UNIVERSITATEA AL.

IOAN CUZA

Facultatea de Filosofie şi Știinţe Social-Politice

Specializarea: Asistență Socială

Anul: III, I.D.

ASISTENȚA SOCIALĂ A PERSOANELOR

CU NEVOI SPECIALE
RECENZIE: COPILUL DEFICIENT MINTAL

AUTORI: PETRU ARCAN, DUMITRU CIUMĂGEANU

EDITURA: FACLA, TIMIȘOARA

AN APARIȚIE: 1980

NUMĂR PAGINI: 386

În lumea contemporană, preocuparea pentru copilul deficient mintal este

înregistrată tot mai des, în domenii foarte variate și din perspective tot mai multiple.
Medicul pediatru, ppsihologul, lucrătorii din domeniul asistenței sociale, numeroși părinți,
cadre didactice, organizatorii de învățământ și sănătate, politologii școlari, toți se găsesc
azi, foarte frecvent, puși în fața copilului deficient mintal, trebuind să rezolve, fiecare din
punctul său de vedere, probleme uneori complexe și dificile. Cunoașterea copilului
deficient mintal și a roblemelor pe care le pune este resimțită azi la nivel social și depășește
mult interesul restrăns al unora sau altora.

Demersul autorilor în conceperea acestei cărți are un caracter sintetico-

praxiologic. Sintetic, prin faptul că își propune să ordoneze și să sistematizeze tot ceea ce
este bun câștigat în domeniul cerectării deficienței mintale și se constituie ca zestrea
funciară a unui sector de cunoaștere, care se găsește la granița mai multor discipline. Din
acest punct de vedere, lucrarea își propune să prezinte un cod ordonat de paradigme în
sensul dat acestui concept de Thomas Kuhn și anume:,,... realizări științifice, care, pentru o
perioadă, oferă probleme și soluții model unei comunități de practicieni”. Tot acest autor
caracterizează o comunitate științifică sau un grup disciplinar ca fiind constituite din
cerectări și specialiști care împărtășesc aceleași paradigme. Din acest punct de vedere,
cartea își propune să constituie un cod sintetic de paradigme care să permită diverșilor
specialiști, care se ocupă de problema deficienței mintale să comunice relativ deplin și fără
dificultăți între ei și să realizeze o unanimitate în judecățile lor profesionale.

Demersul întreprins de autori vizează permanent, în încheieturile lui de bază,

praxisul. Prezentarea unui sistem de paradigme legat de deficiența mintală urmărește să
asigure fundamentarea științifică a practicii unui întreg grup disciplinar. Dacă acest lucru
va fi atins, el va constitui un are pas spre progres: odată acest cadru asigurat, se poate
dezvolta o practică științifică orientată spre rezolvarea unor probleme tot mai concrete, mai
precise și mai adânci.

Caracterul praxiologic – operațional constă și în faptul că pe lângă paradigmele

fundamentale se prezintă și numeroase considerații cu privire la instrumentele și modelele
de soluționare a unor probleme implicate în praxis. Este vorba de puncte de reper, de
sugestii pentru stimularea spiritului de inventivitate și ingeniozitate a specialiștilor și
cercetătorilor din acest domeniu.

Lucrarea cuprinde mai multe părți.

Prima parte are un caracter general și își propune să delimiteze problema

deficienței mintale, să-i stabilească dimensiunile și coordonatele, să-i prezinte
fundamentele conceptuale și epistemice. Excursul sintetic în această parte se anunță
deosebit de dificil, însă absolut necesar pentru în această parte se anunță deosebit de dificil,
însă absolut necesar pentru a circumscrie terenul, de multe ori mișcător, pe care ăl
propunem investigării.

Partea a doua se referă la fundamentarea științifică a unuia din praxisurile

principale: depistarea, examinarea. Acest praxis este de mare importanță și în același timp
de mare responsabilitate, deoarece se referă în ultima analiză la judecarea, etichetarea și
orientarea unor destine omenești. Pe lângă paradigmele teoretice implicate, sunt prezentate
și instrumente și modele de rezolvări a problemelor puse în dicuție, cu scopul ca specialiștii
să găsească o confirmare a practicii lor sau niște puncte de plecare pentru o rezolvare
creatoare a unor situații concrete ridicate în activitatea curentă.

Părțile III – VI prezintă și descriu formele clinice, etiopatogeniași suportul

anatomo-patologic. Sunt părțile cu ponderea cea mai mare, în care efortul sintetic și
ordonator este deosebit de mare, deoarece în acest domeniu cercetarea științifică din
ultimele decenii a făcut pași serioși.

Este acordată o importanță deosebită descrierii formelor clinice și

etiopatogeniei datorită faptului că acestea ar trebui să stea la baza preocupărilor
terapeutice, recuperatorii și educaționale. Orice act terapeuric, recuperatoriu sau
educațional trebuie să fie adaptat și reglat după acești doi vectori: forma clinică și
etiopatogenia.
 În continuare se discută imperativele diagnosticului de deficiență mintală,
acela de a fi preventiv, precoce și etiologic.

În aceeași măsură sunt redate criteriile de apreciere a deficienței mintale, cât

și elementele necesare de diferențiere de alte afecțiuni.

Partea a VIII-a prezintă factorii decizionali în aprecierea prognosticului,

raportați la factorii etiologici, asocierea altor tulburări, calitatea și momentul aplicării
terapiei, atitudinea grupului social față de deficientul mintal.

Partea a IX- a propune o sinteză dificilă legată de prevenirea și terapia

complexă medico-psiho-pedagogică și socială a deficienței mintale. Prevenirea este tratată
într-un capitol separat, care de fapt prezintă o suită de strategii cunocute și încearcă o
sinteză pentru o strategie optimă care ar diminua riscul de apariție al acestei deficiențe. Se
abordează, în continuare, problema terapiei medicamentoase. Familia, școlarizarea și
integrarea socio-profesională a deficienților mintali reprezintă direcțiile principale ale
demersului în această parte a lucrării.

În ultima parte, în loc de concluzii, se prezintă un sistem de propuneri ce se

cer a fi aplicate în perspectiva unui viitor apropiat în care integrarea și recuperarea socială
a deficientului mintal se va pune pe baze noi. Propunerile schițate decurg atât din
paradigmele disciplinei, precum și din modelele practice de rezolvare a unor aspecte deja
experimentate la noi sau în alte țări.