Plumb - George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.

I. Stuctură

Context

Simbolismul:
- promovează necesitatea unei înnoiri a poeziei față de retorica romantică și față de impersonalitatea poeziei
parnasiene
- exprimă dorința de a impune în poezie sensibilitatea, visul, muzicalitatea
- opera e dominată de ambiguitate, de nostalgie, de melancolie
- exprimă inefabilul
- se urmărește stabilirea unor corespondențe intime între eul liric și lumea exterioară
- cultivă sugestia
- elementul cheie al poeziei simboliste devine simbolul, cu rolul de a sugera, care, însă, trebuie să fie autentic și
spontan, o asociere ăntre senzație, emoție și imagine sensibilă
Ultima etapă a simbolismului românesc este reprezentată de Bacovia.

Viziunea despre lume (introducere)

 Volumele sale de versuri („Plumb”, „Scântei glabene”, „Cu noi”) ilustrează propria concepție despre
poezie, preferința acestuia pentru simbolurile culorilor, pentru motivele muzicale, singurătate, melancolie,
spleen.

Încadrare în curent/mișcare/orientare literară

- reflectă direcția simbolistă prin intermediul motivelor și al atitudinii

- se înscrie în curent prin utilizarea simbolurilor, a sugestiei, analogiilor, corespondențelor, prin muzicalitatea
interioară realizată prin tehnica repetițiilor, cromatica și dramatismul trăilrilor eului liric
- imaginarul simbolist – cuvinte cheie: plumb, cavou, singur
- elemente primordiale ale naturii, frigul și vântul, produc disoluția materiei și sunt sugestii ale „sfârșitului
continuu” bacovian
- simbolul „plumb”: metal greu, cenușiu, rece, toxic
- sicriul = simbolul morții
- mesajul: moartea fizică – moartea sufletească
- starea de angoasă resimțită în momentul conștientizării faptului că moartea spirituală reprezintă dispariția
existențială
- gânduri cenușii, întunecate, detașare de mediul exterior
- corespondența: timp – suflet, interior – exterior

Prezentarea imaginilor artistice/idei poetice

Tema: moartea
- se exprimă starea de melancolie, tristețea, solitudinea poetului care se simte încătușat, sufocat spiritual într-o
lume care-l apasă, în care se simte închis definitiv, fără nicio soluție de evadare
Motive: somnul și singurătatea – specific simboliste

Elemente ale textului poetic

Titlul:
- se constituie dintr-un simbol, cuvânt care are drept corespondent în natură metalul greu, sugerând apăsarea
sufletească
- culoarea cenușie induce starea de angoasă
- sonoritatea surdă a cuvântului – închiderea definitivă a spațiului existențial
Relația de simetrie:
- prezența simbolului „plumb”
- rimă la primul și ultimul vers din poezie, prin sintagma „de plumb”
Lirism subiectiv:
- prin mărcile subiectivității, verbe la persoana I, singular, „stam”, „am început” și adjectivul posesiv „(amorul)
meu”
Compozițional:
2 secvențe poetice care corespund celor 2 planuri ale realității:
- realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și cavou
- realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare
Cadru spațial:
- închis, apăsător, evidențiat prin metafora „sicrie de plumb, „cavou”
Repetarea simbolului „plumb” de 6 ori în text

Muzicalitatea interioară
- disonantă, paralelismul sintactic al strofelor, plasarea sintagmei „de plumb” în propoziții simetrice, inclusiv în
rima interioară
- sonoritatea cuvintelor repetate obsesiv
- pauzele realizate prin cezură și puncte de suspensie
Prozodic:
- iambul alternează cu amfibrahul
- rima îmbrățișată
- măsura versurilor de 10 silabe
- construcția riguroasă a catrenelor, în care primul și ultimul vers se închid prin cuvântul „plumb”, sugerează
atmosfera sumbră a morții

Opinia

- creația bacoviană evidențiază un eu liric solitar și prizonier al unei conștiințe înspăimântate de sine, de neant și
de lumea în care trăiește și în care nu se poate integra
- imaginarul poetic relevă o lume ca un adevărat cimitir
- eului nu-i mai rămâne decât să rătăcească prin lumea construită ca o închisoare, trăind sentimentul solitudinii
și al angoasei
- poetul dezvăluie o realitate care își are geneza în procesele sale sufletești, ea fiind o proiecție a stărilor sale de
spirit
- lumea materială este asimilată stărilor sufletești, reducându-se la culoare, stare, mișcare, prefăcând realitatea în
mister

I. Eseu

Simbolismul este o mișcare artistică și literară care a apărut în Franța, la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca
o reacție împotriva retoricii romantice și a impersonalității parnasianismului. Curentul este teoretizat în articolul
“Le symbolisme” publicat în revista “Figaro literaire” de către Jean Moréas.
În poezia simbolistă lirismul este adâncit prin intermediul sugestiei musicale (potrivit simbolistului
francez Paul Verlaine, armonia devine priortară în reprezentarea lumii și a literaturii). Muzicalitatea tipic
simbolistă este susținută prin câteva procedee artistice: cultivarea versului-refren, folosirea paralelismului
sintactic, recurența anumitor figuri retorice și de construcție (repetiția, anafora, etc.). De altfel, apariția
corespondențelor este o altă caracteristică a simbolismului (conceptul este definit artistic de către Charles
Baudelaire), acestea exprimând legăturile eului poetic cu lumea și cu restul universului. Poezia se bazează pe stări
sufletești neclare, ambigue, pe obsesie, frică, angoasă, nevroză, apăsare sufletească, spleen, iar imaginile artistice
pun accentul pe sinestezie.
Simbolismul românesc a apărut concomitent cu cel european, grație lui Alexandru Macedonski., prin
intermediul cenaclului și al revistei „Literatorul”, înființate în 1880. Alți reprezentanți ai simbolismului romanesc
sunt Ștefan Petică, Dimitrie Anghel, George Bacovia, Ion Minulescu, pentru a numi doar câțiva.
Poezia „Plumb”, de George Bacovia este o artă poetică ce a apărut în anul 1916 în deschiderea volumului
omonim ce se încadrează în curentul simbolist. Cele două catrene bacoviene surprind o perspectivă inedită asupra
reprezentării artistice a lumii. Printre creațiile autorului se mai numără și ,,Scântei galbene’’, ,,Cu voi’’, ,,Stanțe
burgheze’’, etc.
„Plumb” este o elegie, adică exprimă sentimentul de tristețe și spaima de moarte, realizată ca un monolog
liric. Tema poeziei o constituie condiția poetului izolat într-o societate lipsită de aspirații și artificială, condiție
marcată de imposibilitatea comunicării și a evadării, moartea iubirii. Eul poetic, minat de idea morții, se coboară
în infern și rămâne prizonierul propriei sale proiecții, elementul care generează și susține starea eului poetic fiind
plumbul.
Viziunea despre lume este sumbră, nemetafizică, în care eul liric, aflat în ipostaza însinguratului își asumă
cu luciditate tragismul.
Strofa inițială este construită în jurul câmpului semantic al morții și surprinde elemente ale cadrului spațial
închis, apăsător, sufocant, în care eul liric se simte claustrat: un „cavou”, simbolizând universul interior, și în care
mediul înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de
plumb” „vestmântul funerar”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb”. Autorul folosește sinestezia, procedeu
tipic simbolist, pentru a contura o atmosferă lugubră prin asocierea imaginilor auditive („scârțâiau”) și a celor
senzitive („era vânt”).
Cea de-a doua strofă este construită în relație de simetrie cu prima, metafora „dormea întors amorul meu
de plumb” sugerând imposibilitatea salvării prin iubire, iar epitetul ,,întors’’ făcând referire la moarte – luând în
considerare vorbele lui Lucian Blaga: ,,Întors cu fața la apus, egal mort’’. Starea de solitudine este accentuată prin
intermediul unei imagini auditive: ,,și-am început să-l strig’’, ce sugereaza un țipăt de disperare, neputincios și
absurd, specific expresionismului. singura reacție umană în acel cadru al morții. Ultimele două versuri ale poeziei
(„Stam singur lângă mort... și era frig.../ Și-i atârnau aripile de plumb”) sunt poroxistice, fiindcă doar singurătatea
și alienarea mai pot înlocui această „lume de la marginea lumii”, în care domnește agonia, singur privilegiu și
marcă a „sfârșitului continuu” bacovian. „Aripile de plumb” presupun un zbor în jos, căderea surdă și grea,
moartea. Versul confirmă sensul general al liricii bacoviene: căderea, mișcarea de involuție a vieții, prăbușirea în
stările primare ale materiei.
Un element de compoziție esențial pentru înțelegerea operei este titlul, care este reprezentat de simbolul
„plumbului”, element de recurență (apare de 6 ori în text) ce exprimă corespondența dintre elementele naturii și
stările interioare ale eului liric. Acesta anticipează aspectul tematic central, condiția omului de geniu care se simte
captiv într-o lume ostilă, incapabilă să îi înțeleagă aspirațiile. Din punct de vedere morfologic, este alcătuit dintr-
un substantiv comun nearticulat, care din punct de vedere denotativ, face trimitere la metalul moale, greu, de
culoare gri. Sensul său conotativ derivă din cel anterior, sugerând monotonia și o stare de apăsare, angoasă,
solitudine. O caracteristică a plumbului este metastaza, fiind un adevărat cancer al materiei, asociat cu spații
închise și imagini degradante. Mai mult decât atât, la nivel fonetic, putem observa prezența unei vocale ,,u’’,
prinsă între patru consoane grele, aspect ce accentuează ideea de captivitate, de imposibilitate a evadării. Însăși
autorul a afirmat că galbenul plumbului ars corespunde cu starea sufletească a acelui moment, galbenul fiind
culoarea depresiei din punctul lui de vedere.
Structural, imaginarul poetic se conturează în jurul simbolului central „plumb”, regăsit atât în titlu, cât și
la nivelul celor două catrene dispuse pe două planuri: cel exterior, obiectiv, simbolizat de cimitir („sicrie de
plumb”) și cavou, în care eul liric se află în ipostaza însinguratului, într-o lume pustie și moartă („Stam singur în
cavou...și era vânt”), și cel interior, metafizic, subiectiv, simbolizat de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face
cu disperare, poetul fiind damnat din cauza imposibilității comunicării cu lumea exterioară („si-am început să-l
strig”, „stam singur lângă mort”). De asemenea, între cele două planuri putem evidenția prezența corespondențelor
– atât lumea exterioară, cât și cea interioară stau sub semnul morții.
Un alt element de compoziție este reprezentat de relațiile de simetrie: cele două catrene încep cu verbul
intranzitiv „a dormi”, care insistă asupra elementului thanatic („Dormeau adânc sicriele de plumb.../Dormea întors
amorul meu de plumb”); tot sub acest raport se află și versul al doilea din ambele strofe, unde oximoronul „flori
de plumb” accentuează răceala și moartea și sugerează natura împietrită în iminența morții fiindcă nu putem
distinge nimic din gingășia și frumusețea inițiale, integrându-se, însă, pe deplin în imaginarul funerar bacovian.
 Lirismul subiectiv este redat prin mărcile subiectivității: persoana I la verbe („am început”, „stam”) și în
forma adjectival-pronominală a posesivului („(amorul) meu”).
La nivel morfosintactic, se remarcă folosirea verbelor la modul indicativ („dormeau”,„stam”, „era”,
„scârțiau”, „dormea”, „atârnau”), care insistă asupra „sfârșitului continuu bacovian”. Totodată, o caracteristică a
simbolismului este prezența paralelismului sintactic, fiind în strânsă legătură cu tehnica simbolistă a repetițiilor,
cele două strofe urmărind o structură gramaticală similară. De asemenea, se remarcă și o topică inversă: „Dormeau
adânc sicriele de plumb”, „Dormea întors amorul”. Textul poetic este realizat prin procedeul acumulării: prin
repetarea conjuncției copulative „și” realizează suprapunerea de imagini pentrua reda aceeași stare.
La nivel prozodic, textul bacovian are o contrucție riguroasă și se compune din două catrene cu rimă
îmbrățișată, ritm iambic și măsură de 10 silabe, accentul căzând pe muzicalitatea interioară, dură, dată de
paralelismul sintactic, din repetiția obsedantă a unor cuvinte, a anumitor vocale și consoane sau a laitmotivului
„stam singur” și puncte de suspensie, cu rol de pauză, care transmit senzația de împietrire, spaima de moarte și
de vidul existențial.
Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor, prin prezentarea
starilor sufletesti de angoasa, de singuratate, de vid sufletesc, poezia ,,Plumb’’ se încadrează în estetica simbolistă.
În același timp, poezia bacoviană depășește cadrul simbolismului și realizează trecerea la modernitate, după cum
afirmă și Rodica Zafiu: ,,Bacovia aparține unei faze mai târzii a simbolismului, în care […] se presimte un
modernism mai acut, scindat’’.
În concluzie, având în vedere lumea lipsită de viață, cuprinsă de un somn al morții, și disperarea ființei
superioare, pot spune că tema este condiția omului superior, iar viziunea este una sumbră și apăsătoare.