Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Facultatea de Științe Economice


Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114
Tel. ++40-234-542411, tel./ fax ++40-234-516345
www.ub.ro; e-mail: stiinteec@ub.ro

PROGRAMUL DE STUDII: CONTABILITATE, AUDIT ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

DISCIPLINA: SISTEME CONTABILE COMPARATE

PROIECT
Sisteme contabile comparate

Sistemul contabil islamic

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

MASTERANZI:

BACAU
2019
I. Istoria contabilității

Contabilitatea este știința care se ocupă cu "măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea


și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din
activitatea persoanelor fizice și juridice", în care scop "trebuie să asigure înregistrarea
cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția
financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale
acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali,
clienții, instituțiile publice și alți utilizatori"1 Contabilitatea s-a născut odată cu economia de
subzistență a comunei primitive, desenele din peșterile rupestre nefiind altceva decât forme
incipiente ale „socotelilor”: câte animale au fost, vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și câte
haine au rezultat, etc.
Primele evidenţe contabile au început să fie ţinute odată cu apariţia scrisului la
sumerienii (ani 3000 i.Ch.). Utilizând o vergea ascuţită de lemn, scribul scria pe placa de argilă
umedă numele părţilor, obligaţiile asumate de acestea şi obiectele comercializate. Părţile
semnau atestând astfel corectitudinea datelor înscrise. Apariţia şi utilizarea papirusului va
înlesni şi mai mult înregistrarea şi detalierea tranzacţiilor comerciale. Este şi o perioadă în care
apar primele forme de control a înscrisurilor contabile. Un obstacol în calea dezvoltării
evidenţei contabile îl reprezenta lipsa unei unităţi de măsură comune pentru toate bunurile
tranzacţionate. Cea mai însemnată contribuţie adusă de greci în contabilitate o reprezintă
utilizarea unor monede de schimb începând cu anul 600 i.Ch., aspect ce va determina şi o
dinamizare a activităţii financiar bancare.
Contabilitatea a fost şi este dependentă de dezvoltarea economică. De aceea de-a lungul
timpului contabilitatea parcurge un proces de modernizare accentuată în Europa, odată cu
dezvoltarea bătrânului continent. Apariţia ei era condiţionată de existenţa unui sistem numeric
accesibil şi de un mediu prielnic de dezvoltare. Simplitatea şi uşurinţa sistemului numeric arab
au rezolvat acest lucru. Răspândirea în Europa a sistemului numeric a fost realizată cu ajutorul
papei Sylvestru al II-lea (ani 999-1003). Până la acest moment se utiliza sistemul numeric
roman.

Prosperitatea republicilor italiene duce inevitabil şi la dezvoltarea contabilităţii. Astfel


apare contabilitatea în partidă dublă ce îşi are originea în Genova sau Veneția,veritabile centre
ale comerţului în aceea vreme. Apariţia şi dezvoltarea contabilităţii în partidă dublă au fost
aşadar determinate de necesitatea ordinii în ceea ce privește ținerea socotelilor. Cel mai vechi

1
Legea contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1)
fragment de contabilitate care a fost descoperit, datează din anul 1211 şi reprezintă registrele
unei bănci comerciale italiene.
Dincolo de toate avantajele unei evidenţe contabile riguros organizate, propagarea
contabilităţii în partidă dublă către alte regiuni ale Italiei a reprezentat un proces de lungă
durată, cu piedici greu de trecut. Era invocat « secretul afacerilor », iar contabilii se temeau că
divulgarea cunoştinţelor şi iniţierea altora în tainele contabilităţii le-ar fi diminuat preţuirea de
care se bucurau. Un argument în sprijinul celor afirmate îl constituie spusele lui Wolfgang
Schweicker, un pioner în lumea lucrărilor de contabilitate apărute în Germania la mijlocul
secolului al-16-lea: “Nu vreau să afirm că înaintea mea n-ar fi existat contabili buni, aceştia
sunt şi astăzi, dar ei ţin contabilitate în secret şi nu o dau la lumina zilei sau nu-şi dau osteneala
sa o arate si altora”
Sub influenţa schimbărilor intervenite în mediul economic, contabilitatea va parcurge la
rândul ei drumul de la o formă primară către una complexă, capabilă să satisfacă cerinţele tot
mai diverse ale utilizatorilor informaţiei contabile.
Cadrul îngust al tranzacţiilor efectuate pe bază de numerar a fost lărgit o dată cu
instituirea creditului. Faptele bazate pe încrederea creditorului şi angajamentul debitorului de a-
şi duce la îndeplinire obligaţiile au constrâns contabilitatea să-şi dezvolte aparatul de calcul.
După apariţia creditului, în sfera înregistrărilor au intrat, alături de mişcările de bani şi mărfuri,
datoriile şi creanţele. Necesitatea de a oglindi aceste drepturi şi obligaţii a dat naştere contului.
La început, părţile lui erau aşezate una după alta: deasupra debitul şi dedesubt creditul. Acesta a
fost, de fapt, punctul de plecare în evoluţia contului spre forma clasică, cu debitul la stânga şi
creditul la dreapta. Debitul indica ceea ce persoana, al cărei nume îl purta contul, a primit de la
partenerul său, iar creditul ceea ce persoana respectivă ia dat acestuia.
Ulterior, conturilor de persoane li s-au alăturat cele pentru mărfuri, bani sau alte bunuri.
Personificarea conturilor a continuat, considerându-se că fiecare cont poate fi asimilat unei
persoane sau că reprezintă o persoană. Contabilitatea medievală italiană s-a bazat pe
următoarele registre principale:

– memorialul;

– cartea mare;

– jurnalul.

În afară de aceste registre principale existau şi registre “particulare”. Iniţial, memorialul a servit
doar pentru operaţiunile de credit.

Acest registru descriptiv alimenta cartea mare care, la început, oglindea tot numai
operaţiuni de credit, dar nu în forma descriptivă, ci într-o prelucrare pe conturi individuale. În
jurnal se prelucra, în formule contabile, memorialul. În vederea găsirii contului debitor şi a
contului creditor apărea mereu aceeaşi întrebare: cine primeşte şi cine dă? După stabilirea
conturilor corespondente, contul care primeşte se debita şi contul care dă se credita.
Apariţia ştiinţei contabilităţii este datată în anul 1494, atunci când s-a publicat prima
lucrare cu conţinut contabil ce aparţine călugărului franciscan şi matematician Luca Pacioli,cu
titlul „Summa de arithmetica, geometria proportioni et proportionalita”, lucrare ce rezervă un
capitol special privind „Dubla înregistrare”. Sunt însă dovezi materiale potrivit cărora ,existau
reflectări contabile cu mult timp înaintea lui Luca Pacioli, dovezi ce datează din anul 1100 şi
chiar mai devreme, pe teritoriul unor oraşe ale actualei Italii ca Roma, Veneţia, Genova, Pisa
etc. şi de asemenea la „Hansele germane”. Însăşi Luca Pacioli în cartea sa celebră recunoaşte că
nu el a creat contabilitatea, ci nu face altceva decât să descrie un mod de înregistrare ce se
practica în timpul său.
Contabilitatea din totdeauna a fost considerată o ştiinţă socială, deoarece ea studiază
unele din activităţile pe care le desfăşoară oamenii şi care influenţează în mare măsură
existenţa lor. Din totdeauna conţinutul obiectului contabilităţii a fost abordat, studiat în
contextul procesului producţiei sociale, unde contabilitatea urmăreşte acele laturi ce vizează
activităţile economice desfăşurate în sfera producţiei şi circulaţiei şi care se exprimă în etalon
bănesc. Evident că prima definiţie a contabilităţii a fost dată de însăşi întemeietorul ei, respectiv
Luca Pacioli, care de altfel a şi dat acestei ştiinţe denumirea de contabilitate. Luca Pacioli scria
că „…obiectul contabilităţii îl constituie tot ceea ce după părerea negustorului, îi aparţine pe
sume, precum şi toate afacerile mari şi mărunte, în ordinea în care au avut loc”.
Nici o altă lucrare nu a impulsionat atât de mult organizarea calculului economic şi prin
aceasta activitatea economică însăşi, ca opera contabilă semnată de Luca Pacioli. Adept al
principiului „ubi non est orde, ibi confusio” , adică „unde nu este ordine, domneşte confuzia” ,
Pacioli tratează la un nivel superior cunoştinţe din domeniul creditului, finanţelor şi
contabilităţii. Prin opera de pionerat a savantului matematician, ştiinţa conturilor dobândeşte o
deosebită însemnătate, iar cunoştinţele de contabilitate se răspândesc în întreaga Europa.

II. Sistemul contabil islamic

Contabilitatea este un „instrument foarte particular al unei culturi naționale”, deoarece


contabilitatea este influențată de evoluțiile de ordin economic, social, juridic si chiar politic si
religios din fiecare tara. Tarile care au cunoscut regimuri politice totalitare comuniste,
contabilitatea a fost ideologizata politic, afirmându-se ca trebuie transformata „din instrument
al capitalismului in instrument al socialismului. Aceasta ideologizare politica a influențat
evoluțiile contabilității. Însa, contabilitatea nu este influențată doar de ideologia politica, ci si de
religie, privita ca o componenta culturala. Un exemplu evident este islamul, care influențează
etica oamenilor de afaceri mahomedani şi totodată reprezintă un element cultural de luat în
consideraţie în procesul de globalizare a afacerilor şi armonizare a practicilor contabile şi de
raportare financiară la nivel mondial.
Din punctul de vedere al influenţei religiei asupra practicilor
contabile şi financiare contemporane, putem vorbi de două tipuri de
societăţi:

- lumea occidentală, bazată pe tradiția iudeo-creștină, o lume secularizată, unde religia nu


are o influență directă în viața afacerilor, și
- lumea islamică, unde derularea afacerilor trebuie să fie conformă cu anumite percepții
religioase

Cu siguranță , nu există o delimitare între aceste două lumi. În ţările unde tradiţia iudeo-
creştină a fost străină, dar comunitatea comercială a fost anglicizată (de exemplu, în Singapore
sau India) sau americanizată (Japonia sau Filipine), a fost previzibilă introducerea de concepte
şi practici contabile anglo-americane. Însă este surprinzător că, în ciuda unor influenţe britanice
în unele ţări africane şi în subcontinentul Indian, tradiţiile islamice prevalează asupra tradiţiilor
coloniale în influenţarea practicilor comerciale şi financiare.
În tarile islamice, comerțul si oamenii de afaceri au o prețuire socială importantă, însă se
cere ca activitățile comerciale sa fie in acord cu principiile islamului (Sharia). În acest caz avem
de-a face cu o intruziune culturală – religia islamică (mahomedană) – în viaţa afacerilor şi a
practicilor contabile şi financiare. Dacă în ţările occidentale etica este impusă prin codurile
asociaţiilor profesionale, etica oamenilor de afaceri musulmani este prescrisă de tradiţia
islamică, în care judecăţile de valoare individuale trebuie să fie subordonate cerinţelor
învăţăturii islamice (Sharia), care prescrie ce este permis şi ce este interzis în materie de
afaceri. De aceea, practica de afaceri pe baza tradiţiei islamice nu se acomodează automat cu
practicile contabile şi financiare din ţările occidentale, fiind un element care condiţionează
armonizarea (uniformizarea) contabilă internaţională.
Diferenţierea obiectivelor, principiilor şi criteriilor producerii şi comunicării informaţiei
contabile de către firmele din ţările cu tradiţie iudeo-creştină (occidentale) şi ţările islamice2:

Caracteristici Sistemul contabil occidental Sistemul islamic de raportare financiară


Concepție Raționalism economic Supremația lui Dumnezeu
filozofică
Secularizare Religiozitate

Individualism Spirit comunitar

Maximizarea profitului Profit rezonabil

Principii Succesul celui mai important Echitate


(supraviețuirea celui mai
adaptat)

Concentrare pe finalitatea Armonia cu mediul natural


procesului de producţie, în
detrimentul mediului natural
Bazate pe reguli comerciale Bazate pe reguli etice izvorâte din învăţătura
moderne – mai mult islamică:
permisive decât etice:

- comunicare limitată - comunicare completă (pentru a satisface


(restricţionarea comunicării orice cerere rezonabilă de informare, în acord
Criterii informaţiilor către alţi cu tradiţia islamică)
indivizi)

- contabilitate personalizată - contabilitate pentru interesul public


(focalizată pe nevoile (focalizată pe nevoile comunităţii care
indivizilor care controlează participă la exploatarea resurselor)
resursele)

Islamul încurajează proprietatea privată și permite ca folosirea ei să aducă proprietarilor


o recompensă justă. Însă, conform tradiției islamice, proprietarul averii are datorii față de
Dumnezeu.
Musulmanii consideră că ei înşişi sunt numai administratorii proprietăţii private, şi de
aceea banii şi proprietatea trebuie utilizate pentru o cauză bună, în acord cu perceptele
religioase. În tradiţia islamică, banii nu au o valoare în sine, fiind interzis împrumutul cu
dobândă, fiindcă ”Dumnezeu a încuviinţat negustoria şi a oprit cămătăria” (Coranul, II, 276).
Învățătura ”pecunia non paret pecuniam”, adică ”banii nu produc bani”, prin care nu se
recunoaşte valoarea în timp a banilor, este întâlnit şi la vechii creştini. În Islam, rolul banilor
este acela de a servi ca mijloc de schimb pentru dezvoltarea producţiei reale, dobânda fiind
considerată un câştig ilicit. În principiu, se consideră că orice creştere peste suma capitalului

2
Nabil Baydoun şi Roger Willett, Islamic corporate reports, ”Abacus”, nr.1/2000, p.82
împrumutat este dobândă.
Interzicerea dobânzii este justificată prin faptul că potenţialul împrumutător de bani va
câştiga un profit din această investiţie prin introducerea unui element speculativ, inacceptabil în
afaceri (timpul). Se presupune că injustiţia vine din faptul că, într-un contract de împrumut cu
dobândă, o parte (creditorul) are un câştig fix şi garantat, iar cealaltă parte (debitorul), un câştig
incert şi variabil. Drept urmare, şi orice venit fix din valori mobiliare, cum ar fi acţiunile
preferenţiale, care dau dreptul la un dividend fix, este în afara legii islamice (Hamid et al.,
1993).
Diferența dintre baza economiei islamice față de alte economii este interzicerea riba sau
a ratei dobânzii fixe de determinat. Acest precept (învățătură) cheie, pune problema
compatibilității între normele relevante ale sistemului economic islamic şi cele care prevalează
în sisteme convenţionale cunoscute. Ambiguitatea sistemului economic islamic este datorată
dualităţii fundamentelor sale. Nu există un sistem global bazat în întregime pe precepte
tradiţionale, structurile sociale şi economice care se bazează pe sharia coexistă cu formele şi
metodele economice din occident. Sharia poate fi considerat codul islamic ce determină
preceptele juridice şi economice ca şi regulile de etică şi comportament. Izvoarele shariei sunt
mai ales Coran-ul, Sunnah (tradiţia), şi interpretările Doctorilor în Islam. Problema este aceea
că există, mai ales în ceea ce priveşte operaţiile economice, diverse şcoli juridice şi diverse
interpretări. Complexitate preceptelor economice nu face altceva decât să accentueze diferitele
puncte de vedere, ba chiar să dea naştere la controverse în diferite cazuri.
Originea duală a sistemului economic se regăseşte în contabilitate. T. E. Gambling şi R.
A. A. Karim prezintă contabilitatea islamică ca o contabilitate societară, descriind 3 modele:

- Modelul personal – Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin Coran şi Sunnah şi societăţii


prin ei. Teoria contabilă care ţine evidenţa tranzacţiilor dintre ei trebuie să se inspire din
sharia.

- Modelul colonial – Dacă guvernul sau prinţul sunt musulmani, ei pot să declare că statul
va fi musulman. În măsura în care majoritatea oamenilor sau o mare minoritate nu sunt
musulmani, rezultatul va fi că societatea oficială va fi islamică, şi plecând de la aceasta,
la fel şi teoria contabilă va fi oficială. În acelaşi timp autorii sugerează că în contra-
partidă dezvoltarea unei societăţi non-oficiale sau tribale va avea propria sa teorie
contabilă.

- Modelul ortodox – Se referă la creştinii ortodocși şi la evrei. Conform autorilor s-ar


putea spune: dacă ești un rus autentic sau un evreu autentic, crezi aceasta şi numai
aceasta. În termeni islamici se poate spune astfel: prin intermediul Coranu-ului şi
Sunnah-ului, Dumnezeu vorbeşte naţiunii şi nu indivizilor care o compun. Atunci
jurisconsulţii (Fakih) vor defini o cultură naţională, la care indivizii se vor alinia. Atunci
se poate spune că indivizii se referă la sharia şi nu la un sistem contabil.

Dualitatea sistemului contabil în ţările Islam-ului se regăseşte în aceste două ultime


modele, cu câteva diferenţe apropiate. În anumite ţări, majoritatea ţări musulmane, membre sau
nu a Organizaţiei Conferinţei Islamice, există sisteme contabile care pot fi considerate ca
deconectate de practici individuale ale societăţii tradiţionale, mai ales de practici religioase.
Adesea, în aceste ţări, nu statul prelevă Zakat-ul, ci comunităţile religioase şi asociaţiile. Este
vorba de modelul ortodox.

III. Conţinutul contabilităţii în ţările Islam-ului

Una dintre cele mai importante aspecte ale societății este cel economic. Islamul avea
regulamente regulamente detaliate pentru bunul mers al vieții economice, care se refereau la
câștigarea și folosirea averii. Principiile economice ale Islam-ului țintesc la construirea unei
societăți juste în care lumea se comportă responsabil și onest, cu încredere, decență și
responsabilitate. Musulmanilor le este interzis să câștige și să cheltuiască cum vor, aceștia
urmând regulile din Coran și Sunnah. Astfel, orice câştig obţinut prin producerea, vânzarea şi
distribuirea băuturilor alcoolice este nelegal ca şi drepturile în urma jocurilor de noroc, loterii
sau tranzacţii cu dobândă (riba); câştiguri prin fals, înşelăciune, fraudă, hoţie, jaf şi cerşetorie
sunt nelegale. Deposedarea prin înşelătorie a unui orfan de proprietatea sa este în special
condamnabilă. Stocarea de alimente şi lucruri necesare de bază, exportul prin contrabandă şi
crearea artificială de crize sunt ilegale.
Fără îndoială, crearea băncilor islamice, necesare funcţionării economiei, precum şi
conştientizarea islamizării ca factor de dezvoltare economico-socială, care fac să se propage şi
să se manifeste conceptele şi metodele economice, financiare şi contabile proprii anumitor
organizaţii sau operaţii. Există Comitetul de Norme Contabile al Băncilor Islamice (Financial
Accounting Standard Board), cu sediul la Bahrein. El este oficial începând cu a XII-a Reuniune
anuală a Băncii Islamice de Dezvoltare care s-a ţinut la Cairo la 27 mai 1991. El cuprinde 21 de
membrii: 6 experţi-contabili, 6 bancheri, 3 profesori de sharia, 2 utilizatori de situații financiare,
în calitate de depunători şi investitori într-o bancă islamică, 2 profesori de contabilitate şi
finanţe, 2 membri aparţinând unor organisme cu rol de reglementare.
Contabilitatea islamică are la baza 5 precepte fundamentale ale Islam-ului, acestea fiind
menționate în versetul din Hadith-ul Profetului:
1) Să mărturisești legea de musulman (Shahadah);
2) Să te rogi de cinci ori pe zi (Salah);
3) Contribuie la bunăstarea celorlalți (Zakat);
4) Să postești în timpul perioadei Ramadan-ului (Sawm);
5) Să faci un pelerinaj la Mecca, daca ai posibilitatea (Hajj).

Dintre acestea, cel mai important este preceptul nr. 3 (Zakat) care are implicații
contabile la nivelul colectării și repartizării resurselor. Acestea sunt cunoscute ca fiind cei 5
stâlp de bază ai credinței islamice.

IV. Contabilitatea Zakat-ului

Zakat (contribuirea la prosperitate) este al 3-lea pilon al Islam-ului. Traducerea acestuia


înseamnă a purifica; acesta se plătește odată pe an, în economii la rata de 2.5%. Acesta se aplică
în bani, economii bancare, bijuterii din aur sau argint. Plata Zakat-ului este un mod de a păstra
averea, curățită de lăcomie și avariție. Acesta încurajează onestitatea în ceea ce privește
câștigurile realizate. Zakat-ul este o plată obligatorie, diferită de caritate sau taxe. Caritatea este
opțională, iar taxele pot fi folosite de stat în orice scop, însă Zakat-ul trebuie cheltuit în limitele
unor percepții fixe pentru ajutarea săracilor, nevoiașilor, plata salariilor celor care îl colectează,
eliberarea sclavilor, datornicilor, călătorilor nevoiași, pentru cauza lui Allah. Zakat-ul este un
act al „Ibadah-ului”(trad.= închinare și supunere). Acesta include toate activitățile vieții. Zakat-
ul este plătit pentru a câștiga favoarea lui Allah, dăruindu-ne șansa de a împărți averea de prisos
cu cei mai puțin fericiți decât noi.
Zakat-ul este unul dintre principiile de bază ale economiei islamice, bazată pe
bunăstarea socială şi distribuire corectă a averii. Prin plata acestuia bogaţii îşi împart averea cu
săracii şi astfel procesul concentrării averii este controlat iar distribuirea corectă asigurată.
Fiecare musulman care deţine o avere mai mare decât necesităţile sale trebuie să plătească o
rată fixă către statul islamic. Zakat este un mod de a micșora decalajul dintre bogaţi şi săraci. El
ajută la distribuirea onestă a averii, fiind o formă de securitate socială.
Colectarea acestuia este un atribut al statului. Statele care nu sunt islamizate nu au nici o
autoritate pentru a colecta Zakat-ul. Locul unde musulmanii trebuie să plătească nu este stabilit
cu claritate. Dacă statul nu este cel care prelevă, atunci poate fi depus la o bancă islamică care
are obligația de a colecta și administra Zakat-ul după regulile Sharia.
Baza de calcul pentru Zakat este capitalul deținut, investițiile, animalele deținute,
veniturile din agricultură, comerț și afaceri. În ceea ce privește oamenii, există o bază minimală:
nissab, calculată la valoarea de piață a 83 de grame aur.

Procentul este definit de Sharia şi se achită în funcţie de activitatea economică.

Astfel, avem următoarele procente:

- Asupra capitalului deţinut – aur, argint, monedă de hârtie: 2,5%


- Pentru ţărani, asupra produselor de pe terenurile neirigate: 10%
- De pe veniturile de pe terenurile irigate: 5%
- Pentru industriaşi sau oameni de afaceri: 2,5% din activele totale anuale
- Din bogăţiile miniere: 20%
- Pentru crescătorii de animale procentajul creşte cu numărul de capete deţinut în fiecare
an.

Evaluarea activelor şi veniturilor este supusă anumitor reguli care au făcut să se nască
conceptul de zakabilitate. Aceste standarde servesc ca referinţă băncilor islamice o dată cu
calculul Zakat-ului datorat de clienţii lor.

V. Comparație intre sistemul fiscal islamic cu IFRS

Astăzi, este o provocare identificarea unui cadru contabil eligibil care să fie comparabil
cu normele fiscale convenționale fără a intra în conflict cu Shariah. Odată ce a fost descoperită
o nișă, sistemul fiscal islamic s-a dezvoltat rapid în ultimii 5 ani, iar acum este un element
important în economia globală. Produsele care sunt conforme standardelor Sharia au ajuns să
acopere întreg spectrul în sistemul bancar, piețe de capital, fonduri de investiții, și mai nou,
asigurări.
Multe dintre companiile atrase de sistemul fiscal islamic sunt instituții convenționale
care sunt în căutarea de a răspunde la creșterea cererii de pe piață, oportunități alternative de
investiții și noi surse de finanțare. Pe măsură ce sectorul continuă să crească, intră în prim plan
chestiunea cât de bine se poate explica sistemul fiscal islamic pe plan internațional.
Această provocare este deosebit de presantă pentru grupurile globale cu diverși actori
internaționali și cu obligații extinse de raportare financiară, care trebuie să alinieze
contabilitatea islamică cu tratamentul afacerilor lor. În același timp, urmărirea alinierii nu
trebuie să compromită principiile Shariah.
În ceea ce privește paralela dintre contabilitatea convențională față de cea islamică mulți
autori au încercat o astfel de comparație în general sau pentru standarde specifice. Potrivit
acestora diferențele principale între contabilitatea convențională și cea islamică se referă la
următoarele:

 Conservatorismul: aplică metode de evaluare prudentă și evită utilizarea celui mai


favorabil impact asupra proprietarilor față de cel mai favorabil asupra comunității;
 Preocuparea continuă: afacerile continuă pentru totdeauna, pe baza unui acord
contractual între părți;
 Unitate de măsură: valoarea monetară versus cantitatea și cea monetară (conform
calculului zakat);
 Coerența pe baza standardelor / reglementărilor utilizate de entitate în raport cu coerența
cu legislația islamică;
 Materialitate: luarea deciziei de utilitate față de îndeplinirea tuturor îndatoririlor înaintea
lui Allah;
 Utilizatori de informații financiare: identificarea evenimentelor și tranzacțiilor
economice în raport cu identificarea evenimentelor și tranzacțiilor socio-economice și
religioase.

În plus, unii consideră că, contabilitatea islamică și IFRS diferă în cinci aspecte legate
de contracte de leasing, contracte restrânse și cont de investiții de specialitate (în cazul în care
investitorii fac parte din riscul de afaceri), tranzacții cu părțile afiliate; în timp ce alții
analizează conținutul rapoartelor corporatiste islamice, sugerând că o declarație privind
valoarea adăugată curentă ar trebui să facă parte, de asemenea, din rapoartele corporative
islamice, pentru a oferi o mai mare conștientizare a impactului social al activităților companiei.
Organizația de contabilitate și audit pentru instituțiile financiare islamice (AAOIFI) este
un organism de stabilire a standardelor cu sediul în Bahrain. Domeniile de activitate ale
AAOIFI includ contabilitatea, auditul, guvernanța, etica și standardele Shari'ah pentru
instituțiile financiare și industria islamică.
AAOIFI este susținută de membri instituționali (200 de membri din 45 de țări, până în
prezent), inclusiv bănci centrale, instituții financiare islamice și alți participanți din industria
bancară și financiară internațională islamică, din întreaga lume. În ciuda faptului că standardele
AAOIFI nu sunt obligatorii; a reușit să-și promoveze standardele în țările islamice (Regatul
Bahrain, Centrul Financiar Internațional din Dubai, Iordania, Liban, Qatar, Sudan și Siria). În
plus, autoritățile relevante din Australia, Indonezia, Malaezia, Pakistan, Arabia Saudită și
Africa de Sud au emis orientări bazate pe standardele și declarațiile AAOIFI. De exemplu,
Indonezia intenționează să își mențină în prezent GAAP naționale (IFAS) și să o converge
gradual cu IFRS-urile.
Cu toate acestea, începând cu anii '70, Indonezia a elaborat în mod continuu orientări
pentru tranzacțiile sectorului bancar islamic și tranzacțiile din Shari'ah, bazate pe standardele
AAOIFI și pe alte reglementări islamice locale (Fatwa din Consiliul indonezian al Ulemas,
Cadrul conceptual pentru pregătirea și prezentarea situațiilor financiare pentru Tranzacții
Shari'ah).

Standardele islamice de raportare financiară echivalente cu IFRS

FAS 1 – Prezentare generală IAS 30: Prezentarea situațiilor financiare


FAS 8 - Ijarah & Ijarah Muntahia Bittamleek IAS 17: Leasingul
(Închirierea debunuri)
FAS 10: Istisnaa & parallel Istisnaa (contracte IAS 11: Contracte de construcție
de construcție)
FAS 17: Investiții IAS 39: Investiții
FAS 19: Venituri IAS 18: Venituri

Înregistrările contabile

Potrivit Sfântului Coran, adepții sunt obligați să țină evidența îndatorării lor:
"Credincioși, atunci când contractați o datorie pentru o perioadă fixă, puneți-o în scris. Lăsați
un scrib să scrie în mod corect. . . și permiteți debitorului să dicteze, fără a diminua suma pe
care o datorează. . . "(S2: 282).
Islamul oferă astfel aprobarea generală și orientările pentru înregistrarea și raportarea
tranzacțiilor. Credința islamică cere ca îndoiala și incertitudinea să fie eliminate de
angajamentele interpersonale. În afaceri, comerț și altele asemenea, este evident că drepturile și
obligațiile tuturor părților trebuie să fie pe deplin documentate pentru verificare și explorare.
Versetele pun accentul pe împrumuturile și tranzacțiile de credit pentru înregistrarea
materialelor și avertizează că aceste tranzacții ar trebui semnate de debitori (pentru a-și
recunoaște îndatorarea și suma acestora), în ultimul proces de verificare.

Materialitatea

Publicarea adecvată impune ca o situație financiară să conțină toate informațiile


importante necesare pentru a fi utile utilizatorilor săi, indiferent dacă este inclusă în situațiile
financiare, în notele care le însoțesc sau în prezentări suplimentare. Din moment ce Coranul
sfânt dezvăluie adevărul și cel mai bun mod de a trăi în lume (S5: 16), dezvăluirea tuturor
informațiilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor credinței și luarea deciziilor economice și
de afaceri coerente cu acel etos este cel mai important principiu al unui sistem de contabilitate
islamic.
Sura 2: 282-3 pune, în special, moralitate comercială la cel mai înalt nivel în ceea ce
privește lucrurile care trebuie făcute, dovezile care trebuie furnizate și îndoielile care trebuie
evitate. Informațiile înțelese sunt o necesitate de responsabilitate aplicabilă informațiilor
financiare într-un cadru de contabilitate islamică, în care informațiile nu trebuie să inducă în
eroare utilizatorul și nici să reducă înțelegerea astfel încât să ducă la o decizie greșită. Prin
decretarea că informațiile financiare ar trebui divulgate parțial, materialitatea afacerilor
financiare ar trebui să fie evidentă în contextul dezvăluirii. În general, semnificația informațiilor
contabile într-un cadru islamic este considerată relevantă dacă este legată de cerințele shari'a.

Fiabilitatea

Askary și Clarke (1997) identifică nouăzeci de versete din Sfântul Coran, punând
accentul pe fiabilitatea materiei. Ca și în cazul tuturor aspectelor vieții seculare islamice,
fiabilitatea se extinde în domeniul contabilității. Dacă informațiile financiare publicate nu sunt
fiabile, mulți adepți nu vor putea să-și îndeplinească responsabilitățile religioase, nu vor putea
să-și evalueze capacitatea de a ajuta persoanele dezavantajate sau capacitatea lor de a plăti
zakat. Dacă managerii entităților de afaceri trebuie să fie cinstiți proprietarilor entităților de
afaceri, Sura 4:58 indică faptul că ei trebuie să furnizeze pentru ei informații financiare
adevărate și complete, fiabile și financiare. Aceste versete pun accentul pe ". . să faceți
încredere proprietarilor lor. . .“. În alte versete, se pune accentul pe necesitatea îndeplinirii
obligațiilor.

Prezentarea informațiilor

Informațiile trebuie, de asemenea, prezentate corect și pe deplin, inclusiv detalii ale


tuturor tranzacțiilor efectuate. Sura 11: 84-85, de exemplu, spune ". . . da măsura completă. . .“.
Adevărata divulgare a faptelor financiare, precum și furnizarea lor fără înșelăciune sau fraudă
pentru a satisface cerințele utilizatorilor este, prin urmare, esențială pentru îndeplinirea acestor
obligații și pentru a facilita luarea deciziilor în materie de investiții și de afaceri.

Activele și pasivele

Situațiile financiare islamice trebuie să arate impactul financiar al tranzacțiilor


financiare și alte consecințe ale activităților economice islamice. Modificările corecte ale
poziției financiare trebuie să poată fi determinate din bilanț, împreună cu modul în care aceste
modificări au apărut din contul de profit și pierdere. Sub islam, elementele de poziție financiară
ar include toate elementele care fac obiectul evaluării financiare, a activelor, pasivelor și a
beneficiilor reziduale, pe baza Sfântului Coran. Multe versuri din Sfântul Coran se ocupă de
diferite aspecte ale proprietății și bunurilor. Un bun islamic include toate bunurile valoroase
rezultate din evenimentele anterioare aparținând proprietarului. Un astfel de bun nu ar trebui să
fie uzurpat și, dacă este obținut în mod legal (halal), are beneficii economice pentru proprietarii
săi. Achiziționarea legală este un aspect critic al "activului" în acest context; drepturile la
veniturile din dobânzi nu sunt recunoscute.
Răspunderea este definită în Islam fie ca o obligație față de credință, fie ca orice datorie
față de alte persoane sau entități de afaceri. Din nou, în ceea ce privește ambele, plata
dobânzilor este interzisă. În cele din urmă, capitalurile proprii în beneficiile reziduale sunt
obținute direct din evaluarea financiară și din activele și datoriile contrare. Legalitatea este din
nou o problemă: sura 2: 279 decretează că echitatea musulmană nu ar trebui amestecată cu
proprietăți ilegale (haram).

Periodicitatea

Fundația pentru aplicarea conceptului de periodicitate pare să fie foarte clară în Islam,
pentru a îndeplini o obligație zakat o dată pe an. Așa cum a spus profetul Muhammad: "Nu
există nici un zakat al bogăției (proprietății) până când trece un an". Deși nu există nici o
problemă în acceptarea acestui concept din punct de vedere islamic, există problema practică de
aliniere a întâlnirilor din Era Comună cu date din Calendarul musulman (AH Anno Hegirae,
"din anul hijrei" din 622 CE, când începe calendarul musulman). Calendarul islamic se bazează
pe sistemul lunar, în timp ce calendarul solar sau gregorian este folosit în contabilitatea
convențională. În medie, există zece zile mai puțin în anul lunar decât în anul solar.

Clasificarea proprietăților în metodologia islamică:

Proprietățile (fondurile) sunt clasificate în jurisprudența islamică în:


1. Proprietăți monetare: cum ar fi: bancnotă de bani de aur și argint și pietre prețioase.
2. Proprietăți nemonetare: asa cum sunt denumite în FIQH (jurisprudența islamică):
(a) Proprietăți comerciale (capital de lucru).
(d) Proprietăți păstrate pentru utilizare (active fixe).

În metodologia islamică: capitalul se referă la proprietăți destinate finanțării activității la


început. Poate fi format din proprietăți monetare sau proprietăți nemonetare. Măsurarea
capitalului în jurisprudența islamică:

(a) La - Începutul activității:


Capital = Proprietăți monetare ale activității.
(d) La - sfârșitul exercițiului financiar:
Capital = Proprietăți - Obligații - Proprietăți monetare + proprietăți nemonetare

Definiția profitului în literatura arabă


Profitul se referă în literatura arabă la creșterea sau creșterea proprietăților (bogăției)
angajate pentru tranzacții pe o perioadă fixă în timp.
În literatura juridică islamică, oamenii de știință și juriști disting între trei tipuri de
creștere a bogăție. Aceste tipuri sunt:
(a) Profitul comercial, care se referă la creșterea averii comerciale angajate pentru comerț într-o
perioadă fixă în timp, datorată cifrei de afaceri și riscului.
(b) Randamentul de la urudh la tigarah (AL-Galla), care se referă la creșterea mărfurilor
comerciale (Urudh Al-Tijarah), înainte de vânzare, cum ar fi lâna ridicată din oaie gata pentru
tranzacționare.
(c) Venituri nete de la urudh al qunyoh: (AL-Fayda), care se referă la câștigurile din activele de
capital, cum ar fi laptele generat de animale specializate pentru utilizare în activitate.
Principalele principii contabile care guvernează calcularea profitului în jurisprudența
islamică sunt:

(1) Principiul de potrivire


(2) Capitalul
(3) Profitul realizat din producție
(4) Evaluare pe baza valorii curente (de piață)
(5) Cifra de afaceri
(6) Factori de risc
(7) Alte principii generale care nu se opun articolelor jurisprudenței islamice.
Bibliografie

1. www.aaoifi.com
2. www.portaldecomert.ro
3. www.islamreligion.com
4. www.iasplus.com
5. www.aims.education
6.