Corbii

Din iarna sufletului meu porneşte

Un stol de corbi spre zările cernite:

Sunt dorurile mele nemplinite;

... Şi-n iarnă cugetarea-mi viscoleşte.

În gemete pustii se prelungeşte

Ca-n golul unei vetre părăsite;

... Şi corbi sporesc în cete înmiite...

Şi stolul tot mai jalnic croncăneşte!...

Nu văd în zări nici urma unei stele;

Doar viscolul din gândurile mele

Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...

... Iar corbii, presimţindu-şi trista pradă,

Spre inima-mi pe jumătate moartă

Îşi năpustesc sălbatica grămadă...

sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri