Sunteți pe pagina 1din 8

IsabelaVS-EliadeWikipedii5/ 21 iunie 2017/ 33989car. / 4644cuv.

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al Inchiziției


comuniste*
Sursa : https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/

Motto: „Nici un alt profesor de istoria religiilor nu s-a bucurat în America de o așa de mare
popularitate ca Mircea Eliade. Țin minte ovațiile pe care le-a primit în noiembrie 1973 când a
conferențiat la Chicago în fața a peste o mie de profesori universitari” (Mac Ricketts, iulie 1981).

De zece ori propus să primească Premiul Nobel pentru literatură (it.wikipedia, 7 aprilie
2007), Mircea Eliade a fost de zece ori împiedicat («/lucrat») să nu-l primească. Doar
nominalizările lui Gandhi dintre 1937 și 1948 la Nobelul pentru pace - doisprezece la număr –
i-au întrecut lui Eliade numărul de nominalizări, recordul absolut deținându-l însă „cel mai
mare istoric al religiilor din secolul XX” la capitolul „torpilări” spre a nu fi apreciat de noile
serii de studenți români din cripto-comunismul de după 1992 cărora li s-a insinuat fără-
ncetare că I.P. Culianu - asasinat de Securitatea comunistă (cf. I. M. Pacepa, apud. Tereza Culianu în
rev. „Obs. Cultural”, nr. 87/23oct.2001) la Chicago pe 21mai 1991-, ar fi fost, vezi Doamne, „mai
bun decât Eliade” (cf televizatul Andrei Pleșu, TVR, 5 oct. 1991, vezi rev. „Cotidianul”-Supliment literar
L.A.I. 18 mai 1992).
După moartea academicianului Mircea Eliade (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. M. Eliade și
neo-iobăgia ideologică post-decembristă;
http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliadeAcademician), ale cărui scrieri au
fost premiate nu numai de Academia Franceză, a ieșit la lumină și treptata depreciere a
Premiului Nobel, distincție literară refuzată în mod hotărât de Cioran, propus după 1986.
Din ce în ce mai politizat, criteriul de selecție a premiaților Nobel a încetat să aibă
vreo legătură cu valoarea operei „nobelizaților”, promovându-se prin premiere teme legate de
persecuția evreilor în al doilea război mondial (vezi „nobelizarea” romancierului francez din 2014
interesat „conjunctural” de nazism, sau „nobelizarea” scriitorului maghiar pentru o carte pe tema lagărelor
naziste, precum și a lui Elie Wiesel care, „nobelizat” pentru pace, în loc să scrie adevărul despre crimele făcute
de administrația ungurească împotriva românilor -și a evreilor stabiliți în Maramureș-, a preferat minciuna cu
jandarmii români -inexistenti între sept. 1940 și oct. 1944-, persecutori ai evreilor din jumătatea de Ardeal păzită
de jandarmii unguri în timpul administrației maghiare; a se vedea și textul lui Dan Botta, Contribuția geniului
creator și propagator de cultură al Românilor la dezvoltarea culturii maghiare și a statului modern maghiar,
scris chiar la vremea ocupației nord-vestului Transilvaniei, în volumul Dan Botta, Limite și alte eseuri, Editura
Crater, București, 1996, pp. 303- 307 ; on-line https://fr.scribd.com/doc/191839244/DanBottaRomaniMaghiari ).
După ce Hitler a oferit ungurilor jumătate din Transilvania la sfârșitul lui august 1940,
în septembrie a început o bestială ucidere a locuitorilor români (reprezentând peste 50,1 % din
populația acest teritoriu românesc) pentru purificarea etnică a zonei păzită de jandarmeria
maghiară după Dictatul de la Viena. Crimele jandarmilor unguri au fost finalizate prin
împușcarea românilor petrecută la Moisei pe 14 octombrie 1944. Spre sfârșitul lunii
octombrie 1944 armata română a eliberat Nord-Vestul Transilvaniei, fiind silită de sovietici a
lupta si dincolo de granițele României, la fel cum armata română fusese silită de Hitler să
lupte si după redobândirea Basarabiei si Bucovinei de Nord ocupate din iunie 1940 până în
vara anului 1941 de sovietici. După eliberarea jumătății de Ardeal la sfârțitul lunii octombrie
1944, Stalin a instituit în Nord-Vestul Transilvaniei administrația sovietică nepermițând
românilor să administreze teritoriul românesc pentru care luptaseră (vezi prima parte din conferința
mea ținută pe 26 ian. 2012 în sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane din București ;
http://www.youtube.com/watch?v=xsi5wHC44AA&list=UUgcn_JXm6-ZMTeCidkHY0hQ ). „Dezvăluirea
masacrelor anti-românești din cei 4 ani de ocupație maghiară (vezi vol. : M. Fătu, Mircea Mușat
(coordonatori), Teroarea horthysto-fascistă în Nord-Vestul României, Ed. Politică, București, 1985 ) a
constituit multă vreme [patru decenii! ] un subiect tabu în timpul regimului comunist datorită
prezenței importante a etnicilor maghiari în structurile de partid și securitate”, scria
maramureșanul Marius Vișovan, preot profesor, amintind de trecerea a 70 de ani de la
masacrul de la Moisei.

„Lucrat” să nu primească Premiul Nobel a fost și Lucian Blaga, când „Inchiziția


comunistă” s-a repezit să meargă până în îndepărtata Suedie ca să împiedice „nobelizarea”
candidatului român propus de la Paris de profesorul Bazil Munteanu si de la Lund, din Suedia,
de profesorul Alf Lombard (vezi înregistrarea din 18 mai 2012 de la Sesiunea de Comunicări organizată de
Universitatea „1 dec. 1918” din Alba Iulia http://www.youtube.com/watch?
v=w0O_gLroSCk&list=UUgcn_JXm6-ZMTeCidkHY0hQ Această inregistrare a scriitoarei Isabela Vasiliu-
Scraba postată de „mirelvv” a fost -ca si alte conferințe înregistrate ale Isabelei Vasiliu-Scraba-, în mod
abuziv „legată” împreună cu înregistrări video din alte surse (constatare din 6 aprilie 2015), adăugate ca un
fel de „represalii dictatoriale” în scopul precis de a aduce discursul meu pe linia gândirii „monolit”. La o
superficială trecere în revistă a unor astfel de „securiste” grupaje video, se remarcă o dublă tendință: (1) una
de a plasa în preajma puținelor mele conferințe publice nulități cu titlul de doctori in filozofie care prezintă
varianta prefabricată a discursului de la care eu, gândind pe cont propriu, mă cam depărtez; (2) alta este de a
mă „socializa” cu de-a sila pentru sugestia subliminală ca, abătându-mă de la tezele „oficiale”, aș face
politică. In al doilea caz abuzurile cuplării forțate a înregistărilor mele postate pe youtube urmează stilistica
anchetărilor din închisorile comuniste care asociau cu de-a sila oameni apoi îi schingiuiau să recunoască a fi
complotat împreună, spre a confecționa LOTURI de opozanți ai regimului comunist chiar din inși care nu se
cunoscuseră.**). Aceasta se întâmpla când cititorii români nu mai văzuseră numele filozofului
si poetului Blaga prin reviste, altfel decât pus la zid, după exemplul dat (în „Lupta de clasă”,
nr.7/1949) de Leonte Răutu („din nomenclatura parazitară” aservită intereselor sovietice, vezi articolul
istoricului Șerban Papacostea, Crima regimului comunist, „Revista 22”, Anul XVIII, Nr.8/ 885, din 20-26 febr.
2007, p.15). „Groparul culturii românești” (cum a fost supranumit Leonte Răutu) nu se sfiise a
scrie că „teoriile” filozofului Lucian Blaga au servit „fascizării” României.
Tot mercenarii ocupantului sovietic (care transformaseră întreaga țară într-o imensă pușcărie cu
vreo treisute de închisori comuniste de exterminare a milioane de români nevinovați, fără a fi socotite și sediile
Securității unde anchetările se făceau prin schingiuiri bestiale, vezi pr. Dumitru Bejan în vol. : Fericiți cei
prigoniți- Martiri ai temnițelor, București, Ed. Bonifaciu, 2008, p.68) aveau să-l «lucreze» în 1960 și pe
Vintilă Horia, să nu cumva să-i fie decernat cel mai mare premiu literar al Franței (un premiu
mai modest d. p. d. v. financiar decât Premiul Nobel), anume Premiul Goncourt al Academiei Franceze
(vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Receptarea românească a primului scriitor străin laureat al premiului Goncourt, în
rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.12/ 2015, p. 16 ; https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-
vintilahoriacentenar/ ; precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Vintilă Horia exilat, pe hârtie în rev. „Jurnalul literar”,
București, an XXI, nr. 7-12, aprilie –iunie 2010, pg.1 si pg. 2,
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVintilaHoriaExilat2.htm, sau în „cea mai mare bibliotecă online” la
http://www.scribd.com/doc/164505556/Isabela-Vasiliu-Scraba-%E2%80%9CVintila-Horia-exilat%E2%80%9D ;
si art. : Vintilă Horia ca istoric al filozofiei românești , pe hîrtie în rev. „Poesis”, Satu mare, nr. 236-237, 2010,
pp. 50 – 54 ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVintilaHoriaIstorie2.htm sau
http://www.scribd.com/doc/176897482/Isabela-Vasiliu-Scraba-Vintil%C4%83-Horia-istoric-al-filozofiei-romane
%C8%99ti ; din filmul Marilenei Rotaru aflăm și de părerea excelentă pe care i-a făcut-o Vintilă Horia lui W.
Heisenberg. Dar și de scandalizarea fizicianului (din interbelic laureat al premiului Nobel), revoltat de mizeria
„afacerii Goncourt-1960”, ambele povestite de o personalitate din capitala Argentinei : directorul Institutului de
Psihologie Industrială, Prof. Dr. Stan M. Popescu ; în filmul despre Vintilă Horia postat pe youtube de la
1 :07 :38 până la 1 :13 :19).

De la Monica Lovinescu știm cum s-a derulat «afacerea Vintilă Horia»: La aflarea
veștii că un scriitor român trăitor în exil ar putea fi onorat cu un premiu de prestigiu, acel stat
în stat pe care l-a reprezentat Securitatea - înființată în 1948 la ordinul Moscovei de Ana
Pauker (colonel sovietic)-, a trimis la Ambasada R.P.R. din Paris - prin oportunistul Mihai
Ralea, bucuros de posibilitatea unui nou voiaj în Franța studiilor lui doctorale (vezi conferința
mea din 18 mai 2012 despre Vintilă Horia de la Universitatea din Alba Iulia http://www.youtube.com/watch?v=-
fK9Q9HL5lI precum si partea a II-a din înregistrarea de la Târgul Gaudeamus unde s-a lansat în 2010 un volum
de eseuri scrise de Vintilă Horia http://www.youtube.com/watch?v=KFyjIrPflAA )-, un dosar falsificat de
securiști într-un mod «foarte șmecher. Se găseau în el unele lucruri reale, articole scrise de pe
poziții de dreapta, în fotocopie. Si erau tot acolo, altele, INVENTATE, adică BĂTUTE LA
MAȘINĂ și FOTOCOPIATE, articole de un antisemitism fulminant și delirant. (…) Erau
amestecate abil, foarte inteligent, bine trucate în colajul ce se oferea » (vezi Monica Lovinescu, în
vol. Resemnarea cavalerilor, Ed. Jurnalul literar, București, 2002, p. 100 ; vezi și Andrei Flor/ Paul Costin
Deleanu, L-Affaire Vintilă Horia și „scandalul Goncourt-1960 , în rev. „Semne”, an I, nr. 2-3, martie-aprilie
1961; in 1960 ambasaborul RPR la Paris, E. Bender, alias M. Bălănescu vroia zor nevoie să se pozeze cu Vintilă
Horia, dovedind astfel că, în forul lui intim, nici el nu-l credea pe Vintilă Horia anti-semit. ).

Dacă în perioada exilului francez lui Mircea Eliade i s-a putut bloca obținerea unei
catedre de istoria religiilor la Hautes Etudes prin dispoziții date Legației României din Paris
de Inchiziția comunistă din țara ciuntită de Bucovina de Nord si de Basarabia, faima sa nu a
putut fi stăvilită în mediile academice, care în 1945 îl alegeau membru al Societății
«asiatique », în 1948 îl invitau să participe la Congresul internațional al orientaliștilor de la
Paris, iar în perioada 1950-1956 să țină conferințe la Universitățile din Roma, Amsterdam,
Padova, Strassburg, München, Freiburg, Chicago, Lund, Uppsala.

Brațul cel lung al inchiziției nu se putea lungi pe atunci cum se lungește el astăzi prin
enciclopediile on-line unde - în șapte așa-zis „libere” enciclopedii (Wikipedia în română, în
franceză, în spaniolă, în portugheză, în engleză, în germană și în italiană) -, lipsesc, printr-un
ciudat consens, volumele omagiale (de ex. Studies in Honour of Mircea Eliade. Myths and Symbols,
1969, Univ. Chicago Press) si cele cuprinzând lucrările Colocviilor internaționale pe tema
„Eliade” organizate de universități occidentale când renumitul istoric al religiilor împlinise 70
de ani, trecute sub tăcere fiind și zecile de teze de doctorat în care, la cele mai prestigioase
universități au fost analizate ideile novatoare din hermeneutica lui Eliade. Asta ca să nu
amintim și de lista bibliografică extrem de sumară din diversele Wikipedii în care lipsesc
multe dintre cărțile științifice ale lui Mircea Eliade.

Studiile în onoarea lui Mircea Eliade la împlinirea vârstei de 60 de ani au rămas și


după un sfert de secol netraduse si netipărite de Humanitas, fosta Editură Politică atât de
ahtiată să invadeze piața cu traduceri încât și lucrări scrise în românește de Eliade au fost
editate retraduse în românește din franceză, deși Eliade era „gata să pună la dispoziție unei
edituri românești manuscrisul Istoriei religiilor pe care-l are în limba română la Paris” (vezi
vol. Mircea Eliade în arhiva Securității, Editura „Mica Valahie”, București, 2008, p.119). Oferit de Eliade în
1974, manuscrisul românesc al volumului Traite d’histoire des religions - care îl „șocase” pe
Paul Ricoeur făcându-l să descopere „la cohérence et la stabilité de l’univers sacré, ou toutes
les „figures” sont en quelque sorte contemporaines les unes des autres” (vezi volumul Mircea
Eliade. Cahiers de l’Herne, 33/1978, p. 276), și dându-i astfel peste cap prejudecățile istoriciste
asupra fenomenului religios -, a fost refuzat în comunism de poliția gândirii care orchestra,
cum orchestrează din umbră și azi, minimalizarea valorilor românești percepute ca valori
universale. Refuzat a rămas și după căderea comunismului când Editura Humanitas s-a grăbit
să facă bani de pe urma lui Eliade.

Din cale afară de ciudată ne pare (în amintitele enciclopedii on-line) și omiterea
menționării următoarelor distincții academice care i-au fost acordate lui Mircea Eliade după
criterii strict valorice și nu politice: «Sewell L. Avery Distinguished Service Professor »
(1964); Membru al «American Academy of Arts and Science» (11 mai 1966); Doctor Honoris
Causa al Universității din Yale (iunie 1966); «Christian Culture Award Gold Medal for 1968»,
Univ. Windsor (Canada); Doctor Honoris Causa la Universitatea Națională din La Plata
(Argentina), 1969 ; “Professor Extraordinario de la Escuela de Estudios Orientales, 1969
(Univ. San Salvador); Doctor Honoris Causa in Sacred Theology, Ripon College, 1969;
Doctor Honoris Causa of Humane Letters, Loyola University (Chicago); Membru al
Academiei Britanice (8 iulie 1970); Doctor Honoris Causa in Science of Religion, Boston
College (iunie 1971); Doctor Honoris Causa of Law, La Satte College, Philadelphia (17 mai
1972); Doctor Honoris Causa of Humane Letters, Oberlin College (21 mai 1972); Membru al
Academiei Austriece de Stiință, Viena (23 mai 1973); Doctor Honoris Causa of Letters, Univ.
of Lancaster (16 aug. 1975); Membru coresp. al Academiei Regale Belgiene (sept 1975);
Doctor Honoris Causa al Univ. Sorbone (Paris, 14 febr.1976); Membru al Acad. de Limbă si
literatură franceză, Bruxelles (15 febr.1977); Membru al Academiei Regale Belgiene (18 febr.
1977); Premiat de Academia franceză pentru « Istoria credințelor și ideilor religioase », iunie
1977; Legiunea de onoare, Paris, 11 sept.1978, desemnat ca doctor honosis causa al
prestigioasei universități pariziene, Sorbona, etc.

Pe piața cărților românești, lipsa distincțiilor academice din volumele Editurii


Humanitas care-l au drept autor pe Eliade contrastează în mod vădit cu înșirarea premiilor
primite de activistul comunist Andrei Pleșu (șef al biroului organizației de bază a tineretului comunist
din Institutul de Istoria Artei) desemnat de președintele Ion Iliescu întâi ministru al culturii post-
decembriste apoi ministru de externe (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filozof al religiilor –Andrei
Pleșu – despre unul autentic : MIRCEA ELIADE, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr. 272/ 2014, pp.
14 – 15 ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS_Plesu_Eliade5.htm , a se vedea și art. Isabela
Vasiliu-Scraba, A. Pleșu, un eseist preocupat de îngeri si vampiri, din rev. „Acolada”, Satu Mare,
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVS-plesu-ingeri8.htm sau http://www.scribd.com/doc/167071931/Isabela-
Vasiliu-Scraba-Un-eseist-preocupat-de-ingeri-%C5%9Fi-de-vampiri-A-Ple%C5%9Fu ). Distincțiile
academice oferite activiștilor comuniști pe criterii politice erau notorii pe vremea
Ceaușeștilor. Dar chiar și în secolul XXI, comunistul Hugo Chavez a fost făcut pe criterii
politice „doctor honoris cauza” al Universității din San Salvador.

În cazul marelui istoric al religiilor care a fost Mircea Eliade, prin ciudatele «omiteri»
ale distincțiilor academice se înrudesc între ele nu mai puțin de opt enciclopedii online:
Enciclopedia britanică si cele șapte wikipedii (în fr., pt.,en., sp., ge., ro., it.). Astfel că putem
afirma fără teamă de eroare că „omiterile” nu sînt chiar întâmplătoare. Căci în golul lor apar
intențiile urmărite. In primul rând a nu se indrepta atenția cititorilor către recunoașterea
unanimă de care s-a bucurat Mircea Eliade prin mediile academice. In al doilea rând spre a
putea lansa în eter zvonul că “since the 1970s his position at the time was frequent topic of
criticism” (en.wikipedia.org, 7 aprilie 2007), ceea ce consonează cu „Dosarul Eliade”
contrafăcut și publicat în 1972 de revista „Toladot” din Israel spre blocarea candidaturii la
Premiul Nobel, dar distonează evident cu ceea ce constatase Mac Ricketts în 1973 si a scris în
iulie 1981 referitor la popularitatea si succesul de care s-a bucurat Eliade în America, așa cum
nici un alt profesor de istoria religiilor nu se mai bucurase vreodată.

In al treilea rând, omiterea distincțiilor academice oferite „celui mai mare istoric al
religiilor din secolul XX” are darul de a face posibilă împarțirea în două a ponderii unei
afirmații trecută de B. Rennie în Enciclopedia Britanică si de acolo trecută (prin traducere) în
alte wikipedii: unii consideră filozofia lui Eliade ca fiind «a crucial contribution to the study
of religion, and some seeing him as an obscurantist whose normative assumptions are
unacceptable » (Encyclopaedia Britanica online, 7 aprilie 2007).
Plasarea lui Mircea Eliade, inițial cu o pondere de 50%, în cea de-a doua categorie, este
completată în Wikipedia franceză (si română) cu citarea unei făcături după tipicul textelor lui
Leonte Răutu din „Lupta de clasă”. Desigur spre a înclina balanța în direcția urmărită de
mafioții care dirijează din umbră ro.wikipedia zisă «liberă», si neutră din punct de vedere
politic, dar în fapt lipsită de libertate în măsura în care fișele personalităților de mare
anvergură (precum Mircea Eliade) sînt astfel alcătuite spre a reflecta neclintit poziția dorită de
cei care au pus mâna pe aceste enciclopedii on-line nerecomandate studenților de la
universitățile occidentale de prestigiu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia citită printre rânduri, pe
hârtie în rev. „Vatra veche”, Târgu Mureș, 2/2014, pp. 46-50, sau
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm , sau
http://www.scribd.com/doc/164909511/Isabela-Vasiliu-Scraba-Wikipedia-ro-citit%C4%83-printre-randuri
precum si http://www.scribd.com/doc/168346109/Fisa-din-Wikipedia-ro-a-scriitoarei-Isabela-Vasiliu-Scraba-
publicata-in-volumul-AUTORI-ROMANI ).

Făcătura poartă titlul: Imposture et pseudoscience. L’œuvre de Mircea Eliade (Lille,


Presse Universitaires du Septentrion, 1998 ; vezi și cartea din 1993 a aceluiași autor, Mitologii ale secolului XX,
tipărită în românește de Polirom în 2003 la care face referire Petru Ursache în vol. Antropologia, o știință
neocolonială, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2014, pp. 279-291), observând că autorul „ridică multe probleme, înainte
de toate, de etică profesională”.). Volumele din 1993 și din 1998 aparțin unui profesor de la
Universitatea Lille3, tradus de editura Polirom inițiatoare a colecției „Biblioteca I. P. Culianu”
în care a cuprins scrisorile trimise de marele istoric al religiilor Mircea Eliade asistentului de
română de la Groningen, ajuns după moartea lui Eliade profesor asociat de italiană în SUA
(vezi scrisoarea din 11 aprilie 1988 către Lorenzo Renzi în care Culianu amintește de studenții
săi americani de la Cambridge MA cărora le-a predat italiana după manualul profesorului
Renzi de la Universitatea din Padova). Când, în sfârșit, în 1991, jurnalistul I.P. Culianu care
ținuse până în decembrie 1990 rubrica „Scoptofilia” (=plăcerea de a privi) la „Lumea Liberă
Românească” (New York) era pe punctul de a fi angajat la Chicago pe post de profesor asociat
de istoria religiilor, el a fost întâi amenințat cu moartea „dacă mai lucrează cu Regele”, apoi
asasinat de trimișii Securității, înainte de a fi primit cartea verde necesară contractului de
angajare la Divinity School (Ted Anton).

Doctoratului de stat condus de Meslin, Culianu l-a trecut în 1987, la limita timpului
admisibil, cu teza Recherches sur les dualismes d’Occident. Analyse de leurs principaux
mythes publicată la Paris în 1990, de editura care i-a scos post-mortem academicianului
Mircea Eliade, Dictionnaire des religions (Plon, 1990). Profesorul Michel Meslin l-a acceptat
cu greu pe Culianu după doctoratul de troisieme cycle (1980) si numai la insistențele lui
Mircea Eliade care fusese în 1980 președintele comisiei (vezi Dialoguri întrerupte, Polirom, Iași,
2004, si articolul lui Serban C. Andronescu, A fost Culianu „discipolul” lui Eliade?
http://www.scribd.com/doc/179318724/%C5%9Eerban-Andronescu-A-Fost-Ioan-Petru-Culianu-
%E2%80%9EDiscipolul-lui-Mircea-Eliade%E2%80%9C ). Probabil Meslin nici nu a știut de
adausurile făcute de Culianu în notele tezei apărută la Plon în 1990, fiindcă e puțin probabil ca
el să fi tolerat în lucrarea de stat a lui I. P. Culianu (susținută în ianuarie 1987) „tratamentul
pe care îl aplică maestrului său în notele de la teza sa de doctorat” (vezi St. Stoenescu, în rev.
„Origini. Romanian Roots, vol. XIII, no. 6-7-8/ 132-133-134, June-July-August 2008, numărul dedicat lui
Mircea Eliade, p.67). Michel Meslin era agasat încă din 1980 de arivismul tânărului Culianu care
se lăuda într-un manuscris nepublicat că ar fi „infinit de ambițios” și „hotărât să calce peste
cadavre” (p. 113 si p.114 din mss-ul romanului Râul Selenei, trimis profesorului Eliade în 1976, după bursa de
câteva luni la Chicago, oferită de Eliade, vezi vol. Studii de istorie a filozofiei românești, VIII, Ed. Academiei,
2012, p. 305; manuscrisul romanului a fost denișat din arhiva lui Eliade de un bursier de-al lui Pleșu, interesat de
biografia celui despre care „cronicarul plastic” (Noica referitor la Andrei Pleșu) decretase că ar fi fost „mai bun
decât Eliade”.). Culianu a dovedit că a uitat ce singur scrisese în 1978: „Datoriile mele de
recunoștință față de Mircea Eliade sînt profunde și complexe”.
De fapt, nerecunoștința sa o dovedise din plin în 1985 prin textul „incorect” publicat
de I.P. Culianu în „Nouvelle Acropole”, la câteva luni după ce Eliade îl ajutase să publice (în
1984) la editurile prestigioase care-l publicau pe el teza de troisieme cycle de la Sorbona si
teza de licență de la Facultatea de italiană din București (adusă din țară de profesorul Cicerone
Poghirc) pentru care astentul de română de la Groningen îl ruga pe Eliade în 18 sept. 1978 să
facă o prefață (la cartea sa „de popularizare despre filozofia Renașterii”). Patru ani mai târziu,
în februarie 1982, Eliade a scris prefața solicitată pentru Eros și magie în Renaștere după ce
autorul mai amplificase lucrarea de licență. Presat de Payot, care-i scrisese că altfel nu publică
teza de troisieme cycle a lui Culianu, pe 1 august 1984 Mircea Eliade a redactat și pentru
Experiențe ale extazului un text scurt (excesiv de amabil și de încurajator pentru tânărul autor)
la o carte despre care-i scrisese lui Culianu că „primii cititori n-au fost prea entuziasmați.
Punctul lor de vedere: prezinți, cum spun, numai status questionis; așteaptă interpretatrea pe
care o anunți...”(Mircea Eliade).
Pe 19 ian 1983 Culianu scria că Hans Peter Duerr i-a dat „chef și prilej” să polemizeze
cu „autorii de zvonuri ciudate privind existența lui Eliade” (Culianu, Mircea Eliade, Ed.
Nemira, București, 1998, p. 157). Asistentul de română de la Groningen i-a ascuns lui Eliade
textul polemic (M. Eliade und die blinde Schildkroete, pp. 216-243) din culegerea de studii
îngrijită de Durr (Die Mitte der Welt, 1984 ). Aceasta se vede din scrisoarea trimisă lui Eliade
pe 18 sept. 1984 (Dialoguri întrerupte, Iași, 2004, p. 256). Se pare că din primăvara lui 1984
doctorandul în istoria religiilor fusese criticat de Virgil Ierunca atât pentru atacurile (sub
pretext că l-ar „apăra”, vezi Doamne, în textul M.Eliade și broasca țestoasă... (vezi Culianu
către prof. M. Eliade, 4 aprilie 1984: „De la Paris îmi sosesc zvonuri, legate de Die Mitte der
Welt, că iarăși am făcut o stângăcie și nepotrivită încercare să vă ...„apăr”, Dialoguri
întrerupte, p. 252), cât și din cauza apariției revistei cuprinzând textul scris de Culianu
împotriva poetului Horia Stamatu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul naşterii
poetului Horia Stamatu. Ciudăţenii cripto-comuniste, în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI,
sept. 2012, p. 19, on-line http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Centenar10Horia Stamatu.htm )
text care l-a făcut pe Virgil Ierunca să-i scrie lui Culianu că îl consideră om al Securității (vezi
Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Mircea Eliade şi gonflarea lui I. P. Culianu prin
felurite tertipuri, în rev „Tribuna”, Cluj-Napoca, oct. si nov. 2013, sau
http://www.scribd.com/doc/179318328/Isabela-Vasiliu-Scraba-Mic%C8%99orarea-lui-Eliade-
%C8%99i-gonflarea-lui-Culianu-prin-felurite-tertipuri , precum si Isabela Vasiliu-Scraba, Era
minciunilor legate de cariera lui Culianu , în rev. „Cetatea Culturală”, Cluj-Napoca, sept.
2013, sau http://www.scribd.com/doc/172864407/Isabela-Vasiliu-Scraba-ERA-MINCIUNILOR-
LEGATE-DE-CARIERA-LUI-I-P-CULIANU-%C5%9EI-O-NOU%C4%82-IPOTEZ%C4%82-A-
LUI-EZIO-ALBRILE-PRIVITOARE-LA-ASASINATUL-POLITIC-DE-L). Presupunerea lui Virgil
Ierunca a fost confirmată odată cu publicarea unei note informative despre profesorul Mircea
Eliade scrisă în 1985 de Culianu (vezi vol. Mircea Eliade în arhiva Securității, Ed. Mica
Valahie, București, 2008, p.230-233).

Prin articolele - care au „răcit” relațiile sale cu Eliade, cel intitulat M. Eliade e lunga
lotta contro il razzismo (articol introdus de Marin Mincu în volumul Mircea Eliade e l’Italia, Milano, Jaca
Book, 1987, acel prof. Mincu trimis de oficialii comuniști ani de zile în Italia ) și textul M. Eliade und die
blinde Schildkroete -, așa-zisul discipol (cum se auto-intitula Culianu încă din 1976) s-a alăturat
detractorilor lui Mircea Eliade sub pretextul că îl „apără” de aceștia. Același lucru l-ar fi voit
să-l facă din 1978 în niște anexe ale monografiei Eliade pe care însă editorul din Assisi le-a
îndepărtat, să nu apară prea evident felul angajării politice a lui I.P. Culianu care scria din
Occident în vara anului 1985 note despre Mircea Eliade către Securitatea română (în vol.
Eliade în arhiva Securităţii, Ed. Mica Valahie, București, 2008; Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre
turnătorii săi anonimizațI; pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 1 (110), ianuarie 2017 (anul XI), p.17:
https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ ).

În ciuda „răcirii” relațiilor, academicianul prof. Mircea Eliade a fost atât de generos cu
autorul articolelor care l-au deranjat, încât s-a zbătut pe la forurile universitare de la Chicago
să-i ofere (către sfârșitul anului 1985) posibilitatea de a ține în primăvara anului 1986 două
conferințe de istoria religiilor la universitatea americană unde el predase trei decenii. Ocazie
neratată de Culianu care a vorbit atunci și de persecutarea evreilor în vremea celui de-al doilea
război mondial, pentru că-i părea oarecum asemănătoare persecuției vrăjitoarelor din evul
mediu.

REPERE BIBLIOGRAFICE

1-Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui


Arsenie Boca, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10, sau, o variantă mai
scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011, http://www.nord-
literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46 .

2-Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu- despre unul autentic:
Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16,
sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-PlesuEliade10.htm

3-Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credințelor si ratatele colaborări ale


lui Eliade cu I.P. Culianu, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul IX (XLIV), Nr.4 (322), aprilie 2009,
p. 22, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Culianu_in_colab3.htm .

4- Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al


lui Eliade, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36,
https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade si în „Revista Română”,
Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17, http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .

5-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în rev. „Poesis”, Satu
Mare, ian.-martie 2010, pp. 74-78, sau
https://fr.scribd.com/doc/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica si în rev. „Jurnalul literar”,
București, ian.- martie 2010, si
https://fr.scribd.com/doc/226206379/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCuliBeletristica

6-Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri,
pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie,
sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu .

7-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în
rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6, sau
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm

8-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul
superior, pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15 sau
https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori , sau, o variantă mai
elaborată din site-ul personal, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-EliadeDetractori4.htm.

9- Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în
rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5, sau
http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Memorialistica2Tribuna258.htm .
10-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în
rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50, http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-
WIKIPEDIAro19.htm , sau varianta intitulată Wikipedia.ro citită printre rânduri,
http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-
randuri/

11-Isabela Vasiliu-Scraba, Răbdarea îngerească a lui Mircea Eliade cu Ioan Petru Culianu,
psiho-sociolog al religiilor, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VII, nr. 84, dec. 2008, p.3956, sau
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/rabdareaEliade8.htm /

12-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani


după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10,
octombrie 2011, p.6, 7, si 26, online la http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-
In-%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup
%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-George , sau
http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm

13- Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa
individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev.
„Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21, sau
http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa .
14- Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. M. Eliade și neo-iobăgia ideologică post-decembristă;
http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade .
15- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul din arta lui Camilian
Demetrescu, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 264/2013, pp. 28-29, sau
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Eliade10-Camilian.htm sau online în Revista „Agero”
din Stuttgart, https://fr.scribd.com/doc/168929559/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCamilianDemetrescu .

Cuvinte cheie: Distincții academice -- Mircea Eliade -- nominalizare la Premiul Nobel-- Lucian Blaga--
asasinarea profesorului I.P. Culianu --Securitate – manipulare -- Vintilă Horia-- Wikipedia.ro confiscată --
Isabela Vasiliu-Scraba.

*Două variante mai scurte au apărut pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VIII, nr. 11
(84), noiembrie 2014, p.12 si p.22 și în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 269/2013, p.12.

** La pg. 201 din Raportul de condamnare a comunismului se poate citi cum „s-au fabricat procese
fantomă de tip sovietic in care erau amestecați de-a valma acuzațI de proveniență foarte deosebită, care –mulțI-
nici nu se cunoșteau între ei… în așa fel ca din complexitatea LOTULUI să rezulte că…erau legațI printr-un plan
comun de subminare a regimului” (apud. Ion Spânu, Legea 217/2015 se bate cap în cap cu raportul final de
condamnare a comunismului; http://www.ziaristionline.ro/2016/03/21/vladmir-tismaneanu-gata-sa-il-atace-pe-
alexandru-florian-ion-spanu-legea-2172015-antilegionara-se-bate-cap-in-cap-cu-raportul-final-de-condamnarea-
comunismului/ ).

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA, vezi fișa scriitoarei înainte de vandalizarea ei de către


birocratul Mycomp care îndepărtează din wikipedia informațiile despre studiile ei post-universitare si din titlurile
cărților pe care scriitoarea le-a publicat în post-comunism:
http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba ;
Chiar și vandalizată, fișa Isabelei Vasiliu-Scraba din WIKIPEDIA.ro este deseori cenzurată (adică
intenționat ocolită) de câteva motoare de căutare.

Sursa : https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/