Universitatea Politehnica Timişoara

Facultatea de Arhitectură

PROIECTAREA STRUCTURILOR III

- CURS 1 -

Acțiuni în construcții

Conf.dr.ing Adrian CIUTINA

Departamentul de Construcții Metalice și

Mecanica Construcțiilor
CAPITOLUL I – ACȚIUNI ÎN CONSTRUCȚII
§ 1.1 Introducere

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.1 Introducere

Estimarea acţiunilor în construcţii se face după Eurocode 1990, care

furnizează bazele de modelare a acţiunilor şi controlul siguranţei
structurale.

Eurocode 1990 oferă o clasificare a acţiunilor în construcţii, în scopul de

a identifica similitudinile sau deosebirile dintre diferitele acţiuni.

Eurocode 1990 permite folosirea unor modele teoretice corespunzătoare

pentru încărcări în proiectarea structurală.

Un model complet al acţiunii descrie mai multe proprietăţi ale unei

acţiuni: magnitudinea, poziţia, direcţia şi durata.

În anumite cazuri trebuie luate în consideraţie interacţiunile între acţiuni

şi răspunsul structural (de exemplu oscilaţii datorate vântului, presiunea
solului sau deformaţii impuse).

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.1 Introducere

Clasificarea încărcărilor ţine cont de următoarele aspecte caracteristice

încărcărilor:
variaţia în timp;
originea (directe sau indirecte);
variaţia în spaţiu (fixe sau libere)
natura încărcării şi/sau răspunsul structural.

OBS: În plus faţă de aceste clasificări, Eurocode 1990 consideră că influenţa mediilor
chimice, fiziologice şi biologice este un grup separat de acţiuni care pot avea
influenţe negative în timp pentru caracteristicile mecanice ale materialelor şi
elementelor.
Prin aceasta, se înregistrează o scădere graduală a siguranţei structurale.

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.1 Introducere
Acţiuni – Clasificare – Variaţia în timp
Considerând variaţia în timp, acţiunile pot fi clasificate în:
Acţiuni permanente (G). Sunt acele acţiuni care acţionează pentru o
perioadă de timp de referinţă dată – durata de viaţă a construcţiei sau mai
puţin – şi pentru care variaţia magnitudinii în timp este neglijabilă, sau pentru
care variaţia este continuă şi monotonă, până la atingerea unei valori limită
(definiţia Eurocode 1990).
OBS: Exemple de încărcări permanente: greutatea proprie a structurilor sau a
echipamentelor fixe, acţiuni indirecte cauzate de contracţii sau tasări neuniforme.
Acţiuni variabile (Q). Sunt acele acţiuni pentru care variaţia magnitudinii cu
timpul nu este nici neglijabilă nici monotonă (definiţia Eurocode 1990).
OBS: Exemple de încărcări variabile: încărcările impuse în clădiri sau tabliere de
poduri, acţiuni ale vântului sau ale zăpezii.
Acţiuni accidentale (A). Acţiuni, în general de scurtă durată, dar cu
magnitudini semnificative, care sunt foarte puţin probabil să acţioneze asupra
clădirii, pe timpul duratei de viaţă a acesteia (definiţia Eurocode 1990).
OBS: (1) Exemple de încărcări accidentale: incendii, explozii, încărcări din impact.
(2) Acţiunile datorate cutremurelor sunt de obicei identificate tot ca acţiuni
accidentale şi notate prin simbolul AE.
OBS: Acest tip de clasificare este cel mai important şi foloseşte la stabilirea
combinaţiilor de acţiuni.
Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III
 § 1.1 Introducere
Acţiuni – Exemple
Considerând originea acţiunii, acţiunile pot fi clasificate în:
Acţiuni directe. Sunt acele acţiuni care sunt aplicate direct pe structură, iar
modelul acestui tip de încărcare este determinat independent de proprietățile
sau de răspunsul structural.
OBS: Încărcări directe, exemple: încărcări permanente, utile şi tehnologice etc.
Acţiuni indirecte. Sunt acele acţiuni care introduc stări de eforturi în
structură, deşi nu sunt aplicate direct pe aceasta.
OBS: (1) Exemple de încărcări indirecte: contracţia betonului, tasarea fundaţiilor.
(2) Acţiunile indirecte pot fi considerate ca acţiuni permanente (ex. tasarea
neuniformă) sau ca acţiuni variabile (ex. încărcarea din temperatură).
(3) Variaţia eforturilor datorită umidităţii este considerată doar în cazul
structurilor din lemn sau zidărie.

Acţiuni – Clasificare – Natura încărcării

Considerând natura acţiunilor şi răspunsul structural, acţiunile pot fi :
Acţiuni statice. Sunt acţiunile care nu cauzează acceleraţii semnificative ale
structurii sau unui element structural.
OBS: Exemple de acţiuni statice: aproape toate încărcările de tip permanent.
Acţiuni dinamice. Sunt acţiunile care cauzează acceleraţii semnificative ale
structurii sau unui element structural.
OBS: Exemple de acţiuni dinamice: încărcarea din vânt, încărcarea din seism etc.
Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III
 § 1.1 Introducere
Acțiuni – Exemple
Tabelul de mai jos oferă exemple de încărcări:
Acţiuni permanente Acţiuni variabile Acţiuni accidentale
Greutatea permanentă a Încărcări utile pe planşee Explozii
structurilor Încărcări din zăpadă Incendii
Echipamente fixe Încărcări din vânt Impactul vehicolelor
Forţele de pretensionare Acţiuni indirecte, cum
Presiunea datorată apei sunt cele din efectele
şi solurilor temperaturii
Acţiuni indirecte (ex.
tasări ale reazemelor)

Clasificarea încărcărilor din tabel corespunde încărcărilor tipice ale

încărcărilor, în anumite cazuri ele fiind neaplicabile.
În cazul acţiunilor seismice, pentru anumite regiuni sau ţări, cutremurele
nu sunt evenimente rare şi pot fi tratate ca acţiuni variabile.
De asemenea, pot fi definite două nivele ale încărcării seismice, bazate pe
perioade de revenire diferite:
o perioadă mică de revenire, caracteristică încărcărilor de serviciu (ex. 50
de ani) care defineşte încărcările seismice curente, cu intensitate mică;
o perioadă de revenire mai mare, (ex. 475 de ani), care defineşte
încărcările seismice la SLU, cu intensitate mai mare.
Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III
 § 1.1 Introducere
Acțiuni – Valoarea de calcul a acțiunilor

Toate acţiunile, incluzând influenţele mediului sunt introduse în calculele

de proiectare ca valori reprezentative. Cea mai importantă valoare
reprezentativă a unei acţiuni F este valoarea sa caracteristică Fk.
În funcţie de datele disponibile şi de experienţă, valoarea
caracteristică a încărcărilor este specificată în standardele
relevante EN (Eurocode), ca o valoare medie, valoare superioară sau
inferioară a încărcării sau printr-o valoare nominală (aceasta din urmă nu
se referă la distribuţii statistice).

Determinarea valorii reprezentative a unei acţiuni poate implica nu numai

evaluarea şi analiza observaţiilor şi a datelor experimentale disponibile,
dar deseori, o apreciere şi raţionare subiectivă cât mai corectă, în
cazul în care datele statistice nu sunt suficiente (de exemplu în cazul
acţiunilor accidentale) sau de decizie (de exemplu în cazul încărcărilor
admisibile).

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.1 Introducere
Acțiuni – Valoarea de calcul a acțiunilor
În conformitate cu Eurocode 1990, valoarea de calcul a acţiunilor este
obţinută folosind:
valoarea caracteristică sau
altă valoare reprezentativă,
în combinaţie cu factori parţiali de siguranţă:

Valoarea de calcul a acţiunilor se calculează cu:

Fd = γ f Frep cu: Frep = ψ Fk

unde: - Fk este valoarea caracteristică a acţiunii.

- Frep este valoarea reprezentativă relevantă a acţiunii.
- γf este factorul parţial de siguranţă al acţiunii, care ia în
consideraţie posibilitatea deviaţiilor nefavorabile ale acţiunilor.
- ψ este factorul de combinare al acţiunilor: fie 1,00 sau ψ0, ψ1, ψ2
sau ψ3 .

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.2 Acţiuni permanente – Valori caracteristice

Pentru determinarea acţiunilor permanente G, şi în mod particular pentru

determinarea greutăţilor proprii ale materialelor de construcţie
tradiţionale, există deja suficiente date statistice pentru determinarea
valorilor caracteristice.
Dacă variabilitatea acţiunii permanente este mică, se poate folosi o
singură valoare caracteristică, Gk - valoarea medie a încărcării.
Dacă variabilitatea acţiunii permanente este mare, pot fi folosite
două valori: Încărcări permanente superioare, notate cu Gk,sup şi
Încărcări permanente inferioare, notate cu Gk,inf.

Variaţia Gausiană a unei încărcări:

Unde VG este coeficientul de variaţie

al acţiunii.

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.2 Acţiuni permanente – EN 1991-1
Secţiunea 5 – Greutatea proprie

Greutatea proprie a elementelor de construcţii trebuie, în cele mai multe

cazuri, să fie reprezentată de o singură valoare caracteristică şi să fie
calculată pe baza dimensiunilor nominale şi a valorilor caracteristice ale
greutăţilor specifice.
Greutatea proprie a lucrărilor de construcţii include elementele
structurale şi nestructurale care cuprind inclusiv greutatea elementelor
fixe din exploatare, cât şi greutatea pământului şi umpluturilor.
Elementele nestructurale includ:
- învelitori ale acoperişului;
- finisaje pentru pardoseli şi pereţi;
- compartimentări şi placări;
- mâini curente, bariere de securitate, parapete şi borduri;
- placări pe pereţi;
- plafoane suspendate;
- izolaţie termică;
- echipamente pentru poduri;
- echipamente fixe:

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.2 Acţiuni permanente – EN 1991-1-1
Secţiunea 5 – Greutatea proprie

Determinarea valorilor caracteristice ale greutăţii proprii, dimensiunilor şi

greutăţilor specifice trebuie efectuată conform EN 1990, 4.1.2.
Dimensiunile nominale sunt cele indicate pe planurile proiectelor.
Anexa A: Tabele pentru greutatea specifică nominală a materialelor.

Anexa A: Tabele pentru greutatea specifică nominală a materialelor.

Exemplu: Materiale
de construcţie
(Tabelul A1)

….. Pentru alte detalii

vezi secţiunea 5 a EN
1991-1-1….

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

§ 1.2 Acţiuni permanente – Exemple

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

§ 1.2 Acţiuni permanente – Exemple

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.3 Acţiuni variabile – generalităţi

Acţiunile variabile acoperă un spectru destul de larg de încărcări, cum

sunt:
încărcările utile pe planşee şi terase;
încărcările tehnologice;
încărcările climatice (vânt, zăpadă, temperatură);
încărcările variabile provenite din fenomenul de oboseală.
OBS: (1) Încărcările tehnologice sunt considerate ca încărcări cvasi-permanente, sau
permanente, şi considerate cu valori caracteristice pentru aceste tipuri de
încărcări.
(2) Încărcările variabile provenite din fenomenul de oboseală sunt tratate în
combinaţii specifice acestui tip de încărcare.
(3) Încărcările din seism, deşi variabile, sunt tratate ca încărcări speciale, cu
combinaţii specifice.
În general, în cazul încărcărilor variabile obişnuite, valoarea caracteristică
a acţiunii variabile Qk se face pe baza interpretărilor statistice.
OBS: (1) În cazul încărcărilor climatice din vânt, zăpadă, temperatură, există la nivel
European valori observate și înregistrate, pentru cel puţin ultimii 40 de ani.
(2) Încărcările impuse pe planşee şi terase nu au valori rezultate din înregistrări
statistice, însă Eurocode 1 oferă valori realiste ale acestui tip de încărcări.
Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III
 § 1.3 Acţiuni variabile – generalităţi

În situaţia în care este posibilă o interpretare statistică a încărcărilor

variabile, valoarea caracteristică Qk corespunde:
Unei valori superioare, care prezintă o anumită probabilitate de depăşire
(situaţie indezirabilă) şi care reprezintă cel mai întâlnit caz, sau
unei valori inferioare, calculată pe baza unei probabilităţi, dar care nu trebuie
depăşită în perioada de viaţă a construcţiei.

OBS: În general, valoarea caracteristică Qk a acţiunilor climatice şi a încărcărilor

impuse pe planşee se bazează pe o probabilitate (care nu trebuie depăşită) de
0,98 şi o perioadă de referinţă de 1 an.

OBS: Perioada de referinţă t este reprezentată ca fiind o anumită perioadă de timp

(de exemplu 1 an). În timpul fiecărei perioade de referinţă, există o valoare
maximă Qmax (de exemplu valoarea maximă anuală). În acest fel se poate obţine
o serie de valori Q1max, Q2max, Q3max … etc.

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.3 Acţiuni variabile – generalităţi

Conceptul de perioadă de referinţă este ilustrat în figura de mai jos:

Distribuţia valorilor
Qmax este indicată în
diagrama din
dreapta, ca o funcţie
de densitate a
probabilităţii fmax(Q),
figurativ reprezentată
de tip Gaussian.

Valoarea caracteristică Qk poate fi definită ca fiind cerinţa de depăşire a

valorii Qmax cu o probabilitate limitată (spre exemplu 0,02 sau 2%).
Aceasta se mai numeşte şi fractilul p din valoarea extremă Qmax.

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.3 Acţiuni variabile – EN 1991-1-1
Secţiunea 6 – Încărcări utile pe clădiri

Încărcările utile pe clădiri sunt cele care rezultă din exploatare. Valorile
indicate în această secţiune includ:
utilizarea normală de către persoane;
mobilier şi obiecte deplasabile (de exemplu pereţi despărţitori
nepermanenţi, magazii, conţinutul containerelor);
vehicule;
evenimente anticipate rare, cum ar fi concentrările de persoane sau
mobilier, mişcarea sau stivuirea obiectelor care pot să apară în timpul
reorganizării şi redecorării.

Încărcările utile specificate în această secţiune sunt modelate prin

încărcări uniform distribuite, încărcări liniare sau concentrate sau
grupări ale acestor încărcări.
Pentru determinarea încărcărilor utile, planşeele şi acoperişurile sunt
subdivizate în categorii în funcţie de utilizarea acestora.

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.3 Acţiuni variabile – EN 1991-1-1
Secţiunea 6 – Încărcări utile pe clădiri

Suprafeţele din clădiri rezidenţiale, sociale, comerciale şi administrative

trebuie împărţite în categorii conform cu utilizarea specificată, prezentată
în tabelul de mai jos:

Tabel: categorii de
utilizare pentru
încărcările utile
(Tabelul 6.1 – EN
1991-1-1).

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.3 Acţiuni variabile – EN 1991-1-1
Secţiunea 6 – Încărcări utile pe clădiri

Categoriile zonelor de încărcare, stabilite în tabelul 6.1, trebuie

proiectate utilizându-se valorile caracteristice qk (încărcări uniform
distribuite) şi Qk (încărcări concentrate), date în tabelul de mai jos.

Tabel: Încărcări utile pe planşee, balcoane şi scări din clădiri (Tabelul 6.2–EN 1991-1).

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

§ 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

EN 1991-1-3 stabileşte modul de determinare a încărcărilor date de

zăpadă pentru proiectarea construcţiilor şi lucrărilor inginereşti.
Valoarea caracteristică a încărcării date de zăpadă pe sol (sk) se
determină conform EN 1990:2002 şi conform definiţiei valorii
caracteristice a încărcării date de zăpadă pe sol;
Anexele naţionale specifică valorile caracteristice recomandate. Pentru
condiţii locale deosebite, se poate prevedea o valoare caracteristică
diferită faţă de cea recomandată;
Anexa C prezintă harta de zonare a încărcării date de zăpadă pentru
Europa (inclusiv România).
La proiectarea acoperişurilor, trebuie luate în considerare două distribuţii
principale de încărcare dată de zăpadă:
încărcarea dată de zăpada neaglomerată (conform 1.6.5);
încărcarea dată de zăpada aglomerată (conform 1.6.6).

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

Valoarea caracteristică a încărcării date de zăpadă se determină cu

formula (cazul situaţiilor de proiectare permanente/tranzitorii):

unde:
µi coeficientul de formă al încărcării date de zăpadă;
sk valoarea caracteristică a încărcării date de zăpadă pe sol;
Ce coeficientul de expunere;
Ct coeficientul termic.

OBS: (1) Încărcarea dată de zăpadă se consideră că acţionează vertical pe suprafaţa

proiecţiei în plan orizontal a acoperişului.
(2) În zonele în care se înregistrează căderi de ploi peste stratul de zăpadă,
care permit topirea sau îngheţarea alternativă a acesteia, valoarea încărcării
date de zăpadă pe acoperiş creşte, în special în cazurile în care zăpada şi
gheaţa pot bloca sistemul de evacuare a apelor de pe acoperiş.

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

Zonarea valorii caracteristice a încărcării din zăpadă pe sol, Sk, în kN/m2, în România

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

§ 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

Coeficientul de expunere Ce se utilizează pentru determinarea încărcării

date de zăpadă pe acoperiş. Alegerea valorii coeficientului Ce trebuie să
ia în considerare dezvoltarea ulterioară a fondului construit la
amplasament. Coeficientul Ce are valoarea 1,0, dacă nu se specifică alte
valori funcţie de topografia amplasamentului.

Tabel: Valori recomandate ale coeficientului Ce pentru diferite

topografii ale amplasamentului

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

Coeficientul termic Ct se utilizează pentru reducerea încărcării date de

zăpadă pe acoperişurile cu transmitere termică ridicată (> 1 W/m2K), în
particular pentru acoperişurile cu învelitoare din sticlă, la care
fenomenul de topire a zăpezii este cauzat de pierderea de căldură.
Pentru celelalte cazuri: Ct= 1,0

OBS: În funcţie de proprietăţile de conductivitate termică ale materialelor de

construcţii şi de forma construcţiei, Anexa naţională poate specifica utilizarea
unei valori reduse a coeficientului Ct.

Valorile coeficienţilor de formă pentru distribuţii ale încărcării datorate

zăpezii acumulate şi neacumulate sunt indicate pentru toate tipurile de
acoperişuri prezentate în acest standard, cu excepţia cazurilor de
acumulare excepţională a zăpezii (tratate în Anexa B).

Valorile coeficienţilor de formă mi sunt oferite în funcţie de forma

acoperişului, numărul de ape, etc.

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

§ 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

Acoperişuri cu o singură pantă:

Valorile prezentate în tabelul de mai jos se utilizează în situaţiile în care
zăpada nu este împiedicată să alunece de pe acoperiş. Când există panouri
parazăpadă sau alte obstacole, sau când la marginea acoperişului este
prevăzut un parapet, valoarea coeficientului încărcării date de zăpadă nu
trebuie să fie mai mică de 0,8.

Distribuţia coeficientului de formă

al încărcării pentru acoperişuri cu o
singură pantă

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

Acoperişuri cu două pante.

Coeficientul µi se determină din tabelul de mai sus.
Valorile prezentate în tabelul de mai jos se utilizează în situaţiile în care
zăpada nu este împiedicată să alunece de pe acoperiş. Când există panouri
parazăpadă sau alte obstacole, sau când la marginea acoperişului este
prevăzut un parapet, valoarea coeficientului încărcării date de zăpadă nu
trebuie să fie mai mică de 0,8.

Distribuţia coeficienţilor
de formă ai încărcării
pentru acoperişuri cu
două pante

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

 § 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

Acoperişuri cu mai multe pante.

Coeficientul µi se determină din tabelul de mai sus.

Distribuţia coeficienţilor de
formă ai încărcării pentru
acoperişuri cu mai multe
pante:
Distribuţia recomandată
pentru încărcarea dată de
zăpada neaglomerată este
prezentată în figura (i).
Distribuţia recomandată
pentru încărcarea dată de
zăpada aglomerată este cea
prezentată în figura (ii).

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

§ 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

Acoperişuri cu
denivelări bruște.

Acoperişuri cu
obstacole.

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

§ 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

Acumularea de zăpadă

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

§ 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3 (CR 1-1-3-2012)

Cedări datorate încărcărilor excesive date de zăpadă

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

§ 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3

Cedări datorate încărcărilor excesive date de zăpadă

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III

§ 1.3 Acţiuni variabile - Încărcări date de zăpadă
EN 1991-1-3

Cedări datorate încărcărilor excesive date de zăpadă

Adrian Ciutina, Proiectarea Structurilor III