Defrisarea padurilor

Pădurile care încă mai ocupă suprafețe importante ale planetei sunt ecosisteme importante
atât pentru om cât și din punct de vedere strict ecologic.
Pădurea reprezintă cel mai complex ecosistem de pe Terra, este casa a numeroase specii de
plante și de animale; este un lucru unic pe pământ și fără de care omenirea nu poate supraviețui.
Pentru oameni pădurea are valențe estetice, recreaționale, economice. Lemnul, precum și
alte produse ale pădurii au atât o importanță economică locală cât și mondială. Se estimează că o
treime din populația lumii este dependentă în continuare de lemn ca sursă importantă de energie.
Unul din principalele avantaje ale prezenței pădurii se referă la reducerea riscului eroziunii
solului, alunecărilor de teren, inundațiilor și avalanșelor. De asemenea, pădurea are un rol
important în regimul precipitațiilor locale, previne deșertificarea (apariția deșertului), poate afecta
favorabil climatul și este o sursă importantă de oxigen, precum și un fixator de dioxid de carbon.
Diversitatea biologică a pădurilor (mai ales a pădurilor umede) este deosebit de ridicată,
considerându-se că acestea dețin jumătate din totalul speciilor de pe planetă.
Încălzirea globală este, fără nicio îndoială, cea mai dezbătută problema de mediu la ora
actuală la nivel mondial, însă problema de mediu cu adevărat serioasă o reprezintă dispariția
pădurilor, ea fiind atât o cauză a încălzirii globale, cât și o consecință a acesteia, căci pădurea
absoarbe cantități imense de dioxid de carbon, iar în momentul defrișărilor toată cantitatea
absorbită revine în atmosferă, sporind astfel cantitatea de gaze cu efect de seră.
Modul în care a fost și este exploatată pădurea, mai ales despăduririle excesive a condus la
reducerea substanțială a suprafețelor împădurite la nivel mondial.
Datele statistice pentru perioade mai îndelungate de timp sunt de asemenea semnificative.
Spre exemplu, SUA mai are aproximativ 1-2% din suprafața inițial împădurită, Europa mai puțin
de 50%, iar datele statistice arată ca la nivel mondial, 80% din pădurile planetei au fost deja
distruse.
Despădurirea, înțelegând prin acest termen, defrișarea unor mari suprafețe de pădure (Fig.
1), fie ca urmare a exploatării lemnului, fie datorită incendiilor de pădure provocate sau naturale,
poate determina intensificarea unor fenomene climatice naturale, cum sunt frecvența inundațiilor
masive, secetă excesivă, perioadele foarte reci în sezonul de iarnă.
 Se estimează că despădurirea masivă va fi cauza unei creșteri accentuate a efectului de seră
la nivel global în proporție de 50% în perioada următoare.

Fig.1. Defrisarea unor mari suprafete de padure

De asemenea, reducerea suprafeței pădurilor și schimbările mediale provocate de acest

proces, pot determina efecte indirecte asupra unor numeroase specii de arbori, efecte ce se pot
manifesta în sensul unei rezistențe mai scăzute la atacul insectelor fițofage și al agenților
patogeni, la poluare sau acțiunea focului.
Pădurile au de asemenea un rol important în funcționarea pescariilor, modificând în mod
direct sau indirect habitatele acvatice precum și regimul hidrografic al cursurilor de apă fapt ce
poate determina scăderea stocurilor de pești atât în zonele afectate cât și în aval.
Cauzele (dar și efectele) defrișării pădurilor, sunt variate și depind de condițiile economico
sociale specifice fiecărei zone climatice. În zonele tropicale, obținerea de terenuri suplimentare
pentru culturi agricole și pășuni pentru creșterea animalelor sunt principalele cauze ale
despăduririlor masive.
Construcția unor cai de acces facilitează de asemenea accelerarea despădurii. De asemenea,
migrarea populației spre zonele specifice pădurilor tropicale, ca rezultat al creșterii populației,
sărăciei și a altor aspecte sociale, determină un adevărat asalt al oamenilor asupra pădurilor.
 Ritmul alert în care se reduce suprafața acestor păduri pune sub semnul întrebării existența
lor viitoare. Unii specialiști consideră că defrișarea pădurilor umede din zonele tropicale și
ecuatoriale poate reprezenta "cea mai mare extincție înregistrată de la dispariția dinozaurilor".
În funcție de diferite estimări se consideră că anual sunt defrișate peste 20 milioane hectare
de pădure umedă. ONU consideră că această cifră este de aproximativ 9 milioane de hectare, în
timp ce alte organizații a World Wildlife Fund (WWF) sunt de părere că în fiecare minut sunt
arse sau tăiate suprafețe de pădure de aproximativ 10 până la 23 hectare.
În regiunile temperate, cum sunt cele din America de Nord și Europa, principala cauză a
despăduririlor masive este determinată mai ales de economia forestieră și de cererea crescută de
piață pentru produsele din lemn și nu neapărat de creșterea populației.
Problema defrișărilor în România este cât se poate de alarmantă, căci pădurile sunt
exploatate peste orice limită și într-un ritm mult prea rapid. Dacă, până la sfârșitul secolului al
XIX-lea, teritoriul României era acoperit în proporție de 80% cu păduri, în prezent a ajuns să
acopere doar un sfert din suprafața țării, România situându-se sub media europeană de 30%. Pe
durata anului 2007 s-a estimat o suprafață de aproape 1.000 hectare de pădure distrusă ilegal, iar
în urma retrocedărilor terenurilor împădurite din perioada 1994-2004 au fost rase de pe suprafața
pământului în jur de 30.000 de hectare, proprietarii acționând la tăierea pădurilor imediat după ce
au intrat în posesia terenurilor. Motivele defrișării nu sunt însă nici multe, nici întemeiate, acestea
fiind, în general, dorința proprietarilor terenurilor de a-și construi aici case, utilizarea lemnului în
industrie sau extinderea suprafețelor agricole.
Printre numeroasele întrebuințări pe care omul le-a găsit lemnului se află și prelucrarea
acestuia pentru obținerea hârtiei. Pe plan mondial, materialul lemnos este folosit în proport ie de
17% pentru fabricarea hârtiei. Dar, pentru aceasta, trebuie tăiat un număr semnificativ de copaci,
astfel pentru producerea unei tone de hârtie obișnuită sunt necesari 20 de copaci, pentru a obține
o tonă de hârtie de imprimantă sunt necesari 24 de copaci, iar pentru o tonă de hârtie de ziar sunt
tăiați 12 copaci. Deși în multe zone unde se fac defrișări se replantează puieți, acestora le trebuie
între 30 și 50 de ani pentru a ajunge la maturitate și a-și pune în aplicare funcțiile atât de prețioase
pentru celelalte elemente ale mediului, inclusiv pentru om.
Conform datelor Inventarului Forestier Național (IFN), în 2016 România beneficia de o
suprafață totală de 7.046.056 ha de pădure, în creștere față de 1990 când în România erau 6,4
milioane hectare, de asemenea masă de lemn totală este de 2,24 milioane metri cubi, față de 1,4
milioane metri cubi raportați în 1986.
 Conform statisticii, pădurea crește anual în medie cu 7,8 metri cubi per hectar, având o
creștere totală de peste 50 milioane metri cubi, mult peste cele 16-17 milioane metri cubi de lemn
recoltat prin tăieri în fiecare an. Media de masă lemnoasă la hectar în România este de 321 metri
cubi, față de o medie europeană de 147 metri cubi. Țări precum Austria (3,9 milioane ha păduri)
sau Cehia (2,7 milioane ha păduri), cu o suprafață forestieră mult mai mică decât cea din
România, exploatează anual 17 respectiv 15 milioane metri cubi masă lemnoasă.
Ponderea pe specii, în procente:
 rășinoase 30,97%
 fag 38,94%
 stejar 13,74%
 diverse 16,34%
Distribuția pădurilor pe forme de relief, în procente:
 munte 59,70%
 deal 33,80%
 câmpie 6,50%

Fig.2. Harta padurilor din Romania

 Zone cu deficit de vegetație forestieră și disponibilități de împădurire, suprafața zonei
forestiere în procente:
1. Municipiul București 3%
2. Călărași 4%
3. Teleorman 5%
4. Brăila, Constanța, Ialomița 6%
5. Galați 8%
6. Olt 10%
7. Botoșani, Giurgiu 11%
8. Dolj, Timiș, Tulcea 12%
9. Vaslui 14%
10. Ilfov, Satu Mare 16%
11. Iași 18%
12. Cluj 24%
Structura fondului forestier, pe forme de proprietate la sfârșitul anului 2016, în procente:
 proprietate privată persoane persoane fizice și persoane juridice 33,9%
 stat 66,1%
Datorită legislației defavorabile propriețății private, privații au în posesie numai 33,9% din
suprafața forestieră și exploatează doar 28,9% din totalul masei lemnoase ce se taie anual.
În ciuda speculațiilor din media, rău intenționate sau prost informate, tăierile ilegale au
constituit în ultimii 9 ani o medie de 320 mii metri cubi pe an, o cifră infimă raportat la creșterea
anuală de zeci de milioane metri cubi, instituțiile statului Român efectuând anual 248 mii de
controale.
Defrișarea determină în anumite cazuri pierderi substanțiale imediate ale nutrienților solului
astfel încât alți arbori să nu mai poată crește pe acele soluri. În cele mai multe cazuri
reîmpădurirea nu este decât o problemă de management forestier, dar rămâne problema ratei de
creștere a arborilor, acre este importantă atât sub aspect economic, precum și sub aspectele
impactului de mediu cum sunt cele referitoare la eroziunea solului despădurit, menținerea
umidității solului, degradarea habitatelor unor specii de animale și plante specifice ecosistemelor
forestiere.
Unele studii au reliefat mecanismele care permit reducerea nutrienților în zonele defrișate.
Se consideră că activitatea bacteriilor nitrificatoare crește datorită creșterii de temperatură la
nivelul solului după defrișare, scăderii efectului alelopatic asupra bacteriilor datorat activității
rădăcinilor și altor factori. Aceste procese determină ca amoniul rezultat în urma mineralizării
substanței organice să fie oxidat la nitrați care împreună cu alți nutrienți sub formă de cationi să
fie rapid îndepărtați din straturile superficiale ale solului.
În general, despădurirea determină scădere nurienților din sol prin: creșterea volumului de
apă care circula la nivelul solului, reducerea suprafeței rădăcinilor capabile să rețină substanțele
minerale și mineralizarea mai rapidă a substanțelor organice.
Un efect important al defrișărilor efectuate în zonele montane sau deluroase este reprezentat
de eroziunea accelerată a solului, ca urmare a expunerii directe a solului la acțiunea
precipitațiilor, fapt ce determină reducerea stării gregare a texturii acestuia, creșterea
impermeabilității și antrenarea facilă de către apele de precipitație.
Se poate considera drept un prim pas pentru salvarea pădurilor reciclarea hârtiei, un subiect
despre care se vorbește din ce în ce mai mult în rândul cetățenilor. Prin reciclarea maculaturii se
pot reduce semnificativ defrișările executate în scopul obținerii hârtiei, spre exemplu prin
reciclarea unei tone de deșeuri de hârtie se salvează 17 copaci. În plus, se economisesc 30.000 de
litri de apă, se folosește între 28% și 80% mai puțină energie electrică față de fabricarea hârtiei
obișnuite, se eliberează cu 27 de kilograme mai puține substanțe poluante în atmosferă și se
eliberează aproximativ 2,5 m3 din spațiul destinat depozitarii deseurilor.
Pasul decisiv însă îl au actorii principali în problema defrișărilor, și anume companiile
forestiere care execută tăierile, proprietarii terenurilor împădurite și mai ales ocoalele silvice,
Garda de Mediu, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale. Aceștia sunt primii care trebuie să conștientizeze problema și consecințele
grave ale defrișărilor și să-și concentreze atenția asupra salvării naturii și să acționeze imediat.