Sunteți pe pagina 1din 164

Introducere

Dreptul Uniunii Europene s-a impus ca disciplină în planurile de învăţământ ale


programelor de studii de Drept organizate şi desfăşurate de facultăţi din cadrul universităţilor
din România, încă înainte de aderarea noastră la Uniunea Europeană, chiar şi înainte de
demararea efectivă de către autorităţile române a procedurilor de preaderare, iar ulterior a
celor de aderare. Cu atât mai mult această disciplină s-a impus în aceste planuri de învăţământ
ulterior momentului aderării României la Uniunea Europeană, anul 2007 determinând, o dată
cu semnarea Tratatului de la Lisabona, şi o reconsiderare o denumirii acestei discipline prin
adaptarea la noua terminologie impusă de prevederile tratatului amintit. Astfel, în locul
titulaturii Drept comunitar european s-a preferat folosirea celei de Dreptul Uniunii Europene.
Schimbarea statutului României din candidat la aderarea la Uniunea Europeană în
membru al Uniunii Europene a impus acordarea unei mari atenţii acestei ramuri de drept,
cunoaşterea instituţiilor unionale, a mecanismelor, a acţiunilor, a procedurilor de la nivelul
Uniunii Europene devenind o necesitate pentru orice student la programul de studii Drept,
viitor absolvent al acestuia. În acest context studiul acestei discipline într-un singur semestru
s-a dovedit a fi insuficient, motiv pentru care dacă într-un prim semestrul în cadrul disciplinei
Dreptul Uniunii Europene I sunt analizate instituţiile primare, de bază ale acestei ramuri de
drept, obiectul cursului de faţă – Dreptul Uniunii Europene II îl constituie analiza unor
aspecte de drept procesual de la nivelul Uniunii Europene, cu precădere de la nivelul Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene.
Noţiunile, conceptele, terminologia folosite, proprii limbajului de specialitate, mai ales
a unui limbaj oarecum diferit de cel specific dreptului naţional, cu care studenţii sunt
familiarizaţi şi au posibilitatea de a se familiariza pe parcursul întregului ciclu de învăţământ
de licenţă, pot prezenta dificultăţi, mai ales cu ocazia parcurgerii pentru prima dată a
prezentului suport de curs. Studierea cu seriorizitate, consecvenţă şi constanţă a fiecărei
unităţi de învăţare va permite fiecărui student familiarizarea cu limbajul specific dreptului
unional şi a dreptului procesual unional, cu noţiunile, conceptele, mecanismele, procedurile şi
corelaţiile dintre acestea specifice procesului unional, instanţelor de judecată de la nivelul
Uniunii Europene. Studierea cu atenţie a instituţiilor dreptului procesual al Uniunii Europene
va permite fiecărui student a înţelege inclusiv corelaţiile dreptului nostru cu dreptul unional,
precum şi raporturile stabilite între acestea atât prin prevederile tratatelor constitutive, cât şi
prin jurisprudenţa instanţei de judecată europene, permiţând inclusiv o ancorare în realitatea
politico-juridică europeană, realitate ce nu mai poate fi ignorată de dreptul naţional, precum
nici de organele, instituţiile, autorităţile publice de la nivel local, regional sau naţional.
Considerăm necesar a sublinia şi faptul că structura nui suport de curs redactat în
tehnologie ID (IFR) permite o analizare punctuală, concretă a instituţiilor juridice identificate
în fişa disciplinei în cauză. Însă nu trebuie omis faptul că inclusiv Dreptul Uniunii Europene

1
II, poate cu atât mai mult decât dreptul naţional având în vedere numărul statelor membre ale
Uniunii Europene, dar şi diversitatea, precum şi particularităţile sistemelor juridice specifice
acestora, este influenţat şi de multiplele, diversele şi nuanţatele interpretări doctrinare,
exprimate în lucrări de specialitate, precum tratate, cursuri universitare, monografii, studii, şi
nu în ultimul rând soluţii jurisprudenţiale, inclusiv în comentariile acestora. Or înţelegerea şi
însuşirea corectă a noţiunilor, conceptelor şi, în final, a instituţiilor juridice ale Dreptului
Uniunii Europene II presupune o cercetare aprofundată ce se traduce întâi de toate printr-o
studiere serioasă şi a lucrărilor de specialitate identificate ca surse bibliografice relevante
pentru prezentul suport de curs.

Obiectivele cursului
Prin tehnica de expunere a cursului, studenţii vor intra, treptat, în procesul
de asimilare şi înţelegere a limbajului de specialitate, deprinzând în acelaşi timp
corelaţiile între instituţiile de drept. Cercetarea fiecărei instituţii juridice este
diseminată în structuri componente, aflate în strânsă interdependenţă, încât este
necesară stăpânirea în parte a fiecărei sursă de cunoaştere pentru corelarea acesteia
cu cunoştinţele aflate în derulare. Prezentarea fiecărui modul permite, la finalul
însuşirii elementelor sale, deprinderea mecanismului de ansamblu a instituţiei
analizate, raportarea la diferite situaţii practice, concrete.
Obiectivele cursului constau, în principal, în:
• familiarizarea studenţilor cu noţiunile de bază ale Dreptului Uniunii
Europene II – aspecte de drept procesual unional, precum Curtea de Justiţie a
Uniunii Europene, complet de judecată (cameră de judecată), avocat ganeral,
judecător raportor, cerere de chemare în judecată, memoriu în replică, acţiunea
preliminară, etc.;
• dezvoltarea de catre student a abilităţilor de a aplica corect cunoștinţele
teoretice acumulate pentru soluţionarea problemelor practice şi a speţelor din
domeniul Dreptului Uniunii Europene;
• dezvoltarea de catre student a abilităţilor necesare pentru a determina şi
preciza competenţelor instanţelor unionale din cadrul CJUE, atribuţiile
judecătorului raportor, ale avocatului general sau ale grefierului, pentru a
determina categorii de acţiuni ce pot fi înregistrate, soluţionate de CJUE, pentru a
determina conţinutul unei hotărâri sau ordonanţe emise de o instanţă europeană,
pentru distinge între o hotărâre şi o oronanţă motivată dată de o cameră de
judecată/complet de judecată, pentru a identifica aspecte procedurale privind

2
soluţionarea unor dintre acţiunile ce pot fi adresate CJUE, precum acţiunea în
constatarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin tratate sau acţiunea preliminară;
• dezvoltarea de către student a abilităţilor necesare să selecteze şi să aplice
corect metodele și principiile de bază învățate în soluţionarea problemelor practice
şi a speţelor de Drept al Uniunii Europene, printr-o riguroasă studiere, discutare,
analizare a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;
• dezvoltarea de către student a abilităţilor necesare să realizeze eseuri şi
proiecte de cercetare pe teme de Dreptul Uniunii Europene II.
Evident, prezentul suport de curs, datorită limitărilor de întindere, poate asigura
doar incipienta şi iniţiala aprofundare a materiei Dreptului Uniunii Europene II
(denumit în continuare DUE II), astfel încât, pentru optime rezultate în cadrul
activităţii lor profesionale în calitate de studenţi, aceştia ar trebui să recurgă şi la
una sau mai multe din lucrările recente indicate în bibliografia aflată la sfârşit

Competenţe conferite
După parcurgerea materialului şi a bibliografiei indicate, fiecare student va
putea identifica, explica, descrie noţiunile de bază cu privire la competenţa CJUE,
procedura în faţa CJUE; va identifica şi va putea explica elementele unei cereri de
chemare în judecată, precum şi ale unei hotârâri sau ordonanţe motivate pronunţată
de instanţele europene; va putea descrie rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
în interpretarea şi dezvoltarea ordinii juridice a UE; va identifica, va dezvola şi va
putea explica caracteristicile CJUE, principiile de funcţionare ale acesteia, precum
şi ale actului juridicţional; va identifica şi va putea interpreta o hotârâre sau o
ordonaţă motivată a CJUE; va putea interpreta normele juridice de drept unional;
va putea corela cunoştinţele teoretice cu abilitatea de a le aplica în practică,
inclusiv prin soluţionarea unor speţe privind aplicarea principiilor şi normelor
dreptului Uniunii Europene; va putea explica şi interpreta jurisprudenţa CJUE; va
fi capabil a identifica şi califica actele emise de instituţiile UE, precum şi pe cele
emise de CJUE; va putea interpreta natura obligaţiilor determinate de diferite
categorii de acte juridice ale UE şi capacitatea de a aplica în practică normele de
drept ale UE în caz de conflict cu cele de drept intern; va înţelege poziţia,
interesele şi conţinutul obligaţiilor ce revin autorităţilor administrative şi judiciare
din România prin efectul integrării în UE, cu privire la respectarea hotărârilor

3
pronunţate de CJUE; va putea implementa şi manifesta o atitudine responsabilă
faţă de pregătirea continuă, cunoaşterea operativă şi aplicarea corespunzătoare a
unor noi acte normative (legislative sau nelegislative), inclusiv a modificărilor
celor existente, precum şi a jurisprudenţei din domeniul dreptului unional.
De asemenea fiecare student va putea aplica cunoştinţe dobândite la curs, în
discuţii libere sau ghidate pe teme indicate de profesor; va putea a identifica
noţiuni şi concepte juridice ale DUE II din legislaţia în vigoare, de a le explica şi
de a le folosi în descrierea mecanismelor juridice ale dreptului unional, ale speţelor
în domeniu, putând aprecia şi evalua date oferite de curs aplicate pe domeniul de
interes al studenţilor; va putea formula enunţuri coerente cu privire la noţiuni,
concepte şi principii ale acestei discipline care să le permită să-şi exprime punctul
de vedere sau opiniile în mod corect şi coerent.
Nu în ultimul rând orice student ar trebui să demonstreze că poate lucra atât
independent cât şi în grupuri în scopul informării ştiinţifice şi obţinerea datelor
necesare pentru realizarea sarcinilor de lucru; să aibă capacitatea de a utiliza în
mod corect limbajul de specialitate astfel încât să poată comunica cu alte persoane
în cadrul muncii în echipă; să fie capabil de a putea înţelege şi dezbate conţinutul
manualelor şi publicaţiilor de specialitate demonstrând că le înţeleg şi le pot
transmite mai departe; ar trebui să dovedească: progresul în însuşirea unor noi
tehnici de învăţare, abilităţi de autocontrol permanent şi conştient privind
motivaţiile pentru învăţare, capacitatea de a face distincţie între date, informaţii şi
cunoaştere şi de a gestiona toate acestea; conştientizarea motivaţiei învăţării
continue

Resurse şi mijloace de lucru


Pentru evaluarea semestrială a cunoştinţelor, la acest nivel, este suficientă
studierea termenilor, noţiunilor şi caracterelor care definesc instituţiile analizate.
Dezvoltarea şi aprofundarea tematicilor, lărgirea sferei de aplicare a
jurisprudenţei presupun cercetarea tratatelor şi cursurilor universitare detaliate, a
monografiilor, revistelor de specialitate, culegerilor de hotărâri ale Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene.
Este indispensabilă parcurgerii cursului procurarea Tratatului privind
Uniunea Europeană şi a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, inclusiv

4
protocoalele şi declaraţiile anexă la Tratatul de la Lisabona, în special Statutul
Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi a regulamentelor de procedură ale
instanţelor unionale.
Pentru consultarea jurisprudenţei CJUE este necesar a se consulta site-ul:
curia.europa.eu.
Metodele de învăţare sunt: studiu individual, învăţarea prin descoperire, învățarea
bazată pe resurse, studiu de caz, problematizarea, rezolvarea exerciţiilor şi a
testelor de evaluare, a temelor de control

Structura cursului
Structura cursului conţine:
- 10 unităţi de învăţare pentru semestrul I al anului II, cursul fiind
dezvoltat şi în semestrul I al anului III de studii, conţinutul celor cinci
module rezultă din cuprins;
- unităţile de învăţare (UI) au un conţinut care evoluează în
complexitate, putând fi însuşite în procesul de învăţare în perioade
cuprinse între 2 şi 3 ore;
- configuraţia tehnică a ghidului a permis oferirea de exemple, cu
trimitere la soluţiile practice ale instanţei de judecată europene, la
doctrina specifică, fapt de natură a facilita înţelegerea noţiunilor şi a
instituţiilor juridice;
- rezumatul existent la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare, se doreşte
un ajutor sistematic al activităţii de învăţare, constituind o enumerare
a problematicii analizate;
- sunt formulate două teme de control, la finele cursului, aceste teme de
control, precum şi evaluarea acestora se vor transmite studentului atât
în cadrul seminariilor faţă în faţă, cât şi prin postarea acestora pe
platforma e-learning;
- în fine, testele de evaluare au drept scop antrenarea studenţilor în
soluţionarea unor probleme sau chiar a unor speţe practice, adaptate
tematicii fiecărei unităţi de învăţare.

5
Cerinţe preliminare
Cunoaşterea sistemului constituţional, a noţiunilor, conceptelor şi
princpiilor fundamentale ale dreptului, astfel precum au fost însuşite urmare a
parcurgerii cursurilor: Teoria generală a dreptului, Drept constituţional, Instituţii
politice, precum şi a noţiunilor, conceptelor, principiilor, izvoarelor formale şi a
instituţiilor fundamentale ale Dreptului Uniunii Europene – DUE I.

Discipline deservite
Studiul disciplinei influenţează major demersurile de însuşire a
cunoştinţelor în domeniul tuturor ramurilor dreptului public, chiar ale dreptului
privat.

Durata medie de studiu individual


Timpul necesar estimat pentru înţelegerea instituţiilor şi mecanismelor
juridice cuprinse în cele 10 unităţi de învăţare este de 28 ore, timp consacrat cu
atenţie concentrată, timpul necesar parcugerii fiecărei UI în parte este de 2-3 ore de
studiu individual.

Evaluarea
Examen scris, sistem mixt – rezolvarea unor întrebări de tip grilă,
soluţionarea unor subiecte de genul „întrebare - răspuns”, aprecierea unor enunţuri
ca fiind adevărate sau false, rezolvarea unor probleme/speţe simple, după caz

6
Cuprins
Introducere ................................................................................................................................. 1
Chestionar evaluare prerechizite ............................................................................................. 10
Unitatea de învăţare 1. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene...............................................11
Precizări generale. Caracterizare. Principii ........................................................................... 11
1.1. Introducere ........................................................................................................ 11
1.2. Competenţe ........................................................................................................ 11
1.3. Precizări generale. Caracterizare ..................................................................... 12
1.4. Scurt istoric........................................................................................................ 15
1.5. CJUE şi alte curţi de justiţie .............................................................................. 15
1.6. Principiile fundamentale de funcţionare ale CJUE. ......................................... 18
1.7. Elemente specifice CJUE sau ale actului jurisdicţional unional. .................... 19
1.8. Rezumat .............................................................................................................. 21
1.9. Test de evaluare ................................................................................................. 22

Unitatea de învăţare 2. Competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ............................ 24


2.1. Introducere ........................................................................................................ 24
2.2. Competenţe ........................................................................................................ 24
2.3. Competenţa generală a CJUE ........................................................................... 25
2.4. Competenţa teritorială a CJUE ......................................................................... 26
2.5. Competenţa personală. ..................................................................................... 27
2.6. Competenţa funcţională a CJUE. ..................................................................... 28
2.7. Rezumat. ............................................................................................................ 31
2.8. Test de evaluare. ............................................................................................... 32

Unitatea de învăţare 3. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Componenţă ........................ 34


3.1. Introducere ........................................................................................................ 34
3.2. Competenţe ........................................................................................................ 34
3.3. Precizări prealabile ........................................................................................... 35
3.4. Curtea de Justiţie. Componenţă ........................................................................ 36
3.5. Tribunalul. Componenţă. Competenţă .............................................................. 47
3.6. Tribunalul Funcţiei Publice (fostul) .................................................................. 52
3.7. Rezumat. ............................................................................................................ 53
3.8. Test de evaluare. ............................................................................................... 57

Unitatea de învăţare 4. Aspecte de drept procesual unional. Aspecte generale. Introducerea


acţiunii şi procedura scriptică. Părţile în procesul unional .................................................... 58
4.1. Introducere ........................................................................................................ 58

7
4.2. Competenţe ........................................................................................................ 58
4.3. Aspecte generale ................................................................................................ 59
4.4. Introducerea acţiunii şi procedura scriptică.
Părţile în procesul unional ....................................................................................... 62
4.5. Rezumat .............................................................................................................. 66
4.6. Test de evaluare ................................................................................................. 66

Unitatea de învăţare 5. Aspecte de drept procesual unional. Reprezentarea procesuală şi


avocatul obligatoriu. Intervenienţii în procesul unional ......................................................... 68
5.1. Introducere ........................................................................................................ 68
5.2. Competenţe ........................................................................................................ 68
5.3. Reprezentarea procesuală şi avocatul obligatoriu ............................................ 69
5.4. Intervenienţii în procesul unional ...................................................................... 75
5.5. Rezumat .............................................................................................................. 78
5.6. Test de evaluare ................................................................................................. 80

Unitatea de învăţare 6. Aspecte de drept procesual unional. Condiţiile cererii de chemare în


judecată. Întâmpinarea – memoriul în apărare ....................................................................... 82
6.1. Introducere ........................................................................................................ 82
6.2. Competenţe ........................................................................................................ 82
6.3. Condiţiile cererii de chemare în judecată ......................................................... 83
6.4. Întâmpinarea – memoriul în apărare ................................................................ 90
6.5. Rezumat .............................................................................................................. 91
6.6. Test de evaluare ................................................................................................. 93

Unitatea de învăţare 7. Aspecte de drept procesual unional. Numirea raportorului şi al


avocatului general. Limba de procedură ................................................................................. 95
7.1. Introducere ........................................................................................................ 95
7.2. Competenţe ........................................................................................................ 95
7.3. Numirea raportorului şi al avocatului general. ................................................ 96
7.4. Limba de procedură (limba procesuală) . ....................................................... 100
7.5. Rezumat............................................................................................................ 103
7.6. Test de evaluare ............................................................................................... 105

Unitatea de învăţare 8. Aspecte de drept procesual unional. Procedura orală. Excepţii


procesuale şi procedurale, chestiunile prealabile ce împiedică rezolvarea fondului.
Hotărârea. Deliberarea şi pronunţarea ................................................................................. 107
8.1. Introducere.......................................................................................................107

8
8.2. Competenţe ...................................................................................................... 107
8.3. Procedura orală. Discuţiile contradictorii ale părţilor şi administrarea
probelor ...................................................................................................................... 108
8.4. Concluziile avocatului general ........................................................................ 115
8.5. Redeschiderea procedurii orale ...................................................................... 117
8.6. Excepţii procesuale şi procedurale, chestiunile prealabile ce împiedică
rezolvarea fondului. Sentinţele interlocutorii ............................................................ 118
8.7. Hotărârea. Deliberarea şi pronunţarea. ........................................................ 122
8.8. Rezumat. .......................................................................................................... 126
8.9. Test de evaluare. ............................................................................................. 130

Unitatea de învăţare 9. Aspecte de drept procesual unional. Căi alternative de soluţionare a


litigiilor. Termene. Cheltuielile de judecată .......................................................................... 132
9.1. Introducere ...................................................................................................... 132
9.2. Competenţe ...................................................................................................... 132
9.3. Căi alternative de soluţionare a litigiilor ........................................................ 133
9.4. Termenele procesuale. ................................................................................... .135
9.5. Cheltuielile de judecată. ................................................................................. 138
9.6. Rezumat. .......................................................................................................... 141
9.7. Test de evaluare. ............................................................................................. 143

Unitatea de învăţare 10. Acţiuni în faţa instanţelor europene .............................................. 144


10.1. Introducere .................................................................................................... 144
10.2. Competenţe .................................................................................................... 144
10.3. Acţiunea în constatarea încălcării tratatelor unionale de către statele membre
................................................................................................................................ 145
10.4. Acţiunea preliminară .................................................................................... .147
10.5. Rezumat .......................................................................................................... 153
10.6. Test de evaluare ............................................................................................. 155

Temă de control 1 ................................................................................................... 158


Temă de control 2 ................................................................................................... 161

Bibliografie............................................................................................................................. 162

9
Chestionar evaluare prerechizite

1. Menţionaţi, pe scurt, etapele de formare a Uniunii Europene.


2. Enumeraţi izvoarele formale ale Dreptului Uniunii Europene.
3. Identificaţi diferenţa/diferenţele dintre izvoarele primare şi izvoarele secundare ale
dreptului unional.
4. Enumeraţi şi descrieţi, pe scurt, izvoarele derivate ale dreptului unional.
5. Menţionaţi care este locul jurisprudenţei ca izvor formal al Dreptului Uniunii Europene.
6. Enumeraţi principiile Dreptului Uniunii Europene.
7. Menţionaţi în ce constă principiul rangului prioritar al dreptului unional faţă de dreptul
naţional.
8. Menţionaţi în ce constă principiul atribuirii sau principiul împuternicirii special limitate.
9. Menţionaţi conţinutul principiului aplicării directe a dreptului unional.
10. Identificaţi disctincţiile dintre Consiliul European şi Consiliu, ca instituţii ale Uniunii
Europene.
11. Identificaţi rolul şi atribuţiile Comisiei Europene.
12. Menţionaţi în ce constă atribuţia Comisiei Europene de „gardian al tratatelor”.
13. Descrieţi atribuţiile Parlamentului European.
14. Identificaţi cele trei instanţe din cadrul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
15. Precizaţi cine numeşte judecătorii din cadrul Curţii de Justiţie şi care sunt condiţiile care
trebuie întrunite de candidaţii la o astfel de funcţie astfel precum sunt specificate de TFUE.

10
Unitatea de învăţare 1. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Precizări generale. Caracterizare. Principii

Cuprins
1.1. Introducere .................................................................................................................
1.2. Competenţe ................................................................................................................
1.3. Precizări generale. Caracterizare .............................................................................
1.4. Scurt istoric.................................................................................................................
1.5. CJUE şi alte curţi de justiţie.......................................................................................
1.6. Principiile fundamentale de funcţionare ale CJUE....................................................
1.7. Elemente specifice CJUE sau ale actului jurisdicţional unional...............................
1.8. Rezumat.......................................................................................................................
1.9. Test de evaluare..........................................................................................................

1.1. Introducere
Unitatea de învăţare l a cursului destinat disciplinei Dreptului Uniunii
Europene II – DUE II îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
introductive referitoare la apariţia şi evoluţia Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene, la raţiunile şi cauzele care au determinat statele europene să creeze
această instituţie şi să o dezvolte astfel până în prezent. Astfel, studenţii vor fi
introduşi atât în studiul sistemului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât și în
ceea ce a determinat dezvoltarea acesteia, a principiilor după care funcţioanează
instanţa europeană, a competenţei acesteia, a diferenţelor faţă de alte curţi de
justiţie internaţionale. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu concepte
operaționale specifice.

1.2. Competenţele unităţii de învăţare


Parcurgerea primei unităţi de învăţare va permite studentului:
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice
fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;
 să identifice, să explice, să descrie şi să interpreteze diferențele existente
dintre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi alte instanţe
internaţionale, diferenţele dintre diferitele moduri în care poate fi privită CJUE în
funcţie de competenţele care îi sunt atribuite;

11
 să identifice, să explice, să descrie principiile de funcţionare ale CJUE, ale
actului jurisdicţional.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

1.3. Precizări generale. Caracterizare

Curtea de Justiţie Europeană este o instituţie unională comună Uniunii Europene şi


EURATOM, care are ca atribuţie principală asigurarea respectării dreptului unional în
aplicarea şi interpretarea actelor normative unionale.
Conform prevederilor art. 19 alin (1) TUE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate, instituţii care asigură
respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor, statelor membre revenindu-le
obligaţia de a stabili căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională efectivă
în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.
Având în vedere competenţele atribuite CJUE, în doctrină se apreciază că aceasta poate
fi privită ca:
• instanţă internaţională în sens clasic, atunci când este sesizată de Comisie sau de statele
membre cu acţiuni împotriva unui alt stat membru, în virtutea prevederilor art. 258, art. 259
TFUE [art. 258 TFUE (ex-art. 226 TCE) - În cazul în care Comisia consideră că un stat
membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite
un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-
și prezenta observațiile.
În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de
Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
art. 259 TFUE (ex-art. 227 TCE) - Oricare dintre statele membre poate sesiza Curtea de
Justiție a Uniunii Europene în cazul în care consideră că un alt stat membru a încălcat
oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor.
Înainte ca un stat membru să introducă împotriva unui alt stat membru o acțiune întemeiată
pe o pretinsă încălcare a obligațiilor care îi revin în temeiul tratatelor, acesta trebuie să
sesizeze Comisia.
Comisia emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor în cauză să își prezinte
în contradictoriu observațiile scrise și orale.
În cazul în care Comisia nu a emis avizul în termen de trei luni de la introducerea cererii,
absența avizului nu împiedică sesizarea Curții.];

12
• instanţă de contencios administrativ, atunci când este sesizată printr-o acţiune îndreptată
împotriva acţiunilor sau inacţiunilor organelor unionale, în virtutea prevederilor art. 263
TFUE [art. 263 (ex-art. 230 TCE) Curtea de Justiție a Uniunii Europene controlează
legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, ale Comisiei și ale Băncii Centrale
Europene, altele decât recomandările și avizele, și a actelor Parlamentului European și ale
Consiliului European menite să producă efecte juridice față de terți. Aceasta controlează, de
asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii destinate să producă
efecte juridice față de terți.
În acest scop, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de un
stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de
necompetență, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a
tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere.
În aceleași condiții, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de
Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană și de Comitetul Regiunilor, care urmăresc
salvgardarea prerogativelor acestora.
Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al doilea
paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și
individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun
măsuri de executare.
Actele de constituire a organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii pot să prevadă condiții și
proceduri speciale privind acțiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotriva
actelor acestor organe, oficii sau agenții care sunt destinate să producă efecte juridice față
de ele.
Acțiunile prevăzute de prezentul articol trebuie formulate în termen de două luni, după caz,
de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la
care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv.];
• instanţă de muncă, în momentul în care soluţionează litigiile funcţionarilor publici unionali
izvorâte din raporturile juridice de muncă;
• instanţă civilă, în momentul în care se pronunţă urmare a introducerii acţiunilor prin care se
solicită despăgubiri pentru pagubele cauzate de funcţionarii unionali, în lipsa unor obligaţii
contractuale;
• instanţă de arbitraj, urmare a unor clauze compromisorii dintr-un contract sau pe baza
unor convenţii de arbitraj;
• instanţă de contencios constituţional, atunci când este sesizată printr-o acţiune preliminară
privind interpretarea şi stabilirea valabilităţii unor norme juridice, în virtutea prevederilor art.
267 TFUE [art. 267 - (ex-art. 234 TCE) Curtea de Justiție a Uniunii Europene este
competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:
(a) interpretarea tratatelor;

13
(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile
Uniunii;
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru,
această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este
necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această
chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe
naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această
instanță este obligată să sesizeze Curtea.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe
judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea
hotărăște în cel mai scurt termen.];
• instanţă de recurs şi instanţă supremă – calitate ce nu este caracteristică instanţelor
internaţionale (acestea din urmă sunt construite cu un singur grad de jurisdicţie şi pentru a
asigura doar posibilitatea exercitării unor căi de atac extraordinare);
Atunci când acţionează ca instanţă de contencios constituţional şi ca instanţă supremă,
CJUE are „obligaţia de a asigura existenţă unei jurisprudenţe unionale unitare şi să contribuie
la acoperirea carenţelor legislative şi la dezvoltarea UE ca o uniune a dreptului”.

Caracterizaţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în funcţie de


competenţele atribuite prin reglementările dreptului unional european.
Menţionaţi când anume Curtea de Justiţie acţionează ca o instanţă de contencios
administrativ.

Să ne reamintim...
Curtea de Justiţie Europeană:
- este o instituţie unională comună Uniunii Europene şi EURATOM;
- atribuţia sa principală este asigurarea respectării dreptului unional în aplicarea şi
interpretarea actelor normative unionale;
- cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate, însă în prezent nu
mai există nicio astfel de instanță specializată, Tribunalul Funcţiei Publice fiind
desființat;
- în funcţie de competenţele acesteia, CJUE poat fi privită ca: instanţă internaţională
în sens clasic, instanţă de contencios administrativ, instanţă de muncă, instanţă
civilă, instanţă de arbitraj, instanţă de contencios constituţional, instanţă de recurs şi
instanţă supremă.

14
1.4. Scurt istoric

Istoric vorbind actuala Curte de Justiţie a Uniunii Europene îşi are originea în Tratatul
de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) prin care s-a înfiinţat şi
Curtea CECO, în anul 1952. Din 1957 vorbim despre Curtea de Justiţie a Comunităţilor
Europene, pentru ca în 1988 să fie înfiinţat Tribunalul de Primă Instanţă (actualul Tribunal,
s.n.), iar în 2004 Tribunalul Funcţiei Publice, singura instanţa specializată existentă până în
2016, la nivelul CJUE. Competențele, precum și judecătorii fostului Tribunal al Funcției
Publice au fost preluate de Tribunal, începând cu data de 01.09.2016. Începând cu anul 2009,
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene devine Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
(CJUE) compusă, în prezent, din: Curtea de Justiţie și Tribunal.

Menţionaţi care este actuala titulatură a instanţei unionale şi din ce


instanţe este compusă aceasta.

Să ne reamintim...
Curtea de Justiţie Europeană:
- îşi are originea în Tratatul CECO;
- 1957 – de când se vorbeşte de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.
- Actualul Tribunal (fostul Tribunal de Primă Instanţă) este înfiinţat în 1988.
- Tribunalul Funcţiei Publice se înfiinţează în 2004, dar, în prezent, este desființat.

1.5. CJUE şi alte curţi de justiţie

Având în vedere că nivelul Europei, precum şi la nivel internaţional, sunt constituite şi


funcţionează şi alte curţi de justiţie este necesar a le distinge pe acestea de CJUE, precum se şi
prezintă chiar curtea. Astfel:
1. Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb

- AELS – Asociaţia Europeană a Liberului Schimb a fost înfiinţată în 1960 având ca principal
scop promovarea liberului schimb în Europa, iar, în prezent, statele membre ale acesteia sunt:
Islanda, Liechtenstein şi Norvegia;
- aceste state membre ale AELS au încheiat cu statele membre ale UE Acordul privind Spaţiul
Economic European (SEE), în anul 1992;
- în statele membre AELS se aplică şi prevederi semnificative ale dreptului Uniunii Europene;

15
- misiunea Curţii AELS constă în asigurarea respectării dreptului în interpretarea şi aplicarea
dreptului privind SEE (Spaţiul Economic European);
- are sediul tot la Luxembourg, precum CJUE;
- procedurile în faţa Curţii AELS sunt similare cu cele în faţa CJUE;
- spre deosebire de CJUE unde limba de lucru este limba franceză, iar limba de procedură
este, în principiu, limba oficială a oricărui stat membru al UE, la nivelul Curţii AELS limba
engleză este atât limba de procedură cât şi limba de lucru;
- dreptul aplicabil la nivelul acestei curţii este reprezentat de: Acordul privind SEE şi
protocoalele acestuia; Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorităţi de
Supraveghere şi a unei Curţi de Justiţie şi protocoalele sale; precum şi dreptul derivat privind
SEE;
- este formată din trei judecători, câte unul pentru fiecare stat membru;
- dreptul privind SEE care a fost adoptat de statele membre AELS se aplică în mod direct în
aceste state, având rang superior faţă de dreptul naţional.

2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO/ECHR)

- este creată în anul 1959, iar din 1998, când intră în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului, este instituită o curte unică care îşi desfăşoară activitatea în
mod permanent şi care înlocuieşte Comisia Europeană a Drepturilor Omului (înfiinţată în
1954) şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (înfiinţată în 1959);
are sediul la Strasbourg;
- dreptul aplicabil la nivelul acestei curţi este reprezentat de Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului din 1950 şi de protocoalele adiţionale ale acesteia;
- are în prezent 47 de state membre, state care au ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, state care se regăsesc pe continentul european de la Oceanul Atlantic şi până la
Marea Caspică;
- misiunea acesteia constă în asigurarea respectării angajamentelor care rezultă din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului şi din protocoalele sale, pentru statele contractante;
este formată din 47 de judecători câte părţi contractante există;
- îşi desfăşoară activitatea în comitete de trei judecători; în camere de şapte judecători şi într-o
Mare Cameră de 17 judecători;
- judecătorul ales de un stat este membru de drept al camerei şi al Marii Camere, dacă statul
său este parte a unui litigiu;
- limbile oficiale ale CEDO sunt, de regulă, limba franceză şi limba engleză.

3. Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ/ICJ)

- a fost instituită în anul 1945 ca organ judiciar principal al ONU;

16
- are sediul la Haga;
- dreptul aplicabil la nivelul acestei curţi este format din: convenţiile şi tratatele internaţionale,
dreptul cutumiar internaţional, principiile generale de drept, precum şi hotărârile judecătoreşti
şi doctrina autorilor cu reputaţie recunoscută, acestea ultime două doar cu caracter accesoriu;
- statele membre pot fi cuprinse în trei categorii: cea a statelor membre ale ONU în de 193, în
prezent, şi care sunt ipso facto părţi la Statutul Curţii; cea a statelor care au aderat la Statutul
Curţii, dar nu au semnat Carta ONU şi nu au devenit membre ale ONU; respectiv cea a
statelor care au depus o declaraţie la grefa Curţii, în condiţiile stabilite de Consiliul de
Securitate al ONU, dar nu sunt membre ale ONU;
- misiunea acestei CIJ presupune soluţionarea diferendelor de ordin juridic care există între
statele membre şi care sunt deduse judecăţii chiar de statele membre, în confomitate cu
dreptul internaţional, precum şi emiterea de avize consultative asupra problemelor juridice
care îi pot fi adresate de organele sau de agenţiile ONU autorizate în acest sens;
- este formată din 15 judecători aleşi de Adunarea Generală şi de Consiliul de Securitate ale
ONU, care trebuie să reprezinte marile civilizaţii şi principalele sisteme juridice ale lumii;
- limbile oficiale sunt limba engleză şi limba franceză;
- CIJ nu poate judeca un litigiu decât cu condiţia ca părţile în cauză să fi acceptat competenţa
acesteia.

4. Curtea Penală Internaţională (CPI/ICC)

- în anul 1998 este semnat de 120 de state Statutul de la Roma prin care s-a instituit CIP,
statut care intră în vigoare în 2002;
- sediul CPI este la Haga;
- dreptul aplicabil cuprinde: Statutul CPI, Regulamentul de procedură şi probele şi Elementele
crimelor; tratatele aplicabile şi principiile şi normele dreptului internaţional, iar, în lipsa unor
dispoziţii vor fi avute în vedere, principiile generale stabilite de Curte pornind de la legile
naţionale care reprezintă diferite sisteme juridice;
- statele membre sunt cele care au ratificat, au acceptat, au aprobat sau au aderat la Statutul
CPI;
- misiunea sa constă în contribuirea la realizarea respectării şi a aplicării în mod durabil a
justiţiei penale internaţionale, la prevenirea crimelor şi la combaterea nesancţionării acestora;
la desfăşurarea de anchete, iniţierea de urmăriri şi derularea de procese în mod echitabil,
eficient şi imparţial cu privire la cele mai grave crime; misiune ce o duce la îndeplinire în mod
transparent şi eficient;
- este compusă din 4 organe: preşedinţia, secţiile, biroul procurorului general şi grefa; curtea
are 18 judecători originari din întreaga lume, fiind aleşi de Adunarea Statelor Părţi şi fiind
repartizaţi în 3 secţii: secţia preliminară, secţia de primă instanţă şi secţia de apeluri;

17
preşedinţia este formată dintr-un preşedinte şi doi vicepreşedinţi ce sunt aleşi dintre cei 18
judecători;
- limbile de lucru sunt limba engleză şi limba franceză, iar limbile oficiale sunt: limba
engleză, limba arabă, limba chineză, limba spaniolă, limba franceză şi limba rusă.

Folosind metoda comparativă, identificaţi asemănări şi deosebiri între


Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi Curtea Europeană a Drepturilor
Omului .

Să ne reamintim...
Curtea de Justiţie a uniunii Europene nu trebuie confundată cu:
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
- Curtea Internaţională de Justiţie;
- Curtea Penală Internaţională;
- Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

1.6. Principiile fundamentale de funcţionare ale CJUE

Principiile fundamentale de funcţionare ale CJUE sunt următoarele:


• principiul atribuirii sau împuternicirii speciale limitate – potrivit căruia aplicarea şi
asigurarea respectării dreptului unional sunt, întâi de toate, sarcini ce revin statelor membre,
prin instanţele naţionale, CJUE revenindu-i doar competenţele individual determinate
prevăzute de art. de art.258 şi urm. din TFUE. De altfel, potrivit art. 19 alin. (1) TUE [Curtea
de Justiție a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiție, Tribunalul și tribunale
specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor.
Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională
efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.], statelor membre le revine obligaţia de
a stabili căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională efectivă în
domeniile reglementate de dreptul Uniunii.
• principiul interpretării unitare şi autonome a dreptului unional în toate statele membre –
CJUE, prin jurisprudenţa sa, interpretează termenii juridici într-un mod unional, sensul
acestora fiind diferit de cel naţional, încercând, astfel, să creeze o ordine juridică originală.
• principiul efectului util (principiul aplicării dreptului unional cu cea mai mare eficacitate)

18
• principiul dezvoltării dinamice a dreptului unional – în corelaţie cu scopurile şi obiectivele
de integrare stabilite, dar şi cu modificările aduse dreptului unional primar pe parcursul
dezvoltării acestuia.
• principiul interpretării dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar, fiind respectat
şi principiul „implied powers” – se au în vedere nu doar prevederile din tratatele de înfiinţare
ci şi din actele normative create ulterior acestora de către instituţiile UE.
• principiul dreptului comparat (principiul respectării principiilor de drept fundamentale
specifice statelor membre şi sistemelor de drept europene) - permite identificarea principiilor
fundamentale de drept specifice, precum şi efectele hotărârilor în diferitele sisteme de drept.

Precizaţi în ce constă principiul interpretării unitare şi autonome a


dreptului unional în toate statele membre, principiu fundamental de funcţionare
a CJUE.

Să ne reamintim...
Principiile fundamentale de funcţionare ale CJUE sunt următoarele:
- principiul atribuirii sau împuternicirii speciale limitate;
- principiul interpretării unitare şi autonome a dreptului unional în toate statele
membre;
- principiul efectului util;
- principiul dezvoltării dinamice a dreptului unional;
- principiul interpretării dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar;
- principiul respectării principiilor de drept fundamentale specifice statelor membre
şi sistemelor de drept europene.

1.7. Elemente specifice CJUE sau ale actului jurisdicţional unional

Elemente specifice CJUE sau ale actului jurisdicţional unional pot fi considerate:
• CJUE supraveghează şi legislativul şi executivul unional prin:
1. controlul asupra legalităţii actelor normative unionale;
2.controlul afacerilor administrative ale instituţiilor unionale;
• CJUE soluţionează litigiile existente între:
1. organele unionale;
2. organele unionale şi statele membre;
3. statele membre;

19
4. statele membre sau organele unionale, pe de o parte, şi persoane fizice sau persoane
juridice, pe de altă parte;
5. persoane fizice;
6. persoane juridice;
• competenţa CJUE este, în principiu, obligatorie, părţile neavând posibilitatea de a refuza
jurisdicţia acesteia;
• instanţele supreme ale statelor membre sunt obligate a solicita punctul de vedere CJUE în
materia interpretării sau a stabilirii valabilităţii normelor de drept unional, atunci când apar
neclarităţi, Curtea fiind obligată a se pronunţa asupra acestora, fără a judeca şi fondul cauzei;
• poate interveni în procedura de ratificare a unor tratate de drept internaţional public, atunci
când organele unionale sunt obligate să se consulte cu aceasta anterior semnării lor;
• CJUE este o instanţă permanentă, cu sediul la Luxembourg;
• CJUE dispune, conform art. 344 TFUE [(ex-art. 292 TCE) Statele membre se angajează să
nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea tratatelor unui alt mod de
soluționare decât cele prevăzute de acestea], de o competenţă exclusivă, reglementarea
litigiilor privind aplicarea şi interpretarea dreptului unional fiind cea exclusiv oferită de
tratate;
• CJUE judecă în primă şi ultimă instanţă, fiind inclusiv instanţă de recurs;
• şedinţele de judecată, dezbaterile în faţa CJUE sunt, de regulă, publice, conform principiului
publicităţii, excepţiile fiind expres şi limitativ prevăzute;
• deciziile CJUE sunt definitive şi au forţă executorie în cadrul limitelor teritoriale al UE;
• CJUE este abilitată să pronunţe sau să modifice sancţiuni pecuniare împotriva oricărui
justiţiabil sau să modifice sancţiuni pecuniare stabilite în mod administrativ de celelalte
organe UE, dacă al lor cuantum este contestat;
• jurisprudenţa CJUE, conform propriei aprecieri, este acceptată sursă subsidiară a dreptului
unional, iar în materia acţiunilor în anulare, hotărârea CJUE are autoritate absolută de lucru
judecat, nu numai inter partes.

Să ne reamintim...
CJUE supraveghează şi legislativul şi executivul unional.
CJUE soluţionează litigiile existente între: organele unionale; organele
unionale şi statele membre; statele membre; statele membre sau organele unionale,
pe de o parte, şi persoane fizice sau persoane juridice, pe de altă parte; persoane
fizice; persoane juridice.
Competenţa CJUE este, în principiu, obligatorie.
Instanţele supreme ale statelor membre sunt obligate a solicita punctul de
vedere CJUE în materia interpretării sau a stabilirii valabilităţii normelor de drept

20
unional.
CJUE este o instanţă permanentă.
CJUE judecă în primă şi ultimă instanţă.
Şedinţele de judecată, dezbaterile în faţa CJUE sunt, de regulă, publice.
Deciziile CJUE sunt definitive şi au forţă executorie în cadrul limitelor
teritoriale al UE.
Jurisprudenţa CJUE, conform propriei aprecieri, este acceptată sursă
subsidiară a dreptului unional.

Rezumat
Curtea de Justiţie Europeană:
- este o instituţie unională comună Uniunii Europene şi EURATOM;
- atribuţia sa principală este asigurarea respectării dreptului unional în aplicarea şi
interpretarea actelor normative unionale;
- cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate, în prezent nu mai
exist vreo astfel de instanță, Tribunalul Funcţiei Publice fiind desființat;
- în funcţie de competenţele acesteia, CJUE poat fi privită ca: instanţă internaţională
în sens clasic, instanţă de contencios administrativ, instanţă de muncă, instanţă
civilă, instanţă de arbitraj, instanţă de contencios constituţional, instanţă de recurs şi
instanţă supremă.
Curtea de Justiţie Europeană:
- îşi are originea în Tratatul CECO;
- 1957 – de când se vorbeşte de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.
- Actualul Tribunal (fostul Tribunal de Primă Instanţă) este înfiinţat în 1988.
- Tribunalul Funcţiei Publice se înfiinţează în 2004, dar este desființat în prezent.
Curtea de Justiţie a uniunii Europene nu trebuie confundată cu: Curtea Europeană a
Drepturilor Omului; Curtea Internaţională de Justiţie; Curtea Penală Internaţională;
Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

Principiile fundamentale de funcţionare ale CJUE sunt următoarele:


principiul atribuirii sau împuternicirii speciale limitate; principiul interpretării
unitare şi autonome a dreptului unional în toate statele membre; principiul efectului
util; principiul dezvoltării dinamice a dreptului unional; principiul interpretării
dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar; principiul respectării

21
principiilor de drept fundamentale specifice statelor membre şi sistemelor de drept
europene.
CJUE supraveghează şi legislativul şi executivul unional.
CJUE soluţionează litigiile existente între: organele unionale; organele
unionale şi statele membre; statele membre; statele membre sau organele unionale,
pe de o parte, şi persoane fizice sau persoane juridice, pe de altă parte; persoane
fizice; persoane juridice.
Competenţa CJUE este, în principiu, obligatorie.
Instanţele supreme ale statelor membre sunt obligate a solicita punctul de
vedere CJUE în materia interpretării sau a stabilirii valabilităţii normelor de drept
unional.
CJUE este o instanţă permanentă.
CJUE judecă în primă şi ultimă instanţă.
Şedinţele de judecată, dezbaterile în faţa CJUE sunt, de regulă, publice.
Deciziile CJUE sunt definitive şi au forţă executorie în cadrul limitelor
teritoriale al UE.
Jurisprudenţa CJUE, conform propriei aprecieri, este acceptată sursă subsidiară
a dreptului unional.

Test de evaluare a cunoştinţelor


1) Caracterizaţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în funcţie de competenţele
atribuite prin reglementările dreptului unional european.
2) Menţionaţi când anume Curtea de Justiţie acţionează ca o instanţă de
contencios administrativ.
3) Menţionaţi care este actuala titulatură a instanţei unionale şi din ce instanţe
este compusă aceasta.
4) Folosind metoda comparativă, identificaţi asemănări şi deosebiri între Curtea
de Justiţie a Uniunii Europene şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
5) Precizaţi în ce constă principiul interpretării unitare şi autonome a dreptului
unional în toate statele membre, principiu fundamental de funcţionare a CJUE.
6) Cetăţeanul român A.B. nemulţumit de Ordonanţa motivată pronunţată de
completul de judecată (camera de judecată) a şasea din cadrul Curţii de Justiţie
şi apreciind că jurisprudenţa acestei instanţe este considerată sursă subsidiară a
dreptului Uniunii Europene, dar nu şi a dreptului naţional, contestă ordonanţa
menţionată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Menţionaţi care va fi soluţia

22
acestei instanţe naţionale şi cum va fi motivată.

23
Unitatea de învăţare 2. Competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene

Cuprins
2.1. Introducere .................................................................................................................
2.2. Competenţe ................................................................................................................
2.3. Competenţa generală a CJUE ...................................................................................
2.4. Competenţa teritorială a CJUE..................................................................................
2.5. Competenţa personală................................................................................................
2.6. Competenţa funcţională a CJUE................................................................................
2.7. Rezumat.......................................................................................................................
2.8. Test de evaluare..........................................................................................................

2.1. Introducere
Unitatea de învăţare 2 a cursului destinat disciplinei Dreptului Uniunii
Europene II – DUE II îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
introductive referitoare la competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene,
anume la competenţa generală, competenţa materială, competenţa personală,
respectiv la competenţa funcţională. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu
concepte operaționale specifice.

2.2. Competenţele unităţii de învăţare


Parcurgerea unităţii de învăţare 2 va permite studentului:
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice
fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;
 să identifice, să explice, să descrie competenţa generală a Curţii de Justiţie
a Uniunii Europene (CJUE), precum şi competenţa materială, competenţa
personală, competenţa funcţională a acesteia;
 să identifice, să explice, să descrie diferenţele dintre aceste competenţe ale
CJUE.

24
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

2.3. Competenţa generală a CJUE

Competenţa generală a CJUE are în vedere faptul că alături de aceasta, există şi alte
organe jurisdicţionale sau cu atribuţii jurisdicţionale cărora le sunt încredinţate spre
soluţionare acele litigii specializate sau care au un pronunţat caracter tehnic, organe precum
Curtea de Conturi sau Comisia de Arbitraj în domeniul acordării licenţelor în materie nucleară
(aceasta funcţionează în temeiul prevederilor Tratatului EURATOM); Oficiul comunitar al
speciilor vegetale; Oficiul de armonizare pentru piaţa internă (mărci, prototipuri, desene şi
modele).
Per a contrario, interpretarea prevederilor tratatelor duce la concluzia că ori de câte ori
nu este prevăzută, în mod expres, competenţa unui alt organ de jurisdicţie sau cu atribuţii
jurisdicţionale, litigiul va reveni uneia dintre instanţele unionale – Curte de Justiţie sau
Tribunal, conform propriei competenţe.
De asemenea, Curtea de Justiţie, precum şi Tribunalul au competenţa de a controla
hotărârile pronunţate de organe jurisdicţionale sau cu atribuţii jurisdicţionale de la nivelul UE.
Competenţa celor trei instanţe este una absolută, normele de competenţă unionale fiind
obligatorii atât pentru părţi, cât şi pentru instanţă, părţile neputând, prin convenţie, să deroge
de la aceste reguli. Pe de altă parte, CJUE sau Tribunalul pot fi instanţe alese de părţi în cazul
în care norme de competenţă ale dreptului naţional permit acest lucru

Menţionaţi în ce constă competenţa generală a CJUE.

Să ne reamintim...
Din interpretarea prevederilor tratatelor de constituire şi funcţionare ale
Uniunii Europene, precum şi din coroborarea acestora cu ale prevederile Statutului
CJUE, precum şi a regulamentelor de procedură se constată că se poate vorbi despre
o competenţă generală a CJUE.
Aşadar regula este cea potrivit căreia soluţionarea unui litigiu va reveni uneia dintre
instanţele unionale – Curte de Justiţie sau Tribunal, conform propriei competenţe.
Excepţia este cea potrivit căreia soluţionarea unui astfel de litigiu intră în

25
competenţa altor instituţii, organe, oficii sau agenţii ale Uniunii Europene, fiind o
excepţie trebuie să fie expres prevăzută de reglementările unionale.
Competenţa celor trei instanţe este una absolută ceea ce înseamnă că normele de
competenţă unionale fiind obligatorii atât pentru părţi, cât şi pentru instanţă.

2.4. Competenţa teritorială a CJUE

Cât priveşte această dimensiune a competenţei CJUE, este necesară să precizăm că:
• nu presupune delimitarea competenţei în spaţiu între instanţe de acelaşi grad pentru că există
două instanţe care sunt de două grade de jurisdicţie diferite;
• competenţa teritorială a instanţelor unionale se extinde asupra întregului spaţiu UE – pe
teritoriile statelor membre ale UE, conform prevederilor art. 349 TFUE şi art. 355 TFUE,
adică acolo unde se extind prevederile tratatelor, pentru că rolul acestora este de a asigura
respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor de înfiinţare ale UE.

Exemple
Astfel, potrivit art. 349 TFUE (ex-art. 299 alin. (2) al doilea, al treilea și
al patrulea paragraf TCE), ţinând seama de situația economică și socială
structurală din Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Reunion, Saint-
Barthelemy și Saint-Martin, a insulelor Azore, Madeira și Canare, situație care
este agravată de depărtare, insularitate, suprafața redusă, relieful și clima
dificile, dependența economică de un număr redus de produse, factori a căror
persistență și combinare dăunează grav dezvoltării acestora, Consiliul, la
propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, adoptă
măsuri specifice care urmăresc să stabilească, în special, condițiile de aplicare a
tratatelor în regiunile respective, inclusiv în ceea ce privește politicile comune.
În cazul în care măsurile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu
o procedură legislativă specială, acesta hotărăște, de asemenea, la propunerea
Comisiei și după consultarea Parlamentului European.
Măsurile prevăzute la primul paragraf se referă în special la politicile vamale și
comerciale, politica fiscală, zonele libere, politicile din domeniul agriculturii și
pescuitului, condițiile de aprovizionare cu materii prime și bunuri de consum de
primă necesitate, ajutoarele de stat și condițiile de acces la fondurile structurale
și la programele orizontale ale Uniunii. Consiliul adoptă măsurile prevăzute la
primul paragraf ținând seama de caracteristicile și constrângerile specifice
regiunilor ultraperiferice fără să aducă atingere integrității și coerenței ordinii

26
juridice a Uniunii, inclusiv pieței interne și politicilor comune.
De asemenea, conform prevederilor art. 350 TFUE - (ex-art. 306 TCE)
Dispozițiile tratatelor nu împiedică existența și realizarea uniunilor regionale
între Belgia și Luxemburg, ca și între Belgia, Luxemburg și Țările de Jos, în
măsura în care obiectivele acestor uniuni regionale nu sunt atinse prin aplicarea
tratatelor.

• dreptul UE se aplică în spaţiul aerian, în apele maritime interioare, în marea teritorială,


platoul continental şi zonele de pescuit (200 mile marine în Atlanticul de Nord şi în Marea
Nordului), între graniţele teritoriale ale statelor membre;
• CJUE şi Tribunalul au o competenţă teritorială pe întreg spaţiu unional, fiind instanţe unice,
nefiind aplicabilă competenţa teritorială alternativă (facultativă), precum nici competenţa
teritorială exclusivă (excepţională).
.

Menţionaţi care este competenţa teritorială, în general, a CJUE.

Să ne reamintim...
Competenţa teritorială a instanţelor unionale se extinde asupra întregului
spaţiu UE – pe teritoriile statelor membre ale UE, între graniţele teritoriale ale
statelor membre.
Există şi excepţii de la această regulă care sunt prevăzute expres de reglementările
unionale, în special de cele din tratate.
CJUE şi Tribunalul au o competenţă teritorială pe întreg spaţiu unional, fiind
instanţe unice.

2.5. Competenţa personală

Cât priveşte competenţa personală, determinată de calitatea reclamantului, cele trei


instanţe pot fi sesizate de statele membre, de organele unionale, de persoanele juridice care îşi
au sediul în spaţiul unional, de persoanele fizice ce au cetăţenia statelor membre ale UE.
Majoritatea acţiunilor introduse de persoane juridice şi fizice este de competenţa Tribunalului,
de la momentul înfiinţării acestuia.
.

27
Menţionaţi care este criteriul în funcţie de care este determinată
competenţa personală a instanţei unionale.

Să ne reamintim...
Competenţa personală este determinată de calitatea reclamantului.

2.6. Competenţa funcţională a CJUE

Sub aspectul competenţei materiale funcţionale, Curtea de Justiţie judecă în primă


instanţă, în recurs şi în căile extraordinare de atac.
Curtea de Justiţie are atribuite următoarele competenţe jurisdicţionale materiale:
• acţiunea preliminară – în vederea asigurării unei aplicări efective şi unitare a legislaţiei UE
şi pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot, iar uneori chiar trebuie,
să se adreseze Curţii de Justiţie, solicitându-i să clarifice aspecte privind interpretarea
dreptului unional sau să stabilească validitatea unui act normativ de drept derivat unional. O
astfel de cerere poate fi formulată exclusiv de o instanţă de judecată naţională, la procedura
iniţială în faţa Curţii putând participa statele membre şi instituţiile UE.
• acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin tratate – permite Curţii de
Justiţie să verifice respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le revin în temeiul
dreptului UE, acţiunea putând fi introdusă de Comisie sau de un stat membru.
• acţiunea în anulare – introducând o astfel de acţiune, reclamantul are posibilitatea de a
solicita anularea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenţii a
UE. Acţiunile introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European, a Consiliului,
precum şi cele introduse de o instituţie a UE împotriva unei alte instituţii, sunt de competenţa
exclusivă a Curţii de Justiţie. Excepţie de la această regulă fac acţiunile introduse de un stat
membru împotriva Consiliului în materia ajutoarelor de stat, dumping-ului sau a
competenţelor de executare.
• acţiunea în constatarea abţinerii nejustificate de a acţiona – permite Curţii să controleze
legalitatea inacţiunilor instituţiilor, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenţii a UE. Şi de
această dată acţiunile introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European, a
Consiliului, precum şi cele introduse de o instituţie a UE împotriva unei alte instituţii, sunt de
competenţa exclusivă a Curţii de Justiţie. Excepţie de la această regulă fac acţiunile introduse
de un stat membru împotriva Consiliului în materia ajutoarelor de stat, dumping-ului sau a
competenţelor de executare.
• acţiunea de arbitraj – părţile în cazul acestor acţiuni sunt statele membre.

28
• în virtutea prevederilor art. 7 TUE şi a celor ale art. 269 TFUE, CJUE are competenţe de
control pe care le exercită în procedura de sancţionare a statelor care încalcă în mod flagrant
valorile fundamentale ale UE din art. 2 TUE.

Exemple
Astfel, art. 7 TUE [(ex-art. 7 TUE)] prevede următoarele: (1) La propunerea
motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a
Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul,
hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate
existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de
către un stat membru. Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul
audiază statul membru în cauză și îi poate adresa recomandări, hotărând după
aceeași procedură. Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au
condus la această constatare rămân valabile.
(2) Consiliul European, hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din
statele membre sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului
European, poate să constate existența unei încălcări grave și persistente a
valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru, după ce a invitat acel
stat membru să-și prezinte observațiile.
(3) În cazul în care a fost făcută constatarea menționată la alineatul (2),
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să suspende anumite
drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor,
inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat
membru. Procedând în acest fel, Consiliul ține seama de eventualele consecințe
ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor și obligațiilor persoanelor fizice
și juridice. Obligațiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul tratatelor
rămân obligatorii în orice situație pentru statul membru respectiv.
(4) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide ulterior să modifice
sau să revoce măsurile luate în temeiul alineatului (3), ca răspuns la modificarea
situației care l-a determinat să impună măsurile respective.
(5) Modalitățile de vot care, în înțelesul prezentului articol, se aplică
Parlamentului European, Consiliului European și Consiliului sunt prevăzute la
articolul 354 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Art. 269 TFUE prevede următoarele: Curtea de Justiție este competentă să se
pronunțe în privința legalității unui act adoptat de Consiliul European sau de
Consiliu în temeiul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană numai
la solicitarea statului membru care face obiectul unei constatări a Consiliului
European sau a Consiliului și numai în privința respectării dispozițiilor de

29
procedură prevăzute de respectivul articol.
Această cerere trebuie prezentată în termen de o lună de la data respectivei
constatări. Curtea hotărăște în termen de o lună de la data cererii.
Iar art. 2 TUE prevede următoarele: Uniunea se întemeiază pe valorile
respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept,
precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor
care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o
societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție,
solidaritate și egalitate între femei și bărbați.

• CJUE are competenţe de a învesti cu titlu executoriu acele hotărâri judecătoreşti adoptate de
instanţele naţionale prin care pot fi urmărite silit bunurile aparţinând UE;
• CJUE are competenţe jurisdicţionale de natura dreptului internaţional public în domeniul
SEE (Spaţiul Economic European) – astfel în cazul în care părţile membre SEE nu se înţeleg
cu privire la interpretarea Tratatului SEE pot decide să se adreseze Curţii de Justiţie;
• un stat membru, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia pot, în conformitate cu
prevederile art. 218 alin. (11) TFUE, obţine avizul Curţii de Justiţie cu privire la
compatibilitatea unui acord preconizat de prevederile tratatelor

Exemple
Astfel, art. 218 alin. (11) TFUE prevede următoarele: Un stat membru,
Parlamentul European, Consiliul sau Comisia poate obține avizul Curții de
Justiție cu privire la compatibilitatea unui acord preconizat cu dispozițiile
tratatelor. În cazul unui aviz negativ al Curții, acordul respectiv poate intra în
vigoare numai după modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor.
Astfel, prin AVIZUL 2/13 AL CURȚII, Plenul acesteia, în şedinţa din data de 18
decembrie 2014, a statuat, şi de această dată, că „Acordul preconizat privind
aderarea Uniunii Europene la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale nu este compatibil cu articolul 6 alineatul
(2) TUE și nici cu Protocolul nr. 8 cu privire la articolul 6 alineatul (2) din
Tratatul privind Uniunea Europeană referitor la aderarea Uniunii la Convenția
europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Competenţele jurisdicţionale funcţionale ale CJUE sunt:

30
• recursul – este vorba despre acele recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva
hotărârilor şi a ordonanţelor Tribunalului, care, dacă este admisibil şi fondat, determină
anularea deciziei acestuia din urmă de către Curte, reţinând-o spre soluţionare sau trimiţând-o
Tribunalului care este ţinut de decizia pronunţată;
• reexaminarea – puteau face obiect al acesteia, în mod excepţional, deciziile Tribunalului
care statuau asupra acţiunilor introduse împotriva hotărârilor Tribunalului Funcţiei Publice,
desființarea acestei ultime instanțe a determinat și dispariția acestei căi de atac;
• căi extraordinare de atac – contestaţia terţilor şi revizuirea;
• pseudo căi de atac – plângerea şi opoziţia.
.

Enumeraţi principalele acţiuni pe care le poate soluţiona CJUE în


virtutea competenţelor funcţionale materiale stabilite prin reglementările
unionale.
Descrieţi în ce condiţii, CJUE, exercitând competenţe de control, poate
sancţiona state membre ale Uniunii europene care încalcă în mod flagrant
valorile fundamentale ale UE din art. 2 TUE.

Să ne reamintim...
Prin competenţa materială funcţională se înţelege că instanţa europeană, în
condiţiile prevăzute prin reglementările unionale, judecă în primă instanţă, în recurs
şi în căile extraordinare de atac.
În acest sens, CJUE soluţionează, de regulă, acţiunei preliminare, acţiuni în
constatarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin tratate, acţiuni în constatarea
abţinerii nejustificate de a acţiona, acţiuni în constatarea abţinerii nejustificate de a
acţiona, acţiuni de arbitraj.
În virtutea competenţelor jurisdicţionale funcţionale, CJUE soluţionează: recursuri,
reexaminări, căi exatrordinare de atac, precum este revizuirea.

Rezumat
Din interpretarea prevederilor tratatelor de constituire şi funcţionare ale
Uniunii Europene, precum şi din coroborarea acestora cu ale prevederile Statutului
CJUE, precum şi a regulamentelor de procedură se constată că se poate vorbi despre

31
o competenţă generală a CJUE.
Aşadar regula este cea potrivit căreia soluţionarea unui litigiu va reveni uneia
dintre instanţele unionale – Curte de Justiţie sau Tribunal, conform propriei
competenţe.
Excepţia este cea potrivit căreia soluţionarea unui astfel de litigiu intră în
competenţa altor instituţii, organe, oficii sau agenţii ale Uniunii Europene, fiind o
excepţie trebuie să fie expres prevăzută de reglementările unionale.
Competenţa celor trei instanţe este una absolută ceea ce înseamnă că normele de
competenţă unionale fiind obligatorii atât pentru părţi, cât şi pentru instanţă.
- în funcţie de competenţele acesteia, CJUE poat fi privită ca: instanţă internaţională
în sens clasic, instanţă de contencios administrativ, instanţă de muncă, instanţă
civilă, instanţă de arbitraj, instanţă de contencios constituţional, instanţă de recurs şi
instanţă supremă.
Competenţa teritorială a instanţelor unionale se extinde asupra întregului spaţiu
UE – pe teritoriile statelor membre ale UE, între graniţele teritoriale ale statelor
membre.
Există şi excepţii de la această regulă care sunt prevăzute expres de
reglementările unionale, în special de cele din tratate.
CJUE şi Tribunalul au o competenţă teritorială pe întreg spaţiu unional, fiind
instanţe unice.
Prin competenţa materială funcţională se înţelege că instanţa europeană, în
condiţiile prevăzute prin reglementările unionale, judecă în primă instanţă, în recurs
şi în căile extraordinare de atac.
În acest sens, CJUE soluţionează, de regulă, acţiunei preliminare, acţiuni în
constatarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin tratate, acţiuni în constatarea
abţinerii nejustificate de a acţiona, acţiuni în constatarea abţinerii nejustificate de a
acţiona, acţiuni de arbitraj.
În virtutea competenţelor jurisdicţionale funcţionale, CJUE soluţionează: recursuri,
reexaminări, căi exatrordinare de atac, precum este revizuirea.

Test de evaluare a cunoştinţelor


1) Menţionaţi în ce constă competenţa generală a CJUE.
2) Menţionaţi care este competenţa teritorială, în general, a CJUE.

32
3) Menţionaţi care este criteriul în funcţie de care este determinată competenţa
personală a instanţei unionale.
4) Enumeraţi principalele acţiuni pe care le poate soluţiona CJUE în virtutea
competenţelor funcţionale materiale stabilite prin reglementările unionale.
5) Descrieţi în ce condiţii, CJUE, exercitând competenţe de control, poate
sancţiona state membre ale Uniunii europene care încalcă în mod flagrant
valorile fundamentale ale UE din art. 2 TUE.
6) În cadrul unui litigiu naţional, , cetăţeanul britanic A.B. decide adresarea unei
întrebări preliminare în interpretare cu privire la un Regulamentul CEE xx1/85,
solicitând instanţei de judecată - Court of Appeal (England & Wales) (Civil
Division) (Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord), ca în condiţiile
art. 267 din TFUE, să se adreseze Curţii de Justiţie. Instanţa de judecată
britanică respinge cererea cetăţeanului britanic A.B., motivând că, potrivit
competenţei materiale a CJUE, doar persoanele fizice – cetăţeni ai statelor
membre ale Uniunii Europene se pot adresa CJUE, chiar şi indirect printr-o
astfel de acţiune preliminară. Menţionaţi dacă soluţia instanţei de judecată
britanice este corectă sau nu, motivând răspunsul.

33
Unitatea de învăţare 3. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Componenţă

Cuprins
3.1. Introducere .................................................................................................................
3.2. Competenţe ................................................................................................................
3.3. Precizări prealabile ...................................................................................................
3.4. Curtea de Justiţie. Componenţă................................................................................
3.5. Tribunalul. Componenţă. Competenţă......................................................................
3.6. Tribunalul Funcţiei Publice (fostul)..........................................................................
3.7. Rezumat.......................................................................................................................
3.8. Test de evaluare..........................................................................................................

3.1. Introducere
Unitatea de învăţare 3 a cursului destinat disciplinei Dreptului Uniunii
Europene II – DUE II îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
şi practice referitoare la Curtea de Justiţie, anume componenţă, procedura de
desemnare a judecătorilor, statutul judecătorilor, rolul avocatului general,
desemnarea şi rolul grefierului-şef, camerele (completele de judecată); la
Tribunal, anume componenţă, procedura de desemnare a judecătorilor, statutul
judecătorilor, camerele (completele de judecată); Tribunalul Funcţiei Publice
(fostul), anume componenţă, camerele (completele de judecată). De asemenea
cursanţii vor fi familiarizaţi cu concepte, noţiuni operaționale specifice.

3.2. Competenţele unităţii de învăţare


Parcurgerea unităţii de învăţare 3 va permite studentului:
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice
fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;
 să identifice, să explice, să descrie componenţa, procedura de desemnare a
judecătorilor, statutul judecătorilor, rolul avocatului general, desemnarea şi rolul
grefierului-şef, camerele (completele de judecată) de la nivelul celor trei instanţe
din cadrul CJUE, după caz;

34
 să identifice, să explice, să descrie diferenţele sub aspectul copunerii,
respectiv a funcţionării dintre cele instanţe ale CJUE.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

3.3. Precizări prealabile

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în anul 2009, a impus şi o reformare a


sistemului jurisdicţional al Uniunii Europene, proces ca a avut în vedere structura Curţii de
Justiţie, denumirea instanţelor, precum şi extinderea controlului jurisdicţional al Curţii.
În prezent, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene desemnează ansamblul sistemului
jurisdicţional al Uniunii, fiind alcătuită din două instanţe, în prezent,: Curtea de Justiţie, și
Tribunalul, Tribunalul Funcţiei Publice al Uniunii Europene fiind desființat, fiecare dintre
acestea având competenţe jurisdicţionale clar conturate şi definite, astfel:
- Curtea de Justiţie are ca principal rol examinarea legalităţii actelor instituţiilor UE şi
asigurarea interpretării şi aplicării uniforme a dreptului acesteia, precum şi soluţionarea
conflictelor dintre instituţiile Uniunii Europene, dintre aceste instituţii şi statele membre sau
dintre statele membre, în aplicarea dreptului Uniunii Europene;
- Tribunalul are ca principal rol soluţionarea în primă instanţă a acţiunilor introduse de
persoane fizice şi juridice şi statele membre, cu excepţia celor care sunt date spre soluţionare,
chiar în primă instanţă, direct Curţii de Justiţie. Acesta a preluat și soluționarea cauzelor
dintre instituţiile Uniunii Europene şi funcţionarii acestora, cauze care intrau în competența
fostului Tribunal al Funcției Publice;
Compunerea şi organizarea acestor trei instanţe este reglementată prin Tratatul privind
Uniunea Europeană, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Statutul Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene (anexă la Tratatul de la Lisabona – Protocolul nr. 3);
Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie și Regulamentul de procedură al Tribunalului.

Menţionaţi care este rolul principal al fiecăreia dintre cele trei instanţe
din cadrul CJUE.

35
Să ne reamintim...
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene desemnează ansamblul sistemului
jurisdicţional al Uniunii, fiind alcătuită din două instanţe, în prezent: Curtea de
Justiţie și Tribunalul.
Rol principal Curtea de Justiţie - examinarea legalităţii actelor instituţiilor UE şi
asigurarea interpretării şi aplicării uniforme a dreptului acesteia; soluţionarea
conflictelor dintre instituţiile UE sau dintre acestea şi SM în aplicarea dreptului
Uniunii Europene.
Rol principal Tribunal - soluţionarea în primă instanţă a acţiunilor introduse de
persoane fizice şi juridice şi statele membre, în aplicare dreptului unional.
Rol principal al fostului Tribunalul al funcţiei publice - soluţionarea cauzelor dintre
instituţiile Uniunii Europene şi funcţionarii acestora, a fost preluau de Tribunal.

3.4. Curtea de Justiţie. Componenţă

Conform art. 19 alin. (2) TUE, Curtea de Justiţie este compusă din câte un judecător
pentru fiecare stat membru, fiind formată aşadar din 28 de judecători, în prezent.
Numărul judecătorilor poate fi mărit, la solicitarea Curţii, de către Consiliu, cu
unanimitate de voturi.
Important este ca numărul judecătorilor să fie impar pentru că, potrivit art. 17 alin. (1)
din Statutul Curţii, deciziile Curţii de Justiţie sunt valabile numai în cazul în care numărul de
judecători care participă la deliberări este impar.

Exemple
Astfel, potrivit art. 17 alin. (1) din Statutul Curţii de Justiţie a UE, versiunea
consolidată, deciziile Curții de Justiție sunt valabile numai în cazul în care
numărul de judecători care participă la deliberări este impar.

Numirea judecătorilor Curţii de Justiţie, aleşi dintre personalităţi care oferă toate
garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a
celor mai înalte funcţii jurisdicţionale, sau care sunt jurisconsulţi ale căror competenţe sunt
recunoscute, se face de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de
şase ani, după consultarea comitetului, prevăzut de art.255 TFUE. Acest comitet este format
din şapte personalităţi alese dintre foştii membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului, dintre
membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti reputaţi, dintre care unul este propus de

36
Parlamentul European. Adoptarea regulamentului de funcţionare al acestui comitet, precum şi
numirea membrilor acestuia, prin decizie, intră în sarcina Consiliului. Comitetul hotărăşte la
iniţiativa preşedintelui Curţii de Justiţie.

Exemple
Astfel, potrivit art. 255 (1) TFUE, se instituie un comitet care emite un aviz cu
privire la capacitatea candidaților de a exercita funcțiile de judecător și avocat
general în cadrul Curții de Justiție și al Tribunalului, înainte ca guvernele
statelor membre să facă nominalizările, în conformitate cu dispozițiile articolelor
253 și 254. (2) Comitetul este format din șapte personalități alese dintre foștii
membri ai Curții de Justiție și ai Tribunalului, dintre membrii instanțelor
naționale supreme și din juriști reputați, dintre care unul este propus de
Parlamentul European. Consiliul adoptă o decizie care stabilește regulamentul
de funcționare al acestui comitet, precum și o decizie prin care sunt desemnați
membrii comitetului. Comitetul hotărăște la inițiativa președintelui Curții de
Justiție.

Mandatul judecătorilor este de 6 ani, dar, conform art. 253 alin. (2) TFUE, la fiecare
trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor şi avocaţilor generali, în condiţiile prevăzute
de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Mai mult decât atât, judecătorii şi avocaţii
generali care îşi încheie mandatul pot fi numiţi din nou. Astfel, potrivit art. 9 din Statutul
CJUE, în cazul în care, la fiecare trei ani, judecătorii sunt înlocuiți parțial, se înlocuiesc 14
judecători; iar înlocuirea parțială a avocaților generali, care are loc la fiecare trei ani, are în
vedere de fiecare dată patru avocați generali.
Modalitatea, procedura internă a fiecărui stat de alegere a judecătorului este specifică
fiecărui stat membru, neexistând o procedură unitară la nivel unional în acest sens.

Exemple
În România, la data de 23 decembrie 2015, a fost aprobată, prin memorandum,
Procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de
judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Potrivit acesteia, selecţia
acestui judecător nu mai este o sarcină a CSM, desemnarea candidatului
României pentru funcţia de judecător al Curţii făcându-se de către Guvern, la
propunerea unei comisiei de selecție. Această comisie de selecţie este formată,
conform art. 1 alin. (2) din această Procedură, din: ministrul justiției; ministrul
afacerilor externe; agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene; directorul Direcţiei afaceri europene şi drepturile omului din cadrul

37
Ministerului Justiţiei; directorul general al Departamentului afaceri juridice din
cadrul Ministerului Afacerilor Externe; un membru al Consiliului Superior al
Magistraturii, desemnat la invitaţia ministrului justiţiei; un judecător la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnat la invitaţia ministrului justiţiei; două cadre
didactice universitare de la facultăţile de drept din cadrul universităţilor de
cercetare avansată şi educaţie. Comisia prevăzută la art. 1 este convocată de
ministrul justiţiei, care prezidează lucrările acesteia.
Art.2 (2) - (4) din Procedură prevăd că, pentru procedurile de audiere,
deliberare, selecție a candidaților, comisia de selecţie este valabil întrunită prin
prezenţa tuturor membrilor, pe când pentru toate celelalte chestiuni, comisia de
selecţie este valabil întrunită în prezența a cel puțin 5 membri. Comisia de
selecţie decide cu votul majorității membrilor prezenți (majoritate simplă).
Membrii comisiei de selecţie îşi exercită mandatul în mod individual şi
independent şi îşi exprimă propria opinie.
Conform art. 5 alin. (3) din Procedură, criteriile în funcţie de care se va
realiza evaluarea candidaţilor sunt:
a) calificarea juridică a candidatului şi cunoaşterea dreptului şi instituţiilor
Uniunii Europene;
b) experienţa profesională,
c) capacitatea de a exercita funcţii judiciare,
d) competenţele lingvistice,
e) capacitatea de a lucra într-un mediu multicultural, care reflectă diferite sisteme
juridice,
f) lipsa oricărei îndoieli cu privire la independenţa şi imparţialitatea candidatului.
La finalizarea audierilor candidaţilor înscrişi, conform art. 6 din
Procedură, comisia selectează candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj,
precum şi două propuneri de rezervă, în ordinea punctajului obţinut de aceştia,
încheindu-se un proces verbal motivat. Rezultatele obţinute urmare a procedurii
de selecţie sunt publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei şi al Ministerului
Afacerilor Externe. Propunerile cu persoanele selectate vor fi comunicate
Guvernului în vederea aprobării.
Urmare a comunicării către Guvern pot să apară trei situaţii:
1. Guvernul este de acord cu propunerea înaintată de comisia de selecţie, caz în
care o va comunica Consiliului (Consiliului Uniunii Europene, s.n.), în 3 zile de
aprobarea de către Guvern, şi va informa şi Parlamentul României cu privire la
aceasta. Guvernul comunică această propunere Parlamentului României în
virtutea prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 373/2013 privind cooperarea
între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

38
2. Guvernul nu este de acord cu propunerea înaintată de comisia de selecţie, caz
în care va alege din lista de rezervă, motivându-şi decizia. Această propunere va
fi comunica Consiliului, în 3 zile de aprobarea propunerii de către Guvern, şi va
fi informat şi Parlamentul României cu privire la aceasta.
3. Guvernul nu este de acord cu niciuna din propunerile prezentate, inclusiv cu
cele din lista de rezervă, caz în care procedura de selecţia se reia.
Ulterior comunicării propunerii Consiliului, de către Guvernul României,
pot să apară următoarele situaţii:

1. în cazul în care avizul Comitetului prevăzut de articolul 255 TFUE cu privire


la candidatul propus de România este negativ, Guvernul poate proceda la
transmiterea către Secretariatul General al Consiliului, prin intermediul
Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE, a persoanelor de pe lista
candidaților cu titlu de rezervă, în ordinea acestora, ca propunere a României
pentru funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
2. în cazul în care, pentru toate propunerile formulate, avizul Comitetului
prevăzut de articolul 255 TFUE este negativ, se reia procedura de selecţie.

Pentru că prevederile unionale tac în această privinţă, se poate afirma că nu are


importanţă nici naţionalitatea sau cetăţenia unui judecător propus, la nivel teoretic, cel puţin,
acesta putând proveni chiar şi dintr-un alt stat membru sau chiar dintr-un stat terţ. În practică,
cel puţin până în prezent, nu au fost întâlnite astfel de situaţii.
Oricum, spre deosebire de celelalte instanţe internaţionale, la CJUE o parte în procesul
unional nu poate invoca absenţa din componenţa Curţii sau a unui complet, a unui judecător
de cetăţenia sa, solicitând modificarea componenţei Curţii sau a unui complet/cameră.
Fiecare judecător are propriul său cabinet, format din trei colaboratori personali
(referenţi), aleşi de către judecător şi angajaţi cu contract pe durată determinată – 6 ani, şi
secretarii.
Pe timpul exercitării mandatului, judecătorii CJUE beneficiază de:
• imunitate de jurisdicţie faţă de toate jurisdicţiile naţionale, atât penale, cât şi civile, ce poate
fi, însă, ridicată de Plenul CJUE pentru motive bine întemeiate. Mai mult decât atât, conform
art.3 alin. (1) din Statutul CJUE, în ceea ce priveşte actele îndeplinite de aceştia, inclusiv
cuvintele rostite şi scrise în calitatea lor oficială, judecătorii continuă să beneficieze de
imunitate după încetarea funcţiei lor. Totuşi, imunitatea de jurisdcţie poate fi ridicată de
Curtea de Justiţie, întrunită în şedinţă plenară. În cazul în care este vorba despre un judecător
de la Tribunal, decizia aparţine tot Curţii de Justiţie, întrunită în şedinţă plenară, dar Curtea va
decide doar după consultarea tribunalului respectiv.

39
Exemple
Conform art. 11 din Protocolul (Nr. 7) privind Privilegiile şi Imunitățile Uniunii
Europene, anexă la Tratatul de la Lisabona, pe teritoriul fiecăruia dintre statele
membre și indiferent de cetățenia lor, funcționarii și agenții Uniunii: (a)
beneficiază de imunitate de jurisdicție pentru actele îndeplinite de aceștia,
inclusiv afirmațiile scrise sau verbale în calitatea lor oficială, sub rezerva
aplicării dispozițiilor din tratatele care reglementează, pe de o parte,
răspunderea funcționarilor și agenților față de Uniune și, pe de altă parte,
competența Curții de Justiție a Uniunii Europene de a decide asupra litigiilor
dintre Uniune și funcționarii, respectiv alți agenți ai Uniunii; aceștia beneficiază
de imunitate și după încetarea funcțiilor lor;
(b) nu sunt supuși, nici ei și nici soții/soțiile sau membrii de familie aflați în
întreținerea lor, dispozițiilor privind limitarea imigrației și formalităților de
înregistrare pentru străini;
(c) beneficiază, cu privire la reglementările monetare sau de schimb valutar, de
facilitățile recunoscute în mod obișnuit funcționarilor organizațiilor
internaționale;
(d) beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, mobilierul și bunurile
personale cu ocazia numirii în funcție în țara respectivă și de dreptul de a-și
reexporta, fără taxe vamale, mobilierul și bunurile personale la încheierea
misiunii în țara de destinație, sub rezerva ca guvernul țării de destinație să
considere aceste condiții, fie într-un caz, fie în celălalt, ca fiind necesare;
(e) beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, automobilele
personale, achiziționate din țara unde au avut ultima reședință sau din țara lor
de origine în condițiile pieței interne din țara de destinație și de a le reexporta,
fără taxe vamale, sub rezerva potrivit căreia, guvernul țării de destinație
consideră aceste condiții, fie într-un caz fie în celălalt, ca fiind necesare.

• inamovibilitate, putând fi eliberaţi din funcţie sau decăzuţi din dreptul de pensie sau din alte
avantaje echivalente, conform art. 6 alin. (1) din Statutul CJUE, doar urmare a exprimării
votului unanim al judecătorilor și avocaților generali ai Curții de Justiție. Se poate ajunge la o
astfel de situaţie doar atunci când aceştia nu mai corespund condițiilor cerute sau nu mai
îndeplinesc obligațiile aferente funcției lor. Judecătorul în cauză nu ia parte la aceste
deliberări. În cazul în care persoana în cauză este membru al Tribunalului, Curtea decide după
consultarea tribunalului în cauză.
Incompatibilitatea judecătorilor poate să apară, conform prevederilor art. 18 din
Statutul CJUE, în situaţii precum:

40
- judecătorul a participat anterior la soluţionarea unei cauze în calitate de agent, consilier sau
avocat al unei părţi;
- judecătorul a fost chemat a se pronunţa ca membru al unui tribunal, a unei comisii de
anchetă sau în orice altă calitate într-o cauză;
- mai mult decât atât dacă apreciază, dintr-un motiv particular faptul că nu trebuie să participe
sau să pună concluzii într-o anumită cauză, îl va înştiinţa pe preşedinte CJUE. Acesta din
urmă va putea, din aceleaşi motive, să solicite unui judecător a se abţine din acea cauză.
Divergenţele cu privire la incompatibilitate vor fi soluţionate de Curte.
De asemenea, pe durata mandatului, judecătorii nu pot exercita nici o funcţie politică sau
administrativă, precum, conform art. 4 alin. (2) din Statutul CJUE, nici nu pot exercita vreo
activitate profesională, fie că este sau nu remunerată, cu excepţia situaţiei în care Consiliul,
hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepțional. De altfel, în virtutea art.
4 alin. (3) din Statutul CJUE, la instalarea în funcție, judecătorii își iau angajamentul solemn
de a respecta, pe durata funcției lor și după încetarea acesteia, obligațiile care decurg din
această funcție, în special îndatoririle de a da dovadă de onestitate și de discreție în acceptarea
anumitor poziții sau avantaje, după încetarea funcției lor.
Judecătorii au rang egal cu cel al comisarilor europeni.
Obligaţiile judecătorilor sunt următoarele:
• rezidenţa obligatorie la Luxembourg;
• depunerea jurământului în faţa Plenului, la începerea activităţii, jurământ prin care îşi asumă
că își vor exercita atribuțiile cu deplină imparțialitate și potrivit conștiinței lor și că nu vor
divulga nimic din secretul deliberărilor;
• consacrarea în întregime pentru îndeplinirea mandatului lor;
• abţinerea, în afara Curţii, de la orice comentariu care ar putea dăuna reputaţiei Curţii sau
care ar putea fi interpretat drept o luare de poziţie a Curţii în dezbateri care depăşesc rolul lor
instituţional;
• neacceptarea de cadouri, de orice natură, care ar putea afecta independenţa acestora;
• evitarea oricărei situaţii de natură a determina un conflict de interese;
• depunerea, la intrarea în funcţie, a declaraţiei referitoare la interesele lor financiare;
• solicitarea autorizării prealabile în vederea participării la o activitate externă;
• respectarea îndatoririi de discreţie, după încetarea funcţiei;
• angajarea, după încetarea funcţiei, de a nu participa la:
* cauze care erau pendite la instanţa de care aparţineau în momentul încetării funcţiilor
lor;
* cauze care au o legătură directă şi evidentă cu cauze, chiar soluţionate, la care au
participat în calitate de judecător sau de avocat general şi, pe o perioadă de 3 ani
începând de la această dată, ca reprezentanţi ai părţilor, fie în scris, fie prin pledoarie
orală, în cauze care sunt pledate la instanţele unionale.

41
Judecătorii Curţii desemnează, conform art. 9a din Statutul CJUE, dintre ei pe
preşedintele şi vicepreşedintele Curţii de Justiţie, fiecare pentru o perioadă de trei ani.
Mandatul fiecăruia dintre aceştia poate fi reînnoit. Preşedintele este cel care conduce
activitatea jurisdicţională şi administraţia CJUE, conducând procedura orală sau dezbaterile,
respectiv deliberările plenului şi stabilind termenele de judecată. De asemenea, este cel care
numeşte judecătorul raportor pentru fiecare caz în parte, fără ca el însuşi să poate fi în vreo
cauză judecător raportor. Excepţia de la această regulă apare atunci când se solicită eliberarea
unei ordonanţe preşedinţiale, caz în care doar preşedintele poate decide. Vicepreşedinte îl
asistă pe președinte în condițiile prevăzute de regulamentul de procedură, şi îl înlocuiește pe
președinte în caz de împiedicare sau în cazul în care funcția de președinte este vacantă.
Încetarea mandatului de judecător la CJUE se produce în una dintre următoarele
situaţii:
- împlinirea mandatului pentru care a fost desemnat, prin ajungerea la termenul de 6 ani, fără
ca acesta să fie prelungit, caz în care oricum termină un mandat şi începe unul nou;
- deces;
- demisie, caz în care conform art. 5 alin. (2) din Statutul CJUE, acesta trebuie să adreseze o
scrisoare de demisie președintelui Curții de Justiție, pentru a fi transmisă președintelui
Consiliului, notificarea acestuia din urmă este cea care antrenează eliberarea postului;
- înlăturarea din funcţie (demiterea) atunci când acesta nu mai corespunde condițiilor cerute
sau nu mai îndeplineşte obligațiile aferente funcției sale.
Cât priveste completele de judecată – camerele – regula este cea a judecării în plen,
prin excepţie putând fi formate camere de 3 sau 5 judecători care vor efectua diferite activităţi
pregătitoare ale procesului sau care judecă anumite cauze expres prevăzute. Înfiinţarea acestor
camere a avut drept scop accelerarea procedurii, scurtarea duratei proceselor.
Astfel, conform art.251 TFUE, Curtea de Justiţie se întruneşte în camere sau în Marea
Cameră, în conformitate cu regulile prevăzute în acest sens de Statutul CJUE, Curtea de
Justiţie putându-se întruni şi în şedinţă plenară atunci când Statutul prevede aceasta.
Conform art. 16 din Statutul CJUE, Curtea de Justiţie înfiinţează în cadrul ei camere
formate din trei şi din cinci judecători. Judecătorii aleg dintre ei pe preşedinţii camerelor.
Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pe trei ani, mandatul acestora putând fi
reînnoit o dată. Preşedintele CJUE nu face parte din nicio cameră de 3 sau 5 judecători.
Marea Cameră este alcătuită din 15 judecători şi este prezidată de preşedintele Curţii.
Din Marea Cameră mai fac parte preşedinţii camerelor de cinci judecători şi alţi judecători
desemnaţi în condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură. Curtea se întruneşte în Marea
Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituii a Uniunii, care este parte într-un
proces.
Curtea se întruneşte în şedinţă plenară atunci când este sesizată în temeiul:

42
- art. 228 alin. (2) TFUE – atunci când se pune în discuţie destituirea din funcţia a
Ombudsman-ului European (Mediatorul European, s.n.), decizia aparţinând Curţii de Justiție,
urmare a plângerii Parlamentului European, în cazul în care acesta nu mai îndeplinește
condițiile necesare exercitării funcțiilor sale sau a comis o abatere gravă,
- art.245 alin.(2) TFUE – atunci când un membru al Comisiei nu-şi mai respectă obligaţia
asumată la instalarea în funcţie de a respecta, pe durata mandatului și după încetarea acestuia,
obligațiile impuse de mandat și, în special, obligația de onestitate și prudență în a accepta,
după încheierea mandatului, anumite funcții sau avantaje, urmare a sesizării de către Consiliu,
ce a hotărât cu majoritate simplă, sau de către Comisie. Într-un astfel de caz, Curtea poate
hotărî, după caz, destituirea persoanei în cauză sau decăderea din dreptul la pensie ori la alte
avantaje echivalente,
- art.247 TFUE – atunci când un membru al Comisiei nu mai îndeplinește condițiile necesare
exercitării funcțiilor sale sau a comis o abatere gravă, acesta putând fi destituit de Curtea de
Justiție, la plângerea Consiliului, ce a hotărâtcu majoritate simplă sau a Comisiei,
- art. 286 alin. (6) TFUE – atunci când un membru al Curții de Conturi nu mai corespunde
condițiilor cerute sau nu mai îndeplineşte obligațiile care decurg din funcția lor, caz în care
Curtea de Justiție constată una dintre situaţiile de mai sus, caz în care acesta poate fi destituit
din funcție sau poate fi declarat decăzut din dreptul la pensie sau la alte avantaje echivalente.
- sau în cazul în care consideră că o cauză cu care este sesizată are o importanţă excepţională,
când se poate decide, după ascultarea avocatului general, să fie trimisă cauza spre a fi judecată
de Curtea de Justiţie în şedinţa plenară.
Repartizarea unei cauze la un anumit complet/cameră se hotărăşte doar după
încheierea procedurii scriptice cu audierea avocatului general şi pe baza raportului prealabil
depus de judecătorul raportor.
Cauzele care revin completelor de 3 sau 5 judecători provin, de regulă, din acele
domenii în care există o jurisprudenţă constantă şi în care se impune mai mult clarificarea
unor stări de fapt, pronunţarea asupra unor probleme tehnice şi nu există motivaţia judecării în
plen.
De la înfiinţarea Tribunalului, la nivelul CJUE nu mai există complete de judecată
specializate.

Alături de judecători, în componenţa Curţii, intră, începând cu 07 octombrie 2015, şi


11 avocaţi generali, conform Deciziei Consiliului din 25 iunie 2013 privind majorarea
numărului de avocați generali ai Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Aşadar, şi-n cazul acestora, conform art. 252 alin. (1) TFUE, la cererea Curţii de Justiţie,
Consiliul, hotărând în unanimitate, s-a stabilit că poate fi mărit numărul de avocaţi generali.
Mai mult decât atât, Tratatul de la Lisabona, prin Declaraţia 38, a prevăzut că numărul
avocaţilor generali să crească la 11, avocat general permanent urmând să aibă, alături de

43
Germania, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie, Polonia, sistemul de rotaţie existent şi în
prezent, între celelalte state membre, urmând a funcţiona prin rotaţia a 5 avocaţi în loc de 3.
Condiţiile, modalităţile referitoare la numirea judecătorilor sunt valabile şi-n cazul
avocaţilor generali, al căror mandat este tot de 6 ani, practicându-se, şi-n cazul lor, reînnoirea
o dată la 3 ani.
Şi avocaţii generali dispun de un cabinet, a cărui componenţă este asemănătoare cu
cea a celui al judecătorului.
Rolul avocatului general, conform art. 252 art. (2) TFUE, este de a prezenta în mod
public, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, concluzii motivate cu privire la
cauzele care, în conformitate cu Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, necesită
intervenţia sa. Avocatul general acţionează nu în interesul Uniunii Europene sau al unui stat
membru sau al dreptului unui stat membru, ci exclusiv al dreptului unional.
La 6 octombrie a fiecărui an – data începerii anului jurisdicţional unional – avocaţii
generali aleg dintre ei un prim avocat general care are ca principală atribuţie desemnarea
avocatului general competent pentru fiecare cauză în parte.
La nivelul Tribunalului nu sunt angajaţi avocaţi generali, activitatea acestora urmând a
fi îndeplinită, prin rotaţie, de judecători.
Avocatului general i se aplică toate incompatibilităţile care se aplică judecătorilor, deşi
acesta nu participă la deliberări şi nu semnează hotărârea.
Atribuţiile avocatului general sunt următoarele:
• participă la fiecare şedinţă unde, după încheierea procedurii orale, va depune concluziile
finale ce reprezintă un aviz pe probleme de drept formulate de un specialist în drept, folosind
inclusiv articole doctrinare de specialitate şi hotărâri judecătoreşti anterioare, prin care
propune şi o soluţie completului de judecată;
• în unele proceduri, avocatul general participă fără să fie sesizată prezenţa sa publică – este
cazul acelor proceduri pentru care procedura prevede ca anterior adoptării unei soluţii
procedurale, să fie ascultat avocatul general. Astfel de proceduri sunt: alegerea unei alte limbi
ca limbă procedurală; disjungerea sau conexarea unor cauze; repetarea administrării unor
probe; trimiterea cauzei spre judecare în plen, redeschiderea procedurii orale;
• prim avocatul general poate declara recursul în interesul legii împotriva unor hotărâri
definitive, în 30 de zile de la pronunţare, pentru a asigura unitatea şi coerenţa jurisprudenţei
unionale.

Grefierul-şef (secretar-şef, cancelar) este numit, conform art. 253 alin. (5) TFUE, de
membrii CJUE (judecători şi avocaţi generali). Alegerea sa se face, prin vot secret, dintre mai
mulţi candidaţi care-şi depun CV-ul care trebuie să releve: vârsta, cetăţenia, gradul academic,
cunoaşterea de limbi străine, vechimea în domeniul justiţiei, date cu privire la experienţa sa
internaţională.

44
Acesta se bucură de privilegii asemănătoare cu cele ale judecătorilor.
Durata mandatului său este de 6 ani, existând şi posibilitatea realegerii.
CJUE numeşte unul sau mai mulţi grefieri care să-l sprijine pe grefierul-şef în
activitatea sa, aceştia fiind simpli funcţionari care nu se bucură de privilegiile de care
beneficiază grefierul-şef.
Grefierul-sef îndeplineşte două funcţii de natură diferită:
1. funcţii jurisdicţionale:
• îndeplineşte procedura din punct de vedere tehnic, inclusiv în ceea ce priveşte adoptarea
încheierilor, sentinţelor şi deciziilor;
• înregistrează actele procedurale;
• ţine evidenţa actualizată în Registrul CJUE – acesta cuprinde toate actele care intră ca şi
componente ale unui dosar, precum şi toate comunicările care ies de la Curte;
• verifică, din punct de vedere formal, regularitatea actului de sesizare;
• comunică, în baza împuternicirii preşedintelui CJUE, actele părţilor, participanţilor,
instituţiilor în cursul procedurii scriptice;
• în cadrul procedurii orale – elaborează listele cu termenele şi redactează, contrasemnând,
procesul-verbal în şedinţele de judecată publice;
• elaborează variantele originale şi oficiale ale sentinţelor, deciziilor şi încheierilor CJUE;
• se ocupă de executarea încheierilor privind cheltuielile de judecată;
• conduce arhiva;
• răspunde pentru publicaţiile oficiale ale CJUE.
2. funcţii administrative
• îşi îndeplineşte aceste funcţii doar pe baza împuternicirii primite de la preşedintele CJUE, în
faţa căruia şi răspunde pentru activitatea tuturor serviciilor administraţiei;
• pregăteşte ordinea de zi a tuturor şedinţelor administrative, asigură modul în care decurg
acestea, precum şi asigură punerea în executare a deciziilor luate. Aceste şedinţe
administrative, la care participă toţi membrii CJUE, nu au ca scop doar adoptarea unor decizii
de natură pur administrativă, ci a unor decizii de natură procesuală judecătorească pentru că în
cadrul acestora se decide asupra administrării probatoriului, cu privire la întrebările ce vor fi
adresate participanţilor la proces, cu privire la împărţirea cauzelor către complete, cu privire la
admisibilitatea sau inadmisibilitatea, în principiu, a unei acţiuni.
Grefierul-şef nu participă la deliberări şi la şedinţele secrete care au ca obiect discuţii privind
incompetenţa profesională a unui judecător sau avocat general.

Menţionaţi care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o


persoană pentru a fi desemnat judecător la Curtea de Justiţie.
Menţionaţi în ce constă imunitatea de jurisdicţie a judecătorilor la Curtea de
Justiţie.

45
Menţionaţi în ce situaţii judecătorii de la Curtea de Justiţie se pot afla în
incompatibilitate.
Precizaţi în ce situaţii poate înceta mandatul judecătorilor la Curtea de Justiţie,
precum şi care este durata normală a acestuia.
Menţionaţi care este rolul avocatului general, precumşi care sunt condiţiile pe
care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi desemnat într-o astfel de
funcţie.
Menţionaţi cine îl numeşte în funcţie pe grefierul-şef al Curţii de Justiţie şi care
sunt cele două funcţii pe care trebuie să le îndeplinească acesta.

Să ne reamintim...
Conform art. 19 alin. (2) TUE, Curtea de Justiţie este compusă din câte un
judecător pentru fiecare stat membru, fiind formată aşadar din 28 de judecători, în
prezent.
Numirea judecătorilor Curţii de Justiţie, aleşi dintre personalităţi care oferă toate
garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în
ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale, sau care sunt jurisconsulţi ale
căror competenţe sunt recunoscute, se face de comun acord de către guvernele
statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului,
prevăzut de art.255 TFUE.
Mandatul judecătorilor este de 6 ani, dar, conform art. 253 alin. (2) TFUE, la fiecare
trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor şi avocaţilor generali, în condiţiile
prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Judecătorii şi avocaţii generali care îşi încheie mandatul pot fi numiţi din nou.
În România, la data de 23 decembrie 2015, a fost aprobată, prin memorandum,
Procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin care se prevede că desemnarea
candidatului României pentru funcţia de judecător al Curţii se face de către Guvern,
la propunerea unei comisiei de selecție.
Fiecare judecător are propriul său cabinet.
Pe timpul exercitării mandatului, judecătorii CJUE beneficiază de:
• imunitate de jurisdicţie faţă de toate jurisdicţiile naţionale, atât penale, cât şi civile,
ce poate fi, însă, ridicată de Plenul CJUE pentru motive bine întemeiate;
• inamovibilitate, putând fi eliberaţi din funcţie sau decăzuţi din dreptul de pensie

46
sau din alte avantaje echivalente, conform art. 6 alin. (1) din Statutul CJUE, doar
urmare a exprimării votului unanim al judecătorilor și avocaților generali ai Curții de
Justiție.
Incompatibilitatea judecătorilor poate să apară în condiţiile stabilite prin prevederile
art. 18 din Statut.
Judecătorii au rang egal cu cel al comisarilor europeni.
Judecătorii au mai multe obşigaţii, precum: rezidenţa obligatorie la Luxembourg;
depunerea jurământului în faţa Plenului, la începerea activităţii; consacrarea în
întregime pentru îndeplinirea mandatului lor.
Judecătorii Curţii desemnează, conform art. 9a din Statutul CJUE, dintre ei pe
preşedintele şi vicepreşedintele Curţii de Justiţie, fiecare pentru o perioadă de trei
ani. Mandatul fiecăruia dintre aceştia poate fi reînnoit.
Încetarea mandatului de judecător la CJUE se produce în mai multe situaţii:
Cât priveste completele de judecată – camerele – regula este cea a judecării în
plen, prin excepţie putând fi formate camere de 3 sau 5 judecători , dar se poate
întruni şi în Marea Cameră şi în şedinţă plenară atunci când Statutul prevede aceasta
Alături de judecători, în componenţa Curţii, intră şi 11 avocaţi generali.
Condiţiile, modalităţile referitoare la numirea judecătorilor sunt valabile şi-n cazul
avocaţilor generali, al căror mandat este tot de 6 ani, practicându-se, şi-n cazul lor,
reînnoirea o dată la 3 ani
Avocatul general acţionează nu în interesul Uniunii Europene sau al unui stat
membru sau al dreptului unui stat membru, ci exclusiv al dreptului unional.
La data începerii anului jurisdicţional unional, avocaţii generali aleg dintre ei un
prim avocat general.
Grefierul-şef (secretar-şef, cancelar) este numit, conform art. 253 alin. (5) TFUE, de
membrii CJUE (judecători şi avocaţi generali).
Grefierul-sef îndeplineşte două funcţii de natură diferită:funcţii jurisdicţionale şi.
funcţii administrative.

3.5. Tribunalul. Componenţă. Competenţă

În ceea ce priveşte componenţa sa, conform art. 254 TFUE, numărul de judecători se
stabilește prin Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene care a prevăzut inițial, prin art.48,
că Tribunalul este format din 28 de judecători. Modificarea adusă acestui statut prin

47
Regulamentul 2015/2422 al Parlamentul European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 va
face ca, începând cu 1 septembrie 2019, fiecare stat membru să aibă câte 2 judecători, în
prezent fiind doar 45 de judecători din 47 care trebuiau să-și exercite mandatul începând cu
data de 1 septembrie 2016. Această instanță europeană va ajunge ca, începând cu 01.09.2019,
să aibă un număr de 56 de judecători, fiecare stat membru, în prezent al Uniunii Europene,
putând să desemneze câte 2 judecători. Practic, astfel, se încearcă a transforma Curtea de
Justiție într-o instanță asemănătoare unei instanțe naționale supreme, Tribunalul devenind, în
timp, principala instanță de judecată de la nivelul CJUE pentru a soluționa cu celeritate
acțiunile deduse judecății.
Procedura de desemnare a acestora este asemănătoare cu cea de desemnare a
judecătorilor de la Curtea de Justiţie, cu precizarea că, potrivit art.254 alin.(2) TFUE, membrii
Tribunalului sunt aleşi dintre persoane care oferă depline garanţii de independenţă şi care au
capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale.
Mandatul judecătorilor este de 6 ani, dar, conform art. 254 alin. (2) TFUE, şi în acest
caz, la fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor, în condiţiile prevăzute de
Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Mai mult decât atât, judecătorii care îşi încheie
mandatul pot fi numiţi din nou, cei din urmă putând funcţiona în condiţiile prevăzute de
Statutul CJUE.

Deşi prin modificările aduse la Nisa s-a permis ca avocaţii generali să funcţioneze şi la
nivelul Tribunalului, în sensul ca anumite persoane să fie numite pentru această funcţie, şi-n
prezent se aplică regula prevăzută de Statutul CJUE, în art. 49, potrivit căreia dintre
judecătorii Tribunalului poate fi desemnat/pot fi desemnaţi cel/cei care desfăşoară activitatea
de avocat general. Judecătorul care este chemat să exercite funcţia de avocat general într-o
cauză, nu poate lua parte şi la judecarea cauzei.
Judecătorii Tribunalului desemnează dintre ei pe preşedintele şi vicepreşedintele
acestuia, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit.
Tribunalului îi este recunoscută independenţa funcţională, chiar dacă funcţionează pe
lângă Curte, un argument în acest sens fiind existenţa unei grefe distincte, astfel precum reiese
din prevederile art.255 TFUE coroborate cu cele ale art.47 din Statutul CJUE.

În ceea ce priveşte completele/camerele de judecată, art. 50 din Statutul CJUE


stabileşte că Tribunalul:
• se întruneşte în camere compuse din trei sau din cinci judecători, aceştia alegând dintre ei pe
preşedinţii camerelor, dintre aceştia din urmă cei ai camerelor de cinci judecători sunt aleşi pe
trei ani, mandatul lor putând fi reînnoit o dată. Prin Regulamentul de procedură se stabileşte
compunerea camerelor şi repartizarea cauzelor către acestea.

48
• se poate întruni în şedinţă plenară sau cu judecător unic, în cazurile stabilite de regulamentul
de procedură.
• se poate întruni inclusiv în Marea Cameră (15 judecători), în cazurile stabilite de
regulamentul de procedură.
• se întruneşte în şedinţă plenară sau în Marea Cameră, de regulă, atunci când dificultatea
problemelor de drept sau importanţa cauzei justifică o asemenea măsură.
• în practică, majoritatea covârşitoare a cauzelor deduse judecăţii în faţa Tribunalului, sunt
soluţionate de camere compuse de 3 judecători.
Art.257 alin. (1) TFUE prevede faptul că pe lângă Tribunal pot fi înfiinţate şi tribunale
specializate. În acest sens Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu
procedura legislativă ordinară, pot decide, prin regulamente, înfiinţarea unor astfel de
tribunale specializate, care să aibă competenţa de a judeca în primă instanţă anumite categorii
de acţiuni în materii speciale. O astfel de decizie poate fi luată de cele două instituţii europene
fie la propunerea Comisiei, dar după consultarea Curţii de Justiţie, fie la solicitarea Curţii de
Justiţie şi după consultarea Comisiei.
Prin aceste regulamente se va stabili şi competenţa unor astfel de tribunale.
Deciziile tribunalelor specializate pot face obiectul unui recurs la Tribunal, limitat la
chestiuni de drept sau, în cazul în care regulamentul privind înfiinţarea tribunalului specializat
prevede aceasta, şi la chestiuni de fapt.
Membrii unui tribunalul specializat sunt aleşi dintre persoane care oferă depline
garanţii de independenţă şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor funcţii
jurisdicţionale, şi vor fi numiţi de Consiliu, cu unanimitate de voturi.
Tribunalele specializate îşi stabilesc regulamentul de procedură în acord cu Curtea de
Justiţie, urmând a fi aprobate de Consiliu.
Cu excepţia cazului în care regulamentul de înfiinţare a unui tribunalul specializat
dispune altfel, dispoziţiile tratatelor referitoare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi
dispoziţiile Statutului CJUE se aplică şi tribunalelor specializate, însă Titlul I – privind
Statutul judecătorilor şi avocaţilor generali şi articolul 64 privind normele referitoare la
regimul lingvistic din Statut se vor aplica în orice situaţie şi tribunalelor specializate.
Tribunalul soluţionează următoarele:
• acţiunile în anulare introduse de persoane fizice sau juridice împotriva: actelor instituţiilor,
organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii Europene ale căror destinatare sunt sau care le
privesc în mod direct şi individual, sau împotriva actelor normative, dacă îi privesc direct şi
dacă nu presupun măsuri de executare, sau împotriva abţinerii de a acţiona a instituţiilor,
organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii Europene – art.263 alin.(2), (3) TFUE, art. 146
alin. (2) Tratatul CEEA, art.265 TFUE, art. 148 alin. (3) Tratatul CEEA;
• acţiuni în anulare sau împotriva abţinerii de a acţiona introduse de statele membre împotriva:
Comisiei, împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la

49
măsurile de protecţie comercială (dumping) şi la actele prin care Consiliul exercită
competenţe de executare având în vedere domeniile preconizate, aceste acţiuni nu au
aplicabilitate în materia achiziţiilor publice;
• acţiunile în despăgubire pentru obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de
instituţiile Uniunii Europene sau de funcţionari acestora - art.268 TFUE, art. 151 Tratatul
CEEA;
• acţiunile ce au la bază contracte încheiate de Uniunea Europeană, prin care se atribuie în
mod expres Tribunalului competenţa de judecare – astfel de acţiuni nu au aplicabilitate în
domeniul achiziţiilor publice;
• acţiunile introduse de persoane fizice sau juridice pe baza unor clauze compromisorii
inserate într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de UE sau în numele UE -
art.272 TFUE, art. 153 Tratatul CEEA;
• acţiunile exercitate în domeniul mărcilor şi standardelor comunitare;
• acţiunile preliminare în anumite domenii specifice determinate de Statutul CJUE, unde
coerenţa şi unitatea dreptului unional nu sunt periclitate. Hotărârile adoptate în aceste cauze
pot fi atacate cu recurs în faţa CJUE.

Menţionaţi care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o


persoană pentru a fi desemnat judecător la Tribunal.
Menţionaţi cine îl desemnează pe preşedintele Tribunalului şi ce durată are
mandatul acestuia.
Menţionaţi în ce condiţii se poate vorbi despre avocat general la nivelul
Tribunalului.
Menţionaţi în cel fel de camere (complete) de judecată se pot întrunii judecătorii
din cadrul Tribunalului.

Să ne reamintim...
În ceea ce priveşte componenţa sa, conform art. 254 TFUE, numărul de
judecători se stabilește prin Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene care a
prevăzut inițial, prin art.48, că Tribunalul este format din 28 de judecători.
Modificarea adusă acestui statut prin Regulamentul 2015/2422 al Parlamentul
European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 va face ca, începând cu 1
septembrie 2019, fiecare stat membru să aibă câte 2 judecători, în prezent fiind doar
45 de judecători din 47.
Procedura de desemnare a acestora este asemănătoare cu cea de desemnare a

50
judecătorilor de la Curtea de Justiţie, cu precizarea că, potrivit art.254 alin.(2)
TFUE, membrii Tribunalului sunt aleşi dintre persoane care oferă depline garanţii de
independenţă şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii
jurisdicţionale.
Mandatul judecătorilor este de 6 ani, dar, conform art. 254 alin. (2) TFUE, şi în acest
caz, la fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor.
Nu există avocţi generală, dar dintre judecătorii Tribunalului poate fi desemnat/pot fi
desemnaţi cel/cei care desfăşoară activitatea de avocat general.
Judecătorii Tribunalului desemnează dintre ei pe preşedintele şi vicepreşedintele
acestuia, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit.
Judecătorii pot soluţiona cauze în camere (complete) de judecată: judecător univ,
camere de 5 judecători, camere de trei judecători, Marea Cameră (15 judecători), în
plen.
Tribunalul soluţionează următoarele, în anumite condiţii, următoarele: acţiunile în
anulare introduse de persoane fizice sau juridice împotriva unor acte unionale;
acţiuni în anulare sau împotriva abţinerii de a acţiona introduse de statele membre
împotriva: Comisiei, împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în anumite
domenii; acţiuni în despăgubire; acţiuni ce au la bază contracte încheiate de Uniunea
Europeană, prin care se atribuie în mod expres Tribunalului competenţa de judecare;
acţiuni introduse de persoane fizice sau juridice pe baza unor clauze compromisorii
inserate într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de UE sau în
numele UE; acţiuni exercitate în domeniul mărcilor şi standardelor comunitare;
acţiuni preliminare în anumite domenii specifice determinate de Statutul CJUE, unde
coerenţa şi unitatea dreptului unional nu sunt periclitate. Hotărârile adoptate în
aceste cauze pot fi atacate cu recurs în faţa CJUE.

51
3.6. Tribunalul Funcţiei Publice (fostul)

În virtutea prevederilor art. 257 TFUE, prin Hotărârea Consiliului nr. 752 din 02
noiembrie 2004 (JOUE L 333 din 9 noiembrie 2004), s-a hotărât înfiinţarea Tribunalului
Funcţiei Publice a Uniunii Europene care şi-a început activitatea la data de 01 octombrie
2005.
Tribunalul Functiei Publice (TFP) făcea parte din CJUE, iar membrii săi aveau acelaşi
statut juridic cu cel al judecătorilor de la Tribunal.
În componenţa TFP intrau 7 judecători numiţi tot pentru un mandat de 6 ani, cu
posibilitatea realegerii, însă aceştia trebuiau să îndeplinească doar condiţiile pentru ocuparea
funcţiei de judecător la Tribunal, anterior numirii de către guvernele naţionale, fiind necesar a
obţine avizul favorabil al Comitetului format din specialişti, comitet despre care am menţionat
şi-n cazul numirii judecătorilor la Curte şi la Tribunal.
Cei 7 judecători erau astfel desemnaţi încât să reprezinte cât mai multe sisteme de drept
de la nivelul UE.
Judecătorii TFP desemnau dintre ei pe preşedintele acestuia, pentru o perioadă de trei
ani. Mandatul acestuia putea fi reînnoit.
În ceea ce priveşte completele/camerele de judecată, TFP:
• se întruneau, de regulă, în camere compuse din trei judecători;
• se putea întruni în plen atunci când dificultatea sau importanţa problemelor de drept justifica
o astfel de decizie;
• se putea întruni inclusiv în camere compuse din cinci judecători, în cazurile stabilite de
regulamentul de procedură;
• se întrunea în complet format din judecător unic, în cazurile stabilite de regulamentul de
procedură.
TFP avea propria sa grefă, grefierul era numit de judecători pentru un mandat de 6 ani.
În competenţa acestei instanţe specializate, prin preluarea de la Tribunal, intrau:
• litigiile dintre instituţiile UE şi funcţionarii săi, litigii de dreptul muncii şi al securităţii
muncii;
• litigiile dintre organe, oficii sau agenţii şi personalul lor, pentru care competenţa este
atribuită CJUE.
Procedura în faţa TFP era asemănătoare cu procedura în faţa celorlalte instanţe
unionale, specificul acesteia consta în faptul că în orice fază procesuală, instanţa putea
verifica posibilitatea încheierii unei tranzacţii între părţi, înlesnind chiar adoptarea unei astfel
de soluţii între cei implicaţi în litigiu.

52
Menţionaţi aspectele prin care Tribunalul Funcţie Publice se deosebea de
Tribunal.
Menţionaţi care era competenţa de judecată a Tribunalului Funcţiei Publice și
care instanță a preluat-o în prezent.

Să ne reamintim...
În 2004 s-a hotărât înfiinţarea Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii
Europene care şi-a început activitatea la data de 01 octombrie 2005.
Tribunalul Functiei Publice (TFP) făcea parte din CJUE, iar membrii săi avea acelaşi
statut juridic cu cel al judecătorilor de la Tribunal.
În componenţa TFP intrau 7 judecători numiţi tot pentru un mandat de 6 ani, cu
posibilitatea realegerii, însă aceştia trebuiau să îndeplinească doar condiţiile pentru
ocuparea funcţiei de judecător la Tribunal.
Judecătorii TFP desemnau dintre ei pe preşedintele acestuia, pentru o perioadă de
trei ani. Mandatul acestuia putea fi reînnoit.
Se întrunea, de regulă, în camere compuse din trei judecători, dar se putea întruni, în
condiţiile menţionate de reglementările unionale, şi în plen, sau în camere compuse
din cinci judecători, sau în complet format din judecător unic.
Avea propria sa grefă, grefierul era numit de judecători pentru un mandat de 6 ani.
În competenţa acestei instanţe specializate intrau: litigiile dintre instituţiile UE şi
funcţionarii săi, litigii de dreptul muncii şi al securităţii muncii; litigiile dintre
organe, oficii sau agenţii şi personalul lor, pentru care competenţa este atribuită
CJUE.

Rezumat
Conform art. 19 alin. (2) TUE, Curtea de Justiţie este compusă din câte un
judecător pentru fiecare stat membru, fiind formată aşadar din 28 de judecători, în
prezent.
Numirea judecătorilor Curţii de Justiţie, aleşi dintre personalităţi care oferă toate
garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în
ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale, sau care sunt jurisconsulţi ale

53
căror competenţe sunt recunoscute, se face de comun acord de către guvernele
statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului,
prevăzut de art.255 TFUE.
Mandatul judecătorilor este de 6 ani, dar, conform art. 253 alin. (2) TFUE, la fiecare
trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor şi avocaţilor generali, în condiţiile
prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Judecătorii şi avocaţii generali care îşi încheie mandatul pot fi numiţi din nou.
În România, la data de 23 decembrie 2015, a fost aprobată, prin memorandum,
Procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin care se prevede că desemnarea
candidatului României pentru funcţia de judecător al Curţii se face de către Guvern,
la propunerea unei comisiei de selecție.
Fiecare judecător are propriul său cabinet.
Pe timpul exercitării mandatului, judecătorii CJUE beneficiază de:
• imunitate de jurisdicţie faţă de toate jurisdicţiile naţionale, atât penale, cât şi
civile, ce poate fi, însă, ridicată de Plenul CJUE pentru motive bine întemeiate;
• inamovibilitate, putând fi eliberaţi din funcţie sau decăzuţi din dreptul de
pensie sau din alte avantaje echivalente, conform art. 6 alin. (1) din Statutul CJUE,
doar urmare a exprimării votului unanim al judecătorilor și avocaților generali ai
Curții de Justiție.
Incompatibilitatea judecătorilor poate să apară în condiţiile stabilite prin prevederile
art. 18 din Statut.
Judecătorii au rang egal cu cel al comisarilor europeni.
Judecătorii au mai multe obşigaţii, precum: rezidenţa obligatorie la Luxembourg;
depunerea jurământului în faţa Plenului, la începerea activităţii; consacrarea în
întregime pentru îndeplinirea mandatului lor.
Judecătorii Curţii desemnează, conform art. 9a din Statutul CJUE, dintre ei pe
preşedintele şi vicepreşedintele Curţii de Justiţie, fiecare pentru o perioadă de trei
ani. Mandatul fiecăruia dintre aceştia poate fi reînnoit.
Încetarea mandatului de judecător la CJUE se produce în mai multe situaţii:
Cât priveste completele de judecată – camerele – regula este cea a judecării în plen,
prin excepţie putând fi formate camere de 3 sau 5 judecători , dar se poate întruni şi
în Marea Cameră şi în şedinţă plenară atunci când Statutul prevede aceasta

54
Alături de judecători, în componenţa Curţii, intră şi 11 avocaţi generali.
Condiţiile, modalităţile referitoare la numirea judecătorilor sunt valabile şi-n cazul
avocaţilor generali, al căror mandat este tot de 6 ani, practicându-se, şi-n cazul lor,
reînnoirea o dată la 3 ani.
Avocatul general acţionează nu în interesul Uniunii Europene sau al unui stat
membru sau al dreptului unui stat membru, ci exclusiv al dreptului unional.
La data începerii anului jurisdicţional unional, avocaţii generali aleg dintre ei un
prim avocat general.
Grefierul-şef (secretar-şef, cancelar) este numit, conform art. 253 alin. (5) TFUE, de
membrii CJUE (judecători şi avocaţi generali).
Grefierul-sef îndeplineşte două funcţii de natură diferită:funcţii jurisdicţionale şi.
funcţii administrative.
În ceea ce priveşte componenţa sa, conform art. 254 TFUE, numărul de
judecători se stabilește prin Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene care a
prevăzut inițial, prin art.48, că Tribunalul este format din 28 de judecători.
Modificarea adusă acestui statut prin Regulamentul 2015/2422 al Parlamentul
European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 va face ca, începând cu 1
septembrie 2019, fiecare stat membru să aibă câte 2 judecători, în prezent fiind doar
45 de judecători din 47.
Procedura de desemnare a acestora este asemănătoare cu cea de desemnare a
judecătorilor de la Curtea de Justiţie, cu precizarea că, potrivit art.254 alin.(2) TFUE,
membrii Tribunalului sunt aleşi dintre persoane care oferă depline garanţii de
independenţă şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii
jurisdicţionale.
Mandatul judecătorilor este de 6 ani, dar, conform art. 254 alin. (2) TFUE, şi în acest
caz, la fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor.
Nu există avocţi generală, dar dintre judecătorii Tribunalului poate fi desemnat/pot fi
desemnaţi cel/cei care desfăşoară activitatea de avocat general.
Judecătorii Tribunalului desemnează dintre ei pe preşedintele şi vicepreşedintele
acestuia, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit.
Judecătorii pot soluţiona cauze în camere (complete) de judecată: judecător univ,
camere de 5 judecători, camere de trei judecători, Marea Cameră (15 judecători), în
plen.

55
Tribunalul soluţionează următoarele, în anumite condiţii, următoarele: acţiunile în
anulare introduse de persoane fizice sau juridice împotriva unor acte unionale;
acţiuni în anulare sau împotriva abţinerii de a acţiona introduse de statele membre
împotriva: Comisiei, împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în anumite
domenii; acţiuni în despăgubire; acţiuni ce au la bază contracte încheiate de Uniunea
Europeană, prin care se atribuie în mod expres Tribunalului competenţa de judecare;
acţiuni introduse de persoane fizice sau juridice pe baza unor clauze compromisorii
inserate într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de UE sau în
numele UE; acţiuni exercitate în domeniul mărcilor şi standardelor comunitare;
acţiuni preliminare în anumite domenii specifice determinate de Statutul CJUE, unde
coerenţa şi unitatea dreptului unional nu sunt periclitate. Hotărârile adoptate în
aceste cauze pot fi atacate cu recurs în faţa CJUE.
În 2004 s-a hotărât înfiinţarea Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii
Europene care şi-a început activitatea la data de 01 octombrie 2005.
Tribunalul Functiei Publice (TFP) făcea parte din CJUE, iar membrii săi aveau
acelaşi statut juridic cu cel al judecătorilor de la Tribunal.
În componenţa TFP intrau 7 judecători numiţi tot pentru un mandat de 6 ani, cu
posibilitatea realegerii, însă aceştia trebuiau să îndeplinească doar condiţiile pentru
ocuparea funcţiei de judecător la Tribunal.
Judecătorii TFP desemnau dintre ei pe preşedintele acestuia, pentru o perioadă de
trei ani. Mandatul acestuia putea fi reînnoit.
Se întrunea, de regulă, în camere compuse din trei judecători, dar se putea întruni, în
condiţiile menţionate de reglementările unionale, şi în plen, sau în camere compuse
din cinci judecători, sau în complet format din judecător unic.
Avea propria sa grefă, grefierul era numit de judecători pentru un mandat de 6 ani.
În competenţa acestei instanţe specializate intrau: litigiile dintre instituţiile UE şi
funcţionarii săi, litigii de dreptul muncii şi al securităţii muncii; litigiile dintre
organe, oficii sau agenţii şi personalul lor, pentru care competenţa este atribuită
CJUE.

56
Test de evaluare a cunoştinţelor
1) Menţionaţi care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană
pentru a fi desemnat judecător la Curtea de Justiţie.
2) Menţionaţi în ce constă imunitatea de jurisdicţie a judecătorilor la Curtea de
Justiţie.
3) Menţionaţi în ce situaţii judecătorii de la Curtea de Justiţie se pot afla în
incompatibilitate.
4) Menţionaţi care este rolul avocatului general, precum şi care sunt condiţiile
pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi desemnat într-o astfel
de funcţie.
5) Menţionaţi cine îl desemnează pe preşedintele Tribunalului şi ce durată are
mandatul acestuia.
6) Menţionaţi în cel fel de camere (complete) de judecată se pot întrunii
judecătorii din cadrul Curţii de Justiţie.
7) Menţionaţi aspectele prin care judecătorii de la Curtea de Justiţie se
deosebesc de cei de la Tribunal.
8) Menţionaţi, pe scurt, care este procedura de desemnare a judecătorului
româna la Curtea de Justiţie.
9) Domnul A. B., magistrat asistent la Curtea Constituţională a României şi-a
depus candidatura pentru a fi desemnat judecător la Curtea de Justiţie. Conform
procedurii de selecţie stabilite în anul 2015, Guvernul României acceptă
propunerea şi înaintează această unică propunere către Uniunea Europeană.
Menţionaţi cum apreciaţi că va fi avizul Comitetului consultativ prevăzut de
articolul 255 TFUE cu privire la candidatul propus de România, motivând
răspunsul formulat.
10) Într-o acţiune preliminară în interpretare cu care a fost sesizat Tribunalul,
preşedintele acestei instanţe apreciază că este imperios necesar a se pronunţa un
avocat general pentru a se asigura instanţa că, deşi ar fi competentă conform
prevederilor din Statutul CJUE şi din Regulamentul de procedură al
Tribunalului, nu este afectată coerenţa şi unitatea dreptului unional. În aceste
condiţii, acesta adresează o scrisoare preşedintelui Curţii de Justiţie pentru ca
acesta să desemneze pe unul dintre avcaţii generali pentru a formula concluziile
necesare în cazul menţionat anterior. Precizaţi care va fi răspunsul preşedintelui
Curţii de Justiţie, motivându-l.

57
Unitatea de învăţare 4. Aspecte de drept procesual unional. Aspecte
generale. Introducerea acţiunii şi
procedura scriptică. Părţile în
procesul unional

Cuprins
4.1. Introducere .................................................................................................................
4.2. Competenţe ................................................................................................................
4.3. Aspecte generale ........................................................................................................
4.4. Introducerea acţiunii şi procedura scriptică.
Părţile în procesul unional................................................................................................
4.5. Rezumat.......................................................................................................................
4.6. Test de evaluare..........................................................................................................

4.1. Introducere
Unitatea de învăţare 4 a cursului destinat disciplinei Dreptului Uniunii
Europene II – DUE II îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
şi practice referitoare la procedura în faţa CJUE, mai precis a procedurii scrise
(scriptice), tipurile de acţiuni, clasificarea acestora în funcţie de diferite criterii,
părţile – privilegiate (reprezentate printr-un agent), respectiv neprivilegiate
(reprezentate printr-un avocat). De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu
concepte operaționale specifice.

4.2. Competenţele unităţii de învăţare


Parcurgerea unităţii de învăţare 4 va permite studentului:
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice
fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;
 să identifice, să explice, să descrie tipurile de acţiuni care pot fi adresate
instanţelor din cadrul CJUE, precum şi categoriile de părţi ce se pot adresa
acestora;
 să identifice, să explice, să descrie diferenţele dintre tipurile de acţiuni ce
pot fi adresate CJUE, dintre părţile care se pot adresa acestor instanţe.

58
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

4.3. Aspecte generale

În funcţie de natura acţiunilor sau a litigiilor dezbătute, procedura în faţa CJUE poate
varia, fiind astfel necesară tratarea acestora în mod separat, motiv pentru care este necesar a se
distinge între:
- procedura obişnuită sau de drept comun, specifică în general acţiunilor directe;
- procedura acţiunilor preliminare;
- proceduri speciale;
- procedura căilor de atac.
La nivelul Tribunalului, dar şi al TFP pot exista şi proceduri specifice. Trebuie
menţionat precizat că procedura în cazul Tribunalului este, în principiu, similară cu cea
derulată în faţa Curţii de Justiţie, însă la nivelul Tribunalului avocatul general nu-şi susţine
punctul de vedere (concluziile), având în vedere cele precizate anterior legat de această
instituţie la nivelul Tribunalului.
Cât priveşte procedura în faţa Curţii de Justiţie, despre care vom detalia, aceasta are
două aspecte specifice ce trebuie precizate:
- există particularităţi ca urmare a procedurilor de judecată care se derulează în faţa
instanţelor naţionale ţinându-se cont de faptul că nu se poate deroga de la normele de
drept imperative care o reglementează;
- este supusă unui regim lingvistic specific unei comunităţi multilingve ceea ce
influenţează natura şi scopul procedurii scrise şi celei orale.
Procedura în faţa CJUE presupune două faze, conform art.20 din Statutul CJUE,
denumit în continuare Statut:

Exemple
Conform art.20 alin. (1) - Procedura în fața Curții de Justiție constă în două
faze: o fază scrisă și una orală.

- procedura scrisă care cuprinde: comunicarea către părţile aflate în proces şi către
instituţiile unionale ale căror decizii sunt în discuţie a cererilor de chemare în judecată,
a memoriilor, apărărilor, explicaţiilor/observaţiilor şi, eventual, al replicilor, precum şi
a oricăror alte acte justificative şi documente care le susţin sau a copiilor lor certificate
pentru conformitate.

59
Exemple
Conform art.20 alin. (2) din Statut - Procedura scrisă cuprinde comunicarea
adresată părților și instituțiilor Uniunii ale căror decizii sunt în cauză, cereri,
memorii, apărări și observații și eventual replici, precum și toate actele și
documentele ce le susțin sau copiile acestora certificate conform.

- procedura orală – Conform art. 20 alin. (4) din Statut, procedura orală cuprinde:
audierea de către Curte a agenților, consilierilor și avocaților, a concluziilor avocatului
general, precum și, dacă este necesar, audierea martorilor și experților. Însă, în cazul
în care consideră că respectiva cauză nu pune o problemă nouă de drept, Curtea poate
decide, după ascultarea avocatului general, ca aceasta să fie judecată fără concluziile
ce ar fi putut fi formulate de acesta.
În acest sens, conform art.75 din Regulamentul de procedură CJ, după îndeplinirea
activităților de cercetare judecătorească, dacă Curtea nu acordă un termen părţilor
pentru a prezenta observaţii scrise, preşedintele stabileşte data deschiderii procedurii
orale. Dacă, însă, Curtea a acordat un termen pentru prezentarea unor observaţii scrise,
preşedintele va fixa data deschiderii procedurii orale după expirarea acestui termen.
- deliberarea şi adoptarea hotărârii
- executarea hotărârii adoptate
- căile de atac, de regulă, în cazul proceselor începute în faţa Tribunalului sau a TFP.
Acţiunile ce pot fi exercitate în faţa CJUE sunt acele mijloace virtuale şi legale
acordate subiectelor dreptului unional, prin care acestea pot solicita „intervenţia”
organelor jurisdicţionale ale UE în vederea apărării prerogativelor sau drepturilor lor
sau în vederea supravegherii obiective a respectării legalităţii de către instituţiile UE.
Acţiunile cu care poate fi sesizată CJUE sunt:
a. acţiunea în constatarea încălcării tratatelor unionale de către statele membre;
b. acţiunea în anulare;
c. excepţia de ilegalitate;
d. acţiunea în constatarea abţinerii nejustificate;
e. acţiunea în despăgubire;
f. acţiunea preliminară;
g. acţiunea pentru obţinerea aprobării sau avizării;
h. acţiunea de arbitraj;
i. acţiunea în legătură cu serviciul introdusă de funcţionarii unionali;
j. acţiunea în domeniul mărcilor şi standardelor unionale;
k. acţiunea contra sancţiunilor pecuniare.
Clasificări ale acestor acţiuni pot fi făcute în funcţie de criterii precum:
I. în funcţie de caracterul contencios sau necontencios al procedurii:

60
a) acţiuni directe: acţiunea în constatarea încălcării tratatelor unionale de către
statele membre, acţiunea în anulare, acţiunea în constatarea abţinerii
nejustificate, acţiunea în despăgubire, acţiunea în legătură cu serviciul
introdusă de funcţionarii unionali;
b) acţiuni indirecte: acţiunea preliminară, acţiunea pentru obţinerea aprobării sau
avizării.
II. în funcţie de necesitatea parcurgerii unor proceduri prealabile ca o condiţie de
admisibilitate:
a) acţiuni care nu necesită parcurgerea unei astfel de etape: acţiunea în anulare,
acţiunea în despăgubire;
b) acţiuni care necesită parcurgerea unei proceduri prealabile: acţiunea în
constatarea încălcării tratatelor unionale de către statele membre, acţiunea în
constatarea abţinerii nejustificate, acţiunea în legătură cu serviciul introdusă de
funcţionarii unionali
III. în funcţie de temeiul juridic pe care se bazează:
a) acţiuni reglementate de tratatele unionale – majoritatea acţiunilor;
b) acţiuni care îşi au temeiul într-un contract sau într-o clauză compromisorie –
acţiunile de arbitraj
IV. în funcţie de calitatea părţilor angrenate în proces:
a) acţiuni de drept constituţional – atunci când se confruntă statele membre,
instituţiile unionale sau state membre cu instituţii unionale;
b) acţiuni de drept administrativ – atunci când în proces apar persoane fizice sau
juridice în calitate de reclamanţi
V. în funcţie de calitatea reclamantului:
a) acţiunea introdusă de un reclamant privilegiat (state membre, instituţii ale UE);
b) acţiune intentată de un reclamant neprivilegiat (persoane fizice sau persoane
juridice)
VI. în funcţie de prerogativele jurisdicţionale recunoscute instanţei:
a) acţiuni de procedură normală – acţiunea în anulare, acţiunea în constatarea
abţinerii nejustificate;
b) acţiuni de plină jurisdicţie – acţiunea în despăgubire, acţiunea contra
sancţiunilor pecuniare, acţiunea în legătură cu serviciul introdusă de
funcţionarii unionali
.

61
Menţionaţi în ce constă procedura scrisă (faza scrisă), ca etapă
procedurală în faţa Curţii.
Menţionaţi în ce constă procedura orală (faza orală), ca etapă procedurală în
faţa Curţii.
Calificaţi acţiunea preliminară în funcţie de următoarele criterii: caracterul
contencios sau necontencios al procedurii, de necesitatea parcurgerii unor
proceduri prealabile ca o condiţie de admisibilitate, respectiv de temeiul juridic
pe care se bazează.

Să ne reamintim...
Procedura în fața Curții de Justiție constă în două faze: o fază scrisă și una
orală, pe lângă sau din acestea se mai pot desprinde: deliberarea şi adoptarea
hotărârii; executarea hotărârii adoptate; căile de atac.
Procedura în faţa Curţii de Justiţie cunoaşte două aspecte specifice, anume: există
particularităţi ca urmare a procedurilor de judecată care se derulează în faţa
instanţelor naţionale ţinându-se cont de faptul că nu se poate deroga de la normele de
drept imperative care o reglementează; este supusă unui regim lingvistic specific
unei comunităţi multilingve ceea ce influenţează natura şi scopul procedurii scrise şi
celei orale.
Acţiunile ce pot fi adresate CJUE pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii,
anume: caracterul contencios sau necontencios al procedurii; necesitatea parcurgerii
unor proceduri prealabile ca o condiţie de admisibilitate; temeiul juridic pe care se
bazează; calitatea părţilor angrenate în proces; calitatea reclamantului; prerogativele
jurisdicţionale recunoscute instanţei .

4.4. Introducerea acţiunii şi procedura scriptică. Părţile în procesul unional

Actele normative unionale, atât cele de drept originar, cât şi cele de drept secundar, nu
enumeră expresis verbis, concret şi clar, entităţile care dispun de capacitate procesuală în faţa
CJUE.
Din interpretarea prevederilor art.19 din Statutul CJUE , articol care vorbeşte doar
despre aspecte privind reprezentarea procesuală, se poate deduce, însă, că există două
categorii de astfel de entităţi,

62
Exemple
Conform art.19 din Statut - Statele membre precum și instituțiile Uniunii
sunt reprezentate în fața Curții de Justiție de un agent numit pentru fiecare
cauză; agentul poate fi asistat de un consilier sau de un avocat.
Statele părți la Acordul privind Spațiul Economic European, altele decât
statele membre, precum și Autoritatea de supraveghere AELS menționată de
acest acord, sunt reprezentate în același fel.
Celelalte părți trebuie să fie reprezentate de un avocat.
Numai un avocat autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat
membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European
poate reprezenta sau asista o parte în fața Curții.
Agenții, consilierii și avocații care compar în fața Curții se bucură de
drepturile și garanțiile necesare exercitării independente a funcției lor, în
condiții care se stabilesc prin regulamentul de procedură. În raporturile cu
consilierii și avocații care se prezintă în fața ei, Curtea se bucură de
competențele atribuite în mod normal curților și tribunalelor, în condiții care se
stabilesc prin același regulament.
Profesorii universitari resortisanți ai statelor membre a căror legislație le
recunoaște dreptul de a pleda se bucură în fața Curții de drepturile acordate
avocaților prin prezentul articol.

anume:
a) părţi reprezentate prin împuterniciţi sau agenţi, adică statele şi instituţiile UE, dar
şi statele părţi ale Acordului asupra Spaţiului Economic European (SEE), altele
decât statele membre, precum şi Autoritatea de supraveghere AELS

- cât priveşte statele membre este vorba despre cele 28 de state care au înfiinţat,
respectiv care au aderat la UE. Aşadar nu este vorba despre regiunile, landurile,
judeţele, alte forme de unităţi administrativ-teritoriale sau autorităţile locale ale
acestora, acestea putând apărea ca părţi în procesul unional doar ca şi „alte părţi”.

- statele părţi ale Acordului asupra Spaţiului Economic European (SEE), altele
decât statele membre UE, chiar şi statele terţe – au capacitate procesuală proprie,
nu organele, instituţiile sau autorităţile acestora care pot să apară ca astfel de subiecte
tot în categoria „celorlalte părţi”.

- Uniunea Europeană – spre deosebire de statele membre, UE nu are capacitate


procesuală proprie, acţionând în procesul unional prin instituţiile, organele sale,
dar acestea în integralitatea lor nu prin fracţiuni, subdiviziuni ale acestora (spre
exemplu o fracţiune politică/un grup politic parlamentar din cadrul Parlamentului

63
European va putea să apară în cadrul unui proces unional doar ca făcând parte din
categoria „celelalte părţi”). Pe de altă parte, UE poate să apară ea însăşi ca parte
într-un proces în faţa instanţelor naţionale ale statelor membre având în vedere
că, potrivit art.267 TFUE, UE poate deveni participant şi într-o acţiune preliminară.
Având în vedere prevederile art.1 alin.(2) din Regulamentul de procedură al Curţii,
potrivit căruia termenul „instituții” desemnează instituțiile Uniunii prevăzute la
articolul 13 alineatul (1) teza a II-a din TUE [Potrivit acestor prevederi din Tratat,
instituțiile Uniunii sunt: Parlamentul European; Consiliul European; Consiliul;
Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”); Curtea de Justiție a Uniunii
Europene; Banca Centrală Europeană; Curtea de Conturi] și organele, oficiile sau
agențiile înființate prin tratate sau printr-un act adoptat pentru punerea în aplicare a
acestora și care pot fi părți în fața Curții, dar şi prevederile art.1 Regulamentul de
procedură al Tribunalului potrivit cărora termenul „instituție” sau „instituții”
desemnează instituțiile Uniunii și organele, oficiile sau agențiile înființate prin tratate
sau printr-un act adoptat pentru punerea acestora în aplicare și care pot fi părți în fața
Tribunalului, se poate înţelege că prin termenul de „instituţii” folosit de art.19 din
Statutul CJUE se au în vedere nu doar instituţiile UE enumerate limitativ de art.13
TUE, ci toate instituţiile, organele, agenţiile şi oficiile UE, conform prevederilor
mai sus menţionate. Aşadar, chiar şi organisme înfiinţate pe baza dreptului unional
secundar, precum Centrul european pentru promovarea învăţământului profesional,
înfiinţată în 1975 prin decizie a Parlamentului şi a Consiliului, sau Fundaţia europeană
pentru îmbunătăţirea condiţiile de trai şi de muncă, înfiinţată, de asemenea, în 1975,
pot avea calitatea de parte, având în vedere aceleaşi argumente mai sus menţionate.

b) părţi care sunt reprezentate de un avocat, art.19 alin. (3) din Statutul CJUE
denumindu-le „celelalte părți” – prin acestea se înţeleg toate acele persoane fizice
sau juridice de drept public sau de drept privat care nu se regăsesc printre cele
enumerate printre părţile ce sunt reprezentate de un agent sau împuternicit.

Pentru verificarea personalităţii juridice a unei persoane juridice de drept privat sau de
drept public, dacă este cazul în situaţia celei din urmă, CJUE apelează întotdeauna la dreptul
intern din statul de unde provine entitatea respectivă având în vedere că doar în baza dreptului
naţional se poate aprecia dacă respectiva entitate a primit personalitate juridică sau nu.
Având în vedere prevederile Statului funcţionarilor din Uniunea Europeană (art.24b),
funcţionarii europeni au dreptul de a face parte din organizaţii sindicale sau asociaţii
profesionale ale acestor funcţionari, Curtea a stabilit că aceste organizaţii au capacitatea
de a fi părţi pentru că acţiunile judiciare promovate de ele fac parte din instrumentele folosite
pentru apărarea intereselor membrilor săi.

64
Persoanele fizice minore nu au capacitate procesuală motiv pentru care se admite
calitatea lor de parte doar dacă sunt reprezentate de un tutore sau curator. Legalitatea şi
regularitate desemnării unor astfel persoane ca şi tutori sau curatori este analizată de Curte tot
pe baza dreptului naţional.

În concluzie, distincţia ce poate fi făcută între cele două categorii de părţi, prin
interpretarea prevederilor art.19 din Statutul CJUE, este importantă pentru că în categoria
părţilor ce pot fi reprezentate de un agent sau de un împuternicit intră părţile privilegiate
care, de regulă, nu trebuie să dovedească un interes procesual subiectiv, pe când părţile
care pot fi reprezentate printr-un avocat trebuie să dovedească interesele lor concrete,
individuale care sunt afectate.
.

Identificaţi, în baza art. 19 din Statutul CJUE, categoriile de părţi care


pot să apară în cadrul procesului unional.
Menţionaţi cum verifică CJUE personalitatea juridică a unei persoane juridice
de dreptprivat sau de drept public .
Menţionaţi în ce condiţii o persoană fizică minoră are recunoscută capacitatea
procesuală în faţa CJUE.

Să ne reamintim...
Din interpretarea prevederilor art.19 din Statutul CJUE , se poate deduce că
există două categorii de astfel de entităţi care dispun de capacitate procesuală în faţa
CJUE: părţi reprezentate prin împuterniciţi sau agenţi, adică statele şi instituţiile UE,
dar şi statele părţi ale Acordului asupra Spaţiului Economic European (SEE), altele
decât statele membre, precum şi Autoritatea de supraveghere AELS, respectiv părţi
care sunt reprezentate de un avocat, denumite „celelalte părți”.
Atenţie, articol 19 din Statutul CJUE vorbeşte doar despre aspecte privind
reprezentarea procesuală, nu identifică efectiv părţile.
Părţile privilegiate, de regulă, nu trebuie să dovedească un interes procesual
subiectiv, pe când părţile care pot fi reprezentate printr-un avocat trebuie să
dovedească interesele lor concrete, individuale care sunt afectate.
.

65
Rezumat
Procedura în fața Curții de Justiție constă în două faze: o fază scrisă și una
orală, pe lângă sau din acestea se mai pot desprinde: deliberarea şi adoptarea
hotărârii; executarea hotărârii adoptate; căile de atac.
Procedura în faţa Curţii de Justiţie cunoaşte două aspecte specifice, anume: există
particularităţi ca urmare a procedurilor de judecată care se derulează în faţa
instanţelor naţionale ţinându-se cont de faptul că nu se poate deroga de la normele de
drept imperative care o reglementează; este supusă unui regim lingvistic specific
unei comunităţi multilingve ceea ce influenţează natura şi scopul procedurii scrise şi
celei orale.
Acţiunile ce pot fi adresate CJUE pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii,
anume: caracterul contencios sau necontencios al procedurii; necesitatea parcurgerii
unor proceduri prealabile ca o condiţie de admisibilitate; temeiul juridic pe care se
bazează; calitatea părţilor angrenate în proces; calitatea reclamantului; prerogativele
jurisdicţionale recunoscute instanţei.
Din interpretarea prevederilor art.19 din Statutul CJUE , se poate deduce că
există două categorii de astfel de entităţi care dispun de capacitate procesuală în faţa
CJUE: părţi reprezentate prin împuterniciţi sau agenţi, adică statele şi instituţiile UE,
dar şi statele părţi ale Acordului asupra Spaţiului Economic European (SEE), altele
decât statele membre, precum şi Autoritatea de supraveghere AELS, respectiv părţi
care sunt reprezentate de un avocat, denumite „celelalte părți”.
Atenţie, articol 19 din Statutul CJUE vorbeşte doar despre aspecte privind
reprezentarea procesuală, nu identifică efectiv părţile.
Părţile privilegiate, de regulă, nu trebuie să dovedească un interes procesual
subiectiv, pe când părţile care pot fi reprezentate printr-un avocat trebuie să
dovedească interesele lor concrete, individuale care sunt afectate

Test de evaluare a cunoştinţelor


1) Menţionaţi în ce constă procedura scrisă (faza scrisă), ca etapă procedurală
în faţa Curţii.
2) Menţionaţi în ce constă procedura orală (faza orală), ca etapă procedurală în

66
faţa Curţii.
3) Calificaţi acţiunea preliminară în funcţie de următoarele criterii: caracterul
contencios sau necontencios al procedurii, de necesitatea parcurgerii unor
proceduri prealabile ca o condiţie de admisibilitate, respectiv de temeiul juridic
pe care se bazează..
4) Identificaţi, în baza art. 19 din Statutul CJUE, categoriile de părţi care pot să
apară în cadrul procesului unional.
5) Menţionaţi cum verifică CJUE personalitatea juridică a unei persoane
juridice de dreptprivat sau de drept public .
6) Menţionaţi în ce condiţii o persoană fizică minoră are recunoscută
capacitatea procesuală în faţa CJUE.
7) Menţionaţi dacă Uniunea Europeană are capacitate procesuală proprie.
8) Precizaţi ce se înţelege prin „instituţii” ale UE în dreptul procesual unional,
având în vedere prevederile din regulamentele de procedură.
9) Urmare a admiterii de către Curtea de Apel Braşov, într-o cauză comercială,
a unei trimiteri preliminare în interpretare a unei directive a Consiliului şi
Parlamentului European, profesorul universitar A. B. este angajat de societatea
comercială X.Y. care a solicitat în faţa instanţei naţionale formularea acestei
trimiteri preliminare, pentru a-i reprezenta interesele în soluţionarea respectivei
trimiteri în faţa Curţii de Justiţie. Menţionaţi în ce condiţii i se va recunoaşte de
către instanţa europeană domnului profesor universitar A. B. dreptul de a pleda
în faţa acesteia.

67
Unitatea de învăţare 5. Aspecte de drept procesual unional.
Reprezentarea procesuală şi avocatul
obligatoriu. Intervenienţii în procesul
unional

Cuprins
5.1. Introducere .................................................................................................................
5.2. Competenţe ................................................................................................................
5.3. Reprezentarea procesuală şi avocatul obligatoriu ....................................................
5.4. Intervenienţii în procesul unional...............................................................................
5.5. Rezumat.......................................................................................................................
5.6. Test de evaluare..........................................................................................................

5.1. Introducere
Unitatea de învăţare 5 a cursului destinat disciplinei Dreptului Uniunii
Europene II – DUE II îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
şi practice referitoare la reprezentarea procesuală, principiul aplicabil în această
privinţă la nivelul CJUE, precum şi excepţiile, statutul avocatului care reprezintă
partea la nivelul CJUE, categoriile de intervenienţi în procesul unional. De
asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu concepte, noţiuni, categorii operaționale
specifice.

5.2. Competenţele unităţii de învăţare


Parcurgerea unităţii de învăţare 5 va permite studentului:
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice
fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;
 să identifice, să explice, să descrie aspecte privitoare la reprezentarea
procesuală obligatorie la nivelul instanţelor unionale, imunităţile, privilegiile şi
facilităţile de care se bucură agenţii, consilierii şi avocaţii care compar în faţă
CJUE;
 să identifice, să explice, să descrie categoriile de intervenienţi în procesul
unional, precum şi situaţiile în care se poate interveni într-un astfel de proces.

68
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

5.3. Reprezentarea procesuală şi avocatul obligatoriu

Reglementarea acestei materii o regăsim în art.19 din Statutul CJUE, precum şi în art.
51 – 56 din Regulamentul de procedură al Tribunalului şi în art. 43 - 47 din Regulamentul de
procedură al Curţii.
În ceea ce priveşte reprezentarea procesuală, la nivelul acestor instanţe europene se
aplică principiul reprezentării obligatorii.
În consecinţă, în procedura contencioasă este valabil principiul avocatului
obligatoriu, principiu care nu operează şi în cadrul procedurilor necontencioase, celelalte
părţi trebuind să fie reprezentate de un avocat care are dreptul să-şi exercite profesia în faţa
unei instanţe a unui stat membru. Situaţiile care constituie execepţii de la principiul
reprezentării obligatorii a părţilor sunt:
- procedură prin care se solicită acordarea beneficiului asistenţei judiciare gratuite;
- procedura întrebărilor preliminare – dar doar dacă normele de procedură aplicabile
litigiului cu care a fost sesizată instanţa naţională nu impun ca părţile să fie
reprezentate, caz în care acestea au dreptul de a prezenta personal observaţii scrise şi
orale în faţa Curţii.
Statele membre sau instituţiile UE, statele membre SEE şi Autoritatea de
Supraveghere AELS – părţile privilegiate sunt reprezentate de un împuternicit sau de un
agent, ce pot fi sprijiniţi de avocaţi sau consilieri rezidenţi. Aceştia ca şi consilierii şi avocaţii
ce compar în faţa Curţii se bucură de drepturile şi garanţiile necesare exercitării independente
a funcţiilor lor.
Astfel, spre exemplu, conform art.43 din Regulamentul de procedură al Curţii, agenții,
consilierii și avocații care compar în fața Curții sau în fața unei autorități judiciare căreia Curtea i-
a adresat o cerere de comisie rogatorie se bucură de:
- imunitate pentru afirmațiile orale și înscrisurile depuse referitoare la cauză sau la părți;
- următoarele privilegii și facilități:
(a) toate înscrisurile referitoare la procedură sunt exceptate de la percheziție și sechestru. În
caz de contestație, funcționarii autorităților vamale sau ai poliției pot sigila înscrisurile în
cauză, care sunt transmise apoi fără întârziere Curții pentru a fi verificate în prezența
grefierului și a persoanei interesate;
(b) agenții, consilierii și avocații se bucură de libertate de deplasare în măsura necesară
îndeplinirii sarcinilor lor.

69
Însă, potrivit art.44 din Regulamentul de procedură al Curţii, pentru a beneficia de privilegiile,
imunitățile și facilitățile menționate mai sus, este necesar să se facă în prealabil dovada calității,
după cum urmează:
a) agenții, printr-un înscris oficial eliberat de mandantul lor, care îi notifică imediat grefierului o
copie a acestuia;
b) avocații, printr-un document care certifică faptul că au dreptul să își exercite profesia în fața
unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind SEE și, atunci când
partea pe care o reprezintă este o persoană juridică de drept privat, printr-un mandat eliberat de
aceasta din urmă. De altfel acest document trebuie să fie depus de avocat odată cu depunerea
cererii introductive.
c) consilierii, printr-un mandat eliberat de partea pe care o asistă.
Mai mult decât atât, la nevoie, grefierul Curții le eliberează o legitimație. Validitatea
acestei legitimații este limitată la o perioadă determinată, care poate fi prelungită sau restrânsă în
funcție de durata procedurii.
Pe de altă parte, tocmai pentru că privilegiile, imunitățile și facilitățile menționate la
articolul 43 din Regulamentul de procedură al Curţii, sunt acordate exclusiv în interesul bunei
desfășurări a procedurii, Curtea poate ridica imunitatea în cazul în care consideră că această
măsură nu împiedică buna desfășurare a procedurii.
Mai mult decât atât, în cazul în care Curtea apreciază conduita unui agent, a unui consilier
sau a unui avocat în fața Curții ca fiind incompatibilă cu demnitatea Curții sau cu exigențele unei
bune administrări a justiției sau că agentul, consilierul ori avocatul în cauză uzează de drepturile
pe care le are în virtutea funcției sale în alte scopuri decât acelea pentru care îi sunt recunoscute
aceste drepturi, Curtea îl informează pe cel în cauză în legătură cu acest fapt. Atunci când
Curtea informează despre aceasta autoritățile competente în fața cărora persoana în cauză este
ținută să răspundă, o copie a scrisorii adresate autorităților respective este transmisă persoanei în
cauză. Art. 46 din Regulamentul de procedură al Curţii prevede chiar că în astfel de situaţii
Curtea poate oricând, prin ordonanță motivată, după ascultarea persoanei în cauză și a
avocatului general, să decidă să excludă din procedură un agent, un consilier sau un avocat,
ordonanța fiind imediat executorie. Într-o astfel de situaţie, anume în cazul în care un agent, un
consilier sau un avocat este exclus din procedură, aceasta se suspendă până la expirarea
termenului stabilit de către președinte în scopul de a permite părții interesate să desemneze un alt
agent, consilier sau avocat. Curtea îşi rezervă şi dreptul de a revoca oricare dintre deciziile mai sus
menţionate.
Potrivit art.19 alin. ultim din Statut, se recunoaşte dreptul de a pleda în faţa Curţii şi
profesorilor universitari resortisanți ai statelor membre a căror legislație le recunoaște dreptul de a
pleda, bucurându-se de drepturile acordate avocaților şi consilierilor.
Cât îi priveşte pe avocaţi cărora le este recunoscut dreptul de pleda pleda în faţa
Curţii, art. 19 alin. (4) din Statut prevede că numai un avocat autorizat să practice în fața unei

70
instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind Spațiul Economic
European poate reprezenta sau asista o parte în fața Curții, acesta netrebuind a avea o acreditare
specială din partea CJUE, ci trebuie doar să dovedească că provine dintr-un barou din statele
membre.
Respectarea solemnităţii şedinţelor impune avocaţilor, reprezentanţilor, consilierilor de
a respecta reguli precum:
- purtarea robelor personale;
- legitimarea, în cazul avocaţilor, respectiv prezentarea acreditărilor primite de la statele
reprezentate;
- prezentarea actelor de identitate;
- respectarea regulilor la redactarea documentelor depuse;
- semnarea tuturor exemplarelor originale ale documentelor depuse în cursul procedurii
scriptice;
- asigurarea comunicării actelor procesuale părţilor reprezentate, mai ales atunci când nu a
fost indicată o adresă de corespondenţă din Luxembourg;
- respectarea timpului pentru pledoarie;
- luarea în considerare a faptului că în timpul vorbirii are loc o traducere simultană a celor
spuse ceea ce impune cu necesitate coordonarea concluziilor orale ale tuturor
reprezentanţilor ce au interese comune, pentru a se evita exprimarea unor păreri identice
în mod repetat.
Reprezentanţii, agenţii statelor membre implicate într-un proces unional sunt desemnaţi, de
regulă, de ministerele afacerilor de externe, existând şi excepţii precum cele din Germania – unde
desemnarea se face de ministerul economiei sau Spania şi Portugalia – unde sunt desemnaţi de
secretariatele de stat pentru relaţiile cu Uniunea Europeană.

Exemple
În ceea ce priveşte România, conform prevederilor din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare
în cadrul administraţiei publice centrale (în special ale art. 12¹, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 884 din 22 decembrie 2012 şi
aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2013, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 171, din 29 martie 2013, cu modificările şi completările
ulterioare (OUG nr. 96/2012), din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, publicată în
Monitorul Oficial al României nr. 34 din 15 ianuarie 2013 (HG nr. 8/2013),
respectiv din Metodologia privind reprezentarea României în faţa Curţii de
Justiţie, a Tribunalului Uniunii Europene şi a altor instituţii UE, aprobată de
Guvernul României, prin memorandum, în data de 6 iulie 2011, funcţia de

71
reprezentare a statului român la CJUE, precum şi la celelalte instituţii europene, în
procedurile contencioase şi necontencioase, a reve
nit Ministerului Afacerilor Externe (MAE) în cadrul căruia funcţionează
agentul guvernamental ce este numit şi eliberat din funcţie prin decizie a primului-
ministru, la propunerea ministerului afacerilor externe, fiind direct subordonat
acestuia din urmă.
Aceste prevederi au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 11/2017 privind organizarea şi funcţionarea Agentului guvernamental pentru
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a
Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. Potrivit prevederilor acestui ultim act
normativ, competenţa de desemnare a agentului guvernamental, un subsecretar de
stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, aparţine tot prim-ministrului, la
propunerea ministrului delegat pentru afaceri europene, pentru că prerogativele de
Agent guvernamental în faţa CJUE sunt exercitate în numele României, de
Ministerul Afacerilor Externe. Reprezentarea în faţa CJUE este asigurată, aşadar, de
acest subsecretar de stat care este ajutat de o structură specializată în contenciosul
UE. De asemenea, în activitatea de reprezentare juridică, Agentul guvernamental este
sprijinit de un grup de lucru interinstituţionalizat specializat – Grupul de lucru
contencios UE, unde toate ministerele, precum şi autorităţi sau instituţii publice,
după caz, sunt reprezentate de cel puţin 2 persoane. Acest grup se întruneşte
semestrial sau ori de câte ori este nevoie.
Numirea şi eliberarea din funcţie a agentului guvernamental se comunică
grefei Curţii, respectiv a Tribunalului, precum şi celorlalte instituţii europene.
În vederea exercitării atribuţiilor sale, agentul guvernamental poate solicita
autorităţilor şi instituţiilor publice actele, datele şi informaţiile necesare, acestea fiind
obligate a i le comunica în termenul stabilit de acesta.
Prin intermediul agentului guvernamental, MAE coordonează şi
supraveghează fundamentarea, de către autorităţile şi instituţiile publice, a poziţiilor
naţionale ce urmează a fi comunicate instituţiilor europene, respectiv a fi transmise
şi/sau susţinute înaintea instituţiilor europene. Agentul guvernamental coordonează
procesul de stabilire a poziţiilor naţionale şi întocmeşte actele şi realizează faptele
necesare în contextul activităţii de reprezentare. În acest scop, el este sprijinit de
structura specializată în contenciosul UE din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Aşadar, în principiu, Agentul guvernamental asigură reprezentarea României
în proceduri precum:
- procedura reglementată de art. 218 alin. (11) TFUE privind avizul Curţii de Justiţie
a Uniunii Europene cu privire la compatibilitatea unui acord preconizat cu
dispoziţiile tratatelor;

72
- procedurile reglementate de art. 256 alin. (1) TFUE privind acţiunile directe care
sunt în competenţa Tribunalului;
- procedurile reglementate de art. 256 alin. (2) TFUE privind acţiunile formulate
împotriva deciziilor tribunalelor specializate;
- procedurile reglementate de art. 256 alin. (3) TFUE privind cererile preliminare
care sunt în competenţa Tribunalului;
- procedurile reglementate de art. 258-260 TFUE privind etapele precontencioase şi
contencioase ale acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor;
- procedurile reglementate de art. 263 TFUE privind acţiunea în anulare;
- procedurile reglementate de art. 265 TFUE privind acţiunea în constatarea abţinerii
de a acţiona;
- procedurile reglementate de art. 267 TFUE privind cererea având ca obiect
pronunţarea unei hotărâri preliminare;
- procedurile reglementate de art. 268 TFUE privind acţiunea în repararea daunelor,
în conformitate cu art. 340 TFUE;
- procedurile legate de aplicarea art. 270 TFUE privind litigiile dintre Uniune şi
agenţii săi;
- procedurile litigioase reglementate de art. 271 TFUE privind obligaţiile care rezultă
din statutul Băncii Europene de Investiţii, măsurile adoptate de Consiliul
Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, măsurile adoptate de Consiliul
Directorilor Băncii Europene de Investiţii, precum şi în legătură cu îndeplinirea de
către băncile centrale naţionale a obligaţiilor care rezultă din aplicarea TFUE şi a
Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale;
- procedura prevăzută la art. 272 TFUE, atunci când CJUE este competentă să se
pronunţe în temeiul unei clauze compromisorii,
- procedurile jurisdicţionale înaintea Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a
Liberului Schimb.

Menţionaţi care este principiul după care funcţionează reprezentarea


procesuală la nivelul CJUE.
Menţionaţi cum pot face dovada calităţii de reprezentant procesual ăn faţa
CJUE, avocaţii, respectiv agenţii.
Menţionaţi cine desemnează agentul guvernamental al României la CJUE.

73
Să ne reamintim...
În ceea ce priveşte reprezentarea procesuală, la nivelul CJUE se aplică
principiul reprezentării obligatorii.
Celelalte părţi trebuie să fie reprezentate de un avocat care are dreptul să-şi exercite
profesia în faţa unei instanţe a unui stat membru.
Excepţii de la principiul reprezentării procesuale obligatorii sunt: solicitarea
acordării beneficiului asistenţei judiciare gratuite; procedura întrebărilor preliminare,
dacă normele de procedură aplicabile litigiului cu care a fost sesizată instanţa
naţională nu impun ca părţile să fie reprezentate.
Statele membre sau instituţiile UE, statele membre SEE şi Autoritatea de
Supraveghere AELS – părţile privilegiate sunt reprezentate de un împuternicit sau de
un agent.
Agenții, consilierii și avocații care compar în fața Curții sau în fața unei autorități
judiciare căreia Curtea i-a adresat o cerere de comisie rogatorie se bucură de:
imunitate pentru afirmațiile orale și înscrisurile depuse referitoare la cauză sau la
părți; anunite privilegii și facilități.
Pentru a beneficia de privilegiile, imunitățile și facilitățile menționate mai sus,
agenții, consilierii și avocații care compar în fața Curții trebuie să facă în prealabil
dovada calității pe care o au.
Curtea poate ridica imunitatea agenților, consilierilor și avocaților care compar în
fața Curții în cazul în care consideră că această măsură nu împiedică buna
desfășurare a procedurii, mai mult decât atât aceştia pot fi şi excluşi în anumite
condiţii.
Numai un avocat autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a
unui alt stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European poate reprezenta
sau asista o parte în fața Curții.
Respectarea solemnităţii şedinţelor impune avocaţilor, reprezentanţilor, consilierilor
de a respecta reguli precum: purtarea robelor personale sau legitimarea, în cazul
avocaţilor, respectiv prezentarea acreditărilor primite de la statele reprezentate.
Funcţia de reprezentare a statului român la CJUE, precum şi la celelalte instituţii
europene, în procedurile contencioase şi necontencioase, a revenit Ministerului
Afacerilor Externe (MAE) în cadrul căruia funcţionează agentul guvernamental ce
este numit şi eliberat din funcţie prin decizie a primului-ministru, la propunerea

74
ministerului afacerilor externe, fiind direct subordonat acestuia din urmă.

5.4. Intervenienţii în procesul unional

Litigiile concrete aduse în faţa Curţii, prin problema de fond ce urmează a fi


soluţionată, pot avea în mod indirect efecte şi asupra altora, mai precis asupra unor persoane
care nu participă în proces, dar cărora, de exemplu, li se aplică norma juridică unională
atacată. În consecinţă, terţii neparticipanţi pot avea interesul de a întări poziţia uneia sau alteia
dintre părţi, motiv pentru care ar dori să intervină în proces.
Modul de intervenţie a terţilor în proces a fost reglementat atât prin Statut – art. 40,
cât şi prin Regulamentul de procedură al Curţii, art.129-132, sau al Tribunalului, art.142-
145.
Astfel, potrivit art.40 din Statut, statele membre și instituțiile Uniunii pot interveni
în litigiile supuse Curții de Justiție. Orice altă persoană dispune de acelaşi drept în cazul în
care poate dovedi faptul că are un interes în soluţionare litigiului înaintat în faţa Curţii. Iată,
aşadar, că:
- statele membre şi instituţiile unionale pot interveni în litigiile deduse Curţii în cazul
acţiunilor directe, fără excepţie şi fără a fi nevoie să dovedească îndeplinirea anumitor
condiţii, beneficiind de poziţia unui intervenient privilegiat.
- spre deosebire, deşi dreptul de a interveni aparţine şi oricărei alte persoane, aceasta trebuie
să dovedească un interes în soluţionarea unui litigiu dedus Curţii. Interesul justificat trebuie
să fie un interes privind soluţia concretă, finală, nefiind suficientă justificarea unui interes
orientat spre aprobarea unei anumite concepţii juridice.
Cu toate acestea, persoanele fizice sau juridice nu pot interveni în: litigiile dintre statele
membre, dintre instituțiile Uniunii sau dintre statele membre, pe de-o parte, și instituțiile
Uniunii, pe de altă parte.
De asemenea statele părți la Acordul privind Spațiul Economic European, altele decât
statele membre, precum și Autoritatea de supraveghere AELS menționată de respectivul
acord pot interveni în litigiile supuse Curții în cazul în care acestea se referă la unul dintre
domeniile de aplicare ale acestui acord.
În toate cazurile, concluziile cererii de intervenție pot avea ca obiect numai susținerea
concluziilor uneia dintre părți. Intervenientul va lua procedura în starea în care se află în
momentul intervenţiei sale.
Este necesar a sublinia că în cazul acţiunilor preliminare, având în vedere caracterul
necontencios al procedurii, o astfel de intervenţie este imposibilă. Însă, conform art.23 din
Statut, intervenienţii din procesul de fond judecat în faţa instanţei naţionale devin participanţi,
la fel ca şi intervenienţii privilegiaţi.

75
Exemple
Astfel, în cazurile prevăzute la art. 267 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, decizia instanței naționale care își suspendă procedura și
sesizează Curtea de Justiție este notificată Curții de către instanța națională
respectivă. Această decizie este apoi notificată de către grefierul Curții, părților în
cauză, statelor membre și Comisiei, precum și instituției, organului, oficiului sau
agenției Uniunii care a adoptat actul a cărui valabilitate sau interpretare este
contestată.
În termen de două luni de la data ultimei notificări, părțile, statele
membre, Comisia și, dacă este cazul, instituția, organul, oficiul sau agenția
Uniunii care a adoptat actul a cărui valabilitate sau interpretare este contestată, au
dreptul de a depune la Curte memorii sau observații scrise.
În cazurile menționate la art. 267 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, decizia instanței naționale este notificată, prin grija grefierului
Curții, și statelor părți la Acordul privind Spațiul Economic European, altele
decât statele membre, precum și Autorității de supraveghere AELS menționată în
acordul respectiv, care, în cazul în care este vizat unul dintre domeniile de
aplicare ale acordului, pot depune la Curte memorii sau observații scrise, în
termen de două luni de la data notificării.
În cazul în care un acord privind un domeniu determinat, încheiat de
Consiliu cu unul sau mai multe state terțe, prevede că acestea din urmă pot
prezenta memorii sau observații scrise în cazul în care o instanță a unui stat
membru adresează Curții o întrebare preliminară privind domeniul de aplicare al
acordului, decizia instanței naționale referitoare la o astfel de întrebare se
notifică, de asemenea, statelor terțe în cauză, care pot depune la Curte, în termen
de două luni de la data notificării, memorii sau observații scrise.

Procedura intervenţiei cuprinde două etape:


1. procedura în vederea admiterii intervenţiei;
2. procedura intervenţiei propriu-zise.
1. Procedura în vederea admiterii intervenţiei
Cei care doresc a interveni într-un proces unional trebuie să depună o cerere de
intervenţie care să cuprindă:
- indicarea cauzei;
- indicarea părţilor în litigiu;
- numele şi domiciliul intervenientului, precum şi alegerea domiciliului de comunicare
în Luxembourg;
- concluziile în susţinerea cărora intervenientul cere să intervină;

76
- expunerea circumstanţelor care demonstrează dreptul de intervenţie, atunci când
intervenientul este altul decât un stat membru sau o instituţie unională, aşadar când nu
face parte din categoria intervenienţilor privilegiaţi.
O astfel de cerere se depune în maxim 6 săptămâni după publicarea comunicatului
(informării) privind cererea de chemare în judecată în JOUE, termen impus pentru că:
- părţile trebuie ca în 6 săptămâni să ştie cu cine se vor judeca şi cine va veni în
sprijinul lor şi trebuie să aibă o protecţie faţă de intervenienţii care prin intervenţia lor
întârziată ar putea tergiversa în mod nejustificat soluţionarea cauzei.
- chiar şi intervenienţii care iau procesul în stadiul în care se află la momentul
intervenţiei, au posibilitatea de a participa cât mai de la începutul procesului, şansele fiind mai
mari pentru a determina o soluţie favorabilă şi lor în ultimă instanţă.
Şi-n cazul intervenienţilor este obligatorie reprezentarea.
Cererea de intervenţie se comunică părţilor din acţiunea principală pentru ca acestea să
poată să-şi prezinte observaţiilor scrise şi, eventual şi doar excepţional, orale cu privire la
admisibilitatea şi la oportunitatea intervenţiei.

2. Procedura intervenţiei propriu-zise

Preşedintele Curţii va decide asupra admisibilităţii cererii, printr-o încheiere, nu înainte


de a asculta şi punctul de vedere al avocatului general.
Dacă această cerere este admisă, intervenientului i se va comunica întreaga
documentaţie depusă până la acea dată de părţi, iar preşedintele fixează termenul în care
acesta poate prezenta un memoriu de intervenţie ce va cuprinde: concluziile intervenientului
privind susţinerea sau respingerea, totală sau parţială, a concluziilor unei părţi; motivele şi
argumentele invocate de intervenient şi probele propuse, dacă este cazul. Preşedintele poate
fixa şi un termen în care părţile pot răspunde la acest memoriu de intervenţie, prin formularea
unor observaţii.
.

Menţionaţi care sunt părţile care pot interveni într-un proces unional,
precum şi care dintre acestea trebuie să justifice un interes în cauza respectivă.
Menţionaţi care sunt cele două etape ale procedurii intervenţiei.
Menţionaţi în ce termen trebuie depusă o cerere de intervenţie şi care este
motivare impunerii unui astfel de termen.

77
Să ne reamintim...
Statele membre şi instituţiile unionale pot interveni în litigiile deduse Curţii
în cazul acţiunilor directe, fără excepţie şi fără a fi nevoie să dovedească îndeplinirea
anumitor condiţii, beneficiind de poziţia unui intervenient privilegiat.
Spre deosebire, deşi dreptul de a interveni aparţine şi oricărei alte persoane, aceasta
trebuie să dovedească un interes în soluţionarea unui litigiu dedus Curţii. Interesul
justificat trebuie să fie un interes privind soluţia concretă, finală, nefiind suficientă
justificarea unui interes orientat spre aprobarea unei anumite concepţii juridice.
Persoanele fizice sau juridice nu pot interveni în: litigiile dintre statele membre,
dintre instituțiile Uniunii sau dintre statele membre, pe de-o parte, și instituțiile
Uniunii, pe de altă parte.
În cazul acţiunilor preliminare, având în vedere caracterul necontencios al
procedurii, în principiu o astfel de intervenţie este imposibilă.
Procedura intervenţiei cuprinde două etape: procedura în vederea admiterii
intervenţiei; respectiv procedura intervenţiei propriu-zise.
Procedura în vederea admiterii intervenţiei presupune ca aceia care doresc a
interveni într-un proces unional trebuie să depună o cerere de intervenţie care se
comunică părţilor din acţiunea principală pentru ca acestea să poată să-şi prezinte
observaţiilor scrise şi, eventual şi doar excepţional, orale cu privire la admisibilitatea
şi la oportunitatea intervenţiei.
Procedura intervenţiei propriu-zise presupune că Preşedintele Curţii va decide
asupra admisibilităţii cererii, printr-o încheiere, nu înainte de a asculta şi punctul de
vedere al avocatului general. Dacă această cerere este admisă, intervenientului i se
va comunica întreaga documentaţie depusă până la acea dată de părţi, iar
preşedintele fixează termenul în care acesta poate prezenta un memoriu de
intervenţie.

Rezumat
În ceea ce priveşte reprezentarea procesuală, la nivelul CJUE se aplică
principiul reprezentării obligatorii.
Celelalte părţi trebuie să fie reprezentate de un avocat care are dreptul să-şi exercite
profesia în faţa unei instanţe a unui stat membru.

78
Excepţii de la principiul reprezentării procesuale obligatorii sunt: solicitarea
acordării beneficiului asistenţei judiciare gratuite; procedura întrebărilor preliminare,
dacă normele de procedură aplicabile litigiului cu care a fost sesizată instanţa
naţională nu impun ca părţile să fie reprezentate.
Statele membre sau instituţiile UE, statele membre SEE şi Autoritatea de
Supraveghere AELS – părţile privilegiate sunt reprezentate de un împuternicit sau de
un agent.
Agenții, consilierii și avocații care compar în fața Curții sau în fața unei autorități
judiciare căreia Curtea i-a adresat o cerere de comisie rogatorie se bucură de:
imunitate pentru afirmațiile orale și înscrisurile depuse referitoare la cauză sau la
părți; anunite privilegii și facilități.
Pentru a beneficia de privilegiile, imunitățile și facilitățile menționate mai sus,
agenții, consilierii și avocații care compar în fața Curții trebuie să facă în prealabil
dovada calității pe care o au.
Curtea poate ridica imunitatea agenților, consilierilor și avocaților care compar în
fața Curții în cazul în care consideră că această măsură nu împiedică buna
desfășurare a procedurii, mai mult decât atât aceştia pot fi şi excluşi în anumite
condiţii.
Numai un avocat autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a
unui alt stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European poate reprezenta
sau asista o parte în fața Curții.
Respectarea solemnităţii şedinţelor impune avocaţilor, reprezentanţilor, consilierilor
de a respecta reguli precum: purtarea robelor personale sau legitimarea, în cazul
avocaţilor, respectiv prezentarea acreditărilor primite de la statele reprezentate.
Funcţia de reprezentare a statului român la CJUE, precum şi la celelalte instituţii
europene, în procedurile contencioase şi necontencioase, a revenit Ministerului
Afacerilor Externe (MAE) în cadrul căruia funcţionează agentul guvernamental ce
este numit şi eliberat din funcţie prin decizie a primului-ministru, la propunerea
ministerului afacerilor externe, fiind direct subordonat acestuia din urmă.
Statele membre şi instituţiile unionale pot interveni în litigiile deduse Curţii în
cazul acţiunilor directe, fără excepţie şi fără a fi nevoie să dovedească îndeplinirea
anumitor condiţii, beneficiind de poziţia unui intervenient privilegiat.
Spre deosebire, deşi dreptul de a interveni aparţine şi oricărei alte persoane, aceasta

79
trebuie să dovedească un interes în soluţionarea unui litigiu dedus Curţii. Interesul
justificat trebuie să fie un interes privind soluţia concretă, finală, nefiind suficientă
justificarea unui interes orientat spre aprobarea unei anumite concepţii juridice.
Persoanele fizice sau juridice nu pot interveni în: litigiile dintre statele membre,
dintre instituțiile Uniunii sau dintre statele membre, pe de-o parte, și instituțiile
Uniunii, pe de altă parte.
În cazul acţiunilor preliminare, având în vedere caracterul necontencios al
procedurii, în principiu o astfel de intervenţie este imposibilă.
Procedura intervenţiei cuprinde două etape: procedura în vederea admiterii
intervenţiei; respectiv procedura intervenţiei propriu-zise.
Procedura în vederea admiterii intervenţiei presupune ca aceia care doresc a
interveni într-un proces unional trebuie să depună o cerere de intervenţie care se
comunică părţilor din acţiunea principală pentru ca acestea să poată să-şi prezinte
observaţiilor scrise şi, eventual şi doar excepţional, orale cu privire la admisibilitatea
şi la oportunitatea intervenţiei.
Procedura intervenţiei propriu-zise presupune că Preşedintele Curţii va decide asupra
admisibilităţii cererii, printr-o încheiere, nu înainte de a asculta şi punctul de vedere
al avocatului general. Dacă această cerere este admisă, intervenientului i se va
comunica întreaga documentaţie depusă până la acea dată de părţi, iar preşedintele
fixează termenul în care acesta poate prezenta un memoriu de intervenţie.
.

Test de evaluare a cunoştinţelor


1) Menţionaţi care este principiul după care funcţionează reprezentarea
procesuală la nivelul CJUE.
2) Menţionaţi cum pot face dovada calităţii de reprezentant procesual ăn faţa
CJUE, avocaţii, respectiv agenţii.
3) Menţionaţi cine desemnează agentul guvernamental al României la CJUE
4) Menţionaţi care sunt părţile care pot interveni într-un proces unional, precum
şi care dintre acestea trebuie să justifice un interes în cauza respectivă.
5) Menţionaţi care sunt cele două etape ale procedurii intervenţiei.
6) Menţionaţi în ce termen trebuie depusă o cerere de intervenţie şi care este
motivare impunerii unui astfel de termen.

80
7) Agentul guvernamental A.B. al statului membru Z al UE se foloseşte în mod
constant de calitatea sa pentru a obţine o serie de privilegii la nivelul Uniunii
Europene. Aflând de astfel de atitudini incompatibile cu statutul de agent
guvernamental, preşedintele CJUE îl atenţionează politicos pe acesta de riscul
excluderii acestuia din procedurile în faţa Curţii. Cum agentul guvernamental A.
B. Continuă cu purtarea sa inadecvată, print-o hotărâre motivată, după
ascultarea persoanei în cauză și a avocatului general, Curtea decide să-l excludă
din procedură pe agent, hotărârea fiind imediat executorie. Menţionaţi dacă într-
o astfel de situaţie, soluţia Curţii se concretizează printr-un astfel de act,
motivând răspunsul.

81
Unitatea de învăţare 6. Aspecte de drept procesual unional.
Condiţiile cererii de chemare în
judecată. Întâmpinarea – memoriul în
apărare

Cuprins
6.1. Introducere .................................................................................................................
6.2. Competenţe ................................................................................................................
6.3. Condiţiile cererii de chemare în judecată .................................................................
6.4. Întâmpinarea – memoriul în apărare........................................................................
6.5. Rezumat.......................................................................................................................
6.6. Test de evaluare..........................................................................................................

6.1. Introducere
Unitatea de învăţare 6 a cursului destinat disciplinei Dreptului Uniunii
Europene II – DUE II îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
şi practice referitoare la elementele unei cereri de chemare în judecată, astfel
precum sunt identificate acestea de reglementările unionale, precum şi la
elementele principale ale unei astfel de cereri; la condiţiile care trebuie
îndeplinite pentru ca o astfel de cerere să fie înregistrată la Curte, la anexele
obligatorii la o astfel de cerere, la obligativitatea semnării acesteia, la depunerea
întâmpinării (memoriului în apărare), la termenul în care poate fi depus un astfel
de memoriu, la procedura de înregistrare a acestuia la Curte; la memoriul în
replică, la memoriul în duplică şi posibilitatea depunerii acestora din urmă ; la
finalizarea procedurii scrise. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu
concepte, noţiuni, categorii operaționale specifice.

6.2. Competenţele unităţii de învăţare


Parcurgerea unităţii de învăţare 6 va permite studentului:
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice
fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;

82
 să identifice, să explice, să descrie elementele specifice unei cereri de
chemare în judecată, obligativitatea semnării acesteia, obligativitatea redactării
unei astfel de cereri de un avocat, la viciile unor astfel de cereri, condiţiile de
depunere a cererii la Curte;
 să identifice, să explice, să descrie diferenţele sau/şi asemănările dintre
cererea introductivă şi memoriul în apărare, respectiv memoriul în replică sau
memoriul în duplică.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

6.3. Condiţiile cererii de chemare în judecată

Toate acţiunile directe se introduc la CJUE de către reclamant prin intermediul unei
cereri scrise.
Astfel, conform art. 21 din Statut, art. 120-121 din Regulamentul de procedură al
Curţii, art. 76 – 78 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Curtea de Justiție,
respectiv Tribunalul sunt sesizate printr-o cerere adresată grefierului, cerere care trebuie să
cuprindă numele și domiciliul reclamantului, calitatea semnatarului, numele părții sau părților
împotriva cărora se înaintează cererea, obiectul litigiului, concluziile și o expunere sumară a
motivelor invocate.
Astfel, art. 21 din Statut prevede că „Curtea de Justiție este sesizată printr-o cerere adresată
grefierului. Cererea trebuie să cuprindă numele și domiciliul reclamantului, calitatea
semnatarului, numele părții sau părților împotriva cărora se înaintează cererea, obiectul
litigiului, concluziile și o expunere sumară a motivelor invocate.
După caz, cererea trebuie să fie însoțită de actul a cărui anulare este cerută sau, în situația
menționată la art. 265 din TFUE, de o probă scrisă a datei invitației de a acționa adresate
unei instituții, în conformitate cu articolul menționat. În cazul în care aceste acte nu sunt
anexate la cerere, grefierul cere părții în cauză să le prezinte într-un termen rezonabil, fără
ca decăderea din drepturi să poată fi opusă părții în cazul în care actele sunt prezentate după
expirarea termenului de introducere a acțiunii.”

Exemple
De asemenea, spre exemplu, art. 120 din Regulamentul de procedură al Curţii
prevede că „Cererea introductivă prevăzută la art.21 din Statut cuprinde:
(a) numele și domiciliul reclamantului;
(b) indicarea părții împotriva căreia este formulată cererea introductivă;

83
(c) obiectul litigiului, motivele și argumentele invocate, precum și o expunere
sumară a motivelor menționate;
(d) concluziile reclamantului;
(e) probele și propunerea de probe, dacă este necesar.
Articolul 122 Anexele la cererea introductivă
(1) Cererea introductivă este însoțită, dacă este necesar, de înscrisurile indicate
la articolul 21 al doilea paragraf din Statut.
(2) Cererea introductivă depusă în temeiul articolului 273 TFUE este însoțită de
un exemplar al compromisului intervenit între statele membre interesate.
(3) În cazul în care cererea introductivă nu îndeplinește condițiile enumerate la
alineatul (1) sau (2) al prezentului articol, grefierul stabilește un termen
rezonabil pentru ca reclamantul să depună înscrisurile sus-menționate. În cazul
în care, în termenul stabilit în acest scop, reclamantul nu procedează la
îndreptarea neregularității, Curtea, după ascultarea judecătorului raportor și a
avocatului general, decide dacă nerespectarea acestor cerințe determină
inadmisibilitatea cererii introductive pentru neîndeplinirea condițiilor de formă..

Pe de altă parte, pentru îndeplinirea procedurii, în cererea introductivă se indică


domiciliul ales. Cererea introductivă cuprinde numele persoanei care este autorizată și care a
consimțit să primească toate notificările. Pe lângă indicarea domiciliului ales sau în locul
acesteia, în cererea introductivă se poate menționa că avocatul sau agentul consimte să
primească notificările prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare. În cazul în care
cererea introductivă nu îndeplinește condițiile specificate anterior și atâta timp cât această
neregularitate nu este îndreptată, toate notificările efectuate în vederea îndeplinirii procedurii,
destinate părții vizate, se realizează prin scrisoare recomandată adresată agentului sau
avocatului părții.

Exemple
Astfel, spre exemplu, conform art. 121 din Regulamentul de procedură al Curţii:
„(1) Pentru îndeplinirea procedurii, în cererea introductivă se indică domiciliul
ales . Cererea introductivă cuprinde numele persoanei care este autorizată și
care a consimțit să primească toate notificările.
(2) Pe lângă indicarea domiciliului ales menționată la alineatul (1) sau în locul
acesteia, în cererea introductivă se poate menționa că avocatul sau agentul
consimte să primească notificările prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de
comunicare.
(3) În cazul în care cererea introductivă nu îndeplinește condițiile prevăzute la
alineatul (1) sau (2) și atât timp cât această neregularitate nu este îndreptată,

84
toate notificările efectuate în vederea îndeplinirii procedurii, destinate părții
vizate, se realizează prin scrisoare recomandată adresată agentului sau
avocatului părții. Prin derogare de la art. 48, notificarea se consideră legal
îndeplinită prin depunerea scrisorii recomandate la oficiul poștal al localității în
care își are sediul Curtea.”
.
În consecinţă, este necesar a preciza şi faptul că art.48 din (1) Regulamentul de
procedură al Curţii prevede că notificările prevăzute de acest regulament se efectuează prin
grija grefierului la domiciliul ales al destinatarului, fie prin expedierea, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, a unei copii a actului care trebuie notificat, fie prin
înmânarea acestei copii contra unei dovezi de primire. Copiile originalului care trebuie
notificat se întocmesc și se certifică pentru conformitate cu originalul de către grefier, cu
excepția cazului în care acestea au fost depuse de către părți în condițiile prevăzute la art. 57
alin. (2) din Regulamentul Curţii.

Exemple
Art. 57 din Regulamentul Curţii prevede că: „(1) Originalul oricărui act de
procedură trebuie să poarte semnătura manuscrisă a agentului sau a avocatului
părții ori, în cazul observațiilor prezentate în cadrul unei proceduri preliminare,
pe cea a părții din litigiul principal sau a reprezentantului său dacă normele de
procedură naționale aplicabile acelui litigiu permit aceasta. (2) Acest act, însoțit
de toate anexele menționate în cuprinsul său, se depune împreună cu cinci copii
pentru Curte, iar în alte proceduri decât procedurile preliminare, și cu atâtea
copii câte părți sunt în cauză. Aceste copii sunt certificate pentru conformitate cu
originalul de către partea care le depune. (3) Instituțiile depun, în plus, în
termenele stabilite de Curte, traducerile oricărui act de procedură în celelalte
limbi prevăzute la art. 1 din Regulamentul nr. 1 al Consiliului. Alineatul
precedent se aplică în mod corespunzător. (4) Fiecărui act de procedură i se
anexează un dosar care conține înscrisurile și mijloacele materiale de probă
invocate în susținerea acestuia și un opis al acestor înscrisuri și mijloace
materiale de probă. (5) În cazul în care la actul de procedură se anexează un
înscris sau un mijloc material de probă doar în extras din cauza volumului său,
la grefă se depune înscrisul sau mijlocul material de probă complet sau o copie
completă a acestuia. (6) Toate actele de procedură se datează. În privința
termenelor procedurale, vor fi luate în considerare numai data și ora depunerii
originalului la grefă. (7) Fără a aduce atingere prevederilor alineatelor (1)-(6),
data și ora la care o copie a originalului semnat al unui act de procedură,
inclusiv opisul înscrisurilor și mijloacelor materiale de probă prevăzut la

85
alineatul (4), parvine grefei prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de
comunicare de care dispune Curtea se consideră că respectă termenele
procedurale cu condiția ca originalul semnat al actului, însoțit de anexele și
copiile prevăzute la alineatul (2), să fie depus la grefă în cel mult 10 zile. (8)
Fără a aduce atingere prevederilor alineatelor (3)-(6), Curtea poate stabili, prin
decizie, condițiile în care un act de procedură transmis grefei pe cale electronică
este considerat a fi originalul acelui act. Această decizie se publică în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene.”.

Atunci când destinatarul a consimțit să primească notificările prin fax sau prin orice alt
mijloc tehnic de comunicare, notificarea oricărui act de procedură, inclusiv a hotărârilor și a
ordonanțelor Curții, poate fi efectuată prin transmiterea unei copii a înscrisului printr-un
asemenea mijloc. În cazul în care, din motive tehnice sau din cauza naturii sau a volumului
actului, o astfel de transmitere nu poate avea loc, actul se notifică, în absența alegerii de
domiciliu de către destinatar, la adresa acestuia din urmă potrivit modalităților prevăzute mai
sus. Destinatarul este informat cu privire la aceasta prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de
comunicare. În acest caz, se consideră că o scrisoare recomandată a fost înmânată
destinatarului în a zecea zi de la data depunerii acestei trimiteri la oficiul poștal al locului în
care Curtea își are sediul, cu excepția cazului în care se dovedește prin confirmare de primire
că scrisoarea a fost primită la o altă dată sau a cazului în care destinatarul îl informează pe
grefier, în termen de trei săptămâni de la data informării, prin fax sau prin orice alt mijloc
tehnic de comunicare, că notificarea nu i-a parvenit.
Curtea poate stabili, prin decizie, condițiile în care un act de procedură poate fi
notificat pe cale electronică. Această decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.
Este necesar a mai preciza că, începând cu 2 octombrie 2011, a fost creată şi o aplicaţie
informatică care permite depunere şi comunicarea actelor de procedură pe cale electronică,
aplicaţia „e-Curia” este comună celor trei instanţe care compun CJUE. Actele de procedură,
inclusiv hotărârile şi ordonanţele, sunt comunicate prin e-Curia reprezentanţilor părţilor, în
cazul în care aceştia au acceptat în mod explicit acest mod de comunicare sau, în cadrul unei
cauze, în situaţia în care şi-au dat consimţământul cu privire la acest mod de comunicarea prin
depunerea unui act de procedură prin e-Curia. Destinatarii comunicărilor sunt înştiinţaţi, prin
e-mail, în legătură cu orice comunicare care le este adresată prin e-Curia. Actul de procedură
este comunicat în momentul în care destinatarul solicită accesul la acest act, iar în lipsa unei
astfel de cereri de acces, se consideră că actul a fost comunicat la expirarea celei de-a şaptea
zile care urmează celei a trimiterii e-mail-ului de înştiinţare. În cazul în care o parte este
reprezentată de mai mulţi agenţi sau avocaţi, momentul luat în considerare pentru calculul
termenelor este cel al primei cereri de acces efectuate.

86
Cererea de chemare în judecată trebuie să aibă trei elemente principale:
1) cererile sau concluziile reclamantului – limitează pretenţiile reclamantului precum şi
puterea judecătorilor care, de regulă, nu se pot întinde peste limitele fixate de cerere şi nu se
pot pronunţa ultra petita. Cererile trebuie formulate neechivoc, nu trebuie să fie fără sens sau
absurde sau cele din categoria celor din care nu rezultă la ce soluţie se aşteaptă. Odată cu
introducerea cererii de chemare în judecată, cererile sunt prezentate în mod eficient, nefiind
obligatorie şi necesară citirea acestora în cadrul procedurii publice orale.
2) Obiectul cererii de chemare în judecată - este scopul acţiunii introduse şi trebuie să fie
suficient de precis pentru ca pârâtul să aibă posibilitatea de a-şi pregăti apărarea şi Curtea să
înţeleagă scopul pretenţiilor reclamantului.
3) Motivele acţiunii - reprezintă totalitatea afirmaţiilor de fapt şi a punctelor de vedere
juridice prezentate de reclamant în sprijinul cererii sale, anume argumentele de drept şi de
fapt.
Cererea de chemare în judecată, în funcţie de natura acţiunii introduse, va trebui să fie
însoţită de anexe obligatorii precum:
- în cazul persoanelor juridice de drept privat - copie de pe statutul acestora sau un extras
recent din registrul comerţului sau registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sau orice alt document
din care să reiasă personalitatea juridică, respectiv dovada împuternicirii legale pentru proces
a avocatului desemnat;
- în cazul acţiunilor de arbitraj – copii după contractele care conţin clauza compromisorie sau
după convenţia de arbitraj;
- în cazul acţiunilor în anulare – copii după actele normative a căror desfiinţare se cere;
- în cazurile în care introducerea acţiunii în cauză trebuie precedată de pornirea şi derularea
unei proceduri prealabile – dovezi din care să rezulte insuccesul obţinut în urma exercitării
acestei proceduri.
Se vor putea anexa, pe bază de opis, şi orice alte documente considerate ca fiind utile
şi pertinente soluţionării cauzei.

Cererea de chemare în judecată trebuie să conţină nu doar capetele de cerere şi


expunerea stării de fapt, ci şi o prezentare amănunţită a mijloacelor de atac şi de apărare,
pentru că ulterior în cadrul procesului nu se mai admite, de regulă, invocarea altora.

Cererea de chemare în judecată trebuie să fie semnată de reprezentantul procesual şi


contrasemnată de reclamant.

Unele vicii formale sau materiale evidente ale cererii de chemare în judecată pot fi
remediate în termenul fixat de grefierul şef, după verificarea cererii de către acesta.

87
Dacă lipseşte unul dintre elementele constitutive ale cererii de chemare în judecată
astfel precum sunt identificate acestea de art. 21 din Statut, documentul nu mai poate fi
considerat cerere de chemare în judecată în sens juridic şi nu mai poate fi înregistrat şi nu
atrage după sine întreruperea termenului de prescripţie.
Viciile de formă, precum dovedirea statutului de persoană juridică, nedepunerea
convenţiei de arbitraj, pot fi acoperite în termenul fixat de grefierul şef, în caz contrar, Curtea
va decide, după ascultarea avocatului general, dacă nerespectarea acestor condiţii antrenează
inadmisibilitatea formală a plângerii.

Cererea de chemare în judecată trebuie depusă în original şi în copie în cel puţin 6


exemplare autentificate (5 copii pentru CJUE şi câte unul pentru fiecare pârât), împreună cu
documentele anexate.
Cererea se depune la sediul CJUE printr-o adresă ce va primi o ştampilă de intrare, iar
ulterior se va trece la înregistrarea acesteia.
Nu se admite depunerea unei cereri de chemare în judecată care nu a fost redactată de
un avocat, excepţie făcând cererile pentru asistenţă juridică gratuită.
Data introducerii acţiunii este ziua depunerii cererii de chemare în judecată la
Secretariatul Curţii.
Cererea este înregistrată în registrul Secretariatului, unde primeşte un număr format
din numărul curent şi numărul de an.
Despre fiecare cerere de chemare în judecată se va face o comunicare (o informare)
care va fi publicată în JOUE, iar cei interesaţi pot consulta chiar registrul unde apar aceste
informări. Însă, consultarea dosarelor de către terţi este inadmisibilă, dosarele rămânând
inaccesibile publicului chiar şi după adoptarea hotărârii, neadmiţându-se excepţii de la această
regulă nici pentru studierea dosarelor în scopuri ştiinţifice sau didactice.

Depunerea cererii de chemare în judecată conduce la litispendenţă care durează până la


terminarea procedurii, un al doilea proces între aceleaşi părţi cu acelaşi conţinut fiind
inadmisibil în această perioadă.

Şi-n faţa CJUE este valabil principiul disponibilităţii ceea ce presupune că reclamantul
îşi poate retrage oricând cererea de chemare în judecată.

Enumeraţi elementele pe care trebuie să le cuprindă o cerere de chemare


în judecată adresată CJUE, precum şi cele trei elemente principale ale unei
astfel de cereri.
Menţionaţi dacă există consacrată juridic posibilitatea ca o parte să primească
notificările prin fax sau prin orice alt mijloc de comunicare tehnică.

88
Ce este aplicaţia e-Curia şi în ce scop a fost creată aceasta?

Să ne reamintim...
Toate acţiunile directe se introduc la CJUE de către reclamant prin
intermediul unei cereri scrise (cereri introductive) care, conform reglementărilor
unionale, trebuie să cuprindă numele și domiciliul reclamantului, calitatea
semnatarului, numele părții sau părților împotriva cărora se înaintează cererea,
obiectul litigiului, concluziile și o expunere sumară a motivelor invocate.
În cererea introductivă se indică domiciliul ales, unde se vor transmite toate
notificările Curţii, prin grija grefierului, precum şi numele persoanei care este
autorizată și care a consimțit să primească toate notificările.
Dacă destinatarul a consimțit astfel, acesta poate să primească prin fax sau prin orice
alt mijloc tehnic de comunicare, notificarea oricărui act de procedură, inclusiv a
hotărârilor și a ordonanțelor Curții.
A fost creată şi o aplicaţie informatică care permite depunere şi comunicarea actelor
de procedură pe cale electronică, aplicaţia „e-Curia” care este comună celor trei
instanţe care compun CJUE, actul de procedură considerându-se comunicat în
momentul în care destinatarul solicită accesul la acest act.
Cererea de chemare în judecată trebuie să aibă trei elemente principale: cererile sau
concluziile reclamantului; obiectul cererii de chemare în judecată, adică scopul
acţiunii introduse şi motivele acţiunii.
Cererea de chemare în judecată, în funcţie de natura acţiunii introduse, va trebui să
fie însoţită de anexe obligatorii precum: în cazul persoanelor juridice de drept privat
- copie de pe statutul acestora sau un extras recent din registrul comerţului sau
registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sau orice alt document din care să reiasă
personalitatea juridică, respectiv dovada împuternicirii legale pentru proces a
avocatului desemnat; sau în cazul acţiunilor de arbitraj - copii după contractele care
conţin clauza compromisorie sau după convenţia de arbitraj.
Cererea de chemare în judecată trebuie să fie semnată de reprezentantul procesual şi
contrasemnată de reclamant.
Nu se admite depunerea unei cereri de chemare în judecată care nu a fost redactată
de un avocat, excepţie făcând cererile pentru asistenţă juridică gratuită.
Data introducerii acţiunii este ziua depunerii cererii de chemare în judecată la

89
Secretariatul Curţii.
Despre fiecare cerere de chemare în judecată se va face o comunicare (o informare)
care va fi publicată în JOUE.
Depunerea cererii de chemare în judecată conduce la litispendenţă care durează până
la terminarea procedurii, fiind aplicabil, de asemenea, şi principiul disponibilităţii.

6.4. Întâmpinarea – memoriul în apărare

Procedura scrisă cuprinde şi depunerea întâmpinărilor, replicilor şi contrareplicilor ce


se declanşează odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată.
În termen de 2 luni de la data la care cererea de chemare în judecată a fost comunicată,
adusă la cunoştinţa pârâtului, acesta va prezenta o întâmpinare (memoriu în aparare) care este
prima posibilitate de apărare scrisă a pârâtului şi care va cuprinde: numele şi domiciliul său;
argumentele invocate în fapt şi în drept; concluziile sale şi probele propuse.

Exemple
Astfel, conform art. 81 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, precum şi
art. 124 din Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie „În termen de două
luni de la notificarea cererii introductive, pârâtul depune un memoriu în
apărare. Memoriul în apărare cuprinde: (a) numele și domiciliul pârâtului; (b)
indicarea calității și a adresei reprezentantului pârâtului; (c) motivele și
argumentele invocate; (d) concluziile pârâtului; (e) probele și propunerea de
probe, dacă este necesar.”

Cât priveşte comunicarea întâmpinării către Curte, este suficient ca aceasta să fie
comunicată şi prin fax.
La cererea motivată a pârâtului, termenul de 2 luni poate fi prorogat de preşedinte.
Cererea de chemare în judecată şi întâmpinarea pot fi completate printr-o replică a
reclamantului şi printr-o contrareplică (duplică) a pârâtului, caz în care preşedintele va fixa
termenele la care aceste acte de procedură vor fi prezentate.
Depunerea unei replici şi a unei duplici sunt facultative motiv pentru care renunţarea
reclamantului la a depune o replica va lipsi pe pârât de posibilitatea de a depune o duplică.
Renunţând la a depune o replică şi o duplică, părţile pot urgenta soluţionarea cauzei.
Pe de altă parte, părţile pot fi interesate în a depune replica şi duplica pentru că astfel
vor avea posibilitatea de a depune probe noi, cu condiţia să motiveze întârzierea în
prezentarea acestora.

90
La momentul:
- intrării contrareplicii; sau
- manifestării renunţării la replică; sau
- nerespectării termenelor stabilite pentru replică şi contrareplică
preşedintele va fixa data la care judecătorul raportor va prezenta Curţii raportul prealabil,
punând astfel capăt procedurii scrise din punctul de vedere al părţilor.

Menţionaţi ce este memoriul în apărare şi în ce termen poate fi depus


acesta.
Menţionaţi dacă este obligatorie depunerea unui memoriu în replică, respectiv a
unui memoriu în duplică, precum şi în ce constau acestea.

Să ne reamintim...
În termen de 2 luni, termen ce poate fi prorogat de preşedintele Curţii, de la
data la care cererea de chemare în judecată a fost comunicată, adusă la cunoştinţa
pârâtului, acesta va prezenta o întâmpinare (memoriu în aparare).
Memoriul în aparare este prima posibilitate de apărare scrisă a pârâtului şi va
cuprinde: numele şi domiciliul său; argumentele invocate în fapt şi în drept;
concluziile sale şi probele propuse.
Cererea introductivă şi memoriul în apărare pot fi completate printr-un memoriu în
replică al reclamantului şi printr-un memoriu în duplică al pârâtului, caz în care
preşedintele va fixa termenele la care aceste acte de procedură vor fi prezentate.
Ulterior depunerii acestor memorii sau al expirării termenului până la care acestea
puteau fi depuse, preşedintele instanţei va fixa data la care judecătorul raportor va
prezenta Curţii raportul prealabil, punând astfel capăt procedurii scrise din punctul
de vedere al părţilor .

Rezumat
Toate acţiunile directe se introduc la CJUE de către reclamant prin
intermediul unei cereri scrise (cereri introductive) care, conform reglementărilor

91
unionale, trebuie să cuprindă numele și domiciliul reclamantului, calitatea
semnatarului, numele părții sau părților împotriva cărora se înaintează cererea,
obiectul litigiului, concluziile și o expunere sumară a motivelor invocate.
În cererea introductivă se indică domiciliul ales, unde se vor transmite toate
notificările Curţii, prin grija grefierului, precum şi numele persoanei care este
autorizată și care a consimțit să primească toate notificările.
Dacă destinatarul a consimțit astfel, acesta poate să primească prin fax sau prin
orice alt mijloc tehnic de comunicare, notificarea oricărui act de procedură, inclusiv
a hotărârilor și a ordonanțelor Curții.
A fost creată şi o aplicaţie informatică care permite depunere şi comunicarea
actelor de procedură pe cale electronică, aplicaţia „e-Curia” care este comună celor
trei instanţe care compun CJUE, actul de procedură considerându-se comunicat în
momentul în care destinatarul solicită accesul la acest act.
Cererea de chemare în judecată trebuie să aibă trei elemente principale:
cererile sau concluziile reclamantului; obiectul cererii de chemare în judecată, adică
scopul acţiunii introduse şi motivele acţiunii.
Cererea de chemare în judecată, în funcţie de natura acţiunii introduse, va
trebui să fie însoţită de anexe obligatorii precum: în cazul persoanelor juridice de
drept privat - copie de pe statutul acestora sau un extras recent din registrul
comerţului sau registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sau orice alt document din care să
reiasă personalitatea juridică, respectiv dovada împuternicirii legale pentru proces a
avocatului desemnat; sau în cazul acţiunilor de arbitraj - copii după contractele care
conţin clauza compromisorie sau după convenţia de arbitraj.
Cererea de chemare în judecată trebuie să fie semnată de reprezentantul
procesual şi contrasemnată de reclamant.
Nu se admite depunerea unei cereri de chemare în judecată care nu a fost
redactată de un avocat, excepţie făcând cererile pentru asistenţă juridică gratuită.
Data introducerii acţiunii este ziua depunerii cererii de chemare în judecată la
Secretariatul Curţii.
Despre fiecare cerere de chemare în judecată se va face o comunicare (o
informare) care va fi publicată în JOUE.
Depunerea cererii de chemare în judecată conduce la litispendenţă care durează până
la terminarea procedurii, fiind aplicabil, de asemenea, şi principiul disponibilităţii.

92
În termen de 2 luni, termen ce poate fi prorogat de preşedintele Curţii, de la
data la care cererea de chemare în judecată a fost comunicată, adusă la cunoştinţa
pârâtului, acesta va prezenta o întâmpinare (memoriu în aparare).
Memoriul în aparare este prima posibilitate de apărare scrisă a pârâtului şi va
cuprinde: numele şi domiciliul său; argumentele invocate în fapt şi în drept;
concluziile sale şi probele propuse.
Cererea introductivă şi memoriul în apărare pot fi completate printr-un
memoriu în replică al reclamantului şi printr-un memoriu în duplică al pârâtului, caz
în care preşedintele va fixa termenele la care aceste acte de procedură vor fi
prezentate.
Ulterior depunerii acestor memorii sau al expirării termenului până la care acestea
puteau fi depuse, preşedintele instanţei va fixa data la care judecătorul raportor va
prezenta Curţii raportul prealabil, punând astfel capăt procedurii scrise din punctul
de vedere al părţilor .

Test de evaluare a cunoştinţelor


1) Enumeraţi elementele pe care trebuie să le cuprindă o cerere de chemare în
judecată adresată CJUE, precum şi cele trei elemente principale ale unei astfel
de cereri.
2) Menţionaţi dacă există consacrată juridic posibilitatea ca o parte să
primească notificările prin fax sau prin orice alt mijloc de comunicare tehnică.
3) Ce este aplicaţia e-Curia şi în ce scop a fost creată aceasta?
4) Menţionaţi ce este memoriul în apărare şi în ce termen poate fi depus acesta.
5) Menţionaţi dacă este obligatorie depunerea unui memoriu în replică, respectiv
a unui memoriu în duplică,
6) Menţionaţi în ce consta memoriul în replică, respectiv memoriul în duplică.
7) Societatea comercială X S.A. introduce la Tribunal o acţiune în anulare a unei
decizii emis de un oficiu al Uniunii Europene. În cererea introductivă adresată
grefierului se menţionează numele (denumirea) și domiciliul său, numele
oficiului împotriva căruia a fost înaintată cererea, obiectul litigiului, concluziile
și o expunerea sumară a motivelor care au determinat-o să formuleze această
acţiune. În cererea introductivă se menţionează, de asemenea, şi faptul că
persoana juridică îşi va face propria apărare, prin managerul său. La cererea
introductivă nu este ataşată niciun alt document. Precizaţi dacă o astfel de

93
cerere va fi înregistrată de grefier, motivând răspunsul.

94
Unitatea de învăţare 7. Aspecte de drept procesual unional. Numirea
raportorului şi al avocatului general.
Limba de procedură

Cuprins
7.1. Introducere .................................................................................................................
7.2. Competenţe ................................................................................................................
7.3. Numirea raportorului şi al avocatului general. .........................................................
7.4. Limba de procedură (limba procesuală)....................................................................
7.5. Rezumat.......................................................................................................................
7.6. Test de evaluare..........................................................................................................

7.1. Introducere
Unitatea de învăţare 7 a cursului destinat disciplinei Dreptului Uniunii
Europene II – DUE II îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
şi practice referitoare la procedura de desemnare a judecătorilor raportori, la
rolul şi atribuţiile acestora în cadrul procesului unional; la procedura de
desemnare a raportorilor adjuncţi şi la rolul acestora în cadrul procesului
unional; la procedura de desemnare a avocatului general într-o cauză unională;
la limba de procedură, respectiv la limba de lcuru folosită la nivelul CJUE. De
asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu concepte, noţiuni şi categorii
operaționale specifice.

7.2. Competenţele unităţii de învăţare


Parcurgerea unităţii de învăţare 7 va permite studentului:
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice
fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;
 să identifice, să explice, să descrie procedura de desemnare a
judecătorilor raportori, rolul acestora în procesul unional, respectiv procedura de
desemnare a raportorilor adjuncţi şi rolul acestora în cadrul procesului unional,
precum şi procedura de desemnare a avocatului general şi rolul acestuia în cadrul
aceluiaşi proces ;
 să identifice, să explice, să descrie diferenţele dintre judecătorii raportori,

95
raportorii adjuncţi şi avocaţii generali.
 să identifice, să explice, să descrie procedura de stabilire a limbi de procedură
folosite în diferitele cauze soluţionate de CJUE, regulile privitoare la limba de
lucru de la nivelul CJUE.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

7.3. Numirea raportorului şi al avocatului general

După înregistrarea cererii de chemare în judecată, preşedintele CJUE numeşte pentru


fiecare cauză un judecător raportor dintre judecători, conform art. 15 din Regulamentul de
procedură al Curţii, respectiv conform art. 26 din Regulamentul de procedură al Tribunalului,
judecător ce va fi responsabil pentru elaborarea tuturor documentelor ce vor fi redactate de
CJUE, precum: raportul prealabil pentru şedinţa administrativă, raportul de şedinţă, raportul
judecătorului raportor, notele introductive pentru deliberare, proiectul de hotărâre. Faţă de
regula enunţată anterior, art. 15 din Regulamentul de procedură al Curţii prevede şi excepţii
când judecătorul raportor este ales de preşedintele camerei/camerelor împuternicite cu
soluţionarea unor cauze din proceduri speciale, precum procedura preliminară de urgenţă sau
reexaminări, dintre judecătorii acelei camere.
Prin desemnarea judecătorului raportor, preşedintele Curţii desemnează practic
completul de judecată pentru că un judecător poate fi raportor doar în cadrul completului care
soluţionează o anume cauză. Desemnarea completelor de judecată se face, la nivelul Curţii
spre exemplu, conform prevederilor art. 27-28 din Regulamentul acesteia. Această regulă nu
este aplicabilă atunci când litigiul este adus spre soluţionare în faţa Marii Camere sau de Plen.
După încheierea procedurii scriptice:
- judecătorul raportor întocmeşte un raport prealabil (art. 59 – 60 din Regulamentul de
procedură al Curţii, respectiv art. 87 din Regulamentul de procedură al Tribunalului)
pentru informarea celorlalţi judecători cu privire la starea de fapt care rezultă din
documentele depuse de părţi. Acest raport prealabil este secret şi poate cuprinde:
aprecieri ale judecătorului raportor cu privire la necesitatea adresării de întrebări
suplimentare Comisiei sau părţilor, dificultatea juridică a cauzei, la necesitatea

96
administrării probelor sau chiar la importanţa politică a cauzei, dacă este cazul. Mai
concret, acest raport cuprinde propuneri privitoare la:
o necesitatea luării unor măsuri speciale de organizare a procedurii sau
o necesitatea luării unor măsuri de cercetare judecătorească sau
o necesitatea adresării unor cereri de lămurire a instanţei de judecată şi
o completul de judecată căruia trebuie să-i fie trimisă cauza.
Raportul mai poate cuprinde propuneri ale judecătorului raportor privitoare la: posibila
omitere a şedinţei de audiere a pledoariilor, sau, în anumite condiţii, posibila omitere a
concluziilor avocatului general.
- raportul prealabil va fi prezentat în şedinţa generală (reuniunea generală a Curţii, la
care grefierul asistă dacă Curtea nu decide altfel), în faţa tuturor judecătorilor şi
avocaţilor generali, toţi aceştia vor decide încadrarea unei cauze într-un anumit tip de
acţiuni sau cauze şi vor efectua repartizarea cauzei. Iată, aşadar, că repartizarea cauzei
se face practic ulterior finalizării procedurii scriptice.

- ulterior se desemnează completul de judecată, iar judecătorul raportor, deja desemnat,


va întocmi un nou raport - raportul de şedinţă, dacă va avea loc procedura orală sau –
raportul judecătorului raportor, dacă nu se organizează procedura orală. Aceste două
raporturi sunt practic identice şi nu au caracter secret, acestea aducându-se la
cunoştinţa părţilor cu 3 săptămâni înainte de desfăşurarea şedinţei. Raportul va
cuprinde: starea de fapt, starea de drept şi argumentele.

Judecătorul raportor nu trebuie confundat cu raportorul adjunct pe care, conform art.


17 din Regulamentul de procedură al Curţii, respectiv conform art. 13 din Statutul Curţii,
CJUE îl poate numi atunci când se apreciază că este necesar pentru studiul şi instrucţia
(cercetarea judecătorească) cauzelor cu care a fost sesizată, având ca principală sarcină
asistarea preşedintelui în procedurile simplificate (precum luarea de măsuri provizorii) şi
să asiste judecătorii raportori în realizarea sarcinilor lor. Aceştia sunt subordonaţi, după
caz, preşedintelui CJUE, unui complet de judecată, mai precis a unui preşedinte a
unui/unei astfel de complet/camere, sau unui judecător raportor. Raportorii adjuncţi sunt
aleşi dintre persoane care oferă toate garanţiile de independenţă şi care posedă titlurile
juridice necesare şi sunt numiţi de Consiliu cu votul majorităţii simple a membrilor
acestuia. Vor depune un jurământ, vor trebui să-şi exercite atribuţiile cu deplină
imparţialitate şi conform propriei lor conştiinţe şi nu vor divulga nimic din secretul
deliberărilor.

97
Pentru că menirea CJUE este cea de elaborare a unei jurisprudenţe cât mai dinamice şi
care să ţină pasul cu integrarea europeană, Curtea nu admite specializarea unor judecători
ca raportori sau ca raportori pentru anumite domenii, precum nici specializarea
completelor de judecată, motiv pentru care fiecare judecător poate fi desemnat raportor în
orice cauză, singura excepţie fiind cea a preşedintelui CJUE care pe durata mandatului său
nu poate fi numit raportor în nicio cauză.
De asemenea, în cauze în care un stat are pronunţate interese, nu se numeşte
judecătorul raportor judecătorul acelui stat.
Judecătorul raportor va însoţi cauza dată pe tot parcursul soluţionării acesteia, urmând
ca, în cazul în care este repartizat la un alt complet, să ia cu el şi cauza respectivă.

Odată cu numirea judecătorului raportor se desemnează, conform art. 16 din


Regulamentul de procedură al Curţii, de către prim-avocatul general şi avocatul general
pentru acea cauză. Orice avocat general poate fi desemnat pentru orice cauză, inclusiv
prim-avocatul general.
Şi în acest caz se respectă principiul nerepartizării avocatului general în cauze unde
statul de unde provine are interese majore.
Pe de altă parte este important ca avocaţii generali să fie repartizaţi în acele cauze în
care se verifică compatibilitatea dreptului naţional al statului din care provin cu dreptul
UE, aceştia putând explica cel mai bine actele specifice propriului sistem.
Deşi încărcătura avocaţilor generali – 11 la număr este mult mai mare decât cea a
judecătorilor, aceştia au şi câteva „avantaje”, anume: au posibilitatea de a-şi prezenta
concluziile în limba maternă; nu participă la deliberări, precum nici la pronunţarea
hotărârii.

Menţionaţi prin ce se diferenţiază judecătorul raportor de raportorul


adjunct.
Justificaţi de ce la nivelul CJUE nu se admite specializarea nici a judecătorilor,
precum nici a camerelor (completelor) de judecată.
Menţionaţi cine desemnează într-o cauză avocatul general şi care sunt
„avantajele” de care beneficaiză aceştia faţă de judecători.

98
Să ne reamintim...
După înregistrarea cererii de chemare în judecată, preşedintele CJUE
numeşte pentru fiecare cauză un judecător raportor dintre judecători, desemnând
practic completul de judecată pentru că un judecător poate fi raportor doar în cadrul
completului care soluţionează o anume cauză.
Judecătorul raportor întocmeşte un raport prealabil pentru informarea celorlalţi
judecători cu privire la starea de fapt care rezultă din documentele depuse de părţi.
Raportul întocmit de judecătorul raportor poate cuprinde: necesitatea luării unor
măsuri speciale de organizare a procedurii, sau necesitatea luării unor măsuri de
cercetare judecătorească, sau necesitatea adresării unor cereri de lămurire a instanţei
de judecată, sau completul de judecată căruia trebuie să-i fie trimisă cauza.
Judecătorul raportor nu trebuie confundat cu raportorul adjunct a cărui principală
sarcină este asistarea preşedintelui instanţei în procedurile simplificate (precum
luarea de măsuri provizorii) şi asistarea judecătorilor raportori în realizarea sarcinilor
lor.
Raportorii adjuncţi sunt aleşi dintre persoane care oferă toate garanţiile de
independenţă şi care posedă titlurile juridice necesare, sunt numiţi de Consiliu şi
sunt subordonaţi, după caz, preşedintelui CJUE, unui complet de judecată, mai
precis a unui preşedinte a unui/unei astfel de complet/camere, sau unui judecător
raportor.
Pentru că menirea CJUE este cea de elaborare a unei jurisprudenţe cât mai dinamice
şi care să ţină pasul cu integrarea europeană, Curtea nu admite specializarea unor
judecători ca raportori sau ca raportori pentru anumite domenii, precum nici
specializarea completelor de judecată.
În cauze în care un stat are pronunţate interese, nu se numeşte judecătorul raportor
judecătorul acelui stat, astfel precum se întâmplă la nivelul Curţii Europene a
Drepturilor Omului.
Odată cu numirea judecătorului raportor se desemnează, conform art. 16 din
Regulamentul de procedură al Curţii, de către prim-avocatul general şi avocatul
general pentru acea cauză.

99
7.4. Limba de procedură (limba procesuală)

Alegerea limbii în care urmează să se deruleze procesul unional a fost consacrată prin
prevederile Statutului CJUE, precum şi prin cele două regulamente de procedură – cel al
Curţii de Justiţie (art. 36-42) şi cel al Tribunalului (art. 44-49). Potrivit acestor reglementări,
limbile procesuale sunt: daneza, germana, engleza, franceza, greaca, irlandeza, italiana,
olandeza, portugheza, spaniola, finlandeza, suedeza, maghiara, letona, estona, lituaniana,
ceha, slovena, slovaca, poloneza, malteza, româna şi bulgara, iar mai nou şi croata intră în
această categorie.
La nivelul CJUE se distinge între limba procesuală şi limba de lucru internă a CJUE.
Astfel, deşi teoretic, toate limbile oficiale ale UE pot fi limbi procesuale, practic, cu
excepţia acelor cauze formate urmare a conexării mai multor dosare, când se admite
folosirea tuturor limbilor procesuale, regula este că trebuie aleasă o singură limbă oficială.
Limba procesuală se va regăsi în toate fazele procesului unional, părţile trebuind să
întocmească şi să introducă înscrisurile lor în limba procesuală, iar completul de judecată
va folosi aceeaşi limbă în toate activităţile sale – întocmirea raportului de şedinţă,
procedura orală, concluziile finale, hotărârea, Regulamentul de procedură al Curţii
prevăzând, prin art. 41, că doar textele întocmite în limba de procedură sunt autentice.
În cadrul procesului, părţile şi intervenienţii, care, de regulă, au limbi materne sau
oficiale diferite, pentru celeritatea acestuia şi din alte motive ce ţin de economia acestuia,
vor trebui să cadă de acord asupra folosirii unei limbi procedurale.
Persoanele fizice sau juridice şi statele membre beneficiază de un privilegiu faţă de
organele unionale în sensul că, în cadrul procesului cu acestea din urma, li se permite să
folosească propria limba.
În determinarea limbii procesuale sau procedurale se respectă următoarele reguli:
- la acţiunile directe, limba procesuală va deveni limba în care a fost redactată cererea
de chemare în judecată, în cazul în care reclamantul este parte privilegiată sau în cazul
în care niciuna dintre părţi nu este privilegiată,

- în cazul unor acţiuni îndreptate împotriva unei persoane fizice sau juridice, cetăţean
sau naţional al unui stat membru, se va folosi limba oficială a acestui stat, reclamantul
fiind neprivilegiat,

- în cazul acţiunilor în constatarea încălcării tratatelor, limba procesuală va fi limba


statului membru chemat în judecată (a pârâtului),

100
- în cazul acţiunilor preliminare, limba procesuală va fi limba instanţei naţionale care a
formulat întrebarea sau întrebările,

- în cazul exercitării căilor de atac, limba procesuală va fi cea folosită de Tribunal în


primă instanţă,

- în cazul acţiunii prin care se cere ajutor la suportarea cheltuielilor judiciare, va fi cea a
acţiunii principale ce a cauzat cheltuielile,

- în exercitarea căilor de atac, limba procesuală va fi cea în care a fost redactată decizia
atacată.

De la aceste reguli există şi excepţii care nu fac altceva decât să confirme faptul că
aproape în toate situaţiile în interesul unei bune înfăptuiri a justiţiei, justiţiabilii au
posibilitatea de a folosi propria limbă, iar doar organele sunt obligate să respecte acestor
reguli stricte. Astfel de excepţii sunt:
- intervenienţii pot folosi o altă limbă decât cea procesuală, mai ales dacă este vorba
despre state,

- la cererea uneia dintre părţi, cu ascultarea celeilalte, sau la cererea comună a ambelor
părţi, în anumite condiţii, poate fi permisă pentru părţile din proces sau pentru întregul
proces folosirea unei alte limbi decât cea procesuală,

- martorii şi experţii pot fi ascultaţi şi în limbile materne, dacă nu se exprimă bine în


limba procesuală,

- chiar preşedintele Curţii, preşedinţii camerelor atunci când conduc dezbaterile, sau
judecătorii când adresează întrebări, sau judecătorii raportori, sau avocaţii generali
când pun concluziile pot folosi o altă limbă procesuală.

Documentele ce se depun la dosarul cauzei într-o altă limbă decât cea procesuală
trebuie să fie însoţite de traducere oficială în limba de procedură. Dacă documentele sunt
voluminoase, pot fi depuse traduceri în extras, Curtea putând solicita depunerea unor
traduceri complete sau integrale.
Limba de lucru a Curţii şi a Tribunalului nu se confundă cu limba procesuală, această
limbă de lucru fiind limba franceză motiv pentru care toate documentele se traduc în
această limbă, inclusiv cele care emană de la Curte. Excepţie fac concluziile avocaţilor
generali care se redactează în limbile materne ale acestora.

101
În ziua pronunţării, hotărârile judecătoreşti sunt accesibile în toate limbile oficiale, în
timp ce celelalte documente relevante pentru proces pot fi găsite numai în limba franceză
sau în limba procesuală aleasă.

Exemple
Astfel, potrivit art. 17 alin. (1) din Statutul Curţii de Justiţie a UE, versiunea
consolidată, deciziile Curții de Justiție sunt valabile numai în cazul în care
numărul de judecători care participă la deliberări este imparși la programele
orizontale ale Uniunii.

Menţionaţi care este regula în funcţie de care se stabileşte limba


procesuală (limba de procedură).
Menţionaţi care este regula cât priveşte stabilirea limbii de procedură în cazul
acţiunilor directe.
Menţionaţi care este regula cât priveşte stabilirea limbii de procedură în cazul
acţiunilor preliminare.
Menţionaţi care este regula cât priveşte stabilirea limbii de procedură în cazul
acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin tratate.
Menţionaţi care este limba de lucru folosită la nivelul CJUE.

Să ne reamintim...
.
La nivelul CJUE se distinge între limba procesuală (limba de procedură) şi limba de
lucru internă a CJUE.
Potrivit acestor reglementări, limbile procesuale sunt toate limbi oficiale ale statelor
membre ale Uniunii Europene.
Regula prevăzută de reglementările unionale în vigoare, este aceea că trebuie aleasă
o singură limbă oficială.
Limba procesuală se va regăsi în toate fazele procesului unional, părţile trebuind să
întocmească şi să introducă înscrisurile lor în limba procesuală, iar completul de
judecată va folosi aceeaşi limbă în toate activităţile sale că doar textele întocmite în
limba de procedură sunt autentice.
Persoanele fizice sau juridice şi statele membre beneficiază de un privilegiu faţă de

102
organele unionale în sensul că, în cadrul procesului cu acestea din urma, li se
permite să folosească propria limba.
În acţiunile directe, regula este că limbă procesuală va deveni limba în care a fost
redactată cererea de chemare în judecată, în cazul în care reclamantul este parte
privilegiată sau în cazul în care niciuna dintre părţi nu este privilegiată.
În cazul acţiunilor în constatarea încălcării tratatelor, regula este că limba procesuală
va fi limba statului membru chemat în judecată (a pârâtului).
În cazul acţiunilor preliminare, regula este că limba procesuală va fi limba instanţei
naţionale care a formulat întrebarea sau întrebările.
Există şi excepţii care nu fac altceva decât să confirme faptul că aproape în toate
situaţiile în interesul unei bune înfăptuiri a justiţiei, precum: intervenienţii pot folosi
o altă limbă decât cea procesuală, mai ales dacă este vorba despre state, sau martorii
şi experţii pot fi ascultaţi şi în limbile materne, dacă nu se exprimă bine în limba
procesuală.
Documentele ce se depun la dosarul cauzei într-o altă limbă decât cea procesuală
trebuie să fie însoţite de traducere oficială în limba de procedură.
Limba de lucru a Curţii şi a Tribunalului nu se confundă cu limba procesuală,
această limbă de lucru fiind limba franceză motiv pentru care toate documentele se
traduc în această limbă, inclusiv cele care emană de la Curte.
În ziua pronunţării, hotărârile judecătoreşti sunt accesibile în toate limbile oficiale.

Rezumat
După înregistrarea cererii de chemare în judecată, preşedintele CJUE
numeşte pentru fiecare cauză un judecător raportor dintre judecători, desemnând
practic completul de judecată pentru că un judecător poate fi raportor doar în cadrul
completului care soluţionează o anume cauză.
Judecătorul raportor întocmeşte un raport prealabil pentru informarea celorlalţi
judecători cu privire la starea de fapt care rezultă din documentele depuse de părţi.
Raportul întocmit de judecătorul raportor poate cuprinde: necesitatea luării
unor măsuri speciale de organizare a procedurii, sau necesitatea luării unor măsuri de
cercetare judecătorească, sau necesitatea adresării unor cereri de lămurire a instanţei
de judecată, sau completul de judecată căruia trebuie să-i fie trimisă cauza.

103
Judecătorul raportor nu trebuie confundat cu raportorul adjunct a cărui
principală sarcină este asistarea preşedintelui instanţei în procedurile simplificate
(precum luarea de măsuri provizorii) şi asistarea judecătorilor raportori în realizarea
sarcinilor lor.
Raportorii adjuncţi sunt aleşi dintre persoane care oferă toate garanţiile de
independenţă şi care posedă titlurile juridice necesare, sunt numiţi de Consiliu şi sunt
subordonaţi, după caz, preşedintelui CJUE, unui complet de judecată, mai precis a
unui preşedinte a unui/unei astfel de complet/camere, sau unui judecător raportor.
Pentru că menirea CJUE este cea de elaborare a unei jurisprudenţe cât mai
dinamice şi care să ţină pasul cu integrarea europeană, Curtea nu admite
specializarea unor judecători ca raportori sau ca raportori pentru anumite domenii,
precum nici specializarea completelor de judecată.
În cauze în care un stat are pronunţate interese, nu se numeşte judecătorul
raportor judecătorul acelui stat, astfel precum se întâmplă la nivelul Curţii Europene
a Drepturilor Omului.
Odată cu numirea judecătorului raportor se desemnează, conform art. 16 din
Regulamentul de procedură al Curţii, de către prim-avocatul general şi avocatul
general pentru acea cauză.
La nivelul CJUE se distinge între limba procesuală (limba de procedură) şi
limba de lucru internă a CJUE.
Potrivit acestor reglementări, limbile procesuale sunt toate limbi oficiale ale
statelor membre ale Uniunii Europene.
Regula prevăzută de reglementările unionale în vigoare, este aceea că trebuie
aleasă o singură limbă oficială.
Limba procesuală se va regăsi în toate fazele procesului unional, părţile
trebuind să întocmească şi să introducă înscrisurile lor în limba procesuală, iar
completul de judecată va folosi aceeaşi limbă în toate activităţile sale că doar textele
întocmite în limba de procedură sunt autentice.
Persoanele fizice sau juridice şi statele membre beneficiază de un privilegiu
faţă de organele unionale în sensul că, în cadrul procesului cu acestea din urma, li se
permite să folosească propria limba.
În acţiunile directe, regula este că limbă procesuală va deveni limba în care a
fost redactată cererea de chemare în judecată, în cazul în care reclamantul este parte

104
privilegiată sau în cazul în care niciuna dintre părţi nu este privilegiată.
În cazul acţiunilor în constatarea încălcării tratatelor, regula este că limba
procesuală va fi limba statului membru chemat în judecată (a pârâtului).
În cazul acţiunilor preliminare, regula este că limba procesuală va fi limba
instanţei naţionale care a formulat întrebarea sau întrebările.
Există şi excepţii care nu fac altceva decât să confirme faptul că aproape în
toate situaţiile în interesul unei bune înfăptuiri a justiţiei, precum: intervenienţii pot
folosi o altă limbă decât cea procesuală, mai ales dacă este vorba despre state, sau
martorii şi experţii pot fi ascultaţi şi în limbile materne, dacă nu se exprimă bine în
limba procesuală.
Documentele ce se depun la dosarul cauzei într-o altă limbă decât cea
procesuală trebuie să fie însoţite de traducere oficială în limba de procedură.
Limba de lucru a Curţii şi a Tribunalului nu se confundă cu limba procesuală,
această limbă de lucru fiind limba franceză motiv pentru care toate documentele se
traduc în această limbă, inclusiv cele care emană de la Curte.
În ziua pronunţării, hotărârile judecătoreşti sunt accesibile în toate limbile oficiale.

Test de evaluare a cunoştinţelor


1) Menţionaţi prin ce se diferenţiază judecătorul raportor de raportorul adjunct.
2) Justificaţi de ce la nivelul CJUE nu se admite specializarea nici a
judecătorilor, precum nici a camerelor (completelor) de judecată.
3) Menţionaţi cine desemnează într-o cauză avocatul general şi care este rolul
acestuia în procesul unional, precum şi care este valoarea juridică a concluziilor
pe care le formulează.
4) Menţionaţi care este regula în funcţie de care se stabileşte limba procesuală
(limba de procedură), dar limba de lucru la nivelul CJUE.
5) Menţionaţi care este regula cât priveşte stabilirea limbii de procedură în cazul
acţiunilor preliminare.
6) Menţionaţi care este regula cât priveşte stabilirea limbii de procedură în cazul
acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin tratate.
7) Precizaţi care este raţiunea pentru care intervenienţilor în procesul unional
sau martorilor şi experţilor ce compar într-un astfel de proces pot să nu
folosească limba de procedură stabilită conformă reglementărilor unionale într-
un proces.

105
8) Urmare a unei cereri introductive vizând o trimitere preliminară în
interpretare, prin raportul său, raportorul adjunct desemnat dispune că nu este
necesară desemnarea unui avocat general pentru formularea unor concluzii
pentru că, în opinia sa, soluţionarea cauzei trebuie să se facă printr-o ordonanţă
motivată, Curtea fiind vădit necompetentă a soluţiona acea cauză. Menţionaţi
dacă, conform reglementărilor unionale, acest raport conţine erori şi care sunt
acestea, după caz.
9) Într-o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin tratate,
introdusă de Comisia Europeană împotriva Republicii Franceze urmare a
nerespectării termenului de traspunere în plan naţional a unei directive, precum
şi a neprimirii niciunui răspuns din partea acestui stat membru în cadrul
procedurii prealabile, s-a stabilit că limba de procedură va fi limba engleză. În
acest sens s-a adus ca argument faptul că, potrivit reglementărilor unionale, este
inadmisibil ca limba de procedură să fie identică cu cu limba de lucru, situaţie în
care este instituită o excepţie de regulă în sesnul celor menţionate anterior.
Menţionaţi dacă există vreo astfel de excepţie instituită prin reglementările
unionale, precum şi care este în acest caz limba de procedură (limba
procesuală), respectiv limba de lucru.

106
Unitatea de învăţare 8. Aspecte de drept procesual unional.
Procedura orală. Excepţii procesuale
şi procedurale, chestiunile prealabile
ce împiedică rezolvarea fondului.
Hotărârea. Deliberarea şi
pronunţarea

Cuprins
8.1. Introducere .................................................................................................................
8.2. Competenţe ................................................................................................................
8.3. Procedura orală. Discuţiile contradictorii ale părţilor şi administrarea probelor ..
8.4. Concluziile avocatului general...................................................................................
8.5. Redeschiderea procedurii orale.................................................................................
8.6. Excepţii procesuale şi procedurale, chestiunile prealabile ce împiedică rezolvarea
fondului. Sentinţele interlocutorii......................................................................................
8.7. Hotărârea. Deliberarea şi pronunţarea.....................................................................
8.8. Rezumat.......................................................................................................................
8.9. Test de evaluare..........................................................................................................

8.1. Introducere
Unitatea de învăţare 8 a cursului destinat disciplinei Dreptului Uniunii
Europene II – DUE II îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
şi practice privind procedura orală – faza a II-a a procesului unional, mai precis
referitoare la conţinutul acestei proceduri, administrarea probelor, la conţinutul
concluziilor avocatului general şi valoarea juridică a acestora, la situaţiile în care
se poate redeschide procedura orală, la excepţiile care ar putea fi ridicate în faţa
Curţii, precum şi la elementele unei hotărâri pronunţate de Curte, la distincţia
dintre hotărâre şi ordonaţă. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu
concepte, noţiuni, categorii operaționale specifice.

107
8.2. Competenţele unităţii de învăţare
Parcurgerea unităţii de învăţare 8 va permite studentului:
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice
fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;
 să identifice, să explice, să descrie elementele procedurii orale, paşii ce
sunt urmaţi în cadrul acestei proceduri; conţinutul concluziilor avocatului
general; situaţiile în care se poate ajunge la redeschiderea procedurii orale;
conţinutul unei hotărâri pronunţate de instanţele unionale;
 să identifice, să explice, să descrie diferenţele dintre procedura scrisă şi
procedura orală – faze ale procesului unional
 să identifice, să explice, să descrie diferenţele dintre hotărârea şi
ordonanţa prin care instanţele unionale îşi pronunţă soluţia.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

8.3. Procedura orală. Discuţiile contradictorii ale părţilor şi administrarea


probelor

Pentru dezbateri sau procedura orală, judecătorul raportor întocmeşte un raport de


şedinţă în care se vor regăsi: starea de fapt şi cererile, pretenţiile părţilor ce s-au conturat în
cadrul procedurii scriptice.
Raportul este semnat de către judecătorul raportor, raportul de şedinţă va putea fi
folosit de părţi în cursul procedurii orale. Acest raport este public, este comunicat părţilor cam
cu 3 săptămâni înainte de începerea dezbaterilor, iar în ziua în care începe procedura orală
acesta se va regăsi în sala de şedinţă în toate limbile procedurale precum şi în limba franceză.
În prezent, după prezentarea memoriilor, întâmpinărilor, în baza raportului
judecătorului raportor, după ascultarea avocatului general şi dacă niciuna dintre părţi nu
prezintă o cerere în care să indice motive pentru care doreşte să fie audiată, completul de
judecată poate decide renunţarea la procedura orală, aceasta nemaifiind obligatorie urmare a
creşterii încărcăturii instanţei europene.
Procedura orală este publică, oricine putând participa la aceasta, existând şi
posibilitatea ca instanţa, din motive importante, la cererea părţilor sau din oficiu, să declare o

108
şedinţă secretă. De asemenea, Curtea, conform art.348 TFUE, judecă în camera de consiliu
acele litigii legate de exercitarea abuzivă de către statele membre a competenţelor prevăzute
de art. 346 şi art. 347 din TFUE.

Exemple
Conform art. 346 din TFUE, dispoziţiile tratatelor nu contravin următoarelor
norme:
(a) nici un stat membru nu are obligaţia de a furniza informaţii a căror divulgare
o consideră contrară intereselor esenţiale ale siguranţei sale;
(b) orice stat membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru
protecţia intereselor esenţiale ale siguranţei sale şi care se referă la producţia
sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război; aceste măsuri nu
trebuie să modifice condiţiile de concurenţă pe piaţa internă în ce priveşte
produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare.
Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate modifica lista
stabilită la 15 aprilie 1958 cuprinzând produsele cărora li se aplică dispoziţiile
alineatului (1) litera b).
Iar art. 347 din TFUE prevede că statele membre se consultă în vederea
adoptării în comun a dispoziţiilor necesare pentru a evita ca funcţionarea pieţei
interne să fie afectată de măsurile la care un stat membru poate fi obligat să le
adopte în caz de probleme interne grave care aduc atingere ordinii publice, în
caz de război sau de tensiune internaţională gravă care constituie o ameninţare
de război ori pentru a face faţă angajamentelor contractate de acesta în vederea
menţinerii păcii şi securităţii internaţionale..

Procedura orală are două părţi:


- confruntarea propriu-zisă dintre părţi;
- prezentarea concluziilor finale de către avocatul general competent.
În cadrul procedurii orale se întâlneşte o instituţie specifică acesteia şi oarecum
asemănătoare cu cea a suspendării din dreptul procesual intern, anume instituţia pauzelor
procesuale. Potrivit acesteia, de regulă, la cererea părţilor, atunci când demonstrează că există
speranţe pentru rezolvarea conflictului fără implicarea Curţii sau când există mai multe
procese pe rol între care sunt anumite legături şi se aşteaptă soluţia dintr-un proces model sau

109
principal, sau chiar din oficiu de către judecător poate fi dispusă de către preşedintele
completului de judecată, printr-o încheire motivată, suspendarea, pentru o anumită perioadă
de timp, a procedurii orale termenul de reluare fiind stabilit în mod expres. La împlinirea
termenului, procedura se va relua automat.
Preşedintele completului de judecată poate lua unele cauze cu precădere faţă de altele şi
poate reuni unele cauze numai începând cu procedura orală, pe timpul derulării acesteia şi
pentru deliberare şi soluţionare.
Cererile pentru amânarea dezbaterilor şi în vederea acordării unui termen se acceptă foarte
rar.
Se poate ajunge în procedura orală atunci când cererea este soluţionată în plen, chiar şi
în cazul ordonanţelor preşedinţiale când, cu două până la patru săptămâni înainte de luarea
deciziei, cei interesaţi sunt audiaţi, în cadrul acestei proceduri orale mai restrânse, ca
preşedintele completului de judecată să prezinte succint problemele de drept sesizate, dupa
care să asculte părerile părţilor şi întrebările acestora.
Procedura orală începe cu citirea raportului de şedinţă sau cu renunţarea din partea
părţilor la citirea acestuia, părţile şi participanţii având posibilitatea de a sesiza omisiunile şi
greşelile din raport. Dacă observaţiile sunt pertinente, întemeiate se vor face corecturile
necesare.
În cadrul acţiunilor directe, părţile şi reprezentanţii sau avocaţii lor se confruntă într-o
procedură contradictorie, prezenţa părţilor fiind obligatorie doar dacă Curtea solicită aceasta,
în caz contrar fiind suficientă reprezentarea acestora.
Preşedintele şi completul, ca organ colegial, vor încerca să conducă, să dirijeze
dezbaterile în aşa fel încât prin întrebările puse părţile să se concentreze asupra unor puncte
litigioase a căror clarificare este hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei, evitându-se astfel
repetarea pretenţiilor formulate deja în cursul procedurii scriptice sau a altor probleme care
sunt deja cunoscute de membrii completului în urma studierii dosarului cauzei.
În acest sens, pentru a creşte celeritatea procesului, anterior începerii procedurii orale, Curtea
pune la dispoziţia reprezentanţilor părţilor o foaie de notificare sau indicaţii pentru
reprezentanţii procesuali în cursul procedurii orale, prin care aceştia sunt rugaţi să pledeze
scurt, concret, pertinent, să ia în considerare că totul se traduce în mod simultan şi să limiteze
pledoariile la maxim 15-30 de minute, în funcţie de cum completul este mic sau mare.
Renunţarea la pledoarie nu va însemna pentru Curte în niciun caz acceptarea tacită a celor
spuse de partea adversă. După pledoarie este permisă adresarea unor întrebari reciproce, în
virtutea dreptului la replică.

110
În măsura în care judecătorii şi avocatul general nu şi-au exercitat drepturile lor la
întrebări până la finalul dezbaterilor sau la finalul pledoariilor rostite de reprezentanţii
părţilor, îşi pot epuiza aceste posibilităţi după acest moment procesual.
În cazul în care dificultatea cauzei şi modul de derulare a dezbaterilor permit acest
lucru, avocatul general face, în final, cunoscut termenul pentru prezentarea concluziilor sale
finale.
În tot cursul dezbaterilor, grefierul-şef sau un reprezentant al acestuia consemnează
totul într-un proces-verbal, iar întreaga procedură orală se înregistrează, după care se face o
transcriere într-un proces-verbal.

Pentru garantarea aflării adevărului şi în procesul unional este necesară administrarea


unor probe de către instanţele unionale.
Pentru că, de regulă, în majoritatea cauzelor Curtea decide cu privire la unele
probleme de drept şi nu cu privire la probleme de fapt sau de stare de fapt, administrarea de
probe se întâmplă foarte rar. Spre deosebire, Tribunalul, în acţiunile directe pentru
soluţionarea cărora este competent, trebuie să clarifice de cele mai multe ori stările de fapt,
motiv pentru care, în ceea ce-l priveşte administrarea probelor prezintă un loc important în
cadrul procesului.
Încheierea prin care se stabileşte identificarea mijloacelor de probă şi a imprejurărilor,
faptelor ce urmează a fi dovedite la Curte se adoptă după ce a fost ascultată în acest sens şi
părerea avocatului general. Uneori pot fi ascultate chiar şi părţile.
Comunicarea răspunsului la cererea depusă pentru administrarea unor probe are loc
înainte sau la începutul procedurii orale. La administrarea probatoriului participă atât
avocatul general, cât şi părţile.
Curtea admite următoarele mijloace de probă:
- audierea părţilor;
- depunerea de înscrisuri;
- audierea martorilor;
- apelarea la serviciile unor experţi;
- cercetarea la faţa locului.
Din oficiu sau la cererea părţilor, atât Curtea, cât şi Tribunalul pot solicita, prin comisie
rogatorie dispusă prin încheiere, administrarea unor probe de către instanţele judecătoreşti
competente.

111
Martorii sau experţii pot fi invitaţi din oficiu sau la cererea motivată a părţilor. La
audierea martorilor sau experţilor pot renunţa chiar părţile sau chiar martorul sau expertul pot
refuza depunerea unei mărturii sau formularea unei păreri de specialitate.
Invitarea martorului se poate dispune printr-o încheiere a Curţii sau a Tribunalului prin
care se stabilesc împrejurarile de fapt care urmează să fie clarificate prin intermediul
martorului, respectiv modul de suportare a cheltuielilor şi amenda în caz de neprezentare.
Uneori admiterea martorilor poate fi condiţionată de depunerea unei cauţiuni prin care se vor
putea acoperi cheltuielile ocazionate cu martorul respectiv.
La audierea martorilor vor fi invitate să participe şi părţile.
Întrebări suplimentare pot fi adresate de către preşedinte, judecători, avocatul general sau
părţile în cauză, cu aprobarea şi prin intermediul preşedintelui.
Martorii şi experti depun jurământul in fata CJUE sau a Tribunalului ori in fata instantelor
nationale unde vor fi audiati in cadrul unei comisii rogatorii, potrivit regulilor nationale din
tara de provenienta. Consecintele care decurg din marturia mincinoasa vor fi suportate de
martor potrivit legislatiei tarii al carei cetatean este.
Marturia este consemnata de grefierul de sedinta intr-un proces-verbal care, dupa citire,
este semnat de martor si de presedintele completului, dupa care dobandeste caracterul unui
document oficial, părţile putând solicita, pe propria lor cheltuială, copii dupa acesta.
Martorul legal citat care nu se prezintă la audiere sau refuză să depună jurământul, cu
excepţia cazurilor de impiedicare obiectivă, poate fi sancţionat cu o amendă de 5000 de euro
şi este citat din nou să se prezinte pe propria cheltuială.

Curtea şi Tribunalul pot solicita şi efectuarea unor rapoarte ştiinţifice, expertize de către
persoane de specialitate. În astfel de cazuri în încheire se specifică întrebările şi termenul
efectuării lucrării. După depunerea expertizei, expertul poate fi invitat la audiere în prezenţa
părţilor. Declaraţia acestuia se consemnează de grefierul de şedinţă într-un proces-verbal care
este semnat de expert, de grefier şi de preşedintele completului, devenind astfel document
oficial.

Desfăşurarea şedinţei de judecată urmează următoarele repere principale:


a) deschiderea şedinţei de către preşedinte;
b) dacă este cazul, pronunţarea unor hotărâri în alte cauze;
c) apelul cauzei de către grefier;
d) pledoaria introductivă a reprezentantului/reprezentanţilor reclamantului;

112
e) dacă este cazul, pledoaria introductivă a reprezentantului/reprezentanţilor
intervenientului/intervenienţilor în susţinerea reclamantului;
f) pledoaria introductivă a reprezentantului/reprezentanţilor pârâtului;
g) dacă este cazul, pledoaria introductivă a reprezentantului/reprezentanţilor
intervenientului/intervenienţilor în susţinerea pârâtului;
h) dacă este cazul, răspunsuri la întrebările judecătorilor;
i) replica finală a reprezentantului/reprezentanţilor reclamantului;
j) replica finală a reprezentantului/reprezentanţilor intervenientului/intervenienţilor în
sustinerea reclamantului;
k) replica finala a reprezentantului/reprezentantilor paratului;
l) replica finala a reprezentantului/reprezentantilor intervenientului/intervenientilor in
susţinerea părătului;
m) închiderea şedinţei de către preşedinte.
Pentru închiderea procedurii orale este suficientă o simplă declaraţie orală a
preşedintelui completului de judecată.

Menţionaţi care sunt cele două părţi componente ale procedurii orale
Menţionaţi dacă se poate renunţa la procedura orală şi, dacă răspunsul este
afirmativ, în ce condiţii.
Identificaţi măsurile pe care reglementările unionale le prevăd pentru a fi
asigurată celeritatea procesului şi pe care instanţele unionale le pot indica
părţilor.
Enumeraţi mijloacele de probă pe care le pot admite instanţele unionale.

Să ne reamintim...
Pentru dezbateri sau procedura orală, judecătorul raportor întocmeşte un
raport de şedinţă în care se vor regăsi: starea de fapt şi cererile, pretenţiile părţilor ce
s-au conturat în cadrul procedurii scriptice, raport care este semnat de către
judecătorul raportor şi care va putea fi folosit de părţi în cursul procedurii orale.
Acest raport este public.
Urmare a creşterii încărcăturii instanţei europene, completul de judecată poate
decide renunţarea la procedura orală, aceasta nemaifiind obligatorie, dar doar după
prezentarea memoriilor, întâmpinărilor, în baza raportului judecătorului raportor,
după ascultarea avocatului general şi dacă niciuna dintre părţi nu prezintă o cerere în

113
care să indice motive pentru care doreşte să fie audiată.
Procedura orală este publică.
Procedura orală are două părţi: confruntarea propriu-zisă dintre părţi, respectiv
prezentarea concluziilor finale de către avocatul general competent.
Procedura orală începe cu citirea raportului de şedinţă sau cu renunţarea din partea
părţilor la citirea acestuia, părţile şi participanţii având posibilitatea de a sesiza
omisiunile şi greşelile din raport.
Pentru a creşte celeritatea procesului, anterior începerii procedurii orale, Curtea pune
la dispoziţia reprezentanţilor părţilor o foaie de notificare sau indicaţii pentru
reprezentanţii procesuali în cursul procedurii orale, prin care aceştia sunt rugaţi să
pledeze scurt, concret, pertinent, să ia în considerare că totul se traduce în mod
simultan şi să limiteze pledoariile la maxim 15-30 de minute, în funcţie de cum
completul este mic sau mare.
În măsura în care judecătorii şi avocatul general nu şi-au exercitat drepturile lor la
întrebări până la finalul dezbaterilor sau la finalul pledoariilor rostite de
reprezentanţii părţilor, îşi pot epuiza aceste posibilităţi după pledoariile părţilor.
Dacă pentru garantarea aflării adevărului şi în procesul unional este necesară
administrarea unor probe de către instanţele unionale, prin încheiere se stabileşte
identificarea mijloacelor de probă şi a imprejurărilor, faptelor ce urmează a fi
dovedite la Curte se adoptă, dar după ce a fost ascultată în acest sens şi părerea
avocatului general.
Comunicarea răspunsului la cererea depusă pentru administrarea unor probe are loc
înainte sau la începutul procedurii orale.
La administrarea probatoriului participă atât avocatul general, cât şi părţile.
Curtea admite următoarele mijloace de probă: audierea părţilor, depunerea de
înscrisuri, audierea martorilor, apelarea la serviciile unor experţi, cercetarea la faţa
locului.
Din oficiu sau la cererea părţilor, atât Curtea, cât şi Tribunalul pot solicita, prin
comisie rogatorie dispusă prin încheiere, administrarea unor probe de către instanţele
judecătoreşti competente.

114
8.4. Concluziile avocatului general

În încheierea procedurii orale, după pledoariile prezentate de părţi şi de participanţi în


a doua parte a dezbaterilor, avocatul general, conform Statutului Curţii şi a regulamentelor de
procedură, va prezenta concluziile finale.
În prezent, în cazul în care consideră că în cauză nu se ridică probleme noi de drept,
Curtea poate decide, după ascultarea avocatului general, ca aceasta să fie soluţionată fără
concluziile avocatului general, fiind necesară aşadar consultarea acestuia din urmă.
Din 1989, avocaţii generali se străduiesc să prezinte concluziile lor finale chiar în
după-amiaza zilei în care s-a încheiat prima parte a dezbaterilor sau cel mult în cursul
săptămânii care urmează datei încheierii acestei faze procesuale. Totuşi, sunt şi cazuri în care
aceste termene sunt prelungite, dar recomandarea Curţii este să nu întârzie mai mult de 4-6
săptămâni.
Ca parte a dezbaterilor, conform art. 252 TFUE, prezentarea concluziilor finale de
către avocatul general are loc în mod public, teoretic prin citirea întregului text, adică a
propunerii de hotărâre şi a motivelor aferente, pentru ca, în prezent, aceştia să prezinte doar
extrase din concluziile finale, făcând referire doar la soluţie şi la ideile călăuzitoare ale
motivării.
De regulă părţile renunţă la prezenţa lor la prezentarea concluziilor finale, deşi ar fi
cea mai uşoară cale de a afla propunerea de hotărâre a avocatului general.
Avocatul general elaborează şi prezintă concluziile sale finale în limba sa maternă,
totul fiind tradus în cursul prezentării în mod simultan în limba de procedură şi în franceză.
Varianta scrisă, tipărită a concluziilor finale, accesibilă publicului, apare după câteva
zile de la prezentarea lor în limba de procedură, respectiv în limba franceză, ocazie cu care se
comunică părţilor.
Aceste concluzii finale au natura unor aprobări juridice. În aprecierea cauzei, avocatul
general este total independent, fiind obligat a se supune doar legii şi dreptăţii, nefiind
reprezentantul cuiva. În finalul concluziilor, avocatul general avansează, pe baza concepţiilor
sale juridice, o propunere de soluţie, potrivit obiceiului în forma unei minute (parte
dispozitivă din hotărâre). Propunerea de soluţii se adresează exclusiv instanţei, nu şi părţilor,
şi este menită exclusiv să uşureze munca ei.
Curtea nu este legată în nicio măsură de propunerea avocatului general, completele
fiind obligate să ţină cont de aceasta în sensul cel mai larg al cuvântului în cursul
deliberărilor.

115
Cât priveşte şansele adoptării unor hotărâri care preiau sau nu concluziile avocatului
general, nu există reguli clare, însă este mai puţin probabil ca atunci când cauzele aduse în
faţa instanţei de judecată aduc probleme noi, aceasta să-şi întemeize hotărârea pe aceste
concluzii, putând să o ia în considerare parţial sau deloc.
Concluziile finale apreciază şi tratatează prima dată în mod corespunzător situaţia de
fapt şi de drept şi problemele juridice care se ivesc, avocatul general făcând posibilă
prezentarea jurisprudenţei existente şi relevante pentru soluţionarea cauzei date şi recurge la
confruntarea critică a curentelor teoretice în materie.
Independenţa de care se bucură avocatul general în elaborarea acestor concluzii finale,
îi permite acestuia să-şi exprime liber convingerile juridice, putând fi mai progresiste decât
hotărârile Curţii. Împotriva concluziilor finale ale avocatului general nu se poate formula
vreun memorie, neexistând un drept la replică.
După prezentarea concluziilor finale, preşedintele completului declară procedura orală
închisă, ocazie cu care se încheie şi influenţa şi rolul avocatului general în cazul respectiv.
La începerea deliberarilor de către judecători, prima întrebare pusă de aceştia este dacă
se acceptă sau nu concluziile finale, din statistici putându-se observa că în 80-90% din
cazurile judecate, instanţa unională a hotărât pe baza concluziilor finale formulate de avocatul
general.

Menţionaţi când îşi prezintă concluziile avocatul general ăn cadrul


procesului în faţa CJUE.
Identificaţi de ce este indicat, totuşi, ca părţile să participe la şedinţa în care
avocatul general îşi prezintă concluziile.
Menţionaţi de ce şi în ce condiţii se poate renunţa la concluziile avocatului
general.
Menţionaţi şi explicaţi valoarea juridică a concluziilor avocatului general.

Să ne reamintim...
Avocatul general îşi va prezenta concluziile finale la încheierea procedurii
orale, după pledoariile prezentate de părţi şi de participanţi în a doua parte a
dezbaterilor.
În cazul în care consideră că în cauză nu se ridică probleme noi de drept, Curtea

116
poate decide, după ascultarea avocatului general, ca aceasta să fie soluţionată fără
concluziile avocatului general.
Prezentarea concluziilor finale de către avocatul general are loc în mod public, în
prezent, aceştia prezentând doar extrase din concluziile finale, făcând referire doar la
soluţie şi la ideile călăuzitoare ale motivării.
Avocatul general elaborează şi prezintă concluziile sale finale în limba sa maternă.
Aceste concluzii finale au natura unor aprobări juridice.
Curtea nu este legată în nicio măsură de propunerea avocatului general, completele
fiind obligate să ţină cont de aceasta în sensul cel mai larg al cuvântului în cursul
deliberărilor.
Împotriva concluziilor finale ale avocatului general nu se poate formula vreun
memorie, neexistând un drept la replică.
După prezentarea concluziilor finale, preşedintele completului declară procedura
orală închisă, ocazie cu care se încheie şi influenţa şi rolul avocatului general în
cazul respectiv.

8.5. Redeschiderea procedurii orale

Potrivit prevederilor Regulamentului de procedură al Curţii (art. 83), respectiv ale


Tribunalului (art. 113), procedura orală poate fi redeschisă, fiind necesar ca în acest sens să
fie adoptată de completul de judecată o încheiere, după ce se ascultă concluziile avocatului
general.
Cât priveşte condiţiile ce trebuie întrunite pentru redeschiderea procedurii,
Regulamentul de procedură al Curţii tăcea până recent, în prezent regăsindu-se în acesta că
această procedură poate fi redeschisă atât la cererea părţilor, cât şi din oficiu de către Curte,
fiind astfel preluate aspectele de practică dezvoltate de Curte.
Este necesar a sublinia faptul că părţile pot solicita redeschiderea procedurii doar în cazul
acţiunilor directe, nu şi în cazul acţiunilor preliminare, unde nu au calitatea de părţi, fiind doar
participanţi.
Nu trebuie să omitem faptul că redeschiderea procedurii orale este totuşi o excepţie,
Curtea apreciind, în practica sa, ca fiind mai oportună şi mai simplă redeschiderea procedurii
decât începerea unei noi proceduri, precum revizuirea, atunci când se justifică o astfel de
redeschidere urmare a intervenţiei unor noi motive de fapt şi de drept după închiderea

117
procedurii orale. Curtea şi-a argumentat această poziţie prin aspectele ce ţin de economia
procesului şi de respectarea principiului celerităţii.
Dacă o cameră va trimite o cauză înapoi în plen, plenul va trebui să redeschidă
procedura orală pentru a nu încălca acele prevederi ale Regulamentului de procedură al Curţii
potrivit cărora nu pot participa la deliberare decât judecătorii care au asistat la procedura
orală.
Odată redeschisă procedura orală, la sfârşitul noii proceduri orale, avocatul general va
trebui să formuleze din nou concluzii finale.

Menţionaţi la cererea cui se poate proceda la aprobarea redeschiderii


procedurii orale de către instanţa unională.
Menţionaţi de ce în cadrul soluţionării acţiunilor preliminare, părţile (părţile din
litigiu naţional, spre exemplu) nu pot solicita redeschiderea procedurii orale.
Menţionaţi de ce odată redeschisă procedura orală, avocatul general trebuie să
formuleze şi să prezinte noi concluzii generale şi care ar fi motivarea unui astfel
de demers.

Să ne reamintim...
Procedura orală poate fi redeschisă atât la cererea părţilor, cât şi din oficiu de
către Curte.
Părţile pot solicita redeschiderea procedurii doar în cazul acţiunilor directe, nu şi în
cazul acţiunilor preliminare, unde nu au calitatea de părţi, fiind doar participanţi.
Redeschiderea procedurii orale este totuşi o excepţie, Curtea apreciind, în practica
sa, ca fiind totuşi mai oportună şi mai simplă redeschiderea procedurii decât
începerea unei noi proceduri.
Odată redeschisă procedura orală, la sfârşitul noii proceduri orale, avocatul general
va trebui să formuleze din nou concluzii finale.

8.6. Excepţii procesuale şi procedurale, chestiunile prealabile ce împiedică


rezolvarea fondului. Sentinţele interlocutorii

Se recomandă ca în acele procese în care apar probleme procesuale sau chiar de drept
material de soluţionarea cărora depinde în mare măsură soluţia finală sau fără soluţionarea

118
cărora nu se poate înainta în soluţionarea litigiului, să se discute asupra acestora şi să se
decidă în mod separat.
Rezolvarea acestor excepţii sau chestiuni prealabile declanşează în toate cazurile un
litigiu intermediar ce trebuie clarificat înainte de tranşarea fondului. Odată cu invocarea unei
asemenea excepţii, procedura normală se opreşte şi va începe o procedură specială, limitată la
soluţionarea problemei invocate.
Conform prevederilor Regulamentului de procedură al Curţii, în dreptul procesual
unional problemele prealabile sunt împărţite în excepţii şi incidente care nu implică dezbateri
pe fond. În mod concret, aceste excepţii pot fi de natură procesuală, de drept material sau de
altă natură.
Dreptul unional pretinde ca, la introducerea şi exercitarea fiecărei acţiuni în faţa
Curţii, să fie îndeplinite anumite condiţii de natură procesuală, formală. Aceste condiţii pot fi:
- generale

Exemple
O astfel de condiţie este capacitatea de exerciţiu deplină a individului .

- speciale

Exemple
O astfel de condiţie este respectarea unor termene care sunt specifice unei
anumite acţiuni.

şi trebuie îndeplinite înainte ca instanţa să treacă la soluţionarea propriu-zisă a problemelor de


drept material.
Lipsa unor astfel de condiţii procesuale poate fi invocată, pe calea unei excepţii care
împiedică soluţionarea fondului, de partea interesată sau poate fi pusă în discuţie din oficiu
chiar de Curtea. Dacă este admisă excepţia părţii sau Curtea constată lipsa unor asemenea
condiţii, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca inadmisibilă şi nu se va mai trece la
examinarea problemelor de drept material.

Exemple
Printre excepţiile cele mai invocate se numără:
- excepţia lipsei capacităţii procesuale în cazul acţiunilor în anulare, când

119
organele unionale, în calitate de pârâţi, arată că reclamantul nu are această
calitate pentru că persoana fizică sau juridică poate cere, conform art. 263
TFUE, anularea unui act normativ care îmbracă forma unui regulament sau unei
decizii adresate unei alte persoane numai în cazul în acestea îl privesc în mod
direct şi individual.
- o altă excepţie ce poate fi invocată priveşte nerespectarea termenelor
procesuale;
- mai poate fi amintită şi excepţia de necompetenţă la adresarea Curţii..

În cazul în care sunt ridicate astfel de excepţii sau incidente, procedura de soluţionare
se declanşează la cererea părţilor sau din oficiu de către instanţă. Astfel, conform prevederilor
Regulamentului de procedură al Curţii, instanţa din oficiu poate stabili numai faptul că nu
sunt întrunite toate condiţiile procesuale cerute şi poate respinge cererea ca inadmisibilă.
Procedura propriu-zisă este asemănătoare cu cea obişnuită, având o parte scrisă şi una
orală. Partea care invocă excepţia trebuie să depună o cerere scrisă care trebuie să cuprindă
expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază concluziile şi este însoţită de
documentele care o susţin.
După prezentarea actului prin care se introduce cererea, preşedintele fixează celeilalte părţi un
termen pentru a-şi expune în scris mijloacele de apărare şi să îşi formuleze concluziile.
Procedura de soluţionare a cererii incidentale este orală, dar Curtea poate să renunţe la
procedura orală în cazul în care poate decide pe baza înscrisurilor depuse, dar în motivare va
arăta motivele pentru care a procedat aşa.
Dacă instanţa este vădit necompetentă să soluţioneze o acţiune sau dacă cererea de
chemare în judecată este vădit inadmisibilă, după ascultatea avocatului general, Curtea poate
decide prin ordonanţă/încheiere motivată, fără a mai continua procedura.
Curtea poate examina oricând, ex officio, imposibilitatea de ordine publică sau poate
declara, după ascultarea părţilor, că acţiunea a devenit fără obiect şi că nu mai este cazul să
pronunţe o hotărâre de fond, cu ascultarea avocatului general.
Hotărârea care va încheia procedura rezolvării excepţiilor sau incidentelor procesuale
se va prezenta fie sub forma unei sentinţe interlocutorii, fie sub forma unei încheieri. Cum
Regulamentul de procedură al Curţii nu prevede în ce situaţii hotărârea îmbracă forma unei
sentinţe interlocutorii sau a unei încheieri, practica a stabilit că ori de câte ori se renunţă la
procedura orală în cursul soluţionării incidentului, problema să fie tranşată printr-o încheiere.
Problema alegerii între sentinţă şi încheiere se ridică, de cele mai multe ori, numai în cazul în
care se rezolvă şi fondul cauzei prin tranşarea litigiului intermediar.

120
Prin hotărârea ce va încheia procedura rezolvării excepţiilor sau incidentelor
procedurale, Curtea poate decide:
- asupra incidentului şi admite cererea, caz în care acţiunea principală devine
inadmisibilă şi procedura se încheie, sentinţa interlocutorie devenind în acelaşi timp hotărâre
finală;
- asupra incidentului şi-l respinge, caz în care procedura va continua, preşedintele
fixând noi termene în acest sens:
- unirea excepţiei cu fondul şi va decide asupra acesteia în hotărârea finală, în acest
caz având loc continuarea procesului.

Menţionaţi cine poate sesiza Curtea cu privire la nerespectarea unor


condişii procesuale.
Menţionaţi prin ce act se pronunţă Curtea în condiţiile în care constată că,
urmare a ridicării unei astfel de excepţii, este vădit necompetentă a soluţiona o
cauză.

Să ne reamintim...
Conform prevederilor Regulamentului de procedură al Curţii, în dreptul
procesual unional problemele prealabile sunt împărţite în excepţii şi incidente care
nu implică dezbateri pe fond.
Aceste excepţii pot fi de natură procesuală, de drept material sau de altă natură.
Dreptul unional pretinde ca, la introducerea şi exercitarea fiecărei acţiuni în faţa
Curţii, să fie îndeplinite anumite condiţii de natură procesuală, formală, unele fiind
generale, iar altele speciale. Aceste condişii trebuie să fie îndeplinite înainte ca
instanţa să treacă la soluţionarea propriu-zisă a problemelor de drept material.
Lipsa unor astfel de condiţii procesuale poate fi invocată, pe calea unei excepţii care
împiedică soluţionarea fondului, de partea interesată sau poate fi pusă în discuţie din
oficiu chiar de Curtea. Dacă este admisă excepţia părţii sau Curtea constată lipsa
unor asemenea condiţii, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca inadmisibilă
şi nu se va mai trece la examinarea problemelor de drept material.
Procedura propriu-zisă este asemănătoare cu cea obişnuită, având o parte scrisă şi
una orală.
Partea care invocă excepţia trebuie să depună o cerere scrisă care trebuie să cuprindă
expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază concluziile şi este

121
însoţită de documentele care o susţin.
Dacă instanţa este vădit necompetentă să soluţioneze o acţiune sau dacă cererea de
chemare în judecată este vădit inadmisibilă, după ascultatea avocatului general,
Curtea poate decide prin ordonanţă/încheiere motivată, fără a mai continua
procedura.
Prin hotărârea ce va încheia procedura rezolvării excepţiilor sau incidentelor
procedurale, Curtea poate decide:
- asupra incidentului şi admite cererea, caz în care acţiunea principală devine
inadmisibilă şi procedura se încheie, sentinţa interlocutorie devenind în acelaşi timp
hotărâre finală;
- asupra incidentului şi-l respinge, caz în care procedura va continua, preşedintele
fixând noi termene în acest sens:
- unirea excepţiei cu fondul şi va decide asupra acesteia în hotărârea finală, în acest
caz având loc continuarea procesului.

8.7. Hotărârea. Deliberarea şi pronunţarea

După încheierea dezbaterilor orale, completele de judecată ale Curţii sau toţi
judecătorii, atunci când a avut loc o dezbatere în plen, se întrunesc în vederea deliberării.
Deliberarea începe pe baza concluziilor finale prezentate de avocatul general, iar
durata şi modul de derulare al acesteia depind de fiecare litigiu în parte.
Judecătorul raportor are posibilitatea de a prezenta un proiect de hotărâre chiar la
începutul deliberărilor, dar se recomandă să-şi prezinte un asemenea raport doar după trecerea
unei runde de discuţii a judecătorilor, luând în considerare punctele de vedere exprimate de
aceştia.
Deliberările au loc în limba de lucru a Curţii, adică în franceză, judecătorii putând
decide folosirea unei alte limbi comune, important fiind ca aceştia să aleagă cel puţin o astfel
de limbă pentru ca necesitatea păstrării secretului deliberărilor nu permite folosirea serviciilor
translatorilor sau ale referenţilor. Deşi, practic, putem constata din cele anterior menţionate că
judecătorii trebuie să cunoască bine fie limba comună aleasă, fie limba franceză pentru a-şi
putea face cunoscute argumentele, opiniile, Regulamentul de procedură al Curţii precizează că
niciun judecător nu poate fi dezavantajat din cauza limbii de lucru şi poate pretinde ca, înainte
de votare, orice problemă să-i fie adusă la cunoştinţă într-o limbă pe care o cunoaşte.

122
Judecătorii adoptă hotărârile cu majoritate simplă de voturi, dar se străduiesc să evite
majorităţile strânse şi să voteze cu unanimitate, preferând compromisurile în locul
confruntărilor.
La sfârşitul deliberărilor, judecătorul raportor formulează proiectul de hotărâre finală
care va fi consultat de toţi membrii completului şi va primi acordul acestora prin votarea ori
se va trece la reluarea dezbaterilor.
Hotărârea finală va fi redactată în limba procedurală care, dacă este alta decât limba
franceză, va fi tradusă şi în limba franceză.
Hotărârea va fi pronunţată în şedinţă publică în limba procedurală, de fapt se va
prezenta minuta sau partea dispozitivă a hotărârii.
Sentinţele date de Curte sunt, în principiu, definitive şi irevocabile, iar cele ale
Tribunalului sunt atacabile pe calea recursului în faţa Curţii.
Secretul deliberărilor nu poate fi divulgat, aspect ce ţine de esenţa funcţionării Curţii,
asigurându-se astfel independenţa judecătorilor, oferindu-li-se un scut în faţa presiunilor
politice sau de orice altă natură. În virtutea acestui secret al deliberărilor, nu va ieşi la iveală
cum a votat fiecare judecător în parte, hotărârea fiind semnată şi de judecătorii care au votat în
unele probleme împotriva soluţiei finale. În consecinţă, la acest nivel nu este permisă
formularea de opinii separate sau divergente, astfel precum se întâmplă la nivelul instanţelor
naţionale, inclusiv a celor constituţionale. Apelând la ficţiunea juridică putem aprecia că
devin opinii separate concluziile formulate de avocaţii generali, din care pot rezulta şi alte
posibilităţi de soluţionare a unui litigiu.
Partea dispozitivă a hotărârii se publică în JOUE, partea C.
În 2 săptămâni de la luarea la cunoştinţă a hotărârii, pot fi depuse cereri de îndreptare a
erorilor materiale strecurate în hotărâre.
Potrivit prevederilor Regulamentului de procedură al Curţii, respectiv al Tribunalului,
componentele hotărârii sunt următoarele:
1. antetul care cuprinde: constatarea că hotărârea a fost adoptată de Curte sau de un
anumit complet al Curţii; ziua pronunţării; numele preşedintelui şi al membrilor
completului; numele avocatului general; numele grefierului-şef; numele sau
denumirea părţilor sau a persoanelor interesate conform art. 23 din Statutul CJUE;
numele avocaţilor sau ale reprezentanţilor/mandatarilor, date cu privire la derularea
procesului precum: data desfăşurării procedurii orale, a administrării probelor sau ziua
citirii concluziilor finale.

123
2. practicaua (motivarea hotărârii) care cuprinde: motivele hotărârii care sunt
introduse cu prezentarea succintă a stării de fapt şi se termină cu temeiurile în drept ale
hotărârii. Amănuntele şi contribuţia părţilor în cursul procesului pot fi găsite în
raportul de şedinţă anexat la hotărâre.

3. dispoziţia (dispozitivul) care închide hotărârea şi care în cazul acţiunilor directe este
introdusă prin dictonul „declară şi decide”, iar în cazul acţiunilor preliminare prin
„recunoaşte un drept” sau „recunoaşte ca îndreptăţită”; dacă este cazul aici se vor
regăsi şi precizările referitoare la cheltuielile de judecată.

Prezentarea motivelor se limitează doar la atât încât să facă posibilă înţelegerea


rezultatului activităţii jurisdicţionale în cazul concret, excepţie de la această regulă fiind
acele hotărâri prin care jurisprudenţa CJUE a fost revitalizată, regândită profund, caz în
care Curtea a intrat în motivări şi în teoretizări pentru a remedia carenţele legislative
unionale prin elaborarea de norme noi, principii noi sau prin dezvoltarea celor existente.
În afara normelor de drept unional, sunt invocate în motivare numai hotărârile
anterioare ale Curţii, dar nu se face referire la concluziile finale ale avocatului general.
Ordonanţa Curţii va cuprinde, în esenţă, aceleaşi elemente ca şi hotărârea.
Hotărârea devine obligatorie de la data prezentării în şedinţă publică, pe când
ordonanţa de la data notificării sale către părţi, respectiv către instanţa de trimitere, persoanele
interesate conform art. 23 din Statutul CJUE, dacă este cazul.

Menţionaţi care sunt elementele componente ale unei hotărâri şi în care


dintre acestea se regăseşte soluţia pronunţată de instanţa unională.
Menţionaţi cine participă alături de judecători din camera de judecată la
deliberările necesare pronunţării hotărârii şi motivaţi răspunsul.
Justificaţi de ce este înrujată în practica CJUE evitarea majorităţilor strânse şi
votarea cu unanimitate, preferându-se compromisurile în locul confruntărilor,
cât priveşte adoptarea hotărârii de către instanţă.
Menţionaţi care este rolul concluziilor avocatului general în deliberările
judecătorilor din completul (camera) de judecată, precum şi în adoptarea
hotărârii.

124
Să ne reamintim...
După încheierea dezbaterilor orale, completele de judecată ale Curţii sau toţi
judecătorii, atunci când a avut loc o dezbatere în plen, se întrunesc în vederea
deliberării.
Deliberarea începe pe baza concluziilor finale prezentate de avocatul general, iar
durata şi modul de derulare al acesteia depind de fiecare litigiu în parte.
Judecătorul raportor are posibilitatea de a prezenta un proiect de hotărâre chiar la
începutul deliberărilor.
Deliberările au loc în limba de lucru a Curţii, adică în franceză, judecătorii putând
decide folosirea unei alte limbi comune, important fiind ca aceştia să aleagă cel puţin
o astfel de limbă pentru ca necesitatea păstrării secretului deliberărilor nu permite
folosirea serviciilor translatorilor sau ale referenţilor.
Judecătorii adoptă hotărârile cu majoritate simplă de voturi.
Hotărârea finală va fi redactată în limba procedurală care, dacă este alta decât limba
franceză, va fi tradusă şi în limba franceză.
Hotărârea va fi pronunţată în şedinţă publică în limba procedurală, de fapt se va
prezenta minuta sau partea dispozitivă a hotărârii.
Hotărârile pronunţate de Curte sunt, în principiu, definitive şi irevocabile, iar cele ale
Tribunalului sunt atacabile pe calea recursului în faţa Curţii.
Secretul deliberărilor nu poate fi divulgat
Partea dispozitivă a hotărârii se publică în JOUE, partea C.
În 2 săptămâni de la luarea la cunoştinţă a hotărârii, pot fi depuse cereri de
îndreptare a erorilor materiale strecurate în hotărâre.
Potrivit prevederilor Regulamentului de procedură al Curţii, respectiv al
Tribunalului, componentele hotărârii sunt următoarele: antetul, practicaua
(motivarea hotărârii), dispoziţia (dispozitivul).
Ordonanţa Curţii va cuprinde, în esenţă, aceleaşi elemente ca şi hotărârea.
Hotărârea devine obligatorie de la data prezentării în şedinţă publică, pe când
ordonanţa de la data notificării sale către părţi, respectiv către instanţa de trimitere,
persoanele interesate conform art. 23 din Statutul CJUE, dacă este cazul.

125
Rezumat
Pentru dezbateri sau procedura orală, judecătorul raportor întocmeşte un
raport de şedinţă în care se vor regăsi: starea de fapt şi cererile, pretenţiile părţilor ce
s-au conturat în cadrul procedurii scriptice, raport care este semnat de către
judecătorul raportor şi care va putea fi folosit de părţi în cursul procedurii orale.
Acest raport este public.
Urmare a creşterii încărcăturii instanţei europene, completul de judecată poate
decide renunţarea la procedura orală, aceasta nemaifiind obligatorie, dar doar după
prezentarea memoriilor, întâmpinărilor, în baza raportului judecătorului raportor,
după ascultarea avocatului general şi dacă niciuna dintre părţi nu prezintă o cerere în
care să indice motive pentru care doreşte să fie audiată.
Procedura orală este publică.
Procedura orală are două părţi: confruntarea propriu-zisă dintre părţi, respectiv
prezentarea concluziilor finale de către avocatul general competent.
Procedura orală începe cu citirea raportului de şedinţă sau cu renunţarea din
partea părţilor la citirea acestuia, părţile şi participanţii având posibilitatea de a
sesiza omisiunile şi greşelile din raport.
Pentru a creşte celeritatea procesului, anterior începerii procedurii orale,
Curtea pune la dispoziţia reprezentanţilor părţilor o foaie de notificare sau indicaţii
pentru reprezentanţii procesuali în cursul procedurii orale, prin care aceştia sunt
rugaţi să pledeze scurt, concret, pertinent, să ia în considerare că totul se traduce în
mod simultan şi să limiteze pledoariile la maxim 15-30 de minute, în funcţie de cum
completul este mic sau mare.
În măsura în care judecătorii şi avocatul general nu şi-au exercitat drepturile
lor la întrebări până la finalul dezbaterilor sau la finalul pledoariilor rostite de
reprezentanţii părţilor, îşi pot epuiza aceste posibilităţi după pledoariile părţilor.
Dacă pentru garantarea aflării adevărului şi în procesul unional este necesară
administrarea unor probe de către instanţele unionale, prin încheiere se stabileşte
identificarea mijloacelor de probă şi a imprejurărilor, faptelor ce urmează a fi
dovedite la Curte se adoptă, dar după ce a fost ascultată în acest sens şi părerea
avocatului general.
Comunicarea răspunsului la cererea depusă pentru administrarea unor probe
are loc înainte sau la începutul procedurii orale.

126
La administrarea probatoriului participă atât avocatul general, cât şi părţile.
Curtea admite următoarele mijloace de probă: audierea părţilor, depunerea de
înscrisuri, audierea martorilor, apelarea la serviciile unor experţi, cercetarea la faţa
locului.
Din oficiu sau la cererea părţilor, atât Curtea, cât şi Tribunalul pot solicita, prin
comisie rogatorie dispusă prin încheiere, administrarea unor probe de către instanţele
judecătoreşti competente.
Avocatul general îşi va prezenta concluziile finale la încheierea procedurii
orale, după pledoariile prezentate de părţi şi de participanţi în a doua parte a
dezbaterilor.
În cazul în care consideră că în cauză nu se ridică probleme noi de drept,
Curtea poate decide, după ascultarea avocatului general, ca aceasta să fie soluţionată
fără concluziile avocatului general.
Prezentarea concluziilor finale de către avocatul general are loc în mod public,
în prezent, aceştia prezentând doar extrase din concluziile finale, făcând referire doar
la soluţie şi la ideile călăuzitoare ale motivării.
Avocatul general elaborează şi prezintă concluziile sale finale în limba sa
maternă.
Aceste concluzii finale au natura unor aprobări juridice.
Curtea nu este legată în nicio măsură de propunerea avocatului general,
completele fiind obligate să ţină cont de aceasta în sensul cel mai larg al cuvântului
în cursul deliberărilor.
Împotriva concluziilor finale ale avocatului general nu se poate formula vreun
memorie, neexistând un drept la replică.
După prezentarea concluziilor finale, preşedintele completului declară procedura
orală închisă, ocazie cu care se încheie şi influenţa şi rolul avocatului general în
cazul respectiv.
Procedura orală poate fi redeschisă atât la cererea părţilor, cât şi din oficiu de
către Curte.
Părţile pot solicita redeschiderea procedurii doar în cazul acţiunilor directe, nu
şi în cazul acţiunilor preliminare, unde nu au calitatea de părţi, fiind doar
participanţi.
Redeschiderea procedurii orale este totuşi o excepţie, Curtea apreciind, în

127
practica sa, ca fiind totuşi mai oportună şi mai simplă redeschiderea procedurii decât
începerea unei noi proceduri.
Odată redeschisă procedura orală, la sfârşitul noii proceduri orale, avocatul general
va trebui să formuleze din nou concluzii finale.
Conform prevederilor Regulamentului de procedură al Curţii, în dreptul
procesual unional problemele prealabile sunt împărţite în excepţii şi incidente care
nu implică dezbateri pe fond.
Aceste excepţii pot fi de natură procesuală, de drept material sau de altă
natură.
Dreptul unional pretinde ca, la introducerea şi exercitarea fiecărei acţiuni în
faţa Curţii, să fie îndeplinite anumite condiţii de natură procesuală, formală, unele
fiind generale, iar altele speciale. Aceste condişii trebuie să fie îndeplinite înainte ca
instanţa să treacă la soluţionarea propriu-zisă a problemelor de drept material.
Lipsa unor astfel de condiţii procesuale poate fi invocată, pe calea unei
excepţii care împiedică soluţionarea fondului, de partea interesată sau poate fi pusă
în discuţie din oficiu chiar de Curtea. Dacă este admisă excepţia părţii sau Curtea
constată lipsa unor asemenea condiţii, cererea de chemare în judecată va fi respinsă
ca inadmisibilă şi nu se va mai trece la examinarea problemelor de drept material.
Procedura propriu-zisă este asemănătoare cu cea obişnuită, având o parte
scrisă şi una orală.
Partea care invocă excepţia trebuie să depună o cerere scrisă care trebuie să
cuprindă expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază concluziile şi
este însoţită de documentele care o susţin.
Dacă instanţa este vădit necompetentă să soluţioneze o acţiune sau dacă
cererea de chemare în judecată este vădit inadmisibilă, după ascultatea avocatului
general, Curtea poate decide prin ordonanţă/încheiere motivată, fără a mai continua
procedura.
Prin hotărârea ce va încheia procedura rezolvării excepţiilor sau incidentelor
procedurale, Curtea poate decide:
- asupra incidentului şi admite cererea, caz în care acţiunea principală devine
inadmisibilă şi procedura se încheie, sentinţa interlocutorie devenind în acelaşi timp
hotărâre finală;
- asupra incidentului şi-l respinge, caz în care procedura va continua,

128
preşedintele fixând noi termene în acest sens:
- unirea excepţiei cu fondul şi va decide asupra acesteia în hotărârea finală, în acest
caz având loc continuarea procesului.
După încheierea dezbaterilor orale, completele de judecată ale Curţii sau toţi
judecătorii, atunci când a avut loc o dezbatere în plen, se întrunesc în vederea
deliberării.
Deliberarea începe pe baza concluziilor finale prezentate de avocatul general,
iar durata şi modul de derulare al acesteia depind de fiecare litigiu în parte.
Judecătorul raportor are posibilitatea de a prezenta un proiect de hotărâre chiar
la începutul deliberărilor.
Deliberările au loc în limba de lucru a Curţii, adică în franceză, judecătorii
putând decide folosirea unei alte limbi comune, important fiind ca aceştia să aleagă
cel puţin o astfel de limbă pentru ca necesitatea păstrării secretului deliberărilor nu
permite folosirea serviciilor translatorilor sau ale referenţilor.
Judecătorii adoptă hotărârile cu majoritate simplă de voturi.
Hotărârea finală va fi redactată în limba procedurală care, dacă este alta decât
limba franceză, va fi tradusă şi în limba franceză.
Hotărârea va fi pronunţată în şedinţă publică în limba procedurală, de fapt se
va prezenta minuta sau partea dispozitivă a hotărârii.
Hotărârile pronunţate de Curte sunt, în principiu, definitive şi irevocabile, iar
cele ale Tribunalului sunt atacabile pe calea recursului în faţa Curţii.
Secretul deliberărilor nu poate fi divulgat
Partea dispozitivă a hotărârii se publică în JOUE, partea C.
În 2 săptămâni de la luarea la cunoştinţă a hotărârii, pot fi depuse cereri de
îndreptare a erorilor materiale strecurate în hotărâre.
Potrivit prevederilor Regulamentului de procedură al Curţii, respectiv al
Tribunalului, componentele hotărârii sunt următoarele: antetul, practicaua
(motivarea hotărârii), dispoziţia (dispozitivul).
Ordonanţa Curţii va cuprinde, în esenţă, aceleaşi elemente ca şi hotărârea.
Hotărârea devine obligatorie de la data prezentării în şedinţă publică, pe când
ordonanţa de la data notificării sale către părţi, respectiv către instanţa de trimitere,
persoanele interesate conform art. 23 din Statutul CJUE, dacă este cazul.

129
Test de evaluare a cunoştinţelor
1) Menţionaţi care sunt cele două părţi componente ale procedurii orale.
2) Menţionaţi dacă se poate renunţa la procedura orală şi, dacă răspunsul este
afirmativ, în ce condiţii.
3) Identificaţi măsurile pe care reglementările unionale le prevăd pentru a fi
asigurată celeritatea procesului şi pe care instanţele unionale le pot indica
părţilor.
4) Enumeraţi mijloacele de probă pe care le pot admite instanţele unionale.
5) Menţionaţi când îşi prezintă concluziile avocatul general ăn cadrul procesului
în faţa CJUE.
6) Menţionaţi de ce şi în ce condiţii se poate renunţa la concluziile avocatului
general.
7) Menţionaţi şi explicaţi valoarea juridică a concluziilor avocatului general.
8) Menţionaţi de ce în cadrul soluţionării acţiunilor preliminare, părţile (părţile
din litigiu naţional, spre exemplu) nu pot solicita redeschiderea procedurii orale.
9) Menţionaţi de ce odată redeschisă procedura orală, avocatul general trebuie
să formuleze şi să prezinte noi concluzii generale şi care ar fi motivarea unui
astfel de demers.
10) Menţionaţi care sunt elementele componente ale unei hotărâri şi în care
dintre acestea se regăseşte soluţia pronunţată de instanţa unională.
11) Menţionaţi cine participă alături de judecători din camera de judecată la
deliberările necesare pronunţării hotărârii şi motivaţi răspunsul.
12) Justificaţi de ce este înrujată în practica CJUE evitarea majorităţilor strânse
şi votarea cu unanimitate, preferându-se compromisurile în locul confruntărilor,
cât priveşte adoptarea hotărârii de către instanţă.
13) În cadrul procedurii de soluţionare a unei trimiteri preliminare în
interpretare, camera (completul de judecată) constată că este vădit necompetentă
a soluţiona cauza respectivă pentru că, în esenţă, i se cerea să ofere o
interpretare unor prevederi din legislaţia naţională a instanţei de trimitere. În
acest context, camera (completul) de judecată se pronunţă printr-o hotărâre
motivată respingând cererea adresată. Precizaţi dacă actul prin care s-a
pronunţat camera (completul) de judecată este cel corect sau nu şi motivaţi
răspunsul dat. Precizaţi dacă soluţia camerei (completului ) de judecată este cea
corectă sau nu şi argumentaţi răspunsul.
10) Într-o acţiune preliminară în interpretare cu care a fost sesizată una dintre
camerele (completele) de judecată ale Curţii de Justiţie, prin concluziile

130
formulate, avocatul general desemnat în acest sens susţine admiterea cererii şi
formularea unei soluţii care se dovedeşte a fi favorabilă părţii A. B., persoană
fizică, care în litigiu naţional a şi solicitat formularea şi trimitererea cererii
preliminare în interpretare către CJUE. Cu toate acestea, soluţia camerei
(completului) de judecată este total opusă celei susţinute de avocatul general în
concluziile sale, apreciindu-se că trimiterea preliminară este inadmisibilă,
litigiul naţional fiind unul creat fictiv doar pentru a se afla punctul de vedere al
CJUE. Nemulţumit de soluţia adoptată de camera (completul) de judecată,
partea A.B., prin avocatul său, decide a ataca această soluţie formulând un
recurs către Marea Cameră a Curţii de Justiţie, susţinând că sunt obligatorii
pentru camera (completul) de judecată concluziile formulate de avocatul general.
Precizaţi dacă susţinerea lui A.B. pentru admiterea unui astfel de recurs ar fi
îndreptăţită şi motivaţi răspunsul dat.

131
Unitatea de învăţare 9. Aspecte de drept procesual unional. Căi
alternative de soluţionare a litigiilor.
Termene. Cheltuielile de judecată

Cuprins
9.1. Introducere .................................................................................................................
9.2. Competenţe ................................................................................................................
9.3. Căi alternative de soluţionare a litigiilor ..................................................................
9.4. Termenele procesuale.................................................................................................
9.5. Cheltuielile de judecată..............................................................................................
9.6. Rezumat.......................................................................................................................
9.7. Test de evaluare.........................................................................................................

9.1. Introducere
Unitatea de învăţare 9 a cursului destinat disciplinei Dreptului Uniunii
Europene II – DUE II îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
şi practice referitoare la căile alternative de soluţionare a litigiilor, la termenele
procesuale – termenele legale şi termenele judiciare, precum şi la regulile
aplicabile pentru calcularea acestora; la cheltuielile de judecată – cheltuielile
judiciare propriu-zise şi cheltuielile extrajudiciare, la principiul aplicabil cât
priveşte stabilirea acestora, precum şi alte reguli privitoare la stabilirea acestora.
De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu concepte, noţiuni, categorii
operaționale specifice.

9.2. Competenţele unităţii de învăţare


Parcurgerea unităţii de învăţare 9 va permite studentului:
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice
fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;
 să identifice, să explice, să descrie căile alternative de soluţionare a
litigiilor;
 să identifice, să explice, să descrie termenele procesuale, precum şi la
regulile aplicabile pentru calcularea acestora;
 să identifice, să explice, să descrie diferenţele dintre termenele legale şi

132
termenele judiciare;
 să identifice, să explice, să descrie cheltuielile de judecată, la principiul
aplicabil cât priveşte stabilirea acestora, precum şi alte reguli privitoare la
stabilirea acestora;
 să identifice, să explice, să descrie diferenţele dintre cheltuielile judiciare
propriu-zise şi cheltuielile extrajudiciare.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

9.3. Căi alternative de soluţionare a litigiilor

În mod excepţional, în diferite litigii, dar mai ales în cazul acţiunilor directe, acestea se
pot termina chiar înainte de adoptarea unei hotărâri în privinţa fondului cauzei de către Curte.
Astfel de modalităţi sunt:
1. retragerea acţiunii sau retragerea cererii de chemare în judecată de către
reclamant - În acest sens este suficient ca reclamantul să înainteze instanţei o
declaraţie scrisă, fără să intre în motivarea în drept a deciziei sale, acesta având practic
în continuare posibilitatea ca în termenul de prescripţie să repete cererea de chemare în
judecată. Ulterior primirii acestei cereri, Curtea va da posibilitatea pârâtului de a lua
poziţie şi poate cere condamnarea reclamantului la plata cheltuielilor sau respingerea
cererii acestuia prin care solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare.

2. rezolvarea extrajudiciară a litigiului sau tranzacţia - În acest sens, părţile aflate în


litigiu se înţeleg în timpul procesului cu privire la aspectele litigioase existente între ei
şi vor declara în faţa Curţii că renunţă la pretenţiile lor. Această tranzacţie va avea
valoare de hotărâre judecătorească pentru că va pune capat conflictului de drept între
părţi, acestea nemaiavând posibilitatea introducerii unei acţiuni având acelaşi obiect.
Într-un astfel de caz părţile vor stabili şi modul de suportare a cheltuielilor judiciare, în
caz contrar asupra acestui aspect va decide Curtea.

3. declararea fondului ca rezolvat de Curte – Curtea procedează în acest sens atunci


când nu mai există necesitatea decizională sau nu mai există cerere din partea
justiţiabililor de adoptare a unei decizii, dar aceştia nu procedează nici la retragerea
cererii de chemare în judecată şi nici nu se înţeleg conform prevederilor din

133
Regulamentul de procedură al Curţii. Într-o astfel de situaţie, Curtea se sesizează din
oficiu. În practica sa, Curtea a decis că nu este posibilă o astfel de cale alternativă de
soluţionare a litigiului atunci când reclamantul şi-a atins scopul procesual înainte de
adoptarea unei decizii de către instanţă sau în cazul în care un act normativ comunitar
provizoriu atacat s-a transformat, între timp, în act normativ definitiv.

Aceste căi de tranşare a litigiilor pot duce în cazul acţiunilor directe la finalizarea
procedurii fără pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
Deşi în cazul acţiunilor preliminare, norma europeană tace cât priveste posibilitatea
folosirii unor astfel de căi, totuşi Curtea a permis, în practica sa, instanţelor naţionale să-şi
retragă actele de sesizare, dacă acest lucru nu contravine normelor dreptului naţional.
În cazul încheierii procesului prin una dintre modalităţile de mai sus, Curtea adoptă o
încheiere în a cărei parte dispozitivă declară „scoaterea de pe rol a cauzei”.
În cazul în care a declarat fondul ca rezolvat, Curtea a adoptat în unele cazuri o
hotărâre, iar în partea dispozitivă a acesteia a declarat fondul cauzei ca fiind soluţionat în loc
de „scoatere de pe rol a cauzei”.
Comunicarea încheierii prin care a fost scoasă de pe rol cauza se va publica în JOUE,
dar încheierea în sine nu se va publica.

Menţionaţi care sunt modalităţile prin care se poate soluţiona o acţiune


directă dedusă judecăţii în faţa CJUE, până la pronunţarea hotărârii
judecătoreşti, în afara curţii.
Realizaţi o comparaţie între două căi alternative de soluţionare a litigiilor,
anume retragerea acţiunii sau a cererii de chemare în judecată de către
reclamant şi tranzaţia.

Să ne reamintim...
În mod excepţional, în diferite litigii, dar mai ales în cazul acţiunilor directe,
acestea se pot termina chiar înainte de adoptarea unei hotărâri în privinţa fondului
cauzei de către Curte, prin modalităţi precum: retragerea acţiunii sau retragerea
cererii de chemare în judecată de către reclamant; rezolvarea extrajudiciară a
litigiului sau tranzacţia; declararea fondului ca rezolvat de Curte.
Pentru a-şi retragere acţiunea sau cererea de chemare în judecată, reclamantul
trebuie să adreseze instanţei o cerere scrisă, fără să intre în motivarea în drept a

134
deciziei sale, dar rămându-i şi posibilitatea ca în termenul de prescripţie să repete
cererea de chemare în judecată.
Tranzacţia presupune că părţile aflate în litigiu se înţeleg în timpul procesului cu
privire la aspectele litigioase existente între ei şi vor declara în faţa Curţii că renunţă
la pretenţiile lor, acestea nemaiavând posibilitatea introducerii unei acţiuni având
acelaşi obiect.
Curtea declarară fondul ca fiind rezolvat atunci când nu mai există necesitatea
decizională sau nu mai există cerere din partea justiţiabililor de adoptare a unei
decizii, dar aceştia nu procedează nici la retragerea cererii de chemare în judecată şi
nici nu se înţeleg conform prevederilor unionale.
Comunicarea încheierii prin care a fost scoasă de pe rol cauza se va publica în
JOUE, dar încheierea în sine nu se va publica.

9.4. Termenele procesuale

Pentru asigurarea clarităţii şi siguranţei ordinii de drept unionale, respectiv pentru a


asigura celeritatea procesului unional, o serie de acţiuni pot fi introduse numai înăuntrul unui
anumit termen stabilit de actele normative unionale, iar alte termene sunt stabilite şi aduse la
cunoştinţa părţilor în proces în diferite faze ale procesului unional.
Este necesar a se distinge între:
1. Termenele legale care sunt prevăzute de diferite acte normative unionale şi care, de
regulă, nu pot fi modificate sau prelungite de Curte. Astfel de termene sunt
următoarele:

Exemple
a. 2 luni de la notificarea cererii de recurs pentru depunerea unui memoriu de
răspuns de către orice parte care are interes în admiterea sau respingerea
recursului, termen ce nu poate fi prelungit, conform art. 172 din Regulamentul de
procedură al Curţii;
b. 2 luni termenul de recurs pentru atacarea hotărârilor adoptate de Tribunal,
conform art. 56 par. 1 din Statutul CJUE;
c. 2 săptămâni pentru depunerea cererii de îndreptare a hotărârii sau a
ordonanţei, termen care curge de la data pronunţării hotărârii, respectiv de la
data notificării ordonanţei, conform art. 154 par. 1 din Regulamentul de
procedură al Curţii;

135
d. 3 luni de la data depunerii cererii la Comisie de către statele membre în cazul
exercitării acţiunii în constatarea încălcării tratatelor de către un alt stat
membru, conform art.259 TFUE, termen în care Comisia trebuie să emită avizul
motivat.

2. Termenele judiciare sunt termene prorogabile care, deşi îşi au izvorul în texte legale
concrete, pot fi modificate de instanţă/complet/camera de judecată. Aceste termene nu
trebuie confundate cu termenele stabilite de completul de judecată sau de grefierul-şef
delegat în acest sens de preşedintele Curţii sau al completului, termene care, evident,
pot fi modificate de autoritatea care le-a fixat.

Regulile de calcul prevăzute de regulamentele de procedură, dar statuate şi de practica


Curţii sunt următoarele:
- termenele exprimate în zile, săptămâni, luni sau ani se calculează din momentul în
care se produce un eveniment sau se efectuează un act;

- ziua în cursul căreia se produce evenimentul sau se efectuează actul nu se include în


calculul termenului;

- termenele exprimate în săptămâni, luni sau ani expiră la sfârşitul zilei din ultima
săptămână, lună sau anul care are acelaşi denumire sau aceeaşi cifră cu ziua în care s-a
produs evenimentul sau s-a efectuat actul de la care începe să curgă termenul. În cazul
termenelor exprimate în luni sau ani, dacă lipseşte ziua împlinirii lor, termenul expiră
la finele ultimei zile din acea lună;

- termenele exprimate pe luni şi pe zile presupun socotirea întâi a lunilor întregi şi apoi
a zilelor;

- termenele nu sunt suspendate în timpul vacanţelor judecătoreşti;

- termenele cuprind zilele de sărbători legale, duminicile şi sambetele, dar dacă


termenul se împlineşte într-o sâmbătă, duminică sau într-o zi de sărbătoare legală,
scadenţa se prorogă până sfârşitul următoarei zile lucrătoare;

- atunci când un termen de introducere a unei plângeri împotriva actului unei instituţii
curge de la publicarea actului, acest termen trebuie calculat de la sfârşitul celei de-a
14-a zile succesive publicării actului în JOUE;

136
- unele termene procedurale se prelungesc luând în considerare îndepărtarea statului
membru din care provine justiţiabilul faţă de Luxembourg, sediul CJUE, în mod
invariabil cu 10 zile;

- prorogarea termenelor stabilite de Curte este posibilă în baza unei cereri depuse
înainte de împlinirea termenului;

- ziua în care are loc primirea actelor sau transmiterea acestora nu se socoteşte la
calculul termenelor;

Termenele înăuntrul cărora trebuie introdusă o acţiune sunt exclusive, obligatorii, de


constrângere, constituind o piedică absolută. Nerespectarea acestor termene conduce la
pierderea dreptului de acţiune, o acţiune introdusă peste termen fiind inadmisibilă.
De altfel, chiar şi în cazul în care un act de procedură este depus peste termenul stabilit
de preşedinte sau de grefier, acceptarea acestuia este posibilă doar în baza unei decizii date în
acest sens de preşedinte.

Menţionaţi ce sunt termenele legale, respectiv cele judiciare.


Precizaţi dacă termenele se suspendă pe perioada vacanţelor judecătoreşti.
Precizaţi dacă unele termene procedurale se prelungesc luând în considerare
îndepărtarea statului membru din care provine justiţiabilul faţă de sediul
CJUE., precum şi cum se calculează acest termen.

Să ne reamintim...
Termenele legale care sunt prevăzute de diferite acte normative unionale şi
care, de regulă, nu pot fi modificate sau prelungite de Curte. Un astfel de termen este
cel de 2 luni de la notificarea cererii de recurs pentru depunerea unui memoriu de
răspuns de către orice parte care are interes în admiterea sau respingerea recursului,
termen ce nu poate fi prelungit, conform art. 172 din Regulamentul de procedură al
Curţii.
Termenele judiciare sunt termene prorogabile care, deşi îşi au izvorul în texte legale
concrete, pot fi modificate de instanţă/complet/camera de judecată. Aceste termene
nu trebuie confundate cu termenele stabilite de completul de judecată sau de
grefierul-şef delegat în acest sens de preşedintele Curţii sau al completului, termene

137
care, evident, pot fi modificate de autoritatea care le-a fixat.
Regulile de calcul prevăzute de regulamentele de procedură, dar statuate şi de
practica Curţii sunt, spre exemplu: termenele exprimate în zile, săptămâni, luni sau
ani se calculează din momentul în care se produce un eveniment sau se efectuează
un act; ziua în cursul căreia se produce evenimentul sau se efectuează actul nu se
include în calculul termenului; termenele nu sunt suspendate în timpul vacanţelor
judecătoreşti .
Termenele înăuntrul cărora trebuie introdusă o acţiune sunt exclusive, obligatorii, de
constrângere, constituind o piedică absolută.

9.5. Cheltuielile de judecată

Cheltuielile de judecată, ce reprezintă totalitatea sumelor de bani cheltuiţi în scopul


derulării în bune condiţii a unei proceduri judecătoreşti, cunosc un sistem destul de complicat
la nivelul CJUE datorită excepţiilor, derogărilor de la principiu „partea care cade în pretenţii
va suporta cheltuielile”.
Statutul CJUE prevede că CJUE decide cu privire la cheltuieli, reglementări mai
detaliate fiind prevăzute de Regulamentul de procedură al Curţii, respectiv al Tribunalului.
În esenţă, Curtea decide asupra modului de stabilire a cheltuielilor de judecată în 2
moduri:
- stabileşte aceste cheltuieli chiar prin hotărârea sa, caz în care poate stabili, prin partea
dispozitivă a hotărârii finale, şi cum se împart costurile între părţi;

- se pronunţă printr-o încheiere distinctă, unde stabileşte ce fel de costuri se percep şi în


ce proporţie vor fi suportate de părţi.

Curtea nu se pronunţă asupra cheltuielilor în cazurile în care părţile s-au înţeles cu privire
la suportarea acestora.
Cheltuielile de judecată pot fi de două feluri:
- cheltuieli judiciare propriu-zise, necesare derulării unui proces normal şi care sunt
inevitabile în cadrul unui asemenea proces, precum: costurile martorilor şi experţilor;
costurile pentru copiile şi extrasele efectuate după registre, cheltuielile ocazionate de
cererile de ajutor judiciar. Pentru aceste cheltuieli este valabil, de regulă, principiul
„procesul în faţa CJUE este gratuit” (art. 143 din Regulamentul de procedură al
Curţii), aceste cheltuieli fiind suportate din mijloacele băneşti puse la dispoziţia Curţii

138
ca parte a bugetului unional general. Există şi excepţii de la acest principiu anume:
atunci când Curtea a efectuat cheltuieli pe care ar fi putut fi evitate; sau atunci când
cheltuieli efectuate pentru orice activitate de copiere şi de traducere pentru una dintre
părţi sunt apreciate de grefier ca fiind extraordinare;

Momentul stabilirii cheltuielilor judiciare este cel în care procedura este închisă,
nemaiputându-se efectua alte cheltuieli, iar modul de suportare a cheltuielilor este
cuprins în hotărârea finală sau în ultima incheiere din cadrul procesului. Hotărârea de
stabilire a cheltuielilor judiciare face parte din dispozitivul hotărârii principale şi este
motivată în mod special în cadrul motivelor de hotărâre.
- cheltuielile extrajudiciare care sunt suportate de părţi, participanţi (în cazul acţiunilor
preliminare) şi intervenienţi.

Cheltuielile de judecată se suportă conform principiului „partea care cade în pretenţii va


suporta cheltuielile de judecată”. Partea care va pierde va suporta cheltuielile numai în acele
cazuri când partea adversă a depus o cerere în acest sens, anume există un capăt de cerere
formulat în acest sens. În consecinţă, dacă CJUE trebuie să decidă din oficiu, va decide ca
fiecare dintre părţi să suporte cheltuielile proprii.
De obicei, costurile decontabile cu titlu de cheltuieli judiciare acceptate de Curte sunt:
cheltuielile ocazionate cu angajarea unui avocat, cheltuielile de transport şi cazare ale
avocatului sau reprezentantului, respectiv ale părţii, dacă prezenţa acesteia era necesară la
judecata cauzei; taxale plătite pentru convorbirile telefonice, comunicările de telex, fax sau
contravaloarea copiilor efectuate în cursul procesului. Toate cheltuielile trebuie dovedite de
către părţi.
Cheltuielile judiciare sunt stabilite în Euro, perceperea de dobânzi la aceste cheltuieli fiind
interzisă.
În cazul acţiunilor preliminare, cu privire la cheltuielile judiciare se vor pronunţa
instanţele naţionale, iar instituţiile unionale care participă la procedura acestor acţiuni vor
suporta cheltuielile judiciare proprii, considerându-se că participă la aceste acţiuni în interesul
public unional.
Statele membre, instituţiile unionale, statele Spaţiului Economic European suportă
cheltuielile proprii.

139
Menţionaţi în ce constau cheltuielile judiciare propriu-zie, respectiv cele
extrajudiciare.
Menţionaţi care este principiul în funcţie de care se stabilesc cheltuielile
judiciare propriu-zise.
Menţionaţi cine stabileşte cheltuielile judiciare în cazul acţiunilor preliminare.

Să ne reamintim...
Cheltuielile de judecată reprezintă totalitatea sumelor de bani cheltuiţi în
scopul derulării în bune condiţii a unei proceduri judecătoreşti.
Aceste cheltuieli cunosc un sistem destul de complicat la nivelul CJUE datorită
excepţiilor, derogărilor de la principiu „partea care cade în pretenţii va suporta
cheltuielile”.
Curtea decide asupra modului de stabilire a cheltuielilor de judecată în 2 moduri: fie
stabileşte aceste cheltuieli chiar prin hotărârea sa, caz în care poate stabili, prin
partea dispozitivă a hotărârii finale, şi cum se împart costurile între părţi; fie se
pronunţă printr-o încheiere distinctă, unde stabileşte ce fel de costuri se percep şi în
ce proporţie vor fi suportate de părţi.

Cheltuielile de judecată pot fi de două feluri: cheltuieli judiciare propriu-zise,

respect cheltuieli extrajudiciare.


Cheltuieli judiciare propriu-zise sunt necesare derulării unui proces normal şi sunt
inevitabile în cadrul unui asemenea proces. Pentru aceste cheltuieli este valabil, de
regulă, principiul „procesul în faţa CJUE este gratuit”
Cheltuielile extrajudiciare sunt suportate de părţi, participanţi (în cazul acţiunilor
preliminare) şi intervenienţi.
Cheltuielile judiciare sunt stabilite în Euro, perceperea de dobânzi la aceste cheltuieli
fiind interzisă.
În cazul acţiunilor preliminare, cu privire la cheltuielile judiciare se vor pronunţa
instanţele naţionale, iar instituţiile unionale care participă la procedura acestor
acţiuni vor suporta cheltuielile judiciare proprii, considerându-se că participă la
aceste acţiuni în interesul public unional.
Statele membre, instituţiile unionale, statele Spaţiului Economic European suportă
cheltuielile proprii.

140
Rezumat
În mod excepţional, în diferite litigii, dar mai ales în cazul acţiunilor directe,
acestea se pot termina chiar înainte de adoptarea unei hotărâri în privinţa fondului
cauzei de către Curte, prin modalităţi precum: retragerea acţiunii sau retragerea
cererii de chemare în judecată de către reclamant; rezolvarea extrajudiciară a
litigiului sau tranzacţia; declararea fondului ca rezolvat de Curte.
Pentru a-şi retragere acţiunea sau cererea de chemare în judecată, reclamantul
trebuie să adreseze instanţei o cerere scrisă, fără să intre în motivarea în drept a
deciziei sale, dar rămându-i şi posibilitatea ca în termenul de prescripţie să repete
cererea de chemare în judecată.
Tranzacţia presupune că părţile aflate în litigiu se înţeleg în timpul procesului
cu privire la aspectele litigioase existente între ei şi vor declara în faţa Curţii că
renunţă la pretenţiile lor, acestea nemaiavând posibilitatea introducerii unei acţiuni
având acelaşi obiect.
Curtea declarară fondul ca fiind rezolvat atunci când nu mai există necesitatea
decizională sau nu mai există cerere din partea justiţiabililor de adoptare a unei
decizii, dar aceştia nu procedează nici la retragerea cererii de chemare în judecată şi
nici nu se înţeleg conform prevederilor unionale.
Comunicarea încheierii prin care a fost scoasă de pe rol cauza se va publica în
JOUE, dar încheierea în sine nu se va publica.
Termenele legale care sunt prevăzute de diferite acte normative unionale şi
care, de regulă, nu pot fi modificate sau prelungite de Curte. Un astfel de termen este
cel de 2 luni de la notificarea cererii de recurs pentru depunerea unui memoriu de
răspuns de către orice parte care are interes în admiterea sau respingerea recursului,
termen ce nu poate fi prelungit, conform art. 172 din Regulamentul de procedură al
Curţii.
Termenele judiciare sunt termene prorogabile care, deşi îşi au izvorul în texte
legale concrete, pot fi modificate de instanţă/complet/camera de judecată. Aceste
termene nu trebuie confundate cu termenele stabilite de completul de judecată sau de
grefierul-şef delegat în acest sens de preşedintele Curţii sau al completului, termene
care, evident, pot fi modificate de autoritatea care le-a fixat.
Regulile de calcul prevăzute de regulamentele de procedură, dar statuate şi de

141
practica Curţii sunt, spre exemplu: termenele exprimate în zile, săptămâni, luni sau
ani se calculează din momentul în care se produce un eveniment sau se efectuează
un act; ziua în cursul căreia se produce evenimentul sau se efectuează actul nu se
include în calculul termenului; termenele nu sunt suspendate în timpul vacanţelor
judecătoreşti .
Termenele înăuntrul cărora trebuie introdusă o acţiune sunt exclusive, obligatorii, de
constrângere, constituind o piedică absolută.
Cheltuielile de judecată reprezintă totalitatea sumelor de bani cheltuiţi în
scopul derulării în bune condiţii a unei proceduri judecătoreşti.
Aceste cheltuieli cunosc un sistem destul de complicat la nivelul CJUE
datorită excepţiilor, derogărilor de la principiu „partea care cade în pretenţii va
suporta cheltuielile”.
Curtea decide asupra modului de stabilire a cheltuielilor de judecată în 2
moduri: fie stabileşte aceste cheltuieli chiar prin hotărârea sa, caz în care poate
stabili, prin partea dispozitivă a hotărârii finale, şi cum se împart costurile între părţi;
fie se pronunţă printr-o încheiere distinctă, unde stabileşte ce fel de costuri se percep
şi în ce proporţie vor fi suportate de părţi.
Cheltuielile de judecată pot fi de două feluri: cheltuieli judiciare propriu-zise,
respect cheltuieli extrajudiciare.
Cheltuieli judiciare propriu-zise sunt necesare derulării unui proces normal şi
sunt inevitabile în cadrul unui asemenea proces. Pentru aceste cheltuieli este valabil,
de regulă, principiul „procesul în faţa CJUE este gratuit”
Cheltuielile extrajudiciare sunt suportate de părţi, participanţi (în cazul
acţiunilor preliminare) şi intervenienţi.
Cheltuielile judiciare sunt stabilite în Euro, perceperea de dobânzi la aceste
cheltuieli fiind interzisă.
În cazul acţiunilor preliminare, cu privire la cheltuielile judiciare se vor
pronunţa instanţele naţionale, iar instituţiile unionale care participă la procedura
acestor acţiuni vor suporta cheltuielile judiciare proprii, considerându-se că participă
la aceste acţiuni în interesul public unional.
Statele membre, instituţiile unionale, statele Spaţiului Economic European suportă
cheltuielile proprii.

142
Test de evaluare a cunoştinţelor
1) Menţionaţi care sunt modalităţile prin care se poate soluţiona o acţiune
directă dedusă judecăţii în faţa CJUE, până la pronunţarea hotărârii
judecătoreşti, în afara curţii.
2) Realizaţi o comparaţie între două căi alternative de soluţionare a litigiilor,
anume retragerea acţiunii sau a cererii de chemare în judecată de către
reclamant şi tranzaţia..
3) Menţionaţi ce sunt termenele legale, respectiv cele judiciare..
4) Menţionaţi în ce constau cheltuielile judiciare propriu-zie, respectiv cele
extrajudiciare.
5) Menţionaţi care este principiul în funcţie de care se stabilesc cheltuielile
judiciare propriu-zise.
Menţionaţi cine stabileşte cheltuielile judiciare în cazul acţiunilor preliminare
6) Domnul A. B., cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, a
înregistrat, prin avocatul său, o acţiune în anulare a unei decizii emise de o
agenţia a Uniunii, apreciind că această decizie îi vatămă mai multe drepturi
recunoscute şi garantate inclusiv prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene. La două zile de la data înregistrării acestei cereri, domnul A.B. s-a
răzgândit şi a adresat o cerere Curţii de Justiţie prin care a notificat-o că
înţelege a-şi retrage cererea de chemare în judecată. La două zile de la data
înregistrării cererii de retragere de cererii introductive, nefiind împlinit termenul
de prescripţie, cetăţeanul A. B. A adresat o nouă cerere în anulare având acelaşi
obiect şi aceeaşi motivare precum cea înregistrată prima dată. Menţionaţi dacă
această a doua cerere de chemare în judecată va fi sau nu admisă de Curte.

143
Unitatea de învăţare 10. Acţiuni în faţa instanţelor europene

Cuprins
10.1. Introducere ...............................................................................................................
10.2. Competenţe ..............................................................................................................
10.3. Acţiunea în constatarea încălcării tratatelor unionale de către statele membre ....
10.4. Acţiunea preliminară................................................................................................
10.5. Rezumat....................................................................................................................
10.6. Test de evaluare........................................................................................................

10.1. Introducere
Unitatea de învăţare 10 a cursului destinat disciplinei Dreptului Uniunii
Europene II – DUE II îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
şi practice referitoare la acţiunea în constatarea încălcării tratatelor unionale de
către statele membre (denumită şi acţiunea în constatarea neîndeplinirii
obligaţiilor asumate prin tratate, sau procedura de infringement), precum şi la
procedura ce trebuie parcursă; la acţiunea preliminară, precum şi la aspectele de
procedură ce trebuie respectate. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu
concepte, noţiuni, categorii operaționale specifice.

10.2. Competenţele unităţii de învăţare


Parcurgerea unităţii de învăţare 10 va permite studentului:
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice
fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela
raportul dintre acestea;
 să identifice, să explice, să descrie procedura ce trebuie parcursă în cadrul
acţiunii în constatarea încălcării tratatelor unionale de către statele membre;
 să identifice, să explice, să descrie procedura ce trebuie parcursă în cadrul
acţiunii preliminare.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

144
10.3. Acţiunea în constatarea încălcării tratatelor unionale de către statele
membre

În caz de încălcare a unor obligaţii ce revin statelor membre în temeiul dreptului unional,
atrage după sine posibilitatea ca, în virtutea prevederilor art. 258 – 260 TFUE, Comisia sau
state membre ale Uniunii Europene (în practică astfel de cazuri s-au întâlnit rar) să introducă
acţiuni directe în faţa CJUE.
Procedura cuprinde mai mulţi paşi:
1. notificarea prealabilă – este o creaţie a practicii (poate fi considerată o încercare de
soluţionare pe cale amiabilă a celor constatate) şi constă în aducerea la cunoştinţa statului în
cauză a pretinsei încălcări de către Comisie, precum şi în solicitarea adresată acestuia de a-şi
preciza poziţia şi, eventual, de a remedia încălcarea pretinsă, într-un termen determinat;
2. avizul motivat – prevăzut de art. 258 TFUE – În cazul în care statul care a primit
notificarea nu răspunde la aceasta sau răspunsul este apreciat a fi unul nemulţumitor raportat
la cele solicitate, Comisia precizează încălcarea adusă de statul membru, arată argumentele pe
care se bazează această constatare şi solicită statului membru remedierea încălcării, statul în
cauză fiind somat a-şi prezenta poziţia într-un termen determinat;
3. sesizarea Curţii – Comisia va sesiza CJUE atunci când, urmare a transmiterii avizului
motivat, fie nu primeşte vreun răspuns de la statul sesizat, fie consideră acest răspuns a nu fi
conform cu ceea ce s-a solicitat prin avizul motivat când, practic, statul membru nu se
conformează avizului comunicat. Dacă, prin hotărârea sa, care are doar un caracter declarativ,
Curtea constată că încălcarea s-a produs, statul este obligat a lua toate măsurile necesare
pentru a executa hotărârea, fără a exista şi consecinţe pecuniare. Hotărârea Curţii are doar o
natură juridică declaratorie pentru că aceasta doar stabileşte existenţa încălcării, neavând
posibilitatea de a anula măsurile adoptate de stat şi prin care au fost încălcate prevederile
unionale, precum nici nu are posibilitatea a preciza măsurile pe care statul trebuie să le ia
pentru a înlătura încălcarea (cu toate acestea, astfel de măsuri pot fi desprinse din motivarea
hotărârii Curţii, astfel că am putea aprecia că, totuşi, indirect, Curtea cel puţin menţionează
măsurile ce ar trebui luate de stat pentru a înlătura încălcarea obligaţiilor asumate prin tratate);
4. sesizarea Curţii în cazul în care nu este respectată hotărârea anterior pronunţată de
Curte – presupune, în fapt, o reluare a primilor trei paşi deja menţionaţi, statul în cauză având
posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile sale. În această procedură, echivalentă cu un nou
proces, Comisia are posibilitatea de a indica penalităţi prezente fie sub forma unei sume
forfetare, fie sub forma unor penalităţi cu titlu cominatoriu). Curtea va putea impune penalităţi

145
într-una dintre formele menţionate atunci când constată că statul membru nu a respectat
hotărârea sa. Procedura ce se va desfăşura în faţa Curţii va avea ambele faze ale procesului în
faţa acesteia, anume atât faza scrisă, cea a depunerii memoriilor, cât şi faza orală, cea a
audierii pledoariilor şi a concluziilor avocatului general, după caz.
Primii doi paşi ar putea fi încadraţi într-o primă etapă administrativă, precontencioasă, iar
ceilalţi doi într-o etapă jurisdicţională, contencioasă.
Tratatul de la Lisabona a introdus un element de noutate, prin art. 260 alin. (3) TFUE,
oferind Comisiei posibilitatea de a cere, iar Curţii posibilitatea de a impune, plata unei sume
de bani - fie sub forma unei sume forfetare, fie sub forma unor penalităţi cu titlu cominatoriu,
încă din primul proces în faţa Curţii, fără a mai fi nevoie de un al doilea proces, după cum am
specificat în cele de mai sus. Această noutate vizează acţiunile introduse urmare a
neîndeplinirii obligaţiei de către un stat membru de a comunica măsurile de transpunere a unei
directive adoptate în conformitate cu procedura legislativă.
În cazul acţiunilor de acest gen între statele membre, conform art. 259 TFUE, constatăm
existenţa a două etape:
• una prealabilă care se desfăşoară în faţa Comisiei şi care are caracter contradictoriu, statele
în cauză având posibilitatea să-şi exprime observaţii scrise, dar şi orale. Practic statul membru
care pretinde o astfel de încălcare trebuie să se adreseze, în prealabil, Comisiei care oferă
posibilitatea statelor în litigiu a-şi prezenta observaţiile, iar ulterior va emite un aviz motivat.
Absenţa avizului Comisiei, neemiterea acestuia în termen de 3 luni de la introducerea cererii,
precum şi un aviz negativ nu împiedică statul membru în cauză să se adreseze Curţii.
• una constând în sesizarea Curţii.

Menţionaţi care este/sunt diferenţa/diferenţele între notificarea


prealabilă şi avizul motivat, paşi în procedura de infringement.
Menţionaţi în ce situaţie se ajunge la o nouă sesizare a Curţii de Justiţie după ce
aceasta s-a pronunţat într-o primă fază şi a constatat încălcarea de către un stat
a obligaţiilor asumate prin tratate, sancţionându-l.
Menţionaţi cei doi paşi din acestă procedură de infringement atunci când o astfel
de acţiune este iniţiată de un stat membru, nu de Comisia Europeană.

146
Să ne reamintim...
În caz de încălcare a unor obligaţii ce revin statelor membre în temeiul
dreptului unional, în virtutea prevederilor art. 258 – 260 TFUE, Comisia sau state
membre ale Uniunii Europene (în practică astfel de cazuri s-au întâlnit rar) să
introducă acţiuni directe în faţa CJUE.
Procedura cuprinde mai mulţi paşi: notificarea prealabilă; avizul motivat; sesizarea
Curţii; sesizarea Curţii în cazul în care nu este respectată hotărârea anterior
pronunţată de Curte, dacă este cazul.
Primii doi paşi din cadrul acestei proceduri ar putea fi încadraţi într-o primă etapă
administrativă, precontencioasă, iar ceilalţi doi într-o etapă jurisdicţională,
contencioasă.
În cazul acţiunilor de acest gen între statele membre, conform art. 259 TFUE, pot fi
identificate două etape: una prealabilă care se desfăşoară în faţa Comisiei şi care are
caracter contradictoriu, statele în cauză având posibilitatea să-şi exprime observaţii
scrise, dar şi orale, respectiv una constând în sesizarea Curţii.

3.4. Acţiunea preliminară

Reglementată, în principal, prin art.267 TFUE, art. 150 Tratatul privind înfiinţarea
EURATOM, acţiunea preliminară are un caracter sui generis deoarece conţine elemente de
procedură necontencioasă, asemănătoare acţiunilor în care se pronunţă asupra unor chestiuni
prealabile, dar şi elemente caracteristice acţiunilor în anulare a unor acte normative unionale.
Definind acţiunea preliminară, am putea afirma că în cursul unui litigiu aflat pe rolul unei
instanţe naţionale a unui stat membru al UE, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu,
ca răspuns la sesizarea formulată de către instanţa naţională, CJUE pronunţă o hotărâre
preliminară sau o ordonanţă motivată, obligatorie pentru instanţa naţională de trimitere,
dezlegând o problemă de interpretare a dreptului unional sau de validitate a actelor adoptate
de instituţiile UE, dezlegare necesară instanţei naţionale pentru soluţionarea litigiului. Mai
precis printr-o astfel de acţiune i se poate solicita Curţii să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu
privire la interpretarea tratatelor unionale, respectiv cu privire la interpretarea sau validitatea
unui act adoptat de o instituţie europeană (instituţie, organ, agenţie sau oficiu a/al UE).
În esenţă, mecanismul acestei acţiuni se traduce astfel - părţile dintr-un litigiu naţional în
faţa instanţelor naţionale sau chiar instanţa din oficiu susţin/e că propriul stat încalcă dreptul

147
unional, determinând instanţa să formuleze cereri prealabile la care răspunzând, Curtea
dezleagă o problemă de interpretare a dreptului unional sau de validitate a actelor adoptate de
instituţiile UE.
Pentru instanţa naţională, această procedură poate fi considerată un incident procedural,
instanţa cerând CJUE să decidă asupra unei probleme de drept unional; iar pentru CJUE, este
o procedură indirectă prin care se rezolvă probleme de drept unional necesare soluţionării
cauzelor naţionale.
Ulterior Tratatului de la Nisa, nu doar CJUE se poate pronunţa în cazul unor astfel de
acţiuni, fiindu-i recunoscută şi Tribunalului competenţa de a emite hotărârile prealabile în
domenii stabilite prin Statutul CJUE, anume acolo unde coerenţa şi unitatea dreptului unional
nu sunt periclitate. Hotărârile adoptate în aceste cauze de Tribunal pot fi atacate cu recurs în
faţa CJUE.
Prin art.23a din Statutul CJUE s-a reglementat un element de noutate, anume posibilitatea
soluţionării unei astfel de trimiteri preliminare în procedură accelerată sau, pentru acţiunile în
vederea pronunţării unei hotărâri preliminare referitoare la spaţiul de libertate, securitate şi
justiţie, în procedură de urgenţă. Curtea are astfel recunoscută posibilitatea de a hotărâ în cel
mai scurt timp, mai ales în cauze în care este invocată o astfel de chestiune prealabilă într-o
cauză pendinte privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate.
Astfel, conform prevederilor art. 105 şi urm. din Regulamentul de procedură al Curţii,
soluţionarea unei trimiteri preliminare în procedură accelerată poate fi decisă de preşedintele
Curţii, de regulă la solicitarea instanţei de trimitere şi doar excepţional urmare a propriei
sesizări din oficiu, după ascultarea judecătorului raportor şi a avocatului general, în cazul în
care natura cauzei impune examinarea acesteia în termen scurt.
De asemenea, conform prevederilor art. 107 şi urm. din Regulamentul de procedură al
Curţii, soluţionarea unei trimiteri preliminare în procedură de urgenţă poate fi decisă de
preşedintele Curţii, de regulă la solicitarea instanţei de trimitere şi doar excepţional urmare a
propriei sesizări din oficiu, după ascultarea judecătorului raportor şi a avocatului general, în
cazul în care prin cererea preliminară este adresată o întrebare sau mai multe întrebări
referitoare la domeniile vizate de titlul V din partea a III-a din TFUE, adică la cele referitoare
la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie.
Elementele acţiunii preliminare ar fi:
• obiectul – constând în garantarea aplicării şi interpretării unitare a dreptului unional, mai
precis, conform art.267 alin. (1) TFUE – interpretarea tratatelor, respectiv validitatea şi
interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile UE. Întrebările

148
adresate CJUE pot fi referitoare atât la norme juridice de drept primar, cât şi la norme ce fac
parte din dreptul unional secundar/derivat, precum şi la principiile de bază ale ordinii juridice
unionale. Prevederile unionale menţionate impun realizarea unei distincţii între:
- trimiterea în interpretare – o astfel de cerere (cereri în interpretare) poate privi o dispoziţie
din tratatele fundamentale sau o dispoziţie din dreptul secundar, anume acte adoptate de
instituţiile unionale în temeiul tratatelor;
- trimiterea în validitate – o astfel de cerere (cereri în stabilirea validităţii) poate privi numai
actele adoptate de instituţii în temeiul dispoziţiilor din tratate;
• scopul urmărit ar fi – cel imediat = stabilirea valabilităţii sau interpretării corecte a normei
europene contestate; cel mediat = rezolvarea pe fond a unui litigiului aflat pendinte în faţa
instanţei naţionale
• partea – ar fi instanţa naţională care are interesul în cauză, precum şi calitatea şi capacitatea
procesuală necesară stabilită de dreptul unional şi de cel naţional
Cât priveşte noţiunea de „instanţă” care poate formula o cerere preliminară, în sensul art. 267
TFUE, Curtea are sarcina de a determina dacă un organ poate fi considerat instanţă în această
accepţiune. În acest sens, Curtea a statuat, prin practica sa, nişte criterii în funcţie de care
identifică dacă un organ naţional poate fi considerat, în contextul legislativ amintit, instanţă
sau nu. Aceste criterii sunt:
• independenţa organului decizional,
• instituţia în cauză să poată fi arondată organelor care fac parte din puterea de stat,
• să aibă caracter permanent,
• să aibă competenţă obligatorie,
• să tranşeze litigii în procedură contencioasă,
• decizia, sentinţa , hotărârea judecătorescă să fie luată pe baza unor norme juridice cuprinse
în acte normative naţionale.
Luând în considerare astfel de criterii, CJUE a stabilit că nu fac parte din categoria
instanţelor judecătoreşti, din punct de vedere unional: parchetele, organele administrative,
chiar dacă au atribuţii jurisdicţionale, precum nici organimse din cadrul acestora precum ar fi
comisiile de disciplină, instanţele de arbitraj, camerele de muncă sau alte organe
jurisdicţionale profesionale ale căror hotărâri nu se bucură de autoritate de lucru judecat.
Art.267 TFUE impune realizarea şi a următoarei distincţii între:
- instanţa care poate formula o cerere, atunci când aceasta este necesară pentru soluţionarea
cauzei; respectiv

149
- instanţa care are obligaţia de a trimite o astfel de cerere preliminară, anume acea instanţă
ale cărei decizii nu sunt supuse niciunei căi de atac prevăzute de dreptul intern şi când
netrimiterea unei astfel de acţiuni, poate conduce la promovarea unei acţiuni în temeiul art.
258 TFUE faţă de statul respectiv.
Decizia unei instanţe naţionale de a trimite o cerere preliminară nu poate fi îngrădită, dar,
pe de altă parte, decizia aparţine exclusiv acesteia, părţile sau participanţii de proces neputând
obliga instanţa în a trimite cererea. Instanţa va putea aprecia, aşadar, dacă nu va transmite
cererea preliminară pentru că instanţele unionale s-au pronunţat deja asupra problemei, sau
pentru că validitatea actului comunitar nu va fi pusă la îndoială, sau pentru că hotărârea
instanţei unionale nu ar fi necesară pentru soluţionarea litigiului intern.
Curtea a identificat, în practica sa, şi situaţii în care a apreciat că nu sunt îndeplinite
condiţiile pentru emiterea hotărârii preliminare, refuzând să dea curs solicitării instanţei
naţionale. Astfel de situaţii au fost:
- cazul în care nu există un litigiu real, pârâtul şi reclamantul având aceeaşi poziţie faţă de
problema respectivă, procesul fiind pornit doar pentru a obţine poziţia Curţii cu privire la o
anumită chestiune,
- natura ipotetică a întrebării formulate şi, implicit, a interpretării solicitate,
- chestiunea ridicată nu este relevantă pentru soluţionarea fondului procesului în plan intern,
- chestiunea nu este prezentată suficient de clar pentru ca instanţa unională să poată da un
răspuns adecvat din punct de vedere juridic.

Efectele juridice ale hotărârilor preliminare:


- în legătură cu soluţionarea litigiului iniţial, de fond – hotărârea CJUE are putere obligatorie
atât în privinţa instanţei de fond, cât şi a celor de recurs sau de casaţie, niciuna dintre acestea
neputând deroga de la soluţia dată de Curte, fiind obligate a aplica în soluţionarea litigiului
normele juridice unionale înaintate spre interpretare sau pentru stabilirea validităţii lor astfel
precum a stabilit Curtea
- cât priveşte un posibil efect de precedent judiciar, regula generală este cea potrivit căreia
aceste hotărâri produc efecte doar în privinţa cauzei în legătură cu care a fost obţinută, astfel
de hotărâri neavând, aşadar, o putere directă, ci doar indirectă în sensul că pot fi aplicate şi
altor cauze, prin preluarea lor de către practicieni, dar chiar şi de Curte;
- aşadar, hotărârile preliminare în interpretare sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere,
pentru instanţele de recurs, pentru orice altă instanţă sesizată similar, iar dacă se apreciază că
există alte aspecte neclarificate sau au apărut circumstanţe diferite, este necesară introducerea

150
unei noi cereri; hotărârile preliminare în validitate impun ca norma declarată nelegală să nu
poată fi aplicată litigiului intern de către instanţa care a formulat întrebarea, dar nici de o altă
instanţă naţională din UE.
Hotărârile preliminare produc, de regulă, efecte doar ex tunc, însă, prin excepţie
Curtea a permis şi aplicarea ex nunc în cazurile declarării ca nevalabile a unor acte unionale şi
în cazuri de interpretare, din raţiuni de asigurare a principiului securităţii juridice.

Menţionaţi care este mecanimsul acţiunii preliminare, ce se doreşte a se


obţine prin introducerea unei astfel de acţiuni.
Menţionaţi care este disctincţia dintre trimiterea preliminară în interpretare şi
trimiterea preliminară în validitate.
Menţionaţi faţă de care acte, dispoziţii din astfel de acte, se poate formula
trimiterea preliminară în interpretare, respectiv trimiterea preliminară în
validitate.
Precizaţi care sunt criteriile stabilite de Curtea de Justiţie, prin jurisprudenţa sa,
pentru a identifica dacă un organ naţional este sau instanţă astfel încât are
recunoscută competenţa de a se adresa instanţelor unionale, Curtea de Justiţie
sau Tribunal, cu o acţiune preliminară.
Menţionaţi care sunt situaţiile în care Curtea de Justiţie a apreciat, prin
jurisprudenţa sa, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru emiterea hotărârii
preliminare, refuzându-se analizarea solicitării instanţei naţionale cu privire la o
acţiune preliminară.
Menţionaţi care sunt efectele juridice pe care le produc hotărârile pronunţate de
instanţele unionale urmare a unor acţiuni preliminare.

Să ne reamintim...
Acţiunea preliminară are un caracter sui generis deoarece conţine elemente
de procedură necontencioasă, asemănătoare acţiunilor în care se pronunţă asupra
unor chestiuni prealabile, dar şi elemente caracteristice acţiunilor în anulare a unor
acte normative unionale.
Printr-o acţiune preliminară, în cursul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe
naţionale a unui stat membru al UE, la cererea participanţilor la proces sau din
oficiu, ca răspuns la sesizarea formulată de către instanţa naţională, CJUE pronunţă

151
o hotărâre preliminară sau o ordonanţă motivată, obligatorie pentru instanţa
naţională de trimitere, dezlegând o problemă de interpretare a dreptului unional sau
de validitate a actelor adoptate de instituţiile UE, dezlegare necesară instanţei
naţionale pentru soluţionarea litigiului.
Pentru instanţa naţională, această procedură poate fi considerată un incident
procedural, instanţa cerând CJUE să decidă asupra unei probleme de drept unional.
Pentru CJUE, aceasta este o procedură indirectă prin care se rezolvă probleme de
drept unional necesare soluţionării cauzelor naţionale.
Este consacrată şi posibilitatea soluţionării unei astfel de trimiteri preliminare în
procedură accelerată sau, pentru acţiunile în vederea pronunţării unei hotărâri
preliminare referitoare la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, în procedură de
urgenţă.
Obiectul acţiunii preliminare constă în garantarea aplicării şi interpretării unitare a
dreptului unional, mai precis, conform art.267 alin. (1) TFUE, în interpretarea
tratatelor, respectiv validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile,
organele, oficiile sau agenţiile UE.
Trimiterea în interpretare presupune că o astfel de cerere (cereri în interpretare)
poate privi o dispoziţie din tratatele fundamentale sau o dispoziţie din dreptul
secundar, anume acte adoptate de instituţiile unionale în temeiul tratatelor.
Trimiterea în validitate presupune că o astfel de cerere (cereri în stabilirea validităţii)
poate privi numai actele adoptate de instituţii în temeiul dispoziţiilor din tratate.
Scopul imediat al unei acţiuni preliminare constă în stabilirea valabilităţii sau
interpretării corecte a normei europene contestate; pe când scopul cel mediat constă
în rezolvarea pe fond a unui litigiului aflat pendinte în faţa instanţei naţionale.
Partea dintr-o astfel de acţiune ar fi instanţa naţională care are interesul în cauză,
precum şi calitatea şi capacitatea procesuală necesară stabilită de dreptul unional şi
de cel naţional.
Cât priveşte noţiunea de „instanţă” care poate formula o cerere preliminară, în sensul
art. 267 TFUE, Curtea este cea care are sarcina de a determina dacă un organ poate
fi considerat instanţă în această accepţiune. În acest sens, Curtea a statuat, prin
practica sa, nişte criterii în funcţie de care identifică dacă un organ naţional poate fi
considerat, în contextul legislativ amintit, instanţă sau nu.
Art.267 TFUE impune realizarea şi a distincţie între situaţia în care instanţa poate

152
formula o cerere, anume atunci când aceasta este necesară pentru soluţionarea
cauzei; respectiv cea în care instanţa are obligaţia de a trimite o astfel de cerere
preliminară, anume atunci când deciziile acelei instanţe nu sunt supuse niciunei căi
de atac prevăzute de dreptul intern şi când netrimiterea unei astfel de acţiuni, poate
conduce la promovarea unei acţiuni în temeiul art. 258 TFUE faţă de statul
respectiv.
Curtea a identificat, în practica sa, şi situaţii în care a apreciat că nu sunt îndeplinite
condiţiile pentru emiterea hotărârii preliminare, refuzând să dea curs solicitării
instanţei naţionale.
Hotărârile preliminare în interpretare sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere,
pentru instanţele de recurs, pentru orice altă instanţă sesizată similar, iar dacă se
apreciază că există alte aspecte neclarificate sau au apărut circumstanţe diferite, este
necesară introducerea unei noi cereri.
Hotărârile preliminare în validitate impun ca norma declarată nelegală să nu poată fi
aplicată litigiului intern de către instanţa care a formulat întrebarea, dar nici de o altă
instanţă naţională din UE.
Hotărârile preliminare produc, de regulă, efecte doar ex tunc.

Rezumat
În caz de încălcare a unor obligaţii ce revin statelor membre în temeiul
dreptului unional, în virtutea prevederilor art. 258 – 260 TFUE, Comisia sau state
membre ale Uniunii Europene (în practică astfel de cazuri s-au întâlnit rar) să
introducă acţiuni directe în faţa CJUE.
Procedura cuprinde mai mulţi paşi: notificarea prealabilă; avizul motivat;
sesizarea Curţii; sesizarea Curţii în cazul în care nu este respectată hotărârea anterior
pronunţată de Curte, dacă este cazul.
Primii doi paşi din cadrul acestei proceduri ar putea fi încadraţi într-o primă
etapă administrativă, precontencioasă, iar ceilalţi doi într-o etapă jurisdicţională,
contencioasă.
În cazul acţiunilor de acest gen între statele membre, conform art. 259 TFUE, pot fi
identificate două etape: una prealabilă care se desfăşoară în faţa Comisiei şi care are
caracter contradictoriu, statele în cauză având posibilitatea să-şi exprime observaţii

153
scrise, dar şi orale, respectiv una constând în sesizarea Curţii.
Acţiunea preliminară are un caracter sui generis deoarece conţine elemente de
procedură necontencioasă, asemănătoare acţiunilor în care se pronunţă asupra unor
chestiuni prealabile, dar şi elemente caracteristice acţiunilor în anulare a unor acte
normative unionale.
Printr-o acţiune preliminară, în cursul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe
naţionale a unui stat membru al UE, la cererea participanţilor la proces sau din
oficiu, ca răspuns la sesizarea formulată de către instanţa naţională, CJUE pronunţă
o hotărâre preliminară sau o ordonanţă motivată, obligatorie pentru instanţa
naţională de trimitere, dezlegând o problemă de interpretare a dreptului unional sau
de validitate a actelor adoptate de instituţiile UE, dezlegare necesară instanţei
naţionale pentru soluţionarea litigiului.
Pentru instanţa naţională, această procedură poate fi considerată un incident
procedural, instanţa cerând CJUE să decidă asupra unei probleme de drept unional.
Pentru CJUE, aceasta este o procedură indirectă prin care se rezolvă probleme de
drept unional necesare soluţionării cauzelor naţionale.
Este consacrată şi posibilitatea soluţionării unei astfel de trimiteri preliminare
în procedură accelerată sau, pentru acţiunile în vederea pronunţării unei hotărâri
preliminare referitoare la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, în procedură de
urgenţă.
Obiectul acţiunii preliminare constă în garantarea aplicării şi interpretării
unitare a dreptului unional, mai precis, conform art.267 alin. (1) TFUE, în
interpretarea tratatelor, respectiv validitatea şi interpretarea actelor adoptate de
instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile UE.
Trimiterea în interpretare presupune că o astfel de cerere (cereri în
interpretare) poate privi o dispoziţie din tratatele fundamentale sau o dispoziţie din
dreptul secundar, anume acte adoptate de instituţiile unionale în temeiul tratatelor.
Trimiterea în validitate presupune că o astfel de cerere (cereri în stabilirea
validităţii) poate privi numai actele adoptate de instituţii în temeiul dispoziţiilor din
tratate.
Scopul imediat al unei acţiuni preliminare constă în stabilirea valabilităţii sau
interpretării corecte a normei europene contestate; pe când scopul cel mediat constă
în rezolvarea pe fond a unui litigiului aflat pendinte în faţa instanţei naţionale.

154
Partea dintr-o astfel de acţiune ar fi instanţa naţională care are interesul în
cauză, precum şi calitatea şi capacitatea procesuală necesară stabilită de dreptul
unional şi de cel naţional.
Cât priveşte noţiunea de „instanţă” care poate formula o cerere preliminară, în
sensul art. 267 TFUE, Curtea este cea care are sarcina de a determina dacă un organ
poate fi considerat instanţă în această accepţiune. În acest sens, Curtea a statuat, prin
practica sa, nişte criterii în funcţie de care identifică dacă un organ naţional poate fi
considerat, în contextul legislativ amintit, instanţă sau nu.
Art.267 TFUE impune realizarea şi a distincţie între situaţia în care instanţa
poate formula o cerere, anume atunci când aceasta este necesară pentru soluţionarea
cauzei; respectiv cea în care instanţa are obligaţia de a trimite o astfel de cerere
preliminară, anume atunci când deciziile acelei instanţe nu sunt supuse niciunei căi
de atac prevăzute de dreptul intern şi când netrimiterea unei astfel de acţiuni, poate
conduce la promovarea unei acţiuni în temeiul art. 258 TFUE faţă de statul respectiv.
Curtea a identificat, în practica sa, şi situaţii în care a apreciat că nu sunt
îndeplinite condiţiile pentru emiterea hotărârii preliminare, refuzând să dea curs
solicitării instanţei naţionale.
Hotărârile preliminare în interpretare sunt obligatorii pentru instanţa de
trimitere, pentru instanţele de recurs, pentru orice altă instanţă sesizată similar, iar
dacă se apreciază că există alte aspecte neclarificate sau au apărut circumstanţe
diferite, este necesară introducerea unei noi cereri.
Hotărârile preliminare în validitate impun ca norma declarată nelegală să nu
poată fi aplicată litigiului intern de către instanţa care a formulat întrebarea, dar nici
de o altă instanţă naţională din UE.
Hotărârile preliminare produc, de regulă, efecte doar ex tunc.

Test de evaluare a cunoştinţelor


1) Menţionaţi care este/sunt diferenţa/diferenţele între notificarea prealabilă şi
avizul motivat, paşi în procedura de infringement.
2) Menţionaţi în ce situaţie se ajunge la o nouă sesizare a Curţii de Justiţie după
ce aceasta s-a pronunţat într-o primă fază şi a constatat încălcarea de către un
stat a obligaţiilor asumate prin tratate, sancţionându-l.
3) Menţionaţi cei doi paşi din acestă procedură de infringement atunci când o
astfel de acţiune este iniţiată de un stat membru, nu de Comisia Europeană.

155
4) Menţionaţi care este mecanimsul acţiunii preliminare, ce se doreşte a se
obţine prin introducerea unei astfel de acţiuni.
5) Menţionaţi care este disctincţia dintre trimiterea preliminară în interpretare şi
trimiterea preliminară în validitate.
6) Menţionaţi faţă de care acte, dispoziţii din astfel de acte, se poate formula
trimiterea preliminară în interpretare, respectiv trimiterea preliminară în
validitate.
7) Precizaţi care sunt criteriile stabilite de Curtea de Justiţie, prin jurisprudenţa
sa, pentru a identifica dacă un organ naţional este sau instanţă astfel încât are
recunoscută competenţa de a se adresa instanţelor unionale, Curtea de Justiţie
sau Tribunal, cu o acţiune preliminară.
8) Menţionaţi care sunt situaţiile în care Curtea de Justiţie a apreciat, prin
jurisprudenţa sa, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru emiterea hotărârii
preliminare, refuzându-se analizarea solicitării instanţei naţionale cu privire la o
acţiune preliminară.
9) Menţionaţi care sunt efectele juridice pe care le produc hotărârile pronunţate
de instanţele unionale urmare a unor acţiuni preliminare
10) Urmare a faptului că statul membru X al Uniunii Europene nu a transpus în
plan naţional o directivă în termenul prevăzut de aceasta, Comisia Europeană a
declanşat procedura de infringement şi a adresat acestuia o notificare prealabilă
prin care i-a pus în vedere cele menţionate anterior, precum şi obligaţia de a
respecta întocmai prevederile tratatelor. Statul X a răspuns în termen de 2 luni
de la data primirii notificării prealabile că procedura de transpunere este în
curs. Nemulţumită de răspunsul primit, Comisia Europeană a adresat un aviz
motivat statului X, faţă de care acesta a transmis, în termen de 2 luni, un
răspuns prin care a precizat că transpus respectiva directivă, indicând actul
normativ prin care a procedat în acest sens. Faţă de actul normativ indicat,
Comisia Europeană a apreciat că acesta nu răspunde scopului pentru care a fost
adoptată directiva, iar transpunerea este una deficitară, motiv pentru care s-a
adresat Curţii de Justiţie. Menţionaţi care este soluţia Curţii de Justiţie,
motivând-o.
10) În cadrul soluţionării unei litigiu pe fond la Tribunalul X, instanţa de
judecată decide a suspenda cauza şi a se adresa Curţii de Justiţie cu o întrebare
preliminară în interpretare prin care, în esenţă, i-a solicitat acesteia să-i
precizeze cum anume se interpretează acele norme naţionale din Constituţia
României potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale prin care o lege sau o
ordonanţă guvernamentală este declarată neconstituţională, produc efecte
juridice doar de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, şi nu de la data

156
pronunţării, fiind afectat astfel inclusiv dreptul la un proces echitabil al
justiţiabilului astfel precum este consacrat acesta şi prin Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene. Precizaţi care va fi soluţia Curţii de Justiţie,
precum şi cum o va motiva.

157
Temă de control 1

Domnul S.D. este angajat cu contract de muncă pe perioadă nedetermnată


la Universitatea X din localitatea A, instituţie publică, ca şi cercetător ştiinţific,
desfăşurând în această calitate o activitate de cercetare ştiinţifică în cadrul
Institutului de Cercetări al acestei instituţii de învăţământ superior.
La data de 21 aprilie 2011, domnul S.D. dobândeşte titlul științific de
doctor în ştiinţe medicale, motiv pentru care solicită Universităţii X acordarea
sporului doctoral, însă instituţia publică îi precizează că, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice, în vigoare la momentul înregistrării cererii domnului S.D., un
astfel de spor nu mai poate fi acordat chiar dacă alte cadre didactice care
beneficiaseră de acest spor anterior anului 2010 continuă să îl primească.
Apreciind că nu există vreo justificare temeinică faţă de o astfel de
discriminare bazată pe diferenţă de tratament între salariaţi care au acelaşi nivel
de formare profesională, putând vorbi chiar despre o încălcare a principiilor
egalităţii şi nediscriminării astfel precum sunt consacrate prin art. 6 din TUE,
respectiv prin art. 20, 21 şi 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene, domnul S.D. are un comportament neadecvat ceea îl determină pe
rectorul Universităţii X să formuleze o plângere penală faţă de acesta. De
asemenea, conducătorul acestei instituţii de învăţământ superior dispune, în
temeiul prevederilor articolul 52 alineatul (1) litera b) din Codul Muncii [Textul
acestei prevederi este următorul: „Contractul individual de muncă poate fi
suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:… în cazul în care
angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost
trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.”, s.n.], suspendarea contractului
de muncă al domnului S.D. ca urmare a formulării acestei plângeri.
La data de 01 aprilie 2014, domnul S.D. a introdus o acțiune împotriva
acestei decizii de suspendare a contractului individual de muncă, arătând că
aceasta era abuzivă și arbitrară, solicitând constatarea ca nelegală a acesteia şi,
implicit, anularea acesteia, dar şi recunoaşterea şi acordarea sporului doctoral de
către Universitatea X de la data obţinerii titlului de doctor de către acesta.
Instanța de prim grad de jurisdicție a respins acțiunea domnului S.D. pentru
motivul că erau îndeplinite condițiile legale pentru a decide în mod valabil
suspendarea contractului de muncă, precum nici cele pentru acordarea sporului
doctoral. Aceasta a adăugat că, în calitate de instanță învestită cu soluționarea
acțiunii împotriva suspendării contractului de muncă, nu poate aprecia dacă
plângerea penală este întemeiată, acest aspect fiind de competența organelor de
urmărire penală.
În consecinţă, domnul S.D. a declarat apel împotriva acestei decizii la
Curtea de Apel competentă, de altfel și instanța de trimitere.
La 23 aprilie 2015, în timp ce procedura în fața acestei instanțe era încă
pendinte, Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea articolului 52
alineatul (1) litera b) prima teză din Codul Muncii [Cu toate acestea textul
declarat neconstituțional nu a fost modificat conform deciziei Curții

158
Constituționale, aplicându-se prevederile art. 147 alin. (1) teza I din Constituția
României, s.n.].
La 27 aprilie 2015, instanța de trimitere a rămas în pronunțare după ce a pus
în discuția părților aplicabilitatea acestei decizii de neconstituționalitate în cauza
principală.
Având în vedere prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora
deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii numai de la data publicării
în Monitorul Oficial al României, instanța de trimitere a constatat că, pe de o
parte, între pronunțarea unei decizii a Curții Constituționale și ziua publicării sale
pot trece mai multe luni și, pe de altă parte, ea nu dispune de niciun mijloc
procedural pentru a suspenda procedura în curs în așteptarea acestei publicări.
Așadar, instanța de trimitere a considerat totuși că prin faptul că nu aplică imediat
decizia Curții Constituționale, fără să aștepte publicarea sa oficială, ar încălca
dreptul domnului S.D. la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut la articolul
47 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
În aceste condiții, Curtea de Apel competentă a hotărât să suspende
judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene următoarele
întrebări preliminare:
1. „Articolul 47 [al doilea paragraf] din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene, care reglementează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, se
opune unei reglementări interne care, pe de o parte, prevede caracterul general
obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale a României pentru instanțele
judecătorești doar din momentul publicării acestora în Monitorul Oficial [al
României], așa cum prevede articolul 147 alineatul (4) din Constituție […] și
articolul 11 alineatul (3) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale a României, iar, pe de altă parte, nu mai reglementează
suspendarea judecării cauzei deduse judecății nici măcar pe durata cuprinsă între
data pronunțării deciziei Curții Constituționale și data publicării acesteia în
Monitorul Oficial [al României], așa cum prevede articolul 29 din Legea 47/1992
[…], așa cum a fost modificat prin articolul 11 punctul 2 din Legea 177/2010, și
nici posibilitatea revizuirii hotărârii judecătorești definitive prin care s-a
soluționat cauza în fond, în situația în care, după pronunțarea acesteia (a
hotărârii), Curtea Constituțională a României a respins ca inadmisibilă excepția
de neconstituționalitate invocată în cauză, în temeiul articolului 29 alineatul (3)
din Legea 47/1992 […], ca urmare a faptului că, printr-o decizie anterioară,
Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea acelorași
prevederi legale care au făcut obiectul excepției invocate, cum prevede articolul
509 alineatul (1) punctul 11 din Legea 134/2010 […] interpretat per a
contrario?” [Este necesar a preciza că, între timp, prin Decizia nr. 866/2015,
Curtea Constituțională a României a admis, în parte, o excepţie de
neconstituţionalitate, constatând că sintagma "pronunţate asupra fondului sau
care evocă fondul" din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) este
neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din
cuprinsul acestora. Cu toate acestea nici acest text declarat neconstituțional nu a
fost modificat conform deciziei Curții Constituționale, aplicându-se prevederile
art. 147 alin. (1) teza I din Constituția României, s.n.].
2. “Principiile egalității și nediscriminării trase din dreptul Uniunii [articolul 6
din TUE și articolul 20, articolul 21 alineatul (1) și articolul 52 din Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene] pot fi interpretate ca opunându-se
unor reglementări precum Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a

159
personalului plătit din fonduri publice, Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de
personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte
măsuri în domeniul bugetar, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011
a personalului plătit din fonduri publice, care prevăd diferențierea de tratament
dintre cadrele universitare ce au dobândit titlul științific de doctor anterior intrării
în vigoare a Legii nr. 330/2009, aflate în plata sporului doctoral în cuantum de
15 %, și cele ce au dobândit ulterior acest titlu, fără a exista o justificare de ordin
rezonabil?”

Cerinţă:

Precizați care este, în opinia dumneavoastră, soluția pe care o va pronunța


Curtea de Justiție a Uniunii Europene, luând în considerare inclusiv prevederile
art. 267 TFUE, precum și cele ale art. 51 alin. (1) și (2) din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene, argumentând răspunsul dat.
.
Tema de control, precum şi evaluarea acesteia se vor transmite studentului atât în cadrul
seminariilor faţă în faţă, cât şi prin postarea acesteia pe platforma e-learning.

160
Temă de control 2

Prin Directiva (UE) 2015/652 a Consiliului din 20 aprilie 2015 de stabilire


a metodelor de calcul și a cerințelor de raportare în temeiul Directivei 98/70/CE a
Parlamentului European și a Consiliului privind calitatea benzinei și a motorinei1
au fost stabilite normele privind metodele de calcul și cerințele de raportare în
conformitate cu Directiva 98/70/CE, impunându-se statelor membre luarea unor
măsuri, precum cele prevăzute de articolul 3 şi articolul 4, precizându-se în
articolul 7 alineatele (1) şi (2) faptul că „Statele membre asigură intrarea în
vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se
conforma prezentei directive până la 21 aprilie 2017 cel târziu. Statele membre
informează de îndată Comisia cu privire la aceasta [...] Statele membre comunică
Comisiei textele principalelor măsuri din dreptul intern pe care le adoptă în
domeniul reglementat de prezenta directivă”.
Până la data de 01 august 2017, directiva menţionată nu a fost transpusă,
prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe fiind transmis Parlamentului
României necesitatea adoptării unui act normativ cu forţa juridică a unei legi,
urmare a aprobării unui proiect de lege în acest sens de către Guvernul României.

Cerinţă:

În cazul în care România nu a respectat termenul de transpunere prevăzut de


directiva menționată, precizați care este, în opinia dumneavoastră, procedura ce
poate fi declanșată de Comisia Europeană față de statul român, menționând
denumirea acesteia, temeiul legal în baza căruia se poate declanșa, precum și
etapele procedurii; precum şi dacă există vreo soluţie juridică conform
prevederilor Constituţiei României, republicată, ce poate fi avută în vedere de
autorităţile române pentru a evita eventuala sancţionare a statului român de către
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, argumentând acest răspuns?

Tema de control, precum şi evaluarea acesteia se vor transmite studentului atât în cadrul
seminariilor faţă în faţă, cât şi prin postarea acesteia pe platforma e-learning.

1
Textul integral al directivei poate fi consultat la adresa: http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32015L0652&from=RO.

161
Bibliografie

1. B. Andreşan-Grigoriu, T. Ştefan, Dreptul Uniunii Europene, Culegere de grile şi speţe,


Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010;
2. B. Andreşan-Grigoriu, Procedura hotărârilor preliminare, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2010;
3. K.D. Borchardt, Abc-ul dreptului Uniunii Europene, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații
al Uniunii Europene, 2011;
4. Paul Craig, Gráinne de Búrca, EU Law. Text, cases and materials, Oxford University Press,
2010;
5. Paul Craig, Gráinne de Búrca, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudenţă şi
doctrină, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009;
6. Paul Craig , Gráinne de Búrca, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudenţă şi
doctrină, ediţia a VI-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2017;
7. Richard Corbett, Francis Jacobs and Michael Shackleton, The European Parliament , 8th
edition, 2011;
8. A. Canepa, D.C. Dragoş, A.E. Ranta, R. Velişcu, Drept administrativ comparat şi instituţii
ale Uniunii Europene, suport de curs;
9. Sergiu Deleanu; G. Fabian; C.F. Costaş; B. Ioniţă, Curtea de Justiţie Europeană. Hotărâri
comentate, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007;
10. G. Fabian, Dreptul instituţional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;
11. A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a V-a, revăzută şi adăugită după Tratatul de
la Lisabona (2007/2009), Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
12. A. Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002;
13. A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016;
14. A. Fuerea, Dreptul Uniunii Europene - principii, acţiuni, libertăţi, Universul Juridic,
Bucureşti, 2016;
15. A. Fuerea, Drept comunitar european. Partea generală, Editura All Beck, 2003;
16. I.P. Filipescu, A. Fuerea, Drept instituţional comunitar european, Editura Actami,
Bucureşti, 2000;
17. I. Gâlea, Tratatele Uniunii Europene. Comentarii şi explicaţii, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2012;

162
18. Anamaria Groza, Uniunea Europeană. Drept material, Editura C. H. Beck, Bucureşti,
2014;
19. Jean Paul Jacqué, Droit institutionnel de l’Union Européenne, 4e édition, Editura Dalloz,
2006 ;
20. O. Manolache, Tratat de drept comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2005
21. V. Marcu, Drept instituţional comunitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006;
22. D. Vataman, Dreptul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
23. D. Vataman, Instituţiile Uniunii Europene, Curs şi caiet de seminar, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2011;
24. R. Munteanu, Drept european: Evoluţie – Instituţii – Ordine juridică, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 1996;
25. Cyril Nourissat, Michaël Karpenschif, Les grands arrêts de la jurisprudence de l'Union
européenne: les 100 grandes décisions de la Cour de justice de l'Union européenne, Editura
PUF, 2010;
26. O. M. Petrescu, Dreptul procesual al Uniunii Europene, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2011;
27. R.M. Popescu, Introducere în dreptul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2011;
28. R.M. Popescu, M.A. Dumitraşcu, Dreptul Uniunii Europene. Sinteze şi aplicaţii, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
29. François-Xavier Priollaud, David Siritzky, Le traité de Lisbonne. Commentaire, article
par article, des nouveaux traités européens (TUE et TFUE), La Documentation Française,
Paris, 2008;
30. Joël Rideau, Droit institutionnel de l’Union et des Communautés européennes, 5e édition,
Editura L.G.D.J. Paris, 2006;
31. M. Şandru, M. Banu, D. Călin, Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept ale
Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului român de drept, Editura C. H. Beck, Bucureşti,
2013;
32. B. Ştefănescu, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1979;
33. S. Tabusca, Efectele hotararilor CEDO şi CJUE în dreptul intern, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2012;
34. M. Tofan, Drept european, Centrul de Studii Europen, Universitatea „Al.I. Cuza”din Iaşi;

163
35. O. Ţinca, Drept comunitar general, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,
1999;
36. Uniunea Europeană: Istoric, instituţii, procese decizionale, lucrare elaborată în cadrul
Programului PHARE RO 0006.18.02 – Formarea funcţionarilor publici din administraţia
publică locală în afaceri europene şi managementul ciclului de proiect, implementat de
Institutul European din România în colaborare cu Human Dynamics în anul 2003;
37. Impactul Tratatului de la Lisabona asupra funcţionării UE – elemente de interes pentru
Ministerul Justiţiei, material întocmit de Ministerul Justiţiei,
http://www.just.ro/Portals/0/Impactul Tratatului de la Lisabona.pdf;
38. Tratatul de la Lisabona şi influenţa sa asupra construcţiei europene, material întomit de
Ministerul Afacerilor Externe, http://www.prefecturailfov.ro/Afaceri-Europene/tratatul-
lisabona/Tratatul de la Lisabona (sintezan DAE).pdf-;
39. Şaramet, O.: Dreptul Uniunii Europene II, suport de curs - suport electronic pentru
studenţii de la programul de studii Drept FR.

Site-uri:
- www.europa.eu – Uniunea Europeană;
- www.curia.europa.eu – Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;
- www.ier.ro – Institutul European al României;
- http://www.cvce.eu/ – European Navigator

Legislaţie
Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene precum
şi orice alt act normativ relevant, precum Statutul CJUE; Regulamentul de procedură al
CJUE, Regulamentul de procedură al Tribunalului, etc. toate acestea cu modificările şi
completările în vigoare.

164