Sunteți pe pagina 1din 1

Această metodă este foarte simplă şi constă în observarea atentă a suprafeţelor pieselor cu

ochiul liber sau cu ajutorul unor aparate optice (lupe, microscoape, endoscoape) cu putere de
mărire ajungând la x40. Deşi subiectivă, într-o oarecare măsură, metoda permite detectarea unor
defecte mari, dar şi a unora fine, ajungând chiar la 0,005-0,1 mm deschidere.
Ca orice metodă de examinare nedistructivă aceasta a avut etape de dezvoltare şi
diversificare, astfel, se poate vorbi despre examinarea vizuală directă a suprafeţelor accesibile, în
cazul materialelor opace, şi despre examinarea interioară a obiectelor transparente, cum ar fi sticla,
cuarţul, materialele plastice, etc. În ambele cazuri examinarea vizuală serveşte le determinarea
numărului defectelor, a mărimii şi formei acestora, finisării suprafeţelor, a nuanţei de culoare
caracteristică, prezenţei de discontinuităţi şi caracteristicilor funcţionale ale pieselor. Examinarea
vizuală se poate regăsi în aproape toate celelalte metode de examinare nedistructivă cu decizie
hotărâtoare.
Sursele de lumină folosite în examinarea optică nedistructivă pot avea, de la caz la caz,
spectru continuu, discontinuu sau monocromatic. Pentru a obţine lungimea de undă dorită, se
folosesc surse de lumină (lămpi cu vapori de mercur, sodiu sau alţi vapori) cu filtre de sticlă, lichid
sau gaz.
Domeniul de verificare pentru fiecare metodă de examinare nedistructivă este limitat având
sensibilitatea şi puterea de rezoluţie maximă numai pentru o anumită parte a domeniului.