Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Proiect la disciplina
CETĂŢENIE ÎN DREPT EUROPEAN

PROF: CONF. UNIV. DR. NEMTOI-GABRIELA

STUDENT: TABARCEA ANDREI-GHEORGHE
Specializarea: Drept european
Anul de studiu: I

PROMOTIA 2018
DREPTUL CETATENILOR EUROPENI DE A
CIRCULA LIBER
CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………...3
CAP I. Domeniul de aplicare a acestei libertăţi…………………………………………………5
CAP II. Libera circulaţie a lucrătorilor salariaţi………………………………………………7
II.1 Avantajele fiscale………………………………………………………………………...9
II.2 Avantajele sociale………………………………………………………………………..9
Cap III. Libera circulaţie a lucrătorilor independenţi……………………………………….
III.1. Categoriile de persoane ce beneficiază de libera circulaţiei potrivit Directivei
2004/38CE…………………………………………………………………………………………10
III.2 Șederea de lungă durată (dreptul de ședere permanent)………………………..10
III.3. Principiul egalităţii de tratament în cadrul liberei circulaţii a lucrătorilor
salariaţi……………………………………………………………………………………….12
Cap IV. Jurisprudenta……………………………………………………………………………14
Concluzii…………………………………………………………………………………19
Bibliografie
 INTRODUCERE

Libera circulaţie a lucrătorilor este un principiu fundamental înscris la articolul 45

din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Ulterior, legislaţia secundară a UE şi
jurisprudenţa Curţii de Justiţie au dezvoltat acest principiu, în baza căruia cetăţenii UE au
dreptul:

 să-şi caute un loc de muncă într-o altă ţară din UE

 să lucreze în ţara respectivă, fără a avea nevoie de un permis de muncă
 să locuiască în ţara respectivă în acest scop
 să rămână în ţara respectivă după expirarea perioadei de angajare
 să beneficieze de acelaşi tratament ca şi cetăţenii ţării respective în ceea ce priveşte
accesul la piaţa muncii, condiţiile de muncă şi toate celelalte avantaje sociale şi
fiscale.
De asemenea, cetăţenii UE îşi pot transfera anumite drepturi legate de asigurările
de sănătate şi de securitate socială în ţara în care urmează să se angajeze.
Libera circulaţie a lucrătorilor se aplică, de asemenea, în termeni generali, ţărilor
din Spaţiul Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia).
În cazul persoanelor care lucrează în anumite sectoare de activitate, este posibilă
recunoaşterea calificărilor profesionale în alte ţări.

4
 CAP.I Domeniul de aplicare a acestei libertăţi

Iniţial, libertatea de circulaţie a persoanelor era recunoscută prin tratat sau un drept
al resortisantului al unui stat membru, în vederea desfăşurării unei activităţi salariate sau
independente pe teritoriul unui stat membru. Dreptul de intrare şi de sejur (şedere) care
urmau a desfăşura activitate economică era recunoscut implicit prin efectul dispoziţiilor
articolelor 45, 49 şi 54 din Tratatul privind funcţionare U. E.
Dreptul de intrare şi de sejur nu putea exista în afara exercitării unei activităţi salariate a
dreptului de stabilire sau a prestării de servicii. După intrarea în vigoare în 1987 a actului
unic european, au fost adoptate la 28 iunie 1990, 3 directive a căror finalitate a fost
extinderea dreptului de intrare şi de sejur în favoarea:
1. Studenţilor, prin directiva 90/336/CEE;
2. Pensionarilor, prin directiva 90/365/CEE;
3. Resortisanţilor comunitari care nu beneficiază de dreptul la libera circulaţie în temeiul
altor reglementări comunitare, prin directiva 90/364/CEE.
După consacrarea Tratatului de Maastrich a cetăţeniei U. E., semnificaţiile liberei
circulaţii a persoanelor a depăşit graniţele tradiţionale în care, recunoaşterea acesteia
era strîns legată de exercitarea unei activităţi independente sau salariate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Tratat, orice cetăţean al uniunii, are dreptul de a
circula şi a se stabili în mod liber, pe teritoriul statelor membre. Cetăţenia europeană
implică recunoaşterea următoarelor prerogative1:
1. Dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre;
2. Dreptul de a alege, de a fi ales în parlamentul european, precum şi la alegerile locale
din statul membru în care-şi are reşedinţa in aceleasi conditii a acelui stat;

1
Manolache O., Tratat de drept comunitar, Ediția a-V-a, Editura C.H.Beck, București,2006;

5
3. Dreptul de a beneficia pe teritoriul unei tari terte in care statul membru al carui
resortisant nu este reprezentant de protectie din partea autoritatilor dipplomatice si
consulare ale oricarui stat membru, in acelesi conditii ca si resortisantii acelui stat;
4. Dreptul de a inainta petitii parlamentuui european, de a se adresa ombutsmanului
european, precum si dreptul de a se adresa institutiilor si organelor consultative a
uniunii in oricare dintre limbile tratatelor si de a primi raspuns in aceeasi limba;
Actele normative ce reglementează în prezent libera circulaţie a lucrătorilor salariați,
este Regulamentul 1612/68 şi Directiva 2004/38 din 29 aprilie privind dreptul la libera
circulație şi șederea pe teritoriu statelor membre pentru cetățenii uniunii şi membrii
familiilor acestora. Directiva evidențiată a consolidat dreptul la libera circulație a
cetățenilor uniunii, reglementînd dreptul de ieșire şi intrare pe teritoriul statelor membre,
dreptul de ședere pe o perioadă de cel mult 3 luni, respectiv pentru o perioadă mai mare
de 3 luni şi condițiile în care se obține dreptul de ședere în permanent.
Directiva de asemenea conține dispoziții referitoare la restrângerea dreptului de intrare
şi de ședere pentru motive de ordine publică, siguranță publică şi sănătate publică, precum
şi garantarea protecției împotriva expulzării nejustificate a cetățenilor uniunii.
Având in vedere ca libera circulație a persoanelor în prezent nu mai este condiționata
de desfășurarea unei activități economice, la nivel doctrinar se apreciază ca libera circulație
a persoanelor poate prezenta una din următoarele forme:
1. Dreptul de liberă circulație şi dreptul de ședere pe teritoriul celorlalte state membre;
2. Accesul liber la activități salariate;
3. Libertatea de stabilire pe teritoriul oricărui stat membru care presupune accesul la
activități nesalariate la înființarea şi gestionarea întreprinderilor.
În concluzie, beneficiarii libertății de circulație a persoanelor sunt persoanele fizice,
lucrătorii salariați, lucrătorii independenți, destinatarii serviciilor, membrii de familie ai
lucrătorilor salariați şi independenți, persoanele juridice.

6
 CAP II. Libera circulaţie a lucrătorilor salariaţi

Potrivit tratatului privind funcționarea U.E., libera circulației a lucrătorilor salariați

indică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor
membre în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea şi celelalte condiții de
munca. Libera circulație a lucrătorilor salariați este de asemenea reglementată de
Regulamentul 1612/68. Prerogativele ce decurg din prevederile art.45 din tratat sunt:
1. Dreptul de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;
2. Dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul statelor membre în scopul angajării;
3. Dreptul de ședere într-un stat membru în scopul desfășurării unei activități salariate
potrivit dispozițiilor legale aplicabile lucrătorilor naționali în materia încheierii,
executării şi încetării raporturilor juridice de munca.
4. Dreptul de a rămîne pe teritoriul unui stat membru după ce au ocupat un loc de muncă
pe teritoriul acestuia, în condiţiile stabilite de Comisia Europeană, prin măsuri de
aplicare.
Prin noţiunea de lucrător salariat, se are în vedere persoana care desfăşoară o activitate
sub conducerea şi în beneficiul altei persoane, în schimbul unei remuneraţii. Noţiunea
de lucrător salariat trebuie interpretată în sens extensiv.
Activitatea executată trebuie să fie reală şi efectivă, şi nu pur marginală sau accesorie,
neprezentînd importanţă durata muncii, aceasta fiind exercitată în timp parţial, sau dacă
potrivit jurisprudenţei Levin, drepturile băneşti sunt inferioare salariului, considerat în
statul de primire ca fiind necesar minime subzistenţe, sens în care în cauza Kempf s-a
reţinut că beneficiază de libera circulaţie şi profesorul de muzică, care susţine 12 ore de
curs săptămînal.
Activitatea trebuie să aibă în mod necesar, o valoare economică, fiind realizată în
schimbul unei remuneraţii. Jurisprudenţial, în cauza Steymann, chiar că poate fi calificată
ca atare şi activitatea desfăşurată în cadrul unei comunităţi religioase, dacă este retribuită
prin contribuţia membrilor săi.

7
 Mai mult, în sensul jurisprudenţei Antonissen, activitatea poate fi chiar şi potenţială în
sensul că resortisanţilor care se află în căutarea unui loc de muncă li se recunoaşte dreptul
de a invoca dispoziţiile privind libera circulaţie, cu precizarea că statul de primire
poate să limiteze perioada la un termen rezonabil.
Beneficiind în statul de primire, inclusiv de avantajele sociale şi fiscale, recunoscute
cetăţenilor acestuia. Invocarea liberei circulaţii a lucrătorilor salariaţi este subordonată
următoarelor condiţii2:
1. Deţinerea cetăţeniei unui stat membru;
2. Desfăşurarea unei activităţi salariate, indiferent dacă salariul obţinut este inferior
veniturilor apreciate ca fiind necesare pentru subzistență în statul de primire.
Deşi în mod obişnuit, art. 45 din Tratatul privind funcţionarea U. E. este invocat în
situaţia în care un lucrător desfăşoară o activitate salariată pe teritoriul unui alt stat
membru decît cel al cărui resortisant este, aplicarea acestora nu este exclusă atunci
cînd o persoană desfăşoară o activitate salariată într-o ţară terţă, cu condiţia ca raportul
juridic de muncă să aibă o legătură relevantă din perspectiva dreptului comunitar, cu
sistemul juridic al unui stat membru.
3. Accesul la locurile de muncă şi condiţiile de muncă
Libera circulaţie a lucrătorilor salariaţi presupune ca resortisanţii statelor membre să
beneficieze la angajarea în muncă de aceleaşi condiţii ca şi cele prevăzute pentru naţionalii
statului de primire, fiind interzise măsurile discriminatorii, în funcţie de cetăţenie,
naţionalitate sau domiciliu.
Cerinţa potrivit căreia resortisanţii altor state membre trebuie să domicilieze pe
teritoriul statului de primire pentru a fi manageri de întreprindere a fost calificată drept o
discriminare indirectă bazată pe naţionalitate dat fiind că nerezidenţii sunt în mod obişnuit
străini.
În mod similar, aspiranţii la ocuparea unui loc de muncă nu pot fi obligaţi să facă la
angajare, proba competenţei lingvistice, exclusiv prin intermediul unei diplome emise într-
o anume provincie a unui stat membru. Nu este permis ca într-un contract colectiv de

2
Gyula F., Dreptul instituțional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, București, 2012
 muncă să se includă o clauză care să prevadă promovarea în baza vechimii de muncă,
fără luarea în considerare şi a perioadei de angajare comparabile rezultate din serviciul
public al unui alt stat membru.
JURISPRUDENTA: În cazul Bosmann, Curtea de Justiţie a U. E. a reţinut
incompatibilitate art. 45 din Tratatul cu privire la funcţionarea U. E. faţă de regulile stabilite
de asociaţiile sportive (UEFA), conform cărora, un fotbalist profesionist, cetăţean al unui
alt stat membru, nu putea, la expirarea contractului cu un club sportiv să se transfere la un
alt club dintr-un alt stat membru, dacă acesta din urmă nu plătea primului o taxă de transfer.
Astfe, fotbalistul Jean Mark Bosman a fost împiedicat să se transfere de la clubul Liej din
Belgia la un club din Franţa, întrucît taxa de transfer oferită de acesta din urmă a fost
apreciată ca fiind inadecvată de către clubul belgian la care urma să expire contractul.

II.1 Avantajele fiscale

Aplicarea principului egalităţii de tratament implică şi extinderea asupra resortisanţilor
aparţinînd altor state membre aceloraşi avantaje fiscale recunoscute lucrătorilor naţionali.
În acest sens, Curtea de Justiţie a U. E. a reţinut că nerestituirea unor sume plătite cu titlu
de avans la impozit ca urmare a deplasării angajatului dintr-o ţară membră în alta reprezintă
o măsură discriminatorie interzisă de tratat.

II.2 Avantajele sociale

Curtea de Justiţie a U. E. a calificat avantajele sociale ca fiind acele avantaje care
indiferent dacă sunt sau nu legate de un contract de muncă, sunt acordate lucrătorilor
naţionali datorită statutului obiect de lucrători ori în virtutea rezidenţei pe teritoriul naţional
şi a căror extindere pentru lucrătorii, cetăţeni ai altor state membre este menită să faciliteze
mobilitatea lor în cadrul comunităţii.
Reprezintă un avantaj social de exemplu, alocaţia de creştere a copilului şi în
consecinţă, în cauza Martines Sala, s-a reţinut că principiul legalităţii de tratament se opune
condiţiei stabilite de un stat membru ca resortisanţii altor state membre să prezinte, pentru
a beneficia de acordarea acesteia, o autorizaţie de şedere sau un permis de şedere.
Accesul la condiţiile de muncă şi la locurile de muncă presupune de asemenea şi
interzicerea discriminării în ceea ce priveşte accesul la pregătirea profesională şi implică
respectarea unor criterii de şanse egale pentru resortisanţii altor state membre şi membrii
familiei ai acestora ca şi pentru proprii cetăţeni3.
Astfel, potrivit art. 12 din Regulamentul 1612/68, copiii unui cetăţean al unui stat
membru vor fi admişi în sistemul educaţional al acelui stat, la cursuri profesionale sau de
ucenicie în aceleaşi condiţii ca şi cetăţeniii acelui stat, dacă aceşti copii locuiesc pe
teritoriul său. În consecinţă, în cauza Casa Grande, refuzul autorităţilor germane de a
acorda o bursă şcolară fiului unui lucrător italian care a frecventat cursurile de învăţămînt
gimnazial Munchen, a fost apreciat ca fiind contrar dreptului comunitar.

CAP III.. Libera circulaţie a lucrătorilor independenţi

Lucrătorii independenţi se pot prevala fie de dispoziţiile referitoare la dreptul de

stabilire, fie de cele privitoare la libertatea de prestare a serviciilor.
Potrivit art. 49 din Tratatul privind funcţionarea U. E. restricţiile privind libertatea de
stabilire a cetăţenilor unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru, sunt interzise.
Această interdicţie se extinde în egală măsură şi asupra restricţiilor ce privesc înfiinţarea
de agenţii, sucursale sau filiale de cetăţenii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat
membru.
Libertatea de stabilire implică accesul la activităţile independente şi la exercitarea
lor, precum şi constituirea şi gestionarea întreprinderilor, şi în special a societăţilor, în
sensul art. 54, alin. 2 din Tratat, în condiţiile prevăzute pentru proprii săi cetăţeni, din legea
ţării unde are loc stabilirea.
În cazul persoanelor fizice, se solicită ca acestea ca să beneficieze de dreptul de
stabilire, să aibă cetăţenia unui stat membru şi să desfăşoare o activitate independentă.
Referitor la noţiunea de salariat… activitate nesalariată, în funcţie de gradul de
independenţă a respectivei persoane şi de riscul economic pe care aceasta şi-l asumă. Din
punct de vedere practic, este adesea relevant pentru aplicarea reglementărilor consacrate
lucrătorilor independenţi, că persoana în cauză nu primeşte un salariu pentru activitatea
desfăşurată.

3
Idem 2
 III.1. Categoriile de persoane ce beneficiază de libera circulaţiei potrivit Directivei
2004/38CE
Persoanele ce beneficiază de libera circulației conform Directivei sunt:
1. Persoana care are cetățenia U.E.;
2. Membrii familiei acestuia care au cetățenia U.E.;
Aceasta sintagmă se interpretează atît în funcțiile dispozițiilor Directivei cît şi ținând
seama de prevederile interne ale statelor membre. Următoarele persoane au calitatea
de membru al familiei care are calitatea de cetățean a U.E.:
1. Soțul;
2. Partenerul cu care persoana care are cetățenia U.E. a contractat un parteneriat,
înregistrat potrivit legii unui stat membru şi care în ţara de primire este asimilat
căsătoriei. În unele state ale U.E., asemenea parteneriate sunt reglementate pentru a da
posibilitatea persoanelor de sex diferit sau de acelaşi sex să-şi organizeze raporturile
patrimoniale fără a fi căsătorită;
3. Descendenții direcți sunt 21 de ani şi cei aflați în întreținerea persoanei ce are cetățenia
U.E., precum şi descendenții direcți sub 21 de ani şi cei aflați în întreținerea soțului
sau a partenerului în sensurile prevăzute la litera a şi b.
Prin descendenții direcți, conform Directivei se înțeleg doar copiii, nu şi nepoții.
Sintagma de persoană aflată la întreținere, e interpretată în jurisprudența Curții de
Justiție a U.E. în sens larg. Calitatea de persoană aflată în întreținere rezultă dintr-o
situație de fapt, adică întreținerea asigurată de persoana care are cetățenia U.E.
Nu prezintă însemnătate motivele pentru care se asigură întreținerea, nici dacă persoana
întreținuta ar putea sau nu să-i procure singură resursele materiale necesare.
1. Ascendenții direcți ai persoanei care are cetățenia U.E. ai soțului sau ai partenerului,
dacă se află la întreținerea lor, aceste dispoziții se aplică părinților, nu şi bunicilor
persoanei care are cetățenia U.E. soțului sau partenerului;
2. Orice alți membri de familie care în ţara de proveniența se află în întreținerea sau sunt
membri ai gospodăriei cetățeanului uniunii care beneficiază de dreptul de ședere cu
titlu principal sau dacă din motive grave de sănătate este necesara în mod imperativ
îngrijirea personală a membrului familiei de către cetățeanul uniunii;
 3. Partenerul de fapt, adică cel cu care cetățeanul uniunii are o relație durabilă atestată în
mod corespunzător;
Potrivit art.12 si 13 din Directivă, decesul sau plecarea cetățeanului uniunii, respectiv
divorțul, anularea căsătoriei sau încetarea parteneriatului înregistrat, nu afectează
dreptul de ședere al membrilor săi de familie – cetățeni ai unui stat membru. Decesul
cetățeanului uniunii nu antrenează pierderea dreptului de ședere al membrilor săi de
familie care nu au cetățenia unui stat membru, dacă aceștia au avut reședința în statul
membru gazda în calitatea de membri de familie, timp de cel puțin un an înainte de
decesul cetățeanului uniunii.
Divorțul, anularea căsătorieiriei sau încetarea parteneriatului înregistrat, nu afectează
dreptul de ședere al membrilor de familie ai unui cetățean a uniunii care nu sunt resortisanți
ai unui stat membru în cazurile în care:
1. Înainte de inițierea formalităților de divorț, de anulare a căsătoriei sau de încetare a
parteneriatului înregistrat, căsătoria sau parteneriatul înregistrat a durat cel puțin 3
ani din care cel puțin un an în statul membru gazdă;
2. Prin acordul soților sau al partenerilor, ori prin hotărâre judecătorească, copiii
cetățeanului uniunii au fost încredințați soțului sau partenerului care nu e cetățean
al unui stat membru;
3. Acest lucru e justificat de situații deosebit de dificile, precum faptul de a fi fost
victima violenței în familie în perioada în care căsătoria sau parteneriatul
înregistrat era încă în vigoare;
4. Prin acordul soților sau al partenerilor, ori prin hotărâre judecătorească sau
partenerul care nu are cetățenia unui stat membru are dreptul de vizitare a copilului
minor sub condiția ca instanța judecătorească să fi hotărât că vizitele trebuie sa
aibă loc în statul membru gazda atât timp cît sunt necesare4.
III.2 Șederea de lungă durată (dreptul de ședere permanent)

Conform art.16 din Directiva, cetățenii uniunii care şi-au avut reședința legală pe
teritoriul statului membru gazda în cursul unei perioade neîntrerupte de 5 ani, dobândesc
dreptul de ședere permanenta pe teritoriul acestuia. Regula data se extinde şi asupra

4
Manolache O., Tratat de drept comunitar, Ediția a-V-a, Editura C.H.Beck, București,2006
membrilor de familie care nu au cetățenia unui stat membru care şi-au avut reședința legală
împreună şi cu cetățeanul uniunii în statul membru gazdă pe o perioadă neîntrerupta de 5
ani.
Continuitatea șederii nu este afectată de:
1. Absente temporare care nu depășesc un total de 6 luni pe an;
2. Absenta de durata mai lunga în vederea îndeplinirii serviciului militar obligatoriu;
3. O absenţă de cel mult 12 luni consecutive determinată de motive importante precum
sarcina şi nașterea, boli grave, studiile sau formarea profesională ori detașarea în
alt stat membru sau într-o tara terță;
Dreptul de ședere permanentă se pierde numai în cazul unei absenţe din statul membru
gazdă pe o perioadă care depășește 2 ani consecutiv. De la regula generală privind
dobândirea dreptului de ședere permanentă pentru persoanele salariate sau care desfășoară
activități independente, care şi-au încetat activitatea, precum şi pentru membrii familiei lor
au fost instituite anumite derogări. Astfel, dreptul de ședere permanentă se acordă înaintea
încheierii unei perioade neîntrerupte de ședere de 5 ani în următoarele cazuri:
1. Salariatul sau persoana care desfășoară o activitate independentă în momentul în care
şi-a încetat activitatea, a împlinit vârsta prevăzută de legislația statului membru
respectiv în vederea pensionarii pentru limita de vârstă, ori lucrătorul care şi-a încetat
activitatea salariată ca urmare a pensionarii anticipate, a lucrat în staul membru
respectiv cel puțin în cursul ultimelor 12 luni precedente şi şi-a avut reședința pe
teritoriul acestuia pe o perioadă neîntreruptă mai mare de 3 ani. În cazul în care
legislația statului membru gazdă nu acordă dreptul la pensie pentru limita de vîrstă
anumitor categorii de persoane care desfășoară activități independente se consideră
că este îndeplinită condița de vîrstă de îndată ce beneficiarul a împlinit 60 de ani.
2. Salariatul sau persoana care desfășoară o activitate independenta şi care a avut
reședința în statul membru gazda timp de cel puțin 2 ani, şi-a încetat activitatea din
cauza unei incapacități permanente de muncă. În cazul în care aceasta incapacitate
este rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale care îndreptățește
persoana dată la o prestație plătită integral sau parțial de o instituție publică a statului
membru gazda, nu este necesară îndeplinirea nici unei condiții privind durata șederii;
 3. Salariatul sau persoana care desfășoară activitate independentă şi care după 3 ani de
munca şi ședere neîntreruptă pe teritoriul statului membru gazda desfășoară o
activitate salariată şi indepenedentă pe teritoriu unui alt stat membru dar își păstrează
reședința pe teritoriul statului membru gazda unde se întoarce de obicei în fiecare zi
sau cel puțin odată pe săptămâna.
În vederea dobândirii dreptului de ședere permanentă cu condițiile descrise la litera a şi
b, perioadele de muncă desfășurate pe teritoriul statului membru unde lucrează persoana în
cauză, se consideră petrecute pe teritoriul statului membru gazdă.

III.3. Principiul egalităţii de tratament în cadrul liberei circulaţii a lucrătorilor salariaţi

Pentru lucrătorii salariaţi, urmează să luăm în considerare dispoziţiile pertinente din

Tratatul privind funcţionarea U. E., Regulamentul 1612/38 şi Directiva 2004/31. Pe baza
textelor menţionate, pot fi sintetizate următoarele semnificaţii şi implicaţii a
principiului egalităţii de tratament în cadrul lucrătorilor salariaţi.
1. Principiul egalităţii de tratament se aplică în ceea ce priveşte condiţiile de angajare
de salarizare, criteriile de avansare, desfacerea contractului de muncă, chiar şi
criteriile luate în considerare în vederea obţinerii unei locuinţe.
Tot în baza acestui principiu sunt interzise atît discriminările evidente, fondate pe
criteriul cetăţeniei, cît şi discriminările disimulate. În cazul criteriilor disimulate, aceleaşi
criterii se aplică cetăţenilor străini şi naţionalilor ţării gazdă, dar ele tind să-i dezavantajeze
pe cetăţenii stăini. Exemplu: în ipoteza în care se solicită ca o persoană să fi avut reşedinţa
o perioadă de timp determinată în ţara de primire sau să fi dobîndit experienţă profesională
în ţara de primire.
În scopul facilitării liberei circulaţii a lucrătorilor salariaţi, pe plan comunitar au fost
iniţial adoptate 2 Directive pentru echivalarea diplomelor, certificatelor şi altor acte. În
prezent, este în vigoare Directiva 2005/36/CE din 07.09.2005 privind recunoaşterea
calificărilor profesionale, care a abrogat toate Directivele existente în domeniu.
1. Lucrătorii salariaţi de cetăţenie străină beneficiază în ţara de primire de avantajele
sociale şi fiscale, consimţite naţionalilor ţării gazdă. Principiul egalităţii de
 tratament se aplică indiferent de faptul dacă avantajele sociale acordate sunt sau nu
în legătură cu contractul de muncă.
Exemplu: împrumutul fără dobîndă acordat la naşterea unui copil; tarife preferenţiale la
transportul de cale ferată pentru familiile numeroase, burse acordate pentru ameliorarea
pregătirii profesionale.
Avantajele fiscale pot consta în anumite deduceri de plata unor impozite şi taxe.
Aplicarea avantajelor fiscale este condiţionată însă de desfăşurarea efectivă a unei activităţi
salariale, adică nu este suficient ca o persoană să se afle în căutarea unui loc de muncă pe
teritoriul ţării de primire. La rîndul ei, Directiva 2004/38 prevede că lucrătorii salariaţi pot
beneficia de asistenţă socială, inclusiv în cadrul primelor 3 luni de şedere în ţara dată.
1. Principiul egalităţii de tratament se aplică privitor la admiterea în şcolile profesionale,
precum şi în ipoteza admiterii în centrele de reeducare şi de adaptare (în caz de
accident).
2. Principiul egalităţii de tratament este luat în considerare, inclusiv în cazul înscrierii în
organizaţiile sindicale, precum şi în ceea ce priveşte dreptul de a alege şi de a fi ales în
organele de conducere a organizaţiilor sindicale.
3. Cetăţenii străini au acces în condiţii egale cu naţionalii ţării de primire la mijloacele în
domeniul securităţii sociale. Potrivit art. 48 din Tratat, Consiliul adoptă în domeniul
securităţii sociale măsurile necesare în scopul realizării liberei circulaţii a lucrătorilor
salariaţi, instituind un sistem care să asigure lucrătorilor migranţi şi succesorilor în
drepturi ai acestora:
 Cumulul tuturor perioadelor luate în considerare de diferitele legislaţii naţionale pentru
a dobîndi şi menţine dreptul la prestaţii sociale, precum şi pentru calculul acestor
drepturi;
 Plata prestaţiilor care se cuvin persoanelor rezidente pe teritoriul statelor membre, de
exemplu: art. 48 se poate aplica în circumstanţele în care obţinerea pensiei pentru limită
de vîrstă este condiţionată de desfăşurarea unei activităţi profesionale pe o durată
minimă de timp. În aşa caz, vor fi cumulate diferitele perioade în cursul cărora o
persoană fizică a lucrat în mai multe state membre. Pensia care i se datorează îi va fi
plătită în statul unde şi-a stabilit reşedinţa.
 Pe plan european, nu există un drept comunitar al securităţii sociale, ci numai o serie
de dispoziţii prin care se urmăreşte coordonarea şi nu uniformizarea legislaţiilor statelor
membre.

III.4 Excepție de la libera circulație a persoanelor în funcție de natura sau de

caracteristicile unei activități

În art.45 paragraful 4 din tratat se stipulează că locurile de muncă din

administrația publică rămîn rezervate naționalilor din fiecare stat membru. Această
dispoziție corespunde intereselor legitime ale statelor membre sintagma arătată are o
semnificație comunitară întrucît este vorba de o dispoziție prin care se limitează libera
circulație a lucrătorilor salariați în interiorul comunității locurile de muncă din
administrația publică sunt ansamblul locurilor de muncă care presupun participarea în mod
direct sau indirect la exercitarea puterii publice și la funcțiunile care au ca obiect
salgardarea intereselor generale ale statului ori altor colectivități publice ele comportă din
partea celor ce le ocupă existenșa unei legături part iculare de solidaritate față de stat de
ex art.45 paragraf 4 se aplică locrilor de muncă din magistratură diplomație , administrație
financiară ,armată , poliție etc.
În art.45 paragraf 4 nu justifică în schimb instituirea unui regim juridic derogatoriu
pentru funcționare în general , împrejurarea în cadrul unei anumite structuri de ex un
minister de la un anumit niivel erarhic locurile de muncă presupun participarea la
exercitarea puterii politice nu justifică refuzul admiterii abinitio a unor persoane de
cetățenie străină în cadrul respectivei structuri art.45 paragraf 5 nu se aplică în cazul unor
locuri de muncă precum cele din domeniul transportului aerian ,maritim , calea ferată ,
urbam sau regional. Din domeniul distribuției apei , energiei electrice , gazului , din
domeniul poștei și telecomunicațiilor , domeniul radioului și televiziunii , operei și
filarmonicii etc. În materie implicații conceptuale și practice semnificative prezintă
decizia pronunțată5 .
În cauza dată Izabel Urbaur deținînd dublă cetățenie portugheză și franceză s-a
înscris la un concurs pentru ocuparea fucției publice de director de spital în franța făcînd

5
Fuerea A., Drept comunitar al afacerilor , Editia a-II-a, Universul Juridic, Bucuresti, 2006;
dovada îndeplinirii condiiilor de studii și de formare profesională absolvirea școlii
naționale de sănătate publică din Lisabona (cu pprecizarea că pregătirea sa profesională
era recunoscută prin diplome obținute în Portugalia în plus timp de 6 ani exercitat funcția
pentru care s-a înscris la concurs în portugalia astfel resortisanților unui stat membru care
beneficiază deja de o experiență profesională invocă accesul la promovare , experiența
dobîndită într-un alt stat membru trebuie să fiee luată și tratată de autorități în același mod
cea dobîndită în propriul stat , promovarea urmînd a avea loc în condițiile de tratament egal
a resortisanților unui slt stat membru.
Cu privire la natura de conducere a funcției pubice de director de spital curtea de
justiție a statuat că un astfel de post nu implică o participare directă sau indirectă la
exercițiul fucției publice nici la funcțiile care au ca obiect salvarea intereselor generale ale
statului sau ale altor colectivități publice .
În ceea ce privește dreptul de stailire și libera prestare a serviciilor art.59 din tratat
prevede că reglementările în cauză nu se aplică activităților care ppresupun exercitarea în
statul membru interesat chiar cu titlu ocazional a autorității publice. În sensul dispozițiilor
legale comunitare prin exercitarea autorității publice se înțelege îndeplinirea de prerogative
în afara dreptului general de puteri de constrîngere asupra persoanelor și a bunurilor și
posibilitatea de a acționa independent de consimțămîntul sau chiar de voința unei alte
persoane.
În temeiul art.52 funcțiile de notar sau de executor judecătoresc pot fi executate de
naționalii statelor membre , de asemenea art.51 se poatee aplica în cazuri persoanelor
însărcinate cu observarea și exploatarea fondului forestier , cinegetic sau piscicol , în
schimb art.51 nu poate fi invocat privitor la profesiile liberale enumerate , totuși anumite
prerogative în cadrul unei profesii liberale determinate s-ar putea să fie însă rezervate
naționalilor statelor membre.
CAP IV. JURISPRUDENTA

Dispoziţiile Directivei 2005/36/CE sunt relevante şi în cazul lucrătorilor

independenţi. Referitor la lucrătorii independenţi, au fost adoptate şi o serie de directive
care au vizat coordonarea sau armonizarea legislaţiilor statelor membre pentru anumite
sectoare sau domenii de activitate, inclusiv pentru anumite confesii precum cea de arhitect,
avocat, medic, dentist, farmacist etc.
Exemplu, Directiva 98/5/CE referitoare la avocaţi, prevede că aceștia îşi pot
exercita activitatea în orice stat membru, chiar fără să aibă o reşedinţă în respectivul stat,
cu condiţia respectării regulilor deontologice din ţara unde practică în mod obişnuit
avocatura şi a reglemetărilor deontologice unde reprezintă un anumit client.
În jurisprudența Curții de Justiție a UE a fost afirmat prilejul cauzei REYNERS, efectul
direct al dispozițiilor art.49 privind funcționarea UE.
Pîna la data cauzei REYNERS nu sa reușit înlăturarea tuturor obstacolelor existente
între statele membre în domeniul dreptului de stabilire fiind o serie de directive care au
fost adoptate nu au fost transpuse în dreptul intern al statelor membre în atare circumstanțe
sa pus problema dacă prevederile art.49 din tratat au sau nu efect direct la
dispozițiile art.49 pot fi apropiate de cele ale art.45 din tratat consacrat liberii circulații
lucrătorilor salariați al căror efect direct nu a fost niciodată contestată totuși în cauza
REYNERS apărea necesar să se hotărască dacă libertatea de stabilire în statele membre
este sau nu condiționată de adoptarea unor măsuri de armonizare a statelor membre.
Răspunsul Curții de Justiție a fost că prevederile art.49 au efect direct de la sfîrșitul
perioadei de tranziție , adoptarea unor măsuri de armonizare a legislațiilor statelor
membre poate facilita exercitarea acestei libertăți fundamentale dar nu pune sub semnul
întrebării efectul direct al reglementărilor de la art.49 privitor la cauza REYNERS trebuie
de menționat că profesiile liberale nu presupun în general exercitarea autorității publice la
care se referă art.51 din tratat , în cazul dat curtea de justiție a decis astfel referitor la
profesia de avocat6.

6
https://www.scribd.com/document/143040146/Spete-Rezolvate-Dr-European
 În cazul în care în cadrul unei activități anumite prerogative care presupune
exercitarea autorității publice pot să fie detașate de restul activității în cauză , excepția de
la art.51 din tratat va fi interpretată în sens strict adică numai pentru activitățile care
implică exercitarea autorității publice spre ex : în cazul în care fiind un stat membru
recunoaște altor state membre avocaților dreptul de autentifica actele pe care le îndeplinesc
o asemenea activitate presupune exercitarea autorității publice , totuși persoanele de
cetățenie străină ar putea să ofere consultații juridice și s reprezinte clienții în justiție.
Membrii de familie a lucrătorului salariat sau independent beneficiază și ei de
principiul egalității de tratament. Membrii de familie indiferent de cetățenia lor care au
dreptul de ședere sau dreptul de ședere permanentă într-un stat membru pot desfășura în
țara gazdă o activitate salariată sau independentă de asemenea ei pot recurge la asistența
socială în primele 3 luni de ședere în țara gazdă și pot primi împrumuturi sau burse pentru
realizarea studiilor inclusiv a celor de formare profesională.
În temeiul art. 59 din Tratat, funcţiile de notar sau de executor judecătoresc pot fi
exercitate numai de naţionalii statelor membre. De asemenea, art. 59 se poate aplica în
cazul persoanelor însărcinate cu consemnarea şi exploatarea fondului forestier, cinegetic
sau piscicol. În schimb, art. 59 nu poate fi invocat privitor la profesiile liberale în general.
Totuşi, anumite prerogative în cadrul unei profesii liberale determinate s-ar putea să fie
însă rezervate naţionalilor statelor membre.

Concluzii

Libera circulație a personelor în Uniunea Europenă este dreptul fundamental oferit

prin tratete, care i-a determinat pe tot mai mulți cetățeni ai țărilor candidate la aderare să-
și dorească să facă parte din Comunitate.
 Posibilitatea de a intra și de a ieși dintr-o țară doar pe baza cărții de identitate
favorizează migrația în Comunitate. Însă, Uniunea Europeană nu se rezumă doar la atât, a
fi parte din Uniune înseamnă egalitate în drepturi nu doar între cetățenii unei țări, ci între
cetățenii întregii Comunități. Să fii tratat la fel indiferent de naționalitate și să ți se ofere
egaliatate de șanse pentru a ocupa o anumită funcție, eliminându-se astfel orice fel de
criterii discriminatorii la angajare, care ar descuraja libera circulație a forței de muncă în
Uniunea Europenă.
Chiar dacă în continuare se întâmpină probleme pe motive discriminatorii,
libertatea de circulație a forței de muncă nu mai este azi doar o utopie, ci este o realitate la
care suntem cu toții parte. Dovadă este numărul mare de persoane care trec zilnic granițele
țărilor, fără a mai fi opriți de la exercitarea acestui drept, de statele din care fac parte.

BIBLIOGRAFIE

1. Deleanu S., Drept Comunitar al Afacerilor, Editura Servo-Sat,Arad,2002;

2. Gyula F., Dreptul instituțional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, București, 2012;

3. Manolache O., Tratat de drept comunitar, Ediția a-V-a, Editura C.H.Beck,

București,2006;
4. Fuerea A., Drept comunitar al afacerilor , Editia a-II-a, Universul Juridic, Bucuresti,
2006;

5. https://www.scribd.com/document/143040146/Spete-Rezolvate-Dr-European7