Ș

ȘCOALA GIMNAZIALĂ- SAT DĂEȘTI, COMUNA POPEȘTI

Avizat director,

PROIECT EDUCAȚIONAL-

Eminescu –
veșnic tânăr

Clasele participante: V-VIII-a

prof.Secu Ramona

1
 În loc de argument...

“Vorbeşte-ncet, urmează înainte

Cu glasul tău, izvor de mângâiere,
Căci vorba ta-i ca ramura de miere
Şi înţelesul ei e prea cuminte.”

Mihai Eminescu

1. Titlul proiectului: ”Eminescu-veșnic tânăr”

2. Data desfăşurării: 15 ianuarie 2019
3. Locaţia: Şcoala Gimnazială-sat Dăești, Comuna Popești
4. Grup ţintă: elevii claselor V – VIII-a

5. Scopul proiectului:
- Cunoaşterea vieţii şi operei poetului Mihai Eminescu;
- Dezvoltarea capacităţilor de recitare ;
- Dezvoltarea potenţialului creativ al copiilor;

6. Obiective:
-să cunoască semnificația zilei de 15 ianuarie
-să cunoască data despre viața și activitatea lui Mihai Eminescu
- să trăiască sentimentul patriotic transmis de mesajul poetic al poeziilor;
- să cunoască și alte poezii ale altor poeți care au scris despre Eminescu.
- să-şi dezvolte competenţele de comunicare scrisă şi orală;
- să recite poezii învăţate;
- să interpreteze cântece dedicate lui Eminescu;
- să-şi dezvolte abilităţile practice

Metode şi procedee:
- conversaţia, joc de rol
- feedback, recitarea
- interpretarea

Resurse: expoziţie de carte, desene ale copiilor, portretul lui M. Eminescu , scaune, laptop ,
litere, volume de versuri, ilustratii, reviste, aparat foto, CD-uri cu power point, pliante, decor
specific acestei zile.

2
 La 15 ianuarie, în anul 1850, într-un sat binecuvântat – Ipoteşti,
înconjurat de câmpii cu flori rare şi păduri, s-a născut acela care mai
târziu a devenit geniul tutelar al culturii neamului românesc – Mihai
Eminescu.

S-a remarcat în literatura română prin poezia sa plină de emoţie şi

vibraţie vitală, opera sa devenită recunoscută în întreaga lume, poezii
pentru toate vârstele: copii, adolescenţi, maturi.

Deşi a devenit atât de renumit, perfect şi idealizat, Eminescu s-a

simţit singur o întreagă viaţă. A iubit în taină, a suferit îndeajuns, a plâns
tăios, refugiindu-se departe, în sânul naturii, acolo unde pădurea i-a fost
mumă, iar izvorul – tată.

Uşoare sunt vieţele multora.

Ei prind din zbor plăcerea trecătoare,
În orice timp au plica lor cu soare
Şi-n orice zi le-apare aurora...

Dar spune, tu, copilă visătoare,

De-am fost şi eu din rândul acelora,
De-mi eşti şi mie ce le eşti altora,
De nu mi-ai fost o stea nemuritoare?
Uşoare sunt vieţele multura... (M. Eminescu)

Mihai Eminescu s-a înscris în durata eternă a poporului român.

Romantic prin însăşi structura sufletească, poetul reprezintă un model al
măiestriei limbii şi versificaţiei. A ocaziţionat o evoluţie în literatura
noastră, a stabilit o scară valorică, a eliberat limbajul poetic, critica
românească s-a format şi în jurul discutării operei lui Eminescu.

Scriitorul s-a remarcat printr-o inteligenţă şi o capacitate de sinteze

etraordinare, susţinute de o memorie imensă. Eminescu a ridicat poezia
la rang de capodoperă, îmbinând un bogat fond de idei cu o limbă
românească impecabilă, sintetizând cele mai importante valori din
literatura naţională şi cea universală. Şi totuşi poezia sa prinde culoare,
iar poetul este un simbol al iubirii neîmplinite.

După ce atâta vreme

Laolaltă n-am vorbit,
Mie-mi pare că uitarăm
Cât de mult ne-am fost iubit.

Dar acum te văd nainte-mi

Dulce, palidă cum şezi –
Lasă-mă ca altădată
Umilit să-ngenunchez,
3
Lasă-mă să-ţi plâng de milă,
Să-ţi sărut a tale mâni...
Mânuşite, ce făcurăţi
De atâtea săptămâni?
După ce atâta vreme (M. Eminescu)

De la tristeţea vagă până la durerea infernală, opera lui Eminescu este

un mit al singurătăţii şi al căutării de sine. La el eul liric se retrage în
bezna labirintului pentru a plânge. Moartea devine un somn continuu, o
lume desăvârşită de regrete şi de izulii măreţe. Lumea sa onirică s-a
regăsit doar în poezia sa care a tins spre o iubire desăvârşită, dar în
realitate – neîmplinită. Eminescu a iubit şi a învăţat omul să iubească.

Ce suflet trist mi-au dăruit

Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?

Ce suflet trist şi făr’ de rost

Şi din ce lut inert,
Că dup-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?

Cum nu se simte blestemat

De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!
Ce suflet trist... (M. Eminescu)

„Eminescu este un poet cu o viziune cosmică şi metafizică. (...) Peisajele

lui nu sunt doar fragmente de univers, sunt metafore ale lui”(Goerge
Gană).
„Opera lui Eminescu izvodeşte din fiorul cosmogonic.”(George
Călinescu).
Eminescu este „marele copac, din care toţi ne tragem. (...) toţi poeţii
români au un ideal şi o măsură: Eminescu” (Lucian Blaga).
„Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui
popor” (Alexandru Vlăhuţă).

Şi oare tot n-aţi înţeles

Cum nu mi-i lumea dragă,
Când cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă?

Când al meu suflet mistuit

De chin şi de părere
A fost un trist, necontenit
Prilej pentru durere.
4
...

Căci a iubi fără să speri

De-a fi iubit vreodată
E semnul vecinnicei dureri
Ce cerul ţi-l arată.
Şi oare tot n-aţi înţeles (M. Eminescu)

„Pentru noi, Eminescu nu e cel mai mare poet al nostru şi cel mai
strălucit geniu pe care l-au zămislit pământul, apele şi cerul românesc.
El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui
pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele... şi
cât timp va exista, undeva în lume, un singur exemplar din poeziile lui
Eminescu, identitatea neamului românesc este salvată”(Mircea Eliade)

De-atâtea ori am fost să mor,

De dragul dragii mele...
Ce s-au ales de-atât amor,
O, stele, eternelor stele?

Şi viaţa toată mi-am închis

Gonind la idealuri...
Ce s-au ales atâta vis,
O, valuri, eternelor valuri?
De-atâtea ori (M. Eminescu)

„Generaţia sa şi cele următoare i-au consolidat monumentul

nepieritor al geniului, cinstitnd poetul, gânditorul şi vizionarul,
modelatorul conştiinţei româneşti pe care a înnobilat-o cu alese
sentimente de dragoste de patrie şi de neam, cu înalte idei de dreptate
socială şi naţională, de adevăr şi frumos. Conştiinţă vie şi reprezentant
de cea mai puternică expresie a sufletului poporului său, Eminescu este
în acelaşi timp cea mai desăvârşită permanenţă a specificului românesc
în cultura universală, fiind tradus şi receptat în 64 de limbi ale
globului”(Victor Crăciun)

Lumineze stelele,
Plângă râurelele,
Nori-n cer călătorească,
Neamurile-mbătrânească
Şi pădurile să crească –
Numai eu voi rămânea,
Gândurile la o stea,
Ce au fost odat-a mea:
Căci a fost şi nu mai este.

Dulce gură de poveste,

Ziua cine mi-o zâmbi,
Noaptea cine-o povesti?
5
 Lumineze stelele (M. Eminescu)

Eminescu a rămas în istoria literaturii române o figură emblematică, un

etalon de frumuseţe genială, talent inedit, har dumnezeiesc. Şi astăzi se
mai aude, la umbra plopilor închinaţi spre soare, un ecou plin de
disperare care ne cheamă la o dragoste eternă.
Rămâi, Eminescu, poetul rătăcit în codru, acolo unde singurătatea ta
şi-a făcut sălaş. Rămâi, Eminescu, în sufletele noastre şi ajută-ne să ne
tindem către absolut.

Dintre sute de catarge

Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre păsări călătoare

Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile.

De-i goni fie norocul,

Fie idealurile,
Tu urmează în tot locul
Vânturile, valurile.

Nenţeles rămâne gândul

Ce-ţi străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.
Dintre sute de catarge (M. Eminescu)

Aprindeţi candela în mână!

Treziţi-vă inima română!
Aprindeţi flacăra eternă –
Limba română, limba maternă.
Aprindeţi lumânarea vie
Şi curgă sânge-n poezie.
Aprindeţi sentimentele naţiunii
În limba română, limba rugăciunii!
Aprindeţi inimile obosite,
Deschideţi cărţile lui sfinte!
Eminescu – geniu nicicând neapropiat,
În limba ta azi iar ne-ai botezat.
Aprinde-mi sufletul cotropit de venin
Mă simt al tău ucenic – fiu de român.( In spirit eminescian...)

Izvoare:
- Mihai Eminescu, Poezii. Proză literară, vol. II. – Cartea Românească, Bucureşti, 1978;
- Scriitorii români notorii. Viaţa. Activitatea. Opera // Mihai Eminescu – Chişinău, Editura
Epigraf, 2010. Pag. 93
6
- Serdeşniuc Cristian, Literatura română, Personalităţi notorii (mic portofoliu pentru orele
de literatură română)// M. Eminescu. – 2015;

Cuvântul profesorului :
Trăim într-o lume agitată, alergând dintr-un loc în altul, vorbind despre bani și alte
probleme…. Dar uneori simțim nevoia să evadăm... și atunci putem găsi o oază de pace
în poezia naturii și a iubirii scrisă de M.Eminescu; alteori suntem revoltați sau triști,
sau plini de căintă și de fiecare data găsim în poezia sa sprijin De aceea, pe 15 ianuarie
ar trebui să ne sărbătorim poetul în inimi. Totuși, astazi, impreuna cu elevii nostril, ne-
am gândit să îl sărbătorim nu numai în inimi, ci și în public și am organizat o activitate
scolară dedicată lui Mihai Eminescu. Poate că poetului nu i-ar fi plăcut deoarece în
timpul vieții nu a dorit niciodată omagii. De fapt, sărbătorirea lui este pentru noi înșine,

7
 nu pentru el ,deoarece noi avem nevoie de lumina lui sã crestem spiritual. Vă îndemn,
când sunteți liberi , învățați poezii de ale lui Eminescu, căci sunt frumoase și îți vor
prinde bine cândva. A scris după potriva fiecăruia din noi.
Acum vă invit să cântăm toți împreună cântecul arhicunoscut ”Eminescu”, deoarece toți
îl cunoaștem.

Eminescu - Doina si Ion Aldea Teodorovici

La zidirea soarelui se stie,

Cerul a muncit o vesnicie,
Noi muncind intocmai ne-am ales cu,
Ne-am ales cu Domnul Eminescu,
Domnul cel de pasare maiastra,
Domnul cel de nemurirea noastra,
Eminescu, Eminescu.

Mi-l furara doamne adineauri,

Pe inaltul domn cu tot cu lauri,
Ma uscam de dor in piept cu plansul,
Nu stiam ca dor mi-era de dansul,
Nu stiam ca doina mi-o furara,
Cu stravechea si frumoasa tara,
Eminescu, Eminescu.

R: Suntem in cuvant si-n toate,

Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice,
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu sa ne judece.
Eminescu...

8
Acum am si eu pe lume parte,
Pot imbratisa maiastra-ti carte,
Stiu ca frate-mi esti si-mi esti parinte,
Acum nimeni nu ma poate minte.
Bine ai venit in casa noastra,
Neamule tu, floarea mea albastra,
Eminescu, Eminescu.

R:...

De avem sau nu dreptate,

De avem sau nu dreptate,
Eminescu sa ne judece.
Eminescu...