Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sectiunea 1
Criterii de identificare a sistemelor constitutionale
Sectiunea a 2-a
Regimuri prezidentiale
1
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, Drept constitutional comparat. Tratat, editia III-a,
vol.I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag.91.
PARTEA I
2
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea a 3-a
Regimuri semiprezidentiale
2
Tudor Draganu, op.cit., pag.8-9.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
3
foarte largi si un sistem care nu îi acorda deloc, regimul semiprezidential
imagineaza o cale de mijloc în care presedintele, ales de întregul popor, devine un
arbitru între puterile statului, însa puterea executiva apartine de fapt Guvernului, în
fruntea caruia se gaseste primul ministru. Aceasta reprezinta, de fapt, prima si cea
mai importanta deosebire între regimul semiprezidential si cel prezidential,
deoarece în regimurile prezidentiale presedintele este totodata si seful puterii
executive. Ca element comun între regimurile prezidentiale si cele
semiprezidentiale este posibilitatea de punere sub acuzare a presedintelui în
anumite situatii grave dar, în timp ce în regimurile semiprezidentiale presedintele
poate dizolva Parlamentul, acest lucru nu-l poate face niciodata presedintele într-un
sistem prezidential. Desigur, sunt si unele puncte de asemanare, care nu respecta pe
deplin aceasta demarcatie de puteri. Asa, de pilda, în regimurile semiprezidentiale
presedintele republicii prezideaza Consiliul de Ministri, fie de regula (cum este în
Franta), fie numai în anumite situatii. Implicarea sa directa în viata politica nu este
posibila în regimurile semiprezidentiale unde, desi presedintele este ales prin vot
direct, cu sprijinul unui partid sau anumitor partide, el nu poate desfasura totusi o
activitate politica relevanta, deoarece prin definitie el trebuie sa adopte o pozitie
echidistanta fata de diferitele forte politice care participa la competitie pentru
guvernare.
Atât în regimul prezidential cât si în regimul semiprezidential, presedintele
nu are initiativa legislativa, dar el poate opri adoptarea unor proiecte de legi,
exercitând dreptul de veto, si sa dispuna trimiterea lor pentru o noua discutare
Camerei (sau Camerelor), în scopul reexaminarii proiectului pe care nu îl considera
acceptabil.
Atributiile de politica externa sau cele privind functiile militare ale
Presedintelui în diverse sisteme sunt, în general, aceleasi. La fel si cunoscutele
prerogative ce privesc amnistia si gratierea, care în regimul anumitor constitutii,
solicita însa si un aviz din partea Ministerului Justitiei.
Exemplul clasic al regimului semiprezidential îl constituie regimul politic
francez consacrat de Constitutia Frantei din 4 octombrie 1958.
În legatura cu sistemul semiprezidential francez, mai trebuie subliniat ca,
potrivit art.16 din Constitutia citata, presedintele dispune de dreptul de a lua masuri
exceptionale când institutiile republicii, independenta natiunii, integritatea
teritoriului sau executarea angajamentelor sale internationale sunt amenintate într-
un mod grav si imediat. Spre deosebire de sistemul român, unde presedintele poate
sa prezideze sedintele Consiliului de Ministri, art.9 din Constitutia franceza din
1958 mentioneaza numai ca presedintele conduce sedintele Consiliului de Ministri,
de unde concluzia ca aceasta reglementare este obligatorie. În sistemul francez,
Presedintele Republicii poate sa pronunte dizolvarea Adunarii Nationale, dar nu si
a Senatului. Dizolvarea Adunarii Nationale este pronuntata însa numai dupa
consultarea primului ministru si a presedintilor celor doua Camere, desi parerea
acestora nu este obligatorie.
În afara acestor atributii, în Franta, presedintele – ales în prezent pe cinci
ani, ca urmare a celei mai recente reforme constitutionale – este comandantul
suprem al armatei, are dreptul de gratiere, adreseaza mesaje celor doua Camere ale
PARTEA I
4
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea a 4-a
Regimuri parlamentare
Sectiunea a 5-a
Regimul directorial
3
Ibidem, pag.35.
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL 6
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea 6-a
Sistemul constitutional român
4
Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, vol. I, editia II-a, Paris, pag.174, citat de
Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice, vol.I, Editura „Lumina Lex”, Bucuresti, 2000, pag.274.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
7
Dupa instaurarea republicii (în 1947) si pâna la Revolutia din Decembrie
1989, regimul republican existent în România a fost de fapt
subordonat unor circumstante de ordin politic legate de existenta
unui singur partid si de promovarea unei singure doctrine, ca
doctrina oficiala a statului.
Dupa Revolutia din Decembrie 1989 a fost mentinuta forma republicana de
guvernamânt, validata de prevederile Constitutiei din Decembrie 1991. Numerosi
autori de specialitate care au analizat regimul politic din România l-au caracterizat
ca fiind un regim semiprezidential inspirat în buna masura din regimul francez.
Desi au existat în literatura de specialitate si anumite punct de vedere care
considera regimul existent în România ca fiind parlamentar, estimam – cu tot
respectul pentru argumentele aduse – ca nu poate fi pus semnul identitatii între un
regim parlamentar de tipul celui german si italian, în care presedintele depinde
exclusiv de Parlament, si sistemul existent în România, în care presedintele este
totusi ales de popor, dispune de atributii importante, inclusiv aceea de a dizolva
Parlamentul, în anumite conditii, fara a se ridica însa la nivelul prerogativelor de
care dispune seful statului într-o republica prezidentiala.
Prin urmare, desi categoria de republica semiprezidentiala a fost calificata de
unii autori ca o notiune artificiala, ea este totusi preferabila, dupa parerea noastra,
aceleia de a ignora elementele de specificitate si de a “clasa” România – fara o
analiza suficienta – fie în categoria republicilor prezidentiale, fie în categoria
republicilor parlamentare.
În ceea ce priveste libertatea optiunilor, trebuie subliniat ca în epoca
contemporana formele autocratice de guvernamânt s-au dovedit pretutindeni nu
numai în contradictie cu interesele propriilor lor popoare, dar si cu imperativele
generale ale pacii si stabilitatii în lume, cu marile principii ale dreptului
constitutional, care – dupa cum aratam în alta parte a acestei lucrari – au devenit
astazi principii acceptate si recunoscute pe plan international. În Documentul final
al reuniunii de la Viena din 1986, reprezentantii statelor participante la Conferinta
pentru Securitate si Cooperare în Europa subliniau în aceasta ordine de idei ca “în
virtutea principiului egalitatii în drepturi si dreptului popoarelor de a dispune de ele
însele si în conformitate cu prevederile corespunzatoare ale Actului final, toate
popoarele au în mod permanent dreptul de a determina în deplina libertate, atunci
când doresc si cum doresc, statutul lor politic intern si extern, fara nici un amestec
din afara, si de a urmari, conform dorintei lor, dezvoltarea lor politica, economica,
sociala si culturala”.
Aprofundând ideea democratiei politice, Carta de la Paris pentru o noua
Europa din 1990 preciza si ea ca „Guvernul democratic se întemeiaza pe vointa
poporului, exprimata periodic prin alegeri libere si corecte. Democratia are ca
fundament respectarea persoanei umane si a statului de drept. Democratia
reprezinta cea mai buna garantie a libertatii de expresie, a libertatii de expresie, a
tolerantei fata de orice grupuri ale societatii si a egalitatii sanselor pentru fiecare
persoana”.
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL 8
SI INSTITUTII POLITICE
5
Jack C.Plano, Robert E.Riggs, Helenan S.Robin, Dictionar de analiza politica, Editura “Ecce Homo”, Bucuresti,
1993, pag.114.
6
Citat de Georges Burdeau, Traité de Science politique, tome VII “La Démocratie gouvernante, soin, assise
sociale et sa philosophie politique”, Paris 1973, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, p.560.
7
Idem, p.561.
8
Jack C.Plano s.a., op.cit. p.115.
9
Georges Burdeau, Traité de science politique, tome III, La Dynamique politique, Paris 1968, L.G.D.J., pag.575.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
9
ce tinde spre pieirea sa” 10. Din toate cele aratate mai sus rezulta cu evidenta ca
lupta politica, fenomen inevitabil pentru orice societate, se desfasoara într-o
multitudine de forme si circumstante.
În competitia pentru putere între diversele forte politice o însemnatate cu
totul hotarâtoare o prezinta desfasurarea în conditii democratice a competitiei
electorale. Mecanismele electorale la diverse nivele trebuie concepute într-un mod
democratic, conferind organelor alese un element de autentica reprezentativitate
populara. Dupa cum observa autorii români Ioan Muraru si Simina Tanasescu,
„Relatiile sociale care privesc alegerea prin vot a deputatilor, senatorilor, sefului de
stat si autoritatilor locale sunt reglementate de dreptul constitutional, deoarece prin
continutul lor sunt relatii constitutionale, adica apar în procesul instaurarii,
mentinerii si exercitarii puterii.
Normele juridice care reglementeaza aceste relatii sociale formeaza o
institutie distincta a dreptului constitutional, ele gasindu-se înscrise atât în
Constitutie cât si în legea electorala.
Aceste norme juridice, denumite si norme electorale, sunt amanuntit
cercetate în literatura juridica, consecinta fireasca a importantei lor în sistemul de
drept si faptul ca indica cel mai direct si eficient caracterul democratic sau
nedemocratic al unui sistem constitutional” 11.
În legatura cu diversele moduri de concepere a scrutinului, cu alegerea si
desemnarea parlamentarilor, precum si a sefului statului, au fost enuntate diverse
sisteme în literatura de drept constitutional. Astfel, amintim sistemul majoritar,
sistemul proportional si diferite sisteme intermediare, printre care sistemul Hondt,
care este consacrat, printre alte legislatii, si de legislatia electorala româna actuala.
În ce priveste scrutinul, acesta poate fi uninominal sau scrutin de lista. În
tara noastra, potrivit reglementarilor în vigoare, fiinteaza, pentru ambele Camere
ale Parlamentului, un sistem de alegeri pe baza de liste, desi numerosi oameni
politici si organizatii neguvernamentale au criticat acest mecanism, avansând
propuneri de perfectionare a lui. Mentionam, astfel, numai cu titlu de exemplu,
propunerea Organizatiei Pro Democratia privind alegerea Camerei Deputatilor
printr-un sistem mixt, aproximativ 70% dintre deputati urmând sa fie alesi prin
sistemul uninominal majoritar absolut în circumscriptiile uninominale, si 30% prin
scrutin de lista, la nivelul fiecarui judet si al Municipiului Bucuresti. Aceeasi
organizatie a mai propus ca alegerea senatorilor sa se faca, în toate cazurile, prin
vot uninominal.
Se cuvine a fi semnalata si initiativa legislativa a cetatenilor, privind Codul
electoral (potrivit Legii nr.189 din 1999) 12. În esenta, se are în vedere reducerea
numarului de parlamentari prin cresterea normei de reprezentare si un scrutin
asemanator celui din Republica Federala Germania. 13 Fiecare alegator ar avea
10
Aristotel, La politique,III, paragraf 7
11
Ioan Muraru, Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, editia VIII, revazuta si adaugita,
Editura Lumina Lex, Bucuresti 2001, pag.388.
12
„Monitorul Oficial” nr.336 din 21 mai 2002
13
Tudor Draganu, O problema veche, dar întotdeauna noua a dreptului electoral – scrutinul uninominal sau
cel de lista, în „Fiat Justitia”, Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, Facultatea de Drept, Cluj-Napoca, nr.1,
1997, pag.33 si urm.
PARTEA I
10
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
CAPITOLUL I
CONSIDERATII GENERALE
Sectiunea 1
Optiunile democratice dupa Revolutia din Decembrie 1989
14
A se vedea, pentru dezvoltari: Dumitru Mazilu, Proclamatia Revolutiei române, Editura „Lumina Lex”, Bucuresti,
1999.
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL 12
SI INSTITUTII POLITICE
stat. S-ar putea sustine, astfel, ca toata activitatea ulterioara, inclusiv activitatea
Parlamentului ales la 20 mai 1990, ar fi fost neconstitutionala, deoarece
contravenea evident principiilor Constitutiei din 21 august 1965. În cadrul
amplelor dezbateri ce s-au purtat pe aceasta tema s-a mai sustinut ca ar putea fi
invocate si normele generale de drept cu privire la desuetudine, pentru a demonstra
încetarea fortei juridice a constitutiei din 1965. S-a argumentat ca scurgerea
timpului nu este necesarmente un element de esenta desuetudinii, atunci când un
act normativ, fara a fi abrogat formal, este totusi desconsiderat intentionat si pe fata
de toate cele trei puteri existente în stat: legislativa, executiva si judecatoreasca. În
doctrina a mai fost invocat si argumentul potrivit caruia revolutiile au un efect
abrogator asupra constitutiilor existente în momentul încheierii lor victorioase. În
orice caz, teza subzistentei Constitutiei din 1965 a fost larg contestata, deoarece
era de natura sa puna sub semnul întrebarii întreaga ordine juridica post-
revolutionara, inclusiv o serie de legi importante care au fost adoptate dupa
constituirea noului Parlament, ale carui principii erau vadit contrare Constitutiei
din 21 august 1965. Ar fi fost, deci, preferabil – consideram noi – ca primul
document al Revolutiei române „Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului
Salvarii Nationale” sa precizeze expres situatia Constitutiei din 1965, cerinta
indispensabila pentru definirea cadrului în care urma sa fie edificat ulterior noul
stat de drept.
Mai trebuie mentionat si faptul ca în primele zile ale Revolutiei din
Decembrie au fost abrogate o serie de acte normative emise de fostul regim.
Aceasta împrejurare ar putea fi folosita, desigur, ca argument de cei care sustin ca
din moment ce nu s-a produs o abrogare expresa a Constitutiei din 1965, aceasta ar
fi ramas totusi, partial, în vigoare. Se poate concepe însa si explicatia ca noile
autoritati revolutionare nu au mai abordat problema Constitutiei tarii, fiind
convinse ca ea fusese deja solutionata prin primul act al Revolutiei române
„Comunicatul catre tara al Frontului Salvarii Nationale”.
La câteva zile dupa victoria Revolutiei, la 27 decembrie 1989, a fost emis
Decretul-lege nr.2 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului
Frontului Salvarii Nationale. Nici acest act normativ nu cuprinde referiri la
mentinerea sau abrogarea Constitutiei din 21 august 1965. Este de observat ca în
acest act normativ se mentioneaza, pentru prima data, ca forma de guvernamânt a
tarii este republica, idee ce nu fusese enuntata initial în Comunicatul din 22
decembrie 1989. 15
Adunarea Constituanta, compusa din membrii celor doua forumuri
legislative, care a dezbatut si adoptat noua Constitutie, a functionat pe baza
Decretului-lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui
României. Potrivit acestui decret, Adunarea Deputatilor si Senatul, reunite în
sedinta comuna, urmau sa se constituie de drept în Adunare Constituanta, pentru
adoptarea Constitutiei.
15
Dan Ciobanu, Victor Duculescu, Drept constitutional român, Editura Hyperion, Bucuresti, 1993, pag.54.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
13
Prin Hotarârea Constituantei nr.1 din 11 iulie 1990 s-a stabilit ca sedintele sa
fie prezidate, prin rotatie, de presedintele Senatului si de presedintele Adunarii
Deputatilor, Adunarea functionând pe baza unui Regulament. A fost constituit,
totodata, Comitetul Adunarii Constituante, compus din presedintii, vicepresedintii
si secretarii celor doua Camere.
S-a stabilit, prin aceeasi hotarâre, alegerea unei Comisii pentru redactarea
proiectului Constitutiei României, formata din deputati, senatori si specialisti în
domeniul dreptului constitutional si al altor stiinte socio-umane, acestia din urma
dispunând, în cadrul comisiei, numai de un vot consultativ. S-a mai convenit,
totodata, ca propunerile de deputati si senatori – membri ai Comisiei – sa fie astfel
facute pentru a se respecta, pe cât posibil, configuratia politica a celor doua
Camere.
Metodologia 16 urmata pentru adoptarea noii Constitutii a fost urmatoarea:
Comisia pentru redactarea proiectului de Constitutie, creata în baza Hotarârii nr.1
din 11 iulie 1990, a trecut mai întâi la elaborarea unor Teze, care cuprindeau de
fapt, într-o forma concisa, ideile esentiale ale textelor constitutionale, unele teze
fiind astfel redactate încât au putut fi transformate cu usurinta în articole ale noii
Constitutii. Au fost situatii în care, neconvenindu-se anumite teze, ele au fost
retrimise Comisiei pentru elaborarea proiectului de Constitutie. În unele situatii s-a
recurs la întâlniri ale sefilor grupurilor parlamentare, în special pentru a se pune de
acord asupra unor probleme politice, care erau destul de spinoase si care implicau
realizarea unui consens.
Partea a doua a lucrarilor Adunarii Constituante s-a desfasurat sub sabia lui
Damocles a dizolvarii Adunarii Constituante, potrivit Decretului – lege nr.92/1990,
în ipoteza în care ea nu putea sa elaboreze textul Constitutiei în termenul fixat.
Data fiind încetineala cu care se realizau progresele în prima faza a lucrarilor
Adunarii Constituante, unele organe de presa erau de parere ca o asemenea
perspectiva a dizolvarii Adunarii Constituante, în cazul neîndeplinirii mandatului
sau, nu ar fi fost deloc exclusa. A urmat, în consecinta, accelerarea ritmului
lucrarilor, Regulamentul de desfasurare a lucrarilor fiind modificat la 10
septembrie 199117 în sensul limitarii duratei interventiilor la maximum 5 minute si
al renuntarii de a se mai pune în discutie acele probleme asupra carora Constituanta
se pronuntase cu prilejul discutarii Tezelor.
În ce priveste modalitatea de adoptare a Constitutiei, au fost acceptate, în
final, propunerile care vizau votul nominal al parlamentarilor cu prilejul adoptarii
Constitutiei. Totodata, au fost validate si doua prevederi noi, care nu figurau în
regulamentele anterioare. Astfel, a fost acceptata ideea ca acei deputati sau senatori
care nu-si puteau exercita votul fiind retinuti în alte probleme importante, o puteau
face prin corespondenta. O a doua inovatie a constituit-o masura decaderii din
calitatea de deputat sau senator a parlamentarului care, cu prilejul sedintei pentru
adoptarea Constitutiei, nu ar fi votat nici direct, nici prin corespondenta. Singurul
16
Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice, vol.II, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1992, pag.63.
17
Hotarârea Adunarii Constituante nr.2 din 10 septembrie 1991, publicata în Monitorul Oficial al României,
nr.184 din 13 septembrie 1991.
PARTEA I
14
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
18
Ion Deleanu, Op.cit., vol.II, pag.66
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
15
institutia spaniola corespunzatoare. Cu toate ca România a adoptat sistemul semi-
prezidential francez, nu toate atributiile Presedintelui francez se regasesc în
Constitutia României din 1991. Asa, de pilda, daca în Franta presedintele republicii
prezideaza sedintele de guvern, în România, potrivit art.87 din Constitutie,
presedintele poate lua parte la sedintele de guvern în care se dezbat probleme de
interes national, situatie în care prezideaza sedintele la care participa.
O importanta inovatie a Constitutiei din 1991, care de fapt preia o dispozitie
ce s-a afirmat cu putere în ultimele decenii în dreptul constitutional comparat, este
aceea a superioritatii ordinii juridice internationale fata de ordinea juridica interna
si a aplicarii tratatelor în ordinea interna din România. Aceste importante prevederi
marcheaza o schimbare fundamentala de conceptie fata de vechea optica existenta
înainte de 1989, care refuza acceptarea instrumentelor internationale în masura în
care nu fusesera acceptate expres de tara noastra în virtutea propriei suveranitati.
O inovatie deosebit de interesanta este reintroducerea sistemului bicameral,
care a constituit o traditie a vietii parlamentare românesti. Constitutia din 1991 nu
numai ca a reintrodus institutia Senatului, urmând practica unor tari democratice,
dar a stabilit totodata cu precizie si claritate mecanismul procedurii legislative,
statutul deputatilor si senatorilor, renuntând la ideea mandatului imperativ si
consacrând teoria mandatului de reprezentare, specifica tuturor constitutiilor
moderne democratice.
Desigur, sirul exemplelor poate fi continuat, deoarece în Constitutia româna
din 1991 se întâlnesc foarte multe elemente de originalitate si noutate, unele
preluate din dreptul constitutional comparat – evident, nu toate din aceeasi sursa –,
altele prelucrate si adaptate, însa, în functie tocmai de specificul national al tarii
noastre.
Este cert ca functionarea în bune conditii a tuturor mecanismelor prevazute
de noua Constitutie implica un grad sporit de întelegere a separatiei puterilor în
stat, evitarea amestecului unei puteri în treburile celeilalte, un respect sporit fata de
norma de drept, fata de reglementarile internationale la care tara noastra a devenit
parte. Integrarea României în noua ordine juridica europeana revendica un rol
sporit pentru drepturile si libertatile omului care se cer a fi respectate cu strictete,
cultivarea respectului fata de lege trebuind sa devina o ratiune a însasi existentei si
a functionarii organelor statului. Este neîndoielnic ca asemenea transformari de
substanta vizeaza însusirea nu numai a literei noilor reglementari constitutionale,
dar si a spiritului lor, a cerintei respectarii principiilor si normelor juridice pe care
trebuie sa se întemeieze statul de drept. Edificarea întregii vieti politice românesti
pe ideile de drept si legalitate a devenit si devine tot mai mult o conditie a
acceptarii României ca membru cu drepturi depline al comunitatii statelor
europene, al unor organisme internationale. În acest amplu efort, juristilor le revine
un rol esential, ei trebuind sa fie primii care sa contribuie la promovarea
respectului pentru statul de drept, sa aplice cu consecventa si cu dreptate legile, dar
sa contribuie, totodata, în mod direct la constientizarea întregii opinii publice
românesti în legatura cu valoarea normelor juridice, cu cerinta respectarii neabatute
a dreptului în relatiile dintre indivizi, în întregul mecanism de functionare a
organelor si organismelor statului nostru.
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL 16
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea a 2-a
Cai si directii de actiune
19
Ion Deleanu, Op.cit., pag.138.
20
“Monitorul Oficial al României”, Anul XII, nr.700, Partea I-a, Legi, decrete, hotarâri si alte acte, Joi 28 decembrie
2000.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
17
Din initiativa Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind
revizuirea Constitutiei, în care au fost reprezentate toate partidele parlamentare, un
grup de 233 deputati si 94 senatori au semnat Propunerea legislativa de revizuire
a Constitutiei, care a obtinut avizul Consiliului Legislativ si pe marginea caruia
Curtea Constitutionala a emis Decizia nr.148 din 16 aprilie 2003 privind
constitutionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei României.
În esenta, propunerea legislativa a avut în vedere o mai buna definire a
pozitiei si rolului organelor de stat, o eficienta sporita a prevederilor prin care sunt
aparate, respectate si garantate drepturile cetatenesti, întarirea principiului
autonomiei locale, a independentei justitiei, a rolului Consiliului Superior al
Magistraturii, ca si al Curtii Constitutionale.
Propunerea legislativa a fost votata de Camera Deputatilor la 30 iunie 2003
si de Senat la 1 septembrie 2003, si validata în urma referendumului popular la
18 - 19 octombrie 2003, dupa efectuarea procedurii de mediere si aprobarea
Raportului de mediere de catre cele doua Camere.
CAPITOLUL III
DREPTURILE, LIBERTATILE SI
ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR ROMÂNIEI
Sectiunea 1
Notiunea si natura juridica a drepturilor si libertatilor fundamentale
21
Tudor Draganu, Declaratiile de drepturi ale omului si repercusiunile lor în Dreptul international public, Editura
„Lumina Lex”, Bucuresti, 1998, pag.65 si urm.
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL 18
SI INSTITUTII POLITICE
pentru prima oara, o regula de maxima importanta: aceea ca ori de câte ori
guvernul unei tari vrea sa aduca o anumita limitare bunului plac al indivizilor,
aceasta limitare nu poate fi justa si legala decât daca se întemeiaza pe o regula de
drept, preexistenta si impartial interpretata. Toate documentele elaborate, la timpul
lor, în Anglia, Franta si S.U.A. au reprezentat, privite prin perspectiva istoriei,
manifestari curajoase ale tendintei de a proteja drepturile legitime ale cetateanului
împotriva tentativelor puterii de a-si extinde prerogativele în pofida drepturilor
oamenilor si în detrimentul acestora. Doctrina liberala a demonstrat, de altfel, cu
argumente temeinice, obligatia statului de a nu întreprinde nimic în masura sa
împiedice libera dezvoltare a activitatilor pe care omul le desfasoara, exercitarea
drepturilor ce-i sunt recunoscute si garantate individului de legi si de Constitutie.
O examinare – chiar si sumara – a conceptiilor elaborate în decursul
timpului cu privire la drepturile omului arata ca încarcatura filosofica a acestui
concept s-a reflectat nemijlocit în definirea trasaturilor politice si juridice ale
conceptului însusi. Consideram demn de subliniat faptul ca elaborarea
conceptului de drepturi ale omului a constituit, în fond, o operatiune de sinteza,
constând din generalizarea unor idei consacrate în diferite tari în documente
juridice cu un bogat continut moral si politic, redactate de juristi de mare
prestigiu, care au rezistat timpului.
Conceptul în sine de drepturi ale omului a reprezentat, asa dar, o
generalizare si o abstractizare a tot ceea ce gândirea umana a avut mai bun,
ridicând pe trepte noi principiile filosofice umaniste, reluând elemente din gândirea
religioasa si din nazuintele generale de libertate care se facusera cunoscute cu atâta
vigoare în secolele XVII si XVIII.
Pe planul dreptului constitutional, conceptul de drepturi ale omului s-a
regasit si se regaseste în special sub forma notiunii de drepturi si libertati
cetatenesti 22. Sfera drepturilor omului este, evident, mult mai larga decât aceea de
drepturi ale cetateanului, deoarece drepturile omului includ în egala masura, în
mod necesar, si protectia strainilor si a apatrizilor. Cu toate acestea, toate
constitutiile efectueaza diferentieri în ceea ce priveste drepturile, libertatile si
îndatoririle fundamentale ale cetatenilor proprii, care sunt direct corelate cu
obligatiile de fidelitate si loialitate, si obligatia generala de protectie a drepturilor
omului, care actioneaza si atunci când este vorba de straini si apatrizi.
În ceea ce priveste conceptul propriu zis de drepturi, libertati si îndatoriri
fundamentale ale cetateanului român, acestea, dupa cum apreciaza prof.Ioan
Muraru sunt „acele drepturi subiective apartinând cetatenilor, esentiale pentru
viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a
22
Drepturile cetatenesti sunt denumite si „libertati publice”, fiind studiate, sub aceasta denumire, în numeroase
Facultati de drept din tarile occidentale. Profesorul Paul Negulescu clasifica libertatile publice în „primordiale” sau
„primare” (ex.libertatea individuala, inviolabilitatea domiciliului) si „secundare” sau „complementare” (ex.libertatea
presei, a asociatiunii, a întrunirilor). A se vedea Paul Negulescu, Curs de Drept constitutional român, editat de
Alex.Th.Doicescu, Bucuresti, 1927, pag.518).
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
19
personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie
si legi23.
Notiunea de drepturi fundamentale se refera, prin urmare, la drepturi
subiective si la drepturi esentiale ce apartin cetateanului, prezentând o
importanta primordiala atât pentru cetatean, cât si pentru stat si societate, si care
sunt în fond determinante pentru definirea statutului juridic al cetateanului.
Pe de alta parte, rolul si însemnatatea deosebita a drepturilor fundamentale au facut
ca acestea sa fie înscrise în acte deosebite, cum ar fi constitutii, legi fundamentale
sau declaratii de drepturi.
Sectiunea 2
Principiile reglementarii drepturilor si libertatilor fundamentale
23
Ioan Muraru, Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, Editia VIII-a, revazuta si cmpletata,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag.162.
PARTEA I
20
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
24
Reforma constitutionala din 2003 a adaugat la acest text sintagma „cu exceptia cazului în care Constitutia sau
legile interne contin dispozitii mai favorabile”.
PARTEA I
22
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
25
Legea nr.20 din 9 octombrie 1990 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal si
Codul de procedura penala (Monitorul Oficial al României nr.112 din 10 octombrie 1990).
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
23
succesiv materia în cauza. În cadrul dezbaterilor constitutionale s-a ridicat
problema daca consacrarea principiului neretroactivitatii legii, ca un principiu
general, nu ar vrea sa însemneze o abrogare a principiului mitior lex. Desi textul
nu face exceptii, este greu de imaginat ca el ar putea sa se refere si la faptele penale
unde exista reglementari statornice, aplicate de o îndelungata practica, în directia
recunoasterii principiului aplicarii legii mai blânde.
În legatura cu neretroactivitatea legilor se pune si problema legilor
exceptionale, care au fost edictate numai pentru anumite perioade speciale, sau
care se aplica pe un anumit termen. Asemenea legi consacrau, fireste, exceptii de la
principiul mitior lex. Uneori era încalcat însusi principiul neretroactivitatii, fiind
încriminate fapte savârsite cu multi ani în urma etc. Este evident ca aceasta
categorie de legi este afectata de principiile Constitutiei, ceea ce însemneaza ca nu
ar fi posibile legi cu caracter exceptional, care sa încrimineze fapte din domeniul
trecutului. În aceasta privinta prevederile Constitutiei sunt categorice si trebuie
interpretate ca atare.
Sectiunea 3
Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale
26
Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice. Tratat, vol.II, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1996,
pag.131.
27
Ioan Muraru, Simina Tanasescu, op.cit., pag.181.
PARTEA I
24
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea 4
Îndatoririle fundamentale ale cetatenilor
Sectiunea 5-a.
Noi dimensiuni ale drepturilor cetatenesti ca urmare a reformei constitutionale.
Sectiunea 6-a
Avocatul Poporului
CAPITOLUL IV
PARLAMENTUL
Sectiunea 1
Rolul Parlamentului în sistemul politic
si cel institutional al puterii de stat
28
Robert Andrews, The Concise Columbia Dictionary of quotations, Columbia University Press, New York, 1989,
pag.189.
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL 36
SI INSTITUTII POLITICE
29
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept Parlamentar românesc, Editura ACTAMI, Bucuresti, 1999, pag.119.
30
Idem, pag.120.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
37
competenta instantelor judecatoresti, conditiile în care se efectueaza reînnoirea
periodica a membrilor Curtii Constitutionale.
Propunerea legislativa prezentata Camerei Deputatilor nu a retinut alte
elemente de diferentiere între cele doua Camere, cu exceptia obligatiei sesizarii
primei Camere cu anumite proiecte de lege sau propuneri legislative ce privesc
domenii specifice. Mentionam ca, cu prilejul dezbaterilor care s-au purtat în ultimii
ani cu privire la revizuirea Constitutiei României, au existat si alte variante ce
aveau în vedere stabilirea unor competente specifice si pentru Senat, spre a-l
diferentia mai mult sub aspectul competentei de Camera Deputatilor.
Reformele constitutionale au avut în vedere suprimarea institutiei medierii si
a concilierii dintre cele doua Camere în cazul în care procedura de mediere nu ar fi
putut duce la un rezultat. Asa cum s-a aratat mai sus, în anumite domenii pe care
le-am mentionat, proiectele de legi si propunerile legislative se supun spre
dezbatere si adoptare Camerei Deputatilor în prima lectura. Celelalte proiecte de
legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii si adoptarii Senatului în prima
lectura. Camera sesizata în prima lectura urmeaza a se pronunta într-un termen de
30 de zile, termen care pentru coduri si alte legi de complexitate deosebita este de
45 de zile. În cazul depasirii acestor termene, se considera ca proiectul de lege sau
propunerea legislativa au fost adoptate tacit.
Dupa adoptarea sau respingerea legii de catre prima Camera sesizata,
proiectul sau propunerea legislativa se trimite pentru a doua lectura la cealalta
Camera, care urmeaza a decide definitiv.
Aceste modificari au avut în vedere sporirea operativitatii procesului
legislativ, evitându-se situatiile în care anumite legi au fost adoptate numai dupa o
perioada destul de îndelungata de timp datorita cerintei de a fi respectate toate
etapele obligatorii ale procedurii de mediere si de conciliere, în cazul unor
divergente între textele legislative adoptate de fiecare din cele doua Camere.
Sectiunea 2
Structura, componenta, modul de alegere a parlamentarilor.
Organele de lucru ale Parlamentului
fost confruntate toate argumentele pro si contra, pentru fiecare optiune, a fost
aleasa solutia bicamerala – dar si aici s-a ivit o a doua problema: daca între cele
doua Camere urma sa existe o specializare sau daca ele vor avea aceeasi
competenta.
Tezele pentru elaborarea proiectului noii Constitutii prevazusera initial o
anumita specializare între cele doua Camere, Camera Deputatilor fiind
competenta, de pilda, sa adopte bugetul, motiunile de cenzura, sa aprobe
compunerea si programul Guvernului etc., iar Senatul sa ratifice tratatele, sa
numeasca Avocatul Poporului, pe directorul Serviciului Român de Informatii s.a.
Pe parcursul dezbaterilor parlamentare s-a renuntat însa la aceasta specializare,
consacrându-se ideea plenitudinii de competenta a celor doua Camere, în absolut
toate problemele. Singura atributiune care a revenit exclusiv Senatului, pâna la
reforma constitutionala din 2003, a fost alegerea Avocatului Poporului. În ceea ce
ne priveste, respectând optiunea bicameralista, nu putem sa nu observam ca
experienta functionarii pâna în prezent a celor doua Camere cu atributiuni identice
a relevat ca dezbaterea în doua rânduri a aceluiasi proiect de lege s-a dovedit, în
anumite cazuri, contra-productiva, consumând foarte mult timp, fara a mai vorbi de
procedura de mediere – uneori deosebit de dificila – în cazul adoptarii unor texte
diferite de catre cele doua Camere ale Parlamentului. În consecinta, o anumita
specializare a Camerelor si o oarecare departajare a atributiunilor ce le revin ar fi
fost preferabila.
Cu referire la modalitatea de alegere a parlamentarilor, indiferent daca este
vorba de deputati sau de senatori, subliniem ca aceasta modalitate este aceeasi –
vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Reforma constitutionala din
2003 a redus vârsta pentru alegerea senatorilor de la 35 la 33 ani, mentinând vârsta
de 23 ani pentru persoanele care candideaza pentru a fi alesi în Camera
Deputatilor.
O propunere care viza alegerea Senatului prin vot indirect, de catre consiliile
colectivitatilor locale, si care recunoaste existenta unor senatori de drept, nu a fost
retinuta de catre Constituanta. Nu a fost retinuta nici acea propunere, avansata cu
prilejul dezbaterii legii electorale, care preconiza ca, spre deosebire de deputati,
senatorii sa fie alesi nu pe liste, ci prin scrutin uninominal. În consecinta, practic
între cele doua Camere ale Parlamentului nu exista nici un fel de diferenta din
punct de vedere al prerogativelor, ele actionând absolut în aceleasi materii si
fiind alese pe aceeasi baza.
Trebuie retinut ca reforma constitutionala din 2003 – la care ne-am
referit – nu a diferentiat competentele ci a stabilit numai o procedura mai
eficienta de sesizare si de desfasurare a fluxului legislativ.
Este de remarcat ca în Camera Deputatilor, pentru a se asigura o
reprezentare a minoritatilor care nu întrunesc în alegeri numarul de voturi pentru a
fi reprezentate în Parlament, s-a acceptat principiul unor locuri suplimentare pentru
reprezentantii acestor minoritati, prin derogare de la principiile de reprezentare
stabilite. Aceasta inovatie, pe care a consacrat-o pentru prima data Decretul-lege
nr.92/1990, a fost apreciata pozitiv de o serie de comentatori internationali si
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
39
oameni de stiinta care ne-au vizitat tara, ea constituind o posibilitate de exprimare
a punctelor de vedere ale minoritatilor care nu ar fi avut altfel dreptul sa fie
reprezentate în Parlamentul României.
În ceea ce priveste numarul deputatilor si al senatorilor, acesta este stabilit
prin legea electorala, existând un numar superior de deputati fata de cel de senatori.
În actualul Parlament, Camera Deputatilor cuprinde 327 deputati, la care s-au
adaugat un numar de 18 reprezentanti ai minoritatilor nationale, iar Senatul are 140
de senatori.
În ceea ce priveste durata mandatului celor doua Camere, aceasta este, în
principiu, de 4 ani. Mandatul Camerei Deputatilor si al Senatului poate fi însa
prelungit, prin lege organica, în caz de razboi sau de catastrofa. O prevedere
interesanta, care este consacrata de articolul 63 alineatul 4 din Constitutie, este
aceea care dispune ca „Mandatul Camerelor se prelungeste pâna la întrunirea
legala a noului Parlament. În aceasta perioada nu poate fi revizuita Constitutia si
nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice”. Ratiunea acestui text
constitutional a fost aceea de a se evita un vacuum juridic în perioada dintre cele
doua parlamente (vechiul parlament si parlamentul nou ales). De altfel, Constitutia
prevede ca alegerile pentru Camera Deputatilor si pentru Senat urmeaza sa se
desfasoare în cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea
Parlamentului, Parlamentul nou ales întrunindu-se la convocarea Presedintelui
României în cel mult 20 de zile de la alegere. Proiectele de legi sau propunerile
legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îsi continua
procedura în Parlamentul nou. Dupa cum se vede, a existat preocuparea de a se
asigura continuitatea lucrarilor Parlamentului si de a nu lasa tara fara organul
reprezentativ decât pentru o perioada foarte scurta. De altfel, asa cum s-a aratat, în
aceasta perioada mandatul Camerelor este înca valabil, putând fi adoptate orice
legi care se considera necesare, dar neputându-se revizui Constitutia ori adopta,
abroga sau modifica legi organice. Trebuie sa mentionam ca într-o varianta a
textului Constitutiei, ce a fost supusa Constituantei în toamna anului 1991, figurase
o institutie intermediara, denumita, Delegatia temporara, care ar fi trebuit sa
functioneze din momentul dizolvarii Camerelor pâna la întrunirea noului
Parlament. Ea urma sa fie alcatuita potrivit configuratiei politice a Parlamentului,
având competenta de a exercita prerogativele acestuia, cu exceptia revizuirii
Constitutiei, adoptarii, modificarii si abrogarii unor legi organice. În final s-a
renuntat însa la aceasta institutie care ar fi constituit, de fapt, un hibrid, deoarece pe
de o parte, din punct de vedere conceptual ea nu ar mai fi avut aceleasi
caracteristici de reprezentativitate pe care le avea vechiul Parlament, iar pe de alta
parte, întrucât raportul de forte între diferitele partide este supus schimbarilor,
componenta Delegatiei temporare, axata pe vechiul raport de forte dintre partide nu
ar fi reprezentat imaginea reala a fortelor politice românesti aflate în competitie.
Organizarea si functionarea fiecarei Camere se stabileste prin
Regulamentul sau de lucru. Fiecare Camera îsi alege un birou permanent la
începutul fiecarei sesiuni. Presedintele Camerei Deputatilor si Presedintele
Senatului sunt alesi însa pe durata întregului mandat al Parlamentului. Exista si
PARTEA I
40
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea 3
Competenta Parlamentului
Sectiunea 4
Modalitati de lucru
Dupa cum s-a vazut, exista doua modalitati de lucru: a) sedinte comune ale
celor doua Camere si b) sedinte separate.
Sedintele comune ale Camerei Deputatilor si Senatului au loc pentru a audia
si dezbate mesajele Presedintelui tarii, pentru a aproba bugetul de stat si bugetul
asigurarilor sociale de stat, pentru a declara mobilizarea generala sau partiala,
starea de razboi, suspendarea sau încetarea ostilitatilor militare, pentru a examina
rapoartele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si ale Curtii de Conturi, pentru a
numi – la propunerea Presedintelui României – pe directorul Serviciului Român de
PARTEA I
42
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
dictate de apartenenta lor la un anumit partid, acesta este, desigur, în drept de a nu-
i mai considera printre aderentii sai.
31
A se vedea I. Deleanu, Drept constitutional si institutiile publice. Tratat, vol.II, Editura Europa Nova, Bucuresti,
1996, pag.236-237.
32
În practica noastra parlamentara au fost cazuri când unii deputati au declarat în Camera ca renunta la beneficiul
imunitatii parlamentare. Demersurile sau declaratiile parlamentarilor de renuntare la imunitate sunt nule în raport cu
regimul de ordine publica al imunitatilor.
33
A se vedea P.Avril, J.Gicquel, Droit parlementaire, 2-e édition, Montchrestien, Paris, 1995, pag.45.
34
Neresponsabilitatea, ca modalitate (forma) a imunitatii parlamentare este o protectie traditionala, stabilita de
Constitutia franceza de la 1791.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
45
exprimarea de opinii, luari de atitudine, uneori critice, implicarea în adoptarea unor
decizii prin vot, etc.
Pentru ca aceasta participare sa fie reala, parlamentarul trebuie sa aiba
siguranta ca pozitia sa deschisa, pro sau contra, nu-l va expune unor urmari
judiciare 35.
Neresponsabilitatea prezinta un dublu caracter: este absoluta si permanenta
sau perpetua.
Caracterul absolut se refera la imposibilitatea înlaturarii ei, cât si la faptul ca
aceasta protectie vizeaza toate actele de exercitare a mandatului parlamentar si
toate formele de raspundere juridica.
Caracterul permanent sau perpetuu se refera la apararea parlamentarului de
orice consecinte ale vreunei forme de raspundere juridica si dupa încetarea
mandatului, iar nu numai în timpul efectiv al exercitarii acestuia.
Protectia parlamentarului, prin intermediul neresponsabilitatii, se realizeaza
în considerarea actelor savârsite în exercitiul mandatului sau, cum sunt votul,
amendamentele, luarile de cuvânt, întrebarile si interpelarile, rapoartele si avizele
prezentate din partea comisiilor etc.
Actele si faptele parlamentarului care exced, sunt extrinseci mandatului, nu
intra sub incidenta acestei imunitati36.
Pe cale de consecinta, actele si dispozitiile parlamentarului care nu sunt
savârsite sau exprimate în limitele mandatului sau pot atrage raspunderea lui
juridica, în formele stabilite de dreptul comun.
În ce cadru poate fi considerat legal mandatul parlamentar ?
Literatura de specialitate 37 este unanima în a considera ca exercitarea
mandatului se realizeaza în cadrul institutionalizat al Parlamentului, în organele
sale de lucru, la tribuna acestuia, în îndeplinirea unei misiuni stabilite de Camere
etc.
Depasirea acestui cadru de manifestare, cum ar fi opiniile exprimate în
presa, televiziune, radio, discursuri la reuniunile publice, incitarea la violenta, la
greva, manifestari în scopul violarii ordinii publice, proferarea de insulte s.a.m.d.,
îl situeaza pe parlamentar în afara protectiei constitutionale prevazute de art.70 din
legea fundamentala.
Se considera, de asemenea, ca neresponsabilitatea protejeaza deputatii si
senatorii si în privinta informarii asupra celor petrecute în Parlament, dar numai în
masura în care o fac cu buna-credinta si nu cu scop de agitatie, prin reluarea
tendentioasa a unor dezbateri si deformarea lor.
Imunitatea sub forma neresponsabilitatii, prin ratiunea ei constitutionala, nu
poate forma o garantie a independentei opiniilor politice a membrilor
Parlamentului daca acestia îsi exercita mandatul lor chiar în incinta Parlamentului
într-un mod abuziv.
35
A se vedea Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, pag.350.
36
Ibidem, pag.364.
37
A se vedea P.Avril, J.Gicquel, op.cit., pag.46-47; Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, op.cit., pag.97.
PARTEA I
46
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea 6
Relatiile Parlamentului cu societatea civila, cu diverse organisme politice si
profesionale
Parlamentul reprezinta, asa cum este bine cunoscut, numai una dintre
institutiile fundamentale ale statului, dar si o institutie politica prin excelenta,
deoarece exprima vointa cetatenilor care au ales forumul reprezentativ,
identificând un anumit spectru de optiuni politice.
În mod firesc, Parlamentul nu este o institutie izolata de manifestarile
societatii civile, de toate formele prin care aceasta polarizeaza anumite revendicari
ale cetatenilor, supunându-le factorilor de decizie, în vederea elaborarii unor
reglementari.
Daca Parlamentul este independent în exercitarea mandatului sau, daca
nimeni nu poate impune un mandat imperativ, aceasta nu însemneaza ca este izolat
de întreaga viata economica si sociala, ca actioneaza în exercitarea mandatului sau
fara a cunoaste framântarile sociale, nevoile populatiei, probleme care într-un fel
sau altul solicita un anumit interes din partea cetatenilor. De aceea, exercitarea
mandatului parlamentar este indisolubil legata de cunoasterea realitatilor din
teren, de contacte cu diverse categorii sociale, cu profesii, îndeletniciri, astfel
încât un parlamentar sa poata realiza pe deplin importanta adoptarii unei anumite
politici sau alteia, în special cu privire la anumite probleme care sunt de interes
general.
În consecinta, atât la nivelul întregului Parlament, cât si la nivelul fiecarui
parlamentar exista o preocupare spre a cunoaste problemele ce framânta anumite
categorii de cetateni, exista interesul de a cunoaste aceste preocupari si nu mai
putin de a adopta masuri eficiente pentru solutionarea lor.
De aceea, atât la nivelul birourilor permanente pentru Senat si Camera
Deputatilor, cât si la nivelul celor doua Camere, al comisiilor permanente,
parlamentarii recepteaza permanent semnalele ce se emit la nivelul societatii civile
pentru a se putea adopta decizii într-adevar corespunzatoare, care sa dea satisfactie
cerintelor pe care alegatorii le exprima la un moment dat.
Toate Parlamentele din lume dispun de un sistem de informare, de
contacte - directe si indirecte - cu masele de cetateni, sunt studiate materialele ce
apar în presa legate de activitatea parlamentara, este evaluata experienta altor
Parlamente si, în final, se elaboreaza chiar studii legate de modalitatile optime de
înfaptuire a mandatului parlamentar.
38
Infractiune flagranta este aceea descoperita în momentul savârsirii ei sau înainte ca efectele ei sa se fi consumat.
PARTEA I
48
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
39
Liliana Mihut, Despre pluralismul american, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1997, pag.132.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
49
religioase, organizatiile pentru protectia mediului, pentru drepturile
consumatorilor, ca si persoane apartinând celor mai diverse profesii, artisti, oameni
de stiinta, prezentatori de emisiuni TV, fermieri etc.
Activitatea lobistilor consta nu numai în sustinerea propriu-zisa a intereselor
acestor categorii pe lânga senatori sau reprezentanti, dar si în culegerea de
informatii, analiza propunerilor legislative, consultarea unei mari cantitati de
materiale scrise, dezvoltarea unor strategii politice, dezvoltarea si atragerea
suportului public, contactele cu presa, contactele directe cu senatorii, reprezentantii
si staff-ul acestora, constituind punctul final al unei activitati deosebit de ample.
Dupa cum se arata într-un studiu al unui specialist american, Wright
J.Andrews Jr., "Activitatile de lobby si relatii guvernamentale: ce, cine, cum si
de ce", "Grupurile de interese folosesc de regula lobisti profesionisti care sa
monitorizeze demersurile legislative si sa îi ajute în sustinerea punctului de vedere
în fata oficialitatilor, deoarece aceasta este metoda cea mai eficace si eficienta de
a-si atinge scopurile. Din punct de vedere practic, multe organizatii care au interese
guvgrnamentale foarte mari duc lipsa de timp, expertiza, resurse legislative sau de
reglementare, contacte personale care sa duca la influentarea deciziilor
guvernamentale"40.
De regula, lobistii sunt persoane specializate care poseda cunostinte juridice,
economice, au de multe ori experienta în activitatea guvernamentala sau în alte
domenii importante, astfel încât ei pot exercita un rol însemnat în asistarea
membrilor Parlamentului, pentru ca acestia sa înteleaga cât se poate de clar
interesele diverselor categorii ce pot fi afectate printr-un act normativ, adoptând în
consecinta decizia cea mai corecta si mai eficienta.
În ce masura în tara noastra ar putea fi avuta, în viitor, în vedere elaborarea
unui act normativ care sa reglementeze în mod practic activitatea de lobby, aceasta
este o problema care poate fi luata în considerare numai pe masura accentuarii
complexitatii fenomenelor sociale si economice, a desavârsirii procesului de
privatizare, a afirmarii tot mai puternice a libertatii economice, elemente care ar
favoriza, desigur, în perspectiva, o asemenea reglementare.
Sectiunea 7-a
Consiliul Legislativ
40
În “Simpozion cu privire la Importanta lobby-ului si a lobistilor în relatiile cu Parlamentul, Guvernul si cu
societatea”, 9-10 iunie 1998, Senatul României, Bucuresti, pag.5.
PARTEA I
50
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
normativ emise de Guvern, în vederea propunerii lor spre legiferare sau adoptate;
si 2 ) analizarea si avizarea, la cererea presedintelui comisiei parlamentare sesizate
în fond, a amendamentelor supuse dezbaterii comisiei, precum si a proiectelor de
legi sau propunerilor legislative primite de comisie, dupa adoptarea lor de catre una
din Camerele Parlamentului. Din analiza prevederilor legii rezulta în principal
urmatoarele:
a) avizarea de catre Consiliul Legislativ se face atât cu privire la proiectele
de legi si propunerile legislative care se supun dezbaterii celor doua Camere ale
Parlamentului, cât si cu privire la proiectele de ordonante si de hotarâri cu
caracter normativ, emise de Guvern;
b) solicitarea avizului este, de regula, obligatorie, dar si facultativa în
anumite situatii (de pilda, în cazul amendamentelor supuse dezbaterii comisiilor,
când sesizarea Consiliului Legislativ ramâne la latitudinea presedintelui comisiei
parlamentare sesizata în fond);
c) avizul are numai valoare consultativa, nefiind obligatoriu pentru cei
carora le este adresat, chiar în acele situatii în care solicitarea lui este obligatorie –
art.3 alin.(3).
Avizul emis de Consiliul Legislativ vizeaza în principal concordanta cu
Constitutia a reglementarilor propuse, precum si natura legii; înlaturarea
contradictiilor sau necorelarilor si respectarea normelor de tehnica legislativa. De
asemenea, avizele au în vedere prezentarea implicatiilor noii reglementari asupra
legislatiei în vigoare prin identificarea dispozitiilor legale care, având acelasi
obiect de reglementare, urmeaza sa fie abrogate, modificate sau unificate, precum
si evitarea reglementarii unor aspecte identice în acte normative diferite.
În afara acestor atributii principale, de fond, legate de înfaptuirea procesului
curent de legiferare, Consiliului Legislativ îi mai revine sarcina de mare
raspundere a elaborarii unor proiecte de Coduri sau de legi de complexitate
deosebita, a unor studii de sistematizare a legislatiei, organizarea evidentei actelor
normative, editarea de repertorii legislative s.a.
Mai trebuie remarcat si faptul ca, în conformitate cu prevederile art.2 lit.(e)
din lege, Consiliul Legislativ mai îndeplineste doua atributii foarte importante si
anume:
a) examineaza conformitatea legislatiei cu prevederile si principiile
Constitutiei, atributiune în legatura cu care sesizeaza birourile permanente ale
Camerelor Parlamentului si, dupa caz, Guvernul, asupra cazurilor de
neconstitutionalitate constatate;
b) prezinta, în cel mult 12 luni de la înfiintare, propuneri pentru punerea
de acord a legislatiei anterioare Constitutiei cu prevederile si principiile acesteia.
Dupa Revolutia din Decembrie 1989, viata parlamentara si-a regasit
întreaga sa bogatie si personalitate din epoca interbelica. Desi dezbaterile în
cadrul Parlamentului României, respectiv al celor doua Camere, nu s-au soldat
întotdeauna cu rezultatele scontate, desi a fost consumat mult timp cu dezbateri
sterile, iar lipsa de la lucrari a unor deputati sau senatori a pus uneori
Parlamentul în situatii delicate, pe ansamblu se poate spune ca viata
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
51
parlamentara revine în drepturile sale, înregistrându-se dezbateri vii, schimburi
de pareri, argumente în favoarea unor teze sau altora si – nu rareori – critici la
adresa unor organe centrale sau locale.
O apreciere de ansamblu asupra vietii parlamentare, care în general a
însemnat foarte mult din punctul de vedere al reasezarii institutiilor democratice si
al edificarii statului de drept, permite câteva constatari. Urmând practica
parlamentelor democratice, activitatea parlamentara ar spori în eficienta si
operativitate daca ar fi acordata o mai mare pondere activitatii comisiilor
permanente. Pe de alta parte, pentru optimizarea lucrarilor forumului legislativ, s-
ar putea lua în considerare ideea exprimarii votului prin corespondenta, procedura
unor sedinte speciale de votare la care toti parlamentarii sa fie prezenti, renuntarea
la conditiile de cvorum pentru simplele sedinte de dezbateri, un mai mare rol
acordat grupurilor parlamentare în definirea prioritatilor si a ordinii de zi s.a.
De asemenea, urmând practica unor numeroase tari democratice, s-ar putea
perfectiona procedura întrebarilor si interpelarilor, în anumite state interpelarile
fiind urmate în mod necesar de dezbateri asupra problemelor ridicate.
Consideram, totodata, un fapt pozitiv, ca în ultimii ani au fost aduse
îmbunatatiri si regimului imunitatii parlamentare, care a fost corelata în mod
esential cu cerintele exercitarii mandatului, iar procedura ridicarii imunitatii
parlamentare sa fie corelata si ea cu modalitatile de vot prin care se adopta de
regula toate celelalte hotarâri ale Camerelor Parlamentului, adica majoritatea
numarului deputatilor sau al senatorilor, renuntându-se la vechea conditie de doua
treimi pe care o preconizasera regulamentele în anterioare ale celor doua Camere
ale Parlamentului.
CAPITOLUL V
PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Sectiunea 1
Rolul si locul Presedintelui Republicii în sistemul organelor statului
Sectiunea 2
Alegerea Presedintelui României
Sectiunea 3
Durata mandatului Presedintelui României
Sectiunea 4
Incompatibilitatile functiei de Presedinte al României
PARTEA I
56
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea 5
Atributiile Presedintelui României
41
Modificarea constitutionala din 2003 a adus urmatoarea precizare : „celelalte tratate si acorduri internationale se
încheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege”.
PARTEA I
58
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea 6
Raspunderea politica si penala a Presedintelui României
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
59
Constitutia din 1991 stabileste si unele prevederi deosebit de importante în
legatura cu raspunderea pe care Presedintele o are si modalitatile prin care el poate
fi îndepartat din functia pe care o exercita.
Sunt necesare de examinat, însa, din acest punct de vedere, doua situatii: a)
ipoteza punerii sub acuzare a Presedintelui pentru înalta tradare; si b)
suspendarea din functie, în cazul savârsirii unor fapte grave, prin care a încalcat
prevederile Constitutiei.
a) În primul caz, al punerii sub acuzare pentru înalta tradare, este necesar sa
existe o hotarâre în acest sens – de punere sub acuzare – a Camerei Deputatilor si
Senatului, reunite în sedinta comuna, cu votul a cel putin doua treimi din numarul
deputatilor si senatorilor. Într-o asemenea situatie, competenta de judecata apartine
Înaltei Curti de Casatie si Justitie. La data ramânerii definitive a hotarârii de
condamnare, Presedintele este considerat demis de drept din functia sa. Reforma
constitutionala din 2003 a adus precizarea ca, de la data punerii sub acuzare si pâna
la data demiterii, Presedintele este suspendat de drept.
b) În cazul savârsirii unor fapte grave, prin care se încalca prevederile
Constitutiei (deci altele decât înalta tradare), Presedintele poate fi suspendat de
cele doua Camere reunite în sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si
senatorilor, dar numai dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate
da Parlamentului, cu prilejul dezbaterilor, explicatii în legatura cu faptele ce i s-au
imputat. În ce priveste declansarea propunerii de suspendare din functie, aceasta
poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor, urmând
a fi adusa neîntârziat la cunostinta Presedintelui. În cazul în care propunerea de
suspendare din functie este aprobata de Parlament în conditiile aratate, va fi
organizat un referendum, în termen de cel mult 30 de zile, pentru demiterea
Presedintelui. Daca acest referendum se pronunta în sens afirmativ, Presedintele va
fi considerat demis.
Dupa cum se vede, deci, din analiza celor doua situatii, procedura este mult
mai simpla în cazul punerii sub acuzare pentru înalta tradare decât în cazul
savârsirii unor fapte grave prin care se încalca prevederile Constitutiei. În primul
caz, fiind vorba de o situatie exceptionala, procedura este mult mai rapida,
Parlamentul functionând si ca organ de acuzare, ceea ce se îndeparteaza de la
principiul separatiei puterilor în stat, dar este o masura ce poate fi înteleasa tinând
seama de gravitatea faptelor. Astfel, cum este redactat textul constitutional, el este
totusi incomplet, deoarece prevede competenta de judecata si dreptul
Parlamentului de a hotarî punerea sub acuzare, dar nu precizeaza cine va face
cercetarile, uneori complexe si cât se poate de delicate, pentru a stabili daca
Presedintele s-a facut vinovat de înalta tradare.
În ceea ce priveste procedura suspendarii din functie a Presedintelui tarii,
aceasta marcheaza – asa cum am mai aratat – o procedura în doua etape. Ipotetic
vorbind, în situatia în care Presedintele ar fi fost suspendat din functie de catre
Parlament dar poporul, prin referendum, nu ar fi aprobat hotarârea Parlamentului,
Presedintele ar ramâne în functie, fiind obligat sa guverneze cu un Parlament ostil.
O asemenea situatie nu ar putea fi solutionata decât prin dizolvarea Parlamentului
si convocarea unor noi alegeri.
PARTEA I
60
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
CAPITOLUL VI
ADMINISTRATIA PUBLICA CENTRALA
Sectiunea 1
Rolul si locul Guvernului în sistemul separatiei puterilor
1.1. Institutia Guvernului ocupa un loc dintre cele mai importante în toate
Constitutiile lumii, stiut fiind faptul ca el este, de regula, titularul puterii executive.
În unele sisteme constitutionale se specifica chiar dualitatea puterii executive,
aceasta apartinând sefului statului si Guvernului (exemplu, Grecia). În altele, seful
statului este în acelasi timp si reprezentantul puterii executive (ex.S.U.A.,
Luxemburg) dar, în imensa majoritate a cazurilor reglementarile constitutionale
confera Guvernului o pozitie distincta în sistemul separatiei puterilor. Dupa cum
s-a relevat în literatura de specialitate, „Izvoarele istorice ale <<Guvernului>>, ca
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
61
institutie publica, de putere a statului, se regasesc în perioada absolutismului, în
asa-numitele curia regis, întâlnite în multe dintre tarile europene, iar în Tarile
Române <<Sfatul Domnesc>>. Aceste institutii au capatat însa rolul si semnificatii
mai apropiate de ceea ce înseamna Guvernul din epoca moderna, pe masura ce la
nivelul administratiei centrale au început sa se contureze departamentele, ca forme
organizatorice statale, responsabile pentru administrarea unor domenii de activitate
pe întreg teritoriul tarii. Am putea spune chiar ca mai întâi au fost create ministere
conduse de ministri care, o buna perioada de timp au functionat ca atare, fara ca ei
sa alcatuiasca Guvernul, ca institutie politica si juridica a statului, cu rolul si
semnificatia de astazi” 42. Se releva faptul ca daca în Tarile Române ministerele au
fost create prin Regulamentele Organice (respectiv în 1831 în Moldova si în 1832
în Muntenia), conceptul de Guvern ca atare apare abia dupa Unirea Principatelor.
Constitutiile din 1866, 1923 si 1938 consacrau rolul Guvernului ca titular al puterii
executive, alaturi de prerogativele suveranului. Astfel, Constitutia din 1923
specifica în mod expres ca „Guvernul exercita puterea executiva în numele
regelui”. Constitutia din 1948 foloseste pentru prima data termenul de Consiliu de
Ministri, ca fiind similar cu acela de Guvern. Autorii de specialitate au relevat însa
ca cele doua notiuni nu sunt absolut identice. În timpul regimului totalitar, functia
de presedinte al Consiliului de Ministri a fost înlocuita cu aceea de prim-ministru
al Guvernului, pentru a nu se diminua nici macar terminologic autoritatea fostului
sef al statului. Dupa Revolutia din Decembrie 1989, structurile totalitare ale
regimului comunist au fost dizolvate. La 31 decembrie 1989 a fost adoptat
Decretul-lege nr.10 privind constituirea, organizarea si functionarea Guvernului
României. În articolul 2 al acestui act normativ se precizeaza ca „Guvernul
României exercita conducerea generala a activitatii administrative pe întreg
teritoriul tarii, având obligatia de a îndeplini obiectivele cuprinse în programul
Consiliului Frontului Salvarii Nationale, asigurând executarea masurilor stabilite
prin decretele adoptate de acesta”.
Printr-un Decret-lege ulterior, Decretul-lege nr.104 din 30 martie 1990, au
fost specificate activitatile pentru care Guvernul adopta hotarâri. Retine atentia în
mod deosebit formularea cuprinsa în preambulul acestui act normativ care se refera
la principiul separatiei puterilor în stat si la necesitatea asigurarii conditiilor pentru
ca guvernul, organ suprem al administratiei de stat, sa realizeze puterea executiva
ce-i revine în temeiul legii. Printre domeniile în care Guvernul urma sa emita
hotarâri se mentiona aprobarea programelor de dezvoltare economico-sociala pe
ramuri de activitate, a balantei comerciale si de p1ati externe, organizarea
rea1izairii sarcinilor economico-financiare si de comert exterior, aprobarea initierii
si încheierii de tratate, realizarea reglementarilor referitoare la salarizare, aprobarea
de norme în domeniul învatamântu1ui, culturii, stabilirea structurii organizatorice
si a numarului de posturi la ministere si celelalte organe centrale etc.
1.2. Organizarea si functionarea Guvernului României a fost stabilita initial
prin Legea nr.37 din 7 decembrie 1990, înlocuita ulterior prin Legea nr.90 din
2001.
42
Mircea Preda, Tratat elementar de drept administrativ român, Editura “Lumina Lex”, Bucuresti, 1996, pag.329.
PARTEA I
62
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea a 2-a
Învestitura Guvernului
Sectiunea a 3-a
Raspunderea membrilor Guvernului
Sectiunea a 4-a
Durata mandatului
5.2. Întrebarea consta într-o simpla cerere de a raspunde daca un fapt este
adevarat, daca o informatie este exacta, daca Guvernul întelege sa comunice acte si
informatii care i-au fost solicitate sau daca are intentia de a lua o hotarâre într-o
problema determinata. Întrebarile sunt adresate verbal fie Guvernului în totalitatea
sa, fie unui anumit membru al Guvernului. În aceeasi sedinta, sau daca nu este
posibil, la o sedinta urmatoare a Camerei Deputatilor sau Senatului, urmeaza sa se
dea raspuns întrebarilor formulate.
Sectiunea a 6-a
Delegarea legislativa
Sectiunea a 7-a
Structura administratiei publice centrale
Sectiunea a 8-a
Autoritati autonome ale administratiei publice centrale de specialitate
CAPITOLUL VII
ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA
Sectiunea 1
Principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor
publice în organizarea si functionarea administratiei publice locale
Procesul constituirii unor organe ale administratiei locale este la fel de vechi
ca si procesul de constituire a statelor, uneori fiind chiar mai vechi decât acesta,
deoarece primele colectivitati au fost acelea care au grupat oameni constituiti în
comune, sate, mici asezari care se bucurau de o deplina autonomie. Pe masura ce s-
au constituit statele centralizate, atributiile organelor locale au suferit limitari.
Instaurarea unor regimuri centralizate puternice a însemnat, în acelasi timp,
slabirea puterii locale si “guvernarea de catre centru". Atunci când în majoritatea
tarilor lumii regimurile totalitare au facut loc unor regimuri democratice, problema
relatiilor dintre administratia centrala si cea locala s-a pus în mod cu totul nou.
Sunt de remarcat, în aceasta privinta, prevederile Cartei Europene a Autonomiei
Locale, adoptata de Consiliul Europei la Strasbourg, la 15 octombrie 1985, care
defineste si precizeaza o serie de importante principii indispensabile organizarile
oricaror state democratice. Carta Europeana a Autonomiei Locale mentioneaza ca
“existenta colectivitatilor locale investite cu responsabilitati efective permite o
administratie în acelasi timp eficace si apropiata de cetateni". Preambulul
documentului mentionat subliniaza si ideea ca “apararea si întarirea autonomiei
locale în diferite tari ale Europei reprezinta o contributie importanta la edificarea
unei Europe întemeiate pe principiile democratiei si ale descentralizarii puterii". În
opinia Consiliului Europei, exprimata în preambulul Cartei, întarirea autonomiei
locale presupune existenta unor colectivitati locale puternice, dotate cu organe de
decizie, constituite în mod democratic si beneficiind de o larga independenta atât în
ceea ce priveste competentele, dar si în ceea ce priveste modalitatile de exercitare a
acestora si mijloacele de care dispun pentru îndeplinirea lor.
În teoria dreptului administrativ exista mai multe sisteme de modelare a
relatiilor dintre comunitatile locale si administratia centrala a unei tari. Exista, în
primul rând, un sistem “centralizat” si altul “descentralizat”, dupa cum elementul
preponderent în luarea deciziilor este factorul central sau cel local. Între acestea
exisa însa si o serie de sisteme intermediare: “deconcentrarea” (sistem în care
autoritatile locale dispun de importante puteri, dar titularii lor nu sunt alesi, ci
numiti de centru) si “tutela administrativa” (ce implica un anumit drept de control
de catre autoritatile centrale asupra autoritatilor administratiei publice locale
descentralizate).
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
73
Prevederile constitutionale sunt menite, în orice sistem, sa asigure un
echilibru corespunzator între organele centrale si cele locale, între capacitatea de
decizie a unora si a celorlalte. Sub acest aspect, Constitutia României din 1991 si
Legea nr.69/1991 (cu modificarile ulterioare) au consacrat principiul autonomiei
locale, cu dreptul inerent al organelor centrale de a asigura un anumit control, în
limitele cerintei de a se garanta la nivelul întregii tari înfaptuirea obiectivelor
generale. Realizarea unor asemenea obiective implica, totodata, recunoasterea
posibilitatii pentru factorii locali de a dispune de o deplina competenta, asigurând
realizarea obiectivelor si masurilor ce se cer înfaptuite la nivel local în contextul
prevederilor generale de aplicabilitate nationala, menite sa asigure independenta
tarii, dezvoltarea sa economica, garantarea drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Dupa cum observa, la timpul sau, marele jurist român Paul Negulescu, “În
orice tara sunt doua categorii de interese: unele care au un caracter cu totul general
privind totalitatea cetatenilor, întreaga colectivitate, cum bunaoara: facerea legilor,
raporturilor Tarii cu strainatatea, supravegherea si distribuirea justitiei, organizarea
armatei, ordinea publica si siguranta statului; altele însa sunt speciale unei anumite
localitati, spre exemplu: îndestularea comunei cu articole alimentare de prima
necesitate, înfrumusetarea comunei, facerea unui pod peste un râu, facerea de
parcuri si gradini, aducerea apei, a luminii, ridicarea gunoaielor si curatitul
strazi1or, canalizarea, buna stare sanitara a comunei, îngrijirea de saracii din
comuna, dezvoltarea simtului artistic prin crearea de muzee locale, orchestre
comunale, dezvoltarea culturala prin crearea de scoli de adulti, de biblioteci,
crearea de scoli de meserii etc.
Este incontestabil ca interesele comune întregii colectivitati nu pot fi
încredintate decât puterii centrale. Numai astfel putem avea unitatea Statului,
numai astfel un stat poate fi puternic si în masura de a se impune inamicului din
afara sau dinauntru 43.
Pe de alta parte, trebuie mentionata si parerea unui alt mare specialist român
în dreptul administrativ, profesorul E.D.Tarangul, care opina ca “O independenta
completa a autoritatilor descentralizate ar aduce anarhia în stat. Autoritatile
centrale au dreptul si chiar datoria sa aiba un control asupra activitatii si
autoritatilor descentralizate” 44.
Autorii de specialitate care au examinat sistemul existent în România au
ajuns, de aceea, la concluzia ca sistemul administrativ actual cuprinde o îmbinare a
sistemelor clasice de fundamentare a relatiilor dintre autoritatile centrale si cele
locale. S-a subliniat ca în administratia publica din România întâlnim atât elemente
(de centralizare, în masura în care acest lucru este necesar, dar si elemente foarte
puternice de autonomie locala si unele elemente de tutela administrativa, cadrul
general fiind însa acela al realizarii unui sistem democratic, de natura a permite o
larga manifestare a creativitatii si posibilitatilor de actiune ale unei administratii
locale eficace. Dupa cum a subliniat autorul român, conf.dr. Mircea Preda,
“legislatia româna în materie poate fi apreciata ca profund democratica, instituind
43
Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, Bucuresti, 1934, vol.1, pag.621.
44
E.D.Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Cernauti, 1944, pag.82.
PARTEA I
74
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
45
Mircea Preda, op.cit., Editura “Lumina Lex”, Bucuresti, 1996, pag.286.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
75
În localitatile mentionate, cetatenii la care face referire legea se pot adresa
autoritatilor oral sau în scris si în limba materna, primind raspuns atât în limba
româna cât si în limba materna (art.90 alin.2 din lege).
Sectiunea a 2-a
Autoritati prin care se realizeaza autonomia locala
CAPITOLUL VIII
AUTORITATEA JUDECATOREASCA
Sectiunea 1
Justitia si statul de drept
46
Monitorul Oficial al României, anul II, nr.18, Partea II, 16 mai 1991
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
79
unei ambiante democratice; consolidarea principiului responsabilitatii statului;
institutionalizarea unor mijloace de control eficiente asupra activitatii lui;
instituirea unei ordini juridice coerente si stabile; promovarea stricta a principiului
legalitatii si a principiului constitutionalitatii; transformarea omului în reper
axiologic cardinal47.
În sistemul separatiei puterilor în stat, puterii judecatoresti îi revin o serie de
atributii esentiale în garantarea bunei functionari a tuturor mecanismelor statului, a
garantarii drepturilor si libertatilor cetatenilor. Actionând ca un factor de echilibru
între puterea legislativa si puterea executiva, puterea judecatoreasca este chemata
sa repare orice eventuale disfunctionalitati în sistemul separatiei puterilor, sa
permita, prin mijloacele sale specifice, repararea unor nedreptati, eliminarea
oricaror abuzuri nedorite de putere, garantând totodata suprematia legii si
contribuind la faurirea unei imagini cu adevarat convingatoare cu privire la valorile
democratiei.
Este bine cunoscut faptul ca, înca din antichitate conceptul de justitie a fost
asociat cu ideea de dreptate, cu lichidarea oricaror abuzuri, cu posibilitatile de a i
se asigura cetateanului simplu accesul la împartirea corecta a dreptatii. Jus est ars
aequi et boni – postula un vechi adagiu latin care s-a pastrat. Regimurile totalitare
– de toate nuantele – au cautat sa umbreasca rolul puterii judecatoresti si sa o
transforme într-o simpla anexa a puterii executive, sa constrânga judecatorii, sub
pretexte ideologice sau ale unei ratiuni de stat, sa se abata de la îndatoririle lor
firesti si sa pronunte dreptatea în spiritul anumitor interese politice. În tarile
democratice, rolul justitiei este însa covârsitor în garantarea institutiilor statului de
drept, în promovarea libertatilor, în eliminarea oricaror vestigii ale politicii de
coruptie si arbitrar. O inscriptie aflata pe frontispiciul cladirii Departamentului
Justitiei din Washington, atribuita lui Platon, glasuieste astfel: „Justitia în viata si
conduita statului este posibila numai daca salasluieste mai întâi în inimile si
sufletele cetatenilor”48. Independenta judecatorilor – corect înteleasa si înfaptuita –
este menita sa aiba un rol exceptional în garantarea tuturor institutiilor statului de
drept. Împartirea corecta a dreptatii reprezinta în fond o dovada esentiala a
atasamentului unei tari sau alteia fata de marile principii ale democratiei
internationale. Pe de alta parte, este de constatat ca rolul cu adevarat eficace al
puterii judecatoresti este conditionat de garantarea inamovibilitatii judecatorilor, de
mecanisme clare si eficace de garantare a drepturilor procesuale, de accesul fara
discriminari al tuturor la instantele judecatoresti, de posibilitatile recunoscute
oricarui cetatean care se simte nedreptatit sa apeleze la serviciile justitiei.
Imixtiunea arbitrara a executivului în treburile justitiei a constituit întotdeauna o
piedica în calea exercitarii functiilor instantelor judecatoresti. Amestecurile de
orice fel si sugestiile date judecatorilor de a judeca într-un fel sau altul au umbrit
ideea de dreptate, diminuând valoarea uneia dintre cele mai importante ale statului
47
Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice, Tratat, vol. I, Europa Nova, Bucuresti, 1996, pag.113; a se
vedea pentru o temeinica fundamentare a rolului justitiei în statul român: Gavril Iosif Chiuzbaian, Sistemul puterii
judecatoresti, Editura Continent XXI, Bucuresti, 2002, 429 pag.
48
Respectfully Quoted, A Dictionary of Quotations requested from the Congressional Research Service,
Washington, 1989, pag.184.
PARTEA I
80
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
49
Nicolae Titulescu, Reflectii, Editura Albatros, Bucuresti, 1985, pag.5.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
81
realitati sa fie cât se poate de mica, fara nadejde însa ca vreodata sa poata ajunge a
acoperi acest abis, care prin natura lucrurilor exista în orice institutiune de drept 50.
Sectiunea a 2-a
Instantele judecatoresti
50
Mircea Djuvara, Puterea legiuitoare în noua Constitutie a României si Noile constitutii europene, Institutul
Social Român, Editura Cultura Nationala, pag.90.
PARTEA I
82
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea a 3-a
Statutul judecatorilor
Sectiunea a 4-a
Reforma constitutionala din 2003 si întarirea rolului justitiei.
CAPITOLUL II
PRINCIPIILE GENERALE ALE CONSTITUTIEI DIN 1991
Partea VIII-a
PUTEREA POLITICA. COMPETITIA PENTRU PUTERE. ROLUL
PARTIDELOR POLITICE
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL 94
SI INSTITUTII POLITICE
CAPITOLUL I
CONSIDERATII GENERALE
Sectiunea 1
Puterea politica si competitia pentru putere.
51
Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice. Tratat, vol.I, Editura „Europa Nova”, Bucuresti, 1996,
pag.59.
52
Ibidem, pag.60.
53
Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, ed.18-a, Ed.Armand Colin, Paris, 1999, pag.21.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
95
teza dupa care partidele politice ne apar ca subiecte de drept constitutional doar în
raporturile electorale, adica în raporturile de constituire a organelor reprezentative.
Ele sunt subiecte de drept constitutional si în relatiile sociale ce au ca obiect
functionarea organelor legislative (ex. constituirea structurilor interne, încetarea
calitatii de parlamentar, exercitarea controlului politic al Parlamentului asupra
Guvernului, declansarea unei motiuni de cenzura etc.), exercitarea anumitor
prerogative de catre seful executivului (ex. desemnarea pentru anumite functii,
adoptarea unor declaratii sau mesaje, dizolvarea Parlamentului etc.)" 54.
Sunt suficiente ratiuni, credem, pentru a demonstra ca orice manual de drept
constitutional si institutii politice trebuie sa acorde o importanta corespunzatoare
rolului partidelor, înfatisând atât aspectele teoretice ce le privesc, cât si
mecanismul practic al functionarii lor.
Sectiunea a 2-a
Pluralismul politic - principiu constitutional al statului de drept
54
Antonie Iorgovan, Partidele politice ca subiecte de drept public, în "Partidele politice", Regia Autonoma
"Monitorul Oficial", Bucuresti, 1993, pag.50.
55
P.P.Negulescu observa, pe buna dreptate, ca "Pentru ca sa merite numele de partide politice, gruparile de cetateni
trebuie sa reprezinte parti ale masei nationale, si ca sa le reprezinte trebuie sa se gaseasca în comunitate de idei cu
ele. Numai aceasta comunitate da partidelor puterea sa învinga, pe cai legale, în luptele politice si, prin urmare,
autoritatea ca sa guverneze" (P.P.Negulescu, Partidele politice, Editura Garamond, Bucuresti, f.an, pag.347).
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL 96
SI INSTITUTII POLITICE
preturi sau tarife, concedieri, masuri restrictive etc.), implicând satisfacerea unor
revendicari imediate, iar nu participarea la conducerea vietii politice. În acest sens
pot fi mentionate diferitele demonstratii ale agricultorilor, ale asistentelor
medicale, conducatorilor de camioane, mecanicilor de locomotiva etc., în diferite
tari. În toate aceste cazuri, satisfacerea revendicarilor - totala sau partiala - a dus la
dizolvarea grupului de presiune sau, în anumite cazuri, la diminuarea actiunilor
sale. Exista, ce-i drept, în unele state, si grupuri de presiune cu caracter organizat,
cum sunt diferitele "lobby"-uri în S.U.A., legate în special de apartenenta etnica a
unor actuali cetateni americani, care înteleg sa-si manifeste solidaritatea cu statele
carora le-au apartinut (lobby-ul grec, israelian, maghiar, taiwanez etc.). Nici în
acest caz nu este însa vorba de vreo asemanare cu partidele politice, deoarece chiar
daca lobby-urile pot exercita anumite influente (deloc neglijabile) asupra unor
congresmani, aceste influente nu pot duce la o preeminenta politica a lobby-ului în
chestiune asupra altor forte care actioneaza în viata politica americana 56.
Sectiunea a 3-a
Clasificarea partidelor politice
56
A se vedea, pentru dezvoltari: Liliana Mihut, Despre pluralism în America, Editura Enciclopedica, Bucuresti,
1997, pag.87 si urm.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
97
baza populara si au recurs la înrolari masive de membri, pentru a recurge apoi la
verificari si excluderi, când considerau ca si-au atins un numar suficient de membri
iar sporirea efectivelor partidelor în cauza nu mai aparea necesara.
O a treia clasificare a partidelor politice priveste partidele parlamentare si
partidele neparlamentare. Partidele parlamentare sunt acelea care acorda un rol
preponderent luptei pentru obtinerea unei majoritati în Parlament si pentru
realizarea, pe aceasta cale, a programului lor. Partidele neparlamentare pun
accentul pe alte metode sau, în orice caz, nu le exclud. Asa, de pilda, sunt partide
care considera ca prezinta o mai mare importanta pentru realizarea scopului lor
demonstratiile, manifestatiile de strada, actiunile greviste etc.
O a patra clasificare, preconizata de autori britanici, are în vedere partidele
care au o origine electorala si partide care au luat fiinta în afara sistemului
electoral. Asa, de pilda, partidul conservator a luat fiinta în Marea Britanie ca
urmare a alegerilor care se desfasurau periodic pentru Camera Comunelor. În
schimb, partidul laburist îsi are originea în organismele sindicale. În S.U.A.,
ambele mari partide - Democrat si Republican - au o origine electorala.
În sfârsit, o a cincea clasificare ar putea avea în vedere gruparea partidelor în
functie de programele lor, în partide de "stânga", de "centru", "centru stânga",
"dreapta", "centru dreapta", "conservatoare", "liberale" etc. Asemenea
etichetari ale partidelor sunt însa relative. Numai o analiza atenta a programelor
acestor partide si a modului în care actioneaza practic poate facilita gruparea
partidelor pe un anumit esichier 57. Ea ramâne, totusi, o clasificare importanta, ce
poate fi utilizata mai mult din punctul de vedere al stiintei politice decât din acela
al dreptului constitutional.
Sectiunea a 4-a.
Sistemele de partide
57
A se vedea pentru o documentata analiza Ruxandra Manolea, Partidele politice si democratia, în „Ziua” din 27
februarie 2003.
PARTEA I
98
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
CAPITOLUL II
CONTROLUL CONSTITUTIONALITATII LEGILOR
Sectiunea 1
Locul si rolul Curtii Constitutionale în sistemul organelor de stat
Sectiunea 2
Structura Curtii Constitutionale
Sectiunea 3
Statutul judecatorilor
58
Monitorul Oficial al României, Partea a II-a nr.18, 16 mai 1991, pag.34.
PARTEA I
100
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Sectiunea 4
Competenta Curtii Constitutionale
Sectiunea 6
Procedura jurisdictionala
59
Avizul Curtii Constitutionale nr.2141 din 22 aprilie 2003, pag.39
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
103
adresate Curtii Constitutionale sunt scutite de taxa de timbru. Procedura
jurisdictionala prevazuta de legea privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale se completeaza cu regulile de procedura civila, în masura în care
aceste reguli sunt compatibile cu natura procedurii în fata Curtii Constitutionale,
compatibilitatea fiind stabilita exclusiv de Curte.
6.4. În ipoteza avuta în vedere la litera c), dezbaterea are loc de asemenea
în plenul Curtii Constitutionale; decizia se adopta cu votul majoritatii judecatorilor
si se comunica numai Camerei al carei regulament a fost dezbatut. În cazul în care
se constata neconstitutionalitatea unor dispozitii ale regulamentului, Camera în
cauza este obligata se reexamineze dispozitiile în cauza, pentru a le pune de acord
cu prevederile Constitutiei.
CAPITOLUL III
SOLUTIONAREA SESIZARILOR PRIVIND
NECONSTITUTIONALITATEA
CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA SUPREMATIEI CONSTITUTIEI
Sectiunea 1
Suprematia Constitutiei
60
Ioan Muraru, Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, editia a IX-a, revazuta si completata,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag.83.
PARTEA I
108
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
împletesc pentru a impune prioritatea absoluta, asupra oricaror alte reguli juridice
ale dreptului intern, a pactului care stabileste statutul puterii în stat”61.
Urmeaza, asadar, a opina ca fundamentarea stiintifica a suprematiei
Constitutiei trebuie sa fie cautata în totalitatea unor factori economici, sociali,
politici si juridici, care se afla într-o strânsa legatura unii cu altii si care trebuie
priviti, deci, numai în unitatea si indivizibilitatea lor 62. „Suprematia constitutiei
este deci o notiune complexa, în continutul careia se cuprind trasaturi si elemente
(valori) politice si juridice care exprima pozitia supraordonata a Constitutiei nu
numai în sistemul de drept ci în întregul sistem social-politic al unei tari. Aceasta
pozitie deosebita în sistemul social-politic implica un continut normativ complex
dar, bineînteles, si importante consecinte si garantii juridice”63.
Prin urmare, fundamentarea stiintifica a suprematiei constitutiei înseamna
identificarea cauzelor care determina continutul si forma sa precum si pozitia sa
supraordonata din sistemul de drept. Fundamentarea suprematiei Constitutiei se
regaseste în totalitatea acestor factori economici sociali, politici si juridici64.
Sectiunea 2
Consecintele si garantiile juridice ale suprematiei constitutiei
CAPITOLUL III
PARTIDELE POLITICE SI COMPETITIA PENTRU PUTERE
61
Charles Debbasch, Jacques Bourdon, Jean-Marie Pontier, Jean-Claude Ricci, Droit constitutionnel et
institutions politiques, 4e edition, Ed.Economica, Paris, 2001.
62
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, Crestomatie de drept constitutional, Editura
Lumina Lex, Bucuesti, 1998, pag.85.
63
Ioan Muraru, Simina Tanasescu, Op.cit. pag.81.
64
Idem, pag.82.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
109
Sectiunea 1
Partidele politice si competitia electorala
Sectiunea a 2-a
Partidele politice si viata parlamentara.
65
Respectfully Quoted. A Dictionary of quotations requested from the Congressional Research Service, 1989,
pag.197.
PARTEA I
110
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
Camerei din care fac parte si apoi celeilalte Camere. Partidele politice, în situatia în
care nu sunt multumite de proiectele trimise de Guvern, pot avansa propriile lor
propuneri sau pot formula amendamente la diferite articole cuprinse în proiectele
trimise de Guvern.
În prezent, un rol dintre cele mai importante îl au, în viata politica
româneasca, grupurile parlamentare, care cuprind deputati sau senatori care au
candidati în alegeri pe listele aceluiasi partid sau ale aceleiasi formatiuni politice.
Ele se pot constitui din cel putin zece deputati sau sapte senatori, conform celor
mai recente modificari ale regulamentelor celor doua Camere.
Grupurile parlamentare au o importanta deosebit de mare în cadrul
mecanismului parlamentar, ele reunindu-se cel putin odata pe saptamâna si
dezbatând principalele probleme ale activitatii Camerei respective, în care grupul
parlamentar în cauza este chemat sa adopte o atitudine. Anumite probleme
complexe si dificile cum a fost, de pilda, convenirea unor candidati pentru birourile
permanente, au fost discutate în prealabil la nivelul reprezentantilor grupurilor
parlamentare. Grupurile parlamentare propun candidaturi pentru birourile
permanente ale celor doua Camere. Totodata, ele sunt consultate frecvent de
conducerea celor doua Camere, fac propuneri pentru diferite organe sau comisii ce
sunt create pe parcursul legislaturii, ca si pentru delegatiile care participa la
reuniunile internationale. Chiar comisiile de mediere care au existat în fosta
reglementare, înainte de 2003, în situatia existentei unor divergente între Senat si
Camera Deputatilor cu privire la anumite texte de lege, erau astfel constituite încât
sa asigure o participare corespunzatoare a tuturor grupurilor parlamentare.
Sectiunea a 3-a
Mandatul parlamentar reprezentativ si disciplina interna de partid
Sectiunea a 4-a
Finantarea partidelor politice
CAPITOLUL II
CADRUL JURIDIC AL DESFASURARII ACTIVITATII
PARTIDELOR POLITICE
Sectiunea 1
Consideratii generale
Potrivit Legii partidelor politice, acestea sunt asociatii cu caracter politic ale
cetatenilor români cu drept de vot, care participa în mod liber la formarea si
exercitarea vointei lor politice, îndeplinind o misiune publica garantata de
Constitutie. Ele sunt persoane juridice de drept public.
Prin activitatea lor, partidele politice promoveaza valorile si interesele
nationale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participa cu
candidati în alegeri si la constituirea unor autoritati publice si stimuleaza
participarea cetatenilor la scrutinuri, potrivit legii 66.
O importanta prevedere este aceea care dispune ca "Pot functiona ca partide
politice numai asociatiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, si care
militeaza pentru respectarea suveranitatii nationale, a independentei si a unitatii
statului, a integritatii teritoriale, a ordinii de drept si a principiilor democratiei
constitutionale" (art.3 din Legea nr.14/2003).
Partidele politice se organizeaza si functioneaza dupa criteriul administrativ
teritorial.
Pot fi membri ai partidelor politice toti cetatenii care, potrivit Constitutiei,
au drept de vot, cu exceptia persoanelor carora le este interzisa prin lege asocierea
66
"Definirea partidului politic nu poate face abstractie de necesitatea existentei unor coordonate juridice cât
priveste scopurile si activitatea. Aceste coordonate juridice sunt prevazute în constitutii si legi, în functie de ele
apreciindu-se constitutionalitatea partidului politic. În ordinea constitutionala a unui stat exista valori politice,
morale si juridice fata de care nici un atentat nu este admis. Ca atare, partidul care prin scopuri si activitati neaga
aceste valori sau îsi propune distrugerea lor este apreciat ca nelegal" (Partidele politice, Regia Autonoma
"Monitorul Oficial", Bucuresti, 1993, pag.18).
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
113
politica. Un cetatean român nu poate face parte, în acelasi timp, din doua sau mai
multe partide politice.
O prevedere importanta este aceea potrivit careia dobândirea sau pierderea
calitatii de membru al unui partid politic nu creeaza privilegii sau restrângeri în
exercitarea drepturilor cetatenesti.
În ceea ce priveste organizarea partidelor politice, Legea dispune ca fiecare
partid politic trebuie sa aiba un statut si un program politic propriu. Indiferent de
denumire, adunarea generala a membrilor partidului politic sau a delegatilor
acestora reprezinta organul suprem de decizie la nivel national. Pentru solutionarea
unor eventuale diferende între membrii unui partid politic sau între acestia si
conducerea organizatiei partidului, se constituie comisii de arbitraj la nivelul
partidului si al organizatiei.
Sectiunea a 2-a
Înregistrarea partidelor politice
Sectiunea a 3-a
Asocierea partidelor politice
Sectiunea a 4-a
Reorganizarea partidelor politice
67
În perioada de dupa 1990 au existat numeroase aliante politice, care au avut o existenta mai îndelungata sau mai
redusa. Se pot mentiona astfel, Alianta civic -liberala „liberalii” (1994-1995), Alianta National Liberala (1996-1997),
Conventia Democratica din România (1991-2000), Uniunea Nationala de Centru (1996) s.a. A se vedea pentru
dezvoltari, Stan Stoica, Mic dictionar al Partidelor Politice din România 1989-2000, Editura Meronia, Bucuresti,
2000, pag.90 si urm.
68
Ca exemple de comasare prin absorbtie se pot mentiona comasarea prin absorbtie de catre Partidul National
Liberal a Partidului Aliantei Civice (1998) si a U.F.D. (2003), a P.S.M. de catre P.S.D. (2003) etc.
69
Astfel, Partidul Social Democrat s-a constituit la data de 16 iunie 2001 prin fuziunea Partidului Democratiei
Sociale din România cu Partidul Social Democrat Român, în baza Protocolului Politic convenit de cele doua partide
în data de 8 septembrie 2000. Congresul de constituire a P.S.D. a aprobat Statutul si Programul politic al partidului,
componenta Consiliului National si a Biroului Executiv Central.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
115
În protocolul de comasare se vor mentiona, în mod expres, modalitatile de
transfer al sumelor, bunurilor si contractelor detinute de partidele comasate,
precum si procedura de garantare a continuitatii vechimii în partid a membrilor
partidelor politice care fuzioneaza.
În situatia comasarii prin absorbtie, unul dintre partidele politice îsi
pastreaza personalitatea juridica, subrogându-se în drepturile si obligatiile
partidelor absorbite care îsi înceteaza activitatea, inclusiv prin cumularea
subventiilor acestora. În protocolul de comasare se va preciza care partid îsi
pastreaza personalitatea juridica, având drept consecinta pastrarea denumirii
integrale, a denumirii prescurtate, a semnului permanent si electoral, precum si a
programului politic.
Sectiunea a 5-a
Încetarea activitatii partidelor politice
PARTEA a IX-a
STRUCTURILE ECONOMICE
CAPITOLUL I
REASEZAREA STRUCTURILOR ECONOMICE SI EDIFICAREA
STATULUI DE DREPT
70
Monitorul Oficial al României, Partea a 2-a, nr.36 din 14 noiembrie 1991, pag.24.
71
Idem, pag.36
PARTEA I
118
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
CAPITOLUL I
CONSIDERATIUNI GENERALE
72
Edmond Picard, Les constantes du droit. Institutes juridiques modernes, Ernest Flammarion ed., Paris, 1921,
pag.144 si urm. Gabriel Tarde, Les transformations du droit, Librairie Felix Alcan, Paris, 1912, pag.162 si urm.
73
Pitagora, Legile morale si politice, Editura « Antet », Oradea, 1996, nr.1447 pag.105, nr.2508 pag.180.
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL 120
SI INSTITUTII POLITICE
74
Faust, partea I, scena III, citat de Constantin G.Rarincescu, Curs de drept constitutional, Anul I licenta,
Facultatea de drept Bucuresti, 1940, pag.8.
75
Dimitrie Gusti, Sociologie juridica. Culegere de texte , Editura didactica si pedagogica R.A., Bucuresti, 1997,
pag.55.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
121
Perioada care a trecut de atunci a fost o perioada framântata, de reasezare a institutiilor
noi. Ea a fost caracterizata prin elaborarea si adoptarea unor noi reglementari aproape în toate
domeniile, dar si printr-o puternica efervescenta politica, normala, desigur, ca pretutindeni dupa
abolirea unui regim totalitar. Reinstaurat în drepturile sale firesti, pluralismul politic s-a dovedit
a fi o forta dintre cele mai mari ale progresului societatii noastre, stimulând creativitatea,
dinamizând spiritele si propulsând în viata politica personalitati noi, care - în cele mai multe
cazuri - au înteles noile realitati ale momentului. Competitia politica, chiar desfasurata uneori
sub semnul acuitatii si depasind limitele polemicii, a mobilizat spiritele si a convins - daca mai
era nevoie - de avantajele democratiei si ale confruntarilor de idei, preferabile fata de monotonia
si caracterul paternalist al unei singure ideologii.
S-a justificat întru totul celebra maxima a teologului Thomas d'Aquino care,
la timpul sau, enuntase principiul "Timeo hominem unius libri" (ma tem de omul
care citeste o singura carte). Accesul la un numar considerabil de programe si
optiuni politice a permis cetatenilor României - frustrati mult timp de un asemenea
drept de optiune - de a studia nu o "singura" carte, ci mai multe "carti",
reprezentând programele unor partide politice, platforme, documente programatice,
care sintetizeaza - desigur - fiecare, o anumita experienta, dar si o referire la
practica internationala.
Pozitiile partidelor politice fata de Constitutie au reflectat, neîndoielnic, atât
viziunea si optiunea lor proprie, dar si modul în care platformele, programele lor,
ideile oamenilor politici, se reflectau în experienta guvernarii. A aparut astfel un
incomensurabil de bogat patrimoniu de idei si de fapte ce se cer studiate si evaluate
cu grija pentru a selecta tot ce este mai bun în viziunea unor forte politice sau
altele.
Cu ani în urma, celebrul constitutionalist francez Georges Burdeau îsi
exprima opinia ca "Pentru ca puterea etatica sa poata sa ramâna larg deschisa,
trebuie sa existe între scopurile diferitelor forte politice un minimum de puncte
comune"76.
Rezulta, asadar, ca problema modificarii Constitutiei României - problema
de fond si deosebit de importanta, interesând în esenta toate partidele politice, dar
si societatea civila în ansamblul sau – a trebuit sa fie abordata în directia gasirii
celor mai bune formule si solutii care sa permita guvernarea tarii. Aceasta implica,
de fapt, depasirea greutatilor si deficientelor constatate în timpul diverselor
guverne care s-au succedat la cârma tarii, dar mai ales gasirea unor formule si
solutii optime, de natura a conferi drepturilor cetatenesti o garantare prompta si
eficace.
În sprijinul ideii adaptarii prevederilor constitutionale la noile realitati ale
momentului istoric au pledat importante considerente.
- În primul rând, modificarea Constitutiei era solicitata în mod direct de
ratiuni de stat, de interese generale ale tarii, care impuneau adaptarea prevederilor
constitutionale la standardele si exigentele Uniunii Europene.
76
Georges Burdeau, Traité de science politique, tome III, La dynamique politique, L.G.D.J., Paris, 1968,
pag.636.
PARTEA I
122
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
CAPITOLUL III
CONSILIUL ECONOMIC SI SOCIAL
77
Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr.38 din 18 noiembrie 1991, p.18.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
125
constitutionale, iar pe de alta parte, nimic nu împiedica o asociere sindicat-
patronat-guvern, într-o alta forma non-guvernamentala: o fundatie, o comisie
oarecare, dar care sa nu încalce atributiile Guvernului si Parlamentului. Propun
respingerea acestor amendamente” 78.
În Franta, Constitutia din 1958 prevede institutia Consiliului Economic si
Social, organism consultativ care îsi da avizul asupra unor proiecte ce îi sunt
supuse, precum si asupra oricaror alte probleme cu caracter economic sau social.
În afara de prevederile Constitutiei franceze (art.69-71), activitatea
Consiliului Economic si Social este reglementata prin Ordonanta nr.58-1360 din 29
decembrie 1958.
Justificând existenta acestei institutii, profesorul francez Pierre-Henri
Chalvidan arata urmatoarele: “Când Montesquieu sistematiza separatia celor trei
puteri – executiva, legislativa si judecatoreasca – societatea nu generase înca
proliferarea asociatiilor, sindicatelor, a diverselor grupari pe care regimurile
politice nu le integrau decât cu titlu subsidiar, în organisme precum Consiliul
Economic si Social; ele se manifesta în strada sau în subteran, în cadrul târgurilor
politice, prin jocul lobby-urilor. Integrarea lor oficiala, chiar daca nu este lipsita de
riscuri, face sa creasca în mod cert influenta autoritatii în mediul sau economic si
social…”79. Consiliul reprezinta diferite domenii de activitate economica si sociala.
El cuprinde 230 de membri desemnati pe termen de cinci ani, unii dintre acestia
fiind desemnati de catre Guvern, iar altii de catre organizatiile profesionale cele
mai reprezentative.
În tara noastra, prin Legea nr.109 din 1 iulie 1997, a fost stabilita
organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social care dezvolta
prevederile art.141 din Constitutie. Retine atentia faptul ca el reprezinta un
organism tripartit, autonom, de interes public, creat în scopul realizarii dialogului
social dintre Guvern, sindicate si patronat, al realizarii climatului de pace sociala.
Consiliul Economic si Social are un rol consultativ în stabilirea politicii economice
si sociale, precum si în medierea starilor conflictuale intervenite între partenerii
sociali, înainte de a se declansa procedurile prevazute de Legea nr.15/1991 pentru
solutionarea conflictelor de munca.
Consiliul analizeaza situatia economica si sociala a tarii, având dreptul de a
face propuneri si, totodata, de a formula avize la anumite proiecte de Hotarâri si
Ordonante ale Guvernului, precum si la proiectele de legi ce urmeaza a fi
prezentate Parlamentului. În acest scop, initiatorii proiectelor de acte normative ce
se refera la aspectele economice, de munca, salariale, protectie sociala, ocrotirea
sanatatii, învatamânt si cercetare vor solicita si avizul consultativ al Consiliului
Economic si Social.
O interesanta atributie a Consiliului Economic si Social este aceea de a
media, la cererea partenerilor sociali interesati, starile conflictuale intervenite între
acestia, la nivel de ramura sau la nivel national. Pe durata medierii, partenerii
78
Ibidem.
79
Pierre -Henri Chalvidan, Droit constitutionnel. Institutions et regimes politiques, Editura Nathan, Paris, 1996,
pag.266.
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL 126
SI INSTITUTII POLITICE
CAPITOLUL II
DREPT COMPARAT. LIMITELE REVIZUIRII CONSTITUTIEI.
81
Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice. Tratat elementar, vol. I, Editura "Lumina Lex",
Bucuresti, 1998, pag. 48.
82
Philippe Ardant, Institutions politiques de droit constitutionnel, 8e édition, Paris, L.G.D.J., 1996, pag. 49; Jean
Gicquel, Droit constitutionnel et institutions politiques, 14e édition, Paris, Montchrestien, 1995, pag. 170.
PARTEA I
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL128
SI INSTITUTII POLITICE
83
Un concept românesc privind viitorul Uniunii Europene, Editura Polirom, Iasi, 2001, pag. 51; a se vedea si
Victor Duculescu, Câteva aspecte teoretice si practice privind problematica revizuirii Constitutiei, în
"Dreptul", An XIII, Seria III-a, nr. 4, 2002, pag. 16 si urm.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
129
atunci când se va pune problema integrarii în structurile politice ale Europei
de mâine si în situatia în care prevederile constitutionale nu se armonizeaza
cu cele europene este pe deplin posibil ca elemente ale art.148 sa constituie
puncte de plecare pentru o noua Adunare Constituanta, derivata din cea
primara si originara.
În cadrul Adunarii Constituante din 1991, numeroase dezbateri a produs si
înscrierea între limitele revizuirii a formei de guvernamânt. Este de mentionat
faptul ca, initial, interdictia viza “forma democratica de guvernamânt”, iar nu
“forma republicana de guvernamânt” 84. Au fost nu putine voci care, pronuntându-
se în favoarea republicii, au facut si precizarea, extrem de importanta din punct de
vedere juridic, ca, de fapt, alegerea uneia din formele de guvernamânt o va face
natiunea, prin exprimarea votului popular în cadrul referendumului asupra
Constitutiei, ceea ce s-a si întâmplat la 8 decembrie 1991. Si aceasta optiune, ca si
toate celelalte optiuni majore facute cu acest prilej, au exprimat opinia poporului
român la un anumit moment istoric, în conditii date.
De altfel, chiar si Constitutia franceza din 1958 prevede ca forma de
guvernamânt nu poate constitui obiectul unei revizuiri (art.89 alin.5), ca si
Constitutia italiana din 1947 (art.139), Constitutia portugheza (art.288), Constitutia
greaca (art.110) sau Constitutia rusa (art.1).
Constitutia portugheza, de care am mai amintit, cuprinde un numar de 14
conditii care trebuie respectate în privinta limitelor materiale ale revizuirii
(art.288), si anume: independenta nationala si unitatea statului, forma republicana
de guvernamânt, separarea bisericii de stat; drepturile, libertatile si garantiile
cetatenilor; drepturile muncitorilor, ale comitetelor de muncitori si asociatiilor
sindicale; coexistenta sectorului public, a sectorului privat si a sectorului
cooperatist si social de proprietate asupra mijloacelor de productie; existenta
planurilor economice în cadrul unei economii mixte; sufragiul universal, egal,
direct si periodic pentru desemnarea membrilor organelor ce exprima
suveranitatea; pluralismul de expresie si de organizare politica; separarea si
interdependenta organelor de suveranitate; controlul de constitutionalitate;
independenta tribunalelor; autonomia colectivitatilor locale si autonomia politica si
administrativa a arhipelagurilor Azore si Madera. Între constitutiile lumii,
Constitutia portugheza înscrie cel mai mare numar de limite ale revizuirii, desigur,
în conditiile în care Constitutia, în ansamblul sau, cuprinde un mare numar de
texte.
84
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, Constitutia României, comentata si adnotata,
Editura "Lumina Lex", Bucuresti, 1997, pag. 458.
PARTEA I
130
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
CAPITOLUL III
PROCEDURA REVIZUIRII CONSTITUTIEI.
Sectiunea 1
Consideratii generale
Sectiunea a 2-a
O idee cu traditie istorica
86
Pentru elemente de ordin istoric privind ideea europeana, a se vedea în special teza de doctorat a lui V.I.Feraru,
Proiectul de Uniune a statelor europene, Tipografia "Olimpul", Bucuresti, 1935.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
135
gânditori amintiti, care preconizau existenta unor armate, având chiar efective
limitate, Kant se pronunta categoric pentru desfiintarea armatelor permanente. El
propunea, totodata, instituirea unei federatii de state, cu o constitutie republicana,
garantata de anumite legi pozitive internationale, care sa serveasca drept îndrumari
la buna sa organizare.
În testamentul sau politic, Napoleon îsi exprima încrederea ca numai prin
pace si convingere Europa va putea sa puna capat neîntelegerilor si sa se
transforme într-un stat federal. "Am fost obligat a îmblânzi Europa prin arme;
astazi trebuie sa o convingem. Las fiului meu destula forta si simpatie pentru ca sa
poata continua opera mea prin singurele arme ale unei diplomatii luminate si
conciliatoare... Europa prin legaturi federale indisolubile... Învingator al Rusiei la
1812, problema pacii ar fi fost rezolvata pe 100 de ani".
În perioada dintre cele doua razboaie mondiale, proiectele lui Aristide
Briand si Coudenhove Kallergi au facut epoca, inspirând numeroase dezbateri si
conferinte internationale.
Dupa terminarea celui de al doilea razboi mondial, ideea unitatii europene a
fost revitalizata si fundamentata pe baze noi. Au existat, neîndoielnic, elemente
politice puternice, care au întarit convingerea tarilor europene ca în noile conditii
se impune cu necesitate depasirea vechilor rivalitati si deosebiri de interese, ca si
convenirea unor forme de colaborare care sa depaseasca institutiile traditionale,
cunoscute de dreptul international.
Sectiunea a 3-a
Europa în cautarea identitatii
Sectiunea a 4-a
Dinamica transformarilor
87
Pentru dezvoltari: Dumitru Mazilu, Integrarea europeana. Drept comunitar si institutii europene, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag.27 si urm.; Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general. Tratat,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag.23 si urm.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
137
franco-germane din vara anului 2000 - a unei Europe "cu doua viteze" si validata
prin Tratatul de la Amsterdam, este de natura sa creeze inevitabile discrepante între
statele ce înteleg sa dezvolte si sa accentueze inter se procesul de integrare si tarile
ramase fidele principiilor originare, mai putin accentuate, de integrare economica
si politica.
Sectiunea a 5-a
Reforme de anvergura
88
Conventia pentru viitorul Europei, Document 362/02, Bruxelles, 2002. A se vedea pentru dezvoltari: Dumitru
Adrian Craciunescu, Radu Dan Badoiu, Aspecte fundamentale ale proiectului constitutional European, Arad,
2003, pag.23 si urm.
PARTEA I
138
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
89
Future EU. An European Constitution, http://www.euractiv.com/cgi-bin/cg
90
Doc.CONV 724/03, Bruxelles, 26 mai 2003.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
139
europeni (la 15), acordând puteri foarte mari presedintelui Comisiei si a consacrat
totodata ideea franco-germana cu privire la existenta unei presedintii "bicefale"
(presedintele Consiliului European si presedintele Comisiei). Desi recunoaste
pastrarea "identitatilor nationale", noul document a extins considerabil
prerogativele comunitare. Astfel, el preconizeaza competenta Uniunii în "toate
problemele politicii externe", solicita avizul Bancii Europene "asupra oricarui
proiect de reglementare la nivel national" etc.
Date fiind aceste consideratiuni, o serie de state mai mici si-au manifestat
rezerve fata de modificarile variantei preliminare, considerând ca desi teoretic s-a
renuntat la formula "Statele Unite ale Europei", în fapt viitoarea Constitutie
Europeana ar tinde spre asa ceva 91.
Sectiunea a 6-a
România si Constitutia Europeana
91
Proiectul viitoarei Constitutii Europene - puternic contestat de membrii U.E., în "Adevarul" nr.4016 din 28
mai 2003.
92
Adrian Nastase, România într-o Europa Unita, Institutul Social Român, Bucuresti, 2003, pag.96-97.
93
Pentru dezvoltari: România si viitorul Europei, Coordonator Adrian Nastse, Regia Autonoma "Monitorul
Oficial", Bucuresti, 2001.
PARTEA I
140
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
tarii noastre, un asemenea tratat trebuia sa includa în mod necesar, conferind forta
juridica, Carta Europeana a drepturilor fundamentale. Delegatia româna a relevat
totodata ca îsi manifesta acordul cu luarea deciziilor cu majoritate calificata, cu
conditia ca aceasta cerinta sa fie expres prevazuta.
România s-a pronuntat pentru o presedintie a Consiliului European bazata
pe reprezentativitate, legitimitate, transparenta si eficienta. A avansat chiar ideea ca
presedintele permanent al Consiliului European ales pe doi ani si jumatate, cu
posibilitatea de realegere, sa fie asistat în exercitarea competentelor sale de catre
un colegiu prezidential, alcatuit din câte un reprezentant al statelor mari, mijlocii
si mici (eventual prim ministri ai statelor respective), ales cu respectarea
principiului unei rotatii echitabile.
În ceea ce priveste Comisia Europeana a fost acceptata ideea unui
presedinte al Comisiei Europene, propus de Consiliul European si confirmat de
Parlament, iar în ceea ce priveste alcatuirea Comisiei Europene s-a aratat ca
aceasta trebuie sa includa un numar de comisari care sa reflecte nevoia de eficienta
în gestiunea intereselor Comisiei Europene, iar nu cea de reprezentativitate. În felul
acesta s-a renuntat la formula costisitoare "un stat membru - un comisar", dar s-a
mentionat ca în alegerea comisarilor trebuie sa se aiba în vedere o anumita
reprezentativitate si o anumita rotatie. Totodata s-a mai sugerat ca pe lânga
comisarii propriu zisi sa poata fi numiti si comisari-delegati (asociati) fara
portofoliu, care sa participe la activitatea Comisiei.
Totodata, delegatia româna s-a pronuntat pentru separarea functiei
legislative de cea executiva dar si pentru constituirea unui Consiliu legislativ,
functionând dupa proceduri parlamentare, urmând sa aiba un numar de membri
permanenti care sa fie asistati de ministri de resort ai statelor membre sau
reprezentanti ai acestora, în functie de obiectul actului de legiferare.
România a sprijinit ideea crearii unui minister european al afacerilor
externe si reprezentarea unica a Uniunii Europene în actiunile internationale. În
acelasi timp, tara noastra s-a pronuntat pentru crearea unui spatiu comun
european de libertate, securitate si justitie.
Delegatia româna a sprijinit principiul subsidiaritatii, exprimat în special
prin dreptul de a recunoaste un rol sporit parlamentelor nationale, conceput ca un
drept de a avertiza ("cartonas galben") si nu ca o modalitate de a bloca deciziile
institutiilor europene. A fost sustinuta si prevederea privind dreptul statelor
membre de a parasi în mod voluntar Uniunea, cu corectivul respectarii unor
proceduri care sa minimalizeze pagubele eventuale produse celorlalti membri
printr-o asemenea retragere.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
141
Sectiunea a 7-a
Concluzii. Perspective
95
"Le Monde", 13 iunie 2003, http://www.lemonde.fr/imprimer; a se vedea si Future EU, Constitutional Treaty,
http://www.euractiv.com.bin/cgin.exe
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
143
Federatia are dreptul exclusiv de a legifera, cum sunt problemele apararii,
afacerilor externe, nationalitatii federale, libertatii de circulatie, pasapoartelor,
colaborarii în problemele politiei criminale, protectiei împotriva activitatilor care
compromit interesele R.F.G. în strainatate s.a. Alte probleme formeaza, în schimb,
domeniul legislatiei "concurente", în care landurile au puterea de a legifera atâta
timp si în masura în care Federatia nu face uz de dreptul sau de a legifera.
Examinarea atenta a textului Constitutiei Europene adoptat la Salonic
evidentiaza faptul ca în actualul moment istoric nu se poate vorbi de o federatie.
În sprijinul acestei opinii se pot invoca urmatoarele argumente:
- în primul rând, organele principale ale Uniunii Europene, astfel cum se
cunoaste, nu seamana nici pe departe cu organele unei federatii si nici macar cu ale
unei confederatii. Organe precum Comisia (care este organ supranational),
Parlamentul (care este o expresie a vointei populare), coexistând cu organe
interstatale precum Consiliul European sau Consiliul Ministrilor, nu se întâlnesc la
nivelul federatiei. Singurul element de apropiere l- ar constitui - poate - Curtea de
Justitie a Uniunii Europene, dar nici aceasta nu dispune de autoritatea unei Curti
Federale de Justitie, întrucât competenta sa este strict determinata la problemele
comunitare.
- în al doilea rând, principiile pe baza carora a fost elaborata Constitutia
Europeana nu sunt nici ele asemanatoare cu principiile unei federatii. Nu exista
decât o vaga asemanare între Amendamentul X din Constitutia S.U.A. sau art.30
din Legea fundamentala a R.F.G. si drepturile de care dispun statele europene în
virtutea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii.
- în al treilea rând trebuie remarcat ca elementele componente ale federatiei
sunt state nationale suverane, care îsi pastreaza suveranitatea si care nu si-au
pierdut-o prin actul acceptarii tratatului constitutional.
Mai mult decât atât, Constitutia Europeana recunoaste dreptul de iesire din
Uniune, drept pe care nu îl au - în nici un caz - statele membre ale unei federatii.
Rezulta, asa dar, ca în actuala etapa a evolutiei relatiilor europene nu se
poate vorbi înca de o federatie. Daca Napoleon spunea, la vremea sa, ca "federatia
europeana va sosi mai devreme sau mai târziu, prin forta lucrurilor", acest
deziderat nu va putea fi realizat decât concepând viitoarea federatie ca o federatie
a statelor natiuni, asa cum a aratat de altfel în luarile sale de cuvânt în cadrul
Conventiei, în repetate rânduri, delegatia tarii noastre.
Apreciind în ansamblu lucrarile Conventiei de la Bruxelles si documentul
acceptat la Salonic, putem spune - fara a ezita - ca el reprezinta un pas important pe
drumul apropierii dintre popoarele europene si al intensificarii colaborarii dintre
ele.
Traducerea în viata a principiilor si hotarârilor convenite depind însa în
foarte mare masura de interesul guvernelor, al popoarelor, de a depasi cât mai
curând vechile bariere si de a pune cu adevarat capat disensiunilor si
neîntelegerilor din trecut.
Ideea europeana, pentru a fi într-adevar viabila si a se concretiza sub forma
unui document acceptabil pentru toate statele, trebuie sa garanteze supletea
mecanismelor, respectarea intereselor nationale, întelegerea imperativului de a
PARTEA I
144
CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE GENERALE ALE DISCIPLINEI DREPT CONSTITUTIONAL
SI INSTITUTII POLITICE
corela permanent tot ce este national, specific, cu marile idei pe care promotorii
gândirii europene le-au promovat timp de secole. Nu o federatie cu reguli stricte, ci
o unitate în diversitate, acesta este viitorul Europei. În masura în care Constitutia
Europeana va consfinti aceasta realitate ea va fi cu adevarat un document
programatic de referinta.
În conditiile în care cerintele respectarii suveranitatii, subsidiaritatii,
intereselor nationale vor fi neglijate, însusi procesul integrarii risca sa treneze în
continuare, mult timp, iar documentul institutional sa-si piarda din substanta,
nemaiîntrunind adeziunea entuziasta care s-a manifestat la începutul elaborarii
acestei opere de viitor.
x x
x
Perspectivele dezvoltarii Dreptului constitutional în contextul european
reclama, în actualul moment istoric, cel putin câteva directii importante:
- în primul rând este necesara o precizare si o delimitare a competentelor
între Uniunea Europeana si statele membre, delimitare ce trebuie efectuata cu
maximum de acuratete, respectându-se principiul subsidiaritatii si evidentiindu-se
ca anumite competente ce tin exclusiv de statele nationale urmeaza sa fie
transferate unui organism supranational;
- în al doilea rând este necesar a se asigura o sincronizare deplina a unor
prevederi ale Constitutiei Europene cu prevederile constitutiilor nationale,
eliminându-se neconcordantele si asigurându-se o îmbinare armonioasa între
prevederile generale stabilite la nivelul comunitatii si constitutiile nationale ale
statelor membre;
- în sfârsit, în al treilea rând este necesar a fi elaborat un mecanism
riguros, elastic, dar si eficient, de solutionare a eventualelor conflicte de
interese, a divergentelor în ce priveste interpretarea unor texte ale Constitutiei
Europene si ale constitutiilor nationale. O asemenea problema ar putea fi
solutionata prin crearea unei Curti Constitutionale la nivel european sau prin
conferirea unor prerogative de ordin constitutional actualei Curti de Justitie a
Uniunii Europene. În aceasta ordine de idei se cuvine a fi studiate si modalitatile
prin care Curtile Constitutionale ale statelor (sau organismele echivalente) vor
colabora cu aceasta institutie europeana, dat fiind caracterul cu totul inedit al
aspectelor pe care le îmbraca constructia europeana în etapa actuala.
Toate aceste aspecte, ca si multe altele, demonstreaza ca problema relatiei
dintre dreptul constitutional intern si dreptul constitutional european este o
problema de perspectiva, ce se cere înca studiata si în care solutiile urmeaza sa fie
înca elaborate.
DREPT CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE
145
BIBLIOGRAFIE
A. LUCRARI DE SPECIALITATE
B. ACTE NORMATIVE
DOCUMENTE INTERNATIONALE