Sunteți pe pagina 1din 2

A II-a etapa de creatie face trecerea la un lirism interiorizat, reflexiv ( ,,Dreptul la timp-1965, 11

elegii-1966, Oul si sfera- 1967 , Necuvintele-1969, In dulcele stil classic-1970

Tema volumului ,,Dreptul la timp’’-perceperea dureroasa a timpului. Se constituie un cuplu inedit


Creatorul/ Timpul si femeia, Galateea/Opera.

Dialogul poetului cu miturile ( reinterpretarea miturilor)

Consonanta cu sinele si cu lumea este substituita de ruptura tragica a sinelui, de neputinta de a


exprima sinele.

Forta care structureaza acest univers imaterial este cantecul.

11 elegii-tema: suferinta de diviziune, tanjirea de unitate ridicata la scara cosmica.

Reda conditia artistului si prezinta suferinta poetului: imposibilitatea de a materializa imaterialul.

Necuvintele-noua cosmogonie si perspectiva,,din afara’’ a lucrurilor.

In dulcele stil clasic-rafinarea expresiei in dialogul duios ironic cu poezia inaintasilor.

Recapitulare

Lecţia Propriu-zisă

Tradiţionalismul Românesc

Vasile Voiculescu

În grădina Ghetsemani, de Vasile Voiculescu

Interpretarea Poeziei

« Inapoi | Inainte »

Tradiţionalismul Românesc

TRADIŢIONALISMUL este o orientare literară din prima jum. a sec.xx a literaturii romane către folclor
şi etnografie, către civilizaţia rurală în tematica operelor literare, concomitent cu respingerea culturii
urbane moderne.

Trăsături ale tradiţionalismului

• preocuparea pentru satul românesc ca vatră a spiritualităţii autohtone;

• spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a degradării morale;

• întoarcerea spre trecut (paseismul) ca unic reper moral salvator;

• cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători, costume, muzică, gastronomie), în


opoziţie cu cele străine;
• predilecţia pentru teme precum pământul şi muncile câmpului, legătura cu pământul, cultul
neamului şi al înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, întoarcerea în locurile natale, casa şi biserica;

• insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prin evocarea scenelor biblice
semnificative şi autohtonizarea lor;

• viziunea idilică asupra vieţii ţărăneşti, surprinsă mai ales în momentele ei de sărbătoare;

• preferinţa pentru specii ca romanul istoric, povestirea şi nuvela socială, romanul social,
drama istorică;

• preferinţa pentru epica în versuri (balada istorică, poemul) şi specii lirice (idila, pastelul,
psalmul tradiţional, oda, imnul);

• tipologia preferată: haiducul, răzeşul, ciobanul, călugărul sau preotul;

• păstrarea formelor prozodice tradiţionale: strofa, ritmul, rima;

• limbajul poetic se caracterizează printr-un registru stilistic arhaic şi popular, vocabular cu


regionalisme;

• respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate.