Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERA DE ȘTIINȚEUMANISTE ECONOMICE ȘI INGINEREȘTI

Referat
Disciplina: Metodologia cercetării activităților corporale

Tema: ” Metode cu grad mare de generalitate”

Efectuat: Olărescu Ion

Profesor: Dragoș Vicol

Prof. Univ. Dr. Hab.

GALAȚI 2017
Metode cu grad mare de generalitate

In activitatea de cercetare stiintifica exista mijloace care, prin natura lor, mediaza
cunoasterea realitatii din punctul de vedere al unor anumite domenii. Aplicarea unor
modalitati de gandire proprii anumitor discipline particulare, posedand insa un grad mare de
generalitate, care le face utilizabile in cele mai variate domenii, a dus la alcatuirea unui grup
de metode care contribuie la perfectionarea metodologiei cercetarii.

Majoritatea stiintelor folosesc astfel de metode: istorica, matematica, structurala, a


tipizarii si modelarii etc.

Metoda istorica constituie o reflectare a istoriei obiective a fenomenelor, a dinamicii si


a dezvoltarii lor. Acest fapt explica pregnantul caracter de generalitate pe care il are metoda.
Importanta sa este predominanta in stiintele ale caror obiecte de studiu se dezvolta destul de
repede, cum ar fi istoria, sociologia, etc., dar explicatiile se extind la numeroase alte
discipline. Aduce in plus, fata de metodologia particulara a fiecarei stiinte, posibilitatea de a
cunoaste, in dinamica desfasurarii lor, a diverselor aspecte ale realitatii, in opozitie cu
viziunea statica. Pentru biologie, ea a permis cunoasterea unor teze de baza, printre care si
'ontogenia repeta filogenia', care a facut posibila intelegerea unor fenomene. Prin scop, nu
poate fi restransa la inregistrarea empirica a variatiilor cronologice, ci urmareste dezvaluirea
legitatilor care controleaza istoria.

Metoda matematico - statistica, ne furnizeaza o imagine mai completa, mai riguroasa


despre fenomenele studiate. Baza deductiva a metodelor matematice folosite in stiinta permit
formularea mai precisa a unor previziuni stiintifice. Procedeele de prelucrare matematica
constituie frecvent un vehicol cu continut exact, al inductiei, sau conduce la descoperirea unor
legi generale.

Metoda axiomatica, se sprijina pe deductia logica si pe adevarurile evidente care s-au


formulat cu timpul in fiecare stiinta, adevaruri continute in legi, axiome, postulate. Din
acestea se deduc, fara eforturi de cercetare concreta suplimentare, alte adevaruri cu valoare
stiintifica.

Metoda euristica (de la grecescul Keuristen = a afla despre procedee metodologice


care duc la descoperirea unor cunostinte noi).
Euristica - stiinta a descoperirii si a inventiei, cuprinde numeroase metode care
favorizeaza creatia originala, nici una insa neputand fi considerata o cheie universala, cu
aplicabilitate in toate conditiile, specificul fiecarei cercetari - ca domeniu sau ca etapa a
activitatii - si particularitatile psihologice ale cercetatorului determinand alegerea solutiei
optimale. Principiile euristice, formulate pentru prima data de catre Descartes, reprezinta un
indreptar orientativ in munca stiintifica

Modelarea. Studierea realitatii obiective intampina adeseori dificultati care pot deveni
de nedepasit. In asemenea situatii s-a recurs la o cale indirecta de cercetare si anume la
studierea unor obiecte sau fenomene asemanatoare cu cele aflate in tematica. Rezultatele
obtinute asupra acestora vor fi transpuse la domeniul care constituie obiectul cercetarii. In
acest fel a luat nastere modelarea, ca metoda de cercetare.

Metoda sistemica. Larga dezvoltare a diferitelor forme de investigare a obiectelor-


sistem, care reprezinta complexe integrale de elemente interdependente, a generat o
multitudine de probleme cu caracter metodologic. Dezvoltarea cercetarilor sistemice in stiinta
contemporana arata ca introducerea in stiinta a procedeelor sistemice este, prin esenta sa, o
sarcina interdisciplinara.

Notiunea de sistem este aplicabila, in masura egala, in orice domenii ale cercetarii
stiintifice, indiferent daca este vorba despre fenomene materiale sau ideale [26].

Una dintre primele stiinte, in care obiectele cercetarii au inceput sa fie privite ca
sisteme, a fost biologia. Savantul biolog Ludwig von Bertalanffy, sprijinindu-se pe date din
diferite domenii ale realitatii, a elaborat teoria sistemelor [26].

Rolul ipotezei in cercetarea stiintifica

De regula, orientarea cercetarii este realizata prin formularea unor intrebari, carora
urmeaza a li se gasi raspuns. In demersul cunoasterii, ipoteza functioneaza de la formularea
intrebarii pana la descoperirea adevarului - moment in care ipoteza devine teorie, adica
cunostinta certa.

Alaturi de experiment, ipoteza si teoria sunt momente esentiale ale oricarei cercetari,
aparitia unei ipoteze sau teorii noi finalizandu-se adesea cu un salt al cunoasterii.
Ipoteza este o presupunere, anticiparea unor relatii sau rezultate, care urmeaza a fi
verificate in cercetare. Aceasta presupunere este sugerata de observarea faptelor, de datele
experientei si de cunostintele anterioare. Ipoteza, corect formulata, decurge dintr-un anumit
nivel de cunoastere, nasterea ei producandu-se la nivelul confruntarii dintre o anumita
practica, concret determinata, si teoria existenta - sistemul de adevaruri elaborat de stiinta.

Cand, in formularea ipotezelor, pornim de la practica, de la datele concrete, de la fapte


observate sau aparute in cadrul experientelor, vorbim despre ipoteze inductive, iar cand
formularea lor isi are izvorul in legile si teoriile deja cunoscute si prin care se cauta sa se
fundamenteze alte fenomene din realitate, ipotezele sunt deductive.

Verificarea ipotezei trebuie sa se faca pe cat mai multe cazuri. Verificarea poate
fi directa, in cazul ipotezelor de nivel elementar si indirecta, prin intermediul altor mijloace
de investigatie (pentru ipotezele de nivel maxim).

In cercetarile experimentale, verificarea ipotezei se face prin aplicarea 'ipotezei nule',


care presupune ca rezultatele cercetarii nu provin din actiunea variabilei independente, ci din
cauze intamplatoare. Infirmarea ipotezei nule va duce la confirmarea ipotezei de cercetare.
Acest demers se face prin intermediul testelor de semnificatie.

Ipoteza este tehnica mintala cea mai importanta pe care o poate folosi cercetatorul.
Principalul rol al ipotezei consta in sugerarea de experimente si observatii noi. Chiar atunci
cand ideea urmarita se dovedeste a fi falsa, cercetarile cauzate de aceasta rasplatesc autorul
pentru faptul de a-si fi propus si urmarit o idee.

In folosirea unei ipoteze se impune respectarea unor reguli:

a) nu insista in a sustine idei care s-au dovedit ineficace;

b) se impune respectarea unei discipline intelectuale, necesara pentru a subordona


ideile faptelor;

c) examinarea critica a ideilor, adica, sa nu fie acceptate primele supozitii, chiar daca
par evidente, fara observatii, fara verificare si chiar, daca este nevoie, reformulare;

d) evitarea conceptiilor gresite.