ASPECTE GENERALE PRIVIND LUAREA ŞI DAREA DE

MITĂ CA INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE

1.1. Evoluţia incriminării luării şi dării de mită

Prima menţiune despre corupţie în sistemul serviciului de stat, care şi-a găsit
oglindire în unul din cele mai vechi monumente ale statalităţii – arhivele Babilonului
Antic – se referă la a doua jumătate a sec. al XXIV-lea î.Hr. În epoca sumerienilor şi a
semiţilor Regele Urukaghina (Uruinimghina) din Lagaş (oraş-stat antic în Sumer) a
reorganizat administraţia de stat în scopul de a pune capăt abuzurilor funcţionarilor şi
judecătorilor săi, de asemenea, de a reduce solicitările nelegitime de obţinere a
recompenselor de la personalul templului de către administraţia regală, micşorarea şi
reglementarea plăţilor pentru ceremonii.
În India, Kautilya, ministrul principal al împăratului Ciandrapurta Mauria, în
sec. V î.Hr., a enumerat în tratatul „Arthasăstra” 40 de tipuri de însuşire a venitului de
către funcţionarii de stat, dar, făcând, totuşi concluzia: „Este imposibil să nu încerci
gustul mierii sau al otrăvii, dacă ea se află pe vârful limbii tale, tot aşa şi pentru
funcţionarul de stat este cu neputinţă să nu rupă măcar puţin din veniturile regale”. În
tratatul său Kautilya a făcut o concluzie pesimistă: „Averea împăratului nu poate să
nu fie, cât de puţin, însuşită de către acei care administrează această proprietate”.1
Frecvenţa îngrijorătoare a corupţiei în Grecia Antică l-a determinat pe Platon să
propună pedeapsa cu moartea pentru funcţionarii care primeau daruri pentru a-şi face
datoria. El spunea: „Nu trebuie să primeşti daruri nici pentru lucrurile bune, nici
pentru lucrurile cele rele”. La rândul său, Aristotel, scrie următoarele: „Persoanele ce
întrunesc funcţii de gerant (membrii sfatului celor bătrâni) pot fi supuse mituirii şi,
adesea, aduc funcţiile lor statale jertfă intereselor personale. De aceea, acestea ar
trebui să-şi schimbe atitudinea în această ordine de idei”. În acelaşi context, în
lucrările cercetătorilor antici greci Dinarh, Hiperide şi Demostene, luarea şi darea de
mită este considerată una dintre cele mai grave infracţiuni, determinând ca sancţiune
pedeapsa capitală sau amenda în mărime decernară din suma mitei primite.

1
Lupaşcu Z., Corupţia – istoricul, evoluţia şi consecinţele ei la etapa actuală // Prevenirea şi combaterea corupţiei în
Republica Moldova: aspecte teoretice şi practice: Materialele conferinţei internaţionale. Chişinău, 19–20 noiembrie
2004. Chişinău, 2004. p. 89–92.
 O îngrijorare deosebită a trezit coruperea judecătorului, deoarece ea conducea la
redistribuirea nelegitimă a proprietăţii şi dorinţa de a soluţiona litigiul contrar legii.
Nu întâmplător religiile de frunte, dintre toate tipurile de corupţie, acuză, în primul
rând, coruperea judecătorilor: „Să nu primeşti daruri, căci darurile orbesc pe cei ce au
ochii deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi” (Exodul 23:8, vezi, de asemenea,
Deuteronomul 16:19); „Nu vă însuşiţi nelegitim averea unul la altul şi nu cumpăraţi
judecătorii, ca să vă însuşiţi intenţionat proprietatea altor oameni” (Koran 2:188)
ş.a.m.d.2
În statul Roman se interzicea acceptarea compensaţiilor, darurilor pentru cele
mai importante îndatoriri civice. În legile romane adoptate – Lex Cinicia de donis
muneribus (204 î.Ch.); Calpurnia (149 î.Ch.); Acilia (123 î.Ch.); Servilia (110 î.Ch.);
Cornelia (81 î.Ch.); Iulia (51 î.Ch.) – corupţia, fiind răspândită alarmant în societate,
a fost sancţionată ca delict prin care se înţelegea orice îmbogăţire injustă a
persoanelor ce aveau o funcţie publică sau semipublică. Sancţiunile aplicate
funcţionarilor corupţi erau diferite. După Legea Calpurnia, de exemplu, funcţionarul
vinovat era obligat să restituie mita. Legea Acilia prevedea aplicarea pedepsei
precuniare, stabilind restituirea dublei valori a folosului primit. Legea Servilia a
prevăzut şi pierderea de către funcţionarii vinovaţi a drepturilor politice. În Imperiul
Roman delictele funcţionarilor corupţi erau pedepsite şi mai sever, fiind aplicate, de
rând cu celelalte pedepse principale, exilul şi confiscarea averii.3
În Evul Mediu nivelul corupţiei nu era mai mic, deşi încercările de a o limita. În
această perioadă noţiunea „corupţie” capătă doar însemnătate exclusiv bisericească,
canonică – ademenire, seducere de către diavol. Circa 500 de ani în urmă părinţii
inchiziţiei, cu metodele lor specifi ce, au contribuit la terminarea rapidă a luptei
limbii latine cu rădăcinile sale greceşti, care continua de peste două mii de ani, una
din cauzele căreia a fost şi schimbarea termenului katalysis (de la gr. katalysis –
distrugere, descompunere) cu latinescul corruptia. Corruptibilitas însemna trecerea
omului, predispoziţia la distrugere şi nicidecum capacitatea lui de a lua şi a da mită.

2
Байболов К., Сыдыкова Л., Сыдыков А., Коррупция. Взяточничество. Ответственность (вопросы теории и
практики). Бишкек, 1999, p. 12.
3
Th. Mommsen, Le droit penal romain, vol.III, Paris, 1907, p.1.
Corupţia în teologia catolică a devenit manifestarea păcatului. După căderea în păcat
a primului născut, coruptă, adică bună şi păcătoasă, s-a dovedit a fi natura în care se
nasc şi mor oamenii. Păcatul moştenit adesea era examinat drept cauză iniţială a
tuturor păcatelor (Augustin cel Blajin, Thoma De Aquino).4
În sec. VI imperatorul Bizanţului Anastasie, pentru a lupta cu corupţia, practica
darea de seamă a funcţionarilor, mărirea numărului de pretexte pentru a fi pedepsiţi,
înăsprirea controlului asupra îndeplinirii funcţiilor încredinţate, înfăptuirea schimbării
cadrelor. La punctele de primire erau utilizate etaloane de măsură şi de cântărire,
pentru ca funcţionarii şi vameşii să nu poată micşora (sau mări) greutatea. Pentru
unele categorii de funcţionari erau fi xate lefuri, ca ei să nu poată să se îmbogăţească
peste măsură din vistieria statului sau pe baza petiţionarilor din popor. Treptat, în
Imperiu au fost ridicate cerinţele faţă de dările de seamă pe marginea activităţii
demnitarilor de toate rangurile şi cinurile. Activitatea anticorupţie a imperatorului
Anastasie urmărea scopul de protecţie de furt a câtor mai multe resurse ale
imperiului. Controlul era aproape unica metodă de a micşora abuzurile funcţionarilor
în teritoriu. Ceva mai târziu, în actele legislative ale lui Iustinian I, se observă
tendinţa de a reduce numărul funcţionarilor în provincie, a răsunat cererea „de a
micşora numărul funcţionarilor neprevăzuţi în statele de personal.” Luptei cu corupţia
i se atribuia şi interzicerea de atunci de a cumula mai multe funcţii.5
Metodele de combatere a corupţiei din acea epocă erau destul de primitive – ele,
în principiu, erau limitate de interziceri şi ameninţări, eficacitatea lor era foarte mică.
Imperatorul Iustinian practica, în sec. VI, recompensa pentru denunţarea
delapidatorilor de fonduri publice şi a celor care luau mită. Se considera că
denunţurile aveau un caracter voluntar şi aducea folos societăţii, de aceea în morala
acelor secole ele nu erau acuzate.
A devenit foarte cunoscută reforma de combatere a corupţiei imperatorului
Andronic. Leafa multor funcţionari din Imperiu a fost majorată, pentru a-i face mai
puţin accesibili mituirii. Judecătorii erau numiţi din oamenii oneşti şi incoruptibili.
4
Mihaela V., Infracţiunile de corupţie în lumina legislaţiei naţionale şi convenţiilor internaţionale // Prevenirea şi
combaterea corupţiei în Republica Moldova: aspecte teoretice şi practice: Materialele conferinţei internaţionale.
Chişinău, 19–20 noiembrie 2004. Chişinău, 2004. p. 114–124.
5
Гуров А. И., Профессиональная преступность: прошлое и современность. Москва, 1991, p. 14.
Povara dărilor a fost uşurată şi colectorii de impozite lacomi erau supuşi pedepselor
aspre. Au fost aplicate măsuri dure împotriva marilor proprietari de pământ şi mulţi
reprezentanţi ai aristocraţiei bizantine au fost pedepsiţi cu moartea.
În 1337, în Bizanţ, a avut loc procesul judiciar împotriva soborului judecătoresc
corupt, ca rezultat, parte din colegiul judecătoresc bizantin a fost acuzată de luare de
mită, ea fiind condamnată la exilare cu confiscarea averii.
În Evul Mediu nivelul corupţiei era înalt şi în alte ţări. În Anglia, în 1601,
spicherul Camerei Comunelor a subliniat că judecătorii de pace „pentru o jumătate de
duzină de pui sunt gata să scuipe pe o duzină întreagă de legi penale”.6
În Rusia, prima menţiune despre mită ca recompensă nelegitimă pentru
efectuarea unor atribuţii oficiale de stat a fost fixată în Gramota regulamentară
Dvinsk din 1397–1398.
În sistemul judiciar reducerea corupţiei în Rusia se manifestă în anii de
guvernare a ţarului Ivan III. Pentru prima dată condamnarea la moarte ca pedeapsă
pentru luarea de mită deosebit de mare a fost introdusă de către nepotul lui, Ivan IV
(Ivan cel Groaznic). Pravila sinodală din 1649 a mărit considerabil cercul faptelor
ilicite şi a subiecţilor corupţi, iar pe timpul cârmuirii lui Petru I, legislaţia, pe lângă
personalităţile oficiale, a plasat la subiecţii corupţi şi mijlocitorii, părtaşii, iniţiatorii şi
tăinuitorii.7
În vechiul drept francez, pentru actele de corupţie erau pedepsiţi guvernatorii şi
intendenţii, care luau bani pentru ai salva pe unii de corvoadă ori pentru a-şi procura
alte avantaje; seniorii – pentru scutirea unor supuşi de impozite; ofiţerii de justiţie,
grefierii, judecătorii – pentru abuz de funcţie. “Judecătorii sunt corupţi – scria Jousse
– nu numai atunci când convin să facă un lucru pentru bani, dar şi atunci când fără
nici o convenţie ei primesc ceva sub pretext de cadouri...”. În Codul penal francez
(Codul Napoleon) din anul 1810, pentru prima dată au fost introduse sancţiuni foarte
aspre pentru comiterea actelor de corupţie. Aceste norme au fost urmate, în esenţă, de

6
Barac L., Constantele şi variabilele dreptului penal. Partea Generală. Partea Specială. Jurisprudenţă penală. Bucureşti:
ALL Beck, 2002, p. 132.
7
Голованова Е. И., Правовые основы борьбы с коррупцией в России в XVI–XIX вв.: Историко-правовое
исследование: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Москва, 2002, p. 5.
majoritatea statelor europene.8
În Moldova medievală exista o regulă: „Dacă boierii îşi însuşeau ceva din
vistieria statului în favoarea lor ori comiteau vreo fărădelege împotriva domnitorului,
ce se întâmpla nu chiar atât de rar, atunci el, nesfătuindu-se cu boierii, putea să le ia
viaţa sau averea”. Dimitrie Cantemir nota că „regula simplă nu se baza pe o lege
scrisă şi de aceea judecătorii necinstiţi se abăteau de la sensul ei adevărat, creând prin
aceasta condiţii pentru hotărâri nedrepte”. În una din Pravilele lui Matei Basarab
(sec.XVI) se spunea:” Cade-se judecătorului… să fie tuturor miloserd, nefăţarnic,
neluător de mită…”. Orice abatere de la aceste reguli era pedepsită. Miron Costin în
Letopiseţul Ţării Moldave spunea că Domnitorul era sever nu numai faţă de popor,
dar şi faţă de judecătorii care se lăsau corupţi, aceştea fiind pedepsiţi după vechile
legi.9
În Moldova se practica responsabilitatea pentru corupţia judiciară: „Dacă se va
dovedi că boierul a luat o hotărâre nedreaptă, influenţat de mită ori părtinire ori
neştiind legea, el este supus pedepsei aspre”.
Esenţa actuală a corupţiei se afirmă la răscrucea Epocii Noi, odată cu
constituirea statelor centralizate şi a sistemelor de drept existente şi azi. Un impuls
important pentru sesizarea corupţiei în sensul ei de azi ne dau lucrările lui Niccolo
Machiavelli. Corupţia a fost comparată de el, de exemplu, cu oftica. La început este
dificil s-o descoperi, dar e mai uşor s-o tratezi, dacă însă a fost delăsată, este simplu
s-o descoperi, dar e greu s-o tratezi. Aşa e şi cu corupţia în cadrul statului, dacă
observi la timp apariţia bolii, ceea ce-i dat doar cârmuitorilor înţelepţi, nu este greu să
te debarasezi de ea, dacă ea a fost neglijată, atunci fiecare vede că nu mai ajută nici
un leac.10
Ulterior, accentul în înţelesul corupţiei a fost pus pe partea ei criminologică şi a
dreptului penal. Thomas Hobbes menţiona în „Leviathan”: „Oamenii care se laudă cu
averea lor, comit cu îndrăzneală crime în speranţa că vor putea evita pedeapsa,
corupând justiţia de stat ori vor fi iertaţi pentru bani ori pentru alte forme de
8
Jousse, Traite de la justice criminelle de Franse, vol.III, 1771, p.776.
9
Cuşnir V.M., Corupţia: - reglementări de drept; activităţi de prevenire şi combatere. Partea I. Monografie, Chişinău,
1999, p. 1.
10
Iachimov S., Stoianov S., Corupţia în Moldova şi lupta cu ea. Comrat, Institutul pentru Democraţie, 2007, p. 44.
recompensă”. La aceştia el îi raporta şi pe acei care „aveau multe rude influente ori
oameni „populari” care îndrăznesc să încalce legea în speranţa că vor reuşi să exercite
presiune asupra puterii care execută legea. Corupţia, după Hobbes „este rădăcina din
care derivă, în toate timpurile şi graţie diferitelor ispite, sfidarea tuturor legilor”.
Doar în sec. XX treptat se produc schimbări în atitudinea faţă de corupţie.
Punctul de vedere actual, care spune că corupţia afectează dezvoltarea, cu câteva
decenii în urmă era considerat îndoielnic. În anii 1960–1970 tema corupţiei era pe
larg discutată în ţările slab dezvoltate, dar nu s-a ajuns la o părere comună despre
faptul cum afectează ea dezvoltarea. O parte din savanţi considerau că corupţia poate
fi chiar utilă dezvoltării societăţii. Astfel, Hantington menţiona că corupţia poate avea
efect pozitiv, aşa cum ea micşorează nivelul violenţei şi, pe lângă altele, reprezintă
unul din mecanismele adaptării la epoca contemporană şi are un caracter
antirevoluţionr. „Acel care dă mită poliţistului care deserveşte sistemul – este mai
predispus să se identifice cu sistemul, decât acela care ia cu asalt sectorul de poliţie”,
afirma Hantington.
Robert Merton, în baza analizei funcţionale a mecanismului politic al SUA, a
demonstrat că este imposibil să examinezi corupţia în afara unui context concret, în
care ea există; în multe cazuri corupţia este funcţională pentru dezvoltarea societăţii.11
La sfârşitul anului 1964, Nataniel Leff de la Universitatea din Columbia susţinea
următoarele: „Corupţia poate introduce elementul concurenţei în industria
monopolistă arhiînstărită şi, astfel, în sistem va fi introdusă tendinţa spre eficacitate”.
În anii ’90 ai sec. XX atitudinea faţă de corupţie a început să se schimbe. În
1993, Piter Aidjen a creat organizaţia Transparency International (Transparenţa
Internaţională) care, în 1995, a editat primul catalog de percepere a corupţiei.
Anchetând pe cei mai învârstă şi mai cu experienţă conducători ai companiilor
transnaţionale şi coordonând răspunsurile lor cu informaţii din alte izvoare,
Transparency International a alcătuit un raiting a 53 de ţări ale lumii. În urma
publicării indicelui corupţiei efectul a fost colosal. Majoritatea celor mai mari ziare
ale lumii le-au retipărit cu comentariile lor, la el au început să facă trimiteri partidele
11
Вербова О. В., Проблема борьбы с коррупцией в США в XIX в. // Право Беларуси. Часть 1. Новополоцк,
2004. p. 9–11.
de opoziţie, el a fost supus criticii de către guverne. Dar cea mai importantă
consecinţă a constituit-o convingerea societăţii că a apărut posibilitatea comparării
corupţiei unei sau altei ţări şi urmăririi creşterii corupţiei într-o ţară concretă.12

1.2. Reglementări internaţionale şi elemente de drept comparat

privind infracţiunea de luare şi de dare de mită
Pe plan internaţional, s-au adopta mai multe acte normative, convenţii sau declaraţii care au
drept scop confirmarea angajamentului de către toate statele ce fac parte la ele, că vor lupta cu
infracţiunile de corupţie şi că îşi adaptează legislaţia internă la aceste documente internaţionale.
Printre ele fac parte :
1. Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei (adoptată prin rezoluţia Adunării
Generale din 31 octombrie 2003);
2. Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea criminalităţii organizate
transnaţionale (aprobată prin rezoluţia Adunării Generale din 15 noiembrie 2000);
3. Conferinţa Internaţională luptă cu fi nanţarea terorismului (adoptată prin rezoluţia Adunării
Generale din 9 decembrie 1999);
4. Declaraţia ONU despre lupta cu corupţia şi mita în operaţiile comerciale internaţionale (a fost
aprobată prin rezoluţia Asambleii Generale din 16 decembrie 1996);
5. Codul Internaţional al comportamentului persoanelor ofi ciale de stat (aprobată prin rezoluţia
Adunării Generale din 12 octombrie 1996);
6. Principiile de conducere pentru realizarea efectivă a Codului comportamentului persoanelor
ofi ciale pentru susţinerea ordinei de drept (aprobată prin rezoluţia Consiliului Economic şi Social al
ONU din 24 mai 1989);
7. Măsurile în lupta cu corupţia. Măsurile cu privire la prevenirea şi spălarea banilor. Planul de
acţiuni pentru realizarea Declaraţiei de la Viena despre criminalitate şi justiţie: răspunsuri la
provocările sec. XXI (aprobată prin rezoluţia Adunării Generale din 15 aprilie 2002);
8. Convenţia Consiliului Europei despre responsabilitatea penală pentru corupţie (Strasbourg, 27
ianuarie 1999);
9. Convenţia Consiliului Europei despre responsabilitatea penală privind corupţia (Strasbourg, 9
septembrie 1999);
10. Douăzeci de principii ale luptei cu corupţia (aprobate de Comitetul Miniştrilor al Consiliului
Europei la 6 noiembrie 1997);
11. Codul model de comportament pentru funcţionarii de stat (aprobată de Comitetul de Miniştri
al Consiliului Europei la 11 mai 2000);
12. Convenţia Consiliului Europei referitoare la spălarea, depistarea, reţinerea şi confi scarea
produselor infracţiunii (Strasbourg, 8 noiembrie 1990);
13. Norme unice împotriva corupţiei la fi nanţarea partidelor politice şi companiilor de alegeri
(aprobată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 8 aprilie 2003);
14. Declaraţia de la Paris cu privire la spălarea banilor (declaraţie de totalizare a conferinţei
parlamentare a Uniunii Europene cu privire la combaterea spălării banilor din 8 februarie 2002);

12
Iachimov S., op.cit. p.49.
 15. Convenţia despre colaborarea statelor participante la Comuniunea Statelor Independente în
lupta cu criminalitatea (Moscova, 25 noiembrie 1998);
16. Legea-model „Despre bazele legislaţiei cu privire la politica anticorupţie” (aprobată la cea
de-a XXII şedinţă plenară a Adunării Interparlamentare (AIP CSI) la 15 noiembrie 2003);
17. Legea-model „Lupta cu corupţia” (aprobată la cea de-a XIII şedinţă plenară a AIP CSI la 3
aprilie 1999);
18. Legea-model „Despre acţiunile antilegalizării (spălării) veniturilor obţinute ilicit” (aprobată
la cea de-a XII şedinţă plenară a AIP CSI la 8 aprilie 1998);
19. Actul legislativ recomandat „Despre lupta cu crima organizată” (aprobat prin decizia AIP CSI
din 2 noiembrie 1996).13
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea criminalităţii organizate din anul
2000 a fost un pas de răspuns globalizării criminalităţii şi corupţiei organizate. Convenţia cuprinde
un spectru larg de probleme, inclusiv şi corupţia, defi neşte noţiunea de corupţie penală sancţionată.
Ea prevede, de asemenea, necesitatea de a criminaliza actele corupţiei, adică, primirea şi darea mitei
şi luarea unor măsuri legislative şi administrative de prevenire şi depistare a corupţiei în rândul
funcţionarilor publici pentru asigurarea contracarării efi ciente a corupţiei în baza standardelor
unice.
Convenţia ONU împotriva corupţiei din 2003 exprimă îngrijorări serioase în legătură cu
problemele şi pericolul generate de corupţie pentru stabilitatea şi securitatea societăţii, care
subminează instituţiile şi valorile democratice, aduc prejudicii dezvoltării stabilităţii şi ordinei de
drept. În Convenţie este menţionat legătura dintre corupţie şi alte forme ilicite, în particular, crima
organizată şi crima economică, inclusiv spălarea mijloacelor băneşti. Conform art. 6 al Convenţiei,
statele asigură existenţa unui organ care să se ocupe de problemele politice anticorupţie,
supravegherea şi coordonarea acestei politici. Acest organ trebuie să fi e de sin stătător şi
independent. Caracteristicile obligatorii ale componenţei corupţiei citate în convenţii sunt: intenţia,
caracterul ilegal al faptei (activă sau pasivă) ori avantajul ilegal (pentru însuşi funcţionarul public
ori pentru o terţă persoană); comiterea faptelor ilicite de către persoana ofi cială (funcţionarul) în
cazul exercitării obligaţiilor funcţionale (de serviciu) ori abuzând de poziţia sa. Vom menţiona că
pentru actele ilicite ale corupţiei nu e obligatoriu ca ele să aibă un caracter finalizat. În calitate de
faptă pasabilă de pedeapsă Convenţia propune examinarea tentativei asupra comiterii actelor de
corupţie, pregătirea ei pentru săvârşire, de asemenea, diferite forme de complicitate.
Convenţia prevede următoarele componente ale actelor de corupţie:
- mituirea persoanelor ofi ciale naţionale;ƒ
- mituirea persoanelor publice străine şi persoanelor ofi ciale
ale organizaţiilor publice internaţionale;
- mituirea în sectorul privat;
- folosirea atribuţiilor de serviciu în scopul obţinerii profi tului:
- abuzul de infl uenţă în scopul obţinerii profi tului;
- spălarea veniturilor de la crime;
- infracţiuni cu referire la operaţiile cu conturile:
- sustragerea bunurilor de către persoana publică;
- îmbogăţirea ilicită;
- sustragerea bunurilor în sectorul privat;
13
Lupaşcu Z., op. cit. p. 97.
 - participarea şi tentativa la infracţiunile enumerate mai sus;
- tăinuirea.
Astfel, ONU a recunoscut caracterul internaţional al problemei corupţiei şi încearcă să
găsească forme şi metode unanim acceptate de reducere a acestui fenomen.14
Convenţia Consiliului Europei despre responsabilitatea penală pentru corupţie din 1999
acordă o atenţie deosebită măsurilor care sunt necesare de a le aproba la nivel naţional. Convenţia
stabileşte 13 tipuri de infracţiuni de corupţie, zece dintre care pot fi pe de-a-ntregul raportate la
concretizarea a două manifestări tradiţionale ale mituirii-corupţie – primirea şi darea mitei.
Concretizarea are loc cu referire la subiect, la comportamentul funcţionarilor publici naţionali, a
membrilor adunărilor naţionale de stat, a funcţionarilor de stat străini şi a membrilor adunărilor
internaţionale, reprezentanţilor sectorului privat, persoanelor oficiale ale organizaţiilor
internaţionale, membrilor adunărilor parlamentare internaţionale, judecătorilor şi persoanelor ofi
ciale ale judecătoriilor internaţionale. În rândul infracţiunilor de acest fel Convenţia prevede, de
asemenea, folosirea în scopuri ilicite a atribuţiilor de serviciu, spălarea veniturilor obţinute din acte
de corupţie şi infracţiuni care se referă la operaţiile cu conturile.
Un aspect important al Convenţiei este reglementarea pedepsei şi extrădării criminalilor. După
semnarea în ianuarie 1999, de către un număr impunător de ţări europene, a Convenţiei despre
responsabilitatea penală pentru corupţie, persoanele care au săvârşit acte ilicite de corupţie nu vor
mai putea să folosească teritoriul acestor ţări pentru a scăpa de urmărirea penală (cum se întâmpla
anterior, când lipsea acordul bilateral despre extrădare între ţări concrete. Totuşi, aceasta nu
înseamnă că ei nu vor alege ţara cu pedepse mai uşoare pentru comiterea actelor de
corupţie.15
În Convenţia despre responsabilitatea de drept civil pentru corupţie din 1999 este stipulat că:
corupţia constituie un pericol serios pentru tronarea legii, democraţiei şi drepturilor omului,
egalităţii şi dreptăţii sociale, complică dezvoltarea economică şi pune în pericol funcţionarea
corespunzătoare şi adevărată a economiei de piaţă. Sunt menţionate consecinţele fi nanciare
păgubitoare ale corupţiei pentru persoanele particulare, companii şi state, pentru instituţii
internaţionale. Este arătată importanta contribuţie a dreptului civil în combaterea corupţiei. Astfel,
conform Convenţiei, „fi ecare Parte prevede în legislaţia sa naţională mijloace efi ciente ale
dreptului de apărare pentru persoanele care au suportat pagube în urma actelor de corupţie care să le
permită să-şi apere drepturile şi interesele, incluzând posibilitatea de recuperare a pierderilor” (art.
1). Convenţia instituie normele dreptului civil şi procesual în sfera combaterii corupţiei.
Legislaţia penală românească condamnă fenomenul de corupţie anume în titlul V „Infracţiuni
de corupţie şi de serviciu”, al Noului Cod penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. În acest capitol
se condamna fapta de luare de mită, prevăzută la articolul 289 şi anume fapta funcţionarului public
care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care
nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea,
neîndeplinirea, urgentarea ori întîrzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu
sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Totodata, legea penală românească
condamnă fapta de dare de mită la art. 290, care are o dispoziţie de trimitere, şi presupune
promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile descrise în articolul 289.16
În legislaţia penală rusă fapta de luare de mită şi de dare de mită sunt incriminate la art. 290 şi
respectiv art. 291 al Codului Penal al Federaţiei Ruse, şi anume se incriminează luarea de mită în
formă de bani, hîrtii de valoare, alte bunuri sau servicii cu caracter patrimonial, personal sau prin
14
Convenţia ONU împotriva corupţiei din 2003// http://cj.md/international/drept-international-public/401-convenia-
naiunilor-unite-mpotriva-corupiei.html.
15
Convenţia Consiliului Europei despre responsabilitatea penală pentru corupţie din 1999//
http://www.procuratura.md/file/Conventia%20europeana%20penala%20privind%20coruptia.pdf.
16
Noul Cod Penal al României, intrat în vigoare la 01.02.2014.
intermediar. În cazul dării de mită, se incriminează fapta de dare de mită personal sau prin
intermediar persoanei cu funcţie de răspundere, persoanei publice cu funcţie de răspundere, sau
persoanei publice internaţionale cu funcţie de răspundere.
În legislaţia penală cehă, termenul "corupţie" nu este definit. Deobicei, "mita" este cunoscută
ca fapta de corupţie, aşa cum apare în Secţiunea 3, Capitolul III al Codului penal ceh, capitol ce
defineşte infracţiunile care aduc atingere ordinii publice. Prin incriminarea infracţiunilor de "mită"
în art. 160-162 Cod Penal ceh, s-a urmărit protejarea integrităţii vieţii publice şi păstrarea
obiectivităţii în problemele cu privire la interesul public al cetăţenilor.
Conform art. 160 Cod Penal ceh infracţiunea de "luarea de mită" îi este atribuită
infractorului care, în legatură cu îndeplinirea îndatoririlor de ordin public, acceptă mita sau
încurajează promisiunea mitei. O astfel de faptă se pedepseşte cu pîna la doi ani închisoare şi
interzicerea dreptului de exercitare a profesiei. În cazul în care infractorul cere mita pentru a-şi
îndeplini vreuna din datoriile de interes public ce intra în atributiile sale, pedeapsa este închisoarea
de la şase luni pînă la trei ani. Dacă comite o astfel de faptă în calitate de funcţionar public,
pedeapsa este închisoarea de la unu la cinci ani.
În concordanţă cu textul de lege din Codul Penal ceh autorul infracţiunii de "mită" este acela
care aduce, oferă sau promite mita în legatură cu îndeplinirea datoriilor de ordin public.
Art. 162 Cod Penal ceh, reglementînd infracţiunea de "mită indirectă", stipulează că oricine
solicită sau acceptă mita pentru a încerca să influenţeze un funcţionar public în folosirea puterii sale
sau pentru că a influenţat astfel un funcţionar public este pasibil de pedeapsă cu inchisoarea de pana
la doi ani
În art. 163 Cod Penal ceh apare o cauză de nepedepsire. Conform acestui text de lege
persoana care aduce sau promite mita, pentru că i s-a cerut acest lucru de către o altă persoană, nu
se pedepseşte, dacă denunţă fapta, fără întîrziere, procurorului sau organelor de poliţie.17
În Franţa Codul Penal în art. 435-1 reglementează infracţiune de "corupţie" :
"Pentru aplicarea convenţiei cu privire la lupta împotriva corupţiei funcţionarilor
Comunităţilor europene sau a funcţionarilor statelor membre din Uniunea Europeană, semnată la
Bruxelles în 26 mai 1997, se pedepseşte cu zece ani închisoare şi 150 000 de Euro amendă, fapta
unui funcţionar comunitar sau cea a unui funcţionar naţional al unui stat membru al Uniunii
Europene sau a unui membru al Comisiei Comunităţilor Europene, a Parlamentului European, a
Curţii de Justiţie sau a Curţii de Conturi din cadrul Comunităţilor Europene de a cere sau de a
încuviinţa, fără drept, oricînd, direct sau indirect, oferte, promisiuni, donaţii, cadouri sau avantaje de
orice fel pentru a îndeplini sau a se abţine de la îndeplinirea unui act în legătură cu funcţia sa, care
intra în atribuţiile sale sau în legătură cu mandatul său, ori să faciliteze îndeplinirea unui astfel de
act."18
Se manifestă susceptibilitatea săvîrşirii faptelor de corupţie de către cetăţeni francezi
investiţi cu putere publică cărora li se încredinţează o sarcină în serviciul public sau un mandat
public. Este interzis prin legi unei astfel de persoane să accepte beneficii de orice fel pentru
asigurarea, sau pentru a se abţine de la o conduită decurgînd din atribuţiile sale, sarcină sau mandat,
sau pentru a-şi exercita influenţa, fie reală sau presupusă, în scopul de a obţine de la un organ public
sau un organ de administraţie publică un onorariu, o slujbă, tranzacţie comercială sau orice altă
decizie folositoare. Este, de asemenea, interzis prin lege să se acorde orice formă de beneficiu
pentru scopul de a se obţine oricare din "facilităţile" mai sus menţionate de la o persoană investită
cu putere publică, căreia i se încredinţează o sarcină în serviciul public sau un mandat public.
Sancţiunea este închisoarea de pîna la zece ani.
În Germania, există o reglementare strictă a fenomenului de corupţie, mai ales în ceea ce îi

17
Bejan O., Corupţia: noţiune, prevenire şi contracarare. Chişinău: Tipografia Centrală, 2007, p.38.
18
Mihaela V., op. cit. p. 19.
priveşte pe judecători, arbitri şi militari în cadrul Forţelor armate germane. Este calificată ca şi
infracţiune de "dare de mită" fapta persoanei care acordă un beneficiu funcţionarului în legătură cu
îndeplinirea atribuţiilor sale, sau în cazul rezolvării contractelor comerciale. În 1997, în Germania, a
avut loc o dezbatere cu privire la simpla acceptare a unui folos nejustificat, dacă aceasta întruneşte
condiţiile infractiunii de "mită", chiar şi atunci cînd nu este urmată de o conduită ilicită. Astfel,
există o tendinţă clară de a evita amplificarea fenomenului infracţional, prin extinderea sferei
faptelor în legătură cu luarea sau darea de mită, poate chiar într-o forma mediată, asupra anumitor
categorii de persoane angajate în funcţii publice care trebuie să se abţină de la acceptarea oricărui
beneficiu nejustificat.
În Austria, în afară de infracţiunea de "mită", este reglementată "intervenţia prohibită"; se
consideră că este inadmisibil ca un funcţionar să incerce să intervină, în orice mod, în probleme care
nu sunt legate de atribuţiile sale, sau care sunt exercitate într-un mod interzis de lege.19
În Suedia, începand cu Constituţia din 1974 se observă preocuparea pentru prevenirea
abuzului în serviciul public. Prevederea se aplică, mai ales, reprezentanţilor aleşi şi tuturor
persoanelor care, în orice fel, iau decizii privind servicii publice sau care sunt angajaţi în astfel de
servicii. Această lege se referă, de asemenea, la persoanele cărora li se încredinţează protecţia unui
interes public. Este interesant faptul că în cercul persoanelor la care legea suedeză face referire sunt
incluşi şi administratorii si îngrijitorii muzeelor de stat şi a monumentelor istorice.
Legea prevede în mod expres aplicarea conţinutului ei şi în cazurile în care fapta a fost
comisă înainte ca infractorul să fi ocupat funcţia sau dupa ce acesta şi-a încheiat angajamentul.
În cazul în care persoana care a primit mită nu face parte din categoria celor mai sus
menţionate, procurorul poate dispune acţiunea penală împotriva făptuitorului numai dacă acesta a
fost denunţat de angajatorul său, de o persoană interesată care depune o plîngere în acest sens, sau
dacă o asemenea acţiune se dovedeşte a fi de interes public.
Deci, în anumite cazuri, corupţia îmbraca forme diferite. Tot ca şi infracţiune de corupţie
este văzută şi acceptarea unor beneficii nelegale pentru a vota într-un fel sau altfel. Aceasta
prevedere se aplică persoanelor care obţin sau acceptă o promisiune, sau care solicită un avantaj
ilegal în schimbul promisiunii de a vota într-un anume fel, ori de a se abţine să voteze într-o
chestiune de ordin public.20
Sub titlul "Corupţia slujitorilor publici", în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,
este reglementată o sferă largă de infracţiuni.
Legea din 1889, care se ocupă de practicile corupte din corpurile guvernamentale, clasifică
drept faptă criminală conduita oricărui membru, funcţionar sau angajat al unui organ administrativ
local de a solicita sau accepta daruri ca un stimulent sau o recompensă pentru înfaptuirea oricărui
activitate în legătura cu sarcinile sale de ordin public.
În Elveţia, conform legislatiei în vigoare, "darea de mită" şi "luarea de mită" se sancţioneaza
numai în acele cazuri în care persoana care a fost mituită sau cea care cere mită, este un funcţionar
angajat într-o organizaţie publică, o persoană numită într-o funcţie juridică, magistrat, expert aflat
sub jurămînt, translator, interpret sau membru al Forţelor armate. Sunt deosebit de stricte măsurile
punitive aplicate în cazurile de "luare de mită" in legătură cu rezolvarea unor probleme oficiale pe
căi ilegale. În schimb, sancţiunile sunt mai puţin aspre atunci cînd în urma acceptării mitei,
problema în cauza nu a fost rezolvată pe o cale ilegală.
În Slovacia, în 1995, Guvernul a aprobat Programul anticorupţie "Mîini curate".Ca urmare s-
au mărit pedepsele pentru infracţiunile de "mită". S-au introdus in legătură cu infracţiunea de "luare
de mită" (art. 160 Cod Penal slovac) şi infracţiunea de "mită indirecta" (art. 162 Cod Penal slovac),

19
Ibidem, p. 20.
20
Theodor Mrejeru, Dumitru Petre Andreiu Florescu, Dan Safta, Marieta Safta - Infractiunile de coruptie. Aspecte
teoretice şi practice, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p 102.
prevederi în ceea ce priveşte punerea sub acuzaţie a persoanelor care au obţinut beneficii
considerabile sau excesive.
Pe lînga acestea, au fost incluse în art. 168, Paragraf 1, Cod Penal slovac, infracţiunile
propriu-zise de "luare de mită" şi "mita indirectă".21
În Statele Unite ale Americii este interzis prin lege ca un funcţionar public al Guvernului
Federal să solicite sau să accepte "mită". Aceeaşi lege interzice tuturor persoanelor să acorde, să
ofere sau să promită "mită" unui funcţionar public.
Cele enumerate mai sus ne duc la concluzia că majoritatea statelor moderne au adoptat legi
cu privire la fenomenul de "corupţie", recunoscînd gradul ridicat de pericol social pe care îl
reprezintă astfel de fapte. Se impune deci, controlarea şi sancţionarea acestora prin crearea unui
cadru normativ adecvat, a unor organisme anticorupţie eficiente la nivel instituţional şi, nu în
ultimul rînd luarea de măsuri de ordin educaţional.22

1.3. Tendinţe actuale de comitere a luării şi dării de mită

Pentru a putea urmări tendinţele actuale de săvîrşire a infracţiunilor legate de
fenomenul corupţionist, este necesar de analizat situaţia criminogenă în acest
domeniu, de urmărit creşterea sau descreşterea nivelului infracţional şi respectiv
analiza bazelor de date anuale în legătură cu incriminarea faptelor de corupţie. O
astfel de statistică ne este prezentată de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii
Moldova, unde putem urmări progresia sau regresia fenomenului de corupţie în
republică. Astfel, statistica dată ne ajută să ne formăm o imagine complexă referitor
la nivelul de corupţie, şi ne sunt prezente date din 2007 pînă în 2013, eşantion de
timp ce ne permite să urmărim efectele adoptării actelor internaţionale şi legilor
interne de prevenire şi combatere a corupţiei.
În anul 2007 au fost înregistrate în total 23 620 infracţiuni pe întreg teritoriul
Republicii Moldova. Din totalul de 23 620 infracţiuni, infracţiuni de corupţie au fost
înregistrate 294 , ceea ce reprezintă 1,24 % din numărul total. Astfel, indicele
nivelului infracţional la 10 000 de locuitori reprezintă 65,7 iar indicele nivelului
infracţional la 10 000 de locuitori în legătură cu infracţiunile de mituire este de 0.8.
Din totalul a celor 294 de infracţiuni înregistrate în legătură cu mita, 220 au fost
trimise în judecată, iar în 6 cazuri procesul penal a fost încetat.23
În anul 2008 au fost înregistrate în total 23 817 infracţiuni pe întreg teritoriul

21
Bejan O., op.cit. p. 40.
22
Theodor Mrejeru, op.cit., p. 103.
23
http://mai.gov.md/tabel_2007.
Republicii Moldova, cu aproximativ 0,8% mai mult decît în anul 2007. Din totalul de
23 817 infracţiuni, infracţiuni de corupţie au fost înregistrate 241, cu 18 % mai puţin
decît în 2007 , ceea ce reprezintă 1,01 % din numărul total de infracţiuni în 2008.
Astfel, indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori reprezintă 64,4 iar
indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori în legătură cu infracţiunile de
mituire este de 0.7. Din totalul a celor 241 de infracţiuni înregistrate în legătură cu
mita, 152 au fost trimise în judecată, iar în 9 cazuri procesul penal a fost încetat. În
comparaţie cu 2007, în 2008 scade infracţionalitatea ce ţine de mită.24
În anul 2009 au fost înregistrate în total 24 826 infracţiuni pe întreg teritoriul
Republicii Moldova, cu aproximativ 4,2% mai mult decît în anul 2008. Din totalul de
24 826 infracţiuni, infracţiuni de corupţie au fost înregistrate 114, cu 52,7 % mai
puţin decît în 2008 , ceea ce reprezintă 0,45 % din numărul total de infracţiuni în
2009. Astfel, indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori reprezintă 67,1 iar
indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori în legătură cu infracţiunile de
mituire este de 0.3. Din totalul a celor 114 de infracţiuni înregistrate în legătură cu
mita, 55 au fost trimise în judecată, iar în 8 cazuri procesul penal a fost încetat. În
comparaţie cu 2008, în 2009 scade infracţionalitatea ce ţine de mită.25
În anul 2010 au fost înregistrate în total 32 001 infracţiuni pe întreg teritoriul
Republicii Moldova, cu aproximativ 28,9% mai mult decît în anul 2009. Din totalul
de 32 001 infracţiuni, infracţiuni de corupţie au fost înregistrate 179, cu 57 % mai
mult decît în 2009 , ceea ce reprezintă 0,55 % din numărul total de infracţiuni în
2010. Astfel, indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori reprezintă 89,7 iar
indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori în legătură cu infracţiunile de
mituire este de 0.5. Din totalul a celor 179 de infracţiuni înregistrate în legătură cu
mita, 60 au fost trimise în judecată, iar în 5 cazuri procesul penal a fost încetat. În
comparaţie cu 2009, în 2010 sporeşte infracţionalitatea ce ţine de mită.26
În anul 2011 au fost înregistrate în total 33 621 infracţiuni pe întreg teritoriul
Republicii Moldova, cu aproximativ 5,1% mai mult decît în anul 2010. Din totalul de

24
http://mai.gov.md/tab_stat2008.
25
http://mai.gov.md/content/4459.
26
http://mai.gov.md/content/6945.
33 621 infracţiuni, infracţiuni de corupţie au fost înregistrate 145, cu 19 % mai puţin
decît în 2010 , ceea ce reprezintă 0,43 % din numărul total de infracţiuni în 2011.
Astfel, indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori reprezintă 94,4 iar
indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori în legătură cu infracţiunile de
mituire este de 0.4. Din totalul a celor 145 de infracţiuni înregistrate în legătură cu
mita, 73 au fost trimise în judecată, iar în 4 cazuri procesul penal a fost încetat. În
comparaţie cu 2010, în 2011 scade infracţionalitatea ce ţine de mită.27
În anul 2012 au fost înregistrate în total 34 956 infracţiuni pe întreg teritoriul
Republicii Moldova, cu aproximativ 4,0% mai mult decît în anul 2011. Din totalul de
34 956 infracţiuni, infracţiuni de corupţie au fost înregistrate 182, cu 25,5 % mai mult
decît în 2011 , ceea ce reprezintă 0,52 % din numărul total de infracţiuni în 2012.
Astfel, indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori reprezintă 98,2 iar
indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori în legătură cu infracţiunile de
mituire este de 0.51. Din totalul a celor 182 de infracţiuni înregistrate în legătură cu
mita, 68 au fost trimise în judecată, şi nici un proces penal nu a fost încetat. În
comparaţie cu 2011, în 2012 creşte infracţionalitatea ce ţine de mită.28
În anul 2013 au fost înregistrate în total 36 154 infracţiuni pe întreg teritoriul
Republicii Moldova, cu aproximativ 3,42% mai mult decît în anul 2012. Din totalul
de 36 154 infracţiuni, infracţiuni de corupţie au fost înregistrate 205, cu 12,64 % mai
mult decît în 2012 , ceea ce reprezintă 0,56 % din numărul total de infracţiuni în
2013. Astfel, indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori reprezintă 101,54
iar indicele nivelului infracţional la 10 000 de locuitori în legătură cu infracţiunile de
mituire este de 0.58. Din totalul a celor 205 de infracţiuni înregistrate în legătură cu
mita, 108 au fost trimise în judecată, iar în 3 cazuri procesul penal a fost încetat. În
comparaţie cu 2011, în 2012 creşte infracţionalitatea ce ţine de mită.29
Astfel, urmărind cifrele din statistica Ministerului Afacerilor Interne, putem
observa o creştere a numărului de infracţiuni înregistrate de către organele afacerilor
interne, însă dacă să analizăm raportul dintre numărul de infracţiuni de corupţie cu

27
http://mai.gov.md/content/11047.
28
http://mai.gov.md/content/21556.
29
http://mai.gov.md/content/26521.
numărul total de infracţiuni, observăm că a fost o scădere a acestui indice după 2008,
cu ulterioarea ei stabilizare la nivelul de aproximativ 0,5 % , fapt ce spune despre
stagnarea puterii de combatere a fenomenului corupţionist.
Însă, datele prezentate mai sus sunt doar datele despre infracţionalitatea
înregistrată, sau mai bine zis, infracţionalitatea depistată, ceea ce nu reprezintă
totalmente situaţia real criminogenă. La aceste date, cu siguranţă trebuie să fie
adăugate şi criminalitatea latentă, sau cea neînregistrată şi nedepistată, iar aceste date
cel mai bine pot fi urmărite în sondajurile care se efectuează pe un eşantion cît mai
larg, de organizaţii maxim obiective.
Potrivit Agenţiei “Infotag”, sondajul realizat la nivel global, a arătat că 64 %
dintre respondenţii moldoveni consideră că instituţiile de stat din Republica Moldova
sînt capturate de interese private, iar în ultimii doi ani fenomenul corupţiei a sporit.
Două treimi din cei intervievaţi susţin că fenomenul corupţiei este o problemă care
afectează serios societatea. Totodată, Barometrul global al corupţiei arată că 55% din
numărul respondenţilor consideră ineficiente eforturile guvernanţilor în combaterea
corupţiei, iar 54 % din respondenţi susţin că oamenii simpli pot contribui la lupta
împotriva corupţiei şi circa jumătate din ei sînt dispuşi să denunţe cazuri de
corupţie.30
Astfel putem observa o diferenţă mare între datele înregistrate oficial de către
organele de drept din Republica Moldova, precum că actele de corupţie constituie 0,5
% din numărul total de infracţiuni, şi faptul că jumătate dintre cei intervievaţi
consideră că corupţia este deja un flagel bine înfipt în societate.

30
http://www.noi.md/md/news_id/24724.