şi 3 din Apocalipsa, afirmând implicit că, dacă
nu avem urechi care să audă, nu putem auzi ceea ce
vocii
i lui
vorbeşte Duhul. Nu că nu vrem să auzim, dar trebuie să
avem capacitatea de a auzi.
Când ascultăm vocea lui Dumnezeu, El ne corectează
adesea atitudinile greşite. El ne sfătuieşte şi ne dă o îndru-
mare clară. Dacă am păcătuit, Duhul Sfânt ne convinge
imediat de acel păcat, şi ne duce înapoi la locul în care a
fost comis acel păcat, ca să ne pocăim şi, prin sângele lui
Isus Hristos, să fim iertaţi şi restauraţi în părtăşia noastră
cu Dumnezeu.
Cum ne putem dezvolta „urechi care să audă", astfel
încât să auzim ceea ce ne spune Duhul Sfânt? Pentru
aceasta trebuie să ne adâncim supunerea faţă de ceea ce
ştim deja că este voia lui Dumnezeu. De ce ne-ar da
Dumnezeu instrucţiuni suplimentare, dacă noi nu am
ascultat de ceea ce ştim deja că El ne-a poruncit să facem?
Dacă există vreun păcat în viaţa noastră care ne
împiedică să ascultăm de Dumnezeu, atunci trebuie să-1
mărturisim imediat şi să-1 punem sub sângele lui Hristos.
Prin acesta trecutul nostru este curăţit de toate păcatele,
şi relaţia noastră de dragoste cu Isus Hristos este restabili-
tă, iar noi vom fi astfel capabili să ascultăm vocea Lui.
In ascultarea lui Dumnezeu, lucrul cel mai important
este vremea potrivită!
Dumnezeu poate să ne vorbească, însă trebuie să
cunoaştem timpul Lui. Ca să ajungem să cunoaştem timpul
Lui avem nevoie de răbdare şi disciplină: „Domnul
Dumnezeu mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez
cu vorba pe cel doborât de întristare. El îmi trezeşte, în
fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea să ascult cum
ascultă nişte ucenici" (Isaia 50:4).
Contextul acestui verset important este esenţial pen-
tru a şti cum să ascultăm vocea lui Dumnezeu şi să
acţionăm la momentul potrivit, ales de El. Capitolul 50 din
174 A CWVefode oe vudăciune
■■■'-'..................................................d...................

Isaia începe cu prezentarea imaginii triste a Israelului.


Apoi Dumnezeu pune o întrebare retorică: De ce?
Răspunsul este că atunci când Dumnezeu a vrut să vină să
binecuvânteze Israelul, El n-a găsit pe nimeni care să fie la
dispoziţia Lui pentru a fi folosit. Apoi, citim versetul de
mai sus care se referă în mod profetic la venirea lui Mesia.
Totuşi, principiul divin rămâne acelaşi pentru toţi cei ce
doresc să asculte şi să se supună vocii lui Dumnezeu. Noi
trebuie să fim mai întâi instruiţi (învăţaţi), iar apoi trebuie
nu doar să ştim cuvântul potrivit, ci totodată să vorbim şi
să ascultăm la vremea potrivită.
Apostolul Pavel a avut dorinţa să propovăduiască în
Asia. Voia din toată inima să răspândească Evanghelia fără
seamăn a lui Isus Hristos în acea parte nevoiaşă a lumii,
însă Duhul Sfânt nu 1-a lăsat să meargă acolo; apoi a fost
împiedicat să intre în Bitinia, aşa că în cele din urmă a
ajuns la Troa. Noaptea, Domnul 1-a direcţionat spre
Europa. Aceasta era voia lui Dumnezeu. După mii de ani,
Evanghelia se propovăduieşte acum şi în Asia — timpul
potrivit este crucial!!
Cu mulţi ani în urmă, eram în compania unui mare om
al credinţei care ulterior avea să înfiinţeze primul post de
televiziune creştină din America. în vremea despre care
vorbesc, el avea deja o staţie radio în California. în timp ce
stăteam de vorbă la el acasă, a reuşit să mă convingă cât de
necesar era un post de radio creştin în Coreea. Am făcut
toate aranjamentele de rigoare, am cumpărat echipamen-
tul scump şi am angajat personalul adecvat, însă nu am
reuşit să obţin aprobările necesare. M-am rugat lui
Dumnezeu fără încetare, dar degeaba: nu sosise încă vre-
mea potrivită. Astăzi, programele mele de radio şi televizi-
une acoperă întreaga Coree. A sosit vremea potrivită!
De aceea, fii gata să asculţi de Dumnezeu; păstrează o
atitudine spirituală corectă; supune-te faţă de ceea ce ştii
deja că este voia lui Dumnezeu, şi începe să asculţi cu
vocii iui ^punme'zxu ▲ 175

atenţie în timp ce te rogi. Poate că n-a sosit încă vremea


potrivită pentru împlinirea gândurilor tale, însă Dumnezeu
te va conduce pe calea pe care trebuie s-o urmezi. Chiar
dacă acest lucru va cere timp, călăuzirea Lui este sigură:
„Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se
întoarce la Mine fără rod, ci va face voia mea şi va împlini
planurile Mele (Isaia 55:11).
Dumnezeu doreşte bărbaţi şi femei înzestraţi cu urechi
care să audă ce spune Duhul Sfânt Bisericii. Totuşi, proble-
ma nu este că Dumnezeu a încetat să mai vorbească, ci,
mai degrabă, noi nu ascultăm vocea Lui.
Lucrul cel mai important în ascultarea lui Dumnezeu
este recunoaşterea faptului că Dumnezeu este un Tată
iubitor, iar noi suntem copiii Lui prin Isus Hristos, Domnul
nostru.
Ca tată a trei fii, eu apreciez în mod deosebit această
importantă relaţie a noastră cu Dumnezeu. Deşi toţi cei
trei băieţi ai mei seamănă unul cu altul, ei sunt totuşi
foarte diferiţi în ceea ce priveşte personalitatea. Fiecare
dintre ei are modul său diferit de-a asculta şi înţelege. Şi
pentru că sunt de vârste diferite, fiecare trebuie abordat în
mod diferit. Este responsabilitatea mea să comunic cu ei
într-un mod în care ei să poată înţelege. Eu nu vorbesc cu
fiul meu cel mai mic la fel cum vorbesc cu cel mai mare.
Tatăl nostru din ceruri procedează la fel.
El doreşte să comunice cu noi chiar mai mult decât
dorim noi să comunicăm cu El. Dumnezeu cunoaşte
nivelul spiritual al fiecăruia şi ne vorbeşte ca atare.
Cuvântul Său ni se adresează în diverse moduri.
Ieremia profeţea: „«Nu este Cuvântul Meu ca un foc», zice
Domnul, «şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?»" (Ieremia
23:29).
Prin urmare, Cuvântul lui Dumnezeu ni se poate adresa
cu putere, ca un foc, provocându-ne să-i răspundem, sau ca
un ciocan, zdrobind întreaga opoziţie. Cu toate acestea,
vuctacmne:
......xJ-..............-•-•
Cuvântul lui Dumnezeu se poate adresa mai degrabă raţi-
unii decât emoţiilor noastre: ,Veni£i acum să ne judecăm..."
(Isaia 1:18).
Oricare ar fi modalitatea aleasă de Dumnezeu ca să ne
vorbească, noi trebuie să învăţăm să ascultăm, aducân-
du-ne aminte să comparăm întotdeauna ceea ce auzim cu
Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, Biblia. Apostolul Ioan a
fost preocupat în mod special de acest lucru atunci când a
scris:
„Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El, şi El în el. Şi
cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni 1-a
dat. Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să
cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume
au ieşit mulţi proroci mincinoşi" (1 Ioan 3:24-4:1).
Ca urmare, Duhul Sfânt este Cel care poate să ne con-
ducă la acea sensibilitate spirituală prin care să fim în stare
să cercetăm (judecăm) tot ceea ce auzim, făcând distincţie
între călăuzirea lui Dumnezeu şi glasurile satanice sau
omeneşti. Dar cum suntem îndrumaţi de Dumnezeu?
Rămânând în El şi împlinind poruncile Lui. Aşa cum un
operator de bancă poate să deosebească bancnotele con-
trafăcute de bancnotele adevărate pentru că mâna lui s-a
obişnuit cu cele adevărate, tot astfel şi noi putem să deose-
bim vocea lui Dumnezeu pentru că rămânem în El prin
ascultare.
în Evanghelia după Matei citim următoarele cuvinte:
„Atunci dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici,
sau acolo», să nu-1 credeţi. Căci se vor scula Hristoşi min-
cinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni,
până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe
cei aleşi" (Matei 24:23-24).
Pe măsură ce ne apropiem de venirea lui Isus Hristos,
lumea aceasta va fi bombardată de tot mai multe profeţii
false. Satan va încerca să înşele Biserica printr-o sumede-
nie de glasuri. însă cei care învaţă să asculte vocea lui
zKşcuîtavea vocii lui <Purnriezeu ▲ 177
Dumnezeu nu vor putea fi înşelaţi, pentru că ei ştiu care
este deosebirea dintre vocea lui Dumnezeu şi vocile con-
trafăcute. Deoarece învaţă să asculte vocea lui Dumnezeu,
ei nu pot fi păcăliţi de alte voci. Este tot mai important să
învăţăm cum să cercetăm duhurile şi, astfel, să putem face
o distincţie clară între Dumnezeu şi diavol.
Isus continuă să descrie condiţiile existente în lume la
sfârşitul acestui veac, afirmând: „Cum s-a întâmplat în
zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului
omului. în adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când
mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când
a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a
venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea
Fiului omului" (Matei 24:37-39).
Vremea care a mai rămas până la a doua venire a lui
Isus Hristos este cunoscută sub numele de „zilele din
urmă." Versetele citate mai sus descriu tocmai aceste zile.
Zilele din urmă vor fi aidoma zilelor în care Noe şi-a con-
struit corabia. Chiar dacă ziua judecăţii era tot mai
aproape, oamenii continuau să se comporte ca şi cum nu
s-ar întâmpla nimic. Ei nu erau conştienţi de vremurile în
care trăiau. Tot astfel, şi în zilele noastre, oamenii îşi văd
de treburile lor cotidiene, fără să ştie că sfârşitul veacului
este aproape. Ei nu ascultă vocea lui Dumnezeu şi nu vor
fi gata când va veni Domnul.
Cât de important este ca a doua venire a Domnului nos-
tru să ne găsească sub ungerea divină a comuniunii cu
Duhul Sfânt? Răspunsul la această întrebare crucială se
găseşte în Evanghelia după Matei:
„Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece
fecioare, care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpi-
narea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci
înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au
luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu can-
delele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele
17$ ▲ QMefo&e &e vudadum
■■■'■.....................................................xJ...................

zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit. La miezul nopţii, s-a


auzit o strigare: «Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!»
Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit
candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne
din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.» Cele
înţelepte le-au răspuns: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă
nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând unt-
delemn şi cumpăraţi-vă.» Pe când se duceau ele să
cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au
intrat cu el în odaia de nuntă, şi s-a încuiat uşa" (Matei
25:1-10).
învăţând să ascultăm vocea lui Dumnezeu, noi vom şti
ce face Domnul: „[Cu siguranţă], Domnul Dumnezeu nu
face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi pro-
roci" (Amos 3:7). învăţând să ascultăm vocea lui Dumne-
zeu, nu vom fi luaţi prin surprindere atunci când va veni
Domnul.
învăţând cum să rămânem în Hristos, prin Duhul Sfânt,
nu vom lăsa să ni se termine untdelemnul, ci vom fi ve-
gheatori în aşteptarea celei de-a doua veniri a lui Hristos.
Trăim într-o vreme în care majoritatea creştinilor din
lumea întreagă nu sunt conştienţi cât de târzie este ora. De
aceea, este imperios necesar să învăţăm să ascultăm în
fiecare zi vocea lui Dumnezeu!

Importanţa
rugăciunii în grup
Când mă rog de unul singur, nu pot să-mi exercit decât
credinţa mea personală. însă, când mă rog într-un grup,
împreună cu fraţii şi surorile mele în Hristos, puterea
credinţei noastre creşte în progresie geometrică.
Moise a spus poporului lui Israel că unul singur ar
putea să urmărească o mie, însă doi ar putea pune pe fugă
zece mii (vezi Deuteronom 32:30). Secretul la care se refe-
rea Moise, şi anume, o creştere geometrică şi nu aritmeti-
că a puterii atunci când doi oameni se unesc într-o lucrare,
era prezenţa Stâncii în mijlocul lor. Isus a afirmat acelaşi
lucru când le-a spus ucenicilor că acolo unde sunt doi sau
trei adunaţi în Numele Său, El va fi în mijlocul lor (Matei
18:20). Unde se adună doi sau mai mulţi creştini în Numele
lui Isus Hristos, acolo în mod automat se manifestă Trupul
lui Hristos şi, astfel, se împlineşte următoarea promisiune:
Orice vom lega pe pământ va fi legat şi în cer. Această
făgăduinţă nu i-a fost făcută numai lui Petru, ci ea este vala-
bilă pentru orice comunitate creştină care se uneşte în
credinţă (vezi Matei 18:18).
între anii 1969 şi 1973 am trecut prin cea mai grea
încercare din viaţa mea. Eram sigur că mă voi îneca în
apele suferinţei care mă înconjuraseră în acea vreme.
79
i8o A CVWefoke
acmne
Tocmai începusem să construim sanctuarul nostru actual
cu 10.000 de locuri şi, în acelaşi timp, un bloc înalt de
apartamente, când ne-am trezit că nu mai avem destui
bani.
Devalorizarea dolarului a atras după sine o criză mone-
tară în Coreea. Embargoul asupra petrolului ne-a adâncit şi
mai mult în recesiunea economică. Membrii bisericii şi-au
pierdut serviciile, iar veniturile noastre au scăzut brusc. în
aceste condiţii, datorită inflaţiei generate de această criză,
costurile noastre de construcţie pur şi simplu au explodat.
Cu ochii mei naturali nu puteam să văd decât un singur
lucru: falimentul.
Atunci am început să mă rog în demisolul întunecat,
umed şi încă neterminat al noii noastre biserici. Curând mi
s-au alăturat şi alţi credincioşi, astfel că, împreună,
rugăciunile noastre au atins tronul de îndurare al cerului şi
am fost eliberaţi. Pe măsură ce înaintam cu construcţia,
ne-am dat seama de importanţa rugăciunii în grup. Mii de
oameni şi-au unit credinţa lor ca să aibă loc minunea care
astăzi se numeşte cea mai mare biserică din istoria
creştinismului.
Recent m-am întâlnit cu Dr. Billy Graham ca să ne
rugăm şi să discutăm despre evanghelizarea Japoniei. în
Amsterdam, Olanda, Dr. Billy Graham a spus: „în ultimii
două sute de ani creştinismul n-a cunoscut o creştere sem-
nificativă în Japonia." Mi-a mărturisit că în timpul marii
sale cruciade de la Osaka, unul din liderii Japoniei i-a spus
că Evanghelia nu s-a dovedit niciodată a fi cu adevărat clară
şi relevantă pentru poporul japonez. Acum eu mă rog ca,
până la sfârşitul secolului, zece milioane de creştini
japonezi să-şi plece genunchii în faţa lui Isus Hristos pen-
tru a fi mântuiţi. întreaga mea biserică se roagă ca unul
singur pentru acest scop. Ne-am stabilit în mod clar strate-
gia, scopul şi metodele de lucru. Noi credem că acum a
sosit timpul şi pentru Japonia!
Omvovtania vudăc'mnu m cttmv A lol
Din totalul de 120 de milioane de japonezi, există doar
aproximativ 400 de mii de catolici şi 300 de mii de creştini
protestanţi. Japonezii sunt în principal un popor laic, al
căror scop este prosperitatea şi puterea. Ce anume poate
să zdrobească opoziţia de sute de ani a Japoniei faţă de
Evanghelie? Răspunsul este rugăciunea în grup,
stăruitoare şi unită, pentru această naţiune.
Isus a promis: ,Yă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi
se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi
dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt
doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul
lor" (Matei 18:19-20).
Anul trecut, în ziua de Anul Nou, am citit că 80 de mili-
oane de japonezi au vizitat templele păgâne ca să aducă
omagii idolilor. Acest lucru ne dezvăluie cu claritate cât de
mare este forţa care ţine legată de atâţia ani această naţi-
une. Când ne rugăm cu întreaga biserică pentru poporul
japonez, noi ne rugăm de fapt pentru unul dintre cel mai
puternice bastioane ale lui Satan. Deşi japonezii sunt
oameni foarte politicoşi şi civilizaţi, fără să-şi dea seama, ei
încă sunt prinşi în plasa diavolului. Totuşi, eu cred că
Dumnezeu este în stare şi am deplina convingere că ceea
ce legăm noi în rugăciune pe pământ, va fi legat şi în lumea
spirituală în cer. Nimic nu ne poate opri de la câştigarea
victoriei spirituale asupra Japoniei, prin rugăciune! Te rog
uneşte-te cu mine în rugăciune pentru ca Dumnezeu să
aducă trezirea spirituală în Japonia.
Dacă progresia geometrică a credinţei este adevărată,
adică, dacă unul singur poate să urmărească o mie, iar doi
pot pune pe fugă zece mii, atunci imaginaţi-vă mulţimea
demonilor pe care îi putem noi urmări prin credinţă dacă
vă uniţi rugăciunile cu cele ale sutelor de mii de credin-
cioşi din Coreea, pentru ca Satan să fie legat în naţiunea
japoneză! Prin Hristos, biruinţa este de partea noastră!
Amin!
182 A CV\lcfo8e Se vuaă
acmne
Ce poate împiedica rugăciunea în grup?
Matei ne relatează o întâmplare importantă care scoate
în relief singura piedică în calea credinţei şi a puterii:
„După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de
acolo. A venit în patria Sa [Nazaret], şi a început să înveţe
pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce-L auzeau se mirau şi
ziceau: «De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?
Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Măria mama Lui?
Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui? Şi suro-
rile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El
toate lucrurile acestea?»
Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus
le-a zis: «Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât
în patria şi în casa Lui.» Şi n-a făcut multe minuni în locul
acela, din pricina necredinţei lor" (Matei 13:53-58).
Necredinţa a fost cea care a împiedicat o cetate întreagă
să vadă puterea lui Dumnezeu manifestată prin Fiul Său,
Isus Hristos. Necredinţa este opusul credinţei. Ea
împiedică credinţa să acţioneze, aşa încât reprezintă un
obstacol în calea credinţei necesare pentru ca rugăciunea
să fie eficientă.
Ucenicii au experimentat necredinţa atunci când au
încercat fără succes să alunge demonii: „Atunci ucenicii au
venit la Isus şi I-au zis, deoparte: «Noi de ce n-am putut
să-1 scoatem?» «Din pricina puţinei voastre credinţe», le-a
zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un
grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: «Mută-te de
aici colo», şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.""
(Matei 17:19-20).
Prin urmare, necredinţa nu are ce căuta în lupta
împotriva forţelor lui Satan. Necredinţa va zdrobi puterea
rugăciunii în orice grup care îi tolerează prezenţa.
Scriptura ne învaţă că Avraam a primit puterea de a-1
zămisli pe Isaac pentru că n-a lăsat ca necredinţa să se
Dmvoviania vudăciunn în ctvuv ▲ 183
..........................................I................*...........cr.........................cr......r.................■*•
înfiripeze în inima lui (vezi Romani 4:20). De asemenea,
Pavel a afirmat că poporul Israel a fost înlăturat din pomul
viu al credinţei din pricina necredinţei lor (vezi Romani
11:20).
Epistola către Evrei conţine un avertisment serios în
ceea ce priveşte necredinţa: „Luaţi seama dar, fraţilor, ca
nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă,
care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vă
unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice «astăzi», pen-
tru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciu-
nea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă
păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la
început" (Evrei 3:12-14).
Necredinţa se strecoară în inimă în mod subtil, trans-
formând-o într-o inimă pe care Epistola către Evrei o
numeşte rea. După cum credinţa sporeşte puterea rugăciu-
nii, tot astfel necredinţa distruge această putere. Ea este
ca şi un cancer care trebuie extirpat în totalitate!
Pavel îi avertizează pe creştinii din Corint să nu se
întovărăşească cu oamenii necredincioşi (vezi 2 Corinteni
6:14).
Iair a fost un fruntaş al sinagogii care L-a rugat pe Isus
să vină şi să se roage pentru fiica lui. în timp ce Isus se
îndrepta spre casa lui Iair, o mare mulţime de oameni s-a
strâns în urma Lui, ca să vadă ce are să se întâmple. O
femeie, care îşi cheltuise toţi banii pe la doctori, a întins
mâna spre Hristos, s-a atins de poala hainei Lui, şi chiar în
clipa aceea a fost vindecată de scurgerea de sânge pe care
o avea de mai mulţi ani. Isus, simţind că a ieşit o putere din
trupul Său, a întrebat: „Cine s-a atins de hainele Mele?"
Relatarea din Marcu continuă cu cuvintele pe care El i le-a
spus femeii: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit" (v. 34). După
aceste cuvinte, la fruntaşul sinagogii a venit un om să-i
spună că fiica lui a murit deja. Răspunsul lui Isus a fost:
„Nu te teme, crede numai!" (v. 36).

CVWefooe oe
ăciune
Relatarea culminează cu sosirea lui Isus acasă la frun-
taşul sinagogii, unde cei prezenţi o jeleau pe fetiţa moartă:
„Şi n-a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru,
Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov. Au ajuns la casa fruntaşului
sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii care
plângeau şi se tânguiau mult. A intrat înăuntru, şi le-a zis:
«Pentru ce faceţi atâta zarvă, şi pentru ce plângeţi? Copila
n-a murit, ci doarme.» Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după
ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe
mama ei şi pe cei ce-L însoţiseră, şi a intrat acolo unde
zăcea copila" (Marcu 5:37-40).
Trebuie să observăm că Isus a fost foarte atent cu
privire la cei pe care i-a lăsat să-L însoţească în casă.
Atunci când a adus fetiţa din nou la viaţă, El a vrut să-i aibă
în preajmă numai pe ucenicii care nu erau cuprinşi de
necredinţă. El nu le-a lăsat înăuntru pe bocitoare, pentru
că necredinţa lor ar fi putut să blocheze credinţa necesară
pentru săvârşirea acestei minuni remarcabile. Prin
urmare, dacă însuşi Isus a fost atent la cei pe care i-a lăsat
să se roage împreună cu El, nu ar trebui să fim şi noi la fel?
De aceea, este extrem de important ca în rugăciunile
noastre în grup să împiedicăm manifestarea oricărei forme
de necredinţă. în biserica noastră, înainte de-a ne uni
împreună ca să ne rugăm în grup, noi ne întărim mai întâi
credinţa prin studiu biblic şi învăţătură. Adevărul alungă
necredinţa, iar Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul!
Rugăciunea în grup poate fi împiedicată de necredinţă, dar
această necredinţă poate fi înlăturată în Numele Domnului
Isus Hristos.
Deşi Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre individu-
ale, rugăciunea în grup este la fel de importantă, în special
atunci când legăm forţele lui Satan.

Partea a V-a
Rugăciunea plină de putere se
bazează pe legământul sângelui
prin Hristos Isus
Rugăciunea
plină de putere
Rugăciunea care are putere împotriva forţelor lui Satan
trebuie să se bazeze pe legământul sângelui lui Isus
Hristos! Acesta reprezintă temelia sigură pe care putem să
ne zidim credinţa, pentru ca rugăciunea noastră să fie efi-
cientă. Nu există nici o altă temelie biblică care să ne dea
înţelegerea necesară călăuzirii noastre în momente de
încercare şi îndoială. Cuvântul lui Dumnezeu, Scriptura,
este fundamentul înţelegerii noastre în ceea ce priveşte
legământul şi importanţa lui supremă pentru fiecare
creştin. însă, înainte de-a înţelege modul în care acest
legământ al harului reprezintă temelia rugăciunii noastre
triumfătoare, trebuie mai întâi să înţelegem natura unui
legământ.
Ce este un legământ?
Legământul este un contract reciproc între indivizi în
general, şi în special între împăraţi şi cârmuitori. Avraam a
făcut un legământ cu Abimelec (Genesa 21:27). Iosua a
făcut un legământ cu poporul lui Dumnezeu (Iosua 24:25).
Ionatan a făcut un legământ cu casa lui David (1 Samuel
20:16). Ahab a făcut un legământ cu Ben-Hadad (1 împăraţi
20:34). De aceea, ca să înţelegem ce înseamnă un
,8;
1oo ▲
în
e/L p'Şf °Ş
legământ, noi trebuie să ne bazăm pe înregistrarea scrip-
turală a contractelor sau înţelegerilor care au trebuit să fie
respectate.
Relaţia lui Dumnezeu cu omul s-a bazat şi aceasta pe un
legământ. De la relaţia Sa cu Adam din grădina Edenului,
până la relaţia Lui cu Biserica din Noul Legământ,
Dumnezeu a arătat întotdeauna care erau responsabilită-
ţile fiecărei părţi în cadrul legăturilor Sale cu oamenii.
Atunci când oamenii şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reve-
neau în cadrul legământului încheiat cu Dumnezeu, atunci
şi Dumnezeu îşi îndeplinea partea Lui. Dacă oamenii încăl-
cau înţelegerea, atunci aveau de suportat consecinţele de
rigoare şi justificate ale ruperii legământului încheiat cu
El. Prin urmare, în cadrul legămintelor făcute de Dumne-
zeu cu omul au fost menţionate întotdeauna în mod clar
părţile sau principiile, clauzele reciproce sau făgăduinţele,
şi erau specificate condiţiile.
Părţile
în cadrul legământului făcut prin sângele lui Hristos,
numit şi Noul Legământ, părţile implicate sunt: Dumnezeu
însuşi şi omenirea căzută. Omul, prin păcatul său originar,
păcatul lui Adam, a căzut din harul şi bunăvoinţa lui
Dumnezeu. Ca urmare, el trăieşte în afara părtăşiei cu
Creatorul său, pierdut în murdăria şi noroiul păcatului.
Omul nu este un păcătos pentru că păcătuieşte, ci păcătu-
ieşte pentru că în esenţă el este păcătos. Motivat de o
dragoste curată şi necondiţionată, Dumnezeu L-a trimis pe
singurul Lui Fiu, Isus Hristos, ca să îmbrace natura ome-
nească. Ţelul Său a fost acela de a trăi în această natură
umană o viaţă perfectă, neprihănită, demonstrând astfel
pentru totdeauna că la început omul a avut această capaci-
tate de a trăi fără păcat. Apoi Isus Hristos a plătit preţul
pentru păcatul omului: moartea pe cruce. Această moarte
cKu
dăciunea

oe
ispăşitoare a pus capăt mâniei lui Dumnezeu, accesul la
Dumnezeu a devenit iarăşi disponibil pentru om.
în cadrul legământului lui Dumnezeu cu poporul Israel,
Moise a fost mijlocitorul legământului. Cu alte cuvinte,
Moise a primit responsabilitatea de a explica poporului
implicaţiile legământului. Mijlocitorul Noului Legământ în
sângele lui Hristos, este Hristos însuşi prin intermediul
mărturiei pe care a lăsat-o în urma Sa, ca să fie urmată de
beneficiarii noii înţelegeri. Autorul Epistolei către Evrei
compară cele două legăminte şi ajunge la concluzia că
legământul cel nou este mai bun, datorită promisiunilor
făcute de către Mijlocitor: Dumnezeu îşi împlineşte cuvân-
tul, iar omul este beneficiarul. însă, la o cercetare mai
atentă şi profundă, legământul este făcut în realitate între
Tatăl şi Fiul, prin aceea că Tatăl I-a făgăduit Fiului o
moştenire şi o împărăţie, făgăduinţă pe care a dus-o la
îndeplinire atunci când L-a înviat pe Isus Hristos dintre cei
morţi.
în Psalmul 40, Evrei 10, Ioan 17:4 şi Galateni 4:4,
Dumnezeu ne revelează natura lucrării lui Hristos pe
pământ înainte de cea de-a doua venire a Sa. Acestea, ală-
turi de multe alte referinţe biblice, ne dezvăluie în mod
clar planul sau înţelegerea eternă dintre Tatăl şi Fiul, care
a avut drept rezultat răscumpărarea.
Promisiunile lui Hristos faţă de Tatăl
Partea pe care o avea de îndeplinit Fiul în cadrul
înţelegerii consta din următoarele:
1. Să pregătească pe pământ o locuinţă adecvată şi dura-
bilă pentru Dumnezeu. Domnul nu S-a mulţumit niciodată
cu cortul lui Moise, care prefigura lucrurile viitoare. El nu
S-a mulţumit nici cu templul construit de Solomon, nici cu
cel construit de Irod. El dorea un loc permanent şi intim în
care să locuiască, astfel încât toţi să poată vedea şi preţui
arătarea slavei Sale. Ca urmare, Isus Hristos pregăteşte

în
această locuinţă pentru Dumnezeu, care este Biserica.
Totodată El pregăteşte un Trup prin care Dumnezeu să-Şi
poată duce la îndeplinire scopurile Sale divine pe pământ,
Hristos însuşi fiind Capul acestui Trup. După cum trupul
iniţial al lui Adam a fost desăvârşit, tot astfel Trupul aces-
ta va fi desăvârşit, fără prihană şi fără pată. Totuşi, noul
Trup va fi mai bun, pentru că va fi format din milioane de
oameni de pe întreg pământul şi va trăi într-o permanentă
ascultare de Dumnezeu, întrucât Capul acestui Trup este
Fiul însuşi.
2. Să reverse fără măsură Duhul Sfânt peste noua fami-
lie de pe pământ, Biserica. în vremurile trecute, Duhul
Sfânt Se pogorâse doar în parte peste trupul omenesc,
făcându-i pe oameni să prorocească, săvârşind minuni şi
descoperind natura şi voia lui Dumnezeu. însă, noua
promisiune oferă plinătatea Duhului Sfânt, iar prin această
plinătate a Duhului Sfânt dăruită omenirii răscumpărate,
Biserica are har îndeajuns ca să împlinească voia lui
Dumnezeu, nu din datorie, ci din pasiune. în acelaşi timp,
Duhul Sfânt anulează efectele păcatului asupra naturii
umane şi împodobeşte Trupul lui Hristos cu frumuseţe,
putere şi sfinţenie.
3. Să Se întoarcă la Tatăl şi să stea împreună pe tronul
Său, mijlocind pentru cei ce împlinesc voia Lui pe pământ,
în acest fel, efectele zdrobirii capului lui Satan vor culmina
cu dezintegrarea totală a împărăţiei diavolului şi cu anihi-
larea oricărui rău de pe pământ.
Promisiunile Tatălui faţă de Hristos
1. Tatăl îl va scăpa pe Fiul de sub puterea morţii. Alţi
oameni au murit şi au fost înviaţi din morţi pentru o
perioadă de timp, însă mai devreme sau mai târziu au
murit iarăşi. Totuşi, de la Adam până la Hristos, nimeni nu
a murit vreodată, ca apoi să fie înviat şi să trăiască veşnic.
Procedând astfel, Tatăl nu numai că L-a înviat pe Fiul, dar
cXn<jacJMnea p-ina oe putem ▲ IQţl
a şi zdrobit puterea morţii însăşi. Pavel spune că cea mai
mare putere care trebuie nimicită este puterea morţii (vezi
1 Corinteni 15:26). De aceea, prin nimicirea puterii morţii,
toată autoritatea în cer şi pe pământ I-a fost dată lui
Hristos.
2. Tatăl îi va acorda lui Hristos dreptul de a da plină-
tatea Duhului Sfânt oricui doreşte El. Având această
autoritate, Hristos, la rândul Lui, poate da membrilor
Trupului Său puterea să împlinească voia Tatălui.
3. Tatăl îi va sigila şi proteja prin Duhul Sfânt pe toţi cei
care vin la Hristos.
4. Tatăl îi va da lui Hristos o moştenire care să cuprindă
oameni din toate naţiunile pământului, iar împărăţia sau
stăpânirea Lui va dăinui în vecii vecilor.
5. Prin faptul că Hristos este Capul Bisericii, Trupul
Său va dovedi în faţa tuturor domniilor şi stăpânirilor
înţelepciunea eternă şi nespus de felurită a Tatălui, justi-
ficând astfel dragostea dintotdeauna a lui Dumnezeu faţă
de omenire.
iţia
Condiţia în virtutea căreia s-a încheiat legământul din-
tre Tatăl şi Fiul a fost următoarea: Fiul va lua trup şi natură
omenească, fiind expus la toate acele ispite la care este
expus omul, fără să Se bazeze pe natura Sa divină. El avea
să învingă orice ispită în acelaşi mod în care poate s-o
învingă omul, prin puterea Duhului Sfânt. De asemenea,
Hristos Se va supune morţii, morţii ruşinoase pe cruce. El
îşi va vărsa sângele Lui preţios şi nevinovat ca să-i
pecetluiască pentru totdeauna pe cei care cred în El.
Isus Hristos, fiind în mod legal cea de-a doua parte a
Noului Legământ, un legământ veşnic şi mai bun decât cel
vechi, împlinindu-Şi toate promisiunile faţă de Tatăl, pri-
mind tot ceea ce I-a promis Tatăl, şi îndeplinind toate
▲ (yL^edămăniMl m
C/V
condiţiile impuse, ne-a dat acum tuturor acces liber la Tatăl
prin rugăciune.
Cu alte cuvinte, noi avem dreptul, un drept legal, să ne
apropiem de Tatăl prin rugăciune.
De ce este important acest lucru?
Satan nu mai are acces în prezenţa Tatălui ca să-i acuze
pe oameni, aşa cum a făcut în cartea lui Iov:
„Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat
înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.
Domnul a zis Satanei: «De unde vii?» Şi Satana a răspuns
Domnului: «De la cutreierarea pământului şi de la plim-
barea pe care am făcut-o pe el.» Domnul a zis Satanei: «Ai
văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ.
Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de
Dumnezeu şi se abate de la rău.» Şi Satana a răspuns
Domnului: «Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu
l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecu-
vântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara. Dar
ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt
încredinţat că Te va blestema în faţă.» Domnul a zis
Satanei: «Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui
să nu întinzi mâna.» Şi Satana a plecat dinaintea
Domnului" (Iov 1:6-12).
Această relatare ne arată cum Satan avea acces în cer şi
cum a fost în stare să-L acuze atât pe Dumnezeu, cât şi pe
neprihănitul Iov. El L-a acuzat pe Dumnezeu, susţinând că
singurul motiv pentru care Iov îl slujeşte este acela că El
îl binecuvântează în toate - deci Dumnezeu era nedrept.
Satan l-a acuzat şi pe Iov, afirmând că acesta ar avea pute-
rea de a-L blestema pe Dumnezeu dacă ar pierde tot ce
are. Diavolul este şi a fost dintotdeauna marele acuzator!
Hristos, care a văzut căderea iniţială a diavolului (Luca
10:18), dezvăluie unul din aspectele legate de reuşita răs-
cKudăciunea plina de vuteve ▲ 1
cumpărării Sale în ceea ce priveşte blocarea totală a acce-
sului lui Satan în cer: „Şi am auzit în cer un glas tare, care
zicea: «Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia
Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru
că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea
Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin
sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au
iubit viaţa chiar până la moarte»" (Apocalipsa 12:10-11).
Ca urmare, Satan nu mai are acces în prezenţa lui
Dumnezeu ca să-1 tot acuze pe poporul Lui. însă el continuă
să ne acuze pe noi înşine în mintea noastră. Ne spune că
nu suntem vrednici să ne rugăm. Ne invadează mereu
mintea cu tot felul de gânduri că nu avem dreptul să ne
apropiem de Tronul harului lui Dumnezeu, unde putem fi
ajutaţi la vreme de nevoie. De aceea, este extrem de
important, mai ales atunci când luptăm împotriva diavolu-
lui în rugăciune, să conştientizăm faptul că succesul rugă-
ciunilor noastre se bazează pe legământul de sânge prin
sângele vărsat al lui Isus Hristos. Astfel noi putem să-i
spunem diavolului că este mincinos şi tatăl minciunilor.
Noi putem birui orice gând care nu vine de la Dumnezeu.
Putem lega orice cuvânt negativ, acuzator şi autodistructiv
care ne vine în minte, încercând să ne submineze propria
noastră imagine de sine. Şi putem face acest lucru în vir-
tutea dreptului legitim de acces înaintea lui Dumnezeu,
pentru care s-a plătit un preţ.
Aşadar, vino la Dumnezeu cu îndrăzneală! Dacă nu-ţi
exerciţi acest drept legitim de a intra în prezenţa Tatălui,
înseamnă că tăgăduieşti lucrarea ispăşitoare a lui Hristos
de la Calvar! Tu aparţii acelui grup intim şi select de
oameni cărora li s-a acordat accesul la tronul Tatălui.
Accesul este liber, dar nu şi ieftin. Adică este liber pentru
tine, însă pe Hristos L-a costat viaţa ca tu să ai acest privi-
legiu. Nu ai vrea să profiţi de ceea ce este de drept al tău
prin Isus Hristos?
m
<J\vi$io$
Singura armă de atac a lui Satan este să ne facă să negli-
jăm ceea ce este de drept al nostru prin Isus Hristos. El nu
ştie altceva decât să fure şi să jefuiască. însă noi ne
cunoaştem adversarul, îl cunoaştem pe diavolul, şi nu ne
lăsăm păcăliţi de şiretlicurile lui. Noi suntem mai mut
decât biruitori prin Acela care ne-a iubit! AMIN!

Concluzii:
Prcgătcştc-tc
să fii folosit!
Nu demult, am simţit nevoia să postesc. Deşi programul
îmi era atât de încărcat încât aş fi avut nevoie de putere, nu
am putut ignora „susurul blând şi subţire" al îndemnului
Duhului Sfânt. Am sărit peste masa de seară pe care o luam
de obicei cu familia. A doua zi n-am servit micul dejun şi
nici prânzul, ştiind că trebuia să postesc. Dimineaţa am vor-
bit în cadrul unei întâlniri cu lucrătorii, după amiază la
părtăşia oamenilor de afaceri, şi seara la întrunirea depar-
tamentului de misiune, astfel încât am fost pus la grea
încercare din punct de vedere fizic; însă, în duhul meu am
fost întărit de conştienta faptului că Dumnezeu era Cel care
mă îndemnase să procedez astfel. în seara aceea am ştiut
din nou că trebuie să-mi continui postul. Dar de ce mă
îndemna Domnul să postesc? Nu aveam nici un răspuns.
Nu am ştiut motivul până în dimineaţa următoare.
Când m-am rugat Domnului în dimineaţa următoare,
I-am spus: „Dragul meu Tată din ceruri, sunt la dispoziţia
Ta pentru tot ce doreşti. Cu toate că nu prea ştiu ce vrei să
fac, de un lucru sunt sigur: ştiu că sunt dispus, sunt în
stare, şi sunt gata să Te ascult."
195
1C)6
l
m
Când am ajuns la birou, acolo mă aştepta deja o pereche
din biserica noastră. „Pastore Cho", m-a abordat mama, cu
o mină vizibil încordată, „noaptea trecută fetiţa noastră şi-a
pierdut aproape în întregime vederea. Eram la cină şi, când
să-şi ia lingura, ne-a spus că n-o mai vede." Scoţând o
batistă ca să-şi şteargă lacrimile care îi curgeau nestin-
gherit pe obraji, ea a continuat: „Apoi ne-a spus că nu
poate să-şi vadă şosetele şi pantofii. Aşa că am dus-o de
urgenţă la spital."
Ascultând mai departe povestea ei, dintr-o dată mi-am
dat seama de ce a trebuit să postesc. „Ce au zis doctorii?",
am întrebat-o.
„Doctorii ne-au spus că are un nerv optic inflamat care
prezintă semne de descompunere. După o examinare mai
atentă, doctorii au ajuns la concluzia că i-a fost afectat şi
sistemul nervos central şi că va fi paralizată în zona
mijlocului."
Mama a continuat apoi să-mi descrie situaţia în care se
găseau: „într-adevăr ne este teamă că fiica noastră ar
putea paraliza, ar putea să orbească sau chiar să moară.
Suntem de-a dreptul descurajaţi. Pastore Cho, ce putem
face?"
Le-am explicat că mă voi ruga pentru fiica lor şi apoi o
voi vizita la spital. Totodată le-am dat asigurări prin credinţă,
pentru că ştiam că Duhul Sfânt mă pregătise pentru această
bătălie cu Satan în timpul postului şi rugăciunii mele.
în dimineaţa următoare, intrând în salonul fetei, mi s-a
spus că în timpul nopţii situaţia ei s-a îmbunătăţit. Având
credinţa întărită ca urmare a postului, am făcut chiar acolo
o rugăciune plină de îndrăzneală, legând orice forţă necu-
rată care încerca să nimicească acel copil al lui Dumnezeu.
Doctorii au rămas uimiţi să vadă însănătoşirea rapidă pe
care a experimentat-o fata, ca rezultat al rugăciunii făcute
cu credinţă. Acum, prin harul şi mila lui Dumnezeu, ea
este pe deplin sănătoasă.
C_>onanrii: ^Jveqăteşţe'ie $ă fii foioşif! A \OjJ
De ce ţi-am împărtăşit această întâmplare?
Dumnezeu caută bărbaţi şi femei care să fie forţa Sa de
intervenţie rapidă în lupta împotriva armatelor diavolului.
Duhul Sfânt aşteaptă voluntari care să fie în alertă maximă
ori de câte ori apare vreo criză. Eu m-am oferit şi I-am
spus Duhului Sfânt că vreau să fac parte din această forţă
de intervenţie a voluntarilor spirituali.
Trăim într-o vreme crucială a istoriei bisericii. Duşma-
nul ştie că ora este târzie şi stă gata pregătit să atace
fiecare familie creştină, biserică sau organizaţie. Noi am
fost chemaţi de Dumnezeu să fim sarea pământului. Ne
achităm de această responsabilitate, sau pur şi simplu
ignorăm semnele vremurilor?
Scopul pe care l-am urmărit prin împărtăşirea acestor
câteva principii biblice şi experienţe personale este acela
de a te motiva să începi să te rogi. Nu este prea târziu să
începi o viaţă de rugăciune. Dacă tânjeşti după trezire,
vreau să-ţi spun că nu a existat niciodată şi nu există nici
acum vreo scurtătură pentru trezirea spirituală. Singura
cheie pentru trezire este rugăciunea, însă aceasta trebuie
să înceapă în tine şi în mine. Lasă ca Duhul Sfânt să
aprindă o scânteie în viaţa ta cu chibritul credinţei! Şi fie ca
această scânteie să se răspândească în întreaga biserică,
aprinzând un foc care în cele din urmă să cuprindă oraşul,
zona şi naţiunea ta. Să înceapă chiar acum! Dacă nu acum,
atunci când? Dacă nu tu, atunci cine? Dacă nu aici, atunci
unde?
Te rog rosteşte această rugăciune împreună cu mine:
„Doamne, Duhule Sfinte, umple-mă chiar acum cu puterea
Ta. Fă-mă să tânjesc după o viaţă de rugăciune. Fă-mă
conştient de această nevoie, şi ajută-mă să mă înrolez ca
voluntar în armata rugăciunii Tale. Mă rog în Numele lui
Isus Hristos, Domnul. Amin!"

Ghid de studiu

Introducere
întrebările şi exerciţiile din acest ghid de studiu sunt
destinate studiului individual care, la rândul lui, va con-
duce la interacţiunea de grup. Aşadar, ele pot fi folosite
atât ca îndrumător pentru meditaţie individuală, cât şi pen-
tru discuţii în grup. La prima întâlnire de grup vă sugerăm
să vă rezervaţi la început câteva minute în care fiecare
membru al grupului să se prezinte şi să împărtăşească câte
ceva despre propriul lui pelerinaj al credinţei.
Dacă este posibil, este bine ca membrii grupului să
preia pe rând responsabilitatea conducerii acestuia. Dacă
totuşi există vreo persoană înzestrată în mod special pen-
tru a fi lider al grupului, alegeţi-o sau numiţi-o să conducă
discuţiile în fiecare săptămână. Nu uitaţi însă că responsa-
bilitatea liderului este pur şi simplu de a conduce discuţia
şi de a stimula interacţiunea. Acesta au va domina nicio-
dată dezbaterile, ci mai degrabă va trebui să-i încurajeze pe
toţi membrii grupului să participe la discuţii, exprimân-
du-şi părerile personale. De asemenea, conducătorul
grupului va căuta să menţină conversaţia la subiect, încu-
rajând însă discuţiile vii.
Dacă unul din scopurile întâlnirilor voastre de grup este
şi acela de a crea o comunitate care să poarte de grijă unul
celuilalt, este bine să puneţi deoparte un timp pentru
împărtăşirea nevoilor personale şi pentru rugăciune.
Aceasta poate lua forma cererilor şi Laudelor tăcute sau
exprimate cu voce tare.

1
Ce realizează rugăciunea
1. Dr. Cho îi citează pe Moise, Iosua, David şi alte perso-
naje din Vechiul Testament ca şi oameni ai rugăciunii.
Compară viaţa lor de rugăciune cu cea a Domnului Isus
din Noul Testament.
2. Autorul vorbeşte despre „puterea rugăciunii". Explică
acest concept cu propriile tale cuvinte.
3. Cum influenţează viaţa de rugăciune a unei persoane
restul vieţii sale?
4. „Scopul lui Dumnezeu este să zdrobească, nu să
sfărâme." Ce crezi că vrea să spună autorul prin această
afirmaţie?
5. Cum ne ajută rugăciunea în bătălia noastră neîntrerup-
tă cu Satan?
6. Discută despre relaţia dintre rugăciune şi cunoaşterea
voii lui Dumnezeu.
4. Cum putem avea „părtăşie" cu Duhul Sfânt în fiecare
zi?
Rugăciunea şi Duhul Sfânt
1. Cum conştientizăm prezenţa Duhului Sfânt?
5. Cum reacţionezi faţă de afirmaţia de la pagina 56: „Cei
care nu şi-au dezvoltat sensibilitatea spirituală, se pot
hrăni numai cu laptele Cuvântului lui Dumnezeu"?

2. Ce este Duhul Sfânt pentru tine: o „experienţă" sau o


„personalitate"? (vezi pagina 48)
3. Care este reacţia ta la afirmaţia autorului de la pagina
49: „După cum Duhul Sfânt a făcut-o pe Măria să
rămână însărcinată, tot astfel El ne poate impregna cu
Cuvântul Vieţii"?
3. „Unele rugăciuni trebuie să fie repetate mereu pentru
a primi un răspuns", spune autorul la pagina 61. La ce
fel de rugăciuni crezi că se referă Dr. Cho aici?
Răspunsul personal
la rugăciune
1. Ce crezi despre ideea autorului în legătură cu „soldul
din contul rugăciunii"?
4. Analizează formula dată de Dr. Cho la pagina 63: „...noi
putem trăi o viaţă plină de pace. Trebuie să-I dăm
Domnului problemele noastre în rugăciune şi, astfel,
putem avea o viaţă sănătoasă."
2. Care este reacţia ta faţă de afirmaţia autorului de la pagi-
na 61: „Noi nu ştim cât de mult trebuie să ne rugăm
înainte ca Dumnezeu să răspundă rugăciunilor noastre"?

1
Rugăciunea
înseamnă cerere
1. Observă principiile rugăciunii din rugăciunea „Tatăl
nostru", aşa cum sunt ele enumerate la pagina 71:
laudă, aşteptare, cerere, mărturisire, încredere. Iţi vin
în minte şi alte ingrediente pe care ar trebui să le
conţină o rugăciune eficientă?
2. La pagina 75 Dr. Cho afirmă că „noi trebuie să par-
ticipăm în mod activ" la rezolvarea nevoilor noastre,
cerând. Ce vrea să spună el prin această afirmaţie?
3. Ce înseamnă să „ceri cu credinţă"?
4. Cum răspunde Dumnezeu la cererile noastre?
5. Dr. Cho spune că adesea „condiţiile economice şi soci-
ologice dictează nivelul credinţei noastre" (pag. 80).
Comentează această afirmaţie.
Rugăciunea
înseamnă comuniune
1. Următorul nivel al rugăciunii, spune Dr. Cho, este
„căutarea". Ce înseamnă „a-L căuta" pe Dumnezeu?
2. Ce a primit apostolul Pavel ca urmare a acestui tip de
rugăciune?
<§§& <Se şiubiu A 211
3. Ce înseamnă pentru tine „comuniune cu Dumnezeu"?
4. „Creştinul leneş nu este dispus să caute", afirmă Dr.
Cho la pagina 87. Care sunt caracteristicile „creştinului
leneş" la care se referă autorul aici?
Rugăciunea
înseamnă mijlocire
1. Care sunt calităţile unui mijlocitor (paginile 91-92)?
Viaţa devoţională personală
1. Care obicei reprezintă „garanţia" creşterii noastre per-
sonale ca şi credincioşi?
2. De ce este necesară mijlocirea?
3. Care sunt calităţile sării pe care trebuie să le avem noi
ca şi creştini?
4. Comentează pe marginea imaginii lui Moise ca şi
mijlocitor.
5. Ce uşă deschidem atunci când mijlocim în rugăciune?
2. Care sunt cele două motive scoase în evidenţă de autor
pentru ca să ne rugăm zilnic?
3. De ce orele dimineţii sunt de obicei cele mai bune ore
pentru studiu biblic?
4. Care este cea mai eficientă perioadă din zi pentru tine?

8
Timpul devoţional
al familiei
9
Rugăciunea în cadrul
serviciilor divine ale bisericii
1. Aveţi în familie un timp devoţional pe care să-1 petreceţi
împreună cu regularitate?
2. Dacă nu, pe baza raţiunilor prezentate de Dr. Cho pen-
tru rugăciunile de familie, ce poţi face ca să iniţiezi un
timp devoţional regulat şi eficient în familia ta?
3. Dacă ai copii mai mici, ce metodă sau ce carte poţi folosi
pentru a face Biblia mai înţeleasă pentru ei?
1. Ţi se pare că rugăciunea este la fel de proeminentă în
cadrul serviciilor divine ale bisericii tale ca şi în cazul
bisericii autorului?
2. După părerea autorului, se pare că puterea rugăciunii
este direct proporţională cu numărul celor care se
roagă. Care sunt implicaţiile acestui adevăr?
4. Care este cel mai semnificativ mod de rugăciune pen-
tru familia ta?

L
10
Rugăciunea
în cadrul celulelor
1. De ce este atât de eficient „sistemul celular" în biseri-
cile mari? Citeşte Romani 16:5; Fapte 2:46-47, 5:42,
6:4, 20:20.
2. De ce bisericile mari au tendinţa de a fi mai impersona-
le decât bisericile mici?
3. Dacă în biserica ta nu se aplică încă acest concept al
grupelor mici, ce crezi că ai putea face ca să-1 introduci?
in A

11
Rugăciunea
la Muntele Rugăciunii
1. Cum s-ar putea adapta conceptul de „munte al rugăciu-
nii" la biserica ta?
2. Din propria ta experienţă, există vreun loc anume unde
te simţi mai aproape de Dumnezeu decât oriunde în altă
parte?
3. Crezi că volumul rugăciunilor de la Muntele Rugăciunii
este cheia succesului în lucrarea autorului?

12
Nopţile de rugăciune
1. Cunoşti biserici care şi-au format obiceiul de-a avea
nopţi de veghe?
2. Ce alte exemple biblice de nopţi de rugăciune poţi găsi
în Scriptură?
3. Unde îţi trece timpul cel mai repede şi cel mai plăcut?
io oe $iuoiu A
4. Există vreo posibilitate ca să faci din timpul sau locul
acela şi un altar al rugăciunii?
22
9A
13
Postul şi rugăciunea
1. Eşti de acord cu Dr. Cho că pentru a avea mai multă
putere în rugăciune este nevoie de post?
2. Dr. Cho îi citează pe Isus şi pe Pavel ca exemple de
„post şi rugăciune" (vezi Fapte 13 şi 14). Poţi găsi şi
alte exemple în Noul Testament? Dar în Vechiul
Testament?
3. „Postul şi rugăciunea limpezesc mintea", spune Dr. Cho.
Există vreun motiv fizic, precum şi spiritual, pentru
aceasta?
iu A 221
4. „Cu cât dorinţa este mai puternică, cu atât rugăciunea
este mai eficientă", afirmă Dr. Cho la pagina 130. Este
valabil acest adevăr şi în alte domenii? Discutaţi.
5. Observă legătura dintre vindecare şi rugăciune. Ce poţi
spune despre legătura dintre spiritul iertător şi
rugăciune?
6. Care este legătura dintre mândrie şi duhul de
neiertare?
7. Ce avantaje oferă postul din punctul de vedere al
sănătăţii fizice?
tu

Aşteptarea înaintea
Domnului
1. Compară legea specificităţii în rugăciune cu nevoia de
concentrare în meditaţie.
2. Care ar fi câteva dintre subiectele spirituale specifice la
care poţi să meditezi?
3. Ce personaj biblic ai alege ca model în meditaţie?
4. Dr. Cho spune că în lucrarea lui Dumnezeu este nevoie
de „o putere care depăşeşte tinereţea şi abilităţile natu-
rale" (pagina 143). îţi vine în minte numele unei per-
soane cunoscute, care personifică acest adevăr?
Dar al unui personaj biblic?

15
Dezvoltarea stăruinţei
în rugăciune
1. Dr. Cho pune stăruinţa în rugăciune pe picior de egali-
tate cu lungimea timpului petrecut în cerere înflăcărată.
Cât timp petreci de obicei în rugăciune în fiecare zi?
2. Obişnuieşti să te rogi pentru nevoi specifice?
3. Dedici la fel de mult timp pentru laudă ca şi pentru
cerere?
4. în lumea noastră de astăzi, caracterizată de „serviciile
instantanee", nu am pierdut cumva profunzimea vieţii
de rugăciune?
5. Când ajunge să fie „zadarnică" cererea în rugăciune?
226 A
>M

16
Rugăciunea
prin Duhul Sfânt
1. Ce înseamnă să te rogi „prin Duhul"?
2. Ce semnificaţie are pentru tine faptul că ştii că Duhul
Sfânt mijloceşte pentru tine (Romani 8:26)?
3. Este limitată rugăciunea prin Duhul Sfânt la folosirea
unei „limbi de rugăciune"?
4. Dumnezeu aşteaptă ca noi să fim disponibili pentru a-Şi
înfăptui voia. Cum ne aliniem noi voinţa la voia Sa?
Ştub'm A 227
17
Rugăciunea credinţei
1. „Dumnezeu nu consideră facultativă credinţa în rugă-
ciune", spune Dr. Cho. „Noi trebuie să avem credinţă...
pentru ca rugăciunea noastră să fie ascultată" (pagina
163). Discutaţi acest principiu spiritual.
2. Care sunt cei trei paşi esenţiali în rugăciunea credinţei?
3. Enumera câteva dintre „vedeniile şi visurile" tale.
Numeşte câţiva oameni cu care ai împărtăşit aceste
visuri.
228A
Se
4. Ce obstacole apar în calea ta şi te împiedică să te rogi
cu credinţă?

L
18
Ascultarea
vocii lui Dumnezeu
1. „Rugăciunea este un dialog, nu un monolog", spune Dr.
Cho la pagina 171. Comentează această afirmaţie.
2. Ce înseamnă să ai „urechi de auzit"?
3. Cum ne putem dezvolta „urechi care să audă"?
4. „învăţând să ascultăm vocea lui Dumnezeu, nu vom fi
luaţi prin surprindere", spune Dr. Cho la pagina 178.
Discutaţi despre implicaţiile acestei afirmaţii.

19
Importanţa
ăiii î
rugăciunii în grup
20
Rugăciunea plină de putere
1. Prin rugăciunea în grup, spune Dr. Cho, „puterea cre-
dinţei noastre creşte în progresie geometrică" (pagina
179). Discutaţi această afirmaţie.
2. Discutaţi despre progresia geometrică a credinţei,
descrisă la pagina 181.
1. Ce este un legământ?
2. Cine sunt cele două părţi implicate în legământul
descris în acest capitol?
3. Care este singurul lucru care poate să împiedice rugă-
ciunea?
3. Care a fost partea lui Hristos în cadrul legământului
divin?
4. Care au fost promisiunile lui Dumnezeu faţă de
Hristos?
5. Noi ajungem la Tatăl în Numele lui Isus Hristos. Ce
înseamnă acest lucru?
6. Prin rugăciune noi suntem mai mult decât biruitori. Ce
înseamnă această afirmaţie?

Alte cărţi
publicate de
LIFE PUBLISHERS
INTERNATIONAL
in
limba română
BIBLIA
DE STUDIU
pentru o viaţă
deplină
Ideea de a citi o
carte cu peste 1.200 de
pagini poate intimida
pe cei mai mulţi citi-
tori. Apoi, Biblia poate
fi greu de înţeles deoarece nume, locuri şi
obiceiuri vechi de mii de ani ne par străine când citim
despre ele acum. Mai mult, este aproape imposibil să
găseşti ceea ce cauţi doar răsfoind-o.
Cu toate acestea, Biblia oferă lecţii şi adevăruri
spirituale importante care te pot călăuzi tot restul vieţii
tale. De aceea îţi oferim Biblia de studiu pentru o viaţă
deplină - o ediţie unică, având ajutoare de studiu
presărate pe tot cuprinsul acesteia, care să te ajute să
citeşti şi să înţelegi Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum nu
l-ai înţeles niciodată până acum.
Există în această Biblie un plan pentru citirea ei
într-un an (zilnic o parte din Vechiul Testament şi una
din Noul Testament).
Apoi, în timp ce citeşti vei mai întâlni: $fo O intro-
ducere la fiecare carte, titluri ale diferitelor secţiuni
pentru a putea înţelege mai uşor subiectul şi conţinu-
tul acestora. @fa Note de studiu expoziţionale, teologice,
devoţionale, etice sau practice, care comentează
diferite versete. ^ Articole care tratează subiecte
importante şi critice într-un mod mai cuprinzător decât
notele. # 12 simboluri tematice situate pe marginea
coloanelor de text, care arată ce temă conţin versetele
alăturate simbolului, precum şi referinţa textului urmă-
tor, aferent aceleiaşi teme. @$\ Tabele care sintetizează
informaţii şi învăţături biblice despre unele subiecte
importante. % Hărţi, care să te ajute să înţelegi unde
au avut loc evenimentele descrise în Biblie. # în
plus, această Biblie mai are un indice de subiecte şi o
concordanţă care să te ajute să localizezi repede şi uşor
diferite pasaje.
Credem că ţi-am oferit suficiente motive pen-
tru a alege Biblia de studiu pentru o viaţă deplină.
Deci, nimic nu mai poate sta între tine şi Cuvântul lui
Dumnezeu.
(Retipărită, 16 x22 x 4 cm, hârtie de 25 g/m2, copertă în 2 variante: tare şi moale)

UHLJL
NE AJUTĂ SA NE
RUGAM
DUHUL
NE AJUTĂ
SĂ NE RUGĂM:
O teologie biblică
a rugăciunii
de Robert L. Brandt
şi Zenas J. Bicket
Rugăciune. Comuniune cu Dumnezeu. Acest studiu
este destinat credincioşilor plini de Duhul Sfânt care
doresc să vadă puterea rugăciunii prezentă în mod
miraculos în propriile lor vieţi. Examinând dovada
clară a eficienţei rugăciunii în Biblie, acest studiu
cuprinzător arată că aceeaşi putere este încă disponi-
bilă astăzi. Brandt şi Bicket includ şi 4 anexe care
examinează experienţa contemporană privind armă-
tura spirituală în rugăciune, aplicaţii ale unirii în
rugăciune, apariţia unui înger şi mărturii ale unor
rugăciuni ascultate.
Această tratare înviorătoare, deplin evanghelică a
rugăciunii, va avea un impact nu numai asupra vieţilor
voastre, vi va schimba şi modul în care voi - şi cei
din jurul vostru - veţi considera şi folosi puterea
rugăciunii.
(460 pag., 14,5x21,5 cm)
Ce spune Biblia
despre
DUHUL
SFÂNT
STANLEY M. HORTON

CE SPUNE
BIBLIA DESPRE
DUHUL SFÂNT
de Stanley M. Horton
Acest volum este
literalmente un comentariu
despre Duhul Sfânt. . .
Aici vei găsi excelenţă
exegetică, doctrină sănătoasă şi aplicaţii practice.
Totuşi, mai mult decât atât, vei găsi o atingere
inspiraţională care te va face să apelezi mereu la
această carte, fie pentru studiu, fie pentru lectură
devoţională.
Thos. F. Zimmerman
Scrisă dintr-o perspectivă penticostală şi evanghe-
lică pozitivă, această carte cuprinzătoare îl călău-
zeşte pe cititor prin Biblie, carte cu carte şi îi oferă
o înţelegere nouă a ceea ce ne învaţă Scriptura
despre Duhul Sfânt. Este rezultatul unui studiu
aprofundat timp de o viaţă, a unuia dintre cei mai
respectaţi şi erudiţi penticostali din vremea noastră.
(-350 pag., 14,5x21,5 cm)

1
De acelaşi autor
yyyy

uhul
DAVID YONGGI CHO ■
DUHUL SFÂNT
ASOCIATUL MEU
Cum să-L înţelegem pe Duhul
Sfânt şi darurile Sale
„în fiecare dimineaţă, când mă
trezesc spun: „Bună dimineaţa
Duhule Sfinte! Hai să lucrăm
împreună astăzi, iar eu voi fi
unealta Ta". Şi în fiecare seară,
înainte de-a adormi, spun din nou:
„A fost minunat să lucrez cu Tine astăzi, Duhule Sfinte!"
David Yonggi Cho
Poţi avea aceeaşi relaţie apropiată cu Duhul Sfânt despre
care David Yonggi Cho spune că este esenţa succesului
său în lucrarea creştină. In ceea ce face zilnic în cadrul
unei părţi din planul pe care Dumnezeu i 1-a încredinţat,
Cho se vede pe sine ca asociatul mai mic al Duhului Sfânt.
• Poţi învăţa cum să-L primeşti pe Duhul Sfânt ca aso-
ciat de bază în viaţa de fiecare zi.
• Poţi fi încurajat de mărturisirea personală a pastoru-
lui David Yonggi Cho despre relaţia lui activă cu
Duhul Sfânt.
• Poţi învăţa despre Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt
astfel încât să-I permiţi să te conducă mai eficient.
• Poţi înţelege şi primi darurile Duhului Sfânt.
(224 pag., 13,5 x 20,5 cm)
OCTRINE
BIBLICE
DOCTRINE
BIBLICE:
O perspectivă
penticostală
de William W. Menzies
şi Stanley M. Horton
Se vor scula Hristoşi min-
cinoşi şi proroci mincinoşi
.. .casă înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei
aleşi" (Matei24:24). Pentru a ieşi biruitori din confrun-
tările cu astfel de oameni Pavel încurajează maturitatea;
atunci credincioşii nu vor mai „pluti încoace şi încolo,
purtaţi de orice vânt de învăţătură" (Efeseni 4:14).
Deci, ce este adevărat şi ce este fals astăzi? Cum
putem face această deosebire? A vă lăsa înşelaţi poate
să vă afecteze credinţa - şi veşnicia.
Insă avându-i pe Stanley M. Horton şi William W.
Menzies ca ghizi în Doctrine Biblice: O perspectivă
penticostală, sunteţi pe drumul cel bun de-a face
deosebirea între învăţătura biblică şi înşelăciunea dia-
bolică.
Bazat pe cele 16 adevăruri fundamentale ale
Bibliei, acest studiu vă oferă o ocazie favorabilă pen-
tru creştere şi stabilitate în credinţă. Şi, prin mesajul
pe care îl aduc, vă vor ajuta să faceţi deosebirea între
cei care sunt pentru Hristos şi cei care nu sunt.
(334 pag., 14,5 x 21,5 cm)
Atât aceste cărţi cât şi altele
pot fi comandate la adresa:
LIFE PUBLISHERS
INTERNATIONAL
Str. Ady Endre nr. 33, 3700 ORADEA, Bihor
Tel. (059) 136264, (094) 624236, Fax (059) 447180
Bmail: Iiferom@rdsor.ro
RUGĂCIUNEA:
CHEIA TREZIRII
Autorul împărtăşeşte secretul care se
află în spatele creşterii fenomenale a
celei mai mari biserici din lume - Yoido
Full Gospel Church (Biserica Yoido a Evangheliei Depline) din
Seul, Coreea. Dr. Cho afirmă: „Am scris această carte pentru
că eu cred în trezire şi reînnoire. Dacă studiem istoria
creştinismului vom observa că rugăciunea a fost cheia tuturor
trezirilor spirituale."
Folosindu-se de experienţa sa de păstor, dr. Cho răspunde
unor întrebări generale, cum sunt: De ce să te rogi?, Cum să
te rogi?, Când să te rogi?. în acelaşi timp, el tratează şi între-
bări specifice, precum: „Care este legătura dintre rugăciune şi
post?. . . De ce postul sporeşte eficienţa rugăciunii?. . . Ce
realizează rugăciunea?. . . Care este rolul Duhului Sfânt în
rugăciune?... Care sunt diferitele tipuri de rugăciune?"
„Nu există om care să poată programa o trezire", a spus dr.
Cho, „pentru că numai Dumnezeu este Dătătorul vieţii. însă...
când vine „împlinirea vremii" şi câteva inimi înflăcărate încep
să se roage, atunci istoria ne învaţă că este timpul ca valurile
trezirii spirituale să ne inunde încă o dată."
Dr. Cho îşi fundamentează studiul pe o premisă foarte sim-
plă: „Dumnezeu nu are copii favoriţi. Ceea ce a dat rezultate
în viaţa mea, va da rezultate şi în viaţa ta ... Dacă Dumnezeu
a lucrat în trecut prin bărbaţi şi femei, El poate lucra acum şi
prin tine."
Dr. PAUL Y. CHO, care s-a convertit de la budism încă din tinereţe,
este pastorul Bisericii Centrale din Seul, care în prezent numără
aproape un milion de membri. De asemenea, el este fondatorul
misiunii internaţionale Creşterea Bisericii [Church Growth
International].