DINAMICA GRUPURILOR

CURS 6
STRUCTURILE GRUPULUI
1. Structura socioafectivă
2. Structura comunicarii
3. Structura puterii / autoritatii
4. Structura activităţii / sarcinii

Desfăşurarea in timp a relaţiilor dintre membrii grupului, in contextul realizarii unor activitati
comune, genereaza procesele psihosociale de grup (aspectul diacronic, dinamic, discursiv al raporturilor
interpersonale), iar modul de configurare a relaţiilor la un moment dat defineste structurile psihosociale
(aspectul sincronic al raporturilor interpersonale). Principalele categorii de structuri (respectiv procese)
psihosociale de grup sunt: structura socioafectiva (procesele preferenţiale), structura comunicarii
(procesele de comunicare), structura puterii (procesele de influenţă) şi structura activităţii (procesele
de realizare a sarcinii). Dintre acestea, structurile comunicarii, influenţei şi activităţii pot avea atât un
caracter formal, cat şi un caracter informal, generate spontan in contextul interacţiunii membrilor, in
cadrul oricărei categorii de grupuri. Structura socioafectiva are preponderent un caracter informal, cu
manifestări in cadrul oricărui tip de grup, chiar daca anumite aspecte ale structurilor formale ii pot
influenţa modul de configurare şi de manifestare (Cristea, 2015).

1. Structura socioafectiva a grupului

Structura socioafectiva a grupului consta in modul de configurare a relaţiilor preferenţiale dintre
membri la un moment dat, relaţii care pot îmbrăca forma atracţiei, respingerii sau indiferenţei
sociometrice.
Grupul social mic oferă condiţiile necesare unei structurări complexe a relaţiilor afective ale
membrilor săi, structurare care se realizează in doua planuri principale sau implicând doua forme relativ
distincte de manifestare:
1) în plan intragrupal, procesele afective îmbrăca atât forma relaţiilor preferenţiale
interpersonale, cat şi pe aceea a trăirilor afective fata de grup ca întreg. Intre cele doua forme ale
afectivităţii intragrupale exista strânse intercondiţionări, prima găsindu-si expresia in structura
informala a grupului (identificata prin tehnica sociometrica), iar cea de a doua la nivelul coeziunii,
climatului psihosocial şi performanţei (tema importanta pentru dinamica grupurilor).
2) în plan extragrupal, procesele afective se structurează atât in raport cu alte grupuri cu care
se afla in legatura, cat si in raport cu mediul social in care îşi desfăşoară activitatea, mediu constituit din

1
organizaţiile, instituţiile şi condiţiile sociale generale care au incidenţa asupra vieţii de grup (tema
importanta pentru psihosociologia organizaţiilor şi psihologia mulţimilor).
Pentru a surprinde aspectul diacronic, evolutiv al structurii sociometrice a grupului si pentru a
depasi una din limitele testului sociometric se poate utiliza PANELUL SOCIOMETRIC (teste
sociometrice repetate la un interval de timp).
Factorii individuali cei mai semnificativi care condiţionează formarea si structurarea relaţiilor
preferenţiale in cadrul grupurilor sunt consideraţi: inteligenţa sociala, capacitatea de comunicare
interpersonala, farmecul personal, prestigiul intra- şi extra-grupal, altruismul si disponibilitatea de
întrajutorare, competenta şi implicarea in rezolvarea problemelor cu care se confruntă grupul, statutul
recunoscut in plan formal şi informal.
Diagnoza si interventia la nivelul structurii socioafective pot viza dificultăţi reale cu care se
confrunta grupul, dorinţa de optimizare a unei situaţii prezente, nevoia de optimizare a climatului
psihosocial si performanţelor de grup, stimularea creativităţii, eliminarea sau reducerea conflictelor
intra sau extragrupale, identificarea cauzelor unor situaţii disfuncţionale conjuncturale, realizarea unor
prognoze privind evoluţia grupului ca întreg sau a unor raporturi interpersonale semnificative din
cadrul acestuia, raporturile tensionate dintre unele subgrupuri, pregătirea grupului pentru confruntarea
cu anumite situaţii deosebite etc.

2. Structura comunicarii
Atât constituirea grupului ca sistem dinamic cu autoreglare, cat si desfăşurarea activităţilor care ii
sunt specifice presupun un ansamblu de interacţiuni sistematice intre membri, interacţiuni care au loc pe
fondul unui proces continuu de comunicare interpersonala. Comunicarea reprezintă condiţia esenţiala a
funcţionarii oricărui sistem social şi a desfăşurării activităţilor prin care se realizează sarcina.
Clasificarea formelor de comunicare intragrupală se poate face după mai multe criterii:
a) in functie de caracterul oficial, comunicarea este formala (in context organizational, intre sef si
subordonat, de exemplu) si informala (desfasurata in contextul structurii informale a grupului).
b) în funcţie de direcţia pe care se realizează, comunicarea se poate desfăşura pe orizontala, intre
membri aflaţi la acelaşi nivel al structurilor formale (intre colegi) sau pe verticala (care poate fi
ascendenta si descendenta), intre membri aflaţi pe paliere diferite ale structurilor formale de autoritate
ale grupului (intre sef si subaltern).
c) după modul de implicare a participanţilor in actul comunicării, aceasta poate fi unilaterală, când se
desfăşoară unilateral intre sursa si receptor, sau bilaterala, când rolurile de emiţător si receptor sunt
îndeplinite succesiv de membrii participanţi la actul comunicării.

2
d) în funcţie de obiectivele propuse si modul de utilizare a informaţiei vehiculate, comunicarea poate
fi instrumentală, când informaţia transmisa este destinata desfăşurării şi coordonării activităţilor de
grup sau de consum, in cazul unei comunicări interpersonale spontane, prin care se realizează contactul
psihologie dintre membri, fără o finalitate explicita.
e) după numărul persoanelor implicate, comunicarea poate fi biunivoca, când se desfăşoară intre doi
membri, sau multivoca, atunci când se desfăşoară în grup, cu participarea cvasi-simultana a mai multor
membri.
f) după modalitatile folosite pentru codificarea şi transmiterea informaţiei, comunicarea poate fi:
verbala, nonverbala, paraverbală.
Canalele de comunicare reprezinta modalitatea sau mijlocul prin care avem acces la celelalt in
procesul comunicarii. Reţelele de comunicare reprezinta totalitatea legăturilor stabile (a canalelor)
prin intermediul cărora se transmit informaţiile dintre membrii unui grup. Reţeaua poate avea caracter
formal sau informal, permanent sau temporar, activ sau latent. Numeroase cercetări au evidenţiat o
puternica relaţie intre tipul reţelelor de comunicare, pe de o parte, şi performanţa grupului, satisfacţia
membrilor, creativitate, eficienţa leadership-ului si climatul psihosocial, pe de alta parte.
Reţelele de comunicare pot fi cetralizate (lanţ, Y, roată/stea) sau descentralizate (cerc, cristal). În
reţelele descentralizate, membrii grupului au poziţii egale şi sunt toţi implicaţi în actele de comunicare.
Tabeleul 1 prezintă eficienţa celor două tipuri de reţele în raport cu anumite caracteristici.
Eficienţa relelelor
Caracteristici Eficienţa relelelor centralizate
descentralizate
Viteza comunicării Ridicată Redusă
Satisfacţia membrilor Redusă Ridicată
Volum de informaţii integrat Redusă Ridicată
Performanţa grupului
Ridicată Redusă
În sarcini simple
Redusă Ridicată
În sarcini complexe
Tabelul 1. Eficienţa reţelelor de comunicare (Curşeu, 2007)

Retea cristal

3
Fig. 1. Reţele de comunicare

4
3. Structura puterii/autoritatii
Membrii unui grup se diferentiaza si dupa capacitatea de care dispun de a influenta activitatea
colectiva si comportamentul celorlalti membri. Structura autoritatii exprima ierarhizarea formala sau
informala a membrilor unui grup in functie de aceasta capacitate, care este conditionata de o serie
complexa de factori psihoindividuali, psihosociali si situationali.
Puterea poate proveni din diferite surse. French and Raven (1959) descriu 5 surse sau tipuri de
putere:
- puterea de recompensare: influenta este obtinuta prin oferirea de recompense;
- puterea coercitiva: influenta este obtinuta prin aplicarea de pedepse;
- puterea legitima: puterea este exercitata in baza unei învestituri formale. Autoritatea formala cu
care este învestit un manager ii confera acestuia putere legitima.
- puterea de referent: influenta este obtinuta in baza faptului ca subordonatii isi admira liderul, se
identifica puternic cu acesta. Este cazul liderului charismatic.
- puterea de expert: influenta este obtinuta in baza faptului ca liderul este perceput ca expert intr-
un anumit domeniu. De aceea ea este dependenta de context.
Bass (1960) distinge intre puterea pozitiei si puterea personala. Puterea pozitiei include autoritate
formala, control asupra recompenselor, pedepselor, informatiei, asupra mediului fizic, asupra
tehnologiei si organizarii muncii. Puterea personala deriva din relatia pe care persoana o are cu ceilalti.
Influenta potentiala bazata pe expertiza, prietenie, loialitate pot fi vazute ca putere personala. Cele doua
tipuri de putere sunt relative independente. Primele trei tipuri de putere sunt asociate cu rolurile pe care
le au oamenii in organizatii formale, pe cand ultimele doua se asociaza cu calitatile psihoindividuale
percepute ale persoanei.
Aceasta tipologie nu epuizeaza toate tipurile de putere. Se mai pot adauga ca surse de putere, de ex.
accesul la informatie sau controlarea informatiei (putere informationala), relatiile cu persoane influente
pe care le are cineva (putere de afiliere) sau credinta membrilor grupului ca seful are sustinerea tuturor
(putere grupala).
Frecvent autoritatea este intersanjabila (se poate schimba) cu puterea. Ele sunt insa diferite.
Puterea reprezinta abilitatea de a influenta pe cineva sa faca ceva ce nu ar fi facut, iar autoritatea se
refera la legitimitatea, justificarea si la dreptul de a exercita puterea. De ex.: avem puterea de a-l
pedepsi pe hotul pe care il surprindem la noi in casa (daca avem forta musculara), insa nu avem
autoritatea de a-l pedepsi, acesta fiind dreptul sistemului juridic. Deci puterea legitima,
institutionalizata devine autoritate, ce reprezinta exercitatea justificata, indreptatita si acceptata a
puterii.

5
 Alti autori considera ca autoritatea nu deriva din relatia cu altii, ci reprezinta capacitatea
innascuta sau dobandita de a exercita ascendenta asupra unui grup.
Cei mai important factori psihosociali care determina gradul de autoritate al unui membru sunt
considerati urmatorii:
 Statutul sociometric: raportul dintre alegerile si respingerile socioafective pe care le realizeaza
in cadrul grupului; acest parametru este esential in cadrul grupurilor informale.
 Competenta profesionala: capacitatea de rezolvare a problemelor tehnice care deriva din
contextul activitatii de realizare a sarcinii; acest parametru are o pondere cu atat mai mare cu cat
sarcina este mai importanta si mai dificila pentru grup si pentru membri sai.
 Pozitia formala in ierarhia grupului: statutul ocupat in organigrama organizatiei sau
institutiei careia li apartine grupul si puterea cu care este investit de nivelul ierarhic superior.
 Statutul socioeconomic extragrupal: pozitia ocupata in mediul social caruia ii apartine (prin
familie, instructie, sistem de relatii extragrupale, situatie materiala, domiciliu etc.).
 Nivelul de cultura generala: este vorba mai ales de acele zone ale culturii generate care
interfereaza cu activitatea grupului, precum si cu trebuintele si sensibilitatile culturale ale
membrilor sai.
 Accesul la informatie, initiativa si capacitatea de asumare a riscului.
Cercetarile pe cele mai variate categorii de microgrupuri au evidentiat tendinta generala de
dezvoltare a unei structuri de influenta informala, paralel sau in opozitie cu structurile puterii formale.

4. Structura activitatii/sarcinii
Sarcina reprezinta principalul factor care orienteaza si structureaza activitatea grupului si in
raport cu care se apreciaza performanta. Sarcina este definita ca un ansamblu obiectiv de cerinte,
conditii si modele actionale elaborate si validate social, impuse din exterior sau adoptate prin
consimtamant. Prin structura sarcinii se intelege totalitatea relatiilor functionale dintre membrii
grupului, relatii impuse de desfasurarea optima a activitatii de realizare a obiectivului propus. Sarcina
poate fi caracterizata prin: gradul de structurare, care exprima existenta modelelor, informatiilor si
strategiilor explicite de realizare practica; modul de conexare cu sarcinile altor grupuri; complexitate;
durata de realizare integrala etc.
Tipul sarcinii, gradul de structurare si modul de conexare la sarcinile altor grupuri sunt
principalii factori care vor regla interactiunile de baza ale membrilor grupului. De aceea, analiza
celorlalte structuri (comunicationale, socioafective si de influenta) trebuie sa se raporteze continuu la

6
structura sarcinii; compatibilizarea si armonizarea acestor structuri constituie calea cea mai sigura
pentru cresterea performantelor de grup.
Sarcinile grupului pot avea caracter unitar (nu pot fi divizate alte sarcini mai mici) sau pot fi
sarcini care pot fi divizate în subsarcini ce se distribuie membrilor grupului. Unele sarcini cu caracter
unitar depind de calităţile şi experienţa celui mai performant membru al grupului (de ex. într-un grup a
cărui sarcină este rezolvarea de probleme), de calităţile celui mai puţin performant membru al grupului
(de ex. într-un grup în care fiecare membru al grupului realizează o parte a produsului, produsul final
fiind rezultatul muncii întregului grup) sau de suma sau media performanţelor fiecărui membru al
grupului (de ex. un grup care lucrează la o linie de asamblare, fiecare membru făcând aceeaşi muncă,
iar performanţa grupului fiind exprimată prin numărul total de produse realizate de toţi membrii
grupului).
În cazul sarcinilor divizabile, produsul final este obţinut prin integrarea contribuţiilor
individuale ale membrilor, ceea ce necesită interacţiunea şi colaborarea acestora. Subsarcinile pot fi
clar specificate şi atribuite membrilor grupului (de ex. o echipă medicală ce realizează intervenţii
chirugicale) sau pot fi alese de către aceştia (de ex. într-o echipă care oferă consultanţă organizaţională,
se cunoaşte rezultatul final dorit – realizarea unui raport de evaluare - , dar trebuie să se stabilească la
început subsarcinile pentru fiecare membru al echipei, eforturile tututor fiind coordonate şi integrate de
către lider) (Curşeu, 2007).
Conceptul de congruenta a structurilor de grup este un indicator care exprima gradul de
compatibilitate functionala dintre doua sau mai multe structuri psihosociale de grup: structura sarcinii,
comunicarii, influentei si socioafectiva. Cu cat un grup are un indice mai mare de congruenta a
structurilor sale functionale, cu atat performanta sa este mai buna, climatul psihosocial mai favorabil,
tendinta generala a unui astfel de grup fiind de evolutie pozitiva. Dimpotriva, o congruenta scazuta
indica disfunctionalitati active sau latente la nivelul compatibilitatilor dintre structurile grupului.
Performanta grupului va fi scazuta, tendinta generala va fi de alterare a climatului psihosocial si a
relatiilor interpersonale.

Bibliografie
Cristea, D. (2015). Tratat de psihologie socială. Bucureşti: Editura ProTransilvania.
Curşeu, P. (2007). Grupurile în organizaţii. Iaşi: Polirom.