Lucrarea nr 7

CALCULUL CAMPULUI MAGNETIC, INTR-UN ELECTROMAGNET,

PRIN METODA ELEMENTELOR FINITE.

1. INTRODUCERE

Problemele de calcul al câmpului electromagnetic macroscopic, în medii fixe sau

mobile se pot clasifica în două categorii:
 probleme de analiză a câmpului electromagnetic, la care fiind date :
domeniul de existenţă a câmpului distribuţia spaţio-temporală a surselor câmpului şi condiţiile
de unicitate asociate, se cere determinarea mărimilor de stare macroscopică, locală şi
instantanee, a câmpului electromagnetic (E,D) şi (B,H)
 probleme de sinteză a câmpului electromagnetic la care se presupun:
complet cunoscute repartiţia spaţială şi evoluţia în timp a câmpului electromagnetic în
domeniul de definiţie şi se cere determinarea corespunzătoare a surselor câmpului.
Formularea corectă a problemei de câmp electromagnetic presupune în primul rând,
definirea fenomenologiei de bază a problemei, apoi reflectarea acesteia, într-un model
matematic adecvat iar împreună, modelul fenomenologic şi cel matematic constituie modelul
teoretic de câmp. Ecuaţiile specifice oricărui model teoretic de câmp trebuie să formeze un
sistem complet, adică să satisfacă teorema de existenţă şi unicitate a soluţiilor.
Modelul matematic de câmp electromagnetic poate fi descris prin ecuaţii de tip:
 diferenţial
 variaţional
 integral
 topologic.
Un model diferenţial specific unui fenomen reprezintă: ansamblul format de ecuaţia
diferenţială sau cu derivate parţiale a mărimii de stare ce caracterizează fenomenul şi de
condiţiile de unicitate a soluţiei acestei ecuaţii.
Soluţia problemei de câmp electromagnetic macroscopic, se poate obţine prin
rezolvarea modelului matematic prin următoarele metode:
 analogice
 grafice
 analitice
 numerice
Dezvoltarea mijloacelor de calcul, capabile de a memora toate punctele domeniului de
calcul al câmpului, a determinat o modificare structurală a proceselor de modelare prin
integrarea sistematică a metodelor numerice.
Metodele numerice au o arie de aplicabilitate mai mare, fiind supuse la restricţii mai
puţine, comparativ cu metodele analitice. Deşi aproximative, metodele numerice dacă satisfac
criteriile de convergenţă şi rigoare, conduc cu aceeaşi certitudine ca şi metodele directe ale
analizei matematice la rezultate acceptabile. Cu ajutorul metodelor numerice se determină
distribuţia mărimilor de stare ale câmpului electromagnetic şi a temperaturilor în domeniul de
calcul cu proprietăţi de material cunoscute, dar şi solicitările mecanice datorate forţelor
electromagnetice. Construcţia unor prototipuri şi testarea acestora în laborator a fost înlocuită

1
cu modelarea pe calculator şi optimizarea dispozitivelor electromagnetice chiar din faza de
proiectare.

Modelarea numerică a cunoscut o evoluţie de la modelele 2D, respectiv problemele

plan paralele sau cu simetrie axială, la modelele care pot trata geometria reală 3D a
dispozitivului studiat.Din punct de vedere al metodelor de analiză numerică utilizate în
proiectarea asistată de calculator, doar câteva se folosesc pe scară largă în programele
profesionale: metoda elementelor finite(MEF) şi metoda elementelor de frontieră(MEFR).
În continuare evaluarea numerică a câmpului magnetic într-un electromagnet se face
prin metoda elementelor finite 2D cu ajutorul programului FEMM 4.2 care este divizat în trei
părţi:
1. Preprocesorul (femme.exe). Acesta este un program de tip CAD pentru realizarea
geometriei domeniului de calcul, pentru definirea proprietăţilor materialelor şi pentru definirea
condiţiilor de frontieră. Pot fi importate şi fişiere Autocad cu extensia dxf pentru a facilita
analiza geometriilor existente în acest format.
2. Rezolvatorul (fkern.exe). Rezolvatorul citeşte un set de date ce descriu problema şi
rezolvă ecuaţiile lui Maxwell în vederea obţinerii valorilor mărimilor ce descriu câmpul
magnetic în domeniul ales.
3. Postprocesorul (femmview.exe). Acesta este un program care afişează câmpul
magnetic rezultat în urma calculului sub forma unor linii de câmp sau sub formă de densităţi
de flux magnetic. Deasemenea, programul permite utilizatorului atât să observe care sunt
valorile diferitelor mărimi magnetice în puncte arbitrar alese cât şi să evalueze diferite
integrale şi grafice ale mărimilor de interes pe un anumit contur predefinit.
Mai sunt folosite şi alte două programe dedicate afişării corecte a rezultatelor:
•triangle.exe. Triangle împarte toată geometria domeniului de calcul într-un număr
mare de elemente finite în formă de triunghiuri, propagând discretizarea frontierelor spre
interiorul suprafeţelor 2D ale domeniului de calcul. Această aplicaţie a fost creeată de
Jonathan Shewchuk, ea putând fi găsită şi pe pagina de Internet a universităţii Carnegie-
Mellon sau pe Netlib.
•femmplot.exe. Acest program este folosit pentru a afişa grafice bidimensionale. Este
posibilă deasemenea salvarea şi vizualizarea oricăror fişiere în formatul Extended Metafile
(emf).

2. FORMULAREA PROBLEMEI

Să se construiască modelul numeric în element finit al unui electromagnet cu miez

magnetic din oţel masiv având structură simetrică şi întrefier paralelipipedic destinat studiului
regimului magnetostatic ulterior conectării la o sursă de tensiune continuă. Aplicaţiile
numerice ale modelului vor evidenţia:
- harta câmpului magnetic pentru trei întrefieruri diferite ale electromagnetului.
- sensul liniilor de câmp magnetic pentru două solenaţii cu sensuri diferite
- calculul integralelor de linie pentru diferite contururi
- calculul integralelor de suprafaţă
- calculul forţei de atracţie a electromagnetului

2
3. MODELUL MATEMATIC DE CÂMP AL ELECTROMAGNETULUI.

Regimul magnetic staţionar al câmpului electromagnetic caracterizează câmpul

magnetic în domenii de calcul în care pot exista numai corpuri imobile, ce pot fi parcurse de
curent electric de conducţie ( J ≠ 0 ) şi care pot prezenta o stare de magnetizare remanentă

invariabilă în timp. Mărimile asociate acestui regim nu variază în raport cu timpul (  0 ).
t
În cazul electromagnetului, sursa câmpului magnetic este constituită din bobina parcursă
de curent continuu. Acest regim este descris de ecuaţiile lui Maxwell:
rot H = J Legea circuitului magnetic (1)
div B = 0 Legea fluxului magnetic (2)
unde : H este intensitatea câmpului magnetic
B este inducţia magnetică
J este densitatea curentului care generează câmpul.
Mărimile magnetice B şi H sunt legate prin relaţia constitutivă de material:
B    H  H sau H  v  B  B (3)
unde μ este permeabilitatea magnetică. Soluţionarea de poate face prin reducerea la
o problemă mai simplă ce poate fi rezolvată cu ajutorul potenţialului magnetic vector A
Câmpul magnetic staţionar poate fi determinat şi cu ajutorul potenţialului magnetic
vector A, introdus prin intermediul legii fluxului magnetic (2), care pune în evidenţă existenţa
unei funcţii vectoriale A astfel încât :
B = rotA (4)
Relaţia (4) nu asigură şi unicitatea potenţialului vector A. Într-adevăr orice alt potenţial
A’ = A + grad φ, cu φ arbitrar satisface relaţia de mai sus. Conform teoremei de unicitate a
câmpurilor vectoriale, A este unic determinat dacă se cunoaşte rotorul şi divergenţa sa. Această
ultimă restricţie se numeşte condiţia de etalonare şi cel mai frecvent se utilizează etalonarea
Coulomb.
div A = 0. (5)
Dacă se face o schimbare de variabilă conduc la ecuaţia următoare asociată formulării în
potenţial magnetic vector A, considerând magnetizaţia permanentă Mp( r,t) = 0:
rot[υ(B)rotA]= J (6)
Pentru determinarea câmpului magnetic staţionar este necesar sa se integreze ecuaţia
vectorială (6) pentru potenţialul magnetic vector A , iar unicitatea soluţiei conform (6) se
determină din studiul energiei, exprimând energia în funcţie de potenţialul magnetic vector A .
Ecuaţia (6) este valabilă în orice sistem de coordonate, iar problema este corect formulată
dacă soluţia există , este unică şi depinde continuu de datele problemei .
Câmpul magnetic staţionar este univoc determinat dacă se dau :
1) Condiţia de sursă : J( M) pentru orice M Є DΣ
2) proprietăţile de material υ(r)
3) Condiţiile pe frontieră trebuiesc întărite astfel
a) pe S’ se dă (υ rot A )t = f
b) pe S’ se dă An = h ( uzual h = 0 )
c) pe S’’ = Σ \ S’ se dă At = g
d) dacă S’’ este format din n suprafeţe Sk disjuncte, atunci pe (n-1) suprafeţe se dau
fluxurile  Ads   k k = 1,2,…….n-1
SK

3
Problema de câmp poate fi simplificată prin utilizarea simetriilor dispozitivului analizat. Dacă
este o problemă cu simetrie plan-paralelă adică toate proprietăţile ce definesc problema
(geometrie , surse , condiţii pe frontieră , materiale ) se regăsesc în orice plan paralel cu xOy
condiţia de etalonare (5) conduce la A = A(x,y) k
Coservarea componentei tangenţiale a intensităţii câmpului electromagnetic pe suprafaţa
’
S ce separă două medii 1 şi 2 cu reluctivităţile magnetice υ1 şi υ2 diferite, exprimată prin
condiţia a) de mai sus, se defineşte cu relaţia:
(υ 1rot A1 – υ2 rot A2) × n12 = 0 (7)
unde n12 reprezintă normala pe suprafaţa S ’ orientată de la mediul1spre mediul 2.
Continuitatea componentei normale a inducţiei magnetice este verificată automat prin
continuitatea potenţialului magnetic A. Formularea prin intermediul potenţialului
magnetic vector A este generală, în sensul că poate fi utilizată în toate regiunile domeniului
de calcul.
În cazul problemelor plan-paralele, rezolvarea prin A este la fel de eficientă ca şi rezolvarea
prin potenţial scalar redus ( Φr ) deoarece direcţia lui A este constantă şi cunoscută , rămânând
să fie determinat doar modulul vectorului. O situaţie similară de simplificare a modelului
numeric, se întîlneşte şi pentru probleme cu simetrie axială , în care studiul se reduce la un
plan oarecare zOr.
Prezenţa coordonatelor cilindrice modifică expresiile operatorilor (grad ,div, rot) şi conduce la
forme complicate. Folosind însă potenţialul magnetic modificat A * = r A problema axială în
planul zOr este identică cu problema plan-paralelă în planul xOy.
Trebuie remarcat că această formulare poate fi utilizată şi în regimui magnetostatic.
In abordarea numerică a problemele tridimensionale, această formulare presupune un
număr mare de necunoscute, un timp de calcul important şi un necesar important de
memorie, fiecare nod al reţelei de discretizare având 3 necunoscute.

În calculele pe care le face, FEMM foloseşte relaţia (6), putând astfel rezolva probleme
magnetostatice în care intervine relaţia neliniară dintre B şi H.
În cazul tridimensional, A este un vector cu trei componente.Cu toate acestea, în cazurile
bidimensionale şi axisimetrice, două dintre aceste trei componente sunt zero, rămânând doar
componenta “care iese din pagină”.
Avantajul metodei potenţialului magnetic vector este că toate condiţiile ce trebuie satisfăcute
sunt conţinute într-o singură ecuaţie.Dacă prin rezolvarea acestei ecuaţii se poate afla A atunci,
prin derivare, se pot afla şi B, şi H.În plus, ecuaţia (6), care este o ecuaţia eliptică cu derivate
parţiale, este folosită în descrierea mai multor fenomene specifice ingineriei.În acest sens, s-au
dezvoltat multe metode de-a lungul anilor pentru a rezolva această ecuaţie.

Modul de realizare a desenului tolei si bobinele electromagnetului si rezolvarea

problemei in FEMM sunt descrise in detaliu in fisierul femm.pdf cu dimensiunile in mm din
Fig 1.

4
 Fig .1

Geometria miezului magnetic, proprietatile de material pentru regiunile miezului

magnetic si bobine sunt definite in preprocesor in femm ca in Fig. 2

5
 Fig 2

Vizualizarea liniilor de camp magnetic in electromagnet pentru bobina alimentata cu

I = 2 A si w = 300 spire se face in postprocesor, iar reprezentarea este in Fig 3

6
 Fig. 3

Tot in postprocesor se pot calcula integrale de linie si integrale de suprafata pe

anumite linii si suprafete selectate, dar se pot reprezenta si variatiile marimilor de stare ale
campului magnetic B si H ca in Fig.5 de-a lungul liniilor trasate cu rosu ca in Fig. 4

7
Fig. 4

Fig.5