Facultatea de Filosofie şi Știinţe Social-Politice
Specializarea: Asistență Socială
Anul: III, I.D.
ASISTENȚA SOCIALĂ A PERSOANELOR
CU NEVOI SPECIALE RECENZIE: COPILUL DEFICIENT MINTAL
AUTORI: PETRU ARCAN, DUMITRU CIUMĂGEANU
EDITURA: FACLA, TIMIȘOARA
AN APARIȚIE: 1980
NUMĂR PAGINI: 386
În lumea contemporană, preocuparea pentru copilul deficient mintal este
înregistrată tot mai des, în domenii foarte variate și din perspective tot mai multiple. Medicul pediatru, ppsihologul, lucrătorii din domeniul asistenței sociale, numeroși părinți, cadre didactice, organizatorii de învățământ și sănătate, politologii școlari, toți se găsesc azi, foarte frecvent, puși în fața copilului deficient mintal, trebuind să rezolve, fiecare din punctul său de vedere, probleme uneori complexe și dificile. Cunoașterea copilului deficient mintal și a roblemelor pe care le pune este resimțită azi la nivel social și depășește mult interesul restrăns al unora sau altora.
Demersul autorilor în conceperea acestei cărți are un caracter sintetico-
praxiologic. Sintetic, prin faptul că își propune să ordoneze și să sistematizeze tot ceea ce este bun câștigat în domeniul cerectării deficienței mintale și se constituie ca zestrea funciară a unui sector de cunoaștere, care se găsește la granița mai multor discipline. Din acest punct de vedere, lucrarea își propune să prezinte un cod ordonat de paradigme în sensul dat acestui concept de Thomas Kuhn și anume:,,... realizări științifice, care, pentru o perioadă, oferă probleme și soluții model unei comunități de practicieni”. Tot acest autor caracterizează o comunitate științifică sau un grup disciplinar ca fiind constituite din cerectări și specialiști care împărtășesc aceleași paradigme. Din acest punct de vedere, cartea își propune să constituie un cod sintetic de paradigme care să permită diverșilor specialiști, care se ocupă de problema deficienței mintale să comunice relativ deplin și fără dificultăți între ei și să realizeze o unanimitate în judecățile lor profesionale.
Demersul întreprins de autori vizează permanent, în încheieturile lui de bază,
praxisul. Prezentarea unui sistem de paradigme legat de deficiența mintală urmărește să asigure fundamentarea științifică a practicii unui întreg grup disciplinar. Dacă acest lucru va fi atins, el va constitui un are pas spre progres: odată acest cadru asigurat, se poate dezvolta o practică științifică orientată spre rezolvarea unor probleme tot mai concrete, mai precise și mai adânci.
Caracterul praxiologic – operațional constă și în faptul că pe lângă paradigmele
fundamentale se prezintă și numeroase considerații cu privire la instrumentele și modelele de soluționare a unor probleme implicate în praxis. Este vorba de puncte de reper, de sugestii pentru stimularea spiritului de inventivitate și ingeniozitate a specialiștilor și cercetătorilor din acest domeniu.
Lucrarea cuprinde mai multe părți.
Prima parte are un caracter general și își propune să delimiteze problema
deficienței mintale, să-i stabilească dimensiunile și coordonatele, să-i prezinte fundamentele conceptuale și epistemice. Excursul sintetic în această parte se anunță deosebit de dificil, însă absolut necesar pentru în această parte se anunță deosebit de dificil, însă absolut necesar pentru a circumscrie terenul, de multe ori mișcător, pe care ăl propunem investigării.
Partea a doua se referă la fundamentarea științifică a unuia din praxisurile
principale: depistarea, examinarea. Acest praxis este de mare importanță și în același timp de mare responsabilitate, deoarece se referă în ultima analiză la judecarea, etichetarea și orientarea unor destine omenești. Pe lângă paradigmele teoretice implicate, sunt prezentate și instrumente și modele de rezolvări a problemelor puse în dicuție, cu scopul ca specialiștii să găsească o confirmare a practicii lor sau niște puncte de plecare pentru o rezolvare creatoare a unor situații concrete ridicate în activitatea curentă.
Părțile III – VI prezintă și descriu formele clinice, etiopatogeniași suportul
anatomo-patologic. Sunt părțile cu ponderea cea mai mare, în care efortul sintetic și ordonator este deosebit de mare, deoarece în acest domeniu cercetarea științifică din ultimele decenii a făcut pași serioși.
Este acordată o importanță deosebită descrierii formelor clinice și
etiopatogeniei datorită faptului că acestea ar trebui să stea la baza preocupărilor terapeutice, recuperatorii și educaționale. Orice act terapeuric, recuperatoriu sau educațional trebuie să fie adaptat și reglat după acești doi vectori: forma clinică și etiopatogenia. În continuare se discută imperativele diagnosticului de deficiență mintală, acela de a fi preventiv, precoce și etiologic.
În aceeași măsură sunt redate criteriile de apreciere a deficienței mintale, cât
și elementele necesare de diferențiere de alte afecțiuni.
Partea a VIII-a prezintă factorii decizionali în aprecierea prognosticului,
raportați la factorii etiologici, asocierea altor tulburări, calitatea și momentul aplicării terapiei, atitudinea grupului social față de deficientul mintal.
Partea a IX- a propune o sinteză dificilă legată de prevenirea și terapia
complexă medico-psiho-pedagogică și socială a deficienței mintale. Prevenirea este tratată într-un capitol separat, care de fapt prezintă o suită de strategii cunocute și încearcă o sinteză pentru o strategie optimă care ar diminua riscul de apariție al acestei deficiențe. Se abordează, în continuare, problema terapiei medicamentoase. Familia, școlarizarea și integrarea socio-profesională a deficienților mintali reprezintă direcțiile principale ale demersului în această parte a lucrării.
În ultima parte, în loc de concluzii, se prezintă un sistem de propuneri ce se
cer a fi aplicate în perspectiva unui viitor apropiat în care integrarea și recuperarea socială a deficientului mintal se va pune pe baze noi. Propunerile schițate decurg atât din paradigmele disciplinei, precum și din modelele practice de rezolvare a unor aspecte deja experimentate la noi sau în alte țări.