Sunteți pe pagina 1din 26

Seria 2018-2019

Nivel II Master

Psihopedagogia adolescenților, tinerilor și adulților

Note de curs
Doar pentru studenți

Partea a 3-a
Perioada adultă

Cursul 5
TINEREŢEA – STADIUL DE DEZVOLTARE DEPLINĂ A CAPACITĂŢILOR
FIZICE ŞI PSIHICE UMANE

5.1.Aspectele principale din profilul de dezvoltare în stadiul tinereţii


5.2. Particularități ale capacităţilor senzorial-perceptive şi motrice la tineri
5.3. Dezvoltare cognitivă la tineri
5.4. Aspecte caracteristice proceselor afective și motivaţionale la tinereţe
5.5. Personalitatea tinerilor
Bibliografia minimală

5.1. Aspectele principale din profilul de dezvoltare din stadiul tinereţii

Așa după cum am menționat în primul curs, stadiul tinereții se consideră a fi primul din
perioada vârstei adulte active (25-31/35 de ani), fiind urmat de stadiul vârstelor adulte mijlocii sau
a vârstelor adulte active (35-65 ani).
Deşi sunt diferenţe între autori în ceea ce priveşte intervalul de vârstă corespunzător tinereții,
reţinem pe cel acceptat de mulţi autori români şi străini, şi anume între 25 şi 35 de ani. Totodată,
s-au delimitat următoarele substadii:
• între 25-28 ani este a adaptării iniţiale în mediul profesional şi familial;
• 28-32 ani a intensificării implicării în aceste planuri;
• 32-35 ani a stabilităţii relative în profesie. Este un stadiu foarte important pentru evoluţia
generală umană pentru că în cursul lui se construiesc dimensiunile integrării în profesie,
familie, viaţa şi mai ales, în societatea în ansamblu. (Șchiopu&Verza,1995).
Merită de menționat și faptul că sensul noțiunii de „tânăr” variază în diferite societăți din
întreaga lume. Tinerețea adeseori este considerată o etapă de trecere de la copilărie la perioada
adultă.
ONU definește, în scopuri statistice, tânărul ca fiind acea persoană cu vârsta cuprinsă între 15-24
de ani. În legislația naționala din România, „tinerii sunt cetățeni activi cu vârsta cuprinsă între

1
Seria 2018-2019
Nivel II Master

14-35 de ani „ (Legea Tinerilor 350/2006, Art.2). Așa după cum observăm din definiția de mai
sus, tinerețea cuprinde cu aproximație adolescența a cărei limită inferioră este dată de maturizarea
biologică, iar limita superioară se leagă de nivelul implicării sociale (Kádár, 2013). Sensul și
modul de dezvoltare a tinerilor pot fi diferite de la o țară la alta în funcție de obiceiuri și norme
cultural-sociale.
Din motive explicative noi am făcut diferența clară între adolescență ca fiind stadiul cuprins între
10- 20/25 de ani și stadiul tinereții cuprins între 25-35 de ani .

În profilul acestui stadiu sunt câteva dominante care exprimă această poziţie a tinereţii în
procesul general al dezvoltării umane. Este vorba de:
• vigoare fizică şi psihică deplină;
• construirea în fapt a subidentităţii profesionale, familiale şi sociale;
• antrenarea efectivă în rezolvarea proiectelor de viaţă şi obţinerea de succese;
• dominanta învăţării practice în toate planurile de integrare;
• accentuarea conştiinţei apartenenţei la generaţie care explică tendinţa manifestă de a trece din
situaţia de „rezervă socială” la cea de „forţă socială activă”;
• accentuarea modului personal de manifestare a capacităţilor fizice şi psihice;
• construirea unui statut profesional propriu dar persistenţă încă a căutărilor în sfera ocupaţională.
(Cretu, 2005, p.59)

5.2. Particularități ale capacităţilor senzorial-perceptive şi motrice la tineri

De-a lungul stadiilor anterioare au apărut şi s-au dezvoltat treptat toate capacităţile
senzoriale şi motrice, ajungând în adolescenţă la parametri crescuţi. În stadiul tinereţii toate aceste
capacităţi se manifestă pe deplin şi la cel mai înalt nivel, adică cel care este propriu speciei umane.
Aceste aspecte specifice pentru tineri sunt:
• văzul, auzul, mirosul, pipăitul etc., au cele mai scăzute praguri diferenţiale, adică tinerii percep
clar proprietăţile obiectelor, le diferenţiază foarte fin şi recepţionează foarte mulţi stimuli din
ambianţă;
• toate capacităţile senzoriale şi perceptive sunt influenţate puternic de solicitările profesionale şi
de aceea devin foarte eficiente;
• capacităţile de observare sunt modelate şi perfecţionate în funcţie de specificul profesiei.
• aspectele senzorial-perceptive încep să fie influenţate de factorii de personalitate, să poarte
amprenta acesteia, să se personalizeze.

2
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Un tânăr la care de-a lungul anilor s-a dezvoltat o trăsătură de personalitate cum ar fi autoexigenţa
se va manifesta ca atare şi atunci când va rezolva sarcinile profesionale şi va da astfel o nouă
calitate a profesionalismului său.

În ceea ce priveşte motricitatea se ating, de asemenea, vârfuri caracteristice pentru specia umană
exprimate astfel:
• forţa musculară are o dezvoltare maximă între 20 şi 30 ani, apoi scade puţin, cu circa 10% între
30-40 ani (D. Papalia, S. Olds, 1987);
• viteza de reacţie (rapiditatea răspunsului la stimuli) este maximă la 20 ani şi rămâne aşa pe toată
durata acestui stadiu;
• precizia mişcărilor este cea mai mare între 20 şi 30 ani;
• tinerii au capacităţi înalte de a învăţa repede mişcările, mai ales pe cele ritmice;
• în acest stadiu reglarea mişcărilor poate fi foarte fină şi aceasta asigură o altă condiţie a eficienţei
lor;
• până la 30 ani se obţin cele mai bune rezultate în învăţarea mişcărilor complexe (după 30 de ani
această capacitate scade uşor);
• pot dobândi cu uşurinţă orice abilităţi motorii, iar dacă au şi dotări native corespunzătoare pot
ajunge la rezultate excepţionale,
• reprezintă segmentul cu cele mai puține probleme de sănătate din populația generală.
Conform unui sondaj realizat de United States Department of Health and Human Services
în 1983 (Papalia si Olds,1987) 90% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 17 si 44 de
ani îsi evaluează starea de sănătate ca bună sau excelentă.
• printre afecțiunile minore mai frecvente se numară infecțiile căilor respiratorii (care au o
frecvență mai scăzută de apariție comparativ cu perioada copilăriei) și bolile cu transmitere
sexuală.
• starea de sănătate este determinată nu numai de ereditate, ci și de stilul de viață. Studiile au
indicat că ea este relaționată cu nivelul educațional și economic al persoanei și cu statutul
marital, persoanele căsătorite având mai puține boli cronice și o durată mai mică a
spitalizării.

5.3. Dezvoltare cognitivă la tineri

În această categorie de procese cognitive intră gândirea, memoria, imaginaţia.

Referindu-ne la gândire, precizăm mai întâi, că în acest stadiu se conservă, în mare măsură,
caracteristicile pe care fiecare le-a dobândit în adolescenţă şi postadolescenţă. Dacă avem în vedere
tinerii care au obţinut o pregătire superioară atunci se constată că:
- capacitatea de prelucrare informaţională se manifestă deplin şi se poate extinde în noi arii
cognitive;

3
Seria 2018-2019
Nivel II Master

- operativitatea gândirii se păstrează la cotele ridicate atinse anterior;


-gândirea tânărului este amplă, profundă, sistematică şi riguroasă, se remarcă prin moduri post-
formale de operare: nu toti adulții rezolvă cu succes probele piagetiene tipice pentru gândirea
formala sau recurg la operații concrete în domeniile mai puțin familiare lor, fapt demonstrat
experimental de R. DeLisi si J. Staudo (1980 apud. Sigelman si Shaffer, 1995).
- în ceea ce privește rezolvarea de probleme depinde de tipul sarcinilor de rezolvat: pentru cele
traditionale tinerii înregistreaza performante superioare adulților maturi, iar aceștia, la rândul lor,
îi depășesc pe subiecții din categoria vârstei a treia. În cazul în care problemele sunt derivate din
domeniile în care persoana este competentă, deseori, maturii îi depășesc pe tineri, iar declinul
performaței vârstnicilor nu mai este atât de sever.
- noutatea specifică acestui stadiu este adaptabilitatea mintală la sarcini profesionale specifice. Toţi
tinerii, integraţi profesional vor reuşi să treacă mai repede şi mai uşor de la aspectele generale,
abstracte, teoretice învăţate în liceu şi facultate, la cele aplicative, concrete, lucrative.
Dar conservarea şi dezvoltarea capacităţilor de gândire şi a nivelului de inteligenţă sunt dependente
de următorii factori:
a) nivelul general al şcolarităţii tânărului;
b) gradul calificării profesionale;
c) ponderea solicitărilor intelectuale la locul de muncă. S-a constatat că profesiile intelectuale
conservă şi dezvoltă mai mult abilităţile cognitive, în timp ce cele practice pot asigura condiţii de
obţinere a performanţelor în gândirea practică.

Cu privire la capacitatea mnezică a tinerilor, cercetările au relevat câteva aspecte ce diferenţiază


acest stadiu de cel anterior, dar şi de adult, şi anume:
- cei care au avut în adolescenţă şi postadolescenţă o memorie bună o păstrează şi în acest stadiu;
- memoria continuă să fie mai solicitată, după terminarea studiilor şi sunt două feluri de achiziţii:
a) cunoştinţe legate de sarcinile de muncă, dezvoltându-se amplu memoria profesională.
Aceasta, atinge un vârf în acest stadiu şi este puternic stimulată de motivaţia profesională, de
dorinţa de a fi cât mai bun şi de a avansa în ierarhia ocupaţională;
b) conţinuturi cognitive corespunzătoare unor interese ştiinţifice şi culturale largi. Tinerii
cu înaltă calificare profesională doresc să fie măcar informaţi cu privire la cuceririle ştiinţifice din
alte domenii şi la evenimentele artistice şi culturale, făcând apel la cărţi şi reviste din respectivele
domnii;
- există solicitări speciale ale memoriei în etapele de calificare secundară, reciclare, recalificare
etc.;
-la tinereţe se atinge gradul cel mai înalt de păstrare a celor memorate (U. Şchiopu, E. Verza, 1995)
pentru că, pe de o parte se produc perfecţionări ale mecanismelor memoriei şi, pe de altă parte,
există o motivaţie, atât profesională cât şi culturală, mai intensă şi mai legată de constantele
fundamentale ale personalităţii.

4
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Capacităţile imaginative se pot manifestă deplin la tinereţe, existând în acest stadiu o mare
disponibilitate pentru aceasta. Ele sunt influenţate de angajarea profesională a tinerilor şi de
accentuarea personalizării întregii vieţi psihice.
Caracteristicile imaginaţiei din acest stadiu sunt:
a) se maturizează din punct de vedere funcţional combinatorica imaginativă;
b) procesualitatea imaginativă este mai adaptată la scopurile fixate, mai echilibrată ca desfăşurare,
diminuându-se exuberanţa care a fost caracteristică preadolescenţei şi chiar adolescenţei;
c) imaginaţia devine un factor principal şi constant al creativităţii şi mai bine relaţionat cu gândirea
şi de aceea creşte calitatea produselor ei;
d) dacă profesia solicită imaginaţie, aceasta se va modela pe specificul sarcinilor acesteia. Dacă
munca este mai monotonă, imaginaţia se investeşte în ocupaţiile casnice sau în cele ce ţin de hobby.

Toate capacităţile cognitive la care ne-am referit, se investesc, în primul rând, în activitatea
profesională. Dar tinereţea rămâne deschisă la învăţare. Însă învăţarea tinerilor este deosebită de
cea din stadiile anterioare prin:
a) este mai selectivă pentru că tânărul va fi cel care va decide ce, cum şi cât va învăţa;
b) este mai accentuat voluntară şi conştientă pentru că autonomia lui în acest plan creşte foarte
mult (nu mai este inclus într-un program de lungă durată, de învăţare după norme şi legi generale,
ci integrarea, în asemenea activităţi, va depinde de el şi de perspectivele pe care şi le-a prefigurat);
c) calitatea procedeelor şi strategiilor de învăţare depinde de gradul de şcolarizare anterioară. La
cei la care acestea au fost insuficient formate anterior, trebuie dezvoltate acum, mai ales prin
implicarea în programe de reciclare sau reconversie profesională;
d) învăţarea independentă este mult mai amplă în acest stadiu decât cea instituţionalizată. Aceasta
din urmă poate interveni numai din când în când dar tânărul îşi propune să înveţe mult prin efort
personal şi învăţare individuală. În momentul de faţă însă, din dorinţa de a avea mai multe şanse
de angajare şi promovare, mulţi tineri sunt dispuşi să urmeze fel de fel de cursuri de învăţare în noi
direcţii şi, măcar în unele perioade, învăţărea instituţionalizată să mai crească;
e) ca o altă particularitate a stadiului tinereţii este şi faptul că învăţarea practică este mai amplă
decât cea teoretică. Este vorba de continua învăţare a aspectelor practice ale profesiei însă sunt
şi tineri care doresc să facă masterate dacă au absolvit o facultate şi chiar să facă studii doctorale;
f) totodată, s-a constatat că ceea ce este cerut frecvent la locul de muncă şi este important pentru
muncă se învaţă cu bune rezultate chiar de către cei care au o şcolaritate mai redusă.
Fenomenul se explică, pe de o parte, prin forţa motivaţiei profesionale şi, pe de altă parte, prin
adaptabilitatea mentală la cerinţele locului de muncă.
(Crețu, 2005, pp.63-67)

5.4. Aspecte caracteristice proceselor afective și motivaţionale la tinereţe

5
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Felul în care vor fi investite şi dezvoltate capacităţile cognitive şi abilităţile practice ale
tinerilor, depinde foarte mult de particularităţile mecanismelor lor de stimulare, adică de
afectivitate şi motivaţie.
Cu privire la viaţa afectivă a tinerilor se poate spune că şi aceasta se manifestă pe deplin în
aproape toate planurile. Pot fi relativ uşor constatate, mai ales, următoarele caracteristici:
- tinerii păstrează, în bună măsură, exuberanţa afectivă a adolescenţilor şi postadolescenţilor. Se
implică imediat în evenimente şi reacţionează intens afectiv.
- spre deosebire de adolescenţi, sunt mai selectivi în manifestarea răspunsurilor lor afective. Sunt
în stare să se ataşeze afectiv de cineva, uimind pe cei din jur cu intensitatea şi stabilitatea
sentimentelor şi să rămână insensibili faţă de alţii;
- fiind mai deschişi la viaţa socială şi stabilind în mod independent fel de fel de relaţii, tinerii aderă
cu toată forţa lor sufletească la concepţii şi grupuri umane şi demonstrează uneori un ataşament
fanatic la acestea, promovându-le, apărându-le, susţinându-le, ignorând, în acelaşi timp, pericolele
şi dezavantajele pe care aceste angajări le implică;
- tinerii fac investiţii afective semnificative în activitatea profesională. Realizând integrarea şi
adaptarea iniţială la muncă, ei trăiesc emoţiile începutului, ale primului salariu, ale primelor
confirmări despre sine. Când locul de muncă este corespunzător cu ce au visat, sunt încântaţi şi
încrezători, iar când situaţia este contrară sunt dezamăgiţi, nemulţumiţi, neliniştiţi în ce priveşte
viitorul.
„Şocul realităţii”, cum a fost numit efectul acestor neconcordanţe, îi face pe unii să facă noi
încercări de a se angaja, să caute timp îndelungat alt loc de muncă, să treacă prin stări de anxietate,
disperare, îndoială faţă de sine şi de lume etc
- un alt plan al investiţiilor afective din tinereţe este cel familial (E. Erikson). Acum se întemeiază
multe familii, sentimentele de dragoste se împlinesc prin căsătorie. Libidoul este crescut şi se
poate atinge un nivel ridicat al satisfacţiei maritale (El. Bonchiş). În cadrul cuplului conjugal se
parcurge un proces de acomodare afectivă şi de dobândire a certitudinilor asupra sentimentului de
dragoste ale celuilalt (G.W. Allport). Perioada nu e lipsită însă, de unele dificultăţi. Pot interveni
supărări, certuri, împăcări şi regăsiri, şi toate sunt intens trăite. Alteori, după primul an de dragoste
intensă, se pot constata nepotriviri, se adună nemulţumirile, insatisfacţiile şi se ajunge la
destrămarea cuplului. Alteori din diverse motive se amână prea mult momentul întemeierii unei
familii;
- pentru că, de-a lungul acestui stadiu, se poate dobândi statutul de părinte, apare o gamă nouă de
emoţii şi sentimente trăite în premieră. Este vorba de emoţiile legate de naşterea copiilor, de
creşterea lor în primii trei ani, care sunt mai dificili, de integrarea acestora în grădiniţă şi mai ales
în şcoală.
-şi totuşi, tinereţea păstrează încă o anumită fragilitate afectivă în faţa unor evenimente mai
deosebite, grave, complexe care depăşesc uneori capacităţile lor de adaptare, generează stres
puternic, anxietate îndelungată şi conflicte profunde ce pot afecta sănătatea lor fizică şi psihică.

6
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Prin urmare, tinerii mai au încă nevoie de sprijinul familiei de bază şi chiar de cel al specialiştilor
în problemele cuplului conjugal şi al creşterii copiilor.

Motivaţia generală a tinerilor are, de asemenea, câteva particularităţi care exprimă pe de


o parte modalitatea mai matură de manifestare a unor motive şi pe de altă parte, formarea altora şi
organizarea superioară a sistemelor motivaţionale. Sunt de reţinut următoarele aspecte distinctive:
- trebuinţele de autorealizare (care se află în vârful piramidei construită de A. Maslow) care s-au
activat puternic în adolescenţă sunt acum în deplin curs de înfăptuire prin întreaga integrare
profesională, familială şi socială a tânărului. Ele se află împreună cu alţi factori la originea chiar a
primelor realizări ale tânărului, acestea fiindu-i de acum recunoscute de grupul din care face parte;
- interesele profesionale care s-au conturat mai bine în adolescenţă, se consolidează şi aprofundează
prin integrare profesională efectivă, mai ales dacă locul de muncă a satisfăcut aşteptările tânărului
şi corespunde capacităţilor lui. Acestea stimulează activităţile de perfecţionare prin cursuri de
profil, studiul personal al diferitelor surse ştiinţifice, receptivitatea faţă de noutăţile tehnologice
etc. Reţinem precizarea că „promovările, recompensele, dar şi simpla evaluare (chiar onorifică)
sunt forme de stimulare şi de construire de motivaţie pozitivă pentru muncă (U. Şchiopu, E. Verza,
1995);
-ataşamentul faţă de profesie se poate dezvolta puternic dacă ambianţa fizică şi socială a locului
de muncă este pozitivă şi în progres, dacă înzestrarea tehnică este corespunzătoare, dacă
managementul este eficient;
- tinerii care chiar din adolescenţă şi-au descoperit vocaţia şi au acum un loc de muncă ce
corespunde acesteia vor realiza o implicare profesională şi mai puternică chiar dacă nu sunt
neapărat îndeplinite toate condiţiile discutate anterior. Vocaţia explică şi faptul că unii tineri se
angajează în posturi mai slab remunerate dar care le permit să-şi pună în valoare capacităţile şi să
şi le dezvolte continuu;
- un factor motivaţional puternic sunt şi aspiraţiile profesionale ale tinerilor. Printre cele mai
importante sunt: creşterea competenţei profesionale, dobândirea recunoaşterii de către ceilalţi a
meritelor personale, avans în ierarhia de conducere a întreprinderii posibilitatea de a se manifesta
creativ;
- în spaţiu vieţii de familie, motivele principale sunt: buna înţelegere în cadrul cuplului şi armonie
conjugală, dobândirea unei locuinţe proprii, dotarea corespunzătoare şi asigurarea unui nivel de
trai satisfăcător, sănătatea tuturor celor din familie, asigurarea condiţiilor cât mai bune de educaţie
a copiilor;
- interesele ştiinţifice şi culturale, dacă s-au format în stadiile anterioare se vor consolida acum şi
vor stimula căutarea căilor şi condiţiilor satisfacerii cât mai bune a lor. Aşa cum am mai spus,
tinerii doresc să fie la curent cu noutăţile din propria profesie dar şi cu cele din ştiinţă, în general..
-la unii tineri se manifestă interese puternice pentru activități și relații în sfera social-politică.

7
Seria 2018-2019
Nivel II Master

În concluzie, din punct de vedere motivațional, structurile specifice sunt bine consolidate
cu rol de orientare și susținere energetică a activităților, asigurând realizări semnificative în toate
planurile.

5.5 Personalitatea tinerilor

Antrenarea tinerilor în diverse sfere ale vieții socio-profesionale, familiale, consolidează și


amplifică structura personalității.
Astfel, identitatea de sine se ipostaziază sub forma identității profesionale, a identității maritale și
a celei socio- culturale. Astfel, din punct de vedere profesional se observă o focalizare a tânarului
pe ocupația, postul său de muncă, probându-și calitățile în acest context , ajungând în funcție de
succesele și eșecurile obținute să-și consolideze evaluarea obiectivă a ființei sale. Identitatea
maritălă este în plin proces de cristalizare prin maturizarea sentimentelor în cadrul cuplului,
clarificându-se rolurile specifice. Identitatea socio- culturală se construiește prin integrarea în
diferite grupuri de la cele de muncă la cele extraprofesionale (sociale, de petrecere a timpului liber,
politice, civice, de voluntariat etc).
Un alt aspect al personalității tinerilor vizează dezvoltarea componentelor proiective, adică încep
să gândească foarte mult la viitorul lor în condițiile în care:

• își cunosc mai bine și și-au verificat capacitățile și disponibilitățile;


• au obținut deja niște rezultate;
• nu sunt copleșiți de rutină;
• au un câmp larg de alegeri;
• se simt în forță și capabili de multe;
De aceea proiectele lor de viitor sunt realiste, stabile și funcționale în mare măsură
Cel de-al treilea aspect de personalitate demn de reținut la tineri este amplificarea conștiinței
apartenenței la generația din care fac parte de aceea se poate observa uneori o intensă activare a
idealurilor specifice generației și o revendicare a punerii lor în practică.
De asemenea, o altă caracteristică a personalității tinerilor este aceea a manifestării înalt
creative a aptitudinilor, noul lor nivel de structurare asigurând obținerea unor rezultate importante
în profesie.
Din punct de vedere temperamental- caracterial se disting câteva caracteristici pozitive:
energie și dinamism, orientare spre nou și viitor, aspirații înalte, generozitate și încredere în ceilalți,
curaj, sentimentul onoarei, al dreptății dar și prețuirea confortului și a banilor (Crețu, 2009, p. 88).
Se pot identifica și câteva trăsături negative, de genul: narcisism și egocentrism, o oarecare doză
de iresponsabilitate în asumarea anumitor angajamente, păstrează o anumită exaltare (specifică
oarecum adolescenței) și o anumită lipsă de măsură.

8
Seria 2018-2019
Nivel II Master

În concluzie, trebuie să reținem că această perioadă din viața noastră, aferentă cronologic
intervalului de vârstă cuprins între 25-35 de ani se caracterizează prin atingerea punctului maxim
de dezvoltare a capacităților fizice și psihice.

Teme de reflecție
1. Identificați și rețineți caracteristicile esențiale ale acestui stadiu de dezvoltare pe fiecare
componentă psihică;
2. Identificați caracteristicile cognitive specifice acestui stadiu de dezvoltare;
3. Identificați și analizați acele caracteristici de personalitate specifice tânărului;
4. Identificați și analizați acele caracteristici senzorial- perceptive și motrice specifice
tânărului

Bibliografie minimală

Birch Ann, 2000, Psihologia dezvoltării, Ed Tehnică, pp 274-278;

Bonchis Elena, Secui Monica (coord), 2004, Psihologia vârstelor, Ed Universității din Oradea, pp. 374- 457

Crețu Tinca, 2001, Psihologia vârstelor, Ed Credis, București, pp. 333-336

9
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Cursul 6
Perioada vârstei adulte mijlocii (35-65 ani)

6.1. Caracteristicile psihologice ale adulţilor


6.2. Educația adulților; perspective teoretice asupra învăţării la vârsta adultă; învăţarea autodirijată;
6.3. Formarea adulților (rolul formatorului, principii ale învățarii, variabilele învăţării, contextul
învăţării, blocaje în învăţare și motivarea adulților, metode ṣi tehnici de instruire).
Bibliografie minimală

6.1. Caracteristicile psihologice ale adulţilor


Problema stadializării la vârsta adultă presupune analiza acestei perioade prin focalizarea
pe evenimentele majore ale vieții. La această vârstă se propune conceptul de “vârstă compusă”
care este media dintre vârsta cronologică, cea functionala (capacitatea de a performa in diverse
domenii) și cea existențială (perceperea subiectivă a vârstei). De asemenea, se observă abordarea
dezvoltării la vârstele adulte prin prisma desfășurării în timp a evenimentelor existenței (timing of
events model), accentul punându-se mai mult pe ceasul social și nu pe cel biologic. Tendințele
actuale merg spre un ciclu al vieții mai fluidă și spre o societate în care vârsta cronologică este mai
puțin relevantă în cazul unor evenimente (suntem din ce în ce mai puțin surprinși de bunica de 42
de ani sau proaspătul tătic de 55 de ani).
Totuși, cronologic vorbind, acest stadiu este situat în intervalul 35-65 de ani și având o durată atât
de mare a fost împărțit în trei substadii :
a) adultul tânăr, între 35 și 45 de ani, caracterizat prin integrare și adaptare profesională intensă,
statut și roluri familiale și sociale încărcate de responsabilitate;
b) adultul matur, între 45 și 55 de ani- persoana atinge apogeul în ierarhia profesională în acord cu
calificarea sa, rolurile sociale și politice amplificate, în timp ce cele parentale încep să se
diminueze ;
c) adultul tardiv, între 55 și 65 de ani, preocupat de menținerea competenței sale profesionale și
apoi de pregătirea ieșirii din activitate, de diminuarea în continuare a rolurilor parentale, dar și de
apariția altora, de păstrarea și poate chiar amplificarea rolurilor sociale și politice.

10
Seria 2018-2019
Nivel II Master

S-a apreciat, de asemenea, că stadiul adult este cel în care se maturizează mai ales mecanismele
energetice și reglatoare ale psihismului uman și ale personalității ; G. W. Allport chiar precizează:
« Maturitatea personalității nu are o relație necesară cu vârsta cronologică. » (1981, p. 280)

Din punct de vedere fizic, după vârsta de 40 de ani încep să apară primele semne, discrete,
este adevărat, de declin fizic. Astfel, sensibilitatea vizuală cea acustică se diminuează treptat,
deprinderile și reflexele motorii situându-se pe o pantă descendentă. Starea de sănătate este afectată
de aceste modificări, la nivel sensorial și psihomotric, dar și de stilul de viață, și de efectele
procesului de îmbătrânire. Cele mai comune boli cronice ale persoanelor aflate la vârsta mijlocie
sunt astmul, bronşita, diabetul, artrita şi reumatismul, probleme de vedere şi auz, ca şi boli ale
sistemului cardio-vascular, respirator, digestiv şi genito-urinar, cercetările aratând faptul că
femeile şi bărbaţii gândesc şi se comportă diferit raportat la boală şi bătrâneţe.
Un fenomen fiziologic important la această vârtsă îl constituie instalarea menopauzei la femei și a
antropauzei la bărbați, fenomen care se asociază cu anumite trăiri negative, în special la femei.

Din punct de vedere psihologic, principalele caracteristici specifice adulților sunt: au un


sistem de valori care determină o atitudine autonomă, independentă și responsabilă față de educație
în general și față de de învățare, în special, sunt persoane pragmatice cu scopuri bine definite, au o
imagine de sine bine conturată și consolidată, își valorifică cunoștințele și experiența de viață, fiind
constrânși de factori interni și externi să învețe toată viața.
Există teorii psihologice care analizează caracteristicile principale manifestate la vîrsta
adultă; astfel, conform teoriei lui E. Erikson, această perioadă este caracterizată de un conflict între
generativitate si stagnare, iar potrivit teoriei lui Levinson (1978), în intervalul cronologic situat
între 35 și 45 ani poate să apară o criza de identitate datorată unor probleme de genul: plecarea
copiilor, modificări în structura familiei, decesul apropiaților, schimbări la locul de munca etc; C
G Jung vorbește de o criză spirituală.

O preocupare aparte a psihologilor dezvoltării la această vârstă o reprezintă studierea raportului


inteligenţă-vârstă, considerându-se că evoluţia, stabilitatea si declinul sunt fenomene coexistente
în dezvoltarea intelectuală. Astfel, s-a constat că inteligenta funcționează, cel puțin la nivel mediu,
până la vârsta de 60 ani (uneori chiar mai mult), dacă există un declin al abilităților cognitive,
acesta se constată în legatură cu funcționarea lor la nivel maxim mai degrabă decât cu referire la
potenţialul intelectual mediu, caracteristic fiecărei persoane, există dovezi și cazuri de menținere a
stabilității funcționale a capacităților intelectuale ale unor persoane și chiar de creștere a acestora
la vârsta adultă, schimbările înregistrate în dinamica intelectuală să implice acele funcții care se
sprijină pe cunoștințele acumulate și pe experiența de viață a indivizilor.

11
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Există o serie de teorii care analizează în detaliul dinamica inteligenţei. Astfel, R. B. Cattell
consideră că există două feluri de inteligență: una cristalizată, aplicabilă la situaţii tip, care crește
o perioada și apoi se menține la o stare de stabilitate relativă până la vârste înaintate și alta fluidă,
folosită mai cu seamă la situaţii neobişnuite și care se degradează mai repede în timp.
Psihologii Merriam, Caffarella (1991) consideră că, cunoașterea la vârsta adultă presupune
mai mult decat capacitatea unei personae de a gândi în termenii logicii formale, abstracte, ci
presupune asumarea unor responsabilitati /angajamente, dezvoltarea cognitivă a adultului neputând
fi separată de contextul ei socio-cultural, adică de integrarea lui în contextual căruia în aparține.
Modelul abordării dual-procesuale a inteligenţei consideră că trebuie să facem diferența între
mecanica inteligenței, specifică perioadei copilăriei și adolescenței, în care operațiile și
structurile cognitive de bază sunt implicate în procesarea informației și pragmatica inteligenței,
specifică perioadei maturității și vârstei a treia, care constă în procesul de adaptarea “rațională“
la diferite situații pe baza unor cunoștințe și procedee mentale specifice.
Modelul optimizării selective și al compensării propus de P. Baltes consideră că pe măsura
înaintării în vârstă, oamenii pot selecta acele zone ale intelectului pe care pot să le dezvolte pentru
a face față unor scopuri adaptative.
Astfel, în sinteză, putem aprecia că la vârsta adultă se pot sesiza câteva aspecte specifice ale
funcționării intelectuale:

• se înregistrează un nivel al performanței aproximativ egal cu cel din tinerețe pentru patru
caracteristici: înțelegere verbală, memorie și fluență verbală, raționament și orientare
spațială;

• s-a înregistrat o scădere clară pentru rapiditatea perceptivă și abilitățile numerice;


• capacitățile mnezice ating un maxim în perioada 50-60 de ani pentru materialul verbal,
o scădere sesizându-se în situația în care subiecții au utilizat mai putin abilitățile mnezice
de care dispun

• în domeniul rezolvării de probleme rezultatele obținute de adulți depind foarte mult de


timpul de sarcină;

• în ceea ce privește capacitatea de învățare, multe studii indică un oarecare declin, însă acest
rezultat este nuanțat de o serie de factori: starea fizică a persoanei, eficiența autopercepută
în sarcină și relevanța pe care o are sarcina pentru persoană.
În esenţă, trebuie reţinut faptul că această vârstă nu este una de deteriorare intelectuală, ci
una de reorientare. Prin urmare, educaţia permanentă, sau educaţia adulţilor este o necesitate nu o
opţiune. Stubblefield (1977) încurajează „proiectele de învăţare auto-direcţionate”, mai ales pentru

12
Seria 2018-2019
Nivel II Master

acele persoane care sunt mai degrabă interesate de dobândirea de cunoştinţe decât de recunoaştere
socială.(Dincă, p.82)

6.2. Educația adulților


Educaţia adulţilor este un domeniu al științelor educației care a beneficiat de mai puțină atenție
din partea specialiștilor deoarece s-a considerat că adultul fiind o persoană autonomă nu mai are
nevoie de sprijin, coordonare și control în procesul de educație și formare.
Educația adulților, parte a educației permanente, este un ansamblu de procese organizate de
societate (conținuturi, niveluri și metode formale sau informale), care prelungesc sau înlocuiesc
educația inițială grație cărora persoanele considerate adulte își dezvoltă aptitudinile, îmbogățesc
cunoștințele, ameliorează calificarea profesională făcând să evolueze atitudinile și
comportamentele în dubla perspectivă a dezvoltării globale a omului și a integrării sale în societate
(UNESCO; Nairobi, 1976). Educarea adulților are următoarele scopuri:
⚫ reprezintă substitutul educației inițiale elementare sau profesionale;
⚫ prelungeste educația individului;
⚫ perfectionează educația acelora care poseda un nivel de educație înalt;
⚫ constituie un mod de împlinire personală.
Educaţia adulţilor cuprinde în mod prioritar, pe langă achiziţia de cunoştinţe, priceperi sau
deprinderi, mai ales dezvoltarea aptitudinilor, a capacităţii de creativitate, de integrare a
noilor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi în ansambluri cognitive şi comportamentale relativ
stabile. Analizând conceptul de educaţie a adulţilor, trebuie să facem precizarea că nu este vorba
de a adăuga, ci a dezvolta potenţialitățile existente, substanţa intelectuală şi socio-morală a
individului astfel încât să se schimbe întreaga structură a personalităţii. Educaţia nu înseamnă
achiziţie, ci implică o transformare a ierarhiilor interne, dobândirea unui alt mod de a (inter)acţiona,
ţinteşte la dezvoltarea adaptabilităţii subiectului „de format”, a capacităţii de a acţiona şi a
competenţei de a comunica. Educaţia se adresează întregii personalităţi, îşi propune să lărgească
disponibilităţile individului, să-i confere competenţa de a alege.
Analizând specificul educaţiei adulţilor, Guy Avanzini insistă asupra nevoii adultului de
perfecțiune, de creștere și de independență. Individul aflat în proces de „ adultizare” caută
autonomie, statut profesional, inserare într-o reţea relaţionară caracterizată prin afecţiune,
stabilitate socială. Adultizarea implică o unificare a personalităţii prin integrarea factorilor afectivi,
intelectuali, sociali, ceea ce conduce la armonizarea vieţii private şi a vieţii publice.
Educaţia adulţilor constă în acele schimbări majore din modelul interior al lumii noastre (cu
ajutorul căruia gândim, acţionăm şi apreciem) o autostructurare în cunoaştere, apreciere şi acţiune,
prin care se deschid noi posibilităţi de dezvoltare a adulţilor în toate domeniile vieţii sociale şi
individuale.

13
Seria 2018-2019
Nivel II Master

Știința educației adulților a fost cunoscută prin intermediul unor noțiuni precum: pedagogia
adulților și instruirea adulților.
Hanselmann se opune conceptului de „pedagogia adulţilor”, deoarece pedagogia, potrivit sensului
ei literar, înseamnă „conducerea copilului prin instruire şi educaţie. De asemenea el propune
termenul de andragogie”. Mult timp au existat numeroase ambiguități, educația adulților fiind
confundată cu conceptual de educație permanentă; de aceea ni se pare important să subliniem
distincția dintre cele două: educația adulților reprezintă un subansamblu integrat într-un proiect
global al educației permanente.
Conceptul de educaţie a adulţilor are cinci caracteristici normative:
1. „Globalitatea şi continuitate pentru că se întinde de-a lungul întregii vieţi (se mai utilizează şi
sintagma „educaţie continuă”),
2. Minimalismul indispensabil – toţi oamenii au nevoie de o educaţie de bază pentru a înţelege
mecanismele vieţii comunitare.
3. Libertatea structurală – posibilitatea de a fi în afara instituţiilor şcolare tradiţionale.
4. Utilitatea – îl ajută pe individ să-şi rezolve problemele vieţii.
5. Echitatea – se adresează în mod egal tuturor.
Educaţia adulţilor nu poate fi considerată un sistem şcolar adiţional; diferenţierea sa de
educaţia şcolară impune gândirea unei noi forme de educaţie, o nouă concepţie despre formarea
lor. Ştefan Bârsănescu considera educaţia adulţilor, ca fiind ,,etajul al treilea al culturalizării
omului, alături de şcoală şi universitate’’. În concluzie, ea vizează dezvoltarea tuturor rolurilor pe
care un individ le poate avea (profesionale, familiale, civice, culturale), într-o formulare succintă,
un efort de a se pune în acord cu sine şi cu lumea.
Educația edulților consideră că adultul în calitate de „educabil” se caracterizează prin:
– proces autodirijat de învățare;

– motivație mai puternică și predominat interioară pentru învățare;


– experiență anterioară profundă si vastă (experiența de viață ) are un rol important
în declanșarea și susținerea acestui proces;

– impuls psihologic pentru a învăța;


– scop bine definit care, de regulă, este determinat în funcție de rolurile și
responsabilitățile sale sociale;
Învăţarea autodirijată (self directed learning)- specifică vârstelor adulte este un proces în
care iniţiativa o deţin indivizii cu sau fără ajutorul altora, referitor la diagnosticarea propriilor
nevoi de învăţare, formularea scopurilor învățării, identificarea resurselor umane și materiale ale
învățării, alegerea și implementarea unor strategii de învățare adecvate, evaluarea rezultatelor
învățării.M Knowles (apud H Siebert, 2001, p.43). Astfel, învăţarea autodirijată, proces cognitiv
și socio- emoțional, totodată, pune accentul pe însușirea și nu pe transmiterea de cunoștințe, are

14
Seria 2018-2019
Nivel II Master

determinare biografică în sensul că este determinată de povestea personală a celui care învață, este
o activitate bazată pe autoresponsabilizare, autoorganizare, atât în ceea ce privește metodele cât și
în ceea ce privește continuturile învățării, necesită contexte sociale, atât în faza de asimilare cât și
în cea de aplicare a cunostințelor dobândite, lărgește sfera conceptului de învățare de la a învăța să
știi, la a învăța să faci, a învăța să fii și a învăța să conviețuiești (J Delors), încadrându-se în efortul
de învățare permanenta, vizează dezvoltarea competențelor, deplasând accentul dinspre predare
către consiliere. (H Siebert, 2001).
PRINCIPII ALE ÎNVĂŢĂRII LA ADULŢI
1) Un adult trebuie să fie răspunzator de ceea ce învaţă. Informaţiile “servite cu linguriţa”, motivaţia
extrinsecă şi pedepsele nu vor duce la învăţare;
2) Unul din scopurile învăţării la adulţi este de a învăţa cum să înveţe – în special învăţând din
experienţele directe, personale;
3) Pentru a învăţa cum să înveţe, pe parcursul experienţei de învăţare, adulţii trebuie să se implice
într-un proces de autoevaluare, de asemenea ei au dreptul să hotărască modul în care îşi vor atinge
obiectivele legate de învăţare;
4) Învăţarea apare atunci când comunicarea între persoane este clară, deschisă;
5) Un climat informal favorizează învăţarea. Acest lucru insa implica multa rigoare din partea
formatorului în pregătirea formării;
6) Un grad înalt al participării şi al interacţiunii în cadrul formării stimulează învăţarea;
7) Învăţarea poate fi stimulată prin diferite metode şi materiale;
8) Gradul de învăţare creşte când sunt folosite resursele tuturor celor prezenţi, nu numai cele ale
formatorilor;
9) Gradul de învăţare este mai mare când aşteptările sunt clare şi cunoscute de toată lumea
La vârsta adultă variabilele învăţării sunt importante în derularea uni efort de învățare. Astfel,
contextul învăţării, caracteristicile fizice ṣi psihologice ale personalităţii adultului, procesul efectiv
de învățare, modelat de variabile cognitive (inteligența, memorie) cât mai ales de cele non-
cognitive (ritmul de învățare, semnificaţia învăţării, teama de eșec sau motivația de a se angaja în
procesul de învăţare) sunt coordonate importante în derularea eficientă a unui demers formativ-
educativ .
1. Contextul învățării relevă rolul ambianței fizice, al relației dintre mediu fizic și învățare în
formarea adulților. Psihologul Fulton (1991) considera că, contextul învățării la vârsta
adultă vizează:
a. aspecte arhitecturale ale mediului de învățare;

15
Seria 2018-2019
Nivel II Master

b. aspecte psihologice - acele atribute de mediu care dau posibilitatea manifestării


anumitor comportamente;
c. aspectele sociologice sunt acele aspecte de mediu care facilitează latura relațională;
d. aspecte etice care vizează relația dintre valori și comportamentul persoanei;
e. trainingul efectiv ce presupune armonizarea mediului cu persoanele care învață
pentru obținerea performantei.
(Paloș &Sava, Ungureanu, 2007, p.131)
Aspectele menționate mai sus vor să atragă atenția asupra faptului că adultul este la fel de sensibil
la context, fie el fizic, psihic sau socio- cultural, ca oricare alt participant la un demers de educare-
formare; astfel, nu-i este indiferent faptul că spațiul este inadecvat, că acesta nu deține dotările
care să-l stimuleze, să susțină efortul de învățare, că formatorul nu creează un spațiu al unei
eficiente relaționări sau colegii nu împărtășesc aceleași valori, sau că ceea ce se întâmplă la ore
nu îi dă posibilitatea să depășească toate aceste precarități.
2. Climatul emoțional se definește prin relațiile celui care învață cu ceilalți membri ai grupului,
cu formatorul sau cu conținutul propus spre învățare. Crearea unui mediu educativ propice din
punct de vedere afectiv pentru cursanții adulți presupune respectul pentru personalitate acestuia,
implicarea lui în luarea deciziilor, asumarea responsabilității în definirea obiectivelor, planificare
și desfășurarea activităților de învățare și evaluare, libertatea de exprimare. (apud Palos&Sava,
Ungureanu, 2007, pp.134-135).
3.Influențele determinate de folosirea tehnologiei se pot răsfrînge asupra persoanei adulte sau
asupra conținuturilor de învățat. De aceea, se impun anumite exigențe ale folosirii tehnologiei în
formarea adulților:

• definirea obiectivelor învățarii în concordanță și cu tehnologia utilizată;


• dotarea cu echipamente, dar și cu softul adecvat acestora și mai cu seama experientelor de
invatare proiectate;

• design corespunzator și mobilier adecvat;


• proiectarea și cunoasterea politicilor și procedurilor de lucru în spațiul de învățare;

• personal/cursanți pregătit/i pentru lucru cu calculatorul și alte echipamente


4. Influențele socio-culturale asupra învățării la adulți vizează rolurile, responsabilitățile pe care
cursantul adult le-a avut și pe care le aduce în sala de clasă, volumul și calitatea experiențelor
acumulate de-a lungul timpului, transformările fizice, psihologice și sociale specifice vârstei,
nivelul anxietății și ambivalenței experimentate de adult în situția de învățare.
Chiar și la adulți pot să apară blocaje în învăţare. Astfel, pot să fie:

16
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• bariere culturale generate de apartenența la o clasă socială, sexul, vârsta, statutul social,
mediul socio- cultural,
• bariere structurale determinate de taxele pe care trebuie să le plătească un cursant pentru
a accesa anumite cursuri, timpul, accesul, politicile de formare etc aferente acestuia,
• bariere personale generate de familia de proveniență, motivația, atitudinile față de școală,
starea de sănătate.
În aceste condiții motivarea cursantilor adulti se poate face prin: expertiza-formatorului, gradul său
de empatie față de nevoile de formare ale adulților, entuziasmul său, claritatea prezentării
materialelor, responsabilitatea respectării particularităților cursanților.

6.3. Formarea adulților

FORMATORUL este persoana care crează contextul educaţional în care participanţii adulţi
devin motivaţi şi învaţă în mod eficient, dobândesc noi cunoştinţe despre domeniul specific de
activitate, abilităţi, valori şi atitudini dezirabile la locul de muncă.
În calitate de formator o persoană trebuie să:

• înţeleagă mecanismele procesului de învăţarea adulţilor, mai exact modul în care adulţii
dobândesc şi utilizează cunoştinţele, abilitaţile şi atitudinile;
• înţelegă metodele şi tehnicile utile de formare precum și corecta lor utilizare.
• să aplice principiile, mecanismele şi tehnicile de formare specifice proceselor de învăţare
în pregătirea şi conducerea programelor de formare pentru adulţi;
• să comunice eficient cu participanţii în situațiile de a realiza prezentări eficiente, a pune
întrebări, a observa performanţa participanţilor, a da/ a primi feed-back, de a asculta activ.
• să proiecteze şi să conducă procese de grup prin: încurajarea comunicării, construirea
relaţiilor între participanţi, influenţarea grupurilor în îndeplinirea/ rezolvarea sarcinilor,
stimularea creativităţii de grup şi gestionarea diversităţii.

Strategiile didactice în educația adulților

Strategiile didactice folosite de cadrul didactic care lucrează cu adulții acoperă aspectul
tehnic al predării. Acestea reunesc combinațiile de metode și mijloace didactice utilizate în anumite
forme de organizare a interacțiunii profesor-cursant.
Cercetările au evidențiat faptul că adulții preferă o învățare activă ce poate lua forma unei probleme
de rezolvat, a unor întrebări sau a unui paradox de soluționat. De asemenea, preferă un mediu de
învățare suportiv și relaxant, preferă claritatea, dar le place să aibă și opțiuni, să facă alegeri, ceea

17
Seria 2018-2019
Nivel II Master

ce contribuie la sentimentul lor de control asupra situației. Conform lui Garrison și Archer,
activitățile de învățare pot fi clasificate ca in imaginea de mai jos:

Metode de predare specifice vârstei adulte


În lucrarea sa, Educația adulților. Baze teoretice și repere practice, Ramona Paloș evocă cele mai
des utilizate metode:
1. În funcție de sarcina didactică dominantă:
 metode de debut al lecției, de “spargere a gheții”;
 metode de prezentare, centrate pe profesor;
 metode de interacțiune, centrate pe elev;
 metode de acțiune, de tip proiect;
 metode de feedback și evaluare;

2. În funcție de implicare al cursanților sau de nivelul de activizare al acestora sunt delimitate


următoarele metode:

18
Seria 2018-2019
Nivel II Master

3. În funcție de modul de grupare a cursanților:


 metode de lucru individual;
 metode de lucru în perechi, în grupuri sau în echipă: are în vedere cooperarea,
complementaritatea și chiar competiția;
 metode de lucru colectiv: profesor- studenți, studenți-profesor;
 metode de lucru în grupuri mari: conferințe, dezbateri.

Deşi motivaţia de a învăţa reprezintă punctul de plecare a învăţării autodirijate, aceasta este
susţinută şi de alţi piloni importanţi ai procesului de învăţare la adulţi. Abilităţile de control
asupra acestuia implică şi cunoaşterea metodelor de feedback şi de evaluare, folosite pentru „a
determina modul în care decurge activitatea (verificarea procesului), a identifica eventualele
neînţelegeri, confuzii, dificultăţi ale cursanţilor şi a putea face astfel unele ajustări, corecţii,
clarificări, reveniri, reorganizări în timp util.” Multe dintre acestea sunt folosite pentru a
determina calitatea activităţii parcurse şi gradul de satisfacţie a cursantului, de cele mai multe
ori spre sfârşitul acesteia. Momentul evaluării va coincide cu un punct din traseul motivaţiei
cursantului, care doar astfel va avea sentimentul că este luat în serios şi că activitatea parcursă
îşi va găsi răsplata într-o formă sau alta după finalizare.
În funcţie de ceea ce se doreşte a se supune evaluării şi rezultatul care se vrea obţinut
metodele şi strategiile de evaluare sunt alese cu mare precizie. Acestea „pot fi utilizate
individual, în grup, scris sau oral, prin folosirea de grile preelaborate, prin interviuri, apelând
la diferite materiale didactice sau nu. Dar pot fi şi mai complexe, derulate progresiv pe o
perioadă mai lungă, pentru a surprinde nuanţat progresul cursantului în învăţare.” Dintre cele
mai cunoscute metode sunt: flash light (metodă rapidă de feedback, în care se răspunde printr-
un cuvânt/o propoziţie la o întrebare (de exemplu: „Cum vă simţiţi?”), evaluarea scrisă (diferite

19
Seria 2018-2019
Nivel II Master

modalităţi de a realiza evaluarea în scris, avantajul confidenţialităţii şi al timpului etc.),


portofoliul (o colecţie de materiale selectate cu grijă).

METODE ŞI TEHNICI DE INSTRUIRE LA VÂRSTA ADULTĂ


Formatorii ar trebui să cunoască faptul că cele mai bogate resurse pentru învățare se găsesc în
elevii înșiși; prin urmare, accentul în educația adulților ar trebui să se concentreze asupra tehnicilor
care utilizează experiența cursanților, cum ar fi:

• discuțiile în grup, activitățile în perechi sau în grup


• rezolvarea de probleme prin asaltul de idei,
• studiile de caz,

• exercițiile de simulare sau jocurile de rol,


• exercitii experiențiale.
Folosirea unei combinații dintre următoarele strategii didactice va avea cel mai mare impact.
(Brookfield, 1986; Knowles și colab., 2005). De asemenea, ele pot fi însotite de prelegere, mai
ales de cea interactivă.
DISCUŢIA
Pentru coordonarea cu succes a unei discuţii in grup :

• Planificaţi-vă bine începutul discuţiei;


• Ascultaţi active participanții;
• Corectaţi erorile apărute în datele factuale, dar evitaţi să evaluaţi opiniile exprimate de
participanţi sau să “ţineţi partea” cuiva;

• Întrebările îi stimulează mai mult pe participanţi decât prezentarea propriilor opinii;


• Este bine să aveţi întrebări pregătite dinainte, dar daţi curs întrebărilor care vă vin în minte
spontan în timpul discuţiei;

• Re-aduceţi discuţia înapoi la obiect în caz de divagaţii fără a deveni o autoritate represivă;
• Oferiţi ocazia să ia cuvântul şi cei mai tăcuţi,
• Ideal ar fi să găsiţi un punct în care încheierea survine natural. Dacă nu, opriţi discuţia
cerând scuze şi făcând referire la timp;

• Ajutaţi-i pe participanţi să identifice punctele cheie şi ce au învăţat din discuţie.

20
Seria 2018-2019
Nivel II Master

ACTIVITĂȚILE IN PERECHI SAU ÎN GRUP


Formatorii trebuie să aibă o înţelegere completă a valorii lucrului în grup, să ştie când
anume este cazul să fie folosită această metodă şi când nu, care sunt metodele variate care sunt
valabile şi cum trebuie coordonate grupurile în timp ce acestea lucrează şi ar trebui să demonstreze
această înţelegere în conceperea planului de formare.
ACTIVITĂȚILE ÎN GRUPURI MARI
Existenţa unui grup mare, chiar dacă impune necesitatea unei prelegeri, nu îl împiedică pe
formator să încorporeze şi câteva tehnici de lucru cu grupuri mici.
Formatorii care lucrează cu grupuri mari sau cărora li se cere să folosească doar metoda prelegerii,
pot folosi asemenea tehnici de lucru cu grupuri mici, cum ar fi: a cere participanţilor să discute cu
participantul de alături pe marginea unei probleme sau să răspundă la o întrebare şi apoi să ridice
mâna sau să voteze privind concluzia sau decizia lor, să creeze un mic prezidiu care să reprezinte
grupul mare pentru a acorda feed-back sau pentru a adresa întrebări în numele tuturor celor din
sală.
ACTIVITĂȚILE ÎN GRUPURI MICI
Lucrul în cadrul unui grup mic facilitează învăţarea de fapte, concepte şi principii şi dezvoltarea
aptitudinilor şi atitudinilor.
De reţinut:
ACTIVITĂȚILE în grupuri mici sunt folosite mai ales cu scopul de a:

• orienta grupul spre rezolvarea unei sarcini;


• construi pe marginea experienţei participanţilor;
• lega cunoştinţele şi abilităţile dobândite într-un modul anterior cu cele dobândite în cadrul
modulului prezent;

• obţine observaţii din partea participanţilor.


Avantajele lucrului în grupuri mici pot fi rezumate astfel:

• permite participarea activă a tuturor celor prezenţi, în special în cadrul grupurilor mici;
• evidenţiază experienţa participanţilor şi o valorifică;
• îi ajută pe participanţi să înveţe unul de la celălalt;

• creşte gradul de responsabilizare al participanţilor cu privire la procesul de învăţare.


În ceea ce priveşte potenţialele dezavantaje, acestea ar putea fi:

21
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• dacă nu este gestionată în mod adecvat, discuţia poate devia de la subiect;


• există o mai mare posibilitate ca activitatea unui grup mic să fie monopolizată de unul sau
câţiva participanţi
Alte aspecte referitoare la utilizarea activităților în grupuri:
• Procesul de interacţiune cu ceilalţi în cadrul unui grup mic asigură motivaţia de a învăţa
şi generează în acelaşi timp idei;

• mărimea grupului este un factor important. Mărimea grupului ar trebui determinată în


funcţie de tipul de activitate desfăşurată în cadrul grupului;

• Compunerea grupului poate să fie omogenă sau neomogenă, din punctul de vedere al
experienţei membrilor acestuia, a profilului lor, a stilului de învăţare sau în funcţie de alţi
factori, în corelare cu obiectivele activităţii respective;
• Coeziunea sau identitatea comună a membrilor cu grupul însuşi este promovată prin
determinarea membrilor grupului de a lucra împreună în vederea îndeplinirii unui scop;

• Membrii grupurilor trebuie să îşi asume anumite roluri;


• Există anumite norme stabilite ale grupului care trebuie să fie agreate de membrii acestuia
într-o cât mai mare măsură.

REZOLVAREA DE PROBLEME PRIN ASALTUL DE IDEI


Această tehnică este menită să genereze multe idei foarte repede printr-o asociere liberă de idei
lăsând pentru momentcritica la o parte. Înseamnă “folosirea creierului pentru a ataca o problemă”.
Când se foloseşte ?

• Când dorim să generăm multe soluţii alternative la o problemă;


• Când participanţii reprezintă multe experienţe diferite;
• Când vrem să creăm egalitate într-un grup (să trecem de barierele tradiţionale, de rolurile
stabilite);

• Când vrem să încurajăm toţi membrii grupului să vorbească;


• Când dorim să obţinem cea mai mare creativitate şi inteligenţă de la un grup combinat.
Cum se foloseşte ?
• Se stabilesc reguli: se generează idei cu rândul, fiecare persoană vine cu o idee, etc.

22
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• Expuneţi o problemă sau puneţi o întrebare deschisă pentru a concentra ideile


participanţilor;

• Oferiţi grupului câteva minute pentru a-şi pune gândurile pe hârtie înainte să înceapă
exerciţiul ;

• Treceţi toate ideile pe flipchart;


• Când activitatea de brainstorming s-a încheiat, rugaţi grupul să vă ajute la centralizarea
ideilor şi la reducerea lor la un număr mai uşor de aborda.
STUDIUL DE CAZ este o descriere succintă în cuvinte şi eventual cifre a unei situaţii reale.
Studiul de caz este o metodă participativă de instruire care prezintă o situaţie reală care furnizează
informaţia de bază pentru o analiză individuală sau de grup cu cerinţa de a pune un diagnostic sau
de a găsi soluţii la problema prezentată. În general, studiile de caz prezintă situaţia - problemă din
punctul de vedere al celui care trebuie să ia decizia şi oferă participanţilor oportunitatea de a “se
pune în pielea” acestuia.
Avantajele metodei:

• familiarizează participanţii cu activitatea din diferite domenii;


• introduce aspecte realiste în învăţare, reducând golul dintre teorie şi practică;
• este un exerciţiu de luare a deciziei.
În lipsa unor studii de caz în adevăratul sens al cuvântului se pot folosi studii de caz inventate:
discuţii bazate pe situaţii fictive, exerciţii bazate pe date reale dintr-o organizaţie, analizarea unor
materiale preluate din mass-media despre organizaţii.
JOCURILE DE ROL
Jocul de rol este simularea unei situaţii reale cu scopul de a da participanţilor ocazia de a
testa sau exersa comportamente şi de a-şi dezvolta deprinderi specifice. Ne aşteptăm ca ele să fie
transferate în situaţii concrete din viaţa profesională sau socială. Avantajul major al acestui tip de
exerciţiu stă în caracterul lui practic. În plus, ca orice simulare, erorile nu au consecinţe neplăcute,
deci nu-i inhibă pe participanţi (cu condiţia să se fi creat climatul relaxat şi suportiv caracteristic
activităţilor de instruire a adulţilor). Cel care propune scenariul jocului de rol este formatorul, dar
există posibilitatea ca elementele de detaliu să fie stabilite de comun acord cu participanţii în funcţie
de nevoile lor de formare. În plus , se impun și alte câteva condiții:

• Selectarea “actorilor” şi pregătirea jocului de rol.


• Se stabileşte durata jocului;
• Formatorul stabileşte cu observatorii ce anume vor urmări aceştia în timpul jocului de rol.

23
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• În timpul jocului de rol: observatorii nu interferează cu “actorii” mai ales dacă iau notiţe,
formatorul se concentrează asupra “actorilor”, dar urmăreşte şi reacţiile observatorilor;

• După jocul propriu-zis:

• Formatorul îi ajută pe “actori” să clarifice eventualele conflicte apărute în timpul jocului


după care ei se reîntorc în grupul de participanţi cât mai curând posibil ;

• Nu trebuie să ne grăbim cu feebdack-ul – o scurtă pauză poate fi binevenită;


• Formatorul îi încurajează pe participanţi să ofere feedback şi urmăreşte reacţia “actorilor”
la feedback.

• Rejucarea unor secvenţe din jocul de rol poate fi utilă pentru testarea unor comportamente
mai eficace.

• Formatorul oferă un feedback final în care accentuează punctele importante

PRELEGEREA este un instrument util în transmiterea cunoştinţelor, dar nu constituie o metodă


eficace pentru dezvoltarea de noi abilităţi sau pentru facilitarea unei schimbări de atitudini sau
comportament. Deşi nu este o metodă de formare interactivă, este totuşi o metodă care se
utilizează în cadrul activităţilor de formare a adulţilor. Ea oferă participanţilor un minim de
informaţii fără de care metodele interactive nu ar avea o bază suficientă de desfăşurare. În mod
natural captează cel mai puţin atenţia participanţilor, de aceea secvenţele de prelegere din
activităţile de instruire trebuie să fie bine pregătite.Pentru a eficientiza prelegerea aceasta ar putea
fi interactivă.
Realizarea PRELEGERII INTERACTIVE se poate face respectând următoarele sugestii:
• Încercaţi să implicaţi participanţii;

• La început, precizaţi când se va răspunde la întrebări;


• Solicitaţi participanţii să îşi împărtăşească experienţa;
• Folosiţi mijloace vizuale de genul graficelor, tabelelor, schemelor, pozelor combinate cu
comentarii şi explicaţii pregătitoare (limitaţi numărul cuvintelor cuprinse în mijloacele
vizuale);

• Oferiţi exemple legate de experienţele grupului pentru a ilustra concepte;

• Furnizaţi fişe cu punctele cheie şi spaţii pentru comentarii;


• Folosiţi cuvinte şi expresii care să atragă atenţia;
• Glumele trebuie legate de subiectul discuţiei;

24
Seria 2018-2019
Nivel II Master

• Faceţi pauze pentru un mai mare efect;


• Se recomandă utilizarea propoziţiilor scurte, simple şi concise;
• Este indicat ca introducerea şi încheierea să reprezinte 10-15% din total;

• Nu trebuie omise legăturile dintre idei. Trecerea de la o idee la alta nu trebuie să-l pună în
dificultate pe cel care urmăreşte prezentarea. Referinţele la structura de ansamblu a
prezentării, orientarea în această structură dau un efect de claritate prezentării;
• Bazaţi-vă pe ceea ce cunosc deja participanţii în prezentarea informaţiei noi;

• Dozaţi informaţia nouă în funcţie de participanţi. Cu o prezentare supraîncărcată


informaţional, ca şi cu una săracă în informaţie, formatorul va pierde atenţia auditoriului.

• Evitaţi enumerările monotone de date. Lipsa de variaţie induce dificultăţi de concentrare a


atenţiei, oboseală, plictiseală. Înlocuiţi enumerările grupând datele în unităţi cu sens.

Toate tehnicile de formare prezentate succint mai sus se dovedesc eficiente dacă se ține cont de
specificul formării, de conținuturile formării și de grupul țintă. Nu există o rețetă minune care să
garanteze succesul formării!

Concluzii generale:
Perioda adultă din punct de vedere cronologic ocupă un spațiu de timp foarte mare din
existența noastră. Astfel, se explică și preocupările de cunoaștere și înțelegere din ce în ce mai
numeroase ale psihologilor și educatorilor cu privire la specificul de dezvoltare psihică și formativă
manifestat în acest interval de timp. Concluziile sunt acelea că adultul poate, vrea și trebuie să-și
continuie formarea personală și profesională. Adultul poate, deoarece din punct de vedere cognitiv
posedă instrumente de cunoaștere validate, antrenate o lungă periodă de timp și care și-au dovedit
eficiența; vrea, deoarece are încă o motivație puternică și interioară de a învăța; trebuie, deoarece
este conștient de faptul că realitatea se schimbă foarte rapid și el încă dorește să facă parte din
această realitate.
Teme de reflecție:
1. Identificați caracteristicile esențiale de dezvoltare specifice acestei perioade;
2. Identificați specificul educației adulților;
3. Identificați specificul învățării în această perioadă;
4. Analizați principiile învățării la adulți;
5. Analizați variabilele interne și externe ale învățării la adulți;

25
Seria 2018-2019
Nivel II Master

6. Identificați avantajele și dezavantajele metodelor și tehnicilor de instruire utilizate în


formarea adulților.

Bibliografie minimală
• Adams R. Gerald, Berzonsky D. Michael, Psihologia adolescenței (Manualul Blackwell), Editura
Polirom, Iași, 2009.
• Albu Emilia, Psihologia vârstelor, Univ. Petru Maior, Tg. Mureș, 2007.
• Kidd James Robbins, Cum ȋnvaţă adulții, EDP , Bucuresti, 1981.
• Muntean A., Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iaşi, 2006.
• Paloş R., Ungureanu D. (coordn), Educaţia adulţilor. Baze teoretice şi repere practice, Editura
Polirom, Iaşi, 2007.
Paloş, Ramona, Aspecte generale privind ȋnvăţarea la vârsta adultă, EDP, Bucureşti, 2007.
Simona Sava (coord) (2001) Educaţia adulţilor în România-politici educaţionale, culturale şi
sociale, Timişoara,
• Sălăvăstra, Dorina, 2009,Psihologia ȋnvățării, Polirom;
• Siebert, Horst, 2001, Invăţarea autodirijată, Ed Institutul European, Iaşi
• Stolovitch, H., &Keeps, E., (2017), Formare prin transformare. Dincolo de prelegeri, Ed Trei

26