SUBIECTE DE EXAMEN LA DISCIPLINA

MANAGEMENT MARKETING IN TURISM

1. Criteriile serviciilor de calitate: enumerare si descriere

Accesibilitatea la servicii: serviciile trebuie să fie primite (altfel spus, prestate) fără
dificultate, la timpul cuvenit, fără aşteptări prelungite, ce ar demobiliza clienţii şi ar putea
provoca decizii de renunţare din partea acestora;
comunicarea: serviciile trebuie să fie prezentate corect şi inteligibil, în limbajul uzual al
consumatorilor;
competenţa profesională a personalului: personalul însărcinat cu prestarea serviciilor
trebuie să dispună de experienţă, cunoştinţe de specialitate şi calificarea necesară;
ospitalitatea: personalul de servire trebuie să fie prietenos, amabil şi să trateze orice client
cu respect şi consideraţie;
credibilitatea faţă de firma ofertantă: societatea comercială prestatoare şi salariaţii ei
trebuie să impună încredere în performanţele firmei şi să se preocupe de interesele
clienţilor;
reliefabilitatea: serviciile să fie consistente şi prestate cu acurateţe şi minuţiozitate pentru a
câştiga încrederea clientului;
responsabilitatea personalului: personalul trebuie să răspundă operativ şi creativ la
solicitările clientelei şi la problemele acestora legate de consumul de servicii;
securitatea: serviciile trebuie să fie prestate fără pericol, riscuri sau nesiguranţă din partea
consumatorilor;
tangibilitatea: laturile tangibile ale serviciilor trebuie să reflecte corect calitatea acestora;
înţelegerea şi cunoaşterea manifestărilor de consum: personalul prestator trebuie să depună
eforturi pentru a înţelege nevoile consumatorilor şi să le acorde atenţia cuvenită în procesele
de servire.

2. Ciclul de viaţă al produsului turistic: enumerarea și descrierea etapelor; p.47

Evoluţia produsului pe piata turistică poate fi descrisa prin intermediul unui ciclu de viață
ale cărui principale etape sunt lansarea, creşterea, maturitatea şi declinul.
Etapa de lansare (introducere) pe piata a produsului sau etapa de nastere a acestuia
presupune manifestarea cererii pentru produsul în cauza, purtătorii acesteia fiind, în acest
caz, consumatorii de tip inovator, „curioșii” dispuși să încerce produsul.
Etapa de creștere a produsului presupune o evoluție in sens favorabil a vânzărilor, strategia
utilizată preponderent fiind aceea a penetrarii pieței, respective de convingere a unui număr
din ce în ce mai mare de consumatori să achiziţioneze produsul.
Etapa de maturitate apare în condiţiile saturării pieței și stabilizării vânzărilor, pe parcursul
acesteia înregistrându-se maximul de vânzări.
 Etapa de declin se manifestă în condițiile în care produsul se uzează moral, el nemaiputând
răspunde cerințelor consumatorilor. Se impune, în acest context, redefinirea produsului în
scopul menținerii cererii la un nivel acceptabil.

3. Piaţa turistică: definire si particularităţi.

Astfel, piaţa turistică poate fi definită ca fiind ansamblul actelor de vânzare – cumpărare,
al căror obiect de activitate îl reprezintă produsele turistice, privite în unitatea organică cu
relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu spaţiul în care se desfăşoară.

Din această definiţie rezultă PARTICULARITĂŢILE PIEŢEI TURISTICE, ca atribut al celor două
categorii: cererea şi oferta turistică.

O primă particularitate a pieţei turistice rezultă din rolul determinant al ofertei turistice. Oferta
este percepută de către cerere sub forma unei „imagini”, construită prin cumularea şi sintetizarea
tuturor informaţiilor primite şi acumulate de fiecare turist potenţial. Astfel, decizia de consum
turistic se poate adopta numai în raport cu imaginea ofertei. Mai mult, contactul direct cu oferta
turistică se stabileşte de-abia în timpul consumului.

Rezultă astfel o altă particularitate a pieţei turistice şi anume că locul ofertei coincide cu locul
consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii. Există de altfel numeroase situaţii în care nu
consumatorul este şi cel care decide asupra achiziţionării unui produs turistic.

4. Turismul de odihnă şi de cură: clasificare si descriere;

Turismul de odihnă şi recreere (destindere.): dacă prin destindere nu se înţelege

abandonarea tuturor activităţilor de orice natură ar fi ele, ci exercitarea, în mod voluntar, a unor
activităţi diferite de cele practicate în mod obişnuit, turismul, în general, prin caracteristicile
serviciilor sale, este un turism de odihnă şi recreere (destindere).
În acelaşi timp, turismul de recreere poate fi diferenţiat de turismul propriu-zis de odihnă,
atât din punct de vedere fizic, cât şi intelectual; pe câtă vreme turismul de recreere se
caracterizează prin sejururi medii relativ reduse şi presupune o mobilitate mai accentuată a
turistului, turismul de odihnă are un caracter mai puţin dinamic, cu un sejur mai lung, petrecut la
o destinaţie determinată, care oferă condiţii naturale adecvate (de exemplu: într-o staţiune
climaterică, balneomedicală, într-o staţiune de pe litoral sau în mediul rural etc.).
 5. Cererea turistică: definire şi componente generatoare;
Cererea, ca parte componentă a pieței, este .''dorința pentru un anumit produs dublată de
posibilitatea și decizia de a-l cumpăra'' , iar cererea de servicii reprezintă partea solvabilă a
nevoii sociale reale de servicii care se manifestă pe piață.
Cererea potențială de turism balnear este în special rezultatul acțiunii a patru
factori principali: starea de sănătate a populației, factorul demografic, industrializarea și
urbanizarea.

6. Oferta turistică: definire şi caracteristici;

Oferta turistică, categorie corelativă a pieţei turistice, constituie, în multe situaţii, mobilul
determinant al efectuării actului turistic.

Caracteristicile ofertei
Aşa cum rezultă şi din definiţiile prezentate, oferta turistică are un caracter complex şi
eterogen, fiind alcătuită din mai multe componente, care se pot structura astfel:
- potenţialul turistic, ca element de atracţie a cererii turistice format din totalitatea
resurselor naturale şi antropice ale unei zone;
- echipamentul turistic, alcătuit din ansamblul activelor fixe şi circulante care concură la
satisfacerea nevoilor turiştilor;
- serviciilor prestate turiştilor şi bunurilor oferite acestora spre consum, bunuri cu
destinaţie turistică exclusivă;
- forţa de muncă, cea care transformă din potenţiale în efective celelalte elemente sus-
menţionate.

7. Distribuţia în turism: rol si funcţii;

ROLUL DISTRIBUŢIEI în turism este acela de a asigura continuitatea deplasării fluxului de
produse de la producător către consumator
 crearea unor utilităţi de timp şi de spaţiu pentru consumatori, funcţie ce exprimă eficienţa
distribuţiei în condiţiile actuale, când asistăm la reducerea efortului pe care îl depun cumpărătorii
pentru achiziţionarea produselor. În acest scop, sistemul de distribuţie trebuie să identifice cele
mai adecvate canale de comercializare, să estimeze necesarul stocurilor, să execute comenzi şi să
transporte produsele până la locul vânzării acestora;
 repartizarea produselor în funcţie de cerere, care presupune divizarea partizilor mari de
mărfuri în loturi omogene, de mai mici dimensiuni, în funcţie de cerinţele exprimate de detailişti;
 asortarea produselor, prin selecţionarea sortimentelor ce urmează a fi vândute şi luarea în
calcul a posibilităţii ca acestea să fie aprovizionate de la un singur furnizor;
 colectarea mărfurilor, prin achiziţionarea unor produse similare de la diferiţi furnizori;
  culegerea de informaţii care să servească drept suport al acţiunilor ce urmează a fi
realizate, sau, altfel spus, descoperirea celor mai adecvate modalităţi de satisfacere a
consumatorilor.

8.Structura de primire turistică: definire şi descriere;

STRUCTURILE DE PRIMIRE TURISTICE INCLUD:

a) structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică: hoteluri, hoteluri -

apartament, moteluri, hoteluri pentru tineret, hosteluri, vile turistice, cabane, bungalouri,
sate de vacanță campinguri, apartamente sau camere de închiriat în locuințe familiale ori
în clădiri cu altă destinație, nave fluviale și maritime, pensiuni turistice și pensiuni agro-
turistice și alte unități cu funcțiuni de cazare turistică;
b) structuri de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică: unități de
alimentație din incintă structurilor de primire cu funcțiuni de cazare, unități de
alimentație publică situate în municipii, pe trasee și în stațiuni turistice;
c) structuri de primire turistice cu funcțiuni de transport: transport feroviar, transport
rutier, transport fluvial, trasport maritim, transport pe cablu;
d) structuri de primire turistice cu funcțiuni de agrement: club, casino, instalații și
dotări specifice agrementului turistic;
e) structuri de primire turistice cu funcțiuni de tratament balnear

9. Etica în procesul de comunicare managerială în turism: definirea, clasificarea si descrierea

atributelor;
ATRIBUTELE în jurul cărora se concentrează etica în procesul de comunicare
managerială:

 Onestitatea
 Integritatea
 Încrederea
 Loialitatea
 Corectitudinea
 Responsabilitatea
 Preocuparea pentru alţii
 Respectul faţă de lege
 Dedicarea pentru excelenţă
 Căutarea poziţiei de lider
 10. Planul de marketing în turism: definire şi descriere;

Planul marketing are ca obiectiv consemnarea în scris a politicii de marketing alese de

către firma pentru a asigura coerența între acțiunile de marketing întreprinse, corespondența lor
cu analiza potențialului și mediului firmei, coordonarea lor în timp.

Planul prevede aşadar:

- obiective precise și cuantificabile la nivel de producție (directorul de marketing, șeful

producției).
- acțiunile marketingului, indicând obiectivele lor specifice, calendarul lor și costul
- mijloacele de control și procedurile de plasare în funcție de reacțiile pieței

11. Formele de turism după gradul de mobilitate al turistului: clasificare şi descriere;

Turistul intern sau internaţional poate să-şi satisfacă cererea de servicii turistice fie rămânând
un timp cu durată variabilă într-o zonă (staţiune) turistică, ceea ce a dat naştere noţiunii de
turism de sejur,fie sub forma unor deplasări continue, pe itinerare stabilite dinainte sau
ocazional, cu opriri şi rămâneri scurte în diferite localităţi (microzone) de pe traseele traversate,
ceea ce a dat naştere turismului de circulaţie (itinerant, în circuit etc.).
Întrucât turistul devine tot mai mobil, se tinde către un turism de vizitare, în care
programul cuprinde vizitarea într-o vacanţă mai multor localităţi sau ţări. Scurtarea duratei de
şedere într-o localitate, staţiune, zonă sau ţară este o tendinţă mondială, o consecinţă a diferitelor
forme de turism de circulaţie.
În ceea ce priveşte turismul internaţional, în cadrul acestei clasificări se distinge şi
turismul de tranzit, noţiune legată inerent de traversarea, cu sau fără oprire a unor ţări sau zone
pentru a ajunge la anumite destinaţii mai îndepărtate.
În perspectiva anilor viitori, este previzibilă dezvoltarea turismului de tranzit, datorită
numărului crescând de automobile proprietate personală, cât şi timpului liber sporit şi dorinţei
turistului de a vizita cât mai multe ţări.

12. Industria turistică: definirea si descrierea caracteristicilor.

Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activităţi sau mai
multe ramuri a căror funcţie comună este satisfacerea nevoilor turiştilor
 1) Orice sistem va avea anumite limite care îl separă de mediul în care-şi desfaşoară
activitatea ,chiar dacă aceste limite nu sunt vizibile întotdeauna.
2) Ptr.ca un sistem să aiba suficiente şanse de supravieţuire, trebuie
să primească suficiente elemente din partea mediului ptr.a fi în stare să
reacţioneze cu acesta.
De exemplu, o firmă turistică nu va putea supravieţui dacă încasările pe care le realizează
nu vor fi mai mari decât cheltuielile, in contabilitate ştim că stocul iniţial+intrările=ieşirile +
stocul final
3) Sistemul se caracterizează prin dimensiunile pe care le are astfel încât să se
realizeze o situaţie de echilibru .În cazul în care aceasta situaţie de echilibru nu se poate realiza ,
se poate ajunge la autodistrugerea sistemului care în termeni economici înseamnă faliment.
4) În urma proceselor de dezvoltare ,toate sistemele îşi crează propriile subsisteme
ansamblate într-o anumită ordine care le permite să funcţioneze.
5) Sistemele deschise printre care se numără şi firmele din industria turismului şi a
călătoriei, tind să-şi lărgească limitele şi cu timpul devin componente ale aceluiaşi sistem.
6) Firmele de turism se manifestă ca sisteme socio-economice. În calitatea lor de
sisteme deschise îşi fixează obiective proprii de dezvoltare.

13. Indicatorii turismului: enumerare şi descriere;

INDICATORII TURISMULUI, în corelație cu factorii determinanți ce influențează

cele două laturi corelative ale pieței, trebuie să furnizeze informații cu privire la:

 cererea turistică - prin măsurarea circulației turistice interne și internaționale în

cadrul teritoriului național;
 oferta turistică sau potențialul economic din punct de vedere al bazei materiale și
personalului
 rezultatele valorice ale activității turistice, prin cheltuieli, încasări și eficiență
economică
 calitatea activității turistice
Toți indicatorii ce caracterizează activitatea de turism se pot determina sub forma
de: indicatori absoluți, medii, de intensitate, de structură, de dinamică. Pentru a
avea aplicabilitate și eficiență, sistemul de indicatori ai turismului poate fi grupat în
două mari categorii:

 indicatori la nivel macroeconomic

 indicatori la nivel microeconomic

14. Stabilirea preţurilor în turism: enumerarea şi descrierea factorilor;

Factorii de mediu ce influenţează prețul unui produs sunt, la rândul lor, numeroși:

 factorii economici: inflaţia, fazele ciclului economic, efectul Griffen (în perioadele de
criză cumpărătorii se orientează spre bunurile de folosință curentaă renunțând, mai ales, la
bunurile de folosință îndelungată) și alţii;
  factorii politico-juridici: politica fiscală, reglementarile legale referitoare la stabilirea
prețurilor și a reducerilor de preţ;
 factorii tehnologici: sofisticarea modului de plată, variabilele de distribuție etc.;
 factorii socio-culturali: sistemul de valori ce guvernează societatea, efectul Veblen (un
efect de snobism, conform căruia un produs cu preţ ridicat poate să certifice apartenenţa
cumparatorului / consumatorului acestuia la un anumit grup social).

15. Planificarea turistica: clasificarea şi descrierea principiilor majore.

Esenţa planificării poate fi sintetizată în patru PRINCIPII MAJORE:

1. Contribuţia la realizarea scopurilor şi obiectivelor firmei turistice
Scopul se referă la facilitarea realizării obiectivelor stabilite, iar contribuţia rezultă din
însăşi raţiunea existenţei agenţiei de turism create pentru derularea unei activităţi economice cu
performanţe profitabile. Deci planificarea precede toate celelalte funcţii manageriale ale unei
agenţii de turism, luând-o ca o concluzie, o astfel de planificare răspunde la întrebările:
2. Prioritatea obiectivelor de plan. Planurile sunt menite să facă cunoscute relaţiile
organizatorice, statornice, între colectivele firmei; măsura în care aceste relaţii sunt sau nu
corelate cu obiectivele stabilite; cum se realizează coordonarea personalului şi prin ce metode va
fi instruit personalul nou angajat. Planificarea şi controlul sunt inseparabile deoarece controlul
presupune cunoaşterea în orice moment a modului de desfăşurare a unei acţiuni turistice.
3. Importanţa planului pentru ansamblul firmei turistice. Planificarea este o acţiune
managerială obligatorie, din ea decurge natura responsabilităţilor managerilor.
4. Fazele planificării. Fazele sunt aceleaşi indiferent de dimensiunile activităţilor
planificate, ele nu diferă de la o agenţie de turism la alta în situaţia în care planifică aşa numitele
programe de anvergură (pentru toată perioada sezonului estival).

16. Producţia turistică: definirea si descrierea relaţiei ofertă turistica-productia turistica;

PRODUCŢIA TURISTICĂ este dată de ansamblul de servicii care mobilizează forţa de

muncă, echipamentul turistic şi bunurile materiale şi care se materializează într-un consum
efectiv.
Deci oferta presupune nu numai producţia turistică, ci şi existenţa factorilor naturali.
Relaţia ofertă turistică – producţie turistică este marcată de o serie de particularităţi,
care o diferenţiază de aceeaşi relaţie existentă pe piaţa bunurilor materiale:
- producţia turistică poate fi cel mult egală cu oferta, în timp ce pe piaţa bunurilor
materiale, oferta este cel mult egală cu producţia;
 - oferta turistică există şi independent de producţie, pe când producţia turistică nu se poate
realiza în afara ofertei; în schimb, oferta bunurilor materiale nu se poate detaşa de existenţa unei
producţii;
- structura ofertei turistice nu coincide întodeauna cu structura producţiei turistice, în timp
ce structura ofertei de bunuri reflectă structura producţiei respective;
- oferta turistică e fermă – există atât timp cât există şi elementele care o compun,
pe când, producţia turistică e efemeră, ea există atât timp cât se manifestă consumul şi
încetează o dată cu încheierea acestuia.

17. Amenajărea turistica: clasificarea şi descrierea principiilor amenajarii;

Principiul unicităţii prestaţiei duce la ideea că fiecare obiectiv turistic este o entitate
separată. Obiectivul edificat în zona respectivă trebuie să se caracterizeze şi prin elemente de
unicitate.
Principiul stabilităţii are în vedere faptul că amenajarea vizează situarea obiectivelor într-
un loc bine precizat, strâns legat de elementele de atractivitate turistică, elemente caracterizate
prin stabilitate şi prin lipsa probabilităţii de a fi strămutate.
Principiul interdependenţei vizează relaţia de interdependenţă între amenajarea turistică
şi cea economică a regiunii, rezultând că infrastructura care va deservi celelalte ramuri
economice va deservi şi turismul si invers.
Principiul polivalenţei sugerează constituirea unei oferte turistice cât mai variate, fapt ce
are urmări asupra satisfacerii cererii dar şi asupra intensificării fluxurilor turistice.

18. Comportamentul şi consumul turistic: descrierea factorilor personali, sociali şi situaţionali.

FACTORII PERSONALI
Aceştia sunt cunoscuţi şi sub denumirea de factori psihologici sau de variabile
explicative individuale şi ţin nemijlocit de fiinţa consumatorului de servicii turistice. Îi vom trece
în revistă în ordinea din tabel.
Personalitatea turistului. Personalitatea este formată din ansamblul caracteristicilor,
credinţelor, convingerilor, obiceiurilor care reprezintă un răspuns coerent şi stabil al persoanei
respective la stimulii din mediul exterior şi care îl deosebesc de ceilalţi indivizi. În funcţie de
personalitate putem distinge:
- clienţi ezitanţi (care au nevoie de multe argumente pentru a se convinge) şi clienţi
hotărâţi;
- clienţi calmi şi clienţi nervoşi şi agresivi (pentru care serviciile trebuie să fie
ireproşabile);
- clienţi activi (care au nevoie de posibilităţi de mişcare şi sport pe durata sejurului) şi
clienţi pasivi (care doresc cu prioritate condiţii bune de odihnă);
clienţi pozitivişti (optimişti) şi clienţi negativişti (pesimişti) ş.a.m.d
 FACTORII SOCIALI
Familia. Prin normele morale, estetice, religioase, politice pe care le impune, familia de origine
sau de orientare este factorul social cu cel mai puternic impact asupra individului.
Înclinaţia spre sedentarism sau mişcare, spre consumul preponderent material sau spiritual,
spre sport sau cultură, spre risc sau siguranţă etc. se formează în bună măsură în familie.

FACTORII SITUAŢIONALI
În această categorie de factori se înscriu:
Ambianţa fizică. Este vorba aici atât de ambianţa de la locul unde clientul cumpără
produsul (iluminat, temperatură, colorit, ambianţă sonoră etc.) cât şi de cea care defineşte
produsul turistic (climatul, starea vremii, posibilităţile de acces, frumuseţea şi varietatea
peisajului etc.).
Ambianţa situaţională. Ea este definită de prezenţa cunoştinţelor, a rudelor, a colegilor de
serviciu şi a altor persoane în momentul adoptării deciziei de achiziţionare sau pe durata
sejurului turistic.

19. Comportamentul de cumpărare: clasificarea si descrierea factorilor de influenta; p.77

Care sunt influenţele ce acţionează asupra potenţialului turist în procesul de alegere? Este
vorba de trei factori de influenţă, şi anume:
- imaginea pe care turistul o deţine în ceea ce priveşte vacanţa ideală (numită şi
imagine preferenţială). Această imagine depinde atât de natura individului, de firea sa, cât şi de
experienţa sa anterioară. Fiecare activitate sau experienţă primeşte în mintea sa o „notă” (bună
sau proastă) care exprimă sentimentul de atracţie sau de respingere individului pentru un tip sau
altul de petrecere a vacanţei. De exemplu, pentru o persoană vacanţa ideală este la mare, în timp
ce alta nu poate suporta plaja; pentru cineva locul ideal de petrecere a vacanţei este un sat liniştit
de munte, iar pentru altcineva o staţiune supraaglomerată, plină de restaurante, baruri si
discoteci;
- pe baza acestei imagini se formează aşteptările sau exigenţele pe care individul le
are cu privire la vacanţa viitoare. Cu cât această vacanţă se va dovedi mai apropiată de aşteptări,
cu atât el va fi mai satisfăcut;
- percepţiile individului asupra diverselor destinaţii disponibile reprezintă al treilea
factor de influenţă în procesul de decizie. Aceste percepţii (care formează ceea ce se cheamă
imaginea factuală sau naivă a destinaţiei) se bazează pe informaţiile deţinute de individ. Aceste
informaţii pot proveni fie din surse formale (pliantele şi broşurile tour operatorilor, presa etc.) fie
din surse informale (experienţa anterioară şi sfaturile altora).

20. Formele de turism: enumerare după criteriul motivaţiilor deplasărilor;

- turismul de agrement, formă de turism practicată de călătorii care caută să profite de

frumuseţile naturii (peisaje agreabile)
 - turismul de odihnă şi recreere (destindere.): dacă prin destindere nu se înţelege
abandonarea tuturor activităţilor de orice natură ar fi ele, ci exercitarea, în mod voluntar, a
unor activităţi diferite de cele practicate în mod obişnuit,

21. Politica de promovare a turismului: definire, obiective, medii publicitare;

 Procesele de comunicare ce se manifestă în interiorul întreprinderii reprezintă

comunicarea internă, iar procesele de comunicare ce pornesc din întreprindere şi sunt îndreptate
către exteriorul acesteia poartă numele de comunicare externă.
 Obiective:
- informarea pieţii despre existenţa unui nou produs,
- sugerarea de noi utilizări ale produsului,
- comunicarea modificării preţului,
- explicarea funcţionalităţii produsului,
- descrierea serviciilor disponibile,
- corectarea impresiilor false,
- reducerea temerilor cumpărătorilor,
- crearea imaginii firmei.
 obiective de convingere – ce urmăresc:
- atragerea preferinţelor consumatorilor spre o marcă,
- încurajarea orientării lor,
- schimbarea manierei de percepere a atributelor produselor,
- convingerea să cumpere,
- convingerea să accepte o vizită comercială.
 obiective de reamintire – ce vizează:
- reamintirea unei nevoi viitoare,
- reamintirea locului de cumpărare,
- menţinerea produsului în atenţie,
- menţinerea cumpărătorului bine informat în legătură cu produsul.

MEDIILE PUBLICITARE
- Presa scrisă

- Televiziunea.

- Radioul

- Cinematograful

22.Tipurile de turism din punct de vedere al sezonalităţii: enumerare şi descriere;

 *turismul de iarnă, care prezintă două caracteristici distincte, după motivul pentru care se
face deplasarea: turismul pentru zăpadă şi turismul pentru soarele căutat şi în timpul iernii;
*turismul de vară, care are loc în perioadele calde ale anului (de preferinţă legat de apă,
soare, litoral, băi de nămol, cure heliomarine). Acest turism se caracterizează prin fluxuri masive,
cu o mare diversificare în ceea ce priveşte tipologia turiştilor şi a produselor turistice, având
îndeosebi un caracter de masă. Deşi este practicat, în cea mai mare parte, de turişti cu venituri
modeste, datorită volumului său masiv, constituie forma de turism cu rol hotărâtor în rezultatele
economice ale activităţii turistice ale unei ţări (zone, staţiuni);
*turismul de circumstanţă (ocazional) este de obicei un turism localizat în timp şi spaţiu,
cu fluxuri limitate ca durată, generate de anumite evenimente specifice (de exemplu, sezonul de
vânătoare şi pescuit sportiv) sau de diferite festivităţi tradiţionale, naţionale şi internaţionale, cu
caracter periodic sau ocazional (folclorice, cultural-artistice, sportive etc.)

23. Orientări manageriale în marketingul turistic: clasificare și descriere; p.41

1. Orientarea spre producţie
Atâta vreme cât oferta este deficitară, situându-se sub nivelul cererii, activitatea turistică va
fi subordonată intereselor firmelor prestatoare care vor acţiona cu precădere în direcţiile
următoare:
-creşterea capacităţilor de producţie de toate genurile, între acestea şi mărimea profitului
existând un raport de directă proporţionalitate
-îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice prin perfecţionarea caracteristicilor tehnice şi de
exploatare ale facilităţilor turistice şi a elementelor de infrastructură, fapt care dă posibilitatea
practicării unor tarife mari
2. Orientarea spre vânzări
Optica vânzărilor are la bază o serie de constatări care ţin de comportamentul
consumatorului de turism şi anume:
- consumatorii au tendinţa de a-şi restrânge cererea de servicii turistice la strictul necesar
- clienţii nesatisfăcuţi de calitatea serviciilor sunt dispuşi să renunţe foarte uşor la acestea
- foarte mulţi clienţi nu sunt dispuşi să facă cumpărături repetate
- clienţii nemulţumiţi pot deveni foarte uşor infideli, îndreptându-se spre concurenţă.
3. Orientarea de marketing
Caracteristica esenţială a firmelor cu orientare de marketingeste aceea că leagă creşterea
vânzărilor şi a profitului de creşterea satisfacţiei consumatorului. Apariţia orientării de marketing
a fost determinată pe de o parte de supraabundenţa ofertei, iar pe de altă parte de intensificarea
concurenţei. Ea se caracterizează prin:
- aducerea clientului, a nevoilor şi dorinţelor sale, în centrul preocupărilor firmei;
- studiul atent al concurenţei şi al componentelor mediului extern care pot influenţa
cererea;
 - asigurarea flexibilităţii ofertei;

24. Sistemul turistic: enumerarea şi descrierea caracteristicilor.

a) Un sistem ca, de exemplu, o agenţie de turism – este mai important decât suma
părţilor sale componente: sistemul trebuie deci tratat ca un întreg.
b) Sistemele pot fi considerate „deschise sau închise”. Un sistem este tratat ca
„deschis” dacă participă la schimbul de informaţii, de energie, de materiale etc. cu mediul în care
este situat ( de exemplu: sistemul biologic al fiinţelor vii ori, sistemul socioeconomic al unei
firme). Sistemul va avea un caracter „închis” dacă se autoizolează sau nu va acţiona cu mediul
(de exemplu: un ceas electronic căruia i s-au consumat bateriile de alimentare cu energie
electrică).
c) Orice sistem poate fi acceptat ca atare dacă va avea anumite limite (graniţe) care îl
separă de mediul său deşi la prima vedere aceste limite nu sunt vizibile. De exemplu, în cazul
unor agenţii de turism, managerul firmei va crea anumite limite în care va acţiona acest sistem,
determinate de puterea economică a respectivei firme. Desigur, aceste limite nu sunt deloc rigide,
putând să se lărgească sau să se restrângă ori să devină chiar ramificate, interpenetrante.
d) Pentru ca un sistem să aibă şanse de supravieţuire trebuie să primească suficiente
întăriri (inputs) de elemente din partea mediului, spre a fi în măsură să producă ieşiri (outputs)
care se reflectă în transformarea elementelor intrate (resurse materiale, financiare, etc.). Aşa, de
exemplu, o firmă turistică nu va supravieţui (respectiv va supravieţui până la consumarea
resurselor acumulate) dacă încasările din vânzarea produselor sau serviciilor turistice nu vor fi
cel puţin egale cu cheltuielile pe care le provoacă realizarea acestor încasări. Firma turistică va
prospera numai în cazul în care intrările menţionate vor fi mai mari decât ieşirile.
e) Sistemul se caracterizează, în consecinţă, prin dimensiunile sale: intrările de
semnale informaţionale trebuie să oglindească cel puţin o situaţie de echilibru dinamic şi nu de
regres, astfel ajungându-se la autodistrugerea sistemului. Aceste semnale – feed-back – reluate în
repetate ocazii în lucrarea de faţă, constituie deci un important instrument operaţional şi de
control managerial pentru formele turistice.
f) În urma proceselor de dezvoltare, toate sistemele îşi creează propriile subsisteme,
dar, asamblate într-o anumită ordine, subsistemele devin componente ale suprasistemelor. O
firmă turistică poate avea mai multe subsisteme, de exemplu la nivelul filialelor ei. Dar, la rândul
său, firma este o componentă a unui sistem mai larg, sistemul industriei turismului, aceasta
integrându-se, la rândul ei, în suprasistemul industriei mondiale a călătoriilor şi turismului.
g) Sistemele deschise, printre care se numără şi firmele din industria călătoriilor şi
turismului, tind spre o diferenţiere tot mai pronunţată; cu alte cuvinte, pe măsură ce îşi lărgesc
limitele, ele îşi vor reconsidera structura şi, cu timpul, devin componente ale suprasistemului (de
exemplu, supravieţuirea unui lanţ hotelier internaţional).
Sistemele socioeconomice, în calitatea lor de sisteme deschise, îşi fixează obiectivele proprii de
dezvoltare, care se pot concretiza prin utilizarea în forme variate a componentelor
intrărilor.
 25. Formele de turism în funcţie de mijlocul de transport folosit: enumerare şi descriere;

Turismul rutier, cu formele sale specifice, ca: cicloturismul, motociclismul şi, mai ales,
turismul automobilistic (cu autocare şi cu autoturisme proprietate personală sau închiriate de la
agenţii specializate).
*Turismul naval foloseşte ca mijloc de transport navele maritime şi fluviale. Companiile
de navigaţie organizează de altfel, ca şi agenţiile de turism, croaziere maritime şi fluviale
apreciate de turişti.
Relativ mai târziu s-a dezvoltat şi turismul aerian, folosind avioanele, helicopterele etc.,
forme de transport în plină evoluţie.
26. Produsele turistice: definire, clasificare şi descriere în funcţie de destinaţia turistică;

Produsul turistic este definit în teoria economică1 drept un bun sau serviciu rezultat din
activitatea economica, destinat satisfacerii directe sau indirecte a unei nevoi; este sinonim cu bunul
economic, în sens larg.

Clasificarea produselor poate fi realizată în funcție de mai multe criterii, unul dintre cele
mai utilizate fiind DESTINAȚIA PRODUSELOR TURISTICE, după care avem2 următoarele
categorii:

 produsele de consum sunt achiziţionate de indivizi sau familii, pentru uzul personal. In
funcţie de obiceiurile de cumpărare, respectiv de consum, distingem mai multe tipuri de produse,
după cum urmează: bunuri de consum curente, produse de folosinţă îndelungată, produse
specifice sau produse noi, produse “necautate”:
- produsele de consum curent sunt acelea achiziţionate în mod obişnuit şi frecvent,
necesitand un efort minim în ceea ce priveşte desfăşurarea procesului de cumpărare. Produsele
de folosinţă curentă3 satisfac o anumită nevoie curentă şi îşi consumă întreaga valoare de
întrebuinţare după fiecare utilizare. La rândul lor, sunt încadrate în mai multe categorii:
cumpărări obișnuite (produse alimentare, de exemplu), cumpărări de impuls și cumpărări de
urgență, în cazul manifestării unor nevoi urgente ale consumatorilor.
- produsele de folosință îndelungată sunt acelea care nu se achiziționează frecvent, iar
decizia de cumpărare se bazează pe comparații ale marcilor, prețurilor, serviciilor etc. Produsele
de folosință îndelungată au o valoare de întrebuințare care se manifestă pe termen lung și un grad
redus de uzură fizică;
- produsele specifice sau produsele noi prezintă caracteristici singulare, care determină un
anumit segment de consumatori să depună un efort deosebit în procesul de achiziţionare. Aceste
1
Dicţionar de economie. Coordonator Dobrotă, N., Editura Economică, Bucureşti,1999

2
Kotler, Ph., op. cit., 1997

3
Nita, C., Popescu, M., Dictionar de marketing si afaceri, Editura Economica, Bucuresti,1999
produse se caracterizeaza prin urmatoarele elemente: decizia de cumpărare necesită o perioadă
de timp mai mare, comparativ cu alte produse; cumpărarea se face în urma unor comparaţii ale
diferitelor produse/mărci oferite pe piaţă; de regulă, se procedează şi la o selecţie atentă a
punctului de vânzare; produsele au un preț ridicat; distribuția este selectivă etc.
- produsele „necăutate” sunt, în general, produse necunoscute care, chiar și atunci când
devin cunoscute consumatorului, acesta nu își manifestă intenția de a le achiziţiona; ele se
transformă în produse “cautate” odată cu influențarea opiniei consumatorilor, prin intermediul
activităților promoționale.
- produsele industriale, spre deosebire de produsele de consum, sunt achiziţionate de către
persoane juridice, fiind destinate consumului acestora şi nu consumului individual sau familial.
Tipologia produselor industriale este extreme de complexă, distingandu-se, în principal,
următoarele categorii: materiale şi componente, echipamente şi materiale şi servicii auxiliare.

27. Factorii care definesc şi explică fluxul turistic: clasificare şi descriere.

Explicația fluxului turistic

Fluxurile sau interacțiile dintre locuri sunt foarte complexe și sunt influențate de o
mulțime de variabile interdependente. În literatura de specialitate există suficient de multe
încercări de a explica factorii care afectează fluxul turistic și care generează reguli ce determină
marimea fluxurilor între regiuni.
Williams si Zelinsky (1970) au selectat 14 țări cu flux turistic relativ continuu pe o
perioada de câțiva ani și cu aport semnificativ în turismul mondial.
Din studiul lor au identificat o serie de FACTORI CARE EXPLICĂ ACESTE
FLUXURI:
Ø distanțele dintre țări (cu cât distanța este mai mare cu atât volumul este mai mic);
Ø conexiunile internationale (legăturile comerciale și culturale);
Ø gradul de atractivitate al țării pentru străini.

28. Capacitatea de primire a fluxurilor turistice: clasificare şi descriere;

Fiecare destinație turistică are o anumită capacitate de primire a turiștilor. De aceea, una
dintre problemele de bază ale turismului este dimensionarea fluxurilor pe măsura capacității ariei
de destinație. Când presiunea cererii pentru o anumita destinație devine prea mare, atunci
calitatea ofertei începe sa scadă.

29. Eficienţă şi durabilitate în turism: definire, tehnici de implementare: descriere; pg. 95, 97
 Turismul durabil acoperă toate formele şi activităţile din industria ospitalităţii, incluzând
turismul convenţional de masă, turismul cultural, turismul de afaceri, turismul rural, turismul de
croazieră, turismul religios şi turismul sportiv, turismul urban.
TEHNICI DE IMPLEMENTARE
Implementarea planurilor turistice presupune eforturi de lungă durată. Modalităţile de
realizare a implementării sunt:
•aprobarea politicii şi planului turistic, ca document oficial al dezvoltării turismului în
regiune;
•structurarea dezvoltării pe o perioadă de cinci ani – programarea proiectelor de dezvoltare,
şi a acţiunilor necesare (denumite în general programe de acţiune turistică);
•organizarea eficientă a sectorului public şi al celui privat şi menţinerea unei coordonări
strânse între sectorul public, privat şi organizaţiile nonguvernamentale, acolo unde acestea sunt
implicate;
•adoptarea şi aplicarea legislaţiei corespunzătoare şi a reglementărilor necesare dezvoltării
turismului. Acestea includ reglementări cu privire la facilităţile, standardele şi serviciile
turistice;
•măsurile de protecţie a mediului înconjurător, standardele dezvoltării (incluse în general în
regulamentele cu privire la valorificarea teritoriului) şi proiectarea ghidului pentru facilităţile
turistice;
•stabilirea circuitelor turistice, a obiectivelor şi a staţionărilor;
•finanţarea eficientă şi sistematică a proiectelor turistice individuale;
•finanţarea sectorului public, pentru dezvoltarea atracţiilor şi infrastructurii turistice. În
unele cazuri, pentru această finanţare poate fi necesară asistenţă externă;
•atragerea investiţiilor din sectorul privat pentru dezvoltarea facilităţilor şi serviciilor
turistice (prin acordarea unor stimulente investiţionale pentru atragerea acestor investiţii);
•pregătirea şi perfecţionarea personalului angajat în toate activităţile turistice – dezvoltarea
resurselor umane din turism;
•implicarea comunităţilor locale în dezvoltarea turismului;
•marketingul turistic şi promovarea eficientă a turismului pentru toată regiunea şi pentru
firmele private;
•conducerea eficientă şi susţinută a sectorului turistic

30. Operaţiile contractuale în turism: clasificare şi descriere.

OPERAȚII CONTRACTUALE IN TURISM:

1. Obiectul de prevedere si de diligenta comuna celor care vor exercita o profesie
trebuie sa posede cunostinte tehnice si practice.
2. Obligatii de agrement- dreptul la concediu de odihna agreabil.Se refera deasemenea
la conditiile de loc, timp si comfort.
3. Obligatii de securitate adica asigurarea de garantii suficiente turistilor.Raspunderea
este contractuala.
 In cazul in care o agentie ofera un voiaj organizat de alta agentie pentru a determina
agentia responsabila, este necesar sa se analizeze conditii in care au actionat agentiile.