Sunteți pe pagina 1din 2

Conform prevederilor Codului fiscal, contribuabilii care obţin

venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze şi să


conducă contabilitatea în partidă simplă, cu respectarea
reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă. Aceştia aplică
reglementările privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile
în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de
contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, aprobate prin Ordinul nr. 1040/2004.

Condiţii pentru mijloacele fixe amortizabile

Potrivit acestor prevederi, cheltuielile efectuate în legătură cu


activele corporale fixe, pentru a putea fi deduse la calculul venitului
impozabil, trebuie să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute
în titlul II din Codul fiscal.

Conform acestora, mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare


corporală care îndeplineşte cumulativ următoarele trei condiţii:

• este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în


prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri
administrative;

• are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre
a Guvernului, care în momentul de faţă este de 2.500 lei (fara TVA);

• are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

Acest lucru conduce la concluzia că în cazul contribuabililor care


obţin venituri din activităţi independente, pentru a trebui să
recupereze din punct de vedere fiscal cheltuielile aferente
achiziţionării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau
îmbunătăţirii mijloacelor fixe prin deducerea amortizării, acestea
trebuie să aibă o valoare de intrare mai mare de 2.500 lei (fara TVA).

Potrivit Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de


funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea nr.
2.139/2004, durata normală de utilizare a computerelor şi
echipamentelor periferice ale acestora este între doi şi patru ani.
Utilizarea sistemului unor plaje de ani cuprinse între o valoare
minimă şi una maximă dă posibilitatea alegerii duratei normale de
funcţionare cuprinsă între aceste limite. Astfel stabilită, durata
normală de funcţionare a mijlocului fix rămâne neschimbată până la
recuperarea integrală a valorii de intrare a acestuia sau scoaterea sa
din funcţiune.

Amortizarea fiscală se calculează începând cu luna următoare celei în


care mijlocul fix amortizabil se pune în funcţiune. Codul fiscal
prevede ca metode de amortizare următoarele: amortizarea liniară,
amortizarea degresivă şi amortizarea accelerată.

http://contabilul.manager.ro/a/7234/catalog-mijloace-fixe-si-durate-normale-de-utilizare.html

S-ar putea să vă placă și