CONSTITUȚIILE DIN ROMÂNIA

1. IDEEA DE CONSTITUȚIE

Ideea necesității unei Constituții apare pentru prima dată în perioada Iluminismului, în secolul al XVIII-lea, fiind
enunțată și dezbătută de Rousseau, filosof francez și mare gânditor iluminist. Acesta consideră necesară încheierea
unui ”contract social” între conducător și popor, contract care trebuie respectat prin introducerea unei legi
fundamentale, Constituția.

Necesitatea unei Constituții a apărut și societatea românească în condițiile procesului de modernizare a vieții social-
economice, politice și culturale de la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX. Introducerea unei Constituții
este solicitată și de proiectele politice boierești începând cu secolul XIX.

2. DOCUMENTE CU ROL DE CONSTITUȚIE PENTRU PRINCIPATE

A. CONSTITUȚIA CĂRVUNARILOR (1822)

- a fost elaborată la Iași de Ionică Tăutu și indică tendința introducerii sistemului de guvernare modern prin separarea
puterilor în stat (nu s-a aplicat).

B. REGULAMENTELE ORGANICE (1831 ȘI 1832)

- documente cu rol de constituție, elaborate în timpul Protectoratului rusesc în Principate (1829-1856);

- au rămas în vigoare până în 1856;
- conform acestora, puterea executivă era deținută de domn ales pe viață de o Adunare obștească extraordinară,
domnul fiind ajutat de un Sfat format din 6 miniștri. Puterea legislativă era deținută de Adunarea Obștească, formată
din mari boieri, iar puterea judecătorească de Înaltul Divan Domnesc.
- alte prevederi: instituirea bugetului, introducerea unui impozit unic (capitația), înființarea unei armate,
reglementarea situației țăranilor clăcași.

C. CONVENȚIA DE LA PARIS (1858)

- Convenția este elaborată de Marile Puteri după Congresul de la Paris (1856)

- a avut rol de constituție pentru Principate stabilind un nou statut politico-juridic: se formau Principatele Unite ale
Moldovei și Valahiei sub suzeranitate otomană și garanția colectivă a Marilor Puteri;
- se înlocuia Protectoratul rusesc cu garanția colectivă a Marilor Puteri;
- puterea executivă era deținută de doi domnitori și două guverne, cea legislativă de domnitor și Adunarea legislativă,
iar puterea judecătorească de Înalta Curte de Justiție și Casație .

D. STATUTUL DEZVOLTĂTOR AL CONVENȚIEI DE LA PARIS (1864)

- a fost introdusă prin lovitura de stat din 1864 de A.I. Cuza;

- menține principiul separației puterilor în stat, dar instituie domnia personală și autoritară a lui Cuza deoarece cele
mai importante atribuții reveneau domnitorului, care era ales pe viață prin vot cenzitar și putea să numească miniștri,
să sancționeze legile și să dizolve Adunarea legislativă (Parlamentul).

Concluzie
- existența unei constituții este necesară deoarece ea este legea fundamentală a unui stat în care sunt înscrise toate
regulile de funcționare a acestuia și toate drepturile fundamentale ale cetățeanului.
- drepturile fundamentale ale cetățeanului se pot grupa în:
a). libertăți individuale
- drepturi care ocrotesc persoana și viața ei privată: dreptul la viață și integritate fizică și psihică, libera circulație,
inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenței, libertatea conștiinței, dreptul la informație;
 b. drepturi social-economice
- drepturi care asigură dezvoltarea materială și culturală a cetățenilor: dreptul la muncă, la ocrotirea sănătății, la grevă,
la proprietate privată, la învățătură, liberul acces la justiție;
c). drepturi politice
- drepturi care asigură participarea cetățeanului la conducerea statului: dreptul de a alege și de a fi ales, de a vota;

CONSTITUȚIILE DEMOCRATICE
A. CONSTITUȚIA DIN 1866

1. Context și cauze
- a fost introdusă în urma instaurării monarhiei constituționale în România prin aducerea prințului străin Carol I în
1866;
- este cea dintâi constituție românească, întocmită de reprezentanții legitimi ai națiunii române

2. Prevederi ale Constituției

- teritoriul statului român era considerat inalienabil (nu putea fi înstrăinat) și indivizibil (nu putea fi împărțit);

- statul era numit România, iar ca formă de guvernământ devenea monarhie ereditară cu regim politic constituțional.
Deși România era vasală Imperiului Otoman acest lucru nu era menționat în Constituție;

- constituția avea 8 titluri și 133 articole, având ca model Constituția Belgiei și a fost pusă în vigoare (promulgată) fără
aprobarea Marilor Puteri.

- Constituția a suferit 3 modificări importante: prima în 1878 când a fost modificat articolul 7 ca o condiție a
recunoașterii independenței; a doua în 1884 când s-a introdus titlul de Regatul României și modificarea legii
electorale care a extins dreptul de vot prin scăderea censului; iar a treia în 1917 când se votează lărgirea dreptului de
vot și reforma agrară (statul avea dreptul de expropriere în scopul realizării reformei agrare promisă de regele
Ferdinand I).

- Constituția înscrie drepturile românilor constând în drepturi politice și drepturi și libertăți cetățenești: libertatea
individuală, dreptul la întrunire și asociere, libertatea conștiinței, de exprimare, dreptul la proprietate (era considerată
sacră și inviolabilă fiind prevăzute și situații de expropriere în caz de utilitate publică), dreptul la educație,
inviolabilitatea persoanei și a domiciliului. Articolul 7 prevedea că cetățenia română se acordă doar celor de religie
creștină, excluzând astfel persoanele care nu aparțineau acesteia (evreii, musulmanii) – a fost modificat.

- Constituția avea la bază trei principii esențiale ale ideologiei liberale: separare puterilor în stat, guvernarea
reprezentativă (poporul își alegea reprezentanți care să conducă statul și să le reprezinte interesele) și suveranitatea
poporului (toate puterile emană de la națiune).

- un alt principiu introdus a fost cel al monarhiei ereditare. Succesiunea se făcea pe linie masculină, cu drept de
primogenitură (primul născut ocupa tronul) și cu excluderea perpetuă a femeilor și descendenților lor. Exista și
principiul potrivit căruia ”regele domnește, dar nu guvernează” iar in acest sens persoana regelui era neviolabilă,
miniștrii lui sunt răspunzători și niciun act al regelui nu avea tărie dacă nu era contrasemnat de un ministru.

- puterea executivă aparținea principelui iar din 1881 regelui care: numește și confirmă în funcțiile publice, bate
moneda, conduce armata, declară război și încheie tratate sau convenții, dreptul de a dizolva Parlamentul,
sancționează (își dă acordul) și promulgă (ordonă executarea) legile, are drept de veto absolut (poate refuza
sancționarea legilor însă nu a făcut-o niciodată), acordă distincții, numește și revocă miniștri. Alături de rege puterea
executivă Guvernul deține puterea executivă prin aplicarea legilor.
- puterea legislativă era deținută de Parlament bicameral: Adunarea Deputaților (aleasă pe 4 ani) și Senat (ales pe 8
ani). Parlamentul desfășoară două activități: votarea legilor și adoptarea rezoluțiilor. Parlamentul avea drept de
autoconducere, de legiferare, de interpelare a guvernului, de a da un vot de blam (de neîncredere ) guvernului.

- puterea judecătorească era exercitată de instanțele judecătorești: curți de judecată și tribunale cu jurați, iar instanța
supremă era Înalta Curte de Casație. Hotărârile judecătorești se pronunță în numele regelui.

- dreptul de vot era censitar. Erau considerați alegători toți cei care desfășurau o activitate utilă societății, realizau un
venit și contribuiau astfel la bugetul țării. Nu puteau avea drept de alegător nici servitorii, cerșetorii, cei condamnați
pentru anumite delicte, cei care nu aveau minim 4 clase primare.

3. Importanța Constituției din 1866

- a fost un act de afirmare politică, fiind promulgată de domn fără a ține cont de suzeranitatea otomană sau garanția
colectivă a celor 7 mari puteri;
- a fost esențială pentru stabilirea și consolidarea instituțiilor statului, punea bazele partidelor politice și al sistemului
democratic;
- a reglementat drepturile fundamentale ale cetățeanului;
- a stabilit un echilibru între puterea executivă, exercitată de rege și puterea legislativă, exercitată de Parlament;
- a fost mai bine de jumătate de secol un instrument juridic eficient, pe baza căruia a fost guvernată România moderă;
- aspecte care au ridicat critici asupra constituției: censul considerat prea ridicat și condiționarea cetățeniei de credința
religioasă – ambele aspecte au fost modificate ulterior.

B. CONSTITUȚIA DIN 1923

1. Context și cauze
- a fost adoptată în urma realizării Marii Uniri din 1918 și a formării statului național unitar român.
- de asemenea trebuia reglementată noua situație socială, economică și politică a țării;
- în plus trebuiau luate în discuție problemele noi venite legate de asigurarea drepturilor minorităților naționale și ale
confesiunilor religioase.

2. Prevederile Constituției
- noua lege fundamentală avea la bază constituția din 1866;

- a intrat în vigoare în 1923 și a fost suspendată de Constituția din 1938, fiind repusă în vigoare la 23 august 1944,
funcționând până în decembrie 1947 când regele este înlăturat de comuniști.

- regatul României este un stat național unitar și indivizibil, teritoriul său fiind inalienabil;

- puterile regelui rămâneau cele din 1866, ceea ce înseamnă menținerea formei de guvernământ (monarhia) și a
regimului politic constituțional;

- constituția înscria o serie de drepturi și libertăți democratice: egalitatea tuturor în fața legii, desființarea privilegiilor
de clasă, libertatea muncii, a conștiinței, a învățământului, presei;

- proprietatea privată: se prevedea exproprierea în caz de utilitate publică, însă spre deosebire de Constituția din
1866 unde proprietatea era ”sacră și inviolabilă”, statul primește acum dreptul de proprietate asupra zăcămintelor
miniere și bogățiilor de orice natură ale subsolului.

- constituția din 1923 păstra principiile celei din 1866: separarea puterilor, monarhia ereditară, suveranitatea națiunii,
guvernarea reprezentativă;
- puterea executivă este încredințată regelui, iar responsabilitatea actelor sale o au miniștrii; prerogativele regale sunt
aceleași ca în 1866;

- puterea legislativă este exercitată colectiv de rege și Parlamentul bicameral;

- puterea judecătorească se exercită de organele ei, iar hotărârile se pronunță în numele regelui;

- dreptul la vot devine universal, egal, direct, obligatoriu și secret, pe baza reprezentării majorității, doar pentru
bărbații de peste 21 de ani. Erau excluși de la vot reprezentanții armatei și ai justiției. Femeile continuă să fie excluse
de la vot ca și în constituția din 1866.

- în 1926, legea electorală stabilea ”prima electorală”, potrivit căreia partidul care obținea 40% din totalul voturilor
primea 50% din locurile din Parlament.

3. Importanța Constituției din 1923

- constituția a consacrat hotărârile luate de poporul român în 1918 privind unirea Basarabiei, Bucovinei și a
Transilvaniei cu România;
- a avut un rol important în consolidarea statului unitar român, a independenței și suveranității sale, definind mai
precis trăsăturile și conținutul regimului politic din România (de exemplu formulează mai clar principiul suveranității
naționale, comparativ cu cea din 1866);
- a facilitat manifestarea liberă a tuturor cetățenilor, grupărilor și formațiunilor politice și accesul la viața politică pentru
categorii sociale largi;
- a consfințit monarhia constituțională și continuitatea ei, apreciată ca factor de stabilitate.
- a fost considerată printre cele mai avansate constituții din Europa interbelică.

C. CONSTITUȚIA DIN 1991

1. Context și cauze.
- a fost adoptată în urma prăbușirii regimului comunist din România în 1989 și revenirea la democrație;
- instaurarea regimului democratic (statul de drept), a impus necesitatea elaborării unei noi Constituții, care să înscrie
principiile democratice.

2. Prevederile Constituției din 1991

- a intrat în vigoare în 1991, fiind revizuită în 2003, înainte de intrarea României în NATO

- România este considerată stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil;

- forma de guvernământ este republica cu regim politic semi – prezidențial;

- sunt prevăzute drepturile și libertățile cetățenești: libertatea individuală și siguranța persoanei, libertatea de
exprimare, dreptul la învățătură, dreptul la proprietate este inviolabil, dreptul de a fi ales în Parlamentul European;

- îmbină principiile democratice tradiționale cu nou context european: separarea puterilor în stat, pluripartidismul,
drepturi și libertăți politice și cetățenești;

- puterea executivă este deținută de Președintele României, ales prin vot universal, direct, egal, secret, pe o perioadă
de 4 ani (apoi 5 ani după revizuirea din 2003). Președintele reprezintă statul, veghează la respectarea constituției, este
mediator între puterile statului și numește primul ministru și Guvernul; el încheie tratate internaționale și le supune
ratificării Parlamentului; Guvernul reprezintă tot puterea executivă asigurând realizarea politici interne și externe,
pune în aplicare legile și conduce administrația publică;
- puterea legislativă este deținută de Parlament bicameral (Camera Deputaților și Senat), este organul reprezentativ
și unica autoritate legiuitoare a țării, adoptă legile și le trimite spre promulgare Președintelui;
- puterea judecătorească este exercitată de instanțele judecătorești. Ea veghează la respectarea legilor fiind
reprezentată de tribunale și Curtea Supremă de Justiție. Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

- dreptul la vot este universal pentru femei și bărbați, de la vârsta de 18 ani.

3. Importanța Constituției din 1991

- a asigurat revenirea la democrație și avansarea țării spre statul de drept;
- restabilește o serie de principii fundamentale democratice și introduce noi principii constituționale europene;
- procesul de integrare europeană a arătat imperfecțiunile constituției ceea ce adus la revizuirea acesteia în 2003 cu
scopul introducerii unor modificări care să permită adaptarea mecanismelor românești la cele europene;
- a creat cadrul juridic care să permită dezvoltarea democrației postdecembriste. Pe baza constituției au avut loc
primele alegeri libere în aproape 50 de ani, iar în 1996 prima alternanță la guvernare. (în 1996 este ales președinte
Emil Constantinescu).
 CONSTITUȚIILE AUTORITARE

CONSTITUȚIA DIN 1938

1. Context și cauze
- a fost adoptată pentru a legitima schimbarea de regim politic, de la unul democratic, la unul autoritar, în timpul
regelui Carol al II-lea;

2. Prevederile Constituției
- România este stat național, unitar și indivizibil, teritoriul îi este inalienabil;
- forma de guvernământ este monarhia; era interzise propaganda privind schimbarea formei de guvernământ și lupta
de clasă. Tineri sunt înregimentați politic în Straja Țării.
- drepturile fundamentale era încălcate: justiția avea posibilitatea de a controla scrisori, telegrame; dreptul la
întrunire și manifestare era controlat de poliție; s-a înființat Consiliul de Coroană numit de rege compus din miniștrii
de stat și au fost dizolvate toate grupările și partidele politice; se desființează sindicatele; erau prevăzute formal în
constituție libertatea conștiinței, învățământului, presei, muncii;
- principiile generale: constituția consacra principiul supremației regelui, suprima separația puterilor în stat și
încălca anumite drepturi și libertăți; principiul pluripartidismului este înlocuit cu monopartitismul prin crearea
Frontului Renașterii Naționale (partidul regelui), numit din 1940 Partidul Națiunii.
- puterile în stat erau organizate astfel:
 Puterea executivă exercitată de rege prin Guvern, numit și revocat de rege; guvernul nu mai răspundea în
fața Parlamentului, ci direct față de rege; deși avea drepturi foarte largi, Carol al II-lea a menținut principiul
conform căruia persoana regelui este inviolabilă, miniștrii săi sunt răspunzători, iar actele de stat ale regelui
trebuiau contrasemnate de un ministru.
 Puterea legislativă o exercita regele prin intermediul Parlamentului bicameral; Parlamentul era lipsit de
principalele sale atribuții; regele putea refuza fără motivare sancționarea legilor; regele numea jumătate din
membrii Senatului.
 Puterea judecătorească aparține Curții de Casație și Justiție; se desființează juriile; hotărârile se pronunță în
numele regelui.
- dreptul la vot era universal, însă de la vârsta de 30 de ani, inclusiv pentru femei și doar pentru știutori de carte.

3. Semnificația Constituției
- a urmărit să consolideze puterea regelui și autoritatea personală a monarhului Carol al II-lea
- evoluția ulterioară a evenimentelor nu a justificat înlăturarea regimului democratic cu cel autoritar.

CONSTITUȚIILE COMUNISTE – CONSTITUȚIILE TOTALITARE

CONSTITUȚIILE DIN 1948, 1952, 1965
1. Context și cauze
- constituția din 1948 a fost adoptată în contextul înlăturării regelui la 30 decembrie 1947, ultimul obstacol care mai
stătea în calea comunismului. Abdicarea monarhiei duce la modificarea formei de guvernământ, România fiind
proclamată republică. Astfel constituția din 1948 a fost necesară pentru a legitima regimul comunist și schimbarea
formei de guvernământ din monarhie în republică;
- constituția din 1952 a fost adoptată în timpul lui Dej pentru a definitiva trecerea de la modelul comunist la cel de tip
stalinist;
- constituția din 1965 a fost adoptată ca urmare a schimbării liderului când la conducerea țării ajunge Nicolae
Ceaușescu și trecerea la național-comunism.
2. Prevederi ale Constituțiilor comuniste
- în constituția din 1948 și 1952 numele statului este Republica Populară Română, iar în constituția din 1965 denumirea
statului se modifică în Republica Socialistă România;
- teritoriul statului, atât în Constituția din 1948 , cât și în cea din 1952 este definit ca fiind popular, unitar,
independent și suveran, dovadă a influenței sovietice însă în constituția din 1965 teritoriul este definit ca inalienabil și
indivizibil;
- drepturile fundamentale: toate constituțiile comuniste au demonstrat că simpla menționare a acestora în constituție
este insuficientă pentru existența lor în societate. Constituțiile conțineau un capitol de ”drepturile omului”, însă în
realitate era o dovadă de demagogie pentru că acestea nu erau respectate de stat;
- principiile generale: ele nu sunt limpede menționate, fie nu sunt respectate; putem vorbi de principii pe baza
cărora Partidul Comunist își asigura controlul asupra societății
 Principiul partidului-stat : regimul comunist se intitula un regim de democrație populară în care potrivit
constituției puterea aparține poporului și se exercită prin intermediul reprezentanților poporului aleși
democratic în Marea Adunare Națională. În realitate aceste prevederi nu se respectau deoarece Partidul
Comunist controla atât organizația de partid cât și instituțiile fundamentale ale statului (exemplu: Marea
Adunarea Națională reprezenta puterea legislativă cu membri aleși prin vot, însă aceștia erau aleși din
rândurile Partidului Comunist iar pe liste apărea un singur candidat care putea fi votat).
 Principiul dublei subordonări, de partid și de stat: controlul direct al Partidului Comunist asupra instituțiilor
executive ale statului creștea prin faptul că acestea erau subordonate nu doar instituțiilor statului român ci și
partidului comunist. (exemplu: Consiliul Culturii și Educației Socialiste era subordonat atât statului cât și
Partidului Comunist- astfel deciziile partidului nu se aplicau doar membrilor săi ci tuturor membrilor societății).
 Principiul inconsecvenței: constituțiile cuprindeau o serie de prevederi contradictorii (exemplu: în constituția
din 1952 era prevăzută libertatea cuvântului dar apoi se menționa că această libertate nu poate fi folosită
împotriva ordinii instituite de regim; constituția din 1965 prevedea dreptul tuturor cetățenilor de a alege și de
a fi ales însă se menționa că aveau drept de a depune candidatura doar persoanele care făceau parte din
partid.)
 Principiul minciunii: toate constituțiile comuniste conțineau prevederi care se știa că nu vor fi respectate, dar
aveau rolul de a conferi acestora un caracter democratic (exemplu: constituția din 1948 stabilea libertatea
conștiinței și libertatea religioasă garantate de stat, însă în același an Biserica Greco-Catolică a fost desființată)
 Principiul separării puterilor în stat: nu se respecta, toate instituțiile de stat erau subordonate față de partid
- Puterea legislativă reprezentată de Marea Adunare Națională (parlamentul comunist), nu avea decât un rol formal,
întrunindu-se doar pentru a vota legile stabilite de partid.
- Puterea executivă reprezentată de Consiliul de Miniștri (guvernul comunist) care conducea țara din punct de vedere
administrativ era formată exclusiv din membrii de partid. O schimbare apare în 1974 când Ceaușescu devine
președinte și aduna atribuții executive și legislative, el fiind și secretarul general al Partidului Comunist.
- puterea judecătorească aparținea unui Tribunal Suprem și instanțe judecătorești, toate aflate sub controlul
partidului.
- dreptul de vot: constituțiile comuniste prevedeau acordarea dreptului de vot universal pentru toți cetățenii cu vârsta
de minim 18 ani. La alegeri exista de regulă un singur candidat, reprezentant al Partidului Comunist și prin urmare
cetățenii nu aveau posibilitatea reală a alegerii, ci obligația participării la vot.

3. Semnificația constituțiilor comuniste

- toate trei consacră noua formă de guvernământ – republica, cât și noul regim politic – regimul comunist
- constituția din 1948 a avut un caracter provizoriu, în care prevederile economice aveau întâietate asupra celor
politice
- o consecință a constituției din 1948 a fost naționalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, au fost
naționalizate o mare parte a clădirilor și locuințelor, se hotărăște transformarea socialistă a agriculturii;
- constituția din 1952 crește dependența României față de Rusia;
- toate constituțiile au legalizat gravele abateri de la principiile democratice;
- sistemul constituțional comunist avea următoarele trăsături: lipsa separării puterilor în stat, înlocuirea pluralismului
politic cu dominația partidului unic, subordonarea societății partidului unic, concentrarea puterii statului în mâinile
unui grup restrâns; restrângerea drepturilor și libertăților;
- constituțiile au favorizat și instituit sistemul totalitar comunist în România