Receptarea volumului Critice (1874) de Titu Maiorescu

Volumul Critice de Titu Maiorescu din anul 1874 adună în paginile sale scrierile critice
ale autorului de până la acea dată, scrieri tipărite în revista Convorbiri literare. Titu Maiorescu
simte nevoia publicarii unei cărți de critică literară deoarece observă la societatea românească de
la acea vreme un prea mare entuziasm cu privire la orice apariție literară. De asemenea, observă
cu mânie cum oamenii pe care îi considera capabili de a cerne literatura românească nu se
implică fiind prea copleșiți de acest val de scrieri: ,,Puținii bărbați eminenți ce-i avem au și
început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea
mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori,
pentru care Dunărea nu e destul de largă să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și
violentă, era o datorie.”1

Receptarea în epocă

Publicarea volumului a răsunat până peste granițe. Astfel, H. Shuchardt publică, la un an

după apariția acestuia, în Litterariches Zblatt, o recenzie asupra Criticelor, recenzie ce nu a fost
tradusă în limba română. Pe plaiurile țării, volumul a avut parte parte de reacții pozitive, dar mai
ales negative. Mulți au privit opera sa drept contra pașoptiștilor, însă adevarul este că T.
Maiorescu încerca doar să arate superficialiatea liberalilor de după 1870, punându-i față în față
cu cei din 1848. Alexandru Xenopol considera că Maiorescu ar fi ,,potrivnic progresului” 2, iar
Dobrogeanu Gherea ajunsese la concuzia că a renunțat la critică după publicarea acestui volum:
,,Eminentul nostru critic, d-l T. Maiorescu, in articolul său Poeți și critici exprima o părere care a
trebuit să facă pe mulți să se mire. D-sa zice că în țara româmească n-are ce căuta critica
deoarece ea a avut un rol de îndeplinit, dar acum nu mai are.”3

Într-o manieră la fel de neprietenoasă se adreseză și B.P. Hașdeu către T. Maiorescu cu

privire la acest volum. El scrie un articol in revista Columna lui Traian, chiar la începutul anului
1875 intitulat Câteva întrebări d-lui Maiorescu în care abordează problema limbajului volumului. B.
P. Hașdeu observă unele greșeli gramaticale, o exprimare ,,cam ciudată”4, folosirea unor dicționare
neserioase drept sursă lingvistică și chiar ignoranța în domeniul filologiei comparate: ,,Însă dacă d.

1
T. Maiorescu, Prefață la Critice, Editura Librăriei Socecu&Comp., București, 1874
2
A. D. Xenopol, Scrisoare către I. Negruzii, în I.E. Torouțiu, Studii și documente literare, III, p.18
3
C.D. Gherea, Studii critice, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, p.62
4
B.P. Hașdeu, Câteva întrebări d-lui Maiorescu, în revista Columna lui Traian, anul 1875, nr.1, p.58

1
Maiorescu nu cunoaște deloc filologia comparativa, deși nu se teme a se arunca în ,,Cercetări lingvistice”,
ar trebui totuși să scrie măcar latinește.”5

Reacțiile pozitive au venit mai ales din cadrul membrilor Junimii, dar și a oamenilor îl care
cunoșteau bine pe Titu Maiorescu.

Receptarea ulterioară

În anul 1886 apare un scurt text asupra lui Maiorescu în care sunt menționate și Criticele,
însă și acesta este unul negativ, drept dovadă fiind chiar titlul: Contradicerile domnului T.
Maiorescu. Textul vrea să demonstreze discordanța cuvântărilor și a scrierilor lui Maiorescu, însă
pe parcursul său se poate observa mai degrabă o motivație politică a scrierii lui, decât o critică
constructivă.

Concluzii

Prima ediție a Criticelor este doar unul din pașii făcuți de Titu Maiorescu întru rezolvarea
problemelor societății românești de la acea vreme. Receptarea sa cu conotație negativă este cât se
poate de subiectivă: se știe ca domnul Maiorescu avea mulți dușmani din pricina spiritului său
critic și direct care intimida pe cei slabi. A fost nevoie de trecerea timpului pentru a se lămuri
acest aspect, însă caracterul de neclintit al criticului a dus la apariția altor texte valoroase și
implicit la alte ediții îmbunătățite ale Criticelor. În literatura română odată cu Maiorescu
termenul „critică” a primit conținutul lui propriu. De altfel, chiar dânsul era conștient de
strictețea sa și, deci, își asuma atitudinea ostilă cu care i-a fost întâmpinat volumul: „Lucrările
mele...nu sunt născute dintr-un spirit de blândețe. Ele sunt o critică adeseori amară, în contra
unor direcții în literatura și știința română pe care le-am crezut promejdioase pentru națiunea
noastră.”

5
Ibid., p. 59

2
 Bibliografie

***, Dicţionarul general al literaturii române, Editura Univers Enciclopedic, Academia

Română, Bucureşti, 2005.
GHEREA, Constantin , Studii critice, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1983

MAIORESCU, Titu, Prefață la Critice, Editura Librăriei Socecu&Comp., București, 1874

TOROȚIU, Ilie, Studii și documente literare, Institutul de arte grafice Bucovina, București, 1932

HAȘDEU, Bogdan, Câteva întrebări d-lui Maiorescu, în revista Columna lui Traian, anul 1875,
nr.1, p.58