Mi-e frig.

Știu că toate istoriile trebuie să aibă un anumit început, în care trebuie

să-mi menționez toată familia, prietenii, rudele și toate acțiunile care s-au petrecut
înainte de ”momentul important” al istoriei, pentru a reda acea atmosferă
schimbătoare. Nu voi zice aici denumiri complicate de străzi, orașe, state sau nume
de oameni, vreau doar ca voi să va închipuiți o cabană. E simplu, o cabană
amplasată la marginea unei păduri de conifere, construită din tulpini groase de pini
și creată sub un design fermecător, dar tot fiind rămasă ca o casă tipică cu o ușă și
două geamuri. Când intram în ea, primul lucru care îl vedeam eu era acea sobă de
fier, înnegrită, iar în interior plină de cenșă și resturi de lemne arse, care aștepta să
fie încălzită și să scoată fum. În colț era un pat, cu așternuturi de culori închise, pe
care mereu era așezată o pătură maronie, având multe imagini cu elani pe ea. Nu
era chiar atât de mare, însă noi doi încăpeam pe el și niciodată nu ne-am certat din
cauza acestuia. O masă din lemn de brad și două scaune, ce erau prăfuite de fiecare
dată când reveneam aici. Într-un alt colț era prezent raftul de cărți de tot felul, iar
pe el erau așezate chiar jurnale pentru tineri și ziare vechi ( probabil, pentru că eu
niciodată nu mă plictiseam aici, ca să citesc ceva ) . Mă gândesc că această
descriere ar putea reprezenta o perioadă din secolul XIX, dar prezența frigiderului
închide această concepție, era un frigider mic și alb, în care păstram unele provizii
ca să nu să se strice. O floare roșie mereu era pe pervazul geamului, ce reda o
frumusețe încântătoare Sigur că s-au dus mulți bani pe ea, căci n-am construit-o
din crengi și pietre, dar cel puțin ne-am îndeplinit dorința. Mie îmi plăcea mereu să
vin acolo cu soția mea și să ne petrecem concediul în plină plăcere, mai ales când
se apropiau zăpezile. Ajungeam acolo și eram încântat de priveliștea care o vedeam
printre acei copaci veșnici și văzând pădurea în depărtare, mă apucau fiorii.