Sunteți pe pagina 1din 35

Ierusalim

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Salt la: Navigare, căutare

Ierusalim
‫ירושלים‬

[[Image:|center|150px|Ierusalim]] [[Image:|center|150px|Ierusalim]]

Harta
Date

Statut Capitala Israelului1

Populaţie
• Total (2005) 706.400 locuitori
• Densitate 5.577 locuitori/km²

Suprafaţă 126.4 km²

Altitudine 606-826 m

Coordonate geografice 31°47′N 35°13′E

Fus orar UTC+2

Primar Uri Lupolianski

www http://www.jerusalem.muni.il/

'

[[Image:|150px|]]

Ierusalim (ebraică modernă: Ieruşalaim ‫ ירושלים‬sau Ţion ‫( ציון‬Sion); ebraică


clasică:Ieruşalaim sau Ieruşalem ‫ ;ירושלם‬arabă: al-Quds ‫ القدس‬sau Ur Salim al Quds)
este un vechi oraş din regiunea istorică Palestina (pentru evrei şi creştini „Ţara Sfântă”
sau „Ţara lui Israel”),în Orientul Mijlociu, considerat oraş sfânt în Iudaism, Creştinism şi
Islam.

Cuprins
[ascunde]
 1 Istoria
 2 Note
 3 Demografia
 4 Legături externe

[modifică] Istoria
Aproximativ prin anul 1010 î.Hr. David, al doilea rege al evreilor, a cucerit Şalem, pe
atunci cetate a unei populaţii canaanene locale, înrudită cu evreii, numită ievusiţi, şi şi-a
stabilit aici capitala. Oraşul, care a devenit cunoscut ca Ieruşalaim sau Ieruşalem
-Ierusalim, a devenit centrul religios, politic, economic şi administrativ al regatului
evreiesc antic. Regele Solomon, (Shlomó) fiul lui David, a construit în Ierusalim primul
Templu evreiesc şi un palat regal.

În anul 586 î.Hr. Nabucodonosor II, rege al Babilonului, a cucerit capitala evreiască, a
distrus Templul, palatul regal şi zidurile de apărare. Mulţi evrei, între care mulţi meseriaşi
şi cărturari au fost deportaţi în Babilon.

În anul 519 î.Hr., cu permisiunea regelui persan Cyrus al II-lea cel Mare, care a cucerit
Babilonul şi întreaga regiune, s-au întors mulţi evrei din familiile deportate. Evreii au
reconstruit zidurile oraşului şi au ridicat un al doilea Templu evreiesc. Ierusalimul, având
în centrul său Templul, a redevenit centrul religiei şi culturii evreieşti.

În anul 332 î.Hr. Alexandru cel Mare a cucerit oraşul fără luptă şi a permis evreilor să-şi
continue cultul şi ritualul religios. În anul 167 î.Hr., când Antiochos IV Epiphanes a
încercat să reprime ritualul religios evreiesc şi să impună cu forţa la Ierusalim politeismul
elen, evreii s-au revoltat sub conducerea familiei Hasmoneilor (Haşmonaim) şi în luptele
care au urmat i-au învins pe greci şi şi-au recîştigat independenţa statală. Noul regat al
evreilor antici, cunoscut în lumea de atunci ca Iudeea, a avut şi el capitala la Ierusalim.
După dinastia Hasmoneilor a urmat pentru o mai scurtă perioadă cea a Antipatrizilor.
Reprezentantul acesteia , Irod cel Mare (sau Herodes, cunoscut în ebraică ca Hordos) a
renovat in mod substantial Templul din Ierusalim, a construit un nou palat regal şi multe
alte edificii în capitală şi pe cuprinsul ţării.

În anul 63 î.Hr. Ierusalimul a fost cucerit de Imperiul Roman. Templul evreiesc şi


simbolurile entităţii statale evreieşti a fost distruse de romani în timpul războiului cu
evreii răsculaţi (Războiul Iudeilor) în anii 68 - 73 d.Hr. Dupa ultime mare răscoală
antiromană a evreilor în anii 132-135 d.Hr. Ierusalimul a fost transformat într-o urbe
romană numită Aelia Capitolina in cinstea împaratului Adrian (Aelius Hadrianus). Vreme
de aproape un mileniu a încetat de a fi capitală a unui stat până la întemeierea în zonă a
regatului cruciat al Ierusalimului în anii 1099 - 1187. Dupa recucerirea lui de catre
musulmani i s-a luat din nou statutul de capitala vreme de inca apropape un mileniu. La
sfârşitul secolului al XIX-lea a devenit capitală a sanjakului otoman al Ierusalimului
(Kuds), iar apoi între anii 1917-1948 a fost sediul administraţiei britanice în Palestina,
inclusiv al înalţilor comisari britanici. În urma războiului arabo-israelian din 1948-1949
oraşul a fost împărţit în doua zone: una de vest, mai nouă în cea mai mare parte, - a rămas
sub controlul Israelului, iar cea de est, incluzând oraşul vechi, a intrat în componenţa
statului arab al Iordaniei cu capitala la Amman.
In decembrie 1949 Ierusalimul, respectiv partea lui de vest , a fost proclamat de David
Ben Gurion capitală a noului stat evreiesc Israel.

În anul 1952 un extremist arab local (arab palestinean) l-a asasinat în Moscheea al Aksa
din Ierusalim pe regele Iordaniei, Abdallah I. In iunie 1967, în cursul Războiului de Şase
Zile armata israeliană a ocupat partea de est a oraşului, inclusiv oraşul vechi, realizând
reunificarea teritorială a localităţii. La 30 iulie1981 Ierusalimul de acum întregit a fost
proclamat de Knesset drept capitala Israelului. Însă în ultimele decenii mişcarea naţională
arabă palestineană reprezentată de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei , şi după 1994
Autoritatea Palestineană revendică şi ea Ierusalimul, cel puţin partea lui de est, drept
capitală a statului arab palestinean viitor. Revendicările religioase şi politice arabe în
Ierusalim sunt susţinute,în afară de Liga Arabă, şi de Conferinţele statelor islamice care
au numit un Comitet al Ierusalimului prezidat de regele Marocului.

Conducători musulmani extremişti din regiune, ca de pildă fostul dictator al Irakului,


Saddam Hussein, şi organizaţii paramilitare fanatice ca Al Qaida au lansat apeluri pentru
recucerirea Ierusalimului din mâinile „necredincioşilor” uneori şi ca pretext sau lozincă
de luptă pentru iniţiative militare sau teroriste având cu obiective diferite sau cu mult mai
largi.

Zidul de vest, sanctuarul religios al evreilor, ultima rămăşiţă din al doilea Templu
evreiesc

În prezent oraşul are o populaţie de 706.400 de locuitori; aglomerarea urbană totalizează


aproximativ 1.088.000 de locuitori. Ierusalimul este un oraş eterogen, în care sunt
reprezentate grupuri dintr-o vastă diversitate religioasă, naţională şi socio-economică.
Aşa-numita "cetate veche" (sau „oraşul vechi”) este împărţită după o tradiţie seculară în
patru zone: „iudaică”, „creştină”, „armeană” (armenii fiind, de fapt şi ei creştini) şi
musulmană. Astăzi majoritatea populaţiei în cartierele creştin, armean şi musulman din
oraşul vechi este de fapt arabă musulmană. La fel şi populaţia părţii de est a muncipiului.
În partea de vest a capitalei şi în cartierul evreiesc din Oraşul Vechi populaţia este
formată din evrei.
Poarta principală a Bisericii Sfântului Mormânt

[modifică] Note
1
Ierusalim-ul este capitala oficială a Israelului şi sediul preşedintelui Israelului, al
guvernului şi al parlamentului (Knesset) acestui stat. De asemenea aici se află Curtea
Supremă a Israelului şi Şef Rabinatul ţării. Totuşi, în prezent practic toate ţările, (în trecut
au fost un număr de excepţii) datorită litigiului încă nerezolvat dintre Israel şi naţiunile
arabe şi musulmane asupra statutului oraşului, îşi menţin ambasadele în alte oraşe, ca Tel
Aviv, Ramat-Gan, Herţlia (Herzliya), etc.

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Ierusalim

[modifică] Demografia
populaţia Ierusalimului în diverse perioade:

anul evrei musulmani creştini total

1525 1000 3700 ? ?

1538 1150 6750 ? ?

1553 1634 11,750 ? ?

1562 1200 11,450 ? ?

1844 7120 5000 3390 15,510

1876 12,000 7560 5470 25,030

1896 28,110 8560 8750 45,420

1922 34,000 13,400 14,700 62,600

1931 51,200 19,900 19,300 90,500


1944 97,000 30,600 29,400 157,000

1948 100,000 40,000 25,000 165,000

1967 195,700 54,963 12,646 263,307

1980 292,300 ? ? 407,100

1985 327,700 ? ? 457,700

1987 340,000 121,000 14,000 475,000

1990 378,200 131,800 14,400 524,400

1995 482,000 164,300 16,300 662,600

1996 421,200 ? ? 602,100

2000 448,800 208,700 ? 657,500

2004 458,000 225,000 15,000 706,000

În anul 1967 s-au introdus în hotarele oraşului câteva sate vecine cu locuitori arabi.

Istoria Ierusalimului, orasul sfânt (I)

Mons. Vladimir Peterca

„Ierusalime,

asa cum munti te-nconjoara de jur împrejur,

tot asa înconjoara Domnul pe poporul sau

de acum pâna în veac!”

( Ps 125,2)
In prezentul studiu ne vom ocupa cu istoria zbuciumata a Ierusalimului de la începuturile
sale de demult pâna pe vremea lui David. Este vorba despre prima etapa a acestui oras
sfânt în care îsi regasesc sperantele si îsi împart paternitatea iudeii, crestini si
musulmanii. Ceea ce cunoastem, mai mult sau mai putin precis, este istoria framîntata ale
acestui oras, cu urcusurile si coborîsurile sale, asa cum ne este ea prezentata în paginile
Bibliei. Istoria propriu-zisa a orasului începe o data cu cucerirea sa din partea regelui
David si mutarea capitalei regatului lui Iuda de la Hebron la Ierusalim.

*****

Ierusalimul este de departe cel mai important si cel mai plin de întelesuri oras din istoria
poporului evreu sau, mai bine spus, lunga si framântata sa istorie se confunda cu a
poporului însusi. Cinste acestui oras în care se regasesc reprezentate cele trei mari religii
monoteiste iudaismul, crestinismul si islamul. Orasul Ierusalim a fost leaganul cultural,
social, politic, dar mai ales a fost leaganul religios al Israelului din toate timpurile. Cântat
în cuvinte alese de poetii anonimi ai Bibliei, preamarit în cartile istorice pentru
splendoarea sa sau deplâns de catre profetii exilului pentru faradelegile sale, Ierusalimul a
fost întotdeauna în centrul atentiei evreilor (1). De Ierusalim sunt legate clipele fericite ca
si cele triste ale poporului evreu în cele peste trei milenii de existenta neîntrerupta. Evreul
biblic a trait si a suferit împreuna cu orasul sfînt. Ierusalim este una dintre cele mai vechi
si mai minunate cetati, a carei istorie se pierde departe în negura vremii.

Asezat pe o colina masiva, cetatea prezenta numeroase avantaje naturale de autoaparare.


Ierusalimul era situat pe platoul lantului muntos care traverseaza Palestina de la nord la
sud. Cetatea, la rândul ei, era asezata pe înaltimile unei coline la circa 775 m deasupra
nivelului marii (2). Pe de alta parte, cei din vechime aveau credinta ca prin locurile înalte
ne aflam mai aproape de divinitate. De asemenea, tinând cont de rolul constiintei
religioase a vremii (3), putem întelege pe deplin importanta covârsitoare a acestui oras în
istoria Isaelului, atât pentru Primul cât si pentru Cel de al Doilea Testament. Ierusalimul,
pe de alta parte, a fost întotdeauna un oras auster, totusi atragator, un oras care se adresa
în primul rând oamenilor care-i paseau pragul (4). Dintre toate orasele vechi ale lumii
orientale, numai Ierusalimul mai dainuie cu toata splendoarea sa si astazi, pastrându-si
atât vitalitatea, pe care o avea dintotdeauna, cât si elementul sacru, care se ascunde tainic
între zidurile sale. Multe dintre orasele vechi au disparut de mult. Bunaoara, din orasul
Memphis a mai ramas astazi doar un câmp de palmieri iar din orasul Theba o ruina
imensa. Din vechiul Babilon si orasul Ninive au mai ramas doar niste coline golase batute
de vântul din desert. Desigur, Ierusalimul de astazi nu este acelasi cu cel de pe vremea
regelui David sau de mai târziu, al profetilor. Ierusalimul nu este nici macar acelasi oras
cu cel de pe vremea lui Isus din Nazaret.
Atunci când Nilul, pe de o parte, sau Tigrul si Eufratul, pe de alta parte, erau bucuria
oamenilor ce locuiau în cetatile de pe maluri si care au apus de mult, Ierusalimul,
dimpotriva, continua si astazi sa înveseleasca inimile celor care bat întruna la portile sale:

„Iata un mare râu

iar pâraiele lui înveselesc Cetatea Domului,

Templul si cortul Celui Prea Înalt!” ( Ps 46,5).

Ierusalimul a însemnat întotdeauna, ieri si azi, un punct de atractie pentru toti aceia care
si-au pus toate sperantele lor într-un Dumnezeu al vietii si al sfinteniei, care nu se dezice
niciodata. Evreii au fost întotdeauna fideli acestui crez al lor si nu s-au dezis niciodata de
legatura lor cu cetatea sfânta a Ierusalimului.

1. - Ierusalimul astazi

De pe Muntele Maslinilor se deschide o priveste încântatoare asupra orasului Ierusalim.


Înainte de toate se vad zidurile vechi ale orasului care adapostesc esplanada de odinioara
a Templului. Exact în mijlocul acesteia se înalta astazi impozanta moschee a lui Omar, cu
cupola sa aurita si cu mozaicurile sale multicolore. Vin apoi, rând pe rând, casele
sculptate în piatra, care strajuiesc într-un semicerc perfect, cu cupole marunte, cu terase
pline de viata si scaldate în lumina. Se întrec în înaltim, fie minaretele moscheilor, fie
cupolele sinagogilor sau turnurile bisericilor. Dintre toate acestea domina pâna departe
Bazilica Sfântului Mormânt, locul cel mai venerat si mai sfânt pentru noi crestini.

Despre orasul vechi se pot povesti foarte multe lucruri; as mai aminti doar unul
topografic. Iesusalimul se împarte astazi în patru parti distincte. Cartierul crestin cu
bazilica Sfântului Mormânt, cartierul armean cu biserica Sfântului Iacob, cartierul
evreiesc, care se întinde de pe muntele Sion pâna la Zidul Plângerii si, în sfârsit, cartierul
musulman, care ocupa partea de nord-est a orasului. În paginile care urmeaza ne vom
ocupa în primul rând de evenimentele mai importante care au marcat istoria acestui oras,
atât de fascinant si totodata atât de uman, care este Ierusalimul.

2 - Istoria de altadata
O întrebare fireasca ne-o punem toti înca de la început. Când si în ce conditii si-a facut
aparitia pentru prima data în istorie acest oras? Din pacate, istoria de demult a acestui
oras este foarte greu sau chiar imposibil de refacut. Totusi, este interesant ca mai multe
surse antice vorbesc despre soarta acestui oras. Bunaoara scriitorul evreu Iosif Flaviu
(5)atribuie regelui Melchisedec prima atestare a orasului, care, dupa ce ridica aici un
altar, îi schimba numele initial din Salem în cel de Ierusalim . Noi dispunem în acest
nume de urmele unei traditii care se pierd în negura vremi, desi aceasta explicatie pare
destul de fragila tinând cont de etimologia care sta la baza sa.

Sfântul Ieronim (6), dimpotriva, respinge parerea sustinuta de Iosif Flaviu sustinând ca
cetatea unde Melchisedec era rege se afla undeva prin apropierea localitatii Bethsam,
astazi purtând numele de Beisan. Totusi, Sfântul Ieronim nu tagaduieste faptul ca
Ierusalimul ar fi purtat în timpurile de demult numele de Salem . Trebuie însa spus ca
istoria trece sub totala tacere soarta Salem-ului între stabilirea lui Abraham în Palestina
pe la mijlocul secolului al XIX-lea si cucerirea acestei cetati de catre regele David în
jurul anului 1000 îC (7). Cu alte cuvinte, despre Ierusalim se cunosc putine lucruri pâna
la caderea sa în mâinile evreilor. Cetatea era, fara îndoiala, tributara Egiptului, adica
supusa acestei tari dupa incursiunile de cucerire întreprinse în Canaan (8). Când evreii au
intrat întâia data în Tara Fagaduintei, orasul care avea sa-i faca celebri mai târziu, era
locuit de o populatie canaanena, numiti iebusiti, iar numele orasului era Iebus (9). Se
relateaza ca pe vremea lui Iosue este prezentat un oarecare Adoni-Tedec (10), rege al
Iersusalimului. Acesta, cuprins de frica, organizeaza în mare graba, împreuna cu alti cinci
regi amoriti din regiune, un front comun contra evreilor. Iosue, la rândul sau, aflat la
Ghilgal, este înstiintat la timp, se organizeaza în mare graba si trece la atac învingându-l
pe Adoni-Tedec la Gabaon (11). În ciuda acestei înfrângeri, iebusitii au aparat cu
strasnicie cetatea lor, iar evrei nu vor reusi decât mai târziu sa puna mâna pe ea.

Pozitia orasului iebusitilor se afla chiar la hotarele dintre triburile lui Iuda si Beniamin.
Acest lucru explica de ce cele doua triburi s-au razboit între ele pentru a-si adjudeca
controlul asupra cetati. Iuda ar fi reusit totusi sa învinga o singura data, dar locuitorii sai
au fost ucisi iar cetatii i s-a dat foc, asa cum ne relateaza cartea Judecatorilor (12). În
ciuda acestui fapt, iebusitii au reusit sa pastreze controlul asupra cetatii lor coabitând
împreuna cu membrii din tribul lui Beniamin.
3 - Cine au fost iebusitii?

Este de presupus ca pe la începutul mileniului III îC, locul actualului Ierusalim era doar o
mica asezare, care, cucerita de un trib canaanean, alunga populatia autohtona din preajma
sursei de apa a Ghiconului. Înconjurat de doua vai, la dreapta si la stânga, asezarea nu
putea sa aiba mai mult de patru hectare. Mai târziu, clanul iebusitilor îsi va pune
amprenta asupra viitorului oras. Iebusitii sunt o populatie foarte veche a Ierualimului de
mai târziu si unul din cele sapte popoare mentionate deja în paginile Bibliei. Iebusitii
locuiau dintotdeauna pe colina care va purta numele de Ierusalim (13). Este greu de
presupus ca o data cuceriti, iebusiti si-ar fi pierdut identitatea etnica, asa cum lasa sa se
înteleaga Zah 9,7. Din pacate, Biblia nu ne ofera alte informatii suplimentare. Nu
cunoastem precis nici cum îsi desfasurau activitatea si nici cum îsi structurau ordinea în
cetate. Nu cunoastem, de asemenea, nici cum erau organizate structurile de familie sau
ierarhiile în viata clanului. Ceea ce apare ca sigur este faptul ca iebusitii erau un popor
viteaz, care si-a aparat cu mult curaj si barbatie cetatea de-a lungul vremii. Vitejia lor în
razboaie este subliniata si de consecventa cu care Adoni-Tedec, regele Ierusalimului, a
organizat acea campanie în care a atras si alti regi amoriti împotriva lui Iosue. Din punct
de vedere teritorial, trebuie spus ca cetatea iebusitilor revenea de drept tribului lui
Beniamin (14). Se stie ca Ierusalimul si populatia sa a continuat sa existe în ciuda tuturor
presiunilor care au fost de-a lungul vremii.

Cât priveste obiceiurile, dar mai ales religia iebusitilor, este de presupus ca acestea se
asemanau mult cu cele ale canaaneitilor. Totusi, atunci când este vorba de idolatrie, sunt
chemati sa raspunda amoritii, asa cum profetul Ezechiel face referinta (15). Zeii lor
principali sunt Astarte, de partea feminina, si Baal, de partea masculina. La fel si limba
iebusitilor era aceeasi cu a altor popore din Canaan. Un singur cuvânt a fost pastrat în
lexicul curent, este vorba de un nume care se va referi la muntele Hermon (16). Profetul
Amos descrie pe amoriti în cuvinte laudative referindu-se la impresia pe care acestia au
exercitat-o asupra supusilor lor:

„Amoritii erau oameni înalti la statura

asemenea cedrilor si falnici ca stejarii,

nimicind sus rodul lor iar dedesubt radacina!” ( Am 2,9).

Este evident ca amoritii si deci si iebusitii au fost un popor care nu si-au vândut niciodata
identitatea pe un pret de nimic. Ei au fost un popor de viteji care si-au aparat si glia si
cetatea cu mult curaj.
4. - Cetatea lui David

Conform textului din Iosue (17) si Judecatori (18), orasul Ierusalim a ramas o enclava
canaaneana, urmând sa devina faimoasa mult mai târziu dupa ce a fost cucerita de catre
regele David (19). Numele acestei cetati provine din perioada preizraelita însemnând
simplu Salem (20), care în limba ebraica mai târziu va deveni salom (21). Aceasta cetate,
prin pozitia si frumusetea sa, i-a atras atentia regelui David. Înconjurata de coline, care
formau adevarate fortificatii naturale, cetatea a reusit veacuri de-a rândul sa-si pastreze
identitatea proprie.

În partea de nord se întindea muntele Scopus iar, asa cum se numeste astazi, în
continuare, muntele Maslinilor situat în partea de rasarit. În partea de sud era înconjurat
de alte dealuri, care desparteau cele doua vai, una la est, iar cealalta la vestul cetatii.
Expresia ”a urca” sau ”a se sui” la Ierusalim, pe care evreii o folosesc si astazi în limbajul
curent când este vorba de ”a merge” sau ”a calatori” la Ierulasim, tine cont, evident, de
pozitia singulara a acestui oras (22). Având în vedere aceste date, ca si multe altele, care
se refera fie la caile de acces, fie la conditiile climaterice sau la configuratia naturala a
Ierusalimului, întelegem de ce acest oras a trezit interesul deosebit al regelui David. Aici
îsi va stabili el noua capitala a regatului, care va juca de acum în acolo un rol foarte
important, atât în domeniul religios cât si politic.

De asemenea, trebuie spus ca cetatea detinea un izvor puternic de apa dulce numit
Ghicon (23). Acest izvor se afla la marginea Ophel-ului, de unde izvora Cedronul.
Interesant este faptul ca David a cucerit acest oras fara a varsa macar o picatura de sânge.
Desi Ierusalimul a ramas ca o enclava deja de pe vremea lui Iosue, acest oras si-a pastrat
identitatea si independenta sa. Totusi, în 2Sam 5,6 sta scris textul, desi ridica numeroase
probleme de natura exegetica: ”orbii si schiopii te vor pune pe fuga!”

Atunci când regele David a ocupat orasul lor, iebusitii au fost crutati de evrei. Nici macar
nu fost facuti prizonieri de razboi, asa cum a procedat David cu alte prilejuri. Acest lucru
este un indiciu ca iebusitii nu-au facut nici o opozitie la planurile razboinice ale regelui
David, de aceea si cucerirea cetatii Ierusalimului nu a fost o cucerire în adevaratul sens al
cuvântului (24). Mai normal ar fi sa se vorbeasca despre predarea orasului numirea lui
drept capitala a Israelului. Armatele regelui David au fost favorizate în primul rând si de
conditiile naturale pe care le oferea orasul, caci asaltul, în partea lui initiala, s-a dat prin
partea de jos a cetatii, adica prin vale, prin dreptul povârnisului dealului Ophel (25). La
început iebusitii dadeau impresia ca sunt de neînvins.

Ei aveau, cel putin în vorbe, o încredere totala în Sion, asa încât, atunci când au observat
ca regele David si armatele lui vin împotriva orasului Ierusalim, ei au si raspuns în
zeflemea si plini de sine (26).

Cetatea cuprindea pozitia terminala a colinei, care numai prin partea de nord era
accesibila. Iebusitii stiau acest lucru si se bazau pe acest fapt. Totusi, în urma acestui asalt
din partea eveilor, regele David poate fi considerat adevaratul fondator al cetatii Sion-ului
(27).

Din pacate, textul biblic ebraic de care dispunem actualmente nu este clar, prezentând
diverse lacune în transmiterea mesajului propriu zis. În cele din urma, regele David este
oarecum suparat pe aceasta insulta pe care i-au adus-o iebusitii (28), tocmai de aceea el
promite solemn ca va numi pe acela generalul armatei, care va escalada primul fortareata
iebusitilor. Acesta a fost prietenul sau Ioab, care a si obtinut recompensa din partea lui
David (29). Astfel, Sion-ul a cazut în mâna regelui David, care a si decis sa-si mute
resedinta din orasul Hebron, unde functionase pâna atunci, la Ierusalim.

Este pentru prima data când acest nume, cu adevarat memorabil, Sion-ul, apare în istoria
sfânta si care, în decursul veacurilor care vor urma, se va referi la locuinta privilegiata a
lui Dumnezeu printre oameni în Templul sau pe care îl va construi Solomon. Biblia îi
atribuie, de asemenea, regelui cetatea lui David (30). Îndata dupa ce cetatea a fost
ocupata schimbându-se administratia, regele David pune un nume nou acestui oras,
pentru a indica ca el este adevaratul stapân si ca cetatea îi apartine de acum încolo numai
lui.

5. - Masuri de reconstructie a noului oras

Prima grija a regelui David a fost aceea de a înconjura orasul în partea de sud-est cu niste
umpluturi de teren masive (31). Acest lucru s-a dovedit necesar atât pentru sprijinirea
Templului, cât si pentru palatul regal.

Lucrarile în curs la Ierusalim nu puteau trece neobservate de regii vecini Israelului.


Astfel, regele David a primit mesaje de buna vecinatate de la Hiram, regele din Tir, care
i-a pus de asemenea la dispozitie cantitati imense de lemn de cedru si specialisti ca sa
ridice un palat regal (32). Este vorba de o locuinta noua construita pe una din terasele
Ophel-ului.

Aceasta constructie s-a dovedit necesara si pentru faptul ca membrii familiei regale erau
în continua crestere, asa cum ne confirma însasi Biblia (33). Se stie ca regele David a
avut numeroase tiitoare si diversi fii si fiice, care s-au stabilit în mod definitiv în orasul
Ierasalim. Toti acestia aveau nevoie de locuinte pe masura.

Orasul Ierusalim arata într-adevar ca o capitala în toata puterea cuvântului. În plus, acest
oras va deveni de acum încolo si centrul religios al Israelului prin faptul ca va gazdui
arca aliantei (34). Regele David a voit ca arca, simbol al prezentei divine, sa se afle
mereu în preajma sa. De aceea, organizeaza o adevarata sarbatoare cu ocazia transportarii
sale la noul sediu în Ierusalim. Într-o atmosfera de mare bucurie, arca aliantei este asezata
pe colina Sion-ului într-o constructie speciala în forma de tabernacol alaturi de palatul
sau.

Aceasta zi a însemnat un moment de cotitura în viata întregului popor, când într-o


atmosfera de rugaciune si de bucurie s-a organizat întreaga solemnitate (35). Regele
David trece încetul cu încetul la noi cuceriri, asa încât mai multi regi i se supun curând.
Mai întâi îsi asigura controlul asupra filistenilor, impune un tribut special moabitilor iar
apoi îl învinge pe regele din Sobah (36), pe sirienii din Damasc si pe regii idumeni din
sud.

În urma acestor victorii, regele David a reusit sa aduca la Ierusalim cantitati imense de
aur, de argint si alte metale pretioase, pe care le-a adaugat la zestrea regala.

6. - Un gest nesabuit

Regele David a savârsit un gest de orgoliu nesabuit, hotarând sa faca un recensamânt


asupra populatiei si sa vada pe câti dintre ei poate conta în caz de razboi. Pedeapsa lui
Dumnezeu cel atotputernic nu întârzie prea mult iar în urma recensamântului peste
700.000 de evrei mor. Îngerul se afla deasupra câmpului lui Ornan sau Aravna, când se
pregatea sa loveasca orasul Ierusalim, însa Dumnezeu l-a oprit la timp fiindu-i mila de
cetatea si locuitorii sai. Spre a-i multumi Domnului pentru mila sa, regele David a
cumparat acel câmp de la Ornan iebusitul si a zidit acolo un altar pe care urma sa aduca
jertfe de ardere de tot (37). Acel câmp este identic cu muntele Moria (38), acolo unde
Abraham urma sa-l aduca jertfa pe fiul sau Isac.

Regele David a avut chiar de gând sa zideasca în orasul cucerit recent de el un Templu,
dar aceasta cinste i-a revenit fiului sau Solomon.

Regele David a pregatit diferite materiale, cum ar fi piatra taiata pe masura si pe care a si
transportat-o la Ierusalim. De asemenea, a adus muncitori din Tir si Sidon, orase situate la
nord de Israel.

Acestia au adus si o cantitate mare de lemn de cedru si de fier, precum si cantitati de aur
si argint, pe care i le-a lasat fiului lui David, regele Solomon (cf. 1Cron 22).

Înainte de a muri, regele David i-a lasat planurile referitoare la Templul de la Ierusalim
lui Solomon si apoi ”a adormit cu parintii sai si a fost îngropat în cetatea lui David!”
(39). Prin urmare, mormântul regelui David trebuie cautat în orasul pe care el însusi l-a
cucerit si anume pe colina Ophel-ului (40). De fapt, istoria acestui oras, plina de lumini si
umbre, de sperante si poticneli, de victorii si înfrângeri, plin de simbologie religioasa,
începe sa-si faca loc încetul cu încetul prin istorie.
Este orasul monoteismului pur, al mesianismului regal, al profetilor biblici si al lui Isus
din Nazaret. Asa cum au fost începuturile sale de demult, asa va fi si istoria viitoare a
acestei cetati sfinte. Din pacate, asupra orasului Ierusalim se vor abate cu furie de-a
lungul veacurilor multi care îi vor voi raul. De asemenea, ei nu-si vor da nici un pic de
ragaz fata de acest oras al pacii si fata de locurile sale sfinte, pe care aceasta cetate le
gazduieste cu atât generozitate. Dumnezeu însa l-a avut întotdeauna în paza sa!

Note:

(1)Vezi printre altele urmatoarele lucrari scrise despre Ierusalim: L.-H. Vicent, Jérusalem
antique , (Ders.), Paris, 1912; Jérusalem nouvelle, Paris, 1914-1926; H. Stoebe, ”Die
Einnahme Jerusalems und der Sinnor”, ZDPV 73(1957), 74-99; W. G. E. Watson, ”David
Ousts the City Ruler of Jebus”, VT 20(1970), 501-502; G. Brunet, ”Les avengles et
boiteux Jébusites”, VTSup 30(1979), 65-72; G. W. Ahlström, ”Was David a Jebusite
Subject?”, ZAW 92(1980), 285-287.

(2) Din punct de vedere geografic, cetatea Ierusalimului se afla la 52 km linie dreapta de
orasul Tel Aviv (62 km pe autostrada) si la 22 de km de Marea Moarta sau 38 km pe
soseaua care trece prin Ierichon. De asemenea, se afla situat la o distanta de 30 km la sud
de Hebron si de 50 km la nord de Nablus. Un alt element, ce trebuie retinut, este faptul ca
Ierusalimul, în partea sa de est, spre Marea Moarta, coboara pâna la 1.168 m sub nivelul
marii. Profetul Ezechiel plaseaza viziunea sa cu adevarat minunata asupra Templului din
capitolul 47.

(3) Locurile înalte au jucat un rol important la vechii Canaanieni. Si la evrei, mai ales
pâna la reforma lui Iosia în anul 622 îC, a avut loc un adevarat cult pentru locurile înalte.
Se pare ca ceremoniile pe locurile înalte au continuat sa existe în Israel luând sfârsit o
data cu plecarea în exilul babilonic. Pe locurile înalte, vechii Canaanieni aduceau jertfe la
zei lor fiind însotite si de anumite rituri religioase, cum ar fi: riturile fertilitatii, cultul
mortilor sau prostitutia religioasa . Pe aceste locuri era construit un altar, o stela , care
era foarte raspândita în Vechiul Orient, cum ar fi stela din Bethel, Gezer, Byblos sau
Assur. Stela era un simbol al divinitatii, asa cum un stâlp sacru era un simbol al
feminitatii. Tot de locurile înalte sunt legati si asa numitii arbori sacri . Acestia erau
simboluri ale fertilitatii. Prezenta lor în viata oamenilor ne întoarce înapoi în timpurile de
demult ale nomadismului. Atunci când au venit evreii si s-au stabilit definitiv în tara
Canaanului, ei au fost puternic influentati de populatia bastinasa în practicile lor
religioase.

(4) Este cunoscuta colectia celor 15 psalmi, numiti Psalmii Treptelor , care preamareau
frumusetea si importanta religioasa a Templului de la Ierusalim.

(5) Cf. Bella iudaica , VI, X.

(6) Cf. Epistola LXXIII , vol. 22, col. 680.

(7) Un document descoperit din întâmplare la Tell-el-Amarna în anul 1887 face referinte
importante tocmai la aceasta perioada de timp asupra caruia istoria nu ne spune mare
lucru despre aceasta cetate. De asemenea, si scrisorile asiriene care provin din secolele
XIV-XV îC, deci înainte de cartea Exodului, sustin ca Urusalim era cotat printre orasele
de vaza ale Palestinei. Cetatea era guvernata de un oarecare Abd-hiba , vasal al faraonului
Egiptului, Amenhotep , cel din dinastia a 18-a. Tot în aceasta perioada de timp trebuie
consemnata aparitia pe harta Orientului Apropiat a unui popor nomad numit habiru . Cu
toata probabilitatea habiru ar fi identic cu evreii de mai târziu si care nu si-au dat pace
pâna ce, sub regele David, a pus mâna pe cetatea iebusitilor cucerind-o odata pentru
totdeauna (Vezi si V. Peterca, De la Abraham la Iosua , Bucuresti, 1996, 27-35).

(8) Cf. A.J. Delattre, ”Le pays de Chanaan, province de l'ancien empire égyptien”, RQH
60(1896), 5-94.

(9) Termenul Iebus este redat în ebraica cu yebûs (cf. Jud 19,10. 11; 1Cron 11,4. 5) sau
ha-yebûsi (cf. Ios 18,28). Citatul din cartea Judecatorilor si a Cronicilor este singurul din
paginile Bibliei care se refera la numele de yebûs . Traducea Septuagintei are yebus iar
Vulgata, gratie unui adaos textual, are haec est Jerusalem , voind sa arate prin acesta ca
este vorba despre oras si nu despre poporul, adica iebusiti , care locuia orasul respectiv. În
orice caz, s-a emis nu o data ipoteza, si pe drept cuvânt, ca termenul de iebûs este mult
mai vechi decât cel de Ierusalim.

(10) Numele regelui Adoni-Tedec înseamna domn al dreptatii . Prin forma si continutul
sau, acest nume pare înrudit cu cel al lui Melchisedec (cf. Gen 14,17-24). Numele sau se
traduce în mod curent cu rege al dreptatii . De asemenea, el era rege în Salem , care, atât
în traditia evreiasca, cât si în traditia patristica de mai târziu, a fost identificat cu orasul
Ierusalim (cf. Ps 76,3). De asemenea, conform traditiei, patriarhul Abraham l-ar fi oferit
lui Dumnezeu pe Isac tot pe aceste locuri (cf. Gen 22).

(11) Cei cinci regi amoriti care s-au rasculat împotriva lui Iosue sunt: Adoni-Tedec ,
regele Ierusalimului, Honam , regele Hebronului, Piram , regele Iarmutului , Iafia , regele
Lechisului si Debir , regele Eglonului (cf. Ios 10,1-5).

(12) Cf. Jud 1,8.


(13) Printr-o pura coincidenta, localitate respectiva a fost numita ”orasul pacii” , nume
care este plin de semnificatii pentru istoria sa zbuciumata (cf. L.-H. Vincent, Jerusalem de
L'Acien Tesment, III, Paris 1956, 613). Numele de Ierusalim apare oarecum prematur în
paginile Bibliei, orasul chemându-se propriu zis Iebus ; aceeasi ezitare în stabilirea
numelui o mai întâlnim si în alte locuri biblice: Ios 15,8. 63; 18,28; Jud 1,8. 21; 19,10

(14) Iebusitii au reusit sa-si pastreze controlul cetatii de pe colina Sionului locuind acolo
împreuna cu membrii tribului lui Beniamin. De fapt, Ierusalimul va fi socotit de acum
încolo printre cetatile lui Beniamin (cf. Jud 18,28). Pentru toate aceste motive, orasul
Iebus era considerat pe acele vremuri ca fiind ”un oras al unui popor strain” (cf. Jud
19,12).

(15) Cf. Ez 16,3.45. Cf. 2Sam 5,8

(16) Este vorba de cuvântul Sanir ( Senir ) în Deut 3,9.

(17)Cf. Ios 15,63.

(18)Cf. Jud 1,21.

(19) Cetatea Ierusalimului (= Iebus ) este mentionat în arhivele din Ebla (ca. 2500 îC) si,
de asemenea, în textele de execratie egiptene din secolul al 19-lea îC sau în scrisorile din
Amarna din secolul al 15-lea îC.

(20) Se stie ca Melchisedec era ”regele Salemului” (cf. Gen 14,18).

(21) Cf. Ps 76,3 si Evr 7,2.

(22) Întâlnim respectiva forma verbala în numeroase texte din ambele testamente: cf.
2Sam 19,34; 1Re 12,28; 14,25; Mat 20, 17.18; Mc 15,41; In 5,4; 7,14 etc.

(23) Cf. 1Re 1,33.38.45. Asemenea constructii au mai fost practicate si în cazul cetatilor
Gabaon, Gezer, Meghido sau Assor. Toate au fost construite cu gândul de a se autoproteja
într-o perioada înca înainte de secolul al XX-lea îC fiind opera inginereasca a
canaanenilor.

(24) În cazul iebusitilor nu a s-a aplicat legea herem -ului.

(25) În acesti termeni ne este prezentat asaltul propriu zis al orasului în 2Sam 5,8.

(26) Cucerirea Ierusalimului este desigur posterioara alungarii filestenilor din regiunea
muntoasa, care înconjura Betleemul si Ierusalimul.

(27) Sion-ul a fost dat de iebusiti cetadelei lor fiind cucerit mai tîrziu de catre regele
David (cf. 2Sam 5,7; 1Cron 11,5). Se pune întrebarea, daca aceasta citadela a fost situata
în interiorul cetatii sau nu? Raspunsul la aceasta întrebare nu a fost solutionata nici de
exegeza veche si nici de cea recenta. Cât priveste etimologia Sion-ului trebuie spuse
urmatoarele. Sion ( ???? ) poate fi înteles în doua feluri. Sau era înteles ca o forma a
terminatiei ôn , sau ca o forma qittal a radacini ??? (cf. P. Dhorme, Les livres de Samuel ,
Paris, 1910, 309).

(28) Si în 1Sam 17,43-47 apare aceeasi tehnica descurajatoare din partea celor asediati.

(29) Cf. 1Cron 11,6.

(30) Biblia numeste teritoriul cu pricina fie « citadela » (cf. 2Sam 5,7; 1Cron 11,5), fie «
munte » (cf. 2Re 19,31; Ps 48,3). Totusi, în textele biblice este dificil de vazut daca a fost
folosit în sens topografic sau în sens poetic, în sens religios sau chiar în sens politic.

(31) Respectivul zid de sprijin este identificat de obicei cu Millo având sensul de
umplutura (cf. 2Sam 5,9).

(32) Cf. 2Sam 5,11; 1Cron 19,1

(33) Cf. 2Sam 5,13-16; 1Cron 3,5-9 si 14,3-7.

(34) Despre arca aliantei (ebr. ‘ arôn ) ne da informatii cartea Exodului în capitolul 25 si
37. Dimensiunile arcei erau de 125 x 75 x 75 cm. În plus, arca era prevazuta cu doua bare
pentru deplasarea ei si de doi cherubini cu aripele desfacute, care vegheau asupra ei. În
interiorul arcei erau cele doua table ale legii (cf. Evr 9,3-14). Regele David a transportat
arca la Ierusalim (cf. 2Sam 6), unde a fost depusa într-un cort si de unde a trecut în
Templul de la Ierusalim în timpul lui Solomon (cf. 1Re 6,23-27; 8,1-9). Mai târziu, arca
va fi purtata de popor cu mult respect într-o procesiune solemna (cf. Ps 47,6; 132,8). Din
pacate nu se stie nici pentru ce si nici când a disparut cu totul arca aliantei. Foarte
probabil ea a disparut sub regele Iosias. Profetul Ieremia vorbeste despre distrugerea arcei
ca de un moment trist în istorie (cf. Ier 3,16). Conform unei traditii apocrife, arca a fost
ascunsa de catre profetul Ieremia într-o grota din muntele Nebo în momentul când a fost
distrus Templul. Ea va aparea din nou la sfârsitul timpurilor (cf. 2Mac 2,1-8; Ap 11,19).
În Cel de al Doilea Testament, Isus însusi se substituie Templului si arcei (cf. In 2,21) iar
Biserica sa, corpul mistic al Mântuitorului, este acum în mijlocul lumii ceea ce arca era
pentru Israel (cf. Ef 2,20-22). Vezi de asemenea V. Peterca, De la Abraham la Iosue ,
Bucuresti, 1996, 136.

(35) Cf. 2Sam 6,1-19; 1Cron 15 si 16.

(36) Este un mic regat situat în Transjordania, în regiunea lui Aram si a Siriei. David a
întreprins mai multe expeditii contra acestora pâna ce a reusit sa le supuna în mod
definitiv (cf. 2Sam 8,4-12; 1Cron 18,3-4; 2Sam 10,6-14; 1Cron 19,6-15; 2Sam 9,15-19;
1Re 11,23-25).

(37) Cf. 2Sam 24 si 1Cron 21.


(38) Expresia este foarte dificila, de aceea Septuaginta traduce cu ? ?? ? ????? iar Vulgata
cu terra visionis . Amoreii erau tribul cel mai numeros care se gasea în Palestina înaintea
de sosirea evreilor aici. Situatia geografica a pamântului Moria este foarte dificil de
determinat, pentru ca muntele sacrificiului era unul din lanturile muntoase ale Israelului.
Indicatia pe care ne-o da textul biblic (cf. Gen 22,4) este prea vaga pentru a putea trage o
concluzie. Traditia eveiasca identifica acest munte cu colina Templului. Este o traditie
relativ recenta, asa încât nu se poate miza pe aceasta. Samaritenii de astazi venereaza pe
muntele Garizim locul unde Abraham l-a jertfit pe fiul sau Isaac. Intervine totusi o
dificultate, distanta între Berseeba si Sichem este consistenta.

(39) Cf. 1Re 2,10.

(40) Prin Ophel se întelege colina de sud-est în prelungirea muntelui Moria, la est având
valea Cedron-ului iar la vest valea Tyropoeon-ului.

xxx

Ierusalimul
Realitati istorice si traditie biblica
de Ana Sipciu

Publicat la data de 07.04.2004

Istoria Ierusalimului
Ierusalimul este locuit de peste 5000 de ani. Inconjurat de munti, este Orasul Sfant
pentru peste 30% din populatia globului. Istoria sa pare rupta din cartile de povesti.
In anul 950 iH, regele Solomon a inceput sa construiasca primul templu. In 597,
orasul a fost capturat de babilonieni. Unsprezece ani mai tarziu, Nabucodonosor a
ars marele templu si a distrus orasul, iar evreii au fost exilati in Babilon.

Dupa caderea Babilonului, cei 50.000 de evrei care mai ramasesera s-au intors in
Ierusalim si au inceput constructia unui alt templu, pe care au incheiat-o in 515 iH. In
332 orasul a fost capturat de Alexandru cel Mare, dupa moartea caruia a fost
condus, pe rand, de egipteni si sirieni. In 169, Antiohus IV declara iudaismul ilegal si
profaneaza Templul.

Trei ani mai tarziu insa Iuda Maccabeanul preia conducerea orasului, restaureaza
templul si religia oficiala. In 63 iH, generalul roman Pompei cucereste Ierusalimul, iar
orasul ramane sub conducerea unui guvernator numit de Roma.

Urmeaza nasterea lui Iisus si trecerea in era noastra. Intre 66 si 73 dH se


desfasoara marea revolta a evreilor impotriva romanilor, soldata cu caderea
Ierusalimului si distrugerea celui de-al doilea templu. In 135, imparatul Hadrian
distruge total asezarea, construieste alte ziduri si da cetatii numele de Aelia
Capitolina, un oras un care evreilor nu le era permis sa intre.
Intre 324 si 638, in perioada bizantina, s-au construit biserici care comemoreaza
moartea lui Iisus, iar evreilor li s-a dat voie din nou sa se stabileasca in Ierusalim -
cu exceptia celor 15 ani in care orasul a fost sub stapanirea persilor.

In 638, Ierusalimul a trecut sub stapanire musulmana: s-au construit moschei, iar in
1010 califul al-Hakim a ordonat distrugerea sinagogilor si a bisericilor. In 1099,
Ierusalimul a fost cucerit de cruciatii aflati sub comanda lui Godfrey de Bouillon.

In 1187, generalul kurd Saladin le-a luat cruciatilor Ierusalimul si a permis evreilor si
musulmanilor sa se intoarca in oras. In 1192, Richard Inima de Leu incearca sa
cucereasca orasul, insa nu reuseste. Saladin este de acord sa le dea voie crestinilor
sa se roage in Ierusalim.

In 1244, turcii cuceresc Ierusalimul, iar era cruciatilor se sfarseste. In 1267 soseste
din Spania rabinul Moshe Ben Nahman, care avea sa refaca congregatia evreiasca.
In 1275 Marco Polo avea sa se opreasca in Ierusalim, in drum spre China.

In 1517, Ierusalimul trece, pasnic, sub obladuirea otomanilor. Sultanul Suleiman


Magnificul reconstruieste zidurile orasului, inclusiv cele 7 porti folosite pana in ziua
de azi si Turnul lui David. In 1838 britanicii deschid primul consulat strain in
Ierusalim.

In 1917, orasul intra sub mandat britanic. In 1925 este inaugurata Universitatea
Ebraica. Pe 14 mai 1948, este proclamat Statul Israel. In 1949, Ierusalimul este
impartit printr-un tratat intre Israel si Transiordania: Orasul Vechi pentru
Transiordania, iar Orasul Nou ramane al Israelului. Pe 13 decembrie 1949,
Ierusalimul este declarat capitala Israelului. In 1967 israelienii cuceresc Orasul
Vechi, in razboiul de sase zile, iar Ierusalimul se reintregeste. Data reintregirii este
celebrata in fiecare an sub numele de Yom Yerushalim.

Pastele la Ierusalim
De Pasti, crestini de toate etniile se aduna la Ierusalim pentru a urma drumul
parcurs de Iisus. In duminica Floriilor, multimile se aduna pe Muntele Maslinilor ca
sa reediteze intrarea Lui in Ierusalim. Se opresc acolo unde Domnul a plans,
prevazand soarta sa si a orasului. Locul e marcat de o biserica in forma de lacrima,
numita Dominus Flevit ("Domnul a plans"). Tot pe acest munte este Gradina
Ghetsimani, in care exista inca o mica livada de maslini, despre care se spune ca ar
avea aproape 2000 de ani.

In lunea Saptamanii Mari, se viziteaza muntele sfant, unde este moscheea El-Aqsa,
unul dintre locurile sacre din religia musulmana. Acest edificiu fantastic este construit
in locul vechiului templu, un loc atat de sfant pentru iudeii Vechiului Testament incat
oricine ar fi intrat acolo, in afara de marele preot, era pedepsit cu moartea. Aici Iisus
i-a dat afara pe cei ce vindeau animale de sacrificat si pe cei ce imprumutau bani ca
sa fie daruiti ca ofrande. In zilele noastre, tot ce a mai ramas din vechiul templu este
zidul de vest (Zidul sacru al Plangerii).

Miercurea se viziteaza Coenaculum, locul unde s-a desfasurat Cina cea de taina. In
Vinerea Mare, multimile merg spre arcada Ecce Homo, odata poarta catre fortareata
romana Antonia - acum, o structura care nu se remarca prin nimic deasupra strazilor
pietruite din orasul vechi. Aici, procuratorul Pilat din Pont s-a spalat pe maini si L-a
dat pe Iisus in mainile multimilor care se intorsesera impotriva lui. Atunci, soldatii L-
au dezbracat si i-au pus coroana de spini, numindu-L in batjocura regele iudelor.

Carand crucea grea pe care avea sa fie rastignit, Hristos si-a inceput ultima calatorie
pe un drum ce poarta acum numele de Via Dolorosa. In Vinerea Mare, sirul de
credinciosi ii calca pe urme, multi purtand in spinare cruci. De-a lungul acestei cai,
multimea se opreste de 14 ori pentru rugaciune, marcand 14 incidente petrecute in
drumul lui Iisus.

Ultimele cinci opriri ale crucii sunt in Biserica Sfantului Mormant, iar evenimentele
cele mai importante au loc aici, sambata. In aceasta zi, biserica este incuiata, in
vreme ce mii de oameni asteapta sa intre. O familie de musulmani din Ierusalim
pastreaza cheile; traditia dateaza de peste 800 de ani, de cand Saladin i-a alungat
pe cruciati din oras. Biserica e deschisa cu mare fast si atentia se intoarce catre
Sfantul Mormant - o structura decorata, aflata sub cupola, unde se crede ca este
mormantul lui Iisus, unul dintre cele mai sfinte locuri ale religiei crestine. Dupa-
amiaza, patriarhul Bisericii Ortodoxe din Grecia, impreuna cu episcopii comunitatilor
ortodoxe din Armenia si Siria, intra in Mormant. De aici este luat focul sfant care e
dat mai departe credinciosilor si dus in recipiente speciale in intreaga lume, spre a
anunta invierea lui Iisus.
CETATEA IERUSALIMULUI

/ Cron. 11:7-8 „David s-a aşezat în cetăţuie; de aceea au


numit-o cetatea lui David. A făcut zid împrejurul cetăţii,
de la Milo de jur
împrejur; şi loab a dres cealaltă parte a cetăţii "
ISTORIA CETĂŢII IERUSALIMULUI. Prima referire demnă de crezare asupra cetăţii
Ierusalimului se găseşte în Gen. 14:18, unde Melhisedec este menţionat ca împărat al Salemului (adică
al Ierusalimului; vezi Gen. 14:18, ). Pe vremea când Israeliţii erau gata să treacă peste Iordan ca să
intre în Ţara făgăduită, localitatea se numea (cetatea) Iebusită (Ios. 15:8) sau „Iebus" (I Cron.
11:4). Ea n-a fost niciodată capturată în perioada cuceririi Canaanului de către Iosua şi a rămas în
mâinile Canaaniţilor până când David a devenit împărat. Oştirea lui David a asediat Iebusul, l-a luat
m stăpânire şi David a făcut din cetate capitala sa (II Sam. 5:5-7; I Cron. 11:4-7). Ierusalimul a servit
drept capitală politică a Israelului atât în perioada cât acesta a fost un regat unitar, cât şi mai târziu, în
timpul regatului din sud, al lui Iuda. Solomon, succesorul lui David, a zidit Domnului Dumnezeu
Templul din Ierusalim (I Împ. 5:8; II Cron. 2:5, vezi articolul TEMPLUL, ), Astfel încât cetatea a
devenit, de asemenea, centrul religios al închinării aduse Domnului legământului. Din cauza păcatului
lui Israel, în anul 586 în. Hr., Nebucadneţar al Babilonului a asediat cetatea şi în cele din urmă a
distrus-o împreună cu Templul din ea (II Împ. 25:1-11; II Cron. 36:17-19). Ierusalimul a rămas o
grămadă de moloz până la reîntoarcerea Israeliţilor din Persia, în anul 536 în. Hr., când ei au
rezidit atât Templul cât şi cetatea (Ezra 3:8-13; 5:1-6; Neem. 3-4). în vremea N.T., Ierusalimul a
devenit din nou centrul politic şi religios al vieţii israelite, în anul 70 d. Hr., după ce David a făcut din
cetatea Ierusalimului capitala sa, aceasta a început să capete diverse alte nume, în concordanţă cu
caracterul ei: „Sion" (II Sam. 5:7), „cetatea lui David" (I Împ. 2:10), „cetatea sfântă" (Neem. 11:1),
„cetatea lui Dumnezeu" (Ps. 46:4), „cetatea Marelui împărat" (Ps. 48:2), „cetatea neprihănită,
cetatea credincioasă" (Is. 1:26), „cetatea Domnului" (Is. 60:14), „Domnul este aici" (Ez. 48:35) şi
„cetatea cea credincioasă" (Zah. 8:3). Unele din aceste nume sunt nume profetice pentru viitoarea
cetate a Ierusalimului.
ÎNSEMNĂTATEA IERUSALIMULUI PENTRU ISRAELIŢI. Cetatea Ierusalimului a avut o
semnificaţie deosebită pentru poporul lui Dumnezeu în vremea V.T.
(1)Când Dumnezeu a amintit Legea Sa Israeliţilor la hotarele Canaanului, El a arătat, prin
Moise, că, în viitor, El va alege un loc în care „să-l aşeze numele Lui" (Deut. 12:5, 11, 21;14:23-24).
Acest loc trebuia să fie cetatea Ierusalimului (I Împ. 11:13; 14:21) unde Templul Dumnezeului
celui viu a fost înălţat; astfel Ierusalimul a primit numele „cetatea sfântă", „cetatea lui Dumnezeu" şi
„cetatea Domnului". De trei ori pe an bărbaţii Israeliţi trebuiau să călătorească la Ierusalim, să „se
înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El; la sărbătoarea azimilor, la
sărbătoarea săptămânilor şi la sărbătoarea corturilor" (Deut. 16:16; compară cu 16:2,611,15).
(2)Ierusalimul a fost cetatea unde Dumnezeu a revelat Cuvântul Lui poporului Său (Is. 2:3);
adică a fost „valea vedeniilor" (Is. 22:1). Mai mult, cetatea a fost locul unde Dumnezeu a împărăţit
peste poporul Său Israel (Ps. 99:1-2; compară cu 48:1-3, 12-14). Astfel, când Israeliţii se rugau, ei
erau învăţaţi să se roage „cu privirile întoarse spre cetate" (I Împ. 8:44; compară cu Dan. 6:10).
Munţii care înconjurau Ierusalimul simbolizau modul cum înconjoară Domnul pe poporul Său în
tăria Sa veşnică (Ps. 125:1-2). În esenţă, deci, Ierusalimul a fost un simbol a tot ceea ce
Dumnezeu a dorit pentru poporul Său. Cât timp poporul lui Dumnezeu se afla în Ierusalim, ei
trebuiau să-şi amintească de puterea suverană a lui Dumnezeu, de sfinţenia Sa, de credincioşia
Sa faţă de ei şi de hotărârea Sa veşnică de a fi Dumnezeul lor.
(3)Când poporul lui Dumnezeu a rupt părtăşia cu El, prin idolatria lor continuă şi prin refuzul
de a asculta de poruncile Sale (vezi articolul NATURA IDOLATRIEI, ), Domnul a îngăduit poporului
babilonian să distrugă Ierusalimul, împreună cu Templul, Îngăduind ca acest vechi simbol al prezenţei
Sale printre ei să fie distrus, Dumnezeu făcea cunoscut faptul că El însuşi se îndepărta din mijlocul
poporului Său. Să observăm că făgăduirea de către Dumnezeu a unui „legământ veşnic" cu poporul
Său a fost totdeauna condiţionată de ascultarea de voia Sa revelată (vezi articolul LEGĂMÂNTUL
LUI DUMNEZEU CU ISRAELIŢII, ). Astfel, Dumnezeu a prevenit pe poporul Său, din când în când, că
ei trebuie să-l rămână credincioşi şi să fie ascultători de Legea Sa dacă doresc să primească în
continuare binecuvântările şi promisiunile Sale.
SEMNIFICAŢIA IERUSALIMULUI PENTRU BISERICA CREŞTINĂ. Cetatea Ierusalimului a fost,
de asemenea, importantă pentru Biserica creştină.
(1) Ierusalimul a fost locul de naştere al creştinătăţii. Acolo Isus Hristos a fost răstignit şi a
înviat din morţi. Tot în Ierusalim Hristos cel înălţat a revărsat Duhul Sfânt peste ucenicii Săi la
Cincizecime (Fapte 2). Din această cetate mesajul Evangheliei lui Isus Hristos s-a răspândit „până la
marginile pământului" (Fapte 1:8; compară cu Luca 24:47). Biserica din Ierusalim a fost Biserica
mamă a tuturor bisericilor şi Biserica de-acasă a apostolilor (Fapte 1:12-26; 8:1). Când a izbucnit
controversa în jurul nedumeririi dacă aceia proveniţi dintre Neamuri, care au crezut în Isus, trebuie
să fie tăiaţi împrejur, Ierusalimul a fost cetatea unde a fost convocat primul conciliu important al
Bisericii, pentru a decide în această chestiune (Fapte 15:1-31; Gal. 2:1-10).
(2) (2)Scriitorii N.T. au acceptat o bună parte din semnificaţia vechi-testamentală a
Ierusalimului, dar au schimbat aplicarea ei de la cetatea pământească la cea
cerească. Cu alte cuvinte, pentru ei Ierusalimul-cetatea sfântă, nu mai există aici pe pământ ci în
ceruri, unde locuieşte Dumnezeu şi Hristos cârmuieşte la dreapta Sa; de acolo, trimite El
binecuvântările Sale şi de acolo va reveni Isus. Pavel spune despre „Ierusalimul cel de sus" că este
mama noastră, a tuturor (Gal. 4:26). Autorul epistolei către Evrei arată că, venind la Isus Hristos
pentru mântuire, credincioşii se apropie nu de un munte pământesc, ci „de muntele Sionului, de
cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc" (Evr. 12:22). În loc să pregătească pe pământ o
cetate pentru cei credincioşi, Dumnezeu pregăteşte Noul Ierusalim, care are să se coboare într-o zi
„din cer de la Dumnezeu... gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei" (Apoc. 21:2; compară
cu 3:12). în această măreaţă zi, făgăduinţele legământului lui Dumnezeu vor fi pe deplin
împlinite: „Iată, cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui, şi
Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeullor" (Apoc.21:3). Dumnezeu şi Mielul vor domni
pentru totdeauna pe tronul lor în această cetate sfântă (Apoc. 22:3).
(2) (3) Va mai avea cetatea pământească a Ierusalimului un viitor rol în împărăţia de o
mie de ani a lui Dumnezeu? Isaia 65:18 arată spre „ceruri noi şi un pământ nou" (Is. 65:17) iar apoi
scrie apăsat „ci..." (sublinierea noastră) Ierusalimul actual îşi va cunoaşte împlinirea lui; restul
textului din Isaia 65 vorbeşte despre condiţiile
mileniului. Mulţi cred că atunci când Hristos va reveni ca să întemeieze împărăţia Sa de o mie de ani
(Apoc. 20:1-6), El Îşi va aşeza tronul în cetatea Ierusalimului. După judecata de la scaunul de domnie
mare şi alb (Apoc. 20:11-15), Ierusalimul ceresc se va coborî pe pământul cel nou şi va deveni
centrul împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu (vezi Apoc. 21:2, ).

Ierusalimul istoric

Analiza filologica a termenului - evolutie toponimica

Originea orasului Ierusalim se pierde in negura vremii. Descoperirile arheologice au putut stabili ca prima
fundatie urca pana la inceputul celui de-al treilea mileniu i.d. Hr., descoperindu-ne un oras vechi de peste cinci
mii de ani.
Este normal ca aceasta vechime sa aduca indoieli si in intelesul etimologic al numelui pe care il poarta orasul.

Prima mentiune a Ierusalimului apare in textele egiptene de blestem, din secolele XIX-XVIII i.d. Hr., sub forma
"Rushalimum" sau "Urushamen".

In documentele caldeene cuneiforme, indeosebi scrierile de la Tel el-A marna, din secolul XIV i.d. Hr. este scris
"Umsalim", iar in alte documente asiriene "Ursalimmu".

Mult timp s-a crezut ca numele Ierusalim ar semnifica "cetatea pacii" pentru ca ar fi alcatuit din doua cuvinte
ebraice: Ir - oras si salom - pace. Insa istoricii moderni au preferat sa dezvolte etimologia Ierusalimului dupa
doua cuvinte canaanite: Yarah, care inseamna "intemeiata" sau "fondata" si Salem, numele zeului vest semitic,
Shulmanu ori Shalim.

Zeul a fost considerat patronul orasului avand chiar un templu construit in onoarea sa. Astfel, Ierusalimul ar fi
ctitoria inchinata zeului Salem.

In textul masoretic cuvantul este scris de obicei Yerusalaim, dar aceasta forma e considerata de unii specialisti
anormala, intrucat in limba ebraica nu intalnim doua vocale consecutive. Aceasta greseala a fost corectata in
timp, prin introducerea literei "y", dandu-i forma moderna (Yerusalayim).

Este posibil ca sensul original al numelui sa insemne: "temelia sau ctitoria lui Salem", dar cu timpul, al doilea
cuvant a fost asociat in gandirea evreilor cu "pace" (eb. salqm).

Exegeza rabinica clasica a Scripturii a denumit Ierusalimul "temelie a pacii", asociindu-i numele cu numeroase
apelative poetice pe care le-a primit orasul in decursul timpului.

Sfanta Scriptura mentioneaza pentru prima data Ierusalimul atunci cand Avraam l-a intalnit pe Melchisedec,
regele Salemului, prin anii 2000-l800 i.d. Hr.. Faptul ca Salemul ar fi identificat cu Ierusalimul este sustinut si de
istoricul Iosif Flaviu.

De fapt el relateaza in Antichitatile iudaice acelasi episod biblic al intalnirii dintre Avraam si Melchisedec in valea
Regilor, Melchisedec fiind rege al orasului Solyma, care s-a numit mai tarziu Hierosolyma.

In greaca Noului Testament numele e transliterat in doua moduri diferite: Hyerosolima si Hierosalem. Ultimul
nume este o aproximare mai buna a pronuntarii ebraice si este o dovada in plus ca vocala finala in numele
ebraic este "e". Primul nume este clenizat in mod intentionat, pentru a-l face un cuvant care sa sune greceste
(hieros - sfant), putand a fi interpretat ca "Sfantul Salem".

In istoria sa, Tacitus, aminteste si de cetatea Hierosolima care si-ar fi luat numele de la un popor faimos -
solimii - neam pomenit si in poemele homerice67. Autori latini ca Valerius, Flaccus, Statius si Martialis folosesc
termenul Solyma, dar forma cea cunoscuta ramane Hierosolyma.

Evolutia toponimica este tributara evolutiei istorice pe care a cunoscut-o Ierusalimul in decursul timpului. Au
fost descoperite urme de asezari preistorice la Ierusalim, dar inceputurile acestei cetati nu pot fi urmarite cu
exactitate.

Trecand de la perioada Patriarhilor (1700-l550 i.d. Hr.) la cea a Regalitatii (1020 i.d. Hr.) vom intalni mai intai
numele de iebus, dupa numele unui trib semitic indigen - iebusitii - care stapaneau orasul in timpul cat evreii au
intrat in Canaan. Desi Canaanul a fost cucerit de Iona, cetatea a ramas in mana iebuseilor pana la ocuparea ci
de catre regele David care isi muta capitala de la Hebron la Ierusalim, schimbandu-i numele in "cetatea lui
David".
Cand David a ocupat cetatea Ierusalimului ea mai purta si numele de Sion, nume a carui semnificatie nu e
cunoscuta cu exactitate.

O parte din cercetatori cred ca numele s-ar datora muntelui pe care era zidita cetatea. Altii considera ca
semnifica o parte a cetatii iebusite, probabil fortareata regelui, si nu locul pe care a fost construita. Acestei parti
David i-a dat la inceput numele sau, care cu timpul, a devenit numele intregului oras.

Totusi, Sionul a ramas sinonim cu Ierusalimul si chiar cu toata Iudeea. Aspiratia de intoarcere la "Sion" se afla
in centrul sperantelor mesianice ale iudaismului.

Chiar daca Ierusalimul a cunoscut atatea incercari in perioadele ce au urmat, fiind distrus si reconstruit de mai
multe ori, el a ramas pentru istoria biblica, atat pentru cea vechitestamentara, cat si pentru cea
noutestamentara, un simbol cu nume profetic. Dupa rascoala evreilor din anul 132 d. Hr., imparatul Adrian
distruge cetatea Ierusalimului ridicand-o sub numele nou de: Aelia Capitolina, inchinata zeului pagan Jupiter
Capitolinul. Noul nume a patruns si in limba araba sub forma de Iliya, chiar daca numele nu a reusit sa se
impuna in istorie, ramanand la denumirea cu rezonanta profetica - Ierusalim.

Intrucat in aceasta perioada in Israel si Iuda se va desfasura evenimentul profetic este potrivit sa punctam si
numirile atributive ale Ierusalimului. Denumit de profetul Lsaia - cetate sfanta, Ierusalimul continua sa
primeasca acest titlu pana in zilele noastre. Expresia ebraica "ii" - ha - qodes" este tradusa literar: "cetatea
sfinteniei" avand punct de referinta templul, ca loc desemnat de Dumnezeu spre intalnirea cu poporul Sau. Asa
se explica denumirile de "sanctuar" si "sfintenie" care sunt atribuite cuvantului qodes..

Ierusalimul a ramas "cetatea sfanta" pentru cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, crestinismul si
mahomedanismul, iar contrastul dintre Ierusalimul real si cel ideal a dat nastere, in mod firesc, la speranta
Ierusalimului ceresc, pe care il marturiseau cu atata nadejde apostolii Pavel si Ioan.

Niciun alt oras al lumii nu a cunoscut, de-a lungul timpului, atatea denumiri cu cate a fost personificat
Ierusalimul din marea nevoie de a-i gasi unicitatea. Iata dar cateva dintre acestea: Orasul Pacii, Orasul
Mantuirii, Orasul Sfant, Orasul Domnului, Orasul Dreptatii, Orasul Credintei, Orasul Splendorii sau Orasul prin
excelenta. Arabii l-au numit al Quds (al - Sharif) - sanctuarul nobil.

Poate nu intamplator singurul neintrat in conflictul arabo-israelian a ramas numele orasului ca simbol al
sfinteniei. De pe inaltimea colinelor sale incendiate de crepusculul acestui veac, Ierusalimul nu asteapta, ci
propune sau mai bine zis provoaca spre o reconsiderare profetica a simbolului cuprins in semnificatia
etimologica a numelui sau: Ierusalim - Orasul Pacii.

Date biblice si informatii arheologice despre Ierusalim

Ca sa ai o imagine de ansamblu asupra Ierusalimului trebuie sa-l privesti in lumina diminetii de pe Muntele
Maslinilor. Asa iti dai seama ca cetatea este construita pe patru povarnisuri de munte: Sionul la vest, cu
mormantul lui David, casa cu foisorul unde a avut loc cina pascala a Mantuitorului si impresionanta biserica
benedictina a Adormirii Maicii Domnului; Acra sau Garebul, culmea dinspre nord-vest a orasului, cuprinsa intre
Poarta Iafo, Poarta Noua si Poarta Damascului, in a carei parte rasariteana se afla Biserica Sfantului Mormant;
Moria povarnisul dinspre rasarit, nivelat pe vremea Macabeilor, ca sa largeasca imprejurimile templului si
dominat azi de cupola aurita a Moscheii lui Omar, si Bezetha, partea muntelui dintre sud-est, care este cel mai
ridicat cartier al orasului vechi, ce se intinde de la poarta Damascului pana spre poarta lui Irod, strabatuta la
mijloc de valea Tyropaeonului.

Orasul este asezat in muntii Iuda, pe un platou calcaros, inalt de 800 m peste nivelul Mediteranei, avand o
inclinatie putin spre sud-est, asa incat un privitor de pe muntele Maslinilor il poate cuprinde in intregime cu
privirea. El se afla la distanta de aproximativ 60 km de coasta mediteraneana, inconjurat din trei parti de vai
adanci. Platoul pe care este asezat se imparte in doua printr-o vale numita Tyropaeon care se desfasoara de la
nord la sud, adancindu-se din ce in ce mai mult. in nord cele doua jumatati se unesc, iar in sud formeaza doua
coline. Jumatatea vestica e mai ridicata si mai extinsa, iar cea estica este mai joasa, spre sud mai ingusta. In
cea de-a doua jumatate se afla cetatea Iebus, numita si Sion, devenita mai tarziu cetatea lui David.

Imprejurimile desertice il fac pe om sa uite tot ce e pamantesc si sa se re-culeaga sub imensa bolta cereasca.
Pelerinul ramane impresionat de frumusetea naturala a unei cetati construita din pietre albe, pe care nici o
poluare nu o poate intina de armoniosul amestec de clopotnite, minarete, cruci si semilune.

Ierusalimul se imparte in orasul vechi sau "orasul de sus" si orasul nou sau "orasul de jos". Orasul vechi este
cuprins aproape in intregime de zidurile construite de sultanul Soliman Magnificul (1520-l566), un mare iubitor
al artei, sub care Imperiul Otoman a cunoscut apogeul puterii militare. Strazile sunt stramte si intortocheate si
vesnic aglomerate de pelerini si turisti care vin aici de pretutindeni pentru ca orasul pastreaza in el amintirile
sacre cele mai importante si monumentele cele mai semnificative ale Vechiului si Noului Testament.

Ierusalimul vechi se prezinta astazi ca o cetate medievala inconjurata de ziduri groase de jur imprejur, pe o
suprafata de cea 3 km. E format din patru cartiere principale: la nord-vest, in jurul Sfantului Mormant, e
cartierul crestin; la sud-vest e cartierul armean, la nord-est, pe Bezeta si pe Moria, e cartierul arab-musulman,
iar la sud-est, dincolo de Zidul Plangerii, e cartierul evreiesc.

Circumferinta orasului vechi reprezinta azi doar jumatate din cat era in perioada celui de-al doilea Templu sau
in timpul cuceririi romane. Sfanta Scriptura ne da putine informatii topografice cu privire la diferitele ziduri care
au fost construite in jurul Ierusalimului. Sursa principala de informatii ne ramane, in acest caz, importanta
lucrare a lui Iosif Flaviu: Istoria razboiului iudeilor impotriva romanilor, care descrie amanuntit cetatea
Ierusalimului la venirea romanilor, aducand in discutie si fortificatiile cetatii ce insemnau atunci trei randuri de
ziduri.

Specialistii ne fac atenti ca nu este vorba de trei centuri de ziduri concentrice cum s-ar putea crede, ci trei ziduri
care s-au construit succesiv in partea de nord a cetatii pentru a include noile cartiere care s-au construit o data
cu extinderea orasului in acea zona. Imposibilitatea de a face sapaturi sistematice intr-o zona cu cladiri extrem
de dense, a dat nastere la diverse pareri, adesea contradictorii, cu privire la localizarea diferitelor ziduri ale
cetatii si constructorilor lor.

Primul zid, si cel mai vechi, este atribuit lui Solomon, desi David s-a straduit si el sa-si fortifice cetatea de
scaun, depunand toata stradania la inaltarea zidului. El pornea de la actuala Poarta Iafo, numita de Iosif Flaviu
"Gennath", adica Poarta Gradinii si se intindea pana la intrarea in templul, inconjurand si muntele Moria, pe
care se afla templu.

Al doilea zid, ne informeaza acelasi istoric Iosif Flaviu, pornea de la Poarta Gradinii inconjurand partea de
miazanoapte a orasului pana la fortareata Antonia, pentru a pune la adapost noul cartier care aparuse intre
timp in afara zidului de nord a cetatii, iar spre sud se extindea mult incluzand si partea muntelui Sionului, care
acum se afla in afara zidurilor cetatii, probabil si Scaldatoarea Siloamului, ajungand spre est pana la vechiul zid
al lui Solomon. Se crede ca acesta ar fi zidul pe care l-au reconstruit evreii intorsi din robia babilonica sub
conducerea lui Neemia, care a facut unele modificari nesemnificative, si intarit apoi de Irod cel Mare.

Al treilea zid, construit in vremea lui Irod Agrippa I (4l-44), avea ca punct de plecare aceeasi Poarta a Gradinii,
langa care era construit impresionantul turn Hippicus, si se intindea spre miazanoapte cuprinzand zona
Garebului si a Be-zetei, inconjurand practic muntele Golgota. Din cauza opozitiei romane zidul a ramas
neterminat pana in anul 63 cand evreii s-au grabit sa se puna la adapost de pericolul care ii ameninta.
Consolidat in vremea cruciatilor, acest zid reprezinta, in mare, copia zidului refacut de sultanul Soliman
Magnificul in secolul al XVI-lea care impresioneaza azi pe orice vizitator al Ierusalimului.

La intrare pe Poarta Iafo se pot observa in partea stanga doua morminte musulmane pe care legenda le
atribuie celor doi arhitecti executati de Soliman pentru ca nu au prelungit zidul spre a inconjura si muntele Sion.
Zidul lui Soliman are un perimetru de circa 3 km, inaltime de 13 metri si e prevazut cu 34 de turnulete.

Iosif Flaviu aminteste ca deasupra zidurilor se inaltau turnuri avand 20 de coti latime si inaltime, cu forma
patrata si masiva. Asa putem intelege de ce turnul Hippicus era atat de impresionant. Acelasi istoric ne da si
numarul turnurilor: primul zid avea 60 de turnuri, al doilea 14 turnuri, iar cel de-al treilea 90 de turnuri cu o
distanta de 200 de coti intre ele. Zidul care inconjoara azi cetatea Ierusalimului are opt porti, dintre care una,
Poarta de Aur, a fost complet zidita de turci in anul 1530, reprezentand pentru musulmani Poarta Judecatii
Universale. In forma actuala a fost construita de bizantini in secolul al VII-lea pastrand si elemente irodiene pe
langa boltile bizantine. Se crede ca pe locul portii se gasea, in vremea lui Irod, Poarta Suzei. In anul 810 a fost
inchisa lasandu-se doar o mica deschizatura. Cruciatii o deschideau de doua ori pe an: o data la Ziua Crucii si a
doua oara in Duminica Floriilor.

In cosmopolitismul modern al cetatii, simbolul musulman al Judecatii Universale, reprezentat prin Poarta de
Aur, a inceput sa se regaseasca in noile legende evreiesti si crestine ce prind contur in imaginatia ghizilor
dornici de a gasi senzationalul cu orice pret. Urcand de la Poarta de Aur spre nord gasim Poarta Sfantului
Stefan, cunoscuta si sub alte doua denumiri: Poarta Leilor sau a Oilor. In fata portii se afla targul de oi de unde
se cumparau pentru jertfele de la templu, erau spalate, dupa ritual, in scaldatoarea care se gasea in apropiere
si apoi erau duse la templu spre jertfire.

Numele de Poarta Leilor il are din vremea ocupatiei otomane cand Soliman reconstruieste zidul si porunceste sa
se sculpteze pe aceasta poarta patru lei grupati cate doi, fata in fata. Legenda musulmana explica aceasta
aparitie sculpturala printr-un vis pe care l-ar fi avut sultanul care ar fi vazut doi lei ce-l amenintau ca-l sfasie
daca nu construieste Zidurile Ierusalimului.

Arabii o mai numesc Bab Sitti Maryam - Poarta Stapanei noastre Maria, deoarece este in apropierea locului pe
care traditia il atribuie casei parintilor Maicii Domnului, astazi biserica Sfanta Ana.

Crestinii i-au atribuit numele Sfantului Stefan in amintirea primului martir crestin despre care Sf. Luca scrie: "L-
au tarat afara din cetate si l-au ucis cu pietre".

in partea de rasarit a zidului nordic gasim Poarta lui Irod numita astfel datorita apropierii de fortareata Antonia
considerata a fi fost palatul lui Irod. Datorita decoratiilor florale sapate in piatra arabii o mai numesc Bab ez
Zahira, adica poarta florilor. in apropierea acestei porti au reusit cruciatii sa faca o bresa in zidul cetatii prin care
au patruns in cetate, tabara lor fiind asezata la mica distanta de aceasta poarta, pe locul in care se afla astazi
valorosul muzeu Rockefeller.

Tot in aceasta parte nordica se afla impunatoarea Poarta a Damascului ce face legatura cu drumul Damascului.
in traditia locala acestei porti ii revine onoarea de a primi personalitatile care doresc sa viziteze orasul vechi.
Poarta a existat in acel loc cu mult inainte ca Soliman sa dea configuratia actuala zidului si portilor existente.
Arheologii sustin ca poarta ar fi existat de pe vremea lui Irod Agrippa, dar numele initial s-a pierdut pentru
posteritate.

Pe vremea imparatului Adrian poarta avea numele de Neapolis fiind compusa dintr-o poarta impunatoare si
larga pe mijloc, flancata de alte doua mai mici. In secolul al IV-lea aceasta poarta a fost denumita de crestini
Poarta Sfantului Stefan in amintirea primului martir crestin. Pe hartile cruciatilor poate fi vazut acest nume.
Dupa a doua cucerire a Ierusalimului de catre musulmani in 1187, crestinii au numit Poarta Leilor si Poarta Sf.
Stefan.
In secolele VII-VIII poarta a primit numele Bab al Amud sau Poarta Coloanei, nume pe care arabii il folosesc si
azi. Numele provine din perioada lui Adrian, care a construit in apropierea acestei porti o coloana cu bustul sau
ca imparat. Aceasta coloana este reprezentata si pe celebra mapa de la Madaba din secolul al VI-lea, la
inceputul soselei Cardo Maximus, distrusa sau mutata in perioada cruciadelor. Numele de Poarta Damascului
provine probabil din secolele XVII-XVIII si atesta inflorirea Damascului din acea perioada. Pana acum cativa ani
in fata portii se deschidea o piata lunga, dar pentru a fi executate cercetarile arheologice s-a construit un pod
peste vechea poarta inchizand-o dedesubt, iar piata a devenit un adevarat amfiteatru de unde turistii contempla
frumusetea portii ca pe o posibila poarta a Raiului.

Spre nord-vest se afla o alta poarta a cetatii numita Poarta Noua datorita prezentei relativ noi in peisajul cetatii.
La sfarsitul secolului al XIX-lea, cand pelerinajele francezilor au luat amploare, s-a construit impunatoarea
cladire Notre Dame de Jerusalem spre folosul pelerinilor. Din motive practice, pentru a evita aglomeratia de la
poarta Iafo, s-a deschis aceasta poarta din apropierea cladirii amintite. Incredintata, la inceput, de francezi
calugarilor asumptionisti ea a devenit in prezent proprietatea Vaticanului.

Spre apus gasim vestita Poarta Iafo, una din principalele porti ale vechii cetati, pe care se poate intra atat pe
jos, cat si cu masina. Masiva poarta a fost facuta de otomani in 1898, in onoarea regelui Wilhelm al II-lea al
Prusiei. Numele portii provine de la orientarea ei spre vechiul port Iafo. Arabii o numesc Bab al Khalil, adica
Poarta Prietenului sau a Hebronului, referindu-se la Avraam care a fost inmormantat la Hebron (Khalil), drumul
unind, in directia opusa portului, Hebronul de Poarta Iafo. Pe hartile cruciatilor apare sub denumirea de Poarta
lui David. Din 1948 a fost inchisa pana dupa razboiul de sase zile, timp in care a constituit frontiera dintre statul
israelian si cel iordanian. Dupa reunificarea orasului din 1967 a fost redeschisa.

Spre nord-vest intalnim o alta poarta numita a Sionului, dupa muntele care se afla in apropierea portii sau ea
mai e cunoscuta in istorie ca Poarta lui David, mormantul marelui rege aflandu-se si el in aceasta zona a cetatii,
in care troneaza impunatoarea biserica a Adormirii Maicii Domnului si vechea casa romana care aminteste de
Cina cea de Taina. Inscriptia de deasupra portii atesta ca a fost construita de Soliman Magnificul in anul 1541.

In partea de sud intalnim Poarta Magrebienilor sau a Marocanilor, care au intemeiat in apropierea ei un cartier
marocan in secolul al XVI-lea. Poarta mai este cunoscuta in istorie ca Poarta Gunoaielor pentru ca in apropierea
ei se formeaza groapa de gunoi a orasului ce se afunda in valea abrupta a Cedronului.

Ar fi fost important de descris aici frumusetea monumentelor ce fac din Ierusalimul vechi un oras sfant
marturisind prin istoricitatea locurilor spatiul unei arheologii spirituale. Din nevoia de a pastra cursivitatea
desfasurarilor istorice ne vom raporta la aceste locuri pe masura aparitiei lor istorice. Fiecare din cele patru
cartiere ce compun azi Ierusalimul Vechi pastreaza in interiorul lor o multime de edificii importante ce amintesc
de istoria poporului evreu la fel de mult cat despre crestini.sau musulmani.

Ierusalimul de Jos sau Orasul Nou impune, in antiteza cu cel Vechi, prin edificiile publice culturale si comerciale
moderne, prin strazile largi si constructiile impunatoare ce dau, acestei parti de oras, aerul unei mari capitale. El
se intinde in afara zidurilor de la sud-vest, spre nord si nord-est, cunoscand o crestere continua incepand cu a
doua jumatate a secolului al XIX-lea.

De fapt aceasta crestere progresiva a populatiei in interiorul vechiului oras a determinat aparitia noilor cartiere
construite in afara zidurilor. Primii care au intemeiat un astfel de cartier au fost evreii, nemultumiti de stramtul
cartier din cetate. Astfel, in 1858 s-a construit primul cartier Mishkenot Sha'ananim in vestul vechii cetati, urmat
la scurta vreme de cartierele Yemin Moshe si Nahalat Shivah in nord-vest. Cam in aceeasi perioada bisericile
crestine au inceput sa-si construiasca pe langa diverse institutii de caritate si invatamant, o multime de hoteluri,
in afara zidurilor, menite sa asigure cazarea pelerinilor ce incepeau sa vina din ce in ce mai mult la Ierusalim.

Noul oras s-a dezvoltat la inceput de-a lungul drumului ce duce spre portul Iafo. in primele cartiere evreiesti
cladirile erau construite destul de compact, in primul rand din motive de securitate.
Cartierul Yemin Moshe era inconjurat de un adevarat zid si avea o poarta ce se inchidea in fiecare seara. in
aceste prime cartiere locuitorii si-au construit casele dupa priceperea fiecaruia, lasand impresia unor locuinte
sarace, lipsite de uniformitatea vreunui stil. Printre aceste case se disting locuintele mult mai pretentioase
arhitectural ale celor bogati, ale filantropistilor care ajutau noile comunitati evreiesti din afara zidurilor. De fapt
erau "linii" de case cu unul sau doua etaje, mult mai bine construite.

Un alt cartier, deosebit de important pana azi, s-a intemeiat in 1874, purtand numele Me'ah She'arim in care s-
au asezat evreii piosi din orasul vechi si care a ramas central de referinta al evreilor ultra religiosi sau ortodocsi,
cum mai sunt numiti.

La sfarsitul secolului al XlX-lea au inceput sa apara si alte cartiere, unele dintre ele ne-evreiesti (colonia
Germana, colonia Greaca, Katamon etc), dar si noile cartiere evreiesti, mult mai moderne, facute dupa planurile
occidentale, care rivalizeaza azi cu modernele constructii americane sau europene (Rehavyah, Bet ha Kcrem,
Talpiyyot, Tzameret Habira etc).

in timpul mandatului englez, autoritatile au hotarat sa pastreze frumusetea si specificul istoric al Ierusalimului.
De atunci s-a hotarat ca toate zidurile exterioare sa fie construite din piatra alba dupa modelul zidurilor
vechiului oras, dandu-i o armonie cu totul speciala.

Noua configuratie a orasului a impus un amplu proiect de modernizare si constructie a strazilor, atat a celor
principale, cat si a celor de legatura intre marile cartiere ce s-au format. Dupa proclamarea statului Israel,
Ierusalimul a intrat intr-o perioada de reconstructie provocata de Razboiul de Independenta, primirea de noi
imigranti si pregatirea noii linii de demarcatie intre Israel si Iordan. Cladirile in jurul carora se desfasura
intreaga activitate legislativa, administrativa, culturala si invatatoreasca au ramas pana in zilele noastre piesele
de rezistenta: Knesset-ul sau Parlamentul israelian, Campusul Universitatii Ebraice si Muzeul Israel. intreaga
zona a fost integrata cu succes in planul general al capitalei. Acest adevarat complex este situat intre alte
cartiere din est si noile suburbii rezidentiale la vest si sud-vest (Kiryat Moshe, Bet-ha-Kerem, Bayit va-Gan,
Kiryat ha Yovel etc). Demn de remarcat ramane importantul centra medical Hadassah situat in aceasta parte.

Dupa razboiul de sase zile orasul a fost reintregit, au reinceput sapaturile arheologice la "Zidul Plangerii", au
fost renovate atat biserica Sfantului Mormant, cat si cartierul evreiesc din orasul vechi. in aceasta perioada s-a
interzis construirea de case in orasul vechi din dorinta de a pastra numeroasele locuri sacre ale celor trei religii
monoteiste.

O problema prioritara a constituit-o reamenajarea si sistematizarea soselelor prin si in jurul Ierusalimului.


Frumusetea actuala a soselelor si eficienta lor pentru trafic se datoreaza in primul rand acelui inceput. In urma
conceptiei administrative multe din cladirile ministeriale au fost distribuite in diferite parti ale orasului, chiar si in
Ierusalimulde est, din nevoia de securitate si control a tuturor zonelor orasului.

Universitatea Ebraica si-a mutat sediul central pe muntele Scopus, unde se afla si azi, ramanand in spatiul din
apropierea Knesset-ului, un campus impresionant numit Ghivat-Ram care include azi si Biblioteca Nationala. in
aceasta perioada iau amploare alte institutii de invatamant de la bine cunoscutele scoli evreiesti - yesivot-urile -
pana la importante institute crestine de teologie ca L'Ecole Biblique sau Institutul Ratisbone plasate in diferite
parti ale orasului.

O multime de investitori de stat si particulari incep sa investeasca in construirea de hoteluri pentru turisti si
pelerini.

in sud-vest continua sa se dezvolte cartierul Kiryat Yovel, dar apar si alte cartiere rezidentiale noi cuprinzand
cartierele Ramoth Eshwolsi cartierul francez. in apropiere de Muntele Scopus incepe sa se dezvolte un alt
frumos cartier Tzameret Habira. De fapt orasul nou s-a dezvoltat mai mult in directiile nord, vest si sud. Politica
de constructie arhitecturala a mers pe linia pastrarii frumusetii constructiilor antice in care modernul a incercat
sa-si faca loc in mod firesc. Interesant de remarcat ramane strategia de constructie a noilor cartiere evreiesti in
jurul celor arabe pentru a stavili o eventuala dezvoltare a celor din urma. Populatia totala a Ierusalimului este
de circa 420.000 de locuitori dintre care 300.000 de evrei, 100.000 de arabi musulmani si 20.000 de crestini.
Extinderea considerabila a orasului se datoreaza nu doar dezvoltarii, ci si includerii in perimetrul sau, ca si
cartiere, a vechilor asezari din jur: Betania, Ghetsimani, Betfaghe, Ein-Karem etc.

Pana la Hristos, Ierusalimul era capitala monoteismului iudaic, singurul popor care credea in adevaratul
Dumnezeu. Dupa invierea Domnului si mai ales dupa ocuparea Locurilor Sfinte de catre arabi, Ierusalimul
devine capitala monoteismului mondial-iudaic, crestin si musulman.

Cu toate acestea Ierusalimul a ramas un oras sfant pentru crestini. El este locul sfant care face sa vibreze inima
curata a fiecarui pelerin, danuu-i imaginea Universului si a Centrului lumii. Mesajul sau este etern ca si
Dumnezeu si actual ca si noi, pentru ca de aici a inceput istoria mantuirii noastre. El ne cheama pe toti la
sfintenie si indumnezeire si - daca ai credinta vie in Hristos - in Ierusalim te simti inaltat si transfigurat.

Aici sufletul si inima depasesc modul firesc al vietii, pentru ca orice monument, orice piatra sau inscriptie iti
graiesc limba iubirii infinite a lui Dumnezeu care isi jertfeste Fiul Sau pentru fericirea noastra.

Ierusalimul a devenit, din motive diferite, centrul geografiei sacre, atat pentru evrei, cat si pentru crestini sau
musulmani. in nici un alt oras al lumii istoria nu e atat de ancorata in prezent. Aici pelerinul face experienta unei
istorii sfinte in care geografia sacra se integreaza intr-un drum inifiatic si provocator spre imparatia lui
Dumnezeu.

Parintele Cristian Munteanu

Arheologii scot istoria Ierusalimului la lumina


Published by admin at 9:05 am under Stiri

Vestigii ale israelitilor, romanilor, bizantinilor sau musulmanilor au fost atent conservate de-a lungul
timpului in Ierusalim.

In „Orasul lui David“, unde se crede ca regele cu acelasi nume a pus pietrele de temelie ale
Ierusalimului in jurul anului 1.000 i.Cr., au fost dezgropate ruinele cetatilor inaltate de canaaniti si
israeliti si ale resedintelor iudaice din secolele VIII si VII i.Cr. Prin catacombe se ascunde si „Putul lui
Warren“ - vechiul acces subteran la izvorul Ghihon -, botezat dupa exploratorul Charles Warren, care
l-a descoperit in secolul al XIX-lea. Iar resedintele bogatasilor de pe vremea regelui Irod, printre care
si preoti ai Templului, au iesit de sub sapaturi in „Cartierul lui Irod“ sau graiesc prin „Casa arsa“.

La coltul subvestic al Muntelui Templului, gradina arheologica Ophel dezvaluie 2.500 de ani din
istoria Ierusalimului in 25 de straturi de ruine.

Treptele antice si poarta Hulda, prin care credinciosii intrau in interiorul celui de-Al Doilea Templu,
laolalta cu ramasitele unor mari palate datand din perioada musulmana a secolului VII, sunt cele mai
importante artefacte dezgropate aici. Pe de alta parte, in „Citadela“, ce adaposteste „Turnul lui David“,
excavarile au scos la iveala trei turnuri construite de regele Irod si structuri din perioadele romana, bi-
zantina, a cruciatilor sau a turcilor. Iar sapaturile din anii ’70 pentru fundatiile unor blocuri de
apartamente din Cartierul Evreiesc au scos-o la lumina pe „Cardo“, o strada romano-bizantina trans-
formata ulterior intr-o gradina arheologica si o arcada de magazinase.

O comoara arheologica aparte a Ierusalimului este insa mormantul sapat in stanca de Iosif din
Arimateea, aflat la 50 de metri de Muntele Golgota, unde se crede ca a fost inmormantat Isus dupa
crucificarea sa.

Xxx

In sc ript ie d in pe rioad a ult im ulu i re ge al I ude e i,


de sc ope rit a la Ie rus alim
Evaluare Utilizator: / 0

Vot
Slab Excelent
Scris de Adrian Popovici
marþi, 30 septembrie 2008
IERUSALIM / 15:35, 1.08.2008

O inscriptie veche de 2.600 de ani purtand numele unui oficial de la curtea


ultimului rege al Iudeii, Sedecias, mentionat in Biblie, a fost descoperita
in Ierusalim, au anuntat arheologii israelieni.

“Am descoperit amprenta in argila, remarcabil de bine conservata, a unei


peceti purtand numele Gedaliah, fiul lui Pashur”, un oficial de la curtea
regelui Sedecias, mentionat in Biblie (Ieremia 21-1), a declarat
coordonatorul sapaturilor arheologice, Eilat Mazar.

Aceasta a spus ca amprenta, cu un diametru de un centimetru, a fost descoperita alaturi de o a


doua, purtand numele unui alt oficial de la curtea regelui, care a fost adusa la lumina zilei in
2005.

Potrivit arheologului, este vorba de “o descoperire exceptionala, pentru ca rar se gasesc


amprente de peceti atat de bine conservate.

Reputatul arheolog Israel Finkelstein, autorul bestseller-ului “La Bible devoilee” (”Biblia
dezvaluita”), a tinut sa modereze entuziasmul starnit de descoperire.

“Zeci de amprente de peceti din acea epoca au fost deja descoperite, unele dovedindu-se a fi
falsuri”, a declarat acesta, amintind ca muzeul Luvru detine doua peceti autentice din Iudeea, cu
un secol mai vechi decat cele din epoca lui Sedecias.

“O astfel de descoperire prezinta interes, insa nu modifica parerile despre regatul lui Sedecias, a
carui existenta a fost deja atestata, confirmand textul biblic”, a spus acesta.

Sapaturile, efectuate in cartierul Silwan, in estul Ierusalimului, au permis aducerea la suprafata


a ruinelor unui palat cu o lungime de aproximativ 30 de metri.

Vasal al regelui Babilonului, Nabucodonosor, Sedecias a murit in 586 i.Hr., dupa inabusirea
revoltei regatului Iudeii impotriva Babilonului si cucerirea Ierusalimului.

Sursa media: Mediafax


Mormantul lui Hristos-Ierusalimul de ieri si de azi, Muntele Moria, Via Dolorosa,
Biserica Sfantului Mormant iudaismul, crestinismul si mahomedanismul
Paraschiv Iulian

clasa aX-a C

Mormantul lui Hristos

Ierusalimul,atat de bogat in lacase de cult legate de obarsia celor trei religii monoteiste – iudaismul,crestinismul si
mahomedanismul - ,ofera imaginea unui amalgan arhitectural demn de numele de capitala a Tarii Sfinte. Dintre
lacasele de cult crestin aflate in Ierusalim,simbolizand momente si fapte ale Mantuitorului,am ales,Biserica
Sfantului Mormant.

53522dlq74xzu6v

Ierusalimul de ieri si de azi

Origineanumelui Cetatii Sfinte se pierde in negura multimilenara a istoriei.Se pare ca totusi numele actual provine din imbinarea
numelui regelui Yaru – cel care a ridicat primele fortificatii pe Muntele Sion de la obarsia raului Kidron si a afluentului sau Hinnom
cu cel al zeitei Shalem,zeita pacii,careia i se inchinau locuitorii cetatii.Astfel s-a ajuns la toponimul Yerushalayim sau Jerushalem,dar
si la cel dat ulterior de triburile din Canaan:Urusalim.Cert este ca,innn anul 990 i.Hr.,legendarul rege David,pornit in fruntea
triburilor de iudei,a stabilit capitala aici,dupa ce a cucerit cetatea,mormantul sau aflandu-se la poalele Muntelui Sion.Incetul cu
incetul,cetatea s-a extins pe muntele Moria,unde regele David a ridicat un altar,pe care a adus chivotul si Tablele Torei.Mai tarziu,in
Cartea Facerii din Biblie,cetatea Ierusalim era mentionata sub numele de Pamantul Moria.

In evanghelia dupa Matei,ca de altfel si in celelalte,Sfanta Cetate era descrisa ca un oras fortificat,cu o multime de temple mari.
„Vedeti aceste cladiri mari?Nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu fie daramata”,a spus Iisus ucenicilor sai Petru,Ioan si
Andrei ,atunci cand se aflau pe colina cunoscuta sub numele de Muntele Maslinilor.Istoria tumultuoasa ce a urmat l-a dat
dreptate,caci toti cuceritorii au vrut sa ramana in istorie prin distrugerea cetatii.

Muntele Moria lz522d3574xzzu

Iata un motiv pentru ca vizita sa porneasca de pe muntele Maslinilor,din fata Bisericii Natiunilor.Vazut de aici,Ierusalimul ne apare
ca un oras cosmopolit,situat intre cerul azuriu si colinele pe care se muleaza zidurile fortificatiilor si se inalta turnurile
bastioanelor.Alaturi de acestea,parca sprijinind bolta cerului,ca intr-o pictura religioasa bizantina,se inalta multimea siluetelor
clopotnitelor bisericilor crestine de cele mai diferite rituri,a cupolelor moscheilor sau a crenelurilor sinagogilor – ale caror fatade
sunt impodobite cu tablele cuprinzand cele zece porunci ale lui Moise.Chiar in fata noastra,pe

platforma daltuita in stanca MunteluiMoriah,unde,in vremuri de mult apuse,se aflau altarul lui David si coloanele templului inaltat de
regele Solomon,urmasul lui David, straluceste astazi cupola aurita a moscheii Omar(sau Moscheea Stancii),iar alaturi, minaretele si
domul moscheii Al Aksa,reprezentativa pentru cultul musulman.La marginea platformei se afla Zidul de Vest,sau Zidul Plangerii,loc
sacru al cultului mozaic .Coboram in orasul vechi,patrunzand prin Poarta Sf. Stefan,sau a Leilor,pe langa biblica asezare
Bethesada,azi cartier al Ierusalimului.

Via Dolorosa

Ca toti crestinii care viziteaza Sfanta Cetate,urmam cunoscuta Via Dolorosa,Drumul Crucii sau al Patimilor,ce traverseaza de la vest
cartierul musulman. Pe artera ingusta ce incepe la Poarta Leilor,formata din trepte lungi sau prispeiesite in afara cladirilor si
acoperita din loc in loc cu bolti sau arcade, ntalnim numeroase grupuri de calugari sau maici,ale caror rugi murmurate contrasteaza
cu larma turistilor ce se grabesc spre Biserica Sfantului Mormant. Trecem pe langa locuri sacre,marcate ca atare,ale momentelor
patimilor lui Iisus: Palatul lui Pilat,locul locul unde a fost judecat si condamnat la moarte, in prelungirea caruia se afla Arcul lui
Hadrian,pe platforma caruia a fost scos Iisus Hristos,purtand o coroana de spini, ca „Iisus Nazariteanul,Rege al Iudeilor”spre a fi
aratat multimii de catrePilat,ce a rostit atunci celebrela cuvinte „Ecce Homo”. La cateva zeci de metrii mai incolo,locul unde a primit
crucea sa o poarte martirul Lui si rascrucea de drumuri unde S-a prabusit prima oara sub greutate ei.Apoi, locul unde S-a intalnit cu
mama Lui,locul Simon L-a sprijinit sa poarte crucea, locul unde Veronica i-a sters fata insangerata cu naframa pe care a ramas
intiparit chipul Lui, probabil naframa expusa azi in nordul Italiei.Apoi locurile in care El s-a prabusit a doua si a treia oara ,sau unde
a fost despuiat de vesmintele Sale.

Biserica Sfantului Mormant este cea din urma de pe Drumul Calvarului,acolo,pe Golgota,unde a fost rastignit pe cruce si unde a fost
pus in mormantul din care a Inviat.

Biserica Sfantului Mormant

Ridicata aici pentru prima data de catre Imparateasa Elena a Bizantului in anul 336, biserica a fost distrusa de incendii si de
cuceritori si apoi refacuta de cruciati sau pelerini

crestini.Cea pe care o vedem astazi dateaza din 1810.

Ca sa ajungi la intrarea in biserica,trebuie sa parcurgi cateva stradute inguste si intortocheate,dispuse in panta,printre cladiri care
ascund privitorului locul sacru unde s-a aflat mormantul lui Iisus.Am urmat,pe la orele amiezii,acest drum printre pravalioarele
mici,sub un cer intunecat de nori cenusii din care se scurg picaturile unei ploi dese,ce a obligat multimea negustorilor sa intinda
prelate si sa aprinda luminile,precum seara.

Pasesc cu evlavie in interior,alaturi de multimea de turisti de pe toate meridianele Pamantului,pentru a asista la slujba de la miezul
zilei.Biserica mare adaposteste in centru o biserica mai mica,precum clisarnita unei manastiri de pe la noi,a carei intrare este
strajuita de sfetnice imense.Pe sub candele si perdele se zareste o alta bisericuta,ca o capela,ce adaposteste Sfantul
Mormant.Suntem opriti de a inainta,caci incepe slujba. Nu mica mi-a fost mirarea cand am asistat,de fapt,la patru slujbe
scurte,tinute,pe randde prelati armeni,catolici,greco-ortodocsi si ortodocsi rasariteni.O data cu retragerea acestora,m-am incadrat
in sirul de vizitatori ce voiau sa vada mormantul lui Hristos.Pe sub un portal scund,ornat cu candele aurite,intru plecat in cea din
urma bisericuta,de forma patrulatera,alaturi de alti trei crestini,caci spatiul ingust nu permite mai mult.Sarcofagul,din marmura,care
a fost odata alba,ingalbenita de microclimatul din interiorul lacasului si tocita de milioanle de atingeri ce s-au derulat in timp,are
aspectul unei lavite de pe la noi.

Marginit de trei laturi de zidurile capelei decorate cu icoane acoperite cu argint aurit si candele aprinse,sarcofagul poate fi atins
doar pe una dintre laturile mari.Sfesnicele cu lumanari aprinse de pe lespedea mormantului sustin un covoras rosu,plusat,pe care
sunt brodate cu fire de aur in limba greaca cuvintele :Hristos Anesth.Apuc sa spun o scurta rugaciune inainte de aparasi Sfantul
Mormant,acest centru vital al crestinismului mondial.

Bibliografie:TERRA MAGAZIN

NR 5/mai 2002

„Prin Tara Sfanta” de

Adrian Cioaca