UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE ” SUCEAVA

FACULTATEA DE LITERE ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

ÎNCONDEIAT ȘI ARHETIPOLOGIE ÎN VOPSITUL OUALOR

ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR

Profesor: Asistent univ. Drd. Călin Horia Bârleanu

Student: Irimia (Anisiea) Ionela

Anul I, Conversie : Română

 Încondeiat și arhetipologie în vopsitul oualor

Tema încondeierii ouălor strâns legată de obiceiurile pascale, presupune o analiza a

semnificaţiilor complexe adunate de-a lungul secolelor în practicile rituale adiacente.

Straturile culturale care s-au succedat de-alungul istoriei noastre au determinat o

simbioză între credinţele creştine şi obiceiul anterior de a picta ouă. Din acest punct de vedere
fluiditatea sensurilor pe care le primesc numeroasele ornamente închistrite pe ouă şi gradul
ridicat de stilizare a lor reprezintă o temă importantî de discuție.

Originile oului roșu

Despre ou Brâncuşi spunea că e ,,maica tuturor formelor’’. Oul e începutul şi sfârşitul.

Încondeierea sau „împistritul” ouălor este un obicei vechi în tradiția româ.nească. Sărbătoarea
Paștelui, cea mai mare şi mai însemnată sărbătoare creştină de peste an, a fost prăznuit
întotdeauna de români ca o zi de bucurie și evlavie iar simbolul cel mai reprezentativ al
acestei sărbători este oul, pe care românii și nu numai par să îl îmbrace în fiecare an parcă mai
frumos.

Greu de precizat unde și când s-a înroșit pentru prima dată oul sau ce popor a realizat
acest lucru pentru prima dată. Chinezii întrebuințau ouăle roșii cu două mii de ani înainte de
Hristos, obicei moștenit desigur din alte timpuri mai vechi.

Oul a sintetizat misterul Creațiunii căci dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul,

Lumea, prin urmare omul.

Oul cosmic este presupus la baza credinței tuturor popoarelor din lume. Astfel
egiptenii adoru pe zeul Knef, a cărui statuie purta un ou în gură. Despre ou, perșii credeau că
în vâltoarea haosului, apăru un ou pe care noaptea îl acoperi cu aripile ei, îl cloci și din ou ieși
lumea, cu Soarele și Luna care se ridică în sus iar Pământul se lăsă în jos1.

1
Artur Gorovei, Ouăle de Paşti.Studiu de folklor, Academia Română. Studii şi cercetîri, XXX, Bucureşti 93, p.12-
20.

2
 Legendele brahmane susțin că la început era pe lume numai apă, din care se născu un
ou de aur ce pluti pe apă un an de zile și din el s-a născut Cerul, Pământul și Văzduhul iar
Brahma însuși se născu din acest ou.

Oul cosmic trăiește și în credințele poporului nostru. Astfel, în Bucovina întâlnim

credința că Soarele e dintr-un ou: ,, A fost odată un om și avea un ou. El (omul) a fost încuiat
oul într-o ladă și altul, ce știa, când s-a dus omul de acasa, s-a dus și i-a dat drumul, și din
acela apoi s-a făcut soarele pe cer”2.

Credința dualistică a unor popoare în existența Binelui și Răului este menținută și la

creștini. Convinși de existența lui Dumnezeu dar și a Diavolului, s-a păstrat o credință
dualistică în ceea ce privește și oul: din ou se poate naște și Diavolul, dacă se îndeplinesc
anumite practici.

Astfel, din ou , unii români cred că se poate naște Spiridușul, un fel de Drac Minor.
Oul părăsit se clocește 40 de zile subțioară și din el iese Spiridușul. O altă istorioară spune că
oul se poartă nouă zile și când iese cu Învierea și se cântă ,,Hristos a înviat”, cel ce poartă oul
zice : ,, Și al meu a înviat” și iese Spiriduș3.

Oul este în credința populară românească și simbol al fecundări. Astfel, o istorioară

culeasă din tradiția populară a zonei Neamțului relatează cum femeile care nu pot avea copii,
pot recurge la anumite practici oculte în legătură cu oul. Se vorbește despre un pact cu
diavolul, un ou este clocit și din ou iese copilul care este considerat fiul al diavolului4.

Oul este purtător de molimă, motiv pentru care nu se dă ou cu împrumut din cuibar, că
mor găinele de boală. Sau oul, unealtă a vrăjilor, atunci când este găsit în locuri suspecte și
trebuie spart ,,în cale” (în drum).

De la credința că oul conține în el și elementul răului, s-a trecut firesc la vopsirea oului
în roșu, focul fiind zeitatea protectoare, adorată de popoarele cele mai vechi.

Despre oule roșii păstrate în casă se consideră că apără de răutăți iar oul roșu e bun că
păzește casa de farmece.

2
Elena Niculiță Voronca, Datinle și credințele poporului român, adunate şi aşezate în ordine mitologică,
cernăuţi,1903 p.420.
3
Artur Gorovei, apud. Despre Spiriduș, în ”Șezătoare”,I, p.149.
4
Din relatarea orală a bătrănelor din Neamț, Agripina Marcanașu în vârstă de 84 de ani localitatea Agapia, jud.
Neamț

3
 O credință din Bucovina spune că Diavolul tot întreabădacă se mai scriu ouă pe
pământ și de mai sunt colinde în sat căci când ouă nu se vor mai scrie și colinde nu vor mai fi,
atunci și el va ieși.

Păzitor de duhuri necurate, oul roșu era întrebuințat și ca amuletă 5. Rușii fac ouă din
pietre semiprețioase, de diferite culori, unele roșii și le poartă la ceasuri.

Credința creștină pune tradiția oului roșu în legătură cu sângele- moartea și Învierea-
lui Iisus Hristos, și alături de Cruce, oul a rămas în cultul creștin ca simbol al biruinței contra
Diavolului.

Prin urmare, oul roșu este rămășiță de la primii locuitori ai pământului care venerau
oul și focul, asociind aceste două simboluri cu Creeația la adăpost de rău.

Originea oului roșu în folclorul românesc

Preluat de creştini de la păgâni, a fost firesc ca oul roşu să fie pus în legătură cu
sărbătoarea creştinească a Învierii Domnului, pornind de la credinţa că ouăle roşii
simbolizează sângele Mântuitorului.

În județul Mehedinți se spune că atunci când evreii duseseră pe Iisus la Pilat pentru a fi
judecat și osândit, acesta l-a găsit nevinovat, a spus că nu poate să îl condamne, și că de vor să
îl omoare să poarte ei povara aceasta. Evreii revoltânduse, o ploaie de pietre au căzut asupra
capului lui Iisus și ca prin minune, toate pietrele s-au prefăcut în ouă roșii.

O legendă din Basarabia spune că pe când Hristos era răstignit, Sfânta Maria a mers la
evrei cu un coș de ouă, cerând să nu-l mai chinuiască. Vîzând că evreii au început să-l
batjocorească și mai tare, Sfânta Maria a pus coșul la picioarele crucii și a început să plângă.
Sângele care curgea din Hristos, a zugrăvit ouă cu diferite izvoad, iar pe altele cu totul le-a
înroșit. Văzând aceasta, Hristos a zis: ,, De acum înainte și voi veți creștina și veți zugrăvi
ouă, în amintirea răstignirii mele, precum am făcut eu astăzi”6.

O altă legendă din Putna, vorbește despre Maria Magdalena care s-a dus la împăratul
Tiberiu și a predicat: ”Hristos a înviat” și oferi împăratului un ou roșu. Predica Mariei

5
M.A. Orlov, Paștele în credințele și obiceiurile poporane, în revista rusesească ,,Natura și oamenii”,
Petersburg, Nr. 23 din 1908.
6
Artur Gorovei, op.cit., p. 19-25.

4
Magdalena a fost de mare impact asupra lui Tiberiu care atunci a auzit prima dată de moartea
lui Iisus și a trimis pe Pilat la judecată7.

Oul încondeiat și prima carte religioasă a omenirii

Simbolistica folosită tunci când se face un ou încondeiat înseamnă un dat sacru, o

străveche încredinţare de secrete ale cosmicităţii, precum şi a metodelor de invocare, prin
desen, prin culoare, prin cântec sau prin scandare, deci prin limbajul iluminării, a Celui
Veşnic, Nedesluşit şi Fără Nume 8 . Pe vremuri, doar răzeşii aveau voie să facă ouă
încondeiate, care se numeau „ouă muncite”, aşa cum numai ei aveau voie să facă şi pască .
Majoritatea simbolurilor se găsesc şi în bisericile mănăstirilor ortodoxe voievodale din
Bucovina.

Simbolistica sacră ancestrală începe şi se termină cu cele două cruci suprapuse în

floarea/stea cu opt colţuri, care marchează cele două Veşnicii ale Cosmicităţii, redate pe
forma Oului Cosmic, lăuntrul lui însemnând conţinut:

Floarea în opt petale, prezentă pe cele două capete ale ouălor încondeiate, când
simbolistica are o desfăşurare solstiţială, sau pe cele două laterale, când simbolistica este
incifrată echinocţial, nu lipseşte, deci, nici din frescele creştine ale bisericilor voievodale
moldoveneşti: Dragomirna, Putna, Sfântul Dumitru din Suceava, Voroneţ şi Sfântul Gheorghe
din Suceava.

Simbolistica preistorică,a fost numită de Lucian Blaga, „dreptliniară”, dezvoltă, de

fapt, cele două cruci, cea dreaptă, ca simbol (nu numai, după cum se va vedea) al „roţii

7
Constantin Economid, Despre începutul obiceiului întrebuințării ouălor roșii în timpul Paștelui, 1826.
8
Arthur Gorovei, Literatură populară, p. 100

5
cerului”, şi crucea oblică, numită şi „Crucea Nordului”, cunoscută drept Crucea Sfântului
Andrei, dar care desemnează, de fapt constelaţia Lebăda sau Cygnus, cum se numeşte în
astronomie. Iar dezvoltările simbolice s-au făcut prin linii curbe (în planul astral) sau prin
linii drepte (în planul ceresc), rezultând o mulţime de alte simboluri, şi cu semnificaţii proprii,
dar şi cu rolul de a le cuprinde şi incifra pe primele două, cele fundamentale sau „rădăcină” 9.

O descifrare a acestui simbol sacru preistoric, pe care îl găsim şi pe frescele bisericilor,

şi în bijuteriile lui Vlad Ţepeş (ca totem), dar şi pe cele două capete ale oului încondeiat, nu se
poate face decât cu ajutorul celui mai vechi text sacru cunoscut, iar acesta a fost scris de Lao
Zi (sinonim cu Budha, dar şi cu grecescul Badica, însemnând, deci, „Bătrân Înţelept”), texte
în care, ca şi pe oul încondeiat, există trei planuri: două identice, marcate de floarea/stea, şi
unul intermediar, marcat de romburi, pătrate şi X-uri, deci de cruci oblice şi de cruci drepte.
Rombul înseamnă, de fapt, ca reprezentare grafică, perimetrul crucii drepte, iar pătratul, tot
grafic, perimetrul crucii oblice. Dacă suprapunem rombul peste pătrat, se obţin, de fapt,
simbolurile „stelare” de pe frescele bisericeşti sau de pe totemul bijuteriei de la gâtul lui Vlad
Ţepeş. Dar, deocamdată, nu avem de luat în discuţie decât floarea de pe cele două capete ale
oului încondeiat.

În „Texte Taoiste” se spune că „Obârşia celor zece mii de fiinţe şi lucruri este Cerul,
laolaltă cu Pământul”, că „întinderea dintre Cer şi Pământ se aseamănă, negreşit, cu foalele
fierarului: este goală şi, totuşi, nesecată” şi că „Poarta către nefiinţă şi fiinţă se numeşte
obârşia Cerului şi a Pământului. Neîntreruptă, ea dă semne că vieţuieşte; mă slujesc de ea,
fără ca ea să obosească”.

Cele două calote, împodobite floral, ale oului încondeiat, reprezintă, deci, cele două
veşnicii, cea de dinainte de viaţă şi cea de după viaţă, în taoism viaţa fiind numită fiinţă, iar
veşnicia, nefiinţă. Spre cele două veşnicii se deschid „porţi”, numite, în „Vendidad”
(„Legile”, încredinţate de Ahura Mazda lui Spitama Zarathoustra „Pytr-Yana”, adică „Poarta
Părinţilor”, şi „Deva-Yana”, adică „Poarta Zeilor”), „poarta” fiind, deci, ca în citatul nr. 9,
între fiinţă şi nefiinţă, dar veşnică, neîntreruptă, componenta cosmică fiind, desigur,
dominantă10.

„Spaţiul cosmic reprezintă trupul, structura vidului, mecanismul secret al tuturor

transformărilor. El nu are început sau sfârşit, prin urmare însuşirea sa primordială este

9
Mircea Eliade, De la Zalmoxis, la Gingis Han, p. 27
10
http://dragusanul.ro/oul-incondeiat-prima-carte-religioasa-a-omenirii/, accesat la data 08.01.2019

6
nemurirea”. Dar, în taoism, vidul, adâncul, mai adâncul, imaterialul reprezintă însuşirile celui
veşnic, neprecizat şi fără de nume, tot aşa cum reprezintă şi mama sau rădăcina tuturor celor
care există. „Lumea are un început, socotit drept mamă a Pământului; cunoscându-i mama, îi
vei cunoaşte şi fiul; te vei înapoia la mamă, vei face ca trupul să piară, fără a cunoaşte
primejdia”, „mai adânci decât adâncul, (fiind) poarta către noianul de taine”.

Descirând un ou încondeiat vom vedea că ambele calote ale veşniciei sunt separate de
banda (hora, spaţiul delimitat de porţi astrale, Timpul) pământescului prin alte simboluri, prin
„porţi”, care pot fi triunghiuri, simbolizând „iniţierea în cosmicitate (divinitate)”, când sunt
orientate cu vârful în sus, cosmicitate prin care se intră prin „Poarta Zeilor”, şi, respectiv,
„iniţierea în peşteră” (subpământeană), cea prin care se intră prin „Poarta Părinţilor”.

Porţile sunt marcate prin semnul solar (spirala spre dreapta) al fiinţei, deci al viului,
ştiindu-se că „fiinţa şi nefiinţa se nasc una pe cealaltă, ceea ce este lung şi ceea ce este scurt se
desluşesc unul pe celălalt, ceea ce este sus şi ceea ce este jos se sprijină unul pe celălalt,
sunetele creează laolaltă muzica, iar ceea ce se găseşte înainte şi ceea ce se află înapoi îşi fac
loc unul altuia”, că „fiinţa se naşte, aşadar, din nefiinţă şi, după ce va fi parcurs un ciclu
complet, se va reîntoarce la nefiinţă”11.

În banda dintre cele două calote se află, de regulă, rombul (în acesta, rombul conţine şi
floarea nefiinţei, ceea ce este firesc, pentru că omul sfânt are şi o parte de nefiinţă în el), deci
dezvoltarea grafică a crucii drepte, care, ca suprapunere de triunghiuri, de iniţiere în Cer şi în
Pământ, simbolizează Omul Sfânt, iar mai nou, Inima lui Iisus sau Sfântul Graal. Mai există,
pe aceiaşi bandă, şi câte un X, încadrat de câte două romburi, care simbolozează părinţii şi,

11
Ibidem.

7
mai ales, Zeiţa Mamă (cucutenienii desenau X-ul sub formă de femeie, cu braţele ridicate), în
decadenţele idolatre de mai târziu.

Banda sau Hora Fiinţei, deci a Vieţii, cu romburi şi X-uri, într-o rotire infinită („mereu
împovărat de dorinţe, îi va zări hotarul numai”), este prezentă şi la… baza frescelor exterioare
de la Voroneţ, dar şi pe cusăturile populare.

Oul încondeiat, în premeditarea lui ancestrală de Ou Cosmic, însemna şi altar, şi

invocaţie, diferenţele de dispunere a simbolurilor structurând, de fapt, mesajele. Floarea/stea,
dar şi Calendar Lunar, şi rădăcină, şi Arbore al Vieţii, şi sămânţă a vieţii, avea să cunoască
dezvoltări grafice din ce în ce mai interesante, în dispuneri gândite din ce în ce mai estetic, dar
fără a se pierde mesajul principal, acela de simbol al veşniciei şi al sacralităţii ei, veşnicia
fiind concretizată, pe Pământ, de dubla natură, omeneanscă şi dumnezeiască, a Omului Sfânt,
semnificată de romb, inclusiv prin înţelesul de Sfânt Graal, adică de Inimă a lui Hristos. Însuşi
Iisus, când e reprezentat, în biserici, pe bolta centrală, dar şi în ţesături, este încadrat de
rombul suprapus peste pătrat, deci de veşnicia sacră, suprapusă peste vremelnicul rai
pământesc, peste cetate, deci peste comunitate. De altfel, bisericile ortodoxe seamănă mult cu
un ou încondeiat, pe formă (reprezentată şi de pictura interioară, dar şi de cea exterioară) fiind
aplicate, tot mai explicit, simbolistici creştine, dar fără a se abandona simbolistica sacră
străveche. În fond, la temelia frescelor exterioare de la Voroneţ se află hora nesfârşită (prin
sfericitate) de romburi/pătrate şi de X-uri, la fel ca şi în banda, dintre cele două calote ale
veşnicului, de pe oul încondeiat:

Oul Cosmic, în varianta târzie şi desacralizată de ou încondeiat, reprezintă, din postura

de scenariu mitic originar, prima carte religioasă a omenirii, care îşi dezvăluieşte doar esenţa,
în câteva idei, pe care le regăsim intacte în toate religiile lumii. Scrisă cu simboluri, deci cu un
„limbaj” care anulează limbajul prozaic (cuvânt-desluşire), această primă carte religioasă a
8
omenirii îngăduia şi determina, cândva, intrarea în armonie, în sfericitatea veşnicului,
nedesluşitului şi nenumitului.

Ornamente:

De-a lungul timpului, motivele ornamentale s-au complicat (ca şi culorile), chiar dacă
semnificaţia simbolică nu mai este cunoscută decât de bătrânele satului. Motivele
predominante sunt cele geometrice, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe sau naturaliste,
reprezentând animale, păsări, sau chiar scene biblice, în diferite combinaţii12.

Cromatica şi motivele decorative diferă de la zonă la zonă şi chiar de la creator la creator,

depinzând de imaginaţia acestuia.

Ca răspândire geografică, obiceiul încondeierii acoperă întreaga suprafaţă a ţării. În

Muntenia şi Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste şi cu mai puţine culori, Oboga
fiind unul din centrele cunoscute din judeţul Olt. În Moldova, cu cât înaintăm spre nord
motivele şi culorile sunt mai elaborate. Vestite sunt ouăle încondeiate de la mănăstirea
Suceviţa al căror decor este executat din mărgele. În Transilvania şi Banat găsim o mare
varietate de modele şi culori atât la români cât şi la minorităţile naţionale. Ţara Bârsei a atins
un nivel deosebit prin fineţea desenului şi compoziţiei ornamentale şi cromatice.

Datorită încărcăturii simbolice religioase, ouăle încondeiate sunt folosite nu numai ca

obiect de decor, dar şi în practicarea unor ritualuri, din care semnificativ pare cel practicat în
Bucovina: cojile ouălor de Paşti, împreună cu alte resturi alimentare, sunt aruncate în râu,
pentru ca apa să le poarte la "Blajini" (fiinţe imaginare, încarnări ale copiilor morţi nebotezaţi,
al căror loc de vieţuire se află la "capătul lumii", aproape de Apa Sâmbetei); în felul acesta, şi
Blajinii au ştire că pentru toţi creştinii a venit Paştele13.

In afara oualor vopsite, la romani exista aladar o adevarata arta a incondeierii oualor,
nemaiintalnita nicaieri in lume. Daca geto-dacii, venerand cultul solar, vopseau ouale cu
galben, semnificand culoarea Soarelui pe bolta cereasca sau in portocaliu - culoarea discului
solar la rasarit si apus, odata cu patrunderea crestinismului, ouale au inceput sa fie vopsite si
in rosu. Vecinii nostri, slavii, au imprumutat obiceiul incondeierii de la comunitatile daco-
romane cu care au intrat in contact in perioada migrarii lor in Europa de est si Balcani
existand peste 70 de desene diferite.

12
Maria şi Nicoale Zahacinschi, Ouăle de Paşti la români, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1992, p.22.
13
Ibidem, p.36.

9
 Oul incondeiat traieste si in credintele poporului nostru si este pazitor de duhuri
necurate, oul rosu se intrebuinta ca amuleta, obicei practicat, in zilele noastre, la rusii din
partile Uralului, unde se faceau oua din pietre semi-pretioase, vestitele Oua Faberge de
diferite culori, intre care si rosii, mici de tot, si se purtau ca fetisuri la incheietura mainii, cum
se poarta martisoarele, dupa cum fetis trebuie sa fi fost ouale de piatra vopsite cu galben si
oranj, din mormintele preistorice, ingropate odata cu mortul, ca protectie spirituala impotriva
Duhurilor Raului.

Culoarea rosie, fiind simbolul vietii, deci al puterii, se explica pentru ce popoarele
razboinice au adoptat-o pe steagurile lor, pentru ca la popoarele indo-germanice culoarea rosie
era semnul maririi si al cinstei, culoare cu care se infasurau si imparatii purpura, semnul
fortei, al stapanirii.

Odinioara, numai la curtile domnesti era ingaduita intrebuintarea unor anumite obiecte
de culoare rosie.

Pentru locuitorii Daciei, ouale vopsite erau o ofranda rituala destinata divinitatilor
htoniene si stramosilor. Ca o ramasita a acelor vremi, folclorul romanesc retine ca de Pasti,
cojile oualor rosii se dadeau pe o apa curgatoare, spre a se duce in ,,Tara Blajinilor". (fiinte
imaginare, incarnari ale copiilor morti nebotezati, al caror loc de vietuire se afla la ,,capatul
lumii”, locul unde se varsa Apa Sambetei). In felul acesta, si Blajinii aflau ca pentru toti
crestinii a venit Pastele.”14

Crestinitatea leaga simbolul oualor rosii de patimile lui Iisus. Se spune ca atunci cand
Iisus a fost batut cu pietre, cand acestea l-au atins, s-au transformat in oua rosii. Si se mai
spune ca Sf. Maria, venind sa-si vada Fiul rastignit, a adus niste oua intr-un cos spre a le darui
soldatilor sa-i permita sa-si vada fiul, dar care s-au inrosit de sangele mantuitorului stand sub
cruce. Rastignirea si invierea reprezinta eterna legatura dintre moarte si viata, asa precum
renaste natura in fiecare primavara, cand se reia ciclul vietii. Oul, el insusi purtator de viata,
devine un simbol al regenerarii, al purificarii, al vesniciei15.

La noi, ouale nu se vopsesc doar in rosu, ci si in alte culori, realizand desene deosebit
de inspirate si frumos lucrate, in motive geometrice sau reprezentand plante, animale ori

14
Arthur Gorovei. - ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura, Grai si Suflet - Cultura Nationala,
Bucuresti, 1995, p. 45.
15
Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura "Grai si Suflet - Cultura Nationala", 2001, p. 85

10
diferite simboluri de a ,,incondeia” sau ,,inchistri” oua 16 . Armonia culorilor, delicatetea
modelelor transmise din generatie in generatie si maiestria executiei, au transformat acest
mestesug empiric in arta. Ouale sunt incondeiate in trei-patru sau mai multe culori, de obicei,
tinand cont si de simbolul fiecarei culori in parte.

Tehnica impistririi oualor este cea mai complexa, mai artistica si totodata cel mai greu
de realizat intrucat, folosind baia integrala de culoare si uzand de tehnica crutarii succesive a
fondului, rezulta ca munca de elaborare artistica este indelungata si dificila.

Ouale s-au incondeiat si cu pana de gasca, capatul de lumanare inmuiat in foc si cu el

se scria pe coaja oului dupa care era vopsit intr-o singura culoare de obicei rosie. De asemeni
s-a mai practicat tehnica ornarii oualor si cu penita cu tus, de fapt desenarea cu tus de diferite
culori pe suprafata oului si astfel iesind la lumina adevarate opere de arta, oua care se mai
pastreaza inca in muzeele de specialitate.

Dar unealta de baza, chisita, este formata dintr-un betisor de marimea unui creion
avand la unul din capete fixata perpendicular o mica bucatica de tabla foarte subtire de alama,
arama sau tinichea, transformata in teava prin infasurarea tablitei pe un ac de cusut foarte
subtire, avand in interior un orificiu foarte fin. Ceara se punea de regula undeva pe marginea
plitei de gatit sa stea in felul acesta fierbinte, in care se adauga un praf de carbune foarte fin
pentru a colora ceara si astfel pentru a lasa urme vizibile pe suprafata oului chiar cand este
desenat pe un camp de culoare.

Prin impistritul arhaic se realizeaza ornamente in doua nuante cromatice prin simpla
menajare a fondului. Deci, impistritul comporta minimum doua nuante in afara culorii de
baza, de obicei albul, vernil-ul in mai multe nuante, pentru ouale de rata si in rarele cazuri,
galbenul rezultat dintr-o baie prealabila peste care se aplica ceara de albine crutand succesiv
celelalte straturi de culoare. Vorbind de impistritul actual ne referim la acea ,,betie” cromatica
ce reuseste sa unifice atotcuprinzator, in cazuri exceptionale, pana la 12 culori, parte rezultand
din baia de culoare, parte fiind obtinute dupa aplicarea primei scriituri in ceara17.

Motivele decorative sunt numeroase si fiecare motiv se prezinta in mai multe variante,
care se diferentiaza in functie de localitate sau zona. Variaza chiar si in acelasi sat sau oras si
diferit iese acelasi motiv din mana aceleiasi persoane care incondeiaza. Cele mai utilizate

16
Elena Niculita Voronca - ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998, p. 76.
17
Ion H. Ciubotaru, ,,Ouăle de Pasti la romani .Vechime, semnificatii, implicatii ritual-ceremoniale” Editura
Presa Buna, Iasi, 2012, p. 12.

11
motive sunt cele arhetipale precum Soarele care apare in numeroase reprezentari, ca simbol al
primaverii, dragostei de lumina si bucuriei de a trai, luna, cruce, steaua cu patru sau opt brate,
apoi motivele zoomorfe: albina, broasca, racul, porumbita, greierele, zmeul, rata, gasca,
sarpele, melcul, radasca, creasta cocosului, coarnele berbecului, pestele, apoi cele fitomorfe:
frunza bradului, frunza stejarului, frunza de mesteacan, frunza de salcie, vascul, floarea
marului, florile de par, frunza trifoiului, garoafa, ghiocelul, margaritarul, ciubotica cucului,
frunza de fragi, capsunile, miezul de nuca, pastaile, spicul graului, al orzului, crengute,
urmeaza cele scheomorfe grebla, lopata, harletul, sapa, secera, roata carului, roata morii,
degetele, scara, butoiasul sau fedelesul, tapoiul, vartelnita, furca de tors, fierul plugului, carja
ciobanului, desagii si braul popii, calea sau cararea ratacita, inelul si fluierul ciobanului,
crucea Pastelui, crucea romaneasca, crucea ruseasca sau crucea moldoveneasca, steaua numita
uneori si steaua ciobanului sau floarea strachinii, manastirea si multe alte modele pe care
taranul roman le asternea pe suprafata oului ,,scriind” astfel nenumarate povesti.

Motivele geometrice sunt cele mai vechi si mai raspandite. In privinta motivelor
scrise, motivul tipic al oului impistrit este cel geometric, in diferite forme. Rareori imbinat cu
motivul floral, acest geometrism arhaic care este de fapt un mod de expresie plastica. Unele
motive reprezinta forme din lumea inconjuratoare, simboluri abstracte si elemente astrale iar
in ornamentarea geometrica se folosesc ca elemente, liniile drepte, curbe si frante sau in
combinatii de linii cu puncte. Liniile folosite imbraca diverse aspecte cu anumite
semnificatii18:

- Linia verticala si cea orizontala, traiectul vertical simbolizeaza, forta activa si o elevatie
spirituala sau materiala; linia verticala reprezinta viata, cea orizontala, moartea.

- Linia dreapta, utilizata ca linie de separare sau unificare, simbolizeaza, destinul

- Linia dubla, dreapta, panglica centrala, drum, un ornament primitiv universal, simbolizand
eternitatea. Aceste linii sunt folosite ca linii de separatie intre diverse planuri.

- Linia formand o suita de dreptunghiuri reprezinta gandirea, cunoasterea.

- Linia in semicercuri simbolizeaza protectia.

- Linia franta orizontala in dinti de fierastrau, cu alternanta directiilor in sus si in jos,

semnifica binele si raul, coexistenta lor in timp. Linia franta verticala simbolizeaza dominatia.

18
Ibidem.

12
- Linia usor ondulata reprezinta apa, purificarea.

- Meandrul este o linie sinuoasa, fara sfarsit. Meandrul cu volute si spirale este caracteristic
ceramicii din neolitic. Grecii si romanii l-au folosit mereu in decorarea ceramicii. El
reprezinta sarpele si simbolizeaza nemurirea, eternitatea. Spirala care pleaca dintr-un punct,
pentru a se desfasura la infinit simbolizeaza timpul, eternitatea.

- Voluta, spirala dubla, regasita si pe ceramica veche, simbolizeaza legatura dintre viata si
moarte.

In afara de linii se folosesc in ornamentarea geometrica si diverse combinatii de linii

formand simboluri:

- Motivul in ,,X” un simbol foarte vechi reprezinta unirea, prietenia.

- Plasa sau reteaua, simbol ce reprezinta separarea binelui de rau.

- Plasa oblica intr-un triunghi simbolizeaza sentimentele omenesti.

- Patratul reprezinta semnul grafic al inteligentei.

- Patratul cu retea semnifica intelepciunea.

- Triunghiul simplu sau cu franjuri simbolizeaza stapanirea asupra sentimentelor.

- Rombul reprezinta intelepciunea.

- Punctele si „picatelele”. sunt semne primitive stravechi, bogatia, fericirea, de asemenea

stelele, seminte1e, a1binele.

Dintre motivele individuale remarcam: Cercul, foarte raspandit in ornamentica,

simbolizeaza diverse elemente ca soarele, universul, infinitul, aspectul ciclic al naturii. In
afara de forma simpla a cercului, mai intalnim forme de cerc cu punct interior, doua cercuri
concentrice si cercul impartit in doua sau patru prin linii verticale si orizontale.

Crucea, venerata ca fetis in comuna primitiva a devenit semn distinctiv al crestinatatii

bratele sale semnificand, in acelasi timp, si cele patru puncte cardinale sau cele patru
anotimpuri.

Despre simbolistica culorilor de pe ouale incondeiate se poate sustine ca:

13
- Rosu este simbol al sangelui, soarelui, focului, dragostei si bucuriei de viata.

- Galben – lumina, tinerete, fericire, recolta, ospitalitate.

- Verde – reinnoirea naturii, prospetime, rodnicie, speranta.

- Albastru – cer, sanatate, vitalitate.

- Violet – stapanire de sine, rabdare, increderea in dreptate.

Chiar daca sunt non culori in credinta populara ele fac parte totusi din culori19.

- Albul – inocenta, puritate.

- Negru – absolutism, statornicie, eternitate.

Traditia populara povesteste ca ouale rosii sfintite la Biserica Crestina sunt un antidot
redutabil contra farmecelor si magiei negre. Vechimea obiceiului incondeierii oualor ar putea
fi doar banuita. Exista batrani care isi amintesc ca strabunii lor vorbeau de practici de
fertilizare savarsite de tinere perechi care ingropau ,,oua desenate” la marginea campului, in
noaptea de Inviere, ceea ce plaseaza obiceiul in vremuri precrestine. Aceeasi vechime pare a
fi demonstrata si de perpetuarea unui model numit ,,ciresica” ce este aproape identic cu
,,vartelnita” intalnita pe ceramica de tip Cucuteni sau a motivului numit ,,cararea ratacita”,
modelul si cel mai greu de realizat. Oua cu calea ratacita mai primeau si mamele a caror copii
au murit nebotezati.

Dar ouale incondeiate se foloseau nu numai la sarbatorile Pastelui ci si in diferite alte

sarbatori la romani cum ar fi: nunta: mirii primeau fiecare cate un ou rosu incondeiat cu
motivele, coarnele berbecului care insemna spiritul de conducere in casa, berbecul
intotdeauna conduce turma ca mascul dominant, apoi o inima care inseamna casa, si de fapt
dragostea din casa si care inima la randul ei era plina de puncte albe ceea ce inseamna stelele
care la randul lor reprezinta imensitatea dragostei din casa mirilor. La fiece cruce sunt cate un
numar de patru ciresele ceea ce inseamna rodul casei si anume reusita din casa si bineinteles
neaparat copiii crestinati.

La inceputul aratului plugarul primea un ou incondeiat cu fierul plugului ca sa aiba

plugarul un an imbelsugat si manos. Tot la fel si cu celelalte simboluri scheomorfe in
diferitele sezoane de agricultura. Dar ouale incondeiate nu au fost prezente doar in zilele de

19
Ibidem, p. 45.

14
Paste ci se ornau cu ele impreuna cu nucile, alunele imbracate in staniol bradul de Craciun,
bradul de nunta dar si cel de inmormantare.

Ouale inchistrite incepeau a fi ,,muncite” in Joia Mare. De regula, ele nu se mancau.

Dupa ce erau sfintite in noaptea de Inviere, erau daruite rudelor si celor dragi si erau pastrate
in apropierea icoanelor pana la Pastele urmator sau daruite ulterior in functie de necesitati.

Ouale incondeiate sunt apreciate si nu numai in zi de Pasti, ci mereu pentru ca in acest

mod, noi, ca popor putem duce mai departe traditia noastra veche de secole. Incondeiatul
oualor a pastrat un loc special in sufletul poporului roman. La o prima vedere se poate afirma
ca oul incondeiat apartine trecutului, insa mesterii populari reusesc sa mentina vie aceasta
tehnica arhaica in sufletul si credinta noastra, intr-un timp al modernitatii, apreciata in diferite
regiuni din Romania si foarte cautata in orasele mari ale tarii dar si peste hotare.

15
 BIBLIOGRAFIE

 Ciubotaru, Ion H, Ouăle de Paşti la români.Vechime, semnificatii, implicatii ritual-

ceremoniale, Editura Presa Bună, Iaşi, 2012;
 Economid, Constantin, Despre începutul obiceiului întrebuințării ouălor roșii în
timpul Paștelui, 1826;
 Eliade, Mircea, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1980;
 Gorovei, Arthur, Literatură populară, Editura Minerva, Bucureşti, 1985;
 Idem, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai si Suflet - Cultura
Naţională, Bucureşti, 1995;
 Idem, Ouăle de Paşti. Studiu de folclor, Academia Română. Studii şi cercetări, XXX,
Bucureşti, 1993;
 Marian, Simion Florea, Sărbătorile la români, Editura Grai si Suflet - Cultura
Naţională, Bucureşti, 2001;
 Orlov, M. A., Paștele în credințele și obiceiurile poporane, în revista rusesească
,,Natura și oamenii”, Petersburg, Nr. 23 din 1908
 N
 Voronca, Elena Niculiţă, Datinle și credințele poporului român, adunate şi aşezate în
ordine mitologică, Cernăuţi, 1903;
 Zahacinschi, Maria şi Nicoale, Ouăle de Paşti la români, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1992;
 http://dragusanul.ro/oul-incondeiat-prima-carte-religioasa-a-omenirii/, accesat la data
08.01.2019.

16