Tema:1 Caracteristica generală și definiția dreptului.
Dreptul reprezintă totalitatea normelor de conduită impuse
În societatea omenească acțiunile omului sunt determinate de
trebuințele sale. Aceste acțiuni, individuale sau și comune ale unor
indivizi din societate, trebuie însă limitate pentru că, în mod inerent,
interesele personale ale unuia vin deseori în conflict cu cele ale
altuia, ceea ce ar putea dăuna însăși existenței societății. Diversitatea
și complexitatea relațiilor sociale fac necesară organizarea și
reglementarea raporturilor dintre oameni sau grupuri de oameni,
pentru a face posibilă conviețuirea în cadrul societății.
Dreptul unui om poate fi îngrădit și prin abuz, exercitat de o altă
persoană sau grupă de persoane.
Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile
sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie
impusă - pentru toți membrii societății organizate.
Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat,
în scopul reglementării relațiilor sociale conform voinței de stat, a
căror respectare obligatorie este garantată de forța coercitivă a
statului.
Dreptul ca sistem al normelor crează raporturi sau relații juridice.
Dreptul ca expresie a vointei de stat, reprezintă un obiectiv important
al multor curente juridice și este privit ca un fenomen volițional sau
nevolițional și îl situează în sfera normativului și/sau al ralațiilor
sociale.
Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative și în
primul rînd legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul
normativ.
Cuvîntul drept este folosit în mai multe accepțiuni. În limbaj
filozofic dreptul este conceput în sens de justiție, echitate. În acest
sens, prin drept înțelegem îndatorirea de a da sau a recunoaște
fiecăruia ceea ce îi aparține sau i se cuvine.
În sens juridic, termenul este utilizat în două accepțiuni:
1
indivizilor și colectivităților în cadrul vieții sociale, la nevoie prin
forța de constrîngere a statului.
Dreptul subiectiv, este dirijarea subiecților raportului juridic concret,
adică ceea ce pot ei să pretinda de la ceilalți subiecți de drept în
cadrul unui raport juridic.
Etimologic, cuvîntul derivă din latinescul /directus/ - drept, direct,
linie dreaptă. Substantivul latin care corespunde cuvîntului DREPT
este IUS - drept, dreptate, lege. Același cuvînt în limba franceza
este /droit/, italiana /diritto/, spaniolă /dereco/, germana /recht/,
engleza /right/.
Dreptul - (partea instituțională) se constituie ca un sistem de
reglementare și de instituții care alcătuiesc cadrul substanțial de
referință. Dreptul ca fenomen normativ dă expresie cerințelor
structurilor sociale de mai bună organizare a raporturilor umane în
vederea obținerii acelui echilibru social indispensabil pentru
asigurarea climatului, în care liberul arbitru și violența sunt raportate
la un anumit standard oficial de comportament.
1.2.Importanța socială și juridică a dreptului.
Elementele de influențare a dreptului se numesc factori de
configurare a dreptului. Acești factori sunt grupați în trei categorii:
A. Cadrul natural este factorul de configurare a dreptului, care are
drept componente mediul geografic, factorii biologici, fiziologici și
demografici.
B. Cadrul social și politic influențează dreptul constituind un factor
de configurare cu acțiune specifică. Evoluția istorică a fenomenului
juridic pune în lumina caracterul corelant al acțiunii componentelor
acestui factor: economicul, politicul, socialul și ideologicul.
Factorul economic își impune autoritatea și asupra celorlalte
componente ale sistemului social. O notabilp inflență o exercită
grupurile de presiune care direct, afirmă ca nu doresc puterea. C.
Factorul uman reprezintă zona centrală de interes pentru orice
legiuitor. Normele juridice reprezintă un important factor de
socializare, care modelează comportamentul uman. Dincolo de
instinctul social al omului, comportarea sa în societate este
determinată de funcționarea cadrelor normative, care prefigurează
conduita tipică ce corespunde interesului general.
Dimensiunea umană a dreptului privește drepturile
fundamentale ale omului, garantează egalitatea deplină a tuturor
oamenilor și posibilitatea de manifestare nestingherită în temeiul
libertății și demnității.
Factorii de configurare a dreptului exercită o influență prin
conexiunea lor asupra dreptului, fară însă ca unuia dintre aceștia sa i
se atribuie un rol primordial.
În societatea actuală omul intră inevitabil într-o mulțime de
relații sociale cu semenii săi. Relațiile sociale sunt legăturile dintre
oameni, între aceștia și autorități, stat, existente în viața socială,
economică, politică. Normele sociale sunt create de oameni şi
stabilesc conduit umană în cele mai diverse domenii ale vieţii
sociale. Existenţa dreptului este necesară, nici o societate neputîndu-
se lipsi de ele, o societate anomică, adică fără drept viața, fiind de
neinchipuit. Orice relație socială se desfășoară după anumite reguli,
principii care vizează anumite scopuri, respectiv satisfacerea unor
necesități. Necesitatea ordinii în societate a fost impusă de dorința
oamenilor pentru a asigura funcționarea instituțiilor și organizațiilor.
Societatea umană are o multitudine de norme și valori sociale, care
sunt profund diversificate de varietatea relațiilor dintre oameni și de
modul în care este exprimată voința din aceste norme, voința ce
urmează sa fie îndeplinită.
Concluzionăm că dreptul este acela, care prin normele sale asigură
o limitare reciprocă a voinţelor libere ale oamenilor. Pe de altă parte,
tot dreptul este acela care face corectari necesare, care aplică
sanţiune atunci cînd individul a ales o conduită contrară normei
sociale.
2
Tema:2 Caracteristica generală și definiția normei juridice.
Norma juridică este un element constitutiv al dreptului. Ea este o
regulă de conduită instituită de puterea publică sau recunoscută de
aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa
coercitivă (forța de constrîngere) a statului. Scopul normei juridice
este acela de a asigura convieţuirea socială în direcţia promovării şi
consolidării relaţiilor sociale potrivit idealurilor şi valorilor ce
guvernează societatea respectivă. Prin intermediul normelor juridice
se reglementează în forme specifice dreptului relaţiile interumane.
Norma juridică este elementul constitutiv sau "celula de bază" a
dreptului. Prin natura sa, norma juridică are următoarea structură sau
următoarele trăsături:
• Un caracter general deci se adresează unui grup mare de subiecți
(toți cetățenii au dreptul…). Norma juridică devine un criteriu unic
de îndrumare şi apreciere a conduitei oamenilor, un veritabil etalon
sau standard în funcţie de care o anumită conduită este definită ca
fiind licită sau ilicită. Exemplu: Articolul 15 din Constituția RM
Universalitatea / Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de
drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi
și au obligațiile prevăzute de acestea.
Articolul 32 din Constituția RM Libertatea opiniei și a exprimării /
(1) Oricarui cetățean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei,
precum și libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau
prin alt mijloc posibil.
Observați sunt folosiți termini: Cetatenii Republicii Moldova și
Oricărui cetățean ce ne face să înțelegem că acestă normă este una
generală și nu are un adesat concret.
Datorită caracterului său general, norma juridică se aplică la un
număr nelimitat de cazuri. Conduita prescrisă de norma juridică
trebuie urmată şi respectată ori de cîte ori sunt prezente condiţiile şi
împrejurările pe care le are în vedere, iar dacă asemenea condiţii nu
apar, ea nu se aplică.
• Norma juridică este impersonală, ceea ce înseamnă că ea nu se
adresează unor persoane anume, ci îi vizează pe toţi oamenii sau o
categorie de persoane, cum ar fi de exemplele de mai sus.
Există norme juridice care se adresează unor categorii de cetăţeni în
funcţie de statutul lor civil. De pildă Codul familiei, Codul muncii
sau normele care reglementează situaţia tinerilor.
•Normele juridice sunt obligatorii. Normele juridice nu sunt simple
doleanţe sau indicaţii, ci reprezintă o poruncă, un ordin, o dispoziţie
obligatorie. Ele sunt un comandament impus de puterea publică, a
cărui putere devine obligatorie. Ele asigură trecerea de la indicativ la
imperativ, adică de la ceea ce este, la ceea ce trebuie să fie.
Exeplu: LEGEA Nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe, art. 11. Stabilește / Drepturile patrimoniale
exclusive ale autorul sau alt titular al dreptului de autor ,,Autorul are
dreptul exclusiv să efectueze, să permită sau să interzică
valorificarea operei, inclusiv prin: a) reproducerea operei și b)
distribuirea originalului sau a exemplarelor operei;
Articolul 107 din CODUL Muncii al Republicii Moldova / Pauza de
masă şi repausul zilnic ,, (1) În cadrul programului zilnic de muncă,
salariatului trebuie să i se acorde o pauză de masă de cel puţin 30 de
minute,,
2.1.Elementele de structură a normei juridice.
Norma juridică are o structură logico-juridică în component a
trei elemente. Aceste elemente sunt: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
Orice normă juridică prescrie în mod necesar o conduită, deci
trebuie să arate în acelaşi timp împrejurarea (ipoteza) în care se
aplică acea conduită precum şi consecinţele nerespectării acestei
conduite (sancţiunea). Deci ipoteza răspune la intrebările cine ?, cui,
și în ce condiții, dispoziția- prescrie comportamentul subiecților,
răspunde la întrebarea ,, ce trebuie să facă și cum să procedeze
subiectul,, iar sancțiunea indică care vor fi consecințele negative în
caz de nerespectare a prevederilor normei.
3
Un exemplu elocvent ar fi: ,, Toți cetățenii RM, pînă la data de 31
martie sunt obligați să depună declarația de venit, în caz contrar vor
fi sancționați,, Dacă încercați să găsiți ipoteza dispoziția și
sanțiunea în exemplul de mai sus nu e complicat: ,,Toți cetățenii
RM, pînă la data de 31 martie,, este ipoteza, ,,sunt obligați să
depună declarația de venit,, dispoziția și ,, în caz contrar vor fi
sancționați,,- desigur sancținea care de regulă e sub forma unei
amenzi.
Prin urmare: ipoteza stabileşte condiţiile, împrejurările sau faptele în
prezenţa cărora se cere o anumită conduită, precum şi categoria
subiecţilor la care se referă prevederile dispoziţiei. Dispoziţia este
acel element al normei juridice care prevede conduita ce trebuie
urmată în prezenţa ipotezei date, mai precis care sunt drepturile şi
obligaţiile corespunzătoare ale subiectelor vizate de norma juridică
respectivă. Sancţiunea indică urmările nerespectării dispoziţiei
normei juridice. Sancţiunea este adusă la îndeplinire, la nevoie, cu
ajutorul puterii de stat. Sancţiunile sunt: penale, administrative,
disciplinare şi civile.
2.2. Clasificarea normelor juridice și importanța socială și
juridică a normelor juridice.
Clasificarea normelor juridice se face după anumite criterii:
1. Un prim criteriu este obiectul reglementării juridice.
În baza acestui criteriu, distingem norme juridice:
- de drept civil;
- de drept penal;
- de drept administrativ;
- de drept constitutional;
- de drept comercial, bancar, fiscal, ecologice etc.
2. Un al doilea criteriu este cel al forței juridice a actului normativ în
care este cuprinsă norma juridică: Deci avem norme cuprinse în:
- legi-actul normativ elaborat de parlament, care are forță juridică
supremă;
- decrete ale președintelui;
- hotărîri de guvern sau ordonanțe;
3. Dupa sfera aplicării lor, normele juridice se clasifică în:
- a) - norme generale; ( au sfera cea mai largă de aplicabilitate);
- b) - norme speciale;( din domeniul civil penal sau bancar);
2.3 Importanța normelor din punct de vedere social permite
membrilor societății de a interacționa în scopul realizării drepturilor
sale, sau în scopul apărării drepturilor pretinse. Oferă posibilitate de
ași direcționa comportamentul așa încît să poată convețiu împreună.
Implică o anumită ordine și regulă în relațiile dintre oameni, ordine
prescrisă de normele juridice.
Din punct de vedere juridic, fiecae subiect capătă un anumit statut în
societate (cetățean, străin sau apatrid), drepturile cărora strict sunt
determinate de normele juridice.
Fiecare subiect poate pretinde de la celălalt un comportament
aprobat prin lege sau decret. Fiece persoană își poate apăra drepturile
încălcate prin intermediul instanței de judecată.
Profesorul Nicolaie Popa, defineşte norma juridică drept regulă
generală şi obligatorie de conduită, al cărei scop este de a asigura
ordinea socială, regulă ce poate fi adusă la indeplinire pe cale statală,
în caz de nevoie – prin constrîngere.
Evidențiem încă odată cît de important este caracterul obligatoriu al
normei pentru transpunerea dispozițiilor sale în viață. Acolo unde
nu există frică de pedeapsă atrăgea atenția Sofocle, acolo nu se vor
respecta legile.
În societatea actuală omul intră inevitabil într-o mulțime de relații
sociale cu semenii săi. Relațiile sociale sunt legăturile dintre oameni,
între aceștia și autorități, stat, existente în viața socială, economică,
4
politică. Normele sociale sunt create de oameni şi stabilesc conduita
umană în cele mai diverse domenii ale vieţii sociale. Existenţa
normelor sociale este necesară, nici o societate neputîndu-se lipsi de
ele, o societate anomică, adică fără norme de comportare, fiind de
neinchipuit. Orice relație socială se desfășoară după anumite reguli,
principii care vizează anumite scopuri, respectiv satisfacerea unor
necesități. Necesitatea ordinii în societate a fost impusă de dorința
oamenilor pentru a asigura funcționarea instituțiilor și organizațiilor.
Societatea umană are o multitudine de norme și valori sociale, care
sunt profund diversificate de varietatea relațiilor dintre oameni și de
modul în care este exprimată voința din aceste norme, voința ce
urmează sa fie îndeplinită.
Tema: 3 Caracteristica generală și definiția raportul juridic.
Normele juridice despre care am vorbit în cursurile anterioare se
realizează în viaţă prin raporturi juridice. Premisele fundamentale ale
apariţiei raportului juridic sunt: existenţa normei juridice, subiectele
de drept şi faptele juridice. Orice raport juridic înseamnă în acelaşi
timp o conexiune între planul general şi impersonal al normei
juridice şi planul concret al realităţii în care părţile sunt determinate
şi au anumite drepturi şi obligaţii bine individualizate. Trăsăturile
definitorii ale raportului juridic sunt următoarele:
(1) Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de
fiecare dată între oameni. Omul nu poate trăi decît în relaţie cu alţi
oameni. Aceste relaţii sunt foarte diverse: de la simplu contact la
relaţii, care au la bază trăsături sau interese comune, nevoi de schimb
şi mai departe la cele menite să asigure conservarea şi dezvoltarea sa
ca fiinţă umană. Relaţiile se pot stabili între persoane individuale sau
între subiecţi colectivi. Din punct de vedere al obiectului putem
distinge relaţii sociale, care vizează valori economice sau
extraeconomice; după plasarea în spaţiu avem relaţii sociale interne,
private sau publice (în cadrul unui stat) şi relaţii internaţionale
înglobînd relaţii private sau publice, care depăşesc frontierele unui
stat. Aceste relaţii multiple care constituie realitatea socială sunt
reglementate de reguli morale, de reguli de convieţuire socială, dar şi
de reguli de drept ce cuprind norme de constrîngere.
(2)Raportul juridic este un raport de voinţă. Caracterul
voliţional al raportului juridic este dat de faptul că aici intervine atît
voinţa statală exprimată în normele juridice, cît şi voinţa subiecţilor
participanţi la raportul juridic.
(3) Raportul juridic generează anumite consecințe pentru
subiecții care interacționează, (semneză un contract sau devin
posesori a anumitor bunuri).
(4)Raportul juridic are un caracter normativ deci felul cum
este încheaiat un raport juridic și se derulează este descris de
normele juridice.
DEFINIȚIE Putem conchide că raportul juridic este un raport social,
concret istoric, voliţional, reglementat de norma juridică, în cadrul
căreia participanţii se manifestă ca titulari de drepturi şi obligaţii prin
exercitarea cărora se realizează finalitatea normei juridice.
Raportul juridic are trei elemente de structură: subiectul, obictul și
conținutul.
3.1 Subiecții raportului juridic.
Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie ca
persoane fizice (deci individual), fie ca subiecte colective de drept.
Persoana fizică trebuie să aibă capacitate juridică. Aceasta
desemnează aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a avea
drepturi şi obligaţii în cadrul raportului juridic. Capacitatea juridică e
reglementată de normele juridice. Putem deci distinge o capacitate
juridică civilă, penală, administrativă etc.
Capacitatea juridică este de două tipuri: capacitatea juridică de
folosinţă şi capacitatea juridică de exerciţiu.
Capacitatea de folosinţă se defineşte drept capacitate de
folosinţă de a avea drepturi şi obligaţii, acestea începînd de la
naşterea persoanei şi încetînd o dată cu moartea acesteia. Drepturile
5
copilului sunt recunoscute din momentul concepţiei sale, însă numai
dacă se naşte viu.
Capacitatea de exerciţiu este capacitatea persoanei de a-şi
exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţiile, săvîrşind personal
acte juridice. Capacitatea deplină de exerciţiu începe de la data cînd
persoana devine majoră deci a împlinit 18 ani.
Prin urmare, capacitatea juridică deplină de exerciţiu implică
încheierea unor acte juridice în nume propriu. Astfel, un minor poate
fi proprietar al unui bun, dar nu îl poate înstrăina prin acte proprii.
Subiecte colective de drept sunt diversele organizaţii: societăţi
comerciale, ministere, parlament, dar şi statul. În dreptul civil,
subiectul colectiv este definit sub forma persoanei juridice (S.R.L.
S.A. sau Societate Comercială.
3.2. Conținutul raportului juridic
Conţinutul raportului juridic este format din drepturile şi obligaţiile
subiecţilor între care se desfăşoară o relaţie socială. Drepturile şi
obligaţiile sunt prevăzute de norma juridică. O distincţie trebuie
făcută între dreptul obiectiv ca ansamblu de norme şi dreptul
subiectiv ca posibilitate. În cadrul raportului juridic dreptul subiectiv,
apare ca o posibilitate conferită de normă juridică titularului
dreptului, de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu facă ceva,
realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de constrîngere
statală la care poate recurge titularul dreptului, în caz de nevoie.
Conţinutul raportului juridic este format din drepturile şi obligaţiile
subiecţilor între care se desfăşoară o relaţie socială. Drepturile şi
obligaţiile sunt prevăzute de norma juridică.
Dreptul apare deci ca o posibilitate conferită de normă juridică
titularului dreptului, de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu
facă ceva, realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de
constringere statală la care poate recurge titularul dreptului, în caz de
nevoie.
Drepturile subiective se clasifică în trei mari categorii: a) drepturi
fundamentale (drept la viaţă, demnitate, libertate etc.), b) drepturi
care decurg din inserţia individului în viaţa socială (dreptul la nume,
la domiciliu etc.), c) drepturi care derivă din însăşi voinţa indivizilor
(ex. dreptul de a încheia contracte).
• După gradul de opozabilitate distingem: a) drepturi absolute
(dreptul la viaţă), b) drepturi relative (dreptul cumpărătorului de a
primi bunul este opozabil faţă de vânzător, căruia i-a achitat preţul
bunului).
•După conţinutul lor distingem: a) drepturi patrimoniale şi b)
drepturi nepatrimoniale cum ar fi drepturile morale a autorului.
Obligaţia juridică poate fi definită ca îndatorire a subiectului
pasiv al unui raport juridic, pretinsă de subiectul activ, de a da, de a
face, sau de a nu face ceva, conduită care poate fi impusă, după caz,
prin forţa coercitivă a statului.
3.3 Obiectul raportului juridic
Conduita umană ce se realizează de către subiecţii raportului
juridic ca urmare a exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor
constituie obiectul raportului juridic. Prin încheierea raportului
juridic părţile urmăresc anumite scopuri, acesta poate fi considerat și
obiectul raportului juridic. Astfel cel ce are nevoie de un bun, (de
exemplu un automobil) încheie un contract de vînzare cumpărare în
vederea obţinerii lui, cel ce are nevoie de un garaj încheie un
contract de arendă. Deci după cum vedem, fiecare urmăreşte un
anumit scop, obiectul oricărui raport juridic este scopul materializat
în lucrări sau acţiuni.
Obiectul raportului juridic cuprinde: - lucruri; - conduita umană
(acţiuni sau inacţiuni, servicii pentru care se încheie acest raport
juridic).
6
3.4 Faptele juridice
Faptele juridice sînt acele împrejurări de care norma juridică leagă
naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice. Prin ele
însele, împrejurările nu pot da naştere unor urmări juridice, numai în
cazul în care subicții acționează sau nu acținează în conformitate cu
normele juridice.
De exemplu, logodna este un fapt fregvent în viaţa socială care
însă nu dă naştere unor raporturi juridice de familie, pe cînd
căsătoria are valoarea unui fapt juridic. Faptele juridice se clasifică
după caracterul voinței în: evenimente şi acţiuni.
a) evenimentele sunt acele împrejurări care se produc independent de
voinţa omului, dînd naştere unor raporturi juridice modificindu-le.
De exemplu naşterea, moartea sau calamitățile naturale.
b) Acţiunile sunt actele oamenilor săvîrşite în mod conştient care, în
funcţie de raportul lor cu legile în vigoare sunt clasificate în: licite şi
ilicite. Acţiunile licite sunt actele oamenilor săvîrşite cu respectarea
şi conform cerinţelor normelor juridice. Acţiunile ilicite sunt actele
juridice elaborate în scopul naşterii, modificării sau stingerii unui
raport juridic.
Tema: 4 Esența și importanța statului.
Schimbările succesive în domeniul procurării celor necesare
traiului, au dus la inlocuirea principalelor preocupări comune;
vînatoarea, pescuitul, culesul, cu altele noi. Astfel omul primitiv face
o cotitură de la economia pradalnică la economia productivă
devenind producator. Schimbarile profunde în sfera producției
umane, au dus succesiv la apariția inegalităților sociale și ulterior la
apariția stataului.
Cuvintul „stat” provine din latină „status”, semnificînd ideea de ceva
stabil, permanent. În sensul său modern, noţiunea de stat se foloseşte
mult mai tirziu începînd cu secolul al XVI-lea. Fiind o categorie
socială extrem de complexă, noţiunea de stat se foloseşte în mai
multe sensuri: În sensul larg al cuvîntului statul este organizatorul
principal al unei colectivităţi umane, care stabileşte reguli generale şi
obligatorii de conduită, garantează aplicarea sau executarea acestor
reguli şi în caz de necesitate, rezolvă litigiile care apar în societate.
În sensul restrictiv şi concret, statul este ansamblul autorităţilor
publice, care asigură guvernarea. Conceptul statului este exprimat
din perspective diferite, care întrunesc elementele caracteristice cele
mai generale ale tuturor statelor indiferent de perioada existenţei lor.
Unelele din aceste caracteristici sunt:
a) statul este dimensiunea specifică şi esenţială a societăţii politice,
societate care a rezultat din fixarea unui teritoriu determinat al unei
colectivităţi umane intruchipînd, naţiunea, şi este guvernată de o
putere instituţionalizată avînd capacitatea şi mijloacele de a exprima
şi de a realiza voinţa unei părţi din colectivitate ca voinţă generală.
b) Statul este un sistem organizaţional, care realizează în mod
suveran conducerea unei societăţi, a unui popor stabilit pe un anumit
teritoriu.
c) Statul este unitatea formată de un ansamblu de indivizi reuniţi
printr-o legătură naţională, locuind pe un teritoriu determinat care, le
este propriu lor şi dominat de un Guvern, adică de o putere investită
cu dreptul de a formula ordine şi de a le face să fie executate.
Analizand caracteristicile statului expuse mai sus constatăm că
statul este caracterizat ca:
 o organizaţie politică a societăţii cu ajutorul căreia se realizează
conducerea socială;
 o organizaţie care deţine monopolul creării şi aplicării dreptului;
 o organizaţie care exercită puterea pe un teritoriu determinat al
unei comunităţi umane;
 o organizaţie politică a deţinătorilor puterii de stat care poate
impune exercitarea voinţei generale, aplicand în caz de necesitate
forţa de constrîngere a statului.
7
Dicţionarele enciclopedice definesc statul ca o organizaţie politică
avînd menirea să promoveze şi să apere interesele generale ale
societăţii.
Aşadar, statul este principala organizaţie politică a societăţii,
constituită pe un teritoriu delimitat cu o populaţie proprie şi o putere
instituţionalizată, avînd menirea să promoveze şi să garanteze
interesele generale ale societăţii.
4.1. Elementele de structură a statului.
Elementele care conturează existența statului au fost: teritoriul,
populaţia, forţa publică sau suveranitatea.
Teritoriul este dimensiunea materială a statului care reprezintă un
concept juridic şi politic. Acest rol al teritoriului reiese din funcţiile
pe care le are: a) teritoriul este indiciul care permite situarea statului
în spaţiu, localizînd în aşa mod statul şi delimitandu-l de alte state, b)
prin intermediul teritoriului statul stabileşte legăturile cu cei ce-l
locuiesc, c) teritoriul determină limitele extinderii puterii publice şi
continuă la structurarea autorităţilor publice.
Teritoriul statului cuprinde solul, subsolul, coloana de aer, asupra
cărora statul işi exercită puterea. Potrivit Constituţiei Republicii
Moldova teritoriului statului îi sunt specifice următoarele caractere
juridice: inalienabilitatea şi indivizibilitatea. Articolul 1 din
Constituţia Republicii Moldova: ,,Statul Republica Moldova (1)
Republica Moldova este un stat suveran și independent,
unitar și indivizibil,, Articolul 3 din Constituţia Republicii Moldova
stabilește: ,,Teritoriul (1) Teritoriul Republicii Moldova este
inalienabil,,.
Populaţia constituie dimensiunea demografică, psihologică şi
spirituală a statului. Cei ce locuiesc pe un teritoriu şi sint supuşi
aceleiaşi puteri pot avea faţă de această putere ori calitatea de
cetăţean, de membru al statului respectiv ori calitatea de străin
(persoana avand altă cetăţenie decît cea a statului în care locuieşte),
ori pe cea de apatrid. Dintre aceste trei categorii de persoane numai
cetăţenii se bucură de deplinătatea drepturilor şi a obligaţiilor
stabilite de stat.
4.2. Puterea. Puterea este un fenomen legat de autoritate care se
caracterizează prin posibilitatea de a coordona activitatea oamenilor
conform unei voinţe supreme, de a comanda, de a da ordine şi
necesitatea de a se supune acestei comenzi. Puterea se infăţişează în
mai multe forme şi anume ea poate fi politică, statală, familială,
puterea unui grup social, puterea unor partide, etc.
Puterea statală însă este cea mai autoritară şi se caracterizează
prin următoarele trăsături:
a) puterea este un atribut al statului, care se echivalează cu forţa,
această forţă materializandu-se prin diverse instituţii politico –
juridice (autorităţi publice, armată, poliţie);
Suveranitatea poate fi înțeleasă ca dreptul statului de aşi elabora
orientările fundamentale ale dezvoltării sale economice și sociale,
stabilind raporturi cu alte state, potrivit voinţei şi intereselor
naţionale fără amestec extern. EXEMPLU: Articolul 2 din
Constituţia Republicii Moldova ,,Suveranitatea și puterea de stat (1)
Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, care
o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative, în
formele stabilite de Constituție.
(2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup
social, nici un partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate
exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat
constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului,,.
4.3. Importanța socială și juridică a statului.
Scopul statului este să apere interesul general al tuturor cetăţenilor şi
al fiecărui om în parte. Există părtașii teorii prin care scopul statului
este constituit pentru a disciplina activitatea în societate. O altă teorie
rezervă omului o activitate liberă de orice dominaţie din partea
statului. Statul are ca scop ocrotirea dreptului şi garantarea libertăţii.
Heghel menţiona: „Dacă cetăţenilor nu le merge bine, dacă scopul
8
lor subiectiv nu este satisfăcut, atunci statul stă pe picioare
slabe”.Rezultă deci că rolul statului constă în apărarea orînduirii de
stat.
EXEMPLU: potrivit Constituţiei Republicii Moldova, statul este
obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai
decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei lui,
(art. 47, alin. 1.). Însă potrivit art. 47 alin 2, cetăţenii au dreptul din
partea statului la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate,
văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de
subzistenţă.
Statul își realizează scopurile sale prin funcțiile pe care le are
interne şi externe. Analizînd obiectivele sale majore, concluzionăm
că statul are îndatorirea să asigure ordinea şi stabilitatea în societatea
dată şi să contribuie activ prin mijloacele sale disponibile proprii, la
progresul economic, ethnic, cultural și social. Deobicei caracterizăm
activitatea statului prin funcţiile pe care acesta le indeplineşte.
Funcţiile statului sînt direcţiile fundamentale de activitate a
statului. Evidențiem următoarele funcţii ale statului:
Funcţiile interne: 1) funcţia legislativă – prin care statul prin
autoritățile sale adoptă legislația necesara societății;
2) executivă – care presupune realizarea activităţii de organizare a
executării legilor şi a altor decizii adoptate;
3) judecătorească - prin care statul supraveghează aplicarea corectă a
legilor şi sancţionează încălcarea acestora prin sancțiunile pe care le
aplică.
5. Noțiuni principale în dreptul de autor.
autor – este considerată persoana fizică prin a cărei activitate
creatoare a fost creată opera;
comunicare publică – transmitere prin eter, inclusiv prin satelit
(teleradiodifuziune), prin cablu sau prin alte mijloace a imaginilor
şi/sau a sunetelor operelor ori a obiectelor drepturilor conexe, astfel
încît imaginile sau sunetele să poată fi percepute de persoane care nu
fac parte din cercul obişnuit al unei familii şi al cunoscuţilor
apropiaţi.
demonstrare publică – expunere a originalului sau a copiei unei
opere, directă sau indirectă, prin intermediul mijloacelor de proiecţie
a imaginii unei opere, prin slide-uri ori prin alte mijloace, pe ecran
ori în alt mod similar (cu excepţia comunicării prin eter sau prin
cablu), în care opera, copia sau imaginea ei este expusă într-un loc
public ori în orice alt loc din care poate fi percepută de persoane care
nu fac parte din cercul obişnuit al familiei sau al cunoscuţilor
apropiaţi.
distribuire – punere în circulaţie, prin vînzare sau prin orice alt
mod de transmitere în proprietate, cu titlu oneros ori gratuit, a
originalului ori a copiilor unei opere sau a unor obiecte ale
drepturilor conexe, precum şi oferirea publică a acestora;
emisiune a unei organizaţii de difuziune prin eter sau prin cablu –
emisiune creată nemijlocit de către organizaţia de difuziune prin eter
sau prin cablu ori, la comandă şi din mijloacele financiare ale
acesteia, de către o altă organizaţie;
expresie folclorică – creaţie constînd din elemente caracteristice
patrimoniului cultural tradiţional, manifestate şi perpetuate de către
comunitate sau de către indivizi, reflectînd moştenirea artistică
tradiţională a comunităţii;
fonogramă – imprimare exclusiv sonoră a oricărei interpretări,
opere sau expresii folclorice, a sunetelor ori reprezentărilor lor, cu
excepţia imprimărilor sonore incluse în opera audiovizuală;
imprimare (înregistrare) – fixarea, prin orice mijloace şi în orice
mod, a sunetelor şi/sau a imaginilor ori a reprezentărilor acestora pe
orice suport material, inclusiv electronic, care permite perceperea,
reproducerea sau comunicarea lor;
interpret – actor, cîntăreţ, muzician, dansator, dirijor sau oricare
altă persoană care prezintă, recită, cîntă, joacă, dansează sau
interpretează în orice alt mod o operă, expresii folclorice sau
9
spectacole de orice fel, inclusiv de varietăţi, folclorice, de circ, de
păpuşi ori de marionete;
interpretare publică – prezentarea operelor, interpretărilor sau a
fonogramelor prin reprezentare scenică, recitare, cîntec sau printr-o
altă modalitate, atît pe viu, cît şi prin intermediul diferitelor
dispozitive, mijloace sau procedee (cu excepţia comunicării publice),
în locuri accesibile publicului ori în orice alte locuri în care operele,
interpretările sau fonogramele pot fi percepute de persoane care nu
fac parte din cercul obişnuit al familiei sau al cunoscuţilor apropiaţi;
împrumut – punere la dispoziţie a publicaţiilor în orice format spre
utilizare, prin intermediul unor instituţii accesibile publicului, pentru
o perioadă limitată de timp şi fără obţinerea unui avantaj economic
sau comercial, direct sau indirect;
închiriere – punere la dispoziţie spre utilizare, pentru o perioadă
limitată de timp şi pentru obţinerea unui avantaj economic sau
comercial, direct sau indirect, a unei opere sau a unui obiect de drept
conex;
operă – rezultat al creaţiei intelectuale originale în domeniul
literaturii, artei şi ştiinţei, indiferent de mijloacele de creare, de
modul concret şi de forma de exprimare, de valoarea şi importanţa
acesteia;
operă audiovizuală – operă care constă dintr-o succesiune de
imagini coerente fixate, însoţite sau nu de sunete, producînd impresia
mişcării, destinată perceperii vizuale şi auditive (în cazul în care
imaginile sînt însoţite de sunet) prin intermediul unui anumit
dispozitiv;
operă colectivă – operă creată de mai multe persoane fizice –
contribuţia cărora formează un tot indivizibil, încît identificarea
contribuţiei fiecăruia este imposibilă – din iniţiativa şi sub
conducerea unei persoane fizice sau juridice, care urmează să
publice opera sub numele său;
producător de fonograme – persoană fizică sau juridică din a cărei
iniţiativă şi pe a cărei responsabilitate, inclusiv financiară, se
efectuează prima imprimare a sunetelor interpretării, a altor sunete
ori a reprezentărilor de sunete;
producător de opere audiovizuale – persoană fizică sau juridică
din a cărei iniţiativă şi pe a cărei responsabilitate, inclusiv financiară,
este creată opera audiovizuală;
producător de videograme – persoană fizică sau juridică din a
cărei iniţiativă şi pe a cărei responsabilitate, inclusiv financiară, este
imprimată videograma;
program pentru calculator – ansamblu de instrucţiuni, comenzi
şi/sau de coduri exprimate în orice formă sau mod, destinate
funcţionării calculatorului pentru a atinge un anumit scop sau
rezultat. Programul de calculator poate fi exprimat în orice limbaj,
fie în codul-sursă, fie în codul-obiect;
publicare – oferirea de exemplare ale unei opere, ale unei
interpretări, ale unei fonograme, videograme sau emisiuni publicului,
cu consimţămîntul autorului ori al altui titular al dreptului de autor
sau al drepturilor conexe, într-un număr suficient pentru a satisface
necesităţile rezonabile ale publicului;
punere la dispoziţie în regim interactiv – a pune la dispoziţie o
operă sau un obiect al drepturilor conexe prin intermediul
mijloacelor cu sau fără fir, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de
calculatoare, astfel încît oricare dintre membrii publicului să poată
avea acces la acestea din orice loc şi în orice moment ales în mod
individual de ei;
reproducere – realizarea unuia ori a mai multor exemplare ale unei
opere sau ale unui obiect al drepturilor conexe, fie directă sau
indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc sau sub orice
formă, inclusiv în scopul de imprimare audio ori video şi/sau al
stocării unei opere ori a unui obiect al drepturilor conexe pe
suporturi materiale sau electronice;
valorificare – orice acţiune ce ţine de utilizarea sub orice formă şi
în orice mod a obiectelor dreptului de autor, ale drepturilor conexe
sau ale altor drepturi protejate de prezenta lege;
10
videogramă – prima imprimare a unor imagini, însoţite sau nu de
sunete, indiferent de faptul dacă reprezintă sau nu o operă
audiovizuală.
5.1. Operele protejae prin dreptul de autor
Conform articolului 5 a Legii privind dreptul de autor şi
drepturile conexe Nr. 139 din 02.07.2010 beneficiază de protecţie
toate operele exprimate într-o anumită formă obiectivă din domeniul
literar, artistic şi ştiinţific, indiferent de faptul dacă acestea au fost
sau nu aduse la cunoştinţa publicului.
Domeniul de acţiune a legii se extinde asupra :
a. Operelor , indiferent de locul primii lor publicaţii , titularii
dreptului de autor al căror sunt persoane fizice sau juridice din
Republica Moldova
b. Operele publicate pentru prima dată în Republica Moldova
indiferent de cetăţenia titularului dreptului de autor
c. Altor opere în corespundere cu tratatele internaţionale , la care
Republica Moldova este parte.
Principiile de bază ale dreptului de autor sunt: libertatea creaţiei
artistice şi ştiinţifice prezumţia de autor, care înseamnă că autorul se
foloseşte în exclusivitate de dreptul de autor al creaţiei sale, acest
drept decurge din însuşi faptul creării lui Un alt principiu este
îmbinarea intereselor personale ale autorului cu interesele societăţii,
cea ce-ar însemna ca de exemplu folosirea operei autorului de către
alte persoane plătindu-se o remuneraţie sau chiar fără aceasta , dacă
folosirea se efectuează în interesul societăţii de către biblioteci ,
instituţii asemenea lor Alte principii ar fi aşa ca, oferirea autorilor
largi drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale , remunerarea muncii de
creaţie intelectuală în conformitate cu volumul şi calitatea muncii,
procedeul juridic de apărare a dreptului de autor , şi altele
Ca instituţie a dreptului civil , dreptul de autor reprezintă în sine
ansamblul normelor de drept , care reglementează relaţiile personale
nepatrimoniale şi cele patrimoniale , legate de crearea şi folosirea
operelor ştiinţifice , literare şi de artă.
5.2.Condițiile de protecție a dreptului de autor. Autorul
beneficiază de protecţia dreptului de autor asupra operei sale prin
însuşi faptul de creare a ei. Pentru apariţia şi exercitarea dreptului de
autor nu este necesară înregistrarea operei, nici alt act de notificare
sau alte formalităţi.
Reieșind din prevederile legale, beneficiază de protecţie toate
operele exprimate într-o anumită formă obiectivă din domeniul
literar, artistic şi ştiinţific, indiferent de faptul dacă acestea au fost
sau nu aduse la cunoştinţa publicului.
Dreptul de autor se constituie din drepturi patrimoniale şi drepturi
morale (personale nepatrimoniale).
Dreptul de autor nu depinde de dreptul de proprietate asupra
obiectului material în care şi-a găsit expresie opera respectivă.
Procurarea unui asemenea obiect nu conferă proprietarului acestuia
nici unul din drepturile acordate autorului de prezenta lege.
Protecţia dreptului de autor se extinde asupra formei de
exprimare, dar nu se extinde asupra ideilor, teoriilor, descoperirilor
ştiinţifice şi nici asupra invenţiilor.
Tema:6 Acţiunea dreptului de autor.
Dreptul de autor se extinde asupra:
a) operelor, indiferent de locul primei lor publicări, al căror titular
al dreptului de autor este o persoană fizică sau juridică din Republica
Moldova;
b) operelor publicate pentru prima dată în Republica Moldova,
indiferent de domiciliul sau de sediul titularului dreptului de autor;
Opera se consideră publicată pentru prima dată în Republica
Moldova dacă a fost publicată în Republica Moldova în decurs de 30
de zile de la data primei sale publicări peste hotare. Este cazul să
enumerăm operele protejate de dreptul de autor: Operele literare,
artistice şi ştiinţifice exprimate în următoarele forme:
11
a) scrisă (manuscris, text dactilografiat, partitură etc.);
b) orală (interpretare publică etc.);
c) imprimare audio sau video (mecanică, magnetică, digitală,
optică etc.);
d) de imagine (desen, schiţă, pictură, plan, fotocadru etc.);
e) tridimensională (sculptură, model, machetă, construcţie etc.).
6.1. Opere protejate de dreptul de autor.
Reieșind din clasificarea de mai sus vom enumera obiecte ale
dreptului de autor sînt:
a) operele literare (povestiri, eseuri, romane, poezii etc.);
b) programele pentru calculator care se protejează ca şi operele
literare;
c) operele ştiinţifice;
d) operele dramatice şi dramatico-muzicale, scenariile şi
proiectele de scenarii, libretele, sinopsisul filmului;
e) operele muzicale cu sau fără text;
f) operele coregrafice şi pantomimele;
g) operele audiovizuale;
h) operele de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă
plastică;
i) operele de arhitectură, urbanistică şi de artă horticolă;
j) operele de artă aplicată;
k) operele fotografice şi operele obţinute printr-un procedeu
analog fotografiei;
l) hărţile, planşele, schiţele şi lucrările tridimensionale din
domeniul geografiei, topografiei, arhitecturii şi din alte domenii ale
ştiinţei;
m) bazele de date;
n) alte opere.
 Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de
asemenea, se protejează prin dreptul de autor operele:
a) traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale şi
orice alte transformări ale operelor literare, artistice sau ştiinţifice, cu
condiţia că constituie rezultate ale creaţiei intelectuale;
b) culegerile de opere literare, artistice ori ştiinţifice
(enciclopediile şi antologiile, compilaţiile altor materiale sau date,
indiferent dacă sînt ori nu protejate, inclusiv bazele de date), cu
condiţia că, din considerentul de selectare şi sistematizare a
conţinutului lor, constituie rezultate ale creaţiei intelectuale.
Este de reținut faptul, că prin dreptul de autor, de asemenea, se
protejează ca atare şi o parte componentă ori un alt element al operei
(inclusiv titlul sau personajele operei) care reprezintă în sine o
creaţie intelectuală.
Operele, precum şi părţile componente sau alte elemente ale operelor
beneficiază de protecţie dacă sînt originale în sensul că reprezintă
prin sine înseşi creaţii intelectuale de autor. Nu se aplică alte criterii,
cum ar fi caracteristicile de ordin cantitativ, calitativ sau estetic,
pentru a determina dacă aceste opere sînt pasibile de protecţie.
6.2. Creaţii şi alte obiecte neprotejate prin dreptul de autor.
Protecţia dreptului de autor, conform prezentei legi, nu se extinde
asupra:
a) documentelor oficiale de caracter normativ, administrativ sau
politic (legi, hotărîri judecătoreşti etc.), precum şi asupra traducerilor
oficiale ale acestora;
b) simbolurilor de stat şi a semnelor oficiale ale statului (drapele,
steme, decoraţii, semne băneşti etc.);
c) expresiilor folclorice;
d) noutăţilor zilei şi a diverselor fapte ce reprezintă o simplă
informaţie.
12
6.3. Subiectul dreptului de autor, prezumţia paternităţii şi
simbolul protecţiei dreptului de autor.
Se consideră a fi autor, în absenţa unei probe contrare, persoana
fizică sub al cărei nume pentru prima dată este publicată opera.
Cînd opera a fost publicată anonim sau sub un pseudonim care nu
permite identificarea autorului, editura, al cărei nume este indicat pe
operă, se consideră, în absenţa unei probe contrare, reprezentant al
autorului, avînd în această calitate dreptul să protejeze şi să exercite
drepturile autorului.
Persoana fizică sau juridică al cărei nume ori denumire apare pe o
operă audiovizuală, videogramă sau fonogramă se consideră, pînă la
proba contrară, producător al operei audiovizuale, videogramei sau
al fonogramei respective.
Pentru a informa publicul despre drepturile sale, titularul dreptului
de autor va folosi simbolul protecţiei dreptului de autor, care se va
aplica pe fiecare exemplar al operei şi constă din trei elemente:
a) litera latină „C” inclusă în cerc;
b) numele sau denumirea titularului dreptului exclusiv de autor;
c) anul primei publicări a operei.
Este important de reținut faptul că: Folosirea simbolului protecţiei
dreptului de autor nu constituie o condiţie pentru a acorda operei
protecţia prevăzută de prezenta lege.
Titularul ( autorul) dreptului exclusiv de autor asupra unei opere
publicate sau nepublicate poate să o înregistreze în registrele oficiale
de stat în decursul termenului de protecţie a dreptului de autor.
Persoanei a cărei operă a fost înregistrată i se eliberează un
certificat de modelul stabilit. Acest certificat nu poate servi drept
prezumţie a paternităţii. În caz de litigiu, instanţa de judecată poate
recunoaşte sau anula înregistrarea în caz că se dovedește contrariul.
 Înregistrarea de stat a operelor protejate de dreptul de autor şi de
drepturile conexe se efectuează de AGEPI în conformitate cu
regulamentul aprobat de către Guvern.
Tema:7 Drepturile morale ale autorului.
Autorul unei opere beneficiază de următoarele drepturi morale:
a) dreptul la paternitate – dreptul de a fi recunoscut în calitate de
autor al operei sale şi dreptul de a pretinde o atare recunoaştere,
inclusiv prin indicarea numelui său pe toate exemplarele operei
publicate sau prin referirea la numele său, după cum se obişnuieşte,
în cazul oricărei valorificări a operei, cu excepţia cazurilor cînd acest
lucru este imposibil şi cînd lipsa obligaţiei de a indica numele
b) dreptul la nume – dreptul autorului de a decide cum va figura
numele său la valorificarea operei (numele adevărat, pseudonimul
sau anonim);
c) dreptul la respectarea integrităţii operei – dreptul la protecţia
operei sale contra oricărei denaturări, schimonosiri sau a oricărei alte
atingeri aduse operei, care prejudiciază onoarea sau reputaţia
autorului;
d) dreptul la divulgarea operei – dreptul de a decide dacă opera va
fi adusă la cunoştinţa publică, în ce mod şi cînd;
e) dreptul la retractarea operei – dreptul autorului de a retracta
opera sa din circuitul comercial, despăgubind pe titularul dreptului
de valorificare, dacă acesta este prejudiciat prin exercitarea
retractării.
Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau
cesiuni şi sînt imprescriptibile, chiar şi în cazul în care autorul
cedează drepturile sale patrimoniale.
13
7.1.Drepturile patrimoniale exclusive a autorului.
Autorul sau alt titular al dreptului de autor are dreptul exclusiv să
efectueze, să permită sau să interzică valorificarea operei, inclusiv
prin:
a) reproducerea operei;
b) distribuirea originalului sau a exemplarelor operei;
c) închirierea exemplarelor operei, cu excepţia operelor de
arhitectură şi a operelor de artă aplicată;
d) importul exemplarelor operei în vederea distribuirii, inclusiv al
exemplarelor confecţionate cu consimţămîntul autorului sau al altui
titular al dreptului de autor;
e) demonstrarea publică a operei;
f) interpretarea publică a operei;
g) comunicarea publică a operei prin eter, inclusiv prin satelit
(tele- radiodifuziune), sau prin cablu;
h) retransmiterea simultană şi fără modificări, prin eter sau prin
cablu, a operei transmise prin eter sau prin cablu;
i) punerea la dispoziţie în regim interactiv a operei;
j) traducerea operei;
k) transformarea, adaptarea, aranjamentul sau alte modificări ale
operei
Autorul sau alt titular al drepturilor patrimoniale exclusive de
autor are dreptul la o remuneraţie echitabilă. Cuantumul şi modul de
achitare a remuneraţiei de autor pentru fiecare caz şi mod de
valorificare a operei se stabilesc în contractul de autor sau în
contractele pe care organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor
patrimoniale le-au încheiat cu utilizatorii.
Dreptul de retransmisie prin cablu se exercită exclusiv prin
intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor
patrimoniale. Suma remuneraţiei de autor pentru dreptul de
retransmisie prin cablu se stabileşte luînd ca bază orice tip de plăţi pe
care operatorii reţelei prin cablu le încasează de la membrii
publicului pentru serviciile corespunzătoare.
7.2.Dreptul la remuneraţie pentru împrumut.
În cazul în care proprietarul dă cu împrumut originalul sau
exemplarele unei opere, cu excepţia operelor de arhitectură şi a
operelor de artă aplicată, nu este necesar consimţămîntul autorului
sau al altui titular al dreptului de autor, însă autorul sau alt titular al
dreptului de autor are dreptul la o remuneraţie echitabilă.
Bibliotecile şi alte instituţii similare ce nu urmăresc obţinerea
unui avantaj economic sau comercial, direct ori indirect, sînt scutite
de obligaţia de a plăti remuneraţia prevăzută mai sus
Dreptul de împrumut, se exercită numai prin intermediul unei
organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale
împuternicite de către autor.
Cuantumul remuneraţiei convenite nu poate fi mai mic decît tarifele
minime aprobate de Guvern. Se stabilește prin lege de cuantumul
remuneraţiei pentru împrumut, care poate fi repartizată autorilor
individuali şi altor titulari ai dreptului de autor.
7.3.Copaternitatea în dreptul de autor.
Dreptul de autor asupra unei opere create prin efortul comun a
două sau a mai multor persoane aparţine coautorilor în comun,
indiferent de faptul dacă această operă constituie un tot indivizibil
sau este formată din părţi.
Fiecare dintre coautori îşi menţine dreptul de autor asupra părţii
create de el şi are dreptul să dispună de aceasta cum crede de
cuviinţă, cu condiţia că această parte are caracter de sine stătător. Se
consideră că o parte componentă a operei este de sine stătătoare în
cazul în care ea poate fi valorificată ( separate) independent de alte
părţi ale acestei opere.
Dee regulă relaţiile dintre coautori se stabilesc, în baza unui
contract. În lipsa unui asemenea contract, dreptul de autor asupra
14
operei este exercitat în comun de toţi autorii, iar remuneraţia se
împarte între ei proporţional contribuţiei fiecăruia, dacă aceasta
poate fi determinată. În cazul în care contribuţia fiecăruia dintre
coautori nu poate fi determinată, remuneraţia se împarte în cote
egale.
În cazul în care opera nu poate fi divizată în părţi de sine
stătătoare, coautorii pot exercita dreptul de autor numai de comun
acord.
7.4.Dreptul de autor asupra operelor de serviciu.
Drepturile morale asupra unei opere create ca urmare a îndeplinirii
unei misiuni încredinţate de angajator sau ca urmare a îndeplinirii
atribuţiilor de serviciu (operă de serviciu) aparţin autorului acestei
opere.
Autorul operei menţionate mai sus nu are dreptul să interzică
angajatorului său să o publice sau să o facă în alt mod accesibilă
pentru public. În lipsa unor prevederi legale sau a unor clauze
contractuale contrare, în măsura în care valorificarea operei este
condiţionată de misiunea încredinţată autorului de a crea această
operă, dreptul patrimonial asupra operei de serviciu aparţine
angajatorului.
Cuantumul remuneraţiei de autor pentru fiecare mod de
valorificare a operei de serviciu se stabileşte în contractul încheiat
între autor şi angajator. La valorificarea operei de serviciu, numele
autorului se indică în cazul cînd realmente acest lucru este posibil.
Angajatorul, de asemenea, are dreptul să ceară indicarea numelui său
la orice valorificare a operei de serviciu.
7.5.Dreptul de autor asupra operelor audiovizuale.
Autori (coautori) ai operei audiovizuale sînt:
a) realizatorul principal (regizorul-scenograf);
b) autorul scenariului (scenaristul);
c) autorul dialogului;
 d) compozitorul – autorul oricărei opere muzicale (cu sau fără
text) special creată pentru opera audiovizuală;
e) operatorul;
f) pictorul-scenograf;
g) alţi posibili autori care au contribuit în mod creativ la realizarea
operei audiovizuale.
Autorul unei opere create anterior care a fost inclusă, după
transformare sau nemodificată, într-o operă audiovizuală, de
asemenea, este considerat coautor al acestei opere audiovizuale.
În cazul în care contractul nu prevede altfel, încheierea
contractului de autor pentru crearea operei audiovizuale atrage
transmiterea, în schimbul unei remuneraţii echitabile, de către autorii
operei către producătorul acesteia a următoarelor drepturi exclusive
de valorificare a operei audiovizuale: de reproducere, distribuire,
închiriere, demonstrare publică, interpretare publică, comunicare
publică, retransmitere prin eter, de punere la dispoziţie în regim
interactiv a operei, precum şi de subtitrare şi dublare a textului.
Producătorul operei audiovizuale are dreptul să-şi indice numele
sau denumirea ori să ceară o atare indicare la orice valorificare a
operei. Autorii operei audiovizuale nu se pot opune publicării operei
audiovizuale, precum şi utilizării versiunii definitive a operei
audiovizuale în întregime sau a unei părţi a ei.
7.6.Dreptul de autor asupra operelor fotografice.
Transmiterea dreptului de proprietate asupra negativului sau asupra
altei fixări similare a operei fotografice, în baza căreia pot fi
confecţionate exemplare ale operei, are ca efect, dacă în contract nu
este prevăzut altfel, transmiterea drepturilor patrimoniale asupra
operei.
În lipsa unor prevederi contractuale contrare, opera fotografică ce
conţine imaginea persoanei la comanda căreia a fost executată
fotografia poate fi publicată, reprodusă şi pusă la dispoziţia
publicului în regim interactiv de către persoana din imagine.
15
Crearea, reproducerea, modificarea şi distribuirea unei opere
fotografice ce conţine un portret se permit doar cu consimţămîntul
persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia.
În lipsa unei clauze contractuale contrare, consimţămîntul
persoanei reprezentate în opera fotografică nu este necesar:
a) daca persoana reprezentată este model de profesie şi/sau a
primit o remuneraţie pentru a poza;
b) dacă persoana reprezentată este general cunoscută şi opera
fotografică a fost executată cu prilejul activităţilor sale publice;
c) dacă persoana reprezentată constituie numai un detaliu al unei
opere fotografice ce prezintă un peisaj, un grup de persoane sau o
manifestare publică.
Tema:8 Termenele de protecţie a dreptului de autor.
Drepturile patrimoniale exclusive şi dreptul la remuneraţie, se
protejează pe tot timpul vieţii autorului şi timp de 70 de ani după
deces, începînd cu 1 ianuarie al anului următor celui al decesului
autorului, dacă prezentul articol nu prevede altfel. Drepturile
patrimoniale asupra operei audiovizuale se protejează timp de 70 de
ani, începînd cu 1 ianuarie al anului următor celui al decesului
ultimului dintre următorii coautori:
a) realizatorul principal (regizorul-scenograf);
b) autorul scenariului (scenaristul);
c) autorul dialogului;
d) compozitorul – autorul operei muzicale (cu sau fără text)
special create pentru această operă audiovizuală.
Drepturile patrimoniale asupra unei opere anonime sau apărute sub
pseudonim, cu excepţia celei de artă aplicată, se protejează timp de
70 de ani, începînd cu 1 ianuarie al anului următor celui al publicării
legale a operei
Drepturile patrimoniale asupra operei create în copaternitate, cu
excepţia operei de artă aplicată, se protejează pe parcursul întregii
vieţi a fiecăruia dintre coautori şi timp de 70 de ani, începînd cu 1
ianuarie al anului următor celui al decesului ultimului coautor
supravieţuitor.
Dacă opera a fost publicată în volume, serii, ediţii sau episoade şi
termenul de protecţie a dreptului de autor începe din momentul cînd
opera a fost adusă legal la cunoştinţa publicului, termenul de
protecţie va fi calculat pentru fiecare dintre aceste componente.
Drepturile patrimoniale asupra operei de artă aplicată se protejează
timp de 25 de ani de la data creării ei.
La expirarea termenului de protecţie a drepturilor patrimoniale,
opera intră în domeniul public. Operele intrate în domeniul public
pot fi valorificate liber, cu condiţia de respectare a drepturilor morale
ale autorilor şi ale altor titulari de drepturi, precum şi de achitare a
remuneraţiei.
Drepturile morale ale autorului sînt protejate pe un termen
nelimitat. După decesul autorului, protecţia drepturilor sale morale
este exercitată de către moştenitori şi de organizaţiile abilitate.
8.1. Reproducerea operelor în scopuri personale, copii private.
Reproducerea unei opere publicate legal se permite fără
consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor, dar
cu plata unei remuneraţii compensatorii.
Dreptul la remuneraţie compensatorie poate fi exercitat exclusiv
prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor
patrimoniale.
Remuneraţia compensatorie menţionată mai sus se achită de către
persoanele fizice şi juridice care produc sau importă orice
echipament (audio, videomagnetofoane, drivere pentru discuri etc.)
şi suporturi materiale (suporturi pentru imprimarea sonoră şi/sau
video, casete, discuri laser, compact-discuri etc.) care pot fi utilizate
pentru efectuarea unor atare reproduceri. Pentru determinarea
cuantumului remuneraţiei şi stabilirea altor clauze, precum şi pentru
16
soluţionarea unor eventuale litigii între părţi, se cere ca părțile să
respecte următoarele condiții:
a) părţile care determină cuantumul remuneraţiei sînt organizaţia
de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, pe de o parte, şi
persoanele fizice şi juridice care sînt obligate să plătească
remuneraţia compensatorie, pe de altă parte;
b) cuantumul remuneraţiei convenite va constitui cel puţin 3% din
suma încasată din vînzarea (revînzarea) echipamentului şi a
suporturilor menționate mai sus.
Tema:9 Transmiterea drepturilor patrimoniale prin contracte de
autor.
Autorii sau alţi titulari ai dreptului de autor pot transmite prin
contract de cesiune, dacă prezenta lege nu prevede altfel, drepturile
patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor. În
urma unei asemenea cesiuni, titular de drepturi devine cesionarul.
În cazul în care legislația nu prevede altfel, drepturile patrimoniale
exclusive pot fi transmise, de asemenea, prin acordarea de licenţe
exclusive sau neexclusive. Dacă în contractul de licenţă nu se
stipulează expres că licenţa este exclusivă, aceasta se consideră
neexclusivă.
Licenţa exclusivă prevede transmiterea dreptului de valorificare a
operei în limitele stabilite de această licenţă numai licenţiatului.
Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă,
să permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane.
În cazul unei licenţe neexclusive, licenţiatul poate, în limitele
stabilite de această licenţă, valorifica opera ca şi persoanele care au
obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul
să permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane.
9.1.Condiţiile şi forma contractului de autor.
Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să
prevadă modul de valorificare a operei (dreptul concret care se
transmite prin acest contract), termenul de valabilitate, teritoriul de
acţiune a dreptului, cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a
acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei, condiţiile şi
termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care
părţile le consideră esenţiale. Contractul de autor privind
valorificarea operelor în ziare şi în alte publicaţii periodice poate fi
încheiat şi în formă verbală.
În cazul în care în contractul de autor lipseşte clauza privind
teritoriul pe care se exercită dreptul, dreptul transmis prin acest
contract se exercită numai în limitele teritoriului Republicii
Moldova.
În cazul în care în contractul de autor care prevede acordarea unei
licenţe nu este indicat termenul său de valabilitate, contractul de
autor se consideră încheiat pe un termen de 3 ani de la data
încheierii, dacă se referă la valorificarea unei opere fără modificări,
şi pe un termen de 5 ani, dacă se referă la valorificarea unei opere
adaptate sau altfel modificate ori traduse.
Clauzele contractului de autor care contravin prevederilor
prezentei legi se consideră nule şi în locul acestora se aplică
condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Orice clauze ale contractului de autor care îl limitează pe autor de a
crea în viitor opere pe o anumită temă sau într-un anumit domeniu se
consideră nule.
În contractul de autor, remuneraţia de autor se stabileşte în cote
procentuale din venitul obţinut ca urmare a valorificării în modul
corespunzător a operei sau sub forma unei taxe forfetare, sau în
conformitate cu tarifele remuneraţiei aprobate de organizaţiile de
gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, sau în oricare alt mod.
Guvernul aprobă tarifele minime ale remuneraţiei de autor în
procente sau sub formă de taxe forfetare.
17
Tema:10 Subiecţii drepturilor conexe, domeniul de acţiune a
drepturilor conexe.
Subiecţi ai drepturilor conexe sînt interpreţii, producătorii de
fonograme, producătorii de videograme şi organizaţiile de difuziune
prin eter sau prin cablu. Drepturile conexe se exercită fără a
prejudicia dreptul de autor.
Pentru apariţia şi exercitarea drepturilor conexe nu este necesară
respectarea vreunei formalităţi. În absenţa unei probe contrare,
persoana fizică sau juridică al cărei nume sau denumire apare în mod
obişnuit pe o imprimare a interpretării, pe o fonogramă, videogramă
sau pe o imprimare a unei emisiuni se consideră interpret, producător
de fonogramă sau videogramă, respectiv, organizaţie de difuziune
prin eter sau prin cablu.
Pentru a informa publicul despre drepturile lor, interpreţii şi
producătorii de fonograme sau videograme, organizaţiile de
difuziune prin eter sau prin cablu pot indica, pe fiecare exemplar sau
ambalaj al fonogramei, videogramei, emisiunii, simbolul protecţiei
drepturilor conexe, care constă din trei elemente:
a) litera latină “P” inclusă în cerc;
b) numele sau denumirea titularului de drepturi conexe exclusive;
c) anul primei publicări a interpretării, fonogramei, videogramei,
emisiunii.
Drepturile interpretului se protejează în conformitate cu prezenta
lege dacă:
a) interpretul este cetăţean al Republicii Moldova;
b) interpretarea a avut loc pe teritoriul Republicii Moldova;
c) interpretarea a fost imprimată pe o fonogramă sau videogramă;
d) interpretarea nu este imprimată pe o fonogramă sau
videogramă, dar este inclusă într-o emisiune a organizaţiei de
difuziune prin eter sau prin cablu.
10.1 Preotecția drepturilor producătorului de fonograme sau
videograme.
Drepturile producătorului de fonograme sau videograme se
protejează în conformitate cu legea dacă:
a) producătorul de fonogramă sau videogramă este cetăţean al
Republicii Moldova sau persoană juridică cu sediul permanent în
Republica Moldova;
b) fonograma sau videograma a fost publicată pentru prima dată în
Republica Moldova sau a fost publicată pe teritoriul ţării în decurs de
30 de zile de la data primei ei publicări în altă ţară.
Drepturile organizaţiei de difuziune prin eter sau prin cablu se
protejează în conformitate cu prevederile prezentei legi dacă
organizaţia respectivă are sediul permanent în Republica Moldova şi
difuzează programe de la un transmiţător amplasat pe teritoriul
Republicii Moldova.
Drepturile conexe ale interpreţilor, producătorilor de fonograme
sau videograme şi ale organizaţiilor de difuziune prin eter sau prin
cablu străine se protejează în conformitate cu prevederile tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
10.2. Drepturile interpreţilor.
Interpretul beneficiază de următoarele drepturi morale în privinţa
interpretării sale:
a) dreptul la paternitate – dreptul de a se considera interpret şi de a
cere o atare recunoaştere, inclusiv prin comunicarea sau indicarea
numelui său la fiecare valorificare a interpretării sale, dacă prin
prezenta lege nu sînt stabilite alte prevederi sau excepţii;
b) dreptul la nume – dreptul interpretului de a decide cum va
figura numele său la valorificarea interpretării (numele adevărat,
pseudonimul sau anonim);
c) dreptul la respectarea integrităţii interpretării – dreptul la
protecţia interpretării sale contra oricărei denaturări, schimonosiri
18
sau contra oricăror altor atingeri care pot prejudicia onoarea sau
reputaţia interpretului.
Interpretul are dreptul exclusiv să permită sau să interzică
următoarele acţiuni:
a) imprimarea interpretării sale încă neimprimate;
b) reproducerea imprimării interpretării sale;
c) distribuirea imprimării interpretării sale;
d) închirierea imprimării interpretării sale;
e) comunicarea publică prin eter sau prin cablu a interpretării sale,
cu excepţia cazului cînd interpretarea este ea însăşi o interpretare
televizată ori radiodifuzată sau este executată de pe o imprimare;
f) punerea la dispoziţie în regim interactiv a interpretării sale
imprimate.
Încheierea contractului de creare a unei opere audiovizuale între
interpret şi producătorul operei audiovizuale, dacă contractul nu
prevede altfel, atrage transmiterea de către interpret a drepturilor
sale.
În cazul în care contractul nu prevede altfel, drepturile exclusive
asupra interpretării create ca urmare a îndeplinirii misiunii
încredinţate de angajator sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de
serviciu aparţin angajatorului.
Drepturile exclusive ale interpretului pot fi transmise altor
persoane prin contract de cesiune sau de licenţă.
10.3. Drepturile producătorilor de fonograme.
Producătorul de fonograme are dreptul exclusiv să permită sau să
interzică următoarele acţiuni în privinţa fonogramei sale:
a) reproducerea fonogramei;
b) distribuirea exemplarelor de fonogramă;
c) închirierea exemplarelor de fonogramă;
 d) importul, în scop de distribuire, al exemplarelor de fonogramă,
inclusiv al exemplarelor executate cu consimţămîntul producătorului
de fonograme;
e) punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a
fonogramei;
f) adaptarea sau orice altă transformare a fonogramei.
Drepturile exclusive ale producătorului de fonograme pot fi
transmise altor persoane prin contract de cesiune sau de licenţă, în
condiţiile legale.
10.4. Drepturile producătorilor de videograme.
Producătorul de videograme are dreptul exclusiv să permită sau
să interzică următoarele acţiuni în privinţa videogramei sale:
a) reproducerea videogramei;
b) distribuirea originalului sau a exemplarelor de videogramă;
c) închirierea exemplarelor de videogramă;
d) importul, în scop de distribuire, al exemplarelor de fonogramă,
inclusiv al exemplarelor executate cu consimţămîntul producătorului
de fonograme;
e) punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a
videogramei.
Drepturile exclusive ale producătorului de videograme prevăzute
pot fi transmise altor persoane prin contract de cesiune sau licenţă, în
condiţiile legale.

19