Cultul mortilor in Egiptul Antic

Dincolo de moarte exista o lume care poate fi dobandita doar daca omul se pregateste in timpul vietii.

Vechii egipteni erau, din fire, un popor optimist. Ei iubeau viata si se simteau legati de viata de zi cu zi. In
acelasi timp, insa, asa cum sublinia si Herodot in Istoriile sale, ei credeau cu tarie in nemurirea sufletului si in
viata de dincolo de mormant. Pentru egipteni, viata viitoare nu reprezenta altceva decat o continuare a vietii
de pe pamant. Singura deosebire intre cele doua stadii ale vietii era aceea ca mortii locuiau undeva in Apus, pe
cand cei vii traiau in rasarit, pe Nil. Mortii erau "poporul Apusului".

In pofida abundentei documentelor scrise si nescrise, cercetatorii sunt, totusi, foarte divizati atunci cand
incearca sa explice conceptia egipteana despre suflet si nemurire sau despre cultul mortilor. Dificultatea
provine din faptul ca, in atatea milenii de istorie, credintele si practicile religioase egiptene au cunoscut o
evolutie consecventa, asa incat nu se poate vorbi despre o conceptie limpede si unitara cu privire la suflet si
viata viitoare.

1.2.a. Conceptia despre suflet

In genere, din cercetarile intreprinse de multi egiptologi pare sa reiese faptul ca, pentru vechii egipteni,
sufletul nu avea unitatea si personalitatea pe care noi, crestinii, obisnuim sa le conferim sufletului nemuritor.
Pentru ei, sufletul era scindat, comportand o serie de "suflete" care, in sine, nu erau decat aspecte,
componente sau subdiviziuni ale activitatii spirituale ale omului in general. Fiecare dintre aceste "suflete" sau
subdiviziuni avea o denumire proprie.

1.Ba sau Bai reprezenta "sufletul" propriu-zis, care in timpul vietii anima trupul pentru ca dupa moarte sa
treaca intr-o alta viata. El poate fi inteles, in general, ca o "putere", ca o "capacitate" a omului. Dupa moartea
trupului, ba il paraseste pe om sub chipul unei pasari. Aceasta pasare mijloceste apoi legatura dintre cel
raposat din mormant si cei vii. In acelasi timp, ba poate lua si alte chipuri, cum ar fi, de pilda, acela al unei
lacuste, care in conceptia vechilor egipteni era tot o pasare.

2.Ka, a doua subdiviziune a activitatii spirituale, constituie, dupa parerea unor cercetatori, un fel de "dublu",
de "chip invizibil" al omului, iar dupa altii o reminiscenta a conceptului de totem primitiv. Insa, cea mai
plauzibila parere este aceea potrivit careia ka reprezinta un principiu vital strans legat de trup, care dupa
moarte nu paraseste corpul, asemenea lui ba, ci coboara in mormant, pastrandu-se atat timp cat se pastreaza
trupul. Din credinta existentei unui ka legat de trup a luat nastere preocuparea deosebita a egiptenilor pentru
mumificari si piramide, ca morminte durabile. In eventualitatea ca, totusi, trupul ar fi suferit dupa imbalsamare
vreo stricaciune, egiptenii au avut grija sa faca statui cat mai asemanatoare cu defunctii, pentru a oferi
posibilitatea lui ka sa locuiasca in ele. In plus, ka trebuia hranit din belsug si ingrijit, pentru a nu veni ca strigoi
printre cei vii.

3.Ran reprezenta, de asemenea, o existenta reala de sine, sub forma numelui celui decedat, nume ce trebuia
pastrat cat mai mult timp cu putinta pe pamant in memoria descendentilor si pe pietrele funerare. A sterge
numele unui raposat de pe mormantul sau echivala cu o mare crima.

4. Akh, ca ultima subdiviziune a activitatii spirituale, reprezenta inima, sediul tuturor faptelor bune sau rele
comise. Din acest motiv, la judecata lui Osiris de dupa moarte, inima defunctului era cantarita pe o balanta,
spre a vedea daca a savarsit mai multe fapte bune sau rele, daca se va numara printre cei buni sau rai.

1.2.b. Destinul sufletului dupa moarte

Conform descoperirilor arheologice, in perioada preistorica egiptenii isi ingropau mortii in pozitia numita
"chircita", punand in preajma lor unelte de lucru si provizii de mancare si bautura. "Locul de veci" al mortilor
din acea perioada trebuia sa fi fost mormantul insusi. Incepand cu dinastia a IV-a, insa, apare credinta potrivit
careia sufletul celui decedat poate parasi mormatul pe o perioada mai mult sau mai putin indelungata, ba chiar
isi poate alege alta locuinta mai placuta. Tot acum a aparut si credinta in existenta unei lumi indepartate a
mortilor, in care se ajunge pe un drum greu, plin de peripetii si primejdii. Pentru calauzirea sufletului spre
aceasta lume s-au compus acele Carti ale mortilor, veritabile ghiduri pentru lumea postuma.

In general, izvoarele provenite din diferite centre principale ale Egiptului antic prezinta diverse variante privind
destinul sufletului dupa moarte, in functie de caracterul special al divinitatii locale. De pilda, la Memfis se
credea ca sufletele mortilor vor merge intr-un loc trist, spre Apus, in desertul Libiei; potrivit teologiei
heliopolitane, sufletele vor calatori fericite, impreune cu zeul Re, pe barca aestuia, de asemenea spre Apus, iar
la Abydos se credea ca intrarea in lumea de dincolo se afla la apus de acel oras, acolo unde barca Soarelui
disparea in fiecare seara, in imparatia mortilor, printr-o crapatura a muntelui.

Regele defunct si, mai tarziu, fiecare raposat se identifica dupa moarte cu Osiris si primeste o noua viata.
Asemenea vietii plantelor care se reinnoieste in fiecare an, tot la fel se reinnoieste si viata lui Osiris si,
totodata, si a defunctului transformat in Osiris.

Astfel, intr-un text din sarcofage se spune: "Eu traiesc, eu mor, eu sunt Osiris … Eu traiesc, eu mor, eu sunt
orzul; eu nu dispar". Dupa cum Osiris, dupa moartea sa, a fost declarat drept si a primit demnitatea sa de rege
in lumea subpamanteana, tot la fel regele defunct este "justificat", "indreptat", iar urmasul sau apare ca
mostenitorul sau de drept al lui Horus. Ulterior, fiecare defunct devine un Osiris si primeste epitetul de
"justificat": "Tu esti pe tronul lui Osiris, ca reprezentant al Celui dintai intre cei aflati la Apus (respectiv Osiris).
Impartaseste-te din puterea lui, primeste coroana lui."

Calatoria sufletului dupa moarte avea ca tinta imparatia lui Osiris, Campiile lui Iaru sau Imentet, unde sufletele
duceau o viata fericita, unde se bucurau de conditii mult mai favorabile decat in viata de aici, intrucat
fertilitatea Campiilor lui Irau era mult mai mare decat aceea a regiunii Nilului, granele crescand mai inalte
decat omul si dand roade mai bogate.

Imparatia mortilor apare, insa, plasata in lumea subpamanteana, strabatuta de Soare in timpul noptii. Aici
persista tot felul de primejdii, iar scopul textelor din Cartea mortilor este tocmai acela de a-l ajuta pe defunct
sa le evite sau sa le biruiasca. Exista drumuri gresite, care trebuie evitate, exista ape care trebuie traversate cu
ajutorul unui ghid, exista monstri ingrozitori, care pot fi biruiti cu ajutorul unor formule magice. In acelasi timp,
cel decedat trebuie sa cunoasca, de pilda, numele monstrului, pentru a avea putere asupra lui, sau sa se
identifice cu o divinitate puternica sau alta, pentru a iesi biruitor.

Este, deci, evident faptul ca aici conceptiile si practicile magice joaca un rol deosebit. Luata in sens strict, chiar
si judecata lui Osiris face parte dintre aceste pericole. In fata tribunalului lui Osiris si a celor 42 de judecatori ai
sai, defunctul trebuia sa-si sustina cauza, sa faca acea "confesiune negativa", sa-si dovedeasca nevinovatia,
pentru ca altfel era devorat indata de judecatori, de monstru sau era obligat sa se intoarca pe pamant la o
viata mizerabila, intrupandu-se chiar in animale necurate.

Curs:
Sufletul este reprezentat ca un abur care se ridica deasupra corpului neinsufletit.
Aburul lua forme difuze, asemanatoare corpului – dedublare a corpului – conceptie pastrata pana in zilele
noastre: Corpul astral = dublura a corpului.
Dupa ce sufletul se ridica, corpul fiind foarte bine conservat, se presupune ca se astepta o intoarcere a lui.
Conservarea corpului se facea pentru ca sufletul sa il poata recunoaste cand se intorcea. Corpul se conserva pt
a rezista o perioada indelungata pentru ca nu se astepta nimeni la o intoarcere rapida.
Inscriptiile si desenele din morminte si de pa langa morminte nu sunt facute pentru noi sau pt urmasi, ci
pentru suflet.

Sufletul si organele corpului:

- inima si legatura ei cu cele 5 organe de simt – prin mecanismul respirator – inima – pulsatie –
stimuleaza circulatia sangvina catre cele 5 organe de simt
- egiptenii credeau ca la intoarcerea sufletului, inima se reactiva; de aceea era pusa in recipienti speciali.
 Cand inima se reactiva, se reactiva si aparatul pulmonary, respective respiratia si astfel aparea
sensibilitatea (orhanele de simt erau activate)
- mecanismul vietii:
 patrunderea sufletului, ca suflu vital, printr-un soi de inspiratie, in inima –> insufletirea inimii
prin punerea ei in miscare ca un fel de pompa a circulatiei sangvine –> respiratia de reia –> are
loc insufletirea organelor interne si punerea in miscare. Moartea inseamna pierderea acestei
insufletiri.


1.2.c. Rituri de inmormantare

In perioada preistorica, vechii egipteni isi ingropau mortii intr-un mod similar tuturor popoarelor cu o civilizatie
inferioara. Astfel, consemnam inmormantarile in pozitie "chircita", cadavrul fiind culcat pe partea stanga, cel
mai frecvent cu capul spre sud si cu fata spre apus. In anumite cazuri, trupul defunctului era taiat in bucati si
capul asezat deoparte, pentru ca mortul sa nu devina periculos pentru cei vii, venind printre ei ca strigoi. De
retinut este faptul ca in acea perioada inca nu exista practica mumificarii.
Insa, incepand chiar din perioada Regatului Vechi, a inceput sa se practice tehnica mumificarii sau imbalsamarii
cadavrelor, care avea sa devina in mod treptat o adevarata arta. Acest procedeu demonstreaza, in primul rand,
faptul ca vechii egipteni considerau absolut necesara conservarea trupului. In viziunea lor, viata viitoare nu era
decat o continuare a celei de pe pamant, ea fiind, de asemenea, legata de trup. Insusi Osiris, asa cum s-a vazut,
n-a putut invia, inainte ca trupul sau sa fi fost reconstituit din partile taiate si imprastiate in urma luptei cu
Seth.

Pregatirea mumiei incepea cu extragerea creierului si a viscerelor care, impregnate cu parfumuri, se pastrau in
patru urne. In locul inimii sau, uneori, chiar pe mumie in dreptul inimii se punea un scarabeu, ca simbol al
invierii si reinnoirii, din argila sau dintr-o piatra dura, avand gravata o formula magica ce pleda in favoarea
raposatului, atunci cand acesta va ajunge in fata tribunalului lui Osiris. Apoi, corpul era umplut cu produse
rasinoase si aromate; in continuare, i se reconstituia forma cu paie sau cu tampoane de stofa, dupa care era
tinut timp de 70 de zile intr-o solutie de carbonat de sodiu si, in fine, infasurat - dupa spalare - in foarte multe
panze de in imbibate intr-un ulei aromat. In mainile mortului si intre benzile mumiei erau asezate texte sacre,
rugaciuni si mai ales Cartea mortilor care il ajuta sa invinga dificultatile calatoriei in lumea cealalta si sa poata
raspunde cum trebuie in fata judecatii lui Osiris. In cele din urma, mumia era inchisa intr-un sicriu de lemn de
forma trupului. Acest sicriu era pictat in interior cu figuri si scene simbolice in culori, avand si un text religios-
funerar in hieroglife, iar in exterior era pictat cu portretul celui decedat.

Tot la fel, mormintele in care erau asezate mumiile dispuneau de o serie de desene si picturi pe peretii lor,
incercand sa-l redea pe defunct si pe viitoarea sa familie, inconjurati de slujitori si animale domestice. Probabil
ca toate aceste reprezentari vroiau sa creeze pentru cel decedat o atmosfera de viata si ambianta similare
celor de pe pamant.

In plus, incepand cu perioada Regatului Mediu, apare tot mai frecvent obiceiul de a aseza in mormant langa
mumie si anumite statuete din lemn, lut sau metal, care-l reprezentau pe mort. Mai ales din perioada
Regatului Nou devine tot mai limpede ce rost aveau aceste statuete. Practic, ele se doreau sa fie un substitut al
trupului celui decedat, in eventualitatea ca respectiva mumie n-ar fi fost bine conservata, servind ca salas lui
ka, fie ar fi reprezentat un slujitor in mormant pentru defunct. Conceptia vechilor egipteni potrivit careia
existenta dupa moarte nu este decat o continuare a vietii actuale presupunea faptul ca orice activitate, orice
munca necesara in viata de pe pamant ramanea, de asemenea, absolut necesara si in imparatia mortilor.
Ogorul trebuie ingrijit, semanat si recoltat pe mai departe si acolo, animalele trebuie ingrijite, iar hrana
pregatita. Iar pentru aceasta, mai ales cei bogati aveau nevoie si in imparatia mortilor de ajutorul unor slujitori.
Astfel, in capitolul 6 din Cartea mortilor exista un loc in care un defunct constrange o asemenea figurina,
numita uschebti, prin intermediul unei formule magice, sa lucreze in locul sau.

Fireste, orice inmormantare presupunea un ceremonial cu totul special. De retinut, intre altele, ar fi faptul ca
preotul, imbracat intr-o blana de pantera, atingea fata si gura mortului cu un topor si cu o foarfeca, in credinta
ca acesta ar redobandi puterea de a se misca si de a vorbi. La sfarsit, preotul sacrifica un animal, inainte de a fi
introdus cadavrul in mormant si de a inchide mormatul.

1.2.d. Mormintele

Inca din cele mai vechi timpuri, dar si mai tarziu, "locul de veci" pentru oamenii simpli era o groapa obisnuita,
nu prea adanca, sapata in nisip, sau o scobitura intr-o stanca, astupata apoi cu o piatra mare, pentru a nu
patrunde acolo sacalii. Mormintele regale si nobiliare, in schimb, aveau inca din cele mai vechi timpuri
infatisarea unor adevarate fortarete cu peretii oblici spre centru, purtand astazi denumirea araba de mastaba.

Intr-o astfel de mastaba, chiar deasupra mormantului, se afla o capela in care se celebrau riturile funerare,
mobilata cu o masa pentru ofrande; alaturi era o stela pictata sau gravata, in dosul careia se afla "coridorul",
zidit, continand statuile defunctului. Acesta comunica - prin statuile care il reprezentau - cu familia sa care,
prin niste fierastruici mici, ii aduceau ofrande si fumul de tamaie. Capela era decorata cu scene pictate sau
sculptate in basorelief, reprezentand diferite activitati din viata care, pe cale magica, il mentineau pe cel
raposat "in viata". Mastabele erau grupate, regulat, in jurul piramidei faraonului. O mastaba a unui defunct
foarte bogat putea avea si alte incaperi, comunicand intre ele prin diferite coridoare. Un alt tip, mai evoluat de
morminte, aparut in timpul dinastiei a III-a, il reprezenta piramida in trepte, care aminteste - ca aspect - de
ziguratul babilonian sau de piramidele in trepte ale aztecilor si mayasilor.

Primul mormant de acest fel a fost construit de vizirul si arhitectul Imhotep pentru regele Djoser, fondatorul
dinastiei a III-a, la Sakkara. Aceasta piramida, reprezentand o suprapunere in diferite etape peste o mastaba
patrata, are dimensiuni impresionante: laturile bazei dreptunghiulare de 109 m si 121 m, iar inaltimea de 61
m.

In timpul dinastiei urmatoare au fost construite marile piramide de la El Giseh, inaltate pentru a adaposti
mumiile a trei regi din dinastia a IV-a: Kheops, Khefren si Mykerinos, dupa ortografia greceasca, Hufu, Hafra si
Menkaura, dupa denumirea egipteana.

Piramida construita de Kheops si considerata una dintre "cele sapte minuni ale lumii antice" are o inaltime de
137 de metri, aceea a lui Khefren de 136 m si cea a lui Mykerinos de numai 62 m. constructia acestor
monumente presupune eforturi si o imaginatie incredibile. De pilda, gigantica opera de constructie a marii
piramide a lui Kheops a durat 30 de ani, timp in care, asa cum consemneaza Herodot in Istoriile sale, "au
muncit fara intrerupere cate o suta de mii de oameni". Blocurile de piatra - unele de 20 de tone - au fost aduse
la mari distante, pe tavalugi, pe sanii trase pe nisip sau intre doua barci; ridicate cu ajutorul parghiilor si a unor
puternice balansoare de lemn, pe rampe si planuri inclinate, ele erau inaltate pe terase succesive de pamant si
caramida, terase inlaturate apoi, dupa terminarea constructiei.

Incepand cu dinastia a XVIII-a, insa, datorita faptului ca jefuitorii de morminte incepusera sa opereze intr-un
mod din ce in ce mai ingrijorator, faraonii au adoptat tipul de mormant complet subteran, cu mai multe
incaperi, sapate in pereti de stanca, in asa numita Vale a Regilor, la vest de orasul Teba. Aceste sapaturi erau
foarte adanci, trecand de 100 de metri, si aveau peretii decorati cu diferite scene si texte ce prezentau viata
regelui defunct in lumea de dincolo. In aceasta perioada, templele funerare erau construite departe de aceste
morminte, respectiv in apropierea Nilului, unde erau aduse si sacrificiile funerare.

Credintele despre suflet la vechii chinezi

 sec. 8 i.H. 

 foarte civilizati fata de europeni 

 erau izolati, cu destul teritoriu, aveau orase care nu puteau fi atacate, condusi de imparati 

 se ocupau de mestesuguri, aveau produse deosebite, mai ales matasuri, de care europenii nu

auzisera inca 

 stiau sa scrie, scrierea lor este pastrata pana in zilele noastre (hieroglife – scriere sfanta); prin
aceasta scriere se vorbea despre zeitatile lor; mii de limbi chineze, cu particularitati comune;
 scrierea nu era fonetica, semnele reprezentau obiecte sau idei -> multe semne; scrierea a
inlesnit extinderea culturii 

 relatari pastrate in manastirile budiste, confucioniste si tibetane
 spre deosebire de egipteni, chinezii credeau ca sufletul se intrupeaza prin nasterea omului, iar
dupa moartea lui nu se mai intoarce niciodata - nu aveau monumente. Ei acordau o mare
importanta plecarii sufletului din corp, faceau pregatiri serioase legate de moarte, aveau
preotivsi culte; sufletul vine, salasluieste in corp, apoi pleaca pt totdeauna; daca vrei sa te
pregatesti, tb sa o faci din timp
 ritualurile mortuare nu sunt de genul celor egiptene - fizico-chimice si arhitecturale - ci de
natura preparatorie ascetico-sentimentala a mortii; credinta in persistenta sufletului dupa
moarte
 sufletul este localizat in inima
 exista relatari in care se incearca o determinare cauzala intre activitatea inimii si activitatea
plamanilor, intre pulsul cardiac si ritmul respirator (acceleratia ritmului respirator duce la
acceleratia ritmului cardiac); respiratia mijloceste functionarea inimii, aceasta, prin fluxul
sanguin, insufleteste in primul rand organele de simt
 se poate influenta starea psihica prin diferite tipuri de respiratie; chinezii aveau metode
devindecare/ameliorare a sanatatii prin reglarea respiratiei
 spre deosebire de egipteni, chinezii fac distinctia ganduri-sentimente
 identifica 3 tipuri de procese psihice: sensibilitatea, gandirea si sentimentele
 consideratiuni: cand sufletul este intr-o stare normala, si gandurile sunt normale, iar
sentimentele placute; cand intervin factori deranjanti, gandurile si sentimentele nu mai sunt
agreabile
 sediul gandurilor este in inima – gandurile erau mai importante decat sentimentele, care isi
aveau sediul in ficat; buna functionare a inimii (o gandire corecta) influenteaza buna
functionare aficatului (sentimentele)
 invatatii chinezi au facut legatura intre predominanta si intensitatea circulatiei aerului,
sangelui si limfei prin organism, fiecare dintre acestea determinand o stare sentimentala care,
ulterior, a fost numita temperament

Pentru chinezi, sediul sufletului este inima. Mecanismul de functionare al inimii este respirator. Relatia
cea mai importanta era intre inima si plamani.

La chinezi, ca si la indieni, controlul respiratiei insemna controlul inimii – tehnici de accelerare si

incetinire a ritmului cardiac (tehnici respiratorii).

Sentimentele erau diferite de ganduri in scrierile chinezesti. Sediul gandurilor era inima si sdiul
sentimentelor era ficatul. Foloseau acupunctura si presopunctura – presarea ficatului in anumite pozitii pentru
a rezolva probleme ca tristetea, melancolia, care se spunea ca se datoreaza afectiunilor ficatului.

Invatatii chinezi au facut legatura intre predominanta si intensitatea circulatiei aerului, sangelui si
limfei prin organism, fiecare dintre acestea determinand o stare sentimentala care, ulterior, a fost numita
temperament. In functie de predominanta aerului sangelui si limfei, in cazurile speciale ale fiecarui individ, pot
fi depistate trasaturile care ulterior s-au numit temperamente:

1. Predominatia aerului in suflet – se observa la persoane cu cavitatea toracica mare si narile

dilatate. Aceasta determina mobilitate, instabilitatea sentimentelor si tot odata violenta –
trecerea de la tristete la veselie si invers =>temerament coleric
2. Predominatia sangelui in suflet – determina fermitate, curaj si stabilitate sentimentala
=>temperament sangvin
3. Predominatia limfei in suflet – determina mobilitate redusa, incetineala in miscari si viata
 sentimentala nesemnificativa =>temperament melancolic-flegmatic

Predominanta aerului este legata de tipul respirator (persoane cu cavitate toracica mare), au nevoie
de aer mult, sunt active, rezulta temperament coleric. Temperamentul sangvinic (stabilitate, fermitate).
Predominanta limfei (temperament flegmatic). De remarcat legatura intre functiile psihice, organice si
fiziologice circulatorii. Chinezii au meritul de a fi identificat 3 dintre cele 4 temperamente, felul in care acestea
actioneaza si cum pot fi controlate prin respiratie – de exemplu domolirea mobilitatii/ agitatiei
temperamentului dominat de aer prin controlul respiratiei.

Erau cunoscute traseele principale ale circuitului sangvin prin care era insufletit corpul si organele de
simt. Organele de simt asigurand legatura sufletului cu corpul si mediul inconjurator. Pentru prima data in
afara functiilor sufletesti legate de sensibilitate se vorbeste despre gandire si sentimente. Gandurile sunt cele
care succed si preced senzatiile, iar sentimentele sunt stari sufletesti care insufletesc perceptiile, senzatiile si
gandurile. Gandurile sunt localizate tot in inima, iar sentimentele sunt localizate intr-o zona inferioara inimii
(ex. Stomac, ficat).

Creierului nu i se acorda o atentie speciala, ci era considerat ca si extremitatea cefalica. De remarcat ca

senzatiile nu se mai reduc la simpla reactie a organelor de simt, ci au o localizare centrala in creier.

Conceptia vechilor indieni despre suflet (India – inzi)

De-a lungul raului Indus – se gasesc populatiile inzilor. Marii descoperitori ai Americii i-au numit Indieni.
 Aveau scrieri elevate si erau populatii stavechi, mai avansate decat chinezii si europenii
 Erau impartiti in caste – grupe de oameni care isi mostenesc starea de casta dupa stramosii lor – casta
de stapanitori, casta de razboinici, casta de preoti, casta de muncitori, casta de agricultori. Nu se
putea trece de la o casta la alta
 Din vechile scrieri ale inzilor se vede ca aveau o religie elevata
 Sufletul devine conducatorul lumii – are o importanta deosebita, sufletul este totul, ceea ce vedem
este o amagire a simturilor noastre iar sufletul universal era numit BRAHMAN – inzii si preotii lor =
Brahmani
 Tot ce vedem, tot universul este o expiratie a lui Brahmanvare cu o inspiratie poate sa faca sa dispara
totul – lumile/ civilizatiile apar si dispar. Respiratia lui Brahman inseamna absorbtie si extinctie a
unamitatii ce dureaza mii de ani.
 Fiecare om are un suflet – ATMAN – o manifestare a sufletului universal. Atmen in germana = a
respire. Sufletul era mecanismul de respiratie al omului
 Sufletul individual – ATMAN – este compus din 4 tipuri de elemente:
1. Organele sufletului
2. Starile sufletului
3. Transmigratia sufletelor (trecerea sufletului de la un corp la altul)
4. Eliberarea sufletului de corp

1. Organele sufletului
Sufletul este legat de corp prin organele sufletului = organele corpului:
CREIER – INIMA – CORPUL SUBTIL – CORPUL MORAL
a. CREIERUL
- sediul central al sufletului, de unde se dau comenzi catre celelalte organe
- comenzile se dau pe caile nervoase - afectorii si efectorii. Nervii afectori sunt legati de cele 5 simturi,
prin intermediul organelor de simt sunt transmise informatii creierului. Nervii efectori – pt protectie, eficienta,
efectuarea unor miscari

- este sediul celor 5 simturi

- aici au loc senzatiile
- functie pasiva de receptare si activa de comandare a unor miscari
b. INIMA
- legata de respiratie, circulatia sangelui, de aparatul pulmonar pt miscarile ei pt circulatia sanguina –
receptionata si activata, insufleteste organismul si fiecare parte a corpului prin caile sangvine.
- ritmul cardiac si respiratia – loc important in conceptiile inzilor
- ajuta creierul, dar isi pastreaza un loc central
- creierul este dirijorul, este sediul spiritual al sufletului, inima este sediul empiric, material

c. CORPUL SUBTIL
- dublura, substrat al corpului vizibil, nu este perceptibil senzorial, nu este material
- are insa o eficienta functionala caci este cel care garanteaza functiile optime ale organelor
- in corespondenta spirituala ci creierul
- este cel care supravietuieste trupului care dupa moarte ramane neinsufletit
- in functie de culoarea corpului subtil, putem deduce starea de sanatate a corpului organic; poti insanatosi
corpul fizic daca poti controla corpul subtil

d. CORPUL MORAL - KARMA

- karma = suma faptelor sufletului pe care le face omul in timpul vietii
- insoteste sufletul si dupa moartea trupului, la fel ca si corpul subtil caci ele tin de suflet

2. Starile sufletului individual:

a. Starea de veghe
- caracterizata prin activitatea organelor sufletului, prin sensibilitate, perceptivitate si gandire
- caracterizata printr-o grija a sufletului pt functionarea normal a organelor
b. Starea de somn cu vise
- starea de odihna a sufletului
- sufletul traieste si in timpul somnului
- dispare constiinta activitatilor organice
- incetarea partiala a functionarii organelor sufletului
- o oarecare legatura cu lumea exterioara, visele fiind constientizarea prin imagini a activitatii sufletului
- creierul produce senzatii, perceptii, reprezentari in timpul somnului
- o pierdere partiala a legaturii sufletului si a corpului cu mediul exterior
c. Starea de somn fara vise - somnul profund si fara amintiri
- somn fara v
- contopire partiala si de scurta durata a sufletului individual cu BAHMAN – sufletul universal
- stare trecatoare, linistitoare - odihna profunda
d. Contopirea cu Brahman - somnul de veci
- reunirea definitiva a sufletului individual, Atman, cu sufletul universal, Brahman
- disparitia constiintei individualitatii sufletului
- eliberarea sufletului individual poate avea loc prin:
 transmigratia sufletelor – metempsihoza - trecerea sufletului dupa moartea corpului in alt corp
 eliberare totala - contopirea vesnica cu sufletul universal

3. Transmigratia sufletelor
- este ceea ce mai nou se numeste reincarnare
- intervine si substratul moral al sufletului karma – sufletul inmagazineaza toate faptele, bune sau rele - in
cazul mortii, sufletul trece intr-un alt corp, superior sau animal/ planta
- existau ierarhizari numite CASTE – clase sociale – cele mai elevate erau ale persoanelor cvasisfinte - traiau in
conditii de asceza (izolare si abtinere) – pe cand traind in lumea obisnuita esti obligat sa faci lucruri rele si, in
caz de reincarnare, vei ajunge intr-un corp fizic inferior
- prin asceza, prin izolarea de oameni, prin renuntarea la placeri, sufletul se purifica si incepe sa traiasca pt el
insusi
- reincarnarea apare ca o noua condamnare la petrecerea unei noi vieti in aceasta lume aparenta, nu era
dezirabil
- orice reincarnare presupune durere si suferinta, pt ca functionarea organelor sufletului, oricat de buna ar fi,
este legata de necesitati si, cu timpul, se deterioreaza si produce boala si suferinta
- prin asceza, sufletul individual ajunge in starea in care se poate uni cu sufletul universal, si numai necesita
nici o reincarnare - sufletul se elibereaza
- datorita unor conceptii ateiste in Europa – filozofice – perceptele crestine au fost inlocuite cu idei ale
filosofiei inzilor. Dpdv crestin, nu exista reincarnare, dar dpdv ateistic poate sa existe
- transmigratia nu era interpretata de inzi asa cum o interpretam noi – reincarnarea la inzi era un lucru
negative, indezirabil – sufletul cand intra intr-un corp sufera.

4. Eliberarea sufletului de corp

- la inzi sufletul dobandeste o insemnatate uriasa – totul este suflet
- viata este grea, este mai bine sa nu te mai nasti – daca duci o viata necorespunzatoare, karma te va face sa
traiesti vieti penibile
- viata omului este impartita in 5 etape:
 copilaria
 adolescent
 tineretea
 maturitatea
 batranetea – este grea, indienii batrani se vaitau, ar fi vrut sa moara dar exista riscul sa se reincarneze
si nu isi doreau asta; transmigratia sufletului era trista pt ei.
- Cum se scapa de reincarnari? Cum se poate realiza identificarea sufletului individual cu sufletul universal?
- exista Meditatia care este de mai multe feluri:
o cu semnificatie occidental = a cadea pe ganduri
o cu semnificatie orientala = a te debarasa de ganduri si sentimente
- Meditatia este:
 transcendenta – divinitatea sau sufletul este dincolo de noi, intr-o alta lume
 transcendentala – divinitatea este dincoace de noi, in sufletul nostru, pt ca sufletul nostru este sufletul
universal. Meditatia orientala este transcendentala.
Fazele meditatiei
1. Pregatirea
2. Claustrarea
3. Relaxarea
4. Concentrarea
5. Revelatia
1. Pregatirea
- in conceptia orientala – Indiana si budista – pregatirea presupune o initiere care se face prin anumite
mijloace tehnice – Yoga de exemplu
- initierea in meditatia orientala se face prin nasterea in mediul oriental, copilaria si educatia orientala
- pana la o anumita varsta copilul nu se gandeste la moarte. In adolescenta (11-12 ani) este initiat - merge la
intelepti care ii vorbesc despre suferintele vietii, incarnari si necesitatea de a depasi aceste greutati. Sunt
invatati sa se comporte intr-un anumit fel (de ex sa nu manance carne).
- tinerii inzi aveau deprinderi formate
- conceptia despre hrana – tot ceea ce este insufletit nu trebuie mancat, pt ca mananci suflet si acel suflet se
zbate in tine. Existau restrictii si in ce priveste vegetalele.
- existau si restrictii de comportament: nu calcau pe insecte, respectau orice forme de viata
- oamenii trebuie sa aiba obiective, cineva trebuie sa-i initieze. Cel care ii initia se numea GURU – invatatorul
care da sfaturi
- tanarul statea sub indrumarea guru-ului ani de zile. Pregatirea dura in functie de fiecare tanar, de taria lui
sufleteasca, de puterea lui de cultivator al sufletului
- cultivarea sufletului se facea prin INTROSPECTIE – intoarcere catre sine – pentru asta trebuie sa te obisnuiesti
si cu anumite posturi/ pozitii. Inzii stiau ca in anumite posturi meditau mai bine, incercau foarte multe variante
si dobandeau astfel o mare elasticitate a corpului – considerau corpul o materie plastic pe care trebuie sa o
modeleze cu mintea si sa o prelucreze dupa dorinta.
2. Claustrarea
- participa cei inaintati in yoga si meditatie
inseamna retragerea din lume, in locuri unde nu mai ai de-a face cu oameni, dar doar dupa ce ai invatat tot ce
trebuie sa stii ca sa treci mai departe
- presupunea ruperea oricarui contact cu lumea
- exista si occidentali care au practicat claustrarea totala – Isus, Rasputin – aceasta iti da forte teribile
- meditatorul indian nu se mai intoarce niciodata sa demonstreze capacitatile deosebite pe care le dobandesc
in claustrare – pe el nu-l mai intereseaza lumea inconjuratoare, isi doresc ruperea contactului cu lumea
- occidentalii nu practica corect, ei nu se retrag din lume. Conditiile de meditatie sunt de claustrare – acolo iti
dobandesti fortele.
- in claustrare, meditatorii se hranesc foarte putin, doar cu vegetale, au aparatul digestive adaptat. Isi
controleaza respiratia si pulsul cardiac.
3. Relaxarea
- despartirea totala de mediul inconjurator
- meditatorul este atat de relaxat ca nu mai vede si nu mai aude nimic. Poate vedea la mari distante = telepatie
- exista relatari de teleportare – pot sa dispara dintr-un loc sis a apara in altul. Pot sa leviteze – corpul isi pierde
greutatea
- daca intrerupi o faza, nu te mai poti intoarce niciodata – exista persoane renegate care s-au intors pentru
bani. Pe adevaratul meditator nu-l intereseaza banii, il intereseaza doar sufletul sau – meditatia nu se face in
scopuri umanitare, ci in scop personal, in vederea eliberarii individului.
- exista tehnici specifice, tehnica respiratorie – ajung la performante deosebite – pot sa-si tina respiratia zile
intregi, sau sa respire foarte rar. Prin controlul respiratiei isi dirijeaza fiecare parte a corpului (intern si extern),
isi pot vindeca orice rana, orice afectiune. Pot sa vindece orice afectiune si pentru altcineva, dar nu o fac.
Vindecarea se face prin cele 5 simturi, de ex tactile – pase magnetice fara atingere, prin privire.
4. Concentrarea
- faza prin care toate aceste capacitati, sinergetic, ii dau meditatorului o mare putere de concentrare asupra lui
insusi ca suflet si asupra constientizarii faptului ca sufletul sau este sufletul universal – ATMAN = BRAHMAN =>
revelatia
5. REVELATIA – NIRVANA – VACUITATEA
- stare seosebita in care omul se pierde, disparitia a orice = vacuum
- o stare deosebita, probabil o stare de fericire, dar nu vine nimeni sa relateze
- se paraseste trupul care nu mai putrezeste datorita regimului alimentar si respiratiei practicate
- nu este moarte, este despratirea sufletului de trup prin revelatia suprema dupa indeplinirea exercitiului de
meditatie transcendentala.