Receptarea Junimii și a junimismului (1863-1944)

Pornită mai întai ca o asociație din nevioia literaturii de calitate, Junimea a devenit un
curent cultural si literar extrem de important și una din primele mari izbânzi ale spiritului creator
naţional. Principalul motor de răspândire a junimismului a fost revista atașată Junimii,
Convorbiri literare. Pe parcursul evoluției sale junimismul a cunoscut mai multe etape, iar după
1900 ,,în structura sa survin modificări sensibile, pe primul plan trecând, în locul literaturii,
studiile de istorie”1

Receptarea în epocă

Atunci când un curent literar este studiat, perspectiva asupra lui poate diferi foarte mult
de cea a contemporanilor acelui curent. Nici junimismul nu a fost scutit de opozițiile între opinii
ale istoriilor literare. Apariția Convorbirilor literae și a societății Junimea a dus la reacții de o
adversitate violentă și a determinat atacuri înverșunate din partea opozanților.2 Cauzele
dușmăniei față de acest program au fost uneori interesele politice, iar alteori resentimentele
personale. Aceste cauze subiective se pot deduce cu ușurință din texte exagerate și pamfletare
asupra încercării Junimii de a forma un spirit critic românesc autentic și bine pus la punct. Cezar
Boliac, redactor al Trompetei Carpaților și pasionat militant al pașoptismului, afirmă, cu totul
deplasat, într-un articol dedicat poeziei din 11 aprilie 1867, că junimiștii au transformat arta și
poezia în „artă cu care să petreacă boierii” și „a se restrânge în acel cerc de idee care ar face să
petreacă paraziții, să ofteze duducele amorezate, să cletine capul cu melancolie matroanele, și să
adoarmă o societate întreagâ, îmbătată de parfumul narcotic și fad răspândit din atâta „frunză
verde”.”3

S-a adeverit adesea că dușmanii Junimii criticau din frustrările personale de a nu reuși să
compună literatură de calitate. Discursurile lor apăreau în reviste de calitate îndoielnică a căror
filtre critice erau inexistente. Justin Popfiu, cunoscut ca fiind un poet ridicol, scria despre
literaura națională, care la acea vreme era de proastă calitate, în Familia: „Odinioară eram noi
învățăceii altora; acum mai pot învăța și alții ceva de la noi” și deplângea lipsa unui unui panteon

1
Dicţionarul general al literaturii române, Editura Univers Enciclopedic, Academia Română, Bucureşti, 2005, p.
368
2
L. Volovici, în „Adversarii” Junimii”(1867-1887), Editura ALIL, t.XIX, 1968, p.2
3
Cezar Boliac, Misiunea poeziei, în Trompeta Carpaților, 11 aprilie 1867, reprodus în Opere, II, București, 1956,
p. 60

1
pentru „atleții adormiți ai literaturii noastre, unde să strălucească și „icoanele atleților care sunt în
viață și lucră încă...”4 Acest fel de entuziasm era principala cauza a apariției Junimii, așa că este
lesne de înțeles înverșunarea cu care era atacată societatea. Despre revista Familia, deși are
numele legat de debutul lui Eminescu, totuși în privința atitudinii critice Ion Breazu o numea „un
adevărat sat fără câini”.

Receptarea ulterioară

Chiar și la 1880, când societatea Junimea își demonstrase deja valoarea și amploarea prin
binfăcătoarea trecere a timpului care așezase lucrurile asupra cărora, ca în cazul oricărui debut,
era normal să existe suspiciuni, chiar și atunci anumite personalități își vor păstra negativismul
față de acest curent. Pantazi Ghica era de părere la 1880 că nu există o critică românească
serioasă care să însemne „a studia o materie, a o analiza după regulile artei, a constata părțile ei
cele bune, și acele șovăinde, slabe, defectuoase; a stabili o comparațiune între cugetările
filozofice exprimate, a scruta intențiunea și a arăta utilitatea sau răul ce poate produce o operă...”5
Din nou se observă subiectivtatea bazată pe resentimente personale, Ghica neuitând observațiile
de stil ale lui Maiorescu scrie: „singurul scop al criticii trebuie să fie a vindeca răul ce există, fie
în știință, fie în literatură. și nu a se rătăci în detalii de frazeologi ori de alegeri de termeni.”6

Un alt critic al vremii cu studii importante, B. P. Hașdeu este și el de asemenea împotriva

Junimii. Totuși Hașdeu a dat dovadă de inteligență, iar atacurile sale nu au opus rezistență „noii
direcții” deoarece orientarea sa în cultură nu era diferită de cea a junimismului. El publica adesea
articole zeflemitoare în Columna lui Traian sau făcea diferite farse revistei junimiste.

Paralel cu junimismul și Convorbiri literare existau numeroase alte publicații care

veneau cu forme proprii de critică. Un conflict demn de menționat a existat între Convorbiri
literare și Revista contiporană cea din urmă fiind condusă de către Petre Grădișteanu. Acesta
scrie la un moment dat un articol cu titlul Convorbiri literare și Revista contimporană în care
încearcă să rezume principiile criticii junimiste la câteva cuvinte nefondate: „Numai literatura și
filosofia germană sunt ce sunt; în școală chiar să înlocuim pe autorii latini cu autori germani;

4
Justin Popfiu, Poesia și prosa, în Familia, anul III, 3 februarie 1867, p.45
5
Pantazi Ghica, Despre literatura țărei, reprodus în George Ivașcu, Din istoria teoriei și a criticii literare românești,
București, 1967, p.553
6
Pantazi Ghica, Critica și școala realistă, în Literatorul, I, nr.28, 1880, p.391

2
limba să nu se mai poată înavuți cu niciun neologism împrumutat de la limba mumă; se contestă
chiar că limba latină să fie limba noastră mumă(...) Pe tărâmul economic și social pedeapsă de
moarte cosmopolitismul! Iacă în rezumat direcția nouă!”7

Concluzii

Deși curentul junimist a fost aspru primit în epoca sa, totuși astăzi nu i se poate contesta
sub nicio formă valoarea și importanța în dobândirea unei diferențe clare înte național și
universal. Promptitudinea, studiile aprofundate și de calitate au dus la ascuțirea intuiției
junimiștilor, iar aceștia au rămas statornici valului de dușmanie ce s-a manifestat de-a lungul
epocii.

7
Petre Grădișteanu „Convorbiri literare” și „Revista contimporană”, în Revista contimporană, nr 4, 1 iunie 1873, p.
399

3
BIBLIOGRAFIE
***, Dicţionarul general al literaturii române, Editura Univers Enciclopedic, Academia
Română, Bucureşti, 2005.
MĂNUCĂ, Dan, Critica literară junimistă(1864-1885), Editura Junimea, Iași, 1975
VOLOVICI, Leon, „Adversarii” Junimii(1867-1887), Editura ALIL, 1968
BOLIAC, Cezar, Misiunea poeziei, în Trompeta Carpaților, 11 aprilie 1867, reprodus în Opere, II,
București, 1956, p. 60

GHICA, Pantazi, Despre literatura țărei, reprodus în George Ivașcu, Din istoria teoriei și a criticii
literare românești, București, 1967, p.553

GHICA, Pantazi, Critica și școala realistă, în Literatorul, I, nr.28, 1880, p.391

GRĂDIȘTEANU, Petre, „Convorbiri literare” și „Revista contimporană”, în Revista
contimporană, nr 4, 1 iunie 1873, p. 399
POPFIU, Justin, Poesia și prosa, în Familia, anul III, 3 februarie 1867, p.45, București, 1967, p.553